Primul ministru SIE a devenit businessman din studenție în firma SIECO SRL. Iată ce afaceri făcea Victor Ponta în perioada în care e acuzat de Președintele Băsescu că a fost ofițer acoperit

ponta-ofiter-sie

de Daniel Befu

acest articol a fost publicat pe investigații cenzurate în 14 martie 2014

EPISODUL XIV. Victor Ponta, fondator, asociat și administrator al unei firme care a avut contracte cu BANCOREX, RAPPS, FPS, RENEL…Conexiunile cu mama și sora premierului

SERIAL. PÂNZA DE PĂIANJEN CARE A PRINS ÎN PLASA EI ROMÂNIA. EXCLUSIV INVESTIGAȚII CENZURATE
colaj-victor-ponta-sieco

 

Prim-ministrul României, Victor Ponta, în anii ’90 a fost, conform datelor de la Registrul Comerțului, fondator, o perioadă asociat și administrator al firmei SIECO SRL din București, companie abonată la contracte pe bani publici.

Conform istoricului firmei de la Registrul Comerțului, firma SIECO SRL a fost fondată în 14.02.1992 de următorii fondatori persoane fizice: BALAN ADRIAN FLORIN  (TEHNICIAN) asociat 25%,  IONITA ALEXANDRINA asociat 25%,  LEASU IOAN (INGINER) asociat 25%,  PONTA VICTOR VIOREL (STUDENT) asociat 25%, iar administratori: BALAN ADRIAN și  LEASU IOAN.

În data 20.04.1993, firma notifică la RECOM retragerea acționarului LEAȘU IOAN și schimbarea cotelor deținute de ceilalți acționari (VICTOR PONTA ajungând la 33%), precum și o “Adaugare administrator”, citez: numire PONTA VICTOR VIOREL administrator, Cetățenia română; Nascut(a) in BUCURESTI la data 20.09.1972; Puteri CF.STATUT”.

Pe 25.11.1993 se schimbă iar acționariatul, retrăgându-se IONITA ALEXANDRINA, astfel încât PONTA VICTOR VIOREL ajunge la o cotă de 50% din firma SIECO SRL.

În data de 31.05.1995 se modifică iar structura acționariatului, astfel: “Iese din societate urmatorul asociat/actionar: PONTA VICTOR VIOREL asociat (retragere), Cetatenia:română; Studii: STUDENT Nascut(a) in BUCURESTI la data 20.09.1972; Cota participare la beneficii / pierderi 50.0000000000 %”.

Deși începând cu 1995 Victor Ponta nu mai este prezent în societate în calitate de acționar, acesta rămâne însă administrator al SC SIECO SRL, până în 2002, conform informațiilor parvenite de la Registrul Comerțului:

Astfel, conform mențiunii din 19.06.2001, la rubrica Administratori/ Reprezentanti/ Cenzori, apare  PONTA VICTOR VIOREL administrator ; Data numirii in functie07.02.1992. (n.r. este o neconcordanță, care se repetă și în alte mențiuni la RECOM, data oficială a numirii lui Ponta ca administrator fiind 20.04.1993)

După menționarea lui Victor Ponta ca administrator al SIECO SRL, e precizată Activitatea PRINCIPALÃ: “2830 – Producția generatoarelor de aburi (cu excepția cazanelor pentru încălzire centrală”, iar la secțiunea “Activitãți SECUNDARE”, sunt menționate:

1552 – Fabricarea înghețatei

1589 – Fabricarea altor produse alimentare

1591 – Fabricarea băuturilor alcoolice distilate

1593 – Fabricarea vinului din struguri

1594 – Fabricarea cidrului și a vinului din fructe (cu excepïia vinurilor din struguri proaspeïi)

1595 – Fabricarea altor băuturi obïinute prin fermentare

1598 – Producïia de ape minerale îmbuteliate la surse

1599 – Fabricarea băuturilor nealcoolice

4031 – Producerea aburului și apei calde

Ulterior, în data de 26.04.2002, aflăm că are loc: retragere din functie PONTA VICTOR VIOREL administrator, Nascut(a) in BUCURESTI la data 20.09.1972; Data numirii in functie 07.02.1992; Motiv/lege : conf. Legii nr.31/1990

