Articole

Proclamația din octombrie (17/30 octombrie1905)

“Demonstration 17 October 1905″ by Ilya Repin (Russian Museum. St. Petersburg)

foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Proclamația din octombrie a fost emisa pe 30 octombrie (stil nou) /17 octombrie (stil vechi) 1905 de către țarul Nicolae al II-lea sub influența contelui Serghei Witte, ca răspuns la Revoluția din 1905. Numele oficial al documentului este Proclamația despre îmbunătățirea ordinei statului. Proclamația era răspunsul la revoltele din Imperiul Rus și promitea acordarea de libertăți civile pentru poporul rus, inclusiv: inviolabilitatea persoanei, libertatea religie, libertatea cuvântului, libertatea de asociere și libertatea de întrunire, o largă participare la alegerile pentru Dumă, introducerea votului universal și emiterea unui decret care să asigure că nici o lege nu va fi aplicată dacă nu va avea aprobarea Dumei de Stat.

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6/18 mai 1868, Țarskoe Selo, Imperiul Rus – d. 17 iulie 1918, Ekaterinburg, Gubernia Perm, Rusia bolșevică) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (n. 6/18 mai 1868, Țarskoe Selo, Imperiul Rus – d. 17 iulie 1918, Ekaterinburg, Gubernia Perm, Rusia bolșevică) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. Canonizat drept sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Proclamația a fost precursor al primei Constituții din întreaga istorie a țării.

În realitate, Proclamația (ca și Constituția de fapt) nu a dus la creșterea semnificativă a libertăților sau a reprezentării guvernamentale pentru rușii de rând. Țarul a continuat să-și exercite dreptul de veto împotriva hotărârilor Dumei, pe care a dizolvat-o și reformat-o de câteva ori.

 

Opoziția

Opoziția antițaristă era divizată de Proclamația din octombrie. Unii dintre ei au fost liniștiți de ideea de a câștiga libertatea cuvântului și un guvern cu adevărat reprezentativ. Alții însă, au constatat că țarul a făcut de fapt concesii foarte mici. Duma era doar umbra unui parlament democratic, atâta vreme cât nu putea aproba o lege fără consimțământul țarului, iar libertatea cuvântului era foarte mult limitată.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Proclamația din octombrie si pe en.wikipedia.org

Al Doilea Război Balcanic (1913)

Second Balkan War (29 June – 10 August 1913) – Map of the main land operations of the Allied belligerents (amphibious actions not shown)

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

Cel de-Al Doilea Război Balcanic (în bulgară Междусъюзническа_война – Războiul între aliați) a avut loc în 1913 între Bulgaria pe de o parte și în principal Grecia și Serbia pe cealaltă. Temându-se de apariția unei Bulgarii mari și puternice la frontierele ei sudice și la posibilele revendicări teritoriale față de Dobrogea de Nord obținută în 1878, România a intervenit și ea militar împotriva Bulgariei. Totodată Imperiul Otoman s-a folosit de prilej pentru a redobândi unele teritorii pierdute. Când trupele românești au invadat nordul Bulgariei și se apropiau de capitala Sofia, Bulgaria a cerut armistițiu. Prin Tratatul de la București (10 august 1913), Bulgaria a fost forțată să renunțe la o bună parte din teritoriile obținute după primul război balcanic către Serbia, Grecia și Imperiul Otoman și să facă concesii României în nord în schimbul păstrării restului teritoriului obținut anterior. Rezultatul a făcut din aliatul Rusiei, Serbia, o putere regională importantă, alarmând astfel Austro-Ungaria și fiind astfel o cauză importantă de izbucnire a Primului Război Mondial.

Al doilea război balcanic (16 iunie 1913 - 18 iulie 1913) - Parte din Războaiele balcanice - (Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Al doilea război balcanic (16 iunie 1913 – 18 iulie 1913) – Parte din Războaiele balcanice – (Armata Română trecând Dunărea pe un pod de vase la Zimnicea, în cadrul Campaniei pentru Turtucaia) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Războaiele balcanice

În timpul războaielor balcanice, Liga Balcanică (Serbia, Muntenegru, Grecia, și Bulgaria) au cucerit inițial teritoriile otomane Macedonia și cea mai mare parte a Traciei, însă apoi au avut divergențe cu privire la împărțirea teritoriilor cucerite.

Primul război balcanic a luat sfârșit odată cu Tratatul de la Londra, semnat la 30 mai, 1913. Liga Balcanică a eliminat Imperiul Otoman din Europa cu excepția peninsulelor Chatalja și Gallipoli.

Totuși, învingătorii nu s-au înțeles asupra împărțirii teritoriilor pierdute de turcii otomani. Bulgaria credea că câștigurile teritoriale, în special în Macedonia erau insuficiente. Grecia și Serbia au răspuns prin încheierea unui pact militar, destinat evident împotriva expansiunii bulgare. Un alt conflict era cel dintre Bulgaria și România pentru fortăreața Silistra de pe Dunăre, cerută de români ca preț al neutralității lor în primul război balcanic.

Arbitrajul Rusiei progresa foarte încet. Rușii nu doreau să-și piardă niciunul din cei doi aliați din Balcani (Serbia și Bulgaria). În timpul negocierilor au avut loc anumite confruntări militare de mică intensitate în Macedonia, în special între trupele bulgare și cele sârbe. La 16 iunie, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace pozițiile sârbe și grecești, declarând în același timp război.

Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie și de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia și Grecia războiul însemna șansa de a împărți între ele Macedonia și de a împiedica hegemonia Bulgariei.

Political boundaries in the Balkans before the First Balkan War - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Political boundaries in the Balkans before the First Balkan War - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Începutul celui de-al doilea război balcanic

Principalul atac bulgar era îndreptat împotriva sârbilor cu armatele I, a III-a, a IV-a și a V-a, în timp ce armata a II-a era însărcinată cu atacarea pozițiilor grecești de la Gevgeli și Salonic. Bulgarii au fost copleșiți numeric pe frontul grecesc, și în curând luptele ușoare s-au transformat într-o ofensivă grecească pe întreaga linie a frontului la 19 iunie. Forțele bulgare s-au retras imediat de pe pozițiile lor de la nord de Salonic (cu excepția garnizoanei izolate din Salonic, care a fost copleșită) pe poziții defensive la Kilkis. Planul de a distruge armata sârbă în Macedonia centrală printr-un atac concentrat a eșuat, iar bulgarii au fost opriți.

Bulgaria's territorial changes in the early 20th century - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bulgaria’s territorial changes in the early 20th century – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bătălia de la Kilkis

Armata a II-a bulgară din Macedonia centrală, comandată de generalul Ivanov ocupa o linie de la Lacul Doiran la sud-est către lacurile Langaza (astăzi Lacul Koronia) și Beșik (astăzi Lacul Volvi), apoi pe la portul Kavala la Marea Egee. Armata era de poziții încă din mai (luptase la asediul Adrianopolului în primul război balcanic), însă trupele erau supraextinse și probabil nu numărau mai mult de 40 000 de oameni în două divizii slăbite. Grecii au afirmat că li s-au opus cel puțin 80 000 de oameni.

Armata greacă, comandată de regele Constantin avea nouă divizii și o divizie de cavalerie (120 000 de oameni), într-un raport de doi la unu sau trei la unu față de trupele bulgare.

La Kilkis bulgarii construiseră defensive puternice, care includeau tunurile capturate de la otomani și care dominau câmpia de mai jos. La 3 iulie, diviziile a II-a, a IV-a și a V-a grecești au atacat peste câmpie în șarje, sprijinite de artilerie. Au suferit pierderi grele dar până în ziua următoare ocupaseră tranșeele. Între timp, în stânga bulgarilor divizia a VII-a grecească a ocupat Nigrita iar diviziile I și a VI-a Lahana. Pe flancul drept al bulgarilor Evzoni a cucerit Gevgeli și înălțimile Matsikovo. În consecință, calea de retragere a bulgarilor prin Doiran era amenințată, iar armata lui Ivanov a început o retragere disperată care în unele momente amenința să devină o fugă dezorganizată. Întăririle, sub forma diviziei a XIV-a au sosit prea târziu, și s-au alăturat retragerii spre Strumnitza și granița bulgară. Grecii au cucerit Doiranul la 5 iulie, dar nu au reușit să taie retragerea bulgarilor prin pasul Struma. La 11 iulie, grecii împreună cu sârbii au avansat în amonte pe râul Struma până ce au ajuns în Defileul Kresna la 24 iulie. În acest punct, logistica greacă era întinsă la maxim, și înaintarea s-a oprit.

Bulgarii au pierdut 7 000 de oameni la Kilkis. Alți 6 000 au fost luați prizonieri cu 130 de tunuri. Grecii au suferit și ei pierderi grele, de 8 700 de oameni. A fost bătălia decisivă pe acest front, și cel mai mare succes grecesc din ambele războaie.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kilkis-Lahanas - Parte din al Doilea Război Balcanic (Soldaţi greci în timpul bătăliei) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Kilkis-Lahanas – Parte din al Doilea Război Balcanic (Soldaţi greci în timpul bătăliei) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Bregalnica, Kalimantsi și Defileul Kresna

Pe frontul din Macedonia centrală sârbii au împins forțele bulgare către est prin Bătălia de la Bregalnica (30 iunie – 9 iulie). Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către orașul sârbesc Pirot (în apropiere de granița sârbo-bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul și Nišul. Acest lucru le-a permis bulgarilor să oprească ofensiva sârbă din Macedonia la Kalimantsi la 18 iulie.

După liniștirea situației pe frontul sârbesc, bulgarii au trimis armata I în ajutorul armatei a II-a care se opunea grecilor în pozițiile defensive excelente de la Defileul Kresna. Constantin a respins propunerea guvernului său pentru un armistițiu, căutând o victorie decisivă pe câmpul de luptă.

La 29 iulie, armata bulgară întărită a lansat atacuri pe ambele flancuri, împingându-i pe greci în aval pe văile râurilor Struma și Mesta. Constantin s-a confruntat cu o anihilare de tip Cannae, și a cerut sprijinul sârbilor. Din nefericire pentru el, aceștia nu îi puteau oferi ajutor după Bătălia de la Kalimantsi, iar Constantin i-a cerut guvernului să obțină un armistițiu. Grecii pierduseră circa 10 000 de oameni în ultimele zece zile de lupte. Bulgarii doreau de asemenea pacea, și astfel Constantin a fost salvat de la distrugere.

Map of the Kingdom of Serbia in 1913 - territorial enlargement after Balkan wars - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Map of the Kingdom of Serbia in 1913 – territorial enlargement after Balkan wars – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sfârșitul războiului

În ciuda stabilizării frontului din Macedonia, dorința guvernului bulgar pentru pace venea ca urmare a evenimentelor departe de Macedonia. La 10 iulie, românii au invadat regiunea disputată Dobrogea și amenințau Sofia din nord. Pentru a înrăutăți situația, otomanii au profitat pentru a-și recupera fostele posesiuni din Tracia, inclusiv Adrianopol, pe care bulgarii l-au abandonat la 23 iulie, fără a trage un foc. Armata română a pierdut mai puțin de 100 de soldați în lupte, dar a suferit puternic de pe urma unei epidemii de holeră. De asemenea, armata otomană a avut de suferit mai mult de pe urma epidemiei de holeră.

Un armistițiu general a fost semnat la 18 iulie, iar schimbările teritoriale au fost reglementate în tratatele de la București și de la Constantinopol. Bulgaria a pierdut cea mai mare parte a teritoriilor câștigate în primul război balcanic, inclusiv sudul Dobrogei, cea mai mare parte a Macedoniei, Tracia și coasta egeeană, cu excepția portului Dedeagach. Serbia a devenit puterea dominantă în Balcani, iar Grecia a obținut Salonic și împrejurimile, plus cea mai mare parte a coastei Traciei Occidentale. A fost doar o înțelegere temporară. Zece luni mai târziu luptele au reînceput, odată cu Primul Război Mondial.

The Balkan boundaries after 1913 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

The Balkan boundaries after 1913 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Al Doilea Război Balcanic (1913) si pe en.wikipedia.org

Masacrul de la Deir Yassin (9 aprilie 1948)

Deir Yassin astăzi, parte a Centrului de Sănătate Mintală Kfar Shaul, un spital de psihiatrie israelian

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Deir Yassin a fost un sat arab în apropiere de Ierusalim, pe drumul dinspre Tel Aviv. La 9 aprilie 1948 satul a fost cucerit în luptă de organizațiile militare eveiești extremiste și între 81 – 120 bărbați, femei și copii arabi au fost omorâți. 4 dintre evrei au murit în luptă și zeci evrei au fost răniți. Liderii evrei din Țara Israel l-au etichetat ca fiind o aberație a extremiștilor.

 

Masacrul de la Deir Yassin

Atacul asupra satului Deir Yassin a reprezentat o acțiune combinată a două grupări teroriste. Primul grup – Irgun – era comandat de viitorul prim-ministru israelian, Menahem Begin. Al doilea grup – Stern – era comandat de un alt viitor prim-ministru, Yitzhak Shamir. In 1980, datorită tratativelor incununate cu succes de la Camp David (1978), fostul terorist, comandant, al Irgun – Menahem Begin – a primit Premiul Nobel pentru Pace. Trupele de asalt au pătruns prin surprindere în sat și au atacat casă cu casă lichidând toată populația satului. În 1983, când Begin s-a retras din funcție, prim-ministru a devenit fostul comandant al Stern, Yitzhak Shamir, până la acea dată, ministrul de Externe în Cabinetul Menahem Begin. David Yallop în “To the End of the Earth: the Hunt for the Jackal“, afirmă că “Istoria este scrisă, întotdeauna, de învingători“.

Documentele ONU prevedeau o impărțire echitabilă a teritoriului Palestinei britanice între evrei și palestinieni. Milionul de palestinieni care, în 1948, a luat calea exilului au devenit un fel de “cetățeni de mâna a doua”, staționați în taberele de refugiați din țările vecine. Existența acestei populații a fost negată nu numai de Golda Meir – care a declarat că acest milion de palestinieni din taberele de refugiați “pur și simplu, nu există”, dar și de lideri arabi, pe care prezența refugiaților palestinieni pe teritoriul țării lor mai mult îi încurcă (și îi costă). După măcel, evreii au facut intenționat publicitate evenimentului, pentru a-i determina pe oameni să fugă in panică din casele și de la muncile lor, unde nu li s-a permis sa se întoarcă nici până acum. Fostul prim ministru al Israelului, Menachem Begin, se lăuda cu importanța masacrului de la Deir Yassin în cartea sa “The Revolt: The Story of the Irgun“. În acel volum, Begin a scris că fără “victoria” de la Deir Yassin n-ar fi putut exista un stat numit Israel. “Haganah a executat atacuri victorioase pe alte fronturi (…). Cuprinși de groază, arabii fugeau, strigând: ‘Deir Yassin’!”

 

Controverse

Partea adversă în această chestiune istorică neagă masacrul.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Masacrul de la Deir Yassin si pe en.wikipedia.org

Constituția României din 1923

Stema mare a Regatului României (1922 – 1947) *

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; cdep.ro

 

Constituțiunea României din 29 martie 1923 (cunoscută și sub numele, incomplet și incorect, de „Constituția din 1923” – fiindcă constituțiilor li se precizează întotdeauna ziua, luna și anul intrării în vigoare) este Constituția României adoptată după Marea Unire. A fost în vigoare până la adoptarea Constituției din 1938 și apoi (cu restricții) în perioada 1944-1947.

Elaborat în 1923, proiectul Constituției a fost supus dezbaterii parlamentare. După ce a fost adoptată de Parlament, a fost sancționată și promulgată de Regele Ferdinand I la data de 28 martie 1923 și publicată în Monitorul Oficial No. 282 din 29 martie 1923, dată la care a intrat în vigoare.

Potrivit Constituției din 1923, România era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866, dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele Ferdinand I (1914-1927) reprezinta elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și promulga legile, era șeful Armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva Parlamentul, încheia tratate (acestea devenind valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile, de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite - foto preluat de pe agero-stuttgart.de

Regele Ferdinand vorbind în fața primului parlament al României întregite – foto preluat de pe agero-stuttgart.de

Această constituție legifera principiul separării puterilor statului:

- puterea legislativă – exercitată colectiv de Adunările legislative (Senat și Adunarea Deputaților) și Rege;

- puterea executivă – încredințată Regelui, care o exercita „în modul regulat prin Constituțiune” (prin intermediul Guvernului format de partidul sau alianța care câștigă alegerile parlamentare). Formula sintetică care exprima acest principiu, larg cunoscut de public, era Regele domnește, nu guvernează.

