Tăierea Împrejur cea după Trup a Domnului este unu din sărbătorile cele mai vechi al Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Biserica Ortodoxă, prăznuit la opt zile după Nașterea Domnului, pe 1 ianuarie.
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului – miniatură din Menologul lui Vasile al II-lea al Bizanţului, 979-984 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Domnul S-a tăiat împrejur în ziua a opta, când i s-a pus și numele Iisus – așa cum a spus arhanghelul Gavriil -, după cum spune evanghelistul Luca:
„Și când s-au împlinit opt zile, ca să-L taie împrejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de înger, mai înainte de a se zămisli în pântece” (Luca 2, 21).
Domnul s-a supus legii tăierii împrejur (Facerea 17, 10-12) ca să arate că împlinește Legea lui Moise a Vechiului Testament, înainte să o desăvârșească în Noul Legământ al poporului credincios cu Dumnezeu.
Căci întru El locuiește, trupește, toată plinătatea Dumnezeirii, și sunteți deplini întru El, Care este cap a toată domnia și stăpânirea. În El ați și fost tăiați împrejur, cu tăiere împrejur nefăcută de mână, prin dezbrăcarea de trupul cărnii, întru tăierea împrejur a lui Hristos.
(Coloseni 2:9-11).
Sfinții Părinți explică faptul că Domnul, Creatorul Legii, a fost tăiat împrejur pentru a le oferi oamenilor un exemplu despre cât de fidel ar trebui să fie împlinite rânduielile divine.
Domnul a fost tăiat împrejur pentru ca mai târziu nimeni să nu se îndoiască că El a luat cu adevărat trup omenesc și că Întruparea lui nu a fost doar o iluzie, așa cum susțineau anumiți eretici dochetiști.
Imnografie
Tropar la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului
Glasul 1:
Cel Ce șezi pe Scaunul cel în chipul focului, întru cele de sus, împreună cu Părintele Cel fără de început şi cu Dumnezeiescul Duh, ai binevoit a Te naşte pe pământ din Fecioară, Maica Ta, care nu știe de bărbat, Mântuitorule Iisuse. Pentru aceasta ai și fost tăiat împrejur a opta zi ca un Om. Slavă Sfatului Tău Celui Preabun; Slavă rânduielii Tale; Slavă smereniei Tale, Unule Iubitorule de oameni.
Condacul la Praznicul Tăierii împrejur cea după Trup a Domnului
Glasul al 3-lea:
Fecioara astăzi…
Domnul tuturor rabdă tăiere împrejur și taie ca un Bun greșelile celor muritori. Dă lumii, astăzi, mântuire, iar ierarhul Ziditorului, purtătorul de lumină și Dumnezeiescul preot al lui Hristos, Sfântul Vasile, se bucură întru cei de sus.
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului
Tăierea Împrejur cea după trup a Domnului – foto preluat de pe doxologia.ro
Împlinindu-se opt zile de la Naștere, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit a primi tăierea împrejur, pe de o parte ca să împlinească legea, cum spune în Evanghelie: „N-am venit să stric legea, ci s-o împlinesc”, pentru că El se supunea legii, ca pe cei vinovați și robiți de dânsa să-i facă liberi, precum zice apostolul: „A trimis Dumnezeu pe Fiul Său, Care S-a născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere”; iar pe de alta ca să se arate că a luat trup adevărat și să astupe gurile eretice, care ziceau că Hristos n-ar fi luat trup omenesc, ci cu nălucire S-ar fi născut.
Drept aceea, S-a tăiat împrejur, ca să fie arătat omenirii; pentru că de nu S-ar fi îmbrăcat cu trupul nostru, apoi cum ar fi fost cu putință să se taie împrejur nălucirea, iar nu trupul, fiindcă grăiește Sfântul Efrem Sirul: „Dacă n-a fost trup, pe cine a tăiat Iosif împrejur? Cel ce a fost cu trup adevărat S-a și tăiat împrejur ca un om, și cu sângele Său S-a roșit Pruncul, ca un fiu omenesc și, durându-L, plângea, precum se cădea firii omenești”.
Pentru aceea S-a tăiat împrejur la trup, ca să ne aducă nouă duhovnicească tăiere împrejur; pentru că, sfârșindu-se legea cea veche, care era după trup, a început cea nouă, duhovnicească. Precum omul cel vechi, trupesc, tăia împrejur pe omul cel simțit, așa și cel duhovnicesc este dator a-și tăia împrejur patimile cele sufletești: iuțimea, mânia, zavistia, mândria, necurăția și alte păcate. Iar a opta zi S-a tăiat împrejur, scriidu-ne nouă cu sângele Său viața cea viitoare, care de învățători se socotește a fi a opta zi. Astfel, Ștefan, făcătorul canonului din această zi, în cântarea a patra, zice: „Închipuiește viața cea neîncetată a veacului al optulea ce va să fie, în care Stăpânul S-a tăiat împrejur”. Sfântul Grigorie de Nissa grăiește așa: „Cea de a opta zi s-a așezat prin lege, ca veacul al optulea, ce va să fie prin optime, să mi-l însemneze mie”.
Se cuvine a ști și aceasta: că tăierea împrejur în Așezământul cel vechi era rânduita în chipul Botezului și al curățirii păcatului strămoșesc, măcar că acela nu se curăța cu totul prin tăierea împrejur, până la sângele lui Hristos cel de voie vărsat pentru noi, pentru că tăierea împrejur era numai închipuire a înainte curățirii celei adevărate, iar nu adevărată curățire, pe care a săvârșit-o Domnul nostru, scoțând păcatul din mijlocul lumii și pironindu-l pe Cruce. Iar în loc de tăierea împrejur din legea cea veche, a legiuit Botezul darului celui nou, care este din apă și duh. Tăierea împrejur a fost atunci ca o pedeapsă pentru păcatul cel întâi făcut și spre semnul acesta, cum că pruncul ce se taie împrejur este zămislit întru fărădelegi, după cuvântul lui David: …în păcate m-a născut maica mea; pentru care rana rămâne pe trupul pruncului.
Dar Domnul nostru era fără de păcat, deși în toate S-a asemănat nouă, în afară de păcat; precum șarpele de aramă făcut de Moise în pustie era șarpe numai cu asemănarea, dar fără veninul șarpelui, așa și Hristos era om adevărat, dar nepărtaș păcatului omenesc și S-a născut din Maică fără de prihană și fără de bărbat, mai presus de fire.
Nu se cădea Lui să rabde acea rană a păcatului, adică a tăierii împrejur, după lege, ca unul Care era fără de păcat și dătător de lege, dar de vreme ce a venit să ia asupra Sa păcatele a toată lumea, după cum grăiește Apostolul: Neștiind de păcat, pentru noi s-a făcut păcat; deci că și cum ar fi fost păcătos, a suferit tăierea împrejur, fiind fără de păcat. Apoi mai mare smerenie a arătat Stăpânul nostru în tăierea împrejur decât în nașterea Sa.
Pentru că prin naștere a luat asupra Sa numai chipul omenesc, după cum grăiește Apostolul: Întru asemănarea omenească făcându-Se și cu chipul S-a aflat că omul, iar prin tăierea împrejur a luat asupra Sa chipul păcătosului, suferind ca și un păcătos rana cea rânduita pentru păcat. Pentru ceea ce nu era vinovat a pătimit ca un vinovat, cum grăiește David: Cele ce n-am jefuit, atunci am plătit; de care păcat nu sunt părtaș, pentru acela am suferit durerea tăierii împrejur.
Deci, a voit ca să primească tăiere împrejur, începând înainte de a pătimi pentru noi, și gustând acel pahar, pe care voia să-l bea până în sfârșit, grăind pe Cruce: Săvârșitu-s-a. Vărsa picături de sânge dintr-o parte a trupului, până ce din tot trupul va curge sângele pâraie; în pruncie începe a răbda și la pătimire se deprindea; ca, atunci când va fi bărbat desăvârșit cu vârsta, să rabde cu înlesnire patimile cele mai cumplite: pentru că din tinerețe se cuvine omului a se deprinde la nevoințele cele bărbătești. Viața omenească este plină de osteneli, fiind că o zi, având nașterea dimineața, iar seara sfârșitul; că de dimineață, adică din scutece, Omul – Dumnezeu Hristos iese la lucrul Său prin osteneli, fiind în osteneli din tinerețe și spre lucrarea Sa până în seara aceea când soarele s-a întunecat și s-a făcut întuneric pe tot pământul până la al nouălea ceas; căci grăiește către iudei: Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez.
Dar ce lucrează Domnul nostru? Mântuirea noastră; căci mântuire a lucrat în mijlocul pământului. Iar ca s-o lucreze desăvârșit, se apucă de dimineață, adică din tinerețe de lucru, începând a răbda durere trupească și cu inima suferind pentru noi ca pentru fiii Săi, până ce se va închipui întru noi Hristos. De dimineață, cu sângele Său începe a semăna, ca spre seară să adune rodul cel frumos al răscumpărării noastre.
Apoi s-a pus numele fericitului prunc „Iisus”, nume care s-a dat din cer de Arhanghelul Gavriil în vremea când a binevestit Preacuratei Fecioare zămislirea Lui și mai înainte până a nu se zămisli în pântece, adică mai înainte până a nu se învoi Preasfânta Fecioară cu cuvintele binevestitorului, sau mai înainte până a nu zice: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Pentru că la acele cuvinte ale ei, îndată Cuvântul lui Dumnezeu trup s-a făcut, sălășluindu-Se în preacuratul și preasfântul Ei pântece.
Deci, acest preasfânt nume, Iisus, care s-a spus de înger mai înainte de zămislire, I s-a dat la tăierea împrejur Domnului Hristos, ca o încredințare despre mântuirea noastră; pentru că „Iisus” înseamnă „Mântuitor”, precum mai înainte a tălmăcit același înger lui Iosif, în vis, arătându-se și zicându-i: Vei da numele Lui „Iisus”, pentru că Acela va mântui pe poporul Său din păcate. Încă și Sfântul Apostol Petru, mărturisind despre numele lui Iisus, zicea: Nu este întru nimeni altul mântuire, pentru că nu este nici un alt nume sub cer, dat între oameni, întru care se cade a ne mântui.
Acest mântuitor nume, Iisus, mai înainte de toți vecii era pregătit în sfatul Sfintei Treimi, și până acum păzit spre a noastră mântuire; iar acum ca un mărgăritar de mult preț s-a adus spre răscumpărarea neamului omenesc din vistieriile cele cerești și s-a dat prin Iosif, întru adeverirea tuturor; apoi cele neștiute și cele tăinuite ale înțelepciunii lui Dumnezeu, întru numele acesta s-au arătat. Acest nume ca un soare a strălucit lumii, după cum grăiește prorocul: Va răsări vouă, celor ce vă temeți de numele Meu, soarele dreptății.
Ca un mir bine mirositor a umplut lumea de bună mireasmă. Ca un mir este vărsat numele Său, nu ținut în vas, ci vărsat; căci până când mirul este în vas, până atunci mireasma lui este înăuntru; iar când se varsă, îndată bună lui mireasmă umple văzduhul. Puterea numelui lui Iisus era tăinuită în sfatul cel mai înainte de veci, acoperindu-se ca într-un vas; iar după ce din cer s-a vărsat pe pământ acest nume, îndată că niște mir plin de aromate, prin bună mirosire a darului, de la vărsarea pruncescului sânge la tăierea împrejur, a umplut lumea. Și toată lumea acum mărturisește că Domnul Iisus Hristos este întru slava lui Dumnezeu Tatăl.
Arătată s-a făcut puterea numelui lui Iisus, căci acest minunat nume a mirat pe îngeri, a bucurat pe oameni și a înfricoșat pe diavoli, pentru că și diavolii cred în El și se cutremură. Apoi de numele acesta tremură iadul, tremură cele dedesubt, se scutură puterea întunericului, cad cei ciopliți, se gonește întunericul idoleștii îndrăciri; iar lumina dreptei credințe răsare și luminează pe tot omul ce vine în lume.
La acest nume preamare al lui Iisus tot genunchiul se pleacă, al celor cerești, al celor pământești și al celor de dedesubt. Acest nume al lui Iisus este armă tare asupra potrivnicilor, precum zice Sfântul Ioan Scărarul: „Totdeauna cu numele lui Iisus să bați pe cei potrivnici, pentru că armă mai tare decât aceasta nu vei afla nici în cer, nici pe pământ”. Acest nume preascump, Iisus, o! cât de dulce este inimilor celor ce iubesc pe Iisus Hristos! O! cât este de dorit celui ce-L are pe El! Căci Iisus este iubire și dulceață. Acest preasfânt nume Iisus, o! cât este de iubit robului și legatului pentru Iisus, celui robit pentru dragostea Lui!
În minte să fie Iisus, pe limbă Iisus; Iisus se crede cu inima întru dreptate, Iisus se mărturisește cu gura spre mântuire. Ori umblând, ori șezând, ori ceva lucrând, Iisus să fie pururea înaintea ochilor. N-am crezut – zice Apostolul –, a ști ceva între voi, fără numai pe Iisus; căci Iisus, celui ce se plânge către Dânsul, îi este luminare a minții, frumusețe a sufletului, sănătate a trupului, veselie a inimii, ajutor întru necazuri, bucurie întru mâhnire, iar iubitorului Său, plată și răsplătire.
S-a scris cândva numele cel nespus al lui Dumnezeu – după cum povestește Ieronim – pe o tăbliță de aur, ce se purta pe capul arhiereului celui mare. Se scrie acum dumnezeiescul nume al lui Iisus cu sângele cel vărsat la a Lui tăiere împrejur, și se scrie nu în aur, materialnic, ci duhovnicesc, adică în inimile și în gurile robilor lui Iisus, precum s-a scris întru a Apostolului Pavel, despre care s-a zis: Vas ales Îmi este acesta, ca să poarte numele Meu. Apoi ca o preadulce băutură, preadulcele Iisus dorește să fie purtat numele Său în vas; căci cu adevărat dulce este celor ce-l gustă cu dragoste, despre care se grăiește în psalmi: Gustați și vedeți că bun este Domnul. Pe acela gustându-l prorocul, strigă: Iubi-Te-voi, Doamne, virtutea mea.
Pe Acesta gustându-l Apostolul Petru, zice: Iată, noi am lăsat toate și în urma Ta am mers, căci către cine altul să mergem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Prin această dulceață li s-au îndulcit sfinților pătimitori chinurile cele amare, încât și de cea mai amară moarte nu s-au temut, ci strigau, zicând: Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Dumnezeu? Necazul, primejdia sau sabia? Nici moartea, nici viața, fiindcă dragostea este mai tare ca moartea.
Deci în care vas dorește să se poarte cu adevărat acea dulceață a numelui lui Iisus? În cel de aur, ca aurul lămurit în ulceaua primejdiilor și a necazurilor, care ca și cu niște pietre scumpe se împodobește cu rănile cele suferite pentru Iisus, strigând: Eu rănile Domnului Iisus pe corpul meu le port. Un vas ca acesta trebuie acelei dulceți.
În unul ca acesta numele lui Iisus dorește să fie purtat. Nu în zadar Iisus, la luarea numelui Său, varsă sânge în tăierea împrejur, voind aceasta, ca vasul, ce va purta numele Său, să se roșească cu sânge. Că după ce Domnul a câștigat vas ales numelui Său pe Apostolul Pavel, îndată a adăugat, zicând: Eu îi voi spune, câte i se cade lui să pătimească pentru numele Meu. Caută la vasul Meu, cel sângerat și rănit. Așa se scrie numele lui Iisus, cu roșeala sângelui, cu durerile și chinurile celor ce până la sânge suferă, nevoindu-se împotriva păcatului.
Deci, te sărutăm, cu dragoste, o, preadulce nume al lui Iisus, ne închinăm cu osârdie preasfântului Tău nume, o! preadulce și întru tot îndurate Iisuse, lăudăm numele Tău cel preamare, Mântuitorule Iisuse, umilindu-ne față de sângele cel vărsat în tăierea împrejur! Pruncule cel fără de răutate și Doamne cel desăvârșit! Și ne rugăm bunătății Tale celei mari, pentru preasfânt numele Tău, pentru preascump sângele Tău ce s-a vărsat, și pentru Maica Ta cea fără de prihană, care fără stricăciune Te-a născut, să reverși asupra noastră mila Ta cea bogată, să îndulcești inimile noastre prin Tine însuți Iisuse, să aperi și să ne îngrădești de pretutindeni cu numele Tău!
Însemnează-ne și ne pecetluiește pe noi robii Tăi cu acest nume, Iisuse, ca și în veacul ce are să fie, ai Tăi să fim și cu îngerii să slăvim preacinstitul și de mare cuviință numele Tău, Iisuse, și să-l cântăm în veci. Amin.
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Sfântul Vasile cel Mare (330-379) a fost un mare Sfânt Părinte al Bisericii Răsăritene, arhiepiscop al Cezareei Capadociei, teolog și autor de scrieri ascetice.
Prăznuirea lui se face în ziua de 1 ianuarie și la 30 ianuarie (prăznuirea împreună a Sfinților Trei Ierarhi).
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (330 – 379) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în Cezareea Capadociei, din părinți binecredincioși și înstăriți, Vasilie și Emilia.
Tatăl său era un luminat dascăl în cetate.
Iubitor de învățătură și înzestrat pentru carte, Sfântul Vasile și-a îmbogățit mintea cercetând, rând pe rând, școlile din Cezareea, apoi din Constantinopol, mergând până la Atena, la cea mai înaltă școală din timpul său, unde a întâlnit pe Sfântul Grigorie Teologul, cu care a legat o strânsă și sfântă prietenie.
A studiat logica, matematica, gramatica, științele naturii, retorica, filosofia și medicina.
La Atena, împreună cu Sfântul Grigorie, a întemeiat prima grupare de studenți creștini.
Această grupare a fost combătută puternic de păgâni.
A intrat în monahism, apoi a fost hirotonit preot.
A fost ales Arhiepiscop al Cezareii în anul 370, în vremuri grele pentru Biserică, atunci când ereticii lui Arie și Macedonie izbutiseră să aibă de partea lor pe însuși împăratul Valens.
Sfântul Vasile a dus o luptă aprigă, cu scrisul și cuvântul, pentru apărarea dogmei Sfintei Treimi.
De aceea și-a atras mânia împăratului și a suferit multe prigoniri din partea lui.
Lucrarea sa teologică și spirituală a fost continuată de fratele său mai mic, Sfântul Grigorie de Nyssa.
Sfântul Vasile cel Mare a orânduit viața monahală și a întemeiat, pe lângă Biserică, azile și spitale, în ajutorul celor săraci și neputincioși, îndemnând pe cei înstăriți să folosească averile lor, ajutând pe cei lipsiți.
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei (330 – 379)- foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Sfântul Vasile cel Mare a studiat la Cezareea, la Constantinopol și Atena, remarcându-se încă de tânăr prin profunde cunoștințe în filosofie, astronomie, geometrie, medicină și retorică.
La Atena a legat o strânsă prietenie cu Grigore de Nazianz, care a fost întotdeauna impresionat de inteligența și spiritul său profund.
Sfântul Vasile s-a retras pentru scurt timp în Neocezareea.
Sub influența sorei sale Sfânta Macrina, Sfântul Vasile se apropie mai mult de biserică, iar episcopul Cezareei, Dianius, care îl aprecia deosebit de mult, îl încurajează să accepte o slujbă bisericească.
În căutarea căilor spre perfecțiune, Vasile vizitează multe mănăstiri din Egipt, Siria, Palestina și Mesopotamia.
