Masacrul de la Jilava (26 – 27 noiembrie 1940)

Reconstituirea asasinatelor de la Jilava – legionarul Marcu Octavian arată cum i-a executat pe prizonieri – legenda identică cu originalul

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Masacrul de la Jilava (26 – 27 noiembrie 1940)

Asasinatele de la Jilava au avut loc în noaptea de 26/27 noiembrie 1940, la Închisoarea Militară Jilava, când un grup de legionari înarmați a ucis un număr de 64 deținuți politici, 5 dintre aceștia fiind foști demnitari ai fostului regim de “dictatură regală”.

 

Contextul politic

După proclamarea Statului Naţional-Legionar, în data de 14 septembrie 1940, prin Decretul-lege nr. 3321 bis din 23 septembrie 1940, completat prin Decretul 3321 bis din 3 octombrie 1940, a fost înfiinţată Comisia specială de anchetă criminală, cu sarcina de a ancheta şi instrumenta toate crimele comise contra legionarilor în perioada regimului de “dictatură regală”.(24 februarie 1938 – 6 septembrie 1940)

Comisia Specială de anchetă îl avea drept preşedinte pe Eugeniu Bănescu, Consilier al Curţii de Casaţie, plus trei membri. Comisia a anchetat efectiv începând cu 4 octombrie 1940, în 38 de şedinţe, în care s-au luat 60 de interogatorii şi 58 declaraţii de martori, ancheta derulându-se efectiv până în data de 26 noiembrie 1940, prin decretul 3009 din 8 decembrie 1940, comisia fiind desfiinţată.

Iniţiativa arestării marilor vinovaţi de crimele regimului carlist i-a aparţinut lui Ion Antonescu. Listele cu cei învinuiţi de crime contra legionarilor au început să fie întocmite la Prefectura Poliţiei începând cu data de 27 septembrie 1940. Listele erau prezentate de către Constantin Orăşanu, secretarul general al Prefecturii de poliţie, subsecretarului de stat din ministerul de interne, Alexandru Rioşianu, omul de încredere al lui Ion Antonescu, care hotăra cine să fie arestat. (Ordonanţa definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucţie, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu.)

Poliţia legionară avea să fie înfiinţată abia după o lună, la sfârşitul lunii octombrie, printr-o decizie ministerială, confirmată de un comunicat al lui Horia Sima din 30 noiembrie 1940. În data de 26 noiembrie, un comando legionar a executat sumar un număr de 64 deţinuţi la Jilava, cei 33 menţionaţi anterior, plus încă alţi 31, care fuseseră arestaţi ulterior. Datorită acestui eveniment, lucrările comisiei au fost sistate, comisia nemaifiind în măsură să-i trimită pe arestaţi în faţa justiţiei. Deşi comisia nu a reuşit să stabilească ierarhia precisă a responsabilităţilor, din documentele de arhivă, cuprinzând declaraţiile martorilor şi participanţilor la aceste crime fără precedent în istoria României, se poate reconstitui firul acelor evenimente şi de asemenea, se pot deduce responsabilii.

Un caz mai deosebit este cel al lui Mihail Moruzov, fost director al Serviciului Secret de Informaţii, arestat în noaptea de 5/6 septembrie 1940, pe când se întorcea de la o consfătuire cu amiralul Canaris, şeful Abwehr-ului, de la Veneţia. Acesta, în calitate de şef direct al lui Nicu (zis Niky) Ştefănescu, adjunctul său, era responsabil pentru anchetele derulate sub tortură ale acestuia, prin care urmărea să “smulgă mărturisiri” legionarilor arestaţi.

De asemenea contribuise direct la elaborarea listei celor 105 căpetenii legionare ce fuseseră asasinate în 21/22 septembrie 1939, în cadrul operaţiunii de represalii ordonate de către Carol al II-lea în urma asasinării lui Armand Călinescu. Mandatul de arestare a fost emis la cererea generalului Ion Antonescu, care în 6 septembrie 1940 fusese investit prim ministru cu puteri sporite de către Carol al II-lea, care abdicase în favoarea fiului său.

Pe lângă faptul că distrusese documente de arhivă, Moruzov mai era acuzat şi de abateri grave de la regulamentul SSI, deoarece întocmise un “dosar compromiţător” despre doamna Liţa Baranga, mama lui Ion Antonescu, în vârstă de 82 de ani în 1940, şi-i “regizase” acestuia un proces de bigamie, proces câştigat de general. Adversar ireductibil al activităţilor ilegale ale lui Moruzov, instigate de Carol al II-lea, Antonescu strângea de peste un deceniu dovezi asupra conspiraţiilor politice ale acestuia în cadrul SSI.

 

Victime

Lista victimelor

Victimele erau internate în celule închise cu lacăt, repartizaţi după cum urmează, cu tabele nominale pe uşa fiecărei celule:

- Celula Nr.1 : Mihail Moruzov, fost director al SSI. (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei)

- Celula Nr.2 : col. Ştefan Gherovici.

