Articole

(Dan Teca) Anatomia unui eşec – M10 (ep.1)

/0 Comentarii/în /de /1.987 vizite

foto si articol- danteca1.wordpress.com

Anatomia unui eşec – M10 (ep.1)

5 august – Doamna M îşi anunţă candidatura la funcţia de preşedinte al României. Sunt de-a dreptul entuziasmat! Aşteptasem cu mare nerăbdare acest anunţ. (comentariul meu dinaintea anunţului – e ultimul de pe această pagină din cache-ul de la Google – întreaga pagină originală cu postarea respectivă a fost ștearsă imediat după apariția acestui articol)

First Contact
8 august – în urma unui mail trimis către adrese oficiale de europarlamentar ale Doamnei M, prin care atenţionam, cu mare îngrijorare, că formularul electronic de înregistrare a voluntarilor nu funcţionează, primesc un răspuns chiar de la Doamna M. Îmi mulţumea pentru informaţie şi îmi punea la dispoziţie adresa personală de email şi numărul de telefon, rugându-mă să vin şi în continuare cu orice observaţie sau sugestie aş avea.

O întâlnire de gradul 5
10 august – reuşesc să obţin prima întâlnire face to face cu Doamna M. Îi solicitasem această întâlnire pentru a-i prezenta două sugestii legate de campania electorală. Nu-mi venea să cred că reuşisem s-o obţin aşa de repede!
M-a chemat pe terasa de la Green Hours, urmând să vorbim pe drum către următoarea întâlnire programată. Era la o masă cu Sebastian Lăzăroiu, Mihai Poliţeanu şi încă vreo două persoane pe care nu prea mi le mai amintesc (parcă Marilena Stancu). Discutau aprins, despre campanie probabil.
Am aşteptat răbdător cca. o jumătate de oră, la câteva mese distanţă. Când au terminat discuţia m-am urcat în maşină cu Doamna M pe bancheta din spate, în vreme ce Mihai Poliţeanu se afla la volan. Aveam la dispoziţie 10-15 minute până să ajungem la destinaţie.

Prima sugestie pe care i-am făcut-o Doamnei M se referea la încercarea de a impune ca temă de campanie transparenţa, cu accent deosebit pe transparenţa finanţării campaniei. Concret, îi propuneam să urmeze exemplul de succes al partidului ceh TOP 09 şi să publice pe site, în timp real, toate finanţările primite, precum şi o evidenţă a cheltuirii acelor bani.
Doamna M mi-a răspuns că nu se poate face asta, fiindcă oamenilor sau firmelor care o susţin, le-ar fi teamă şi n-ar mai finanţa-o. Mi-a mai argumentat totodată că asta n-ar avea niciun efect, fiindcă oricum e obligaţie legală ca, după campanie, fiecare candidat să facă public un raport detaliat al veniturilor şi cheltuielilor electorale.
Fiind de formaţie matematician, am observat imediat contradicţia logică a celor două argumente. Adică, de ce le mai era teamă finanţatorilor de transparenţă, din moment ce oricum se va publica totul după campanie?! N-am mai avut însă timp să continui pe acest subiect, ajunsesem deja la destinaţie.

Pentru cea de-a doua sugestie cu care veneam, am apucat să menţionez doar titlul, lăsându-i în schimb Doamnei M o hârtie unde detaliam ambele propuneri. Era vorba de ceva mai complex, legat de pericolul instaurării cleptocraţiei, cu referinţe la lovitura de stat din 2012 şi la situaţia de atunci din Ucraina.
Răspunsul pe fugă al Doamnei M a fost că cei care-o consiliază îi spun să nu mai folosească nici măcar termenul „onest”. Să spună „cinstit”, ca să înţeleagă oamenii. Dar să le mai vorbească şi de „cleptocraţie”?! Am rămas fără replică.

Au urmat pentru mine 2 luni de implicare în precampanie, la firul ierbii, ca simplu voluntar.

„Recompensa”
8 sau 9 octombrie – primesc de la cineva din echipa de campanie o invitaţie de-a dreptul surprinzătoare. Mi se propunea o călătorie pentru trei zile la Bruxelles. Absolut totul era gratuit – transport cu avionul, cazare la un hotel din centrul Bruxelles-ului, vreo 2 mese pe zi etc. Inclusiv diurnă!
Iniţial am crezut că-i o glumă proastă. Cum adică să mi se ofere toate astea gratis?! Ca ce chestie, şi pe banii cui?!
Mi s-a explicat apoi că fiecare europarlamentar poate invita anual un număr de persoane (peste 100, dacă nu mă-nşel) pentru a-i informa în legătură cu structura instituțiilor europene. Totul pe banii contribuabilului european, desigur. Doamna M alesese să le ofere acest „bonus” celor din echipa de campanie şi voluntarilor cei mai activi.
Vă spun sincer că nu aveam nici timp şi nici prea mare chef să plec într-o astfel de vizită – eram într-o perioadă destul de încărcată la firmă. Mi s-a făcut însă o ofertă pe care n-am putut-o refuza: „Discuții cu d-na europarlamentar MM referitor la campania electorală”
De mai bine de două săptămâni tot încercam să găsesc o modalitate să-i pot vorbi Doamnei M. Mi se părea că se fac greşeli destul de mari în campanie şi vroiam să vin şi eu cu câteva sugestii de îmbunătăţire. În special eram exasperat de platitudinea mesajului de campanie pentru care tocmai aflasem că s-a optat (Macovei, mai bună decât ei) şi încercam din răsputeri să-i aduc în atenţie Doamnei M această eroare (nu era doar opinia mea, ci a multor voluntari). Ocazia asta era perfectă pentru a-i putea vorbi, aşa încât am acceptat invitaţia.

O „dezbatere” în Parlamentul European
16 octombrie – în sfârşit, grupul nostru de „vizitatori” reuşeşte să se întâlnească cu Doamna M chiar în sala de şedinţe a Parlamentului European, în ultima zi în care ne mai aflam la Bruxelles. Fusesem la un pas de a rata întâlnirea asta, fiindcă Doamna M pierduse avionul şi sosise cu o zi întârziere.
După explicaţiile (care mi s-au părut interminabile) despre instituţiile europene, Doamna M a ajuns în sfârşit şi la subiectul pentru care bătusem atâta drum. Mai aveam cam o oră până la plecare, dar era suficient.
Instalaţi confortabil în fotoliile de europarlamentari, am început discuţiile despre campanie, dar aproape totul se referea la chestiuni practice – câte geci să se cumpere, cine şi la care Decathlon să le rezerve, unde se face inscripţionarea etc etc. Cu greu am reuşit să aduc în discuţie subiectul mesajelor către electorat. Am sugerat că poate ne-ar trebui un slogan mai bun, care să transmită un mesaj clar, chiar şi celor care n-au auzit până acum de MM. S-au făcut câteva propuneri de la cei prezenţi pe care le-am notat, după care Doamna M m-a desemnat să mă ocup de strângerea propunerilor de la voluntari şi a trecut la alt subiect. Reuşisem (credeam eu) să obţin 2 elemente importante: o reevaluare a sloganului şi utilizarea inteligenţei colective ca mod de abordare.

Crowdsourcing inutil
17 octombrie – cum m-am întors în ţară, am şi lansat cererea pentru idei de slogan către toţi cei implicaţi şi ale căror adrese de email le aveam (cca 100 de persoane) – voluntarii din Bucureşti şi coordonatorii din ţară (pe care-i rugam să colecteze la rândul lor idei şi de la voluntarii pe care-i coordonau).
Câteva ore mai târziu însă, soseşte un email din partea echipei de campanie prin care eram anunţaţi că sediul e plin (deja!) de afişe şi flyere şi eram invitaţi să participăm în ziua următoare atât la filmarea a vreo două spoturi, cât şi la preluarea pentru distribuire a materialelor de campanie.
Şi atunci, oare de ce mai fusesem pus să centralizez idei pentru slogan, din moment ce afişele erau deja gata?!