La întoarcerea în Pont el înființează o mănăstire pe malul Iris-ului. Scrierile sale din acea perioadă pun bazele vieții monahale sistematice și de aceea Sf. Vasile este considerat părintele monahismului oriental.
După moartea lui Dianius, Eusebiu devine episcop și, la rândul său, încearcă să-l convingă pe Vasile să devină preot; în cele din urmă îi oferă o înaltă slujbă în cadrul episcopiei, care îi dă ocazia să-și arate în plenitudine deosebitele sale calități spirituale și intelectuale.
În acest timp, Sf. Vasile exercită o mare influență atât în rândul conducătorilor imperiului cât și al populației și clerului.
El începe o aprigă polemică împotriva arianismului și a altor mișcări eretice.
La 14 iunie 370 Sf. Vasile este ales episcop al Cezareei, cel mai important susținător al său fiind Grigore de Nazianz.
În această înaltă funcție, el era totodată mitropolit al Cappadociei și exarh al Pontului, autoritatea sa întinzându-se între Balcani, Mediterană, Marea Egee și până la Eufrat.
Vasile a depus multe eforturi în organizarea bisericii și a luptat pentru drepturile clerului, totodată punând un mare accent pe temeinica pregătire canonică și spirituală a preoților.
O mare atenție a acordat Sfântul Vasile păturii sărace și a celor oprimați, inițiind nenumărate acte de caritate.
Începând din anul 373 o serie de evenimente întristează viața sa, începând cu moartea fratelui său Grigore și ruptura cu Grigore de Nazianz.
La acestea se adaugă situația generală din Imperiul Roman și atacurile goților.
Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă mulți creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a marii sale popularități.
Scrieri
Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul.
Sfântul Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomie și a arianismului în general, în care apără teza Trinității.
În De Spiritu Sancto, Sfântul Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt.
El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici și a ținut multe discursuri.
Alte importante scrieri ale sale sunt: Regulile Monahale, Moralele, Despre Judecata lui Dumnezeu, Despre Religie și 366 de epistole, multe cu caracter dogmatic iar altele apologetice.
Alte importante scrieri sunt Liturghia Sfântul Vasile cel Mare și Moliftele Sfântului Vasile cel Mare.
De la Sfântul Vasile cel Mare ne-au rămas scrise:
- Regulile monahale;
- Tâlcuirile la Facere;
- Tâlcuirile la Psalmi;
- Tratatul despre Sfântul Duh;
- 366 de Epistole
- Sfânta Liturghie (1) care astăzi poartă numele său;
- Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, care se găsesc în cartea de cult numită Molitfelnic.
Imnografie
La 1 ianuarie:
Troparul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Glasul 1:
În tot pământul s-a răspândit vestirea ta, că a primit cuvântul tău, prin care cu dumnezeiască credință ai învățat, firea celor în ființă ai lămurit și ai pus rânduială în obiceiurile oamenilor. Părinte cuvioase, preoție împărătească, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Glasul al 4-lea:
Arătatu-Te-ai astăzi lumii…
Arătatu-te-ai temei neclintit Bisericii, dând tuturor oamenilor domnia cea nestricată, pecetluind-o cu dogmele tale, Vasile Cuvioase, grăitorule de cele cerești.
La 30 ianuarie, împreună-pomenirea Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie din Nazianz și Ioan Gură de Aur
Troparul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Glasul al 4-lea:
Ca cei ce ați fost întocmai la obicei cu Apostolii și lumii învățători, rugați-vă la Stăpânul tuturor să dăruiască pace lumii și sufletelor noastre mare milă.
Condacul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Glasul al 2-lea:
Pe sfinții propovăduitori și dumnezeieștii vestitori, pe căpetenia învățătorilor Tăi, Doamne, i-ai primit întru desfătarea și odihna bunătăților Tale. Că ai primit ostenelile acelora și moartea mai vârtos decât arderile de tot, Cel ce Însuți preamărești pe sfinții Tăi.
Iconografie
Erminia lui Dionisie din Furna dă următoarele indicații pentru zugrăvirea Sf. Vasile cel Mare:
Înalt, drept, ascetic slab, cu fața prelungă, galben [sau negricios] la față, tâmplele adâncite, cu fruntea puțin încrețită și obrajii puțin zbârciți, nasul lung și coroiat, cărunt, cu barba destul de lungă, sprâncenele lungi, rotunde și cam încrețite, ca la omul îngrijorat, posomorât, spune: “Nimeni din cei legați cu pofte trupești nu este vrednic să vină, sau să se apropie, sau să slujească Ție, Împărate al Slavei!…” Sau, după rânduială cuvioșească, astfel: “Trebuie să purtăm de grijă cu tot dinadinsul de frumusețea sufletului, căci aceasta va să ceară Dumnezeu, dreptul judecător, de la neamul omenesc…”. Este zugrăvit în veșminte episcopale, dar fără mitră pe cap.
Poate fi zugrăvit singur sau (pentru prăznuirea de la 30 ianuarie, împreună cu Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
În registrul al cincilea (de jos) din Altar, între sfinții ierarhi, la dreapta (sud) față de fereastra centrală, în timp ce la stânga (nord) e zugrăvit Sf. Ioan Gură de Aur, iar alături de ei alți Sfinți ierarhi, cu numele lor și cu hârtii în mâini.
Mai poate fi zugrăvit, împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur, și pe ușile împărătești ale Altarului, ca unii ce au alcătuit Sfintele Liturghii.
La pictarea trapezei unei mănăstiri, în registrul al doilea, sub Cina cea de Taină, este zugrăvit împreună cu ceilalți Sfinți ierarhi mai însemnați. Când e pictat aici, poartă în mâini o hârtie pe care zice: “Ni se cuvine negreșit a păzi frumusețea sufletului; din neamul cel omenesc, Dumnezeu o va cere aceasta”.
Onomastică
Potrivit statisticilor Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administrației și Internelor (MAI), aproape 600.000 de români, majoritatea bărbați, își serbează onomastica pe 1 ianuarie. Din totalul celor 587.327 de români sărbătoriţi de Sf. Vasile, 500.146 sunt bărbaţi, iar 87.181, femei (cu numele Vasilica sau Sica).
Note
1 – Sfânta Liturghie este slujba principală și centrală a Bisericii Ortodoxe. Cel mai adesea se slujește Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar uneori Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și Liturghia Darurilor mai înainte sfințite. Dar există și alte Liturghii, precum Liturghia Sfântului Iacov sau Liturghia Sfântului Marcu.
Dumnezeiasca Liturghie este o slujbă euharistică. Este compusă din trei părți: Proscomidia (sau Prothesis), slujba de pregătire a Sfintelor Daruri, Liturghia catehumenilor, numită și Liturghia Cuvântului, în timpul căreia sunt prezentate și comentate fragmente din Sfânta Scriptură, urmată de Liturghia credincioșilor, uneori numită și Liturghia euharistică, pe parcursul căreia Darurile de pâine și vin sunt aduse și sfințite. Biserica Ortodoxă ne învață că Darurile sfințite devin cu adevărat Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, dar nu a formulat niciodată o dogmă cu privire la modul în care se petrece această preschimbare.
Cel între ierarhi preaales, între dascăli preaînțelept și între toți sfinții preamult plăcut lui Dumnezeu, Sfântul părintele nostru Vasile cel Mare, a avut ca patrie Pontul, ce este în Capadocia, și s-a născut din părinți binecredincioși și de Dumnezeu cinstitori. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Emilia, care a născut patru fii de parte bărbătească: pe Petru și pe Sfântul Vasile, pentru care ne stă înainte cuvântul, pe Grigorie și pe Navcratie, și o fiică, al cărei nume era Macrina.
Pentru aceștia, cu adevărat s-a împlinit cuvântul lui David, care zice: Neamul drepților se va binecuvânta. Și nu numai sfântul acesta a fost îmbunătățit și mare luminător al lumii, ci și ceilalți trei frați ai lui s-au făcut minunați și purtători de semne. Căci Petru, fratele lui cel mai mare, a fost episcop al Sevastiei, Grigorie a fost episcop al Nissei, iar Navcratie a fost pustnic și făcător de minuni. S-a sfințit și sora lor Macrina, după cum arată sinaxarul la 19 ale lunii iulie. Însă pe toți frații i-a covârșit Sfântul Vasile întru fapta bună și întru învățătură; căci la învățăturile cele dintâi chiar pe tatăl său l-a avut dascăl și povățuitor, pe care de obște îl avea Pontul ca dascăl al învățăturilor și al faptelor bune, în acea vreme.
Deci, dânsul a adus în lume o astfel de plăsmuire bună și curată, pe care dumnezeiescul David o numește plăsmuire de ziuă, iar nu de noapte. De la acesta dar, a primit nu numai toată învățătura, ce se numește enciclică, adică înconjurătoare, dar și toată buna credință; și, în scurt să zic, prin învățăturile vârstei celei dintâi s-a făcut începător al desăvârșirii care avea să fie mai pe urmă.
După ce din destul a fost deprins de tatăl său în astfel de învățături, încât dorea ca de nimic din cele bune să nu se lipsească, și, pornit fiind prin iubirea de osteneală a albinei, care din tot felul de flori își adună cele trebuincioase, ca să nu rămână mai prejos, s-a dus la cetatea Cezareei Capadociei, ca să se deprindă și cu învățăturile ce se dădeau acolo. Zic despre Cezareea cea preavestită, care a fost leagăn de învățături și al Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu; unde primind toate învățăturile, se asemăna cu unii din dascăli, iar pe alții îi covârșea în tot felul de învățătură, încât în puțină vreme s-a făcut slăvit și vestit tuturor celor mai mari ai cetății și la tot poporul, fiind mai mare în învățătură decât în vârstă și având statornicia cea mai mare; apoi s-a arătat a fi retor între retori, chiar mai înainte de a se sui pe scaunele sofiștilor, filosof între filosofi, mai înainte de a învăța dogmele și rânduielile ce se află în filosofie; în sfârșit, lucrul cel mai mare a fost că toți îl aveau ca pe un preot al creștinilor, mai înainte de preoție; și atât de slăvit se făcuse el prin învățătură și prin fapta bună, încât era cinstit, cucernic și vrednic înaintea tuturor.
După ce a ajuns în acest fel, s-a dus la Bizanț, care era cetatea cea mai mare din tot Răsăritul, pentru că era împodobită cu cei mai desăvârșiți dintre retori și filosofi, de la care a adunat, prin ascuțimea minții sale, cele mai înalte dintre învățături și cu ele și-a împodobit sufletul său. De acolo, fiind nesățios de învățătură și de temelia cuvintelor bune, a fost trimis de Dumnezeu la Atena, unde a aflat pe Sfântul Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, sârguindu-se la învățături, precum și pe Iulian Apostatul, care mai pe urmă a fost împărat (361-363), vrăjmaș și chinuitor al creștinilor, pe Libaniu, sofistul, și pe mulți alții.
Deci, acolo, aflând Sfântul Vasile pe Sfântul Grigorie, apoi întrecându-se unul pe altul în faptă bună și în râvna cea dumnezeiască, atât de mult s-au iubit, încât nu puteau să se despartă nicidecum, și ședeau amândoi într-o casă, amândoi mâncau și amândoi aveau o voie.
Pe scurt, se afla un suflet în acele două trupuri și unul de la altul primea mare folos, nu numai întru fapta bună, ci și întru învățături. Căci ca doi lucrători de pământ, sârguitori și iscusiți, cu aceeași sârguință lucrând țarina filosofiei și semănând cu multă osteneală sămânța învățăturilor, au secerat rodul sârguinței lor, prin care au întrecut pe cei de o vârstă cu dânșii, și atât de mult se înfrânau, încât mâncau numai ca să trăiască, pâine și apă, mulțumind Domnului, că Prorocul Ilie și ca Ioan Înaintemergătorul, care se hrănea cu muguri de copaci; iar pe celelalte, care momesc pântecele și-i aduc dulceață, le defăimau, și cu totul se depărtau de ele.
Cu acest fel de înțelepciune, pe care au păzit-o până la sfârșitul vieții lor, atât de curați s-au ținut, încât au întrecut pe vestitul Xenocrat, căruia, deși dormea cu o femeie desfrânată, nu-i venea nicidecum în minte că era o femeie aproape de dânsul; apoi au fugit de lăcomie și de împuținare și numai măsura cea dreaptă o păzeau. Iar necâștigarea atât de mult au iubit-o, încât au covârșit pe Antistene, pe Pitagora și pe Cratis, încât pe cele cinstite și lăudate ale acelora le socoteau că pe niște jucării de copil; căci foarte mult au defăimat câștigarea de bani și de alte lucruri deșarte.
Trufia și înălțarea cu totul le-au urât, iar mândria au pierdut-o prin cuvioșie. Cât despre înțelepciunea pe care o aveau, nu este de trebuință să mai scriem, căci toată viața lor era o cugetare și dorire necontenită, ziua și noaptea, ca să câștige filosofia cea cerească și adevărată, mai mult decât pe cea pământească. Însă se sârguiau a o câștiga și pe aceasta, ca să ajute Bisericii noastre, să dezrădăcineze neghina din grâu, să curețe și să lămurească dogmele sfintei credințe, și să apere pe credincioși de năvălirile ereticilor.
Se sârguiau mai mult ca să întreacă pe filosofii cei vechi, și s-a și făcut astfel prin multă lor osteneală și prin dumnezeiescul ajutor, după cum se arată din scrierile lor. Întru meșteșugul gramaticii erau neîntrecuți, ca și în măsurile științei, poeziei, în mulțimea istoriilor și frumoasa grăire de cele politice. Iar bună rânduială a retoricii și frumusețea vorbirii au ales-o mai mult, și minciuna au lepădat-o. Filosofia cea adevărată din dogme atât de mult au deprins-o, încât i-au întrecut pe toți. Tot astfel și în celelalte științe s-au deprins, încât au întrecut pe toți din destul, în aritmetică, în geometrie, în muzică și în astronomie; încât s-au făcut dascăli și filosofi desăvârșiți.
O înfrânare ca aceasta și întreaga lor înțelepciune văzând-o dascălul Sfântului Vasile, anume Eubul, om preaînțelept și mai bun decât toți filosofii cei din Atena, se minuna; iar Vasile vrând să-l vâneze și să-l aducă la cunoștința de Dumnezeu, apoi un dar neprețuit ca acesta să-i dăruiască, pentru osteneala lui, l-a aflat odată înaintea cetății, vorbind cu ceilalți filosofi și întrebându-se despre filosofie, căci astfel de obicei aveau între ei, că ori să grăiască, ori să audă ceva nou. Întrebându-se Eubul cu filosofii, pentru un cuvânt, a venit Vasile și îndată a dezlegat acel sofism și l-a deslușit. Apoi ziceau ceilalți: „Cine este cel care a deslușit cuvântul filosofului?”. Răspuns-a Eubul, zicând: „Ori Dumnezeu, ori Vasile”.
Văzând Eubul pe Vasile, a lăsat pe prietenii și pe ucenicii săi, iar el a șezut cu Vasile, și au petrecut trei zile în vorbă, întrebându-se de filosofie. Drept aceea, a întrebat Eubul pe Vasile: „Care este firea filosofiei?”. Iar el a răspuns: „Firea filosofiei este pomenirea morții”. După această a grăit și despre lume, zicând: „Deși sunt dulci cuvintele cele lumești, amară este lumea pentru cel ce se ține de ea cu iubire și patimă; căci alta este slava cea trupească și alta a firii celei fără de trup. Nu este cu putință ca cineva să se îndulcească de amândouă, pentru că nimeni nu poate să slujească la doi stăpâni. Însă, pe cât ne arată puterea bunătății, să împărțim la cei flămânzi pâinea înțelegerii; și pe cei ce s-au lipsit, pentru răutatea lor, de acoperământul faptei bune, pe aceia să-i aducem sub acoperământul lucrurilor celor bune; căci pe care-l vedem gol, îl îmbrăcăm și nu defăimăm trupul nostru.
Sunt la noi, O! Eubule, nu chipuri, nici ghicituri, ci singur adevărul povățuindu-ne spre mântuire; pentru că vom învia toți, unii spre viața veșnică, iar alții spre muncă și rușinarea veșnică, și vom sta toți înaintea judecății lui Hristos, precum ne învață marii glăsuitori Prooroci: Isaia, Ieremia, Daniil, David și dumnezeiescul Apostol Pavel; după aceștia, chiar dătătorul pocăinței și răsplătitorul nostru, Domnul, Care a căutat oaia cea pierdută, iar pe fiul cel risipitor, care cu pocăință s-a întors, cuprinzându-l cu dragoste, l-a sărutat, cu haină luminată și cu inel l-a împodobit și l-a ospătat. Acela dă asemenea răsplătire celor ce vin în ceasul al unsprezecelea, ca și celor ce au purtat greutatea și zăduful zilei. Acela, pocăindu-ne și născându-ne din apă și din Duh, ne dă cele ce ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-a suit, precum și pe toate care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc”.
Vasile grăind acestea, Eubul a strigat: „O! Vasile, arătătorule de cele cerești, prin tine cred într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul a toate, aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie, Amin! Acesta este semnul credinței mele în Dumnezeu: toată averea ce o am, în mâinile tale o dau și cealaltă vreme a vieții mele cu tine o voi petrece, căci doresc nașterea din apă și din Duh”.
Vasile i-a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul nostru, de acum și până-n veac, Cel ce a luminat mintea ta cu lumina adevărului, Eubule, și din rătăcirea cea mare te-a adus la cunoștința milostivirii Sale. Iar de vei voi, precum zici, ca să petreci cu mine, îți voi spune în ce chip să ne îngrijim de mântuirea noastră și să ne izbăvim din cursele vieții celei de aici; să vindem toate averile și să le împărțim săracilor. După aceea să mergem în sfânta cetate, ca să vedem minunile ce sunt acolo și vom câștiga îndrăznire către Dumnezeu”.
Astfel, toate bine împărțindu-le celor ce aveau trebuință, și cumpărându-și hainele cele albe pentru Sfântul Botez, s-au dus la Ierusalim și îi întorceau în cale pe mulți la adevărata credință. Mergând în Antiohia, au intrat la o gazdă, iar fiul gazdei, Filoxen, ședea înaintea ușii, fiind supărat; acela era ucenic al lui Libaniu sofistul, de la care luând niște stihuri de ale lui Homer, ca să le prefacă în vorbă retoricească, nu putea, și în nepricepere fiind, se necăjea foarte. Pe acesta, văzându-l Vasile necăjit, l-a întrebat: „Pentru ce ești necăjit, tinere?”. Iar Filoxen a zis: „Oare dacă-ți voi arăta pricina mâhnirii mele, ce folos îmi va fi de la tine, întru aceasta?”. Iar Vasile, făgăduindu-i că nu în zadar îi va fi aceea ce va arăta lui, tânărul i-a spus despre sofist și despre stihurile acelea și că aceea este pricina întristării lui, de vreme ce nu se pricepe că să alcătuiască stihurile. Vasile, luând stihurile, a început a i le tâlcui, alcătuindu-le în vorbă simplă, în trei feluri. Atunci tânărul, mirându-se și înveselindu-se, l-a rugat să-i scrie tălmăcirea. Drept aceea, Vasile a scris tâlcuirea acelor stihuri ale lui Homer în trei feluri, pe care luându-le tânărul, cu bucurie a mers dimineața la Libaniu, dascălul său, ducându-i acea alcătuire a stihurilor; iar el citind-o, s-a mirat și a zis: „Vă jur pe dumnezeiasca rânduială, că nu se află cineva din înțelepții de acum care să-ți spună o asemenea tâlcuire. Deci cine ți-a scris această, Filoxene?”.
Iar tânărul i-a spus: „Este un străin în casa mea, care, fără osteneală, degrabă a tâlcuit aceasta”. Libaniu îndată a alergat cu sârguință la gazdă, ca să vadă pe străinul acela. Văzând pe Vasile și pe Eubul, s-a mirat de venirea lor neașteptată și s-a bucurat de dânșii. Deci, i-a rugat să vină și să găzduiască în casa lui; iar ei venind, Libaniu le-a pus înainte masă cu multe feluri de bucate.
După obiceiul lor însă gustând puțină pâine și apă cu măsură, au mulțumit lui Dumnezeu dătătorul de toate bunătățile. Apoi a început Libaniu a le pune întrebări sofiste, iar ei împotrivă îi aduceau cuvântul credinței; Libaniu, cunoscând puterea cuvintelor, zicea că n-a venit încă vremea de a se boteza, iar dacă rânduiala lui Dumnezeu va porunci, apoi cine poate să se împotrivească? „Mult mă vei sluji, o! Vasile, dacă unele ca acestea vei binevoi a le grăi, spre folosul ucenicilor care sunt la mine”.
Degrabă ucenicii lui Libaniu fiind adunați, a început Vasile a-i învăța: „Să aveți curăție sufletească, nepătimire trupească, purtare blânda, grai cumpănit, cuvânt cu bună rânduială, hrană și băutură măsurată, înaintea celor mai mari tăcere, înaintea celor mai înțelepți luare-aminte, la cei mai bătrâni supunere, să aveți spre cei asemenea cu voi și spre cei mai mici dragoste nefățarnică, de cei răi, pătimași și iubitori de trup să vă depărtați și puțin să grăiți, dar mai mult să înțelegeți, să nu fiți fără de socoteală în cuvânt, să nu prisosiți cu vorba, să nu fiți îndrăzneți la râs, cu sfială să vă împodobiți și cu femeile cele necurate să nu vorbiți, să aveți în jos căutarea, iar sufletul sus, să fugiți de cuvintele cele împotrivă; dregătorie dăscălească să nu doriți, cinstea acestei lumi întru nimic s-o socotiți.
Iar de ar face cineva vreun bine spre folosul altora, de la Dumnezeu plată s-o aștepte și veșnica răsplătire de la Iisus Hristos, Domnul nostru”. Acestea zicându-le Vasile către ucenicii lui Libaniu și ei ascultând nu fără de mirare, iarăși a plecat cu Eubul în cale.
După ce au sosit în Ierusalim, toate Sfintele Locuri cu credință și cu dragoste înconjurându-le și într-însele închinându-se lui Dumnezeu, Care este peste tot, ei s-au arătat episcopului acelei cetăți, cu numele Maxim, și l-au rugat ca să-i boteze în Iordan. Episcopul, văzându-i plini de credință, a făcut după credința lor și luând clerul său a mers cu Vasile și cu Eubul la Iordan, iar când era pe mal, Vasile a căzut la pământ și, cu lacrimi și glas, s-a rugat la Dumnezeu ca să-i arate vreun semn al credinței lui.
Deci, tremurând, s-a sculat și s-a dezbrăcat de hainele sale, odată cu care și pe omul cel vechi l-a lepădat și, intrând în apă, se ruga. Când s-a apropiat arhiereul să-l boteze, iată s-a pogorât un fulger de foc spre ei, și ieșind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorât în Iordan, și, tulburând apa, a zburat la cer; iar cei ce stăteau pe mal, văzând aceea, s-au cutremurat și au preamărit pe Dumnezeu.
Vasile, fiind botezat, a ieșit din apă, și mirându-se episcopul de dragostea ce avea către Dumnezeu, l-a îmbrăcat în haina Învierii lui Hristos, rugându-se. Apoi a botezat și pe Eubul, i-a uns pe ei cu mir și i-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine. Întorcându-se în sfânta cetate, au petrecut într-însa un an; după aceasta s-au dus în Antiohia, unde Meletie arhiepiscopul a hirotonit pe Vasile diacon și acolo a tâlcuit Pildele lui Solomon.
Nu după multă vreme, s-a dus cu Eubul în patria sa, Capadocia, apropiindu-se de cetatea Cezareei. Apoi s-a descoperit într-o vedenie de noapte lui Leontie, arhiepiscopul Cezareei, despre venirea lor și că Vasile o să fie în vremea sa arhiepiscop al acelei cetăți. Deci, dimineața, chemând arhiepiscopul pe arhidiaconul său și pe unii din clericii cei cinstiți, i-a trimis la porțile cetății dinspre răsărit, poruncindu-le ca pe cei doi străini ce-i vor întâmpina, să-i aducă la dânsul cu cinste. Iar ei ducându-se și întimpinând pe Vasile și Eubul, pe când intrau în cetate, i-au adus la arhiepiscop.
El, văzându-i pe dânșii, s-a mirat, că pe unii ca aceștia îi văzuse în vedenie, și a preamărit pe Dumnezeu. Apoi i-a întrebat arhiepiscopul de unde vin și cum se numesc. Înștiințându-se despre numele lor, a poruncit să-i aducă la masă și să-i ospăteze. După aceea, chemând clerul său și bărbați aleși din cetate, le-a spus toate cele ce i s-au vestit lui despre Vasile în vedenie, de la Dumnezeu. Atunci clerul cu un glas a zis: „De vreme ce pentru cinstita ta viață ți-a arătat Dumnezeu pe moștenitorul scaunului tău, se cade să faci cu dânsul precum îți este plăcerea; căci cu adevărat vrednic este omul pe care judecățile lui Dumnezeu îl descoperă”.
Apoi a chemat arhiepiscopul pe Vasile și pe Eubul și a început a vorbi cu ei din Scripturi, vrând ca să afle priceperea lor; și auzindu-i, s-a mirat de noianul înțelepciunii ce se afla într-înșii, apoi ținându-i la sine, îi cinstea după vrednicie. Vasile, petrecând în Cezareea, avea același fel de viață precum a văzut mai înainte la mulți cuvioși, pe când a înconjurat Egiptul, Palestina, Siria și Mesopotamia, căutând pe Eustatie filosoful și cercetând într-acele părți pe părinții cei nevoitori; deci, le urmă bine cu chipul și cu viața monahicească.
După aceea a fost hirotonit prezbiter de Ermoghen, episcopul Cezareei, care a fost după Leontie, și era povățuitorul monahilor. Murind Ermoghen arhiepiscopul, era cerut în scaun Sfântul Vasile, ca un vrednic și de Dumnezeu mai înainte însemnat; dar, fugind de cinste, s-a ascuns, și a fost ridicat la arhiepiscopie Eusebiu, bărbat bun la obiceiuri cu adevărat, dar puțin învățat și întru înțelepciunea cărții neiscusit; deci, acela știind pe Vasile că era de toți foarte cinstit și lăudat că un mai înțelept filosof și cu viața sfântă, a început ca un om neputincios a fi biruit de zavistie și se arăta rău-voitor lui Vasile.
Acest lucru înțelegându-l Sfântul Vasile, nevrând să fie pricinuitor de zavistie, s-a dus în pustia Pontului, unde a chemat prin scrisori și pe prietenul său, pe Sfântul Grigorie de Nazianz; acolo, adunând cu dânsul mulțime de monahi, a făcut rânduiala de viață monahală, fiind luminat de Duhul Sfânt, și petrecea viața îngerească pe pământ. Le ajuta lor la o viață ca aceea și fericită Emilia, maica lui Vasile, petrecând nu departe de ei, de cealaltă parte de râu, în sat, și de hrana lor îngrijindu-se; apoi, rămânând văduvă, toată sârguința o avea ca să placă lui Dumnezeu.
Fiind vremea, Vasile și Grigorie au ieșit din pustie, siliți de trebuințele Sfintei Biserici, care atunci era tulburată de eretici. Pentru că pe Grigorie, tatăl său, l-a luat la sine spre ajutorul drept-credincioșilor în cetatea Nazianzului, fiind bătrân și neputând să se lupte acum cu lupii; iar Vasile, împăcându-se cu Eusebiu, arhiepiscopul Cezareii, acesta, prin scrisoare, l-a rugat să se întoarcă la dânsul și să ajute Bisericii care lupta contra arienilor.
Văzând fericitul Vasile o primejdie că aceea a Sfintei Biserici, și cinstind mai mult trebuința cea de obște, decât viața pustnicească, a lăsat singurătatea și a venit în Cezareea, unde foarte mult a lucrat cu cuvântul și cu scrisul, curățind credința cea dreaptă de eresuri. Apoi arhiepiscopul Eusebiu și-a dat sfârșitul pe brațele lui Vasile, dându-și sufletul său lui Dumnezeu; iar după dânsul, lucrând Sfântul Duh, marele Vasile, chiar nevrând a fi ridicat în scaun, a fost sfințit de mulți episcopi, între care era și bătrânul Grigorie, tatăl lui Grigorie de Nazianz; căci acela, fiind neputincios și obosit de bătrânețe, a poruncit să-l ducă în Cezareea, să silească pe Vasile a veni la arhiepiscopie, că nu cumva arienii să ridice pe vreunul dintre ai lor în scaunul acela.
Deci, Vasile ocârmuia Biserica lui Hristos; iar pe Petru, fratele său cel după trup, l-a sfințit prezbiter, ca să-i ajute la ostenelile bisericești, iar mai târziu l-a pus episcop în cetatea Sevastiei. În același timp și mama sa, fericită Emilia, după o viață de mai bine de 90 de ani, și-a dat sufletul Domnului. Ea a mai avut încă un fiu, pe Grigorie, episcopul Nissei, și pe Petru, pe care l-am pomenit, precum și o fiică, Macrina fecioară, întâia născută, și ceilalți fii, crescuți întru mari fapte bune.
După un timp oarecare, fericitul Vasile a cerut de la Dumnezeu să i se dea darul înțelepciunii, așa încât, cu ale sale cuvinte curate, să poată săvârși slujba cea fără de sânge și să vină spre el Duhul Sfânt. După șase zile, adică în ziua a șaptea, pogorându-se Duhul Sfânt, a început a liturghisi și săvârși în toate zilele jertfa cea fără de sânge. După ce a trecut câtăva vreme, cu credință și cu rugăciune a început a scrie cu propria sa mână tainele sfintei slujbe. Și în acea noapte i s-a arătat Domnul în vedenie, cu apostolii, făcând înainte punere a pâinii și a paharului, la Sfântul Jertfelnic; apoi, sculând pe Vasile, i-a zis: „După a ta cerere, să se umple gura ta de laudă, ca adică, cu ale tale curate cuvinte, să aduci slujba cea fără de sânge”. Iar el s-a sculat tremurând, neputând să privească cu ochii la arătarea Domnului cea luminoasă.
După această arătare luminoasă a mers în biserică și, apropiindu-se de Sfântul Altar, a început a grăi și a scrie pe hârtie, în limba grecească, astfel: Să se umple gura mea de laudă, ca să cânt slava Ta, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ne-ai zidit pe noi și ne-ai adus în viața aceasta, rostind apoi și celelalte rugăciuni ale Sfintei Biserici.
Iar după sfârșitul rugăciunilor a ridicat pâinea, rugându-se cu dinadinsul și zicând: „Ia aminte, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, din sfânt lăcașul Tău și de pe scaunul măririi împărăției Tale, și vino ca să ne sfințești pe noi; Cel ce șezi sus, împreună cu Tatăl, și aici cu noi ești nevăzut, învrednicește-ne, cu puternică mâna Ta, ca să ni se dea preacuratul Tău trup și cinstitul Tău sânge nouă, tuturor popoarelor”.
Arhiereul săvârșindu-le pe acestea, Eubul, cu cei mai întâi clerici, au văzut o lumină cerească luminând altarul și pe arhiereu și niște bărbați prealuminați în veșminte albe, înconjurând pe acel mare arhiereu. Văzând aceasta, s-au înspăimântat foarte mult și au vărsat lacrimi, lăudând pe Dumnezeu.
În vremea aceea, marele Vasile chemând un argintar, i-a poruncit ca din aur curat să facă o pasăre, în chipul porumbelului ce s-a arătat deasupra Iordanului, spre păzirea dumnezeieștilor Taine, și l-a așezat deasupra Sfintei Mese.
Altă dată, sfântul, săvârșind dumnezeiasca slujbă, un evreu, prefăcându-se creștin, vrând să iscodească despre Sfintele Taine, s-a lipit de cei credincioși și a intrat în biserică; acolo a văzut pe Sfântul Vasile că avea în mâinile sale un prunc, pe care-l sfărâma. Împărtășindu-se credincioșii din mâinile sfântului, a venit și evreul; și i-a dat arhiereul, ca și celorlalți creștini, o parte din Sfintele Daruri, pe care luând-o evreul în mâini, a văzut că era adevărată carne. După aceea, apropiindu-se de pahar, a văzut că era sânge adevărat în el.
Deci a păstrat rămășițele Sfintei Împărtășanii și, mergând acasă, le-a arătat femeii sale, și i-a spus despre tot ce a văzut cu ochii săi; apoi crezând cu adevărat că înfricoșată și preaînaltă este taina creștinească, a doua zi a mers la Fericitul Vasile, rugându-l să-i dea Sfântul Botez. Iar Vasile, dând mulțumire lui Dumnezeu, nu a întârziat a boteza pe evreu, împreună cu toată casa lui.
Altă dată, mergând undeva sfântul, o femeie săracă, fiind nedreptățită de eparhul cetății, a căzut în cale la picioarele fericitului, rugându-l ca să scrie despre dânsa la acel boier, ca unul care avea multă trecere către dânsul. Sfântul, luând o hârtie, a scris către boier astfel: „S-a apropiat de mine această săracă femeie, care îți aduce scrisoarea mea, nădăjduind că mă iubești și are trecere cuvântul meu la tine; deci m-a rugat ca să-ți scriu, să n-o mai superi. De este adevărată nădăjduirea ei, arată cu lucrul, și fă milă cu femeia aceasta”.
Scriind sfântul hârtia, a dat-o femeii celei sărace, iar ea luând-o, a dus-o și a dat-o boierului, care, citind-o, a scris înapoi sfântului: „După scrisoarea ta, părinte sfinte, aș fi voit să fac milă acestei femei sărace, dar nu pot, de vreme ce se află sub dajdie”. Iar sfântul iarăși a scris către dânsul: „Dacă ai voit și n-ai putut, bine; iar de ai putut și n-ai voit, atunci te va aduce Dumnezeu în starea celor ce au trebuință ca, atunci când vei voi să fii miluit, să nu poți fi”. Acest lucru s-a și întâmplat, pentru că, nu după multă vreme, supărându-se împăratul pe acest eparh, căci auzea că face multe năpăstuiri, l-a aruncat în închisoare, ca să despăgubească pe cei pe care îi năpăstuise. Eparhul a trimis din închisoare rugăminte la Sfântul Vasile ca să-l miluiască și să înduplece pe împărat, prin mijlocirea sa.
Vasile grăbindu-se, a rugat pe împărat pentru dânsul și, după șase zile, a venit poruncă pentru liberarea boierului de la închisoare. Eparhul văzând milostivirea sfântului către dânsul, a alergat la el spre a-i mulțumi, iar femeii sărace i-a dat îndoit din averile sale.
Altă dată, era foamete atâta de mare în eparhia sfântului, încât mulți oameni au murit, din lipsă de hrană. Sfântul, văzând pe boieri că țin griul în hambare și nu-l dau săracilor, se mâhnea de învârtoșarea inimii acestora; căci o altă neomenie mai mare decât aceasta nu este, ca într-o vreme ca aceea cei bogați să nu voiască a vinde grâul, ci să aștepte ca, vânzându-l mai scump, să adune mai mulți bani. Dar nu știu ticăloșii că, cu cât așteaptă vreme mai multă să adune bani mai mulți și să strâmtoreze pe cei săraci, cu atât își înmulțesc asupra lor mânia lui Dumnezeu; căci ce altceva este mai rău decât să păstreze grâul și să negustorească strâmtorarea săracilor, să se lipsească și să moară de foame? Cum să-i numească cineva pe aceștia creștini? Cum să-i numească oameni pe ei care sunt mai sălbatici decât fiarele, că fiarele iubesc pe cele asemenea lor, iar aceștia nu se milostivesc spre cei de o seminție cu dânșii. Unii ca aceștia erau, în vremea aceea, boierii Cezareei.
Sfântul îi învăța în fiecare zi despre milostenie, îi sfătuia, îi rugă, le scria, le aducea aminte de iubirea de străini a lui Avraam, de primirea de străini a lui Lot, de istoria lui Iosif cel preafrumos, cum a hrănit pe egipteni, și mai ales cuvintele acestea: Surpa-voi hambarele mele și mai mari le voi zidi. Acestea făcându-le și zicându-le sfântul, de-abia i-a înduplecat să-și deschidă hambarele. Atunci, urmând lui Hristos, care a spălat picioarele ucenicilor, slujea singur la împărțirea griului, singur fierbea semințe, singur le împărțea săracilor hrana; și așa făcând multe zile, a potolit primejdia foametei.
În acea vreme, împăratul Iulian (361-363), necuratul și păgânul, vrând să ducă război asupra perșilor, a venit în părțile Cezareei Capadociei; iar Sfântul Vasile cunoscându-l de la Atena, căci învățase acolo împreună cu dânsul, a luat poporul său și l-a întâmpinat, cinstindu-l ca pe un împărat, și fiindcă nu avea alt dar să-i ducă, i-a dus trei pâini de orz, dintr-acelea care mânca sfântul; căci așa ceruse împăratul, să-i ducă dintr-acelea din care mănâncă el. Deci, primind împăratul darul, a zis slujitorilor să-i răsplătească lui și să-i dea iarbă din livadă.
Sfântul, văzând o necinste ca aceasta, a zis împăratului: „Noi, împărate, ți-am adus dintr-acelea care mâncăm, precum ai cerut, iar împărăția ta, precum se vede, ne-ai răsplătit darul, dându-ne dintre acelea pe care le mănânci însuți”. Auzind acestea împăratul, s-a mâniat foarte și a zis sfântului: „Acum primește darul acesta, și când mă voi întoarce din Persia biruitor, voi arde cetatea ta de tot și pe nebunul popor cel amăgit de tine îl voi robi, căci necinstește pe zeii cărora mă închin eu, și atunci vei lua și tu cuviincioasa răsplătire”. Astfel înfricoșându-l păgânul împărat, s-a dus în Persia.
Sfântul întorcându-se în cetate și chemând toată mulțimea poporului, le-a spus îngrozirile împăratului, iar după aceea i-a sfătuit, zicând: „Să nu vă mâhniți, frații mei creștini, de banii voștri, ci numai de viața voastră să vă îngrijiți; duceți-vă și aduceți banii voștri, să-i adunăm într-un loc, și când vom auzi că se întoarce împăratul, să-i punem grămezi în calea lui, căci văzându-i, ca un iubitor de bani ce este, se va îmblânzi și nu va face asupra noastră precum vorbește”. Ducându-se creștinii, au făcut precum le-a poruncit sfântul, au adus avuții nenumărate, aur, argint și pietre scumpe.
