Articole

Evenimentele Zilei de 3 septembrie în Istorie

Pictură de Benjamin West înfăţişând delegaţia americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens şi William Temple Franklin.

Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanţii britanici au refuzat să fie înregistraţi

foto preluat de pe ro.wikipedia.org

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org.youtube.com

 

3 septembrie este a 246-a zi a calendarului gregorian și a 247-a zi în anii bisecți.

Mai sunt 119 zile până la sfârșitul anului.

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 3 septembrie


 

Biserica Ortodoxă Română

Sf. Sfinţit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist din Palestina; Sf. Cuv. Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Sf. Antim, episcop († 303); Sf. Teoctist, cuvios, preot († 467)

 

Biserica Romano-Catolică

Sf. Grigore cel Mare, papă, învățător al Bisericii

Sfântul Grigore dictând, imagine din Antifonarul de la St. Gallen – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sf. Papă Grigore I, cunoscut ca Grigore cel Mare [lat. Sanctus Gregorius Magnus] și ca Grigore Dialogul (* cca. 540, Roma – † 12 martie 604, Roma), papă al Romei din 590 până la moartea sa, pe 12 martie 604.

Este doctor al Bisericii și unul dintre cei șase părinți apuseni ai Bisericii, alături de Ambrozie, Augustin de Hipona, Ieronim, Tertulian și Ciprian de Cartagina.

A fost și primul călugăr care a devenit papă.

Este recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa, atât în Biserica Romano-Catolică cât și în Biserica Ortodoxă (Răsăriteană).

Jean Calvin îl admiră pe papa Grigore și îl citează în lucrarea sa Învățătura religiei creștine.

Este patronul muzicienilor, cântăreților, studenților și al învățătorilor.

Considerat unul din cei mai însemnați papi din istorie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Sărbători naționale ale zilei de 3 septembrie


 

San Marino – Ziua națională. Aniversarea fondării statului (301)

Amplasarea San Marinoului – foto: ro.wikipedia.org

Republica San Marino (în italiană Serenissima Repubblica di San Marino) este unul din cele mai mici state independente din Europa și din lume, o enclavă situată în centrul Italiei.

San Marino este o republică, cu un fond de 60 de membri, cu Marele Consiliu General și cu 2 șefi ai statului: Capitani Reggenti care sunt în funcție timp de câte 6 luni.

Se află pe peninsula Italiei, în apropierea țărmului Adriatic.

Are suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.

 

Qatar – Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței. (1971)

Localizarea și întinderea Qatarului (verde închis) în Peninsula Arabică – foto: ro.wikipedia.org

Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe.

Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic.

Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

 

Australia – Ziua Drapelului

Drapelul Australiei este albastru, în colțul din stânga sus are drapelul Union Jack, iar sub el se află Steaua Comunității Națiunilor care este de culoare albă și are șapte colțuri - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Australiei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Australiei a fost adoptat 3 septembrie 1901.

Este albastru, în colțul din stânga sus are drapelul Union Jack (drapelul Regatului Unit), iar sub el se află Steaua Comunității Națiunilor care este de culoare albă și are șapte colțuri, fundalul albastru conține de asemenea o reprezentare artistică a celor mai luminoase stele din constelația Crucea Sudului.

 

Evenimentele Zilei de 3 septembrie în Istorie


 

- 3 septembrie 301 d.Hr. – A fost înființat San Marino, unul dintre cele mai mici state din lume și cea mai veche republică încă existentă;

- 3 septembrie 1783 – Marea Britanie și Statele Unite au semnat Tratatul de la Paris, prin care s-a pus capăt Războiului de Independență al Statelor Unite;

- 3 septembrie 1919 – Italia a introdus votul pentru femei;

- 3 septembrie 1941 – În lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, inițial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici;

- 3 septembrie 1953 – A intrat în vigoare “Convenția Europeană a Drepturilor Omului“;

- 3 septembrie 1976 – Sonda cosmică americană „Viking 2” a atins solul planetei Marte.

 

3 septembrie 301 - A fost înființat San Marino, unul dintre cele mai mici state din lume și cea mai veche republică încă existentă.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Este o enclava in peninsula Italica, în apropierea țărmului Adriatic, cu o suprafată de 60 km2 și 30.000 de locuitori.

Sfantul Marinus, un cioplitor de piatră dalmațian, a străbătut Marea Adriatică pe vremea împăratului Dioclețian pentru a scăpa de persecuții si a construit aici cu propria sa mână, o capelă de piatră.

Legenda spune că el a murit la 3 septembrie 301, lăsând moștenire urmasilor muntele pe care s-a dezvoltat statul care ii poarta numele.

 

3 septembrie 467 – S-a mutat la Domnul Cuviosul Teoctist din Palestin.

Teoctist din Palestina (†467) - foto preluat de pe doxologia.ro

Teoctist din Palestina (†467) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Teoctist din Palestina (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în Palestina.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul Teoctist din Sicilia (prăznuit la 4 ianuarie).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 590 - A început pontificatului Papei Grigore I.

Grigore I cel Mare, pictură de Antonello da Messina – foto: ro.wikipedia.org

După decesul papei Pelagius al II-lea (în toiul unei epidemii de ciumă), Grigore a fost ales în 590 papă prin voința unanimă exprimată de cler, senat și popor.

Inițial, Grigore s-a împotrivit și a încercat să fugă, socotindu-se nedemn de a fi episcopul Romei, dar a fost găsit și adus înapoi.

Cu toate insistențele sale la împăratul bizantin de a nu ratifica numirea, împăratul i-a încredințat scaunul papal.

Încoronarea ca papă a lui Grigore a avut loc la 3 septembrie 590.

După numire, în 591, Grigore a cerut populației Romei să facă o ceremonie de pocăință pentru ca puternica epidemie ciumă să înceteze.

Se spune că atunci, când credincioșii au trecut pe lângă mormântul împăratul Adrian, s-a întâmplat o minune:

a apărut Sf. Arhanghel Mihail, și-a pus sabia sa arzătoare în aripi, arătând că rugăciunea creștinilor a ajuns la cer, și ciuma a încetat.

Opera:

- Autor al scrierii în patru volume intitulate Dialogi (Dialogurile), motiv pentru care creștinătatea răsăriteană îl cinstește sub numele de Grigorie Dialogul.

- A compus Liturghia darurilor înaintesfințite, care se celebrează în bisericile răsăritene în timpul postului mare.

Cunoscută cu titlul Liturghia Sf. Grigorie Dialogul, este una dintre cele trei liturghii oficiate în bisericile ortodoxe și greco-catolică, alături de cea a lui Ioan Gură de Aur și cea a lui Vasile cel Mare.

- A mai scris Cartea regulii pastorale, adresată preoților, în care vorbește despre cumpătarea în asceză.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

3 septembrie 863 - Bizantinii i-au invins pe invadatorii arabi in batalia de la Lalakaon.

Aceasta victorie a permis Bizantului sa elimine presiunea constanta a arabilor asupra frontierelor sale orientale.

 

3 septembrie 1189 - Richard I al Angliei (Richard “Inimă de Leu”) a fost încoronat la Westminster.

Richard I being anointed during his coronation in Westminster Abbey, from a 13th-century chronicle - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Richard I being anointed during his coronation in Westminster Abbey, from a 13th-century chronicle – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199.

Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar.

Încoronat rege la treizeci de ani, Richard conduce, în mod firesc, cea de-a treia cruciadă: Filip nu are decât douăzeci și trei de ani, iar Frederic Barbarossa s-a înecat în mod stupid într-un râu din Turcia.

Richard ahtiat după mașini de război și expert în atacuri asupra locurilor întărite, cucerește într-o săptămână Saint-Jean-d’Acre, pe când Filip al II-lea bătuse pasul pe loc timp de șase luni.

Conducerea cruciadei îi revine în întregime atunci când regele Franței, dezamăgit că nu dobândise nici un laur din această aventură cavalerească, se retrage și se întoarce în țara sa, pretextând că ar fi fost bolnav.

Richard I (n. 8 septembrie 1157, d. 6 aprilie 1199), a fost rege al Angliei în perioada 1189-1199. Era cunoscut și sub numele de Richard Inimă-de-Leu datorită reputației sale de mare lider militar - (Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Efigie (c. 1199) a lui Richard I la mănăstirea Fontevraud, Anjou – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard a recucerit coasta Palestinei, dar nu și Ierusalimul. Saladin, generos, acordă liberă circulație pelerinilor în Orașul Sfânt.

Supărat că nu s-a putut acoperi de glorie în Palestina, la fel ca Richard, Filip al II-lea îl ajută pe Ioan fără de Țară să-i ia coroana lui Richard, luat prizonier în Germania pe când se întorcea din Țara Sfântă.

Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat Robin Hood (zis și “Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței.

După ce a construit la frontiera de sud a Normandiei celebrul Château-Gaillard, moare într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges.

La ultimul asediu din viața sa, Richard este lovit de o săgeată.

Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea.

A fost îngropat la catedrala din Rouen dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789.

În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu.

Proprietățile lui Richard au fost de fapt proprietățile Angliei din Franța și au constituit unul dintre motivele războiului de 100 de ani.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1260 - Oastea mamelucilor ii invinge pe mongoli in Batalia de la Ain Jalut in Palestina.

A fost o infrangere decisiva a mongolilor, in momentul maximei lor expansiuni.

Bătălia de la Ain Jalut – Parte a Raidurilor mongole în Palestina (1260) – Ofensivele mongole din Levant – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Ain Jalut a avut loc pe 3 septembrie 1260 între mameluci și mongoli în sud-estul Galileii.

Bătălia a marcat cel mai sud-vestic punct al cuceririlor mongole și a fost pentru prima dată când o avansare a mongolilor a fost oprită permanent.

Acest lucru s-a datorat morții subite a liderului mongol Möngke Han, eveniment ce l-a forțat pe Hulagu Han să își ducă o mare parte din armata sa înapoi în Mongolia.

Asta l-a lăsat pe locotenentul lui Hulagu, Kitbuqa, cu doar un mic detașament de soldați.

 

3 septembrie 1469 - A fost sființită Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu).

Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei.

Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

citiți mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1546 - A încetat din viață Petru Rareș, domn al Moldovei (n. 1483)

Petru Rareş (n. 1483 - d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 şi 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 şi 3 septembrie 1546 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru Rareş – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru Rareș (n. 1483 – d. 3 septembrie 1546, Suceava) a fost domn al Moldovei de două ori, prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546.

A fost fiul natural al lui Ștefan cel Mare cu o anume Răreșoaia, a cărei existență nu e documentată istoric.

A urmat în linii mari politica internă și externă stabilită de tatăl său, având și o parte din calitățile acestuia – ambiția, îndrăzneala, vitejia, religiozitatea, gustul artistic – dar, fire mai aventuroasă, a făcut și erori, mai ales în politica externă.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1651 - Bătălia de la Worcester. cititi mai mult pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell in Bătălia de la Worcester (3 septembrie 1651) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell in Bătălia de la Worcester (3 septembrie 1651) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1653 - Richard Cromwell a devenit Lord Protector al Angliei.

Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei. Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece fraţii săi Robert şi Oliver au murit înaintea morţii tatălui lor. Richard a fost Lord Protector mai puţin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 şi 25 mai 1659 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard Cromwell – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Richard Cromwell (n. 4 octombrie 1626 – d. 12 iulie 1712) a fost cel de-al doilea Lord Protector al Angliei, Scoţiei şi Irlandei.

Fiind al treilea fiu al lui Oliver Cromwell i-a urmat acestuia, deoarece fraţii săi Robert şi Oliver au murit înaintea morţii tatălui lor.

Richard a fost Lord Protector mai puţin de nouă luni, între 3 septembrie 1658 şi 25 mai 1659.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1658 - A murit Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei (n. 1599)

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie/5 mai 1599, Huntingdon, Regatul Angliei – d. 3/13 septembrie 1658, City of Westminster, Regatul Unit) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei - A 1656 Samuel Cooper portrait of Cromwell - foto preluat de pe en.wikipedia.org

A 1656 Samuel Cooper portrait of Cromwell – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa, a Noului Model, i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez.

După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1730 - A fost ales pentru ultima dată un domn român,  de către boieri în Țara Românească – Constantin Mavrocordat .

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române. În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 - octombrie 1730; 24 octombrie 1731 - 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 - septembrie 1741; iulie 1744 - aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 - 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 - martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 - 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 - 29 iunie 1743; aprilie 1748 - 31 august 1749 și 29 iunie 1769 - 23 noiembrie 1769 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași) a fost domn al țărilor române.

În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1783 - Tratatul de pace de la Versailles între Franţa şi Marea Britanie la sfârşitul războiului american de independenţă şi respectiv dintre Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, vedeţi Tratatul de la Paris (1783);

Franţa obţinea teritorii în Marea Caraibilor şi restituirea bazelor din Senegal şi India, respectiv Regatul Unit al Marii Britanii recunoştea existenţa Statelor Unite ale Americii.

Pictură de Benjamin West înfățișând delegația americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens și William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanții britanici au refuzat să fie înregistrați – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 și ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluționar American între Regatul Unit al Marii Britanii și Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776.

Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincție între acesta și Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1791 - Adunarea Naţională adoptă Constituţia care transformă Franţa în monarhie constituţională.

 

3 septembrie 1810 - S-a născut Paul Kane, pictor canadian (d. 1871)

Paul Kane – Self-portrait, circa 1845 – foto: en.wikipedia.org

Paul Kane (n. 3 septembrie 1810 – d. 20 februarie 1871) a fost un pictor canadian cunoscut pentru picturile sale ale băștinașilor canadieni și din alte părți ale Americii de Nord.

Fiind un artist în mare parte autodidact, el a crescut în Toronto și se antrena copiind marii maeștri europeni în călătorii prin Europa.

A întreprins două călătorii în nord-vestul sălbatic al Canadei – în 1845 și în perioada 1846-1848, în perioada respectivă producând peste 100 de tablouri ulei pe pânză.

 

3 septembrie 1848 - A încetat din viață Ioan Corneli, teolog, filolog. Iluminist, reprezentant al Şcolii Ardelene. (n 1762) Ioan Corneli (născut Ioan Buţiu, 4 iulie 1762, Pădureni, judeţul Cluj – d. 3 septembrie 1848, Oradea?), teolog, filolog. Iluminist, reprezentant al Şcolii Ardelene, este unul dintre autorii Lexiconului de la Buda şi a jucat rol de creator de sistem ortografic.

cititi mai mult pe enciclopediaromaniei.ro

 

3 septembrie 1851 - S-a născut printesa Olga Constantinovna a Rusiei, soția regelui George I al Greciei; (d.1926).

Olga Constantinovna a Rusiei, mai târziu Regina Olga a Greciei (3 septembrie 1851 – 18 iunie 1926), a fost soția regelui George I al Greciei iar în 1920 regentă a Greciei.

Olga a fost o regină populară și s-a implicat în munca de caritate.

În 1898, ea a insistat să-și continue angajamentele fără gardă militară deși se trăsese asupra soțului și fiicei sale.

De-a lungul mariajului său, Olga și George au format un cuplu foarte unit în ciuda infidelităților ocazionale ale suveranului, acceptate de regină.

La 18 martie 1913, anarhistul grec Aléxandros Schinás, profitând de cvasi-singurătatea regelui care se afla la plimbare, a tras un foc de armă.

În momentul asasinării soțului ei, regina Olga se afla la Atena iar vestea i-a fost anunțată de fiica ei Sofia și de nepoata sa Elena.

Regina Olga în 1914 – foto: ro.wikipedia.org

În 1914, când izbucnește Primul Război Mondial, Olga se găsește în Rusia .

Regina decide să rămână la Sankt Petersburg și să fondeze un spital militar pentru a sprijini efortul de război în țara sa natală.

După izbucnirea Revoluției Ruse din 1917, Olga părăsește Rusia cu un pașaport unde purta numele de Olga Hellènes și ajunge în Germania, apoi în Elveția, unde a găsit-o fiul său cel mare aflat în exil.

După ce nepotul ei Alexandru I moare la 25 octombrie 1920 de o infecție provocată de o mușcătură de maimuță, guvernul grec oferă tronul fratelui său, Paul.

Paul refuză coroana atâta timp cât tatăl său Constantin trăiește.

La 17 noiembrie regina Olga este numită regentă. Regina va fi regentă până la 19 decembrie cînd fiul ei Constantin se întoarce pe tron pentru a doua oară, în urma unui plebiscit.

Moare în Franța și este înmormântată în Italia (unde familia regală greacă trăia în exil) însă la 17 noiembrie 1936 este adusă la Palatul Tatoi.

 

3 septembrie 1859 - S-a născut Jean Jaurès, om politic si istoric francez de stanga, intemeietorul ziarului “L`Humanite”, devenit ulterior principalul organ de presa al Partidului Comunist Francez.

Jean Jaurès – Member of Parliament for Tarn department – foto: en.wikipedia.org

Jean Jaurès (n. 3 septembrie 1859, Castres – d. 31 iulie 1914, Paris) a fost un politician francez.

Orator și parlamentar socialist, el s-a remarcat prin pacifism și opoziția față de izbucnirea Primului Război Mondial.

Făcea parte din burghezie și a fost profesor de filozofie.

Și-a început cariera politică ca deputat republican, dar a aderat la socialism după marile greve ale minerilor din Carmaux și s-a opus legilor scelerate.

În timpul Afacerii Dreyfus, el i-a luat apărarea căpitanului Dreyfus și a criticat antisemitismul a cărui victimă acesta devenise.

În 1905, el a fost unul dintre autorii legii de separare între biserică și stat.

În același an, el a participat la crearea Secției franceze a Internaționalei Muncitorilor (SFIO), contribuind astfel la unificarea mișcării socialiste franceze.

Cu toate acestea, pozițiile sale reformiste i-au adus opoziția unei părți din stânga revoluționară.

El și-a petrecut ultimii ani din viață încercând, în zadar, să prevină izbucnirea Primului Război Mondial, și se raliază celorlalte componente ale Internaționalei Muncitorilor, astfel că la nivel european plana amenințarea cu greva generală.

Aceste poziții pacifiste i-au adus moartea, fiind asasinat de naționalistul Raoul Villain în ajunul Primului Război Mondial.

Acest eveniment a dus, în mod paradoxal, la aderarea stângii la « Union sacrée » (Uniunea Sacră).

În 1924, rămășițele sale pământești au fost transferate la Pantheon.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1868 - A avut loc ședința de stabilire a Regulamentului Societății Academice Române.

 Foto: Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) - foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com


Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) - foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

La ședința Societății Academice din 3/15–5/17 septembrie, s-a votat regulamentul societății, care cuprindea reglementări referitoare la perioada de ținere a ședințelor (între 1 august și 15 septembrie), la sistemul de votare și altele.

Totodată, s-a procedat la alegerea primilor membri ai Societății Academice precum și la înființarea Analelor Societății Academice Române.

preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) - foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

Ședința Societății Academice Române pentru stabilirea Regulamentului (3 septembrie 1868) – foto preluat de pe www.bunicutavirtuala.com

 

3 septembrie 1869 - S-a născut Fritz Pregl, chimist austriac, laureat al Premiului Nobel (d. 1930)

Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923) - foto - ro.wikipedia.org

Fritz (Friderik) Pregl – foto – ro.wikipedia.org

Fritz (Friderik) Pregl (n. 3 septembrie 1869 la Ljubljana — d. 13 decembrie 1930 la Graz) chimist sloven, laureat al Premiului Nobel pentru chimie (1923)

 

3 septembrie 1875 - S-a născut Ferdinand Porsche, constructor german de automobile (d. 1951)

Ferdinand Porsche – foto: ro.wikipedia.org

Ferdinand Porsche (n. 3 septembrie 1875, Maffersdorf, Reichenberg, Boemia; d. 30 ianuarie 1951, Stuttgart) a fost un constructor de automobile austriac renumit.

Construcția sa cea mai celebră este VW Käfer (o parte dintre patente i-au fost însă recunoscute subalternului său, constructorul Béla Barényi, 1907-1997).

Numele de familie Porsche [Porșe] și Borsche reprezintă variante germanizate ale unor nume slave (de ex. cehe Boreš [Boreș], Borš, Borutta), diminutive ale vechiului nume slav Borislav.

 

3 septembrie 1876 - S-a născut Constantin Kirițescu, om de știință, zoolog, publicist și istoric român (d. 1965)

Constantin Kirițescu (n. 3 septembrie 1876 - d. 12 august 1965) a fost un om de știință, doctor în știintele naturii, membru al Academiei Române, zoolog, publicist și istoric român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Kirițescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Constantin Kirițescu (n. 3 septembrie 1876 – d. 12 august 1965) a fost un om de știință, doctor în știintele naturii, membru al Academiei Române, zoolog, publicist și istoric român.

A fost profesor la Liceul Sf. Sava. A contribuit la dezvoltarea învățământului secundar, a reprezentat țara noastră la Liga Națiunilor, în secția școlară (3/16).

A fost membru fondator al Academiei de Științe din România.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1878 - Nava britanică de pasageri SS Princess Alice s-a scufundat într-o coliziune pe râul Tamisa, cu carbonierul Bywell Castle; 640 de oameni au murit.

Rămâne până în prezent cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti pe Tamisa.

Nava britanică de pasageri SS Princess Alice – foto: ro.wikipedia.org

 

3 septembrie 1883 - A murit Ivan Turgheniev, romancier și dramaturg rus (n. 1818)

Ivan Turgheniev – foto: ro.wikipedia.org

Ivan Sergheievici Turgheniev (n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818, Oriol, Rusia – d. 22 august/3 septembrie 1883, Bougival, lângă Paris) a fost un romancier și dramaturg rus.

Cel mai cunoscut roman al său este Părinți și copii, publicat în 1862.

