Articole

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012

imgPlatforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 este o coaliție de asociații non-guvernamentale și grupuri de inițiativă care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat.

Platforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 desfășoară manifestări publice de informare și sensibilizare a întregii populații din România și Republica Moldova cu obiectivul de a conștientiza necesitatea realizării unității naționale.

SECŢIUNEA 1: CINE SUNTEM?

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România. Astfel, Acţiunea 2012 militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat. Acţiunea 2012 este o iniţiativă apartinică şi aşa va rămâne. Acest aspect trebuie subliniat şi întărit de fiecare dată.

Deşi considerăm că Idealul Unităţii Naţionale se ridică deasupra oricăror jocuri politice, suntem deschişi la dialog şi comunicare cu orice forţă politică ce îşi asumă susţinerea publică a Reunirii celor două state româneşti.

Încă de la constituire, din 17 aprilie 2011, prin aderarea la cauza Unirii a peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi diverse ţări europene, până în prezent, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a desfăşurat numeroase manifestări publice de informare şi sensibilizare a întregii populaţii din România şi Republica Moldova cu obiectivul de a conştientiza necesitatea realizării unităţii naţionale.

O parte dintre organizaţiile implicate în desfăşurarea activităţilor Platformei Unioniste Acţiunea 2012 până în prezent sunt: Asociaţia Obştească Academia de Ştiinte a Mediului, Asociaţia Onoare şi Patrie, Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Asociaţia Studenţilor Basarabeni Craiova, Asociaţia Studenţilor din Zurich, Asociaţia Studenţilor Români din EPFL (Lausanne), Asociaţia Tighina, Asociaţia Universitară Eminescu din Geneva, ATRAG (Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor) Iaşi, Asociaţia 21 Decembrie 1989, Casa Românilor din Elveţia, Cercul elevilor basarabeni din Bacău, Consiliul Mondial Român, Consiliul Român American, Deşteptarea, Dorobanţii, Fapta Nu Vorba, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, Fundaţia Grigore Vieru, Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni, Honor et Patria, Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate, Liga Studenţilor Basarabeni din Timişoara, Spirit Românesc, Asociaţia România – Dacia Casa Noastră, Asociaţia Suporterilor Români, Consiliul Naţional al Reîntregirii, Asociaţia România Vie, Asociaţia Salvaţi Identitatea Satului, Romanian Students Association, Carnegie Mellon University – Pittsburgh, Grupul de iniţiativă Împreună pentru Unire, Fundaţia Pacea, Grupul La Paris, Academia culturală Eugen Ionescu din Roma, Associazione socio-culturale e sportiva “Romania”-Lombardia, Asociaţia socio-culturală Maluri de Prut, Societatea culturală Bucureşti-Chişinău, Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 are filiale pe întreg teritoriul celor două state româneşti. În cadrul acestora, sute de voluntari se implică activ în vederea accelerării procesului de unificare a României cu Republica Moldova.

SECŢIUNEA 2: SCOP

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 este o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă non-profit, apartinică şi independentă, care are drept scop unirea României cu Republica Moldova.

SECŢIUNEA 3: MISIUNE

Misiunea Platformei Unioniste Acţiunea 2012 constă în sensibilizarea opiniei publice şi a factorilor decizionali de pe ambele maluri ale Prutului cu privire la necesitatea Reîntregirii naţionale. Orice bun român cunoaşte că ,,unde-i unul nu-i putere”, dar ,,unde-s doi puterea creşte”. Organizaţiile cuprinse în Platforma Unionistă Acţiunea 2012 au misiunea de a reaminti, inclusiv organismelor internaţionale, că unirea României cu Republica Moldova este firească şi incontestabil legitimă. Aceasta va fi realizată în cadrul constituţional şi al dreptului internaţional, prin refacerea unităţii ultimei naţiuni europene care a fost divizată împotriva voinţei sale ca şi consecinţă a celui de-al Doilea Război Mondial şi al Războiului Rece.