- puterea judecătorească – atribuită Înaltei Curți de Casație și Justiție și instanțelor de judecată.

Această constituție a contribuit la consolidarea Marii Uniri și a creat cadrul democratic al vieții politice din România până în anul 1938, când s-a adoptat prin plebiscit Constituția României din 1938.

Întrucât Constituția din 1938 era un document mai puțin democratic decât cea din 1923 (fiind elaborată sub presiunea politică a creșterii totalitarismului nazist și sovietic în întreaga Europă), după evenimentele de la 23 August 1944, Regele Mihai a repus în vigoare Constituția din 1923. Dpdv juridic, ea a fost în vigoare (cu multe restricții și încălcări de facto, generate de ocupația militară sovietică și de creșterea continuă a influenței politice a comuniștilor) până la lovitura de stat de la 30 decembrie 1947, când Partidul Comunist Român, ajutat de ocupanți, a obținut, prin șantaj și amenințare cu forța, semnătura Regelui pe un act nelegal de abdicare. În aceeași seară, printr-o ședință măsluită a Adunării Deputaților (care se afla în vacanță parlamentară, aleșii nefiind nici măcar prezenți, ci plecați în circumscripțiile teritoriale!), comuniștii au dat o aparență de legalitate loviturii de stat, „desființând” (sic!) nu doar instituția Monarhiei, ci și Constituția în vigoare. A urmat o perioadă de vid constituțional, până la adoptarea Constituției totalitare a Republicii Populare Române, survenită la 13 aprilie 1948..

 

* Stema mare a Regatului României (1922 – 1947), folosită pe actele emise de M.S. Regele și pe acte internaționale importante, la cererea Regelui, precum și în centrul drapelului tricolor național. A fost adoptată în 1872. Proiectul aparţine lui Ștefan Dimitrie Grecianu (n. 19 septembrie 1825, București – d. 1 august 1908, București) academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române

Descrierea heraldică a Stemei Mari a Regatului României - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Descrierea heraldică a Stemei Mari a Regatului României – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Constituția României din 1923  - Textul actului publicat în M.Of. nr. 282/29 mar. 1923

 

TITLUL I
DESPRE TERITORIUL ROMANIEI

Art. 1. – Regatul Romaniei este un Stat national unitar si indivizibil.

Art. 2. – Teritoriul Romaniei este nealienabil.

Hotarele Statului nu pot fi schimbate sau rectificate decat in virtutea unei legi.

Art. 3. – Teritoriul Romaniei nu se poate coloniza cu populatiuni de ginta straina.

Art. 4. – Teritoriul Romaniei din punct de vedere administrativ se imparte in judete, judetele in comune.

Numarul, intinderea si subdiviziunile lor teritoriale se vor stabili dupa formele prevazute in legile de organizare administrativa.

 

TITLUL II
DESPRE DREPTURILE ROMANILOR

Art. 5. – Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, se bucura de libertatea constiintei, de libertatea invatamantului, de libertatea presei, de libertatea intrunirilor, de libertatea de asociatie si de toate libertatile si drepturile stabilite prin legi.

Art. 6. – Constitutiunea de fata si celelalte legi relative la drepturile politice determina cari sunt, osebit de calitatea de Roman, conditiunile necesare pentru exercitarea acestor drepturi.

Legi speciale, votate cu majoritate de doua treimi, vor determina conditiunile sub cari femeile pot avea exercitiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalitati a celor doua sexe.

Art. 7. – Deosebirea de credinte religioase si confesiuni, de origina etnica si de limba, nu constitue in Romania o piedica spre a dobandi drepturile civile si politice si a le exercita.

Numai naturalizarea aseamana pe strain cu Romanul pentru exercitarea drepturilor politice.

Naturalizarea se acorda in mod individual de Consiliul de Ministri, in urma constatarii unei comisiuni, compusa din: primul-presedinte si presedintii Curtii de apel din Capitala Tarii, ca solicitantul indeplineste conditiunile legale.

O lege speciala va determina conditiunile si procedura prin care strainii dobandesc naturalizarea. Naturalizarea nu are efect retroactiv. Sotia si copiii minori profita, in conditiunile prevazute de lege, de naturalizarea sotului sau tatalui.

Art. 8. – Nu se admite in Stat nici o deosebire de nastere sau de clase sociale. Toti Romanii, fara deosebire de origina etnica de limba sau de religie, sunt egali inaintea legii si datori a contribui fara osebire la darile si sarcinile publice.

Numai ei sunt admisibili in functiunile si demnitatile publice, civile si militare. Legi speciale vor determina Statutul functionarilor publici.

Strainii nu pot fi admisi in functiunile publice decat in cazuri exceptionale si anume statornicite de legi.

Art. 9. – Toti strainii aflatori pe pamantul Romaniei se bucura de protectiunea data de legi persoanelor si averilor in genere.

Art. 10. – Toate privilegiile de orice natura, scutirile si monopolurile de clasa sunt oprite pentru totdeauna in Statul Roman.

Titlurile de noblete sunt si raman neadmise in Statul Roman. Decoratiunile straine se vor purta de Romani numai cu autorizarea Regelui.

Art. 11. – Libertatea individuala este garantata.

Nimeni nu poate fi urmarit sau perchizitionat, decat in cazurile si dupa formele prevazute in legi.

Nimeni nu poate fi detinut sau arestat, decat in puterea unui mandat judecatoresc motivat, care trebuie sa-i fie comunicat in momentul arestarii sau cel mai tarziu in 24 ore dupa detinere sau arestare.

In caz de vina vadita, definerea sau arestarea se poate face imediat, iar mandatul se va emite in 24 ore si i se va comunica conform aliniatului precedent.

Art. 12. – Nimeni nu poate fi sustras in contra vointei sale dela judecatorii ce-i da legea.

Art. 13. – Domiciliul este neviolabil.

Nici o vizitare a domiciliului nu se poate face decat de autoritatile competinte, in cazurile anume prevazute de lege si potrivit formelor de ea prescrise.

Art. 14. – Nici o pedeapsa nu poate fi infiintata, nici aplicata decat in puterea unei legi.

Art. 15. – Nici o lege nu poate infiinta pedeapsa confiscarii averilor.

Art. 16. – Pedeapsa cu moarte nu se va putea reinfiinta afara de cazurile prevazute in Codul penal militar in timp de rasboi.

Art. 17. – Proprietatea de orice natura precum si creantele asupra Statului sunt garantate.

Autoritatea publica, pe baza unei legi, este in drept a se folosi, in scop de lucrari de interes obstesc, de subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatiunea de a desdauna pagubele aduse suprafetei, cladirilor si lucrarilor existente. In lipsa de invoiala despagubirea se va fixa de justitie.

Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire stabilita de justitie.

O lege speciala va determina cazurile de utilitate publica, procedura si modul exproprierii.

In afara de expropriere pentru caile da comunicatie, salubritate publica, apararea tarii si lucrari de interes militar, cultural si acele impuse de interesele generale directe ale Statului si administraliilor publice, celelalte cazuri de utilitate publica vor trebui sa fie stabilite prin legi votate cu majoritate de doua treimi.

Legile existente privitoare la alinierea si largirea stradelor de prin comune precum si la malurile apelor ce curg prin sau pe langa ele raman in vigoare in tot cuprinsul Regatului.

Art. 18. – Numai Romanii si cei naturalizati romani pot dobandi cu orice titlu si detine imobile rurale in Romania. Strainii vor avea drept numai la valoarea acestor imobile.

Art. 19. – Zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea Statului. Se excepteaza masele de roci comune, carierele de materiale de constructie si depozitele de turba, fara prejudiciul drepturilor dobandite de Stat pe baza legilor anterioare.

O lege speciala a minelor va determina normele si conditiunile de punere in valuare a acestor bunuri, va fixa redeventa proprietarului suprafetei si va arata tot de odata putinta si masura in care acestia vor participa la exploatarea acestor bogatii.

Se va tine seama de drepturile castigate, intrucat ele corespund unei valorificari a subsolului si dupa distinctiunile ce se vor face in legea speciala.

Concesiunile miniere de exploatare, instituite sau date, conform legilor azi in vigoare, se vor respecta pe durata pentru care s’au acordat, iar exploatarile miniere existente facute de proprietar numai cat timp le vor exploata. Nu se vor putea face concesiuni perpetue.

Toate concesiunile si exploatarile prevazute in aliniatul precedent vor trebui insa sa se conformeze regulelor ce se vor stabili prin lege, care va preved ca si maximum de durata al acelor concesiuni si exploatari si care nu va trece de cincizeci ani dela promulgarea acestei Constitutiuni.

Art. 20. – Caile de comunicatie, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile sunt de domeniul public.

Sunt bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si acele ce pot fi folosite in interes obstesc.

Drepturile castigate se vor respecta sau se vor rascumpara prin expropriere pentru caz de utilitate publica, dupa o dreapta si prealabila despagubire.

Legi speciale vor determina limita in care toate drepturile de mai sus vor putea fi lasate in folosinta proprietarilor, modalitatile exploatarii, precum si despagubirile cuvenite pentru utilizarea suprafetei si pentru instalatia in fiinta.

Art. 21. – Toti factorii productiunii se bucura de o egala ocrotire.

Statul poale interveni, prin legi, in raporturile dintre acesti factori pentru a preveni conflicte economice sau sociale.

Libertatea muncii va fi aparata.

Legea va regula asigurarea sociala a muncitorilor, in caz de boala, accidente si altele.

Art. 22. – Libertatea constiintei este absoluta.

Statul garanteaza tuturor cultelor o deopotriva libertate si protectiune intrucat exercitiul lor nu aduce atingere ordinei publice, bunelor moravuri si legilor de organizare ale Statului.

Biserica crestina ortodoxa si cea greco-catolica sunt biserici romanesti.

Biserica ortodoxa romana fiind religia marei majoritati a Romanilor este biserica dominanta in Statul roman; iar cea greco-catolica are intaielatea fata de celelalte culte.

Biserica ortodoxa romana este si ramane neatarnata de orice chiriarchie straina, pastrandu-si insa unitatea cu Biserica ecumenica a Rasaritului in privinta dogmelor.

In tot regatul Romaniei Biserica crestin ortodoxa va avea o organizatie unitara cu participarea tuturor elementelor ei constitutive, clerici si mireni.

O lege speciala va statornici principiile fundamentale ale acestei organizatii unitare, precum si modalitatea dupa care Biserica isi va regulamenta, conduce si administra, prin organele sale proprii si sub controlul Statului, chestiunile sale religioase, culturale, fundationale si epitropesti.

Chestiunile spirituale si canonice ale Bisericei ortodoxe romane se vor regula de o singura autoritate sinodala centrala.

Mitropolitii si episcopii Bisericei ortodoxe romane se vor alege potrivit unei singure legi speciale.

Raporturile dintre diferitele culte si Sfat se vor stabili prin lege.

Art. 23. – Actele starii civile sunt de atributia legii civile.

Intocmirea acestor acte va trebui sa preceada totdeauna binecuvantarea religioasa.

Art. 24. – Invatamantul este liber in conditiunile stabilite prin legile speciale si intrucat nu va fi contrar bunelor moravuri si ordinei publice.

Invatamantul primar este obligator. In scolile Statului acest invatamant se va da gratuit.

Statul, judelele si comunele vor da ajutoare si inlesniri elevilor lipsiti de mijloace, in toate gradele invatamantului, in masura si modalitatile prevazute de lege.

Art. 25. – Constitutiunea garanteaza tuturor libertatea de a comunica si publica ideile si opiniunile lor prin grai, prin scris si prin presa, fiecare fiind raspunzator de abuzul acestor libertati in cazurile determinate prin Codicele penal, care nici intr’un caz nu va putea restrange dreptul in sine.

Nici o lege exceptionala nu se va putea infiinta in aceasta materie.

Nici cenzura, nici o alta masura preventiva pentru aparitiunea, vinderea sau distributiunea oricarei publicatiuni nu se va putea infiinta.

Nu este nevoe de autorizatiunea prealabila a nici unei autoritati pentru aparitiunea oricarei publicatiuni.

Nici o cautiune nu se va cere dela ziaristi, scriitori, editori, Tipografi si litografi.

Presa nu va fi pusa nici odata sub regimul avertismentelor. Nici un ziar sau publicatiune nu va putea fi suspendat sau suprimat.

Orice publicatiune periodica de orice natura va trebui sa aiba un director raspunzator, iar in absenta acestuia, un redactor raspunzator. Directorul sau redactorul vor trebui sa se bucure de drepturile civile si politice. Numele directorului si numele redactorului vor figura vizibil si permanent in fruntea publicatiunii.

Inainte de aparitiunea publicatiunii periodice, proprietarul ei e obligat a declara si inscrie numele sau la tribunalul de comert.

Sanctiunile acestor dispozitiuni se vor prevedea prin legi speciale.

Art. 26. – In ce priveste publicatiunile neperiodice, raspunzator de scrierile sale este autorul, in lipsa acestuia editorul; patronul tipografiei raspunde cand autorul si editorul nu au fost descoperiti.

La publicatiunile periodice responsabilitatea o au: autorul, directorul sau redactorul in ordinea enumerarii.

Proprietarul in toate cazurile este solidar raspunzator de plata despagubirilor civile.

Delictele de presa se judeca de jurati, afara de cazurile aci statornicite, cari se vor judeca de tribunalele ordinare, potrivit dreptului comun:

a) Delictele ce s’ar comite impotriva Suveranilor tarii, Principelui Mostenitor, membrilor Familiei Regale si Dinastiei, Sefilor Statelor Straine si reprezentantilor lor;

b) indemnurile directe la omor si rebeliune, in cazurile cand nu au fost urmate de executiune;

c) Calomniile, injuriile, difamatiile aduse particularilor sau functionarilor publici oricari ar fi, atinsi in vieata lor particulara sau in cinstea lor personala.
Arestul preventiv in materie de presa este interzis.

Art. 27. – Secretul scrisorilor, telegramelor si al convorbirilor telefonice este neviolabil.

O lege speciala va stabili cazurile in cari justitia, in interesul instructiunii penale, va putea face exceptiune la dispozitiunea de fata.

Aceeas lege va determina responsabilitatea agentilor Statului si a particularilor pentru violarea secretului scrisorilor, telegramelor si convorbirilor telefonice.

Art. 28. – Romanii, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, au dreptul de a se aduna pasnici si fara arme, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitarea acestui drept, pentru a trata tot felul de chestiuni; intru aceasta nu este trebuinta de autorizare prealabila.

Intrunirile sub cerul liber sunt permise, afara de pietele si caile publice.

Intrunirile, procesiunile si manifestatiile pe caile si pietele publice sunt supuse legilor politienesti.

Art. 29. – Romanii, fara deosebire de origine etnica, de limba sau de religie, au dreptul a se asocia, conformandu-se legilor cari reguleaza exercitiul acestui drept.

Dreptul de libera asociatiune nu implica in sine dreptul de a crea persoane juridice.

Conditiunile in cari se acorda personalitatea juridica se vor stabili prin o lege speciala.

Art. 30. – Fiecare are dreptul de a se adresa la autoritatile publice prin petitiuni subscrise de catre una sau mai multe persoane, neputand insa petitiona decat in numele subscrisilor.

Numai autoritatile constituite au dreptul de a adresa petitiuni in nume colectiv.

Art. 31. – Nici o autorizare prealabila nu este necesara pentru a se exercita urmariri contra functionarilor publici pentru faptele administratiunii lor de partile vatamate, ramanand insa neatinse regulile speciale statornicite in privinta ministrilor.

Cazurile si modul urmaririi se vor regula prin anume lege.

Dispozitiuni speciale in Codicele penal vor determina penalitatile prepuitorilor.

Art. 32. – Nici un Roman, fara autorizarea guvernului, nu poate intra in serviciul unui Stat strain, fara ca insus prin aceasta sa-si piarda cetatenia.