Maestru al realismului rus, prieten cu Gustave Flaubert și model al lui Guy de Maupassant, Turgheniev este un neîntrecut analist al vieții sentimentale a eroilor săi, pe care-i surprinde, în ipostaze specifice, de la fulgerătoarea scânteie a primei idile adolescentine până la pasiunea năvalnică a tinereții și chiar până la zbuciumul iubirilor târzii, cel mai adesea îngrădite de normele sociale.

 

3 septembrie 1887 - A murit Timotei Cipariu, filolog și lingvist român, unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848 din Transilvania, întemeietor al Societății “Astra” (n. 1805)

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) a fost un erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi) - foto: ro.wikipedia.org

Timotei Cipariu – foto: ro.wikipedia.org

Timotei Cipariu (n. 21 februarie 1805, Pănade, plasa Hususău, comitatul Târnava-Mică – d. 3 septembrie 1887, Blaj) erudit român transilvănean, revoluționar pașoptist, politician în Transilvania, cleric greco-catolic, membru fondator al Academiei Române, primul vicepreședinte, apoi președintele Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român, lingvist, istoric, teolog, pedagog și orientalist, „părintele filologiei române”, poliglot (cunoștea circa 15 limbi).

 

3 septembrie 1905 - S-a născut Carl David Anderson, fizician american, laureat al Premiului Nobel (d. 1991)

Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) fizician american, laureat Nobel - foto ( la LBNL 1937) - ro.wikipedia.org

Carl David Anderson - ro.wikipedia.org

Carl David Anderson (n. 3 septembrie 1905, New York — d. 11 ianuarie 1991, San Marino, California) a fost un fizician american.

Pentru descoperirea pozitronului (în 1932) a primit în anul 1936, împreună cu Victor Franz Hess, Premiul Nobel pentru Fizică.

În anul 1937 a descoperit împreună cu Neddermeyer mionii.

În 1939 Anderson a devenit profesor de fizică la Caltech.

În 1936 a descoperit mezonul μ (miuon). Anderson a rămas până în 1970 profesor la Caltech, fiind și membru mai multor societăți științifice.

Anderson a murit în 1991 la vârsta de 85 de ani și este înmormântat în Los Angeles.

cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1907 - S-a născut Pavel Dan, scriitor român. (d. 1937)

Pavel Dan (n. 3 septembrie 1907, Clapa, comitatul Turda - d. 2 august 1937, Cluj) a fost un scriitor român - Pavel Dan în 1935 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pavel Dan în 1935 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Pavel Dan (n. 3 septembrie 1907, Clapa, comitatul Turda – d. 2 august 1937, Cluj) a fost un scriitor român.

Conducător al grupului literar al liceului (grup care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”), scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viața aspră a țăranului român transilvan.

Este un prozator înzestrat cu un robust talent litarar.

Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obține premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”.

După decesul său, i se publică colecția de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”.

Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu.

Este unul din reprezentanții cei mai importanți ai ardelenismului literar românesc.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1912 – S-a născut Vasile Dobrian, pictor, desenator, grafician și poet român de avangardă. (d. 1999)

Vasile Dobrian (n. 1912, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 1999, București, România) a fost un pictor, desenator, grafician și poet român de avangardă - foto preluat de pe www.razvanpop.ro

Vasile Dobrian – foto preluat de pe www.razvanpop.ro

Vasile Dobrian (n. 1912, Sibiu, Austro-Ungaria – d. 1999, București, România) a fost un pictor, desenator, grafician și poet român de avangardă.

A absolvit, în 1934, Academia de Arte Frumoase din București.

Este fondator, împreună cu Aurel Mărculescu, al Grupului grafic 1939-1947.

Între anii 1949-1956 a fost profesor și director al Institutului de Arte Plastice din Iași.

Opera sa artistică cuprinde lucrări de grafică, pictură, desen, colaj,instalație și fotografie.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;

 

3 septembrie 1914 - Giacomo della Chiesa devine Papa Benedict al XV-lea.

Papa Benedict al XV-lea – foto: ro.wikipedia.org

Benedict al XV-lea, născut Giacomo della Chiesa, (n. 21 noiembrie 1854, Genova, d. 22 ianuarie 1922, Vatican) a fost un papă.

Benedict al XV-lea a avut de înfruntat o misiune grea.

Ca părinte al tuturor catolicilor a trebuit să păstreze o neutralitate strictă.

A reușit acest lucru atât de bine încât în timp ce aliații înverșunați îl numeau pro-german, germanii înverșunați îl considerau de partea aliaților.

Benedict, însă, a pledat mereu pentru pace, dar în 1917 a considerat că a sosit timpul să facă un efort oficial de mediere între puteri.

Papa a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a reduce nenorocirile unui conflict înspăimântător.

Datorită lui Benedict, prin intermediul țărilor neutre s-au realizat schimburi de prizonieri răniți, iar mai târziu, după mari eforturi, Benedict a reușit să-i trimită pe prizonierii răniți și bolnavi în țările neutre bogate.

Papa a încercat să-i ajute și pe civilii aflați în suferință.

Mijlocirea sa le-a permis deportaților belgieni să se întoarcă acasă.

A cerut milă pentru sărmanii armeni, și a oferit bani pentru cei suferinzi din întreaga Europă chinuită.

Benedict și-a continuat faptele bune și după armistițiu.

I-a rugat pe aliați să întrerupă blocada criminală a Germaniei care a adus atât de multă suferință femeilor și copiilor.

Din dispoziția papei a fost efectuată o colectă în toate bisericile catolice din întreaga lume pentru a-i ajuta pe copiii flămânzi.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

3 septembrie 1914 - Wilhelm, Prinţ al Albaniei părăseşte ţara după doar şase luni, din cauza opoziţiei la domnia sa.

Wilhelm de Wied (în germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania - d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei - foto (1914) preluat de pe en.wikipedia.org

Wilhelm de Wied – foto (1914) preluat de pe en.wikipedia.org

Wilhelm de Wied (germană Wilhelm Friedrich Heinrich Prinz zu Wied; n. 26 martie 1876, Neuwied, Germania – d. 18 aprilie 1945, Predeal, România) a fost în 1914 timp de șase luni principele Albaniei.

La data de 7 martie 1914, principele Wilhelm de Wied împreună cu soția sa, Sophie von Schönburg-Waldenburg, și cei doi copii ai lor, ajung în Durrës, unde era stabilită reședința sa.

Poporul l-a întâmpinat plin de entuziasm.

Statul care i-a fost încredințat era foarte sărac și dispunea de o infrastructură și un sistem administrativ extrem de modest.

Condițiile care i-au fost oferite erau pentru nivelul Albaniei foarte luxoase, însă totuși foarte modeste comparativ cu alte reședințe ale monarhilor europeni sau cu castelul din care provenea Wilhelm.

Era vorba de o casă cu două etaje, cu camere proprii amplasate în jurul unei curți interioare din centrul orașului.

Wilhelm și soția sa, Prințesa Sofia de Schönburg-Waldenburg and William circa 1913 – foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm de Wied nu deținea multe cunoștințe despre statul și poporul care i-au fost încredințate, fiind nevoit să se bazeze pe consilieri.

Nu a reușit să se impună vizavi de popor și de persoanele influente din Albania.

Astfel, conflictul de inflență dintre personalitățile albaneze și puterile străine (de care era dependent d.p.v. financiar, politic și militar) s-a generalizat.

În sud grecii încercau să capete o inflență cât mai mare, unii albanezi puseseră ochii pe tronul lui Wilhelm de Wied, iar musulmanii din centrul țării au atacat capitala.

Izbucnirea Primul Război Mondial a complicat situația.

În momentul părăsirii statului la 2 septembrie 1914, observatorii apreciază faptul că Wilhelm rezistase deja surprinzător de mult.

Ulterior, prim-ministrul și episcopul albanez Fan Noli a declarat că singurul lucru pentru care ar putea fi criticat Wilhelm de Wied este faptul că nu a reușit să facă minuni.

Wilhelm de Wied nu a abdicat niciodată din funcția de principe a Albaniei și a continuat să poarte acest titlu până la moartea sa.

În 1917 a cerut repunerea sa în funcție.

La acea dată lupta însă din nou în armata germană ca ofițer.

Părăseșe serviciul militar în aprilie 1918. În 1925 se stabilește împreună cu familia sa în România, unde și-a petrecut restul vieții.

A murit în 1945 la Predeal.

Mormântul său se află în incinta Bisericii Lutherane din București.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1917 - S-a născut Eugen Frunză, poet român, reprezentant al realismului socialist în literatură. (d. 2002).

Eugen Frunză (n. 3 septembrie 1917, Mährisch Schönberg, Austria (azi Cehia) — d. 31 mai 2002) a fost un poet român, reprezentant al realismului socialist în literatură. Versurile imnului național al Republicii Populare Române între 1953 și 1977, „Te slăvim, Românie!”, au fost scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu - foto preluat de pe www.referatele.com

Eugen Frunză – foto preluat de pe www.referatele.com

Eugen Frunză (n. 3 septembrie 1917, Mährisch Schönberg, Austria (azi Cehia) — d. 31 mai 2002) a fost un poet român, reprezentant al realismului socialist în literatură.

Versurile imnului național al Republicii Populare Române între 1953 și 1977, „Te slăvim, Românie!”, au fost scrise de Eugen Frunză și Dan Deșliu.

Absolvent al Liceului „Aron Pumnul” din Cernăuți, în 1936 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Cernăuți dar, după trei ani a întrerupt studiile.

A făcut trei ani de front în campania din Rusia, ca ofițer, iar după razboi a ajuns, în 1945 pentru scurt timp, secretar al Partidului Comunist Român, iar în 1946 a fost numit prefect al județului Rădăuți.

Din 1947 a lucrat în presa centrala și în sistemul editorial, fiind, pe rând, redactor cu probleme agrare la Scînteia, redactor-șef adjunct la Flacăra, Albina și apoi la Contemporanul, redactor-șef la Flacăra și director al Editurii Tineretului; secretar al Uniunii Scriitorilor (1953–1955).

A debutat in 1940, în Convorbiri literare, cu traduceri din limba germană; în același an se petrece și debutul editorial, cu volumul de poeme Din inimă.

A colaborat la Bucovina (Cernăuți), Clopotul (Botoșani), Gazeta literară, România literară, Flacăra, Contemporanul, Viața militară, Luceafărul, Munca, la Radio Bucuresti.

A scris, împreună cu Dan Deșliu, versurile imnului național al Republicii Populare Române (1953–1977), Te slăvim, Românie!

preluat de pe www.bunicutavirtuala.com cititi mai mult pe www.referatele.com

 

3 septembrie 1918 - S-a născut Ada Zevin, pictoriță română de etnie evreiască (d. 2005)

Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău - d. 23 septembrie 2005 id.) artist plastic din Basarabia, evreică de origine - foto - moldovenii.md

Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) artist plastic din Basarabia, evreică de origine – foto – moldovenii.md

Ada Zevin (sau Ada Mironovna Zevina, n. 3 septembrie 1918, Chișinău – d. 23 septembrie 2005 id.) a fost un artist plastic din Basarabia, evreică de origine.

A făcut parte din generația pictorilor formați în cadrul școlii de pictură românești (absolventă a Academiei de Belle Arte din București).

Ada Zevin s-a revendicat din post-expresionism, din pictura franceză și cea română, realizând o operă originală prin combinarea mijloacelor de expresie clasice cu cele moderne și cu cele specifice creației populare.

cititi si Ada Zevin(3 septembrie 1918-23 septembrie 2005), artist plastic din Basarabia

 

3 septembrie 1919 - Italia a introdus votul pentru femei.

 

3 septembrie 1926 - S-a născut Irene Papas, actriță greacă

Irene Papas – foto: ro.wikipedia.org

Irene Papas (în greacă Ειρήνη Παππά; n. 3 august 1926) este o actriță grecoaică și cântăreață ocazională, care a jucat în peste șaptezeci de filme într-o carieră ce se întinde pe o perioadă mai lungă de cincizeci de ani.

 

3 septembrie 1937 - S-a născut Maria Ciobanu, solistă de muzică populară.

Maria Ciobanu (n. 3 septembrie 1937, Roșiile, județul Vâlcea) este o interpretă de folclor românesc.

Repertoriul său cuprinde peste 500 de piese înregistrate pe discuri la Radio și TV: “Lie ciocârlie”, “Aurelu’ mamii”, “Vântul de vară mă bate”, “Lângă poarta am un tei”, “Cei mai frumoși ani ai mei”, “Ce n-aș de să fiu mică”, “Roata mare” ș.a

 

3 septembrie 1939 - Al doilea război mondial – Marea Britanie şi Franţa au declarat război Germaniei.

 

3 septembrie 1941 - În lagărul de exterminare Auschwitz, s-a folosit pentru prima oară gazul Zyklon B, iniţial pentru exterminarea prizonierilor de război sovietici.

 

3 septembrie 1953 - A intrat în vigoareConvenția Europeană a Drepturilor Omului. Convenția a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950.

Judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului - foto: website-pace.net

Judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului – foto: website-pace.net

Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.

Convenția a fost ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional.

Convenția și protocoalele sale adiționale apără mai multe drepturi și libertăți fundamentale ce au ca titulari persoane fizice, privite individual, sau diverse entități sociale, cu excepția oricăror structuri statale.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

3 septembrie 1965 - A început izita de stat a lui Nicolae Ceaușescu în URSS (3-11 septembrie 1965 – convorbiri cu Leonid Brejnev).

 

3 septembrie 1965 - S-a născut Charlie Sheen, actor american.

Carlos Irwin Estévez (n. 3 septembrie 1965, New York), cunoscut sub numele de scenă Charlie Sheen, este un celebru actor american, cunoscut îndeosebi pentru rolurile sale din Spin City, Two and a half Men și Anger Management.

În anul 2010 Charlie Sheen a fost cel mai bine plătit actor TV, fiind plătit cu 1,8 milioane USD pentru episoadele din seria Doi bărbați și jumătate (Two and a Half Men).

În viața personală Charlie Sheen a avut mai multe probleme datorită consumului de alcool și stupefiante dar și datorită violenței domestice, în 7 martie 2011 fiind concediat de CBS și Warner Bros din serialul Two and a Half Men.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; www.agerpres.ro; en.wikipedia.org; www.imdb.com

 

3 septembrie 1967 - În Vietnamul de Sud, generalul Nguyen Van Thieu câştigă cu 38% din voturi, alegerile la preşedinţia ţării.

Nguyen Van Thieu in 1967 – foto: en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1967 - În Suedia a avut loc devierea traficului de pe stânga pe dreapta (Högertrafikomläggningen).

Kungsgatan, Stockholm, on Dagen H – foto: ro.wikipedia.org

 

3 septembrie 1971 - Qatar a devenit stat independent.

Localizarea și întinderea Qatarului (verde închis) în Peninsula Arabică – foto: ro.wikipedia.org

Qatar (Catar), cu denumirea oficială Statul Qatar, este un emirat arab în sud-vestul Asiei, ocupând teritoriul Peninsulei Qatar, aflată pe coasta de nord a Peninsulei Arabe.

Are graniţă terestră doar cu Arabia Saudită la sud, în rest teritoriul fiind înconjurat de apele Golfului Persic.

Este o ţară bogată în gaze naturale şi petrol; conform CIA World Factbook este a doua ţară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

 

3-5 septembrie 1973 - Vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu în Costa Rica.

 

3 septembrie 1976 - Sonda cosmică americană „Viking 2” a atins solul planetei Marte.

Viking 2 – foto: en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1987 - Într-o lovitură de stat în Burundi, preşedintele Jean-Baptiste Bagaza a fost îndepărtat de la putere de maiorul Pierre Buyoya.

Pierre Buyoya – President of Burundi – foto: en.wikipedia.org

 

3 septembrie 1991 - A murit Frank Capra, regizor american (n. 1897)

Frank Capra – foto: ro.wikipedia.org

Frank Capra (n. 18 mai 1897, Bisacquino, Sicilia, d. 3 septembrie 1991, Quinta, California) a fost un regizor american originar din Sicilia, Italia.

Principalele sale realizări sunt O viață minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, You Can’t Take It with You, Mr. Deeds Goes to Town, Lost Horizon, Vi-l prezint pe John Doe și Arsenic and Old Lace.

La vârsta de 6 ani a emigrat împreună cu familia în SUA. După ce a încercat câteva meserii în industria filmului, a devenit regizor.

 

3 septembrie 1991 - A murit Elvira Godeanu, actriță română de teatru și film (n. 1904)

Elvira Godeanu – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Elvira Godeanu (n. 13 mai 1904 București – d. 3 septembrie 1991) a fost o cunoscută actriță română de film, radio, teatru și voce formată la generația de aur a marilor artiști interbelici.

A interpretat roluri extrem de variate, atât din literatura universală, cât și din cea română.

Elvira Godeanu rămâne una din marile interprete ale rolului Zoe Trahanache din comedia lui Ion Luca Caragiale.

A fost căsătorită cu Emil Prager, un cunoscut inginer constructor și arhitect din perioada interbelică.

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa II (1952) „pentru munca depusă cu ocazia «Centenarului Caragiale»” și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

 

3 septembrie 2008 - Primul planetariu digital din tara si cel de-al treilea din lume, a fost inaugurat la Pitesti, de Muzeul Judetean Arges.

Primul planetariu digital din ţară şi cel mai performant din Europa este într-o clădire a Muzeului Judeţean Argeş şi poate găzdui circa 40 de spectatori, inclusiv persoane cu nevoi speciale de deplasare.

Mobilierul este proiectat şi realizat special pentru planetariul care dispune şi de un sistem de climatizare optim şi ecologic.

Potrivit lui Remus Cârstea, responsabilul proiectului, în 35 de minute, iubitorii stelelor pot realiza o călătorie completă prin Univers şi pot asista la lecţii de astronomie, toate în format multimedia HD, cu sunet performant similar cinematografelor 3D.

Construcţia planetariului, realizată de 60 de angajaţi ai unei firme franceze, a început în data de 1 mai şi a durat patru luni, societatea fiind aleasă în urma unei licitaţii publice internaţionale.

Investiţia a costat 280 de mii de euro, bani proveniţi de la Consiliul Judeţean Argeş.

Este unul dintre cele trei planetarii digitale din lume, celelalte două fiind în Ucraina şi Italia, dar e singurul situat într-un muzeu. Planetariul este de tip “In Space Systems”, are un ecran cu diametru de şapte metri, oferă vizionarea proiecţiilor de planetariu, de cinematografie panoramica şi simultană şi de expoziţii virtuale de înaltă definiţie, sonorizate cu un sistem audio performant“,

a mai precizat Remus Cârstea, responsabilul proiectului Planetariu de la Piteşti Echipamentul poate fi interconectat prin sisteme digitale de transport a informaţiei, cu echipamente de observare astronomică pentru facilitarea proiecţiilor live de observaţii astronomice realizate oriunde pe Terra.

cititi mai mult pe: mediafax.ro

 

3 septembrie 2012 - A murit liderul religios sud-coreean, fondator al Bisericii Unificarii, Sun Myung Moon; (n. 1920).

Moon in Las Vegas, Nevada, 4 April 2010 – foto: en.wikipedia.org

Sun Myung Moon (n. 25 februarie 1920, Sangsa-ri, Coreea, d. 3 septembrie 2012, Seul) a fost fondatorul Bisericii Unificării.

Când avea 10 ani, familia lui s-a convertit la o formă penticostală de prezbiterianism, care încuraja practici atribuite Duhului Sfânt.

În 1936, la vârsta de 16 ani, Moon a avut o vedenie în care Iisus Hristos însuși l-a anunțat că a fost ales de Dumnezeu pentru a duce la capăt restaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ.

Ulterior, el a primit și alte revelații, însă nu le-a făcut publice până în 1946.

În 1947 el a fost condamnat de către guvernul comunist al Coreei de Nord pentru spionaj în favoarea Coreei de Sud, cu o sentinţă de 5 ani în lagărul de muncă din Hŭngnam.

În 1950, în timpul Războiului Coreean, el a fost eliberat, în urma unui atac al armatei SUA asupra închisorii din Coreea de Nord in care se afla, dupa care s-a refugiat in Coreea de Sud.

 

3 septembrie 2020 - La Ordinea Zilei

Mănăstirea Putna (1466)

foto preluat de pe www.putna.ro

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Mănăstirea Putna (1466)


 

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre religioase și culturale românești.

Se află în comuna Putna, la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava.

Mănăstirea a fost un important centru cultural, fiind caracterizată de către Mihai Eminescu ca „Ierusalimul neamului românesc”.

Aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase.

Este vestită și pentru faptul că aici este înmormântat Ștefan cel Mare și Sfânt.

În prezent, sfântul lăcaș deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Mănăstirea Putna este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05595.

 

Complexul mănăstirii Putna - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Complexul mănăstirii Putna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Istoric


 

Ctitorirea

Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt (al cărui mormânt se află aici), a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469.

Târnosirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”, în frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu Episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, Arhimandritul Ioasaf.

Numeroasele biserici atestate încă din primele decenii ale secolului al XV-lea în vecinătatea Putnei denotă faptul că zona respectivă cunoștea, încă de pe atunci, o remarcabilă viață religioasă și că Ștefan cel Mare s-a conformat tradiției, construind mănăstirea în preajma unei biserici mai vechi.

Din „uricul” său datat la 15 martie 1490 rezultă că pe vremea lui Alexandru cel Bun numai în ținutul Sucevei existau „cincizeci de biserici cu popii lor”, supuse Episcopiei de Rădăuți, dintre care, pe vremea sa, șase au fost „întoarse și închinate să asculte de Mănăstirea (…) Putna, căci acele biserici și acei popi sunt din satele mănăstirii”.

Este foarte probabil ca în apropierea Putnei să fi existat și o mănăstire mai veche, aceasta fiind menționată într-un uric din 18 august 1427 prin care Alexandru cel Bun îi miluia pe frații Herman și Lațcu, întărindu-le „ocina lor (…), unde este casa lor, la Voitinu, unde acesta iese din pădure și din poiană și unde este mănăstirea lor și vechiul lor loc de cosit…”.

