Alexie (sau Alexei) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia, actualmente Republica Moldova
foto si articol: cersipamantromanesc.wordpress.com
La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia. la Congres tine o cuvantare inflacarata profesorul,preotul si poetul Alexei(Alecu) Mateevici, autorul poeziei Limba noastra(actualmente imn de stat al R.Moldova) in care spune printre altele:
“ Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze). Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români. Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)… Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”
Hotarîrile principale ale congresului: de la 1 septembrie 1917 scolile din satele moldovenesti sau în majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti; asemenea scoli se vor deschide si în orase; limba de predare în aceste scoli va fi limba moldoveneasca; în scrisul national se va folosi alfabetul latin; scoli pentru moldoveni se vor deschide si în stînga Nistrului; se vor organiza cursuri pentru pregatirea învatatorilor; se vor înfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.Limba rusa ramane obiect de predare obligatoriu pentru toti elevii.
Am primit un nou apel de la Glib Isidor, care ne îndeamnă să venim la 27 martie pentru a da start unirii!!#27martie #teatruldeoperasibalet #damstartunirii
În jur de o sută de mii de oameni, potrivit organizatorilor – Platforma Civică Demnitate și Adevăr -, protestează la această oră în Piața Marii Adunări Naționale.
Manifestanții sunt hotărâți să stea în Piața Marii Adunări Naționale până în momentul în care dezideratele lor vor fi îndeplinite.
„Nu vom pleca de aici până ce nu vom fi ascultați. Am făcut trei manifestații de amploare, zeci de pichetări în această vară, dar niciodată solicitările noastre nu au fost ascultate de guvernarea criminală. Dacă plecăm, nu ne vor mai permite să ne mai întoarcem. Nu ne vor mai permite să mai protestăm”, a declarat Alex Cozer, unul dintre membrii Platformei.
Manifestanții au votat unanim pentru crearea unui grup de inițiativă care va discuta cu guvernarea pentru a implementa cerințele populare.
Printre aceastea se numără depolitizarea instituților de stat, demisia președintelui Nicolae Timofti și alegerea unui nou președinte de către popor.
„Acest președinte al criminalilor nu mai poate să stea în funcție. trebuie să-și dea demisia și să alegem un președinte al poporului, prin vot direct. Noi suntem poporul”, a declarat Vasile Năstase, membru al Platformei.
La manifestație participă cetățeni din toată Republica Moldova, reprezentanței ai tinerilor, profesorilor, medicilor, veteranilor de pe Nistru, dar și cetățeni care s-au întorc din străinătate pentru acest protest. Într-un glas, protestatarii s-au declarat împotriva actualei clase politice, pe care o consideră vinovată de „jaful miliardului” și compromiterea parcursului european.
Numeroși protestatari au venuit cu corturile și sunt hotărâți să rămână în centrul Chișinăului până solicitările le vor fi îndeplinite.
Diaspora, alături de manifestanţii din PMAN; Acţiuni de solidaritate în Spania, SUA, Marea Britanie, Irlanda
articol – independent.md
6 septembrie 2015
Diaspora – foto: independent.md
Diaspora este alături de Marea Adunare Naţională de la Chişinău. Concomitent cu protestul împotriva oligarhilor care au capturat Republica Moldova, şi în alte capitale europene se desfăşoară mitinguri similare.
Concetăţenii noștri s-au adunat în Irlanda, Marea Britanie, Spania, SUA și în alte țări.
În jur de o sută de mii de oameni, potrivit organizatorilor – Platforma Civică Demnitate și Adevăr -, protestează la această oră în Piața Marii Adunări Naționale. Manifestanții sunt hotărâți să stea în Piața Marii Adunări Naționale până în momentul în care dezideratele lor vor fi îndeplinite.
Diaspora – Irlanda, Dublin: foto: independent.md
Diaspora – Marea Britanie. Northampton: foto: independent.md
Cetățenii din diaspora se solidarizează cu cei din Republica Moldova, care protestează în număr mare în Piața Marii Adunări Naționale.
După ce am primit imagini din Marea Britanie, Spania, SUA, Irlanda și alte țări, pe adresa Independent.md au sosit imagini și din Danemarca.
„Grupul mic al moldovenilor din diaspora moldovenească din Danemarca se alătură protestului din Piața Marii Adunării Naționale și vă susține!”, se arată într-un mesaj al Olgăi Darii.
Diaspora Danemarca -
Manifestația continuă și la această oră în PMAN, acolo unde a fost instalat un Orășel al Libertății. Cetățenii sunt determinați să protesteze în continuare până ce revendicările lor vor fi auzite.
foto – facebook.com/basarabiapamantromanesc
articol – Alexandru Cristian Surcel – marturiilehierofantului.blogspot.ro
Alexandru Cristian Surcel – foot – facebook.com
13 iulie 2015
Prin februarie 2012, în contextul lucrurilor care se petreceau atunci în Piaţa Universităţii, l-am întâlnit pentru prima dată pe locotenent colonelul de jandarmi Neagu. Domnia sa mi-a explicat atunci că Jandarmeria Română este o “forţă de represiune”. Sintagma aceasta m-a şocat puţin, prea amintea de nişte realităţi cu ceva mai mult de două decenii mai vechi, aşa că am polemizat puţin cu domnul colonel, încercând să-l determin să facem diferenţa între “represiune” şi “coerciţie, menţinere a ordinii publice etc.”
Se pare însă că cel care avea dreptate în democraţia “originală” românească era domnul Neagu şi nu subsemnatul, cu toate studiile mele juridice care, vrând nevrând, creează o anumită sensibilitate faţă de astfel de nuanţe. Iar o anumită atitudine de crack down, ca să folosesc un barbarism anglicist care exprimă foarte plastic ideea, s-a tot simţit de vreo lună încoace, cam de pe când vicepremierul şi ministrul de interne Gabriel Oprea a devenit şi prim ministru interimar. Şi care persistă şi de când Victor Ponta şi-a reluat exerciţiul funcţiei de şef al Guvernului.
Astfel, amenzi s-au tot dat la diversele proteste din ultimii trei ani, mai ales la cele care s-au folosit de beneficiul articolului 3 din Legea 60/1991 a adunărilor publice, cel cu excepţiile de la condiţia notificării prealabile, sau care, fiind spontane, nu s-au putut circumscrie dispoziţiilor acestei legi vechi, desuete şi restrictive. Dar la manifestaţiile legate de despăduriri din 16 mai şi 7 iunie anul curent s-a forţat o anumită limită, amenzile aplicate fiind determinate excesiv, prin trecere directă către cuantumurile maxime, indiferent de antecedentele contravenienţilor şi prin cumularea chiar şi forţată a unor contravenţii diferite.
Este clar că nu mai avem de-a face cu o aplicare strictă, fie şi mecanică a legii, ci cu o anumită voinţă politică de a intimida oamenii care vin la proteste, astfel încât să nu mai apară vârfuri precum cele din ianuarie 2012, “toamna românească” dintre 1 septembrie şi 21 decembrie 2013, din noiembrie 2014 sau de la marele marş contra despăduririlor din 9 mai 2015. Ei bine, iată că nu scapă de acest “zel” nici măcar o cauză asupra căreia există aproape un consens naţional, cu care marea majoritate a populaţiei, cvasi-integralitatea clasei politice (cel puţin la nivel declarativ) şi înşişi lucrătorii Jandarmeriei Române sunt de acord: refacerea unităţii naţionale prin reunirea Republicii Moldova şi a României.
Aşadar, aşa cum se poate vedea din fotografia de mai sus, subsemnatul, în calitate de organizator al manifestării care a încheiat ieri la Bucureşti Marşul lui Ştefan cel Mare, pornit cu o săptămână înainte din Chişinău, din cadrul celei de-a patra Mari Adunări Naţionale a românilor basarabeni, am fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu s-a respectat locul de începere a adunării publice, astfel cum era el stabilit prin protocolul încheiat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi cu celelalte autorităţi publice reprezentate în cadrul comisiei de ordine publică care funcţionează în cadrul acesteia.
Alexandru Cristian Surcel – foto – facebook.com
Nu mai revin asupra detaliilor tehnice, întrucât am dedicat o postare anterioară Legii nr. 60/1991 republicată şi diferitelor aspecte tehnice care ţin de declararea/notificarea întrunirilor publice (adică ceea ce în mod greşit se desemnează în mass media prin termenul de “autorizare”). Mă voi limita aici pur şi simplu la a comenta povestea acestei amenzi.
Alexandru Cristian Surcel – foto – facebook.com
Aşadar, întrucât între momentul notificării iniţiale şi momentul discuţiei din cadrul comisiei de ordine publică am primit semnale că oamenii preferă ca loc de adunare, înaintea plecării în marş, platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti, la negocierea din comisie, în special cu reprezentantul Jandarmeriei, am încercat să obţin această zonă. Ca o paranteză, eu m-am ocupat de partea aceasta legală, dar când Platforma Unionistă Acţiunea 2012 organizează amplele sale marşuri unioniste, există o echipă întreagă, tineri care fac de fapt mult mai mult decât mine şi în faţa cărora trebuie să-mi dau jos pălăria. Revenind, nu a fost cu putinţă să obţin acel loc, pe motiv că după protestele din ianuarie 2012 primarul general, el însuşi Sorin Oprescu, ar fi dat o decizie că sub nicio formă nu se vor aproba adunări publice în cele două puncte cela mai “fierbinţi” ale Pieţei Universităţii: platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti şi zona Fântânii de lângă clădirile Universităţii Bucureşti şi a Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”.
