Republica de la Ploiești (8 august 1870)

foto preluat de pe historia.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Republica de la Ploiești (8 august 1870)

Republica de la Ploieşti este denumirea unei mişcări antimonarhice din data de 8 august 1870 cunoscută în presa cotidiană sub numele de tulburările de la Ploieşti, evenimente pe care I.L. Caragiale le tratează cu ironia lui caracteristică în nuvela Boborul şi în comedia Conu Leonida faţă cu reacţiunea numindu-le intrigi boiereşti.

 

Descrierea evenimentelor

Formarea acestei mişcări conspirative este determinată de dezamăgirea unor oameni politici ai vremii care sperau ca prin supunerea faţă de o dinastie străină să fie realizată o relaxare, o linişte între partidele politice.

În apropierea zilei de 8 august 1870 s-au întrunit două organizaţii conspirative având la conducere pe C.T. Grigorescu respectiv pe Radu Stănian.

Din aceste organizaţii mai făceau parte Candiano Popescu, Stan Popescu, preotul Nicolae Ioachimescu, locotenentul Comiano, Mitică Călinescu, Titu Bălăceanu, Petre Apostolescu, Guţă Andronescu-Grădinaru.

La această adunare conspirativă se împart sarcinile fiecărui membru al organizaţiei şi se face cunoscut că totul este organizat, domnitorul va fi detronat, conducerea va fi preluată de o regenţă, se va ocupa telegraful, armata şi unele oraşe mari vor solidariza cu mişcarea conspirativă.

Se înlătură temerile unora de o intervenţie străină, se confecţionează steagul nou, stabilindu-se semnale ca tragerea clopotelor şi sunarea trâmbiţelor gărzii naţionale.

Primii ani de domnie ai lui Carol I s-au caracterizat printr-o mare agitaţie politică şi o continuă instabilitate guvernamentală. Între 11 mai 1866 şi 7 august 1871 au avut loc nu mai puţin de nouă schimbări de guverne, (durata medie sub 7 luni).

În fruntea agitatorilor se aflau liberalii radicali care, după ce contribuiseră la înlăturarea lui Alexandru Ioan Cuza, nu se împăcau cu gândul de a avea un domnitor pe viaţă, care ar putea abuza de situaţia sa, drept care îl acuzau pe Carol I de tendinţe autocratice.

Izbucnirea războiului franco-prusac, la 7/19 iulie 1870, a generat un val de simpatie pentru Franţa, fapt ce a amplificat curentul ostil lui Carol, care nu ezita să-şi manifeste încrederea în victoria ţării sale de origine.

Liberalii radicali au pus la cale o acţiune de înlăturare a domnitorului, organizând mai multe centre din care să pornească mişcarea: Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Piteşti, Buzău, precum şi din tabăra militară de la Furceni.

Principalii conspiratori erau C. A. Rosetti, Ion C. Brătianu, Eugeniu Carada – colaborator apropiat al lui Ion C. Brătianu, prim redactor al ziarului „Românul” condus de C. A. Rosetti, Constantin Ciocârlan – fost prefect al Poliţiei Capitalei, maiorul C. Pilat (ginerele lui C. A. Rosetti), Alexandru Candiano-Popescu şi dr. D. Sergiu.

Acţiunea a fost planificată pentru noaptea de 7/8 august 1870, dar ofiţerii de la Furceni au propus amânarea acesteia pentru a se vedea rezultatul războiului dintre Franţa şi Prusia.

Unul dintre conspiratori, Candiano Popescu de la Ploieşti, nu a acceptat această amânare. El avea să explice că a procedat astfel din două motive:

1) Primul, de ordin intern, fiind hotărât să dea „o lecţie de protestare energică” contra înclinărilor domnitorului străin şi a regimului inaugurat de dânsul prin care voia „să pună persoana sa mai presus de fiinţa statului român“;

2) Al doilea se datora situaţiei internaţionale. El era convins că Franţa va fi biruitoare şi se temea că la încheierea tratatului de pace aceasta să „găsească pe tronul României un Hohenzollern“.

În noaptea de 7/8 august, Candiano Popescu şi grupul său de conspiratori au ocupat prefectura şi telegraful din Ploieşti.

Încă din zori, clopotele bisericilor au început să bată, iar populaţia s-a adunat în centrul oraşului. Aici, în faţa mulţimii, Candiano Popescu a citit o telegramă, pe care ar fi primit-o de la Ion C. Brătianu, prin care se comunica:

„Vă fac cunoscut că principele Carol I a fost detronat astă noapte, a fost numită o Regenţă în frunte cu generalul Nicolae Golescu şi s-a constituit un nou guvern, având la ministerul de Război pe Ion C. Brătianu.”

Totodată, Candiano Popescu a anunţat că el a fost numit prefectul judeţului Prahova.

Participanţii au aplaudat şi au început să strige: „Ura! Am scăpat de neamţ”. Apoi, mulţimea – estimată la „trei mii de oameni” – în frunte cu „noul prefect” şi cu un preot îmbrăcat în odăjdii, a pornit spre cazarma dorobanţilor, unde sergentul de la depozitul de muniţie a primit ordin „să împartă arme la popor”.

Candiano Popescu i-a prezenat maiorului Polizu, comandantul unităţii, o telegramă „semnată” de Ion C. Brătianu – ministrul de Război şi Manolache Costache Epureanu – ministrul de Interne, cu următorul conţinut:

„Vă fac cunoscut că prinţul Carol s-a detronat astă noapte de către popor. În numele guvernului provizoriu vă ordon a lua comanda garnizoanei şi pe dată a supune armata la jurământ pentru noul guvern. Totodată vă veţi pune la ordinul prefectului Alexandru Candiano Popescu, veţi menţine ordinea, iar de urmare veţi raporta pe dată”.

