Diplomația Unirii: La Paris se discută despre Unire

Diplomația Unirii: La Paris se discută despre Unire - foto preluat de pe infoprut.ro

foto preluat de pe infoprut.ro
articol – ANA MARIA LAZAR – infoprut.ro

Diaspora unionistă de la Paris a organizat o conferință de presă despre unirea dintre Republica Moldova și România, prezentată de Ana Guțu, prim-vicerector al Universității Libere Internaționale din Moldova (ULIM).

Evenimentul a fost organizat de către Asociația La Maison Roumaine (Casa Românească) din Paris, la inițiativa reprezentanților Platformei Unioniste Acțiunea 2012 din Franța. În deschiderea evenimentului, prof. dr. Alexandru Herlea, președintele Asociației La Maison Roumaine, a amintit celor prezenți faptul că Asociația pe care o conduce este o adevărată casă a tuturor românilor, care își deschide larg ușa pentru astfel de evenimente considerate oportune în contextul actual.

Conferința se încadrează în programul Diplomația Unirii – program de evenimente organizate în țările de reședința a Diasporei românești, în scopul de a promova ideea unionistă în rândul populației locale.

Diplomația Unirii - foto preluat de pe infoprut.ro

Diplomația Unirii – foto preluat de pe infoprut.ro

În alocuțiunea sa prezentată în limba franceză în fața unui public mixt franco-român, Ana Guțu a detaliat mai multe aspecte legate de fenomenul confuziei identitare, prezentă astăzi în spiritul multor români basarabeni. În opinia conferențiarului, acest fenomen își are originea în aplicarea, pe parcursul a mai multe decenii, a unor tehnici de inginerie identitară și lingvistică, bazate pe falsificarea istoriei și pe promovarea minciunii referitor la existența unei „limbi moldovenești”, diferită de cea română.

În rezultat, identitatea multor basarabeni este astăzi fracturată, împărțită între mai mulți vectori de influență, susținuți și promovați în virtutea intereselor de ordin geopolitic din regiune. Datele statistice recente ne permit să afirmăm că astăzi există, totuși, motive pentru a fi optimiști : ideea unionistă este în ultimii ani din ce în ce mai populară, atât în România, cât și în Republica Moldova. Concluzia prezentării a fost formulată în jurul ideii că reunificarea tuturor românilor într-un singur stat unitar este inevitabilă, acest lucru fiind doar o chestiune de timp.

Diplomația Unirii: La Paris se discută despre Unire - foto preluat de pe infoprut.ro

Diplomația Unirii: La Paris se discută despre Unire – foto preluat de pe infoprut.ro

La finalul Conferinței, publicul prezent și-a exprimat în mod unanim indignarea în legătură cu recenta expulzare din Republica Moldova a liderului Platformei Unioniste Acțiunea 2012, George Simion, și a transmis un mesaj de solidarizare participanților la mitingul de comemorare a raptului Basarabiei, organizat la Chișinău în data de 16 mai 2015.

articol preluat de pe http://infoprut.ro/