Cum alternativa era să se refuze încheierea protocolului, caz în care ar fi trebuit să chem PMB în contencios administrativ, făra şanse de a obţine o hotărâre judecătorească executorie până la data marşului, 12 iulie 2015, a trebuit să merg pe soluţia compromisului şi să închei protocolul cu zonă de adunare şi pornire în marş platoul statuilor de la Piaţa Universităţii. Numai că această zonă nu are valoarea simbolică pe care evenimentele de acum un sfert de secol, când România a scuturat lanţurile totalitarismului, au conferit-o celorlalte două arii amintite mai sus. Aşa că în duminica cu pricina, lumea a început să se adune spontan pe platoul din faţa Teatrului Naţional Bucureşti.
Alexandru Cristian Surcel – “Răzeş, la finalul Marşului lui Ştefan cel Mare” – foto – facebook.com
Eu am aflat ceea ce se întâmpla când eram în drum spre Piaţa Universităţii şi nu aveam cum să determin o mulţime entuziastă să se mute 200 de metri mai încolo pentru că aşa îmi cereau şefii dispozitivului de jandarmi. De altfel, cum atmosfera era paşnică şi oamenii cooperau foarte bine cu jandarmii care s-au mutat ei, făcându-şi datoria fără probleme, nici nu am ţinut să le stric oamenilor bucuria şi energia, să ruinez momentul sosirii pelerinilor basarabeni aflaţi în marş de o săptămână, insistând cu nişte detalii birocratice care, de altfel, s-au dovedit fără noimă, pentru că nimic negativ nu s-a întâmplat şi lucrurile au decurs foarte frumos.
Marsul lui Stefan cel Mare – foto – facebook.com/tineriiMD
Aşadar, le-am spus jandarmilor că asta e, pot să mă amendeze pe mine ca să se acopere din punct de vedere administrativ şi am continuat să cooperez cu ei ca lucrurile să meargă bine. Au sosit tinerii participanţi la Marşul lui Ştefan cel Mare, s-au ţinut discursuri, s-a pornit în marş, la Parlament basarabenii şi-au adresat mesajul deputaţilor ieşiţi să întâmpine coloana, între care Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean, Daniel Gheorghe şi Eugen Tomac, iar la Preşedinţie, nu fără nişte mărunte tensiuni cu o Jandarmerie cuprinsă de exces de zel care dorea să facă controlul corporal în plină stradă, basarabenii au intrat şi au avut o întrevedere cu mai mulţi consilieri ai preşedintelui Klaus Iohannis.
Tinerii Moldovei: Ce loc mai bun pentru un popas pentru Ostașii lui Ştefan cel Mare decăt sala Unirii din Palatul Cotroceni.
Când totul era pe sfârşite, am fost abordat şi am primit “cadoul” din fotografie. Cum am spus mai sus, le-am sugerat chiar eu asta jandarmilor la schimb cu a nu începe să încerce să forţeze lumea să se mute de la TNB la statui, aşa că nu am fost deloc surprins. Până la un punct chiar înţeleg, din perspectiva lor de slujbaşi militarizaţi ai statului care ar putea risca probleme disciplinare în cazul în care vreunul dintre şefii lor sau cineva din Guvern ar putea avea impresia că nu au aplicat strict legea.
Ce nu mai înţeleg şi asociez categoric cu tendinţa represivă de care discutam la începutul acestui text, este cuantumul amenzii. Contravenţia pentru care am fost sancţionat, art. 26 alin. (1) lit. b din Legea nr. 60/1991 republicată privind adunările publice, se penalizează potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol cu o amendă în cuantum de la 1.000 la 10.000 de lei. Este aşadar evident că mi s-a aplicat direct amenda maximă. De ce?
Organizez adunări publice declarate (aşa-zis “autorizate”) încă din aprilie 2012 şi niciodată, dar niciodată nu m-am făcut vinovat de “nerespectarea orelor de desfăşurare, traseelor de deplasare sau locului şi perimetrului destinat adunării publice”, cu această primă şi unică excepţie. Aşadar, nu am antecedente, am fost, ca să zic aşa, la prima abatere. Mai mult, “nerespectarea perimetrului destinat” a însemnat doar o diferenţă de aproximativ 200 de metri, într-o altă zonă a aceluiaşi spaţiu urban. Relocarea spontană a locului de adunare nu a produs întreruperi în circulaţie, ocupări ale carosabilului- până în momentul în care a început marşul şi s-a intrat pe carosabil cu sprijinul Jandarmeriei şi Poliţiei Rutiere-, acte de dezordine ale unor participanţi sau vreo problemă pentru jandarmii din dispozitiv. Odată început marşul, protocolul semnat cu Primăria Municipiului Bucureşti a fost respectat în litera şi în spiritul său.
Îmi este aşadar foarte clar, nu atât prin faptul că am fost sancţionat, cât prin cuantumul amenzii impuse, că se doreşte intimidarea mea şi a colaboratorilor mei, ca şi a celorlalţi oameni implicaţi în societatea civilă mai mult sau mai puţin organizată. Dacă ăsta este resortul intim al acelor oameni “de sus”, de la care au venit ordinele pe care le aplică jandarmii, atunci mă văd obligat să-i anunţ că şi-au greşit adresa. Nu au murit peste o mie de oameni acum douăzeci şi cinci de ani ca să mă las eu şi ceilalţi ca mine sau mai buni decât mine atât de uşor trimişi acasă cu coada între picioare şi pumnul în gură. Veţi mai auzi de noi. Cât despre acest proces verbal de constatare a contravenţiei, ca şi despre alte procese verbale similare, haideţi să vedem ce vor spune şi instanţele de judecată, eventual Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Şi aşa sunteţi campioni în a pune România în situaţia de a pierde acolo procese peste procese.
P.S.- Azi se împlinesc exact douăzeci şi cinci de ani de la Marşul Alb din 13 iulie 1990, când multe zeci de mii au mărşăluit pe străzile Bucureştiului pentru a cere eliberarea sutelor de oameni reţinuţi în timpul represiunilor sălbatice din 13-15 iunie 1990.
În ciuda caniculei, participanții la Marșul lui Ștefan cel Mare au ajuns cu bine la Cornești. Numeroasele fâtâni din Basarabia au reîmprospătat rezerva de apă rece a unioniștilor. Un moment special din Marșul lui Ștefan cel Mare va fi trecerea Prutului pe jos, sâmbătă, la ora 10:00, la Ungheni, unde sunteți așteptați cât mai numeroși. Vă invităm să-i întâmpinați pe participanții la marș duminică, la ora 14:00 în Piața Universității.
„Unirea este un lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte. Dacă cetățenii din Moldova vor cere acest lucru, atunci nimeni nu-i va putea opri” – Klaus Iohannis, președintele RomânieiTinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare s-au prins în Hora Unirii cu localnicii și autoritățile din Călărași. Mâine dimineață, din nou la drum, pe jos, spre București.
Într-o săptămâna în care opinia publică este captată de un referendum din Grecia, la câţiva kilometri de noi, basarabenii au ieşit duminică în număr mare în stradă pentru a cere Unirea, iar cei mai curajoşi dintre ei vin pe jos, în caniculă, înspre România. Da, acum, la ora la care citiţi aceste rânduri….
30.000 de oameni au ieşit în stradă la Chişinău în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a cere Unirea cu tine, cititorule. Dar, pe de altă parte, pe cine mai impresionează nişte zeci de mii de basarabeni, care cer Unirea, doar asta fac ei de când se ştiu….
Unioniștii au pornit în marș spre Prut #PMAN #Chișinău – Curaj.TV
Apelul adunării a statuat la final:
Să ne conjugăm eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Marii Uniri printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.
Pozele sunt relevante pentru numărul de participanţi:
Chisinau 16 mai 2015 – foto preluat de pe facebook.com/basarabiapamantromanesc
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro
Sâmbătă la Prut
Mii de oameni vor fi sâmbătă la Prut, la Ungheni. Unii vor ajunge pe jos, ca potenţialii greci din imaginile de mai sus. Alţii vin cu căruţele, bicicletele, autocarele.
Pe 11 iulie 2015 nu vă dăm întalnire într-o sală sterilă de conferinţe, în Parlament, sau într-o cafenea. Nu vom ţine discursuri teatrale şi nu vă vom plictisi cu ceea ce aţi auzit deja de atâtea ori.
foto – adevarul.ro
Locul unde ne vom întâlni este o margine de râu, dar nu orice râu- este râul Prut. Şi nu vă chemăm cu mâna goală, vă invităm să veniţi cu flori, pentru a recrea, împreună, un moment-simbol din Istoria Românilor- Podul de Flori.
