Articole

Dacia 2015 sau despre ortonaţionalismul pişcat

/0 Comentarii/în /de /1.481 vizite

foto - facebook.com/dumitrucornel.vilcu
articol – blog.activewatch.ro

Nu-mi plac majorităţile. Cu atât mai puţin îmi plac semi-majorităţile care au nevoia să se simtă majoritare şi să dicteze minorităţilor ce şi cum trebuie să gândească, să facă, să creadă. Mai mult ca orice, fireşte, mă deranjează majoritatea “mea”, sau cel puţin care se revendică a reprezenta acelaşi lucru pe care eu susţin că-l reprezint – românii creştin-ortodocşi, de fiecare dată când aceste trei calităţi şi apartenenţe (da, eu mai sper că asta sunt: ceva în esenţă bun, ceva de care nu te poţi desprinde) se transformă în motiv de manie a grandorii şi politică discriminatorie.

Cred, în schimb, în minorităţi şi drepturile lor – până la minoritatea ultimă, care e individul. Cred că una din caracteristicile surprinzătoare şi, da, de-a dreptul divine ale omului e potenţialitatea de a avea dreptate, chiar dacă statistic arareori, singur împotriva tuturor. De aceea, cred că de fiecare dată când îngrădim libertatea de expresie sau chiar de conştiinţă a unui semen săvârşim cu adevărat un păcat grav. Iar creştin-ortodox fiind, sau creştin-ortodox declarându-mă şi revendicându-mă împotriva oricui, mai habotnic decât mine, care mă acuză de nu-destulă-habotnicie… creştin prin credinţă, speranţă, opţiune şi voinţă fiind, afirm că niciodată Dumnezeu n-ar săvârşi sau n-ar încuraja greşeala pomenită mai sus. Pentru că Dumnezeu nu poate fi nici gelos-ranchiunos, nici însetat de confirmare, nici partinic.

Dar destul cu speculaţiile, iată de ce scriu acest text:
Alaltăieri a avut loc la Cluj primul tur al meciului de cupă între “U” şi CFR – ocazie cu care iarăşi, ca de fiecare dată, am putut vedea şi asculta în centru turme de oameni beţi strigând… sau poate ar trebui să spun grohăind? afară, afară cu ungurii din ţară! Un lucru cu care ar trebui să fiu obişnuit, căci face parte din meniul tuturor pregătirilor-de-meci ale… universitarilor (fotbalistici) locali. Şi care nu m-a deranjat foarte tare, sau măcar nu îndeajuns de tare până acum, ştiţi de ce? Pentru că nu sunt destul de ungur, nu ştiu ungureşte, am fost un copil leneş pe care maică-sa, venită din secuime şi măritată, vai Doamne! cu un oltean (curată mezalianţă) nu l-a împins destul ca să înveţe şi această limbă. Pentru că mama, ca atâţia alţii, s-a simţit şi se mai simte bine în România şi în româneşte şi niciodată nu i-ar trece prin cap să afirme că e altceva decât cetăţean român, că ţara ei e alta decât asta.

Alaltăieri, nu ştiu de ce, am simţit brusc că nu mai suport. Pur şi simplu pentru că ungurii, sau ţiganii, sau evreii etc. etc. acestei ţări nu trebuie să aibă nici un motiv de plecare din ea. Ei au drepturi cetăţeneşti întru totul egale cu majoritarii, iar România este în exact aceeaşi măsură ţara lor ca şi a noastră. Pentru că membrii tuturor celorlalte confesiuni creştine, greco-catolici, catolici, protestanţi, luterani… cu atât mai mult credincioşii altor religii sau ateii au, conform legii, dreptul inalienabil să creadă în “propriul” Dumnezeu sau în niciunul. Iar oricine atacă aceste drepturi încalcă legea şi batjocoreşte spiritul democratic al ţării sale.

Oricine încalcă aceste drepturi înjoseşte România.

Cel mai dezgustător şi stupid argument pe care l-am auzit şi tot auzit în dezbaterea recentă despre ora de religie e că ar fi “mai simplu” ca minoritatea (cei non-creştin-ortodocşi) să facă o cerere pentru a nu participa sau a participa în clase ale propriei confesiuni, decât ca, vezi Doamne! atâtea milioane de majoritari să fie puse pe drumuri. Membrii, dar şi… cum oare să le spun? agenţii electorali ai Bisericii Ortodoxe au prezentat o decizie cum nu se poate mai normală (şi în esenţa ei banal-procedurală) a Curţii Constituţionale ca pe un atac la Fiinţa Neamului… iată că nu mi-am putut stăpâni ironia amară din spatele acestor majuscule. Nimeni nu s-a obosit să explice de unde atâta panică, atâta dat-de-ceasul-morţii din partea unei majorităţi care se autodeclară (şi, probabil, este) zdrobitoare.

Ce-i cu voi, dragi conaţionali? Cum e posibil să vă fie atâta frică, să vă zgândărească atâta de isteric orice manifestare a oricărei non-conformităţi cu fixaţiile naţionale? De unde dorinţa asta frenetică de a-i vedea aduşi cu japca la ora de ortodoxie nu doar pe copiii voştri, pe care fireşte că până la o vârstă îi puteţi pune să facă orice, dar şi pe ai celorlalţi? Ce vă pişcă, urmaşi de sânge albastru ai neînfricaţilor daci? De unde discursurile astea apocaliptice despre pieirea spiritului românesc în faţa agresiunii străine (staţi să mă gândesc: iudeo-masonico-ateo-homosexo-zoofile), la singurul popor din istorie care, chipurile, nu doar că a stat la originea tuturor neamurilor onorabile, dar a rămas fix în acelaşi loc câteva milenii la rând? Cum ar putea, zic? cum ar putea formidabilele valori creştine (iar când scriu asta nu mai glumesc câtuşi de puţin) să fie dezrădăcinate brusc, în aşa scurt timp, de aşa puţini duşmani?