Pentru a consulta informațiile obținute de la RECOM despre firma fondată și administrată de Victor Ponta, dați click aici: SIECO – 1

Dacă analizăm biografia oficială a lui Victor Ponta, constatăm că acesta a ocupat concomitent mai multe funcții în statul român, în paralel cu cea de administrator al unei companii private. Nu sunt familiarizat cu prevederile legislației de la începutul anilor 2000 referitor la acest subiect și e posibil ca actualul prim ministru să fi avut dreptul legal să fie concomitent și procuror și administraror de firmă  între 1998 și 2002 (n.r. conform profilului său de pe cdep.ro,  între 1998 și 2002, Ponta a fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, secția Anticorupție, Urmărire Penală și Criminalistică. Între 2000 și 2001 a ocupat funcția de coordonator al Biroului de Combatere a Spălării Banilor), sau șef al corpului de control al premierului Năstase (numit pe 4 aprilie 2001) și administrator de firmă abonat[ la bani publici (până în aprilie 2002).

UPDATE (ora 02.26AM) Cu ajutorul cititorilor (mulțumesc Elenina), am aflat că Legea in vigoare in perioada 1998-2002 in ceea ce priveste statutul magistratilor este

Legea nr. 92/1992, Art. 112. – Magistraţilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, participarea la conducerea unor societăţi comerciale sau civile. De asemenea, le este interzisă participarea la administrarea unor asemenea societăţi, articol care ulterior a suferit mici transformări: – Judecătorilor şi procurorilor le este interzisă exercitarea, direct sau prin persoane interpuse, a activităţilor de comerţ, precum şi participarea la conducerea unor societăţi comerciale sau civile ori a regiilor autonome. De asemenea, le este interzisă participarea la administrarea unor asemenea societăţii sau regii autonome.

Firma fondată de premier, abonată de succes la instituții de renume ale statului, anterior ieșirii lui Ponta din firmă

Intrând pe site-ul firmei SIECO SRL (www.sieco.ro), descoperim portofoliul de lucrări cu care firma se mândrește. Printre ele apar și numele câtorva instituții care au funcționat (sub respectivele denumiri) atunci când Victor Ponta era fie acționar, fie administrator al SIECO. Astfel, enumerăm doar Fondul Proprietatii de Stat Focșani, Fondul Proprietatii de Stat Stavropoleos, Fondul Proprietatii de Stat Vulcan, Fondul Proprietatii de Stat Industriilor, Fondul Proprietatii de Stat Grivitei, BANCOREX Drobeta Turnu Severin, R.E.N.E.L. Turnu Severin etc.

bancorex 1

Bancorex a fost radiată de la Serviciul Comerțului la data de 1 octombrie 1999 (Victor Ponta era încă administrator al SIECO SRL la momentul lichidării Bancorex). Nu știm data la care firma fondată de actualul premier a prestat pentru Bancorex, atunci când el era doar administrator, sau și acționar. Doar domnia sa poate răspunde la această întrebare. Eu am încercat în nenumărate rânduri (martor mi-e domnul Zaharescu, acum trimis la muncă departe…) să obțin un punct de vedere al premierului la multiplele aspecte semnalate de mine în seria de anchete publicate pewww.investigatiicenzurate.wordpress.com, însă Victor Ponta mi-a răspuns cu subiect și predicat, atunci când l-am întrebat ultima oară când e dispus să îmi răspundă la întrebări: “Dumitale niciodată”. Precizez, ca element important, că trebuie verificat în mandatul cărui președinte al Bancorex s-a derulat contractul firmei SIECO cu banca de stat. E important de văzut dacă în timpul mandatului de președinte al Bancorex al lui Dan Pascariu (numit șef al CA al Tarom de Guvernul Ponta), în timpul mandatului lui Vlad Soare, unul din vechea gardă de acționari ai FC Național (pe când Victor Ponta face parte din garda tânără de acționari ai FC Național), sau în timpul mandatului de consilier al președintelui Bancorex al lui Mircea Ursache 1997-1999 (pus vicepreședinte al ASF de Guvernul Ponta). Nu vreau să arunc vreo bănuială nici asupra lui Dan Pascariu, nici a lui Mircea Ursache, nici a lui Vlad Soare. Doar că Victor Ponta, care a ales (cu succes până acum) ca strategie de combatere a investigațiilor mele tăcerea, trebuie să iasă public cu lămuriri pentru excludera oricăror bănuieli la adresa celor trei domni.