Extradarea refugiatilor politici este oprita.

 

TITLUL III
DESPRE PUTERILE STATULUI

Art. 33. – Toate puterile Statului emana dela natiune, care nu le poate exercita decat numai prin delegatiune si dupa principiile si regulile asezate in Constitutiunea de fata.

Art. 34. – Puterea legislativa se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentatiunea nationala.

Reprezentatiunea nationala se imparte in doua Adunari:

Senatul si Adunarea deputatilor.

Orice lege cere invoirea a cator trele ramuri ale puterii legiuitoare.

Nici o lege nu poate fi supusa sanctiunii regale decat dupa ce se va fi discutat si votat liber de majoritatea ambelor Adunari.

Art. 35. – Initiativa legilor este data fiecareia din cele trei ramuri ale puterii legislative.

Totus orice lege relaliva la veniturile si cheltuelile Statului sau la contingentul armatei trebuie sa fie votata mai intaiu de Adunarea deputatilor.

Art. 36. – Interpretatiunea legilor cu drept de autoritate se face numai de puterea legiuitoare.

Art. 37. – Promulgarea legilor, votate de ambele Adunari, se va face prin ingrijirea ministerului justitiei, care va pastra unul din originalele legilor votate, iar al doilea original se pastreaza de Arhivele Statului.

Ministrul justitiei este si pastratorul marelui Sigiliu al Statului.

In fiecare an ministerul justitiei va publica colectiunea legilor si regulamentelor, in care legile vor fi inserate purtand numarul de ordine dupa data promulgarii.

Art. 38. – Nici o lege, nici un regulament de administratiune generala, judeteana sau comunala nu pot fi indatoritoare decat dupa ce se publica in chipul hotarat de lege.

Art. 39. – Puterea executiva este incredintata Regelui, care o exercita in modul regulat prin Constitutiune.

Art. 40. – Puterea judecatoreasca se exercita de organele ei.

Hotararile lor se pronunta in virtutea legii si se executa in numele Regelui.

Art. 41. – Interesele exclusiv judetene sau comunale se reguleaza de catre consiliile judetene sau comunale dupa principiile asezate prin Constitutiune si prin legi speciale.

 

CAPITOLUL I
Despre reprezentarea nationala

Art. 42. – Membrii Adunarilor reprezinta natiunea.

Art. 43. – Sedintele Adunarilor sunt publice. Regulamentele lor fixeaza cazurile si modul in cari aceste sedinte pot fi declarate secrete.

Art. 44. – Fiecare din Adunari verifica titlurile membrilor sai si judeca contestatiunile ce se ridic in aceasta privinta.

Nici o alegere nu poale fi invalidala decat cu doua treimi din numarul membrilor prezenti.

Art. 45. – Nimeni nu poate fi totdeodata membru al uneia si al celeilalte Adunari.

Art. 46. – Deputatii si senatorii numiti de puterea executiva intr’o functiune salariata, pe care o primesc, pierd de plin drept mandatul lor de reprezentanti ai natiunii.

Aceasta dispozitiune nu se aplica ministrilor si subsecretarilor de Stat. Legea electorala determina incompatibilitatile.

Art. 47. – La inceputul fiecarei legislaturi si a fiecarei sesiuni ordinare, Adunarea deputatilor si Senatul aleg din sanul lor pe presedintele, vice-presedintii si membrii biurourilor, potrivit regulamentelor interioare.

Art. 48. – Orice hotarire se ia cu majoritate absoluta a voturilor, afara de cazurile cand prin Constitutiune, legi sau regulamentele Corpurilor legiuitoare se cere un numar superior de voturi.

In caz de paritate a voturilor, propunerea in deliberare este respinsa. Adunarile tin sedinte cu jumatate plus unul din numarul membrilor inscrisi in apelul nominal.

Art. 49. – Voturile se dau prin ridicare si sedere, prin viu grai sau prin scrutin secret.

Un proiect de lege nu poate fi adoptat decat dupa ce s’a votat articol cu articol.

Art. 50. – Fiecare din Adunari are dreptul de ancheta.

Art. 51. – Adunarile au dreptul de a amenda si de a desparti in mai multe parti articolele si amendamentele propuse.

Art. 52. – Fiecare membru al Adunarilor are dreptul a adresa ministrilor interpelari, la care acestia sunt obligati a raspunde in termenul prevazut de regulament.

Art. 53. – Oricine are dreptul a adresa petitiuni Adunarilor prin mijlocirea biuroului sau a unuia din membrii sai.

Fiecare din Adunari are dreptul de a trimite ministrilor petitiunile ce-i sunt adresate. Ministrii sunt datori a da explicatiuni asupra cuprinderii lor ori de cate ori Adunarea o cere.

Art. 54. – Nici unul din membrii uneia sau celeilalte Adunari nu poate fi urmarit sau prigonit pentru opiniunile si voturile emise de dansul in cursul exercitiului mandatului sau.

Art. 55. – Nici un membru al uneia sau celeilalte Adunari nu poate, in timpul sesiunii, sa fie nici urmarit, nici arestat in materie de represiune, decat cu autorizarea Adunarii din care face parte, afara de cazul de flagrant delict.

Daca a fost arestat preventiv sau urmarit in timpul cand sesiunea era inchisa, urmarirea sau arestarea trebuiesc supuse aprobarii Adunarii din care face parte, indata dupa deschiderea sesiunii Corpurilor legiuitoare.

Detentiunea sau urmarirea unui membru al uneia sau celeilalte Adunari este suspendata in tot timpul sesiunii, daca Adunarea o cere.

Art. 56. – Fiecare Adunare determina, prin regulamentul sau, modul dupa care ea isi exercita atributiunile.

Art. 57. – Fiecare din Adunari delibereaza si ia hotariri separat afara de cazurile anume specificate in Constitutiunea de fata.

Art. 58. – Orice intrunire a unuia din Corpurile legiuitoare in afara de timpul sesiunii celuilalt este nula de drept.

Art. 59. – Fiecare din ambele Adunari are dreptul exclusiv de a exercita propria sa politie prin presedintele ei, care singur, dupa incuviintarea Adunarii, poate da ordin gardei de serviciu.

Art. 60. – Nici o putere armata nu se poate pune la usile sau in jurul uneia sau alteia din Adunari fara invoirea ei.

Art. 61. – Legea electorala stabileste toate conditiunile cerute pentru a fi alegator la Adunarea deputatilor si la Senat, incapacitatile si nedemnitatile precum si procedura electorala.

Art. 62. – Membrii ambelor Corpuri legiuitoare sunt alesi pentru patru ani.

Art. 63. – Diurnele deputatilor si senatorilor se stabilesc prin lege.

 

SECTIUNEA I
Despre Adunarea deputatilor

Art. 64 – Adunarea deputatilor se compune din deputati alesi de cetatenii Romani majori, prin vot universal, egal, direct, obligator si secret pe baza reprezentarii minoritatii.

Art. 65. – Alegerea deputatilor se face pe circumscriptii electorale. Circumscriptia electorala nu poate fi mai mare decat un judet.

Legea electorala stabileste numarul deputatilor de ales in fiecare circumscriptie proportional cu populatia.

Art. 66. – Spre a fi eligibil la Adunarea deputatilor se cere:

a) A fi cetatean roman;

b) A avea exercitiul drepturilor civile si politice;

c) A avea varsta de douazeci si cinci ani impliniti;

d) A avea domiciliul in Romania. Legea electorala va determina incapacitatile.

 

SECTIUNEA II
Despre Senat

Art. 67. – Senatul se compune din senatori alesi si din senatori de drept.

Art. 68. – Toti cetatenii Romani dela varsta de 40 ani impliniti aleg, pe circumscriptii electorale cari nu pot fi mai mari decat judetul, prin vot obligator, egal, direct si secret, un numar de senatori.

Numarul senatorilor de ales in fiecare circumscriptie, care nu poate fi mai mare decat un judet, se stabileste de legea electorala, proportional cu populatia.

Art. 69. – Membrii alesi in consiliile judetene si membrii alesi in consiliile comunale urbane si rurale, intruniti intr’un singur colegiu, aleg, prin vot obligator egal, direct si secret, cate un senator de fiecare judet.

Art. 70. – Membrii camerelor de comert, de industrie, de munca si de agricultura, intruniti in colegii separate, aleg din sanul lor cate un senator de fiecare categorie si pentru fiecare circumscriptie electorala. Aceste circumscriptii electorale speciale se fixeaza de legea electorala, numarul lor neputand fi mai mare de sase.

Art. 71. – Fiecare universitate alege, din sanul sau, prin votul profesorilor sai, cate un senator.

Art. 72. – Sunt de drept membri ai Senatului, in virtutea Inaltei lor situatiuni in Stat si Biserica:

a) Mostenitorul Tronului dela varsta de 18 ani impliniti; el insa nu va avea vot deliberativ decat la varsta de 25 ani impliniti;

b) Mitropolitii tarii;

c) Episcopii eparhioti ai Bisericilor ortodoxe romane si greco-catolice, intru cat vor fi alesi conform legilor tarii;

d) Capii confesiunilor recunoscute de Stat, cate unul de fiecare confesiune, intru cat sunt alesi sau numiti conform legilor tarii si reprezinta un numar de peste 200.000 credinciosi; precum si reprezentantul superior religios al musulmanilor din Regat;

e) Presedintele Academiei Romane. Mandatul acestor senatori inceteaza odata cu calitatea sau demnitatea care le atribue dreptul.

Art. 73. – Devin senatori de drept:

a) Fostii Presedinti de Consiliu, intru cat vor avea o vechime de patru ani ca Presedinti de Consiliu titulari, si fostii Ministri avand o vechime de cel putin sase ani intr’una sau mai multe guvernari;

b) Fostii Presedinti ai Corpurilor Legiuitoare cari vor fi exercitat aceasta demnitate cel putin in cursul a opt sesiuni ordinare;

c) Fostii Senatori si Deputati alesi in cel putin zece legislaturi independent de durata lor;

d) Fostii Primi-Presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie car au ocupat aceasta functiune sau pe aceea de Presedinte la Casatie cinci ani;

e) Generalii de rezerva si in retragere:

1. Cari vor fi exercitat comanda unei armate in fata inamicului, ca titulari, cel putin 3 luni.

2. Cari au indeplinit functiunea de Sef al marelui Stat-Major, sau de inspector general de armata (comandant de armata), in timp de pace, cel putin patru ani.

Numarul celor din categoria a doua nu va fi mai mare de patru, luati in ordinea vechimei, la vacante existente;

f) Fostii Presedinti ai Adunarilor Nationale din Chisinau, Cernauti si Alba-Iulia, cari au declarat Unirea.

Art. 74. – Verificarea indeplinirii conditiunilor senatorilor de drept se face de o comisiune compusa din Presedintii sectiunilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sub presedintia Primului-Presedinte al acestei Inalte Curti.

Constatarea se face din oficiu, la cererea Presedintelui Senatului sau a acelora cari au dreptul.

Presedintele Senatului inscrie senatorii de drept pe baza incheierii Comisiunii. Senatul poate discuta si semnala Comisiunii, spre rectificare, erorile constatate in stabilirea drepturilor.

Art. 75. – Spre a fi eligibil la Senat se cere:

a) A fi cetatean roman;
b) A avea exercitiul drepturilor civile si politice;
c) A avea varsta de 40 ani impliniti;
d) A avea domiciliul in Romania.
Aceste conditiuni, afara de varsta, se cer si senatorilor de drept.

 

SECTIUNEA III
Despre Consiliul legislativ

Art. 76. – Se infiinteaza un Consiliu legislativ, a carui menire este sa ajute in mod consultativ la facerea si coordonarea legilor, emanand fie dela puterea executiva, fie din initiativa parlamentara, cat si la intocmirea regulamentelor generale de aplicarea legilor.

Consultarea Consiliului legislativ este obligatorie pentru toate proiectele de legi, afara de cele cari privesc creditele bugetare; daca insa, intr’un termen fixat de lege, Consiliul legislativ nu-si da avizul sau, Adunairile pot proceda la discutarea si aprobarea proiectelor.

O lege speciala va determina organizarea si modul de functionare al Consiliului legislativ.

 

CAPITOLUL II
Despre Rege si Ministri

 

SECTIUNEA I
Despre Rege

Art. 77. – Puterile constitutionale ale Regelui sunt creditare in linie coboritoare directa si legitima a Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din barbat in barbat prin ordinul de primogenitura si cu exclusiunea perpetua a femeilor si coboritorilor lor.

Coboritorii Maiestatii Sale vor fi crescuti in religiunea ortodoxa a Rasaritului.

Art. 78. – In lipsa de coboritori in linie barbateasca ai Maiestatii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, succesiunea Tronului se va cuveni celui mai in varsta dintre fratii sai sau coboritorilor acestora, dupa regulele statornicite in articolul precedent.

Daca nici unul dintre fratii sau coboritorii lor nu s’ar mai gasi in vieata sau ar declara mai dinainte ca nu primesc Tronul, atunci Regele va putea indica succesorul sau dintr’o dinastie suverana din Europa cu Primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa de art. 79.

Daca nici una, nici alta nu va avea loc, Tronul este vacant.

Art. 79. – La caz de vacanta a Tronului, ambele Adunari se intrunesc de indata intr’o singura Adunare, chiar fara convocare, si cel mai tarziu pana in opt zile dela intrunirea lor aleg un Rege dintr’o dinastie suverana din Europa occidentala.

Prezenta a trei patrimi din membrii cari compun fiecare din ambele Adunari si majoritatea de doua treimi a membrilor prezenti sunt necesare pentru a se putea procede la aceasta alegere.

La caz cand Adunarea nu se va fi facut in termenul mai sus prescris, atunci in a noua zi, la amiazi, Adunarile intrunite vor pasi la alegere oricare ar fi numarul membrilor prezenti si cu majoritatea absoluta a voturilor.

Daca Adunarile s’ar afla dizolvate in momentul vacantei Tronului, se va urma dupa modul prescris la articolul urmator.

In timpul vacantei Tronului, Adunarile intrunite vor numi o locotenenta regala, compusa din trei persoane, care va exercita puterile regale pana la suirea Regelui pe Tron.

In toate cazurile mai sus aratate votul va fi secret.

Art. 80. – La moartea Regelui, Adunarile se intrunesc chiar fara convocare cel mai tarziu zece zile dupa declararea mortii.

Daca din intamplare ele au fost dizolvate mai inainte si convocarea lor a fost hotarita in actul de dizolvare pentru o epoca in urma celor zece zile, atunci Adunarile cele vechi se aduna pana la intrunirea acelora cari au a le inlocui.

Art. 81. – Dela data mortii Regelui si pana la depunerea juramantului a succesorului sau la Tron puterile constitutionale ale Regelui sunt exercitate, in numele poporului roman, de ministri, intruniti in consiliu si sub a lor responsabilitate.

Art. 82. – Regele este major la varsta de optsprezece ani impliniti.

La suirea sa pe Tron, el va depune mai intaiu in sanul Adunarilor intrunite urmatorul juramant: “Jur a pazi Constitutiunea si legile poporului roman, a mentine drepturile lui nationale si integritatea teritoriului”.

Art. 83. – Regele, in vieata fiind, poate numi o Regenta, compusa din trei persoane, care, dupa moartea Regelui, sa exercite puterile regale in timpul minoritatii succesorului Tronului. Aceasta numire se va face cu primirea Reprezentatiunii nationale, data in forma prescrisa la art. 79 din Constitutiunea de fata.

Regenta va exercita totdeodata si tutela succesorului Tronului in timpul minoritatii lui.

Daca, la moartea Regelui, Regenta nu s’ar gasi numita si succesorul Tronului ar fi minor, ambele Adunari intrunite vor numi o Regenta, procedand dupa formele prescrise la art. 79 din Constitutiunea de fata.

Membrii Regentei nu intra in functiune decat dupa ce vor fi depus solemn inaintea ambelor Adunari intrunite juramantul prescris prin art. 82 din Constitutiunea de fata.

Art. 84. – Daca Regele se afla in imposibilitate de a domni, ministrii, dupa ce au constatat legalmente aceasta imposibilitate, convoaca indata Adunarile.

Acestea aleg Regenta, care va forma si tutela.

Art. 85. – Nici o modificare nu se poate face Constitutiunii in timpul Regentei.