Primul „Pod de flori” a fost organizat la 6 mai 1990, când peste un milion de oameni, cetăţeni români, au trecut frontiera către Republica Moldova (încă purta denumirea de RSS Moldovenească), fără paşaport şi fără viză, prin opt puncte de trecere peste Prut. Al doilea „Pod de flori” a avut loc la 16 iunie 1991, când cetăţenii Republicii Moldova au intrat în România fără acte. Aceste evenimente uriaşe aveau scopul reunificării clar declarat, însă acţiunile lor nu şi-au atins finalitatea firească.
Unirea o facem noi, cu mic, cu mare, pe 11 iulie, la 10:00, în mână cu o floare!
Duminică la Bucureşti
Sute de tineri s-au pornit pe jos din Chişinău în direcţia Bucureştiului. Ei au plecat ieri de la Marea Adunare Naţională din Chişinău, unde 30 000 de români basarabeni au cerut Unirea cu România.
foto – adevarul.ro
Pentru a fi solidari cu ei, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 organizează o amplă manifestaţie duminică, 12 iulie, la ora 14:00, în Piaţa Universităţii. După ce atât fostul, cât şi actualul preşedinte al României, alături de premier, le-au promis că dacă vor cere Unirea, Unirea se va face, zeci de mii de români basarabeni au votat-o duminică, 5 iulie, la Chişinău. Acum, o mie de tineri de peste Prut vin pe jos la Bucureşti ca să ceara clasei politice de aici înfăptuirea reîntregirii naţionale.
Contextul actual ne obligă să fim părtaşi, nu doar martori. E momentul ca împreună să ieşim în stradă pentru a îndrepta greşelile istoriei. Unde? În Bucureşti, capitala tuturor românilor!
* Titlul prezentului articolului (1 000 de greci se îndreaptă către România) este un protest faţă de atenţia ne-distributivă a opiniei publice româneşti. Dar până sâmbătă şi duminică mai sunt şanse de schimbare!
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează
foto – infoprut.ro
„Unirea este un lucru pe care doar Bucureștiul poate să-l ofere și numai Chișinăul poate să-l accepte. Dacă cetățenii din Moldova vor cere acest lucru, atunci nimeni nu-i va putea opri” – Klaus Iohannis, președintele RomânieiTinerii din Marșul lui Ștefan cel Mare s-au prins în Hora Unirii cu localnicii și autoritățile din Călărași. Mâine dimineață, din nou la drum, pe jos, spre București.
Coloana pe Calea Ieșilor, înAinte de a fi ieșit din Chișinău. Acum unioniștii se află pe jos la câțiva kilometri în afara Chișinăului. SPRIJINIȚI-LE EFORTUL!
Marşul lui Ştefan cel Mare // Mii de tineri dintre participanţii la MAN au plecat pe jos spre Bucureşti pentru Unire
articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro
5 iulie 2015
Cu ruscacuri în spate, mii de tineri dintre participanţii la Marea Adunare Naţională (MAN), organizată astăzi în centrul Chişinăului, au pornit spre București în Marșul lui Ștefan cel Mare pentru unirea Republicii Moldova cu România.
Marşul, un veritabil tur de forţă, va dura între 5 şi 11 iulie. Dedicat voievodului simbol al neamului nostru, marșul a pornit din Piața Marii Adunări Naționale, și se va îndrepta către București. Pe teritoriul Republicii Moldova, marșul va urma traseul Strășeni – Călărași – Ungheni. Oamenii care locuiesc în localitățile prin care va trece coloana de manifestanți sunt îndemnați de către organizatori să se alăture Marșului lui Ștefan cel Mare cel puțin o zi, în intervalul menționat.
Dați share, să știe toată Moldova că: Duminică, 5 iulie, ora 14.00, toți urmașii sfântului Ștefan vor fi la MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ!
Marsul lui Stefan cel Mare – Chişinău – 5 iulie 2015 – foto – infoprut.ro
Peste 30.000 de persoane au cerut astăzi, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.
Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”
articol – Liviu G. Stan – infoprut.ro
5 iulie 2015
Peste 30.000 de persoane cer la acestă oră, în centrul Chişinăului, reunificarea Republicii Moldova cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, eveniment organizat de către Blocul Unităţii Naţionale, din care fac parte 22 de entități civice, printre care și Platforma Unionistă “Acțiunea 2012”, “Tinerii Moldovei” şi Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.
Actriţa emerită Ninela Caranfil a citit Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova.
Oamenii scandează „Unire!” şi „Jos hotarul de la Prut!”.
„Haideți să refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”, a vorbit mulţimii de pe scena instalată în centrul Chișinăului senatorul liberal de la Bucureşti Dorin Dobra.
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro
Manifestația a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.
„Cetățenii Republicii Moldova vor vota Unirea cu România în cadrul Marii Adunări Naționale de la Chișinău. Duminică, 5 iulie, toți cei care consideră că Unirea este unica salvare în contextul crizei economice, politice și sociale interne, dar și în cel regional tensionat, ies în stradă pentru un viitor mai bun”, se arată într-un comunicat de presă al Platformei Unioniste „Acţiunea 2012″.
Chişinău – 5 iulie 2015 – Marea Adunare Naţională – Zeci de mii de oameni scandează – foto – infoprut.ro
Această Mare Adunare Națională este a patra manifestație de acest fel din istoria statului format în urma prăbuşirii Uniunii Sovietice. După Marile Adunări Naționale din 1989, 1990 și 1991, anul 2015 este considerat momentul cel mai oportun pentru a cere într-un singur glas reunificarea celor două state româneşti și pentru a forma o majoritate pregătită să participe la un referendum decisiv.
Personalități marcante de la Chișinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale (BUN), precum și zeci de asociații ale Diasporei, au lansat ieri către toți cetățenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Națională.
„Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale. Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice”, consideră Anatol Petrencu, Valeriu Saharneanu, Andrei Țurcanu, Val Butnaru, Vasile Bahnaru, Mihai Cimpoi, Tudor Ungureanu, Sandu Grecu, Ion Negrei, Petru Bogatu, Iulian Filip, Alexandru Bantoș, Andrei Sochircă, Sandu Grecu și Iurie Borș.
Semnatarii apelului mai notează că unica șansă de revenire în familia popoarelor europene pentru Republica Moldova este reunificarea cu România.
Chişinău – 5 iulie 2015
,,De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești”, se arată în documentul Consiliului Onorific al BUN.
Apelul Consiliului Onorific al BUN către cetățenii Republicii Moldova:
„După 24 de ani de independență la putere s-a succedat tot spectrul politic posibil, de la stânga comunistă până la dreapta liberală. În consecință azi avem:
– o parte de teritoriu necontrolată de puterea legală a statului, fără o lege care i-ar reglementa statutul;
– o țară declarată neutră în Constituție cu o armată străină de ocupație și cu depozite enorme de armament aparținând altui stat;
– instituții de stat nefuncționale: procuratura, Banca Națională, SIS-ul, Agenția Națională pentru Protecția Concurenței, Agenția Națională de Integritate etc.;
– un sistem judiciar corupt, ineficient, supus intereselor puterii crimei organizate;
– o lipsă totală a securității energetice;
– lipsa strategiilor de dezvoltare a domeniilor social-economice de bază;
– o politică externă inconsecventă, amorfă și docilă față de fosta metropolă;
– nicio perspectivă de viitor prosper;
– lipsa unei elite politice și a unor lideri capabili de rezolvarea problemelor existente.
Ca rezultat al acestei situații, Republica Moldova este o formațiune recunoscută juridic ca stat, dar care nu îndeplinește cele mai elementare cerințe ce ar garanta cetățenilor drepturile lor constituționale economice, politice și sociale.
Constatăm că proiectul din 1991 <> a eșuat. Integrarea europeană, ca unică strategie viabilă pentru ieșirea din criza profundă în care ne-am pomenit, a devenit, din păcate, un slogan demagogic de accedere și menținere la putere a unor partide politice.
Noi însă avem o șansă de revenire rapidă în familia popoarelor europene. Este reunificarea pe cale democratică, cu respectarea tuturor normelor legale, a Republicii Moldova cu România, o țară prosperă a Uniunii Europene, cu care ne leagă unitatea de limbă, istorie și tradiții comune. E o șansă, pe care actualul Parlament și actuala clasă politică refuză s-o fructifice printr-o decizie fundamentală.
De aceea, vă îndemnăm, stimați compatrioți, să ieșim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Națională, pentru a institui o largă mișcare civică de susținere a cursului politic al reunificării ca o prioritate națională a politicii celor două state românești.
Semnat – Consiliul Onorific al Blocului Unității Naționale:
Anatol Petrencu, profesor universitar, istoric
Valeriu Saharneanu, jurnalist
Andrei Țurcanu, profesor universitar, doctor hab. în filologie
Val Butnaru, publicist, dramaturg
Vasile Bahnaru, directorul institutului de filologie al AȘM
Mihai Cimpoi, academician, critic literar, ex-președinte al Uniunii Scriitorilor
Tudor Ungureanu, artist popular
Sandu Grecu, jurnalist
Ion Negrei, istoric
Petru Bogatu, jurnalist
Iulian Filip, scriitor
Alexandru Bantoș, scriitor, jurnalist, redactor-șef „Limba Română”
Andrei Sochircă, actor
Sandu Grecu, actor
Iurie Borș, creator, om de afaceri de succes”
Consiliul Onorific al BUN este alcătuit din personalități marcante din Republica Moldova – academicieni, istorici, lingviști, scriitori, publiciști, actori, artiști – care susțin reunirea celor două state românești și militează activ pentru înfăptuirea acesteia.
