1 milion pentru Unire – Initiativa cetateneasca de revizuirea a Constituţiei prin introducerea unui preambul
1 milion pentru Unire – Initiativa cetateneasca de revizuirea a Constituţiei prin introducerea unui preambul
foto preluat de pe www.facebook.com
articole preluate de pe: www.semnez.eu; www.monitoruljuridic.ro
Revizuirea propusă
Vrem ca Unirea Basarabiei cu România să fie posibilă efectiv și din punct de vedere Constituțional. Consolidăm voința de unire a oamenilor printr-o prevedere explicită în Constituție, care să garanteze că înfăptuirea actului este doar o problemă de ani.
PREAMBUL LA CONSTITUȚIA ROMÂNIEI:
Conștienți că fiii și nepoții noștri trebuie să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut, într-un stat unificat, democratic, european și prosper, hotărâți să edificăm procesul de dezvoltare și afirmare a națiunii române, în concordanță cu istoria poporului nostru, cu normele de morală și de drept internațional în vigoare, prin reîntregirea neamului românesc pe cale pașnică, liber consimțită, fără niciun amestec din afară, pentru a munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate, adoptăm prezenta Constituție.
semnati aici 1 milion pentru Unire – Initiativa cetateneasca de revizuirea a Constituţiei prin introducerea unui preambul
descarcati aici tabelul pentru semnaturi
Fii voluntarul campaniei 1 MILION PENTRU UNIRE.
Aplică pe https://www.semnez.eu/
#EuSunt1DintrUnMilion.
Etapele demersului
CARE SUNT ETAPELE REVIZUIRII CONSTITUȚIEI ROMÂNIEI?
01. Înființarea Comitetului de Iniţiativă și elaborarea proiectului de lege – Aprilie 2018
02. Semnarea documentelor de către Comitetul de Inițiativă, în fața notarului – 09.05.2018
03. Depunerea la Senat/Consiliul Legislativ a Proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, însoțit de expunerea de motive – 23.05.2018
04. Publicarea în Monitorul Oficial a proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, a expunerii de motive și a avizului Consiliului Legislativ – în desfășurare
05. Colectarea, în termen de 6 luni, a minim 500.000 de semnături valide, de la cetățeni cu drept de vot, din minim jumătate din județele țării, cel puțin 20.000 de semnături de fiecare județ – în desfășurare
06. Depunerea semnăturilor și a dosarului de revizuire la Senat/Parlament
07. Procedura prealabilă de avizare de către Curtea Constituțională
08. Dezbaterea și votarea în Parlament a propunerii legislative
09. Desfășurarea referendumului național și validarea acestuia de către Curtea Constituțională
10. Publicarea în Monitorul Oficial a formei revizuite
PROIECT DE LEGE nr. 745 din 24 iulie 2018 Propunere privind revizuirea Constituţiei prin introducerea unui preambul
EMITENT: Parlamentul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 802 din 19 septembrie 2018
EXPUNERE DE MOTIVE
Expresie a libertăţii, spiritului civic şi democraţiei constituţionale, milioane de români venim să arătăm ca necesar în noua Constituţie revizuită şi un preambul, pentru ca întotdeauna înţelegerea textului constituţional să poată fi făcută prin prisma unui set de valori pe care le considerăm intrinseci şi de la care nu se poate deroga, întrucât după ele se ghidează viaţa noastră şi activitatea constituţională a statului, care trebuie să fie conformă cu aspiraţiile cetăţenilor, statul şi guvernarea nefiind un scop, ci un mijloc pentru asigurarea drepturilor şi fericirii cetăţenilor.
În contextul în care constituţiile moderne evidenţiază un pact între suveran şi naţiune sau între puterea legislativă şi popor, este necesar ca acordul dintre guvernanţi şi guvernaţi să cuprindă un angajament de valori naţionale imuabile care să reprezinte fundamentul realităţii constituţionale a statului nostru. Angajamentul ar stabili repere pentru cetăţeni în acţiunile lor şi pentru instituţiile statului în materializarea interesului public.
Constituţiile mai multor state ale lumii încep cu un preambul, o introducere succintă în care sunt prezentate valorile, principiile şi obiectivele popoarelor, aspecte care stau la baza construcţiei solide a statelor lor. Libertatea, bunăstarea şi fericirea fiecărui cetăţean, precum şi ale generaţiilor viitoare sunt valori şi scopuri enunţate în sinteza reprezentată de preambul, alcătuind împreună o adevărată piatră de temelie a naţiunii.