Art. 86. – Regele nu va putea fi totdeodata si Seful unui alt Stat fara consimtimantul Adunarilor.

Nici una din Adunari nu poate delibera asupra acestui obiect daca nu vor fi prezenti cel putin doua treimi din membrii cari le compun, si hotarirea nu se poate lua decat cu doua treimi din voturile membrilor de fata.

Art. 87. – Persoana Regelui este inviolabila. Ministrii lui sunt raspunzatori.

Nici un act al Regelui nu poate avea tarie daca nu va fi contrasemnat de un ministru, care prin aceasta chiar devine raspunzator de acel act.

Art. 88. – Regele numeste si revoaca pe ministrii sai.

El sanctioneaza si promulga legile.

El poate refuza sanctiunea sa.

El are dreptul de amnistie in materie politica.

Are dreptul de a ierta sau micsora pedepsele in materii criminale, afara de ceeace se statorniceste in privinta ministrilor.

El nu poate suspenda cursul urmaririi sau al judecatii, nici a interveni prin nici un mod in administratia justitiei.

El numeste sau confirma in functiunile publice potrivit legilor.

El nu poate crea o noua functiune fara o lege speciala.

El face regulamente necesare pentru executarea legilor, fara sa poata vreodata modifica sau suspenda legile si nu poate scuti pe nimeni de executarea lor.

El este capul puterii armate.

El confera gradele militare in conformitate cu legea.

El va conferi decoratiunile romane conform unei anume legi.

El are dreptul de a bate moneda conform unei legi speciale.

El incheie cu Statele straine conventiunile necesare pentru comert, navigatiune si alte asemenea; insa pentru ca aceste acte sa aiba autoritate indatoritoare, trebuie mai intaiu a fi supuse Puterii legislative si aprobate de ea.

Art. 89. – Legea fixeaza lista civila pentru durata fiecareia Domnii.

Art. 90. – La 15 Octomvrie a fiecarui an, Adunarea deputatilor si Senatul se intrunesc fara convocare, daca Regele nu le-a convocat mai inainte.

Durata fiecarei sesiuni este de cinci luni.

Regele deschide sesiunea prin un Mesaj, la care Adunarile fac raspunsurile lor.

Regele pronunta inchiderea sesiunii.

El are dreptul de a convoca in sesiune extraordinara Adunarile.

El are dreptul de a dizolva ambele Adunari deodata sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie sa contina convocarea alegatorilor pana in doua luni de zile si a Adunarilor pana in trei luni.

Regele poate amana Adunarile; oricum, amanarea nu poate depasi termenul de o luna, nici a fi reinoita in aceeas sesiune fara consimtimantul Adunarilor.

Art. 91. – Regele nu are alte puteri decat acele date lui prin Constitutiune.

 

CAPITOLUL III
Despre ministri

Art. 92. – Guvernul exercita puterea executiva in numele Regelui, in modul stabilit prin Constitutiune.

Art. 93. – Ministrii intruniti alcatuesc Consiliul de Ministri, care este prezidat, cu titlul de Presedinte al Consiliului de Ministri, de acela care a fost insarcinat de Rege cu formarea guvernului.

Departamentele ministeriale si subsecretariatele de Stat nu se pot infiinta si desfiinta decat prin lege.

Art. 94. – Nu poate fi ministru decat cel care este roman sau cel care a dobandit naturalizarea.

Art. 95. – Nici un membru al Familiei Regale nu poate fi ministru.

Art. 96. – Daca ministrii nu ar fi membri ai Adunarilor, ei pot lua parte la desbaterea legilor, fara a avea insa si dreptul de a vota.

La desbaterile Adunarilor prezenta cel putin a unui ministru e necesara.

Adunarile pot exige prezenta ministrilor la deliberatiunile lor.

Art. 97. – In nici un caz ordinul verbal sau in scris al Regelui nu poate apara pe ministru de raspundere. Art. 98. – Fiecare din ambele Adunari, precum si Regele au dreptul de a cere urmarirea ministrilor si a-i trimite inaintea Inaltei Curti de casatie si justitie, care singura, in sectiuni unite, este in drept a-i judeca, afara de cele ce se vor statornici prin legi in ceeace priveste exercitiul partii vatamate si inceeace priveste crimele si delictele comise de ministri afara de exercitul functiunii lor.

Punerea sub urmarire a ministrilor de catre Corpurile legiuitoare nu se poate rosti decat prin majoritate de doua treimi a membrilor de fata.

Instructiunea se va face de o comisiune a inaltei Curti de casatie, compusa din cinci membri trasi la sorti in sectiuni-unite. Aceasta comisiune are si puterea de a califica faptele si de a decide sau nu urmarirea.

Acuzarea, inaintea inaltei Curti de casatie si justitie, se va sustine prin ministerul public.

Legea responsabilitatii ministeriale determina cazurile de raspundere si pedepsele aplicabile ministrilor.

Art. 99. – Orice parte vatamata de un decret sau o dispozitiune semnata sau contrasemnata de un ministru care violeaza un text expres al Constitutiunii sau al unei legi, poate cere Statului, in conformitate cu dreptul comun, despagubiri banesti pentru prejudiciul cauzat.

Fie in cursul judecatii, fie dupa pronuntarea hotaririi, ministrul poate fi chemat, dupa cererea Statului, in urma votului unuia din Corpurile legiuitoare, inaintea instantelor ordinare, la raspundere civila pentru dauna pretinsa sau suferita de Stat.

Actul ilegal al ministrului nu descarca de raspundere solidara pe functionarul care a contrasemnat, decat in cazul cand acesta a atras atentia Ministrului, in scris.

Art. 100. – Se vor putea infiinta Subsecretariate de Stat.

Subsecretarii de Stat vor putea lua parte la desbaterile Corpurilor legiuitoare sub responsabilitatea ministrilor.

CAPITOLUL IV
Despre puterea judecatoreasca

Art. 101. – Nici o jurisdictiune nu se poate infiinta decat numai in puterea unei anume legi.

Comisiuni si tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire si sub nici un fel de cuvant in vederea unor anume procese, fie civile, fie penale, sau in vederea judecarii unor anume persoane.

Art. 102. – Pentru intregul Stat roman este o singura Curte de casatie si justitie.

Art. 103. – Numai Curtea de casatie in sectiuni-unite are dreptul de a judeca constitutionalitatea legilor si a declara inaplicabile pe acelea cari sunt contrarii Constitutiunii. Judecata asupra inconstitutionalitatii legilor se margineste numai la cazul judecat.

Curtea de casatie se va rosti ca si in trecut asupra conflictelor de atributiuni.

Dreptul de recurs in casare este de ordin constitutional.

Art. 104. – Judecatorii sunt inamovibili in conditiunile speciale pe cari legea le va fixa.

Art. 105. – Juriul este statornicit in toate materiile criminale si pentru delictele politice si de presa, afara de cazurile statornicite prin Constitutiunea de fata.

Actiunea pentru daune-interese rezultand din fapte si delicte de presa nu se poate intenta decat inaintea aceleeas jurisdictiuni de competinta careia este delictul.

Art. 106. – Justitia militara se organizeaza prin osebita lege.

Art. 107. – Autoritati speciale de orice fel, cu atributiuni de contencios administrativ, nu se pot infiinta.

Contenciosul administrativ este in caderea puterii judecatoresti, potrivit legii speciale.

Cel vatamat in drepturile sale, fie printr’un act administrativ de autoritate, fie printr’un act de gestiune facut cu calcarea legilor si a regulamentelor, fie prin rea vointa a autoritatilor administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept, poate face cerere la instantele judecatoresti pentru recunoasterea dreptului sau.

Organele puterii judiciare judeca daca actul este ilegal, il pot anula sau pot pronunta daune civile pana la data restabilirii dreptului vatamat, avand si caderea de a judeca si cererea de despagubire, fie contra autoritatii administrative chemate in judecata, fie contra functionarului vinovat.

Puterea judecatoreasca nu are cadere de a judeca actele de guvernamant, precum si acele de comandament cu caracter militar.

 

CAPITOLUL V
Despre institutiunile judetene si comunale

Art. 108. – Institutiunile judetene si comunale sunt regulate de legi.

Aceste legi vor avea de baza descentralizarea administrativa.

Membrii consiliilor judetene si consiliilor comunale sunt alesi de catre cetatenii romani prin votul universal, egal, direct, secret, obligatoriu si cu reprezentarea minoritatii, dupa formele prevazute de lege. La acestia se vor putea adauga prin lege si membri de drept si membri cooptati. Intre membrii cooptati pot fi si femei majore.

 

TITLUL IV
DESPRE FINANTE

Art. 109. – Nici un impozit de orice natura nu se poate stabili si percepe decat pe baza unei legi.

Art. 110. – Prin lege se pot crea impozite numai in folosul Statului, judetelor, comunelor si institutiunilor publice cari indeplinesc servicii de Stat.

Art. 111. – Orice sarcina sau impozit judetean sau comunal nu se poate aseza decat cu invoirea consiliilor judetene sau comunale in limitele stabilite de lege.

Art. 112. – Nu se pot statornici privilegiuri in materii de impozite.

Nici o exceptiune sau micsorare de impozit nu se poate statornici decat prin o lege.

Monopoluri nu se pot constitui decat numai prin lege si exclusiv in folosul Statului, judetelor si comunelor.

Art. 113. – Nici un fond pentru pensiuni sau gratificatiuni in sarcina tezaurului public nu se poate acorda decat in virtutea unei legi.

Art. 114. – In frecare an Adunarea deputatilor incheie socotelile si voteaza bugetul.

Toate veniturile sau cheltuelile Statului trebuiesc trecute in buget si in socoteli.

Daca bugetul nu se voteaza in timp util, puterea executiva va indestula serviciile publice dupa bugetul anului precedent, fara a putea merge cu acel buget mai mult de un an peste anul pentru care a fost votat.

Art. 115. – Controlul preventiv si cel de gestiune a tuturor veniturilor si cheltuelilor Statului se va exercita de Curtea de conturi, care supune in fiecare an Adunarii deputatilor raportul general rezumand conturile de gestiune al bugetului trecut, semnaland totdeodata neregulile savarsite de ministri in aplicarea bugetului.

Regularea definitiva a socotelilor trebuie sa fie prezentata Adunarii deputatilor cel mai tarziu in termen de doi ani dela incheierea fiecarui exercitiu.

Art. 116. – Pentru toata Romania este o singura Curte de conturi.

Art. 117. – Toate fondurile provenite din Case speciale, si de cari guvernul dispune sub diferite titluri, trebuie sa fie cuprinse in bugetul general al veniturilor Statului.

Art. 118. – Legile financiare se publica in Monitorul Oficial ca si celelalte legi si regulamente de administratiune publica.

 

TITLUL V
DESPRE PUTEREA ARMATA

Art. 119. – Tot Romanul, fara deosebire de origina etnica, de limba sau de religie, face parte din unul din elementele puterii armate, conform legilor speciale.

Puterea armata se compune din: armata activa cu cadrele ei permanente, rezerva ei si militiile.

Art. 120. – Gradele, decoratiunile si pensiunile militarilor nu se pot lua decat numai in virtutea unei sentinte judecatoresti si in cazurile determinate de legi.

Art. 121. – Contingentul armatei se voteaza pentru fiecare an de ambele Corpuri legiuitoare.

Art. 122. – Se va infiinta un Consiliu superior al apararii tarii, care va ingriji, in mod permanent, de masurile necesare pentru organizarea apararii nationale.

Art. 123. – Nici o trupa armata straina nu poate fi admisa in serviciul Statului, nici nu poate intra sau trece pe teritoriul Romaniei decat in puterea unei anume legi.

 

TITLUL VI
DISPOZITIUNI GENERALE

Art. 124. – Culorile drapelului Romaniei sunt: Albastru, Galben si Rosu, asezate vertical.

Art. 125. – Resedinta guvernului este in Capitala tarii.

Art. 126. – Limba romaneasca este limba oficiala a Statului roman.

Art. 127. – Nici un juramant nu se poate impune cuiva decat in puterea unei legi, care hotaraste si formula lui.

Art. 128. – Constitutiunea de fata nu poate fi suspendata nici in total, nici in parte. In caz de pericol de Stat se poate prin lege institui starea de asediu generala sau partiala.

 

TITLUL VII
DESPRE REVIZUIREA CONSTITUTIUNII

Art. 129. – Constitutiunea poate fi revizuita in total sau in parte din initiativa Regelui sau oricareia din Adunarile legiuitoare.

In urma acestei initiative ambele Adunari, intrunite separat, se vor rosti cu majoritate absoluta, daca este locul ca dispozitiunile constitutionale sa fie revizuite.

Indata ce necesitatea revizuirii a fost admisa, ambele Corpuri legiuitoare aleg din sanul lor o comisiune mixta, care va propune textele din Constitutiune ce urmeaza a fi supuse revizuirii.

Dupa ce raportul acestei comisiuni va fi citit in fiecare Adunare, de doua ori in interval de cincisprezece zile, ambele Adunari intrunite la un loc, sub presedintia celui mai in varsta dintre Presedinti, in prezenta a cel putin doua treimi din totalitatea membrilor ce le compun, cu majoritate de doua treimi, stabilesc in mod definitiv cari anume articole vor fi supuse revizuirii.

In urma acestui vot Adunarile sunt de drept dizolvate si se va convoca corpul electoral in termenul prescris de Constitutiune.

Art. 130. – Adunarile cele noui proced in acord cu Regele la modificarea punctelor supuse revizuirii.

In acest caz Adunarile nu pot delibera daca cel putin doua treimi a membrilor din cari se compun nu sunt prezenti si nici o schimbare nu se poate adopta daca nu va intruni cel putin doua treimi ale voturilor.

Adunarile alese pentru revizuirea Constitutiunii au o durata constitutionala obisnuita si, in afara de modificarea Constitutiunii, ele functioneaza si ca Adunari legiuitoare ordinare.

Daca Adunarile de revizuire nu-si pot indeplini misiunea, nouile Adunari vor avea acelas caracter.

 

TITLUL VIII
DISPOZITIUNI TRANSITORII SI SUPLIMENTARE

Art. 131. – Sunt si raman cu caracter constitutional dispozitiunile din legile agrare privitoare la pamanturile cultivabile, padurile si baltile expropriabile in total sau in parte, la starea lor juridica, la subsol, la pretuire, la modul de plata, etc., asa precum sunt formulate in articolele de mai jos ale fiecareia din legile agrare si cari articole, in intregul lor, fac parte integranta din prezenta Constitutiune si ca atare nu se pot modifica decat cu formele prevazute pentru revizuirea Constitutiunii, si anume:

a) Art. 1 (unu) alin. II, art. 2 (doi), 3 (trei) alin. I, art. 4 (patru), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (sasesprezece), 18 (optsprezece), 21 (douazeci si unu), 23 (douazeci si trei), 32 (treizeci si doi), 36 (treizeci si sase) si 69 (sasezeci si noua) din legea pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea (vechiul Regat) din 17 Iulie 1921;

b) Art. 2 (doi), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 16 (sasesprezece), 45 (patruzeci si cinci), 46 (patruzeci si sase), 47 (patruzeci si sapte), 48 (patruzeci si opt), 49 (patruzeci si noua), 50 (cincizeci) si 53 (cincizeci si trei) din legea pentru reforma agrara din Basarabia din 13 Martie 1920;

c) Art. 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci), 6 (sase), 7 (sapte), 8 (opt), 9 (noua), 10 (zece), 11 (unusprezece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 14 (patrusprezece), 16 (sasesprezece), 18 (optsprezece), 22 (douazeci si doi), 24 (douazeci si patru), 32 (treizeci si doi), 50 (cincizeci) si 85 (optzeci si cinci) din legea pentru reforma agrara din Transilvania, Banat, Crisana si Maramures din 30 Iulie 1921;

d) Art. 2 (doi), 3 (trei), 4 (patru), 5 (cinci) punctul a alin. I, art. 6 (sase), 7 (sapte), 9 (noua), 10 (zece), 12 (douasprezece), 13 (treisprezece), 29 (douazeci si noua), 31 (treizeci si unu) si 55 (cincizeci si cinci) din legea pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921.