În Letopisețul Moldovei se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui…”.

Nu se precizează cum trebuia să se concretizeze această mulțumire, dar, având în vedere importanța pe care o acorda voievodul însuși acestei izbânzi, este de presupus că ea urma să fie ridicarea unei mănăstiri.

În Analele de la Putna și în Cronica moldo-polonă, se menționează, imediat după relatarea victoriei de la Chilia, că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.

Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile ce împrejmuiau mănăstirea au fost terminate abia în 1481.

S-a păstrat până în prezent pisania de pe „Turnul tezaurului”:

Binecredinciosul domn a toată Țara Moldovei, marele Io Ștefan Voievod fiul lui Bogdan Voievod, a zidit și a făcut Mănăstirea aceasta în numele Preasfințitei Născătoare de Dumnezeu în timpul arhimandritului Ioasaf în anul 6989 (1481).

Ștefan cel Mare a făcut numeroase danii Mănăstirii Putna.

Astfel, în 1490, voievodul i-a „întărit” mănăstirii satele Vicșani, Frătăuți, Botășani și Climăuți, de pe râul Suceava, Greci de pe râul Siret și Cozminul din ținutul Cernăuți, la care a adăugat „toate morile de la târgul nostru Siret” și „vama cea mică de pe Suceava, ce este la Jicov”.

Prin uricele din același an 1490, Domnul Moldovei interzicea tuturor judecătorilor și globnicilor de a intra în vreunul din satele mănăstirii, iar protopopilor sau vornicilor oricărui mitropolit să aibă vreo treabă cu preoții din satele ctitoriei sale, aceștia din urmă fiind obligați să asculte numai de „acea sfântă mănăstire a noastră (…) și să plătească dare acolo și tot venitul ce se cuvine unui mitropolit de la popi”.

Putna dobândea astfel prerogative cvasiepiscopale, devenind cea mai importantă mănăstire din Moldova acelor timpuri.

La 2 februarie 1503, simțindu-și sfârșitul aproape, Ștefan cel Mare emitea un nou hrisov, cu semnificații testamentare, în care sunt recapitulate și reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna de la întemeiere și până la data respectivă.

Încă din timpul lui Ștefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arhimandriții Ioasaf, Paisie zis cel Scurt și Spiridon, mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural și artistic al țării.

Sf. Voievod Ștefan cel Mare (1433 - 1504) - după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Voievod Ștefan cel Mare (1433 – 1504) – după Evangheliarul de la Humor, considerată cea mai exactă reprezentare a domnului – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

În secolele XV-XVIII

După moartea lui Ștefan cel Mare au urmat vremuri grele, nu numai pentru Mănăstirea Putna, ci și pentru întreaga Biserică Ortodoxă din Moldova, sub domniile lui Iliaș Turcitul (1546-1551), Despot-Vodă (1561-1563) și Ioan-Vodă cel Cumplit (1572-1574), ultimul mergând cu măsurile împotriva clerului până la confiscarea tuturor averilor mănăstirești.

Alexandru Lăpușneanu, în cele două domnii ale sale (1552-1561 și 1564-1568), a făcut danii Mănăstirii Putna și a fost chiar ctitor al unui edificiu de aici, care, din păcate, nu s-a păstrat, dar care este atestat de pisania acestuia, datând din 1559, încastrată acum în peretele estic al capelei de iarnă cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

De asemenea, sub domnia lui Petru Șchiopul Putna dobândește de la acest voievod noi proprietăți.

Vasile Lupu (1634-1653), un mare ctitor al timpurilor sale, dăruiește Mănăstirii Putna, în 1646, „moșia Sf. Onufrie cu biserica cea zidită”, moșie care mai aparținuse Putnei pe vremea „când era acolo biserica cea de lemn”.

Tot el reîntărește în 1647 „munții sfintei Mănăstiri Putna”, adică Braniștea.

Din nefericire, în lunile aprilie-septembrie 1653, când au avut loc luptele pentru domnie dintre logofătul Gheorghe Ștefan, ajutat de munteni și transilvăneni, pe de o parte, și Vasile Lupu, ajutat de cazacii ginerelui său Timus Hmelnițki, pe de altă parte, aceștia din urmă au devastat Mănăstirea Putna pentru a căuta presupusele comori ale lui Ștefan cel Mare, așa cum relatează cronicarul Ion Neculce în O samă de cuvinte.

Vasilie-vodă, aproape de mazilie, a greșit lui Dumnedzeu, că i s-au întunecat mintea spre lăcomie, de au stricat mănăstirea Putna, gândind că va găsi bani, și n-au găsit. Și s-au apucat să o facă de nou iarăși precum au fost, și nu i-au agiutat Dumnedzeu să o facă. Că au zidit-o numai din temelie din pământ pănă la ferestri, și i-au luat Dumnedzeu domnia. Că s-au sculat Gheorghie Ștefan logofătul cu oaste asupra lui și l-au scos din domnie. Iar plumbul cu careli au fost acoperită mănăstirea Putna l-au luat cazacii lui Timuș, a ginerelui Vasiliei-vodă, de l-au dus la cetate la Suceava, de au făcut glonțuri de pușcă, să apere cetatea Sucevii despre Gheorghie Ștefan-vodă. Ce știu că au apărat-o bine, că s-au osindit și Timuș pentru prada și jacurile ce au făcut pe la sfintele mănăstiri. Și s-au pus și el capul pe glonțu, precum scrie letopisățul. Și pre urmă au gătit mănăstirea Putna Gheorghie Ștefan-vodă, după ce au luat domnia, de este zidită precum să vede acum

(Ion Neculce, O samă de cuvinte, cap. XXVII).

Biserica mănăstirii fiind devastată de oștile cazacilor lui Timuș Hmelnițki, lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Gheorghe Ștefan (1653-1658) în 1654 și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija (1661-1665), în 1662.

Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul.

O nouă urgie s-a abătut asupra întregii Moldove, afectând puternic și mănăstirile din nordul acesteia: la 7 mai 1775, cu acordul Porții Otomane, Imperiul Habsburgic răpește Moldovei Bucovina.

În 1783, sub împăratul Iosif al II-lea, sunt expropriate și desființate toate schiturile și mănăstirile din această parte a țării, cu excepția Putnei, Suceviței și Dragomirnei.

Mănăstirea Putna este un lăcaș monahal ortodox, unul din cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. A fost supranumită „Ierusalimul Neamului Românesc” (Mihai Eminescu). Mănăstirea se află la 33 km nord-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava, în nordul Moldovei. Mănăstirea a fost un important centru cultural; aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcașul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mănăstirea Putna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Serbările de la Putna din 1871

Cu ocazia împlinirii a patru veacuri de la sfințirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca această prăznuire să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale.

Cu trei săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina) fiind în alertă.

Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, decide amânarea festivității pe 15/27 august 1871”.

La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a Serbările de la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării.

Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan cel Mare” și la momentul 1470, și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”.

O comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile Pogor urma să decidă cel mai bun discurs.

Concursul a fost câștigat de Alexandru D. Xenopol (viitorul mare istoric român), pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății „Junimea” din Iași.

La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.

Marea serbare de la Putna a început efectiv la 14 august 1871.

La ea au participat circa 3000 de români din toate teritoriile locuite pe atunci de aceștia: Principatele Unite (numite oficial România, din 1862), Bucovina, Transilvania și Banat. Printre ei se aflau figuri ilustre ale intelectualității: Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, Alexandru D. Xenopol, George Dem. Teodorescu, Grigore Tocilescu, Dimitrie Gusti, Ciprian Porumbescu, Epaminonda Bucevschi și alții.

În dimineața zilei de 15 august, în fața mulțimii adunate la mănăstire, Ioan Slavici a rostit o alocuțiune adecvată momentului comemorativ.

S-a oficiat apoi Sfânta Liturghie, după care egumenul Arcadie Ciupercovici a ținut o predică în care a evocat, printre altele, gloria străbună și semnificația serbării.

Mihai Eminescu relata, în numărul din 22-25 august 1871 al Curierului de Iași, că „eminentul preot știu atât de bine să vorbească la sufletele auditoriului (…), încât (…), am simțit inima noastră mișcându-se de patriotism și însuflețire”.

După slujbă, tânărul Alexandru D. Xenopol și-a rostit discursul festiv, în care spunea printre altele:

Cu patru sute de ani aruncăm noi gândirile și simțirile noastre înapoi și totuși, de vom privi bine în sufletul nostru, vom vedea cum se amestecă, în acel îndepărtat trecut, farmecul viitorului; cum fie ce faptă a lui Ștefan cel Mare e cu atâta mai măreață, cu cât noi astăzi putem să ne-o amintim împreună la mormântul lui…

Apoi fost intonat un imn solemn de Alexandru Flechtenmacher, pe versuri de Vasile Alecsandri, în interpretarea corului studențesc reunit cu cel al seminariștilor și al elevilor din Cernăuți și Suceava.

A urmat apoi ospățul mulțimii venită la hram, care a durat până seara.

În a treia zi a serbărilor, pe 16 august, egumenul mănăstirii a dat citire „Cuvântului de îngropăciune la moartea lui Ștefan cel Mare”, apoi a avut loc ceremonia depunerii urnei votive de argint pe mormântul lui Ștefan cel Mare.

În sunetul clopotelor, procesiunea a pornit spre biserica mănăstirii, purtând prapurii, stindardele, flamurile, epitafurile și urna însăși, pe care este gravată inscripția:

EROULUI, ÎNVINGĂTORULUI, APĂRĂTORULUI EXISTENŢEI ROMÂNE, SCUTULUI CREȘTINĂTĂŢII, LUI ȘTEFAN CEL MARE, JUNIMEA ROMÂNĂ ACADEMICĂ. MDCCCLXX.

În urna de argint, având o greutate de peste 7 kg, s-a pus, în mod simbolic, pământ din toate provinciile românești.

În amintirea evenimentelor din 1871 de la Putna, egumenul de atunci al mănăstirii, Arcadie Ciupercovici, a ridicat o cruce în incinta mănăstirii, cruce care se mai păstrează și astăzi în dreptul portalului sudic al pridvorului bisericii, cu inscripțiile originale.

manastireaputna

 

În secolul XX

Alte restaurări ale mănăstirii au avut loc în 1902, când s-a refăcut acoperișul bisericii după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.

În 1982 au început lucrările de refacere a casei domnești din incinta Mănăstirii Putna.

În 1926, la inițiativa Cercului studențesc „Arboroasa” din Cernăuți, a fost ridicat în incinta Mănăstirii Putna bustul lui Minai Eminescu, în amintirea primei serbări a românilor de pretutindeni și a primului congres studențesc, care avuseseră loc aici în august 1871, și la organizarea cărora marele poet avusese o contribuție esențială.

Bustul poartă semnătura sculptorului Oscar Han, iar pe soclu sunt săpate în marmură emoționantele versuri ale poetului:

Ce-ți doresc eu ție / Dulce Românie… / La trecutu-ți mare, / Mare viitor!

 

Legende legate de Mănăstirea Putna


 

În memoria populară s-au păstrat mai multe legende în legătură cu Mănăstirea Putna, unele dintre acestea fiind consemnate și de cronicarii moldoveni, îndeosebi de către Ion Neculce (în anexa sa la Letopisețul Țării Moldovei: O samă de cuvinte).

Una dintre aceste legende spune că odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastrul se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Vițeului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urților, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire, Ștefan-Vodă, care, întorcându-se de la o vânătoare din munți, se rătăcise prin partea locului.

Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, l-a îndemnat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire, „pentru ca Dumnezeu să-i ajute la toate treburile lui”.

O altă legendă, consemnată tot de Ion Neculce, spune că atunci când s-a hotărat sa aleagă locul pe care avea sa fie ridicată mănăstirea, Ștefan-Vodă a tras cu arcul dintr-un vârf de munte, iar unde a căzut săgeata, acolo s-a zidit sfântul lăcaș.

Și în prezent se mai păstrează un fragment din trunchiul unui paltin, în care se spune ca s-ar fi înfipt săgeata lui Ștefan-Vodă.

 

Arhitectură


 

Biserica Mănăstirii Putna, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, are o formă trilobată, fiind construită cu ziduri groase din bolovani de piatră și din cărămidă, pe o fundație din bolovani de piatră de mari proporții pentru perioada respectivă.

Dimensiunile sale principale sunt: 37 m lungime, 11 m lățime și 33 m înălțimea la turlă.

Spațiul interior al bisericii este împărțit în mod tradițional în altar, naos, pronaos și pridvor (acesta din urmă fiind închis, iar accesul făcându-se prin două uși laterale).

Caracteristică acestei biserici este existența a încă unei încăperi, situată între pronaos și pridvor, camera mormintelor („gropnița”), ceea ce denotă faptul că a fost destinată de a fi și necropolă domnească.

Altarul este luminat de trei ferestre (la est, nord și sud) și este separat de naos printr-un iconostas din lemn, cu o bogată ornamentație sculpturală.

Naosul este luminat de câte două ferestre la sud și la nord, având deasupra turla deschisă, de formă octogonală la primul etaj și hexagonală la etajul superior.

Turla are la exterior coloane torsionate și ancadramente la ferestre.

Pridvorul închis al bisericii primește lumină prin mai multe ferestre, așezate pe zidurile din sud, nord și vest.

Intrarea în pridvor se face prin uși masive din lemn, ferecate cu fier, situate la sud și nord, lateral față de axa longitudinală a bisericii.

Intrările din pridvor în pronaos, precum și cele din pronaos în necropolă (camera mormintelor) sunt de asemenea prevăzute cu uși masive din lemn ferecate cu fier.

Ferestrele bisericii sunt terminate în arc de cerc și prevăzute la exterior cu grilaje metalice și ancadramente din piatră.

Pardoseala este din marmură, numai cea din pridvor fiind din lespezi de piatră.

Acoperișul este confecționat din tablă de cupru, așezată în rânduri dese, care imită șindrila tradițională.

La exterior, biserica este înconjurată este un brâu masiv torsionat, cu firide largi.

Pe toate cele patru fațade sunt amplasate mai multe conforturi, cu rol de susținere.

Incinta mănăstirii are forma dreptunghiulară clasică, fiind înconjurată cu ziduri înalte de apărare.

Intrarea în incintă mănăstirii se face pe sub bolta unui turn compus din parter și etaj.

Acest turn de intrare a fost ridicat în 1757, pe vremea voievodului Constantin Racoviță, despre aceasta stând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești (Constantin Racoviță a fost Domn și în Moldova și în Țara Românească).

Pe fațada estică (spre exteriorul mănăstirii) se află un basorelief cu stema Moldovei.

Tot pe latura de est a incintei este situat și „Turnul clopotniței” construit în anul 1882.

Pe latura vestică a incintei mănăstirii se mai păstrează și în prezent „Turnul Tezaurului”, rămas încă din vremea lui Ștefan cel Mare, a cărui construcție a fost terminată în anul 1481.

Acolo au fost adăpostite, în vremurile tulburi, odoarele sfântului lăcaș.

În partea vestică a incintei se află paraclisul mănăstirii, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, construit de mitropolitul Iacob Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. A fost restaurat între anii 1976-1983, când i s-au adăugat noi spații.

Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1979-1983 de artiștii-frați Mihail și Gavriil Moroșan, stareț fiind atunci Arhimandritul Iachint Unciuleac.

Pe latura sudică a incintei mănăstirii se află „Casa Domnească” ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă în vremea stăpânirii habsburgice.

Lucrările de reconstrucție au fost începute și supravegheate, în mare parte, de către Prea Fericitul Părinte Teoctist pe timpul arhipăstoririi sale ca mitropolit al Moldovei.

 

Pictura interioară

Pictura originală a bisericii Mănăstirii Putna s-a pierdut în decursul vremilor (la devastarea din 1653, de către cazacii lui Timuș Hmelnițki, fiind distrusă atât pictura interioară cât și cea exterioară).

Actuala pictură interioară, de inspirație bizantină, datează din perioada de după 2001, fiind executată de frații Mihai și Gavriil Moroșan, cei care pictaseră și paraclisul mănăstirii, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel, între anii 1979-1983.

 

Necropolă domnească


 

Mănăstirea Putna a fost destinată a fi necropolă domnească chiar de către ctitorul ei.

Încă din luna decembrie 1477, în spațiul destinat gropnițelor (între pronaos și pridvorul închis) din biserică a fost înmormântată cea de-a doua soție a lui Ștefan cel Mare, doamna Maria de Mangop, coborâtoare din neamul împărătesc al Comnenilor.

Tot acolo au fost înmormântați apoi, pe rând: în 1478 mitropolitul Teoctist I (al cărui mormânt se află pe latura nordică interioară a pridvorului), în 1479, Bogdan și în 1480, Petru, ambii fii nevârstnici ai lui Ștefan, îngropați sub o lespede comună lângă mormântul Mariei de Mangop.

A urmat apoi trecerea la cele veșnice a slăvitului voievod lui Ștefan cel Mare (2 iulie 1504).

Iată cum descrie cronicarul Grigore Ureche înmormântarea acestuia:

Iară pre Ștefan Vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Jale era, că plângeau toți ca pe un părinte al său…

Seria de înmormântări voievodale în necropola de la Putna a continuat apoi cu doamna Maria Voichița, a treia soție a ctitorului, așezată în 1511 lângă mormântul soțului ei, cu Bogdan al III-lea (Domn al Moldovei între 2 iulie 1504 și 20 aprilie 1517, fiul lui Ștefan cel Mare și al doamnei Maria Voichița), îngropat în 1517 pe latura sudică a pronaosului, cu Maria Cneajna, fiica lui Ștefan cel Mare, așezată în 1518 lângă Bogdan al III-lea, fratele ei, cu Ștefăniță-Vodă (Domn al Moldovei între 20 aprilie 1517 și 14 ianuarie 1527, fiul lui Bogdan al III-lea), înmormântat în 1527 pe latura nordică a pronaosului și, în sfârșit, cu doamna Maria, a doua soție a voievodului Petru Rareș, îngropată în 1529, tot în pronaos, lângă mormântul lui Ștefăniță-Vodă.

 

Mănăstirea Putna în prezent


 

În prezent, Mănăstirea Putna este una dintre cele mai renumite mănăstiri din România, atât din punct de vedere religios, cât și cultural.

Este foarte des vizitată, atât de credincioșii din toată țara, cât și de turiști din lumea întreagă, fiind aproape întotdeauna inclusă în traseele turistice din Bucovina.

În incinta sfintei mănăstiri este amenajat un muzeu în care sunt expuse obiecte de cult și altele, alcătuind o colecție valoroasă și impresionantă.

Sunt păstrate aici multe obiecte de la Ștefan cel Mare, mănăstirea fiind renumită pentru tezaurul său de broderii, țesături, manuscrise și argintărie.

Printre piesele de mare prestigiu se numără celebrul Evangheliar de la Humor (datând din 1487), „Clopotul Blagoveștenie” (dăruit în 1490 de însuși Ștefan), broderii din 1481, patrafirul din 1504, epitaful din 1490, marea dveră din 1510 și acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop din 1477,care înfățișează portretul acesteia.

Dintre icoanele de la Mănăstirea Putna se remarcă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni, din secolul al XV-lea și care, potrivit tradiției, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare.

Dintre manuscrisele cele mai valoroase aflate la Putna, se află Psaltichia alcătuită din două părți distincte, legate la un loc, una scrisă probabil la Mănăstirea Neamț, în epoca lui Alexandru cel Bun, iar cealaltă în primii ani ai secolului al XVI-lea, la Mănăstirea Putna.

La 2 ianuarie 2005 a luat ființă Centrul de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare” al Sfintei Mănăstiri Putna.

Centrul are o bibliotecă proprie și publică Revista „Analele Putnei”, care conține studii, articole, note, însemnări și documente care corespund obiectivelor Centrului de Cercetare și Documentare „Ștefan cel Mare”.

Până în prezent au apărut 8 volume ale acestei reviste.

De curând (la 4 iunie 2014) a demarat un nou proiect de restaurare a sfântului lăcaș și a infrastructurii conexe, proiect finanțat din fonduri europene și sprijinit de guvernul român.

 

cititi mai mult despre Mănăstirea Putna si pe: www.putna.roro.wikipedia.orgen.wikipedia.org

 

Calendar Ortodox 3 septembrie 2024

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 3 septembrie 2024

Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei;

Sf. Cuv. Teoctist;

Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

 

Sinaxar 3 Septembrie


 

În această lună, în ziua a treia, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei.

Sfăntul Antim era episcop al oraşului Nicomidia (în Bitinia – Asia Mică) atunci când, din porunca împăratului Diocleţian (284-305), la anul 288, s-a dat foc bisericii din Nicomidia, murind pentru Hristos douăzeci de mii de creştini (mucenici prăznuiţi în 28 decembrie).

El s-a aflat în fruntea credincioşilor săi în această încercare şi i-a încurajat a-şi pună în Dumnezeu toată încrederea şi nădejdea.

Atunci, prin harul şi providenţa lui Dumnezeu, sfântul Antim şi alţi câţiva creştini, au scapat de moarte şi s-au ascuns în munţii din împrejurimi.

Dar după câţiva ani ei au fost prinşi şi sfântul episcop a fost adus legat înaintea lui Maximian (305-311), unde se aflau de faţă toate uneltele cele pentru chinuire.

Şi, de vreme ce-l întrebară, a mărturisit cu îndrăzneala şi nesilit de nimeni pe Hristos.

Pentru aceea întâi i-au zdrobit coastele, apoi l-au rănit cu fier încins; l-au întins gol deasupra unor hârburi şi l-au bătut cu toiege; l-au încălţat cu încălţăminte de aramă arsă în foc, şi apoi i-au tăiat capul.

Dar, minunea lui Dumnezeu, şi după moartea sfântului părul a continuat să-i crească pe capul tăiat.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei Febe, diaconiţa la Cenchreae lângă Corint.

