Sebastian Ghiţă, adus cu mandat la DNA Ploieşti, fiind suspect în dosarul cumnatului lui Ponta

sebastian-ghita-octav-ganea (1)

Mediafax

Deputatul Sebastian Ghiţă a fost adus cu mandat, marţi, la DNA Ploieşti, el fiind suspect în dosarul în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta. ”Am venit cu mandat, am primit citaţie”, a spus Sebastian Ghiţă, care a ajuns la DNA Ploieşti în jurul orei 11.50.

Răspunzând unei întrebări, Ghiţă a spus că are calitatea de suspect în acest dosar, în care este vizat Iulian Herţanu, cumnatul premierului.

Întrebat despre contractul cu fonduri europene derulat la Comarnic pentru introducerea canalizării în localitate, Ghiţă a spus: ”Ştim cu toţii că lucrările acolo nu au mers aşa cum trebuia, că stagnează, iar firma nu a reuşit să performeze şi să termine acea lucrare publică. Nu cunosc mai multe alte detalii”.

Întrebat dacă a fost implicat în acest contract, deputatul a spus că nu. Întrebat, de asemenea, de ce a fost adus cu mandat la DNA, dacă nu este implicat în acest contract, Ghiţă a răspuns: ”Îl cunosc pe om (Iulian Herţanu -n.r.) şi probabil că procurorii vor să se convingă de natura relaţiilor mele cu dânsul”.

Întrebat dacă este prieten cu Iulian Herţanu, deputatul de Prahova Sebastian Ghiță a spus că îl cunoaşte, că l-a văzut ”de câteva ori, cu diferite ocazii”, că nu are o relaţie foarte strânsă cu acesta, dar că ”presupune despre asta este vorba”.

Iniţial, Sebastian Ghiţă a spus că nu cunoaşte calitatea în care a fost chemat la DNA Ploieşti, spunând că ”este o instituţie unde nu doreşti să ai calităţi.

În final, la întrebările jurnaliştilor, el a citit de pe un mandat de aducere pe care îl ţinea în mână, răspunzând că are calitatea de suspect.

La ora transmiterii acestei ştiri, la DNA Ploieşti sunt audiaţi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Ponta, fostul consilier judeţean în CJ Prahova Mihai Coman, precum şi o altă persoană suspectată în acest dosar.

Potrivit unor surse judiciare, un rol important în acest dosar îl are Mihai Coman, care în prezent este consilier la SC Hidro Prahova SA, societate constituită prin asocierea Consiliul Judeţean Prahova cu mai multe consilii locale din judeţ şi care de câţiva ani derulează cel mai important proiect european din Prahova, pentru introducerea canalizării în mai multe localităţi.

Mihai Coman a fost consilier judeţean PSD în mandatul 2000-2004 şi deţine firma SC Indserv din Ploieşti.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Ploieşti fac cercetări într-o cauză penală privind infracţiuni asimilate celor de corupţie şi infracţiuni de fraudare a fondurilor Uniunii Europene, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de DNA.

Potrivit sursei citate, în acest dosar au loc 14 percheziţii, majoritatea în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că una dintre firmele la care se fac percheziţii este SC Exfin SRL, punctul de lucru din Bucureşti, firmă fondată de Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, care este controlată în prezent de către sora şi cumnatul primului ministru, Alexandra şi Iulian Herţanu.

Cititi mai mult pe http://m.mediafax.ro/social/sebastian-ghita-adus-cu-mandat-la-dna-ploiesti-fiind-suspect-in-dosarul-cumnatului-lui-ponta-13837865