Art. 132. – In scop de a se satisface trebuintele normale de lemne de foc si de constructie ale populatiei rurale din vechiul Regat, Basarabia si Bucovina, Statul e dator ca din padurile sale din campie, deal sau munte sa destine suprafetele necesare in acest scop.

In vechiul Regat si in Bucovina, acolo unde Statul nu ar avea paduri, intr’o raza de douazeci kilometri de centrul comunei, pentru satisfacerea trebuintelor mai sus aratate, el prin derogare dela art. 7 lit. c si art. 8 lit. a, b si c din legea pentru reforma agrara din Oltenia, Muntenia, Moldova si Dobrogea din 17 Iulie 1921 si dela art. 5, punctul a, alin. IV si dela art. 6 si 7 din legea pentru reforma agrara din Bucovina din 30 Iulie 1921, va putea expropria din padurile persoanelor juridice fie publice, fie private, cari s’ar afla in aceasta raza si numai in lipsa acestora, va expropria proportional din padurile tuturor proprietarilor particulari, aflate in aceasta raza, insa numai in limita acestor trebuinte si in toate cazurile cu respectul unei suprafete intangibile de una suta hectare de fiecare proprietate.

Nu sunt expropriabile, oricare ar fi proprietarul, padurile replantate sau in curs de replantare.

Contractele de vanzare spre exploatare a padurilor expropriabile cari vor fi in vigoare in momentul exproprierii, se vor respecta.

Padurile astfel expropriate raman in proprietatea Statului si se vor administra si exploata de dansul spre a satisface potrivit legii si in prima linie nevoile de mai sus.

Exproprierea acestor paduri se va face cu dreapta si prealabila despagubire fixata de justitie.

Modul de expropriere va fi regulat prin lege speciala.

Art. 133. – Se ratifica decretele-legi: No. 3.902 din 29 Decemvrie 1918, publicat in Monitorul Oficial No. 223 din 30 Decemvrie 1918, privitor la acordarea drepturilor cetatenesti; No. 2.085 din 22 Mai 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 33 din 28 Mai 1919, si No. 3.464 din 12 August 1919, publicat in Monitorul Oficial No. 93 din 13 August 1919, privitoare la incetatenirea evreilor cari locuiau in vechiul Regat.

Deasemenea se ratifica si toate decretele-legi de incetatenire individuala, cari s’au facut inaintea decretelor specificate mai sus.

Evreii, locuitori din vechiul Regat, cari nu’si vor fi regulat incetatenirea in termenul prevazut de decretul-lege No. 3.464 din 12 August 1919, vor putea face declaratiunile de incetatenire conform decretului-lege No. 2.085 din 22 Mai 1919, in termen de trei luni dela promulgarea acestei Constitutiuni.

Art. 134. – Pana la facerea unei legi de organizarea Consiliului legislativ prevazut in aceasta Constitutiune, prezentarea proiectelor de legi inaintea Corpurilor legiuitoare va continua sa se faca in conformitate cu legile si regulamentele azi in vigoare.

Art. 135. – Pana la promulgarea legii speciale bazata pe principiile din prezenta Constitutiune, legile relative la organizarea si judecarea contenciosului administrativ raman in vigoare.

Art. 136. – O lege speciala va fixa lista civila a Intaiului Rege al Romaniei intregite.

Art. 137. – Se vor revizui toate codicile si legile existente in diferitele parti ale Statului roman spre a se pune in armonie cu Constitutiunea de fata si asigura unitatea legislativa.

Pana atunci ele raman in vigoare.

Din ziua promulgarii Constitutiunii, sunt insa desfiintate acele dispozitiuni din legi, decrete, regulamente si orice alte acte contrarii celor inscrise in prezenta Constitutiune.

Art. 138. – Actualele Adunari nationale dupa promulgarea prezentei Constitutiuni pot functiona pana la expirarea mandatului lor legal.

In acest timp ele vor trebui sa faca, pe baza principiilor din aceasta Constitutiune, legea electorala.

Pana la facerea acestei legi, decretele-legi electorale raman in vigoare.

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org;  www.cdep.ro

Manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918

Demonstrație la funerariile lui Ion C. Frimu

foto preluat de pe en.wikipedia.org
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Manifestația muncitorească din 13 decembrie 1918

La 6 decembrie 1918, muncitorii tipografi de la atelierele grafice Sfetea și „Minerva” au declarat grevă pentru a obține condiții mai bune de muncă și viață (salarii mărite, ziua de muncă de 8 ore ș.a.). Revendicările lor nefiind satisfăcute, toți tipografii din capitală au anunțat grevă, care a fost stabilită la interval de o săptămână.

Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia), militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic - foto: ro.wikipedia.org

Cristian Rakovski (pe numele adevărat Krăstio Gheorghev Stancev, n. 1 august S.N. 13 august 1873, Kotel, Bulgaria – d. 11 septembrie 1941, Oriol, Rusia), militant socialist și apoi comunist bulgar, de profesie medic, stabilit în România și în Rusia, politician și diplomat sovietic – foto: ro.wikipedia.org

La data de 13/26 decembrie 1918, a avut loc o mare manifestație socialistă a muncitorilor din București, principalii organizatori ai acesteia fiind agentul bolsevic Cristian Racovski, tipografii Iancu Luchwig și Sami Steinberg, cizmarul Marcus Iancu, corectorul Marcel Blumenfeld, Ilie Moscovici, I.C. Frimu, Gheorghe Cristescu, D. Pop și alții.

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești), militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918

Ion Costache Frimu (n. 4/16 octombrie 1871, comuna Bârzești, județul Vaslui; d. 19 februarie 1919, Închisoarea Văcărești), militant socialist și fruntaș al Partidului Social-Democrat, care a murit în urma bătăilor suferite în închisoare, ca urmare a participării sale la manifestațiile muncitorilor tipografi din decembrie 1918 – cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În acea zi, cei aproape 600 de muncitori tipografi din capitală au încetat lucrul și s-au îndreptat spre Ministerul Industriei și Comerțului, însoțind delegația pe care au desemnat-o să prezinte revendicările lor. Cu muncitorii tipografi, s-au solidarizat și muncitorii de la alte fabrici și uzine din București. Manifestanții au scandat lozincile „Jos armata! Jos regele! Trăiască Republica!”. Manifestația trebuia să aibă loc în fața Teatrului Național.

Gheorghe Cristescu (n. 10 octombrie 1882 – d. 29 noiembrie 1973), politician comunist român. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1921 - 1924) și a fost printre fondatorii acestuia. A fost supranumit Plăpumarul - foto: stelian-tanase.ro

Gheorghe Cristescu (n. 10 octombrie 1882 – d. 29 noiembrie 1973), politician comunist român. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1921 – 1924) și a fost printre fondatorii acestuia. A fost supranumit Plăpumarul – foto: stelian-tanase.ro

În momentul în care coloanele de muncitori au ajuns în Piața Teatrului Național, au fost întâmpinate de forțele de ordine, formate din Regimentul 9 Vânători de munte, Poliție și Jandarmerie, comandate de prefectul de poliție generalul Ștefănescu și de șeful garnizoanei București, generalul Mărgineanu. Forțele de ordine se grupaseră pe strada Ion Câmpineanu, în Pasajul Român, comandamentul fiind instalat în sediul secției de poliție din pasaj. Din pasaj, generalul Mărgineanu a telefonat primului ministru Ion I.C. Brătianu cerându-i autorizația de a interveni împotriva demonstranților.

Forțele de ordine au intervenit cu focuri de armă, în Piața Teatrului Național rămânând 16 morți și zeci de răniți din rândurile muncitorilor. Ulterior, după preluarea puterii, propaganda comunistă a susținut că au fost 102 morți și sute de răniți, care nu au fost înregistrați de istoriografia oficială. Personalități marcante ale vieții culturale, artistice și politice ca Ion Slavici, Nicolae Tonitza, Gala Galaction, au condamnat cu asprime actul represiv al guvernului. Au fost arestați sute de muncitori, membri ai mișcării sindicale și ai Partidului Socialist, care au fost schingiuiți.

Omul politic Ion Gh. Duca, care era în acel moment membru al guvernului, arăta că poliția „a arestat pe toți fruntașii mișcării și i-a bătut atât de crunt, încât unul dintre socialiștii mai de vază, Frimu, a murit peste câteva zile de pe urma rănilor dobândite”.

Gheorghe Gh. Mârzescu (n. 4 iulie 1876, Iași — d. 12 mai 1926, Iași), om politic și jurist român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași în perioada 1914-1916. De asemenea, a deținut funcția de ministru în mai multe guverne liberale - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Gh. Mârzescu (n. 4 iulie 1876, Iași — d. 12 mai 1926, Iași), om politic și jurist român, care a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași în perioada 1914-1916. De asemenea, a deținut funcția de ministru în mai multe guverne liberale – foto: ro.wikipedia.org

Ministrul de Interne, George G. Mârzescu, și-a justificat ordinul dat forțelor de ordine de a trage în plin declarând că greviștii erau ațâțați de agenți bolșevici. Printre cele 52 de persoane arestate sub învinuirea de crimă „contra siguranței statului, complot contra statului” și „provocare de rebeliune și ofensă adusă M.S. Regelui” se aflau și activiști comuniști, infiltrați în rândul social–democraților la ordinul bolșevicilor de la Moscova, între care Alecu Constantinescu, Jaques Konitz, Alexandru Bogdan și I.S. Dimitriu.

Maiorul V. D. Chiru, comisarul regal, a subliniat în rechizitoriul său că manifestatia de la 13 decembrie se dorea a fi semnalul declanșării revoluției bolșevice în România, iar greva tipografilor era doar un pretext ce urma să fie speculat de comuniști. Un manifest descoperit de polițiști la Clubul Socialist prezenta planul declanșării revoluției: „Revoluția nu mai poate fi oprită. Un fluier de sirenă numai, un strigăt: La Arme! Și sute de mii de muncitori și muncitoare vom năvăli pe străzi, vom ridica din trăsuri și tramvaie baricade, vom pune în mișcare tunurile, mitralierele, puștile, grenadele, vom ocupa ministerele, polițiile, poștele, telegrafele, gările, cazărmile și vom pune mâna pe conducerea Statului!“.

Constantin Titel Petrescu (n. 5 februarie 1888, Craiova - d. 1957), politician român, lider al Partidului Social-Democrat din România, care s-a opus absorbirii partidului său de către Partidul Comunist Român - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Titel Petrescu (n. 5 februarie 1888, Craiova – d. 1957), politician român, lider al Partidului Social-Democrat din România, care s-a opus absorbirii partidului său de către Partidul Comunist Român – foto: ro.wikipedia.org

La procesul intentat muncitorilor arestați, pe banca apărării s-au aflat avocații socialiști Constantin Titel Petrescu, Constantin Mille, Radu Rosetti, Toma Dragu și N.D. Cocea. În timpul procesului, comisarul regal nu a putut aduce dovezi în sprijinul rechizitoriului spre a susține încadrările juridice, decât împotriva agitatorilor comuniști, pe care Curtea Marțială i-a condamnat la 5 ani închisoare, ceilalți muncitori fiind achitați în februarie 1919.

Constantin Mille (n. 21 decembrie 1861, Iași — d. 20 februarie 1927), ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist român, precum și un activist prominent pentru apărarea drepturilor omului - foto: ro.wikipedia.org

Constantin Mille (n. 21 decembrie 1861, Iași — d. 20 februarie 1927), ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist român, precum și un activist prominent pentru apărarea drepturilor omului – foto: ro.wikipedia.org

I. C. Frimu, care fusese învinuit de instigare, a murit în Închisoarea Văcărești la data de 6/19 februarie 1919 în urma bătăilor și schingiuirilor poliției la care fusese supus în arest și a bolii căpătate în închisoare. Mii de muncitori au participat la înmormântarea sa, cerând pedepsirea asasinilor lui Frimu. Liderul socialist Constantin Titel Petrescu îl caracteriza pe I.C. Frimu drept “acel admirabil exemplar omenesc de onestitate, bunătate, omenie”.

După preluarea puterii de către Partidul Comunist Române, rămășițele pământești ale lui I. C. Frimu au fost mutate în Mausoleul din Parcul Carol, în semicercul din jurul monumentului. Frimu a fost considerat erou al „mișcării muncitorești” din România. Numele său a fost dat uzinelor din Sinaia și mai multor străzi din principalele orașe ale României.

În anul 1991, mausoleul a fost dezafectat, iar osemintele lui I. C. Frimu au fost mutate în Cimitirul “Sf. Vineri” din cartierul Grivița.

 

articol preluat de pe  ro.wikipedia.org

Asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, a celor trei Nicadori și a celor zece Decemviri (Asasinatele din 29 – 30 noiembrie 1938)

Decemvirii 

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Asasinatele din 29/30 noiembrie 1938 s-au petrecut în noaptea spre dimineața zilei de 30 noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbești (km 30 între Ploiești și București). Au fost asasinate 14 persoane, membri marcanți ai Mișcării Legionare (1), respectiv, Corneliu Zelea Codreanu, liderul absolut al organizației, cei trei Nicadori (2), asasinii lui I.G. Duca și cei zece Decemvirii (3), asasinii lui Mihai Stelescu (4).

Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București - d. 29 decembrie 1933, Sinaia) a fost un om politic liberal român. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța. A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Gheorghe Duca, adesea I. G. Duca sau Ion G. Duca / Ion Gh. Duca (n. 20 decembrie 1879, București – d. 29 decembrie 1933, Sinaia) a fost un om politic liberal român. A fost inițiat în francmasonerie, când se afla la studii în Franța. A deținut funcțiile de ministru al educației (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), și prim-ministru al României între 14 noiembrie și 30 decembrie 1933, la această ultima dată fiind asasinat de așa-numiții Nicadori din cauza eforturilor sale de a stăvili Mișcarea Legionară - cititi mai mult de pe ro.wikipedia.org

 

Contextul politic

Intern

Rezultatele alegerilor generale din 20 decembrie 1937, publicate în Monitorul Oficial din 30 decembrie 1937, aveau să fie o surpriză pentru clasa politică și opinia publică românească. Pentru prima dată în istoria constituțională a României, partidul care a organizat alegerile, Partidul Național Liberal, nu le-a câștigat. Totodată, cu 15,58% (66 de mandate), Mișcarea Legionară se afla la apogeul ei politic, și se pregătea pentru noi alegeri, în urma cărora spera să ajungă la guvernare. În aceste condiții, regele Carol al II-lea putea justifica instituirea unui regim dictatorial, conform noii tendințe a electoratului.

La 10 februarie 1938, principalii conducători de partide, cu excepția lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare, au fost convocați la palatul regal, regele anunțând că “preia” responsabilitatea politică a țării. La 14 februarie, este emis un “decret-lege” prin care orice fel de activitate politică devenea ilegală. La 24 februarie 1938 a fost organizat un plebiscit cu privire la noua Constituție, la care votul a fost obligatoriu, fiind exprimat oral. Prin acest ultim act, s-a consfințit practic “lovitura de stat” regală.

După suspendarea Constituției, au fost luate măsuri drastice de menținere a ordinii, prin introducerea stării de asediu, a cenzurii, și prin înlocuirea prefecților cu ofițeri activi. În acest mod, orice urmă de opoziție putea fi imediat neutralizată. În aceste condiții, au început persecuții contra membrilor Mișcării Legionare, reali sau bănuiți, ceea ce a declanșat un fenomen de simpatie în toată țara. Prin Ordinul nr.746 din 6 martie 1938, ministrul de interne, Armand Călinescu, a dat dispoziție prefecților de poliție și pichetelor de jandarmi să-i urmărească pe legionari, și în cazul în care nu respectă noua legislație, să-i aresteze. Din exces de zel, autoritățile s-au dedat la provocări, distribuind circulare false, tipărite chiar de ministerul de interne, atribuite liderilor Mișcării Legionare, concomitent cu atacurile din presă, cel mai agresiv ziar la adresa Căpitanului fiind “Neamul Românesc”, editat de Nicolae Iorga.