Introducerea unui preambul în Constituţia României, care face trimitere la năzuinţele poporului român, ar veni în întâmpinarea primului articol al Legii fundamentale, în care se vorbeşte de idealurile Revoluţiei din decembrie 1989 şi garantarea acestora, mai puţin cunoscute de generaţiile născute după căderea comunismului.
Revizuirea Constituţiei prin adăugarea unui preambul are rolul de a consolida raportul dintre stat şi popor, iar afirmarea în cadrul acestuia a unor teme pentru un potenţial proiect de ţară, care să unească în fapte şi în cauză întreaga societate, sub oblăduirea guvernanţilor, va veni să întărească legătura indisolubilă dintre toate părţile care compun o ţară. Astfel, considerăm că acest potenţial proiect nu poate fi altceva decât reîntregirea naţională, act care se aliniază tuturor instrumentelor internaţionale în vigoare şi ratificate de România, acordurilor multilaterale interguvernamentale şi interstatale, care se regăseşte în conformitate cu Actul final al Conferinţei de la Helsinki şi cu practica internaţională care statuează principiul egalităţii între popoare şi dreptul acestora la autodeterminare, şi care este de mare importanţă pentru viitorul prosper al României şi al românilor de pe ambele maluri ale Prutului. În acest sens avem un exemplu concret şi accesibil care ne ghidează în demers: modelul german de reunificare.
În plus, în lumina Declaraţiei Parlamentului României, adoptate la 27 martie 2018, în ziua Centenarului Unirii Basarabiei cu România, este reconfirmată ca legitimă dorinţa de Reunire a populaţiei, pe căi democratice, liber consimţite, pentru continuarea firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române. Totodată, disoluţia URSS şi proclamarea independenţei statelor baltice prin reluarea statutului juridic şi de drept internaţional anterior ocupaţiei sovietice, precum şi Rezoluţia Senatului Statelor Unite ale Americii nr. 148 din 1991, care arată că Guvernul American va susţine eforturile de reunificare a României cu Republica Moldova, după luptele pentru limba română şi libertate ale moldovenilor din stânga Prutului, încununate prin Declaraţia de independenţă adoptată de Marea Adunare Naţională din Chişinău la 27 august 1991, atribuie o forţă juridică ce dublează imensa forţă morală conferită de îndelungi suferinţe ale poporului nostru şi ale naţionalităţilor conlocuitoare, printre care amintim deportările, torturile, înfometările, crimele împotriva umanităţii.
Revizuirea Constituţiei prin introducerea preambulului propus va întări legitimitatea acesteia şi revalidarea complinită şi împlinită prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, din 1918, neînfrântă de vreo altă adunare legală.
Comitetul de Inițiativă pentru revizuirea Constituției prin introducerea unui preambul este alcătuit din 24 de membri.
- Năstase Cezar-Victor
- Grecu Alexandru
- Rotaru Alexandru
- Modiga Iulia-Rodica
- Iercoşan Patricia-Ioana
- Dumitrescu Aron-Valeriu
- Nicolae Mihai-Viorel
- Antonescu Raluca
- Despa Gabriel-Simion
- Pavel Rodica
- Teacă Florentina
- Mitrică-Constantinescu Cristian
- Druc Mircea
- Mihaiu Liviu-Georgică
- Gheorghe Cătălin
- Lupu Ştefan-Gabriel
- Banu Elza Maria
- Rebigan Stana
- Eftimie Mihai
- Jescu Ionuţ-Cristian
- Bencec Otilia-Terezia
- Blănaru Matei
- Zamfir Constantin-Cătălin
- Lulea Marius-Dorin
semnati aici 1 milion pentru Unire – Initiativa cetateneasca de revizuirea a Constituţiei prin introducerea unui preambul
descarcati aici tabelul pentru semnaturi
Fii voluntarul campaniei 1 MILION PENTRU UNIRE.
Aplică pe https://www.semnez.eu/
#EuSunt1DintrUnMilion.
Exemple similare – Constituția Republicii Federale Germania (1949)
Prevedere clară pentru reunificare cu Republica Democrată Germană:
Conștient de responsabilitatea sa în fața lui Dumnezeu și a umanității, urmând hotărârea de a păstra unitatea națională și politică și să servească păcii mondiale ca partener într-o Europă unită, poporul german din regiunile Baden, Bavaria, Bremen, Hamburg, Hesse, Saxonia Inferioară, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Schlesswig-Holstein, Baden-Württemberg și Württemberg-Hohenzollern, în virtuatea puterii sale constitutive, a adoptat această Lege de Bază a Republicii Federale Germane pentru a conferi o nouă ordine vieții politice pentru o perioadă de tranziție. A acționat de asemenea în numele acelor germani a căror participare le-a fost împiedicată. Întregul popor german este chemat să înfăptuiască, prin liberă autodeterminare, unitatea și libertatea Germaniei.