Sfântul primindu-le, le-a pus în casa de vase, scriind deasupra numele fiecăruia, ca să se păstreze până când vor auzi despre întoarcerea împăratului. Când a înțeles sfântul că se întoarce împăratul, a adunat mulțimea creștinilor, împreună cu femeile și cu copiii, și le-a poruncit să postească trei zile; apoi i-a suit în muntele Cezareei, care acum se numește Didim, adică geamăn, căci are două vârfuri, în care era și o biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Rugându-se creștinii în biserica aceea, cu inima zdrobită, milostivului Dumnezeu și Preasfintei Maicii Lui, ca să risipească sfatul păgânului împărat, sfântul a văzut stând împreună cu poporul la rugăciune mulțime de oaste cerească împrejurul muntelui, și în mijlocul lor a văzut o femeie șezând pe un scaun cu multă slavă, și a zis către îngerii care stăteau împrejur: „Chemați la mine pe Mercurie, ca să se ducă să ucidă pe Iulian, vrăjmașul Fiului meu”. Deci, s-a arătat Sfântului Vasile Mucenicul Mercurie, îmbrăcat cu armele lui, și luând voie de la femeia aceea, care era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, s-a dus degrabă.
După ce sfântul a văzut această vedenie, a luat îndată pe unii din clerici și s-a pogorât în cetate; și era acolo o biserică a Sfântului Mercurie, în care se aflau moaștele lui, cinstindu-se de creștini; căci Sfântul Mercurie a murit acolo în Cezareea, mai înainte cu 100 de ani, în vremea împărăției lui Deciu (249-251) și Valerian (253-259).
Deci, în biserica aceasta intrând sfântul, se ruga înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, lângă care era și chipul Sfântului marelui Mucenic Mercurie, cu suliță ca un ostaș. Vasile se rugă ca acel păgân împărat, pierzătorul creștinilor, să nu se întoarcă viu de la război. Și a văzut chipul Sfântului Mercurie, cel de lângă Preacurata Născătoare de Dumnezeu, schimbându-se, și s-a făcut nevăzut câtăva vreme; iar după puțin, s-a arătat cu sulița sângerată; pentru că în vremea aceea Iulian a fost însulițat la război de Sfântul Mucenic Mercurie, cel trimis de Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, spre pierzarea vrăjmașului lui Dumnezeu. Atunci a cunoscut sfântul că acea vedenie a fost adevărată; apoi îndată s-a suit în munte și a zis creștinilor: „Bucurați-vă și vă veseliți astăzi, fraților, căci s-a auzit rugăciunea noastră și împăratul și-a luat cuviincioasa pedeapsă; pentru aceasta, mulțumind lui Dumnezeu, să mergem în cetate, ca să-și ia fiecare din voi banii săi”.
Creștinii auzind acestea, cu un cuget au strigat toți: „Dacă am voit să-i dăm împăratului celui păgân, acum, oare, să nu-i dăruim Împăratului cerului și al pământului, Cel ce ne-a dăruit viața noastră?”. Iar sfântul lăudându-le sârguința lor, a poruncit să-și ia fiecare a treia parte din cele ce a dat, iar cu cealaltă avuție să zidească o casă de săraci și de străini, spital, casă de bătrâni și de sărmani.
Sfântul Vasile avea și acest dar: pe când slujea și înălța Sfintele Daruri, cunoștea că vine darul Sfântului Duh, printr-un semn ca acesta: Porumbelul acela de aur, care era deasupra dumnezeieștii Mese, cea cu Sfintele Daruri, mișcându-se de dumnezeiasca putere, de trei ori se clătina.
Odată, slujind fericitul și înălțând Sfintele, nu s-a făcut obișnuitul semn al porumbelului, care, prin cea de trei ori mișcare, însemna pogorârea Duhului Sfânt. Drept aceea, Vasile gândind la aceasta, a văzut un diacon din cei ce țineau ripidele făcând semn spre o femeie ce stă înaintea altarului. Deci, a poruncit ca să se depărteze diaconul acela de la Sfânta Masă, și șapte zile i-a dat canon ca să postească și să se roage, și fără somn toată noaptea la rugăciune să petreacă; iar din averile lui să le dea la săraci.
Deci, dintr-acea vreme Sfântul Vasile a poruncit ca să fie în biserică înaintea altarului perdele și îngrădire pentru femei, ca să nu îndrăznească vreuna a privi în altar în vremea dumnezeieștii slujbe; iar aceea care ar îndrăzni, să fie gonită din biserică și de Sfânta Împărtășire să se despartă.
Într-acea vreme tulbura Biserica lui Hristos Valens (364-378), împăratul cel orbit cu eresul arian, care pe mulți episcopi drept- credincioși izgonindu-i din scaunele lor, a ridicat pe arieni în locurile acelora; iar pe alții mici la suflet și fricoși i-a silit ca să se învoiască cu eresul lui. Deci, se mânia și se tulbura văzând pe Sfântul Vasile pe scaunul său, fiind fără temere și în credința sa fiind nemișcat ca un stâlp, și pe alții sprijinindu-i și sfătuindu-i să se depărteze de eresul arian ca de un lucru urât de Dumnezeu. Împăratul, străbătând stăpânirea sa, și pe cei dreptcredincioși pretutindeni chinuindu-i mult, a mers la Antiohia și în Cezareea Capadociei, îngrijindu-se cu dinadinsul să aducă pe Vasile la unirea ariană. Deci a îndemnat pe voievozii săi, pe boieri și pe sfetnici cu rugăminte, cu făgăduințe și cu îngroziri să sfătuiască pe Vasile spre a face voia lui.
De aceea, supărau foarte mult pe sfântul cei de un gând cu împăratul; dar încă și femeile cele de neam mare și care aveau cunoștință cu împăratul, trimiteau pe eunucii lor la sfântul, sfătuindu-l și îndemnându-l să vină la unirea gândului împărătesc; dar nimic n-au sporit, pentru că n-au găsit un om slab la inimă, ci un om hotărât.
După aceea, Modest, eparhul, cu mai multă îndârjire s-a sculat asupra lui; deoarece chemându-l la sine și neputând să-l plece cu momeli la credința împărătească, îl îngrozea cu mânie. Iar sfântul, la îngrozirile lui, cu îndrăzneală a răspuns: „Averile mele voiești să le iei? Pe tine nu te vei îmbogăți, iar pe mine nu mă vei sărăci. Dar, socotesc că aceste haine vechi ale mele și aceste puține cărți, în care este toată bogăția mea, nu-ți trebuiesc; de izgonire nu mă tem, pentru că al meu este tot pământul, sau mai bine să zic, al lui Dumnezeu. De chinuri nu mă îngrijesc, care mă vor duce la doritul sfârșit, și cu acestea bine îmi vei face, căci mai degrabă mă vei trimite la Dumnezeul meu”.
Modest a zis: „Nimeni n-a vorbit cu mine cu așa îndrăzneală”. Iar sfântul i-a răspuns: „Căci nu ți s-a întâmplat să vorbești cu vreun episcop. Noi întru celelalte arătăm smerenie și blândețe, însă când cineva voiește să ia de la noi pe Dumnezeu și dreptatea Lui, apoi nu ne îngrijim de nici unul”. La sfârșit Modest a zis: „Să te gândești până dimineață, căci la pierzare te voi da”. Iar el a răspuns: „Eu dimineață același voi fi; însă voiesc ca și tu să fii neschimbat în cuvântul tău”. Niște cuvinte îndrăznețe ca acestea, ale Sfântului Vasile, le-a spus Modest împăratului, iar el i-a poruncit să nu-l supere mai mult.
Sosind praznicul Arătării Domnului (Botezul), împăratul, ca și cum vrând să placă puțin lui Vasile, a intrat în biserica lui și, privind la bună podoabă și la rânduiala bisericii, la cântarea și la rugăciunea credincioșilor luând aminte, se uimea; căci n-a văzut niciodată într-ale sale biserici ariene o rânduială și bună podoabă ca aceea. Acolo, Sfântul Vasile, apropiindu-se de împărat, grăia către el cuvinte dumnezeiești, iar nu omenești, pe care le-a auzit și Grigorie de Nazianz – fiindcă se întâmplase atunci acolo, care a și scris despre aceea. De atunci împăratul a început a fi mai bun către Vasile.
Însă, ducându-se în Antiohia, iarăși s-a schimbat spre minie împotriva lui Vasile, fiind învățat de oamenii cei răi; la clevetirea acestora plecându-se, a judecat să izgonească pe Vasile. Când voia să iscălească hotărârea, scaunul pe care ședea împăratul s-a mișcat, iar condeiul cu care voia să scrie i s-a stricat. A luat al doilea condei, dar și acela s-a stricat, la fel și al treilea, apoi mâna i-a tremurat și frica a căzut peste dânsul; iar el cunoscând puterea lui Dumnezeu, a rupt hârtia.
Atunci vrăjmașii dreptei credințe, arienii, stăruiau la împărat ca să-i facă rău lui Vasile. Deci s-a trimis de împărat un senator, Anastasie, ca să aducă pe Vasile în Antiohia. Ajungând în cetatea Cezareea și spunând lui Vasile porunca împăratului, sfântul a răspuns: „Eu, fiule, mai înainte cu puține zile m-am înștiințat că împăratul, supunându-se sfatului nepricepuților oameni, trei condeie a sfărâmat, vrând să iscălească hotărârea mea pentru surghiun și să întunece adevărul. Dar condeiele cele nesimțitoare au oprit pornirea lui, preferând să se strice, decât să slujească la nedreapta lui judecată”.
Fiind adus în Antiohia, a stat înaintea judecății eparhului, care l-a întrebat de ce nu se ține de credința împăratului. Sfântul Vasile a răspuns: „Să nu fie aceea că, abătându-mă de la dreapta credință creștinească, să urmez necuratei învățături ariene; căci credința în Unul Dumnezeu am primit-o de la părinți, spre a o slăvi”. Judecătorul îl îngrozea cu moartea. Însă el a răspuns: „Să-mi fie mie ca pentru adevăr să pătimesc și din legăturile trupești să mă dezleg; pentru că aceasta de multă vreme o doresc, dar voi să nu vă schimbați făgăduința voastră”. Eparhul a vestit despre aceasta împăratului, spunându-i că bărbatul acela este mai presus de îngrozire, căci este neschimbată credința lui, nemișcată și neslăbită inima lui. Iar împăratul, umplându-se de mânie, se gândea cum ar putea să piardă pe Vasile.
Într-acea vreme, Galatie, fiul împăratului, s-a îmbolnăvit de o durere mare și deznădăjduindu-se, era aproape de moarte. Maica aceluia, venind la împăratul, se certa cu dânsul, zicând: „Pentru că ai nedreaptă credință în Dumnezeu și faci rău arhiereului lui Dumnezeu, pentru aceea moare fiul meu”.
Auzind acestea Valens, a chemat pe Vasile și i-a zis: „Dacă sunt plăcute lui Dumnezeu dogmele credinței tale, să faci sănătos pe fiul meu cu rugăciunile tale”. Răspuns-a sfântul: „De te vei uni, împărate, cu credința cea dreaptă și vei dărui pace Bisericilor, apoi fiul tău va fi viu”.
Împăratul, făgăduind să împlinească aceasta, îndată Sfântul Vasile, rugându-se lui Dumnezeu pentru viața fiului împăratului, l-a făcut sănătos. Apoi a liberat pe Vasile cu cinste la scaunul său. Arienii auzind și văzând acestea, cârteau în inimile lor pline de zavistie și de răutate și ziceau împăratului: „Și noi putem să facem aceasta”. După aceea au înșelat pe împăratul, încât a îngăduit a se boteza fiul său.
După ce arienii l-au botezat, îndată a murit în mâinile lor. Aceasta văzând-o cu ochii săi, cel mai sus pomenit Anastasie, a spus-o împăratului Valentinian (364-375), adică fratelui lui Valens, care împărățea în Apus, împăratul Răsăritului. El, mirându-se de o minune ca aceea, a preamărit pe Dumnezeu. Apoi Sfântului Vasile i-a trimis multă avere, prin mâinile lui Anastasie, pe care Vasile luând-o, a zidit prin cetăți spitale, în eparhia sa, și a miluit mulțime de săraci și de neputincioși.
Sfântul Grigorie de Nazianz povestește că Sfântul Vasile a tămăduit și pe Modest eparhul, acel care era vrăjmaș sfântului, pe când acela se îmbolnăvise foarte rău și căuta ajutor cu smerenie în boală să, la sfintele lui rugăciuni. Apoi multă vreme trecând, a venit după Modest alt eparh în țara aceea, anume Eusebiu, rudenia împăratului.
Era în zilele acelea, în Cezareea, o văduvă tânără, bogată și foarte frumoasă, anume Vestiana, fiica lui Arax, care era senator al mai marelui sfat; pe acea văduvă, Eusebiu eparhul voia s-o dea cu sila în însoțirea unui om cu boierie. Dar ea, fiind cu mintea întreagă și vrând să păzească curăția văduviei sale neprihănită, nu voia să se mărite după bărbat. Când a înțeles că vor s-o dea cu sila, a fugit la biserică și a alergat la Sfântul Vasile, arhiereul lui Dumnezeu.
El, primind-o spre apărare, nu voia s-o dea oamenilor care veniseră după dânsa. Apoi a trimis-o în taină în mănăstirea de fecioare, la sora sa, Cuvioasa Macrina. Drept aceea, eparhul, supărându-se pe Sfântul Vasile, a trimis pe ostașii săi să ia cu sila din biserică pe acea văduvă. Dar, negăsind-o, a poruncit s-o caute în camera sfântului, unde îngerii petreceau; iar eparhul fiind necurat, credea că Vasile o ține la dânsul pentru păcat. Negăsind-o nicăieri, a chemat pe Vasile la dânsul și l-a certat foarte aspru, voind a-l pune la grele chinuri ca să-i dea pe acea văduvă. Sfântul Vasile era gata la toate chinurile, zicând: „De vei porunci să se strivească cu fiare corpul meu, îmi vei tămădui pântecele meu, căci mă vezi că sunt bolnav”.
În acel timp s-au înștiințat cetățenii despre cele ce se făceau, și ridicându-se cu toții, nu numai bărbații, ci și femeile, alergară cu arme și ciomege la curtea eparhului, voind a-l ucide pentru sfântul părinte, păstorul lor. Dacă Sfântul Vasile n-ar fi potolit poporul, l-ar fi ucis pe eparh, care, văzând atâta tulburare în popor, s-a temut foarte mult și a eliberat pe sfânt, fără a-l supune la vreo pedeapsă.
Eladie, fostul ucenic al marelui Vasile, însuși văzător și urmaș al minunilor lui la moștenirea scaunului său, bărbat îmbunătățit și sfânt, a spus un lucru nemincinos ca acesta: „Un boier drept-credincios, anume Proterie, cercetând Locurile Sfinte, a gândit să dea pe fiica sa într-una din mănăstiri, să slujească lui Dumnezeu. Dar diavolul, care de la început urăște binele, a împins pe o slugă a lui Proterie spre dorirea fiicei stăpânului său. Văzând sluga că acest lucru este greu, spre care nici nu îndrăznea, simțindu-se ne-vrednic, a mers la un vrăjitor care locuia în acea cetate, căruia i-a spus toată dorința sa, și i-a făgăduit să-i dea mult aur dacă va face cu farmecele sale să ia de soție pe fiica stăpânului său.
La început vrăjitorul n-a voit, apoi mai pe urmă a zis: „De vei voi, te voi trimite la stăpânul meu, diavolul, și el îți va ajuta la aceasta, dacă vei face și tu voia lui”; iar acel ticălos rob a zis: „Făgăduiesc că voi face tot ce-mi va porunci”. Fermecătorul a zis: „Te vei lepăda de Hristos al tău și vei da scrisoare pentru aceasta?”. Iar el a zis: „Gata sunt, numai să-mi câștig dorința mea”. Vrăjitorul a răspuns: „De făgăduiești așa, apoi și eu îți voi fi de ajutor”.
Luând o hârtie, a scris diavolului astfel: „De vreme ce mi se cade a mă sârgui, stăpâne al meu, ca să mă lepăd de creștineasca credință și să vin spre a ta stăpânire, întru înmulțirea părții tale, iată trimit la tine acum pe tânărul care va aduce scrisoarea mea, fiindcă este aprins de dor către o fecioară; și te rog să-i dai ajutor să-și câștige dorința sa, ca și eu întru aceasta să mă preamăresc și cu mai mare sârguință să câștig pe mulți care îți vor fi plăcuți”.
O scrisoare ca aceasta scriind către diavol, a dat-o acelui tânăr și l-a trimis, zicându-i: „Să mergi în această oră a nopții și să stai la mormintele păgâne, să ridici hârtia în văzduh și-ți vor sta de față cei ce te vor duce la diavolul”. Iar el, ticălosul, degrabă s-a dus și ajungând la morminte, a început a chema pe diavoli în ajutor. De îndată duhurile viclene s-au arătat în fața lui și cu bucurie au dus pe cel înșelat la stăpânul lor; apoi văzându-l că ședea pe scaun înalt și înconjurat de duhuri viclene, i-a dat scrisoarea de la vrăjitor și, luând-o, diavolul a zis către tânăr: „Crezi în mine?”. Iar el a zis: „Cred”. Și diavolul i-a zis: „Te lepezi de Hristos al tău?”.
Iar ticălosul a zis: „Mă lepăd”. Satana i-a zis: „De multe ori mă înșelați voi creștinii; când vă trebuie ajutorul meu, veniți la mine, iar după ce vă împliniți dorința voastră, iarăși vă lepădați de mine și vă apropiați de Hristos al vostru; iar El, ca un bun și iubitor de oameni, vă primește. Voiesc să-mi faci zapis, cum că te lepezi de bunăvoie de Hristos și de Botez și făgăduiești că să fii al meu în veci, să rabzi cu mine veșnica muncă în ziua judecății; și așa eu îndată voi împlini dorința ta”. Iar tânărul a scris precum diavolul a voit.
Atunci balaurul pierzător de suflete a trimis pe diavolul desfrânării și a aprins pe fecioara aceea de nesățioasa dragoste către acest tânăr, încât neputând răbda patima trupească, a căzut la pământ, rugându-se de tatăl său: „Miluiește-mă, miluiește-mă pe mine, fiica ta, și mă dă ca soție acelui tânăr al nostru, pe care l-am iubit foarte mult; iar de nu vei face aceasta unicei tale fiice, în scurt timp mă voi omorî și vei da seamă pentru mine în ziua judecății”.
Auzind aceasta tatăl, s-a înspăimântat și se tânguia, zicând: „Vai mie păcătosul, cum s-a întâmplat aceasta fiicei mele? Cine mi-a furat comoara? Cine a amăgit pe fiica mea? Cine mi-a întunecat lumina ochilor mei? Eu pe tine, fiica mea, voiam să te logodesc cu Mirele ceresc, ca să fii viețuitoare împreună cu îngerii, și ca totdeauna să preamărești pe Dumnezeu în psalmi și în cântări duhovnicești, și prin tine nădăjduiam ca și eu să fiu mântuit. Iar tu fără rușine îmi vorbești pentru unirea nunții. Să nu mă pogori cu mâhnire în iad, să nu-ți rușinezi neamul tău cel bun, însoțindu-te cu o slugă”. Iar ea întru nimic nu socotea cuvintele tatălui său, zicând într-una: „De nu vei face după dorința mea, atunci singură mă voi ucide”.
Tatăl ei, nepricepând ce să facă, după sfatul rudelor și al prietenilor săi, a lăsat ca mai bine să fie voia ei, decât să o piardă; deci chemând pe sluga lui, i-a dat de soție pe fiica sa și avere multă; apoi a zis către dânsa: „Mergi, fiică ticăloasă și pătimașă după bărbat; însă mi se pare că mult te vei căi pe urmă și nu-ți va fi de nici un folos”.
