Sfântul Cuvios Iosif Isihastul (1898 – 1959)

foto preluat de pe doxologia.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Cuvios Iosif Isihastul (1898 – 1959)

---

 

Gheron Iosif Isihastul (n. 1898 – d. 1959), cunoscut și ca Iosif al Peşterii, a fost monah și stareţ în Muntele Athos.

A fost mult-lăudatul părinte duhovnicesc al stareților Efrem Filotheitul, Iosif Vatopedinul, Haralambie Dionisiatul, Efrem Katunakiotul (prăznuit la 27 februarie) şi al altora, ce sunt direct răspunzători de revitalizarea a şase din cele douăzeci de mănăstiri ale Sfântului Munte.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 28 august.

 

Biografie

---

 

Anii de început

Francisc s-a născut în Paros, din părinţii Gheorghios şi Maria, în 1898.

Adolescent fiind, a mers să muncească în Pireu.

La douăzeci şi trei de ani, a început să citească vieţile Sfinţilor, un moment de cotitură duhovnicească pentru el.

Aceste vieţi, îndeosebi cele ale nevoitorilor aspri, precum şi un vis al său, i-au stârnit dorinţa de a intra în monahism.

A răspuns la această dorinţă postind şi rugându-se într-un ţinut de ţară pustiu din apropiere, şi plecând apoi la Muntele Athos.

 

Athonit

Viitorul Stareţ tânjea după rugăciunea neîncetată, însă avea mari necazuri – din pricină că nu putea găsi un părinte duhovnicesc şi fiindcă mulţi monahi erau nepăsători faţă de rugăciunea neîncetată.

Eram nemângâiat pentru că îmi doream atât de fierbinte să aflu ce trebuie să fac pentru a-L afla pe Dumnezeu; şi nu numai că nu-l găseam, ci nimeni nu mă ajuta câtuşi de puţin.

În toiul acestor întâmplări, însă, s-a învrednicit de a vedea Lumina Nezidită, şi a primit darul rugăciunii neîncetate.

Dintr-odată, m-am schimbat deplin şi am uitat de mine.

M-am umplut de lumină în inimă, şi în afară, şi peste tot, fără să mai ştiu dacă am trup.

Rugăciunea a început să se rostească de la sine în lăuntrul meu…

În această perioadă, a vieţuit în locuri izolate pentru a rosti Rugăciunea lui Iisus.

În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, şi a aflat că împărtăşesc aceeași dorinţă de isihie, aşa că au hotărât să găsească un Stareţ încercat.

L-au găsit pe Stareţul Efrem Dogarul, şi şi-au rânduit vieţile pentru a dobândi un maxim de tăcere necesară lucrării Rugăciunii lui Iisus.

Pe lângă nevoinţa şi rânduiala sa de rugăciune, Părintele Iosif mergea la răsărit într-o peşteră, unde rostea Rugăciunea lui Iisus vreme de şase ceasuri.

După moartea Stareţului Efrem Dogarul, Părinţii Iosif şi Arsenie au petrecut câteva veri perindându-se dintr-un loc în altul, în jurul vârfului Muntelui Athos, pentru a rămâne neştiuţi şi pentru a afla şi a învăţa de la călugării înduhovniciţi.

Iarna, în schimb, se întorceau la coliba lor din pustia de la Sf. Vasilie.

Singura lor avere erau veşmintele monahale zdrenţuite, iar Părintele Iosif mânca zece grame de pesmeţi pe zi, adăugind uneori câteva ierburi fierte.

Vorbeau puţin, ca să se poată ruga mai mult.

Părintele Iosif a fost, în această perioadă, atacat de demonul curviei, cu care s-a luptat vreme de opt ani, având ca arme privegherile îndelungate şi folosind un scaun în loc de pat de dormit.

În cele din urmă, Părinţii Iosif şi Arsenie au descoperit un duhovnic şi nevoitor încercat, Stareţul Daniil.

 

Sfânta Ana Mică (Mikragianna)

Odată cu trecerea timpului, faima lui Gheron Iosif a început să se răspândească.

După ce Părintele Arsenie a cedat stăreţia care i se cuvenea în virtutea vechimii în monahism, Gheron Iosif a primit trei fraţi ca să vieţuiască împreună cu ei, alţii rămânând acolo doar pentru scurtă vreme.