Această sfântă a fost diaconiţă a Bisericii şi următoare sfântului apostol Pavel, care o pomeneşte în epistola către Romani 16, 1-2.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Teoctist (†467), împreună-ajunător cu marele Eftimie.

Sfântul Teoctist al Palestinei a fost un mare ascet care a trăit în sălbăticia iudeică numită Wadi Mukellik.

La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântului Eftimie cel Mare (praznuit la 20 ianuarie).

Dragostea unuia faţă de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet.

Cei doi se asemănau foarte mult în virtuţi şi sfinţenie, sprijinindu-se reciproc în nevoinţe.

În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deşert pentru a se ruga în pustietate şi se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuţi împreună, Sfinţii Eftimie şi Teoctist s-au retras în deşert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (=oază) o peşteră mare care a devenit mai târziu biserică.

Ei au decis să rămână acolo, fiind convinşi că aceea era voia Domnului.

Petrecând izolaţi de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute.

EL dorea ca şi ceilalţi să se bucure de înţelepciunea şi sfinţenia lor.

Astfel, într-o zi nişte păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi şi au alergat de au spus şi altora din sat despre ei.

Nu peste mult timp, ei au fost vizitaţi de mulţi oameni ba chiar şi de călugări care veneau din alte mănăstiri şi doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulţi călugări, sfinţii au fost nevoiţi să ridice o lavră deasupra bisericii din peşteră.

Teoctist a devenit egumenul lavrei iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peşteră.

Înţeleptul Teoctist a primit pe toţi cei care veneau la el, spovedindu-i şi vindecându-le neputinţele sufleteşti şi trupeşti cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit şi Eftimie a fost cel care, deşi împlinise şi el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat şi l-a îngrijit.

Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, la înmormântarea sa a slujit Patriarhul Anastasie al Ierusalimului.

Sf. Teoctist al Palestinei este altul decât Sf. Teoctist al Siciliei (prăznuit în 4 ianuarie).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zinon, care s-a săvârşit, fiind lovit cu pietre şi decapitat.

Sf. Zinon a suferit împreună cu mucenicul Antim episcopul în vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (305-311), care îi persecutau pe creştini.

După un incendiu la curtea imperială din Nicomidia, persecuţia creştinilor s-a înteţit, aceştia fiind acuzaţi că au pus foc cu deadinsul.

Numai în Nicomiodia de Ziua Naşterii Domnului au fost arşi de vii într-o biserică 20.000 de creştini.

Această monstruoasă inumanitate nu i-a speriat pe creştini, care au continuat să-şi mărturisească credinţa cu tărie, îndurând mucenicie pentru Hristos.

Câţiva ani mai târziu, soldatul Zinon l-a denunţat pe împăratul Maximian pentru persecuţiile nedrepte ale creştinilor, drept care a fost lovit cu pietre şi decapitat.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Vasilisa din Nicomidia.

Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe crestini, a fost adusă înaintea lui şi sfânta.

Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulţumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte şi să o bata cu toiege.

Iar ea mai mult mulţumea lui Dumnezeu.

Şi atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot.

Apoi a fost supusă la nenumarate chinuri, dar ea striga: “Multumescu-Ţi Doamne, Dumnezeul meu“.

Văzând domnitorul că ea socoteşte chinurile ca nişte jucarii, a poruncit să fie încins un cuptor şi să fie aruncată în el.

Sfânta şi-a facut semnul crucii şi a intrat în mijlocul văpăii şi stând multe ceasuri, a fost păzită nevătămată, aşa cum a rămas nevătămată şi din alte chinuri.

Acestea toate văzându-le domnitorul se minuna şi, umilindu-se cu sufletul în ce chip sunt judecăţile lui Dumnezeu, a căzut la picioarele sfintei zicând:

Miluieşte-mă roaba lui Dumnezeu, cerescul împărat, şi mă iartă de câte rele am arătat faţă de tine, şi mă fă şi pe mine ostaş împăratului tău, de vreme ce, precum zici, primeşte şi pe cei păcătoşi“.

Atunci sfânta, mulţumind Atotputernicului Dumnezeu, învăţă pe domnitor şi ducându-l în biserică la Antonie episcopul, l-a botezat.

După ce a fost botezat, domnitorul a zis către sfânta:

Roaba lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine să fiu iertat pentru cele ce ţi-am făcut ţie, şi să săvârşesc cu bună săvârşire vremea vieţii mele“.

Sfânta făcând ruga, iar Alexandru dând mărire şi mulţumită lui Dumnezeu, numaidecât şi-a dat sufletul către Domnul.

Sfânta, îngropându-i trupul, a ieşit împreună cu episcopul din cetate afară ca la trei mile şi, aflând o piatră, a stat pe ea si, rugându-se, a izvorât apa şi a băut şi a mulţumit lui Dumnezeu; şi mergând încă puţin zise:

Doamne, primeşte duhul meu cu pace“.

Acestea zicând şi, îngenunchind la pământ, s-a dus către Domnul cu bucurie, veselindu-se şi mulţumind lui Dumnezeu.

Deci episcopul Antonie a a îngropat-o, făcându-i mormântul lângă piatra din care izvorâse apa la rugăciunea sfintei.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Aristion, episcopul Alexandriei din Cilicia, care prin foc s-a săvârşit.

Sf. Aristion a fost episcopul Alexandriei Inferioare, în Cilicia (Asia Mică).

Acesta s-a născut în orăşelul Aribazo, eparhia Apamea din Siria, la începutul celui de-al doilea secol, din părinţi păgâni, trăindu-şi primii ani de viaţă în idolatrie.

Nu ştim ce educaţie primară a primit Sf. Aristion sau unde a studiat mai departe, dar ştim că nimic nu i-a satisfăcut căutarea pentru adevăr.

Mucenicul Antonie, pe atunci un băieţel de zece ani, i-a arătat calea spre adevăr, învăţându-l adevărata credinţă astfel încât Aristion a crescut duhovniceşte.

Riscându-şi viaţa, într-o perioadă în care persecuţia era în floare, Antonie nu era doar un simplu membru al bisericii locale ci un propovăduitor al credinţei lui Hristos.

Lucrarea sa pentru Aristion a fost binecuvântată pentru că şi acesta se ruga pentru tânărul său prieten, amintindu-şi de strădania şi curajul acestuia de a înfrunta pericolul pentru credinţa adevărată.

Nu numai că Antonie a devenit mucenic al lui Hristos la vârsta de 20 de ani dar a mai călăuzit un suflet pe calea mântuirii, pe Sf. Aristion.

Câţiva ani mai târziu, Sf. Aristion a fost sfinţit episcop de Isso în Cilicia, fiind un bun păstor pentru turma sa.

Într-o zi, conducătorul Alexandriei l-a arestat pe Aristion pe motiv că era creştin.

Fiind supus unui proces public, sfântul episcop nu s-a pierdut cu firea.

Pacea sa l-a făcut pe egumenul roman să înţeleagă că nu-i va fi uşor să trateze cu acest om.

La început a vrut să-l depărteze de Hristos prin vorbe măgulitoare şi promisiuni.

Văzând că nu au nici un efect, acesta a trecut la ameninţări cu tortura.

Dar Sf. Aristion stătea în faţa egumenului şi a consilierilor săi rugându-se cu milă şi cu dragoste pentru sufletele lor.

Chiar şi întemniţat, prizonierul era mai puternic decât captivii săi, refuzând închinarea la idoli.

Înaintea unei mulţimi de idolatri, sfântul a vorbit despre Dumnezeu şi Sfânta Treime, prin care toate s-au făcut, despre întruparea ca om a Mântuitorului Hristos din dorinţa lui Dumnezeu de a ne salva sufletele, despre cum Hristos aduce salvarea omului păcătos, dându-i şansa de a se mântui.

Ce goale sunt aceste statui fără de suflet şi ce neajutorat pare eparhul vostru în hainele lui scumpe!, spuse episcopul.”

Cei care l-au auzit vorbind pe sfânt au fost impresionaţi de curajul său. Aristion i-a invitat să creadă în adevărul pe care el îl descoperea lor.

Oamenii au înţeles că acela era un om deosebit, un sfânt şi au dorit să asculte cuvântul său.

Eparhul roman n-a putut să-l îngenuncheze pe Aristion decât prin violenţă, condamnându-l la moarte.

El a ordonat soldaţilor săi să aprindă un cuptor mare şi să-l arunce pe sfânt în flăcări. Sfântul a rămas curajos până la sfârşit.

Puţinii creştini prezenţi la execuţie s-au abţinut să nu plângă.

Ei se rugau în şoaptă pentru sfânt, fiind foarte trişti că părintele lor îi părăsea.

Ei ştiau totuşi că păstorul lor sufletesc nu va înceta să se roage pentru ei, mai ales acum că se duce la Hristos.

Până la ultima suflare sfântul a înălţat imnuri de laudă lui Dumnezeu.

Eparhul nu ştia ce greşeală mare săvârşeşte.

El n-a înţeles că moartea nu înseamnă sfârşitul nici pentru om nici pentru adevăr.

Nimic nu-l putea despărţi pe Sf. Aristion de Fântâna Vieţii, Domnul pregătindu-i cununa izbăvirii.

După stingerea focului, fiii duhovniceşti ai sfântului au luat din cuptor cât de multe oase au putut şi cu evlavie au îngropat sfintele moaşte într-un loc străin, nedescoperit nici până în zilele noastre.

În anul 2003, în Grecia John G. Thalassinos a publicat o biografie mai amănunţită a sfântului, sub titlul: SFÂNTUL SFINŢIT MUCENIC ARISTION (Atena, 2003), care conţine slujba şi acatistul sfântului întocmite de Ieromonahul imnograf Atanasie de la Mănăstirea Simonos-Petras din Muntele Athos.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Hariton, care fiind aruncat în groapa de var, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sf. Mucenic Arhontiul, care cu foamea fiind chinuit, s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi împăratul Constantin cel Nou (cel Tânăr), care se săvârşeşte în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului noului Mucenic Polidor, care a mărturisit în Efesul cel nou la anul 1794 şi prin sugrumare s-a savârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea)

Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă.

De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie.

Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI – XVII-lea)

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea.

Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă.

Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt.

Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit.

Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783)

Pictură de Benjamin West înfăţişând delegaţia americană a semnării Tratatului de la Paris din 1783, John Jay, John Adams, Benjamin Franklin, Henry Laurens şi William Temple Franklin. Pictura nu a fost niciodată terminată pentru că, deloc surprinzător, reprezentanţii britanici au refuzat să fie înregistraţi

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783)

Tratatul de la Paris din 1783, semnat în ziua de 3 septembrie 1783 şi ratificat de Congresul Statelor Unite ale Americii în ziua de 14 ianuarie 1784, a încheiat formal Războiul Revoluţionar American între Regatul Unit al Marii Britanii şi Cele 13 foste colonii ale Regatului din America de Nord care s-au răsculat împotriva conducerii britanice în 1776.

Destul de frecvent, în special în literatura istorică de limbă engleză, Tratatul de la Paris din 1783 este cunoscut sub numele de Al Doilea Tratat de la Paris pentru a crea o distincţie între acesta şi Tratatul de la Paris din 1763, care a fost evident anterior acestuia cu 20 de ani.

 

Tratatele de la Versailles

Ca o parte separată a acestui Tratat, Marea Britaniei a încheiat tratate separate cu Franţa şi Spania, cunoscute sub numele de Tratatele de la Versailles.

 

Termenii tratatului

Termenii generali ai Tratatului erau următorii:

- Recunoaşterea celor treisprezece colonii ca treisprezece state independente şi suverane [Articolul 1];

- Stabilirea graniţelor între Statele Unite şi British North America [Articolul 2];

- Există două anomalii stranii rezultate din această parte a Tratatului, vedeţi Northwest Angle şi [the] Republic of Indian Stream.

- Acordarea drepturilor de pescuit a pescarilor Statelor Unite în zona cunoscută sub numele de Grand Banks, situată în largul coastei insulei şi în zona Golfului fluviului Saint Lawrence [Articolul 3];

- Recunoaşterea tuturor datoriilor legal contractate de ambele părţi care urmau să fie plătite conform termenilor existenţi la data semnării Tratatului [Articolul 4];

- Congresul Statelor Unite “va recomanda cu toată onestitatea” (în original “will earnestly recommend”) tuturor legislaturilor celor 13 state “să recunoască şi să aplice restituirea tuturor drepturilor, bunurilor şi proprietăţilor confiscate ale subiecţilor britanici reali” (în original, “provide for the restitution of all estates, rights, and properties, which have been confiscated belonging to real British subjects”). [Niciodată aplicat Articolul 5];

- Statele Unite nu vor mai permite alte consfiscări în viitor [Articolul 6];

- Prizonierii de război de ambele părţi vor fi eliberaţi, iar proprietăţile lăsate de Armata britanică pe teritoriul american nu vor fi subiect de confiscare (incluzând Negroes) [Articolul 7];

- Atât Marea Britanie, cât şi Statele Unite vor avea acces perpetuu la fluviul Mississippi [Articolul 8];

- Teritoriile Marii Britanii care au fost ocupate de către americani vor fi returnate fără nici o compensaţie [Articolul 9];

- Ratificarea tratatului urma să se realizeze în decurs de 6 luni de la semnarea sa [Articolul 10].

Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783) - Ultima pagina a tratatului - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783) – Ultima pagina a tratatului – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Vermont

Deşi Vermont a fost, de fapt, un stat independent, începând cu declaraţia sa de independenţă de la 18 ianuarie 1777, negociind atât cu Congresul Continental, entitatea executiv-legislativă a Statelor Unite între 1776 şi 1790, (în original, Continental Congress), cât şi cu guvernul britanic, independenţa sa nu fusese recunoscută de nici unul dintre acestea.

Corespunzător, Tratatul definea graniţele Statelor Unite ale Americii incluzând teritoriul Republicii Vermont, care nu era nici tehnic şi nici legal (încă) parte a Uniunii. Delimitarea graniţelor Statelor Unite ale Americii prin includerea Vermont-ului a fost o dovadă indirectă de tratare absolut similară a tuturor celor 14 entităţi statale. Oricum Vermont Republic a continuat să existe paşnic până în 1788, pentru ca în 1791 să fie admisă în Statele Unite ca cel de-al patrusprezecelea stat al acestora.

Harta Statelor Unite și teritoriilor după Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Harta Statelor Unite și teritoriilor după Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

cititi mai mult despre Tratatul de la Paris (3 septembrie 1783) si pe en.wikipedia.org

Antim al Nicomidiei (sec. III – IV)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Antim al Nicomidiei

Sfântul sfințit mucenic Antim al Nicomidiei a fost episcop de Nicomidia la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, în timpul domniei împăraților Dioclețian și Maximian. A mucenicit în timpul intenselor persecuții împotriva creștinilor din această perioadă. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

Viața Sf. Antim, înainte de a deveni episcop al Nicomidiei (azi Izmit, Turcia, pe coasta răsăriteană a Asiei Mici, într-un golf al Mării Marmara), nu se cunoaște. A ajuns episcop al cetății după anul 280, când aceasta avea deja o numeroasă populație creștină. Nicomidia a fost principala reședință imperială a împăratului Dioclețian (284-305) și mai târziu în timpul urmașului său la tron, Maximin Daia (308-313). Împăratul a lansat un val de persecuții de mare amploare împotriva creștinilor după ce un incendiu a izbucnit la Curtea imperială. Păgânii i-au acuzat pe creștini că ar fi declanșat incendiul în mod eliberat, iar reacția împotriva creștinilor a fost cumplită, afectând toate comunitățile creștine din provincia Bitinia.

În piețele din orașe au început să fie ridicate altare păgâne, împăratul decretând că orice tranzacție trebuia precedată obligatoriu de o jertfă adusă zeilor păgâni și spiritului împăratului. Ca urmare a acestor măsuri, un mare număr de creștini au fost prinși și siliți să apostazieze, în caz contrar fiind torturați și uciși. La rugămintea credincioșilor, episcopul Antim s-a ascuns la Omana, un sat din apropierea Nicomidiei. De acolo a trimis creștinilor scrisori prin care îi îndemna să rămână statornici în credință și să nu se teamă de chinuri.

Una din scrisorile sale către un diacon pe nume Teofil a fost interceptată și a ajuns în mâinile împăratului Maximin. Diaconul Teofil a fost interogat brutal și a murit din cauza torturilor îndurate, fără să dezvăluie locul unde se afla episcopul Antim. În cele din urmă, împăratul a reușit însă să afle unde se ascundea episcopul Antim și a trimit un detașament de soldați ca să-l prindă și să-l aducă înaintea sa. Episcopul Antim i-a întâlnit pe aceștia pe drum, fără să le dezvăluie cine era și i-a invitat la masă. La sfârșitul acesteia, episcopul le-a dezvăluit că el era cel pe care îl căutau. Uimiți și impresionați, soldații au hotărât să se întoarcă în oraș și să raporteze împăratului că nu îl găsiseră, însă episcopul Antim nu a fost de acord ca ei să mintă din pricina lui. El le-a propovăduit atunci pe Hristos, și soldații au crezut în El și au primit Sfântul Botez.

Apoi Antim le-a cerut soldaților să își facă datoria și să-l ducă înaintea împăratului. Când a ajuns înaintea acestuia, împăratul i-a cerut să apostazieze. Primind refuzul acestuia, Maximin a poruncit să i se arate episcopului instrumentele de tortură. Antim i-a răspuns atunci că nu se temea de tortură și că primea cu bucurie să moară pentru Hristos. Atunci, Antim a fost torturat cumplit și în cele din urmă i s-a tăiat capul. Episcopul Antim a murit lăudându-L pe Hristos până la capăt și a primit astfel cununa martiriului.

 

Datare

Data muceniciei sfântului Antim al Nicomidiei nu este sigură. În mod tradițional, urmând spusele lui Eusebiu de Cezareea, aceasta este plasată în 303, în timpul Marii Persecuții a lui Dioclețian.

În Chronicon Paschale (o cronografie în limba greacă din secolul al VII-lea) se păstrează o scrisoare a unui preot pe nume Lucian din Antiohia, aflat în închisoare, unde își aștepta moartea, în timpul persecuției lui Maximin Daia, în anii 311-312 (după cum observă Philip Schaff și Henry Wace, editorii moderni ai textului). În această scrisoare este amintit Antim, episcop de Nicomidia care tocmai ar fi suferit martiriul. Dacă fragmentul de scrisoare este autentic, ar rezulta că Sf. Antim a primit mucenicia în timpul lui Maximin Daia, nu în timpul lui Dioclețian.

 

Imnografie

Tropar, glasul al 4-lea:

Și părtaș obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințite Mucenice Antim, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condac, glasul al 4-lea:

Între preoți strălucind cu evlavia și călătoria săvârșind, slujbele idolești le-ai stins, ajutor făcându-te turmei tale, de Dumnezeu înțelepțite. Pentru aceasta pe tine și cinstindu-te, cu taină strigăm ție: Din nevoi mântuiește-ne pe noi cu rugăciunile tale, Antime, Părintele nostru.

 

Iconografie

Potrivit Erminiei lui Dionisie din Furna (ed. Sophia, București, 2000, pp. 152,183), Sfântul Sfințit Mucenic Antim al Nicomidiei se zugrăvește tânăr, cu barbă scurtă, îmbrăcat în veșminte arhierești. Potrivit lui Dionisie, când se zugrăvește mucenicia lui, este reprezentată într-o parte o cetate (Nicomidia), iar în afara ei sfântul îngenuncheat, cu capul tăiat, lîngă el fiind reprezentat călăul cu sabia însângerată și un al doilea călău care ține în mînă capul sfântului.

 

Viața Sfântului Mucenic Antim, Episcopul Nicomidiei

Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei (sec. III - IV) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei (sec. III – IV) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cetatea Nicomidia a fost moștenirea Sfântului Antim, care din tinerețe avea obiceiurile bărbatului desăvârșit. Cu floarea tinereții sale aducea rodul cel copt al nerăutății, crescând cu trupul, împreună creștea și cu duhul și, ajungând la vârsta majoră, a covârșit pe toți cu faptele bune. Trupul lui era potolit, duhul smerit, zavistia dezrădăcinată, mânia întru dânsul nici urmă nu arăta, iuțimea nici se auzea vreodată, lenevirea izgonită, îmbuibarea nu avea întru dânsul loc, ci înfrânare întru toate, dragoste și pace cu toți, bună înțelegere între toți, iar sârguința lui pentru slavă lui Dumnezeu se arăta înaintea tuturor.

Viețuind el o viață așa de îmbunătățită, s-a făcut vrednic de rânduiala preoțească, în care calea cea mântuitoare săvârșea cu lucrul și cu cuvântul, învățând pe toți rugăciunea cea gânditoare de Dumnezeu și osteneala cea folositoare. Apoi Sfântul Chiril, păstorul Bisericii Nicomidiei, murind, s-a ridicat în scaun Antim, a cărui alegere vrednică a fost mărturisită de sus, strălucind o lumină cerească în biserică în vremea hirotonisirii și oarecare glas dumnezeiesc auzindu-se.

Deci, primind rânduirea Bisericii Nicomidiei, ca un bun cârmaci în mijlocul valurilor mări a păzit întreaga corabie de înecare. Căci deși mulți creștini erau înecați în mare pentru Hristos, nu s-au afundat în apele păgânătății, nu i-a înecat pe ei viforul închinării de idoli, nici nu i-a înghițit adâncul iadului cel mai dedesubt, ci s-au aflat în limanul ceresc cel lin și neînviforat prin povățuirea și cârmuirea lui Antim, păstorul lor.