Săvârșindu-se nedreapta însoțire și diavoleasca lucrare împlinindu-se, după câtăva vreme au observat și alții că acel tânăr nu intră în Biserică și cu Sfintele Taine nu se împărtășește. De aceea, au spus ticăloasei sale soții, zicându-i: „Nu știi că bărbatul tău, pe care l-ai ales, nu este creștin, ci străin de credința lui Hristos?”. Ea, auzind aceasta s-a umplut de mâhnire și, aruncându-se la pământ, a început să-și lovească obrazul și să-și bată pieptul cu pumnii, strigând: „Nimeni neascultând de părinții săi, nu s-a mântuit vreodată. Cine va spune rușinea tatălui meu, vai mie, ticăloasa, în câtă pieire am căzut astăzi; de ce m-am născut? Și născându-mă de ce n-am pierit?”.
Astfel tânguindu-se ea, a auzit bărbatul ei și a alergat la dânsa, întrebând-o despre pricina tânguirii. Cunoscând lucrul, dânsul a început a o mângâia, zicând că nu sunt adevărate cele despre dânsul, și îi spunea că este creștin. La cuvintele lui puțin mângâietoare, dânsa a zis: „De vei voi că să mă încredințezi cu adevărat, iar ticălosul meu de suflet să fie fără grijă, să mergi dimineață cu mine în Biserică și înaintea mea să te împărtășești cu Sfintele Taine și atunci te voi crede”.
Ticălosul ei bărbat, văzând că nu poate tăinui acel lucru, a fost nevoit a-i spune toate cele petrecute și cum s-a dat diavolului. Ea, căpătând curaj și scuturându-se de slăbiciunea femeiască, a alergat la Sfântul Vasile și a strigat: „Miluiește-mă, ucenice al lui Hristos, miluiește-mă pe mine, care n-am ascultat pe părintele meu și diavolescului sfat m-am supus”.
Povestindu-i toate cele petrecute cu bărbatul său, iar sfântul chemându-l, l-a întrebat dacă sunt adevărate toate cele spuse despre dânsul de femeia sa. El cu lacrimi în ochi a răspuns: „Adevărat, sfinte al lui Dumnezeu, așa este; de voi tăcea, faptele mele vor striga”. Și i-a povestit cum s-a dat diavolilor, iar sfântul a zis: „Voiești să te întorci iarăși la Dumnezeul nostru, Iisus Hristos?”. Tânărul a răspuns: „Da, voiesc, dar nu pot”. Vasile l-a întrebat pentru ce nu poate, iar tânărul i-a răspuns: „Pentru că m-am lepădat de Hristos și diavolului m-am încredințat cu zapis”. Iar Vasile a zis: „Nu te mâhni de aceasta; căci Dumnezeu este iubitor de oameni și primește pe cei ce se pocăiesc”.
Atunci femeia lui, aruncându-se la picioarele sfântului, îl ruga, zicându-i: „Ucenice al lui Hristos, cât poți, ajută-ne nouă!”; iar sfântul a grăit către tânăr: „Dar crezi că te vei mântui?”. Iar el a zis: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Luându-l sfântul de mână, a făcut pe dânsul semnul Sfintei Cruci și l-a închis la un loc, înăuntrul sfintelor ogrăzi; apoi a poruncit ca neîncetat să se roage lui Dumnezeu.
Singur a petrecut acolo trei zile, rugându-se lui Dumnezeu; după care sfântul, cercetându-l, l-a întrebat: „Cum te afli, fiule?”. Tânărul a răspuns: „Într-o mare primejdie mă aflu, stăpâne; nu pot răbda chiotul diavolesc, înfricoșările, săgetăturile și lovirea pietrelor, pentru că, ținându-mi zapisul, mă ocărăsc, zicându-mi: „Tu ai venit la noi, iar nu noi la tine”. Sfântul i-a zis: „Nu te teme, fiule, și numai să crezi”. Dându-i puțină hrană, l-a însemnat cu semnul Crucii și iarăși l-a închis. După puține zile, cercetându-l din nou, i-a zis: „Cum te afli, fiule?”. Iar tânărul a răspuns: „De departe aud îngrozirile și chiotul, iar pe dânșii nu-i văd”. Apoi, dându-i puțină mâncare și rugându-se pentru dânsul, l-a închis din nou și s-a dus.
După patru zile, a venit din nou la dânsul și l-a întrebat: „Cum te afli, fiule?”. Iar el a răspuns: „Acum sunt bine, sfinte părinte; pentru că te-am văzut pe tine în vis, luptându-te pentru mine și biruind pe diavolul”. Deci, sfântul, făcând rugăciuni, l-a scos din închisoare și l-a dus în chilia sa. A doua zi a chemat tot clerul bisericesc, pe monahi și tot poporul cel iubitor de Hristos, și le-a zis: „Să preamărim, fraților, pe iubitorul de oameni Dumnezeu, că iată, Bunul Păstor voiește să ia pe umeri oaia cea pierdută și s-o aducă în Biserică. Deci se cade să ne rugăm în această noapte bunătății Lui, ca să biruiască și să rușineze pe vrăjmașul sufletelor noastre”. Atunci s-a adunat poporul în Biserică și a făcut rugăciuni de toată noaptea pentru tânărul ce se pocăia, strigând: „Doamne, miluiește!”.
Făcându-se ziuă, Vasile a luat pe tânăr de mină și l-a dus cu tot poporul în biserică, cântând psalmi și laude. Și iată diavolul, fără rușine, a venit pe nevăzute cu toată puterea sa pierzătoare, vrând să răpească pe tânăr din mâinile sfântului. Iar tânărul a început a striga: „Sfinte al lui Dumnezeu, ajută-mă!”. Diavolul tăbărâse asupra tânărului cu atâta îndrăzneală și nerușinare, încât pe Sfântul Vasile îl zgâria, trăgând la dânsul pe tânăr. Întorcându-se fericitul, a zis către diavol: „Nerușinat pierzător de suflete, începător al întunericului și al pierzării, oare nu-ți ajunge ție a ta pierzare, pe care ai adus-o ție și celor ai tăi? Nu încetezi a prigoni zidirea Dumnezeului meu?”. Iar diavolul a strigat către dânsul: „Mă nedreptățești, Vasile!”. Și acest glas diavolesc l-au auzit mulți. Iar arhiereul a zis: „Să te certe pe tine Domnul, diavole!”. Iar diavolul iarăși a zis către dânsul: „Vasile, mă nedreptățești, că nu eu am mers la dânsul, ci el la mine și s-a lepădat de Hristos al tău, dându-mi zapisul pe care îl am în mâinile mele, iar în ziua judecății îl voi aduce înaintea Celui de obște Judecător”.
Vasile a zis: „Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul meu, că nu-și va lăsa poporul mâinile în jos, rugându-se, până nu vei da zapisul!”. Întorcându-se sfântul către popor, a zis: „Înălțați mâinile voastre în sus și strigați: Doamne, miluiește!”. Poporul, înălțând mâinile spre cer, a strigat cu lacrimi: „Doamne, miluiește!”, multă vreme, și iată a venit zapisul tânărului acela, purtat prin văzduh, văzându-l toți, și s-a dat Fericitului Vasile în mâini. Sfântul, luând zapisul, s-a bucurat și a dat mulțumire lui Dumnezeu; apoi înaintea tuturor a zis către tânăr: „Cunoști, frate, zapisul acesta?”. Tânărul a răspuns: „Da, sfinte al lui Dumnezeu, este al meu, că l-am scris singur cu mâna mea”. Marele Vasile l-a rupt îndată bucăți, înaintea tuturor și l-a ars; apoi, ducând pe tânăr în biserică, l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine și pe popor l-a ospătat din belșug. Pe tânăr, mult învățându-l și dându-i canonul cel cuviincios, l-a dat femeii lui, care cu negrăit glas slăvea și mulțumea lui Dumnezeu”.
Același bărbat vrednic de credință, Eladie, povestea și aceasta despre Sfântul Vasile: Într-una din zile, Cuviosul nostru părinte Vasile, fiind luminat de darul lui Dumnezeu, a zis către clerul său: „Veniți fiilor după mine, să vedem împreună slava lui Dumnezeu și să preamărim pe Stăpânul nostru”. Și a ieșit afară din cetate, neștiind nimeni unde voiește să meargă. Un prezbiter, cu numele Anastasie, care viețuia într-un sat, avea de soție o femeie cu numele Teognia, cu care a trăit patruzeci de ani în feciorie; și se socotea Teognia de către mulți că este neroditoare, pentru că nimeni nu știa curăția fecioriei lor, cea păzită în taină. Anastasie avea duhul lui Dumnezeu, pentru sfânta sa viață, și era bărbat înainte-văzător; căci într-acea vreme, văzând mai înainte cu duhul, că Vasile are să-l cerceteze, a zis către femeia sa, Teognia: „Eu mă voi duce la câmp să lucrez pământul, iar tu doamnă, sora mea, să împodobești casa și la nouă ceasuri din zi să aprinzi lumânări și să ieși în întâmpinarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul, pentru că vine să ne cerceteze pe noi păcătoșii”. Ea, mirându-se de cuvintele bărbatului său, a îndeplinit porunca. Sfântul Vasile, fiind nu departe de casa lui Anastasie, l-a întâmpinat Teognia și i s-a închinat. Vasile a zis: „Cum te afli doamnă Teognia?”. Ea, auzind că o cheamă pe nume, s-a înspăimântat și a răspuns: „Sunt sănătoasă, stăpâne sfinte”.
Fericitul i-a zis: „Unde este domnul Anastasie, fratele tău?”. Ea a răspuns: „Nu-mi este frate, ci bărbat, și s-a dus la câmp să lucreze pământul”. Vasile a zis: „A venit și este în casă, nu te îndoi”. Auzind aceste cuvinte, s-a umplut de mai multă spaimă că sfântul a știut mai înainte toată taina lor; și tremurând, a căzut la picioarele sfântului și i-a zis: „Roagă-te pentru mine păcătoasa, sfinte al lui Dumnezeu, că mari și minunate lucruri văd în tine!”. Sfântul s-a rugat pentru dânsa înaintea tuturor, și a intrat în casă.
Intrând el în casa prezbiterului, l-a întâmpinat singur Anastasie și, sărutând picioarele sfântului, a zis: „De unde mie această, că a venit arhiereul Domnului meu la mine?”. Arhiereul a răspuns: „Bine că te-am aflat, ucenice al lui Hristos, să mergem în biserică și să facem dumnezeiasca slujbă”. Căci se obișnuise prezbiterul acela că în toate zilele să postească, afară de sâmbătă și duminică, și nu gusta nimic decât numai pâine și apă. Când au ajuns în biserică, Sfântul Vasile a poruncit lui Anastasie să slujească Liturghia, dar el se lepăda zicând: „Știi, stăpâne, Scriptura care zice: Cel mai mic de către cel mai mare se binecuvântează”. Vasile a zis către dânsul: „Pe lângă toate lucrurile tale cele bune, să ai și ascultare”. Când slujea Anastasie, în vremea înălțării înfricoșatelor Taine, a văzut Sfântul Vasile și ceilalți care erau vrednici pe Preasfântul Duh pogorându-se în chip de foc și înconjurând pe Anastasie.
După săvârșirea dumnezeieștii slujbe, au intrat în casă, iar prezbiterul a pus la masă pe sfânt și clerul său. Când mâncau, sfântul a întrebat pe preot: „De unde îți este averea și ce fel este viața ta?”. Preotul răspunse: „Eu, arhiereule al lui Dumnezeu, sunt om păcătos și mă aflu supus la dajdia poporului; am două perechi de boi, cu una lucrez singur, iar cu alta sluga mea. Dintr-aceste averi, o parte este pentru odihnirea străinilor, iar altă pentru plata dăjdiilor; apoi se ostenește cu mine și femeia mea, slujind străinilor și mie”.
Vasile a zis către dânsul: „S-o numești sora ta, precum și este; apoi spune-mi și bunătățile tale”. Anastasie răspunse: „Eu n-am făcut nimic bun pe pământ”. Atunci Vasile a zis: „Să ne sculăm și să mergem împreună”. Deci, sculându-se, s-au dus la un bordei și Vasile a zis: „Să-mi deschideți ușa aceasta”. Anastasie a răspuns: „Nu, sfinte al lui Dumnezeu, să nu voiești a intra, că nu este nimic acolo, decât numai trebuințele de casă”. Vasile a zis: „Eu pentru trebuințele acestea am și venit”. Prezbiterul nevoind să deschidă ușa, sfântul a deschis-o cu cuvântul, și intrând, a găsit acolo un om foarte bolnav de lepră, căruia îi căzuseră mai multe mădulare trupești și nu știa de dânsul nimeni, decât numai prezbiterul și sora sa. Deci Vasile a zis către preot: „Pentru ce ai voit să tăinuiești de mine această comoară a ta?”. Preotul răspunse: „Stăpâne, omul acesta este mânios, pentru aceea m-am temut să ți-l arăt, să nu greșească cu vreun cuvânt împotriva Sfinției Tale”.
Vasile a zis atunci: „Cu bună voință alergi; dar să mă lași și pe mine să-i slujesc în această noapte, ca să fiu și eu părtaș la plata ta”. Drept aceea, a rămas fericitul Vasile singur cu cel bolnav și, închinându-se, a petrecut în rugăciune toată noaptea, iar dimineața l-a scos cu totul sănătos. Preotul cu sora sa și toți cei ce erau acolo, văzând o minune ca aceea, au mărit pe Dumnezeu. Apoi Sfântul Vasile, după plăcuta vorbă cu preotul și după duhovnicescul ospăț, s-a întors la casa sa.
Auzind despre Sfântul Vasile, Cuviosul Efrem Șirul, care viețuia în pustie, s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate cum este Vasile. Fiind în vedenie, a văzut un stâlp de foc, al cărui capăt ajungea la cer și a auzit un glas de sus, zicându-i: „Efreme, Efreme, în ce chip vezi acest stâlp de foc, astfel este Vasile”. Deci, îndată Cuviosul Efrem, luând cu sine tălmaciul, de vreme ce el nu știa elinește, a mers în Cezareea, la praznicul Arătării Domnului (Botezul). Privind în taină de departe, a văzut pe Sfântul Vasile mergând la biserică cu multă slavă, îmbrăcat în haine luminoase; ca de altfel și clerul care era împrejurul lui. Întorcându-se Efrem către tălmaci, care mergea după dânsul, i-a zis: „Mi se pare că în deșert m-am ostenit, frate, pentru că acesta fiind într-o rânduială ca aceasta, nu este precum l-am văzut”. Intrând în biserică Efrem, a stat într-un colț, la loc ascuns, și gândind, zicea în sine: „Noi, suferind greutatea și zăduful zilei, nimic n-am sporit, iar acesta fiind într-atâta slavă și cinste omenească, este stâlp de foc. Mă minunez!”. Astfel gândind despre Marele Vasile, acesta s-a înștiințat despre Efrem prin Duhul Sfânt, și a trimis la dânsul pe arhidiaconul său, zicând: „Să mergi la ușa bisericii cea dinspre apus, și vei afla acolo un monah în colțul bisericii, cu barba scurtă și mic la stat, stând cu altul, și îi vei zice lui: Vino, și să intri în altar, căci te cheamă arhiepiscopul”. Iar arhidiaconul, cu multă osteneală împingând poporul, a ajuns unde stătea Cuviosul Efrem și i-a zis: „Binecuvintează, părinte, să intrăm în altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.
Efrem, prin tălmaci înțelegând cuvântul arhidiaconului, a răspuns celui ce-l chema: „Ai greșit, frate, pentru că noi suntem oameni străini și nu ne știe arhiepiscopul”. Arhidiaconul s-a dus să spună această lui Vasile. În acea vreme Sfântul Vasile citea sfintele cărți la popor. Apoi a văzut Cuviosul Efrem o limbă de foc, grăind cu gura lui Vasile. După aceea, Vasile iarăși a zis arhidiaconului: „Mergi și spune acelui străin monah: Părinte Efreme, vino și intră în Sfântul Altar, căci te cheamă arhiepiscopul”.
Mergând arhidiaconul, i-a spus precum i s-a poruncit; apoi s-a mirat de aceasta Cuviosul Efrem și a preamărit pe Dumnezeu. După aceea, făcând metanie, a zis: „Cu adevărat mare este Vasile, cu adevărat stâlp de foc este Vasile, cu adevărat Duhul Sfânt grăiește prin gura lui”. Deci, a rugat pe arhidiacon ca să vestească arhiepiscopului că după săvârșirea sfintei slujbe are să i se închine la un loc și să-l sărute mai deoparte. Săvârșindu-se dumnezeiasca slujbă, a intrat Sfântul Vasile în camera de vase și, chemând pe Cuviosul Efrem, i-a dat întru Domnul sărutare și i-a zis: „Bine ai venit, părinte, care ai înmulțit ucenicii lui Hristos în pustie, și ai izgonit pe diavoli dintr-însa, cu puterea lui Hristos. Pentru ce ai suferit atâta osteneală, părinte, venind ca să vezi un păcătos? Domnul să-ți dea plată pentru osteneala ta”. Efrem, prin tălmaci, răspunzând lui Vasile, a spus cuvintele cele ce erau gătite în inima lui, și s-a împărtășit cu fratele său cu preacuratele Taine din sfintele mâini ale lui Vasile.
După aceasta, ospătându-se, Cuviosul Efrem a zis către Sfântul Vasile: „Preasfințite Părinte, un dar cer de la tine, pe care voiesc a mi-l dă”. Marele Vasile i-a zis: „Cere cele ce-ți sunt trebuincioase, pentru că mult îți sunt dator pentru osteneala ta; căci atâta cale ai suferit pentru mine”. Cinstitul Efrem i-a zis: „Știu, părinte, că toate câte vei cere de la Dumnezeu, îți dă; deci, voiesc ca să te rogi bunătății Lui ca să-mi dea știința să grăiesc elinește”. Iar el a răspuns: „Este mai presus de puterea mea să-ți împlinesc cererea; dar de vreme ce cu multă nădăjde ceri, să mergem în biserică, cinstite părinte și povățuitorule al pustiei, și să ne rugăm către Domnul, Care este puternic să asculte rugăciunea ta. Pentru că scris este: Voia celor ce se tem de El va face și rugăciunea lor va auzi și îi va mântui pe ei”. Fiind atunci bună vreme, au făcut rugăciune în biserică, apoi marele Vasile a zis: „Pentru ce părinte Efrem nu primești sfințire de prezbiter, fiind vrednic?”.
Efrem a răspuns prin tălmaci: „Fiindcă sunt păcătos, stăpâne”. Vasile i-a zis: „O, de-aș avea eu păcatele tale!”. Și i-a zis lui: „Să facem închinăciune”. Apoi, fiind el la pământ, Sfântul Vasile și-a pus mâna sa pe capul Cuviosului Efrem și a zis cu mare glas rugăciunea de hirotonie diaconească. Apoi a zis către cuviosul: „Grăiește acum ca să ne ridicăm de la pământ”. Deci s-a limpezit limba lui Efrem și a zis în limba elinească: „Mântuiește, miluește, apără și ne păzește pe noi, Dumnezeule, cu darul Tău”. Și s-a împlinit Scriptura: Atunci va sări șchiopul ca cerbul și limpede va fi limba gângavilor. Deci au preamărit toți pe Dumnezeu, care a făcut limba lui Efrem să vorbească elinește. Apoi Cuviosul Efrem a petrecut trei zile cu Sfântul Vasile, veselindu-se duhovnicește. După aceea Vasile a făcut pe Efrem preot, iar pe tălmaciul lui l-a făcut diacon și i-a liberat cu pace.