Primul semnal de alarmă
18 octombrie – ajuns la sediu sunt avertizat de Alina, coordonatoarea voluntarilor pe București, că are o problemă cu mine şi că urmează să vorbim la final.
Am început să încărcăm afişe în maşinile care urmau să le distribuie în ţară. Toate erau cu sloganul „mai bună decât ei”.
A urmat apoi un fel de şedinţă în care fiecare şi-a ales o zonă în care să lipească afişe. Eu le-am spus că, din păcate, nu mă pot ocupa de aşa ceva. Ştiam ce implică un asemenea angajament, mai făcusem asta în ’92 pentru Emil Constantinescu, iar acum nu mai dispuneam de timpul necesar. E-adevărat că luasem parte şi la acţiuni pe teren (strângere de semnături, flashmob etc.), dar în mod sporadic, în limita timpului disponibil. În plus, trebuie să recunosc şi faptul că nici nu credeam în eficienţa sloganului de pe aceste afişe (care mai şi urmau să fie lipite doar la panoul de afişaj) într-atât încât să-mi las baltă toate obligaţiile profesionale şi personale.
(Retrospectiv privind lucrurile, mi-am dat seama că poate şi asta a amplificat reacţia dură care a urmat din partea Alinei. Considera probabil că prin vizita la Bruxelles, fusesem „plătiţi” şi în avans, iar acum trebuia să prestăm, nu-i aşa?)

Aşadar, după şedinţă am rămas cu Alina să-mi spună despre ce era vorba. Chiar eram curios să aflu. Ce a urmat a fost un adevărat şoc.
S-a năpustit asupra mea extrem de nervoasă, reproşându-mi în principal că am spus la Bruxelles că sloganul lor e prost. Am încercat să-i explic că, într-adevăr, nu mi se pare cea mai bună variantă, dar că am venit cu o propunere constructivă în acest sens, de a strânge sugestii de la voluntari. Însă n-a mai vrut să m-asculte. A început să ţipe la mine şi a sfârşit prin a mă da efectiv afară din sediu (!!!). Am vrut să-i replic şi să-i atrag atenţia că n-are niciun drept să facă asta, fiind voluntar ca şi mine, dar tocmai intrase o persoană străină, aşa încât, din decenţă, m-am oprit şi am părăsit sediul de campanie.

Am plecat spre casă năucit de lovitura neaşteptată pe care tocmai o primisem.
Ştiam, desigur, că “deţinerea puterii corupe inevitabil raţiunea“. (Ăsta-i şi unul din motivele pentru care susţin cu tărie modelul Democraţiei Directe, în care puterea se împarte între foarte mulţi oameni.) Totuşi, nu m-am aşteptat să se întâmple chiar şi la nivelul voluntarilor, şi mai ales, nu aşa de repede.

Pentru mine, perioada romantică a campaniei se încheia aici.

articol preluat de pe https://danteca1.wordpress.com

Dezastrul de la Beba Veche şi Dudeştii Vechi: Apă contaminată cu arsen şi autorităţi care muşamalizează

/0 Comentarii/în /de /1.737 vizite

foto – Maria Olteanu (Epoch Times România)
articol – Matei Dobrovie – Epoch Times România

Pe fondul agravării problemei contaminării apei din Beba Veche, semnalată iniţial în 2011, atunci când apa a devenit inflamabilă, mai multe ONG-uri s-au adresat la 11 instituţii cu responsabilităţi în domeniul protecţiei mediului şi sănătăţii publice. În prezent, nivelul de arsen al apei din satul Beba Veche depăşeşte de trei ori maximul stipulat în lege, şi de patru ori în satele Podreanu şi Cherestur, din aceeaşi comună. La Dudeştii Vechi, nivelul de arsen este de cinci ori mai mare decât limita legală, iar primarul a ascuns locuitorilor buletinul de analiză care arăta acest fapt. Activista pentru mediu Maria Olteanu, preşedintele Asociaţiei T.E.S.L.A (Tranziţie Energetică Sustenabilă, Locală, Autonomă), a arătat, în cadrul unei emisiuni speciale Epoch Times, ce răspunsuri au dat diferite autorităţi locale şi naţionale referitor la această situaţie şi cum încearcă s-o muşamalizeze şi să-şi paseze responsabilitatea într-o problemă gravă, care ţine de sănătatea şi siguranţa publică.

În primul rând toate autorităţile întrebate resping orice legătură dintre contaminarea apei cu arsen şi exploatările de petrol şi gaz din zonă. Maria Olteanu a citat însă un studiu care arată că într-o zonă extinsă din statul Texas, 30% din puţurile analizate aveau o concentraţie a arsenului mult mai mare decât limita acceptată în Statele Unite, care este aceeaşi ca în Europa, de 10 micrograme la litru. Aceste puţuri se aflau în apropierea sondelor de fracturare hidraulică, spre deosebire de cele unde concentraţia de arsen era mai redusă, aflate la distanţe considerabile de acestea.

“Aveam nişte instituţii care se spală pe mâini de orice responsabilitate pentru rezolvarea problemei, ba mai mult există o tendinţă de muşamalizare a oricărei bănuieli legate de natura antropică a contaminării – exploatările de petrol şi gaze.”

Pe de altă parte, activista de mediu a reamintit că în 2011, în urma unor lucrări de foraj, a intrat petrol în pânza freatică a satului Podreanu, din comuna Beba Veche, iar primarul Ioan Bohâncanu (PNL) a declarat la vremea respectivă pentru EVZ că ”Petrom face exploatări neraţionale în zonă. La noi sunt foarte multe schele de petrol. Problema este că, după ani şi ani de exploatare, nu se mai poate scoate aşa de uşor ţiţeiul, care este tot mai puţin, iar ei au început să facă un fel de injecţii în sol. Apoi ne-am trezit cu problema aceasta”.

”De curând, activiştii din Beba Veche şi Dudeştii Vechi au discutat cu angajaţii OMV Petrom din zonă care le-au spus, sub protecţia anonimatului, că în toamna trecută au avut loc nişte lucrări de modernizare la sonde, care de fapt sunt lucrări de stimulare a zăcământului, adică de fracţionare hidraulică. Tot aceştia au afirmat că s-a folosit arsen pentru a neutraliza acţiunea corozivă a acidului sulfuric asupra tubulaturii sondei”, a explicat Maria Olteanu pentru Epoch Times.

Activista a mai arătat că în ciuda informaţiilor primite de la angajaţii OMV Petrom, ”Garda de Mediu a răspuns că a verificat posibilitatea de contaminare a apei din Beba Veche cu arsen ca urmare a lucrărilor de reabilitare a sondelor, iar în urma analizării fişelor de securitate a substanţelor chimice a rezultat că niciuna nu conţine arsen”. În mod paradoxal, aceeaşi Gardă de Mediu a aplicat două amenzi în anul 2011 unei companii care exploatează în zonă, căreia a refuzat să-i divulge numele, pentru scurgeri de hidrocarburi pe sol şi spărturi la conducte fără îndepărtarea solului poluat de pe amplasament, ceea ce nu ar avea însă legătură cu apa contaminată din Beba Veche.

La rândul ei, Prefectura Timiş infirmă în răspunsul dat ONG-urilor caracterul antropic al contaminării apei cu arsen şi mai susţine că aceasta nu se datorează exploatării gazelor de şist, ci că ”fenomenele sunt naturale, nefiind vorba de o poluare”.

