test

articole preluate de pe calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 6 iunie 2025

---

 

Odovania praznicului Înălțării Domnului;

Sf. Cuv. Ilarion cel Nou, egumenul Mănăstirii lui Dalmat;

Sf. Cuv. Visarion

(Dezlegare la pește)

 

Sinaxar 6 Iunie

---

 

În această lună, în ziua a şasea, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Ilarion cel nou, egumenul mănăstirii Dalmaţiei (775 – 845).

Fericitul acesta Ilarion a trăit pe vremea împăratului Nichifor Patriciul şi a lui Stavrache şi a lui Mihail Rangave şi a lui Leon Armeanul iconomahul şi a lui Mihail Travlos şi a lui Teofil iconomahul.

La anii 802, trăgându-se cu neamul din Capadocia, care se numea şi Caramania, având tată pe Petru, iar maică pe Teodosia.

Tatăl său era cunoscut împăratului, fiindcă el da pâine la masa împărătească.

Deci după ce s-a născut Cuviosul şi a fost înţărcat de către dânşii, a fost dat la şcoală ca să înveţe cu osârdie Sfintele Scripturi.

Iar când s-a făcut de 20 de ani, evangheliceşte a lăsat pe tată, pe maică, casa, bogăţia şi pe toată lumea, şi s-a făcut monah în mănăstirea ce se numea a Xirochipiului, ce se afla în Constantinopol, apoi s-a dus de acolo, şi a mers în mănăstirea ce se numea a lui Dalmat, şi acolo a luat marea şi îngereasca schimă, adică s-a făcut schimnic.

Deci, având pururea pomenitul ascultare, smerenie şi linişte, a slujit în gradina mănăstirii zece ani, apoi, după ce şi-a curăţit sufletul de toată patima şi l-a strălucit cu virtuţile ca soarele, atunci prin harul cel dumnezeiesc s-a făcut făcător de minuni, căci a izgonit dintr-un tânăr un duh necurat ce îl bântuia; pentru aceasta şi egumenul mănăstirii l-a făcut pe el preot şi fără a voi el.

Iar după ce s-a săvârşit egumenul acela după trecerea a câţiva ani, s-a dus sfântul din mănăstire şi a trecut la locul cel numit Opsichiu, şi de acolo s-a dus în mănăstirea Cataronilor.

Monahii mănăstirii sale, fiind înştiinţaţi de aceasta, au vestit pe Sfântul Nichifor, ce era atunci patriarh; iar patriarhul iarăşi a vestit împăratului Nichifor Patrichie, îndemnându-l ca să trimită şi să aducă înapoi pe cuvios.

Pentru aceasta, ascultând cuviosul de îndemnurile împăratului şi ale patriarhului, s-a întors înapoi şi s-a făcut egumen şi arhimandrit, după cum era acolo aşa obiceiul a se face, hotărându-se de sinod.

Şi a petrecut cuviosul opt ani, păstorind turma lui Hristos.

Iar când a ajuns împăratul Leon Armeanul la anii 813, şi a lepădat închinăciunea sfintelor icoane, atunci şi cuviosul acesta Ilarion s-a dus la împăratul, şi fiind ispitit de către acela cu oarecare momeli şi îngroziri, ca să nu se închine sfintelor icoane, sfântul a mustrat pe împărat, şi fără de Dumnezeu şi nou Iulian paravat l-a numit pe el.

Pentru aceasta din cuvintele acestea s-a mâniat împăratul, şi după ce l-a îngrozit că are să-l supună la multe nesuferite chinuri l-a băgat în temniţă. Deci după oarecare vreme iarăşi a adus pe sfântul înaintea sa, şi i-a spus aceleaşi cuvinte, pe care i le zisese şi întâi. Apoi l-a dat pe el patriarhului celui de un cuget cu el, adică lui Teodot Melsino, care se numea şi Casiter, ca să-l înduplece pe el.

Şi fiindcă nu a ascultat cuviosul, l-a închis într-o temniţă întunecoasă, şi multe zile acolo a trăit în mizerie. Căci se poruncise ca să nu i se dea nici pâine, nici apă, nici altceva spre hrană.

Despre aceasta fiind înştiinţaţi monahii şi ucenicii lui, s-au dus la împăratul, zicând:

“Dă-ne pe pastorul nostru, o împărate, şi după puţin îl vom pleca să săvârşească voia ta“.