Exemple similare – Constituția Ungariei
Art. D
Având în vedere că există o singură națiune maghiară, care trebuie să rămână unită, Ungaria este responsabilă de soarta cetățenilor maghiari care trăiesc în afara frontierelor sale, trebuie să faciliteze supraviețuirea și dezvoltarea comunităților lor, să le sprijine eforturile de păstrare a identității maghiare, exercitarea efectivă a drepturilor lor individuale și colective, stabilirea formelor de autonomie comunitare şi prosperitatea acestora pe teritoriile natale şi trebuie să promoveze de asemenea cooperarea între ei şi cu Ungaria.
Exemple similare – Constituția Coreei de Sud
Art. 4
Republica Coreeană se obligă să urmărească unificarea și să formuleze și să implementeze o politică de unificare pașnică bazată pe principiile libertății și democrației.
Exemple Similare – Preambulul Constituției Statelor Unite ale Americii
Majoritatea Constituțiilor lumii au un preambul definitoriu.
Noi, Poporul Statelor Unite, in vederea realizării unei Uniuni mai strânse, așezării dreptății, asigurării Liniștii interne, înzestrării pentru apărarea obștească, promovării Prosperității generale si asigurării Binecuvântărilor Libertății pentru noi înșine si pentru Urmașii noștri, decretăm și promulgăm Constituția de față pentru Statele Unite ale Americii.
semnati aici 1 milion pentru Unire – Initiativa cetateneasca de revizuirea a Constituţiei prin introducerea unui preambul
descarcati aici tabelul pentru semnaturi
Fii voluntarul campaniei 1 MILION PENTRU UNIRE.
Aplică pe https://www.semnez.eu/
#EuSunt1DintrUnMilion.
INIŢIATIVĂ LEGISLATIVĂ
LEGE
de revizuire a Constituţiei României
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ART. I
După titlul Constituţiei României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003, se introduce următorul preambul: “Conştienţi că fiii şi nepoţii noştri trebuie să se bucure de un viitor de libertate şi avuţie, de şansele de împlinire pe care generaţiile noastre nu le-au avut, într-un stat unificat, democratic, european şi prosper, hotărâţi să edificăm procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române, în concordanţă cu istoria poporului nostru, cu normele de morală şi de drept internaţional în vigoare, prin reîntregirea neamului românesc pe cale paşnică, liber consimţită, fără niciun amestec din afară, pentru a munci împreună la realizarea şi mulţumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate, adoptăm prezenta Constituţie.”
ART. II
Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată.
AVIZ
referitor la iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei prin introducerea unui preambul
Analizând iniţiativa legislativă a cetăţenilor privind revizuirea Constituţiei prin introducerea unui preambul, formulată de un comitet de iniţiativă în baza prevederilor Legii nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată, cu modificările ulterioare, şi transmisă de împuternicitul comitetului de iniţiativă, cu adresa înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. R1.127 din 04.07.2018 şi înregistrată la Consiliul Legislativ cu nr. D707/04.07.2018,
CONSILIUL LEGISLATIV,
în temeiul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 73/1993, republicată, şi art. 46 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ, precum şi al art. 3 alin. (2) din Legea nr. 189/1999, republicată, cu modificările ulterioare,
avizează favorabil iniţiativa legislativă a cetăţenilor, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Prezenta iniţiativă legislativă a cetăţenilor are ca obiect revizuirea Constituţiei României, republicată, în sensul introducerii unui preambul, astfel încât, potrivit Expunerii de motive, înţelegerea textului constituţional să poată fi făcută prin prisma unui set de valori considerate intrinseci şi de la care nu se poate deroga.
Prin obiectul său de reglementare, iniţiativa legislativă se încadrează în categoria legilor constituţionale, fiind incidente prevederile din art. 151 din Legea fundamentală.
2. Fără a ne pronunţa asupra oportunităţii soluţiei legislative preconizate, menţionăm că, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preambulul enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării. Având în vedere rolul acestei părţi constitutive, întrucât motivarea trebuie să stea la baza reglementării şi să o preceadă, este de analizat dacă un preambul ar putea fi introdus în cuprinsul unui act normativ ulterior adoptării acestuia.