Răspunsurile contradictorii ale autorităţilor

Asociaţia Neuer Weg, cu sprijinul Asociaţiei Profesioniştilor în Protecţia Mediului Înconjurător şi Asociaţia Pro Mediu Timiş, dar şi al grupurilor de acţiune civică împotriva fracturării hidraulice de la Beba Veche şi de la Dudeştii Vechi, a solicitat Ministerului Mediului, Gărzii de Mediu, Agenţia de Protecţie a Mediului, Serviciul de Sănătate Publică şi Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă, un set complex de documente, prin care autorităţile să arate modul în care au gestionat problema apei contaminate de la Beba Veche şi Dudeştii Vechi.

”Concluzia a fost că aveam nişte instituţii care se spală pe mâini de orice responsabilitate pentru rezolvarea problemei, ba mai mult există o tendinţă de muşamalizare a oricărei bănuieli legate de natura antropică a contaminării – exploatările de petrol şi gaze”, a subliniat Maria Olteanu.

Activista pentru mediu a mai acuzat faptul că ”deşi contaminarea apei cu arsen are consecinţe grave pentru sănătatea oamenilor precum cancer de piele, la rinichi, al ficatului sau diabet, autorităţile locale n-au făcut absolut nimic pentru rezolvarea problemei, ba mai mult, programul de analiză a apei, realizat de Administraţia bazinală de apă Banat, nu conţinea, până în 2015, parametrul arsen.” Instituţia a răspuns activiştilor de mediu că nu are nicio dată comparabilă istoric despre cum a evoluat măsurarea nivelului de arsen din apă. Ca urmare, autorităţile nu au cum să susţină cu certitudine care este natura contaminării cu arsen în apă.

Pe de altă parte, nici Direcţia de Sănătate Publică Timiş n-a făcut niciun studiu privind impactul arsenului din apă asupra sănătăţii populaţiei. În răspunsul dat ONG-urilor, aceasta arată că ”nu are aparatura necesară pentru a măsura parametrii toxici şi chimici din reţeaua de apă – benzen, mercur, plumb, nickel, arsen, etc. pe care trebuie să-i monitorizeze conform Legii nr.458/2002 privind calitatea apei potabile”. ”Instituţia care ar trebui să măsoare aceşti parametri se disculpă că nu are instrumentele necesare să-şi facă treaba”, a arătat activista de mediu. Mai mult, Maria Olteanu a prezentat un document de analiză a apei din 2011 care arată că lipsesc tocmai indicatorii care ar putea determina contaminarea antropică a apei.

Cinism şi neglijenţă penală

Localnicii din Beba Veche şi Dudeştii Vechi n-au fost informaţi în legătură cu contaminarea apei şi cu pericolele care decurg din ingerarea arsenului, potrivit activiştilor din zonă. Mai grav, autorităţile au încercat să muşamalizeze problema. ”La Beba Veche, primarul este aparent de partea oamenilor şi a făcut nişte demersuri la Consiliul Judeţean şi la Prefectură, a avut o întâlnire cu Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă la sfârşitul lui ianuarie. Soluţiile propuse au fost fie înlocuirea sursei de apă – forarea unui alt puţ, fie instalarea unui filtru de arsen”, a explicat Maria Olteanu.

La Dudeştii Vechi însă situaţia este mult mai gravă. Administraţia Bazinală Banat a realizat în luna noiembrie 2014 la solicitarea primarului comunei o analiză a apei din care rezultă că la apa din reţeaua din comună concentraţia de arsen este de 5,3 ori mai mare decât concentraţia acceptată prin lege. Acest buletin de analiză a apei a fost ascuns cetăţenilor de primarul de la Dudeştii Vechi. Deşi a avut rezultatul încă de la începutul lunii decembrie 2014, edilul nu l-a făcut public, în ciuda solicitărilor multiple ale cetăţenilor, deja alertaţi de situaţia de la Beba Veche. Mai mult, la sfârşitul lui 2014, el le-a prezentat cetăţenilor analize în care indicatorul arsen nu era deloc prezent, deşi avea în sertar buletinul de analiză cu rezultatele alarmante. Abia la sfârşitul lunii februarie 2015, primarul Gheorghe Nacov, la insistenţele localnicilor, le-a pus acestora la dispoziţie buletinul de analiză a apei.

”Primarul ar trebui să aibă o răspundere penală pentru că n-a depus absolut niciun efort pentru a informa oamenii în legătură cu prezenţa arsenului în apă şi pentru a demara o anchetă. Problema de la Dudeşti, deşi mult mai gravă, este băgată sub preş de domnul primar care spunea foarte relaxat într-un interviu acordat Radio Timişoara luna trecută că, dacă tot au consumat oamenii până acum apă contaminată, se gândeşte să treacă reţeaua de apă către Aquatim, operatorul regional de apă – Regia Autonomă de apă din Timiş, care s-a privatizat în 2007, pentru ca să rezolve ei problema. Interesant este că în toamna lui 2014 (deci după apariţia buletinelor de analiză a apei în comuna vecină, care ar fi trebuit să constituie un semnal de alarmă şi pentru el), la Dudeşti, primarul care declanşase procedura de insolvenţă şi primeşte 200 şi ceva de mii de euro ajutor de la guvern, a decis să folosească aceşti bani pentru instalaţia de nocturnă a stadionului din comună”, a mai spus Maria Olteanu în interviul acordat Epoch Times.

Ea a arătat că primăria ar fi putut investi 100.000 de euro într-un filtru de epurare a apei pentru un sat, dar a avut alte priorităţi. Ca urmare, oamenii se alimentează în continuare şi la Dudeştii Vechi şi la Beba Veche cu apa contaminată. Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă n-a mai luat în 2014-2015 măsura de a aduce apă cu cisterna din localităţi vecine ca în 2011 la Beba Veche, atunci când apa conţinea nămol şi nu putea fi consumată deloc.

În acest context, mai mulţi activişti au decis să-i ajute pe localnici să-l dea în judecată pe primarul din Dudeştii Vechi. ”El trebuie să răspundă penal pentru că a deţinut informaţii extrem de importante şi de grave pentru sănătatea publică pe care le-a ascuns, iar atunci când au devenit publice, n-a luat nicio măsură”, a concluzionat Maria Olteanu.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com
inregistrare video http://epochtimes-romania.com/news/exclusiv-dezastrul-de-la-beba-veche-si-dudestii-vechi-apa-contaminata-cu-arsen-si-autoritati-care-musamalizeaza-video—233140

Comunicat – Cu șezlongu’ la Guvern de 1 Mai

/0 Comentarii/în /de /1.474 vizite

foto si articol – militiaspirituala.ro

De Ziua Internațională a Muncii Miliția Spirituală a organizat un performance sub sloganul: ”Nu vrem mici, ci drepturi pentru angajații umiliți!”.

Protestul a avut o dublă semnificație: aceea de a reaminti actualei guvernări faptul că nu și-a respectat promisiunea de a revizui Codul Muncii și aceea de a comemora victimele protestelor din Chicago din 1886, acele proteste care au dus ulterior la consacrarea zilei de 1 mai ca zi internațională a muncii.

Noi, cei care am decis să celebrăm ziua de 1 mai în acest mod, am fost brutalizați de forțele de ordine – deși protestul nostru a fost unul foarte pașnic – privați de libertate și amendați.

Justificarea: în 2011 au intrat în vigoare modificările operate de guvernul Boc la Codul Muncii în urma consultărilor exclusive cu una dintre cele mai importante organizații patronale din România – Consiliul Investitorilor Străini. „Ajustarea” principalului act normativ din domeniul legislației muncii a fost realizată fără a avea acordul partenerilor sociali (sindicatele) și în mod unilateral, în defavoarea angajaților. Prevederile introduse atunci, precum și Legea Dialogului Social (322/2011) restrângeau dreptul la grevă și descurajau recurgerea la acest drept prin sistarea drepturilor angajaților pe perioada grevei, creau obstacole în calea asocierii sindicale, diminuau rolul salariaților în negocierea contractului colectiv de muncă și creau o instabilitate ce avea să devină cronică a salariaților la locul de muncă sub pretextul necesității „flexibilizării”. Mai mult, prin aceste legi, „dialogul social” a devenit o practică formală și lipsită de conținut, un simulacru de implicare a salariaților în deciziile care îi afectează în mod direct. 

 

La acea vreme, principalul partid aflat la guvernare (PD-L) și-a motivat politica prin faptul că modificările vor crea noi locuri de muncă și vor diminua rata șomajului. Tot atunci, „flexibilizarea pieței muncii” a fost combătută furibund de către principalul adversar politic (PSD) al guvernului de dreapta condus de Emil Boc, care a promis că odată ajuns la guvernare va anula toate reglementările adoptate la presiunea CIS.

Patru ani mai târziu, constatăm următoarele:

-        Așa-zisele efecte benefice ale „flexibilizării” (crearea de locuri de muncă, scăderea șomajului, creșterea economică) întârzie să apară, această politică fiind un eșec vizibil la nivelul întregii Uniuni Europene;

-        raporturile dintre patroni și angajați îi lasă pe cei din urmă la cheremul primilor, spectrul disponibilizării fiind de natură să omoare în fașă orice tentativă de a revendica un drept;

-        guvernul PSD nu numai că nu revine asupra unor prevederi ale căror rezultate dovedite sunt o din ce în ce mai mare precaritate a salariaților, scăderea nivelului de trai și creșterea decalajelor sociale, ci chiar continuă seria de politici neoliberale care consolidează această stare de fapt. Recentele propuneri de modificare a Codului Fiscal nu fac decât să ofere pe tavă noi privilegii celor care le au deja, sub pretextul favorizării mediului investițional și al „relansării economiei”.

Ziua de 1 Mai nu mai are, la noi, nicio legătură cu semnificația ei originară – obținerea unor drepturi salariale prin luptă și protest. Astăzi, 1 mai e o celebrare a grătarelor și a ieșitului la iarbă verde și subiect de știri despre câți mici s-au consumat și cât de aglomerat e litoralul românesc. ”MINIVACANŢA DE 1 MAI: Turiştii, atraşi cu bucate tradiţionale şi cu un festival roman pentru a petrece în Alba” – titrează Mediafax.  “Cui pe cui se scoate”. Miile de turiști din Vama Veche au luat-o iar de la capăt cu petrecerile – Pro TV. Sau ”Vrei să  mănânci cei mai buni mici de 1 Mai ? – tot Pro TV. ”În mini-vacanţa de 1 mai, România are liber la distracţie.” – Antena 1. Cuvintele cheie ale zilei, așa cum este reflectată aceasta în media mainstream, sunt: mici-grătare-petrecere-distracție-mahmureală.

Pentru noi cuvintele cheie ale zilei sunt: comemorare-memorie-drepturile angajaților-respect-demnitate-implicare-cetățenie activă.

Iată de ce am ales să sărbătorim ziua de 1 mai printr-o apariție insolită pe un petec de iarbă din fața Palatului Victoria – un spațiu PUBLIC unde cetățeanul are dreptul să zăbovească pașnic fără să fie agresat de forțele de ordine. Intervenția jandarmilor a fost pe cât de disproporționată pe atât de nejustificată și nu a respectat procedura legală. Din acest motiv, membri ai asociației implicați în acest performance vor depune plângeri penale împotriva abuzurilor Jandarmeriei Române.

În contextul politicilor constante de abrutizare a salariatului și de reducere a acestuia la o masă de manevră amorfă a unei clase politice și a unor grupuri economice care au distrus economia națională, au jefuit resursele țării și i-au transformat pe muncitori într-o categorie socială atomizată, alienată și săracă, mesajul nostru este următorul: pentru drepturile de care ne bucurăm azi milioane de oameni au luptat de-a lungul istoriei. Unii au plătit cu viața. Le datorăm recunoștință. Și nu trebuie să uităm niciodată că putem pierde drepturile câștigate cu atâta efort.  Și că orice drept este însoțit de o obligație. Noi credem în cetățenie activă și în puterea vocii cetățeanului și vă îndemnăm să luptați pentru drepturile voastre. Și ale celor ce vor veni după voi.

Album foto aici.

Video aici.

articol preluat de pe http://www.militiaspirituala.ro/

Anatomia unui eşec – (preambul)

/0 Comentarii/în /de /1.576 vizite

foto si articol – danteca1.wordpress.com

Anatomia unui eşec – (preambul)

În primul rând vreau să le răspund celor care, direct sau indirect, mă îndeamnă să trag concluzii şi să dau verdicte.
Dragi prieteni, nu pot face asta. Nu sunt eu deţinătorul adevărului absolut. Iar dacă asta s-a înţeles din titlul articolului, atunci s-a înţeles greşit.

Eu m-am referit la adevăr aşa cum se spune în faţa judecătorului: „adevărul şi numai adevărul”. Dar nu eu sunt judecătorul, ci doar un simplu martor, care a putut vedea numai o parte din întreg.

Dacă vreţi să avem imaginea de ansamblu şi să-nţelegem totul mai bine, dacă vreţi s-avem o şansă de-a îndrepta lucrurile, e nevoie ca fiecare dintre voi să spună, fără frică, tot ceea ce ştie cu privire la încălcări, abuzuri, derapaje. Eu am arătat că se poate, şi o voi face în continuare.

În al doilea rând, pot să vă spun că, după ce am cântărit bine lucrurile, am ales să dau curs mai întâi promisiunii din finalul articolului referitoare la istoricul acestei construcţii politice, şi abia apoi să revin la acest ultimul episod de după demisiile din filiala Bucureşti şi mailul pe care i l-am trimis Doamnei M.

Pe un subiect atât de sensibil, mi se pare mult mai important să se-nţeleagă cât se poate de bine premisele şi modul cum au evoluat lucrurile, decât dorinţa de-a afla cât mai curând partea finală.

Aşadar, vă voi relata fapte şi întâmplări petrecute pe parcursul a mai bine de 6 luni de zile, începând cu anunţarea candidaturii Doamnei M, aşa cum le-am putut vedea eu, ca participant activ la acest proiect.

Această serie de articole pe care v-o propun, este de fapt o analiză de caz a modului prin care, chiar şi un proiect politic pornit cu mult entuziasm şi bune intenţii, ajunge să se abată atât de tare de la obiectivele iniţiale, încât se transformă în ceva la fel de detestabil precum partidele profund corupte aflate pe scena politică actuală.

Dar e chiar mai mult decât atât.

Această “poveste” este totodată şi o radiografie a societăţii în care trăim, din punctul de vedere al implicării civice şi nu numai.

Este vorba aici de onestitate, dar şi de interese mercantile, de dorinţă de putere şi corupere morală, de transparenţă, adevăr, legalitate şi democraţie.

Este vorba de imagini fardate şi realităţi crude. Este vorba de speranţă.

Am să vă relatez cele mai relevante fapte, întâmplări, discuţii la care am luat parte. Am să vă pun la dispoziţie date şi informaţii. Fără însă a evalua eu ce-a fost bine şi ce-a fost rău în toată această “epopee” civico-politică. Îl las pe fiecare dintre voi să judece asta.

Iar pentru ca totul să fie mai uşor de urmărit şi verificat, o să-ncerc să prezint totul în ordine cronologică, sub forma unui jurnal.