Iar împăratul, înşelându-se de îndemnarea aceasta, le-a dat lor degrabă pe sfântul.

Deci sfântul petrecea în mănăstirea sa, luând putina întărire din slăbirea şi mizeria de mai dinainte, scăpându-se de foametea ce pătimise în temniţă.

Pentru aceasta împăratul văzând că monahii nu au gând să-şi plinească făgăduinţa lor, ci numai l-au înşelat, pe monahi i-a pedepsit, iar pe sfântul l-a băgat iarăşi în temniţă.

După aceea l-a trimis la mănăstirea ce se numeşte a lui Foneu, care se află la marginea cetăţii, şi acolo l-a închis în temniţă şase luni spre a fi chinuit mai mult, pentru că egumenul mănăstirii aceleia era om aspru, sălbatic şi nemilos.

După aceea împăratul iarăşi a adus în palat pe sfântul, şi cu îmbunări încerca ca să-l înşele şi fiindcă nu a ascultat, a poruncit să-l închidă pe cuviosul în mănăstirea ce se numea a lui Cuclovie.

Apoi după ce au trecut doi ani şi sase luni, a scos pe sfântul de acolo, şi l-a închis în temniţa ce se numea a Numerilor.

După aceea l-a bătut cumplit, şi de acolo l-a izgonit la cetatea ce se numeşte Protilion.

Iar după ce Leon Armeanul a fost omorât cu sabia, în chiar biserica în care întâiaşi dată ocărâse şi aruncase la pământ icoana lui Hristos, după ce Leon rău şi-a lepădat sufletul său, şi a împărăţit Mihail Travlos la anii 820, atunci şi sfântul acesta a fost slobozit din temniţă şi a fost găzduit de către o oarecare femeie creştină în casa ei, şi ea i-a slujit şapte ani.

Deci împărăţind fiul lui Travlos, adică Teofil luptătorul de icoane, la anii 829, a adunat înrăutăţitul pe toţi cei ce se făcuseră mai înainte mărturisitori pentru sfintele icoane, şi i-a zăvorât în temniţă.

Atunci dar şi fericitul acesta Ilarion a fost cercetat, dacă voieşte să se supună împărăteştii porunci.

Dar fiindcă sfântul a mustrat pe Teofil, că este fără Dumnezeu şi înşelător, a primit 117 toiege pe spate, şi după aceea a fost izgonit în insula Afusia, care este aproape de insula Alona, ce se afla sub arhiepiscopul Priconisului.

Acolo sfântul săpând într-o piatră şi-a făcut o chiliuţă mică şi îngustă, şi prin rugăciunea sa a scos şi apă, şi a petrecut acolo 8 ani.

Iar după ce s-a săvârşit Teofil, Teodora, soţia lui, a adunat în Constantinopol pe toţi mărturisitorii şi cuvioşii părinţi, ce se aflau în izgonire, şi după ce a întărit şi a aşezat Ortodoxia, prin înălţarea şi închinarea sfintelor icoane, atunci şi Cuviosul Ilarion, şi-a luat iarăşi mănăstirea sa, strălucind-o cu minunile.

Deci 3 ani mai trăind după aceasta, şi cu plăcere de Dumnezeu îndreptând pe ucenicii săi, s-a mutat către Domnul, fiind de 70 de ani.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Atal, făcătorul de minuni.

Acest Preacuvios Atal, lepădându-se de lume şi făcându-se călugăr, a arătat toată nevoinţa, petrecând cu post şi cu priveghere.

Că a doua zi şi a treia zi, de multe ori şi a cincea zi gusta mâncare şi niciodată n-a dormit culcat, sau într-alt chip cu dinadinsul, ci şezând, şi stând, mângâia firea.

Pentru acestea dar a luat multă folosinţă de la Dumnezeu, şi s-a îmbogăţit cu izvoare de multe minuni, căci arăta cuviosul milă nu numai faţă de oameni ci şi faţă de cele necuvântătoare şi neînsufleţite şi nesimţitoare.

Şi cerând de la cei ce erau lângă dânsul iertare, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea celor cinci sfinte fecioare şi cele împreună cu ele.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ghelasie, care de sabie s-a săvârşit.