- Celula Nr.3 : Victor Iamandi, fost ministru al Justiţiei, mr. Frederic Damian, slt. Traian Cinghiţă.

- Celula Nr.4 : gral. Gabriel Marinescu (zis Gavrilă), fost Prefect al Poliţiei Capitalei.

Gabriel Marinescu (adesea Gavrilă Marinescu, n. 7 noiembrie 1886, Tigveni – d. 27 noiembrie 1940, Jilava) a fost un general și om politic român, care a îndeplinit funcțiile de prefect al Poliției Capitalei (1930-1937), subsecretar de stat la ministerul de interne (1937), ministru de interne (1939) și ministru al ordinii publice (1939).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

- Celula Nr.5 : col. Vasile Zeciu.

- Celula Nr.6 : mr. Alexandru Popescu, mr. Aristide Macoveanu.

- Celula Nr.7 : gral. Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, col. Anibal Panaitescu.

- Celula Nr.8 : mr. Iosif Dinulescu

- Celula Nr.9 : gral. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.

- Celula Nr.10 : Ion Stănciuc, Constantin Sârbu, Vasile Taşcă, Nicolae Zăinescu, Ştefan Niţu, Vasile Moisescu, Nicolae Bularda, Gheorghe Niculescu, Constantin Popescu, Gheorghe Oancea, Crăciun Neacşu, Petre Gheorghe.

- Celula Nr.11 : Ichim Gavrilă, Eugen Zugravu, Paraschiv Coman, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Mihai Radu, Nicolae Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Dumitru Marin.

- Celula Nr.15 : Nicu Ştefănescu (zis Niky), fost adjunct al directorului SSI.

- Celula Nr.16 : mr. Alexandru Blebea

- Celula Nr.17 : Ion Panova, Bonea Niculescu, Otto Reiner, Laurenţiu Constantinescu, Petre Malenschi, Nicolae Găman, Iordănescu Iordache, Iuliu Horwath, Victor Horwath, Mihai Vârfureanu, Virgil Diculescu.

- Celula Nr.18 : Constantin Bouleţ, Pavel Patriciu, Nicolae Lescenco, Nicolae Bobocea, Marius Boţu, Tudor Miron, Petre Tudor, Dumitru Bileca, Nicolae Bileca, Marin Georgescu, Constantin Culeţcu, Spiru Dumitrescu, Blănuţă Nicolae.

- Celula Nr.19. Radu Pascu, lt.-col. Dumitru Niculescu.

În total, 64 de persoane, din care 5 foşti demnitari. Cu excepţia gen. Gheorghe Argeşanu, toţi cei 10 ofiţeri ucişi proveneau din Jandarmerie. Singurul politician era Victor Iamandi. Restul erau subofiţeri de poliţie, siguranţă şi jandarmi, şi doi civili, studentul Mihail Vârfureanu şi un anume Virgil Diculescu.

 

Statutul juridic al victimelor

În urma anchetei Comisiei speciale de anchetă criminală, aceasta a emis iniţial un număr de 33 de mandate de arestare, vizând responsabilii prezumtivi de asasinatele din 29/30 noiembrie 1938, (Corneliu Zelea Codreanu, cei trei Nicadori şi cei zece Decemviri, dar şi de următoarele, cele 252 persoane asasinate în 21/22 septembrie 1939, plus alte 26 asasinate, în total 292 persoane asasinate fără judecată, respectiv:

generalul Gabriel Marinescu, fost prefect al Poliţiei Capitalei, generalul Ioan Bengliu, fost inspector general al Jandarmeriei, generalul Gheorghe Argeşanu, fost comandant al Corpului II de Armată, Radu Pascu, fost preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, colonel Vasile Zeciu, fost prim-procuror militar, colonel Ştefan Gherovici şi colonel Anibal Panaitescu din Jandarmerie, maiorii Iosif Dinulescu, Aristide Macoveanu şi Alexandru Popescu din Jandarmerie, Ernest Urdăreanu, fost mareşal al Palatului, dispărut, (a fost făcută o cerere de extrădare din Spania, căreia autorităţile spaniole nu i-au dat curs) Vasile Parisianu, fost director în Prefectura Poliţiei Capitalei (extrădat din Iugoslavia), Nicu Ştefănescu (zis Niky), fost director în Siguranţa Generală, comisarul Pavel Patriciu din Prefectura Poliţiei Capitalei, agenţii de poliţie ; Gheorghiu Petre, Niculae Găman, Constantin I. Popescu, jandarmul Ion Iordache zis Iordănescu, Gh. Comşa şi Nicolae Lescenco, jandarmi ; plutonier major Niţu Ştefan, plutonierii Nicolae Bularda, Ion N. Caşotă, Neacşu Crăciun, V. Moisescu, Gh. Niculescu, Gh. Oancea, Const. Sârbu, Ion Stănciucu, V. Taşcă şi Nicolae Zăinescu, sergentul instructor Tudor Petre şi soldatul Barabas Ion.