În acest sens, s-ar putea afirma că introducerea unui preambul în cuprinsul unei legi fundamentale este apanajul exclusiv al Adunării Constituante Originare, întrucât cuprinde descrierea sintetică a obiectivelor, condiţiile şi motivele care, la un anumit moment, au determinat adoptarea unei noi Constituţii, neputând fi introdus printr-o lege de revizuire a Constituţiei.
Precizăm că în preambulul mai multor legi fundamentale ale unor state europene se face referire la momentul adoptării acestora:
a) preambulul Constituţiei Republicii Bulgaria debutează cu expresia “Noi, Membrii celei de-a Şaptea Mari Adunări Naţionale …”;
b) preambulul Constituţiei Republicii Cehe debutează astfel: “Noi, cetăţenii Republicii Cehe din Boemia, Moravia şi Silezia, la momentul restaurării statului independent ceh …”;
c) în preambulul Constituţiei Republicii Letonia, în primul paragraf se reţine că “Poporul leton a adoptat următoarea Constituţie în cadrul Adunării Constituante, liber alese;
d) în ultimul paragraf al preambulului Constituţiei Republicii Portugheze se prevede că “Întrunindu-se în sesiune plenară pe data de 2 aprilie 1976, Adunarea Constituantă adoptă prin prezenta şi decretează următoarea Constituţie a Republicii Portugheze:”;
e) în finalul preambulului Constituţiei Republicii Slovenia se menţionează: “Adunarea Republicii Slovenia adoptă prezenta Constituţie”;
f) Potrivit preambulului Constituţiei Regatului Spaniei, “Poporul spaniol (…) îşi proclamă voinţa de (…) a consolida contextul juridic actual ce asigură supremaţia statului de drept ca expresie a voinţei poporului”.
Întrucât, aşa cum s-a subliniat în doctrină*1), “orice constituţie poate fi modificată pentru a ţine tot timpul pasul cu evoluţia relaţiilor sociale ce cad în câmpul ei de reglementare normativă”, revizuirea Constituţiei este posibilă, potrivit titlului VII al Legii fundamentale, cu respectarea strictă a limitelor revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie.
*1) C. Ionescu în Cristian Ionescu, Corina Adriana Dumitrescu – “Constituţia României – Comentarii şi explicaţii” – Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2017, p. 1618.
Din acest punct de vedere, ar fi de analizat în ce măsură referirea, din preambulul propus, la “reîntregirea neamului românesc pe cale paşnică” este în concordanţă cu limitarea revizuirii Constituţiei în ceea ce priveşte integritatea teritorială.
3. Sub rezerva observaţiilor de la punctul anterior din aviz şi având în vedere că, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 189/1999, republicată, propunerea legislativă care face obiectul iniţiativei legislative se întocmeşte de comitetul de iniţiativă în forma cerută pentru proiectele de lege, este necesar ca proiectul să fie reformulat, cu respectarea normelor de tehnică legislativă.
În acest sens, titlul proiectului ar trebui să aibă următoarea redactare:
“Lege de revizuire a Constituţiei României”
După titlu, având în vedere normele de tehnică legislativă, trebuie prevăzută următoarea formulă introductivă:
“Parlamentul României adoptă prezenta lege.”
Intervenţia legislativă preconizată trebuie să facă obiectul unui articol, marcat ca art. I, cu următoarea parte dispozitivă:
“ART. I
După titlul Constituţiei României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se introduce următorul preambul:”
În continuare, se va reda între ghilimele textul preambulului.
În plus, pentru asigurarea unei reglementări complete, proiectul trebuie să cuprindă, într-un articol distinct, şi norma privind supunerea spre aprobare prin referendum a revizuirii Constituţiei, în următoarea redactare:
“ART. II
Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Constituţia României, republicată”
PREŞEDINTE,
dr. DRAGOŞ ILIESCU
Bucureşti, 24 iulie 2018.
Nr. 745.
semnati aici 1 milion pentru Unire – Initiativa cetateneasca de revizuirea a Constituţiei prin introducerea unui preambul
descarcati aici tabelul pentru semnaturi
Fii voluntarul campaniei 1 MILION PENTRU UNIRE.
Aplică pe https://www.semnez.eu/
#EuSunt1DintrUnMilion.
articole preluate de pe www.semnez.eu; www.monitoruljuridic.ro