Evenimentele Zilei de 1 ianuarie în Istorie

Traian Băsescu semnează, alături de premierul Călin popescu-Tăriceanu, Tratatul de Aderare la UE. 25 aprilie 2005, abația Neumunster din Luxemburg - foto: fluierul.ro

Traian Băsescu semnează, alături de premierul Călin popescu-Tăriceanu, Tratatul de Aderare la UE. 25 aprilie 2005, abația Neumunster din Luxemburg

foto preluat de pe fluierul.ro
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org, youtube.com

 

1 ianuarie este prima zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 1 ianuarie

(BOR) (†) Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului; †) Sf. Ier. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi mama sa, Sf. Emilia (Anul Nou. Tedeum)

Circumcizia lui Iisus Hristos este un eveniment prezentat în Biblie, în Evanghelia după Luca, prin care Iisus a fost tăiat împrejur în ziua a opta de la nașterea sa, după legea Vechiului Testament: „ Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece. ” – Evanghelia după Luca 2:21

Evenimentul este sărbătorit la 1 ianuarie de către Biserica Ortodoxă de rit nou și Biserica Catolică, iar pe 14 ianuarie de către Biserica Ortodoxă de rit vechi. Creștinii nu practică circumcizia pe baza învățăturilor Apostolului Pavel: „Tăierea împrejur nu este nimic; și netăierea împrejur nu este nimic, ci paza poruncilor lui Dumnezeu. ” – Corinteni 7:19
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) (†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei († 379)

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia - d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz ("Teologul") și Ioan Gură de Aur - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile cel Mare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia – d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz (“Teologul”) și Ioan Gură de Aur.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

(BRC) (†) Sf. Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu

Sfânta Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu - foto: calendarcatolic.ro

Sfânta Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu – foto: calendarcatolic.ro

Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, este prima sărbătoare în cinstea Maicii Domnului apărută în părţile de apus ale Bisericii. La început a fost introdusă cu scopul de a înlocui obiceiurile romane numite „strenae” (daruri şi urări de bine cu prilejul Anului Nou), obiceiuri în care se practicau ritualuri nepotrivite cu sfinţenia vieţii creştine.

„Natale Santae Mariae” – „Crăciunul Sfintei Maria” a început a fi sărbătorit la Roma în preajma secolului al VI-lea, probabil o dată cu sfinţirea uneia dintre primele biserici din Roma dedicate Maicii Domnului: Sfânta Maria Antiqua în Forul roman, la sud de templul numit al fraţilor Castor. Slujba bisericească era strâns legată de aceea a Naşterii Domnului, şi pentru aceasta ziua de 1 Ianuarie a fost numită „în octava Domnului”, a opta zi din sărbătoarea Naşterii Domnului.
cititi mai mult pe: calendarcatolic.ro

 

Ziua Mondială a Păcii

Ziua mondială a păcii a fost instituită de papa Paul al VI-lea (1963-1978), care a dorit ca această sărbătoare să fie marcată în fiecare an, în prima zi a anului calendaristic. Această zi a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967 şi a fost celebrată pentru prima dată la 1 ianuarie 1968. În mod simbolic este marcată de Suveranul Pontif prin transmiterea mesajului, în această zi, tuturor miniştrilor de externe din lume, indicând totodată linia diplomatică a Sfântului Scaun în anul care tocmai începe, conform www.vatican.va.

Data de 21 septembrie este o altă zi dedicată păcii, fiind vorba despre Ziua Internaţională a Păcii, proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1981. În Anglia şi în Ţara Galilor întâlnim o sărbătoare similară, fiind vorba despre ”Duminica Păcii” şi este marcată în cea de-a doua duminică a anului.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Haiti -Ziua națională - Proclamarea independenței (1804)

Palestina – Ziua revoluţiei

Sudan - Proclamarea independenţei (1956).

Cuba - Ziua eliberării - Sărbătoare naţională (1959).

Slovacia - Ziua Independenţei de Stat a Republicii (1993).

 

Astăzi în istorie pentru 1 ianuarie

 

Evenimentele Zilei de 1 ianuarie în Istorie:

- 1 ianuarie 1958 – Comunitatea Economică Europeană (CEE);

- 1 ianuarie 2007 – România și Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene;

- 1 ianuarie 2019 – România a preluat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

 

Ianuarie – Gerar

(31 de zile – ziua are 10 ore, noaptea 14 ore)

Ianuarie - Les Très riches heures du duc de Berry - foto: ro.wikipedia.org

Ianuarie – Les Très riches heures du duc de Berry – foto: ro.wikipedia.org

Ianuarie sau Ienaiu este prima lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile. Ianuarie începe (astrologic) cu soarele în semnul Capricornului și sfârșește în semnul Vărsătorului. Din punct de vedere astronomic, luna ianuarie începe cu soarele în constelația Săgetătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Capricornului. Numele lunii ianuarie (latină: Ianuaris) vine de la zeul Ianus din mitologia romană, zeu cu două fețe: una orientată spre anul care se încheie și alta spre anul care vine.

Ianus, zeul cu două feţe de la care vine numele primei luni a anului - foto (Janus-Vatican): ro.wikipedia.org

Ianus, zeul cu două feţe de la care vine numele primei luni a anului – foto (Janus-Vatican): ro.wikipedia.org

Luna Ianuarie a fost introdusă în calendarul roman în jurul anului 700 î.Hr. Până atunci anul avea doar zece luni (304 zile). Grecii numeau luna ianuarie Camelion. În România, luna ianuarie, popular, se numește Gerar. Sărbătorile din luna ianuarie cuprind obiceiuri și practici specifice începutului de an prin care oamenii speră să obțină, prin diferite practici magice, prosperitate, sănătate, liniște și pace. Ianuarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Octombrie într-un an obișnuit și ca Aprilie și Iulie într-un an bisect. I.L.Caragiale spunea despre luna ianuarie Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați.

 

1 ianuarie 45 î.Hr.  A intrat în vigoare calendarul iulian. Calendarul a fost reformat de astronomul grec Sosigenes din Alexandria, din dispozitia lui Iulius Caesar. Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cesar în anul 46 i I Hr., intrând în uz în anul 45 i IHr.(sau anul 709 ab urbe condita). Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes si are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile.

Calendarul iulian a rămas în uz în unele țări, până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe. Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani.

S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră. Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII- lea a decretat, la 24 februarie 1582 , reforma calendarului, noul calendar fiind cunoscut de atunci, sub denumirea de Calendarul gregorian. Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.

 

1 ianuarie 379 - A decedat Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Sfantul Vasile cel Mare (n.330), unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe, unul dintre cei mai mari teologi creștini si unul dintre doctorii răsăriteni ai Bisericii, alături de Sf. Grigore de Nazianz (“Teologul”  ) și Sf. Ioan Gura de Aur.

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia - d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz ("Teologul") și Ioan Gură de Aur - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile cel Mare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia – d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz (“Teologul”) și Ioan Gură de Aur.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

1 ianuarie 404 - A murit Sf. Telemachus (Almachius) un ascet crestin ucis prin lapidare, după ce a încercat să oprească o luptă de gladiatori într-un amfiteatru roman.