În scurtă vreme, comisia a stabilit că în multe crime mai erau implicaţi 55 prefecţi de judeţ, 55 comandanţi de jandarmi, cel puţin tot atâţia comisari, inspectori şi ofiţeri de jandarmi, plus 20 de executanţi ai crimelor respective, comisia urmând să redacteze mandatele de arestare, emiţând o parte din ele, care a condus la alte arestări.

O parte din mandate, emise pentru închisoarea Văcăreşti, au fost remise comisiei de către Prefectul Poliţiei, colonelul Ştefan Zăvoianu, pentru a fi emise pentru Închisoarea Militară Jilava, cerere ce se baza pe un decret ce prevedea ca închisorile militare să poată primi şi persoane trimise în prevenţie de comisiile de anchetă ale Ministerului de Justiţie.

Pe numele restului de 31 de persoane asasinate la Jilava nu fuseseră emise mandate de arestare în regulă, dat fiindcă închisoarea Jilava era închisoare militară. Comisia de anchetă afirmă că din cele 64 de victime, numai 28 aveau mandate de arestare în regulă, emise de comisie pentru Jilava, dintre care 16 fuseseră reţinuţi de poliţia legionară, fără forme legale, pentru restul de 12, comisia de anchetă găsind probe zdrobitoare, a dispus ulterior emiterea de mandate de arestare în regulă.

Pentru un număr de 6 arestaţi, respectiv agenţii de poliţie Bonea Niculescu, Tudor Miron, Constantin Bouleţ, Marin Georgescu şi Laurenţiu Constantinescu, ca şi pentru slt. Traian Cinghiţă, comisia a făcut o adresă formală către Prefectura Poliţiei (Adresa nr. 206/19 noiembrie 1940) pentru a fi puşi în libertate, dar aceştia au fost reţinuţi şi în zilele următoare, fiind ucişi împreună cu restul.

 

Acuzaţiile aduse victimelor

Scopul urmărit de Comisia Specială de anchetă criminală era de a stabili persoanele responsabile pentru cele 292 asasinate comise contra legionarilor în perioada regimului de “dictatură regală“(24 februarie 1938 – 6 septembrie 1940) Pentru cei 5 demnitari, ca şi pentru restul de ofiţeri superiori proveniţi din Jandarmerie, faptele erau clare, dat fiindcă existau ordinele scrise şi semnate de respectivii, care incriminau fără dubiu participarea acestora la asasinatele din 29/30 noiembrie 1938.

S-a adăugat la toate acestea şi depoziţia plt. Constantin Sârbu, cel care-l strangulase pe Căpitan, singura publicată în presă, care releva rolul fiecăruia din aceşti ofiţeri superiori în asasinarea Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor, în profanarea cadavrelor şi ascunderea crimei.

Comisia nu a reuşit să descopere implicarea lui Armand Călinescu în aceste asasinate, aceasta apărând mult mai târziu, după publicarea memoriilor fostului prim-ministru. De asemenea, era clară responsabilitatea gen. Gheorghe Argeşanu în asasinatele din 21/22 septembrie 1939, numit prim-ministru pentru a “pacifica ţara”, respectiv pentru a organiza şi executa cele 252 asasinate fără judecată.

Victor Iamandi, de asemenea, în calitate de ministru de justiţie (30 martie 1938-23 noiembrie 1939), a contribuit în mod hotărâtor la emiterea de acte normative menite să acopere “legal” crimele comise. În plus, legionarii îl acuzau că în 30 decembrie 1933 ar fi ordonat asasinarea lui Sterie Ciumetti (Sterie Ciumetti (n. 1904?, Veria, Grecia – d. 30 decembrie 1933, București) a fost un conducător legionar, secretarul și casierul central al Gărzii de Fier – cititi mai mult pe ro.wikipedia.org), de către comisarii de poliţie Ion Panova şi Aurelian Negrescu, crimă care nu intra în categoria celor investigate de comisie.

În ceea ce priveşte executanţii crimelor, stabilirea responsabilităţilor era mai complicată. Înfiintarea comisiei de anchetă a deschis o problemă de procedură : stabilirea responsabililor şi responsabilităţilor. Decretul suplimentar din 3 octombrie, a adus noi precizări şi a stabilit normele de procedură în stabilirea vinovăţiilor.

Anterior, în discuţiile avute cu Ion Antonescu, care dorea să fie aduşi în faţa justiţiei şi responsabilii politici pentru aceste crime, ceea ce ar fi însemnat câteva mii de oameni, Horia Sima a propus ca să fie aduşi în faţa justiţiei doar responsabilii direcţi, cei care au dat ordinele, iar dintre executanţi, doar cei care au făcut dovadă de cruzime, în această categorie intrând cei 14 jandarmi strangulatori de la Tâncăbeşti, agenţii de poliţie care supuseseră arestaţii la torturi, “echipele morţii” din cadrul Siguranţei care aruncaseră legionari de vii în cuptorul Crematoriului “Cenuşa” din Bucureşti, etc… .

