Tratatul de la Tordesillas (7 iunie 1494)
Tratatul de la Tordesillas – Linia de demarcaţie de după tratatul spaniolo-portughez, în sec. XV–XVI
foto si articole preluate de pe ro.wikipedia.org
Tratatul de la Tordesillas (7 iunie 1494)
Tratatul de la Tordesillas a fost încheiat la 7 iunie 1494 între Spania şi Portugalia, stabilind zonele de influenţă colonială ale celor două puteri maritime ale timpului.
Tratatul se baza pe o hotărâre a papei Alexandru VI din anul 1493, mai exact prin bula numită Inter caetera care stabilea o frontieră maritimă de 480 de kilometri V de Insulele Capului Verde, atribuind teritoriile de la V Castiliei.
Astfel noile teritorii descoperite erau împărţite de-a lungul meridianului de 46 grade vest.
Teritoriile de la V de acest meridian urmau să aparţină Spaniei, iar teritoriile de la E Portugaliei.
Tratatul de la Tordesillas (7 iunie 1494) – Prima pagină a tratatului, Biblioteca Naţională a Lisabonei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Tratatul a fost ratificat de către Spania(era formată din regatele Castilia şi Aragon) la data de 2 iulie 1494, iar de către Portugalia la data de 5 septembrie 1494.
America de Sud în 1650 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Această împărţire a lumii a fost completată odată cu semnarea Tratatului de la Zaragoza pe data 22 aprilie 1529.
cititi mai mult despre Tratatul de la Tordesillas (7 iunie 1494) si pe en.wikipedia.org
Moșii de vară; Moșii de Rusalii; Moșii cei Mari; Moșii de Sâmburi; Sâmbăta Rusaliilor; Sâmbăta Moșilor
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Aurel Bauch | Negustori la Târgul Moșilor, București, 1937 – 1942 (BA-576)
foto preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului
articole preluate de pe: www.crestinortodox.ro; www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Moșii de vară; Moșii de Rusalii; Moșii cei Mari; Moșii de Sâmburi; Sâmbăta Rusaliilor; Sâmbăta Moșilor
“Mosii de vară“, tinuti in sambata Rusaliilor, este unul dintre cele mai importante momente ale cultului mortilor.
Inainte se credea ca sufletele mortilor, dupa ce au parasit mormintele in Joia Mare si au zburat slobode timp de 50 de zile, se intorc in lumea subterana in sambata Rusaliilor.
Pentru ca aceasta reintoarcere sa se desfasoare fara incidente, oamenii savarseau rituri de induplecare si de imbunare a spiritelor mortilor: impodobeau gospodariile si mormintele cu ramuri de tei si faceau pomeni fastuoase, practici ce s-au pastrat pana astazi.
De Rusalii se dau de pomana vase de lut, cani, strachini si vase de lemn (cofe), impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa.
In unele sate bucovinene “Mosii de vara” incep inca in dimineata sambetei de Rusalii, cand pomenile amintite mai sus se trimit pe la casele vecinilor.
Dar ritualul de pomenire are loc mai ales in cimitire, unde mormintele sunt curatate si impodobite din timp iar lumanarile ard intreaga perioada in care se desfasoara ceremonialului de pomenire.
Impacarea sufletelor mortilor si intoarcerea lor fara incidente in morminte depind de bogatia ofrandelor (pomenilor) si de respectarea ritualului.
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR / Fond Aurel Bauch – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sâmbăta Rusaliilor; Sâmbăta Moșilor; Moșii de Rusalii; Moșii cei Mari; Moșii de vară; Moșii de Sâmburi
Caracterul funerar al sărbătorii Rusaliilor, manifestat în întreg complexul de festivități (Todorusalele, Ispasul, Lunea Rătăcită) este susținut de următorul episod, și anume de Sâmbăta Moșilor.
Oamenii continuă să se ferească de duhurile necurate prin împodobirea locuințelor cu leuștean, tei, usturoi, ș.a., precum și prin îmbunarea acestora și a morților cu ofrandele specifice.