The Martyrdom of Saint Telemachus - foto preluat de pe en.wikipedia.org

The Martyrdom of Saint Telemachus – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Împăratul Homorius a fost impresionat de martiriul acestuia și a emi s o interdicție istorica pentru luptele de gladiatori. Povestea se găsește în scrierile lui Teodoret al Cirului , Episcop de Cyr in Siria, și este menționat în continuare în martirologiile lui Bede,Ado si Usuard, care adaugă că Sf. Almachius a fost ucis la Roma pentru îndrăzneala de a se opune ritualurilor păgâne. Sf.Telemachus este celebrat pe 1 ianuarie.

 

1 ianuarie 404 - A avut loc la Roma ultima competiţie cunoscută de gladiatori.

 

1 ianuarie 439 - A intrat in vigoare Codexul Teodosian (Lat. Codex Theodosianus), o colecție oficială de decrete imperiale ceruta de imparatul Teodosiu al II-lea al Imperiului Roman de Rasarit.

Flavius Theodosius (401 - 450) cunoscut sub numele de Teodosie II cel Tânăr, împărat al Imperiului Bizantin între 408 și 450 - foto: ro.wikipedia.org

Flavius Theodosius (401 – 450) cunoscut sub numele de Teodosie II cel Tânăr, împărat al Imperiului Bizantin între 408 și 450 – foto: ro.wikipedia.org

Codicele a fost publicat pe 15 februarie 438. În același an, colecția a fost trimisă și în partea occidentala a Imperiului, iar Senatul roman a primit-o cu bucurie și a aclamat-o în plenul unei sesiuni. Astfel, codicele a intrat în vigoare în prima zi a anului 439 pe tot teritoriul Imperiului Roman.

Codexul Teodosian este compus din șaisprezece cărți (libri); fiecare din aceste cărți împărțită în titluri și fiecare titlu este marcat (distinct) de o rubrică care îi indică argumentul. Constituțiile imperiale inserate în colecție sunt dispuse cronologic. Fiecare dintre aceste Constituții poartă scris numele împăratului care a emanat-o, numele destinatarului precum și locul și data emanării ei.

 

1 ianuarie 630 - Profetul Muhammad in fruntea unei armate porneste spre Mecca, pe care o va cuceri fara varsare de sange.

 

1 ianuarie 990: Rusia Kieveana adoptă calendarul iulian.

 

1 ianuarie 1001 - Potrivit traditiei, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis printului Stefan I al Ungariei o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege creștin al Ungariei si o coroană de aur cu nestemate, numita astazi Coroana Sfantului Stefan. În fapt aceasta coroana este o lucrare artistică realizată ulterior, în mai multe faze, în secolele XI-XIII.

 

1 ianuarie 1431 - S-a născut Papa Alexandru al VI-lea; (d. 18.08.1503).

Papa Alexandru al VI-lea (n. 1 ianuarie 1431, Xativa, lângă Valencia, Spania; d. 18 august 1503, Roma) este numele sub care a devenit Papă al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familii nobiliare catalane atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și Isabella Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său - foto: ro.wikipedia.org

Papa Alexandru al VI-lea (n. 1 ianuarie 1431, Xativa, lângă Valencia, Spania; d. 18 august 1503, Roma) – foto: ro.wikipedia.org

Papa Alexandru al VI-lea este numele sub care a devenit Papă al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familii nobiliare catalane atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și Isabella Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său.

 

1 ianuarie 1432 - S-a stins din viaţă Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), fiul voievodului Roman Musat.

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), domnul Moldovei între anii 1400 - 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân- foto (fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa): - istoria.md

Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân- foto (fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa): – istoria.md

După domnia acestuia, Moldova cunoaşte o perioadă de lupte între pretendenţii la domnie (1433-1457), sprijiniţi de fracţiunile boiereşti, ceea ce duce la stabilirea capacităţii de apărare a ţării. Conflictele interne sunt agravate de intervenţia Poloniei şi Ungariei.

 

1 ianuarie 1438 - Albert al II-lea de Habsburg a fost încoronat rege al Ungariei.

 

1 ianuarie 1449 - S-a născut Lorenzo de Medici, supranumit “Lorenzo Magnificul”, conducător al Florenţei din 1469 şi patron al artelor si literaturii.

Lorenzo de' Medici (n. 1 ianuarie 1449 - d. 9 aprilie 1492), politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Cunoscut și sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost un diplomat, politician și cunoscut îndrumător al savanților, artiștilor și poeților. Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței - foto (Lorenzo de' Medici, portret de Agnolo Bronzino): ro.wikipedia.org

Lorenzo de’ Medici (n. 1 ianuarie 1449 – d. 9 aprilie 1492) – foto (Lorenzo de’ Medici, portret de Agnolo Bronzino): ro.wikipedia.org

Lorenzo de’ Medici, politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene. Cunoscut și sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost un diplomat, politician și cunoscut îndrumător al savanților, artiștilor și poeților. Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.

 

1 ianuarie 1484 - S-a născut liderul protestant elveţian Huldrych Zwingli; (d. 11.10.1531) . A fost conducătorul Reformei protestante in Elvetia și întemeietor al Bisericilor reformate di aceasta tara.

 

1 ianuarie 1502 - Amerigo Vespucci debarcă în zona cunoscută astăzi sub numele de Rio de Janeiro in Brazilia.

Exploratorul Amerigo Vespucci ( 1454- 1512) - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Exploratorul Amerigo Vespucci ( 1454- 1512) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

1 ianuarie 1515 - A murit Regele Ludovic al XII-lea al Franței (n. 1462)

Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515), numit "Tatăl Poporului" (franceză Le Père du Peuple), al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă - foto: ro.wikipedia.org

Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515) – foto: ro.wikipedia.org

Ludovic al XII-lea, numit “Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple), al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois. A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.

 

1 ianuarie 1516 - S-a născut Margareta Leijonhufvud, regina lui Gustav I al Suediei (d. 1551)

Margareta Leijonhufvud (născută Margareta Eriksdotter; 1 ianuarie 1516 – 26 august 1551), a doua soție a regelui Gustav I al Suediei și mama a doi regi ai Suediei: Ioan al III-lea și Carol al IX-lea - foto (Pictură de Johan Baptista van Uther): ro.wikipedia.org

Margareta Leijonhufvud (născută Margareta Eriksdotter; 1 ianuarie 1516 – 26 august 1551) – foto (Pictură de Johan Baptista van Uther): ro.wikipedia.org

Margareta Leijonhufvud, a doua soție a regelui Gustav I al Suediei și mama a doi regi ai Suediei: Ioan al III-lea și Carol al IX-lea.

 

1 ianuarie 1557 - S-a născut Ștefan Bocskai, principe al Transilvaniei (n. 1557)

Ștefan Bocskai sau Ștefan Bocskay (în maghiară Bocskai István) (n. 1 ianuarie 1557, Cluj - d. 29 decembrie 1606, Cașovia) a fost un principe al Transilvaniei - foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Bocskai – foto: ro.wikipedia.org

Ștefan Bocskai sau Ștefan Bocskay (în maghiară Bocskai István) (n. 1 ianuarie 1557, Cluj – d. 29 decembrie 1606, Cașovia) a fost un principe al Transilvaniei.