Odată, s-au apropiat de dânsul, nelegiuitul împărat Valens, fiind în cetatea Niceea, începătorii eresului arian, cerând ca să gonească din soborniceasca Biserică, din cetatea aceea, pe poporul cel dreptcredincios, iar biserica s-o dea adunării lor celei ariene. Și a făcut astfel împăratul cel rău, însuși fiind eretic; căci a luat cu sila biserica de la cei dreptcredincioși și a dat-o arienilor, apoi s-a dus la Constantinopol. Drept aceea, fiind în mare mâhnire toată mulțimea dreptcredincioșilor, a sosit acolo marele Vasile, părtinitorul și apărătorul cel de obște al Bisericilor; la el venind toată mulțimea celor dreptcredincioși, cu tânguire i-au spus nedreptatea ce li s-a făcut lor de împăratul. Sfântul, mângâindu-i cu cuvintele sale, îndată s-a dus la împăratul în Constantinopol și, stând înaintea lui, i-a zis: „Cinstea împăratului iubește judecata”. Și înțelepciunea zice: „Dreptatea împăratului întru judecată”. Deci pentru ce, împărate, ai făcut judecată nedreaptă, izgonind pe credincioși din Sfânta Biserică și dând-o pe ea rău-credincioșilor?
Zis-a lui împăratul: „Iarăși spre mustrarea mea ai venit Vasile? Nu ți se cuvine să fii astfel”. Vasile răspunse: „Se cuvine mie a muri pentru dreptate”. Acolo stătea de față mai marele bucătar de la curtea împăratului, cu numele Demostene. Acela vrând să ajute arienilor, a vorbit ceva, ocărând pe sfântul. Sfântul a zis: „Vedem și pe necărturarul Demostene”, iar acela, nerușinându-se, iarăși a grăit ceva împotrivă. Apoi sfântul i-a zis: „Lucrul tău este că pentru mâncări să te îngrijești, iar nu dogmele bisericești să le tulburi”. Atunci a tăcut Demostene rușinat.
Împăratul, pe de o parte mâniindu-se și pe de alta rușinîndu-se, a zis lui Vasile: „Să mergi tu între ei, însă astfel să judeci, încât să nu te afli ajutând pe poporul credinței tale”. Sfântul a răspuns: „De voi judeca cu nedreptate, să mă trimiți și pe mine în surghiun și pe cei de o credință cu mine să-i izgonești, iar biserica s-o dai arienilor”. Apoi sfântul, luând de la împărat scrisoare, s-a întors în Niceea și chemând pe arieni, le-a zis: „Iată, împăratul mi-a dat putere, ca să fac judecată între voi și între credincioși, pentru biserica pe care cu sila ați luat-o”. Iar ei i-au răspuns: „Deci judecă după judecata împăratului”.
Sfântul a zis: „Să mergeți și voi arienii și voi credincioșii să închideți biserica și, încuind-o, s-o pecetluiți cu pecețile, voi cu ale voastre și aceștia cu ale lor; apoi să puneți pe amândouă părțile străjeri tari. Mergând mai întâi voi, arienii, să vă rugați trei zile și trei nopți și după aceea să vă apropiați de biserică. Dacă se vor deschide singure ușile bisericii cu rugăciunea voastră, apoi să fie biserica a voastră în veci; iar de nu, atunci ne vom ruga noi o noapte și vom merge spre biserică cântând și dacă se va deschide nouă, apoi s-o avem noi pe ea în veci. De nu se vor deschide nici nouă, apoi iarăși a voastră să fie biserica”. Și a fost plăcut cuvântul acesta înaintea arienilor. Însă credincioșii se mâhneau asupra sfântului, zicând că nu după dreptate, ci de frica împăratului a făcut judecata. Făcându-se înțelegere de amândouă părțile, a fost străjuită cu tot dinadinsul sfânta Biserică, pecetluită și întărită.
Rugându-se arienii trei zile și trei nopți și apropiindu-se de biserică, nu s-a făcut nici un semn, și s-au rugat de dimineață până la al șaselea ceas (adică 12, după noi), stând și strigând: „Doamne, miluiește!”, dar nu li s-au deschis ușile bisericii și s-au întors cu rușine. Atunci, marele Vasile adunând pe toți credincioșii, cu femeile și cu copiii, au ieșit din cetate la biserica Sfântului Mucenic Diomid; acolo făcând priveghere de toată noaptea, au mers cu toții la soborniceasca biserică cea pecetluită, cântând: „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi!”. Apoi, stând înaintea ușii bisericii, a zis către popor: „Ridicați mâinile voastre spre înălțimea cerului și strigați cu dinadinsul: Doamne, miluiește!”. Astfel făcându-se, sfântul a poruncit ca să fie tăcere și, apropiindu-se de ușă, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci de trei ori și a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeul creștinilor, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”.
Glăsuind poporul: „Amin”, îndată s-a făcut cutremur și au început a se sfărâma zăvoarele, au căzut întăririle, s-au dezlegat pecețile, și s-au deschis ușile ca de un vânt și furtună mare și s-au lovit de zid. Sfântul Vasile a început a cânta: Ridicați boieri porțile voastre, ridicați porțile veșnice și va intra Împăratul slavei.
Vasile, intrând în biserică cu toată mulțimea credincioșilor și săvârșind dumnezeiasca slujbă, a liberat pe popor cu veselie. Acea mulțime mare de arieni, văzând minunea, s-au lepădat de credința lor cea rea și s-au adăugat la cei dreptcredincioși. Înștiințându-se împăratul de dreapta judecată a lui Vasile și de acea minune preamărită, s-a mirat foarte și defăima uriciunea relei credințe ariene. Însă orbindu-se de răutate, nu s-a întors la dreapta credință și după aceea a pierit ticălosul. Pentru că el, fiind biruit la război în părțile Traciei, a fugit și s-a ascuns într-o șură de paie, iar prigonitorii lui, înconjurând claia, cu foc au aprins-o și acolo împăratul arzând, s-a dus în focul cel nestins. Deci a fost moartea împăratului în același an, după plecarea la Domnul a Sfântului părintelui nostru Vasile.
Odată Petru, episcopul Sevastiei, fratele sfântului, a fost defăimat că trăiește cu femeia sa, pe care mai înainte de episcopie o lăsase, că nu se cade episcopului să fie cu femeie. Iar Vasile, auzind, a zis: „Bine că mi-ați spus aceasta, că iată voi merge eu cu voi și-l voi mustra”. Apropiindu-se sfântul de cetatea Sevastiei, Petru a știut cu duhul de venirea fericitului; pentru că era și Petru plin de Duhul lui Dumnezeu, și locuia cu femeia să cum locuiește un frate cu sora sa, în curăție. Deci, a ieșit din cetate în întâmpinarea lui Vasile, ca la opt stadii și, văzând pe fericitul mergând cu mulți, a zâmbit și a spus: „Ca la un tâlhar ai venit la mine, stăpâne și frate”. Apoi, dându-și sărutare unul altuia întru Domnul, au intrat în cetate și rugându-se la biserica Sfinților patruzeci de mucenici, au mers în episcopie. Apoi văzând Vasile pe cumnata sa, i-a zis: „Bucură-te, buna mea, iar mai bine-zis mireasa Domnului, căci pentru tine m-am ostenit a veni aici”.
Iar ea a zis către dânsul: „Bucură-te și tu, preacinstite părinte, căci multă vreme am dorit, ca să sărut picioarele tale cele cinstite”. Apoi a zis Vasile lui Petru: „Rogu-mă ție, frate, ca în această noapte să te odihnești în biserică, cu doamna ta”. Iar Petru a zis: „Pe toate câte vei porunci, le voi face”. Făcându-se noapte, iar Petru odihnindu-se în biserică cu doamna sa, era acolo și Sfântul Vasile cu cinci bărbați drepți și le-a zis lor: „Ce vedeți deasupra fratelui meu și deasupra cumnatei mele?”. Iar ei au zis: „Vedem pe îngerii lui Dumnezeu, adumbrindu-i și ungând cu aromate patul lor cel neprihănit”. Vasile a zis: „Tăceți acum, nimănui să nu spuneți ce-ați văzut”.
A doua zi, Vasile a poruncit ca să se adune poporul, și, înaintea tuturor, să se aducă un vas de fier, plin de cărbuni foarte aprinși, apoi a zis: „Cinstita mea soră, să-ți întinzi rochia ta”. Ea întinzând-o, sfântul a zis către cei ce țineau cărbunii: „Puneți în rochia ei cărbunii cei aprinși”. Și i-au pus; apoi a zis către dânsa: „Să ții acei cărbuni în haina ta, până când îți voi zice ție”. Și a poruncit iarăși ca să mai aducă alți cărbuni aprinși. Apoi a zis către fratele său: „Întinde-ți, frate, felonul tău!”. El l-a întins. După aceea a zis către slujitori: „Turnați cărbunii din vas în felon!”. Ținând ei multă vreme cărbunii cei aprinși în hainele lor și rămânând nevătămați, s-a înspăimântat poporul, văzând aceasta, și zicea: „Domnul păzește pe cuvioșii săi și îi va ferici pe pământ”. Când Petru și soția sa au aruncat cărbunii pe pământ, nu era într-înșii miros de fum, pentru că nu li s-au ars hainele lor. Apoi Vasile a poruncit celor cinci bărbați drepți să spună înaintea tuturor ceea ce au văzut. Și au spus poporului cum au văzut pe îngerii lui Dumnezeu în biserică, adumbrind pe Fericitul Petru și pe sora lui și ungând cu aromate neprihănitul lor pat. Atunci toți au preamărit pe Dumnezeu, Care curățește pe plăcuții Săi de clevetirile omenești cele nedrepte.
În zilele Cuviosului nostru Vasile era în Cezareea o văduvă dintr-o familie nobilă și foarte bogată, care petrecea în desfătări și se tăvălea în necurățenia desfrânării de mulți ani. Dumnezeu, Care vrea pocăința tuturor, s-a atins de inima ei cu darul Său și s-a îndreptat femeia pe calea cea bună. Aflându-se singură, se gândea la numeroasele sale păcate și a început a se tângui, zicând: „Vai mie păcătoasei, cum voi răspunde dreptului Judecător, pentru atâtea păcate ce am făcut? Casa trupului mi-am stricat-o și sufletul mi l-am întinat. Vai mie, cea mai păcătoasă decât toți, cui m-am asemănat cu păcatele, desfrânatei sau vameșului? Căci nimeni n-a greșit ca mine, mai ales că după Botez am făcut atâtea răutăți; și de unde voi avea știre că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?”.
Astfel, tânguindu-se, și-a adus aminte de toate faptele ce a făcut, din tinerețe până la bătrânețe și pe care le-a scris pe o bucată de hârtie. Mai pe urmă a scris unul din păcatele cele mai grele și cu plumb a pecetluit hârtia. Apoi, așteptând vremea când Sfântul Vasile mergea la biserică, a alergat la dânsul și aruncându-se înaintea picioarelor lui, cu hârtia, zicea: „Miluiește-mă, sfinte al lui Dumnezeu, pe mine care am greșit mai mult decât toți!”. Sfântul a întrebat-o ce voiește de la dânsul, iar ea, dându-i hârtia cea pecetluită, i-a zis: „Iată, stăpâne, toate păcatele și fărădelegile mele le-am scris pe hârtia aceasta și le-am pecetluit; iar tu, ca un plăcut al lui Dumnezeu să nu le citești, nici să dezlegi pecetea, ci numai cu rugăciunea ta să le curățești, căci cred că Cel ce mi-a dat gândul acesta te va auzi când te vei ruga pentru mine”.
Vasile, luând hârtia, a căutat spre cer și a zis: „Doamne, al tău este lucrul acesta, că dacă păcatele a toată lumea le-ai ridicat, cu atât mai vârtos poți să curățești păcatele unui asemenea suflet; pentru că toate păcatele noastre sunt numărate la tine, iar milostivirea Ta este mare și neurmată”. Acestea zicând, sfântul a intrat în biserică, ținând hârtia în mina și aruncându-se înaintea jertfelnicului, a petrecut toată noaptea rugându-se pentru acea femeie. A doua zi, săvârșind dumnezeiasca slujbă, a chemat pe femeie, i-a dat hârtia pecetluită precum o primise, zicând către dânsa: „Ai auzit femeie că nimeni nu poate să ierte păcatele decât numai Bunul Dumnezeu?”. Iar ea a zis: „Am auzit, cinstite părinte, și pentru aceasta te-am îndemnat la rugăciune, spre îndurările Lui”.
Acestea zicându-le femeia, și-a dezlegat hârtia și a aflat șterse toate păcatele sale, afară de unul, care era cel mai greu păcat, scris pe urmă. Văzând aceasta femeia, s-a spăimântat și bătându-și pieptul, a căzut la picioarele sfântului, strigând: „Miluiește-mă, robule al lui Dumnezeu, precum pentru toate fărădelegile mele ai voit și ai rugat pe Dumnezeu, așa și pentru aceasta te roagă ca să fiu cu totul curățită!”. Iar arhiereul, curgându-i lacrimi și făcându-i-se milă de dânsa, i-a zis: „Scoală-te femeie, că și eu sunt om păcătos și-mi trebuie și mie milostivire și iertare! Acela Care a curățit păcatele tale este puternic să curățească și acest păcat neșters, dacă te vei feri de acum înainte de păcat și de vei începe a umbla pe calea Domnului. Apoi nu numai iertată vei fi, ci și slavei celei cerești te vei învrednici. Însă te sfătuiesc să mergi în pustie și vei afla un bărbat sfânt, anume Efrem; aceluia să-i dai această hârtie și să-l rogi, ca să milostivească pentru tine pe Iubitorul de oameni, Dumnezeu”.
Femeia, după cuvântul sfântului, s-a dus în pustie, și, după o cale îndelungată, a aflat chilia Fericitului Efrem și bătând la dânsul, a zis: „Cuvioase părinte, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”. Iar Efrem, știind cu duhul pricina venirii ei, i-a zis: „Du-te de la mine, femeie, căci și eu sunt un păcătos, trebuindu-mi și mie de la alții ajutor!”. Atunci ea, aruncându-i hârtia, i-a zis: „Arhiepiscopul Vasile m-a trimis la tine, ca, rugându-te lui Dumnezeu, să-mi curățească păcatul meu, cel scris în hârtia aceasta, pentru că pe celelalte păcate el le-a curățit; iar tu pentru un păcat să nu te lenevești a te ruga, pentru că la tine sunt trimisă”.
Cuviosul Efrem i-a zis: „Nu, fiindcă cel ce a putut milostivi pe Dumnezeu pentru păcatele tale cele multe, cu atât mai vârtos Îl poate ruga pentru un singur păcat. Deci du-te și nu sta, ca să-l afli între cei vii, mai înainte până a nu se duce la Domnul”. Ea, închinându-se cuviosului, s-a întors în oraș. Apoi, intrând în cetate, a sosit la îngroparea Sfântului Vasile, pentru că acum murise și se ducea sfântul lui trup la mormânt. Dar femeia întâmpinându-l, a început a striga cu multă tânguire, aruncându-se la pământ și zicând către dânsul, ca și când ar fi fost viu: „Vai mie, sfinte al lui Dumnezeu, vai mie ticăloasei, pentru aceasta m-ai trimis în pustie, ca fără a mea supărare să ieși din corp! Iată m-am întors în zadar, suferind atâta osteneală în pustie. Dumnezeu să vadă și să judece între mine și între tine, căci ai putut singur să-mi dai ajutor și la altul m-ai trimis”.
Zicând acestea, a aruncat hârtia deasupra patului sfântului, spunând la tot poporul despre osteneala să. Unul din clerici, vrând să vadă ce este scris pe hârtie, a luat-o și, dezlegând-o, n-a aflat într-însa nimic, căci toată hârtia era curată și a zis femeii: „Nimic nu este scris aici, dar pentru ce te ostenești, neștiind iubirea de oameni cea negrăită a lui Dumnezeu, care s-a făcut către tine?”. Văzând poporul această minune, a preamărit pe Dumnezeu, Care a dat o asemenea putere robilor săi, și după mutarea lor din viață.
Un evreu, anume Iosif, locuia în Cezareea și era doctor atât de iscusit, încât cunoștea pe omul care era să moară cu patru sau cinci zile mai înainte. Purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Vasile, mai înainte văzând cu duhul întoarcerea lui către Hristos, care avea să fie, îl iubea foarte mult și adeseori îl chemă la dânsul și îl povățuia să se lase de legea lui și să primească Sfântul Botez; iar Iosif se ferea, zicând: „În credința în care m-am născut, în aceea voiesc să mor”. Sfântul i-a zis: „Să mă crezi pe mine, că nici eu, nici tu nu vei muri, până ce nu te vei naște din apă și din Duh; căci fără de acest dar nu-ți este cu putință să intri în împărăția lui Dumnezeu. Oare părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Ei au băut din piatră care era preînchipuire a lui Hristos, piatra duhovnicească, Care S-a născut din Fecioară pentru mântuirea noastră și pe care părinții tăi L-au răstignit; dar fiind îngropat, a înviat a treia zi, apoi înălțându-Se la ceruri, a șezut de-a dreapta Tatălui și de acolo va veni să judece viii și morții”.
Sfântul îi spunea multe și folositoare cuvinte, dar evreul rămânea în necredința sa. Când a sosit vremea ducerii sfântului la Dumnezeu, s-a îmbolnăvit și a chemat pe evreu, trebuindu-i ajutor doctoricesc de la dânsul, și i-a zis: „Ce ți se pare de mine, Iosife?” El, pipăind vinele sfântului, a zis către paznici: „Să gătiți toate cele de îngropare, că va muri îndată”. Iar Vasile i-a zis: „Nu știi ce grăiești”. Evreul răspunse: „Să mă crezi stăpâne, că astăzi până a nu apune soarele, vei muri”. Vasile i-a zis: „De voi rămâne până dimineață la ceasul al șaselea, atunci ce vei zice?”. Iosif răspunse: „Să mor eu”. Sfântul i-a zis: „Cu adevărat să mori păcatului și să viezi Domnului”. Evreul a zis: „Știu ce grăiești, stăpâne; iată mă jur ție că de vei fi viu până mâine, apoi voi face voia ta”.
Deci, Sfântul Vasile s-a rugat lui Dumnezeu ca să-i prelungească viața până a doua zi pentru mântuirea evreului; și a dobândit cererea. A doua zi a trimis să-l cheme și Iosif nu credea pe sluga care-l chema, că, adică Vasile să fie viu; însă s-a dus, vrând să-l vadă mort. Dar, văzându-l că este viu, a căzut la picioarele lui cu inimă curată și a spus: „Mare este Dumnezeul creștinilor și nu este alt Dumnezeu afară de El; deci mă lepăd de evreimea cea urâtă de Dumnezeu și mă apropii de adevărata credință creștinească; poruncește, sfinte părinte, să-mi dea Sfântul Botez, mie și la toată casa mea”.
Sfântul Vasile i-a răspuns: „Te voi boteza eu singur cu mâinile mele”. Apropiindu-se, evreul a pipăit mâna cea dreaptă a sfântului și i-a zis: „Neputincioase sunt puterile tale, stăpâne, și firea a slăbit desăvârșit; drept aceea nu vei putea singur să mă botezi”. Vasile răspunse: „Avem pe Ziditorul Care ne întărește”. Sculându-se, a intrat în biserică și a botezat înaintea tuturor pe evreu și toată casa lui, numindu-l Ioan, și l-a împărtășit cu dumnezeieștile Taine, slujind singur în acea zi și învățând multe pe cel botezat, despre veșnica viață. Dând cuvânt de învățătură cuvântătoarelor sale oi, a viețuit până la ceasul al nouălea; apoi, dând tuturor cea mai de pe urmă sărutare și iertare, a înălțat mulțumire lui Dumnezeu pentru toate negrăitele Lui daruri; și, fiind încă rugăciunea în gura lui, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Deci, s-a dus arhiereul și marele cuvântător în viața de veci, în ziua dintâi a lunii ianuarie, în al cinsprezecilea și cel mai de pe urmă an al împărăției lui Valens și în al patrulea an al împărăției lui Grațian (375-379), care a împărățit după Valentinian, tatăl său.
Marele Sfânt Vasile a păstorit Biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni și 16 zile; deci a viețuit toți anii de la nașterea sa patruzeci și cinci (333-378). Evreul cel nou botezat, văzând pe sfântul răposat, a căzut în fața lui și a zis cu lacrimi: „Cu adevărat, robule al lui Dumnezeu, Vasile, nici acum n-ai fi murit, dacă n-ai fi voit singur”.
Adunându-se mulți arhierei, au cântat psalmii cei deasupra gropii și au îngropat cinstitele moaște ale marelui plăcut al lui Dumnezeu, Vasile, în biserica Sfântului Mucenic Eupsihie. Înștiințându-se de aceasta Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu, fiind pe atunci episcop al cetății Sasima, a scris cuvântul de îngropare, și venind după câteva zile, l-a citit deasupra mormântului cu multe lacrimi, lăudând pe Unul Dumnezeu în Treime, Căruia I se cuvine slavă în veci. Amin.
(†) Tăierea împrejur cea după trup a Domnului; Sf. Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareii Capadociei († 379)
Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia – d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz (“Teologul”) și Ioan Gură de Aur.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro
Romano-catolice
(†) Sf. Maria, Născătoarea de Dumnezeu (Anul Nou) Fer. Marian, pr. m.
Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu, este prima sărbătoare în cinstea Maicii Domnului apărută în părţile de apus ale Bisericii.
La început a fost introdusă cu scopul de a înlocui obiceiurile romane numite „strenae” (daruri şi urări de bine cu prilejul Anului Nou), obiceiuri în care se practicau ritualuri nepotrivite cu sfinţenia vieţii creştine.
„Natale Santae Mariae” – „Crăciunul Sfintei Maria” a început a fi sărbătorit la Roma în preajma secolului al VI-lea, probabil o dată cu sfinţirea uneia dintre primele biserici din Roma dedicate Maicii Domnului: Sfânta Maria Antiqua în Forul roman, la sud de templul numit al fraţilor Castor.
Slujba bisericească era strâns legată de aceea a Naşterii Domnului, şi pentru aceasta ziua de 1 Ianuarie a fost numită „în octava Domnului”, a opta zi din sărbătoarea Naşterii Domnului.
Ziua mondială a păcii a fost instituită de papa Paul al VI-lea (1963-1978), care a dorit ca această sărbătoare să fie marcată în fiecare an, în prima zi a anului calendaristic.
Această zi a fost proclamată de Vatican la 8 decembrie 1967 şi a fost celebrată pentru prima dată la 1 ianuarie 1968. În mod simbolic este marcată de Suveranul Pontif prin transmiterea mesajului, în această zi, tuturor miniştrilor de externe din lume, indicând totodată linia diplomatică a Sfântului Scaun în anul care tocmai începe, conform www.vatican.va.
Data de 21 septembrie este o altă zi dedicată păcii, fiind vorba despre Ziua Internaţională a Păcii, proclamată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 1981. În Anglia şi în Ţara Galilor întâlnim o sărbătoare similară, fiind vorba despre ”Duminica Păcii” şi este marcată în cea de-a doua duminică a anului.
Haiti -Ziua națională - Proclamarea independenței (1804)
Palestina – Ziua revoluţiei
Sudan -Proclamarea independenţei (1956).
Cuba -Ziua eliberării - Sărbătoare naţională (1959).
Slovacia -Ziua Independenţei de Stat a Republicii (1993).
Evenimentele Zilei de 1 ianuarie în Istorie:
- 1 ianuarie 1801 – Regatul Marii Britanii s-a unit cu Regatul Irlandei, formând Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei;
- 1 ianuarie 1958 – A fost înființată Comunitatea Economică Europeană (CEE);
- 1 ianuarie 1959 – Președintele Cubei, Fulgencio Batista, a fugit din țară, lăsând-o pe aceasta sub controlul forțelor revoluționare ale lui Fidel Castro;
- 1 ianuarie 1993 – Cehoslovacia s-a divizat în două state independente, Cehia și Slovacia;
- 1 ianuarie 2007 – România și Bulgaria au devenit membre ale Uniunii Europene;
- 1 ianuarie 2019 – România a preluat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, de la Austria.
Ianuarie – Gerar
(31 de zile – ziua are 10 ore, noaptea 14 ore)
Ianuarie – Les Très riches heures du duc de Berry – foto: ro.wikipedia.org
Ianuarie sau Ienaiu este prima lună a anului în calendarul Gregorian și una dintre cele șapte luni gregoriene cu o durată de 31 de zile.
Ianuarie începe (astrologic) cu soarele în semnul Capricornului și sfârșește în semnul Vărsătorului.
Din punct de vedere astronomic, luna ianuarie începe cu soarele în constelația Săgetătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Capricornului.
Numele lunii ianuarie (latină: Ianuaris) vine de la zeul Ianus din mitologia romană, zeu cu două fețe: una orientată spre anul care se încheie și alta spre anul care vine.
Ianus, zeul cu două feţe de la care vine numele primei luni a anului – foto (Janus-Vatican): ro.wikipedia.org
Luna Ianuarie a fost introdusă în calendarul roman în jurul anului 700 î.Hr.
Până atunci anul avea doar zece luni (304 zile).
Grecii numeau luna ianuarie Camelion.
În România, luna ianuarie, popular, se numește Gerar.
Sărbătorile din luna ianuarie cuprind obiceiuri și practici specifice începutului de an prin care oamenii speră să obțină, prin diferite practici magice, prosperitate, sănătate, liniște și pace.
Ianuarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Octombrie într-un an obișnuit și ca Aprilie și Iulie într-un an bisect.
I.L.Caragiale spunea despre luna ianuarie
Frigul pentru cei fără paltoane e cu 15 grade mai mare decât pentru cei împaltonați.
1 ianuarie 45 î.Hr. A intrat în vigoare calendarul iulian.
Calendarul a fost reformat de astronomul grec Sosigenes din Alexandria, din dispozitia lui Iulius Caesar.
Calendarul iulian a fost introdus de Iuliu Cesar în anul 46 i I Hr., intrând în uz în anul 45 i IHr.(sau anul 709 ab urbe condita).
Acest tip de calendar a fost ales după consultări cu astronomul Sosigenes si are un an obișnuit de 365 de zile, împărțit în 12 luni, cu un an bisect adăugat la fiecare patru ani, ceea ce face ca anul mediu să aibă 365,25 de zile.
Calendarul iulian a rămas în uz în unele țări, până în secolul al XX-lea și mai este folosit încă de mai multe biserici naționale ortodoxe.
Cu aceast calendar ar trebui adăugate prea multe zile pentru a păstra corespondența cu anul astronomic, care este mai lung cu 11 minute decât anul iulian mediu, această ducând la acumularea unei zile diferență în 128 de ani.
S-a spus că Cezar era conștient de imperfecțiunea calendarului propus, dar a considerat că este vorba de o problemă minoră.
Pentru a pune de acord anul calendaristic cu cel astronomic, la propunerea doctorului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII- lea a decretat, la 24 februarie 1582 , reforma calendarului, noul calendar fiind cunoscut de atunci, sub denumirea de Calendarul gregorian.
Uneori, pentru a evita confuziile dintre cele două moduri de datare, se folosește denumirea de Stil Vechi prin comparație cu Stilul Nou, denumirea dată calendarului gregorian.
1 ianuarie 379 - A murit Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Sfantul Vasile cel Mare (n.330), unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe, unul dintre cei mai mari teologi creștini si unul dintre doctorii răsăriteni ai Bisericii, alături de Sf. Grigore de Nazianz (“Teologul” ) și Sf. Ioan Gura de Aur.
Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia – d. 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia) a fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz (“Teologul”) și Ioan Gură de Aur.
1 ianuarie 404 - A murit Sf. Telemachus (Almachius) un ascet crestin ucis prin lapidare, după ce a încercat să oprească o luptă de gladiatori într-un amfiteatru roman.
The Martyrdom of Saint Telemachus – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Împăratul Homorius a fost impresionat de martiriul acestuia și a emi s o interdicție istorica pentru luptele de gladiatori.
Povestea se găsește în scrierile lui Teodoret al Cirului , Episcop de Cyr in Siria, și este menționat în continuare în martirologiile lui Bede,Ado si Usuard, care adaugă că Sf. Almachius a fost ucis la Roma pentru îndrăzneala de a se opune ritualurilor păgâne. Sf.Telemachus este celebrat pe 1 ianuarie.
1 ianuarie 404 - A avut loc la Roma ultima competiţie cunoscută de gladiatori.
1 ianuarie 439 - A intrat in vigoare Codexul Teodosian (Lat. Codex Theodosianus), o colecție oficială de decrete imperiale ceruta de imparatul Teodosiu al II-lea al Imperiului Roman de Rasarit.
Flavius Theodosius (401 – 450) cunoscut sub numele de Teodosie II cel Tânăr, împărat al Imperiului Bizantin între 408 și 450 – foto: ro.wikipedia.org
Codicele a fost publicat pe 15 februarie 438. În același an, colecția a fost trimisă și în partea occidentala a Imperiului, iar Senatul roman a primit-o cu bucurie și a aclamat-o în plenul unei sesiuni.
Astfel, codicele a intrat în vigoare în prima zi a anului 439 pe tot teritoriul Imperiului Roman.
Codexul Teodosian este compus din șaisprezece cărți (libri); fiecare din aceste cărți împărțită în titluri și fiecare titlu este marcat (distinct) de o rubrică care îi indică argumentul.
Constituțiile imperiale inserate în colecție sunt dispuse cronologic.
Fiecare dintre aceste Constituții poartă scris numele împăratului care a emanat-o, numele destinatarului precum și locul și data emanării ei.
1 ianuarie 630 - Profetul Muhammad in fruntea unei armate porneste spre Mecca, pe care o va cuceri fara varsare de sange.
1 ianuarie 990 - Rusia Kieveana adoptă calendarul iulian.
1 ianuarie 1001 - Potrivit traditiei, Papa Silvestru al II-lea i-ar fi trimis printului Stefan I al Ungariei o scrisoare de binecuvântare, prin care îl recunoștea oficial ca rege creștin al Ungariei si o coroană de aur cu nestemate, numita astazi Coroana Sfantului Stefan.
În fapt aceasta coroana este o lucrare artistică realizată ulterior, în mai multe faze, în secolele XI-XIII.
1 ianuarie 1431 - S-a născut Papa Alexandru al VI-lea; (d. 18.08.1503).
Papa Alexandru al VI-lea (n. 1 ianuarie 1431, Xativa, lângă Valencia, Spania; d. 18 august 1503, Roma) – foto: ro.wikipedia.org
Papa Alexandru al VI-lea este numele sub care a devenit Papă al Bisericii Catolice Roderic Borja, descendent al unei familii nobiliare catalane atestată din secolul al XIII-lea, fiu al lui Jofre Lançol și Isabella Borja, și nepot de soră al Papei Calixt al III-lea (fostul cardinal Alfonso Borja, la vremea nașterii nepotului său.
1 ianuarie 1432 - S-a stins din viaţă Alexandru cel Bun, domn al Moldovei (1400-1432), fiul voievodului Roman Musat.
Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I (decedat la 1 ianuarie 1432), domnul Moldovei între anii 1400 – 1432, succedându-i la tron lui Iuga Ologul, care a fost îndepărtat de către Mircea cel Bătrân- foto (fragment frescă de la mănăstirea Suceviţa): – istoria.md
După domnia acestuia, Moldova cunoaşte o perioadă de lupte între pretendenţii la domnie (1433-1457), sprijiniţi de fracţiunile boiereşti, ceea ce duce la stabilirea capacităţii de apărare a ţării.
Conflictele interne sunt agravate de intervenţia Poloniei şi Ungariei.
1 ianuarie 1438 - Albert al II-lea de Habsburg a fost încoronat rege al Ungariei.
1 ianuarie 1449 - S-a născut Lorenzo de Medici, supranumit “Lorenzo Magnificul”, conducător al Florenţei din 1469 şi patron al artelor si literaturii.
Lorenzo de’ Medici (n. 1 ianuarie 1449 – d. 9 aprilie 1492) – foto (Lorenzo de’ Medici, portret de Agnolo Bronzino): ro.wikipedia.org
Lorenzo de’ Medici, politician italian și conducător al Republicii Florentine în timpul Renașterii italiene.
Cunoscut și sub numele de Lorenzo Magnificul (Lorenzo il Magnifico) de către florentinii contemporani, a fost un diplomat, politician și cunoscut îndrumător al savanților, artiștilor și poeților.
Viața sa poate fi asociată cu apogeul Renașterii italiene timpurii, iar moartea sa a marcat încheierea epocii de aur a Florenței.
1 ianuarie 1484 - S-a născut liderul protestant elveţian Huldrych Zwingli; (d. 11.10.1531).
A fost conducătorul Reformei protestante in Elvetia și întemeietor al Bisericilor reformate di aceasta tara.
1 ianuarie 1502 - Amerigo Vespucci debarcă în zona cunoscută astăzi sub numele de Rio de Janeiro in Brazilia.
Exploratorul Amerigo Vespucci ( 1454- 1512) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 ianuarie 1515 - A murit Regele Ludovic al XII-lea al Franței (n. 1462)
Ludovic al XII-lea (n. 27 iunie 1462, d. 1 ianuarie 1515) – foto: ro.wikipedia.org
Ludovic al XII-lea, numit “Tatăl Poporului” (franceză Le Père du Peuple), al treizeci și cincilea rege al Franței și unicul monarh al ramurii Valois-Orléans a Casei Valois.
A domnit de la 1498 la 1515 și a urmărit o politică externă foarte activă.
1 ianuarie 1516 - S-a născut Margareta Leijonhufvud, regina lui Gustav I al Suediei (d. 1551)
Margareta Leijonhufvud (născută Margareta Eriksdotter; 1 ianuarie 1516 – 26 august 1551) – foto (Pictură de Johan Baptista van Uther): ro.wikipedia.org
Margareta Leijonhufvud, a doua soție a regelui Gustav I al Suediei și mama a doi regi ai Suediei: Ioan al III-lea și Carol al IX-lea.
1 ianuarie 1557 - S-a născut Ștefan Bocskai, principe al Transilvaniei (n. 1557)
Ștefan Bocskai sau Ștefan Bocskay (în maghiară Bocskai István) (n. 1 ianuarie 1557, Cluj – d. 29 decembrie 1606, Cașovia) a fost un principe al Transilvaniei.
1 ianuarie 1558 - A încetat din viaţă cronicarul moldovean Macarie ((n. sfârșitul sec. XV)
Macarie (n. sfârșitul sec. XV; d. 1 ianuarie 1558) a fost un episcop și cronicar român, autorul unei cronici a Moldovei de la moartea lui Ștefan cel Mare și până la domnia lui Petru Rareș.
1 ianuarie 1561 - A murit Eftimie, egumenul manastirii Capriana (astazi in Republica Moldova), autor al „Cronicii Moldovei” pentru perioada 1541-1554, scrisa in limba slavona.
Letopisetul de curte a fost scris la indemnul lui Alexandru Lapusneanu, domnul Moldovei (1552-1561; 1564-1568), fiind o continuare a „Cronicii lui Macarie”, in prima ei varianta.
Eftimie a modificat o parte a cronicii predecesorului sau din considerente politice impuse de un adversar al familiei lui Petru Rares.
Textul cronicii se pastreaza la Kiev, in Biblioteca Academiei de Stiinte a Ucrainei, intr-un manuscris care continua, de la 1541, cronica lui Macarie, oprindu-se la 1553.
1 ianuarie 1600 - Scoţia a început să folosească calendarul iulian.
1 ianuarie 1618 - A fost botezat pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo; („Fuga in Egipt”, „Imaculata conceptie”, „Pranzul galant”); (d.03.04.1682).
Bartolomé Esteban Murillo (n. 31 decembrie 1617, Sevilia – d, 3 aprilie 1682, Cádiz), pictor spaniol din sec. al XVII-lea.
Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole.
1 ianuarie 1622 - Cancelaria papala a hotarat sa se considere ca data de inceput a anului ziua de 1 ianuarie.
1 ianuarie 1638 - S-a născut Împăratul Go-Sai al Japoniei (d. 1685)
Împăratul Go-Sai (1 ianuarie 1638 – 22 martie 1685) - foto (Împăratul Go-Sai de Prințul Kōben): ro.wikipedia.org
Împăratul Go-Sai , a fost al 111-lea împărat al Japoniei, potrivit ordinii tradiționale de succesiune.
Domnia lui Go-Sais-a întins din 1654 până în 1663
1 ianuarie 1648 - S-a născut Elkanah Settle, scriitor englez (d. 1724)
22 decembrie 1646/1 ianuare 1647 - A murit Petru Movilă, teolog moldovean, om de cultură, mitropolit al Kievului, sprijinitor al tiparului în spaţiul românesc şi fondator a mai multe tipografii ; (n. 21 decembrie 1596).
Petru Movilă a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox.
Prăznuirea sa se face în Biserica Ortodoxă Română pe 22 decembrie.
A desfășurat o bogata activitate bisericească și culturală, tipărind mai multe cărți care aveau rostul de a apăra Ortodoxia în fata prozelitismului catolic.
A pus bazele unui colegiu, întâi la Lavra, apoi la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev în 1633.
A pus la dispoziția Academiei și domeniile sale de la Rubejovka.
A semnat la 16 august 1628 declarațiile Sinodului Eclesiastic de la Kiev în care erau condamnați clericii care au aderat la Uniația din 1596.
A sprijinit alegerea ca rege al Poloniei a lui Wladislav I în 1632, care a recunoscut drepturile eparhiilor Ortodoxe din Mitropolia Kievului și a menținut “Frățiile Ortodoxe”.
1 ianuarie 1700 - Rusia a început să folosească calendarul iulian.
1 ianuarie 1739 - Exploratorul francez Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier descoperă Insula Bouvet, considerata una din cele mai izolate insule din lume. El și-a numit descoperirea “Capul Circoncision”.
Jean-Baptiste Charles Bouvet de Lozier (n. 14 ianuarie 1705 la Pleudihen-sur-Rance – d. 1786 la Pleudihen), navigator, explorator francez, guvernator al Insulelor Mascarene – foto: ro.wikipedia.org
Cel mai apropiat punct de uscat este Țara Reginei Maud din Antarctica, aflată la peste 1.600 km spre sud.
Insula Bouvet ocupă o suprafață de 49 km2, din care 93% este acoperită de gheață; Linia de coastă, abruptă și înaltă, are o lungime de 29,6 km. Din 27 februarie 1930, insula devine oficial parte integranta a Norvegiei.