Şi n-am scris cuvântul ăsta la întâmplare, dimpotrivă: l-am pus aici cum nu se poate mai conştient, fiindcă din asta trăieşte neonaţionalismul – din inventarea duşmanului, din cultivarea fricii, din hrănirea primitivismului pentru care tot ceea ce este diferit este rău, este de la Dracul şi tocmai noi, fix noi, numai noi suntem cei buni, drepţi şi iubiţi de un Dumnezeu, altfel, necruţător.

Vă rog să mă credeţi că mă înspăimânt şi mă îngreţoşez când văd toate lucrurile astea, când îi aud şi citesc pe toţi ăştia – de la Bogdan Diaconu la Dan Tănasă, de la Puric la Capsali, de la ActiveNews la ZiariştiOnline şi Război Întru Cuvânt. Vă rog să mă credeţi că atunci când turmele de curajoşi-la-beţie-şi-în-grup ai Clujului răcnesc pe stradă afară cu x, afară cu y, România e a noastră, mult mai mult decât frică, mi-e ruşine. Şi nu vreau, refuz să-mi fie ruşine cu ţara sau de naţiunea mea, aşa încât îi datorez României, le datorez românilor, înaintea oricui, să nu las lucrurile să meargă în această direcţie.

Până la capăt şi mereu, aici, pe acest pământ românesc şi ortodox, eu unul voi apăra drepturile şi libertăţile fiecărui non-etnic-român, ale fiecărui non-ortodox şi, la urma-urmelor, ale fiecărui minoritar, în orice sens al cuvântului, care alege să-şi manifeste credinţa, convingerile, opinia, să-şi spună cuvântul.

Pentru că nu majoritatea este cea care are nevoie de protecţie. Autovictimizarea din ultimele zile a Bisericii Ortodoxe, suflatul-în-goarne-armageddonice din partea xenofobilor, teoriile conspiraţiei mondiale împotriva fix a neamului românesc… sunt cele mai triste şi întunecate caraghioslâcuri pe care le-am văzut în viaţa mea.

articol preluat de pe http://blog.activewatch.ro/

Scrisoare deschisă doamnei Katie Buchanan, producătoarea reportajului “The Romanians are coming”




/0 Comentarii/în /de /2.254 vizite

apador.org

SCRISOARE DESCHISĂ: Channel 4 – “The Romanians are Coming”

ActiveWatch și Romano Butiq, alături de APADOR CH, Accept, CPE, FILIA și ECPI, au transmis o scrisoare de felicitări în atenția redacției Channel 4 cu privire la seria de reportaje “The Romanians are Coming”.

Stimată doamnă Katie Buchanan,

Organizațiile semnatare ale acestui mesaj țin să vă adreseze felicitări pentru primele două episoade din reportajul “The Romanians are coming” difuzat pe Channel 4.

Am decis să facem public acest demers al nostru pentru a contrabalansa numeroasele mesaje critice la adresa aceluiași program, mesaje care au fost lansate atât de membri ai comunității române din Marea Britanie, cât și de oficialități ale statului Român – ambasadorul României la Londra, Ministrul Afacerilor Externe, parlamentari – susținuți în demersul lor de premierul României, domnul Victor Ponta.

Noi am înțeles mesajul reportajului realizat de echipa dumneavoastră ca fiind adresat în primul rând acelor voci din Marea Britanie care stigmatizează românii imigranți din țara dumneavoastră ca fiind “hoți”, “cerșetori”, “profitori de asistență socială” etc. Sunt citați în reportaj, de altfel, atât cetățeni britanici cât și politicieni care vorbesc despre “necesitatea opririi accesului bandelor criminale românești” (“Romanian criminal gangs”). Reportajul vostru aduce în atenția publicului destinele câtorva imigranți români care contrazic dureros percepțiile stigmatizante.

Am apreciat, în perfectă disonanță cu criticii reportajului, atenția pe care realizatorii au acordat-o principalei cauze a emigrației românilor: sărăcia extremă. Conform Eurostat, România este pe locul al doilea în topul sărăciei din țările membre EU, devansată doar de Bulgaria. Când 41,7% din populația unei țări (aproximativ 8 milioane de persoane) este expusă supusă riscului de sărăcie și excluziune socială nu se mai poate vorbi despre “clișee incorecte” ori despre un mod “distorsionat și părtinitor” așa cum îi scrie, supărat, domnul Bogdan Aurescu – ministrul de externe al României – omologului său britanic, Philip Hammond. Dimpotrivă, jurnaliștii voștri ar putea fi acuzați cel mult de un exces de empatie față de eroii reportajului, victime ale unor guvernări (românești) catastrofale. Ei nu stigmatizează românii ca hoți, cerșetori etc. ci îi prezintă ca oameni extrem de amărâți în căutarea disperată a unei soluții de supraviețuire pentru ei și familiile lor.

Din acest motiv considerăm protestele oficialilor români ca fiind generate fie de ignorarea conținutului real al reportajului, fie de o teribilă ipocrizie care îi face să vă acuze că ați expus sărăcia românilor, sărăcie pe care ei – reprezentanți ai celor care au generat această uriașă problemă – se străduiesc să o ignore și să o ascundă.

Cât despre protestele reprezentanților comunității românilor de succes din Marea Britanie – o minoritate care, este adevărat, că nu se regăsește în tipologia eroilor reportajului – acestea considerăm că ar fi trebuit să fie adresate exclusiv autorităților din România, autoare ale dezastrului social care generează, între altele, emigrația.

Mulțumim,

ActiveWatch

RomanoButiQ

APADOR CH – Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki

Accept

CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate

FILIA – Centrul de dezvoltare curriculara si studii de gen

ECPI – Euroregional Center for Public Initiatives

articol preluat de pe http://www.apador.org

E vreo problemă cu Biserica?

/0 Comentarii/în /de /1.504 vizite

Andrei Pleşu – adevarul.ro

O spun de la bun început: nu pretind că am competenţe şi îndreptăţiri majore. Admit că mă pot înşela şi îmi cer iertare cu anticipaţie pentru eventuale erori, neînţelegeri, excese de spirit critic. Pe de altă parte, nu vreau să fiu ipocrit, nu pot să gîndesc una şi să spun alta, sau să gîndesc lucruri pe care, dintr-un motiv sau altul, să le ţin sub lacăt, doar pentru mine.

De vreme ce am acces la spaţiul public, nu pot ocoli subiectele care mă preocupă, numai de dragul unei imagini ”convenabile”. Îmi pasă de profilul Bisericii autohtone, de viaţa spirituală a comunităţii mele, de dificultăţile, reuşitele, derapajele şi perspectivele ei.
(…)
Susţin, am mai spus-o, predarea religiei în şcoală, dar sunt conştient de faptul că lipsesc, adesea, pedagogii calificaţi, care să asume misiunea, extrem de delicată, a dialogului religios cu elevii. Cred că învăţămîntul teologic universitar poate (şi trebuie) să fie îmbunătăţit, că, în lumea de azi, omiletica previzibilă, jargonul pravoslavnic, incultura ”edificată” riscă să îndepărteze oamenii, să le justifice neîncrederea, scepticismul şi absenteismul. ”Darul limbilor” presupune tocmai capacitatea de a vorbi limba veacului şi a aproapelui, de a evita lozinca, dăscăleala, ”tradiţionalismul” fălos (care are, de obicei, drept rezultat, ocultarea tradiţiei adevărate). Revin, iarăşi şi iarăşi, la cuvintele monahului Nicolae Steinhardt: ”Cele mai bune şi mai frumoase simţăminte, ori mai folositoare învăţături sunt anihilate de tipizarea verbală, care-i simptom de lene, frică şi uscăciune a inimii. Tot atît de duşmănoase sunt stilul pilduitor, edificator, onctuos, stilul emfatic, grandilocvent, sau deprinderea comodă de a reduce predica la repetarea pericopei evanghelice” (Dăruind vei dobîndi, 1992, p. 243).
(…)
2. Nu trebuie făcut nimic, pentru că totul va fi bine. Sigur că ”mai sunt şi lipsuri”, sigur că în această ”lume căzută” nimic nu e perfect, dar bunul Dumnezeu se va îngriji de toate, la timpul cuvenit. Nu noi avem căderea şi puterea să schimbăm rînduiala lumii. Să avem încredere în eficienţa divină, în acţiunea Sfântului Duh şi în protecţia Mîntuitorului. Poţi contrazice asemenea, definitive, aserţiuni? Rezultă că ne putem vedea liniştiţi de grijile zilnice, de îndatoririle obişnuite. Trebile spiritului şi ale comunităţii nu sunt ”lotul” nostru!

Un alt comentariu ”salvator” – şi nu numai în sfera religiosului – sună astfel: ”Avem politicienii pe care îi merităm, şefii pe care îi merităm, clericii aflaţi în simetrie cu naţia! La starea actuală a ţării nu putem spera, în mod realist, să beneficiem de ”fruntaşi” mai răsăriţi. Nu cred în această funestă ”echivalenţă”. O ţară merge în direcţia bună prin elitele ei. Nu prin argeşanul mediu, ci prin Brătieni, nu prin ardeleanul de rînd, ci prin Iuliu Maniu, nu prin parohii ei de duzină, ci prin părinţi ca Ilie Cleopa, Arsenie Papacioc, Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu. Să nu întoarcem lucrurile pe dos! Să nu aşteptăm de la enoriaşi ceea ce avem de aşteptat de la preoţi! Restul e retorică adormitoare.

Cititi mai mult pe http://adevarul.ro/news/societate/e-problema-bisericaa-1_54f324dd448e03c0fd1bfe21/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Andrei+Pleşu%3A+E+vreo+problemă+cu+Biserica%3F&utm_content=Newsletter-185231-20150302#

Războiul hibrid al lui Putin ameninţă Moldova, avertizează Pentagonul şi NATO

/0 Comentarii/în /de /1.634 vizite

de Elena Dumitru – adevarul.ro

Planurile lui Vladimir Putin pentru Europa de Est nu sunt limitate la Ucraina, iar Rusia are deja privirea îndreptată spre Republica Moldova, crede Phillip Breedlove, generalul forţelor armate NATO din Europa.

Vestul nu are niciun motiv pentru a considera că Vladimir Putin îşi limitează planurile pentru Europa de Est la Ucraina, iar Republica Moldova este următorul punct pe lista Moscovei, au avertizat joi mai mulţi oficiali din cadrul Pentagonului şi NATO.

„Trebuie supravegheate locurile unde o campanie mediatică puternică susţinută de Rusia urmează să fie pusă în aplicare. Este ceea ce se întâmplă în Republica Moldova”, a subliniat generalul Breedlove, de asemenea şef al Comandamentului european al armatei SUA, în faţa Congresului American.

Marţi, preşedintele moldovean Nicolae Timofti a atins un punct sensibil în timpul conferinţei comune de presă cu Klaus Iohannis, când a cerut mai multe investiţii româneşti în audiovizualul de peste Prut. Afirmaţiile lui Timofti vin în contextul în care influenţa grupurilor ruse asupra massmedia din Moldova este de notorietate.

„În Transnistria se află trupe ruseşti tocmai pentru a împiedica R. Moldova să se îndrepte spre Vest”, a reamintit comandantul NATO. Un astfel de focar separatist se poate închega oricând şi în regiunea Bugeac, parte a Basarabiei istorice care acum aparţine Ucrainei, scriu jurnaliştii „Moscow Times”. Pentru Kremlin, zona dintre Bugeac şi Odessa este de importanţă strategică, asigurând coridor între separatiştii din Transnistria, cei din Crimeea şi eventual către Doneţk şi Lugansk.

Un alt factor de risc semnalat de analişti sunt alegerile din regiunea autonomă Găgăuzia din Republica Moldova, unde mişcarea separatistă devine tot mai puternică.

În acest context, NATO şi UE trebuie să menţină sancţiunile economice aplicate Rusiei, în caz contrar existând posibilitatea ca Moscova să încerce să destabilizeze Republica Moldova şi ţările baltice, a atras atenţia recent David Cameron, premierul Marii Britanii. În cadrul aceloraşi audieri din Congresul de la Washington, mai mulţi oficiali din cadrul Departamentului pentru Apărare al SUA au atras atenţia că pericolul destabilizării este ridicat mai ales în statele est-europene care nu fac parte din NATO, dând drept exemple Republica Moldova şi Muntenegru.

Moldova ar putea fi următoarea victimă a Kremlinului, însă Uniunea Europeană nu se arată gata de a-i sări în apărare, încep analiştii Institutului Legatum un amplu raport despre Republica Moldova, preluat într-un articol de publicaţia americană „Foreign Policy” la sfârşitul anului trecut.

Încercând să afle care sunt motivele pentru care, în ciuda entuziasmului de acum câţiva ani, „Republica Moldova şi UE nu au trăit fericite împreună până la adânci bătrâneţe”, analiştii străini ajung la concluzia că moldovenii şi-au pierdut încrederea în Uniunea Europeană din cauza eşecului clasei politice interne de a promova cu adevărat valorile comunitare ci, în schimb, urmărindu-şi în continuare propriile interese. „Cea mai evidentă şi cea mai folositoare concluzie care se poate trage este că liderii moldoveni nu mai cred cu adevărat în valorile europene, în ciuda imaginii de loialitate afişată”, scriu analiştii.

Cititi mai mult pe http://adevarul.ro/international/europa/razboiul-hibrid-putin-ameninta-moldova-avertizeaza-pentagonul-nato-1_54ef49d5448e03c0fd03da5c/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=R%C4%83zboiul+hibrid+al+lui+Putin+amenin%C5%A3%C4%83+Moldova%2C+avertizeaz%C4%83+Pentagonul+%C5%9Fi+NATO&utm_content=Newsletter-184089-20150226

Acad. Dan Berindei: “Asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț.”

/0 Comentarii/în /de /1.393 vizite

gandeste.org

Generațiile care ne-au precedat au trăit altfel. Lumea n-a evoluat în vremea lor în ritmul pe care l-a căpătat evoluția umanității în ultimele decenii. Viața se scurgea mai molcom și totodată între generații era o legatura care tinde din ce în ce să se risipească. Obiceiurile tradiționale se respectau.

Lumea informaticii a dat o altă dimensiune vieții și legăturilor dintre oameni. Sub ochii noștri, în câteva decenii, totul a tins să se schimbe. Aparent spre binele nostru, dar mutațiile au fost atât de rapide, încât începem să nu mai știm cui aparținem și unde ne aflăm. Au apărut noi centre de greutate ale lumii. Europa și Statele Unite își pierd în bună măsură rolul diriguitor. Noi puteri se ridică în lume și treptat are loc și un transfer de însemnătate și de forță.

Cuceririle științei se îmbogățesc, dar ele cuprind nu rareori și amenințări latente. Aparent suntem o mare familie, dar în fapt unitatea lumii este mai mult decât relativă. Primejdii catastrofale ne pândesc. S-ar impune o solidaritate și conlucrare cum nu reușim să creăm. Inegalitatea categoriilor sociale și chiar a nivelului de dezvoltare al statelor creează și adâncesc diferențe și generează surse de conflicte.

Progresul se reflectă în intensificarea ritmului, uneori amețitoare. Oamenii sunt confruntați cu situații limită, multe cu totul noi și nu sunt înzestrați să le facă față. Pregătirea oamenilor pentru aceste uriașe schimbări este deficitară, iar uneori chiar inexistentă și mai ales nu ființează înzestrarea morală a fiecăruia, puterea de a nu exista doar pentru sine, ci a se simți necontenit dator celorlalți. Dincolo de lumea internetului, oamenii sunt datori înainte de toate să fie oameni, omul fiind animalul superior căruia îi revine paza planetei, a lumii fără îndoială necontenit amenințată, în parte datorată și propriei evoluții!

Nepăsarea față de problemele țării este foarte mare și lucrul acesta nu este doar evident prin numărul redus al celor care înțeleg să-și exercite dreptul de vot, ci și prin lipsa de implicare. Soarta țării este în mâna unui număr mic de cetățeni, iar aceștia nu reprezintă întotdeauna pe cei mai potriviți să exercite funcții politice. Marea majoritate a locuitorilor țării își manifestă o tristă indiferență. Această lipsă se reflectă în atitudinea multora, care este dăunătoare țării, dar și fiecăruia. Mersul ascendent al României folosește nouă tuturor, dar partea ciudată este că marea masă a nepăsătorilor nu ține seama de consecințele personale ale atitudinii lor. Afirmarea țării, succesele ei economice, ca și cele culturale nu sunt percepute ca ale noastre, formând un mănunchi de izbânzi ale comunității și în nu puține cazuri sunt privite cu indiferență. Această lipsă de solidaritate este dăunătoare celor în cauză, dar și nouă în ansamblu, societății.