,,Susținem Unirea Republicii Moldova cu România. Ne exprimăm convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului. Cerem parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii”, se precizează într-o declarație a 40 de asociații ale românilor plecați din România și Republica Moldova peste hotare, printre care și Comunitatea Moldovenilor din Quebec, Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, Asociația Moldo-Elenă ,,Orfeu” din Atena, Asociația Românilor din Suedia, Asociația Moldovenilor din Marea Britanie, Asociația ,,Dacia” din Roma.
Declarația de susținere a Unirii Republicii Moldova (Basarabiei) cu România semnată de românii de pe ambele maluri ale Prutului din Diaspora:
Noi, membrii asociațiilor românești din întreaga lume,
AVÂND IN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și unitatea de limbă, cultură și credință a românilor de pe cele două maluri ale Prutului,
CONSIDERÂND actele de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812 ca fiind acte infirmate de evoluția istoriei și ținând cont de voința populației Basarabiei și Bucovinei,
SUBLINIIND că înțelegerea încheiată la 23 august 1939 (pactul Molotov-Ribbentrop), între Guvernul URSS și Guvernul Germaniei naziste, este nulă ab initio,
RECUNOSCÂND că adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova din 27 august 1991 și recunoașterea statului moldovenesc de către România a fost un pas necesar în acea perioadă spre apropierea celor două state românești,
FIIND CONVINȘI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanță crucială pentru dezvoltarea poporului român,
CONSIDERÂND că semnarea Actului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană în 2014 constituie un pas sigur spre integrarea Republicii Moldova în spațiul economic, cultural și politic european, din care face parte și România,
REAFIRMĂM dreptul popoarelor la determinarea propriului destin și
ADOPTĂM următoarea
DECLARAȚIE:
SALUTĂM participanții la Marea Adunare Națională din Chișinău, 5 iulie 2015.
SUSȚINEM Unirea Republicii Moldova cu România.
NE EXPRIMĂM convingerea că împreună putem făuri un viitor demn pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului.
CEREM parlamentelor și guvernelor celor două state românești să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii.
DECLARĂM că vom susține plenar, prin activități comune, eforturile societății civile din România și Republica Moldova îndreptate spre atingerea idealului Unirii.
NE ADRESĂM participanților la prezenta Mare Adunare Națională cu îndemnul de a ne uni eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Unirii printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU .“
Declaraţia Diasporei este semnată de către Comunitatea Moldovenilor din Quebec, (Ala Mîndîcanu), Asociația Culturală Română, (Marius Finca), Asociația Scriitorilor de Limbă Romană din Québec, (Adrian Erbiceanu), Asociația Românilor din Laval, (Vania Atudorei), Ziarul Accent de Montréal, (Simona Pogonat), Ziarul ZigZag Român-Canadian, (Răzvan Dupleac), Asociaţia Scriitorilor Români din Canada, (Alex Cetățeanu), Cenaclul literar „Mihai Eminescu”, (Livia Nemțeanu-Chiriacescu), Asociația Doctorilor și Doctoranzilor Basarabeni din Franța, (Dorin Dușciac), Asociația Moldo-Elenă „Orfeu”, Atena, Asociația Culturală „(Re)descoperă România!”, Atena, Asociația Moldo-Elenă „Tyras”, Atena, Asociația Românilor din Suedia, Inițiativa „Solidaritate pentru România”, Asociația „Moldova Vision”, Dublin, Asociatia „La Maison Roumaine”, Paris (Alexandru Herlea), Asociația Moldovenilor din Marea Britanie (Antonela Maioru), Asociatia „Pro-diaspora France” (Ion Ciobanu), Asociatia universitara „Eminescu” din Geneva (Chiril Tîșcic), Asociația „Connect Moldova” din Castelfranco, Veneto, Italia, Asociatia „FC Moldova”, Asociatia „Synergie Franco-Moldave” (Lucretia Barladeanu), Asociatia A.M.I.C.I. (Italia-Venetia) (Iurie Bojonca), Asociatia de Moldoveni din Belgia „NOROC” (Aurica Uscov), Asociația „Neo-Dacii”, Strasbourg (Gheorghe Bobeică), Asociatia „Connexion Moldavie” (Violeta Grițcan), Federația Asociațiilor de Români din Europa (Daniel Țecu), Asociația Românilor „Unirea” din Göteborg, Asociația „Dacia”, Roma, Asociația Femeilor Românce din Italia – Silvia Dumitrache, președinte, Asociația „Dacia Mestre-Venezia” (Eugenia Belibov), Grupul de Inițiativă al Diasporei Unioniste din Germania (Ghenadie Boțoc), Comunitatea Moldovenilor din Chicago (Mariana Berbecaru), Comunitatea Moldovenilor din Arizona (Mariana Lozovanu), Grupul Românilor din Irlanda (Marius Marosan), Fundatia ”DOR”, Montreal, Canada (Nicolae Margineanu), „My Romania Group”, Marea Britanie (Robert Willy Toperțer), Asociația „Pro-Neamul”, Franța, Cercul Cultural Româno-Austriac „Unirea” si Radio Tv „Unirea”, Austria (Ioan Godja), Asociația Culturală „Mihai Eminescu”, Paris (Margareta Luta).
30.000 de persoane au solicitat, la Chişinău, UNIREA CU ROMÂNIA
articol – stiri.tvr.ro
05 Iulie 2015
La Chişinău s-a cerut unirea cu România. Sute de oameni, membri şi simpatizanţi ai platformelor unioniste, s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. De acolo, au plecat în marş spre Bucureşti.
ACTUALIZARE 18:10 Potrivit infoprut.ro, manifestaţia a început cu un concert al ansamblului Ştefan-Vodă, alături de alţi purtători ai folclorului românesc. Apoi evenimentul din PMAN a fost binecuvântat de un sobor de preoți la Mitropolia Basarabiei. Mulţimile s-au rugat alături de prelații de pe scenă pentru Unire.
În cadrul demonstraţiei, senatorul PNL Dorin Dobra i-a îndemnat pe oameni să “refacem acum istoria! Haideți să facem acum ceea ce au făcut cele două Germanii! Aceasta este șansa noastră!”
ACTUALIZARE 18:04 Organizatorii au anunţat că la marş au participat aproximativ 30.000 de persoane, iar, de la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, “care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.
În comunicatul organizatorilor se mai menţionează că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).
Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular.
O manifestaţie unionistă de amploare a început în centrul Chişinăului, pe care organizatorii o numesc Marea Adunare Naţională. Sunt oameni de toate vârstele, mulţi dintre ei au venit tocmai de la Bucureşti ca să ceară unirea, a precizat coresondentul TVR Moldova, Natalia Ciumac, pentru Telejurnal.
Manifestanţii au venit ca să spună că doar uniţi putem face faţă provocărilor viitorului şi ne putem bucura de o ţară mare. Un tricolor imens a fost desfăşurat de-a lungul Pieţii Marii Adunări Naţionale. Acţiunea este supravegheată de sute de poliţişti.
Manifestaţia nu se va încheia aici. Oamenii vor merge în marş spre Bucureşti: cinci zile vor merge pe teritoriul Republicii Moldova. Marşul va continua până la Vama Ungheni. Participanţii care vor avea paşapoartele la ei vor trece graniţa şi vor face un tur al Munteniei şi Ardealului cu trenul şi autocarul. Manifestaţia se va încheia la Bucureşti, a conchis corespondentul TVR Moldova.
Marea Adunare Națională de la Chișinău: 30.000 de participanți
articol – AGERPRES/(AS — editor: Angela Sârbu)
5 Iulie 2015
Aproximativ 30.000 de oameni au participat la Marea Adunare Națională care a avut loc duminică în centrul Chișinăului, informează un comunicat al organizatorilor.
”Treizeci de mii de participanți la Marea Adunare Națională de la Chișinău au votat Unirea cu România. Din centrul Chișinăului, unioniștii au plecat pe jos, în Marșul lui Ștefan cel Mare, spre București”, se afirmă în comunicat.
De la tribuna amplasată în Piața Marii Adunării Naționale au luat cuvântul reprezentanți ai diferitelor categorii sociale. Ca oaspeți de seamă au fost doi parlamentari de la București, ”care au salutat lucrările Marii Adunări Naționale și dorința legitimă a poporului nostru de a se reunifica”.
Toată manifestația s-a desfășurat sub efigia lui Ștefan cel Mare. ”Ghidați de memoria și imaginea celui care a fost cel mai mare domnitor din toate timpurile, am pornit în marș spre București. Îi chemăm alături de noi pe toți cei din localitățile în care vom ajunge, pentru a ne face un viitor demn. Vrem să mergem pe jos și să le cerem fraților de peste Prut să ne accepte Unirea. Domnule președinte Iohannis, primiți-ne acasă! ”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei, una dintre asociațiile organizatoare.