Din acest moment au început disensiunile cu comisia. Slt. Cinghiţă, acuzat de legionari că în lagărul de la Vaslui, în cazul celor 31 de asasinate petrecute în 22 septembrie 1939, nu ar fi respectat protocolul execuţiei prin împuşcare, mitraliindu-i pe cei 31 de legionari în grup, a fost absolvit de comisie, care a dispus punerea lui în libertate.

În aceste condiţii, col. Ştefan Zăvoianu, Prefectul Poliţiei Capitalei, a refuzat să dea curs acestei decizii. Mai era şi cazul studentului Mihai Vârfureanu, fost comandant legionar, dovedit colaborator al Siguranţei, acuzat de arestarea şi asasinarea Nicoletei Nicolescu.

Unul dintre reţinuţi, plutonierul de jandarmi Tudor Petre, a fost arestat datorită unei neglijenţe a comisiei, având acelaşi nume cu unul din cei 14 jandarmi strangulatori, fiind şi el asasinat. Ulterior s-a susţinut că preşedintele comisiei, Eugeniu Bănescu, ar fi făcut demersuri pentru eliberarea acestuia, dar că poliţia legionară ar fi refuzat să-l elibereze.

Printre victime, în celula Nr. 17 s-a aflat şi un anume Virgil Diculescu, despre care tatăl său a afirmat ulterior că a căzut victimă a secretarului general al Prefecturii de poliţie, chestorul Constantin Orăşanu, individ protejat de Gabriel Marinescu, care avusese un conflict cu Virgil Diculescu, deoarece refuzase să plătească 30 de sticle de şampanie, consumate la nunta fiicei sale.

În sprijinul acestei afirmaţii, comisia de anchetă a asasinatelor de la Jilava, susţine că acest Virgil Diculescu nu a avut nici o funcţie publică şi nici o tangenţă cu crimele comise contra legionarilor, el apărând ca o victimă colaterală a unui poliţist corupt. Chiar şi aşa, lista pe care era trecut Virgil Diculescu, ca şi altele, descoperite ulterior, ale aceluiaşi Constantin Orăşanu, au fost aprobate de subsecretarul de stat din ministerul de interne, Alexandru Rioşianu, omul de încredere al lui Ion Antonescu. Ulterior, Constantin Orăşanu va fi şi el inculpat în procesul asasinatelor.

 

Asasinatul

Pregătirea

În data de 26 noiembrie 1940, Închisoarea Militară Jilava se afla sub comanda colonelului Opriş, iar paza deţinuţilor, reţinuţilor şi condamnaţilor era asigurată de o gardă legionară. Garda avea 7 posturi/3 schimburi, un caporal de gardă, un comandant, un planton/3 schimburi în corpul de gardă, plus 4 oameni auxiliari. Personalul gărzii era furnizat în general de Corpul Muncitoresc Legionar. Paza închisorii era asigurată de militari.

Echipa de legionari ce urma să schimbe garda din 25/26 noiembrie, având drept comandant pe un anume Ion Tapangea, s-a format în jurul orelor 20, la Prefectura Poliţiei Capitalei, fiind condusă de comisarul legionar Gheorghe Creţu. Schimbul anterior, din 24/25 noiembrie avea drept comandant pe un anume Constantin Savu, care a rămas în continuare în incinta fortului.

Garda legionară, sub comanda comisarului Gheorghe Creţu s-a deplasat la Jilava, folosind o maşină a poliţiei. Aceasta a fost însoţită de un autoturism în care se aflau Dimitrie Grozea (Dumitru Groza), comandantul Corpului Muncitoresc Legionar (CML), chestorul legionar Romulus Opriş şi de comisarul legionar Pavel Grimalschi.

Odată ajunşi la Închisoarea Militară Jilava, s-a procedat la predarea-primirea schimbului (schimbarea gărzii), fiecare legionar trecând la post. În jurul orelor 24, Dimitrie Grozea i-a strâns pe toţi legionarii în corpul de gardă, explicându-le că trebuie ucişi în acea noapte toţi cei 64 deţinuţi politici, pentru a răzbuna moartea Căpitanului.

Ulterior, comisarul legionar Gheorghe Creţu avea să declare că se luase această decizie, deoarece aflaseră că în ziua următoare garda legionară urma să fie înlocuită cu una formată exclusiv din militari. Dimitrie Grozea avea deja o listă cu împărţirea pe celule a legionarilor ce urmau să execute prizonierii.(text preluat integral din Ordonanţa definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucţie, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu.)

 

Execuţia

(text preluat integral din Ordonanţa definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucţie, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu.)

Odată împărţiţi, legionarii s-au întors la post, aşteptând schimbarea gărzii militare şi trecerea rondului. În prealabil, înlăturaseră lacătele de la uşile celulelor. În jurul orelor 1 – 1.30, în urma unui semnal convenit dinainte, un foc de pistol, legionarii au pătruns în celulele repartizate fiecăruia, împuşcându-i pe prizonieri. Lista cu legionarii din echipa lui Gheorghe Creţu nu a mai fost afişată în corpul de gardă, aşa cum se proceda zilnic la schimbarea gărzii, pentru a nu se afla identitatea asasinilor. Gheorghe Creţu, în declaraţia sa, făcută în faţa tribunalului afirmă :

„ Eu am fost repartizat la celula nr.18. La ora 0.30 s-a auzit semnalul. Am deschis uşa celulei, am comandat “drepţi”, după care am tras, executând prin împuşcare toţi 14 deţinuţi[note 3] care se găseau înăuntru. După executare am recunoscut cadavrele următorilor : Panova, Otto Reiner, Bonea Niculescu, Marin Georgescu, Horwath Iuliu, Horwath Victor, Petre Tudor, Bobocea Gh., Vârfureanu, Malenschi Gh. şi fraţii Bileca (doi).[note 4] Ceilalţi doi nu i-am cunoscut. Repet că execuţia am făcut-o prin împuşcare şi nu am desfigurat nici un cadavru cu toporul. Execuţia s-a făcut cu revolvere automate Mausser[note 5], cu care era înarmată garda legionară. Dintre executanţi cunosc pe următorii : Romulus Opriş, Grozea Dumitru, Marcu Octavian, Pavel Grimalschi, Popescu Ilarion, Sauciuc Vanghele, Iftimescu Ion, Rădulescu Ilie. [...] Execuţia a durat aproximativ 10 minute…”

După executarea asasinatelor, grupul de legionari care trebuia să asigure paza deţinuţilor, au părăsit posturile şi s-au întors în Bucureşti.

 

Descoperirea asasinatelor

Descoperirea asasinatelor a fost făcută imediat de către unul din soldaţii de santinelă, un anume Dumitru Gălbinaş, care în jurul orei 1.40, raportează acest fapt comandantului gărzii militare, plt. Dumitru Forţu. Un alt soldat, Manea Constantin, care avea postul chiar în sala pe care se aflau celulele celor asasinaţi, a declarat ulterior că asasinatele s-au produs în jurul orei 1.30, fiind executate de o echipă de cca. 20 de legionari.

Plt. Dumitru Forţu a luat măsuri de întărire a pazei, pentru a nu fi compromise probele materiale, după care şi-a anunţat superiorii. Comandantul închisorii, col. Opriş, a fost anunţat în jurul orei 2.20. Comisarul de serviciu la prefectura poliţiei, un anume Tofan, a anunţat Parchetul de crimele comise la Jilava.

Primele bănuieli au fost îndreptate contra legionarilor care lucrau la deshumarea osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu, a Nicadorilor şi Decemvirilor. (text preluat integral din Ordonanţa definitivă a Tribunalului Militar al C.M.C. Judecător de instrucţie, Cabinetul Nr.10, Cpt. rez. Ion Răsnovanu.)

Miercuri, 27 noiembrie 1940, la orele 1,45 – Ministerul de Interne comunică conducătorului statului, generalul Ion Antonescu, că grupul de legionari ce făceau paza deţinuţilor politici de la Închisoarea Militară Jilava au asasinat cu focuri de armă şi corpuri contondente pe toţi cei 64 de deţinuţi, după care au dispărut.

La orele 2,00, s-a dat alarma la toate ministerele şi instituţiile de stat din Bucureşti, iar Subsecretarul de Stat al Armatei a ordonat imediat consemn general al trupelor din garnizoană (Divizia a 3-a Infanterie), precum şi măsurile urgente de siguranţă a instituţiilor de stat şi folos obştesc.

La orele 10,00, Horia Sima, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri, este chemat de către Ion Antonescu pentru a da relaţii asupra evenimentelor de la Jilava. Ca primă măsură, Horia Sima va da un comunicat, în care preciza : “orice abatere de pe linia dreaptă legionară [...] va fi sancţionată fără cruţare şi conform cu legile speciale“. (Comunicatul nr. 153/27 noiembrie 1940, semnat Horia Sima)

La orele 11.00 are loc o şedinţă a Consiliului de Miniştri, în care s-au analizat evenimentele din noaptea precedentă, şi măsurile ce urmează a fi luate. În cadrul acestei şedinţe, la orele 13.00, Horia Sima cere un răgaz pentru a depista făptaşii. Concluzia trasă va fi că “şeful mişcării şi principalii săi locotenenţi, sau nu stăpânesc situaţia în propriul lor partid, sau sunt complici cu elementele teroriste [...]”

 

Comunicatul oficial

În data de 28 noiembrie 1940, un comunicat oficial a fost publicat în presă :

„În noaptea de 26/27 noiembrie, – cu ocazia deshumării osemintelor de la Jilava, – legionarii care lucrau la această deshumare, – au pătruns în închisoare şi au împuşcat pe unii dintre deţinuţii politici aflaţi acolo şi consideraţi ca autorii principali ai crimelor săvârşite împotriva Căpitanului şi a legionarilor, – sub fostul regim.”

La ancheta din 1941, acest comunicat se va dovedi fals – fiind evident că nu legionarii care participau la deshumare i-au asasinat pe deţinuţi. Horia Sima ulterior va susţine totuşi această idee.

 

Consecinţe imediate

Înainte de 23 ianuarie 1941 nu au fost iniţiate acţiuni în justiţie pentru prinderea şi pedepsirea asasinilor, ci doar o anchetă privind împrejurările asasinatelor şi ancheta medico-legală obligatorie pentru înhumarea victimelor. În schimb, Ion Antonescu a dispus măsuri asiguratorii de ordin militar, menite a exercita presiune asupra legionarilor, respectiv : deplasarea trupelor Div. a 3-a Infanterie în dispozitiv, deplasarea unui batalion de care blindate de la Târgovişte spre Bucureşti, acesta ajungând în Capitală în data de 28 noiembrie 1940, ora 5 dimineaţa, concomitent cu înlocuirea prefectului poliţiei Capitalei, Ştefan Zăvoianu, cu colonelul adjutant Pălăngeanu.

Ștefan Zăvoianu (n. 1882 – d. 28 iulie 1941, Valea Piersicilor, Jilava) a fost un militar român, fost Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul pentru fapte de arme în primul război mondial, eliberat cu gradul de colonel (apoi degradat), ziarist, fondator și proprietar al ziarului „Dacia”, înființat în 1919 și politician de extremă dreaptă (în decembrie 1937 a fost ales senator pe listele partidului legionar Totul pentru Țară) Numit de Horia Sima Prefect al Poliției capitalei, a organizat și condus Masacrul de la Jilava din noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940 când, în fruntea unui grup de legionari, a asasinat 64 de foști demnitari și ofițeri români. Judecat de un tribunal militar, a fost degradat, condamnat la moarte și executat la 28 iulie 1941, în Valea Piersicilor, situată la sud-est de penitenciarul Jilava (la acea vreme Închisoarea Militară Jilava).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

În data de 28 noiembrie 1940, la orele 12,00 – Ion Antonescu îl numeşte în calitate de Prefect de Poliţie pe Radu Mironovici, Comandant al Bunei Vestiri, colonelul Pălăngeanu nefiind acceptat de Horia Sima. Din comunicatul oficial emis cu această ocazie, nu lipsesc asigurări că : “Guvernul este în căutarea vinovaţilor, cărora li se vor aplica severe sancţiuni, potrivit legilor în vigoare“. În data de 9 decembrie 1940, generalul Constantin Petrovicescu, ministru de interne, va emite Ordinul nr. 4766/940 prin care va desfiinţa poliţia legionară, argumentând că “Mişcarea legionară rezervă membrilor săi alte misiuni de importanţă cu mult mai mare“. În consecinţă, poliţia legionară este desfiinţată începând cu data de 1 decembrie 1940.

 

Ancheta medico-legală

În data de 27 noiembrie 1940 a fost dispusă o anchetă medico-legală privind cele 64 de asasinate. Majoritatea celor asasinaţi muriseră datorită “suprimării funcţiilor cerebrale consecutiv fracturilor craniene şi rănirii creierului prin proiectile de armă de foc“. În cadavrele victimelor au fost găsite între 2 (Ion Balint) şi 34 de gloanţe (Niky Ştefănescu). O parte din victimele din celula nr.17, cea în care a operat Gheorghe Creţu, s-a constatat că fuseseră lovite în cap cu “un corp tăios greu, cum ar fi un topor“. Mihail Moruzov a fost singurul care nu a fost împuşcat în cap, decesul acestuia datorându-se rănilor produse de mai multe gloanţe care l-au lovit în gât.

 

Opiniile principalilor responsabili

Horia Sima a continuat şi ulterior să susţină ideea din comunicatul oficial, că asasinatele din noaptea de 26/27 noiembrie 1940 ar fi fost executate de legionarii participanţi la deshumarea osemintelor Căpitanului, Nicadorilor şi Decemvirilor. În realitate, deshumarea propriu-zisă s-a făcut în data de 28 noiembrie 1940.

Pentru a nu adânci disensiunile dintre Ion Antonescu şi Mişcarea Legionară, Ministrul Reichului (ambasadorul Germaniei) la Bucureşti i-a comunicat lui Antonescu că execuţiile de la Jilava nu sunt un motiv ca să se pună în primejdie existenţa Statului National-Legionar. Participarea lui Baldur von Schirach şi a lui Ernst Wilhelm Bohle la funeraliile Căpitanului, au avut menirea să aplaneze aceste disensiuni, indicând că guvernul Reichului nu doreşte pe moment o schimbare a sistemului de guvernare. În discuţiile purtate cu Baldur von Schirach şi cu Ernst Wilhelm Bohle, Horia Sima a reluat aceeaşi idee :

„I-am explicat starea sufletească a acestor oameni care au lucrat la deshumarea osemintelor Căpitanului şi revolta care i-a cuprins când au descoperit trupul Căpitanului ars de vitriol şi cu ştreangul la gât.”

În legătură cu afirmaţia lui Ion Antonescu, referitor la cele 64 de persoane împuşcate în noaptea de 26/27 noiembrie la Jilava, asupra căreia au existat controverse, generalul Constantin Petrovicescu a declarat la proces că Ion Antonescu ar fi afirmat : “Nu îmi pare rău de nici unul dintre aceştia, pentru că au făcut prea mult rău acestei ţări.” Atunci când Preşedintele, Alexandru Voitin (Voitinovici) i-a cerut lui Ion Antonescu să confirme acest lucru, acesta a afirmat că : “Aceasta nu are nici o legătură cu atitudinea mea“.

 

Ancheta din 1941

După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute îndeobşte sub denumirea de “Rebeliunea legionară“, în afară de judecarea şi condamnarea celor care participaseră la aceste evenimente, Ion Antonescu a decis deschiderea unei anchete privind asasinatele din noaptea de 26/27 noiembrie 1940.

Prin Ordinul de urmărire nr. 19 860 din 26 martie 1941, comandantul militar al Capitalei a ordonat punerea sub urmărire penală a 16 persoane, legionari, suspectaţi de implicare în asasinatele din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, de la Jilava, cazul fiind repartizat Cabinetului 10 Instrucţie al Tribunalului Militar C.M.C.

În urma anchetei, încă alte 22 de persoane au fost inculpate în asasinatele de la Jilava, în alte asasinate petrecute în arestul Prefecturii de Poliţie, şi în asasinarea profesorilor Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu.

Procesul a început în data de 9 iulie 1941 la Curtea Marţială C.M.C. din Bucureşti. Au compărut în faţa curţii 17 acuzaţi, toţi în stare de arest. Au fost lipsă 21 de acuzaţi, din care 20 dispăruţi, unul fiind mobilizat. Sentinţa a fost pronunţată în 22 iulie 1941. 20 de acuzaţi, printre care Ştefan Zăvoianu, Gheorghe Creţu, Dumitru Groza, etc…, au fost condamnaţi la moarte. 5 acuzaţi au fost condamnaţi la muncă silnică, 6 acuzaţi au fost condamnaţi la câte 10 ani închisoare, iar 5 acuzaţi au fost achitaţi. Printre cei achitaţi s-a numărat şi fostul secretar al prefecturii de poliţie Constantin Orăşanu, apărat de Ionel Teodoreanu.

Ancheta a relevat şi existenţa unei a 65-a victime, plutonierul de jandarmi Nicolae Ciurea, care a scăpat cu viaţă în împrejurări neelucidate. Din cei 20 de condamnaţi la moarte, 14 erau dispăruţi. Restul de 6, respectiv Ştefan Zăvoianu, Gheorghe Creţu, Octavian Marcu, Constantin Savu, Anghel Dumitru şi Ion Tănăsescu, ultimii 5 fiind participanţi direcţi la asasinatele de la Jilava, au fost executaţi în data de 28 iulie 1941.

Cu toate acestea, principalele scopuri ale anchetei nu au fost atinse. Nu s-a stabilit cu exactitate lista asasinilor, nu s-a stabilit modul în care au acţionat aceştia, nu s-a stabilit cine a dat ordinul, şamd. Ancheta nu reuşit să determine vreo implicare a lui Horia Sima în aceste asasinate, deşi în rechizitoriu s-au făcut la un moment dat unele aluzii care au dat naştere ulterior la speculaţii pe această temă.

De asemenea, nu au apărut indicii că Ion Antonescu ar fi avut cunoştinţă de pregătirea acestor asasinate. Comisarul Gheorghe Creţu a luat asupra sa responsabilitatea asasinării a 17 persoane, deşi este imposibil să fi acţionat singur. Nici Dumitru Groza, participant direct şi organizator al asasinatelor, într-un interviu din 6 septembrie 1995, urmat de un altul în 10 mai 2000, nu a furnizat detalii despre asasinat.

 

Speculaţii privind asasinatele

Majoritatea speculaţiilor privind asasinatul privesc cazul lui Mihail Moruzov, precum şi relaţiile acestuia cu Ion Antonescu şi Horia Sima.

În ceea ce-l priveşte pe Ion Antonescu se afirmă că Mihail Moruzov ar fi deţinut unul sau mai multe dosare compromiţătoare privindu-l pe acesta. Aşa zisele dosare compromiţătoare, care oricum nu erau de resortul SSI, o priveau pe Liţa Baranga, mama mareşalului, octogenară la acea dată, ca şi presupusa “bigamie”, pentru care Ion Antonescu obţinuse câştig de cauză în instanţă.

Aceste dosare fuseseră “instrumentate” din ordinul lui Carol al II-lea, pentru a avea un pretext de a-l înlătura pe general. În ceea ce-l priveşte pe Ion Antonescu, acesta avea toate motivele să-l trimită pe Moruzov în faţa justiţiei, dat fiindcă astfel de dosare privind viaţa privată a demnitarilor statului, nu puteau face obiectul activităţii unui serviciu de contraspionaj al armatei.

În ceea ce-l priveşte pe Horia Sima, despre care se afirmă că ar fi fost “spionul (uneori şi informatorul) lui Moruzov, plătit cu 200.000 de lei lunar (70 de salarii medii)” Această afirmaţie apare în biografia lui Moruzov, făcută de Gheorghe Cristescu, unul din şefii SSI, afirmaţie citată fără însă a indica vreo sursă.