Fondul Proprietății de Stat, actualul AVAS, a funcționat sub denumirea de FPS din 1992 până în 2001, când i s-a schimbat numele în Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Proprietății Statului (APAPS), din 2004 fiind rebotezat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. Victor Ponta a fost acționar ori administrator în firma SIECO în intervalul 1992-2002, deci contractele cu FPS s-au derulat în perioada în care domnia sa era în firmă. Anii ni-i poate preciza doar domnia sa.

Regia Autonomă de Electricitate (RENEL) este o fostă companie de stat, înființată în anul  1990, în locul “Departamentului Energiei Electrice și Termice” (DEET) – fost “Ministerul Energiei Electrice” (MEE) din perioada ceaușistă. Societatea deținea toate activitățile în domeniul curentului electric în România: producție, transport, distribuție. În anul 1998 RENEL a fost desființat prin spargere în mai multe companii. Și în cazul contractelor cu RENEL, Victor Ponta ocupa în firmă fie postul de administrator, fie avea calitatea de asociat.

Întreaga panoplie de lucrări din portofoliul SIECO SRL o puteți vizualiza dând click pentru mărire pe ilustrațiile de mai jos, care sunt capturi ale site-ului firmei:

ImageImageImageImageImage

Dintre lucrările din portofoliul SIECO SRL, mi-a atras atenția în mod special contractul laVILA LAC DOI din portofoliul RAPPS. De ce spun asta? Iată ce spune Vladimir Tismăneanu într-un editorial publicat pe Hotnews în ianuarie 2014: “Vila “Lac 2″ a fost complet remobilata si reamenajata pentru a fi resedinta de weekend a presedintelui Nastase, a primei doamne a tarii, Dana Nastase, si a oaspetilor lor”. Adică șeful lui Ponta a renovat vila statului (pe care și-o dorea pentru el). Mai știm, din portofoliul SIECO și că firma fondată de Ponta a făcut lucrări la VILA LAC DOI. Întrebarea e când? E posibil și ca VILA LAC DOI să fi fost renovată de mai multe ori, sau ca  firma fondată de Ponta să nu fi fost contractată de statul român atunci când Năstase a renovat-o, ci în cu totul alt moment.

Știm doar că unul din apropiații lui Ponta și totodată coleg cu acesta în Guvernul Năstase, Eugen Bejinariu, a ocupat în perioada 2001 – 2003 funcția de Director General – Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat și în 2003 – 2004 pe cea de Ministru Coordonator al Secretariatului General al Guvernului, funcție din care controla RAPPS.

Image

De asemenea, ulterior venirii alianței DA la Guvernare, cu Călin Popescu Tăriceanu în frunte, RAPPS a fost controlat de oamenii de încredere ai lui Dorin Cocoș. Așa cum am arătat în investigațiile anterioare, până în septembrie 2006 legăturile cuplurilor Ponta-Sârbu și Udrea-Cocoș au fost extrem de strânse, însă îi regăsim și ulterior împreună la evenimente mondene, până în 2009, iar firma cumnatului lui Ponta, Iulian Herțanu, a câștigat un contract de 11 milioane cu statul român în tandem cu firma partenerilor și prietenilor vechi ai lui Dorin Cocoș, (Dan Besciu și Sorin Vulpescu), Euroconstruct Trading 98, în ianuarie 2012. Aceste aspecte le poate lămuri din nou, tot Victor Ponta.