Acest Sfânt Mucenic, când a început persecuția împotriva creștinilor, și-a împărțit toată averea sa săracilor, și îmbrăcând haine albe a mers la martirii lui Hristos care se aflau în temnițe.

Văzând apriga lor tortură, le săruta rănile, îi întreba de dorințele lor și îi îndemna să rămână curajoși în fața muceniciei.

L-au arestat, deci, păgânii și l-au dus la arhonte. Acolo, Sfântul Ghelasie și-a mărturisit cu îndrăzneală credința în Hristos și, propovăduind, arăta greșeala închinării la idoli.

La început, arhontele l-a disprețuit, dar apoi a poruncit să fie bătut și să i se taie capul.

Astfel, Sfântul Mucenic Ghelasie și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Anuv purtătorul de semne, care cu pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Fotas, care cu pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Cuvios Visarion

Marele între părinţi Visarion s-a născut şi a crescut în Egipt.

Din tinereţe a iubit pe Hristos şi a răsărit în inima lui lumina darului lui Dumnezeu.

Şi s-a păzit curat de toată întinăciunea păcatului, nepătându-şi haina cea duhovnicească, pe care a luat-o de la Sfântul Botez.

Şi cercetând sfintele locuri de la Ierusalim, a văzut pe Cuviosul Gherasim, care-şi petrecea viaţa în pustiul Iordanului, şi căruia îi slujea un leu.

Asemenea văzând şi pe mulţi alţi părinţi care vieţuiau acolo prin felurite locuri şi care străluceau în fapte bune şi, vorbind cu dânşii, a câştigat mult folos sufletului său.

Iar după ce s-a întors la locul său, şi-a dobândit ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelusiotul.

Şi ducându-se adeseori la el şi povăţuit fiind de învăţăturile lui cele folositoare, s-a îndemnat spre viaţa cea aspră.

Şi împărţindu-şi săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, s-a lepădat de lume şi s-a făcut monah.

Apoi ducându-se într-un loc pustiu, petrecea în linişte, obosindu-se cu multe osteneli.

Şi omorându-şi trupul cu nevoinţe pustniceşti, se asemăna celor fără de trup, fiind în trup.

Postirea lui era fără de măsură, pentru că uneori nu mânca toată săptămâna, iar alteori petrecea fără de hrană şi fără de băutură patruzeci de zile.

Odată, stând în mijlocul unor mărăcini şi având mâinile, ochii şi mintea îndreptate către cer, a petrecut astfel patruzeci de zile şi de nopţi în rugăciune gânditoare de Dumnezeu, neclintit ca un stâlp, nici mişcându-se câtuşi de puţin cu trupul din locul acela, nici gustând ceva în acele zile, nici grăind ceva către cineva, nici dormitând, nici slăbind din neputinţa cea firească şi nici aplecându-şi mintea sa spre cele pământeşti, ci fiind cu totul întraripat de dragostea lui Dumnezeu.

Cu ochii cei sufleteşti privea neabătut spre El, urmând celor fără de trupuri.

De aceea s-a învrednicit şi de mari daruri de la El, pentru că i s-a dat lui atâta dar de faceri de minuni, cât şi sfinţilor prooroci de demult.

Şi s-a asemănat lui Moise; că precum Moise a prefăcut de demult în pustie apele cele amare întru dulceaţă cu lemnul arătat de Dumnezeu, ca să adape pe Israel cel însetat, tot astfel şi Cuviosul Visarion a îndulcit amărăciunea apei de mare, prin rugăciune şi prin însemnarea sfintei cruci, ca să adape pe ucenicul lui cel slăbit de sete.

Căci odată, umblând el cu ucenicul lui în pustie pe marginea mării, acesta a însetat de osteneala drumului şi de zăduful zilei şi zicea către sfântul:

„Părinte, îmi este tare sete“.

Iar cuviosul, făcând^rugăciune şi însemnând marea cu semnul Sfintei Cruci, a zis:

„în numele Domnului, ia apă şi bea“.

Iar ucenicul luând apă din mare cu vasul ce-l purta, a văzut că apa este dulce la gust şi rece, ca şi cum ar fi curs dintr-un izvor viu.

Deci, bând din destul şi răcorindu-se, a luat şi în vasul său.