Pentru a grăbi plecarea de pe pământ a demonilor, în această zi se desfașoară obiceiul intitulat Goana Rusaliilor, care avea ca temă principală alungarea Rusaliilor de pe pământ.
Moșii se zice că au fost nouă unchieși bătrâni care, pe unde mergeau, numai bine și minuni făceau. (Speranția)
Nu e bine ca cineva să mănânce până ce nu dă mai întâi de pomană, pentru că în această zi se cuminecă, adică se împărtășesc cu sfintele taine toți morții; și dacă unul din neamul celor morți mănâncă, atunci cei morți din neamul său nu se pot cumineca.
Și deoarece morții așteaptă în această zi pomană și pomenire, fiindcă este ziua lor, de aceea românii din Bucovina trimit dis-de-dimineață pe la vecini, neamuri și sărmani, mai ales pe unde sunt copii mici. (Pamfilie)
În aceste zile se deșteaptă toți morții și se duc pe Valea cu Dor.
Acolo găsesc tot ce li s-a dat de pomană în cursul anului.
Cine nu găsește nimic, ia țărână în poală și se întoarce mâhnit. Oalele se împart, pentru ca cei morți să aibă cu ce bea apă pe lumea ailaltă.
În zilele de moși se lucrează orice, dar nu se toarce, căci se crede că se întorc colacii de la morți îndărărt.
Acum nu se dau lăturile îndărăt, că bieții morți stau cu gurile căscate în această zi, așteptînd colaci, și lăturile le dau în gură lor.
Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR (O-1271) – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
Sâmbăta e „ziua morţilor”, după rânduielile religiei creştine.
În această zi Mântuitorul Hristos, ucis de cu vineri, a stat toată ziua mort, pentru a învia Duminică.
Din această tradiţie şi din aprofundarea credinţelor antice, mitologiştii spun că morţii sunt duşi în imperiul Sfintei Sâmbete de către Sfânta Vineri, după cum amurgul (personificat prin Sfânta Vineri), conduce în noapte (personificată prin Sfânta Sâmbătă).
Noaptea, în întuneric, ies strigoii şi toate duhurile rele; noaptea, şi prin urmare Sfânta Sâmbătă, este stăpâna acestor duhuri.
Drumul către cei răposaţi va fi prin imperiul Sfintei Sâmbete, adică, în ziua Sâmbetei ne putem apropia de cei morţi.
Sâmbăta se dă pretutindeni de pomană pentru sufletele morţilor, care pomană poate să constea din mâncare, băutură, haine de purtat şi altele.
Rugăciuni pentru mântuirea sufletelor lor de păcate se pot face şi în alte zile, dar pomana cea mai bine primită de Dumnezeu este cea făcută în ziua Sâmbetei.
Când nu se poate da cuiva un lucru de pomană, se aruncă pe apă, „apa Sâmbetei”, care-l va duce şi-l va aşeza, după credinţa poporului, în locul cuvenit.
Astfel se întâmplă cu obiectele sfinte dar vechi, precum: icoane de lemn mâncate de cari, candele crăpate, sfeşnice, rămăşiţe de lumânări şi altele.
Acestea nu se aruncă afară, unde nu-i cu putinţă să nu fi căzut o fărâmă de spurcăciune, ci se aruncă pe apă, spre a fi duse pe lumea cealaltă, a morţilor, prin mijlocirea „apei Sâmbetei”.
Din toate Sâmbetele şi prin urmare din toţi „moşii”, ziua cea mai nimerită pentru facerea pomenilor şi pomenirilor este Sâmbăta Duminicii Mari, în Ajunul Duminicii Mari, numită şi „Moşii Duminicii Mari”, „Moşii Rusaliilor”, „Moşii de Rusalii” sau, mai peste tot locul, „Moşii cei mari” sau „Moşii de vară”.
Tudor Pamfile – Sărbătorile de vară la români (1910) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului
cititi si:
- Paparuda
- Târgul de fete de pe Muntele Găina
- 27 iulie – Sfântul Pantelimon; Pintilei – Călătorul; Sfântul Ilie cel șchiop
Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei († 303)
foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: basilica.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei († 303)
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot (†303) a trăit în Ancira Galatiei (care astăzi se numeşte Ankara) la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea.