Buna cunoaștere a lui Ponta a patrimoniului RAPPS s-a văzut imediat după venirea sa la guvernare, când locatarul VILEI LAC TREI, Președintele României Traian Băsescu, l-a numit “dottore” fix înainte ca Nature să publice plagiatul său, iar ca replică, Ponta a făcut public planul de “retirement” al lui Băsescu la VILA DANTE, tot din portofoliul RAPPS.

Buna cunoaștere a RAPPS s-a văzut și când guvernul condus de Victor Ponta a permis rămânerea aceleiași conduceri care se consideră stat în stat și care nu răspunde nici unei solicitări de presă care ar putea strica jocurile regiei, decât dacă e forțată printr-o decizie a tribunalului (vezi speța cu SAR).

S-a văzut și când guvernul condus de Ponta a permis acel simulacru de transparentizare a listei cu mușterii a RAPPS, permițând în schimb organizarea unei licitații de înstrăinare a activelor la prețuri sub valoarea reală, care îi avantajează tot pe cei cu influență străveche în RAPPS.

Alte lucrări care mi-au atras atenția sunt cele efectuate de SIECO  la PETROM. De ce spun asta? Pentru că și firma cumnatului lui Victor Ponta, Grossmann Engineering Group, a supt de la țâța generoasă a PETROM. Asta înseamnă că două firme în care apar membri ai familiei Ponta se adapă din banii PETROMULUI. Întrebarea la care poate răspunde premierul este dacă lucrările din portofoliul SIECO referitoare la PETROM s-au făcut când premierul în funcție era acționar al SIECO, când acesta era doar administrator al SIECO sau după plecarea sa în 2002? Dacă premierul nu v-a răspunde, așa cum mi-a promis-o în față, atunci când a vrut să arunce lista de întrebări pe care i-am înmânat-o, vă invit pe voi, angajați ai PETROM, să analizați portofoliul de lucrări efectuate de SIECO la acele obiective ale PETROM și să vă amintiți când au fost renovate sau dotate cu climatizare, instalație nouă de încălzire, etc. Și vă rog să scrieți anul efecturării lucrărilor în mesaje publice postate de voi pe site-ul www.investigatiicenzurate.wordpress.com.

Această investigație conține multe întrebări fără răspuns, pentru că răspunsurile șed tocmai la prim ministrul României. Vă rog, dragi cititori, să contribuiți la anchetă cu informații și despre alte lucrări efectuate de firma SIECO SRL la obiective ale statului, precum spitalele indicate pe site, dar și la altele necunoscute mie, dat fiind că SIECO, în finalul enumerării de lucrări din portofoliul său, încheie astfel:

“și multe, multe altele……………..”

Legătura firmei mamei lui Victor Ponta cu firma SIECO SRL

În data de 31.05.2001, firma SIECO anunță la RECOM că și-a schimbat sediul social la o nouă adresă: Modificare sediu social:  sect. 5 Str. CAPORAL BURLACU ION, Nr.69, cod postal 70000Act sediu: Contract de vânzare cumpărare Nr. 403 din data 09.03.1999

Image

ImageImage

Conform Monitorului Oficial și a datelor de la RECOM, mama premierului, NAUM CORNELIA NICULINA  și sora premierului, HERȚANU FLORINA ALEXANDRA  au fost asociate în firma EXFIN 2000 SRL. În urma hotărârii din 13.05.2008 a Adunării Generale a Asociaților, mama lui Victor Ponta și-a cedat părțile sociale către o terță persoană, rămânând oficial în firmă doar Alexandra, sora prim-ministrului, cu 49%. Cu acel prilej s-a decis și deshiderea unui “punct de lucru pentru activitatea de contabilitate și audit financiar, consultanță în domeniul fiscal, având nr. 6920 în Codul CAEN, la etajul clădirii din Str. Cap.Burlacu Ion nr. 69, sector 5, București, conform contractului de închiriere nr. 2/04.10.2005 și a actului adițional nr. 1/01.10.2006 la contractul de închiriere”. Această adresă corespunde sediului SIECO SRL.