Maiorul Polizu nu a dat crezare telegramei şi a declarat că va apăra cazarma.

Fără să intre în discuţii contradictorii cu respectivul maior, Candiano Popescu s-a deplasat la închisoarea oraşului unde a eliberat „un număr de arestaţi”.

De asemenea, a expediat o telegramă căpitanului Georgescu, comandantul grănicerilor de la Predeal:

„Principele Carol răsturnat, guvernul provizoriu instalat, având de cap pe generalul N. Golescu ca regent.

Sunt prefectul districtului, numit de guvernul provizoriu.

Concentraţi imediat grănicerii şi în 24 de ore, dacă se poate, să fiţi la Ploieşti.

Aştept de la patriotismul Dumneavoastră şi de la energia Dumneavoastră acest serviciu”.

Pentru a face cunoscută acţiunea pe plan internaţional, „prefectul” a expediat ziarului românesc „Adevărul”, care apărea la Pesta, următoarea telegramă:

„Principele Carol răsturnat, guvernul provizoriu înfiinţat sub titlul de Regenţă. În Ploieşti mare entuziasm”.

Şeful staţiei telegrafice din Predeal, Iuliu Filipescu, s-a arătat circumspect, a oprit cele două telegrame şi a anunţat guvernul de la Bucureşti.

Îndată ce a aflat despre „rebeliune”, guvernul condus de Manolache Costache Epureanu a trecut la arestarea suspecţilor, în frunte cu Eugeniu Carada, Ion C. Brătianu şi generalul Nicolae Golescu.

La Ploieşti, armata a ridicat în noaptea de 8/9 august „peste 400 de cetăţeni de la locuinţele lor pentru a-i arunca în închisoare”. Neputând organiza rezistenţa, Candiano Popescu a părăsit oraşul, dar a fost prins la Buzău.

În Proclamaţia Consiliului de Miniştri către cetăţenii români se aprecia că o „tentativă atât de nebună, cât şi de criminală a fost încercată la Ploieşti”, iar „criminalii vor da seamă justiţiei de faptele lor”.

Conspiratorii au fost trimişi în faţa Curţii de Juraţi din Târgovişte. Aceştia s-au apărat, invocând faptul că o acţiune similară a avut loc în noaptea de 11/12 februarie 1866, când a fost înlăturat domnitorul Alexandru Ioan Cuza, act în urma căruia nimeni nu a fost arestat, iar unii dintre complotişti se aflau pe banca ministerială.

Avocatul Nicolae Fleva declara:

„Dacă este revoluţiune faptul de la 8 august şi se cere osândirea lui pentru că el este opera câtorva indivizi şi nu este dorită de naţiunea întreagă, să stabilim mai întâi acest adevăr contestabil al acuzaţiunii ca să vedem dacă autorii acestei revoluţiuni sunt nevinovaţi sau culpabili; să se consulte mai întâi naţiunea: să punem revoluţiunea la vot! Să facem plebiscit! Primim bucuroşi osânda, dar să vă supuneţi şi Dumneavoastră la majoritatea voturilor”.

El a amintit că tot „revoluţiune” s-a numit şi actul din 11 februarie 1866, acoperit apoi legal prin organizarea plebiscitului privind aducerea domnitorului străin.

La 17/29 octombrie 1870, toţi cei 41 de acuzaţi au fost achitaţi, fapt ce l-a revoltat profund pe Carol I. În notele sale zilnice, domnitorul menţiona că era hotărât să abdice şi va aduce această decizie mai întâi la cunoştinţa Puterilor Garante.

Acţiunea din august 1870 a fost numită în derâdere „Republica de la Ploieşti”, fiind obiectul multor umorişti, şi mai ales al scriitorului I. L. Caragiale.

În realitate, Candiano Popescu nu a proclamat republica la Ploieşti şi niciun document semnat de el nu menţionează cuvântul republică.

Singura gazetă care a caracterizat acţiunea de la Ploieşti ca fiind republicană a fost „Trompeta Carpaţilor”.

Guvernul reuşeşte să aresteze membri ai mişcării conspirative ca Ion Brătianu, generalul Nicolae Golescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, colonelul Nicolae Creţulescu, şi vor urma de represalii deosebit de severe, cu umilire prin bătăi a unora ca preotul Ştefan Dinicescu, Mihail Kogălniceanu, Drăghicescu.

Procesul răzvrătiţilor s-a mutat de la Ploieşti la Târgovişte, sentinţa judecătorească fiind pronunţată la data de 17 octombrie 1870, participanţii civili fiind declaraţi nevinovaţi.

 

Importanţă

Această mişcare conspirativă nu este ceea ce a fost prezentat de presa vremii, ca o acţiune subversivă a unui grup de cheflii, ci o mişcare organizată care a căutat înlăturarea monarhiei regelui Carol I al României.

La această mişcare au participat aproximativ 3000 de oameni, printre care au fost şi demnitari din rândul prefecturii şi poliţiei oraşului. Evenimentul este o parte memorabilă din istoria Ploieştiului.

Ea rămâne o expresie a voinţei de a se asigura un regim democratic în România, de a bara eventualele tendinţe autocratice ale domnitorului Carol I.

Pentru aducerea aminte a acestui eveniment, din iniţiativa lui Dimitrie Brătianu a fost ridicată în Ploieşti Statuia Libertăţii.

 

cititi mai mult despre Republica de la Ploiești si pe: www.historia.ro; adevarul.ro; www.rri.ro; en.wikipedia.org

 

1) Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org