Comunicatul informează, de asemenea, că marșul unioniștilor se va derula pe jos în următoarele zile, urmând traseul Strășeni-Lozova-Călărași-Cornești-Ungheni. Trecerea Prutului se va face pe jos sâmbătă, 11 iulie, la ora 10:00, într-o refacere la scară mare a Podurilor de flori. Organizatorii îi invită pe toți doritorii să se alăture marșului sau să vină la Prut, toate acțiunile fiind autorizate și condițiile necesare fiind asigurare (transport, cazare, etc.).
Este prima dată în istoria ultimilor ani când acțiunile în favoarea Unirii au un astfel de sprijin popular, se precizează în comunicat.
Pregătirile sunt în toi la Chișinău. Banner pregătit pentru azi în marș, va merge până la Prut, alături de tinerii Moldovei. Azi, toți ochii României pe CHIȘINĂU. Pe 11 iulie ne adunăm cu toții la Prut(Ungheni)
Noi suntem pregătiți să plecăm în Marșul lui Ștefan cel Mare. Dar mai întâi ne vedem la 14h la Marea Adunare Națională! https://www.facebook.com/events/449703591846064/
Zeci de mii de moldoveni vor vota, simbolic, Unirea cu ţara mamă
articol – Loredana Diacu – epochtimes-romania.com
05.07.2015
Zeci de mii de cetăţenii ai Moldovei de peste Prut sunt aşteptaţi, duminică, să voteze unirea cu România, în cadrul Marii Adunări Naţionale, care va avea loc duminică, ora 14:00, în centrul Chişinăului. Adunarea va fi urmată de un marş pe jos spre Prut.
“După trecerea la grafie latină (Prima Mare Adunare Naţională – 27 august 1989), schimbarea denumirii statului în Republica Moldova (a Doua Mare Adunare Naţională -16 decembrie 1990) şi proclamarea Independenţei faţă de URSS (a Treia Mare Adunare Naţională – 27 august 1991) – a venit momentul să convocăm a Patra Mare Adunare Naţională: 5 iulie 2015.
Vom umple Piaţa şi refacem cele mai importante momente ale istoriei noastre recente. În 2015, ca şi atunci, oamenii nu mai pot suporta regimul existent şi înţeleg că singura soluţie pentru a depăşi situaţia în care ne aflăm este Unirea cu România. Drept dovadă, în ultimele luni în Chişinău au ieşit zeci de mii de persoane şi au cerut UNIREA!
A fost un început bun însă ceea ce urmează să se întâmple în această vară va fi şi mai BUN pentru viitorul nostru. Haideţi să mobilizăm toţi chişinăuienii şi toţi locuitorii satelor şi oraşelor, cu mic, cu mare. Toţi elevii, studenţii, oamenii de afaceri, agricultorii, intelectualii trebuie să fie prezenţi pentru a vota Unirea cu România, aşa cum s-a votat limba română, suveranitatea şi independenţa în perioada formării Republicii Moldova şi începutului desprinderii ei de Moscova.!”, scriu, pe Facebook, reprezentanţii Platformei Unoniste Acţiunea 2012, unul dintre organizatorii evenimentului de astăzi.
Convocată de Blocul Unităţii Naţionale (BUN), format din 22 de entităţi nonguvernamentale, printre care Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Mişcarea Civică Tinerii Moldovei, Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova şi Asociaţia Foştilor Deţinuţi şi Victime ale Represiunilor din Moldova, Marea Adunare Naţională va fi a patra astfel de manifestaţie din istoria statului format în urma destrămării URSS.
Anterior evenimentului, personalităţi marcante de la Chişinău, care fac parte din Consiliul Onorific al Blocului Unităţii Naţionale, precum şi zeci de asociaţii ale Diasporei, au lansat către toţi cetăţenii Republicii Moldova un apel de participare la Marea Adunare Naţională, potrivit infoprut.ro.
“Vă îndemnăm, stimaţi compatrioţi, să ieşim duminică, 5 iulie, la ora 14:00, la Marea Adunare Naţională, pentru a institui o largă mişcare civică de susţinere a cursului politic al reunificării ca o prioritate naţională a politicii celor două state româneşti”, se arată în apelul Consiliului Onorific al BUN către moldoveni.
La finele adunării, participanţii vor porni în marş, pe jos, spre Prut.
28 iunie 1940 este o zi neagră în istoria României, ziua când ne-au fost răpite Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa. Anexării i-au căzut victime milioane de români, ucişi, deportaţi şi înfometaţi. Platforma Unionistă Acţiunea 2012 cheamă toţi românii duminică, 28 iunie, la ora 19, la Fântâna de la Universitate la un eveniment de comemorare. Vom purta negru şi vom întinde o pânză de doliu.
Telefon de contact pentru eveniment: 0724840009 – Ştefan Lupu.
De asemenea, pentru a repara, cât se poate, această tragedie naţională, lucrăm zi de zi pentru Unire. Pe 5 iulie va avea loc la Chişinău Marea Adunare Naţională, cea mai mare manifestaţie unionistă de până acum, la care sunteţi aşteptaţi cu toţii. Organizăm transport din Bucureşti cu doar 100 de lei dus-întors. https://www.facebook.com/events/449703591846064/
Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice.
Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimările ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 – 5 martie 1953.
Au existat trei valuri de deportări ale populației din Basarabia și Bucovina de Nord. Cu toate acestea, acțiuni de strămutare a basarabenilor și bucovinenilor au avut loc și între cele trei valuri.
Primul val de deportări (12-13 iunie 1941)
Premise
Generalul NKVD Sergo Goglidze, unul din organizatorii deportărilor din 12-13 iunie 1941
De organizarea deportării s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKGB-iste au fost baza logistică a mecanismului deportării.
În mai 1941, Sergo Goglidze a fost numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în Moldova. Peste o săptămână, la 31 mai 1941, Goglidze i-a trimis lui Stalin o Rugăminte (rus. Prosiba), în care relata că în Basarabia au activat multe partide și organizații burgheze. După alipirea Basarabiei la URSS, conducerea acestor formațiuni politice s-au refugiat în România. Rămășițele acestor partide și organizații, fiind susținute activ de serviciile românești de spionaj, și-au intensificat activitatea antisovietică. Același document includea în categoria elementelor antisovietice și moșierii, comercianții, polițiștii și jandarmii, albgardiștii, primarii, refugiații din URSS și alte elemente sociale străine. În legătură cu activizarea acestor elemente, Goglidze ruga să fie strămutate în regiunile îndepărtate de nord și est ale URSS 5.000 de familii.
Ca bază juridică a strămutării a servit Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali, aprobat în mai 1941.
La 7 iunie 1941, NKGB al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților.
Deși directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolșevicilor erau avansați în posturi și susținuți în activitatea profesională.
Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiei, de averea sa și de faptul că a colaborat cu administrația românească.
Operațiunea de deportare
Operațiunea de deportare a început în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) și a cuprins teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940.
Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane – deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).
De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merg și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajuta NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.
Deportaților le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar – în unele sate – în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.
În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii erau separați în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii – aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.
În Basarabia, 90 vagoane au pornit din stația Taraclia, 44 vagoane – din stația Basarabeasca, 44 vagoane – din stația Căușeni, 48 vagoane – din stația Tighina, 187 vagoane – din stația Chișinău, 48 vagoane – din stația Ungheni, 83 vagoane – din stația Ocnița, 133 vagoane – din stația Bălți, 73 vagoane – din stația Florești, 40 vagoane – din stația Râbnița, 38 vagoane – din stația Bolgrad, 103 vagoane – din stația Arțiz, 340 vagoane – din stația Cernăuți.
Destinația deportaților
Drumul spre punctele de destinație a durat vreo două-trei săptămâni. Condițiile erau îngrozitoare. În plină vară, ei duceau lipsă de apă potabilă, fiecăruia revenindu-i doar câte 200 grame de apă pe zi, iar de mâncare li se dădea doar pește sărat. La fiecare oprire a trenului, în câmp se aruncau cadavre, care, fie că erau îngropate sumar, fie că erau lăsate ca hrană animalelor. Pe parcursul drumului, deportaților nu le-a fost acordată nici o asistență sau consultație medicală. Astfel, în vagoanele murdare și fără asigurarea celor mai elementare condiții sanitare s-au răspândit diverse boli infecțioase și mulți suferinzi au decedat din această cauză. La unele gări feroviare, câtorva persoane li se permitea să iasă pentru câteva minute afară, la aer curat. Cineva era trimis după apă potabilă. În cazul tentativelor de evadare, imediat se dădea ordinul de împușcare, astfel că nu era nicio posibilitate reală de a scăpa din acel tren al morții.
Contingentul deportat era distribuit în felul următor: capul familiei, arestat, era izolat de soție și copii și dus în lagărul de muncă forțată, în GULAG. Ceilalți membri ai familiei erau trimiși în Siberia sau Kazahstan.
Cei deportați în Siberia sau Kazahstan, de la copil la bătrân, erau repartizați la muncă în întreprinderile industriei silvice, în sovhozuri și în cooperative meșteșugărești. Pentru munca depusă nu erau remunerați echitabil, ci li se achita doar un minimum necesar pentru trai.