Nu ne oprim asupra elementului bizar referitor la închirierea unui sediu cu doi ani și jumătate înainte de deschiderea unui punct de lucru, de către firma de contabilitate a familiei Ponta, ci asupra faptului că firma de contabilitate fondată de mama premierului și deținută de mama și sora premierului, după care de o terță persoană și de sora premierului, a deschis un sediu secundar de lucru în clădirea firmei SIECO SRL, acolo unde acționar și administrator a fost Victor Ponta.

În prezent firma EXFIN 2000 își desfășoară activitatea în aceeași clădire cu SIECO. În toamna lui 2012, când am vizitat sediul firmei EXFIN 2000, la birou le-am găsit pe mama premierului, care deși din 2008 nu mai este acționar în firmă, dă o mână de ajutor și pe ex-soția premierului Roxana Ponta, care e angajată a firmei, împreună cu alte rude ale familiei.

Punctez și că EXFIN 2000 SRL are în portofoliul său de clienți și firma SIECO SRL, la care firma de contabilitate stă în chirie (Citește aici investigația mea de pe RL în care prezint punctul de vedere al Corneliei Naum, mama lui Victor Ponta).

Concluzie, cu puține episoade înainte de finalul activității mele pe acest blog de atitudine împotriva cenzurii din presa românească

Nu este nimic rău în faptul că actualul premier al României are un background în economia de piață (chiar dacă o bună parte din contracte au fost cu statul). Cum nu este deloc nelalocul lui un jurnalist care cercetează trecutul celui care, de facto, ocupă a doua funcție de putere într-un stat. Istoria (fără ascunzișuri) a unei persoane aflate în funcție de putere e necesară pentru a identifica în trecut, semne potențiale ale comportamentului prezent și viitor al unui om de stat. Nelalocul lor mi se par trusturile de presă care de aproape doi ani de zile, de când Ponta e prim ministru, nu au ieșit cu nici o dezvăluire despre premier, exceptându-l pe Traian Băsescu, care a citit Nature înainte de a fi apărut la chioșcurile din America, după care s-a exprimat plastic: dottore.

Eu nu sunt caimacul jurnalismului (nu-s nici cel mai dalb, nici cel mai blând) și această investigație nu este una grea (Întrebați orice jurnalist de investigație cu experiență și vă va spune că dacă se dorea săparea în trecutul lui Ponta, informațiile despre SIECO se aflau numaidecât). Însă după evenimentele care s-au consumat în jurul acestor investigații care mi-au fost cenzurate, concluzionez că problema a fost alta: Ceea ce nu e pe agenda puternicilor zilei nu e nici pe agenda “presei mari” (da, cea credibilă, cu vedete, cu figuri morale, patriarhale, condeie de geniu). Și chiar și atunci când o investigație de tipul celei scrisă de mine în august 2012 despre contractele de zeci ce milioane de euro cu statul a firmei cumnatului lui Ponta, a răzbit într-un ziar, celelalte ziare și televiziuni s-au făcut că n-o văd, cu două infime excepții. Îmi amintesc obiceiul unui fost șef de ziar cu care am lucrat (ziar care nu a preluat investigația cu afacerile cu statul ale familiei Ponta), șef din valul nou (de viitor), care în fiecare dimineață alinia toate ziarele unul lângă altul și le analiza deschiderea de ziar, principalele titluri, layout-ul…

România e oglinda noastră

Articol realizat cu sprijinul RISE

ÎȚI RECOMAND SĂ CITEȘTI ȘI CELE DOUĂ INVESTGAȚII DE MAI JOS:

CENZURAT. DOCUMENTE. Partenerii de afaceri ai lui Victor Ponta din “FC Național”. Conexiunile lor cu conducerea ASF, cu SOV, Nicolae Popa, Dorin Cocoș, Florin Georgescu, Gabriel Oprea, Daniel Chițoiu, Rușanu, Dăianu și dezvoltatorii cartierului unde locuiește prim ministrul

și

Ce mi-a cerut un președinte de partid politic. Presa trebuie să fie liberă. Nu pot accepta propunerea ta de a te sprijini, în spatele cortinei, cu investigațiile mele în lupta ta politică. Scuze

articol preluat de pe http://investigatiicenzurate.wordpress.com/