Articole

DNA trece Prutul. Laura Codruţa Kovesi pleacă la Chişinău

Laura Cotruţa Kovesi, la primirea premiului GDS, 12 martie 2015 (Epoch Times România)
articol – Loredana Diacu (Epoch Times România)

Procurorul şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, va întreprinde, săptămâna viitoare, o vizită de lucru în Republica Moldova săptămâna viitoare la invitaţia premierului, Chiril Gaburici, relatează Hotnews.

Vizita a fost solicitată în contextul în care premierul Chiril Gaburici a anunţat mai multe iniţiative anticorupţie, printre care şi impulsionarea reformării instituţiilor de ocrotire a normelor de drept – Procuratura Generală, Comisia Naţională de Integritate, Centrul Naţional Anticorupţie, reiese dintr-un comunicat al Guvernului de la Chişinău iar invitaţia ar fi fost făcută în cadrul unei discuţii telefonice pe care Gaburici a avut-o cu Victor Ponta.

“Suntem foarte determinaţi să luptăm cu corupţia la toate nivelurile, iar România este un exemplu pozitiv pentru Republica Moldova, la acest capitol. De aceea, credem că anume discuţiile directe cu şefa DNA şi prezentarea practicilor eficiente de luptă cu corupţia din România va încuraja autorităţile noastre să fie mai ferme în acţiunile pe care urmează să le întreprindă, pentru a combate fenomenul corupţiei din toate sistemele”, a declarat Chiril Gaburici, în timpul discuţiei telefonice cu omologul său român.

Laura Codruţa Kovesi se va întâlni la Chişinău cu directorul CNA, Viorel Chetraru, preşedintele CNI, Anatolie Donciu, ministrul Justiţiei, Vladimir Grosu, ministrul Afacerilor Interne, Oleg Bălan, precum şi alţi responsabili din domeniu.

În perioada următoare, Republica Moldova va fi vizitată de o echipă de experţi condusă de fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, în prezent – consilierul Preşedintelui ucrainean, Petro Poroşenko, care are experienţă în implementarea reformelor şi combaterea corupţiei la toate nivelurile, se mai arată în comunicatul guvernului de la Chişinău.

Reamintim că Republica Moldova a fost zguduită în ultimii ani de uriaşe scandaluri de corupţie, care au stârnit nemulţumirea confraţilor noştri de peste Prut. La începutul acestei luni, zeci de mii de persoane au cerut în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, protestând faţă de abuzurile actualei guvernări.

Protestatarii au cerut restituirea necondiţionată a miliardului de euro jefuit de guvernanţi, demisia necondiţionată a conducerii Procuraturii, CNA, CNI, CSJ, Curţii de Apel Chişinău, instanţelor din capitală, Consiliul Concurenţei, Serviciului Vamal şi iniţierea procesului real de reformare a acestor instituţii, renunţarea imediată la atacurile antidemocratice asupra libertăţii presei prin adoptarea amendamentelor legislative coercitive la adresa jurnaliştilor şi prin strategii mafiote de a elimina de pe piaţă posturi de televiziune incomode.

articol preluat de pe http://epochtimes-romania.com/

(video) Defrișări ilegale, reclamate de Guvern la DNA

foto si articol preluate de pe B1.ro

Un raport referitor la situația fondului forestier din România a fost depus de Guvern la Direcția Națională Anticorupție, după o serie de verificări la direcţiile silvice din Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, informează B1 TV.

În raport se reclamă defrișările ilegale din țară, angajații de la Romsilva și firmele implicate în traficul fondului forestier fiind acuzate de abuz în serviciu, fals în acte, fals în declarații și fals intelectual.
Se mai arată în raport că marga lemnoasă se videa preferențiar.

Statul a fost păgubit cu sume uriașe de aceste manevre. Urmează să se calculeze prejudiciul statului.

“Biroul de presă al Guvernului este abilitat să vă pună la dispoziție sinteza rapoartelor de control privind verificările efectuate în legatură cu valorificarea produselor fondului forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea unor direcții silvice județene, unități din structura Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva,  precum și adresa Corpului de Control al primului-ministru către Directia Națională Anticorupție”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

“Corpul de control al primului-ministru a efectuat acțiuni de verificare la direcțiile din județele Bistrița-Năsăud, Maramureș, Mehedinți, Neamț și Suceava, în legătură cu valorificarea produselor fondului forestier proprietate publică a statului aflat în administrarea acestor entități, precum și la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, în legătură cu adoptarea de către acesta, în anul 2009, fără temei legal, a unui regulament.