 

1 ianuarie 1558 - A încetat din viaţă cronicarul moldovean Macarie ((n. sfârșitul sec. XV)

Macarie (ieromonah) (sfârșitul sec. al XV-lea – începutul sec. al XVI-lea) a fost un tipograf sârb, care a activat și în Țara Românească - foto: romaniancoins.org

Macarie – foto: romaniancoins.org

Macarie (n. sfârșitul sec. XV; d. 1 ianuarie 1558) a fost un episcop și cronicar român, autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Ștefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rareș.

 

1 ianuarie 1561 - A murit Eftimie, egumenul manastirii Capriana (astazi in Republica Moldova), autor al „Cronicii Moldovei” pentru perioada 1541-1554, scrisa in limba slavona. Letopisetul de curte a fost scris la indemnul lui Alexandru Lapusneanu, domnul Moldovei (1552-1561; 1564-1568), fiind o continuare a „Cronicii lui Macarie”, in prima ei varianta. Eftimie a modificat o parte a cronicii predecesorului sau din considerente politice impuse de un adversar al familiei lui Petru Rares. Textul cronicii se pastreaza la Kiev, in Biblioteca Academiei de Stiinte a Ucrainei, intr-un manuscris care continua, de la 1541, cronica lui Macarie, oprindu-se la 1553.

 

1 ianuarie 1600 - Scoţia a început să folosească calendarul iulian.

 

1 ianuarie 1618 - A fost botezat pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo; („Fuga in Egipt”, „Imaculata conceptie”, „Pranzul galant”); (d.03.04.1682).

Bartolomé Esteban Murillo (n. 31 decembrie 1617, Sevilia - d, 3 aprilie 1682, Cádiz), pictor spaniol din sec. al XVII-lea. Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole - foto (Autoportret): cersipamantromanesc.wordpress.com

Bartolomé Esteban Murillo – foto (Autoportret): cersipamantromanesc.wordpress.com

Bartolomé Esteban Murillo (n. 31 decembrie 1617, Sevilia – d, 3 aprilie 1682, Cádiz), pictor spaniol din sec. al XVII-lea. Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole.

 

1 ianuarie 1622 - Cancelaria papala a hotarat sa se considere ca data de inceput a anului ziua de 1 ianuarie.

 

1 ianuarie 1638 - S-a născut Împăratul Go-Sai al Japoniei (d. 1685)

Împăratul Go-Sai (1 ianuarie 1638 - 22 martie 1685), al 111-lea împărat al Japoniei, potrivit ordinii tradiționale de succesiune. Domnia lui Go-Sais-a întins din 1654 până în 1663 - foto (Împăratul Go-Sai de Prințul Kōben): ro.wikipedia.org

Împăratul Go-Sai (1 ianuarie 1638 – 22 martie 1685) - foto (Împăratul Go-Sai de Prințul Kōben): ro.wikipedia.org

Împăratul Go-Sai , a fost al 111-lea împărat al Japoniei, potrivit ordinii tradiționale de succesiune.
Domnia lui Go-Sais-a întins din 1654 până în 1663

 

1 ianuarie 1648 - S-a născut Elkanah Settle, scriitor englez (d. 1724)

 

22 decembrie 1646/1 ianuare 1647 - A murit Petru Movilă, teolog moldovean, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spaţiul românesc şi fondator a mai multe tipografii ; (n. 21 decembrie 1596).

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie - foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă – foto: ro.wikipedia.org

Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox. Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.

A desfășurat o bogata activitate bisericească și culturală, tipărind mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic. A pus bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633. A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka.

A semnat la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596. A sprijinit alegerea ca rege al Poloniei a lui Wladislav I în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut “Frățiile Ortodoxe”.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

1 ianuarie 1700 - Rusia a început să folosească calendarul iulian.

 

1 ianuarie 1739 - Exploratorul francez Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier descoperă Insula Bouvet, considerata una din cele mai izolate insule din lume. El și-a numit descoperirea “Capul Circoncision”.

Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier (n. 14 ianuarie 1705 la Pleudihen-sur-Rance - d. 1786 la Pleudihen), navigator, explorator francez, guvernator al Insulelor Mascarene - foto: ro.wikipedia.org

Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier (n. 14 ianuarie 1705 la Pleudihen-sur-Rance – d. 1786 la Pleudihen), navigator, explorator francez, guvernator al Insulelor Mascarene – foto: ro.wikipedia.org

Cel mai apropiat punct de uscat este Țara Reginei Maud din Antarctica, aflată la peste 1.600 km spre sud. Insula Bouvet ocupă o suprafață de 49 km2, din care 93% este acoperită de gheață; Linia de coastă, abruptă și înaltă, are o lungime de 29,6 km. Din 27 februarie 1930, insula devine oficial parte integranta a Norvegiei.

 

1 ianuarie 1748 - A murit matematicianul elveţian Johann Bernoulli ; (n. 27 iulie 1667).

Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748), cunoscut și ca Jean ori John, unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoulli - foto - ro.wikipedia.org

Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748)i – foto – ro.wikipedia.org

Johann Bernoulli, cunoscut și ca Jean ori John, unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoull

 

1 ianuarie 1766 - Introducerea nartului (norma zilnică de lucru) în Moldova, prin aşezămîntul agrar al lui Grigore al III-lea Ghica.

 

1 ianuarie 1782 - A încetat din viaţă compozitorul Johann Christian Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach (n. 5 septembrie 1735); (operele: „Orion”, „Zenaide”, „Temistocle”).

Johann Christian Bach (n. 5 septembrie 1735 - d. 1 ianuarie 1782) compozitor și pianist german din perioada clasică - foto (portret pictat de Thomas Gainsborough (National Portrait Gallery): ro.wikipedia.org

Johann Christian Bach (n. 5 septembrie 1735 – d. 1 ianuarie 1782) compozitor și pianist german din perioada clasică – foto (portret pictat de Thomas Gainsborough (National Portrait Gallery): ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1788 - A aparut prima ediţie a publicatiei The Times din Londra, anterior publicată ca ”The Daily Universal Register”.

 

1 ianuarie 1793 - A murit pictorul veneţian Francesco Guardi; (n. 05.10.1712).

Francesco Guardi (n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793), pictor venețian și membru al Școlii Venețiene - foto (Francesco Guardi în 1764): ro.wikipedia.org

Francesco Guardi (n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793), pictor venețian și membru al Școlii Venețiene – foto (Francesco Guardi în 1764): ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1797 - Albany devine capitala statului american New York, în defavoarea orasului lui New York City.

 

1 ianuarie 1801 - Giuseppe Piazzi a descoperit primul asteroid cunoscut, 1 Ceres.

 

1 ianuarie 1801 - A intrat în vigoare “bill”-ul (legea) privind unirea Marii Britanii şi Irlandei în “Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei”. “Act of Union” a fost semnat la 2 iulie 1800.

 

1 ianuarie 1804 - Se încheie dominaţia franceză în Haiti. Este Ziua naţională a acestui stat. În 1804 a fost întemeiat regatul independent Haiti, primul stat al negrilor de pe insulă, sub conducerea lui Jean Jaques Dessalines. În 1806 a survenit diviziunea între statul negrilor din nordul insulei și republica mulatrilor din sud. In 1844 în tot estul insulei a fost proclamată Republica Dominicana.

 

1 ianuarie 1808 - In Statele Unite ale Americii se interzice importul sclavilor.

Sclavi pe o plantație de cartofi - foto: ro.wikipedia.org

Sclavi pe o plantație de cartofi – foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1817 - A murit Martin Heinrich Klaproth, chimist german, unul dintre fondatorii chimiei anorganice; (n.01.12.1743).

Martin Heinrich Klaproth (n. 1 decembrie 1743 - d. 1 ianuarie 1817 la Berlin), chimist de origine germană - foto:  ro.wikipedia.org

Martin Heinrich Klaproth – foto: ro.wikipedia.org

Martin Heinrich Klaproth (n. 1 decembrie 1743 – d. 1 ianuarie 1817, Berlin) a fost un chimist și farmacist german, cel mai cunoscut pentru descoperirea a trei elemente chimice, uraniu (1789), zirconiu (1789) și ceriu (1803). Klaproth a fost și este considerat ca cel mai de seamă chimist german al timpului său.

 

1 ianuarie 1818 - A fost publicat romanul “Frankenstein sau Prometeul Modern” al lui Mary Shelley.

 

1 ianuarie 1823 - S-a născut Sándor Petőfi, poet romantic, unul dintre marii lirici ai poeziei ungare si reprezentant emblematic al al intelectualitatii revolutionare de la 1848 din Ungaria.

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun - d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare), poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania - foto - Petőfi Sándor 1848-ban (Barabás Miklós litográfiája): ro.wikipedia.org

Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun – d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) – foto – Petőfi Sándor 1848-ban (Barabás Miklós litográfiája): ro.wikipedia.org

Sándor Petőfi a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. A murit probabil pe campul de lupta la Albesti ,comitatul Tarnava Mare, in Transilvania, la 31 iulie 1849; („Nori”, „Apostolul”, „O seara acasa”).

 

1 ianuarie 1829 - A fost infiintat, la Iasi, „Divanul implinitor sau executiv”, format din sase membri alesi dintre boieri si confirmati de ocarmuirea rusa, si dintr-un delegat rus pentru problemele militare, pentru rezolvarea treburilor interne si a celor ridicate de intretinerea trupelor ruse care stationau in tara.

 

1 ianuarie 1831 - În Basarabia ţaristă sunt introduse ghildele.

 

1 ianuarie 1832 - A început aplicarea Regulamentului Organic în Moldova.

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie) - foto: istoria.md

Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie) – foto: istoria.md

Regulamentul organic a fost o lege organică cvasi-constituțională promulgată în 1831-1832 de către autoritățile imperiale rusești în Țara Românească și Moldova. Conservator în esență, documentul a inițiat totuși o perioadă de reforme, care au pus baza occidentalizării societății locale. Regulamentul a confirmat parțial guvernarea tradițională (inclusiv conducerea de către hospodari). Regulamentul a oferit celor două principate primul lor sistem comun de guvernare.

 

1 ianuarie 1834 - Gheorghe Şincai a fondat prima şcoală de fete din România.

 

1 ianuarie 1838 - A apărut la Braşov, în Transilvania, sub direcţia lui George Bariţiu, publicaţia “Foaie literară”, supliment al “Gazetei de Transilvania” (1 ianuarie 1838 – 25 iunie 1838), devenită la 2 iulie 1838 “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

Foaie pentru minte, inimă şi literatură - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Foaie pentru minte, inimă şi literatură – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Foaie pentru minte, inimă şi literatură a fost o revistă românească cu caracter cultural, supliment al Gazetei de Transilvania, apărută la Braşov între 2 iulie 1835 şi 24 februarie 1865 (cu unele întreruperi). La 1 ianuarie 1838 a apărut sub denumirea Foaie literară, ca la 2 iulie să revină la denumirea completă.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1848 - A intrat în vigoare Convenţia dintre Moldova şi Muntenia privind desfiinţarea vămii dintre cele două ţări, excepţie făcând sarea. Se formeaza o singură piaţă, protejată de un singur cordon vamal.

 

1 ianuarie 1854 - S-a născut Sir James George Frazer, etnograf, antropolog şi folclorist scoțian. (d. 1941)

James George Frazer (n. 1 ianuarie 1854, Glasgow - d. 7 mai 1941) a fost un autor, antropolog cultural şi social, teolog şi magistrat scoţian - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

James George Frazer – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

James George Frazer (n. 1 ianuarie 1854, Glasgow – d. 7 mai 1941) a fost un autor, antropolog cultural şi social, teolog şi magistrat scoţian. Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase şi sociale este Creanga de Aur (în original, The Golden Bough), o lucrare în 12 volume dedicată credinţelor şi practicilor religioase ale populaţiilor primitive. Opere

 

1 ianuarie 1855 - Apare săptămînal la Iaşi, Moldova, revista literară, ştiinţifică si istorică“România literară”, editată de Vasile Alecsandri( 1 / 13 ianuarie 1855 – 3 / 15 decembrie).În paginile revistei, Alecu Russo publică (în versiune proprie) poemul “Cîntarea României “.

 

1 ianuarie 1860 - A apărut la Bucureşti, “Revista Carpaţilor”, sub conducerea lui Gheorghe Sion.

 

1 ianuarie 1860 - S-a înfiinţat, la Paris, un Birou central de corespondenţă şi redacţie care avea menirea de a publica articole favorabile cauzei române.

 

1 ianuarie 1861 - A început Conferinţa naţională românească de la Sibiu, în cadrul căreia s-a cerut recunoaşterea politică a naţiunii române, independenţa sa şi oficializarea limbii române (1-4 ianuarie).

 

1 ianuarie 1863 - Războiul civil american – A intrat în vigoare Proclamația de emancipare redactată de către Abraham Lincoln.

Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864) -  foto: ro.wikipedia.org

Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864) – foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1863 - Primul caz sub Actul gospodăriilor de către Daniel Freeman pentru o fermă din Nebraska.

 

1 ianuarie 1863 - S-a născut Pierre de Coubertin, filosof, istoric si sociolog, organizatorul Jocurilor Olimpice moderne; (m. 2 septembrie 1937).

Pierre de Coubertin (n. 1 ianuarie 1863, Paris - d. 2 septembrie 1937, Geneva, Elveția), pedagog și istoric francez, fondatorul CIO și părintele Jocurilor Olimpice moderne - foto: ro.wikipedia.org

Pierre de Coubertin (n. 1 ianuarie 1863, Paris – d. 2 septembrie 1937, Geneva, Elveția), pedagog și istoric francez, fondatorul CIO și părintele Jocurilor Olimpice moderne – foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1864 - S-a nascut Alfred Stieglitz, parintele artei fotografice moderne; (d.13.07.1946).

 

1 ianuarie 1864 - S-a nascut George Washington Carver, botanist, chimist și agronom american. (d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama)

George Washington Carver (n. ianuarie 1864, lângă Diamond Grove, Missouri, SUA - d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama), botanist, chimist și agronom american - foto (Fotografie a lui George Washington Carver făcută de Frances Benjamin Johnston în 1906): ro.wikipedia.org

George Washington Carver (n. ianuarie 1864, lângă Diamond Grove, Missouri, SUA – d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama) – foto (Fotografie a lui George Washington Carver făcută de Frances Benjamin Johnston în 1906): ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1866 - A intrat în vigoare Codul Civil din România, alcatuit dupa modelul Codului napoleonean si al Codului civil italian, dar avea la baza si unele prevederi ale vechiului drept românesc.

