(video) PNL iniţiază o “moţiune populară” pentru demiterea lui Victor Ponta
articol – stiri.tvr.ro
PNL demarează o moţiune populară pentru demiterea premierului Victor Ponta. În plus, liberalii analizează posibilitatea reintroducerii instituţiei revocării premierului de către preşedinte. TVR News a transmis LIVE conferinţa de presă susţinută de copreşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.
Liberalii încep să strângă semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta.
Astăzi, PNL a decis să demareze o moţiune populară pentru demiterea lui Victor Ponta. “Astăzi vom iniţia campania de strângere de semnături în toate judeţele României, în toate filialele PNL. Vom merge către cetăţeni pentru a le cere sprijinul în demiterea unui premier care refuză să-şi scrie demisia”, a declarat copreşedintele PNL, Alina Gorghiu.
Despre efectul juridic al demersului, copreşedintele PNL a explicat: “Nu trebuie să ai un efect juridic al acestei acţiuni. Trebuie să vedem în ce măsură avem capacitatea de a-i avea lângă noi pe cetăţeni în demersul de a-l demite pe premier”, a explicat Alina Gorghiu.
Totodată, liberalii analizează posibilitatea reintroducerii instituţiei revocării premierului de către preşedinte.
“Situaţia este atât de gravă, motiv pentru care credem că ar trebui discutat în spaţiul public foarte serios şi în Parlament, în Comisia de revizuire a Constituţiei, posibilitatea reintroducerii instituţiei revocării prim-ministrului. Suntem astăzi într-un moment atât de critic şi nu îi găsim rezolvare pentru că prim-ministrul este de rea credinţă. Vom încerca să generăm o dezbatere cât se poate de amplă pentru a vedea în ce măsură are susţinerea populaţiei şi în ce măsură vom creiona o majoritate parlamentară care să susţină acest amendament al PNL. Vom încerca să găsim pârghii pentru ca viitoarea Constituţie să prevadă posibilitarea revocării din funcţia a premierului de către preşedinte”, a mai declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PNL.
articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/