În 1938, căutând singurătatea, din pricina numărului crescând de monahi care îi cereau sfatul, s-a dus într-o peşteră de lângă Sfânta Ana Mică, unde obştea a ajuns să numere şapte fraţi.

După aproape 13 ani, cantitatea mare de muncă fizică necesară vieţuirii în acel loc i-a copleşit, cea mai mare parte a părinţilor îmbolnăvindu-se.

Gheron Iosif a mutat obştea mai la vale, lângă mare, la Noul Schit (Nea Sketi).

Gheron Iosif a adormit întru Domnul la 15 August 1959.

 

Citate

---

 

A lucra rugăciunea minţii înseamnă a te sili pe tine însuţi să spui continuu rugăciunea cu gura. Fără întrerupere. La început repede; să nu aibă timp mintea să nască gânduri trecătoare. Să ai atenţia concentrată numai asupra cuvintelor : “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. După mult timp (de rostire cu glasul) se obişnuieşte mintea şi o spune de la sine. Şi te îndulceşti de ea ca şi când ai avea miere în gură. Şi doreşti să o tot spui. Dacă o laşi, îţi pare foarte rău.

Când mintea ajunge să se obişnuiască şi să se umple – să o înveţe bine – atunci o trimite şi în inimă. Pentru că mintea ta este cea care hrăneşte sufletul. Lucrarea ei este aceea de a coborî în inimă tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rău, deoarece în inimă este centrul puterii duhovniceşti şi trupeşti a omului, este tronul minţii. Deci, când cel care se roagă îşi păzeşte mintea să nu-şi imagineze nimic şi este atent numai la cerinţele rugăciunii, atunci respirând uşor, cu oarecare efort şi voinţă, o pogoară în inimă şi o ţine înlăuntru şi spune cu ritm rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. La început, spune de câteva ori rugăciunea şi respiră o dată. După aceea, când mintea se obişnuieşte să stea în inimă, spune la fiecare respiraţie o dată rugăciunea: “Doamne Iisuse Hristoase” insuflând, şi: “miluieşte-mă” răsuflând. Aceasta se face până când harul dumnezeiesc va umbri şi va lucra în suflet. După aceasta, totul este contemplaţie (vedere duhovnicească).

Rugăciunea se spune în tot locul; stând jos sau în picioare, culcat în pat sau mergând. “Neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiri” daţi, spune Apostolul. Nu numai înainte de culcare trebuie să te rogi. Este nevoie de multă strădanie. Când oboseşti, aşază-te. Apoi iarăşi ridică-te. Să nu te ia somnul.

Toate acestea se numesc “lucrare”. Tu arăţi lui Dumnezeu voinţa ta. Apoi totul depinde de Acesta, dacă îţi va da sau nu. Dumnezeu este începutul şi sfârşitul. Harul Lui lucrează totul. El este puterea mobilizatoare. Iar cum se întâmplă aceasta, cum lucrează iubirea, ştii. Trebuie să păzeşti poruncile. Când te scoli noaptea şi te rogi, când vezi un bolnav şi îţi este milă de el, când vezi pe văduvă sau pe orfan, pe bătrân şi ai milă de ei, ajutându-i, atunci te iubeşte Dumnezeu. Mai întâi Acela te iubeşte şi îţi reaşează harul Său. Apoi noi dăruim din ale Sale: “ale Tale dintru ale Tale”.

Dacă voieşti să-L găseşti numai prin rugăciune, să nu scoţi nici o răsuflare fără rugăciune. Să fii atent numai să nu primeşti nici un fel de năluciri. Deoarece Dumnezeu este fără formă de închipuit, fără culoare. Este mai presus de orice închipuire. Nu putem să-L comparăm cu nimic. Este prezent ca o dulce şi abia perceptibilă suflare în cugetele noastre. Starea de reculegere, de pătrundere vine când te gândeşti la cât de mult L-ai supărat pe Dumnezeu. Care este atât de milostiv, atât de plin de iubire. Care S-a răstignit şi toate le-a îndurat pentru noi. Toate acestea şi multe altele câte a suferit Domnul, dacă te gândeşti la El, îţi vor aduce starea de reculegere duhovnicească. Dacă vei putea să spui rugăciunea neîncetat şi cu voce, în două-trei luni o vei deprinde. Şi te va umbri harul şi te va răcori binefăcător. Numai să poţi să o spui cu voce şi fără întrerupere. Când o va prelua mintea, atunci vei înceta să o mai spui cu gura. Şi iarăşi, dacă mintea o lasă, începe de la sine a o spune gura. Toată strădania este trebuincioasă atunci când o spui cu gura, până când se va deprinde, la început. Apoi, în toţi anii vieţii tale, o vei spune cu mintea fără osteneală.

