Consiliul Concurenței solicită opinia Comisiei Europene referitoare la limitarea achiziției de masă lemnoasă

imageResize (1)

Foto: (c) JAROSLAV PAP / TANJUG ARHIVA
Articol:

Consiliul Concurenței a solicitat opinia Comisiei Europene referitoare la introducerea pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie ce poate fi achiziționat de o companie, în proiectul legii de modificare a Codului Silvic.

Potrivit unui comunicat al autorității de concurență, remis marți AGERPRES, menținerea unei limitări la achiziția de masă lemnoasă ar putea reprezenta o încălcare a Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor, ce poate avea ca posibilă consecință declanșarea procedurii de infringement împotriva României.

‘Nu ne opunem acestei legi și nici măsurilor de limitare a tăierilor ilegale. Noi avem obiecții referitoare la unele măsuri punctuale, care, deși introduse cu bune intenții, riscă să încalce legislația europeană și pot atrage sancțiuni din partea Comisiei Europene’, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Chirițoiu a precizat, totodată, că instituția pe care o reprezintă a transmis și șefului statului o informare prin care atrage atenția asupra unor prevederi ale proiectului de lege de modificare a Codului Silvic care pot încălca legislația comunitară.

‘Având în vedere că a fost trimisă spre promulgare o formă a legii ce conține prevederi care pot încălca legislația comunitară în domeniul concurenței, inclusiv al ajutorului de stat, conform atribuțiilor noastre, am transmis Președintelui României o informare, atrăgând atenția asupra acestui aspect’, a precizat Bogdan Chirițoiu.

Potrivit comunicatului citat, Consiliul Concurenței și-a exprimat, încă din iunie 2014, punctul de vedere privind toate proiectele de modificare a Codului Silvic transmițând obiecțiile sale atât Guvernului (Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură), cât și Parlamentului (Comisiei parlamentare pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină și imunități din Camera Deputaților).

Pe de altă parte, reprezentanții Consiliului Concurenței amintesc, în document, că legislația în domeniul concurenței, care este similară legislației Uniunii Europene, conține instrumente pentru depistarea și sancționarea abuzului unei companii aflate în poziție dominantă. ‘De altfel, Consiliul Concurenței a sancționat compania Kronospan, activă pe piața prelucrării lemnului, cu 3,5 milioane
lei pentru abuz de poziție dominantă. Sancțiunea a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție’, subliniază comunicatul citat.

De asemenea, în perioada următoare autoritatea de concurență va finaliza analiza derulată pe piața lemnului și va face recomandări pentru îmbunătățirea regulilor care guvernează sectorul și funcționarea Romsilva, precizează sursa citată.

Premierul Victor Ponta a anunțat în data de 9 mai, la Târgoviște, că proiectul de Cod silvic intră marți (12 mai — n.r.) în dezbaterea comisiei de specialitate din Camera Deputaților.

La rândul său, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, a declarat, recent, că speră ca în această săptămână Codul Silvic să treacă de Camera Deputaților, președintele Klaus Iohannis să îl promulge și apoi documentul ‘să-și intre în drepturi’. Oficialul a precizat că ministerul are deja pregătite normele metodologice de aplicare a Codului Silvic.

În data de 27 aprilie, Senatul a respins cererea de re-examinare pe care președintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând astfel propunerea legislativă în forma trimisă spre promulgare.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro