“Jos clanul Dragnea!” – Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019)

"Jos clanul Dragnea!" - Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

“Jos clanul Dragnea!” – Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019)
foto preluat de pe www.agerpres.ro

 

(Andrei Pricopie) “Jos clanul Dragnea!” – Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii

30 martie 2019

UPDATE: Peste 2000 de persoane au venit să protesteze, sunt foarte mulţi jandarmi, dar o atmosferă paşnică, sunt şi copii, mămici cu copii în port-bebe, oameni de toate vârstele. Oamenii sunt inşiraţi de la gura de metru dinspre Teatrul Naţional până spre Intercontinental. Se aud în continuare scandări adresate celor de la putere “Hoţii, hoţii!”.

Mă aduce aici nemulţumirea faţă de acest guvern de nenorociţi care distrug ţara. Mă deranjează toate (acţiunile lor). Nu cred că este vreo acţiune bună a acestui guvern. De la legile împotriva justiţiei, la obstrucţionarea LCK, economia care nu merge, nicidecum să duduie, faptul că aceşti condamnaţi penal se plimbă printre noi liberi, şi mai mult decât atât sunt la conducere. Este o moştenire tristă a anilor de comunism (faptul că s-a ajuns aici), o anumită indiferenţă o lipsă de educaţie…multe, multe cauze…“, afirmă un protestatar.

De fiecare dată când au luat asemenea măsuri restrictive s-a dovedit a fi o alegere foarte proastă… Nu ai cum să mai pui pumnul în gură oamenilor, iar faptul că au dat cu gaze în Piaţa Victoriei, pe 10 august, mai rău i-a înrăit pe oameni. Vor fi întotdeauna proteste paşnice, dar nu ne vor intimida sub nicio formă, nici dacă dau legi, nici dacă aduc aici zeci de mii de jandarmi, pentru că am observat că în seara asta erau la un moment dat mai mulţi jandarmi decît protestatari, lucrul ăsta e deja aberant. Nu ne intimidează…Trebuie să mergem la vot cu toţii dincolo de faptul că protestăm şi e bine că protestăm. Trebuie să mergem la vot, trebuie să-i convingem pe cei din jurul nostru să meargă la vot. Ne-am săturat cu toţii“, declară deputatul USR Stelian Ion.

Aş vrea să nu fiu o prezenţă constantă, aş vrea ca aceste proteste să nu mai aibă loc, aş vrea ca cei care au fost prinşi la furat să nu mai întoarcă pe sos toate instituţiile statului român, să nu le mai folosească drept ciocan, ceea ce fac în momentul ăsta. Acea secţie pentru investigarea magistraţilor este pur şi simplu folosită pentru intimidarea magistraţilor, a procurorilor, a judecătorilor, în general a tuturor celor care îi prind la furat şi dovedesc asta şi îi trimit în închisoare şi recuperează ceea ce se poate recupera. Pentru asta folosesc ei această secţie… Ne întoarcem către dictatură“, opinează fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu.
cititi mai mult pe epochtimes-romania.com

 

Protest în Piața Universității, sâmbătă seară. Protestatarii sunt nemulțumiți de modificarea legilor penale și a legilor justiției

30 martie 2019

Sunt proteste sâmbătă seară în Capitală. Oamenii s-au strâns în Piaţa Universităţii şi spun că vor să apere justiţia din România.

ACTUALIZARE La ora 20.00 sunt între o mie și 2 mii de protestatari în Piața Universității. Cei mai mulți au venit în fața Teatrului Național, dar câteva sute s-au strâns și dincolo de bulevard, la fântâna de la Arhitectură.

ACTUALIZARE La ora 19.00 erau peste 2 mii de protestatari în Piața Universității, foarte zgomotoși și foarte vehemenți.

În esență, au două mari nemulțumiri. În primul rând, acuză actuala putere că încearcă să schimbe legislația penală, să schimbe legile justiției în interesul unor infractori. În al doilea rând, sunt nemulțumiți de ancheta Secției speciale împotriva fostei șefe a DNA, Laura Codruța Kovesi.
cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

Protest în Piaţa Universităţii împotriva Guvernului şi pentru susţinerea Laurei Codruţa Kovesi

"Jos clanul Dragnea!" - Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019) - foto preluat de pe www.agerpres.ro

“Jos clanul Dragnea!” – Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019) – foto preluat de pe www.agerpres.ro

30 martie 2019

Câteva sute de persoane protestează, sâmbătă seara, în Piaţa Universităţii, împotriva coaliţiei de guvernare şi pentru susţinerea fostei şefe a DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Majoritatea protestatarilor se află pe trotuarul şi în parcul din faţa Teatrului Naţional. Se scandează “Hoţii!”, “Demisia!”, “Justiţie, nu corupţie”, “10 august”, “PSD, ciuma roşie”, “România, trezeşte-te!”. De asemenea, manifestanţii afişează pancarte cu mesaje precum “Toţi pentru justiţie” sau “Codruţa, nu uita, strada e de partea ta”.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

“Jos clanul Dragnea!”

"Jos clanul Dragnea!" - Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019) - foto preluat de pe www.facebook.com

“Jos clanul Dragnea!” – Protest împotriva coaliţiei PSD-ALDE în Piaţa Universităţii (30 martie 2019) - foto preluat de pe www.facebook.com

În urma „reformelor” din ultimii doi ani, între care şi modificările aduse prin OUG nr. 7/2019, care duc la subordonarea politică a justiției, care au pus în pericol statul de drept și integritatea funcției publice, solicităm demisia imediată a preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader. În acest sens, în data de 30 martie 2019, începând cu orele 18:00, vom organiza un protest în Piaţa Universităţii.

Avem în vedere în acest context:

1) Necesitatea respectării independenței Justiției și a continuării luptei împotriva corupției pentru a rămâne o țară europeană construită pe baza valorilor democrației liberale și statului de drept, în care legea este egală pentru toți;

2) Necesitatea respectării principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat și, deci, a independenței justiției, neafectate de ingerințe politice partizane;

3) Necesitatea respectării angajamentelor internaționale ale României prin aplicarea imediată a recomandărilor Comisiei Europeane (inclusiv în cadrul MCV), Comisiei de la Veneția și GRECO.

Solicităm demisia imediată a liderului PSD Liviu Dragnea şi a ministrului Justiţiei Tudorel Toader şi înlăturarea de urgență a măsurilor legislative luate – inclusiv prin abrogarea OUG nr. 7/2019 – în vederea protejării valorilor statului de drept.

Iar tu poţi ajuta să facem ACUM schimbarea!

Acțiunea Civică Galați
Aradul Civic
Corupția ucide
Evoluție în Instituție
Geeks for Democracy
Inițiativa România
Inițiativa Timișoara
Insist pentru o Romanie Demna Crestin Europeana
Oradea Civică
#Rezist Galați
Rezist în Bacău
#REZISTENȚA
Ștafeta Steagului UE
Umbrela Anticorupție Cluj
VeDem Just – Asociația Voci pentru Democrație și Justiție

articol preluat de pe www.facebook.com