Acest bun păstor a adus lui Dumnezeu, prin cununile mucenicești, nu toată turma să, însă puțini au rămas în viață. Pentru că era mare prigoană asupra creștinilor de la închinătorii de idoli în toate părțile Răsăritului și mai ales în Nicomidia, unde viețuiau atunci păgânii împărați Dioclețian și Maximian. Dar Sfântul Antim îi învăța și îi întărea pe toți spre nevoință mucenicească, zicând: „Acum se cade să ne arătăm noi creștini. Acum este vremea nevoinței, acum să stea cu vitejie la luptă cel ce este ostaș al lui Iisus Hristos. Aici să pătimim puțin pentru Hristos Cel ce a pătimit mult pentru noi. Aici să-L mărturisim pe El înaintea oamenilor, ca acolo

El să ne mărturisească pe noi înaintea Tatălui Său cel ceresc. Aici să-L preamărim pe El înaintea oamenilor, ca acolo El să ne preamărească pe noi înaintea îngerilor Săi. Deci să-L preamărim pe Dumnezeu în trupurile noastre, dându-ne pe noi la bătăi. Să murim vremelnic, ca să fim veșnic vii. Să nu ne temem de chinuitorii care ne ucid, că de ne vor ucide aici pe noi, de cea mai fericită viață ne vor fi nouă pricinuitori. Capul tăiat îl încununează cu cunună nestricăcioasă dreapta Punătorului nostru de nevoință. Mădularele cele sfărâmate se vor lumina ca soarele în împărăția Lui. Bătăile pe care le luăm, veșnică răsplătire ne vor înmulți nouă, iar înroșirea prin sânge ne va duce pe noi în cămara Mirelui ceresc. Deci să răbdăm până la sânge, ca să fim priveliște îngerilor și oamenilor”.

Cu aste cuvinte și cu altele asemenea cu acestea întărindu-și turma Sfântul Antim, cât de mulți credincioși s-au dat cu îndrăzneală pe sine singuri la chinurile cele amare pentru prea dulcele Iisus, Domnul lor! Unii din cei mai fierbinți cu credința, râvnind după Dumnezeu, au arătat o îndrăzneală ca aceasta: Când a ieșit porunca împărătească pentru uciderea creștinilor scrisă pe hârtie și a fost citită în mijlocul cetății Nicomidia, apoi a fost pironită în zid la loc de priveliște, Sfântul Antim a mărturisit pe Hristos înaintea tuturor și a rupt acea poruncă de pe zid și a sfărâmat-o, ocărind cu mare glas păgânătatea. Atunci mai întâi Antim s-a arătat mucenic în Nicomidia.

După aceasta, mai mulți din boieri și dintre marii slujitori ai casei împărătești începură a mărturisi pe Hristos pe față, spunând că ei sunt creștini. Unii ca aceștia au fost Dorotei, Mardonie, Migdonie, Petru, Indis și Gorgonie, cu alți mulți însoțitori ai lor, care se dădeau pe sine la chinuire pentru Hristos, și dintre care nu puțini au ucis chinuitorii prin diferite feluri de morți.

În aceeași vreme, spre mai grele scârbe ale creștinilor, s-a întâmplat un lucru de acest fel. Nu se știe de unde s-au aprins palatele împărătești și o mare parte a lor a ars, lucru pe care paginii l-au pus asupra creștinilor, zicând că ei le-au aprins din ură. Atunci mânia împărătească s-a aprins foarte tare și răcnea mai mult decât o fiară cumplită, înghițind pe creștini. Căci erau grămezi mari de creștini tăiați de săbii, și alții arși de foc. Dar și singuri dintre credincioși, cei mai mulți bărbați și femei, văzând moartea de neînlăturat ce se grămădea asupra altora, asemenea și asupra lor, se aruncau pe ei înșiși în foc ca într-o apă rece, aprinzându-se cu dumnezeiască dragoste; iar cealaltă mulțime de popor creștinesc era legată de chinuitori, pusă în luntre și înecată în adâncul mării.

Și nu numai trupurile celor vii, ci și trupurile mucenicilor celor morți cu cinste îngropate, împărăteasca mânie cea neîmblânzităa poruncit să le dezgroape din pământ și să le arunce în mare, că nu cumva să se cinstească de către creștinii rămași. Atât era de mare prigoana, între care Sfântul Antim era târât mai întâi decât toți, ca un mielușel spre junghiere, pentru că lupii se sârguiau să-l rupă mai întâi pe păstor, apoi să înghită turma. Dar dumnezeiasca purtare de grijă și acoperire îl păzea pe Antim într-un sat oarecare ce se numea Semăn, ca mai întâi oile sale cuvântătoare să le trimită la Dumnezeu și după aceea să meargă și el, pecetluind Biserica Nicomidiei cu vărsarea sângelui credinței sale. Atunci și pe cei douăzeci de mii de sfinți i-au ars în biserică, în ziua nașterii lui Hristos, iar rămășițele turmei lui erau închise în temniță pe care sfântul îi învăța și îi întărea prin desele sale scrisori trimise lor în taină.

Măcar că nu era la ei cu trupul, căci era depărtat de dânșii pentru o vreme, după dumnezeiasca poruncă, dar cu duhul se afla prin temnițe lângă dânșii și le punea înainte masă duhovnicească prin scrisorile sale. Oile se luptau la arătare, iar păstorul se lupta în taină cu lupii. Nu se ascundea sfântul temându-se de munci, căci pe cei mai slabi îi sprijinea cu învățătura și cu rugăciunea, pe cei neputincioși îi întărea, pe cei fricoși îi făcea îndrăzneți, până ce avea să-i pună pe toți înaintea lui Hristos, apoi și pe sine urma să se dea la aceleași munci.

Prin tăinuita lui întărire, unul din cei credincioși, anume Zinon, fiind ostaș, a mustrat înaintea tuturor pentru păgânătate pe împăratul Maximian, căci era în Nicomidia, aproape de locul cel de priveliște, o capiște a zeiței păgâne, pe care o cinstea foarte mult acolo. La acea zeiță aducea multă jertfă Maximian cu oastea sa și cu tot poporul, închinându-se idolului. În acea vreme a praznicului urât de Dumnezeu, Zinon, stând la un loc înalt, a strigat cu voce tare către împărat:

„Te amăgești, împărate, închinându-te pietrei celei fără suflet și lemnului celui mut, pentru că aceasta este înșelăciune diavolească, care duce în pierzare pe închinătorii săi. Să cunoști, Maximiane, și să întorci ochii tăi spre cer și pe cei dinăuntru. Vezi și din zidirea prealuminată, ce fel este Făcătorul. Cunoaște-l din făpturi. Învață să cinstești pe acest Dumnezeu care nu binevoiește în sângele celor junghiate și în puturosul fum al necuvântătoarelor dobitoace ce se ard, ci binevoiește în sufletele curate și în inimă cea curată a zidirii”.

Auzind Maximian acestea, a poruncit ca Zinon să fie prins și bătut cu pietre peste față și peste gură pentru acele cuvinte îndrăznețe către împărat. Așadar, l-au prins și l-au lovit peste dinți de i-au stricat chipul și i-au sfărâmat limbă care mărturisea pe Hristos. Apoi, fiind încă viu, l-au scos din cetate, tăindu-i sfântul cap, după porunca împăratului.

În acea vreme, Sfântul Antim a trimis pe diacon de la locul în care era ascuns, cu scrisorile sale la Dorotei și la toți cei ce ședeau în temniță, care erau închiși cu dânsul pentru Hristos, îndemnându-i la răbdare, ca să moară veselindu-se pentru dătătorul de viață, Domnul tuturor.

Pe acest diacon l-au prins păgânii și l-au dus înaintea lui Maximian împăratul, cu scrisorile Sfântului Antim trimise la mucenici, pe care luându-le împăratul, le-a citit și a aflat scris acolo ceea ce nu era plăcut lui. Căci era scrisă acolo închinăciune iubită de la sfântul, milostivire osârdnică, sfătuire părintească, învățătură păstorească, binecuvântare arhierească pentru nevoința mucenicească și întărire spre călcarea idolilor.

De acestea toate mâniindu-se împăratul, a poruncit ca toți să fie scoși din temniță și să fie aduși înaintea judecății sale, spre care ei căutând cu ochi mândri și cu față de fiară i-a ocărit mult, apoi a poruncit să se citească scrisoarea lui Antim, spre ocară și mustrarea lor, zicând: „Voi credeți în înșelătoarele chinuri ale acestui om rău și ascultați îndărătnica lui învățătură, iar nu porunca cea împărătească?”. Auzind ei scrisoarea citită și văzând pe diaconul lui Antim, s-au bucurat mult și au vărsat lacrimi de bucurie urând sănătate diaconului care stătea departe cu privire luminoasă, cu față veselă și cu cap plecat, zugrăvind în inimile lor cuvintele Sfântului Antim care se citeau spre mustrarea lor.

Împăratul a zis către diacon:

Spune-ne de unde ai venit, cine ți-a dat aceste scrisori care îndărătnicesc poporul și unde se ascunde cel ce te-a trimis pe tine?”.

Iar diaconul, deschizând gura sa plină de dar, a început a grăi așa:

Cel ce trimite aceste scrisori este păstor”.

Dar stând departe de la turmă, o învață prin scrisori și o îndeamnă spre dreapta credință, mai ales când aude despre năvălirea lupilor celor mulți asupra turmei celei cuvântătoare. Atunci cu mare glas spune oilor ce trebuie să facă și le spune de la Cel mai întâi păstor cuvintele acestea: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide”. Această scrisoare o aduc eu acestei turme a lui Hristos și o arăt, iar unde este el acum nu voi spune, pentru că mare nebunie ar fi de m-aș face vânzătorul păstorului meu de la care mult folos se primește, care și fără să mai zic eu ceva, învățătura lui degrabă va fi arătată, căci nu poate cetatea să se ascundă stând deasupra muntelui.

De aceste cuvinte îndrăznețe mâniindu-se prigonitorul, a osândit pe sfântul diacon la moarte. Numele lui era Teofil. Mai întâi îi tăiară limba cea dulce grăitoare. Apoi, lovindu-l cu pietre și cu săgeți rănindu-l, l-au ucis. După aceasta pe mucenicii de față punându-i la judecată, a poruncit să-i piardă în multe feluri. Sfântului Dorotei să-i taie capul, pe Mardonie cu foc să-l ardă, pe Migdonie să-l arunce de viu în groapă și să-l acopere cu pământ, iar lui Gorgonie, Indis și Petru, legându-le câte o piatră de moară la grumaji, să-i arunce în mare și pe toți ceilalți să-i omoare cu diferite morți, care prin răbdarea a felurite chinuri toți s-au înălțat la Domnul. Iar trupurile mucenicilor aruncate în mare, pescarii cu mrejele le-au tras afară, pe care o fecioară, pe nume Doamnă, le-a îngropat. Fiind înștiințați păgânii de aceasta, au ucis-o și pe ea cu sabia pe când se ruga deasupra moaștelor sfinților.

În aceeași vreme și Eftimie, cel ce prin învățătura sa pe mulți i-a adus la mărturisirea lui Hristos spre mucenicească nevoință, acolo iarăși în Nicomidia, după felurite munci, prin sabie și-a luat sfârșitul. Apoi, după cei mulți, a sosit și vremea Sfântului Antim ca să pătimească pentru mărturisirea lui Iisus Hristos.

Ascunzându-se el în satul Semăn și semănând în taină cuvântul lui Dumnezeu și credința în Hristos Domnul înmulțind-o, s-a înștiințat de dânsul Maximian și îndată a trimis douăzeci de ostași călări să-l prindă. Ajungând ei la satul acela, i-au întimpinat Sfântul Antim și pe el însuși l-au întrebat despre dânsul: „Unde se află Antim, învățătorul creștinesc?”. Iar el, luându-i pe ei, i-a dus în ca-sa sa, zicându-le: „Vă voi spune vouă de Antim și vi-l voi da pe el în mâinile voastre, numai să vă odihniți puțin de cale”. Și le-a pus înainte mâncare și le-a făcut ospăț după putere, hrănindu-i cu dragoste. Apoi s-a arătat pe sine că el este Antim. „Eu sunt, a zis el, cel pe care îl căutați. Luați-mă și mă duceți la cel ce v-a trimis!”.

Auzind ostașii aceasta, s-au mirat și se rușinau să caute la cinstitele lui căruntețe, văzând primirea cu dragoste și ospătarea făcută de dânsul.

Apoi se gândeau că nu spre binele vieții acesteia îl vor duce la împărat pe acest om bun și nevinovat, ci la cel mai de pe urmă rău și la moarte sigură în urma cumplitelor munci.

De acest lucru fiindu-le jale și rușine înaintea feței Sfântului Antim, îi ziseră:

Nu te vom lua cu noi, ci te sfătuim să te ascunzi, iar nouă ne este destul să spunem înaintea lui Maximian că am căutat pretutindeni împrejurul Nicomidiei pe Antim și nu l-am aflat!”.

Însă Antim, care păzea cu sfințenie poruncile Domnului, îi învăța să grăiască adevărul, nevrând să spună minciună pentru dânsul.

Deci aceasta și dorind, să moară pentru Hristos, a mers pe cale cu dânșii.

Mergând împreună, le grăia lor cuvântul lui Dumnezeu, învățându-i credința în Domnul nostru Iisus Hristos.

Și nu a căzut în deșert sămânța cuvântului semănată de el, ci pe pământ bun a nimerit; pentru că s-a înrădăcinat în inimile lor și a răsărit și a crescut prin desăvârșirea credinței.

Iar când au ajuns la un râu, a făcut sfântul rugăciune pentru ei și i-a botezat în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Apoi iar începură pe cale a vorbi cuvânt folositor de suflet până au ajuns la cetate.

Deci, intrând Sfântul Antim în cetate, au spus despre dânsul lui Maximian, iar el a poruncit ca să-l aducă legat înaintea lui.

Mucenicia Sf. Antim de Nicomidia (Menologhionul lui Vasile al II-lea, Constantinopol, cca. 1000 d.Hr.) - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Mucenicia Sf. Antim de Nicomidia (Menologhionul lui Vasile al II-lea, Constantinopol, cca. 1000 d.Hr.) – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

În acest fel a stat sfântul înaintea prigonitorului având mâinile legate la spate, căci așa se cădea să stea legat pentru dreptate, ca un tâlhar înaintea judecății păgânilor. Mințea însă o avea îndreptată spre cer, de acolo nădăjduind ajutor. Apoi a poruncit prigonitorul ca toate uneltele gătite spre muncire să fie aduse, vrând mai înainte să înfricoșeze pe Antim prin vederea acelora ca, văzându-le, să cu-noască ce are să pătimească și temându-se, să se plece la voia cea împărătească. Apoi a început a-l întreba, zicând: „Tu ești Antim care te rătăcești după un om prost ce se zice Hristos și duci după tine, în aceeași rătăcire, poporul cel simplu, amăgindu-i și în-dărătnicindu-i să se împotrivească poruncii noastre împărătești, iar pe zeii noștri cu nenumărate deosebiri să-i hulească și să-i ocărască?”.

Iar el, netemându-se de uneltele puse de față și de cuvintele muncitorului, a zis:

Să știi, împărate, că la această întrebare a ta n-aș fi răspuns nimic de nu m-ar fi sfătuit dumnezeiescul Apostol, care ne învață să fim gata întotdeauna spre tot răspunsul către cel ce ne întreabă cuvânt pentru credința noastră. Căci ne-a făgăduit Dumnezeu să ne dea gură și înțelepciune, căreia nimeni nu i se va putea împotrivi, și nu-i vor putea răspunde cei ce ne vor sta nouă împotrivă. Eu mai întâi am râs de idolii voștri pe care îi numiți dumnezei, iar acum râd de marea ta nebunie, că ai nădăjduit să mă rupi de Ziditorul meu, care și pe tine, zidire a Sa nemulțumitoare, te-a cinstit cu chipul Său. Pentru ce m-ai adus legat la a ta judecată și uneltele tale de chinuire le-ai pus înaintea ochilor mei?

Voiești cu acestea să mă înfricoșezi, ca temându-mă, să mă supun poruncii tale fără Dumnezeu? Nu vei putea să înfricoșezi cu acestea pe cel ce singur caută să moară pentru Domnul său. Să le pui pe acestea înaintea celor ce sunt nerăbdători și fricoși, cărora le este mare mângâiere viața aceasta vremelnică, iar pierderea vieții acesteia vremelnice le este mare chin. Pe aceia să-i înfricoșezi cu acestea, iar nu pe mine. Că mie acest trup de pământ și această viață vremelnică îmi sunt ca niște grele legături și temniță, căci nu lasă sufletul meu să treacă la doritul Dumnezeu; iar ale tale îngroziri, pedepsele și muncile îmi sunt mai primite decât toată dulceața, că ele au ca urmare moartea care mă va dezlega din trupeștile legături și mă va trimite acolo unde este toată dorirea mea”.

Acestea zicându-le Sfântul Antim, a poruncit prigonitorului să-l bată cu pietre peste grumaz, iar el, primind această cu mul-țumire ca pe un început al pătimirii pentru Hristos și ca pe o tre-ime a cununilor, dorea cele mai mari bătăi, vrând să moștenească mai bună răsplătire. Pe de o parte râzând și batjocorind pe chi-nuitor, iar pe de altă parte mâniindu-l, ca cu mai mari bătăi să po-runcească a-l munci, repeta acest cuvânt proorocesc: „Idolii, care nu au făcut cerul și pământul, să piară!”.

Aceste cuvinte au pătruns în inima chinuitorului și a poruncit să i se găurească picioarele cu țepuși de fier. Dar și acea muncă era veselia sfântului pentru că, bucurându-se, lăuda pe Dumnezeu Care l-a învrednicit a răbda unele ca acestea pentru numele lui Hristos. Apoi Maximian a poruncit să se aștearnă pe pământ hârburi ascuțite și punând pe sfântul gol peste ele, a poruncit să fie bătut cu toiege, ca îndată durerea să străbată inima lui, de deasupra din bătaia toiegelor, iar de dedesubt din ascuțirea hârburilor. Dar el și atunci, nedeznădăjduindu-se de biruința sa asupra chinuitorului, cânta astfel: „Mulțumesc Ție, Doamne, Împărate al veacurilor, că m-ai încins cu putere spre război, împiedicat-ai pe toți cei ce se sculau asupra mea sub mine; vrăjmașii mei au fugit și pe cei ce mă urăsc pe mine i-ai pierdut”.

După această altă muncă a scornit chinuitorul. A pus în picioarele lui încălțăminte de aramă arsă în foc până s-a înroșit. Ci oarecare dumnezeiesc dar de sus a urmărit pe pătimitorul, întărindu-l în chinuri; și a auzit un glas, făcându-i cununa de grabă și făcând veselie inimii lui. Din acea dumnezeiască mângâiere, a început, la arătare, a nu băga de seamă la chinuri, ca și cum nu ar fi suferit nici o durere și zâmbea cu fața veselindu-se.

Iar chinuitorul, văzând aceasta, înnebunea mai mult și zicea că este vrăjitor și cu farmece biruiește puterea focului arzător. Apoi întreba pricina pentru care se veselește, fiind într-un chin ca acesta. Iar el a zis:

Pentru aceasta sunt bucuros, că chinurile acestea de acum îmi sunt nădejde încredințată de bunătățile cele făgăduite. Degrabă voi birui minia ta cea deșartă și pe idolii tăi îi voi arăta mult mai neputincioși decât puterea omenească și te vei căi de bucuria ta în veci, dar fără de folos. Nu te vei duce mai întâi din viața aceasta până ce nu te vei osândi în veșnica pierzare”.

Cu aceste cuvinte mai tare aprinzându-se împăratul, a poruncit să lege pe sfântul de o roată și întorcând cu dânsul roata să ardă trupul lui cu foc.

Dar când slujitorii începură să împlinească această poruncă, legând pe Antim de roată și foc punând dedesubt, deodată au căzut ca morți, căci a stat roata și s-a repezit focul spre dânșii și i-au ars și au mărturisit înaintea chinuitorului, zicând:

Când am început a întoarce roata și a arde dedesubt pe cel legat, s-au arătat aproape de noi trei bărbați purtători de lumină, zicând: Nu te teme, robule al lui Dumnezeu, Antime! Căutând el spre noi, a căzut frică pe noi și focul de sub roată în fața noastră s-a întors și ne-a vătămat”.

Acestea auzindu-le, chinuitorul s-a mirat mult și toate acestea le-a socotit farmece.

Apoi, scoțând de pe roată pe sfântul Antim, îl îngroziră cu tăiere de sabie de nu va jertfi idolilor.

Iar mucenicul, auzind de tăiere de sabie, s-a bucurat și s-a rugat lui Dumnezeu dinadins să-l trimită cu izbânda mai degrabă la turma să care mai înainte de el prin mucenicie s-a suit la cer, ca să poată zice:

Iată eu și pruncii care mi i-ai dat, Doamne!”.

Mai întâi păgânul a poruncit să-l ducă în temniță legat cu lanțuri de fier.

Ducându-l, Sfântul lăuda și binecuvânta pe Dumnezeu pentru toate, apoi deodată a strălucit peste el o lumină din cer și s-au sfărâmat lanțurile care îl legau.

Slujitorii care îl duceau au căzut de frică, iar el, ridicându-i, le zicea lor să-și îndeplinească porunca.

Ajungând la temniță, sfântul a intrat între făcătorii de rele și între tâlharii care ședeau acolo și, intrând, se veselea ca la un ospăț mare sau ca la o nuntă, căci punând înaintea lor duhov-nicească hrană a cuvântului lui Dumnezeu și gătindu-le băutura dreptei măriri, i-a câștigat pe toți lui Hristos și i-a împreunat cu Biserica, învățându-i credința și lucrurile bune.

Tot acolo în acea temniță i-a născut pe ei prin baia botezului și a fost temnița biserică luminată, plină de Duhul Sfânt, unde, șezând, ziua și noaptea aducea jertfă de laudă lui Dumnezeu.