Voi încerca, în limita timpului disponibil (trebuie să recitesc mail-uri etc., nu vreau să scriu după ureche), să postez la fiecare câteva zile un astfel de articol, până ce voi acoperi întreaga perioadă, cât am fost implicat, trup şi suflet, în acest proiect.

articol preluat de pe https://danteca1.wordpress.com

(Sorin Cucerai) Despre cei mai stangaci dintre stangisti si cei mai dreptaci dintre dreptisti

/0 Comentarii/în /de /2.050 vizite

foto – alexandrinachelu.wordpress.com
articol – Sorin Cucerai – facebook.com/sorin.cucerai

În România, există o specie insuportabilă a dreptei, care te face să-ți dorești ca dreapta să nu ajungă niciodată la putere (deși e la putere de cel puțin 15 ani, în toate partidele). Pe adepții ei îi recunoști cu ușurință după următoarele caracteristici:

- repetarea non-stop a mantrei „dacă angajatorilor le merge bine, le merge bine și angajaților”;
- anticomunism visceral de tip sud-american, cuplat cu ideea că tot ce nu e ca ei e bolșevism curat;
- un filoamericanism plagiat după tezele Războiului Rece;
- reacție aiuritoare la auzul cuvântului „redistribuție”: de regulă fac atacuri de panică/ de inimă și spume la gură;
- repetarea non-stop a mantrei „pe proprietatea mea fac ce vreau”;
- credința că oamenii de afaceri sunt „buni și cinstiți”, oameni care „au reușit prin efort propriu”;
- credința că totul trebuie privatizat, ca să devină „proprietatea mea”, unde „fac ce vreau” fiindcă „sunt bun și cinstit prin efort propriu”;
- repetarea în toate felurile posibile a îndemnului „blame the poor”;
- credința că există o conspirație a „corectitudinii politice” pusă la cale de către niște misterioși și extrem de puternici adepți ai „marxismului cultural”; de aici și ideea lor că sunt „rebeli” care luptă împotriva unui mainstream imaginar.

(Pentru cei care citesc/ înțeleg mai greu: aici nu vorbesc de dreapta în general, ci de o specie a dreptei.)

În oglindă, există și o specie a stângii care te ajută să înțelegi de ce mulți oameni fug, în România, de eticheta de „om de stânga”. Adepții speciei ăsteia se remarcă mai ales prin:

- încercarea de a justifica ideologic crimele regimului comunist și în general comunismul în ansamblul lui (aici nu mă refer la discuțiile legate de îmbunătățirile sociale produse de regimul comunist ci, încă o dată, la justificarea ideologică a crimelor fostului regim și a încălcărilor masive a drepturilor omului);
- disprețul față de anticomunism în orice variantă a lui (cumva ca o consecință a celor de mai sus);
- repetiția ad nauseam a tezelor luptei de clasă;
- apărarea lui Ion Iliescu ca „lider de stânga” și criticarea lui doar în ceea ce privește „derapajele de dreapta” – de unde și refuzul de a-l considera pe Ion Iliescu vinovat de crime împotriva umanității;
- interpretarea idiot-ideologică a Revoluției din 1989 și a Golaniadei din 1990.

Ar fi bine dacă Dumnezeu ar exista și ne-ar putea feri de aceste două specii ale prostiei vehemente, dar, din nefericire, fie Dumnezeu nu există, fie, dacă există, n-are chef să ne apere :)

articol preluat de pe https://www.facebook.com/sorin.cucerai

Nu te întreba ce poate face Țara pentru tine…

/0 Comentarii/în /de /1.795 vizite

foto – actiunea2012.ro
articol – George Simion – timpul.md

Nu te întreba ce poate face Țara pentru tine…
Întreabă-te ce poți face tu pentru Țară! – spunea un mare patriot, de pe alte meleaguri. Și cum Țara noastră este numai una, deși statele în care trăim sunt mai multe, vă întreb și eu pe voi: ce faceți pentru Țară?

Am cunoscut mulți patrioți din spațiul pruto-nistrean. Mulți aveau idee despre ce trebuie făcut de către statul România. Majorității le era clar că nu pot avea pretenții de la statul Republica Moldova, deși statele sunt niște instrumente care servesc interesele Neamului. Puțini însă se considerau pe ei ca un element indispensabil în slujba Neamului. Pe lângă state și stătulețe, legi și miniștri, ONG-uri și bănci devalizate, avem celula de bază care reprezintă individul.

Fiecare dintre noi am avut o perioadă romantică în care am iubit, am crezut în Cauza Națională și… AM TRĂIT. Nu zic că azi suntem morți, nu interpretați greșit, dar nici prea vii nu suntem. Generație peste generație care luptă pentru cauza națională apare și dispare. Când pe un mal de Prut, când pe altul, într-o lipsă de sincronizare este de-a dreptul exasperantă. Semințele există, cresc, provin din sângele nostru și din seva neamului acesta care va mai fi pe Pământ mii de ani de acum încolo. Dar, până să dea rod, sunt purtate de vânt, la întâmplare. Și cu noi ce se întâmplă? Ne pierdem între locul de muncă, problemele cotidiene și grija zilei de mâine.

Dar ce mâine va fi, dacă noi nu mai suntem acolo, pe baricade, unde trăiam și unde, fără noi, nu se va reuși?

Nu vă păcăliți! Lăsând comentarii din spatele calculatorului nu e suficient. Prezența o dată pe an la un miting pentru Unire, cum va fi cel din 16 mai, tot nu ajunge. Viața, dragostea și speranța trebuie în fiecare zi, pentru ca rostul nostru pe lumea asta să existe. Că unii, cei mai tineri, o fac lipind afișe și transmițând mesajul în campanii de voluntariat, că alții pot face donații lunare din puținul pe care îl câștigă (asigurând astfel Tinerii cu materialele necesare), iar alții pot să-și asume proiecte personale subordonate Mișcării Unioniste – cu toții avem obligația DE A FACE.

Perioada de redeșteptare națională nu a făcut Unirea și nici nu o putea face. A făcut enorm de multe, a renăscut o idee și o identitate pe care mulți s-au chinuit din greu să le îngroape. Și a creat premisele pentru Unire. Dar nu puteți să vă retrageți cu această glorie și să lăsați doar pe umerii Tinerilor tot. Cu banii, sudoarea și experiența voastră, fiți instrumentul și călăuza pentru a avea din nou un NeamUnit.

Altfel, cu ce sunteți, în afara Gloriei, diferiți față de un moldovean de rând? Timpul doar a poeziilor a trecut, a venit cel al planurilor serioase, a proiectelor care consumă resurse și schimbă mentalități. Un moment mai prielnic, intern și internațional, ca acum nu am avut niciodată. Să profităm de el, om cu om, organizație cu organizație, pentru că – UNDE-I UNUL, NU-I PUTERE!

Un articol de: George Simion
preluat de pe http://www.timpul.md/

Adevărul despre M10

/0 Comentarii/în /de /1.636 vizite

foto si articol – danteca1.wordpress.com

Articolul de mai jos, am încercat să-l public încă din data de 2 martie, când l-am trimis la HotNews în cadrul campaniei „Singur împotriva tuturor” făcută în colaborare cu Expert Forum şi echipa filmului „De ce eu?”. Însă printre cei de la Expert Forum, erau şi persoane apropiate MM. Aşa încât, deşi iniţial d-nul Cristian Pantazi mi-a confirmat că situaţia pe care le-o prezentam corespundea criteriilor campaniei, după o săptămână de amânări, mi s-a răspuns că n-o vor publica, fiindcă nu vor să se implice „în neînțelegeri din interiorul unor organizații private”.

În descrierea campaniei spuseseră: „un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către șefi de instituții, politicieni sau magistrați împotriva celor mulți care lucrează în sistem, fie el public sau privat” şi mai spuneau „cei care identifică abuzuri și au curajul să le demaște merită sprijiniți și apărați”
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-19461728-campania-singur-impotriva-tuturor-oameni-care-impotrivesc-sistemului-cazul-cristian-panait.htm

Următoarea încercare a fost la Contributors, care susţine că publică autori noi cu condiţia să fie „un bun cunoscător al unei situaţii sau stări de fapt” şi subiectul să fie „cât mai de actualitate” – îndeplineam ambele criterii, desigur.