Aşa că: nu vrei sa pătimeşti? Înseamnă că nu vrei să urci. Dacă cineva nu vrea să îndure necazurile, atunci să nu îndrăznească să ceară har de la Dumnezeu. De aceea ţi-a luat harul, pentru a deveni înţelept. Va veni din nou. Nu te va lăsa. Este rânduiala lui Dumnezeu. Dar iarăşi va pleca. Şi iarăşi va veni. Este de ajuns să nu încetezi a-l cere, până când te va arăta desăvârşit.

“Dar înainte de orice altceva”, spuse bătrânul cel sfânt, “roagă-te cu osârdie Domnului, ca să-ţi poată deschide porţile Luminii. Nimeni nu poate să înţeleagă Adevărul, dacă nu i se dăruieşte înţelegerea de către Dumnezeu Însuşi, Care a descoperit-o fiecăruia dintre cei ce L-au căutat cu rugăciune şi dragoste.”

 

Scrieri

---

 

- Mărturii din viaţa monahală, de Gheron Iosif, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996.

 

Imnografie

---

 

Troparul Sfântului Cuvios Iosif Isihastul

Glasul al 4-lea

A isihaştilor fiind pildă şi culme şi lucrător preaiscusit al trezviei, nevoitor ales şi cuvios încercat, scoate dar pe fiii tăi dintru toată nevoia, Iosif minunatule, te rugăm mijloceşte neîncetat la Domnul pentru noi să ne arate mila Sa pururea.

Condacul Sfântului Cuvios Iosif Isihastul

Glasul al 2-lea

Ca o stea preastrălucită arătatu-te-ai şi mijlocitor neadormit pentru ucenicii tăi, pe cei din întunericul patimilor luminând, fiind dascăl nerătăcit, pentru monahi îndrumător, care se roagă cu încredere: Dă-ne, Părinte, harul pe care-l ai de la Domnul, că tu ai milă pentru toţi cei ce, Iosife, te laudă.

 

Viața Sfântului Cuvios Iosif Isihastul

---

 

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Cuvios Iosif Isihastul a fost unul dintre cei mai remarcați nevoitori athoniți ai secolului XX. Datorită ucenicilor săi, care au transmis și au pus în practică învățătura și modul său de viață în comunități din ce în ce mai mari, el poate fi considerat pe bună dreptate principalul autor al actualei restaurări a tradiției rugăciunii inimii din Muntele Athos.

Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc. Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenței să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată. După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Kareia, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos. A împărțit toată averea sa săracilor și celor din casa lui și a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.

Venit la Athos la vârsta de 23 de ani, hrănindu-se cu istorisirile despre marii asceți, a căutat imediat un părinte duhovnicesc care să-l învețe rugăciunea inimii. Însă nu a găsit pe nici unul. După o scurtă ședere la Katunakia, alături de bătrânul Daniil, a plecat spre Vigla, în apropiere de peștera Sfântului Atanasie Athonitul. În acest răstimp a cercetat multe peșteri și locuri, unde au trăit cuvioși athoniți. În cele din urmă, s-a întâlnit cu Părintele Arsenie, care va deveni împreună-nevoitor cu dânsul, și a aflat că împărtășesc aceeași dorință de isihie, așa că au hotărât să găsească un Stareț încercat. L-au găsit pe Starețul Efrem Dogarul, și s-au așezat într-o colibă sărmană și dărăpănată de la Schitul Sfântului Vasile. Stăteau în colibă numai în timpul celor mai reci luni de iarnă; în restul anului, vreme de aproape zece ani, au stat în peșterile de piatră din stâncile Athosului, hrănindu-se cu puțină pâine uscată și dedicându-și tot timpul rugăciunii.