Vinovați suntem cu toții și din păcate pentru cei mai tineri este și un efect al unei lipse de educație. Familia și școala nu-și mai îndeplinesc toate sarcinile. Copiii și tinerii nu mai sunt formați, educația nu-și mai îndeplinește sarcinile în această direcție fundamentală. Ei nu mai sunt crescuți cu grija de a pregăti cetățeni ai României. Avem uneori impresia că se dorește îndepărtarea celor tineri de hotarele țării. Fără îndoială, suntem cu toții cetățeni ai lumii și mai ales în timpurile noastre cetățeni ai Europei. Trebuie să cultivăm buna conviețuire, să respingem dușmăniile față de alții, să cultivăm prietenia, dar totodată să nu ne uităm propria țară, ba chiar să n-o privim cu desgust și mai ales să ne străduim fiecare să-i fim de folos. Să facem acest lucru, dacă nu din iubire de țară, cum ar fi firesc, cel puțin din propriul nostru interes individual, din dorința de a trăi într-un climat de bunăstare și de prosperitate.

Din păcate, asistăm la o adevărată campanie de desțărare a tinerilor. Ei sunt învățați să privească doar în afară și să considere patria lor o simplă haltă de trecere. O întrebare devenită clasică a jurnaliștilor, care este adresată tinerilor înzestrați, este dacă mai au de gând să rămână în țară sau dacă doresc s-o părăsească! Cândva o astfel de întrebare ar fi fost calificată ca rușinoasă, astăzi a ajuns un loc comun.

Cum ar putea fi îndreptată această stare de lucruri?

Este misiunea familiilor și a școlii, dar ele nu-și îndeplinesc această sarcină elementară și de bază. Țara și patria au dispărut dintre simțămintele fundamentale care să se cultive și sunt considerate de foarte mulți ca niște rechizite ale trecutului, vetuste și inutile, ba chiar demne de dispreț. Cetățeanul american trăiește având ca sentiment de bază patriotismul, respectul față de steag, imnul național, datoria față de țară, de cele mai multe ori pentru el o țară nouă.

De ce la români astfel de simțăminte să nu mai ființeze?

Imităm multe de peste Ocean, cuvenite și necuvenite, dar din ce pricină nu imităm și sentimentele patriotice și ne-am uitat țara?

articol preluat de pe http://gandeste.org/

Dialogurile dimineţii. Despre volumul “Fața nevăzută a homosexualității”

/0 Comentarii/în /de /1.374 vizite

Miercuri, 18 februarie 2015, a avut loc în București o conferință cu tema “Tulburarea identității de gen și viitorul omenirii”. Cu acest prilej a avut loc și lansarea cărții “Fața nevăzuta a homosexualității”.
Invitați in emisiune, autorii acestui volum: dr. Virgiliu Gheorghe, biofizician și Andrei Dîrlău, doctorand.

Universul credinței, TVR, 22 februarie 2015
Moderator: Andrei Victor Dochia
Redactor: Rafael Udriște
Categorie Educaţie
Licență YouTube standard

Omuloo, neanderthalianul civilizaţiei turnătoresciene

/0 Comentarii/în /de /1.590 vizite

Liviu Mihaiu – adevarul.ro

Vă amintiţi cred, toţi cei care aţi degustat din veşnicia care s-a născut la sat, cum uliţa colbuită era pentru orice orăşean de la bunica un culoar al interogării ţărăneşti. „Al cui eşti tu, maică!?“ te-ntrebau insistent chivuţele de pe băncuţă după smeritul „Sărumâna“ pe care il dădeam privind razant prin freza de pistruiat.

„A lu Mitică Deaconu”, răspundeam eu. „Aaaah“, ziceau mămăiţele, „e a lu Mitică care o ţine pe Lenuţa din deal, fostă a lui Şchiopu care a fost şef la matu’ din Topologu“. Şi un nou subiect de „tocşoupăei“ se isca mintenaş pe marginea şanţului după trecerea mea prin studioul „tevede“, de identificare, recensământ şi clasare a trecătorului. De aceea, poate, casa la ţară e arareori în fundul curţii, ci cât mai aproape de drum, să nu scape nimeni vreo vremelnicie nebăgată-n seamă. Aşa e şi spaţiul public românesc, un radio-teve de şanţ, un vaiet continuu, centripet, al unei curiozităţi maladive, transformate odată cu trecerea forţată de la sat la oraş, în imaginea calsică a babei care întredeschide uşa de la bloc „să vază“ cu cine vii şi ce se mai aude…

Combinată cu vocaţia endemică de turnător-denunţător, obiectualizată în 45 de ani de comunism, zece ani de iliescenism şi zece de băsism, statul românesc s-a transformat dintr-unul ticăloşit într-unul poliţienesc captiv cu tabere în psihoză paranoidă permanentă.

Ulltimul set de bârfe din „poiana lui Iohann“ despre numirea lui Hellvig la SRI tinde să ignore cu desăvârşire orice război din afara graniţelor şi să-l continue pe cel din interior. Taberele se aprind din nou, antipontiştii şi antibăsiştii au început din nou schimbul de înjurături! „Al cui e Hellvig, maică!!?” Traian Băsescu, crescut în patologia de cazarmă a serviciilor secrete vechi şi noi, a scrâşnit în stilul său hipnotic de mare hater în grad de comandor, căruia nu i-a scăpat nimic de terfelit în galantarul patrimoniului naţional, de la Rege la Arafat şi-napoi, zice scrâşnind: „E Omuloo Voiculescu, pus de premierul Grivco, recte Iohannis.“

Alţii, din zona vintage-naţionalistă, observă disperaţi că Eduard Hellvig a fost şef de programe la fundaţia Soros şi strigă îngrijoraţi vadimian: „Omuloo Soros racolat în studenţie”, îndealtfel o temă anti societate civilă veche prin ziarele oficiale ale Noii Securităţii.

Apoi vine Lenuţa a lu’ Chioru din deal (acum la vale) şi spune că e (şi) Omuloo Coldea – aka jurnalul Elenei Udrea aflat in custodia generalului Cristoiu:

„La un moment dat aflând că la sediul SRI din Băneasa se duc Eduard Hellvig şi Petrache de la Ilfov, la Coldea, să se pună de acord pe diverse lucruri legate de Iohannis şi că aceştia spuseseră că i-a asigurat Coldea că nu va fi declarat incompatibil până la alegeri Iohannis, m-am dus să-i spun lui Maior că se lucrează împotriva lui Ponta cu aceste metode.“

Ziaristul Cristian Câmpeanu de la România Liberă, conform logicii propuse şi recunoscute naţional, Omuloo Dan Adamescu, proprietar al ziarului şi general de asigurări pe zona germană, aflat acum in pârnaie, spune că Hellvig e rezultatul inţelegerilor dintre Iohannis şi Ponta şi că va pune capăt anticorupţiei pe zona SRI; Sultănoiu de la Gândul spune scurt că e doar Omuloo Iohannis pentru SRI. Alţii, din mahalale conexe liberalilor, spun că e Omuloo Antonescu, care cu ocazia instalării lui EH pe fotoliul lui Maior ar putea să-şi anuleze neplăcuta vacanţă a tăcerii autoimpuse şi să spere-n gura mare la un viitor mandat prezidenţial.

Cum partidul serviciilor UNPR al generalului Oprea, zis şi „Interesul Naţional”, a aplaudat prompt propunerea preşedintelui, iar ziariştii acoperiţi de Colegiul Naţional de Apărare, acum la desk office-ul teve al complexului militaro-securistic românesc nu au rostit niciun „adevăr“ sau acuză la adresa extracţiei lui Hellvig, imi confirmă şi-mi prezice o teorie, care este cea a lui Marian Sultănoiu răsturnată în oglindă: nu e omul lui Iohannis pentru SRI, ci Omul SRI pentru Iohannis…de fapt, singura variantă rămasă neexploatată public din motive mai mult decât evidente în „libera exprimare“ a presei ocupate.

Şi da, o să intrebaţi puţin mai jos: „Dar tu, Mihaiule, Omuloo cui eşti matale!?“ Şi o să vă răspund ca la ancheta ţărănească ancestrală: Sunt a lu’ Mitică Deaconu, care a trăit cu a lu’ Caţavencu şi a lu’ Guerrilla, nebunu’ăa de voia să salveze delta...

Sau, dacă ar fi să mă iau după ultima mea evaluare făcută de un sibian apropiat al Bilderberg-ului: „Un paranoic care vede numai ofiţeri acoperiţi peste tot”. Ceea ce este pe deplin corect…

UnFuck Romania!
articol preluat de pe http://adevarul.ro/

Pe urmele Castelului din Carpati. Minunata Romanie din inima lui Jules Verne

/0 Comentarii/în /de /1.680 vizite

formula-as.ro

…
Rosia Montana, “un adevarat izvor al bogatiei” transilvane

“Aceasta bucata ciudata din Imperiul Austro-Ungar, Transilvania, inseamna in traducere “tara padurilor”. Se invecineaza la nord cu Ungaria, la sud cu Valahia, iar la est cu Moldova. (…) e un fel de Elvetie, dar inca pe atat de mare, nefiind insa mai populata. Cu podisuri numai bune pentru diversele culturi, pasuni imbelsugate, vai desenate dupa capriciile naturii si piscuri severe, Transilvania, brazdata de ramificatiile de origine plutonica ale Carpatilor, este traversata de numeroase cursuri de apa, care se varsa in Tisa si in Dunarea cea superba, ale carei Porti de Fier, aflate la cateva mile mai la sud, inchid defileul lantului Muntilor Balcani, la granita dintre Ungaria si Imperiul Otoman. (…) Indiferent de statutul sau politic, a ramas in continuare un taram unde traiau mai multe semintii, care au conlocuit fara sa se contopeasca, de exemplu, valahii sau romanii, ungurii, tiganii, dar si saxonii…”.

Pe urmele Castelului din Carpati

Ruinele Cetatii Colt

Pe un carnetel legat in piele aurie, Jules Verne a asternut cateva note de lectura despre tot ce a putut afla legat de bogatiile Transilvaniei: solul fertil, minele de sare de la Turda, muntele Praid, cu zacamantul de clorura de sodiu, minele de la Remetea, care produc plumb, galena, mercur si mai ales fier, minele de la Hunedoara, minele de carbune de la Hateg, Livezeni si Petrosani, apoi minele de aur de la Abrud, de la Campeni, “regiunea cautatorilor de aur, unde o multime de mori cu utilaje foarte simple sapa nisipurile de la Rosia Montana, “un adevarat izvor al bogatiei” transilvane”. “Iata, se pare, un district foarte favorizat de natura, dar in care totusi bogatia nu contribuie cu nimic la bunastarea populatiei”, gandeste Jules, in timp ce-si mangaie barba stufoasa. Transcrie ideea pe o ciorna. Cine stie, poate o va folosi candva…

…

“Urmasii vechilor daci…”

Pe urmele Castelului din Carpati

Pastorul Frik – descendent al vechilor daci

“La Veresti, ca de altfel in toata partea aceasta a Transilvaniei, nu se vorbeste nici germana, nici maghiara, ci doar romana, chiar si in cele cateva familii de tigani, mai degraba stabilite de tot, decat provizoriu, in diverse sate din tinut. Acesti venetici preiau limba locurilor prin care se aciuiesc, si la fel si religia. Au adoptat chiar si ritul ortodox, conformandu-se religiei crestinilor in mijlocul carora s-au asezat”, scrie Jules Verne.

Apoi, cum sa nu sugereze filiatia dacica a bravilor ardeleni? “Din ce rasa facea parte pastorul Frik? Era un descendent al vechilor daci?”, arunca el un indiciu, pentru ca mai tarziu, cand il introduce pe Radu de Gorj, sa fie mai explicit: “La sfarsitul secolului al XIX-lea, ultimul reprezentant al seniorilor de Gorj ramasese baronul Radu. Nascut in castelul din Carpati, isi vazuse familia stingandu-se in jurul sau, inca din frageda tinerete. (…) Amintirea tarii in care se nascuse ramasese adanc intiparita in inima tanarului baron de Gorj. In cursul peregrinarilor sale prin acele tari indepartate, nu-si uitase niciodata patria transilvana. Astfel, se intoarse sa ia parte la una dintre rascoalele sangeroase ale vremii, ale taranilor romani care se revoltau impotriva opresiunii maghiare. Urmasii vechilor daci fusesera invinsi…”.

cititi mai mult pe http://www.formula-as.ro/2010/947/documentar-90/pe-urmele-castelului-din-carpati-13170

Interviu cu Liviu Mihaiu. “Poporul roman se afla intr-un mare pericol”

/0 Comentarii/în /de /1.976 vizite

Despre “razboiul om la om, institutie la intitutie, firma la firma” vorbeste jurnalistul Liviu Mihaiu. Cauzele sale, sustine fondatorul Radio Guerrilla, sunt de gasit in mostenirea nefasta a regimului comunist, iar solutia nu poate fi decat una singura – revenirea Regelui Mihai pe tron, la Bucuresti.

de Vlad Stoicescu si Oana Dan - dela0.ro

Foto: Facebook / Liviu Mihaiu

Liviu Mihaiu e neobisnuit de calm in aceasta seara. Se ajuta doar de cateva gesturi largi pentru a-si impinge argumentele, dar vocea ii ramane perfect egala. De obicei, Mihaiu e exact invers, un vulcan de temperament pe care ti-l imaginezi aruncandu-si mainile a indignare cand glasul sau evadeaza cu forta pe frecventele Radio Guerrilla. Si totusi, in seara asta fara stele de deasupra Bucurestiului, vocea sa s-a imblanzit. Efectul e paradoxal: calmul tonului e insotit de o evaluare dura a cauzelor care, inlantuite, au adus Romania in prezentul acesta ambiguu, lipsit de repere si de perspective. Mihaiu crede ca exista un vinovat principal – comunismul –, mai multi vinovati mai mici – birocratia, lipsa de implicare civica, presa –, dar si o solutie – monarhia, pe care o vede ca fiind regimul cel mai favorabil puterii exemplului personal.

A devenit un loc comun sa spunem ca, in istoria noastra din ultimii 150 ani, mai multe lucruri ne-au dezbinat decat ne-au unit. Ce ne-a iesit bine, totusi? Ce ne-a ajutat sa evoluam?

Liviu Mihaiu: S-o luam putin dupa eficienta pe care au avut-o diferite regimuri in tara noastra. Teoria mea este ca nicicand nu i-a fost mai bine Romaniei decat in monarhie. Toata perioada noastra renascentista ca tara, ca popor si ca natiune a avut loc in cei 80 de ani de monarhie. Mai precis, asa cum spunea si Eliade, cea mai fericita perioada a Romaniei a fost in Interbelic. De acolo ne vin toate valorile. Nu exista nimic mai bun in ce a creat aceasta natiune decat ce a creat in monarhie. Cei mai mari maestri, cea mai tare moneda, cea mai puternica pozitionare ca tara au fost in timpul monarhiei. Proiectul care a avut cel mai mare succes in istoria Romaniei a fost monarhia insasi.

Un proiect care nu a reusit, insa, sa impiedice aparitia unor monstri ideologici, precum nationalismul. Monstri care au produs, in ultima instanta, insasi disparitia monarhiei.

Noi avem acest tip de cliseu, aceasta spaima care astazi ne face foarte rau: anume ca strangerea unei natiuni in jurul unor valori nationale inseamna, de fapt, nationalism. Iar nationalismul inseamna un fel de patologie nationala. Fals. Elitele noastre monarhiste, care s-au nascut dupa revolutia de la 1848 si pana in 1947, toate au fost nationale, nationaliste si religioase. Cei mai frumosi si inalti romani pe care i-a avut Romania in Paris se intalneau la biserica, aveau fiecare scaunul lui in biserica sub care scria Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Brancusi. Sigur, poate nu mai e foarte trendy sa fii crestin si sa fii nationalist. Elitele noastre asa au fost, asa au avut succes.

Cred ca putem sa convenim asupra unui principiu: exista o diferenta intre nationalismul lui Eugen Lovinescu si cel al lui Nae Ionescu.

Nationalismul romanesc nu sfarseste intotdeauna cu Holocaustul. Aia a fost o conjuctura europeana, care a costat Romania, care a culpabilizat Romania. Nationalismul in partea lui benefica este strangerea unui popor in jurul valorilor nationale.