SECŢIUNEA 4: OBIECTIVE

Organizarea de evenimente publice menite să demonstreze cetăţenilor şi decidenţilor din cele două state româneşti, precum şi comunităţii internaţionale, că unirea României cu Republica Moldova trebuie să devină prioritate naţională;

Promovarea solidarităţii naţionale şi a dezideratului unificării românilor prin campanii culturale şi sociale desfăşurate pe ambele maluri ale Prutului;

Sprijinirea tuturor iniţiativelor care au drept finalitate revenirea Republicii Moldova la trupul Ţării-Mamă, căreia îi aparţine, respectiv calea prin care aceasta va obţine prosperitate şi asigurarea tuturor drepturilor şi libertăţilor din registrul democratic;

SECŢIUNEA 5: CE INTERESE URMĂRIM

Singurul interes al membrilor Acţiunii 2012 este cel de a milita pentru unire. Din nefericire, în Rep. Moldova unionismul a fost folosit ca rampă de lansare pentru diverşi actori ai scenei politice. În luptele electorale ideile devin monede de schimb. Acţiunea 2012 nu este un partid politic şi prin urmare nu promovează interese personale ale membrilor săi, în consecinţă nu există tentaţia trădării.

SECŢIUNEA 5: CONDUCERE/ORGANIZARE

Conducerea Acţiunii 2012 este reprezentată dintr-un număr variabil de co-preşedinţi, delegaţi din partea fiecărei organizaţii cuprinse în Platformă. Anual sunt alese structurile executive pentru România şi pentru Republica Moldova, compuse dintr-un preşedinte executiv, un secretar general şi mai multe departamente specializate. Totalitatea membrilor activi implicaţi în activităţile Platformei se reunesc în fiecare an într-un Forum Naţional. Aderarea la Platforma Unionistă Acţiunea 2012 se realizează individual, prin semnarea unei adeziuni, sau colectiv, în numele unei organizaţii.

SECŢIUNEA 6: FINANŢARE

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 se finanţează prin donaţii, sponsorizări, programul de 2% din impozitul pe salarii şi venit şi 20% din impozitul pe profit al oricărei companii. Membrii Platformei plătesc lunar o cotizaţie, pentru buna organizare şi desfăşurare a acţiunilor. Platforma Unionistă primeşte şi contribuţii care constă în produse (de exemplu, cărţi pentru dotarea bibliotecilor din Republica Moldova) sau în servicii (transport, cazare, tehnică, imprimare, etc.). Platforma Unionistă Acţiunea 2012 nu acceptă finanţări condiţionate. Informaţiile privind veniturile şi cheltuielile Acţiunii 2012 sunt disponibile tuturor celor interesaţi.

SECŢIUNEA 7: PROFILUL MEMBRILOR ACŢIUNII 2012

Toţi membrii Acţiunii 2012 sunt voluntari de toate vârstele, în mare parte români de pe ambele maluri ale Prutului, din Europa şi America, desfăşurându-şi activităţile fără a urmări interese personale sau financiare. Membrii Acţiunii 2012 se delimitează de orice fel de manifestări extremiste şi antidemocratice. Susţinătorii sau membrii persoane fizice ai Acţiunii 2012 pot fi membri ai oricărui partid politic atâta vreme cât acest lucru nu afectează imaginea şi statutul apartinic al Acţiunii. Orice membru al Platformei Unioniste, care dobândeşte o funcţie politică, devine automat incompatibil cu exerciţiul oricărei poziţii de coordonare sau reprezentare în cadrul Acţiunii 2012.

SECŢIUNEA 8 : SCURT ISTORIC ŞI ACTIVITATE

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 s-a înfiinţat la 17 aprilie 2011, prin aderarea la cauza Unirii a peste 30 de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi diverse ţări europene.

Pe parcursul anilor 2011, 2012 şi 2013 Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a desfăşurat manifestări publice de informare şi sensibilizare a întregii populaţii din cele două state româneşti cu obiectivul de a conştientiza necesitatea realizării unităţii naţionale.