Şi văzând aceasta Cuviosul Visarion, a zis ucenicului:

„Fiule, pentru ce ai umplut vasul cu apă?”

Răspuns-a ucenicul:

„Iartă-mă, părinte! Am luat apă ca să nu însetez iarăşi pe cale!”

Atunci stareţul a zis:

„Dumnezeu, Cel ce este în acest loc, este în tot locul; şi, precum aici, aşa şi în tot locul poate să dea apă dulce celui însetat“.

Iar numele ucenicului era Dula.

Cuviosul Visarion s-a asemănat şi lui Isus al lui Navi; căci precum acela biruind oarecând pe amorei, a oprit soarele în calea sa, tot aşa a făcut şi acesta, căci mergând el cu ucenicul la alt stareţ, se apropia soarele spre apus şi calea era încă depărtată; deci Sfântul Visarion s-a rugat lui Dumnezeu, zicând:

„Rogu-mă Ţie, Doamne, porunceşte ca să stea soarele până ce voi merge la robul tău“.

Şi aşa s-a făcut, că n-a apus soarele până ce a sosit cuviosul la acel stareţ.

Cuviosul a fost asemenea şi cu Sfântul Prooroc Ilie, pentru că în vreme de secetă, ploaie îndestulată a pogorât din cer pe pământ; şi aceasta nu s-a făcut o dată sau de două ori, ci de mai multe ori.

El se asemăna încă şi cu proorocul Elisei; căci precum acela a trecut apele Iordanului, despărţindu-le cu cojocul lui Ilie, tot aşa şi acesta, cu rugăciunile sale, a întărit firea apelor sub picioarele sale şi umbla pe deasupra apelor ca pe uscat; pentru că Nilul – râul cel mare – îl trecea ca pe uscat şi oriunde pe cale întâlnea pâraie, le trecea cu picioarele neudate.

Şi petrecând Cuviosul Visarion oarecând în Schit, a fost adus la biserică un om îndrăcit şi se făceau rugăciuni pentru el în biserică ca să se izbăvească de duhul cel necurat, dar nu ieşea dracul din el, căci era cumplit foarte.

Atunci clericii au zis între ei:

„Ce să facem cu îndrăcitul acesta?”

Şi unii au zis:

„Nimeni nu poate să-l izgonească pe dracul acesta, decât numai avva Visarion; şi de-l vom ruga pe el pentru aceasta, apoi nici în biserică nu va voi să vină. Deci să facem aşa: El vine de dimineaţă în biserică mai înainte decât toţi, iar noi, apucând înainte de venirea lui, să punem pe omul cel îndrăcit în locul lui şi să-i zicem stareţului: «Părinte, deşteaptă pe cel ce doarme!»”

Şi au făcut clericii aşa.

Şi intrând Cuviosul Visarion în biserică, după obiceiul său, a văzut pe acel om şezând în locul lui.

Atunci el a stat aproape de cel îndrăcit şi nu voia să-l gonească din locul lui pe cel ce şedea.

Iar după ce s-a început pravila bisericii, clericii au zis către stareţ:

„Părinte, deşteaptă pe cel ce doarme“.

Iar părintele apropiindu-se de acel om, l-a clătinat, zicându-i:

„Scoală-te şi te du de aici!”

Şi îndată dracul a ieşit din om, gonit prin cuvântul sfântului.

Şi sculându-se omul, a început a mulţumi lui Dumnezeu, că s-a izbăvit de îndrăcire şi s-a făcut sănătos din acel ceas. în acest fel au pornit clericii pe Sfântul Visarion spre acea facere de minuni, ca să izgonească pe diavol, pentru că acest cuvios părinte nu voia să facă minuni la arătare, ca să nu fie slăvit de oameni, şi fugea de laudele oamenilor, fiind smerit şi socotindu-se pe sine păcătos.

Odată, un frate din schit a căzut într-o greşeală şi preotul îi poruncea lui să iasă afară din biserică, ca unul ce nu era vrednic să fie împreună cu fraţii în soborul bisericesc.

Iar Cuviosul Visarion, sculându-se, a ieşit şi el împreună cu cel ce greşise, zicând:

„Şi eu am greşit!”

Într-acest fel a fost smerenia acestui sfânt părinte.