Cititi mai mult pe http://www.dela0.ro/liviu-mihaiu-un-popor-care-nu-se-bucura-timp-de-mai-multe-zeci-de-ani-se-afla-intr-un-mare-pericol

 

Interviu cu Liviu Mihaiu – adevarul.ro

 

materiale preluate de pe http://adevarul.ro/

Solicităm președintelui Klaus Iohannis clarificări privind Roșia Montană

/0 Comentarii/în /de /1.292 vizite

rosiamontana.org

Scrisoare deschisă către Președintele României, domnul Klaus Iohannis

Domnule Președinte,

Proiectul de minerit cu cianuri propus la Roșia Montană este supus ultimei tentative de resuscitare, Gabriel Resources fiind în căutare de aliați. Acest lucru nu este deloc nou, istoricul avizării minei arătând deja că oficiali români de rang înalt au renunțat adesea prea ușor la apărarea interesului public și s-au îmbarcat în susținerea conducerii Gabriel Resources.

Invitația la conciliere amiabilă transmisă de către compania minieră domniei voastre nu este un act de curtoazie al unui investitor de bună credință, ci doar o o formalitate necesară în avansarea unui eventual caz de arbitraj internațional. De altfel, această opțiune rămâne ultima resursă a managementului companiei de a oferi satisfacție investitorilor speculanți, în condițiile în care societatea românească respinge cu fermitate mineritul cu cianuri.

Declarația dumneavoastră recentă potrivit căreia “proiectul trebuie rediscutat, (…) așa cum a fost conceput, nu mi se pare potrivit” nu face decât să realimenteze nemulțumirea opiniei publice, mai ales în contextul ultimatumului companiei. Nu putem să nu remarcăm similitudinea poziției dvs cu alte declarații sterile ce au iritat zecile de mii de cetățeni ce au ieșit în stradă pentru respectarea legii. În 2011, premierul Emil Boc declara că “proiectul Roșia Montană trebuie rediscutat”, în timp ce președintele Traian Băsescu susținea că “proiectul să înceapă cu renegocierea beneficiilor”. Chiar și prim-ministrul Ponta a anunțat renegocierea cu succes în 2013. Toate aceste luări de poziție au atras după sine menținerea pe linie de plutire a unui proiect neviabil şi profund nelegal, prin livrarea acestor infuzii nejustificate de optimism instituţional. Efectul implicit a consemnat creșterea cotațiilor bursiere ale companiei.

Noua declaraţie a domniei voastre vine în contradicție cu declarațiile anterioare mult mai ferme pe care le-aţi făcut, precum: “De fapt, la Roşia Montană s-a pornit din capul locului cu stângul şi nu trebuie continuat pe aceeaşi cale. Nu putem fi de acord cu o tehnologie care poate să ducă la catas­trofe, cum s-a întâmplat zi­lele trecute în Canada” (n.r. ruperea barajului de la Mount Polley în august 2014). Aceste afirmații au fost făcute în perioada de pre-campanie electorală când numeroși politicieni sunt predispuși să includă în discurs argumente agreate de alegători. Dar schimbarea tonului pune la îndoială încrederea cu care ați fost investit de societatea românească. Nu putem să nu ne întrebăm, dacă în schimbarea direcției discursului dvs., nu a cântărit semnificativ opinia consilierului Mihai Răzvan Ungureanu. Acesta invita încă din 2012 la renegocieri “până cand se atinge maximul de beneficiu posibil”.

Subliniem, domnule Preşedinte, că nu face parte din prerogativele funcției domniei voastre şi din a niciunei autorităţi publice, de altfel, să negocieze proiectul unui investitor privat, dat fiind aceea că toate condiţiile tehnice şi legale, precum şi posibilele beneficii ale statului sunt strict reglementate prin lege, autorităţile fiind doar în măsură să aprobe sau să respingă un proiect printr-o decizie administrativă strict bazată pe lege şi nu pe negociere. Societatea românească a sperat, prin alegerea dumneavoastră, la un aliat, care să aducă la lumină argumentele societății civile îndelung ignorate şi să impună respectarea fermă a legii. Vă reamintim deopotrivă că lupta anti-corupție, pe care o susțineți în mai toate declarațiile publice, nu va putea fi câștigată punând sub tăcere afacerea Roșia Montană, ci încurajând instituțiile statului să dea un răspuns solicitărilor formulate inclusiv către DNA, de anchetare a modului în care s-au acordat licențe și avize acestui investitor.

La aceste recente declarații se adaugă și întârzierea răspunsului promis celor peste 11.000 de cetățeni care v-au cerut sprijinul în respectarea legii la Certej, cel de-al doilea mare proiect cu cianuri din Transilvania. Vă atragem atenția că în acest caz, Inspectoratul de Stat în Construcții a confirmat nelegalitatea autorizațiilor de construire emise.

Invitația lansată primului-ministrul Ponta de a renegocia nu vă face cinste în condițiile în care acesta este susținător declarat al distrugerii Roșiei Montane. Mulți dintre noi se întreabă dacă aceste declarații nu reprezintă un prim semnal de cedare în fața amenințărilor instrumentate de Gabriel Resources. Vă reamintim că ultima “negociere” purtată de prim-ministrul Victor Ponta cu societatea Gabriel Resources a avut drept rezultat o propunere legislativă dedicată companiei miniere şi prin care nu mai puţin de 20 de acte normative aplicabile în domeniu se declarau inoperante în cazul proiectului, admitându-se chiar derogari de la prevederi constituţionale.

Vă asigurăm domnule Președinte, că nu suntem dispuși ca viitorul Roșiei Montane să redevină subiect de negociere sau tergiversare instituțională și vă solicităm să vă clarificați neîntârziat punctul de vedere.

Cu respect,
Eugen David
Președinte Alburnus Maior

http://www.rosiamontana.org