D-nul Lucian Popescu, editorul acestei publicaţii online, mi-a spus de la bun început că e un susţinător al MM, dar că va publica articolul dacă dau mai multe date concrete. Apoi a început o lungă şi chinuitoare negociere pe textul articolului, prin care d-nul Popescu a tot încercat să-mi „înbunătăţească” textul. După 2 săptămâni şi 4 versiuni de articol, acesta ajunsese emasculat în cea mai mare parte, dar am reuşit să obţin, în sfârşit, promisiunea că-l va publica „luni sau marţi”. Dar înainte de asta i-l va trimite conducătorului organizaţiei (Viorel Bîtu) în cadrul „dreptului la replică”. I-am atras atenţia că dreptul la replică se dă după publicare, dar n-am avut de ales. A trecut luni, a trecut marţi şi nimic. Nici articol publicat şi nici nu-mi mai răspundea la telefon, SMS sau email. Abia după o săptămână, când i-am scris un mail destul de dur în care vorbeam despre deontologia jurnalistică şi cenzură, am reuşit să obţin o reacţie: „Am luat legatura acum o saptamana cu membri ai asociatiei care au infirmat cu argumente solide faptul ca ati fi fost suspendat neregulamentar. Nu am sa public articolul dvs. Consider ca o dezbatere pe tema sanctiunii pe care ati primit-o nu este potrivita pentru Contributors.ro”
Mail-ul său se încheia aşa: „Eventuale mesaje si apeluri viitoare de la dvs le voi considera hartuire.”

Tocmai când eram pe punctul de-a mă întâlni cu cineva de la „România Curată” a sosit vestea demisiei lui Mihai Poliţeanu şi a apropiaţilor săi.
Am întrezărit atunci o speranţă de revenire pe calea cea bună, aşa încât m-am oprit şi i-am scris d-nei MM, care nu-mi mai răspunsese la niciun mesaj sau telefon de la momentul suspendării mele. Ce a urmat vă voi relata data viitoare, dar vă prezint acum articolul cu pricina:

DE CE?…

De la bun început vreau să le spun cititorilor, că hotărârea mea de a face publice aceste informaţii, nu vine din niciun fel de considerente legate de propria-mi persoană, ci are la bază doar dorinţa de a scoate adevărul la lumină, spre binele general.

Am văzut de prea multe ori oameni oneşti, care au plecat dezgustaţi, sau au fost excluşi dintr-o astfel de organizaţie, fără însă a relata public despre încălcările şi abuzurile la care au fost martori.

Cred sincer că societatea în care trăim va putea fi cu atât mai bună, cu cât noi toți vom fi mai cinstiți unii cu alții şi vom renunţa la frica de a spune adevărul.

Mai precis, principalele motive pentru care m-am decis să fac totul public sunt următoarele:

Consider că un membru fondator al unei organizaţii, are datoria morală de a vorbi şi public despre derapajele şi încălcările care se produc în acea organizaţie, după ce a epuizat toate mijloacele democratice şi statutare din interiorul organizaţiei respective. Altfel, ar fi părtaş la propagarea unei iluzii, care i-ar putea face pe mulţi să-şi irosească în mod inutil timp, energie, şi mai ales speranţă.

Cred că astfel de abuzuri şi încălcări extrem de grave ale oricăror norme și conduite democratice, trebuie să iasă la lumină, pentru ca cei tentaţi să recurgă la asemenea practici, să le evite pe viitor, măcar de teama opiniei publice.

Ţin totodată să precizez, că ceea ce voi relata în continuare, nu reprezintă nicidecum o critică la adresa doamnei Monica Macovei.
Am fost, şi rămân în continuare, un mare admirator al activităţii sale publice şi politice de până acum, şi mai ales, al principiilor pe care le întruchipează. Este un adevărat model pentru mine.

Tocmai de aceea, urmându-i exemplul, am ales această cale, şi voi spune public tot ceea ce ştiu despre această construcţie politică „altfel”, care din păcate, se dovedeşte a nu fi cu nimic mai bună decât celelalte partide de pe scena politică românească.

Presupun că vor fi destui colegi de asociaţie sau simpatizanţi ai doamnei Macovei care mă vor blama pentru acest demers şi poate chiar mă vor cataloga drept „trădător”.
Nu dragi colegi şi prieteni, nu-i niciun fel de trădare – la fel cum nu a fost trădare nici în vara lui 2012 când doamna Macovei a alertat toată Europa despre lovitura de stat de atunci. E lupta pentru adevăr, dreptate şi democraţie.

Iar celor care cred că, prin ceea ce fac eu acum, afectez construcţia politică a doamnei Macovei, le spun că se înșelă amarnic, din simplu motiv că nu este construcţia Monicăi Macovei. Din păcate, se pare că altcineva controlează lucrurile în Asociaţia M10.

Aşa cum remarca şi domnul Sebastian Lăzăroiu : (doamna) „Macovei se dovedeşte mai degrabă un simbol, decât un lider…” în toată această construcţie politică.

Activitatea politică reală a doamnei Macovei se desfăşoară în Parlamentul European, şi este într-adevăr absolut remarcabilă! Însă constrângerile de spaţiu şi timp, cauzate tocmai de această intensă activitate, nu-i mai permit Monicăi Macovei să se ocupe şi de asociaţie/partid. Aşa încât, în ciuda bunelor sale intenţii, a fost nevoită să delege coordonarea acestei construcţii politice. Însă alegerea persoanelor respective s-a dovedit extrem de nefericită.

M-am aflat în structura Asociaţiei M10, într-o poziţie din care am putut constata, mult mai repede decât alţi colegi, în mod nemijlocit acest fapt, precum şi celelalte chestiuni despre care urmează să vă relatez. Ştiu cine compune mail-urile sau postările Facebook adresate membrilor şi simpatizanţilor şi semnate Monica Macovei. Ştiu cine ia decizii în asociaţie, fără a deţine vreo funcţie care să-i permită acest lucru şi fără să ţină cont de prevederile Statutului. Ştiu cine scrie chiar şi convocările semnate Monica Macovei. Din păcate (sau din fericire – în cazul acţiunilor nestatutare) nu este vorba de doamna Macovei.

Poate părea incredibil, dar această construcţie politică a ajuns să fie controlată de o gaşcă de indivizi care, profitând de încrederea ce le-a fost acordată, se folosesc de imaginea şi autoritatea morală a doamnei Monica Macovei pentru a-şi impune propria voinţă.
Însă nici măcar ăsta nu ăsta este lucrul cel mai grav.

Marea problemă este că acţionează în numele doamnei Macovei călcând în picioare atât Statutul, cât şi cele mai elementare norme democratice şi morale. Iar dacă cineva îndrăzneşte să ceară respectarea acestora, este eliminat rapid, fără niciun fel de scrupule.

Deja sunt din ce în ce mai mulţi colegi care întrezăresc aceste lucruri, dar încă se mai amăgesc cu iluzia că poate totuşi, toate astea (mesaje, decizii etc.) vin de la doamna Macovei, iar respectivele persoane nu sunt decât o interfaţă. Se vor lămuri cu toţii până la urmă. Cei mai norocoşi, mai repede, iar cei mai naivi sau mai puţin informaţi, mai târziu.

Eu îmi fac datoria să-i previn – mă refer desigur, la cei veniţi în asociaţie cu onestitate şi bune intenţii.
Căci traseiştii şi politrucii (cărora li s-au deschis acum larg porţile) se vor simţi aici în elementul lor.

…EU

Sunt unul din cei 9 membri fondatori ai Asociaţiei M10, am participat activ la redactarea Statutului (legile asociaţiei), sunt membru în Comisia de Integritate şi Arbitraj (garant al respectării Statutului) şi…
… am fost eliminat din asociaţie la prima (auto)sesizare oficială pe care am făcut-o privind o încălcare gravă a Statutului.