Ucenicii lui mai spuneau de el că patruzeci de ani nu s-a culcat pe coaste ca să se odihnească; ci, şezând sau stând, primea câte puţin somn.

El sfătuia pe ucenicii săi să fie treji, ca fără dormitare să se păzească pe sine totdeauna de cursele vrăjmaşului, şi le zicea:

„Se cade monahului să fie tot ochi ca şi Heruvimii şi Serafimii; şi, când cineva petrece în pace neavând războaie, atunci mai mult să se păzească şi să se smerească în faţa lui Dumnezeu, ca nu cumva, părându-i-se că stă, să cadă mai cumplit, căci pentru prea marea încredere în sine, mulţi s-au dat la război. Şi de multe ori, pentru neputinţa noastră, Dumnezeu nu lasă să vină asupra noastră războaie, ca să nu pierim desăvârşit“.

Toată viaţa acestui sfânt părinte era asemenea păsărilor cerului, pentru că nimic nu a câştigat din cele pământeşti, nici nu avea chilia sa, nici vreo adăpostire deosebită; ci, trecând din loc în loc, mergea ca un drumeţ rătăcit prin pustie, prin surpături şi prin văi, neîngrijindu-se deloc de nevoile trupeşti, nici de hrană, nici de haine; având pe trup îmbrăcăminte numai o ruptură de haină, cât să nu-i fie trupul gol cu totul.

Ziua era ars de zăduful soarelui, iar noaptea de ger.

Rareori i se întâmpla vreodată să intre sub vreun acoperământ, ci petrecea ca o pasăre prin munţi, iubind singurătatea, ridicându-şi mintea spre Unul Dumnezeu şi adâncindu-şi gândurile într-Insul.

Totdeauna îi ieşeau pâraie de lacrimi din ochi şi scotea dese suspine din adâncul inimii; şi toate zilele vieţii lui şi le-a petrecut plângând şi tânguindu-se.

Şi ajungând la adânci bătrâneţi, s-a mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi a trecut de la plângere la bucuria cea veşnică, prin ajutorul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin.

 

Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Pimenovskaia”

Icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” este prăznuită pe 6 iunie.

Numele acestei icoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu provine de la Mitropolitul Pimen al Moscovei și al Întregii Rusii (1385-1390), care a adus icoana din Constantinopol la Moscova.

Nu se știe exact anul în care icoana „Pimenovskaia” a ajuns la Moscova, dar cronicile consemnează că Mitropolitul Pimen a călătorit la Constantinopol de trei ori: 1380 – 1381, 1385 și 1390.

În timpul ultimei sale călătorii, Mitropolitul moare în apropiere de Constantinopol.

Această icoană a Maicii Domnului este foarte iubită și răspândită prin numeroase copii în Rusia.

Icoana „Pimenovskaia” a început să izvorască mir bine înmiresmat atunci când a fost dusă în casa negustorului Titrumov.

Prin ungerea cu mirul curs din icoană s-au vinedecat mai apoi mulți bolnavi. Obiceiul de a duce icoanele făcătoare de minuni în casele celor neputincioși era foarte răspândit în Rusia.

Pentru multă vreme, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost așezată în în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kremlin (Moscova), însă a fost mutată în urma unui incendiu în Catedrala Bunei Vestiri din Kremlin.

Cu această ocazie, pe spatele icoanei a fost zugrăvită icoana Bunei Vestiri.

În anul 1918, icoana a fost transferată la Comisia pentru conservare și restaurare a monumentelor de artă veche.

După restaurare, icoana a fost dusă la Muzeul Național de Istorie.

În anul 1930, icoana Maicii Domnului „Pimenovskaia” a fost mutată la Galeria Tretiakov, unde se află și astăzi.

Icoana „Pimenovskaia” aparține tipului iconografic Hodighitria („Îndrumătoarea”), înfățișând-o pe Maica Domnului ținându-L pe Pruncul Hristos pe brațul stâng și aratând spre El cu mâna dreaptă ca o călăuză spre Dumnezeu (de aici denumirea de „Îndrumătoarea”).

Pruncul Hristos ține în mâna stângă un sul de culoare roșie, ce simbolizează Evanghelia, iar cu mâna dreaptă binecuvintează.

Pe spatele icoanei este zugrăvită icoana tradițională a Bunei Vestiri.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.