 

1 ianuarie 1866 - A intrat în vigoare legea privind introducerea în România a sistemului metric.

 

1 ianuarie 1867 - A apărut, la Blaj, revista “Archivu pentru filologia şi istoria”, editată de Timotei Cipariu, prima revistă românească de filologie.

 

1 ianuarie 1868 - S-a născut I. Al. Bratescu-Voineşti, scriitor, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (“Întuneric şi lumină”, “Niculăiţă Minciună”, “Firimituri”); (m. 14 decembrie 1946).

 

1 ianuarie 1868 - În Transilvania, a aparut la Braşov (1868-1881) şi apoi la Sibiu (1881-1945), revista “Transilvania”, organ al “Asociaţiunii transilvănene pentru literatură română şi cultura poporului român”. Revista a fost condusă între anii 1868-1893 de George Bariţiu.

 

1 ianuarie 1868 - S-a născut George Murnu, scriitor şi istoric, membru al Academiei Române (“Românii din Bulgaria medievală”, “Studiu asupra elementului grec ante-fanariot în limba română”; (d.17.11.1957).

 

1 ianuarie 1873 - S-a deschis la Bucureşti, România, prima expoziţie de pictură şi sculptură organizată de nou înfiinţata “Societate a amicilor bele-artelor “. Pictorul Nicolae Grigorescu a participat cu 144 de lucrări care au avut un succes considerabil.

 

1 ianuarie 1874 - S-a înfiinţat la Bucureşti, Banca Marmorosch Blank.

Palatul Bancii Marmorosch Blank Bucuresti - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Palatul Bancii Marmorosch Blank Bucuresti – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Banca Marmorosch, Blank & Co a fost o bancă istorică românească înființată în 1848 de către Iacob Marmorosch. Acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank la 1 ianuarie 1864 și au pus bazele noii bănci , cu numele consacrat. A avut sediul în Palatul Băncii Marmorosch Blank din București. Este cunoscută pentru importanța pe care a avut-o la începutul anilor 1920, pentru implicarea în politica românească, dar și pentru răsunătorul ei faliment din 1931. A fost desființată în 1948.

 

1 ianuarie 1875 - S-a înfiinţat “Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti”.

 

1 ianuarie 1875 - A apărut, la Budapesta si Oradea (pâna în decembrie 1882), revista “Sezatoarea”, prima revista româneasca de folclor.

 

1 ianuarie 1877 - Regina Victoria a Regatului Unit a fost proclamată la Delhi Durbar, împărăteasă a Indiei.

Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra - d.22 ianuarie 1901, Isle of Wight), regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice - foto (Fotografie de Alexander Bassano, 1882): ro.wikipedia.org

Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra – d.22 ianuarie 1901, Isle of Wight) – foto (Fotografie de Alexander Bassano, 1882): ro.wikipedia.org

Victoria Alexandrina, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice

 

1 ianuarie 1878 - Apare la Sibiu, Transilvania, ziarul “Observatorul “, sub conducerea lui George Bariţiu. Ziarul va apărea pînă la 27 iunie 1885.

 

1 ianuarie 1880 - Ferdinand de Lesseps a început construcţia franceză a Canalului Panama.

 

1 ianuarie 1883 - S-a constituit la Paris, Franţa, grupul revoluţionar român, compus din Vintilă C.A.Rosetti, Alexandru A.Bădăran, Constantin Mille, Vasile G.Morţun, etc.

 

1 ianuarie 1883 - S-a născut William Joseph Donovan, american, directorul Oficiului pentru Studii Strategice in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; (d.08.02.1959).

 

1 ianuarie 1887 - S-a născut Wilhelm Canaris, amiral german. seful spionajului nazist. A fost executat la 9.04.1945 fiind acuzat de tradare.

Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg). șeful serviciului de spionaj militar german, Abwehr, pentru cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial, până în 1944, când a fost eliminat în urma activităților sale antihitleriste - foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg) – foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg). A fost șeful serviciului de spionaj militar german, Abwehr, pentru cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial, până în 1944, când a fost eliminat în urma activităților sale antihitleriste

 

1 ianuarie 1888 - A aparut, lunar la Blaj, revista muzicală şi literară “Muza română”, editată de Iacob Mureşanu. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1888 – 31 decembrie 1889; seria II – 1 ianuarie 1894 – septembrie 1895; seria III – 1 martie 1906 – 14 martie 1907.

 

1 ianuarie 1892 - Insula Ellis se deschide pentru a începe primirea imigranţilor în Statele Unite.

 

1 ianuarie 1893 - A apărut la Iaşi, România, “Revista critic-literară“, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.

 

1 ianuarie 1894 - A încetat din viaţă fizicianul Heinrich Hertz; Studiile sale asupra undelor electromagnetice sunt la originea telefonului fara fir. (n. 22 februarie 1857).

Heinrich Rudolf Hertz (n. 22 februarie 1857, Hamburg - d. 1 ianuarie 1894, Bonn) a fost un fizician german. A studiat la universitățile din München și Berlin. În 1883 a devenit docent privat pentru fizica teoretică la universitatea Christian-Albrecht din Kiel. Între 1885 și 1889 a predat ca profesor de fizică la universitatea tehnică din Karlsruhe. Din 1889 a fost profesor de fizică la Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität din Bonn. Hertz a murit la numai 37 de ani de granulomatoza lui Wegener - foto: ro.wikipedia.org

HeinrichHertz – foto: ro.wikipedia.org

Heinrich Rudolf Hertz (n. 22 februarie 1857, Hamburg – d. 1 ianuarie 1894, Bonn) a fost un fizician german. A studiat la universitățile din München și Berlin. În 1883 a devenit docent privat pentru fizica teoretică la universitatea Christian-Albrecht din Kiel. Între 1885 și 1889 a predat ca profesor de fizică la universitatea tehnică din Karlsruhe. Din 1889 a fost profesor de fizică la Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität din Bonn. Hertz a murit la numai 37 de ani de granulomatoza lui Wegener

 

1 ianuarie 1894 - A apărut la București revista bilunară Vatra condusă de Ion Luca Caragiale, George Coșbuc și Ioan Slavici. Deși revista se tipărea la București, publicul țintă era – cu precădere – cel din Ardeal. De altfel, revista era tipărită pe banii socrului lui Coșbuc la editura lui C. Sfetea. Revista, care a fost concepută în descendența revistelor Dacia literară și Tribuna, a apărut doar în 44 de numere, bilunare, până în august 1896.

 

1 ianuarie 1894 - A început folosirea Canalului navigabil din Manchester, Anglia cu o lungime de 58 km, destinat accesului direct la mare.

 

1 ianuarie 1895 - S-a născut J. Edgar Hoover, director american al FBI-ului (d. 02.05.1972).

