Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783)
Pictură de Benjamin West înfăţişând delegaţia americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens şi William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanţii britanici au refuzat să fie înregistraţi
foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org
Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783)
Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 şi ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluţionar American între Regatul Unit al Marii Britanii şi Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776.
Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincţie între acesta şi Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.
Tratatele de la Versailles
Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franţa şi Spania, cunoscute sub numele de Tratatele de la Versailles.
Termenii tratatului
Termenii generali ai Tratatului erau următorii:
- Recunoaşterea celor treisprezece colonii ca treisprezece state independente şi suverane [Articolul 1];
- Stabilirea graniţelor între Statele Unite şi British North America [Articolul 2];
- Există două anomalii stranii rezultate din această parte a Tratatului, vedeţi Northwest Angle şi [the] Republic of Indian Stream.
- Acordarea drepturilor de pescuit a pescarilor Statelor Unite în zona cunoscută sub numele de Grand Banks, situată în largul coastei insulei şi în zona Golfului fluviului Saint Lawrence [Articolul 3];
- Recunoaşterea tuturor datoriilor legal contractate de ambele părţi care urmau să fie plătite conform termenilor existenţi la data semnării Tratatului [Articolul 4];
- Congresul Statelor Unite “va recomanda cu toată onestitatea” (în original “will earnestly recommend”) tuturor legislaturilor celor 13 state “să recunoască şi să aplice restituirea tuturor drepturilor, bunurilor şi proprietăţilor confiscate ale subiecţilor britanici reali” (în original, “provide for the restitution of all estates, rights, and properties, which have been confiscated belonging to real British subjects”). [Niciodată aplicat Articolul 5];
- Statele Unite nu vor mai permite alte consfiscări în viitor [Articolul 6];
- Prizonierii de război de ambele părţi vor fi eliberaţi, iar proprietăţile lăsate de Armata britanică pe teritoriul american nu vor fi subiect de confiscare (incluzând Negroes) [Articolul 7];
- Atât Marea Britanie, cât şi Statele Unite vor avea acces perpetuu la fluviul Mississippi [Articolul 8];
- Teritoriile Marii Britanii care au fost ocupate de către americani vor fi returnate fără nici o compensaţie [Articolul 9];
- Ratificarea tratatului urma să se realizeze în decurs de 6 luni de la semnarea sa [Articolul 10].
Vermont
Deşi Vermont a fost, de fapt, un stat independent, începând cu declaraţia sa de independenţă de la 18 ianuarie 1777, negociind atât cu Congresul Continental, entitatea executiv-legislativă a Statelor Unite între 1776 şi 1790, (în original, Continental Congress), cât şi cu guvernul britanic, independenţa sa nu fusese recunoscută de nici unul dintre acestea.
Corespunzător, Tratatul definea graniţele Statelor Unite ale Americii incluzând teritoriul Republicii Vermont, care nu era nici tehnic şi nici legal (încă) parte a Uniunii. Delimitarea graniţelor Statelor Unite ale Americii prin includerea Vermont-ului a fost o dovadă indirectă de tratare absolut similară a tuturor celor 14 entităţi statale. Oricum Vermont Republic a continuat să existe paşnic până în 1788, pentru ca în 1791 să fie admisă în Statele Unite ca cel de-al patrusprezecelea stat al acestora.
cititi mai mult despre Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783) si pe en.wikipedia.org