În urma verificărilor efectuate au rezultat indicii privid săvârșirea a unui număr de 52 posibile fapte de natură penală”, se arată în documentul trimis DNA-ului.

Controlul efectuat a vizat perioada 16 martie 2009-31 decembrie 2012.

La Direcția Silvică Maramureș, într-un singur caz, 171 de arbori tăiați ilegal au ajuns în circuitul public, în urma a cel puțin 3 infracțiuni.

Astfel, societatea Ariana SRL a taiat ilegal arborii. Prima infracțiune. A doua – angajaţii direcției silvice au uitat să sesizeze organele judiare. Cum lemnul trebuia valorificat, inginerul Romsilva, Vasile Mureșan a comis infracțiunea de fals într-un referat care viza vânzarea celor 171 de arbori tăiați ilegal către compania Holzindustrie Schweighofer SRL.

În urma apariției în presă a unor dovezi privind practicile nu tocmai oneste de achiziție de masă lemnoasă de către compania austriacă, autoritățile române au luat măsuri.

Numele companiei austriece, primul jucător din industria de profil în țara noastră nu este singurul menționat în raportul DNA. Un alt nume important este cel al societăţii Kronospan Sebes SA.

Potrivit raportului DNA, pe raza direcției Silvică Suceava, această companie ar fi implicată în mai multe activități infracționale care au presupus, cel puțin din partea angajaților Romsilva comiterea unor infracțiuni precum abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fals in declaratii sau fals intelectual. Firmei i se permitea să participe la licitațiile organizate de Romsilva, deși înregistra datorii către regia autonomă, lucru nepermis prin legislație.

Activitatea infracțională ar fi căpătat proporții uriașe după ce în 2009-Consiliul de administrație al Romsilva a adoptat un regulament de vânzare a masei lemnoase adunată anual din pădurile statului, fara să aibă un temei legal, prin depasirea atribuţiilor prevazute în regulamentul de organizare şi functionare al Romsilva, prin comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, după cum se arată în raportul guvernamental.

Abuzurile din pădurile României ar putea fi stopate, susțin ONG-urile și foști ministri ai Mediului și pădurilor, prin adoptarea noului cod silvic, document care a stârnit o serie de controverse. 


Defrișări ilegale, reclamate de Guvern la DNA

articol preluat de pe http://www.b1.ro/

DNA cere Tribunalului Bucureşti arestarea şefului RA-APPS, pentru cumpărare de influenţă

foto – ziuanews.ro
articol – Mediafax

Procurorii DNA cer Tribunalului Bucureşti, joi, arestarea preventivă a directorului RA-APPS, Georgian Gabriel Surdu, în dosarul în care este acuzat de intervenţii la şeful CJ Buzău pentru ca firma lui să obţină un contract pentru lucrări de canalizare în valoare de aproape 11 milioane de euro.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reţinut miercuri pe directorul Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Georgian Gabriel Surdu, pentru cumpărare de influenţă.

Dosarul în care procurorii cer arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Gabriel Surdu a ajuns joi, în jurul orei 11.00, la Tribunalul Bucureşti, care va decide dacă directorul RA-APPS va sta în arestat preventiv, în arest la domiciliu sau va fi cercetat în libertate, sub control judiciar.

În acelaşi dosar, procurorii anticorupţie desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de Marian-Cristinel Bîgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău la data faptelor, în prezent suspendat, acesta fiind suspectat de trafic de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, în vara anului 2013, în contextul unei întâlniri pe care au avut-o într-un restaurant din Bucureşti, Georgian Gabriel Surdu i-ar fi solicitat lui Cristinel Bîgiu să-i faciliteze obţinerea unor contracte de lucrări publice în judeţul Buzău, pentru SC Construct Co Group SRL, firmă pe care directorul RA-APPS o administra printr-un intermediar. Surdu i-ar fi promis lui Bîgiu că îi va da 8% din valoarea contractului, respectiv 878.222,47 de euro, în schimbul intervenţiei sale la primarul comunei Ghergheasa, pentru câştigarea licitaţiei.

“Suspectul Bîgiu Marian Cristinel a fost de acord cu cererea inculpatului Surdu Gabriel Georgian şi i-a promis acestuia din urmă că-l va sprijini să obţină un contract de lucrări pentru firma respectivă, într-o comună de pe raza judeţului Buzău. La rândul său, inculpatul Surdu Gabriel Georgian i-a promis preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău că-i va remite, 8% din valoarea contractului, în schimbul intervenţiei sale pe lângă primarul localităţii respective, în vederea câştigării licitaţiei”, arată procurorii DNA, în ordonanţa de reţinere a directorului RA-APPS.