Înștiințându-se de aceasta Maximian, a poruncit să-l aducă pe Sfântul Antim înaintea sa și a început a-l îndemna cu îmbunări spre închinarea la dumnezeii lor, făgăduindu-i să-l facă mai mare decât toți cei ce jertfesc idolilor. Dar el, prin obișnuita sa îndrăzneală, a răspuns împăratului: „Mai înainte de cuvintele tale sunt și eu preot începător între dumnezeieștii preoți și preot al lui Hristos, întâiul începător al păstorilor, care S-a îmbrăcat în trupul meu și S-a pogorât la mine pentru mine. Acela S-a făcut lui Dumnezeu-Tatăl jertfă pentru popoare, a murit pe Cruce, s-a pogorât și a înviat în a treia zi și la ceruri cu slavă S-a înălțat, ridicând cu Sine pe toți cei ce cred într-însul. Aceluia Îi sunt preot și Aceluia pe sine-mi mă aduc jertfă vie, iar a voastră jertfire și jertfă și idolii voștri întuneric sunt și întru întunericul cel veșnic vor merge”.

Auzind acestea, chinuitorul l-a osândit la moarte și mergea sfântul la moarte plin de bucurie. „Acum este, zicea el, vremea veseliei mele, acum este câștigarea dorinței mele, acum mi se deschide ușa vieții veșnice, ca ieșind din trup să intru la Domnul și să mă satur când mi se va arăta slavă Lui”. Ajungând la locul în care avea, prin vremelnică moarte, să treacă la viața cea nesfârșită a cerut vreme de rugăciune și îndestulat rugându-se și-a plecat sfântul său cap pe care i l-au tăiat cu securea, după porunca împăratului. Așa a luat sfârșit mucenicia sa pentru Hristos, la 3 septembrie. Iar pe înnoptate, mergând oarecare din credincioși în taină, au luat mult pătimitorul lui trup și l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Prea Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu, Căruia se cuvine slava în veci. Amin.

Teoctist din Palestina (†467)

foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Teoctist din Palestina

Cuviosul Teoctist din Palestina (+467) a fost un mare ascet și un sfânt monah ortodox care a trăit la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea în Palestina.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 3 septembrie.

Cuviosul Teoctist din Palestina este altul decât cuviosul Teoctist din Sicilia (prăznuit la 4 ianuarie).

Teoctist din Palestina (†467) - foto preluat de pe doxologia.ro

Teoctist din Palestina (†467) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Viața

Cuviosul Teoctist a trăit într-o oază din pustia Iudeii, numită Wadi Mukellik.

La început a fost împreună-nevoitor cu Sfântul Eftimie cel Mare (prăznuit la 20 ianuarie).

Dragostea unuia față de celălalt a crescut într-atât încât păreau că sunt două trupuri cu un singur suflet.

Cei doi se asemănau foarte mult în virtuți și sfințenie, sprijinindu-se reciproc în nevoințe.

În fiecare an după Bobotează se retrăgeau în deșert pentru a se ruga în pustietate și se întorceau la chiliile lor în Duminica Floriilor.

După cinci ani petrecuți împreună, Sfinții Eftimie și Teoctist s-au retras în deșert pe durata Postului Mare, descoperind în wadi (oaza) din pustia Cutila, pe un versant abrupt, o peșteră mare, care a devenit mai târziu biserică.

Ei au decis să rămână acolo, fiind convinși că aceea era voia Domnului.

Petrecând izolați de lume, trăiau mâncând ierburi sălbatice.

Însă Dumnezeu nu dorea ca aceste candele luminoase să rămână necunoscute.

El dorea ca și ceilalți să se bucure de înțelepciunea și sfințenia lor.

Astfel, într-o zi niște păstori din Betania i-au descoperit pe cei doi și au alergat și au spus și altora din sat despre ei.

Nu peste mult timp, ei au fost vizitați de mulți oameni, ba chiar și de călugări care veneau din alte mănăstiri și care doreau să rămână sub ascultarea lor.

Adunându-se mulți călugări, sfinții au fost nevoiți să ridice o organizeze o mănăstire deasupra bisericii din peșteră, mai întâi cu rânduială de lavră (viață “de sine”), transformată ulterior în chinovie (viață “de obște”).

Teoctist a devenit egumenul mănăstirii, iar Sf. Eftimie a continuat să trăiască în singurătate, în peșteră.

Înțeleptul Teoctist i-a primit pe toți cei care veneau la el, spovedindu-i și vindecându-le neputințele sufletești și trupești cu medicamentul spiritual potrivit fiecăruia.

Mai târziu, mănăstirea cuviosului Teoctist a devenit o vreme locul în care erau primiți frații începători în ale monahismului și pregătiți pentru a intra în lavra cu viață și mai aspră întemeiată mai târziu de cuviosul Eftimie la circa trei stadii distanță de aceasta, în pustia Ruva.

Astfel, în mănăstirea și sub povățuirea cuviosului Teoctist l-a așezat Sf. Eftimie și pe Sfântul Sava cel Sfințit, care avea să devină mai târziu întemeietorul Marii Lavre care îi poartă și astăzi numele.

La o vârstă foarte înaintată, sfântul s-a îmbolnăvit și Eftimie a fost cel care, deși împlinise și el vârsta de 90 de ani, l-a vizitat și l-a îngrijit.

Când Sf. Teoctist s-a mutat la Domnul în anul 467, pe 3 septembrie, la înmormântarea sa a slujit și Sfântul Eftimie dimpreună cu patriarhul Anastasie I al Ierusalimului.

Urmașul avvei Teoctist la conducerea mănăstirii a fost avva Marinus.

 

Troparul Sfântului Cuvios Teoctist

Glasul 8

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teoctist, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

 

Bibliografie

Principala sursă pentru cunoașterea vieții și nevoințelor cuviosului Teoctist sunt scrierile Sf. Chiril de Schitopolis, Viața celui între sfinți Părintelui nostru Eftimie și Viața Cuviosului Părintelui nostru Sava (reunite în limba română în volumul: Chiril de Schitopolis, Viețile pustnicilor Palestinei, traducere, studiu introductiv și note de Ierom. Agapie (Corbu), editura Sf. Nectarie, Arad, 2013, ISBN 978-606-92843-3-9).

Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara

Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

În munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihastri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea.

Printre cei mai cunoscuţi pustnici ai locului au fost cei şase monahi de la Cozia care, în preajma anului 1600, s­au retras dincolo de Olt.

Dintre ei cunoaştem cu numele pe Cuvioşii Daniil duhovnicul şi Misail, ucenicul său, care s-au aşezat la poalele Muntelui Cozia şi au întemeiat Schitul Turnu, precum şi pe Cuvioşii Neofit şi Meletie, pe care îi prăznuim astăzi.

Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânişoara.

Sf. Cuv. Neofit și Meletie ((Secolul al XVI-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Neofit și Meletie ((Secolul al XVI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Neofit s-a născut în veacul al XVI-lea din părinţi creştini ortodocşi, cu frică de Dumnezeu şi cu evlavie sfântă.

De tânăr a primit chipul îngeresc al călugăriei în Mănăstirea Cozia şi, după mai mulţi ani de ascultare smerită în obşte, dorind viaţă desăvârşită, a primit binecuvântarea stareţului său să meargă în pustnicie.

Astfel, şi-a săpat o chilie în partea de apus a muntelui numit Sălbaticul şi acolo s-a nevoit singur în aspre osteneli şi în neîncetată rugăciune, primind după o vreme tunderea în marea schimă călugărească.

Toată săptămâna postea şi se ruga în peşteră, iar din când în când, în Duminici şi sărbători, cobora la sihăstria de la Turnu, se spovedea la Cuviosul Daniil duhovnicul, apoi, la Sfânta Liturghie, se împărtăşea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Hristos.

Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, acest fericit, mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns pe înalte trepte de sfinţenie, a primit de la Duhul Sfânt darul lacrimilor şi al mijlocirii pentru întreaga lume.

După 30 de ani, trăiţi în sălbăticia locurilor, unde a suferit asprimea iernilor „în sărăcie şi golătate”, răbdând grele ispite de la diavoli, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului acolo în peşteră, neştiut de nimeni.

Trupul său răposat a fost descoperit de un călugăr de la Mănăstirea Cozia, care era rânduit să ducă mâncare pustnicilor.

El a luat trupul Sfântului şi l-a adus la mănăstire să-l îngroape.

Dar noaptea fericitul Neofit i s-a arătat în vis şi l­a certat, poruncindu-i să-i ducă trupul înapoi în peşteră.

Tot în această noapte Cuviosul s-a arătat şi stareţului, îndemnându-l să aşeze la locul său de nevoinţă sfântul său trup.

A doua zi de dimineaţă, călugărul a luat cinstitul trup al Cuviosului şi, împreună cu un alt monah, le-a dus în peştera lui, în muntele Sălbaticul.

Ajungând aici, unul dintre călugări, supărat de osteneala pe care o făcuse, a zis:

Cu urşii ai trăit, cu urşii să rămâi!”.

Pentru aceste vorbe lipsite de evlavie a fost însă pedepsit îndată, întorcându-i-se capul spre spate.

Atunci, cu vaiete mari a coborât la mănăstire, mărturisindu-şi păcatul.

Părinţii, împreună cu stareţul mănăstirii, s-au rugat Cuviosului Neofit să ierte pe cel păcătos şi acesta s-a vindecat îndată.

În felul acesta a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, arătându-l înaintea tuturor făcător de minuni şi tămăduitor.

Vestea aceasta s-a răspândit curând, mai ales în satele de prin apropiere, încât mulţi credincioşi îşi îndreptau paşii spre peştera lui unde se închinau şi primeau mângâiere sufletească şi vindecare de boli.

Moaştele Sfântului Neofit se păstrează astăzi în biserica Mănăstirii Stânişoara, unde mulţime de binecredincioşi creştini primesc ajutor, fiind izbăviţi de patimi sufleteşti, de necazuri şi de boli, iar peştera unde s-a nevoit Cuviosul este şi astăzi loc de pelerinaj.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române reunit joi, 25 februarie 2016, în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală a hotărât canonizarea Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie, de la Mănăstirea Stânişoara, având ca zi de prăznuire data de 3 septembrie. (doxologia.ro)

 

Tropar

De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (3 septembrie)

 

Viața Sfântului Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara

Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Neofit de la Mănăstirea Stânișoara (Secolul al XVI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest bărbat cu adevărat cinstit și minunat, a cărui faptă bună nu este cu putință a o arăta prin puține cuvinte, a fost cel care i-a atras la același gând cu el pe ceilalți trei sihaștri, care s-au dus să pustnicească pe muntele Stânișoara, urmând nevoința sfinților pustnici Daniil și Misail, care se nevoiau la Sihăstria Turnu.

El s-a nevoit și s-a călit mai cu tărie în obștea Mănăstirii Cozia, acolo unde dorul liniștii cel după Dumnezeu era semănat în această obște pe pământ bun, rodind pe acești șase pustnici.

Și a spune dragostea cea mare către Dumnezeu, pe care a arătat-o de la început, cu greutate ne este, întrucât, lepădându-se de lume și depărtându-se cu desăvârșire de cele lumești, și îngerii puteau să se minuneze de aceasta, că defăima cu ușurință lumea aceasta și poftele ei, și se ostenea să înceapă adevăratele nevoințe monahicești.

Că atât s-a lepădat de cele lumești, încât nimic pământesc nu se mai vedea într-însul: nici cuvânt, nici obicei, nici câștigare de alte lucruri, ci obiceiul îi era blând, cuvântul lin și smerit, hainele rupte și mai umile decât ale tuturor.

El stătea cu frații la masă, însă primea hrana cu atât de mare înfrânare și frică de Dumnezeu, ca și cum ar fi primit împărtășirea cu dumnezeieștile Taine; și gusta câte puțin din mâncare, ca să nu se cunoască postirea lui.

Pentru o viață ca aceasta, după o vreme a început a fi cinstit de frați și slăvit de toți. Iar el, nedorind cinstea și slava omenească, s-a hotărât să iasă din mănăstire și să se depărteze de oameni în pustie, pentru că dorea să se împărtășească de dulceața liniștii.

Mai ales că era cărunțit de petrecerea anilor în obște și se prinsese a se deprinde bine la războiul cel împotriva vrăjmașului.

Și fiind în același gând și cu alți părinți, având ca model pe pustnicii Daniil și Misail de la Turnu, pe la care adeseori trecea și se sfătuia cu dânșii, mărturisindu-și dorința de a merge la pustie, s-a hotărât împreună cu alți doi, Meletie și Isaia, să se ducă și mai sus în munți spre a petrece acolo tot timpul dând slavă lui Dumnezeu, netulburați.

Cuviosul Neofit a fost primul care s-a dus să ceară binecuvântarea starețului și cel dintâi care a urcat pe muntele „Sălbaticul”, așa cum fusese numit din vechime datorită înălțimii, asprimii și sărăciei pe care le avea.

Deci Sfântul Cuvios Neofit, având cu sine binecuvântarea Sfinților Daniil și Misail, a urcat pe acest munte, care are mai mulți versanți, și alegându-și unul mai spre apus, cu vedere largă și cuprinzătoare a împrejurimilor, și-a săpat o peșteră și a început a viețui în ea cu cea mai mare asprime.

Că în acele locuri apă și izvoare nu prea erau, după cum nici acum nu sunt, iar apa care se strângea în urma ploilor în pârâiașe de la cascadele acestor înălțimi, se pierdea printre pietrele tari, nelăsând nici fiarele pământului să se adape din ele.

Peștera pe care și-o făcuse Cuviosul Neofit era la mare depărtare de lume și de tulburările ei, în deplină singurătate. Multă osteneală a depus el pentru a-și săpa această peșteră, deseori rănindu-se de pietrele tari de stâncă, după cum le este felul la așa înălțime mare.

Însă cu nimic nu a cârtit în această trudă căci mereu spunea:

Dacă Domnul meu Iisus Hristos a răbdat pentru mine lovire peste obraz și scuiparea feței Sale, apoi oare nu voi răbda și eu acestea pentru El? Să se lovească de pietre obrazul meu, pentru El, iar în loc de scuipări, lacrimile să curgă pe fața mea! Dacă Stăpânul meu a răbdat cunună de spini și răstignire pe Cruce, se cade ca și eu, Lui să fiu părtaș și următor pătimirilor Sale, ca să mă preamăresc cu El în împărăția Sa”.

Osârdia lui era ca necontenit să-și grăiască sieși:

Binecuvintează suflete al meu, pe Domnul, și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui”.

Și diavolii nicidecum nu puteau să-l clintească de la calea sa, mai ales că avea în ajutor mulțimea îngerilor, după cum stă scris:

Tăbărâ-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dânsul, și-i va izbăvi pe ei”.

Și își avea ca mângâiere sufletului său numai cugetarea la dumnezeieștile Scripturi, iar spre întărirea nădejdii celei neîndoite în Dumnezeu, lacrimile erau cele mai dese.

Însă să se știe că nu ușoară este calea care duce către aceste bunătăți, ci cu multă trezvie, în înalta rugăciune a minții, celei lucrătoare în inimă, și cu multă jertfă se câștigă unele ca acestea.

Iar la aceasta nu numai lucrarea cea lăuntrică este de ajuns, fără ca mai înainte să fi omorât trupul cu posturile îndelungate, cu metaniile făcute pe lespede de piatră, cu privegherea și lipsa de somn, cu lipsa apei și cu celelalte osteneli.

Cuviosul Neofit își omora trupul cu tot felul de nevoințe pustnicești întocmai ca un grăunte de grâu ce putrezește în pământ, spre a răsări și pentru a rodi un spic întreg totdeauna petrecerea întru Dumnezeu, cu duhul.

Așa a făcut multe roade vrednice de pocăință și s-a împodobit cu multe virtuți pe sine: dragostea nefățarnică către Dumnezeu, bucurie pentru conștiința cea fără de prihană, pace după biruința tuturor patimilor, îndelungă răbdare în ispite și în necazuri și blândețe în neștiința de mânie.

Și așa a adus roade bogate de fapte bune, fiindcă a adeverit acel cuvânt al Lucrătorului Ceresc, care zice: „Grăuntele de grâu, căzând pe pământ, de va muri, mult rod va aduce”, și iar: „Cel ce petrece în Mine și Eu într-însul, acela va face rod mult”.

Dar supărările aduse de la diavoli multe erau și cu multe măiestrii învăluite, căci au încercat să-l amăgească cu felurite meșteșuguri, dar nimic n-au izbutit, căci Cuviosul Neofit era plin de dumnezeiasca îndrăgire; nu simțea deloc dorul cel trupesc după cele pământești, ci își înălța ca un fum de tămâie tot dorul său spre veșnicul Dumnezeu.

Și precum se calcă pământul cu picioarele, așa călca și el peste puterile întunericului.

La aceste nevoințe, el își avea împreună părtaș pe cuviosul Meletie, care depunea aceeași osârdie întru pustnicie pe muntele Stânișoara, și împreună cercetându-se cu el, coborau Duminica și în Sărbători la sihăstria cuvioșilor Daniil și Misail.

Aici participau la Sfânta Liturghie, care se făcea pentru pustnicii din muntele cel înalt al Coziei, și se cuminecau cu Preacinstitele și de viață făcătoarele Taine ale lui Hristos.

După aceea petreceau întru duhovnicești cuvinte și în nețărmurită dragoste, întărindu-se unii pe alții și îndemnându-se a-și săvârși calea cea anevoioasă a pustniciei până la capăt, spre a putea primi cunună din partea lui Dumnezeu.

Apoi se despărțeau și se ducea fiecare la peștera sa, unde se îndeletnicea cu neîncetata gândire la Dumnezeu și cu neoprita și netăcuta rugăciune a inimii.

Cuviosul Neofit urca iarăși muntele nevoinței sale, având sufletul mângâiat de mâna caldă a lui Dumnezeu și întărit de Trupul și Sângele lui Hristos, Cel ce lucra toată desăvârșirea în mădularele sale.

Odată ajuns în peștera sa, cu neobosita trezvie își silea trupul neputincios la dese privegheri, lucrând zi și noapte la zidirea nevăzutei biserici în inima sa, făcându-și inima lăcaș de rugăciune și de slujbe închinate lui Dumnezeu.

Iar unii cred că pustnicii n-au avut către cine să-și îndrepte dragostea lor fiind singuri, însă din toate se află că dragostea pustnicilor era îndreptată numai către Dumnezeu, Cel ce îi înflăcăra cu dor spre sfințenie.

Acest cuvios Neofit, s-a îmbrăcat cu dragostea ca și cu o haină luminoasă și cu ea a putut sta împotriva uneltirilor vrăjmașului; cu dragostea a înmuiat tăria pietrelor; cu dragostea a îmblânzit gerul iernii; cu dragostea a răcorit arșița soarelui și a preschimbat dogoarea lui; cu dragoste vorbea către furtunile toamnei și toate fiarele muntelui se supuneau lui datorită dragostei de care era cuprins.

După ce a ajuns el la o desăvârșire ca aceasta, s-a învrednicit și de fericita vedere, care i s-a pricinuit lui din lucrarea faptei celei bune, lucru ce i-a adus negreșit harul sfințeniei și darul de a face minuni.

Acest har al dumnezeiescului Duh i-a păzit și trupul a rămâne întru nestricăciune și i l-a preschimbat în sfinte moaște, făcătoare de minuni, izgonitoare de duhuri necurate și dătătoare de pace sufletească celor care se închină lor.

Că sosind ziua chemării sale la lăcașurile cerești și primind oarecare înștiințare de aceasta, Cuviosul Neofit își aștepta ceasul ieșirii sufletului în rugăciuni fierbinți și în adâncă pace. Cânta și oarecare stihuri din psalmii lui David, bucurându-se și veselindu-se că sufletul său are să se dezlege de trup și să treacă la Domnul.

Și s-a întâmplat aceasta cu repeziciune, întru nimic pătimind cu ceva, ci avându-și adormirea sa așa cum le este obiceiul celor drepți și cuvioși care numai pe cele bune le-au lucrat.

Mare a fost ziua plecării sale la Domnul, mai mare decât toate zilele vieții sale, pentru că în acea zi sufletul s-a despărțit de pătimirile cele trupești și a mers să se odihnească în lăcașurile cele cerești. Atunci și trupul i s-a odihnit de multele dureri și osteneli.

Ochii își luau odihna pentru că n-au dormitat în rugăciunile cele de noapte; picioarele își luau odihna pentru că n-au stat decât drepte în privegherile de toată noaptea.

Și nu este lucru mic acesta, ci foarte mare și bineprimit înaintea lui Dumnezeu, că toată pustnicia Cuviosului Neofit a ținut mai bine de douăzeci de ani, încât doar Domnul a fost martor al neistovitei trude de zi cu zi în a răbda petrecerea aspră a pustniciei.

Cu toate acestea, Cuviosul și-a dobândit sfințirea vieții și a trupului său, cu acestea și-a făcut cale spre ceruri printre năpădirile diavolilor care neîncetat se luptă să împiedice pe om a-și împlini scopul menirii sale.

După pristăvirea fericită a Cuviosului Neofit, care s-a întâmplat în chip tainic și neștiut de nimeni pământesc, dar știut de tot ceea ce este ceresc, dintre pustnicii aflați pe muntele Stânișoara, dintre cei care mai veneau pe la peștera cuvioșiei sale și îl mai cercetau, unul venind la câtva timp și aflând că s-a mutat din viața aceasta trecătoare, a aflat trupul său, bucurându-se de bună mireasmă și s-a gândit să le ia pe toate și să le ducă la Mănăstirea Cozia, acolo unde Cuviosul începuse drumul nevoințelor sale monahicești și unde se răstignise în chipul Crucii, făgăduind petrecerea îngerească că Și-a făcut după cum a și cugetat.

Însă lucrul acesta nu era dorit și de Sfântul Cuvios Neofit.

Fapt pentru care în chip minunat a început a se arăta în vis atât monahului cu pricina, cât și starețului, care s-a gândit să-i îngroape sfintele moaște lângă biserica voievodală a Coziei.

Mărturia sfințeniei Cuviosului Neofit vine negreșit prin cuvintele Scripturii:

Cel ce crede în Mine, chiar de va și muri, viu va fi”.