John Edgar Hoover (n. 1 ianuarie 1895, la Washington, D.C. - d. 2 mai 1972, la Washington, D.C.) a fost directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) de la 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani. Până azi, J. Edgar Hoover a rămas cel mai mult timp în fruntea unei agenții americane, servind sub opt președinți, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon. După el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

John Edgar Hoover (n. 1 ianuarie 1895, la Washington, D.C. – d. 2 mai 1972, la Washington, D.C.) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

John Edgar Hoover a fost directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) de la 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani. Până azi, J. Edgar Hoover a rămas cel mai mult timp în fruntea unei agenții americane, servind sub opt președinți, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon. După el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI

 

1 ianuarie 1896 - Wilhelm Conrad Röntgen a anunţat descoperirea razelor X.

Radiografie cu raze X a mâinii lui Albert von Kölliker - foto: ro.wikipedia.org

Radiografie cu raze X a mâinii lui Albert von Kölliker – foto: ro.wikipedia.org

Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german. Ca profesor al universității Würzburg, studiind descărcările electrice în tuburi vidate, a descoperit în anul 1895 emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit radiații X care, după moartea sa și în pofida testamentului său, au fost denumite raze Röntgen. În anul 1901 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică Prima radiografie din lume a fost făcută de către Röntgen, care a surprins pe un cliseu fotografic oasele și inelul mâinii soției sale, savantul deducand că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X.

 

1 ianuarie 1897 - S-a născut prof.dr. Ana Aslan, medic specialist în gerontologie. A evidenţiat importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie Otopeni, sub numele de Gerovital; (m. 20 mai 1988).

 

1 ianuarie 1898 - New York City anexează teritoriile din comitatele înconjurătoare, creind City of Greater New York. Cele patru comitate iniţiale, Manhattan, Brooklyn, Queens şi Bronxul, sunt unite la 25 ianuarie în cadrul Insulei Staten pentru a crea oraşul modern al celor cinci comitate.

 

1 ianuarie 1899 - S-a încheiat dominaţia spaniolă în Cuba.

 

1 ianuarie 1901 - Cele şase colonii autonome (New South Wales, Victoria, South Australia, Tasmania, Western Australia şi Queensland) se unesc, formând Commonwealth of Australia, cu statut de dominion în cadrul Imperiului Britanic (din 1907). Provizoriu, capitala a fost stabilită la Melbourne.

 

1 ianuarie 1904 - A aparut lunar, la Cernăuţi şi Suceava, revista literară şi ştiinţifică “Junimea literară“, sub conducerea lui I.Nistor. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1904 – 1914; seria II – 1923-1939.

 

1 ianuarie 1907 - A aparut bilunar la Bucureşti, România, revista literară “Convorbiri “, sub conducerea lui Mihail Dragomirescu. După un an revista va fi redenumită “Convorbiri critice” şi va apărea pînă la 25 decembrie 1910 şi în 1935.

 

1 ianuarie 1907 - A aparut la Bucureşti, România, lunar, apoi săptămînal, revista “Floarea darurilor “, sub conducerea lui Nicolae Iorga. “Floarea darurilor” a fost prima revistă românească de popularizare a literaturii străine si a apărut pînă la 30 decembrie 1907.

 

1 ianuarie 1912 - Revoluţia din anii 1911–1913 înlătura dinastia manciuriana, China proclamându–se republica.(R.P.Chineza s–a proclamat la 1 oct. 1949).

 

1 ianuarie 1912 - S-a născut englezul Kim Philby, spion sovietic, general in KGB ( spionajul sovietic) ; (d. 11.05.1988).

 

1 ianuarie 1914 - La St. Petersburg, Florida, intră în funcţiune prima companie aeriană din lume, St. Petersburg Tampa Airboat Line.

 

1 ianuarie 1919 - S-a născut Jerome D. Salinger (“De veghe în lanul de secară”);(d.27.01.2010).

 

1 ianuarie 1922 - S-a născut Rocky Graziano, campion pugilist american; (d. 22.05.1990).

 

1 ianuarie 1923 - S-a născut Ion Gavrilă Ogoranu, celebru luptător în munți, împotriva comunismului (d. 2006)

Ion Gavrilă Ogoranu (n. 1 ianuarie 1923, Gura Văii, comuna Recea, județul Făgăraș; d. 1 mai 2006, comuna Sântimbru, sat Galtiu, județul Alba) a fost un celebru luptător în munți, împotriva comunismului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Gavrilă Ogoranu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ion Gavrilă Ogoranu (n. 1 ianuarie 1923, Gura Văii, comuna Recea, județul Făgăraș; d. 1 mai 2006, comuna Sântimbru, sat Galtiu, județul Alba) a fost un celebru luptător în munți, împotriva comunismului. În memoriile sale, mărturisește că aflat în anul 1976, pe când era anchetat la Securitate, la Rahova, că în acte, localitatea sa de naștere era Iași, județul Făgăraș (așa i-a spus anchetatorul și securistul Nagy). A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș. Este îngropat la 4 mai 2006 in cimitirul comunei Sântimbru – sat Galtiu, județul Alba. În 2008 a fost înființată fundația Ion Gavrilă Ogoranu.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1925 - Americanul Edwin Hubble a anunțat descoperirea unei alte galaxii în afară de Calea Lactee – Andromeda.

Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Marshfield, Missouri – d. 28 septembrie 1953, San Marino, California), astronom și cosmolog american, fondatorul astronomiei extragalactice - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Edwin Powell Hubble  – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Marshfield, Missouri – d. 28 septembrie 1953, San Marino, California), astronom și cosmolog american, fondatorul astronomiei extragalactice.

 

1 ianuarie 1925 - S-a înfiinţat legaţia româna de la Tirana, Albania.

 

1 ianuarie 1927 - S-a născut Maurice Béjart, dansator şi coregraf francez (muzicalul „The Green Queen”, baletele „Bolero”, „Ninth Symphony”, „Fire bird”, „Nijinsky, Clown of God”, „Notre Faust”, („Ballets de l´Etoile”, „Pasărea de foc”, „Ballets Romantiques”); (d. 22.11.2007).

 

1 ianuarie 1927 - România ratifică Convenţia de la Berna, Elveţia, pentru protecţia operelor literare şi artistice. Această convenţie a fost completată şi revizuită în mai multe rînduri.

 

1 ianuarie 1928 - A murit Valeriu Branişte, publicist si om politic, membru de onoare al Academiei Române; (n.10.01.1869).

 

1 ianuarie 1929 - S-a născut Nicolae Linca, fost boxer, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice (Melbourne, 1956); (d. 27 iunie 2008).

 

1 ianuarie 1934 - A fost inaugurată cea mai cunoscuta inchisoare din lume, situata pe insula izolata omonima din Golful San Francisco, Alcatraz, cand primul grup de prizonieri a sosit aici. În 1972, cladirea a fost demolata, iar insula a fost declarata parc national.

Panorama Alcatraz - foto: ro.wikipedia.org

Panorama Alcatraz – foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1934 - S-a născut Gheorghe Dinică, actor român de teatru și film (d. 2009)

Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, dar 1 ianuarie 1934 – în acte oficiale, București – d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: “cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”. (filme: “Felix şi Otilia”, “Ilustrate cu flori de cîmp”, “Patul conjugal”)

 

1 ianuarie 1935 - În Turcia au fost abolite titlurile și sunt introduse numele de familie. Titlul era un nume primit sau moștenit de către nobili pentru a sublinia poziția privelegiată a acestor persone. În unele țări ( ex.Marea Britanie), tradiția de a acorda titluri se păstrează pînă astăzi.

 

1 ianuarie 1936 - A aparut bilunar la Iaşi, România, revista “Însemnări ieşene”. A fost o publicație democratică apărută la Iași între 1 ianuarie 1936 și 1 octombrie 1940 sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, George Topârceanu (până în mai 1937), Mihai Codreanu și Grigore T. Popa (până în 1940). Revista avea un profil destul de larg, incluzând articole și studii, eseuri, versuri, nuvele, cronici literare, teatrale, artistice, muzicale, recenzii de cărți, etc. Ea proclama ideea: „specificul național și limba populară trebuie să-și urmeze valorificarea în arta scrisă.” Deși a avut o durată de viață scurtă, de numai 5 ani, ea a reușit să se impună rapid pe scena culturală a epocii.

 

1 ianuarie 1936 - A aparut la Bucureşti, România, revista “Preocupări literare“, sub direcţia lui P.Haneş. Revista va apărea pînă în aprilie 1943.

 

1 ianuarie 1939 - A aparut la Iaşi, România, “Jurnalul literar“, foaie săprămînală de critică şi informaţie literară, sub conducerea lui George Călinescu. Publicaţia va apărea din 1 ianuarie la 31 ianuarie 1939 şi a doua serie la Bucureşti în 1947-1948.

 

1 ianuarie 1942 - Reprezentanţii a 26 de state care luptau împotriva Axei, au anunţat că acceptă propunerile cuprinse în Carta Atlantică şi au semnat “Declaraţia pentru Natiunile Unite”. Acest document folosea pentru prima oară termenul de “naţiuni unite”, sugerat de preşedintele american Roosevelt si stipula că nici una dintre părţi nu va semna o pace separată cu Germania şi va lupta pînă la înfrîngerea acesteia.

 

1 ianuarie 1942 - S-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român de teatru şi film (d. 2008).

Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș – d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune.  (filme: “Semnul şarpelui”, “Masca de argint”, “Craii de Curtea Veche”)

 

1 ianuarie 1943 - În mesajul de Anul Nou, transmis la radio, ca si in cuvantarea tinuta in fata corpului diplomatic, Regele Mihai lasa să se înteleagă dorința romanilor de a iesi din razboi. Ambasadorul Germaniei, Killinger, a protestat, iar maresalul Antonescu a cerut Regelui inlaturarea lui Mocsonyi-Starcea, maresalul Curtii, cel care intocmise acest mesaj. Regele a refuzat cererea.

 

1 ianuarie 1948 - Revista “Flacăra” a reapărut sub conducerea lui Eugen Jebeleanu.

 

1 ianuarie 1949 - S-a infiintat, la Bucuresti, Institutul de Lingvistică primul director a fost Iorgu Iordan. Din 25 noiembrie 1994, la sarbatorirea a 45 de ani de la crearea institutului, a luat numele primului sau director, propunerea membrilor sai fiind aprobata prin hotarare a Prezidiului Academiei si oficializata prin HG nr. 503/1998.

 

1 ianuarie 1949 - S-a înfiinţat Filarmonica de Stat din Sibiu.

Filarmonica de Stat - Sala Thalia (Teatrul vechi) (Sibiu) - foto preluat de pe wikimapia.org

Filarmonica de Stat – Sala Thalia (Teatrul vechi) (Sibiu) – foto preluat de pe wikimapia.org

 

1 ianuarie 1952 - A fost creată Orchestra Simfonica din Berlin, la inițiativa profesorului și compozitorului Kurt Sanderling.

 

1 ianuarie 1958 - A fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) prin intrarea în vigoare a Tratatului privind crearea CEE, semnat la Roma, la 25.03.1957. Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 01.01.1993, CEE devine Uniunea Europeană.

Harta Uniunii Europene foto: ro.wikipedia.org

Harta Uniunii Europene
foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1959 - Președintele Cubei, Fulgencio Batista, a fugit din țară, lăsând-o pe aceasta sub controlul forțelor revoluționare ale lui Fidel Castro.

Generalul Fulgencio Batista (n. 16 ianuarie 1901, Banes, Protectoratul Statelor Unite asupra Cubei – d. 6 august 1973, Marbella, Spania franchistă) a fost un ofițer militar, politician și dictator cubanez (Batista in 1938) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Batista in 1938 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Generalul Fulgencio Batista (n. 16 ianuarie 1901, Banes, Protectoratul Statelor Unite asupra Cubei – d. 6 august 1973, Marbella, Spania franchistă) a fost un ofițer militar, politician și dictator cubanez. Batista a fost conducătorul militar de facto al Cubei între 1933 și 1940 și președinte de jure al Cubei între 1940 și 1944, după câștigarea alegerilor.

După succesul din cursa prezidențială din 1952, Batista a participat din nou la alegeri în anul 1954, fără a avea un contra-candidat, și a condus țara până la înmânarea puterii din ultima zi a anului 1958. Cauza acestui eveniment a fost agitația politică cauzată de o insurgență multi partidă, compusă preponderent din studenți. Mișcarea de guerilă a lui Fidel Castro a fost unul dintre grupurile implicate în Revoluția cubaneză. S-a aproximat la 20 000 numărul oamenilor uciși în timpul regimului Batista ca urmare a represiunii politice, majoritatea lor fiind torturați.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org

 

1 ianuarie 1960 - A murit Margaret Sullavan, actriţă americană; (n. 16.05.1911).

 

1 ianuarie 1962 - Grupul The Beatles s-a prezentat la celebra audiţie din studioul DECCA, in Londra. Producătorul Dick Rowe a intrat în istorie, pentru că i-a refuzat.

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, "The Beatles" este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă. În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX. În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960 - foto: ro.wikipedia.org

The Beatles – foto: ro.wikipedia.org

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie). Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc.

Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă. În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX.

În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic. În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor. În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960

 

1 ianuarie 1962 - Proclamarea independenţei fata de Noua Zeelanda a statului Samoa de Vest. Sărbătoarea naţională (ziua naţională se sărbătoreşte, însă, la 1 iunie, din cauza condiţiilor climaterice).

 

1 ianuarie 1965 - A fost marcată prima acțiune de rezistență organizata pe teritoriul Israelului, de catre Organizatia palestiniana “Al-Fatah”.

 

1 ianuarie 1968 - S-a născut Ovidiu Ohanesian, jurnalist român la cotidianul România Liberă, răpit în Irak la 28 martie 2005; (n.Bucuresti).

Ovidiu Ohanesian (n. 1 ianuarie 1968, București) este un jurnalist român - foto preluat de pe facebook.com

Ovidiu Ohanesian - foto preluat de pe facebook.com

Ovidiu Ohanesian (n. 1 ianuarie 1968, București) este un jurnalist român la cotidianul România Liberă, răpit în Irak la 28 martie 2005 împreună cu cameramanul Sorin Mișcoci și jurnalista Marie Jeanne Ion. Ei au fost eliberați la 22 mai 2005, cu toate că nu a fost îndeplinită cererea inițială a răpitorilor (Brigăzile Mouadh Ibn Jabal) și anume retragerea celor 860 de soldați români din Irak.

 

1 ianuarie 1972 - A încetat din viaţă Maurice Chevalier, actor și cântăreț francez (n. 1888)

Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru şi film) şi un cântăreţ de operetă - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maurice Chevalier – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru şi film) şi un cântăreţ de operetă (“Văduva veselă”, “Locotenentul surîzător”).

 

1 ianuarie 1973 - Aderarea Marii Britanii, a Danemarcei si a Irlandei la Comunitatea Economica Europeana. Populatia Norvegiei a refuzat, prin referendum, intrarea in Europa unita. Europa celor 9 ajunge astfel de la 60 de milioane la 260 milioane de locuitori.

 

1 ianuarie 1977 - Disidenţii cehoslovaci publică manifestul vizând drepturile şi libertăţile omului (“Charta 77″).

 

1 ianuarie 1981 - Grecia a devenit stat membru al Comunităţii Europene.

 

1 ianuarie 1992 - A murit Grace Hopper, pionier american în domeniul calculatoarelor; (n. 09.12.1906).

 

1 ianuarie 1993 - Cehia şi Slovacia s-au separat. Potrivit legii constituţionale privind disparitia Cehoslovaciei, Republica Cehă şi Republica Slovacă devin state independente, succesoare ale fostei Republici Cehoslovacia, după 74 de ani de convieţuire.

 

1 ianuarie 1994 - A intrat în vigoare Acordul Nord-American al Liberului Schimb (NAFTA), semnat la 17 decembrie 1992 de SUA, Mexic şi Canada.

 

1 ianuarie 1999 - A fost implementată moneda europeană unică, Euro,  pentru început în formă electronică.

 

1 ianuarie 2000 - Limba arabă devine unica limbă oficială în Tunisia, în detrimentul limbii franceze, utilizată până în acest an pe scară largă în administraţia ţării.

 

1 ianuarie 2002 - Moneda euro a fost introdusă în 12 ţări din Uniunea Europeană – Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania.

foto: ro.wikipedia.org

foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 2003 - A încetat din viaţă intr-un accident auto Dumitru Tinu, ziarist, director la cotidianul “Adevărul” si al Clubului Român de Presă (CRP); (n. 21 octombrie 194, Coteana, jud. Olt ).

 

1 ianuarie 2004 - Irlanda devine primul stat care interzice fumatul în localurile publice.

 

1 ianuarie 2005 - A murit Shirley Chisholm, prima femeie de culoare membră a Congresului Statelor Unite; (n. 30.11.1924).

 

1 ianuarie 2005 - În România, s-a constituit Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC). Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) a fost un organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

ANPDC avea rolul de a asigura respectarea și promovarea drepturilor copilului pe teritoriul României. ANPDC a fost înființată în anul 2001, prin Ordonanță de urgență a Guvernului, sub numele de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA). De la data de 1 ianuarie 2005, instituția a fost redenumită în Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.

Atribuțiile în domeniul adopției au fost preluate la acel moment de Oficiul Român pentru Adopții. La data de 26 noiembrie 2009, ANPDC a fost desființată, atribuțiile instituției fiind preluate de Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC)

 

1 ianuarie 2007 - România și Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene.

Traian Băsescu semnează, alături de premierul Călin popescu-Tăriceanu, Tratatul de Aderare la UE. 25 aprilie 2005, abația Neumunster din Luxemburg - foto: fluierul.ro

Traian Băsescu semnează, alături de premierul Călin popescu-Tăriceanu, Tratatul de Aderare la UE. 25 aprilie 2005, abația Neumunster din Luxemburg – foto: fluierul.ro

 

1 ianuarie 2007 - Slovenia a adoptat oficial moneda unică europeană.

 

1 ianuarie 2007 - Timp de un an de zile, Sibiul împarte împreună cu Luxemburg titlul de capitală europeană a culturii.

Sibiu: Muzeul Brukenthal și Primăria din Piața Mare - foto: ro.wikipedia.org

Sibiu: Muzeul Brukenthal și Primăria din Piața Mare – foto: ro.wikipedia.org

 

1 ianuarie 2008 - Cipru și Malta aa adoptat oficial moneda unică europeană.

 

1 ianuarie 2012 - Tănarul moldovean Vadim Pisari a fost ucis de un membru al trupelor de mentinere a pacii rusesti din Transnistria, în timp ce se îndrepta spre casă.

Vadim Pisari - foto preluat de pe www.timpul.md

Vadim Pisari – foto preluat de pe www.timpul.md

Moartea lui Vadim Pisari a stârnit un val de proteste în Moldova și Europa și a repus pe tapet legitimitatea prezenței soldaților ruși în regiune. Vadim Pisari (n. 8 mai 1993 – d. 1 ianuarie 2012) a fost împușcat de un pacificator rus cu gloanțe interzise de ONU, la punctul de trecere de la Pîrîta, Dubăsari pe 1 ianuarie 2012. Federația Rusă a fost condamnată la CEDO și printr-un verdict din 21 aprilie 2015 a fost obligată să platească familiei lui Vadim Pisari despăgubiri sub forma prejudiciului moral în sumă de 35.000 euro și 5.580 euro costuri și cheltuieli pentru asistența juridică.

 

1 ianuarie 2014 - Letonia a adoptat oficial moneda moneda unică europeană.

 

1 ianuarie 2017 - Un club de noapte din Istanbul, cel mai populat oraș din Turcia, a fost atacat de persoane înarmate. Cel puțin 39 de oameni au murit în timp ce motivele atacatorului sunt încă necunoscute.

 

1 ianuarie 2019 - România a preluat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene

foto preluat de pe www.romania2019.eu

În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va exercita primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe fundalul unei agende europene marcate de evoluții politice și dosare cu un impact decisiv asupra viitorului Uniunii. Procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierea bugetului Uniunii pentru perioada 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019, precedate de o campanie cu mize politice majore și mesaje cu potențial de dezinformare și diviziune la nivel european, vor spori complexitatea agendei Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

În contextul unor astfel de provocări, România își propune să promoveze pe parcursul mandatului său o viziune pragmatică, axată pe principiul coeziunii europene pe toate palierele: politic, economic, social. Acționând sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea de soluții care să reflecte deopotrivă interesele statelor membre și viziunea instituțiilor europene, răspunzând astfel idealului unei Europe solidare, unite și puternice.
cititi mai mult pe www.romania2019.eu

 

1 ianuarie 2021 - Regatul Unit a completat procesul de retragere din Uniunea Europeană după o perioadă de tranziție de 11 luni, devenind țară terță.

La 1 ianuarie 2021 intră în vigoare, în format provizoriu, Acordul de Cooperare şi Comerţ Uniunea Europeană-Marea Britanie, document istoric care marchează părăsirea Pieţei Unice Europene şi a Uniunii Vamale de către statul britanic şi, totodată, încheie perioada de tranziţie după Brexit la nivelul relaţiilor dintre Regatul Unit şi blocul comunitar stabilind cadrul viitor de funcţionare la nivel comercial între aceştia.

La 24 decembrie 2020, echipele de negociere ale guvernului Marii Britanii şi Uniunii Europene au ajuns la un acord, de principiu, privind Acordul de Cooperare şi Comerţ UE-Marea Britanie, potrivit agenţiilor internaţionale de presă şi portalului https://eulawlive.com.
cititi mai mult pe www.agerpres.ro