Armand Călinescu (n. 22 mai1893, Piteşti - d. 21 septembrie 1939, Bucureşti) a fost un jurist, filosof, om politic, ministru şi prim-ministru român - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Armand Călinescu (n. 22 mai1893, Piteşti – d. 21 septembrie 1939, Bucureşti) a fost un jurist, filosof, om politic, ministru şi prim-ministru român - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Presiunea asupra legionarilor s-a intensificat și mai mult prin publicarea Jurnalului Consiliului de Miniștri nr. 46.645 din 24 mai 1938, prin care se reintroducea pedeapsa cu moartea. Cu toate că în mod normal articolele contra Căpitanului din “Neamul Românesc”, nu ar fi trebuit să treacă de cenzură, având conținut politic, Nicolae Iorga a avut concursul autorităților, acestea fiind publicate, în speranța unei reacții a lui Codreanu la aceste provocări. Acesta nu a ținut seama de noile condiții politice și, printr-o circulară din 26 martie 1938, l-a acuzat pe Iorga, care fusese numit Consilier Regal, că este “incorect” și “necinstit sufletește”.

Scrisoarea de reproș adresată lui Iorga era privată, și se adresa ziaristului și nu demnitarului. Cu toate acestea, Nicolae Iorga a depus plângere contra lui Codreanu, sfătuit de Armand Călinescu, care dorea un pretext ca să-l aresteze pe Căpitan. În realitate, Consiliul de Coroană avea să se constituie 4 zile mai târziu, prin decret regal, iar Nicolae Iorga avea să fie numit consilier abia atunci, dar acest fapt nu era un amănunt de care să se împiedice Armand Călinescu sau Nicolae Iorga. În baza acestei reclamații, Tribunalul Militar al Corpului II Armată, în 29 martie 1938, a emis un ordin de urmărire pe numele lui Corneliu Zelea Codreanu, întemeiat pe acuzația de “ultraj în baza unei scrisori de amenințare trimisă printr-un curier”.

Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire” - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga, n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat George Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire” - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În noaptea de 16 spre 17 aprilie, Corneliu Codreanu, alături de alți 44 de lideri legionari, au fost ridicați de autorități fără nici o înștiințare prealabilă, așa cum prevedea legea. Autoritățile au studiat atent momentul acțiunii, deoarece doreau să “captureze” cât mai multe dintre căpeteniile legionare. S-a hotărât ca operațiunea să aibă loc în seara de 16 spre 17 aprilie 1938, înainte de duminica Floriilor, astfel încât majoritatea să fie împreună cu familia, acasă.

Procesul s-a judecat în 19 aprilie, Corneliu Zelea Codreanu fiind lipsit de multe din drepturile constituționale. De altfel, a acuzat tribunalul că îl judecă “în stil bolșevic”. În ciuda argumentelor apărării, în dispreț total față de lege, tribunalul l-a condamnat pe Corneliu Zelea Codreanu la 6 luni de închisoare. La câteva ore după anunțarea sentinței, Consiliul de Miniștri, condus de facto de către Armand Călinescu, a decis să-i deschidă un nou proces, sub acuzația generică de “atentat contra siguranței publice”, urmând ca “dovezile” să fie “fabricate” ulterior.

Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899 la Huși - d. 30 noiembrie 1938) a fost liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”. Codreanu a avut controlul absolut al organizației. Legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul. A fost asasinat în timpul detenției din ordnul regelui Carol al II-lea - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Corneliu Zelea Codreanu (n. 13 septembrie 1899 la Huși – d. 30 noiembrie 1938) a fost liderul carismatic al extremei-drepte naționalist creștine al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail din România interbelică, cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”. Codreanu a avut controlul absolut al organizației. Legionarii i-au atribuit titlul Căpitanul. A fost asasinat în timpul detenției din ordnul regelui Carol al II-lea - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Armand Călinescu avea să noteze în jurnal la 30 mai 1938: “A trebuit să fac eu într-o noapte rechizitoriul“. Decizia i-a fost adusă acuzatului la cunoștință abia în 8 iunie, scopul politic al procesului fiind acum evident, acuzația fiind de ”înaltă trădare”. Ordonanța definitivă de trimitere în judecată pentru ”înaltă trădare” a fost emisă în data de 16 mai 1938, având 7 capete de acuzare, din care instanța, la procesul derulat în perioada 23 – 27 mai, a reținut doar trei, respectiv :
1. trădare prin deținere și reproducere în public de acte interesând siguranța statului;
2. uneltire contra ordinii sociale:
3. răzvrătire.

Avocații înscriși pentru apărarea acuzatului au fost arestați, fiind constrânși să renunțe. Materialul probatoriu a fost extrem de inconsistent, practic, documentele interesând Siguranța Națională pe care le-ar fi deținut Codreanu erau documente fără importanță, una din probele principale ale “trădării” fiind o telegramă de felicitare adresată lui Hitler în 13 martie 1938, cu ocazia Anschluss-ului. Din multiplele pedepse primite, Tribunalul Militar a decis ca acuzatul să execute doar pedeapsa de 10 ani muncă silnică și șase ani degradare civică, plus plata a 2000 de lei cheltuieli de judecată. Din momentul pronuțării sentinței, soarta lui Corneliu Zelea Codreanu va depinde de conjunctura internațională, și nu de decizia Tribunalului Militar.

Miscarea Legionara Bucuresti - foto preluat de pe commons.wikimedia.org

Miscarea Legionara Bucuresti – foto preluat de pe commons.wikimedia.org

 

Internațional

Pe plan internațional, principalul fapt care îngrijora atât politicienii români, cât și pe cei din Anglia și Franța, era ascensiunea economică și militară a Germaniei. În 1938, după realizarea Anschluss-ului, devenise clar pentru întreaga Europă, că următorul obiectiv al lui Hitler era Cehoslovacia, țară central europeană, aliată cu Franța și cu U.R.S.S. Cehoslovacia dispunea pe atunci de 34 de divizii bine înarmate, tot atât cât aveau și germanii, aveau avantajul terenului și în plus, uzinele Skoda fabricau armament greu cu o calitate recunoscută. Toate acestea făceau să se întrevadă un conflict de durată între germani și cehi. În cazul unui conflict militar, România nu putea rămâne neafectată, dat fiindcă, în calitate de semnatar al Micii Înțelegeri (5), al cărei artizan fusese Nicolae Titulescu, trebuia să permită trecerea trupelor sovietice pe teritoriul propriu, pentru a veni în ajutorul cehilor.

România Mare și Mica Antantă (cu verde deschis), și inamicul lor, Regatul Ungariei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România Mare și Mica Antantă (cu verde deschis), și inamicul lor, Regatul Ungariei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În lunile următoare, evenimentele internaționale s-au precipitat, presiunea asupra lui Carol al II-lea crescând. În septembrie a avut loc Conferința de la München, urmată de ocuparea pașnică de către trupele germane a regiunii sudete. Efectul acestor evenimente asupra Bucureștiului a fost considerabil. Dacă marile puteri, Franța și Anglia nu mișcaseră un deget în apărarea Cehoslovaciei, care dispunea de puternice linii de apărare și de o armată puternică și bine echipată, cu atât mai mult nu aveau să miște un deget, în cazul în care Ungaria, sprijinită de Germania, va avea revendicări teritoriale sau economice.

În aceste condiții, Carol al II-lea a decis efectuarea unui turneu la Paris și la Londra, unde a fost întâmpinat cu răceală, dat fiindcă ambele țări se pregăteau de război, având propriile probleme interne, în consecință, Carol al II-lea a fost sfătuit să se înțeleagă cu Hitler. Întrevederea cu Adolf Hitler a avut loc la Obersalzberg, în data de 24 noiembrie 1938. Cancelarul Germaniei i-a comunicat monarhului că după Anschluss și rezolvarea problemei germanilor din regiunea sudetă, interesele Germaniei în Europa de sud-est sunt exclusiv economice. Documentele legate de convorbirea cu Hitler nu relevă că s-ar fi abordat vreo problemă legată de politica internă a României, și nicidecum vreo chestiune legată de Mișcarea Legionară

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927 (Regele Carol al II-lea în 1938) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893 – d. 4 aprilie 1953) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al viitorului rege Ferdinand I al României și al soției sale, principesa Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul la moartea regelui Ferdinand, în 1927 (Regele Carol al II-lea în 1938) - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

.

Asasinatul

Nici ancheta din 1940, nici cercetările ulterioare nu au reușit să stabilească momentul cert în care a apărut ideea suprimării Căpitanului. Cert este că încercări mai fuseseră făcute. Cea mai cunoscută tentativă de asasinat asupra lui Corneliu Zelea Codreanu, a aparținut dizidentului legionar Mihai Stelescu, asasinat ulterior de foștii săi colegi de cuib, numiți Decemviri. Altă tentativă de asasinat asupra Căpitanului, tot la sugestia “Palatului” va fi cea în care a fost implicat Prefectul de Neamț, V.Emilian, abilitat de către Ministrul de Justiție, Istrate Micescu, cât și de către Armand Călinescu, Ministrul de Interne. Tentativa este confirmată chiar de Codreanu, printr-o circulară emisă la începutul lunii februarie 1938, după ce acesta fusese prevenit de către generalul Sichitiu. Prima consemnare cunoscută privind un proiect oficial de asasinare a Căpitanului se regăsește în notele din jurnalul lui Armand Călinescu, cu privire la un plan aparținând gen. Gabriel Marinescu (zis Gavrilă), notă datând din 1 martie 1937. Din notă rezultă că motivația celor doi era de a fi numiți în guvern, în schimbul “suprimării lui Codreanu”, plus încă “vreo 30 de gardiști principali”.

Mihai Stelescu (n. 1907, Galați - d. 16 iulie 1936, București) a fost un om politic de extremă dreapta, legionar (Mihail Stelescu, aflat în dreapta lui Corneliu Zelea Codreanu. FOTO www.miscarea-legionara.net - preluat de pe adevarul.ro)

Mihai Stelescu (n. 1907, Galați – d. 16 iulie 1936, București) a fost un om politic de extremă dreapta, legionar (Mihail Stelescu, aflat în dreapta lui Corneliu Zelea Codreanu. FOTO www.miscarea-legionara.net – preluat de pe adevarul.ro)

 

Lista victimelor

Corneliu Zelea Codreanu, avocat, 39 de ani, Căpitanul Mișcării Legionare

Nicadorii

- Nicolae Constantinescu, economist, Comandant al Bunei-Vestiri (din 1936)
- Ion (Iancu) Caranica, student, Comandant al Bunei-Vestiri (din 1936)
- Doru Belimace, student, Comandant al Bunei-Vestiri (din 1936)

Nicadori este denumirea dată celor trei legionari, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica care l-au asasinat, la 29 decembrie 1933, pe peronul gării de la Sinaia, pe prim-ministrul României Ion Gheorghe Duca. Cuvântul nicador(i) este un acronim format din primele litere din prenumele a doi dintre autorii asasinatului și primele două litere din numele de familie al celui de-al treilea: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicadorii - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Decemvirii

- Ion Caratănase
- Iosif Bozântan
- Ștefan Curcă
- Ioan Pele
- Ioan Gh. State
- Ioan Atanasiu
- Gavrilă Bogdan
- Radu Vlad
- Ștefan Georgescu
- Ioan Trandafir

Decemvirii (Denumirea unui grup de zece legionari care l-au asasinat pe deputatul Mihai Stelescu: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Decemvirii (Denumirea unui grup de zece legionari care l-au asasinat pe deputatul Mihai Stelescu: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Statutul juridic al celor 14 victime

În momentul comiterii asasinatului, toate cele 14 victime se găseau în custodia autorităților statului, fiind condamnate definitiv în urma unor procese, respectiv : Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică și 6 ani degradare civică, Nicadorii și opt dintre Decemviri, condamnați la muncă silnică pe viață, doi dintre Decemviri, Ioan Trandafir și Ștefan Georgescu, condamnați la câte 10 ani de muncă silnică, autoritățile fiind responsabile pentru integritatea lor corporală.

În consecință, asasinarea celor 14, se încadrează din punct de vedere juridic în categoria crimă politică cu premeditare, cu circumstanțe agravante prin funcțiile oficiale ale atentatorilor. La care se adugă și profanarea de cadavre. Așa a încadrat asasinatul Comisia specială de anchetă criminală înființată prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, dispunând și arestarea complicilor la asasinat. Prin modul în care a fost plănuit și executat de către autoritățile statului, în speță, tocmai de persoanele puse să apere legea, acest asasinat se încadrează la categoria “terorism de stat”.

 

Pregătirea asasinatului

Odată ce Căpitanul a fost condamnat, Armand Călinescu, împreună cu prefectul Poliției Capitalei, Gen. Gabriel Marinescu (zis Gavrilă), au trecut la etapa următoare, asasinarea Căpitanului. O notă din jurnalul său, din data de 1 martie 1937, dezvăluie intențiile acestuia, cu aproape un an înainte de a fi numit de rege Ministru de Interne:

Lungă întrevedere cu Gavrilă Marinescu la mine acasă. Tătărescu a avut intentia numirii lui în guvern. Nu a acceptat decât după ce Rex l-a convins și el. Gavrilă îi făcuse un raport de vineri. Când s-a întors Rex în Bucuresti, duminică, l-a chemat de dimineață și i-a spus că s-a convins de primejdia Gărzii de Fier și de necesitatea represiunii. Gavrilă i-a spus lui Tătărescu că primește numai cu condiția de a-i aproba planul de lucru. El nu merge la parlament, nu merge nici la consilii, decât pentru a i se da aprobarea. Apoi să fie lăsat să lucreze liber. S-a primit propunerea. Are de gând să suprime pe Codreanu și vreo 30 gardiști principali. Și-a format echipe de 200 pușcăriași, cu care va da lovitura într-o noapte. E convins că dacă nu-i suprimă el pe ei, vor cădea el, și Rex apoi, victime. ”

O altă însemnare din jurnalul premierului Armand Călinescu din anul 1938 ne arată adevăratele intenții ale lui Carol al II-lea:

13 noiembrie. Convorbire cu Urdăreanu. Codreanu și Maniu. Eu nu la Maniu.”

Este posibil ca regele să fi avut în vedere și alți fruntași țărăniști, precum profesorii Forțu și Gerota. Armand Călinescu era și el țărănist, “calul troian” al regelui infiltrat în PNȚ. Activitățile conspirativ-criminale ale lui Armand Călinescu, ministru de interne și Gavrilă Marinescu, prefect al poliției, adică tocmai cei puși să asigure respectarea legii, se înscriu clar în categoria “terorism de stat”, cu circumstanțe agravante prin natura funcțiilor lor publice, acordând legionarilor dreptul la auto-apărare prin orice mijloace.

Planul a fost pus în aplicare, astfel că în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Codreanu, împreună cu Nicadorii și Decemvirii au fost strangulați de jandarmi lângă Tâncăbești, în timp ce erau transferați de la închisoare din Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava. Cadavrele au fost împușcate în spate, arse cu acid, după care au fost aruncate într-o groapă comună lângă Jilava, peste care s-a turnat o placă de beton.

 

Desfășurarea asasinatului

Plutonierul de jandarmi, Constantin Sârbu, cel care l-a strangulat pe Corneliu Zelea Codreanu, în fața Comisiei speciale de anchetă criminală, înființate prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, având drept misiune “instruirea principalilor vinovați de prigoana contra legionarilor“, a furnizat o descriere amănunțită a asasinatului:

„…în zorii zilei (n.n. 29/30 Nov. 1938) am pornit spre Râmnicul Sărat. Ajunși la închisoare, am fost băgați toți jandarmii într-o celulă, unde maiorii Dinulescu și Macoveanu ne-au dat instrucții asupra modului cum avem să executăm pe legionari. Punând în genunchi pe șoferul mașinii, i-a aruncat un ștreang după gât pe la spate, arătând cât de ușor se poate executa astfel. Totul a fost gata în câteva minute. Jandarmii au ieșit apoi unul câte unul afară, în curtea închisorii și fiecăruia i s-a dat în seamă un legionar. Mie mi-a dat unul mai voinic, mai înalt. Am aflat mai târziu că acesta era Căpitanul, Corneliu Codreanu. I-am dus apoi în mașini. Aici, legionarul era legat cu mâinile de bancă la spate, iar picioarele pe partea de jos a băncii din față, în așa fel ca să nu se poată mișca nici într-o parte, nici în alta. Așa au fost legați 10 legionari într-o mașină și 4 în alta. Eu am fost în prima mașină, în cea cu 10 legionari, în spatele Căpitanului și fiecare jandarm era așezat în spatele legionarului ce-i fusese încredințat. În mâini aveam ștreangurile. Am pornit. În mașina mea mai era maiorul Dinulescu, iar în cealaltă maiorul Macoveanu. Era o tăcere de mormânt căci n-aveam voie să vorbim între noi și nici legionarii între ei. Ajunși în dreptul pădurii Tâncăbești, maiorul Dinulescu, care stabilise cu noi, printr-un cod de semnale, momentul execuției, a aprins la un moment dat lanterna, stingând-o și aprinzând-o de trei ori. Era momentul execuției, dar nu știu de ce nu am executat nici unul. Atunci maiorul Dinulescu a oprit mașina, s-a dat jos și s-a dus la mașina din spate. Aici, maiorul Macoveanu fusese mai autoritar. Legionarii erau executați. Căpitanul și-a întors puțin capul către mine și mi-a șoptit:

“Camarade, dă-mi voie să le vorbesc camarazilor mei!”