Egumenul a poruncit atunci monahului să-i ducă înapoi sfintele moaște.

Iar cei ce au fost rânduiți cu acel monah să întoarcă sfintele moaște, au și plecat în grabă, urcând istoviți pe muntele Stânișoarei, până la peștera unde petrecuse Sfântul Neofit.

Obosiți și încărcați de osteneală, unul dintre monahi, a azvârlit cu nepăsare sfintele moaște ale cuviosului, rostind cu dispreț:

Cu urșii ai trăit, cu urșii să rămâi!”

La așa comportare și neevlavie și-a atras cuvenita pedeapsă, căci în clipa aceea i s-a întors fața spre ceafă, rămânând cu grumazul sucit, lucru cu totul nefiresc alcătuirii noastre.

Ori că fiind pedeapsă, ori că așa a vrut Dumnezeu să facă cunoscut pe Cuviosul Neofit de toți oamenii, întâmplarea aceasta nu a mai putut fi tăinuită.

Toți munții și toate văile cu sate, au auzit de aceasta, că așa de repede străbate locurile o știre, fie ea bună sau rea.

Însă aici era de ambele feluri, bună că aflau de sfințenia Cuviosului Neofit, rea că auzeau de nefericirea călugărului. Iar starețul a poruncit atunci să se facă multe rugăciuni către Preabunul Dumnezeu și chemase în ajutor numele sfântului și astfel, călugărul s-a vindecat, și mulți credincioși după aceasta veneau să se închine sfintelor moaște ale Cuviosului și-i cereau ajutorul.

Peștera Sfântului Neofit se făcea loc de pelerinaj al credincioșilor, și fiind deschisă oricând și tuturor, cei mai deosebiți din evlavie, au luat din sfintele moaște, păstrându-le pe la casele lor și pe la paturile de suferință ale bolnavilor.

În Mănăstirea Stânișoara a rămas numai capul Sfântului, care acum se află la loc de mare cinste în biserica mănăstirii, așezat într-o preafrumoasă raclă, de argint aurit, cizelată cu scene din petrecerea pe acest pământ a sfântului, printre care și cea a aflării sfintelor sale moaște.

De atunci, Cuviosul Neofit multe minuni a săvârșit în rândul credincioșilor, care nu s-au întâmplat a fi consemnate toate, însă noi redăm aici pe cele câte le-am aflat.

O femeie din Maramureș, trecea printr-o grea încercare cu tatăl său. Acesta a avut arsuri pe două treimi din corp în urma unui accident și, imobilizat fiind, i s-a făcut o gaură în șold încât încăpea pumnul întreg în rană.

La aceste dureri trupești el și le adăuga și pe cele sufletești, căci mereu cârtea și striga înaintea lui Dumnezeu, refuzând să se spovedească sau să se împărtășească.

Această femeie venind la Mănăstirea Stânișoara, și rugându-se cu credință la moaștele Sfântului Cuvios Neofit, nu a cerut minunea vindecării desăvârșite a tatălui său, ci numai să aibă un „sfârșit creștinesc”.

Datorită sârguinței de a veni la moaștele sfântului și datorită rugăciunilor și credinței ei, tatăl său a suportat boala, nu a mai cârtit și a adormit întru Domnul în pace, aproape de biserică, spovedit, întărit în credință și în nădejdea învierii.

Un credincios din Vâlcea, bolnav de hernie de disc, auzea adeseori că la peștera Cuviosului Neofit se duceau mulți oameni, se rugau acolo și se ungeau cu ulei din candela sfântului, vindecându-se de bolile lor.

Curios, a întrebat ce rugăciuni rosteau oamenii și a primit îndemnul de a se ruga după putință și după știință.

Aceasta și crezând că rugăciunile sunt primite, asa simple cum le făcea, a primit o încredințare lăuntrică de faptul că rugăciunile i-au fost auzite de Sfântul Cuvios Neofit pentru că i-au încetat durerile de la coloană, îmbătrânind fără să le mai aibă.

Sfântul Cuvios Neofit s-a mai arătat și altor călugări spre a-i încredința de sfințenia vieții sale.

Odată s-a arătat unui călugăr din Mănăstirea Frăsinei, adeverindu-i că este în rândul sfinților cuvioși, și așa i s-a alcătuit de către acesta și un acatist fiindu-i consemnată petrecerea vieții sale întru adevărată și sinceră căutare după Dumnezeu.

Acatistul Sfântului Cuvios Neofit era citit și cunoscut de toți credincioșii care veneau și se închinau la sfintele sale moaște ceea ce ne vădește că evlavia poporului binecredincios s-a întins pe mai multe secole.

Asemenea lor și noi să înălțăm alese rugăciuni către acest mare cuvios și pustnic, Sfântul Cuvios Neofit, ca să mijlocească pentru mântuirea sufletelor noastre la Dătătorul milei celei mari, Dumnezeul nostru Cel slăvit în Sfânta Treime. Amin.

Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI – XVII-lea)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

În munţii din preajma Mănăstirii Cozia, aflată pe valea Oltului, s-au nevoit mulţi sihastri iubitori de Dumnezeu, atât înainte de zidirea sfântului locaş de către fericitul întru pomenire domnitor Mircea cel Bătrân (cel Mare) al Ţării Româneşti, cât şi după aceea.

Printre cei mai cunoscuţi pustnici ai locului au fost cei şase monahi de la Cozia care, în preajma anului 1600, s­au retras dincolo de Olt.

Dintre ei cunoaştem cu numele pe Cuvioşii Daniil duhovnicul şi Misail, ucenicul său, care s-au aşezat la poalele Muntelui Cozia şi au întemeiat Schitul Turnu, precum şi pe Cuvioşii Neofit şi Meletie, pe care îi prăznuim astăzi.

Ei au sihăstrit mai sus, în Muntele numit Sălbaticul, iar ucenicii lor au întemeiat Schitul Stânişoara.

Sf. Cuv. Neofit și Meletie (Secolul al XVI-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Neofit și Meletie (Secolul al XVI-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Meletie a trăit în sihăstria Stânişoarei la cumpăna veacurilor al XVI-lea şi al XVII-lea.

Se crede că era de loc dintr-un sat aflat în preajma Mănăstirii Cozia, unde a şi intrat ca vieţuitor din fragedă vârstă.

Aici s-a nevoit în post şi rugăciune până în ziua în care, la rugăminţile lui, stareţul său i-a dat binecuvântare să mergă la părinţii sihaştrii şi să se nevoiască dincolo de Olt.

Cuviosul şi-a săpat o peşteră în partea de sud a Muntelui Sălbaticul, munte în care se nevoia şi pustnicul Neofit.

Acolo a rămas fericitul, a primit marea schimă şi s-a ostenit vreme de peste 40 de ani, slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi păzindu-şi mintea curată de cugetele cele rele.

Ostenelile lui erau nenumărate: lacrimi, suspine, metanii, postiri, privegheri şi lupte împotriva duhurilor necurate.

Şase zile se nevoia în chilia pe care şi-o săpase în peşteră, iar duminica mergea la Cuviosul Daniil, duhovnicul de la Turnu, şi primea Sfânta Împărtăşanie.

Zilnic îşi aducea apă cu ulciorul de departe, ca să se ostenească mai mult şi, în acelaşi timp, să se roage şi mai mult.

Sf. Cuv. Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI - XVII-lea) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sf. Cuv. Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI – XVII-lea) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

La bătrâneţe, însă, nemaiputând coborî din peşteră cale îndepărtată, s-a rugat lui Dumnezeu şi prin grija Maicii Domnului a izvorât un izvor de apă chiar înaintea peşterii sale, care curge şi astăzi, fiind numit: „izvorul lui Meletie”.

Astfel, Dumnezeu l-a slăvit prin darul minunilor, al tămăduirilor şi al mângâierii sufletelor întristate, încât Cuviosul a ajuns să fie cunoscut pentru sfinţenia sa.

După îndelungate nevoinţe, ajungând la adânci bătrâneţi, şi-a încredinţat sufletul lui Dumnezeu.

O parte din cinstitele sale moaşte, care au odihnit vreme îndelungată în peşteră, au fost mai târziu împărţite de credincioşi, iar peştera este loc de închinare până astăzi.

Viaţa şi nevoinţele Cuvioşilor Neofit şi Meletie îi arată a fi preamăriţi de Duhul Sfânt şi moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, ca purtători de daruri duhovniceşti şi rugători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele noastre.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016, rânduindu-le zi de pomenire la data de 3 septembrie.

 

Tropar

De Dumnezeu iubitorilor Părinţi, suindu-vă în munţii faptelor bune, locaşuri Preasfântului Duh v-aţi arătat, iar acum ca făclia în sfeşnic luminaţi în lume, Cuvioşilor Neofit şi Meletie; rugaţi-vă lui Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

 

Viața Sfântului Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Sf. Cuv. Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI - XVII-lea) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Cuv. Meletie de la Mănăstirea Stânișoara (Secolele XVI – XVII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cel între cuvioși, părintele nostru Meletie, sporind bine în învățătura cea din afară și pe mulți covârșindu-i, s-a convins că mai de folos este a te lepăda de lume și a urma lui Hristos, renunțând la toate cele ale lumii acesteia pentru a dobândi înțelepciunea cea adevărată, adică a te uni cu Dumnezeu Cel în Treime slăvit și a viețui împreună cu El pentru veșnicie, căci înțelepciunea cea de sus este mai întâi curată, apoi pașnică, blândă, bine ascultătoare, plină de milă și de roadele cele bune cu care se satură iubitorii ei.

Și știind prea bine că sufletul nu se poate împărți în două părți, adică să petreacă în desfătare și în înfrânare, în mândrie și smerenie, și fiind cu totul înțelept, a ales pe cele bune; care alegere mult este prețioasă, căci de la dânsa ne osândim sau ne mântuim.

Ce alegem, aceea avem și cu aceea rămânem. Și Cuviosul Meletie a ales bine, crezând lui Dumnezeu precum se cuvenea. A lăsat pe cele înveselitoare ale lumii ca pe niște lucruri mincinoase și vremelnice ca să moștenească pe cele adevărate și veșnice.

Și a ales să intre în obștea Mănăstirii Cozia, căci acolo găsise părinți osârduitori și cu dor pentru viețuire întru Dumnezeu, gata să povățuiască suflete spre ceruri și să îndemne la lucrările duhovnicești cele mai mari.

Iar Cuviosul Meletie, făcând deplină ascultare în obște, toate cuvintele părintești le scria pe tăblița inimii sale, și pricepându-le cu mintea, le împlinea cu lucrul.

Și socotind el deșertăciunea lumii și învârtind în mintea sa cuvântul Sfântului Macarie, care zice:

Sufletul care nu s-a izbăvit de grijile lumești, nici pe Dumnezeu nu-L va iubi cu adevărat, nici pe diavol nu-l va urî după vrednicie”, a judecat să fugă de lume și mai mult, căci toți în fiecare zi îl lăudau pentru petrecerea sa cea îmbunătățită.

Unul îl lăuda pentru dragostea pe care o avea către toți, altul pentru smerenia lui, altul pentru înțelepciune, altul pentru înfrânare și altul pentru trecerea cu vederea a slavei și a deșertăciunilor lumești.

Dar răbda încercările care sunt într-o obște, cu nădejdea că se va elibera de acestea, dorind viața pustnicească.

Care dorință nu căuta să și-o împlinească fără de rânduială, ci se sfătuia cu ceilalți părinți care doreau liniștea cea desăvârșită, cu părinții Daniil și Misail, apoi cu părinții Neofit și Isaia, cu care s-a dus pe muntele Sălbaticul.

Aceștia îl îndemnau la a răbda în obște pentru a se căli mai mult, spunându-i cuvintele Sfântului Sava:

Precum înaintea rodului merge floarea, așa și mai înainte de viața pustnicească, să meargă viața cea de obște, ca în viața cea de obște, cei mai începători, ca niște pomi răsădiți, să înflorească prin pârga ostenelilor, ca apoi în pustie să aducă roadele cele desăvârșite ale ostenelilor.”

Toată purtarea lui de grijă era a fi plăcut lui Dumnezeu și a petrece în post și în rugăciuni și în curăția trupească și sufletească; adică a avea totdeauna gândurile sale curățite și a surpa toată înălțarea ce se ridică asupra înțelegerii lui Dumnezeu; apoi a-și robi toată înțelegerea sa în ascultarea lui Hristos.

După ce cuvioșii Daniil și Misail se sălășluiseră în peșterile săpate de ei la Turnu, și după ce Cuviosul Neofit, împreună cu ceilalți pustnici au urcat să-și facă peșteri pe muntele „Sălbaticu”, atunci și cuviosul Meletie, s-a dus la egumenul mănăstirii să ceară obișnuita binecuvântare de a petrece în sihăstrie.

A primit îndemnul să stea aproape de cineva, și așa s-a dus să-și facă peșteră pe lângă Cuviosul Neofit, spre a-l avea povățuitor în cele pustnicești.

Cuviosul Meletie și-a căutat loc pentru a-și săpa și el o peșteră și a găsit unul pe versantul dinspre răsărit-miazănoapte.

Peștera, așa cum se vede și astăzi, era mai mult o scobitură pe care cuviosul n-a adâncit-o mult. Gura peșterii este îndreptată mai în sus, ca dinlăuntru ei să fie văzut numai cerul, neavând altă priveliște.

Iar peștera cuviosului Meletie are suirea mai grea decât la peștera cuviosului Neofit. Și este mai puțin vizitată de credincioși pentru greutatea urcușului.

Cuviosul Meletie a petrecut în această peșteră mai mult de douăzeci de ani, statornicindu-și firea pe asprimea pietrelor, vorbind numai cu Dumnezeu și cu rugăciunile neîncetate biruind pe vrăjmașii cei nevăzuți.

Iar apă nu era deloc în locurile acelea, el fiind nevoit să meargă cale depărtată până la o cascadă spre a-și procura apa necesară firescului trup.

Și făcea această osteneală de multe ori, neavând pe nimeni care să-i ajute, răbdând greutatea drumului până la adânci bătrâneți.

Toți pustnicii își temeluiau nevoința lor pe faptul de a răbda în peștera unde se sălășluiau dintâi. Nu mai umblau pe aiurea, cutreierând pădurile și munții, căci știau că nu aveau cum să câștige răbdarea și statornicia făcând aceasta.

Și mai ales că zice și la Pateric, că după cum „peștele nu poate să fie scos din apă și să trăiască mult, așa și monahul care iese din coliba lui, nu este chip a rămâne viu în lucrarea poruncilor lui Dumnezeu.”

Toată truda lui și-o poate surpa într-o clipă dacă rămâne vreun timp fără de lucrarea cea lăuntrică. Și așa acest cuvios Meletie, a stat ani îndelungați în peștera sa și într-însa și-a văzut albirea pletelor și a bărbii.

El primea bune îndemnuri de la Cuviosul Neofit, ca unul ce isprăvise lucrarea pustiei și trecuse peste meșteșugirile vrăjmașilor; să nu aibă în mintea sa vreo nălucire lumească; să-și păzească mintea sa întreagă și curată de toată împătimirea cea deșartă și de toată îngâmfarea; să nu poftească descoperiri și înștiințare de taine ascunse, să nu nădăjduiască în priceperea sa, până la sfârșitul vieții, ca să nu dea crezare vedeniilor ce se vor întâmpla.

Și făcându-le pe acestea cu fapta, prin gândirea la Dumnezeu și prin desele rugăciuni s-a aprins cu focul dragostei către Dumnezeu, după cum stă scris: „Înfierbântatu-s-a inima mea înlăuntrul meu.”

În toate duminicile, el cobora împreună cu părintele Neofit, la sihăstria pustnicilor Daniil și Misail, cea de la Turnu, pentru a se împărtăși cu Sfintele Taine. După ce se împărtășea, el își uda fața cu lacrimi, iar cu multe oftări și rugăciuni ale inimii le aducea tuturor celor care îl vedeau, umilință.

Și văzând urâtorul de bine, diavolul, osârdia cuviosului, se scârbea prea mult și se amăra. Deci se silea să-l prindă în cursă cu vreo cădere sufletească, dar ca un neputincios ce era, nu putea, pentru că toate patimile le biruise atletul lui Hristos.

Se mai sârguia neputinciosul să mai semene în mintea lui neghine, însă nimic nu rodea, căci pământul cuviosului era semănat numai cu cuvinte ale Mântuitorului, care crescuseră cu multă roadă și seceriș mult dădeau, întrucât el nu semănase deloc cu zgârcenie.

Iar tot dorul lui și-l îndreptase numai către Dumnezeu, Care i-a răsplătit cu bogate daruri. Că s-a făcut cu totul vas al alegerii, ca marele Pavel, având în sufletul său pe Hristos, viețuind și petrecând. Și nu mai trăia după trup, ci după duh, întru Hristos, și Hristos într-însul.

Cu truda lui „privea la cele dinainte, și uita pe cele dinapoi”, cum zice Apostolul. Iar nevoințele și faptele cele bune pe care le săvârșise, nu le socotea, ci se sârguia să săvârșească și altele mai multe.

Deci în fiecare zi se suia din putere în putere, punând suișuri sfințite în inima sa, totdeauna adăugând dorințe înalte și nevoințe peste nevoințe.

Și neputințele bătrâneții le răbda fericitul cu o desăvârșită mărime de suflet și cu mulțumire mare, ducând viață cu adevărat armonioasă și sfântă.

Pentru aceasta i-a și fost primită osteneala sa, Dumnezeu ascultând rugăciunile și cererile lui și săvârșindu-le în chip minunat.

Că datorită bătrâneții, cuviosul Meletie, nu mai putea să meargă la locul de unde își lua apa sa, și rămânând în această lipsă, și-a îndreptat căutarea către Atotputernicul Dumnezeu, cugetând în sine aceasta:

Doamne, Tu ești Cel ce ai adunat în mări toate apele și râurile cu bună rânduială le-ai tocmit; Cel ce cu voia Ta faci să țâșnească izvoarele, ca să fie apă bună de băut, și mai pe urmă din ceruri faci norii să picure ploaie.”

Și, o minune! Un izvor de apă bună și rece a izvorât cu putere lângă peștera sa, așa voind Dumnezeu pentru robul Său. Care izvor se vede până astăzi și este cunoscut de toți cu numele de „izvorul Sfântului Meletie”.

De la acest izvor Mănăstirea Stânișoara își asigură necesarul de apă, fiind singura sursă pentru întreaga mănăstire.

De la minuni se și încredințează cuvioșii că vor intra în lăcașurile cele cerești și cu această nădejde și-a dat Cuviosul Meletie fericitul său suflet, cu sfârșit pașnic în mâinile lui Dumnezeu, neștiut de nimeni, decât de Cel care L-a primit pe el în sânurile Sale.

Și s-a numărat în ceruri împreună cu cei doriți de dânsul, Sfinții Cuvioși Pustnici Daniil, Misail și Neofit. Puțin timp trecând după adormirea Sfântului Meletie, au fost descoperite moaștele sale de călugării care mai pustniceau prin locurile acelea, și mulți dintre credincioșii care veneau la peștera Sfântului Neofit, urcau și treceau și pe la peștera Sfântului Meletie, aprinzând lumânări, rugându-se, închinându-se la sfintele moaște și bând din destul apă de la izvorul Sfântului Meletie.

Iar peștera nefiind nicidecum păzită, ci fiind deschisă tuturor, s-au luat din sfintele moaște mereu, de către credincioși și călugări mai evlavioși, dorind să aibă cu ei un așa de mare odor.

Încât trecând mulțimea anilor, nu a mai rămas nimic din sfintele moaște, poate așa vrând Dumnezeu, El fiind Cel care le poate descoperi pe toate la vremea rânduită.

Și nefiind văzut cu trupul, Sfântul Cuvios Meletie, cu duhul a intrat în moștenirea cea nestricăcioasă nestricată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru dânsul, lângă izvoarele vieții veșnice, cu care duh ocrotește Mănăstirea Stânișoara și pe toți închinătorii ei, făcând minuni cu cei ce vin la dânsul cu credință și îi cer ajutorul.

Iar ce plată au sfinții pustnici de la Dumnezeu, aflăm din viața Sfântului Onufrie cel Mare, când se face întrebare că „oare ar fi mai mari cei care petrec în pustie, decât cei din obște?”

Și se dă un răspuns ca acesta:

aceia sunt mai mari decât noi, pentru că noi ne vedem unul pe altul, în toate zilele și săvârșim cu bucurie sobornicească cântarea bisericească;

iar de flămânzim găsim pâine gata, asemenea și de însetăm avem apă în destul;

dacă se întâmplă cuiva din noi a se îmbolnăvi, este mângâiat de ceilalți frați, deoarece toți viețuim de obște; ne ajutăm și slujim unul altuia pentru dragostea lui Dumnezeu.

Iar cei ce petrec în pustie sunt lipsiți de toate acestea; căci de se întâmplă vreunuia din ei vreo mâhnire, cine îl mângâie?

În boală, cine să-i ajute și să-i slujească?

Dacă i-ar veni asupra vreun război de la satana, unde va găsi vreun om care să-i schimbe gândul său, să-l sfătuiască, fiind numai el singur?

Acolo fără de asemănare mai mare îi este osteneala.

Pentru că cei ce intră în viața pustnicească slujesc mai mult lui Dumnezeu, se dau la mai mari posturi, foamea, setea, arșița de ziuă și răceala de noapte le rabdă cu vitejie.

Iar războaielor celor ce năvălesc de la vrăjmașul cel nevăzut se împotrivesc tare, se siluiesc în tot felul a-l birui și se sârguiesc a trece toată calea cea strâmtă și anevoioasă, care duce la Împărăția Cerurilor”.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Signature of the Convention – 1950

foto preluat de pe www.echr.coe.int
articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgyoutube.com

 

Convenția Europeană a Drepturilor Omului

Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cunoscută și sub denumirea de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este un catalog al drepturilor fundamentale elaborat de Consiliul Europei, semnat pe 4 noiembrie 1950 la Roma și intrat în vigoare pe 3 septembrie 1953.