Nu era prima nerespectare a prevederilor statutare care se producea în asociaţie, în scurta sa viaţă de numai o lună de la înfiinţare. Atenţionasem de fiecare dată când am constatat asemenea încălcări.

Acum însă, era vorba de ceva cât se poate de grav – încălcarea unui drept fundamental al membrilor asociaţiei, drept prevăzut în mod expres în Statutul acestei asociaţii, precum şi în al oricărei organizaţii de acest tip.

În plus, cei care comiseseră această încălcare erau chiar membri în Comisia de Integritate şi Arbitraj, cea care ar fi trebuit să garanteze respectarea Statutului!!!

Aşa încât, deşi conştient de riscuri, mi-am asumat fără ezitare decizia de-a ataca frontal, printr-o sesizare scrisă, această încălcare extrem de gravă a Statutului, care, constituindu-se într-un precedent, anulează practic democraţia internă din asociaţie.
Am considerat că este…

… o cauză pentru care merita să lupt până la capăt.

Concret, despre ce anume era vorba:
Un coleg solicitase conform art.19 alin.(2) din Statut (chiar precizând articolul care-i dădea acest drept), introducerea pe Ordinea de zi a Adunării Generale din 11.02.2015, a unei cereri (care se referea la îngrădirea traseismului), iar Adunarea Generală ar fi trebuit să decidă prin vot dacă se introduce sau nu.
Statutul Asociaţiei M10

Însă Comisia de Integritate şi Arbitraj a adoptat o decizie, chiar în timpul Adunării Generale (ora 15:10), în care se spunea: „Propunerile făcute de dl. XXXXXXX au fost respinse în unanimitate și nu vor fi supuse votului AG….”
Decizie CIA respingere vot AG pt. introd. pct. pe Ordinea de zi

Precizez că la decizia asta eu nu am putut participa întrucât fusesem desemnat să mă ocup de procedura de vot electronic şi trebuia ca până la ora 15:00 să ajung în altă locaţie. Înainte de a pleca însă, le-am atras atenţia colegilor din Comisie de Integritate şi Arbitraj, că există această obligaţie conform Statutului, de a se supune votului Adunării Generale propunerile de introducere de noi puncte pe Ordinea de zi.

De ce spun că acest precedent, odată creat, anulează complet democraţia internă din asociaţie?!
Pentru că în felul ăsta, Adunarea Generală se transformă din organ de conducere, într-o maşinărie de vot, cu singurul rol de a crea doar o aparenţă de democraţie în organizaţie, fără posibilitatea de a discuta şi vota altceva decât propunerile venite strict din partea conducerii, propuneri care de cele mai multe ori sunt şi supuse la vot în bloc (aşa cum s-a întâmplat şi în acest caz).

A doua zi am făcut o sesizare scrisă şi semnată referitoare la decizia respectivă. Am considerat că e de datoria mea să fac asta, ca membru al Comisiei de Integritate şi Arbitraj, chiar dacă cei implicaţi erau colegi din Comisie.
Sesizare încălcare Statut

„Stalinism pentru eternitate”

Reacţia colegilor mei din Comisia de Integritate şi Arbitraj mi-a depăşit însă chiar şi cele mai sumbre previziuni. Am fost eliminat în ziua imediat următoare după ce am depus sesizarea, în cel mai pur stil stalinist, aşa cum n-aş fi crezut că se mai poate întâmpla în zilele noastre, nici chiar în cele mai nedemocratice organizaţii.

Au avut însă grijă să-mi aplice cea mai grea sancţiune, dar care să NU poată fi contestată în Adunarea Generală: suspendarea pentru un an de zile din calitatea de membru al asociaţiei – termen până la care asociaţia îşi va fi încheiat deja principala sa misiune pentru care a fost creată: înfiinţarea partidului.
Modul complet nestatutar în care am fost sancţionat, nu are relevanţă la acest moment al discuţiei (căci nu prejudiciile personale sunt subiectul), aşa încât n-o să detaliez aici.

Ceea ce este relevant însă, este scopul urmărit prin această sancţiune, scop care transpare chiar şi din decizia oficială de suspendare a calităţii de membru (art. 36 alin. (1) lit. c) ). Au ţinut neapărat să adauge:

„Prin urmare, solicităm aplicarea imediata a deciziei de suspendare a calității de membru în Asociația M10, adică suspendarea imediată, până la o posibilă invalidare a deciziei de către Consiliul Director, a drepturilor prevăzute de statut (drept la vot în asociație, calitatea de membru CIA, calitatea de membru în grupurile de lucru ale asociației și calitatea de membru în grupurile online de discuții).”

Decizia CIA de suspendare
Însă trebuie să precizez pentru cei ce nu sunt suficient de familiarizaţi cu Statutul Asociaţiei M10: conform Art. 34 (4) calitatea de membru CIA (Comisia de Integritate şi Arbitraj) nu este legată în niciun fel de calitatea de membru în asociaţie (pot fi membri CIA şi oameni din afara asociaţiei). Membrii Comisiei de Integritate şi Arbitraj sunt aleşi de Adunarea Generală, şi singurele modalităţi prin care îşi pot pierde această calitate sunt: prin demisie, sau prin revocarea lor de către Adunarea Generală conform Art.16 alin. (2) lit. d).

Aşa încât, deşi conform Statutului sunt în continuare (chiar şi în urma sancţiunii de suspendare) membru în Comisia de Integritate şi Arbitraj, mi-a fost blocată orice posibilitate de a-mi îndeplini prerogativele, întrucât, se pare că prin aceasta incomodam extrem de tare acţiunile nestatutare şi antidemocratice ale celor ce controlează organizaţia.

Ca urmare, încălcările Statutului au continuat nestingherite, după eliminarea mea.

Întrebările care rămân

Desigur, unii ar putea fi de părere că, până la urmă, tot ceea ce contează sunt rezultatele, iar modul în care funcţionează o organizaţie la nivel intern e mai puţin important.

Îi rog pe aceştia să-şi răspundă sincer la următoarele întrebări:
Cum se pot aştepta de la un partid, ca odată ajuns la putere, să respecte legile şi principiile democratice, câtă vreme acesta nu-şi respectă propriile legi şi principii, nici măcar acum, cât este în fază incipientă (căci asociaţia nu e altceva decât avatarul partidul încă neînregistrat legal), fază care ar trebui să se caracterizeze prin entuziasm, bune intenţii şi maximă corectitudine?

Cum se pot aştepta la legalitate şi onestitate în raport cu cetăţeanul, câtă vreme aceşti oameni nu sunt capabili de aşa ceva nici măcar faţă de propriii lor colegi?

Însă marea întrebare la care nu am găsit încă răspunsul este:
De ce doamna Monica Macovei, fost ministru al justiţiei şi un exemplu de moralitate, integritate şi legalitate, nu se indignează şi nu ia atitudine faţă de aceste încălcări flagrante ale Statutului (legea din asociaţie) şi faţă de derapajele antidemocratice extrem de grave, ce se petrec chiar în asociaţia în care, totuşi, deţine funcţia de preşedinte?

Am încercat să aflu asta prin toate mijloacele formale şi informale ce mi-au stat la dispoziţie – nu am primit niciun răspuns.
Aşa încât, îi adresez şi în mod public doamnei Macovei această întrebare.

Care sunt motivele pentru care aceşti oameni acţionează astfel, încălcând atât de grosolan atât Statutul cât şi cele mai elementare norme democratice. Dacă e vorba de dorinţa avidă de putere, sau dacă e vorba de convingerea lor sinceră că ei ştiu cel mai bine cum trebuie făcute lucrurile, şi nu e bine ca deciziile să fie luate de cei “mulţi dar proşti” – eu n-aş putea să vă spun cu certitudine.