Astfel, peste 300 de mii de afişe, abţibilduri şi pliante pentru diferite campanii derulate de Platformă, cu participarea a circa 1 000 de voluntari, au fost distribuite pe ambele maluri ale Prutului. Activităţi de informare au fost desfăşurate în toate raioanele Republicii Moldova şi judeţele României. ,,Blocul meu cunoaşte adevărul”, ,,Aici e România”, ,,Basarabia e România Internaţional”, ,,10 motive pentru Unire”, ,,Obiectiv Basarabia”, ,,Adevărata Basarabie” sau ,,Suntem moldoveni, deci români” sunt câteva dintre campaniile prin intermediul cărora militanţii şi simpatizanţii Acţiunii 2012 au adus la cunoştinţă factorilor decizionali, dar şi cetăţenilor celor două state româneşti, precum şi opiniei publice internaţionale, că Unirea trebuie să devină prioritate naţională.

Prin eforturile organizaţiilor din Platforma Unionistă Acţiunea 2012, ziua de 31 august (Ziua Limbii Române) a fost sărbătorită simultan la Bucureşti şi la Chişinău în anii 2011 şi 2012. Concomitent a fost marcată şi ziua de 1 Decembrie, în două dintre capitalele Unirii din 1918, Alba Iulia şi Chişinău, dar şi în alte oraşe: Iaşi, Bălţi, Tighina, Nisporeni. Cei 785 de membri ai Parlamentului European au primit tot cu ocazia Zilei Naţionale a României din 2012 culegerea de documente ”Pactul Ribbentrop – Molotov şi agresiunea sovietică împotriva României”. Ziua de 28 iunie, dată care reprezintă o cotitură dramatică în istoria României prin ocupaţia sovietică a nord-estului teritoriului românesc, cunoscut sub denumirea generică de ,,Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei”, a fost comemorată în 2012 simultan în capitalele celor două state româneşti.

În decursul ultimilor doi ani, la iniţiativa noastră, zeci de mii de oameni au manifestat pentru Unire în oraşe de pe ambele maluri ale Prutului, precum Bălţi, Cahul, Iaşi sau Sibiu. Cele mai ample manifestaţii stradale, la care au participat peste 10 000 de persoane care au solicitat politicienilor să îşi asume realizarea obiectivului Reîntregirii, au avut loc pe 16 septembrie 2012, la Chişinău şi pe 20 octombrie 2013, la Bucureşti.

Alte evenimente la care au participat voluntarii Platformei au fost flash-mob-urile menite să amintească de anexarea Basarabiei de către Imperiul Ţarist în 1812, prezenţa pe malul râului Prut pentru a readuce în memorie Podurile de flori la 20 de ani de la eveniment, comemorarea eroilor români la Cimitirul de Onoare de la Ţiganca, sfinţirea primei biserici româneşti din Bugeac după 60 de ani, la Hagi Curda, inaugurarea crucii Mântuirii Neamului Românesc la Nisporeni, comemorarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Platforma Unionistă a lansat în 2012 şi programul Lideri pentru Unire, având ca public ţintă câteva sute de tineri români de pe ambele maluri ale Prutului care au participat la şcoli de vară în localităţi din România şi Republica Moldova. Aceştia au urmat cursuri de pregătire şi ateliere cu tematică unionistă, cursuri de management de proiect, comunicare şi PR, filmare şi fotografiere, creare de site-uri şi bloguri, activism civic, flash-mob-uri, marşuri, cluburi de dezbateri, precum şi creare şi dezvoltare de campanii cu mesaj social.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat numeroase acţiuni prin care românii şi-au exprimat dorinţa înfăptuirii unităţii politice într-un singur stat, într-o Românie care să fie şi a românilor dintre Prut şi Nistru. Printre acestea putem menţiona expoziţii de fotografie cu mănăstirile rupestre din Basarabia şi cu cetăţile româneşti de pe Nistru, proiecţii de film, distribuţia de cărţi noi – în parteneriat cu Institutul Cultural Român – în bibliotecile şcolilor şi liceelor din raioanele Republicii Moldova, organizarea mai multor ediţii ale Şcolii de cultură şi afirmare românească la Bucureşti, Bacău, Roman, Soroca, Sfântu Gheorghe, Constanţa şi Ciorogârla, excursii tematice pe ambele maluri ale Prutului, lansări de carte, campanii de ajutorare a combatanţilor războiului de pe Nistru sau dezbateri la Parlamentul României.

În perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din România din 9 decembrie 2012, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a înaintat tuturor candidaţilor Pactul pentru Basarabia, un angajament şi un set de măsuri concrete, la nivel de asumare publică, legislativ, economic, educaţional şi instituţional, care trebuie implementate pentru înfăptuirea Unirii celor două state româneşti. Documentul programatic a fost semnat de 607 candidaţi, de la toate partidele politice. Dintre aceştia, peste 100 au devenit parlamentari, iar în mandatul 2012-2016 avem speranţa că vor îndeplini prevederile care au drept scop aducerea acasă a românilor de peste Prut. În acest sens primii paşi au fost făcuţi, o parte din prevederile pactului fiind deja îndeplinite: apariţii publice în care să susţină Reunirea celor două state româneşti şi recunoaşterea existenţei unui singur popor pe ambele maluri ale Prutului; discursuri în plenul Parlamentului care amintesc de necesitatea refacerii unităţii naţionale a neamului românesc prin Reunirea cu Republica Moldova, ţinute cu ocazia sărbătorilor naţionale şi nu numai; adoptarea proiectului de lege care instituie ziua de 31 august drept “Ziua limbii române”, sărbătorită concomitent şi în Rep. Moldova; schimbarea conducerii Institutului Cultural Român-Chişinău şi numirea unei peroane competente care serveşte în mod real intereselor româneşti.

În 2013, la aniversarea zilei de naştere a poetului naţional Mihai Eminescu, organizaţiile componente ale Platformei au marcat ziua de 15 ianuarie atât la Bucureşti, cât şi la Chişinău. Totodată, membrii Platformei Unioniste Acţiunea 2012 au organizat mai multe acţiuni pentru a sărbători 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, de la 24 ianuarie 1859. Bucureşti, Chişinău, Piteşti, Iaşi, Timişoara, Botoşani, Balş, Petroşani sau Craiova sunt câteva dintre oraşele româneşti care au marcat ziua Micii Uniri

Cu ocazia zilei de 27 martie, în anul 2013, Platforma Unionistă a organizat o serie de evenimente pe ambele maluri ale Prutului, menite să marcheze cei 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. S-au desfăşurat concerte şi piese de teatu la Chişinău şi Bălţi, concursuri oratorice şi de eseuri la Suceava şi Bacău, flash-mob-uri şi manifestaţii la Buzău, Alba Iulia, Galaţi, Balş, Piteşti, Craiova şi Iaşi. La Bucureşti s-a organizat o dezbatere în Parlament, o aniversare a Basarabiei şi a Unirii la Clubul Ţăranului Român, iar seara a fost una festivă dedicată făuritorilor Unirii. Apogeul evenimentelor l-a reprezentat spectacolul inedit de la Chişinău, „Dacii şi Romanii”, o lecţie de istorie vie a poporului nostru.

Acţiunea 2012 a amintit de-a lungul anului şi de evenimentele mai putin fericite din istoria noastră prin omagierea poetului naţional Grigore Vieru, comemorarea eroilor căzuţi în războiul moldo-rus din 1992 şi prin organizarea unui flash-mob cu ocazia zilei ocupaţiei sovietice a Basarabiei, nordului Bucuvinei şi Ţinutului Herţa.

O campanie amplă a avut loc în perioada 1-5 aprilie 2013, când peste 300 de voluntari au susţinut cursuri de informare asupra trecutului şi prezentului provinciei româneşti Basarabia, dar şi asupra realităţii românilor de la est de Prut cu scopul de a sesiza necesitatea implicării active a tinerilor în procesul de readucere a Basarabiei acasă. Atunci, peste 10 000 de elevi din toate judeţele României au fost implicaţi în cadrul campaniei „O oră de istorie pentru Basarabia”, proiect ce s-a desfăşurat în peste 120 de licee din ţară.

Cu ocazia zilei tricolorului, sărbătorită anual în Republica Moldova la 27 aprilie, Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a organizat o serie de acţiuni menite să promoveze tricolorul şi subiectul unirii. Sub genericul „Uniţi sub Tricolor”, s-a desfăşurat pentru douăsprezece echipe de fotbal unioniste,competiţia sportivă „Cupa Unirii”. În şcolile din Basarabia s-a ajuns cu campania „Tricolor pentru şcoala ta”, desfăşurată în perioada 2-27 aprilie 2013, când voluntarii platformei au distribuit panglică tricoloră în toate instituţiile de învăţământ din Republica Moldova.