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, semnată la 4 noiembrie 1950 și ratificată de cvasi-totalitatea statelor membre ale Consiliului Europei, este una dintre construcțiile cele mai noi ale sistemului instituțional internațional.

Robert Schuman, Minister of Foreign Affairs for France, signs the European Convention on Human Rights (Rome, 4 November 1950) - foto preluat de pe www.cvce.eu

Robert Schuman, Minister of Foreign Affairs for France, signs the European Convention on Human Rights (Rome, 4 November 1950) - foto preluat de pe www.cvce.eu

 

Harta statelor membre în Consiliul Europei – foto: ro.wikipedia.org

 

Harta membrilor şi observatorilor în Consiliul Europei - foto: ro.wikipedia.org

 

Convenția și protocoalele la Convenție

- Textul original din 04.11.1950 - Roma - 59 de articole

- Protocolul adițional din 20.03.1952 - Paris - protecția proprietății, dreptul la instruire și dreptul la alegeri libere

- Protocolul nr. 4 din 16.09.1963 - Strasbourg - interzicerea privării de libertate pentru datorii, a    expulzării propriilor cetățeni, a expulzărilor colective de străini precum și libertatea de circulație

- Protocolul nr. 6 din 28.04.1983 - Strasbourg - interzicerea pedepsei cu moartea

- Protocolul nr. 7 din 22.11.1984 - Strasbourg - dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară (art. 3),  dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori (art. 4), egalitatea între soți (art. 5)

- Protocolul nr. 12 din 04.11.2000 - Roma - interzicerea generală a discriminării (art. 1)

- Protocolul nr. 13 din 03.05.2002 - Vilnius - abolirea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele

 

Importanța Convenției

Această convenție stabilește pentru țările parte un control supranațional al drepturilor omului. Procedura foarte complexă se organizează în jurul a două instanțe:

Comisia Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din același număr de juriști cu cel al statelor care au ratificat Convenția și din persoane independente. Comisia poate fi sesizată fie prin unul din statele membre care denunță “orice nerespectare a deciziilor convenției”, fie printr-o reclamație individuală (în această ipoteză, statul apărător trebuie să fi recunoscut acest drept).

Comisia ia hotărâri în privința posibilității de a admite recursurile. Ea poate căuta împreună cu celelalte părți o rezolvare amiabilă; dacă nu se găsește o astfel de rezolvare, comisia redactează un raport pentru Comitetul de Miniștri;

Curtea Europeană a Drepturilor Omului care este formată din același număr de avocați cu al statelor membre din Consiliul Europei, poate fi sesizată în termen de trei luni de la transmiterea raportului, de Comisie, de orice stat implicat sau, în sfârșit, de indivizii reclamați.

Competența contencioasă a Curții nu se exercită decât față de statele care au acceptat-o ca obligatorie de drept. Curtea dă sentințe definitive. În cazul în care Curtea nu este sesizată, Comitetului de Miniștri îi revine dreptul de a decide asupra violării invocate.

 

Reclamații în baza Convenției la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Numărul reclamațiilor continuă crească: în 1981, 404 în fața comisiei; în 1992, 1861; cât privește numărul de sentințe date de Curte, el crește de la 2 în 1975, la 7 în 1980 și la 81 în 1982. Această creștere masivă a misiunilor dispozitivului conduc spre reforma sa cu ocazia summit-ului de la Viena din octombrie 1993. Comisia și Curtea fuzionează în cadrul unei curți unice și permanente (protocolul de la 11 mai 1994).

 

Adoptarea Convenției în Franța

Franța a întreținut relații dificile cu acest dispozitiv european. În noiembrie 1950 ea semnează convenția dar, din cauza evenimentelor din Algeria, nu o ratifică decât la 3 mai 1974. De la această dată până la 2 octombrie 1981, Franța, deși ratificase convenția, nu acceptă art.25, care stabilește condițiile reclamației individuale.

Ea o va face până la urmă la 2 octombrie 1981, conform unei promisiuni făcute de candidatul socialist la președinția Republicii, Fraçois Mitterand. Sunt menținute trei rezerve privind legalitatea monopolului radioului și televiziunii, regimul de sancțiuni aplicat în armată și articolul 16 al Constituției din 1958.

 

Adoptarea Convenției în România

România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului la data de 20 iunie 1994. Aceasta a deschis calea petițiilor individuale în fața CEDO din partea persoanelor fizice și juridice române.

 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, adesea numită informal “Curtea de la Strasbourg“, a fost creată pentru sistematizarea procedurii plângerilor în materia drepturilor omului provenite din statele membre ale Consiliului Europei. Misiunea Curții este să vegheze la respectarea prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor suplimentare de către statele semnatare.

Sistemul de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale introdus de Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Convenția) se întemeiază pe principiul subsidiarității. Este, în primul rând, de competența statelor părți la Convenție să garanteze aplicarea acesteia, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Curtea) nu trebuie să intervină decât atunci când statele nu și-au respectat obligațiile. Controlul exercitat la Strasbourg este activat, în principal, prin intermediul cererilor individuale, cu care Curtea poate fi sesizată de către orice persoană, fizică sau juridică, aflată sub jurisdicția statelor părți la convenție.

O piesă din Zidul Berlinului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului – foto: ro.wikipedia.org

 

 

cititi despre Convenția Europeană a Drepturilor Omului si pe en.wikipedia.org

cititi si Manualul Drepturilor Omului

La ordinea zilei – 3 septembrie 2020

Iluzionistul David Blaine a zburat la altitudinea de peste 7.500 de metri suspendat de un mănunchi de baloane colorate (2 septembrie 2020)

PHOTO BY DAVID BECKER/GETTY IMAGES FOR YOUTUBE ORIGINALS, preluat de pe nationalpost.com
articole preluate de pe www.agerpres.ro

 

Sărbătorile Zilei de 3 septembrie

Ortodoxe – Sf. Sfințit Mc. Antim, Episcopul Nicomidiei; Sf. Cuv. Teoctist; Sf. Cuv. Neofit și Meletie de la Mănăstirea Stânișoara

Greco-catolice – Sf. ep. Antim; Sf. cuv. Teoctist

Romano-catolice – Sf. Grigore cel Mare, pp. înv.

 

Comisia Europeană a aprobat o investiţie de 875,5 milioane euro pentru autostrada Sibiu-Piteşti

Comisia Europeană a anunţat joi că a aprobat o investiţie în valoare de 875,5 milioane euro de la Fondul de Coeziune pentru construirea primei faze a autostrăzii Sibiu-Piteşti, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Comisia Europeană subliniază că aceasta va fi prima autostradă care va traversa Munţii Carpaţi, permiţând o mai bună conectivitate în România de-a lungul coridorului Rin-Dunăre. Acest coridor va oferi o legătură neîntreruptă de-a lungul României, de la portul Constanţa şi până la vama Nădlac, legând centrul şi vestul României de reţeaua europeană de autostrăzi.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Guvernul a aprobat cadrul prin care tinerii fermieri pot obţine, prin concesiune, 50 de hectare de la stat

Guvernul a aprobat joi proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru crearea cadrului legal prin care tinerii fermieri vor putea obţine, prin concesiune, teren de la stat de maximum 50 de hectare.
cititi mai mult pe https://www.agerpres.ro/politica/2020/09/03/guvernul-a-aprobat-cadrul-prin-care-tinerii-fermieri-pot-obtine-prin-concesiune-50-de-hectare-de-la-stat–567179?fbclid=IwAR3fh6kkk_QsgnTDVD4vk3ilG9yJcwiS18d71ZlYnNTLz5taL-RGUDmZbOE

 

ECDC: România, cea mai mare rată a deceselor COVID din UE, raportate la populație

România are cea mai mare rată a deceselor provocate de COVID-19 din Uniunea Europeană, de 3,1 la 100.000 de locuitori. Următoarele două clasate, Bulgaria și Spania se află la o distanță apreciabilă, cu 1,6 decese la 100.000 de locuitori, adică la jumătate față de numărul deceselor din România, iar Spania la o treime, cu 1.0 decese la suta de mii de locuitori, arată un raport publicat miercuri de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC)
preluat de pe romania.europalibera.org

 

Instanţa dispune demolarea unui bloc construit ilegal pe spaţiu verde pe Şoseaua Giurgiului din Capitală

Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv demolarea unui bloc construit ilegal pe un spaţiu verde în Capitală, în urma admiterii unei acţiuni introduse de o asociaţie de proprietari din Şoseaua Giurgiului – Sectorul 4 şi Fundaţia Eco Civica. Curtea de Apel Bucureşti a respins recursul declarat de compania care a construit imobilul respectiv, fiind menţinută decizia de demolare luată în iulie 2019 de Tribunalul Bucureşti. Conform deciziei instanţei, blocul trebuie demolat, iar terenul trebuie adus la starea iniţială de spaţiu verde.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Dirijorul Cristian Măcelaru va susţine la 24 septembrie primul concert în calitate de director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei

Dirijorul român Cristian Măcelaru va susţine primul său concert în calitate de director muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei la 24 septembrie, la sala Auditorium a Radio France, cu Preludiu la după-amiaza unui faun, de Claude Debussy, Simfonia a II-a de Saint-Saëns şi Concertul pentru pian nr.2 de Serghei Rahmaninov, care îl va avea ca solist pe pianistul britanic Benjamin Grosvenor, informează site-ul www.maisondelaradio.fr.

(…) În vârstă de 40 de ani, Cristian Măcelaru a devenit cunoscut la nivel internaţional în 2012, atunci când l-a înlocuit pe Pierre Boulez în fruntea Orchestrei Simfonice din Chicago. În calitate de director muzical al Orchestrei Radiodifuziunii din Koln (WDR), el a dirijat mai multe concerte în Europa, precum şi Orchestra Naţională a Franţei pentru prima dată în 2018.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

ANM: 16 judeţe sub Cod galben de instabilitate atmosferică de la ora 12:00; Cod portocaliu de averse în 9 judeţe de vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată pentru 16 judeţe din nord-estul şi centrul ţării, care va fi în vigoare pe parcursul zilei de joi, urmând ca în noaptea de joi spre vineri nouă judeţe din centru şi sud-est să intre sub incidenţa unui Cod portocaliu de averse.

Potrivit meteorologilor, joi, între orele 12:00 – 21:00, în jumătatea de sud-est a Transilvaniei, nordul şi vestul Moldovei, nordul Munteniei şi în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25 – 35 l/mp şi pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Judeţele sub Cod galben sunt: Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Bacău, Mureş, Harghita, Covasna, Sibiu, Braşov, Vâlcea, Argeş, precum şi zona montană din judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi Dâmboviţa.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

ANM: În Capitală va fi înnorat joi; spre seară creşte probabilitatea pentru averse

În Capitală, cerul va avea înnorări în cursul zilei de joi, iar spre seară va creşte probabilitatea pentru averse şi descărcări electrice, potrivit prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti a Administraţiei Naţională de Meteorologie (ANM), ce vizează intervalul 3 septembrie, ora 12:00 – 4 septembrie, ora 23:00. Potrivit meteorologilor, vântul va sufla slab şi moderat joi, cu uşoare intensificări spre sfârşitul intervalului. Temperatura maximă va fi de 30 – 31 de grade.

Începând de joi seara, ora 21:00, până vineri, ora 23:00, vremea va fi instabilă. Înnorările vor fi temporar accentuate şi se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi însemnate – în medie 15 – 25 l/mp.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

A murit profesorul doctor Ovidiu Băjenaru

Şeful Secţiei Neurologie II a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, profesorul Ovidiu Băjenaru, a murit, a anunţat joi conducerea unităţii medicale. (…) Profesorul Ovidiu Alexandru Băjenaru era membru corespondent al Academiei Române, preşedinte de Onoare al Societăţii de Neurologie din România, directorul Departamentului de Neuroştiinţe Clinice al Universităţii. Potrivit unor surse medicale, profesorul doctor era infectat cu noul coronavirus şi se afla internat într-o unitate medicală din Capitală.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Situația din România – 3 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

Până astăzi, 3 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 91.256 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
39.275 de pacienți au fost declarați vindecați și 11.619 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.365 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 751 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 3.765 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 02.09.2020 (10:00) – 03.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 44 de decese (27 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.288. Dintre acestea, 503 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.876.063 de teste. Dintre acestea 23.973 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 14.760 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 9.213 la cerere.

Situația din România - 3 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 - Grupul de Comunicare Strategică - foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Situația din România – 3 septembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.595 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus). De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați.

 

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 2 septembrie 2020, au fost raportate 2.252.224 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania.

ŢARA
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAŢI*

Regatul Unit 337.168 (+1.295) 41.504 (+3) 1.742 (+33)
Spania 470.973 (+8.115) 29.152 (+58) 150.376 -
Italia 270.189 (+975) 35.491 (+8) 208.201 (+257)
Franţa 286.007 (+4.982) 30.661 (+26) 87.418 (+382)
Germania 244.855 (+1.256) 9.313 (+11) 219.904 (+1.501)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 2 SEPTEMBRIE 2020

CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI
VINDECAȚI*

25.776.601 (+267.466) 857.448 (+6.546) 17.294.713 (+219.263)

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 1 – 2 septembrie 2020
* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB.
Grupul de Comunicare Strategică
cititi mai mult pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

 

Siria a interceptat rachete israeliene care vizau o bază aeriană din centrul ţării (agenţie oficială)

Apărarea aeriană siriană a interceptat miercuri rachete lansate de un avion israelian spre o bază aeriană din centrul Siriei, a anunţat agenţia oficială siriană de presă SANA, relatează AFP. Acesta este al doilea atac israelian de acest tip din această săptămână.

Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), un ONG cu sediul în Marea Britanie, a confirmat atacul indicând că acesta a avut loc în provincia Homs şi este ”probabil” de origine israeliană. Un atac similar a avut loc deja luni, când rachete israeliene au ucis un civil, trei soldaţi sirieni şi şapte luptători străini aliaţi ai regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, potrivit OSDO.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

SUA: Un Bărbat de culoare, ucis de poliţie la Washington

Un bărbat de culoare a fost ucis de poliţie, miercuri, la Washington, în timp ce SUA sunt cuprinse de o mişcare istorică împotriva rasismului şi a violenţelor poliţiei, relatează AFP. Potrivit autorităţilor, poliţia se afla în partea de sud-est a oraşului la scurt timp după ora 16:00 GMT (20:00 GMT) pentru a ancheta informaţii despre prezenţa unor ”bărbaţi înarmaţi la bordul unui vehicul”.

Când s-au apropiat de vehicul, unii dintre suspecţi au fugit pe jos şi un poliţist a tras cu arma lui”, omorând unul dintre ei, a declarat şeful poliţiei din capitala SUA, Peter Newsham, în cursul unei conferinţe de presă. ”Credem că subiectul avea o armă în acel moment”, a menţionat el, precizând că la faţa locului au fost găsite două arme.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Justiția americană a decis că programul de supraveghere în masă expus de Snowden era ilegal

La șapte ani după dezvăluirile fostului contractor NSA Edward Snowden despre programul de supraveghere în masă a telefoanelor americanilor, o instanță a decis că programul era ilegal și liderii serviciului de informații nu au spus adevărul, arată agenția Reuters.

Într-o decizie pronunțată miercuri, Curtea de Apel de pe Circuitul 9 a arătat că programul lipsit de un mandat care a colectat conversațiile a milioane de americani încalcă legea privind supravegherea informaţiilor externe şi poate fi considerat un act neconstituţional.

Edward Snowden, care a fugit în Rusia ca urmare a dezvăluirilor făcute în 2013, este încă sub acuzare pentru spionaj în Statele Unite. El a reacționat pe Twitter afirmând că decizia reprezintă o vindecare după ce a fost numit infractor.

În urmă cu şapte ani, când ştirile mă numeau infractor pentru că am spus adevărul, nu mi-am imaginat niciodată că voi trăi pentru a vedea instanţele de judecată din SUA să condamne activităţile NSA ca fiind ilegale şi, în aceeaşi hotărâre, să mă crediteze pentru că le-am expus“, a scrie Edward Snowden, pe Twitter.
cititi mai mult pe romania.europalibera.org

3 septembrie 2020 – Premierul rus Mișustin merge la Minsk, în timp ce Lukașenka cere sprijin Rusiei

Prim-ministrul Rusiei, Mihail Mișustin, se deplasează joi la Minsk, în timp ce tot mai contestatul președinte belarus Aleksandr Lukașenka vrea sprijinul Moscovei pentru a rezista protestelor de amploare și izolării occidentale care au venit ca răspuns la alegerile din 9 august care sunt condamnate drept viciate.

Protestele zilnice care țin de câteva săptămâni, fără precedent până acum într-o stat condus cu o mână forte de Lukașenka, sunt urmărite cu atenție de Moscova care de mult timp militează pentru o integrarea economică și politică între cele două foste state sovietice în ciuda faptului că a găsit de cele mai multe ori un partener dificil în Lukașenka. cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Germania: Cinci copii au fost găsiţi morţi într-un imobil din oraşul Solingen

Trupurile neînsufleţite a cinci copii au fost găsite în apartamentul în care locuiau din oraşul Solingen, în vestul Germaniei, a anunţat poliţia locală, relatează AFP, Reuters şi dpa. Forţele de ordine urmăresc pista uciderii lor de către propria mamă, în vârstă de 27 de ani, care a încercat apoi să se sinucidă aruncându-se în faţa unui tren, potrivit cotidianului Bild. Mama ar fi fost grav rănită. Informaţia a fost confirmată pentru dpa de surse de securitate. cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Racheta Vega a plasat pe orbită peste 50 de sateliţi

Racheta Vega, primul ”charter” spaţial european, a cărei lansare a fost amânată de multe ori din cauza vremii nefavorabile, a reuşit în noaptea de miercuri spre joi să plaseze pe orbită cei peste cincizeci de sateliţi pe care i-a transportat, relatează agenţia AFP. (…) Această misiune, VV16, este un zbor de validare pentru noul serviciu european de lansare a sateliţilor de mici dimensiuni. (…) Domeniile de aplicare ale nanosateliţilor şi microsateliţilor variază, de la telecomunicaţii şi observarea Pământului până la studii ştiinţifice.

(…) Lansarea Vega a fost una crucială pentru programul spaţial european, care îşi va face intrarea pe o piaţă în plină expansiune, unde concurenţa – în special cea reprezentată de compania americană SpaceX – se dezlănţuie. Misiunea VV16 a Arianespace este inedită pentru europeni deoarece va efectua prima lansare partajată, în beneficiul mai multor clienţi (”ride share”). cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Suprafaţa banchizei din Marea Bering, la cel mai redus nivel din ultimele milenii

Întinderile de gheaţă din Marea Bering au atins în timpul iernilor din 2018 şi 2019 noi minime record, ce nu au mai fost întâlnite de mii de ani, au anunţat oamenii de ştiinţă miercuri, ceea ce creşte îngrijorarea cu privire la impactul accelerat al schimbărilor climatice în Arctica, relatează Reuters. Datele satelitare oferă o imagine clară a modului în care banchizele s-au schimbat în ultimele patru decenii în această regiune situată între Oceanul Arctic şi nordul Oceanului Pacific. Până la aceste date, singurele informaţii disponibile erau cele înregistrate în jurnalele navelor şi prin alte metode de observare. cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Lansarea unui serial Netflix despre magnaţi indieni acuzaţi de fraudă, blocată printr-un ordin judecătoresc

Lansarea “Bad Boy Billionaires: India”, un serial produs de Netflix despre patru magnaţi indieni acuzaţi de fraudă, a fost amânată printr-un ordin judecătoresc şi reprezintă cel mai recent episod al unei serii de procese cu care gigantul american din industria de streaming se confruntă într-o piaţă importantă, informează Reuters.

Serialul documentar “Bad Boy Billionaires: India“, care îi prezintă pe Vijay Mallya – un magnat din industria alcoolului -, Subrata Roy – preşedintele Sahara Group -, Ramalinga Raju – fondatorul şi fostul director de la Satyam Computer Services – şi bijutierul Nirav Modi, ar fi trebuit să fie lansat în această săptămână.

Tribunalul districtual din Araria, localitate din statul indian Bihar, a ordonat săptămâna trecută amânarea documentarului, după ce Sahara Group s-a plâns de faptul că producţia Netflix ar putea să afecteze reputaţia magnatului Subrata Roy, potrivit unei copii a acelei decizii judecătoreşti, care nu a fost făcută publică, dar la care au avut acces joi jurnaliştii de la Reuters.

În ordinul judecătoresc se afirmă că noul serial documentar “ar afecta cu siguranţă reputaţia liderului familiei Sahara”.

Subrata Roy a fost eliberat pe cauţiune într-un proces în cadrul căruia a fost somat să plătească miliarde de dolari unor investitori din cauza unei scheme de investiţii coordonate de Sahara Group, care a fost considerată ilegală.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Iluzionistul David Blaine a zburat la altitudinea de peste 7.500 de metri suspendat de un mănunchi de baloane colorate

Iluzionistul american David Blaine a zburat miercuri deasupra deşertului din Arizona la o altitudine de peste 7.500 de metri în timp ce se ţinea de un mănunchi de 52 de baloane colorate umplute cu heliu, relatează EFE. (…) Pentru acest act temerar, David Blaine s-a antrenat timp de un şi jumătate, perioadă în care a obţinut brevetul de pilot, brevetul de conducător de balon cu aer cald şi un certificat de paraşutist după ce a realizat 500 de sărituri din avion. (…) Pentru a ateriza, iluzionistul a dat drumul la baloane şi s-a precipitat în gol, până când a deschis paraşuta la altitudinea de circa 2.000 de metri.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Ştirile zilei – 3 septembrie 2020

Revista Presei din 3 septembrie

 

articole preluate de pe www.agerpres.ro

cititi si:

- Evenimentele Zilei de 3 septembrie în Istorie