Anchetatorii susţin că Surdu şi Bîgiu ar fi convenit ca o primă tranşă, de 75.000 de euro, să fie dată la câteva zile de la momentul discuţiei, lucru care s-a şi întâmplat, banii fiind remişi preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău printr-un intermediar.

Ulterior, la 1 noiembrie 2013, în baza celor stabilite de Bîgiu, între primăria comunei Ghergheasa şi SC Construct Co Group SRL a fost încheiat un contract de prestări servicii, având ca obiect servicii de consultanţă constând în îndrumarea metodologică privind aplicarea de către primărie a procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie publică/acordurilor cadru, informarea Primăriei Ghergheasa asupra prevederilor legale şi schimbărilor survenite la nivel legislativ în domeniul achiziţiilor publice, verificarea documentaţiilor aferente procedurilor de atribuire, iniţiate de către primărie precum şi a documentelor care au fost întocmite pe parcursul respectivelor proceduri şi care au fost puse la dispoziţia prestatorului de către instituţia publică, din punct de vedere al conformităţii acestora cu prevederile legale, asistenţă în vederea întocmirii de către primărie a punctelor de vedere în legătură cu contestaţiile depuse în faţa instituţiilor abilitate prin care se atacau acte ale instituţiei, au mai scris procurorii în ordonanţa de reţinere a directorului RA-APPS.

cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/politic/dna-cere-tribunalului-bucuresti-arestarea-sefului-ra-apps-pentru-cumparare-de-influenta-14182558

(surse) Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, ar fi cerut în 2013 șefului CJ Buzău obținerea unui contract pentru firma pe care o controla

foto – ziuanews.ro
articol – AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Vicențiu Purcărea)

Directorul RA-APPS, Gabriel Surdu, este cercetat de DNA pentru că, în vara anului 2013, i-ar fi cerut președintelui Consiliului Județean Buzău de la această dată, Cristinel Bîgiu, să-i faciliteze obținerea unor contracte de lucrări pentru SC Construct Co Group SRL, firmă pe care o conducea prin intermediar, au declarat miercuri pentru AGERPRES surse judiciare.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții, susțin sursele, la sediul Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, sediul SC Construct CO Group SRL, în spațiul de lucru unde își desfășoară activitatea Horațiu Daniel Popa Vidan, precum și la imobilul unde locuiește acesta, dar și la domiciliul lui Adrian Oancea.

Aceleași surse au precizat că Bîgiu a fost de acord cu cererea lui Gabriel Surdu și l-a sprijinit să obțină un contract de lucrări pentru firma respectivă, în comuna Ghergheasa, în schimbul intervenției pe lângă primarul localității cerând 8% din valoarea contractului.

Firma SC Construct CO Group SRL ar fi fost condusă de Gabriel Surdu printr-un intermediar.

Potrivit surselor, în 21 mai 2014 între Primăria Ghergheasa și SC Construct CO Group SRL, administrată de Horațiu Daniel Vidan Popa, a fost încheiat contractul având ca obiect proiectarea și execuția ‘Modernizare drumuri de interes local și rețea publică de canalizare și stație de epurare în comuna Ghergheasa, jud. Buzău’, în valoare de aproximativ 11 milioane euro.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

Perchezitii DNA la RA APPS

sursa – https://www.youtube.com

(video) Primarul din Miercurea Ciuc ar fi primit lunar 10.000 de euro de la firma care taxează locurile de parcare

Foto: (c) Adrian CUBA / AGERPRES FOTO
Articol – AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Primarul din Miercurea Ciuc, Robert-Kalman Raduly, ar fi primit mită lunar de 10.000 euro de la firma care taxează locurile de parcare în municipiu, au declarat, miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Procurorii DNA efectuează miercuri percheziții la sediul Primăriei Miercurea Ciuc, la locuințele primarului Robert — Kalman Raduly și viceprimarului Domokos Szoke, dar și la sediile firmelor Garden Center Grup SRL, Topo Service SA, domiciliul lui Eross Zoltan, sediul RVA Mureș Insolvency Specialists.

Sursele citate susțin că în cauză sunt implicate firme și interese ale primarului în alocarea locurilor de parcare.

Potrivit acestora, firma City Parking ar fi dat primarului mită de 10.000 euro lunar ca acesta, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să le acorde facilități pentru concesionarea locurilor de parcare și chiar a dat dreptul acestei societăți să amendeze șoferii care parchează neregulamentar pe raza municipiului.

Primarul ar mai fi primit mită de 200.000 lei în schimbul obținerii autorizațiilor de construcție și pentru realizarea amenajărilor rutiere necesare construirii și funcționării hipermarketului Dedeman.

Aceleași surse au menționat că ar exista suspiciuni față de edil și pentru abuz în serviciu în legătură cu atribuirea unei locuințe ANL în favoarea unui consilier județean la CJ Harghita, cu care se află în relații apropiate.

De asemenea, Robert — Kalman Raduly ar mai fi suspectat că a condiționat atribuirea contractului de servicii având ca obiect ”servicii de telefonice mobilă” în favoarea SC Vodafone SRL de primirea sumei de 5.000 euro, transferată prin virament bancar, ca și ”sponsorizare”, într-un cont bancar aparținând unei firme având ca acționar/administrator o persoană de încredere.

articol – preluat de pe http://www.agerpres.ro/

(video) Dosar de politician: Cathedral Plaza, afacerea imobiliară penală

foto – luju.ro
articol – b1.to

Astăzi vorbim despre una dintre cele mai urât mirositoare afaceri făcute în zona Primăriei Bucureștiului. Actorii afacerii sunt Sorin Oprescu și Eyal Ofer, unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Israel.

Cazul de azi vizează Cathedral Plaza, un caz unic în România prin numeroasele ilegalități făcute în timpul și după construirea clădirii.

Imobilul a fost construit cu banii afaceristului israelian începând cu anul 2006. Clădirea nu poate fi folosită, pentru că turnul a fost construit lângă Catedrala Romano-Catolică, fără acordul Episcopiei Bisericii Catolice.

Dosar de politician-28 aprilie

articol preluat de pe http://m.b1.ro

(surse) Aproximativ 6.000 de dosare, privind retrocedări, ridicate de la Primăria Timișoara

foto – aktual24.ro
articol – AGERPRES/(AS — autor: Otilia Halunga, editor: Cristian Anghelache)

Anchetatorii ar ridica marți aproximativ 6.000 de dosare de la Primăria Timișoara într-un dosar legat de retrocedări prevăzute de Legea 112/1995, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), structura centrală, efectuează percheziții, marți, la Primăria Timișoara, de unde ridică documentele de la Serviciul Terenuri legate de vânzarea imobilelor pe Legea 112 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, în cadrul unui dosar complex.

“Nu știu despre ce este vorba, dar vă voi comunica ulterior”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Legea 112 reactualizată precizează că persoanele care erau chiriași ai respectivelor locuințe în anul 1995 pot cumpăra locuințele în rate, la prețuri avantajoase, dar primăria ar fi vândut astfel de locuințe și unor persoane care nu îndeplineau această condiție, respectiv nu erau chiriași la data intrării în vigoare a legii, ci au devenit ulterior chiriași.

Surse juridice spun că aceste vânzări s-ar fi făcut ilegal, în baza unor contracte semnate de o comisie a Primăriei Timișoara, prin care se făcea o derogare de la lege.

Corpul de Control al primului-ministru a făcut un control legat de modul în care s-au efectuat aceste restituiri în ultimii ani, iar raportul care a constatat o serie de ilegalități a fost trimis DNA.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro/

(video) Dosar de politician: Gruparea brokerilor de putere din Herăstrău

articol – b1.to
foto – captura video – b1.to

Există oameni protejați de structurile de securitate ale statului, o spune fostul șef al statului Traian Băsescu.

În dosarul de ieri, v-am făcut cunoștință cu Remus Truică, de numele căruia se leagă afaceri controversate.

Truică este pionul principal al unei echipe de afaceriști numiți brokeri ai puterii din România. Truică a mai înființat firme în domeniul energiei cu niște afaceriști chinezi, înființând mai multe firme off-shore. Truică trăia în condiții de lux, luni de zile pe Coasta de Azur sau Montecarlo.

Dacă adevărata sursă de bani nu sunt afacerile acestuia? Dacă a descoperit un mod miraculos de a face bani? Un lucru e cert, așa-zisele afaceri ale lui Truică sunt fie speculații imobiliare, fie niște combinații cu statul în diverse forme.

Dosar de politician-23 aprilie

articol preluat de pe http://m.b1.ro

Fost şef al Gărzii de Mediu, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită

foto si articol – Mediafax

Marius Bărbulescu, fost comisar general al Gărzii de Mediu, a fost reţinut, miercuri, de DNA fiind acuzat că a primit materiale de construcţie şi material lemnos de la un om de afaceri care voia să obţină controlul asupra unor păduri din zona Voineasa pentru a construi un domeniu schiabil.

Procurorii DNA Piteşti au dispus reţinerea lui Ion Marius Bărbulescu, comisar general la Garda Naţională de Mediu (GNM) în 2009, 2011 şi 2012, director al Direcţiei Generale de Control a Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate din cadrul GNM (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru trafic de influenţă în formă continuată (8 acte materiale) şi luare de mită.

Alături de el, a fost reţinut şi Gheorghe Deaconeasa, administrator al unor societăţi comerciale şi fundaţii, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată (8 acte materiale), dare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Potrivit procurorilor, în perioada 2009 – 2011, Gheorghe Deaconeasa, în calitate de reprezentant al unei fundaţii, a acţionat în scopul obţinerii controlului asupra unei importante suprafeţe de teren forestier situată pe raza judeţelor Vâlcea, Gorj şi Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potenţialului turistic al staţiunii Voineasa, judeţul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârşia Lotrului, precum şi a obţinerii custodiei şi, mai apoi, a dreptului de administrare pentru sit-ul Natura 2000 Parâng prin intermediul fundaţiei pe care o reprezintă.

Deaconeasa deţinea în zona respectivă, direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafeţe de păduri, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponenţial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârşia Lotrului.

În acest sens, omul de afaceri i-a promis şi i-a remis lui Bărbulescu materiale de construcţie şi material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 de lei, spun anchetatorii.

În schimbul acestor foloase, fostul şef al GNM ar fi intervenit pe lângă funcţionari din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea şi Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Craiova, ambele în vederea obţinerii de către Deaconeasa a unor avize de mediu necesare pentru proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de agrement in staţiunea turistica Voineasa, Judeţul Vâlcea” şi Planului Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa, şi pe lângă funcţionari publici din cadrul Ministerului Mediului şi celorlalte instituţii şi autorităţi publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea omului de afaceri.

De asemenea, Bărbulescu ar fi intervenit şi pe lângă personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceştia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancţiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, pe lângă echipele de control din cadrul Ministerului Mediului, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile lui Deaconeasa şi fundaţiei sale, şi pe lângă comisarii Gărzii de Mediu Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceştia în cursul lunilor august – septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007(privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice), în rezervaţiile naturale din situl Natura 2000 Parâng.

cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/social/fost-sef-al-garzii-de-mediu-retinut-de-dna-pentru-trafic-de-influenta-si-luare-de-mita-14141158

DOSARUL REFERENDUMULUI: DNA cere pedeapsă cu executare pentru Liviu Dragnea

foto. – Mediafax
articol – Catalin Lupasteanu – Mediafax

Procurorii anticorupţie au cerut miercuri la ICCJ condamnarea lui Liviu Dragnea în dosarul Referendumului la o pedeapsă cu executare, susţinând că martorii propuşi de apărarea lui Dragnea au vorbit înainte de audieri cu acesta pentru a-şi pune în acord declaraţiile.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea a spus, când a ajuns la instanţa supremă, că nu a găsit în rechizitoriul procurorilor nicio probă pentru faptele pentru care este judecat.

“Sper să fiu achitat, pentru că n-am găsit în rechizitoriu vreo probă prin care să se dovedească că aş fi făcut faptele pentru care am fost trimis în judecată”, a afirmat Liviu Dragnea.

Reprezentantul DNA, prezent miercuri la dezbaterile finale din dosarul Referendumului, le-a cerut judecătorilor instanţei supreme ca Livu Dragnea să fie condamnat la o pedeapsă cu executare în acest caz.

“Considerăm că martorii propuşi în apărare au discutat înainte de termen cu inculpatul pentru a cădea de acord cu ce să spună în instanţă”, a menţionat procurorul.

Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul “Fraudă la referendum”, în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.

Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, “cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale”.

Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.

“Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare – preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare – au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
În dosarul Referendumului, la termenul din 11 martie, au fost audiaţi ca martori premierul Victor Ponta şi ministrul Apărării, Mircea Duşă.

cititi mai mult pe http://m.mediafax.ro/social/dosarul-referendumului-dna-cere-pedeapsa-cu-executare-pentru-liviu-dragnea-14137851