Pe parcursul verii au fost organizate două ediţii ale proiectului “Istoria de lângă noi”, ce presupune un program de perfecţionare pentru cadrele didactice din Republica Moldova, program de care au beneficiat 60 de profesori. Obiectivele proiectului au fost de a oferi un cadru favorabil de conlucrare a profesorilor din Republica Moldova în vederea promovării istoriei şi a valorilor naţionale, de interacţionare cu omologii din România şi de stabilire a unor activităţi ulterioare comune ale cadrelor didactice în spaţiul românesc, indiferent de frontiere.

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 a desfăşurat cea mai amplă campanie de strângere de semnături pentru apropierea dintre România şi Republica Moldova, sub genericul ,,Aducem Basarabia acasă”. Voluntarii Platformei din toate judeţele României au colectat în perioada aprilie-iulie 2013 peste 117 000 de semnături prin corturi şi puncte de informare montate în centrul fiecărui oraş important. Semnăturile s-au strâns pentru susţinerea unei iniţiative legislative cuprinzând prevederi din „Pactul pentru Basarabia”. În ultima luna a campaniei s-a organizat la nivel naţional “Caravana Unirii”, când s-au colectat semnăturile din toate judeţele ţării. Succesul campaniei de semnături a permis introducerea proiectului de lege în Parlament, unde se află, în prezent, în dezbatere. Printre prevederile cele mai importante se numără crearea unei instituţii în subordinea primului ministru care să se ocupe de coordonarea strategiilor pentru cel de al doilea stat românesc, obţinerea mai uşoară a vizelor de intrare în România de către românii de peste Prut precum şi integrarea basarabenilor în viaţa socio-culturală din România.

În urma embargoului impus de Rusia pentru vinurile din Republica Moldova, Acţiunea 2012 a demarat o campanile de susţinere a vinurilor basarabene şi implicit de sprijinire a celui de-al doilea stat românesc în contextual şantajului economic din partea Moscovei. Astfel, voluntarii Platformei Unioniste au încercat să convingă proprietarii hotelurilor, restaurantelor şi cafenelelor din oraşele României să includă în meniurile lor vinurile produse în Republica Moldova.

Cu ocazia Zilei Naţionale, pe lângă sărbătorirea Unirii concomitent la Alba Iulia şi la Chişinău, fapt devenit deja tradiţie pentru Platforma Unionistă Acţiunea 2012, anul acesta s-a desfăşurat şi campania “Arborează tricolorul pentru Unire” prin care românii de pe ambele maluri ale Prutului au fost încurajaţi să-şi afişeze în acest mod dorinţa de Reîntregire naţională.

La final de an, cu prilejul sărbătorilor, voluntarii şi simpatizanţii Platformei Unioniste s-au mobilizat într-o campanie de strânegere de donaţii pentru copiii de la orfelinatul-internat din Tighina, Basarabia. Cuverturi, lenjerii de pat, prosoape, dulciuri şi hăinuţe sunt lucruri care s-au strâns pentru copiii de la acest orfelinat supus presiunilor separatiştilor transnistreni.

Platforma Unionistă va continua seria manifestărilor publice pe tot parcursul anului 2014, cu speranţa că tot mai multe persoane se vor alătura activ curentului unionist.

O parte din organizațiile care s-au implicat în Plaforma Unionistă ACȚIUNEA 2012 până acum:

Asociaţia Obştească Academia de Știinte a Mediului
Asociația Onoare și Patrie
Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti
Asociația Studenților Basarabeni Craiova
Asociaţia Studenţilor din Zurich
Asociaţia Studenţilor Români din EPFL (Lausanne)
Asociația Tighina
Asociaţia universitară Eminescu din Geneva
ATRAG (Asociația Tinerilor Români din Afara Granițelor) Iași
Asociația 21 Decembrie 1989
Casa Românilor din Elveția
Cercul elevilor basarabeni din Bacău
Consiliul Mondial Român
Consiliul Român American
Deșteptarea
Dorobanții
Fapta Nu Vorba
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş
Fundația Grigore Vieru
Fundația Națională pentru Românii de Pretututindeni
Honor et Patria
Institutul Frații Golescu
Liga Studenţilor Basarabeni din Timişoara
Spirit Românesc
Asociația Realitate și Adevăr Alba – Chișinau
Asociaţia România – Dacia Casa Noastră
Asociația Suporterilor Români
Consiliul Național al Reîntregirii
Grupul România Vie
Asociația Salvați Identitatea Satului
Romanian Students Association, Carnegie Mellon University – Pittsburgh
Grupul de inițiativă Împreună pentru Unire
Fundația Pacea
Grupul La Paris
Academia culturala Eugen Ionescu din Roma
Associazione socio-culturale e sportiva “Romania”-Lombardia
Asociatia socio-culturala Maluri de Prut
Societatea culturala Bucuresti-Chisinau
Centrul pentru Cultură, Istorie și Educație
Lista este deschisă tuturor organizațiilor apolitice care doresc să susțină unirea Republicii Moldova cu România. Dacă organizația din care faci parte dorește să se implice activ în activitățile din cadrul ACȚIUNEA 2012, contactează-ne.

articol preluat de pe http://actiunea2012.ro

Marşul Tricolorului la Chişinău


Marşul Tricolorului la Chişinău

La Chişinău a avut loc astăzi, Marşul Tricolorului, în cadrul căruia participanţii au purtat un drapel de 300 de metri lungime. Evenimentul organizat de mişcarea “Tinerii Moldovei” a reunit peste patru mii de simpatizanţi, care spun că au venit pentru a promova simbolurile naţionale, istoria şi limba română. Pentru ca acţiunea să se desfăşoare fără incidente, au fost mobilizaţi aproximativ 500 de poliţişti.

Marşul a pornit din scuarul Universităţii Pedagogice,„Ion Creangă”. Drapelul a fost desfăşurat pe fundalul cântecelor, dar şi a lozincilor patriotice.

Oamenii spun că au venit la eveniment pentru a promova valorile româneşti.

Organizatorii spun că prin acest marş au vrut să sensibilizeze oamenii pentru a fi mai uniţi.

Punctul final al marşului a fost scuarul Teatrului Naţional de Operă şi Balet, “Maria Bieşu”. Acest eveniment încheie campania ,,Tricolorul unităţii naţionale”, care a fost organizatî de membrii mişcării “Tinerii Moldovei” şi s-a desfăşurat în perioada 26 august – 14 septembrie.

articol preluat de pe http://jurnaltv.md/
Au întins un tricolor de 300 de metri în inima Chișinăului
Un tricolor cu lungimea de 300 de metri a fost purtat în această duminică, 14 septembrie, în Chișinău la un marş organizat de către Mişcarea Civică Tinerii Moldovei.

Acţiunea a început în scuarul „Dimitrie Cantemir” a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” şi s-a încheiat în scuarul Europei Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Cu evenimentul organizat astăzi, Tinerii Moldovei a încununat campania „Tricolorul unităţii naţionale” care s-a desfășurat în perioada 26 august – 14 septembrie și în cadrul căreia au fost împărțite un milion de panglici tricolore.

Scopul campaniei a fost de a marca Ziua Independenţei (27 august) şi Ziua Limbii Române (31 august) ca zile reper din istoria naţională.

Potrivit organizatorilor la manifestație au venit „toate persoanele și organizațiile care cred în semnificația tricolorului și vor să marcheze dragostea de patrie, de limba română, de istorie și Unire.Doar împreună suntem o forță de neînvins, împreună suntem mai uniți și avem puterea de a schimba în bine lucrurile din jurul nostru”.