De asemenea, nu ştiu dacă aş putea să vă explic eu cum de s-a putut ajunge atât de departe faţă de aspiraţiile iniţiale.

Aşa încât, voi posta, pe Blogul personal şi pe Facebook, istoricul acestei construcţii politice, aşa cum l-am putut eu observa, ca participant activ la acest proiect.
Vă voi prezenta fapte şi date concrete, verificabile, inclusiv documente, pentru ca fiecare să-şi poată forma propria opinie (informată) în legătură cu acest subiect.

articol preluat de pe https://danteca1.wordpress.com

Scrisoare deschisă de la Ad Astra, pentru ministrul Educației: ”Când veți intra în legalitate?”

/0 Comentarii/în /de /1.144 vizite

foto si articol - romaniacurata.ro

Asociația Ad Astra, a cercetătorilor români din țară și străinătate, a adresat astăzi o scrisoare deschisă ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, în care acuză întârzierile nejustificate în derularea programelor de finanțare a cercetării, precum și faptul că Guvernul Ponta nu-și respectă nici măcar propria strategie din domeniu, pe care a făcut-o publică în urmă cu doar jumătate de an.

”Nu a existat nicio circumstanţă de forţă majoră care să justifice această întârziere: nu au avut loc cataclisme, nici crize, nici alte evenimente care să tulbure în vreun fel activitatea ministerului sau a organismelor subordonate.”, se arată în scrisoarea Ad Astra, pe care o puteți citi, integral, mai jos.

***

Domnule ministru,

În conformitate cu Legea Cercetării (OG57/2002 cu completarile ulterioare), desfăşurarea normală a activităţilor CDI în România ar fi trebuit să decurgă astfel:

Întrucât fosta strategie CDI, precum şi Planul Naţional II, 2007–2013 (PN-II), urmau să expire în 2013, în 2014 trebuia să intre în vigoare noua strategie, pentru perioada 2014–2020, noul Plan Naţional, PN-III, pentru această perioadă, şi celelalte instrumente ale strategiei.

În 2014, trebuia să se desfăşoare prima competiţie de proiecte din PN-III, 2014–2020 aşa cum în 2007 s-a desfăşurat prima competiţie din PN-II (2007-2013).

Ulterior adoptării strategiei, Guvernul, acelaşi Guvern care a adoptat strategia prin HG, urma să îşi aplice propria strategie, stabilită, în definitiv, unilateral, prevăzând în bugetul de stat sumele anunţate conform strategiei şi luând toate celelalte măsuri necesare implementării, aşa cum s-a făcut în 2007.

În 2015 ar fi trebuit să fie, deja, în desfăşurare, a doua rundă de competiţii, pentru proiecte care să înceapa anul acesta sau cel târziu în ianuarie 2016. Competiţiile, sumele alocate şi calendarele acestora, pentru următorii 1–2 ani cel puţin, ar fi trebuit să fie deja cunoscute.

Ce se întâmplă, însă, în realitate:

Elaborarea formei preliminare a strategiei naţionale a avut loc în 2013, dar Strategia Naţională 2014–2020 a fost adoptată abia în octombrie 2014. Principalul instrument de implementare, Planul Naţional 2014–2020 nu a fost adoptat nici până în aprilie 2015.

La o lună de la adoptarea prin HG a strategiei naţionale, guvernul a propus un buget de stat care prevede pentru cercetare, pentru 2015 şi urmatorii ani, sume cuprinse între 1/2 şi 1/4 din cele prevăzute pentru cheltuieli publice de cercetare în propria strategie, ceea ce anulează conținutul acestei strategii, ale cărei ţinte nu mai pot fi, astfel, atinse, din capul locului!

Această întârziere, de peste un an, prejudiciază grav statul român, economia naţională şi sistemul de cercetare.

Nu a existat nicio circumstanţă de forţă majoră care să justifice această întârziere: nu au avut loc cataclisme, nici crize, nici alte evenimente care să tulbure în vreun fel activitatea ministerului sau a organismelor subordonate.

În aceste condiţii, vă solicităm să precizaţi public:

Ce acte au fost întocmite cu întârziere, sau defectuos, şi cine este raspunzator de (ne)întocmirea lor.

Ce măsuri aţi dispus pentru corectarea situaţiei.

Ce plan de acţiune are ministerul pentru reintrarea în legalitate şi când se va produce aceasta.

Când se va respecta obligaţia legală, şi ţinta strategică declarată şi asumată a României, de a asigura un nivel al investiţiilor publice anuale în cercetare de minimum 1% din PIB.

Dlui Sorin Mihai Cîmpeanu, ministru al educației și cercetării științifice.

Asociația Ad Astra

***

PS: dacă doriți să semnați această scrisoare o puteți face aici http://www.petitieonline.com/ministrului_educatiei_si_cercetarii_stiintifice

Cine se teme de 7 aprilie?

/0 Comentarii/în /de /1.305 vizite

foto – facebook.com/simion.georgenicolae
articol – timpul.md

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar mai teme nimeni de el, un șapte aprilie când guvernarea comunistă a fost dată jos de puterea străzii.

Și numai într-un stat precum Republica Moldova, acest lucru nu este apreciat și autorii lui medaliați. Numai în Republica Moldova criminalii revin la locul faptei/la Putere după șase ani de zile. Numai în Republica Moldova exprimarea nemulțumirii în stradă este imediat redusă la tăcere cu o expresie doritoare de a provoca spaimă – aveți grijă că vor fi provocatori!

A cui este de fapt spaima? Cine se teme de proteste stradale și de explozia nemulțumirii oamenilor, care există și stă să dea în clocot?

Timp de șase ani de zile, guvernanții au zis să stăm „cuminciori”, să nu ieșim în stradă pentru că sunt provocări ale comuniștilor. Comuniștii? Socialiștii? Să fim serioși, nu au putere de revoltă nici cât negrul sub unghie! Singurele metode prin care strâng ei oameni în stradă este plătindu-i și amăgindu-i cu concerte zgomotoase. Nu au oameni convinși, care ar face totul pentru scopul lor. Acești oameni se găsesc doar în tabăra românească din Republica Moldova care, de la proclamarea independenței, la protestele studențești din 1995, la păstrarea istoriei și limbii în 2002, la revolta din 2009, a fost capabilă să fie motorul schimbării și să se comporte ca o societate civilă exemplară. A stat mai prost cu reprezentanții politici, dar asta e deja altă poveste….

Structurile statale ale unui stat sucombat

După formarea monstruoasei coaliții cu PCRM, mă uitam la protestele pregătite de „Tinerii Moldovei”, cam singura entitate de tineret care vrea altceva și mai și poate. Cu o seară înainte, Publika afișa știri conform căreia se găsiseră arme care urmau să fie folosite în protestele de a doua zi. Bloggerimea cumpărată pe 20 de arginți intrase deja în sarcină, să discrediteze protestul. Internetul era plin de conturi false care spuneau că se pregătesc provocări ca pe 7 aprilie.

Voi le spuneți provocări, alții le spun libertăți. Dar nu acuzați tinerii că sunt forța schimbării. Nu-i acuzați pentru că știți că niciun guvern din lumea asta nu poate face față unei mulțimi furioase și suficient de numeroase.

În orice stat din lumea asta, structurile statale caută să apere dăinuirea statului, deci dăinuirea instituțiilor sale. Doar că atunci când se anunță iminentul naufragiu, cei mai inteligenți caută să își salveze viața sau viitorul. Deci, cei mai inteligenți se vor salva intrând în instituțiile și serviciile viitoare ale unui stat unit mai puternic, capabil să dăinuiască în timp și capabil să ofere propriilor cetățeni o viață mai bună.

Cinste celor care au luptat în 7 aprilie pentru viitorul nostru!

Un articol de: George Simion

articol preluat de pe http://www.timpul.md/