Dar în aceiași clipă, mai înainte ca el să fi terminat rugămintea, maiorul Dinulescu a pus piciorul pe scara mașinii și pășind înăuntru cu revolverul in mână a rostit printre dinți: “Executarea!” La aceasta, jandarmii au aruncat ștreangurile… A fost un muget și un horcăit, întrerupt din adâncul ființei lor, apoi o liniște de mormânt. Cu perdelele trase, mașinile și-au continuat drumul până la Jilava… Când am ajuns, erau orele 7 dimineața. Aici ne așteptau: colonelul Zeciu, Dan Pascu, comandantul închisorii, colonelul Gherovici, medicul legist Lt. Col. Ionescu și alții. Groapa era făcută. Trași din mașină, legionarii au fost așezați cu fața in jos și împușcați în spate, pentru a se simula astfel împușcarea pe la spate în timpul evadării de sub escortă. Apoi au fost aruncați în groapa comună… ”

Depoziția maiorului Iosif Dinulescu, cel ce comanda jandarmii din mașina în care se găsea Corneliu Zelea Codreanu, conturează precis responsabilitățile la nivel înalt pentru acest asasinat:

„ Într-o zi am fost chemat de către fostul Președinte de Consiliu, Călinescu. În cabinetul lui de lucru se găsea și generalul Bengliu, comandantul Jandarmeriei. Călinescu mi-a declarat atunci că, pentru motive politice, Codreanu și 13 adepți ai lui trebuiau să fie uciși; aceasta ar fi fost și dorința regelui. În ziua de 29 noiembrie 1938, la orele 10 seara, Codreanu și camarazii lui au fost scoși din închisoarea de la Râmnicu-Sărat, unde erau închiși, și au fost puși într-un camion. Legionarii au fost puși în așa fel ca să poată vedea numai înainte, fiind în același timp legați cu brațele la spate. Ei nu putea face nici cea mai mică mișcare; erau chiar constrânși să stea continuu cu capul în sus. Înapoia fiecăruia din ei stătea câte un jandarm. Eu m-am așezat lângă șofer. Se călătorea pe șoseaua dintre Ploiești și București, când în zorii zilei de 30 noiembrie, după ce am dat semnalul fixat, cu lanterna, jandarmii au scos din buzunare o sfoară (frânghie), pe care au strâns-o în jurul gâtului legionarului ce stătea în fața fiecăruia dintre ei. În felul acesta, Codreanu și cei 13 camarazi ai lui au fost sugrumați, în timp ce mașina își continua drumul în plină viteză. Puțin timp după aceea, am ajuns la București, de unde ne-am îndreptat către fortul de la Jilava, în interiorul căruia era săpată, deja de trei zile, o groapă mare. După ce camionul a intrat în fort, asupra cadavrelor strangulaților s-a tras — în urma ordinului primit de la prim-procurorul militar, col. Zeciu — câte un foc de revolver sau de pușcă; apoi, un medic militar constată moartea tuturor legionarilor transportați de noi. Cadavrele au fost aruncate în groapă. Eu imediat am declarat celor 14 jandarmi că ceea ce făcuseră fusese dispus de către Curtea Marțială și că a fost o datorie patriotică importantă. Certificatele de moarte se confecționaseră la Jilava de către colonelul de la Curtea militară Zeciu, locotenent-colonel Dumitru și de primul comisar regal, colonel Pascu. S-a aruncat pământ în groapă; însă a doua zi cadavrele au fost dezgropate și purtate într-o altă groapă. Asupra lor s-au vărsat multe sticle de acid sulfuric; apoi au fost acoperite cu pământ, iar deasupra s-a turnat o placă grea de ciment. Jandarmii, deși involuntar, au trebuit să iscălească actele de deces, în care se spunea că cei 14 legionari au fost împușcați pentru că încercaseră să fugă de sub escortă. Fiecare jandarm a fost răsplătit cu 20 000 lei. Eu am primit 200 000 de lei.”

(Declarația maiorului Iosif Dinulescu la Comisia de anchetă instituită de Înalta Curte de Casație, București, noiembrie 1940)

 

Comunicatul oficial

Asasinatul a fost confirmat oficial la Radio, la ora 13, în 30 noiembrie 1938, printr-un comunicat al Parchetului Militar:

„ În noaptea de 29–30 noiembrie a.c. s-a făcut un transfer de condamnați de la închisoarea R. Sărat la București–Jilava.

În dreptul pădurii ce corespunde km 30 de pe șoseaua Ploiești–București, pe la orele 5, automobilele au fost atacate cu împușcături de necunoscuți care au dispărut și în acel moment, transferații, profitând de faptul că transportul se făcea în automobile Brek tip jandarmi, deschise și pe timp de noapte și ceață densă, au sărit din mașini, îndreptându-se cu vădită intenție de a dispare în pădure. Jandarmii, după somațiile legale, au făcut uz de armă. Au fost împușcați: Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la zece ani muncă silnică și șase ani interdicție. Constantinescu Nicolae, Caranica Ion, Belimace Doru, autorii asasinatului comis asupra lui I.Gh. Duca, condamnați la muncă silnică pe viață. Caratănase Ion, Bozântan Iosif, Curcă Ștefan, Pele Ioan, State Gh. Ioan, Atanasiu Ioan, Bogdan Gavrilă, Vlad Radu, autorii asasinatului comis asupra lui Mihail Stelescu, condamnați la muncă silnică pe viață.

Georgescu Ștefan, Trandafir Ioan, condamnați la câte zece ani muncă zilnică, pentru asasinat asupra lui Stelescu.”

 

Implicații imediate

Pe plan intern

După comunicatul oficial al Parchetului Miltar din data de 30 noiembrie 1938, atmosfera printre legionari era extrem de incertă, multora nu le venea a crede că liderul suprem al mișcării fusese ucis. Circulau știri contradictorii, printre care și cea privind evadarea reușită a Căpitanului, pe care autoritățile doreau s-o ascundă. La această situație de incertitudine a contribuit și soția Căpitanului, Elena Codreanu, care s-a deplasat la Jilava pentru a cere informații autorităților, fiind informată că nu s-a adus nici un cadavru în noaptea precedentă.

Pentru autorități, suprimarea lui Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu Nicadorii și Decemvirii, considerați simboluri ale sacrificiului de sine, intrați încă de atunci în mitologia legionară, a reprezentat “rezolvarea” unei probleme politice. O confirmă și depoziția maiorului Dinulescu din Jandarmerie, făcută în fața Comisiei speciale de anchetă criminală, în 1940. În urma asasinatului, atât în rândul legionarilor, cât și a celorlalți opozanți ai dictaturii regale s-a instalat teama de noi asasinate. În consecință, în cursul lunii decembrie 1938, s-a înregistrat un val de adeziuni la politica noului regim, cu deosebire în contextul înființării Frontului Renașterii Naționale (6).

Asasinarea lui Codreanu, ca și represiunea tot mai dură au operat o selecție la nivelul conducerii legionare, astfel că au ieșit la suprafață lideri dispuși să continue lupta cu orice risc. Liderii perioadei de după asasinarea Căpitanului, care au încercat să reorganizeze Mișcarea Legionară în noile condiții de ilegalitate, au fost Horia Sima, Alexandru Cantacuzino și Vasile Cristescu.

Nicolae Iorga în uniforma militară a partidului unic Frontul Renașterii Naționale. În fundal stânga, regele Carol al II-lea. În dreapta, din profil, Armand Călinescu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Nicolae Iorga în uniforma militară a partidului unic Frontul Renașterii Naționale. În fundal stânga, regele Carol al II-lea. În dreapta, din profil, Armand Călinescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Pe plan internațional

Cu toate că în timpul proceselor înscenate lui Corneliu Zelea Codreanu, din primăvara lui 1938, cât și după, deși guvernul german nu avusese nici o reacție oficială, propaganda germană a încurajat presa național-socialistă să atace în mod violent regimul de la București pentru modul în care fusese judecat și asasinat Căpitanul. Carol al II-lea a decis să “reziste”, înapoind decorațiile primite de la Adolf Hitler, la fel procedând și căpeteniile naziste decorate de monarhul român. După semnarea acordului comercial româno-german, atacurile reciproce s-au domolit. Franța a salutat asasinarea liderului legionar, dat fiindcă vedea în legionari o coloană a V-a nazistă în România, chestiune dezmințită de cercetările ulterioare.

Cu un curaj pe care toți sunt unanimi în a-l recunoaște, în ciuda amenințărilor lansate zilnic contra persoanei sale de membrii Gărzii de fier, el (Armand Călinescu) a ars cu fierul roșu acest cancer ce risca să infecteze țara: arestarea lui Codreanu, judecarea și condamnarea sa au constituit o ușurare pentru toate elementele naționale ale României, convinse, în sfârșit, că acest national-socialism de import era în solda Berlinului și finanțat copios de nazism, așa cum aveau să stabilească ulterior dovezi irefutabile.”

(René Touraine – Cahiers Franco – Roumains) La fel și presa centrală din Paris, saluta asasinarea Căpitanului, ca și masacrele ulterioare :

Capitanul a fost ucis “în tihnă” în închisoarea lui. Și nu treisprezece din partizanii săi au căzut odata cu el, ci sute si sute.”

Paris-Soir, Dimanche, 18 februarie 1939.

 

Controverse asupra motivației asasinatului

De-a lungul timpului, au fost emise mai multe ipoteze asupra motivației autorităților de a comite acest asasinat fără precedent în istoria României. Prima ipoteză a fost emisă chiar de către legionari. Imediat după anunțul oficial din 30 noiembrie 1938, la nivelul conducerii legionare, atât cei din primul eșalon, aflați în închisori, cât și la nivelul eșalonului doi, al liderilor locali, aflați în libertate, s-au purtat discuții asupra responsabilității pentru asasinarea liderului suprem. În principal, acuzațiile s-au îndreptat asupra “Comandamentului de prigoană“, cel care în perioada de dinaintea asasinatului organizase un număr de atentate vizând destabilizarea regimului. Pentru mulți lideri locali radicali, era evident încă din august 1938, că liderul suprem nu avea cum să mai scape cu viață, considerând că doar prin acțiuni violente pot răsturna dictatura regală. Valul de atentate, deși de mică amploare, în majoritatea cazurilor, fără victime, nu a fost asociat imediat cu mișcarea legionară, și nici nu a pus în mod serios în pericol stabilitatea regimului. De abia ulterior asasinării lui Codreanu s-a dovedit că atentatorii erau legionari, acțiunea lor fiind pusă în legătură cu Horia Sima, necunoscut de autorități, care apare abia în februarie în evidențele Siguranței, fiind dat în consemn la frontieră.

Pretextul invocat neoficial de autorități, la care face aluzie și Carol al II-lea în memoriile sale, a fost tentativa de asasinat asupra Rectorului Universității din Cluj, Florian Ștefănescu-Goangă, din data de 28 noiembrie 1938. Deși o parte din atentatori erau legionari, chestiune dovedită abia în februarie 1939, atentatul asupra rectorului a fost folosit drept pretext pentru suprimarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Preventiv, cei doi studenți care au tras efectiv asupra profesorului și a gărzii de corp a acestuia, au fost împușcați fără judecată în momentul arestării, ei neapărând printre acuzați la proces.

Tot la proces s-a dovedit că motivația atentatorilor era strict personală, dat fiindcă profesorul Goangă abuzase sexual de logodnica unuia din ei. Preotul Ștefan Palaghiță, printre primii care au scris o istorie a Mișcării Legionare, apărută în 1951 la Buenos Aires, retipărită și în România în 1990, este primul care împarte legionarii de după asasinarea Căpitanului în două categorii, “codreniști” și “simiști”, atribuindu-i lui Horia Sima absolut toate evenimentele negative de după condamnarea lui Corneliu Zelea Codreanu. El îl acuză pe Sima de îndepărtare de la linia impusă de Căpitan, afirmând că totul s-ar datora colaborării acestuia cu Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informații. În opinia autorului, Horia Sima ar fi fost implicat în tentativa de asasinat comisă de către Mihai Stelescu, de asemenea, că ar fi trădat în 1938 un număr de lideri legionari, asasinați ulterior, că ar fi plănuit și pus în practică asasinarea lui Armand Călinescu, împreună cu Carol al II-lea și cu Moruzov, etc…

Acuzațiile preotului Ștefan Palaghiță, au fost ulterior reluate în parte de către dr. Șerban Milcoveanu. Aceleași teorii despre Horia Sima, care ar fi fost “informator al lui Moruzov, plătit cu 200 000 de lei pe lună (70 de salarii medii)” au fost reluate de curând fără a se cita vreo sursă concretă. Eugen Cristescu, cel care a condus Serviciul Secret de Informații după asasinarea lui Moruzov, unul din cei mai mari dușmani ai acestuia, nu pomenește absolut nimic despre aceste amănunte în memoriile sale.

Horia Sima apare în evidențele poliției abia în 1937, iar în cele ale Siguranței abia la sfârșitul lui februarie 1939. În perioada comunistă, singura lucrare de sinteză despre Mișcarea Legionară a fost scrisă de către doi istorici oficiali ai Partidului Comunist Român, Mihai Fătu și Ion Spălățelu. Deși aveau acces la absolut toate arhivele, din motive ideologice, cei doi autori au făcut puține eforturi de a demonta opiniile false despre Mișcarea Legionară. Din contră, au preluat o parte din afirmațiile preotului Ștefan Palaghiță, comițând alte falsuri. Între altele, dânșii afirmă că în cursul întâlnirii din 24 noiembrie 1938, Adolf Hitler “personal” i-ar fi cerut lui Carol al II-lea, să aducă Garda de Fier la putere, iar monarhul, furios, ar fi ordonat “încă din tren” suprimarea Căpitanului. Autorii citeză în sprijinul acestei afirmații o lucrare nepublicată, aflată pe atunci în arhivele Securității, memoriile lui Ioan Mocsony-Stârcea. Lucrarea nu a fost publicată nici până în ziua de azi. Susținută cu îndârjire de istoriografia comunistă, această idee falsă este reluată și de alți istorici, precum Constantin C. Giurescu.

Istoricii actuali sunt de cu totul altă părere în ceea ce privește motivația ordinului de suprimare a lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicadorilor și Decemvirilor. Iată ce afirmă prof. Francisco Veiga :

Arestarea precipitată a lui Codreanu, ca și acuzația gravă de complot împotriva securității statului, trebuie legată de acest cadru : redeschiderea procesului a avut loc după un sfârșit de săptămână în care guvernul ceh realizase mobilizarea parțială a trupelor sale. În acele momente era ușor să se facă o comparație între legionari și naziștii sudeți. Codreanu putea fi cu ușurință un Henlein român în viitorul apropiat, sau, cel puțin, așa vedeau lucrurile fruntașii dictaturii carliste. [...] Monarhul s-a întors în țară atât de nervos, încât chiar din Cehoslovacia a hotărât că-l va elimina fizic pe Codreanu.

Dominația germană asupra economiei românești, în acel moment certă, ar fi implicat ulterior într-o oarecare măsură, și o dominație politică – iar germanii, pragmatici ca de obicei, n-ar fi ezitat să-l folosească pe Codreanu, așa că monarhul a decis să pună capăt în mod cât se poate de brutal acestei istorii.

Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Funeraliile lui Corneliu Zelea Codreanu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Reacții publice la asasinat

Nu s-au semnalat proteste publice în urma comunicatului Parchetului Militar din 30 noiembrie 1938, pe de o parte datorită cenzurii, pe de altă parte datorită faptului că orice activitate politică era interzisă. Patriarhul Miron Cristea, prim ministru în funcție, referindu-se la procesul înscenat Căpitanului, avea să afirme în predica pascală din 1938, parafrazând sfatul lui Caiafa, consemnat de Ioan 18,14, adăugând și o calomnie curentă la adresa lui Codreanu:

„ “Un om, în ale cărui vine nu curge nici un strop de sînge românesc, vrea să dea foc țării [?!]. Apoi, mai bine să moară unul pentru popor, decît să piară poporul pentru unul!””

Se afirmă adesea, fără a se aduce vreo dovadă, că Nicolae Iorga ar fi adresat una sau mai multe scrisori instanței, în care declara că-și retrage plângerea. De asemenea, se insinuează că marele savant ar fi fost oarecum manipulat de către Armand Călinescu, neștiind ce implicații avea să aibă plângerea sa adresată Parchetului. Cu toate acestea, în plângerea sa, Nicolae Iorga menționează clar :

„ “scrisoarea ce mi-a adresat-o pârâtul privește întregul guvern din care facem parte, dovadă strigătul de “voi” [...]…puteți face uzul pe care-l credeți potrivit în cursul procesului de această scrisoare pe care mi-o smulge cea mai legitimă apărare””

La procesul de “înaltă trădare” înscenat Căpitanului, la care au pledat în apărarea lui o serie de personalități ale vieții politice și culturale interbelice, printre care Iuliu Maniu, Ion Antonescu, Alexandru Vaida-Voevod, Nichifor Crainic, Sextil Pușcariu, etc…, Iorga nu s-a aflat printre aceștia, deși avea un cuvânt greu de spus. Tot Gheorghe Racoveanu își amintește afirmațiile lui Nicolae Iorga, făcute în cadrul unei ședințe a Senatului, în care acesta comenta asasinarea Căpitanului :

„ “Ei, Domnilor! V-ați speriat? V-ați speriat de niște copiii? Eu, Domnilor, l-am întrebat odată pe Colonelul Boyle : Cum ai putut Dumneata, Domnule, să salvezi singur colonia românească din Odesa, în vremea revoluției bolșevice? Și Colonelul Boyle mi-a răspuns: Domnule Profesor, eu sînt canadian și vînător, iar la noi, în Canada, vînatul cel mai al dracului e cîinele sălbatic. Te atacă în haită. Poți să dobori Dumneata unul, doi, patru; cei ce rămîn te sfîșie. Ei, dar de ești vînător cu experiență, vei observa Dumneata că în grămada care atacă este unul care conduce. Pe acela de-l țintești între ochi, toată liota se împrăștie!”. ”

Este vorba despre atașatul militar canadian J.W. Boyle, salvatorul coloniei românești din Odesa, în timpul revoluției bolșevice.

Procesiunea funerară a lui Corneliu Zelea Codreanu, la 30 noiembrie 1940 - foto preluat de pe pt.wikipedia.org

Procesiunea funerară a lui Corneliu Zelea Codreanu, la 30 noiembrie 1940 – foto preluat de pe pt.wikipedia.org

 

Ancheta din 1940

Prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, a fost înființată Comisia specială de anchetă criminală, cu sarcina de a ancheta și instrumenta toate crimele comise contra legionarilor în perioada regimului de dictatură regală.(24 februarie 1938 – 6 septembrie 1940) Comisia a anchetat efectiv începând cu 4 octombrie 1940, în 38 de ședințe, în care s-au luat 60 de interogatorii și 58 declarații de martori, ancheta derulându-se efectiv până în data de 26 noiembrie 1940, prin decretul 3009 din 8 decembrie 1940, comisia fiind desființată.

În urma acestor anchete, comisia a emis inițial un număr de 33 de mandate de arestare, vizând responsabilii prezumtivi de asasinatele din 29/30 noiembrie 1938, dar și de următoarele, respectiv: generalul Gabriel Marinescu, fost prefect al Poliției Capitalei, generalul Ion Bengliu, fost inspector general al Jandarmeriei, generalul Gheorghe Argeșanu, fost comandant al Corpului II de Armată, Radu Pascu, fost președinte al Curții de Apel București, colonel V.Zeciu, fost prim-procuror militar, colonel Ștefan Gherovici și colonel Anibal Panaitescu din Jandarmerie, maiorii Iosif Dinulescu, Aristide Macoveanu și Alexandru Popescu din Jandarmerie, Ernest Urdăreanu, fost mareșal al Palatului, dispărut, Vasile Parisianu, fost director în Prefectura Poliției Capitalei, Nicu Ștefănescu, fost director în Siguranța Generală, comisarul Pavel Patriciu din Prefectura Poliției Capitalei, agenții de poliție ; Gheorghiu Petre, Niculae Găman, Constantin I. Popescu, jandarmul Ion Iordache zis Iordănescu, Gh. Comșa și Nicolae Lescenco, jandarmi : plutonier major Nițu Ștefan, plutonierii Nicolae Bularda, Ion N. Casotă, Neacșu Crăciun, V. Moisescu, Gh. Niculescu, Gh. Oancea, Const. Sârbu, Ion Stănciucu, V. Tașcă și Nicolae Zăinescu, sergentul instructor Tudor Petre și soldatul Barabas Ion.

În scurtă vreme, comisia a stabilit că în multe crime mai erau implicați 55 prefecți de județ, 55 comandanți de jandarmi, cel puțin tot atâția comisari, inspectori și ofițeri de jandarmi, plus 20 de executanți ai crimelor respective, comisia urmând să redacteze mandatele de arestare, emițând o parte din ele, care a condus la alte arestări. O parte din mandate, emise pentru închisoarea Văcărești, au fost remise comisiei de către Prefectul Poliției, colonelul Ștefan Zăvoianu, pentru a fi emise pentru închisoarea Jilava.

În data de 26 noiembrie, un comando legionar a executat sumar un număr de 65 deținuți la Jilava, cei 33 menționați anterior, plus încă alții, care fuseseră arestați ulterior. Datorită acestui eveniment, lucrările comisiei au fost sistate, comisia nemaifiind în măsură să-i trimită pe arestați în fața justiției. Deși comisia nu a reușit să stabilească ierarhia precisă a responsabilităților, din documentele de arhivă, cuprinzând declarațiile martorilor și participanților la aceste crime fără precedent în istoria României, se poate reconstitui firul acelor evenimente și de asemenea, se pot deduce responsabilii.

Un caz mai deosebit este cel al lui Mihail Moruzov, fost director al Serviciului Secret de Informații, arestat în seara zilei de 6 septembrie 1940, pe când se întorcea de la o consfătuire cu amiralul Canaris, șeful Abwehr-ului, de la Veneția. Acesta, în calitate de șef direct al lui Nicu (zis Niky) Ștefănescu, adjunctul său, era responsabil pentru anchetele derulate sub tortură ale acestuia, prin care urmărea să “smulgă mărturisiri” legionarilor arestați. De asemenea contribuise direct la elaborarea listei celor 105 căpetenii legionare ce fuseseră asasinate în 22 septembrie 1939, în cadrul operațiunii de represalii ordonate de către Carol al II-lea în urma asasinării lui Armand Călinescu.Mandatul de arestare a fost emis la cererea generalului Ion Antonescu, care tocmai fusese investit prim ministru cu puteri sporite de către Carol al II-lea, care abdicase în favoarea fiului său. Pe lângă faptul că distrusese documente de arhivă, Moruzov mai era acuzat și de abateri grave de la regulamentul SSI, deoarece întocmise un “dosar compromițător” despre doamna Lița Baranga, mama lui Ion Antonescu, în vârstă de 82 de ani în 1940, și-i “regizase” acestuia un proces de bigamie, proces câștigat de general. Adversar ireductibil al activităților ilegale ale lui Moruzov, instigate de Carol al II-lea, Antonescu strângea de peste un deceniu dovezi asupra conspirațiilor acestuia în cadrul SSI.

Mihail Moruzov (n. 16 septembrie 1887 – d. 27 noiembrie 1940) a fost creatorul şi directorul Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române (SSI) în perioada 1924-1940 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mihail Moruzov (n. 16 septembrie 1887 – d. 27 noiembrie 1940) a fost creatorul şi directorul Serviciului Secret de Informaţii al Armatei Române (SSI) în perioada 1924-1940 - cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Asasinatul în memorialistică și literatură

„Cine a început cu metodele sîngeroase? Ei. Luptă au vrut, luptă au găsit. Și au fost învinși. Și în război mor oamenii, în ciuda unei echități de ordin individual, de ce n-ar muri și în timp de pace, dacă așa cere binele obștesc?”

„Comunicatul e monstruos și tîmpit, ca mai tot ce face acest guvern. Toată lumea și-a dat seama, pînă la cel mai naiv, că oamenii au fost făcuți scăpați și împușcați.”

(Constantin Argetoianu, Însemnări zilnice)

„ Apoi Ștefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită: – L-au împușcat pe Căpitan. Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”

(Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene)

„ După moartea lui ne-am simțit fiecare mai singuri, dar peste singurătatea noastră, se ridică singurătatea României. Niciun toc să-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neșansa ursirii noastre. Totuși, trebuie să fim lași și să ne mângâiem. Cu excepția lui Iisus, niciun mort n-a fost mai prezent între vii.”

(Emil Cioran, Profilul interior al Căpitanului, Conferință rostită la Radio în 27 noiembrie 1940)

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Asasinatele din 29 – 30 noiembrie 1938 si pe istoriiregasite.wordpress.com

 

(1) Mișcarea LegionarăLegiunea Arhanghelul Mihail, numită și Mișcarea Legionară, a fost înființată în România interbelică, la 24 iunie 1927 de Corneliu Zelea Codreanu – în urma rupturii dintre acesta și mentorul și principalul său susținător, A.C. Cuza – ca o organizație paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic. Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai Mișcării Legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea (vezi mai jos asasinarea lui Mihai Stelescu).

După asasinarea lui Codreanu în noiembrie 1938, conducerea Legiunii a fost preluată de Horia Sima. Dezordinile cauzate de legionari în vara lui 1940 au dus în cele din urmă la abdicarea regelui Carol al II-lea. La 4 septembrie 1940 Legiunea s-a aliat cu Ion Antonescu, după zece zile fiind proclamat „Statul Național-Legionar”, în al cărui guvern legionarii constituiau principala forță politică. Horia Sima a amplificat campania de asasinate politice, economice, rasiale și de interese personale, campanie care a culminat cu Rebeliunea legionară din ianuarie 1941, o lovitură de stat eșuată împotriva lui Antonescu și a armatei române. Înlăturată de la guvernare (Horia Sima și alți fruntași legionari s-au refugiat în Germania). Deși practic a fost dizolvată, Legiunea s-a scindat în două grupuri antagoniste, „simiștii” lui Horia Sima și „codreniștii” conduși de Ion Zelea Codreanu (tatăl lui Corneliu).
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(2) Nicadori este denumirea dată celor trei legionari, Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica care l-au asasinat, la 29 decembrie 1933, pe peronul gării de la Sinaia, pe prim-ministrul României Ion Gheorghe Duca. Cuvântul nicador este un acronim format din primele litere din prenumele a doi dintre autorii asasinatului și primele două litere din numele de familie al celui de-al treilea: Nicolae Constantinescu, Caranica Ion, Doru Belimace.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

(3) Decemvirii este denumirea unui grup de zece legionari care l-au asasinat pe deputatul Mihai Stelescu: Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir. În alegerile generale din 1933, Stelescu a fost ales deputat din partea Gărzii de Fier. În timpul unei tabere de muncă organizată la Budachi, în Basarabia, el a atras de partea sa câțiva legionari pe care i-a convins „că prezența Căpitanului nu mai este utilă” partidului și a conceput un plan de eliminare a lui Codreanu. Unul dintre complotiști, Cotea, crezându-se demascat, a mărturisit totul. În urma percheziției făcute acasă la Gheorghiade a fost găsită cianura cu care urma să fie omorât Codreanu.

Consiliul de onoare legionar, care l-a judecat pe Stelescu, l-a găsit vinovat și l-a eliminat din Legiune. Codreanu i-a dat însă șansa ca, printr-o conduită bună, să fie reabilitat după un timp. Plecat la Galați, Stelescu a publicat revista Cruciada Românismului. După primele numere ale revistei, a început o campanie de denigrarea a lui Codreanu și a Gărzii de Fier și, cu toate că a fost avertizat să înceteze, Stelescu și-a continuat campania. Un grup de zece legionari, numit decemvirii, a decis să-l asasineze, ceea ce s-a și întâmplat la 16 iulie 1936. Decemvirii s-au predat autorităților și au fost condamnați la muncă silnică pe viață. Decemvirii au fost uciși de jandarmi în noaptea de 29/30 noiembrie 1938, în timpul transportului lor la închisoarea Jilava. În aceeași noapte au fost omorâți de autorități Corneliu Codreanu și nicadorii.

 

(4) Mihai Stelescu (n. 1907, Galați – d. 16 iulie 1936, București) a fost un om politic de extremă dreapta, legionar. Născut la Galați, aderă încă din liceu la Legiunea Arhanghelul Mihail, devenind în scurt timp unul dintre cei mai importanți activiști din județul Covurlui. Pentru militantismul său a fost decorat cu Crucea Albă, cea mai înaltă distincție legionară, acordată pentru vitejie non-violentă, pentru desăvârșire sufletească. În iulie 1932, la 25 de ani, a devenit cel mai tânăr deputat legionar. După asasinarea lui I.G. Duca este judecat împreună cu Corneliu Zelea Codreanu, general Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții pentru conspirație criminală, fiind achitat. Memorialistica legionară acreditează teza conform căreia s-ar fi lăsat convins de Siguranță să organizeze un atentat împotriva căpitanului, dar cel ales pentru “a-l otrăvi pe Codreanu” ar fi cedat nervos și s-ar fi „autodenunțat”… Nu există, în acest sens, nici o dovadă arhivistică pentru această aserțiune. Este, mai degrabă, genul de fals istoriografic construit și preluat pentru a justifica, a posteriori, crima.

„Consiliul de onoare” al Legiunii, întrunit la 24 septembrie 1934, l-a declarat pe Stelescu vinovat de „înaltă trădare față de Legiune și Căpitan”. Fidelii lui Codreanu au reactivat, astfel, instituția “țapului ispășitor”, în logica unei istorii care a inventat, periodic, atentate sau “dușmani” care l-ar fi vizat pe Căpitanul Mișcării Legionare. Asistăm, așadar, la un exercițiu simbolic de legitimare, prin crimă, a liderului suprem (C.Z.C.). Codreanu a decis excluderea lui Stelescu din Mișcare cu precizarea „Acord lui Stelescu dreptul ca-ntr-un viitor cât mai îndepărtat, care rămâne la aprecierea mea, să-și poată răscumpăra în fața aceluiași Consiliu de Onoare convocat de mine în acest scop, numai prin jerfă, onoare pierdută și păcatul făptuit.”
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

(5) Mica Înţelegere – Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar (în urma Tratatului de la Trianon care prevedea că partea de nord a Republicii Croația și Voivodinei intrau în cadrul Regatul Sârbilor, Slovacia și Rutenia – azi Regiunea Transcarpatia din Ucraina – era cedată Cehoslovaciei, iar Transilvania și partea răsăriteană a Banatului era recunoscută în cadrul României) și pentru a împiedica întoarcerea casei de Habsburg la putere.

Mica Înțelegere, inițiată de ministrul de externe al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, ca organizație de securitate regională, a apărut prin semnarea succesivă de convenții bilaterale de alianțe între Cehoslovacia și Iugoslavia (14 august 1920), România și Cehoslovacia (Convenția de alianță defensivă româno-cehoslovacă, 23 aprilie 1921) și România-Iugoslavia (7 iunie 1921). Prin această inițiativă, Edvard Beneš a vrut (și a reușit) să contracareze un proiect al diplomației franceze care dorea o apropiere franco-ungară, fapt ce ar fi putut, după părerea sa, să amenințe Statu quo-ul de după 1920.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(6) Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România. Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat“, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți“. Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului“. Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri. În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.