În luna ianuarie a anului 1938, bătrânul Iosif împreună cu părintele Arsenie au plecat de la schitul Sfânta Ana Mică, într-un locul depărtat și ascuns în munți. Aici au zidit un paraclis în cinstea Sfântului Ioan Botezătorul, precum și trei mici chilii. În cei aproape 13 ani de ședere la Sfânta Ana, în jurul părintelui Iosif Isihastul s-au adunat deja 7 nevoitori.

Sfântul Iosif nu și-a îngăduit niciodată odihnă în nevoințe, în ciuda unei sănătăți șubrede ce l-a adus treptat într-o stare de semi-paralizie. Cu toate acestea, pentru că ucenicii săi mai tineri nu puteau îndura asprimea peșterilor, in iunie 1951, a decis să-și mute obștea intr-un loc mai accesibil, la Schitul Nou.

Aici, după puțină vreme, pe 28 august 1959, și-a dat sufletul lui Dumnezeu ca un adevărat mucenic.

De-a lungul vieții, pentru jertfa sa, Dumnezeu i-a dat multe daruri duhovnicești: vederea luminii, vedenii minunate, înainte-vedere și cunoașterea gândurilor. După adormirea sa, Sfântul Duh a dat mărturie de prezența Sa în el, rămășițele sale răspândind bună mireasmă.

 

Făgăduința Preasfintei Maici către aghioriți – Sf. Iosif Isihastul

---

 

Nu aʼncetat albul Athon, cu culmea înălțată,
pomi a hrănit la poala lui, ierburi ce floare poartă,
când, după ce Sʼa răstignit Hristos Mântuitorul,
Sfintei Maicii lui Dumnezeu preamare s-a dat harul.

Când a venit către Athon cu-Apostolii pe mare,
la Dumnezeul tuturor a îndrăznit a cere,
zicând: „Copile preadorit, Tu, Fiul meu și Doamne,
locul acesta dăruieʼmi livadă să îmi fie;

de la un cap la celălalt singură să miʼl umplu,
podoabă pomi cuvântători și flori să pun întrʼînsul,
să facă rod cuvântător, oricine să mănânce
și la oricare pom va vrea a cerceta să-alerge;

de-ajuns să nu dea înapoi cel care cercetează,
și, cu răbdare căutând, neîndoios aflaʼl-va;
nici chiar de cele pentru trai să nʼaibă grijă iarăși,
luându-se cu griji lumești și sufletul lăsânduʼși”.

Dacă martor adevărat chiar Ziditoru-i este,
Care hrănește păsărea și tot ce se târăște,
făptura după chipul Său dumnezeiesc cum oare
neîngrijită va lăsa și fără apărare?

Iar dacă încă mai îmi ceri și-a doua mărturia,
peʼmpărăteasa o auzi, pe Maica Lui, Maria,
că zice: „De cel ce aici pentru-al meu nume șade
fărʼa uita deʼndatoriri și voia mea o face

eu însămi mă voi griji să-i trimit de mâncare
șiʼn toată boala șiʼn necaz îi voi fi scutitoare
și solitoare sus, în cer, bună, vrednică, mare
lui însămi mă voi arăta, cum nu i-a fost nicicare.

Pentru că Eu născutu-L-am și L-am hrănit la sânuʼmi
pe Domnul meu și Dumnezeu, Mântuitorul lumii,
Căruia înainteʼi stau și Stăpânii, și Tronuri,
și Heruvimi, și Serafimi, și oștile de Îngeri,

cete de-Apostoli, de Proroci, de Mucenici, toți Sfinții,
și Eu, Împărăteasa tuturor de pe pământ, cum și din cer,
Deci, de voiești, ascultă-mă, și tot necazul poartă
Și Crucea Fiului meu tu să nu o lași vreodată.

și-ai să te veselești în veci cu sfântă rugăciunea
tuturor Sfinților și-a mea de-maică-mijlocitoarea. Amin”.

 

cititi mai mult despre Sfântul Cuvios Iosif Isihastul pe: doxologia.ro; ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

cititi si

- Gheron Iosif Spileotul sau monahul peşterii