Dintr-un raport fragmentar al GULAG-ului din lunile septembrie-octombrie 1941 aflăm că, în toamna acelui an, deportații din RSSM au fost amplasați în RSS Kazahă (9.954 persoane), RASS Komi (352), regiunile Omsk (6.085), Novosibirsk (5.787) și Krasnoiarsk (470). În Kazahstan, deportații din RSSM se aflau în regiunile Aktiubinsk (6.195 persoane), Kîzîl-Ordînsk (1.024) și Kazahstanul de Sud (2.735), iar în regiunea Omsk erau dispersați în 41 de raioane.
Estimarea numărului de victime
Numărul celor deportați se ridică la peste 22.000 de persoane. După alte surse, numărul deportaților ar fi fost de 24.360 [6] , sau chiar de 30.000 de persoane.
Al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949)
Premisele
Operațiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvânt, evenimentul a fost catalogat ulterior drept “cea mai mare deportare a populației basarabene”.
Pregătirea ideologică și decizională a deportării masive a demarat activ în primăvara anului 1949, când s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, președintele Biroului pentru RSSM, și N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toată Uniunea să permită deportarea din republică a 39.091 de persoane: chiaburi, activiști ai partidelor profasciste, etc.
La 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC “Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foștilor moșieri, marilor comercianți, complicilor ocupanților germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliției germane și românești, a membrilor partidelor politice, a gardiștilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât și a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”
Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul și Aktiubinsk, precum și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul și răspunderea Ministerului Securității de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foștilor moșieri, marilor comercianți și a familiilor lor urma să aibă loc conform listelor vizate de Sovietul Miniștrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane – conform deciziei Consfătuirii Speciale (Osoboie Soveșcianie) a Ministerului Securității de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era împuternicit să organizeze escortarea și transportarea deportaților din RSSM, controlul administrativ al acestora în teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadării, angajarea lor în colhozuri, sovhozuri și la întreprinderi.
Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Din conducere făceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordoveț – ministrul Securității RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin – împuternicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotușkin- adjunctul ministrului Securității RSSM pe cadre. Tot aici era specificată echipa grupelor informativă, operativă, de evidență, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa mașiniștilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova în RSSM au venit 32 de medici și 64 asistente medicale, care au fost cazați, asigurându-li-se hrana și toate condițiile necesare în așa fel, încât să se țină în secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operațiunii „IUG” și-a început activitatea la 24 iunie 1949.
După ce au decurs toate pregătirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chișinău (Selivanovskii, Mordoveț, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: Raportați până la ora 14.30 dacă sunteți pregătiți pentru realizarea operației „IUG”. Între orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republică au primit această telefonogramă și urmau să răspundă. Intrucât răspunsul a fost pozitiv, în aceeași seară la stațiile de îmbarcare au fost aduse trupele operative și militare necesare, ele fiind dosite și ținute în secret.
Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul operațiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregătirilor pentru desfășurarea operațiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republică le-a fost trimisă directiva strict secretă a MGB al URSS și MGB al RSSM cu privire la începutul operațiunii „IUG”. Se ordona începutul deportării și raportarea peste fiecare două ore a evoluției operațiunii, a tuturor incidentelor, problemelor și dificultăților care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operațiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indicându-se numărul celor deportați – al femeilor, bărbaților și copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre stațiile de îmbarcare sau de la stațiile de îmbarcare).
Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obținerea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina și redobândirea cetățeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declarați cetățeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administrația românească și trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetățenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească.
Operațiunea de deportare
General-maiorul Iosif Mordoveţ, unul dintre organizatorii deportărilor din 5-6 iulie 1949
Operațiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineață și a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.
Așa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toți cei care au fost incluși inițial în liste au fost deportați. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea unei operațiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte, grație informației oferite de anumiți reprezentanți ai puterii care și-au înștiințat rudele vizate în acest sens.
Autoritățile au încercat, de aceea, să țină în mare secret măcar data desfășurării operațiunii și din această cauză unele primării au primit listele abia în ziua operațiunii.
Din totalul de 12 860 de familii incluse inițial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 – au prezentat, chiar în timpul operațiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine și medalii sovietice; 508 – își schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reușiseră să se ascundă.
Arestările s-au făcut noaptea cu forțele soldaților veniți în sate cu mașinile. Unii cetățeni care au încercat să scape cu fuga au fost împușcați. Gospodarii arestați împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcați cu forța în vagoane pentru vite și duși. Toate bunurile – casele, utilajul țăranilor deportați – au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofițerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulți dintre gospodarii deportați nu au mai revenit în patrie, au fost împușcați pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.
În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autoritățile comuniste sovietice a depășit toate așteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce privește efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie – noiembrie 1949 cota gospodăriilor țărănești care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 195167. Prin urmare, după operațiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea populației locale, țăranii, și cei care erau cei mai refractari față de puterea sovietică, sunt nevoiți să-și schimbe atitudinea. Frica de o nouă operațiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunțe la gospodăriile lor și să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înțeles că nu va cruța nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportați în iunie 1949 erau incluși în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităților de la Moscova.
Estimarea numărului de victime
Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporție a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieșind din 3 membri ai familiilor. Se știe, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 și chiar 14 copii.
Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbați, 14.033 femei și 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fasciștii, de apartenență la partidele burgheze românești sau la secte religioase ilegale.
Al treilea val de deportări (31 martie – 1 aprilie 1951)
Ultima deportare în masă a populației basarabene a avut loc în noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951 și a vizat, de această dată, elementele religioase considerate un pericol potențial la adresa regimului comunist stalinist. În cadrul operațiunii, numită SEVER (rom. Nord), au fost vizați în primul rând membrii sectelor religioase, mai cu seamă cei care se numeau martorii lui Iehova
Operațiunea SEVER a fost pusă în aplicare în baza aceleiași Hotărâri a Consiliului de Miniștri al URSS Nr. 1290-467cc din 6 aprilie 1949 și Hotărârii Consiliului de Miniștri al URSS nr.667-339cc din 3 martie 1951, care prevedea deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a membrilor sectei ilegale antisovietice a iehoviștilor și membrilor familiilor acestora, în total 5917 persoane.
Acțiunea a început la ora 04,00 și s-a încheiat la ora 20,00 în aceeași zi. Au fost arestate și deportate în Siberia (reg.Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbați, 967 femei și 842 copii), în special acuzate de apartenență la secta religioasă Martorii lui Iehova.
La această operațiune au participat 546 de lucrători operativi ai Securității, 1.127 ofițeri și soldați din Ministerul Securității, 275 ofițeri și soldați de miliție și 750 de persoane din cadrul organelor sovietice de partid din Moldova.
Deportarea s-a făcut în două eșaloane, cu vagoanele care au ajuns la destinație la 13-14 aprilie 1951.
Pe drum s-au născut câțiva copii și au murit câteva persoane bolnave.
Deportările staliniste în memoria contemporanilor
Abia pe 10 aprilie 1989 a fost adoptată hotărârea Consiliului de Miniștri al RSSM, prin care deportații au fost complet reabilitați.
Ulterior, atât Executivul, cât și Legislativul Republicii Moldova au emis, în contextul luării măsurilor reparatorii față de cei deportați și familiile acestora, peste 20 de modificări și acte normative contradictorii. Din această cauză, până în prezent, o mare parte dintre persoanele reabilitate încă nu-și pot primi compensațiile pentru averea confiscată sau naționalizată în 1940-1941 și după 1944. Totodată, persoanele care au reușit să obțină o despagubire derizorie sunt, de asemenea, în așteptarea emiterii unor acte ce ar stabili un mecanism viabil și eficace de despagubire.
Pe de alta parte, nu există până acum vreun monument dedicat celor ce au suferit de pe urma deportărilor staliniste, cu toate ca atât autoritățile publice centrale ale Republicii Moldova, cât și autoritățile municipale din Chișinău au pomenit deseori despre înălțarea unui asemenea monument. Tot tergiversată este și construirea bisericii in memoria deportaților, care urmează să fie edificată în regiunea gării feroviare din Chișinău.
Deportații și descendenții lor, locuind în prezent în Siberia și Kazahstan
La recensământul din 1989, în RSS Kazahă nu s-a înregistrat nici un român; în cel peste un deceniu, în independenta Republică Kazahstan s-au declarat 596 români și 19.458 moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori.
Prima asociație românească din Kazahstan s-a înființat juridic pe 27 mai 2003, fiind intitulată Asociația româno-moldoveana din Kazahstan. Bazele acesteia au fost puse de învățătorul Mihai Groza. Tot cu ajutorul acestuia a fost înființat și ansamblul Românaș.
Pe 29 aprilie 2005 a fost creată o a doua asociație românească, Societatea Culturală DACIA, la Karaganda unde trăiește o importantă comunitate românească (peste 3.500 de persoane).
Vasile Soare, ambasadorul României în Kazahstan și Kârgâzstan, a descoperit, în vara anului 2005, în Kârgâzstan, existența unei comunități de circa o mie de persoane de origine moldovenească și 46 de români. Au ajuns acolo, venind din Siberia, unde fuseseră deportați în 1949 și 1952 (regiunile Tomsk, Kurgan, Irkutsk ș.a.), până în 1965, deși fuseseră eliberați în perioada 1956-1958. La eliberare, majorității basarabenilor li s-a interzis să se întoarcă în RSS Moldovenească și au fost forțați să semneze declarații ca nu au pretenții și revendicări de la statul sovietic, pentru ceea ce li s-a confiscat în momentul deportării. Câteva mii de basarabeni au hotărât să se stabilească în Kârgâzstan, având în vedere climatul blând și pământul roditor, condiții asemănătoare cu cele din Moldova. După destrămarea URSS, mulți români basarabeni și bucovineni s-au întors în locurile natale, însă peste o mie de persoane au rămas să trăiască în Kârgâzstan, pentru că în Republica Moldova și nordul Bucovinei (Ucraina) nu mai aveau pe nimeni și nici mijloace de a se strămuta. Așa se explică faptul că în câteva localități din Kârgâzstan, (Bishkek, Belovodskoe, Kant, Sukuluk, Gheorghievka – fosta Moldovanovka – și altele), trăiesc compact zeci de familii de etnici români.
„De n’ar fi-n această lume / Floarea noastră românească, / N’ar putea în al meu suflet / Floarea Dorului să crească. ”
Simion Plămădeală,
“De n’ar fi în lume doine”, 5 mai 1986, Karaganda, Kazahstan
Basarabeni și bucovineni deportați sau născuți în exil
Mihai Dolgan (n. 15 martie 1942, în Vladimirești, Sângerei – d. 16 martie 2008, Chișinău) compozitor și interpret de muzică ușoară din Republica Moldova – foto – ro.wikipedia.org
În 1949 a fost deportat cu părinții în Siberia, unde a fost încarcerat în GULAG. Revenit în țară, în anii 1956 – 1967 a lucrat ca acordeonist la Casa de cultură din Sângerei. Fondatorul formației legendare “Noroc” (1967). Între anii 1971 și 1974 a lucrat la diverse filarmonici din Rusia. Din anul 1974 este conducătorul formației “Contemporanul”, unde s-au produs majoritatea talentelor de interpreți vocali și instrumentali din RSSM.
A murit Mihai Dolgan din for.Noroc
Anița Nandriș-Cudla (n. 1904, Mahala, Austro-Ungaria – d. 30 august 1986) țărancă română din Bucovina de Nord, cunoscută pentru că a lăsat una dintre cele mai importante mărturii scrise despre calvarul trăit în Gulagul sovietic – foto – crestinortodox.ro
A fost deportată împreună cu cei trei fii ai săi în Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce Bucovina de Nord fusese ocupată de Uniunea sovietică.
Separată de soțul și de mama ei bolnavă, pe care nu avea să-i mai revadă niciodată, a supraviețuit regimului de înfometare, bolilor și muncii într-un mediu extrem de dur, reușind să își crească cei trei fii și să se întoarcă cu ei pe plaiurile natale în 1961. Cartea sa de memorii, intitulată 20 de ani în Siberia. Destin bucovinean, a fost tipărită abia după 1989, în România, fiind distinsă cu Premiul „Lucian Blaga” al Academiei Române. A fost tradusă în mai multe limbi de circulație internațională.
Eufrosinia Antonovna Cersnovscaia (n. 8 ianuarie 1908 — d. 8 martie 1994) femeie din Basarabia care și-a petrecut 12 ani din viață în lagărul Gulag și a scris memoriile sale în 12 jurnale, 2 200 000 de caractere însoțite de 680 de imagini – foto – wnsstamps.post
Și-a scris opera în 3 exemplare. În 1968 prietenii ei au semi-dactilografiat exemplarele, repetând imaginile pe părțile din spate ale foilor. Fragmente din munca sa au fost publicate pentru prima oară în revistele Ogonyok și Znamya în 1990 precum și în The Observer (iunie 1990). După aceea au urmat apariții în publicații germane și franceze. În cele din urmă, în 2001, textul complet, împărțit în 6 volume, a fost publicat în Rusia.
Dumitru Diacov (n. 10 februarie 1952, Kargapolie, regiunea Kurgan, Rusia) este un politician din Republica Moldova, fost președinte și vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova – foto – vipmagazin.md
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova în câteva mandate consecutive începând cu anul 2005 iar anterior și între 1994 și 2001. Este fost președinte al Partidului Democrat din Moldova (din 2000 până în 2009). În anul 2009 îi cedează funcția de președinte de partid lui Marian Lupu.
Zinaida Greceanîi (n. 7 februarie 1956, satul Metalist, regiunea Tomsk, Federația Rusă) politiciană și economistă din Republica Moldova – foto – ro.wikipedia.org
A ocupat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova între 31 martie 2008 – 14 septembrie 2009. Din 2009 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
Vasile Ghiaur (n. 8 februarie 1953, în Siberia – d. )
„Din toate vagoanele de auzeau plânsete și tânguieli: așa de obicei se bocesc morții. Nu e de mirare: își luau rămas bun de la patrie, de la pământul drag basarabean… În unele vagoane a început să se cânte un cântec de rămas-bun: ,,De ce m-ați dus de lângă voi, de ce m-ați dus de-acasă?”
—Eufrosinia Kersnovskaia, Cât valorează viața unui om?, caietul 2, capitolul 6
Preluând o ştire de presă pe blogul său, Mihai Ghimpu ne anunţă: „marţi, 9 noiembrie, preşedintele interimar Mihai Ghimpu şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate Gheorghe Mihai vor începe transmiterea primelor 5 000 de dosare de la Depozitul Special SIS (fosta arhivă KGB) la Arhiva Naţională”. În ziua anunţată generalul şi pensionarul KGB Gheorghe Mihai, promovat în funcţie de Mihai Ghimpu, a şi organizat o ceremonie de transmitere a respectivelor dosare deja desecretizate. Mihai Ghimpu a fost prezent, rostind un discurs şi lăsând impresia că el ar fi autorul „faptei eroice”.
Mihai Ghimpu – foto – cubreacov.wordpress.com
Ce s-a întâmplat în realitate? Obligat fiind prin legea nr. 880-XII din 22 ianuarie 1992 privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova să transmită dosarele din Depozitul său special, Serviciul de Informaţii şi Securitate a procedat la o operaţiune de rutină. Dosarele transmise sunt doar cele întocmite persoanelor supuse represiunilor, nu şi dosarele operative ale ofiţerilor şi agenturii NKVD din RSSAM şi RSSM. Dosarele acoperă perioada anilor 1924-1951. Nici un alt dosar nu este ulterior datei de 1 ianuarie 1952, limită de timp în faţa căreia „eroismul” lui Mihai Ghimpu se opreşte şi bate pasul pe loc. Deci, este vorba despre un interval din interiorul perioadei staliniste, care a durat până la moartea dictatorului, în 5 martie 1953. Persoanele ale căror dosare i-au fost transmise Arhivei Naţionale de către SIS nu mai sunt în viaţă, în majoritatea lor zdrobitoare. Preşedintele interimar Ghimpu nu are, potrivit legilor în vigoare, nici un fel de atribuţii privind fondul arhivistic de stat, iar Serviciul de Informaţii şi Securitate, ca organ special în afara puterii executive, nu îi este subordonat. Majoritatea statelor ex-comuniste au desecretizat arhivele organelor de poliţie politică. Statele baltice, bunăoară, au desecretizat integral arhivele NKVD şi KGB, tot ce au cuprins acestea din 1940 până în 1991. Gestul Serviciului de Informaţii şi Securitate din 9 noiembrie a fost unul necesar, pozitiv, dar întârziat şi insuficient. Prezenţa lui Mihai Ghimpu la „ceremonia de transmitere a dosarelor” ne oferă un exemplu clasic de instrumentare în scopuri electorale a tragediei prin care au trecut persoanele supuse represiunilor. SIS putea transmite dosarele în fondurile Arhivei Naţionale cu acelaşi succes şi fără Mihai Ghimpu. Vom explica mai jos de ce.
Faptul că SIS poate avea un Depozit special de stat este în afara oricărei îndoieli. Articolul 22 al Legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova stipulează că „Depozite speciale de stat se creează la Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, Departamentul Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică, la Academia de Ştiinţe a Moldovei, la muzeele şi bibliotecile de stat ale Ministerului Culturii şi Turismului, la fondul de stat de informaţii privind subsolul al Asociaţiei de Stat de Producţie pentru Explorări Geologice „AGeom”, la serviciul „Hidrometeo” al Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător. Utilizarea documentelor ce se păstrează în depozitele speciale de stat se efectuează în conformitate cu prezenta lege. Achiziţionarea de către depozitele speciale de stat a documentelor autentice ce aparţin persoanelor juridice din alte ramuri se interzice”.