El a fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei.
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei († 303) – foto preluat de pe doxologia.ro
În timpul persecuției împăratului Dioclețian (284-305), episcopul a fost pârât dregătorului Teolechi că a scos trupurile unor sfinte fecioare muceniţe, şapte la număr, care fuseseră aruncate într-un iezer, şi le-a îngropat cu cinste.
Pentru această faptă a fost adus înaintea dregătorului şi acolo a zis cu îndrăzneală că, este simplu şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii.
De aceea, păgânii l-au bătut cumplit, apoi l-au spânzurat sus pe un lemn, l-au jupuit pe coaste şi la sfârşit i-au tăiat capul.
Şi aşa a luat fericitul cununa mucenicilor, în vremea împăratului Diocleţian (284-305).
Creștinii au luat trupul martirului și l-au îngropat.
Aflând despre acest lucru, prefectul a ordonat soldaților să-i aresteze pe toți creștinii și să-i tortureze.
Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în nevoinţa mucenicească, a făcut multe lucruri bune.
La început s-a luptat împotriva poftelor trupeşti şi, deşi era căsătorit după lege, a ridicat război duhovnicesc, supunându-şi trupul duhului.
El atât de mult a sporit în fapte bune, încât şi altora putea să le fie învăţător al curăţiei şi al întregii înţelepciuni.
Viața lui este arătată la 18 mai când au pătimit cele șapte fecioare ale căror moaște le-a îngropat.
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot este însă amintit și la 7 iunie pentru că în această zi a primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Iisus Hristos.
Imnografie
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Glasul al 4-lea:
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
(Audio) Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei (în limba greacă) – preluat de pe doxologia.ro
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Glasul al 2-lea:
Cele de sus căutând…
Arătatu-te-ai stea luminoasă în lume şi ai vestit pe Soarele Hristos prin strălucirile tale, purtătorule de chinuri, Sfinţite Mucenice Teodot. Pentru aceasta roagă-te neîncetat lui Hristos, pentru noi toţi.
Viața Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei
Sfântul Ierarh Mucenic Teodot, Sfânta Cuvioasă Sebastiana și Sfânta Muceniță Zenaida, Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro
articol preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Teodot, tăinuitul rob al lui Hristos, a trăit în Ancira Galatiei pe vremea împărăției lui Dioclețian și Maximian. El lua în taină trupurile sfinților mucenici, care se ucideau în acea vreme pentru Hristos și se aruncau spre mâncarea câinilor, a fiarelor și a păsărilor, și le îngropa cu cinste. Iar când a scos noaptea din apă trupurile celor șapte fecioare înecate în iezer, atunci a fost prins de ighemonul Teotecn și, fiind muncit cumplit, a luat sfârșit de sabie.
Sfântul Mucenicul Teodot, mai înainte de a intra în nevoința mucenicească, a făcut multe lucruri bune. La început s-a luptat împotriva poftelor trupești, deși era căsătorit după lege, a ridicat război duhovnicesc, supunându-și trapul duhului. El atât de mult a sporit în fapte bune, încât și altora putea să le fie învățător al curătiei și al întregii înțelepciuni.
Și de mirare era la el aceasta că, prefăcându-se că duce viață de cârciumar, făcea multă neguțătorie duhovnicească, câștigând lui Dumnezeu multe suflete omenești, pentru că, sub chipul de cârciumar, lucra apostolește în taină ca un episcop, iar prin învățăturile și sfătuirile sale de Dumnezeu insuflate, aducea pe elini și pe iudei la Biserica lui Hristos, iar pe cei păcătoși îi povățuia la pocăință. El avea și darul tămăduirii, căci, prin punerea mâinilor și prin rugăciune, tămăduia toate bolile trupești cele netămăduite între oameni; iar prin cuvântul cel mântuitor de suflete, vindeca rănile cele sufletești.
Viața și pătimirea lui, împreună cu a sfintelor șapte fecioare, a fost pusă pe larg în ziua de optsprezece mai, în care au pătimit acele fecioare.