Această chestiune este lămurită însă mai departe, de această dată in extenso, pe baza documentelor de arhivă. Relaţiile lui Horia Sima cu SSI, datează din primăvara lui 1940, atunci când Sima arestat fiind, a fost contactat de Moruzov din însărcinarea lui Ernest Urdăreanu, pentru a încerca o mediere care să pună capăt conflictului sângeros dintre Carol al II-lea şi Mişcarea Legionară.

Chestiunea este cuprinsă într-un referat (Referatul din 31 august 1940, întocmit de Mihail Moruzov), prin care acesta solicita Ministerului Apărării Naţionale, “aranjarea” situaţiei militare a 12 căpetenii legionare (mobilizate deja la unităţile militare), cap de listă fiind Horia Sima, pentru a putea fi detaşate la SSI.

Se recomanda de asemenea punerea acestuia în libertate. În schimb, cele 12 căpetenii legionare se obligau să facă propagandă cu formula “Credinţă pentru Rege şi în slujba intereselor ţării“, scopul principal fiind culegerea de informaţii privind activitatea “comunistă, teroristă şi iredentistă“. 7 zile de la încheierea convenţiei cu Moruzov, regele avea să abdice. Horia Sima vorbeşte şi el despre această înţelegere menită să-i asigure libertatea de mişcare în organizarea loviturii de stat de la 6 septembrie 1940.

Alte afirmaţii fanteziste privesc implicarea lui Mihail Moruzov, împreună cu Carol al II-lea şi cu Horia Sima în asasinarea lui Armand Călinescu.(21 septembrie 1939) Această ipoteză a fost lansată de către Ştefan Palaghiţă, un dizident legionar “codrenist”, ipoteză exploatată ulterior de către istoriografia comunistă.

În realitate, atentatul reuşit contra primului ministru a demonstrat ineficienţa serviciului român de informaţii condus de Mihail Moruzov, spulberând tocmai teza falsă că Horia Sima ar fi fost informator al lui Moruzov “plătit cu 200.000 lei pe lună“. De altfel, Horia Sima apare în evidenţele SSI de abia în februarie 1939, când a intrat în atenţia autorităţilor, fiind dat în urmărire generală, fotografia sa fiind distribuită sub consemn la frontieră.

Jurnalistul Mihai Pelin, într-un articol pe blogul personal, reluat în presă, printre alte afirmaţii fanteziste fără acoperire în documente, afirmă că Horia Sima ar fi fugit în Germania, pentru a face spionaj în slujba lui Moruzov. Istoricul Armin Heinen, care a făcut cercetări zeci de ani în arhivele naziste, pe urmele legăturilor dintre nazişti şi Mişcarea Legionară a demonstrat că aceste legături au fost cvasi-inexistente.

În Germania, atât Horia Sima, cât şi ceilalţi legionari, aveau statutul de refugiaţi politic, cu un regim extrem de sever – supraveghere permanentă, orice activitate politică era categoric interzisă, libertatea de deplasare extrem de redusă, contactul cu cetăţeni germani redus la strictul necesar – în caz contrar, riscau să fie extrădaţi, iar acasă îi aştepta execuţia.

Altă afirmaţie fantezistă a fost făcută de fiica lui Moruzov, Aurora Florina, care într-un interviu afirmă că tatăl ei nu ar fi fost asasinat de legionari, ci de soldaţi, din ordinul lui Ion Antonescu, susţinând că a văzut răni produse de baionetă pe cadavrul tatălui ei (11 gloanţe şi 5 lovituri de baionetă), chestiune contrazisă de certificatul medico-legal.

 

Rezonanţe cinematografice

În filmul Un comisar acuză, regizat de Sergiu Nicolaescu în 1973, eroul principal este însărcinat să ancheteze un masacru similar cu cel de la Jilava. Numele persoanelor şi locurilor sunt însă schimbate — de exemplu, închisoarea Jilava este numită “Viraga”, prof. Iorga se numeşte prof. Jugu, etc… Filmul aparţine “curentului realist-socialist” iar faptele istorice sunt adaptate punctului de vedere al istoriografiei comuniste. Scenariul menţionează în genericul filmului :

“În toamna anului 1940, vîrfurile cele mai reacţionare ale burgheziei şi moşierimii, cu sprijinul Germaniei hitleriste, aduc la putere, în România, dictatura militaro-fascistă. Teroarea legionară se dezlănţuie odios. În acest timp, în întreaga ţară, au loc acţiuni de masă, se desfăşoară lupta antifascistă condusă de comunişti,” perpetuate în timp prin adevărate “legende urbane”, cum este cea conform căreia într-una din celulele vecine celor în care se găseau cei 64, s-ar fi găsit şi Nicolae Ceauşescu.

 

cititi despre Masacrul de la Jilava (26 – 27 noiembrie 1940) si pe en.wikipedia.org