Problema este că SIS nu poate ţine oricât în Depozitul special de stat documentele cu titlu secret, fiind obligat să le transmită Arhivei Naţionale la expirarea termenelor prevăzute de lege. Articolul 34 al legii privind Fondul Arhivistic al Republicii Moldova stabileşte că „documentele din Fondul arhivistic de stat şi din Fondul arhivistic obştesc ce conţin secret de stat şi au menţiunea „De importanţă deosebită” şi „Strict secret” sunt supuse restricţiilor de utilizare pentru o perioadă de până la 25 de ani, iar cele cu menţiunea „Secret” – de până la 10 ani de la data apariţiei lor. Guvernul, în temeiul avizului comisiei interdepartamentale pentru apărarea secretului de stat, poate stabili termene mai îndelungate de restricţie asupra utilizării documentelor cu menţiunea „De importanţă deosebită”. În acest caz Guvernul, ministerele şi departamentele interesate sunt obligate să reexamineze, din cinci în cinci ani, temeiurile menţinerii restricţiilor asupra utilizării acestor documente pentru o perioadă ce depăşeşte 25 de ani de la data apariţiei lor”. Legea nu prevede alte termene decât cel maxim de 25 de ani şi termene superioare stabilite, în fiecare caz aparte, prin Hotărâre de Guvern. Aşa cum deocamdată nu avem, din 27 august 1991 încoace, nici o Hotărâre de Guvern în materie de termene superioare celui de 25 de ani privind documentele din Depozitul special de stat de la SIS, este mai mult decât limpede că, în sensul legilor în vigoare, cele mai vechi documente secrete păstrate de SIS nu pot depăşi o vechime de 25 de ani.
Vom mai preciza că articolul 23 al Legii despre care vorbim prevede, între altele, că „La reorganizarea sau lichidarea instituţiilor, organizaţiilor şi întreprinderilor de stat chestiunile privind păstrarea ulterioară a documentelor Fondului arhivistic de stat sunt soluţionate cu participarea reprezentaţilor Organului de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova”. Iar articolul 25 al aceleiaşi legi stabileşte că: „în cazul în care persoana juridică deţinătoare de documente ce fac parte din Fondul arhivistic obştesc se lichidează sau ea nu asigură integritatea documentelor, Fondul arhivistic al persoanei juridice respective se transmite spre păstrarea permanentă arhivelor de stat”. Dacă organele KGB au fost lichidate în 1991, când a fost creat Ministerul Securităţii Naţionale, procedura de rezolvare a arhivelor fostului NKVD/KGB trebuia rezolvată atunci. Totodată, dacă Ministerul Securităţii Naţionale a fost lichidat şi creat Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova în 1999, aceeaşi procedură era de neevitat.
Am citat pe larg aceste articole din Lege pentru a arăta că, în termenii ei, la 9 noiembrie 2010 SIS trebuia să transmită toate dosarele întocmite de KGB până la 9 noiembrie 1985 şi nu doar pe cele ale persoanelor supuse represiunilor, dar şi pe cele ale agenturii sale. Asta sub falsa rezervă că SIS ar fi prin lege succesorul juridic al KGB. Aşa cum însă SIS nu este nici succesorul NKVD şi nici al KGB, toate arhivele secrete ale celor două organe sovietice de represiune întocmite până la 27 august 1991, când a apărut Republica Moldova, trebuiau de mult desecretizate şi transmise spre păstrare permanentă Arhivei Naţionale. Ceea ce a făcut SIS la 9 noiembrie 2010 nu poate fi numit gest reparator în sensul deplin al cuvântului, întrucât această instituţie de stat va ţine în continuare sub şapte lacăte toate fondurile secrete ale NKVD/KGB din perioada 1951-1991, ceea ce înseamnă patru decenii de ocupaţie sovietică şi, implicit, de poliţie politică.
Ne vom opri puţin şi asupra unui alt detaliu interesant. Comunicatele de presă despre desecretizarea dosarelor vechi de 60 de ani ne-au anunţat că numărul celor deţinute de SIS este cu mult mai mare decât 5 000, dar acestea nu vor fi desecretizate şi transmise Arhivei Naţionale din cauza „lipsei spaţiului de depozitare”. Asta e bună de tot, ştiind că Arhiva Naţională deţine abuziv imensele Arhive ale Mitropoliei Basarabiei, capturate de sovietici în 1946 de la Craiova, ca trofeu de război, în baza unor hotărâri ale Comisiei sovieto-române de armistiţiu. Arhivele Mitropoliei Basarabiei au fost revendicare în mod repetat de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru Păduraru, care le-a adresat scrisori oficiale atât primului ministru Vladimir Filat, cât şi interimarului Mihai Ghimpu. Scrisorile mitropolitului au rămas însă fără răspuns, pentru că cei doi capi ai AIE, Ghimpu şi Filat, nu au urnit un deget pentru rezolvarea problemei. Dacă Ghimpu şi Filat ar fi hotărât chestiunea retrocedării Arhivelor Mitropoliei Basarabiei, s-ar fi eliberat suficient loc în depozitele Arhivei Naţionale pentru alte zeci de mii de dosare din arhivele secrete ale KGB.
Ce ar fi trebuit să facă interimarul nostru pentru ca situaţia să nu ridice nici un fel de probleme? Întâi ar fi trebuit ca pe parcursul ultimului an şi ceva să propună examinarea şi adoptarea de către Parlament a proiectului de lege privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Acest proiect de lege a fost elaborat şi depus oficial în Parlament de către grupul de deputaţi PPCD, nefiind examinat de nici una din majorităţile din sânul Legislativului nostru. Proiectul este singurul de acest gen prezentat vreodată spre examinare în Parlamentul Republicii Moldova. Întrebările care se pun acum sunt: de ce nu a propus Mihai Ghimpu, ca şef al Legislativului, includerea respectivului proiect de lege pe agenda Parlamentului dominat de AIE sau de ce nu a prezentat un proiect alternativ, dacă ar fi o problemă că proiectul a fost semnat de deputaţi de altă culoare politică?
Răspunsurile la aceste întrebări sunt simple şi ne stau la îndemână. Pentru că Mihai Ghimpu, s-a văzut, preferă doar gesturi zgomotoase şi facile de natură electorală în locul unor demersuri concrete şi consistente de natură legislativă pentru o adevărată lustraţie a societăţii noastre.
Crearea şi împotmolirea voită a Comisiei Cojocaru a fost doar o aruncare de praf în ochi. Raportul pregătit de aceasta nu a mai fost audiat şi nici aprobat de către Parlament, pe motiv că majoritatea Alianţei zise „pentru Integrare Europeană” a fost alergică la idee. Nu ne stă în obicei să ne autocităm, dar seriozitatea subiectului ne obligă să amintim că acum zece luni scriam în FLUX următoarele: „Succesul Comisiei Cojocaru depinde de mai mulţi factori. Dincolo de probitatea profesională a majorităţii membrilor săi, dincolo de materialele preţioase cercetate ştiinţific şi valorificate public până acum privind subiectul, Comisia Cojocaru îşi va putea duce cu brio misiunea până la capăt dacă Puterea va fi consecventă, mergând mai departe şi desecretizând arhivele ţinute încă sub şapte lacăte. Avem în vedere întâi şi-ntâi de toate arhivele NKVD şi KGB, ca principale instrumente opresive ale regimului totalitar de ocupaţie. Deschiderea acestor arhive, oricâte secrete „de stat” ar cuprinde acestea, nu poate dăuna în nici un fel intereselor legitime ale Republicii Moldova ca stat apărut pe harta Europei la 27 august 1991. Deocamdată, suntem sceptici asupra capacităţii Puterii de a decide deschiderea acestor arhive, întrucât, în eventualitatea unei asemenea decizii, lustraţia devine inevitabilă, atrăgând pe cale de consecinţă deconspirarea desei reţele de agenţi ai serviciilor secrete sovietice care menţin încă şi astăzi sub control, într-o mare măsură, mediul politic, instituţional, jurnalistic, ştiinţific, cultural, bisericesc, neguvernamental şi de afaceri. Am fi bucuroşi dacă motivele scepticismului nostru ar fi eliminate rând pe rând de hotărâri înţelepte şi necesare ale Legislativului. Fără desecretizarea arhivelor NKVD şi KGB cercetarea Comisiei Cojocaru va fi incompletă şi lacunară, iar succesul ei limitat”. Ne pare rău să constatăm, la distanţă de zece luni, că am avut dreptate. Mihai Ghimpu şi AIE au vânat doar capital politic şi nu au schimbat cu nimic situaţia de până în 2009.
Iar osteneala electorală a interimarului la SIS, unde el ar fi „desecretizat şi transmis dosarele NKVD” (şi doar pe cele de până în 1951), ni-l prezintă pe Ghimpu în postura muştei la arat din fabula lui Alexandru Donici. Vă mai amintiţi? „De la arat un plug/Venea încet spre casă/Şi, la un bou pe jug,/O muscă se-aşezase.//Iar ei, spre-ntâmpinare,/O altă muscă-n zbor/Îi face întrebare:/— De unde, dragă sor’?/— Şi mai întrebi de unde!/Ei musca îi răspunde/C-un aer supărat.//Au nu pricepi ce facem?/Nu vezi că noi ne-ntoarcem/Din câmp, de la arat!//Spre laudă deşartă/Mulţi zic: noi am lucrat,/Când ei lucrează-n faptă,/Ca musca la arat.”