IMG_7409

IMG_7411

IMG_7415

IMG_7425

IMG_7427

IMG_7448

IMG_7451

IMG_7452

IMG_7463

IMG_7472

IMG_7482

IMG_7487

IMG_7492

IMG_7495

IMG_7501

IMG_7505

IMG_7506

IMG_7509

IMG_7520

IMG_7522

IMG_7530

IMG_7534

IMG_7554

IMG_7556

IMG_7560

IMG_7569

IMG_7578

IMG_7592

IMG_7596

IMG_7602

IMG_7603

IMG_7609

IMG_7618

IMG_7624

IMG_7633

IMG_7643

IMG_7647

IMG_7649

IMG_7655

IMG_7658

IMG_7662

IMG_7688

Marșul Tricolorului, 14 septembrie 2014, scuarul din fața Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”

IMG_7693

IMG_7699

articol preluat de pe http://diez.md

 

Marșul Tricolorului

Campania Mișcării Civice Tinerii Moldovei, cu genericul “Tricolorul Unității Naționale” se va încheia în forță pe 14 septembrie, când în centrul Chișinăului va fi organizat Marșul Tricolorului, în cadrul căruia va fi desfășurat și purtat de participanți un tricolor de 300 de metri lungime. Marșul va avea ca punct de pornire Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” și va începe la ora 14.00.

Cu această ocazie, invităm la această manifestație toate persoanele și organizațiile care cred în semnificația tricolorului și vor să marcheze dragostea de patrie, de limba română, de istorie și Unire. Doar împreună suntem o forță de neînvins, împreună suntem mai uniți și avem puterea de a schimba în bine lucrurile din jurul nostru.
Vă așteptăm alături de noi, duminică, 14 septembrie, ora 14.00, în fața Universității Pedagogice “Ion Creangă” la Marșul Tricolorului! Haideți să sărbătorim împreună unitatea noastră națională!

Tinerii Moldovei te invită la prima ediție a Academiei Tinerilor Integri

Mișcarea Civică „Tinerii Moldovei” organizează în perioada 19 – 21 septembrie 2014, prima ediție a Academiei Tinerilor Integri, ce își va desfășura activitățile în stațiunea montană Durău, județul Neamț, România.

Academia Tinerilor Integri se adresează tuturor persoanelor implicate civic care intenționează, prin activitățile lor, să aibă un impact pozitiv în societatea din Republica Moldova.

Academia Tinerilor Integri se bazează pe educație non-formală. Participanții selectați vor avea ocazia să discute cu personalități ale lumii culturale românești și să interacționeze timp de trei zile cu cei mai buni specialiști din domeniul activismului civic de peste Prut, într-un cadru de învățare destins și inovator.

Scopul acestei școli de vară este de a forma tineri care, prin puterea propriului exemplu, să readucă oamenilor din Moldova încrederea într-o șansă de afirmare la ei acasă. Academia va produce o clasă elitistă de tineri, instaurând o tradiție în acest sens prin viitoarele sale ediții. Acești juni academicieni, alături de „Tinerii Moldovei”, vor deveni agenți ai schimbării în mediul lor și actori importanți în direcția făuririi unui viitor mai bun pentru Țară, prin reunificării celor două state românești.

Dacă ești tânăr, plin de viață și vrei să aduci schimbarea în comunitatea din care vii, aplică acum și vino în România pentru a trăi o experiență unică, menită să te pună în contact cu adevărata față a neamului tău. Nu rata ocazia să înveți de la cei mai buni, să-ți împărtășești ideile cu cei care gândesc ca tine, să ai parte de trei zile de neuitat la poalele frumosului masiv Ceahlău și totodată să cunoști Carpații noștri impresionați. Vor exista și activități – surpriză, premii neașteptate și alte provocări inedite oferite de „Tinerii Moldovei”, pe care le vei descoperi doar la fața locului.

Prima ediție a Academiei Tinerilor Integri se va desfășura cu sprijinul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, care va oferi suportul material și spiritual pentru  buna desfășurare a evenimentului. Toate cheltuielile sunt acoperite de organizatori.

La final, se vor înmâna diplome, ca dovadă a participării tinerilor la cursurile Academiei. Pentru a ajunge la Academia Tinerilor Integri,doritorii trebuie să completeze până pe 7 septembrie formularul de înscriere disponibil mai jos.

- See more at: http://tinerii.md/tinerii-moldovei-te-invita-la-prima-editie-a-academiei-tinerilor-integri/#sthash.6RDAhv8I.dpuf

articol preluat de pe http://tinerii.md/

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor