Fost şef al Gărzii de Mediu, reţinut de DNA pentru trafic de influenţă şi luare de mită
foto si articol – Mediafax
Marius Bărbulescu, fost comisar general al Gărzii de Mediu, a fost reţinut, miercuri, de DNA fiind acuzat că a primit materiale de construcţie şi material lemnos de la un om de afaceri care voia să obţină controlul asupra unor păduri din zona Voineasa pentru a construi un domeniu schiabil.
Procurorii DNA Piteşti au dispus reţinerea lui Ion Marius Bărbulescu, comisar general la Garda Naţională de Mediu (GNM) în 2009, 2011 şi 2012, director al Direcţiei Generale de Control a Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate din cadrul GNM (2010), în prezent director general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, pentru trafic de influenţă în formă continuată (8 acte materiale) şi luare de mită.
Alături de el, a fost reţinut şi Gheorghe Deaconeasa, administrator al unor societăţi comerciale şi fundaţii, pentru cumpărare de influenţă în formă continuată (8 acte materiale), dare de mită şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Potrivit procurorilor, în perioada 2009 – 2011, Gheorghe Deaconeasa, în calitate de reprezentant al unei fundaţii, a acţionat în scopul obţinerii controlului asupra unei importante suprafeţe de teren forestier situată pe raza judeţelor Vâlcea, Gorj şi Hunedoara din perspectiva proiectului ce viza dezvoltarea potenţialului turistic al staţiunii Voineasa, judeţul Vâlcea, prin construirea unui domeniu schiabil în zona Vidra – Obârşia Lotrului, precum şi a obţinerii custodiei şi, mai apoi, a dreptului de administrare pentru sit-ul Natura 2000 Parâng prin intermediul fundaţiei pe care o reprezintă.
Deaconeasa deţinea în zona respectivă, direct sau prin persoane fizice sau juridice interpuse pe care le controla, mari suprafeţe de păduri, unele amplasate în imediata vecinătate a DN7A, respectiv a lacului Vidra, a căror valoare a crescut exponenţial în contextul realizării proiectului privind domeniul schiabil din zona Vidra – Obârşia Lotrului.
În acest sens, omul de afaceri i-a promis şi i-a remis lui Bărbulescu materiale de construcţie şi material lemnos, manoperă, transport, în valoare de 50.228 de lei, spun anchetatorii.
În schimbul acestor foloase, fostul şef al GNM ar fi intervenit pe lângă funcţionari din cadrul Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea şi Agenţiei Regionale de Protecţie a Mediului Craiova, ambele în vederea obţinerii de către Deaconeasa a unor avize de mediu necesare pentru proiectul “Dezvoltarea infrastructurii de agrement in staţiunea turistica Voineasa, Judeţul Vâlcea” şi Planului Urbanistic Zonal Definitivat – comuna Voineasa, şi pe lângă funcţionari publici din cadrul Ministerului Mediului şi celorlalte instituţii şi autorităţi publice implicate în procedura de evaluare a dosarelor de candidatură pentru atribuirea custodiei sitului Natura 2000 Parâng, finalizată în favoarea omului de afaceri.
De asemenea, Bărbulescu ar fi intervenit şi pe lângă personalul silvic din cadrul Inspectoratului Teritorial Regim Silvic şi Vânătoare Vâlcea, în contextul verificării efectuate de aceştia în cursul lunii februarie 2010, pentru ca eventualele sancţiuni aplicate personalului Ocolului Silvic Voineasa să fie reduse, pe lângă echipele de control din cadrul Ministerului Mediului, în legătură cu realizarea a trei controale, pentru ca acestea să îi fie favorabile lui Deaconeasa şi fundaţiei sale, şi pe lângă comisarii Gărzii de Mediu Vâlcea, în legătură cu activitatea de control realizată de aceştia în cursul lunilor august – septembrie 2011, în legătură cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute de OUG nr. 57/2007(privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice), în rezervaţiile naturale din situl Natura 2000 Parâng.
cititi mai mult pe http://www.mediafax.ro/social/fost-sef-al-garzii-de-mediu-retinut-de-dna-pentru-trafic-de-influenta-si-luare-de-mita-14141158