1 ianuarie 1748 - A murit matematicianul elveţian Johann Bernoulli ; (n. 27 iulie 1667).
Johann Bernoulli (n. 27 iulie 1667 – d. 1 ianuarie 1748)i – foto – ro.wikipedia.org
Johann Bernoulli, cunoscut și ca Jean ori John, unul din proeminenții matematicieni elvețieni din familia Bernoull
1 ianuarie 1766 - Introducerea nartului (norma zilnică de lucru) în Moldova, prin aşezămîntul agrar al lui Grigore al III-lea Ghica.
1 ianuarie 1782 - A încetat din viaţă compozitorul Johann Christian Bach, fiul lui Johann Sebastian Bach (n. 5 septembrie 1735); (operele: „Orion”, „Zenaide”, „Temistocle”).
Johann Christian Bach (n. 5 septembrie 1735 – d. 1 ianuarie 1782) compozitor și pianist german din perioada clasică – foto (portret pictat de Thomas Gainsborough (National Portrait Gallery): ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1788 - A aparut prima ediţie a publicatiei The Times din Londra, anterior publicată ca ”The Daily Universal Register”.
1 ianuarie 1793 - A murit pictorul veneţian Francesco Guardi; (n. 05.10.1712).
Francesco Guardi (n. 5 octombrie 1712, d. 1 ianuarie 1793), pictor venețian și membru al Școlii Venețiene – foto (Francesco Guardi în 1764): ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1797 - Albany devine capitala statului american New York, în defavoarea orasului lui New York City.
1 ianuarie 1801 - Giuseppe Piazzi a descoperit primul asteroid cunoscut, 1 Ceres.
1 ianuarie 1801 - A intrat în vigoare “bill”-ul (legea) privind unirea Marii Britanii şi Irlandei în “Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei”. “Act of Union” a fost semnat la 2 iulie 1800.
1 ianuarie 1804 - Se încheie dominaţia franceză în Haiti.
Este Ziua naţională a acestui stat. În 1804 a fost întemeiat regatul independent Haiti, primul stat al negrilor de pe insulă, sub conducerea lui Jean Jaques Dessalines.
În 1806 a survenit diviziunea între statul negrilor din nordul insulei și republica mulatrilor din sud. In 1844 în tot estul insulei a fost proclamată Republica Dominicana.
1 ianuarie 1808 - In Statele Unite ale Americii se interzice importul sclavilor.
Sclavi pe o plantație de cartofi – foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1817 - A murit Martin Heinrich Klaproth, chimist german, unul dintre fondatorii chimiei anorganice; (n.01.12.1743).
Martin Heinrich Klaproth (n. 1 decembrie 1743 – d. 1 ianuarie 1817, Berlin) a fost un chimist și farmacist german, cel mai cunoscut pentru descoperirea a trei elemente chimice, uraniu (1789), zirconiu (1789) și ceriu (1803). Klaproth a fost și este considerat ca cel mai de seamă chimist german al timpului său.
1 ianuarie 1818 - A fost publicat romanul “Frankenstein sau Prometeul Modern” al lui Mary Shelley.
1 ianuarie 1823 - S-a născut Sándor Petőfi, poet romantic, unul dintre marii lirici ai poeziei ungare si reprezentant emblematic al al intelectualitatii revolutionare de la 1848 din Ungaria.
Sándor Petőfi (n. 1 ianuarie 1823, Kiskőrös, comitatul Pest-Pilis-Solt-Kiskun – d. probabil 31 iulie 1849, Albești, comitatul Târnava Mare) – foto – Petőfi Sándor 1848-ban (Barabás Miklós litográfiája): ro.wikipedia.org
Sándor Petőfi a fost un poet romantic maghiar, erou al Revoluției de la 1848 din Ungaria și Transilvania. A murit probabil pe campul de lupta la Albesti ,comitatul Tarnava Mare, in Transilvania, la 31 iulie 1849; („Nori”, „Apostolul”, „O seara acasa”).
1 ianuarie 1829 - A fost infiintat, la Iasi, „Divanul implinitor sau executiv”, format din sase membri alesi dintre boieri si confirmati de ocarmuirea rusa, si dintr-un delegat rus pentru problemele militare, pentru rezolvarea treburilor interne si a celor ridicate de intretinerea trupelor ruse care stationau in tara.
1 ianuarie 1831 - În Basarabia ţaristă sunt introduse ghildele.
1 ianuarie 1832 - A început aplicarea Regulamentului Organic în Moldova.
Coperta Regulamentului Organic în Valahia (Muntenia), 1832 (alfabet Chirilic de tranzitie) – foto: istoria.md
Regulamentul organic a fost o lege organică cvasi-constituțională promulgată în 1831-1832 de către autoritățile imperiale rusești în Țara Românească și Moldova.
Conservator în esență, documentul a inițiat totuși o perioadă de reforme, care au pus baza occidentalizării societății locale.
Regulamentul a confirmat parțial guvernarea tradițională (inclusiv conducerea de către hospodari).
Regulamentul a oferit celor două principate primul lor sistem comun de guvernare.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
1 ianuarie 1834 - Gheorghe Şincai a fondat prima şcoală de fete din România.
1 ianuarie 1838 - A apărut la Braşov, în Transilvania, sub direcţia lui George Bariţiu, publicaţia “Foaie literară”, supliment al “Gazetei de Transilvania” (1 ianuarie 1838 – 25 iunie 1838), devenită la 2 iulie 1838 “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.
Foaie pentru minte, inimă şi literatură a fost o revistă românească cu caracter cultural, supliment al Gazetei de Transilvania, apărută la Braşov între 2 iulie 1835 şi 24 februarie 1865 (cu unele întreruperi). La 1 ianuarie 1838 a apărut sub denumirea Foaie literară, ca la 2 iulie să revină la denumirea completă.
1 ianuarie 1848 - A intrat în vigoare Convenţia dintre Moldova şi Muntenia privind desfiinţarea vămii dintre cele două ţări, excepţie făcând sarea. Se formeaza o singură piaţă, protejată de un singur cordon vamal.
1 ianuarie 1854 - S-a născut Sir James George Frazer, etnograf, antropolog şi folclorist scoțian. (d. 1941)
James George Frazer (n. 1 ianuarie 1854, Glasgow – d. 7 mai 1941) a fost un autor, antropolog cultural şi social, teolog şi magistrat scoţian. Lucrarea sa cea mai importantă din domeniul combinat al antropologiei culturale, religioase şi sociale este Creanga de Aur (în original, The Golden Bough), o lucrare în 12 volume dedicată credinţelor şi practicilor religioase ale populaţiilor primitive. Opere
1 ianuarie 1855 - Apare săptămînal la Iaşi, Moldova, revista literară, ştiinţifică si istorică“România literară”, editată de Vasile Alecsandri( 1 / 13 ianuarie 1855 – 3 / 15 decembrie).În paginile revistei, Alecu Russo publică (în versiune proprie) poemul “Cîntarea României “.
1 ianuarie 1860 - A apărut la Bucureşti, “Revista Carpaţilor”, sub conducerea lui Gheorghe Sion.
1 ianuarie 1860 - S-a înfiinţat, la Paris, un Birou central de corespondenţă şi redacţie care avea menirea de a publica articole favorabile cauzei române.
1 ianuarie 1861 - A început Conferinţa naţională românească de la Sibiu, în cadrul căreia s-a cerut recunoaşterea politică a naţiunii române, independenţa sa şi oficializarea limbii române (1-4 ianuarie).
1 ianuarie 1863 -Războiul civil american – A intrat în vigoare Proclamația de emancipare redactată de către Abraham Lincoln.
Lincoln prezintă cabinetului său prima propunere a Proclamării de emancipare. (Pictură de Francis Bicknell Carpenter din 1864) – foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1863 - Primul caz sub Actul gospodăriilor de către Daniel Freeman pentru o fermă din Nebraska.
1 ianuarie 1863 - S-a născut Pierre de Coubertin, filosof, istoric si sociolog, organizatorul Jocurilor Olimpice moderne; (m. 2 septembrie 1937).
Pierre de Coubertin (n. 1 ianuarie 1863, Paris – d. 2 septembrie 1937, Geneva, Elveția), pedagog și istoric francez, fondatorul CIO și părintele Jocurilor Olimpice moderne – foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1864 - S-a nascut Alfred Stieglitz, parintele artei fotografice moderne; (d.13.07.1946).
1 ianuarie 1864 - S-a născut George Washington Carver, botanist, chimist și agronom american. (d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama)
George Washington Carver (n. ianuarie 1864, lângă Diamond Grove, Missouri, SUA – d. 5 ianuarie 1943, Tuskegee. Alabama) – foto (Fotografie a lui George Washington Carver făcută de Frances Benjamin Johnston în 1906): ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1866 - A intrat în vigoare Codul Civil din România, alcatuit dupa modelul Codului napoleonean si al Codului civil italian, dar avea la baza si unele prevederi ale vechiului drept românesc.
1 ianuarie 1866 - A intrat în vigoare legea privind introducerea în România a sistemului metric.
1 ianuarie 1867 - A apărut, la Blaj, revista “Archivu pentru filologia şi istoria”, editată de Timotei Cipariu, prima revistă românească de filologie.
1 ianuarie 1868 - S-a născut I. Al. Bratescu-Voineşti, scriitor, membru şi vicepreşedinte al Academiei Române (“Întuneric şi lumină”, “Niculăiţă Minciună”, “Firimituri”); (m. 14 decembrie 1946).
1 ianuarie 1868 - În Transilvania, a aparut la Braşov (1868-1881) şi apoi la Sibiu (1881-1945), revista “Transilvania”, organ al “Asociaţiunii transilvănene pentru literatură română şi cultura poporului român”. Revista a fost condusă între anii 1868-1893 de George Bariţiu.
1 ianuarie 1868 - S-a născut George Murnu, scriitor şi istoric, membru al Academiei Române (“Românii din Bulgaria medievală”, “Studiu asupra elementului grec ante-fanariot în limba română”; (d.17.11.1957).
1 ianuarie 1873 - S-a deschis la Bucureşti, România, prima expoziţie de pictură şi sculptură organizată de nou înfiinţata “Societate a amicilor bele-artelor “. Pictorul Nicolae Grigorescu a participat cu 144 de lucrări care au avut un succes considerabil.
1 ianuarie 1874 - S-a înfiinţat la Bucureşti, Banca Marmorosch Blank.
Acesta s-a asociat cu Mauriciu Blank la 1 ianuarie 1864 și au pus bazele noii bănci , cu numele consacrat.
A avut sediul în Palatul Băncii Marmorosch Blank din București.
Este cunoscută pentru importanța pe care a avut-o la începutul anilor 1920, pentru implicarea în politica românească, dar și pentru răsunătorul ei faliment din 1931.
A fost desființată în 1948.
1 ianuarie 1875 - S-a înfiinţat “Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti”.
1 ianuarie 1875 - A apărut, la Budapesta si Oradea (pâna în decembrie 1882), revista “Sezatoarea”, prima revista româneasca de folclor.
1 ianuarie 1877 - Regina Victoria a Regatului Unit a fost proclamată la Delhi Durbar, împărăteasă a Indiei.
Victoria Alexandrina (n. 24 mai 1819, Londra – d.22 ianuarie 1901, Isle of Wight) – foto (Fotografie de Alexander Bassano, 1882): ro.wikipedia.org
Victoria Alexandrina, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei din 1837 până în 1901, împărăteasă a Indiilor, din 1877 până în 1901, și stăpână a celor 28 de colonii britanice
1 ianuarie 1878 - Apare la Sibiu, Transilvania, ziarul “Observatorul “, sub conducerea lui George Bariţiu. Ziarul va apărea pînă la 27 iunie 1885.
1 ianuarie 1880 - Ferdinand de Lesseps a început construcţia franceză a Canalului Panama.
1 ianuarie 1883 - S-a constituit la Paris, Franţa, grupul revoluţionar român, compus din Vintilă C.A.Rosetti, Alexandru A.Bădăran, Constantin Mille, Vasile G.Morţun, etc.
1 ianuarie 1883 - S-a născut William Joseph Donovan, american, directorul Oficiului pentru Studii Strategice in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; (d.08.02.1959).
1 ianuarie 1887 - S-a născut Wilhelm Canaris, amiral german. seful spionajului nazist. A fost executat la 9.04.1945 fiind acuzat de tradare.
Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg) – foto: ro.wikipedia.org
Wilhelm Franz Canaris (n. 1 ianuarie 1887 în Aplerbeck, Dortmund – d. 9 aprilie 1945, spânzurat în lagărul de concentrare Flossenbürg).
A fost șeful serviciului de spionaj militar german, Abwehr, pentru cea mai mare parte a celui de-al doilea război mondial, până în 1944, când a fost eliminat în urma activităților sale antihitleriste
1 ianuarie 1888 - A aparut, lunar la Blaj, revista muzicală şi literară “Muza română”, editată de Iacob Mureşanu. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1888 – 31 decembrie 1889; seria II – 1 ianuarie 1894 – septembrie 1895; seria III – 1 martie 1906 – 14 martie 1907.
1 ianuarie 1892 - Insula Ellis se deschide pentru a începe primirea imigranţilor în Statele Unite.
1 ianuarie 1893 - A apărut la Iaşi, România, “Revista critic-literară“, sub conducerea lui Ion Luca Caragiale şi Anton Bacalbaşa.
1 ianuarie 1894 - A încetat din viaţă fizicianul Heinrich Hertz; Studiile sale asupra undelor electromagnetice sunt la originea telefonului fara fir. (n. 22 februarie 1857).
Heinrich Rudolf Hertz (n. 22 februarie 1857, Hamburg – d. 1 ianuarie 1894, Bonn) a fost un fizician german.
A studiat la universitățile din München și Berlin. În 1883 a devenit docent privat pentru fizica teoretică la universitatea Christian-Albrecht din Kiel.
Între 1885 și 1889 a predat ca profesor de fizică la universitatea tehnică din Karlsruhe.
Din 1889 a fost profesor de fizică la Rheinischen Friedrich-Wilhelms-Universität din Bonn.
Hertz a murit la numai 37 de ani de granulomatoza lui Wegener
1 ianuarie 1894 - A apărut la București revista bilunară „Vatra” condusă de Ion Luca Caragiale, George Coșbuc și Ioan Slavici.
Deși revista se tipărea la București, publicul țintă era – cu precădere – cel din Ardeal.
De altfel, revista era tipărită pe banii socrului lui Coșbuc la editura lui C. Sfetea.
Revista, care a fost concepută în descendența revistelor Dacia literară și Tribuna, a apărut doar în 44 de numere, bilunare, până în august 1896.
1 ianuarie 1894 - A început folosirea Canalului navigabil din Manchester, Anglia cu o lungime de 58 km, destinat accesului direct la mare.
1 ianuarie 1895 - S-a născut J. Edgar Hoover, director american al FBI-ului (d. 02.05.1972).
John Edgar Hoover (n. 1 ianuarie 1895, la Washington, D.C. – d. 2 mai 1972, la Washington, D.C.) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
John Edgar Hoover a fost directorul Biroului Federal de Investigații (FBI) de la 10 mai 1924 până la moartea sa, adică timp de 48 de ani.
Până azi, J. Edgar Hoover a rămas cel mai mult timp în fruntea unei agenții americane, servind sub opt președinți, de la Calvin Coolidge la Richard Nixon.
După el, a fost instaurat un mandat de zece ani pentru funcția de director al FBI
1 ianuarie 1896 - Wilhelm Conrad Röntgen a anunţat descoperirea razelor X.
Radiografie cu raze X a mâinii lui Albert von Kölliker – foto: ro.wikipedia.org
Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german. Ca profesor al universității Würzburg, studiind descărcările electrice în tuburi vidate, a descoperit în anul 1895 emisia unor radiații penetrante, pe care le-a numit radiații X care, după moartea sa și în pofida testamentului său, au fost denumite raze Röntgen.
În anul 1901 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică.
Prima radiografie din lume a fost făcută de către Röntgen, care a surprins pe un cliseu fotografic oasele și inelul mâinii soției sale, savantul deducand că oasele sunt mult mai puțin permeabile pentru razele X.
1 ianuarie 1897 - S-a născut prof.dr. Ana Aslan, medic specialist în gerontologie.
A evidenţiat importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie Otopeni, sub numele de Gerovital; (m. 20 mai 1988).
1 ianuarie 1898 - New York City anexează teritoriile din comitatele înconjurătoare, creind City of Greater New York.
Cele patru comitate iniţiale, Manhattan, Brooklyn, Queens şi Bronxul, sunt unite la 25 ianuarie în cadrul Insulei Staten pentru a crea oraşul modern al celor cinci comitate.
1 ianuarie 1899 - S-a încheiat dominaţia spaniolă în Cuba.
1 ianuarie 1901 - Cele şase colonii autonome (New South Wales, Victoria, South Australia, Tasmania, Western Australia şi Queensland) se unesc, formând Commonwealth of Australia, cu statut de dominion în cadrul Imperiului Britanic (din 1907). Provizoriu, capitala a fost stabilită la Melbourne.
1 ianuarie 1904 - A aparut lunar, la Cernăuţi şi Suceava, revista literară şi ştiinţifică “Junimea literară“, sub conducerea lui I.Nistor. Revista apare cu intermitenţe: seria I – 1 ianuarie 1904 – 1914; seria II – 1923-1939.
1 ianuarie 1907 - A aparut bilunar la Bucureşti, România, revista literară “Convorbiri “, sub conducerea lui Mihail Dragomirescu. După un an revista va fi redenumită “Convorbiri critice” şi va apărea pînă la 25 decembrie 1910 şi în 1935.
1 ianuarie 1907 - A aparut la Bucureşti, România, lunar, apoi săptămînal, revista “Floarea darurilor “, sub conducerea lui Nicolae Iorga.
“Floarea darurilor” a fost prima revistă românească de popularizare a literaturii străine si a apărut pînă la 30 decembrie 1907.
1 ianuarie 1912 - Revoluţia din anii 1911–1913 înlătura dinastia manciuriana, China proclamându–se republica.(R.P.Chineza s–a proclamat la 1 oct. 1949).
1 ianuarie 1912 - S-a născut englezul Kim Philby, spion sovietic, general in KGB ( spionajul sovietic) ; (d. 11.05.1988).
1 ianuarie 1914 - La St. Petersburg, Florida, intră în funcţiune prima companie aeriană din lume, St. Petersburg Tampa Airboat Line.
1 ianuarie 1919 - S-a născut Jerome D. Salinger (“De veghe în lanul de secară”);(d.27.01.2010).
1 ianuarie 1922 - S-a născut Rocky Graziano, campion pugilist american; (d. 22.05.1990).
1 ianuarie 1923 - S-a născut Ion Gavrilă Ogoranu, celebru luptător în munți, împotriva comunismului (d. 2006)
Ion Gavrilă Ogoranu (n. 1 ianuarie 1923, Gura Văii, comuna Recea, județul Făgăraș; d. 1 mai 2006, comuna Sântimbru, sat Galtiu, județul Alba) a fost un celebru luptător în munți, împotriva comunismului.
În memoriile sale, mărturisește că aflat în anul 1976, pe când era anchetat la Securitate, la Rahova, că în acte, localitatea sa de naștere era Iași, județul Făgăraș (așa i-a spus anchetatorul și securistul Nagy).
A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș.
Este îngropat la 4 mai 2006 in cimitirul comunei Sântimbru – sat Galtiu, județul Alba. În 2008 a fost înființată fundația Ion Gavrilă Ogoranu.
Edwin Powell Hubble (n. 20 noiembrie 1889, Marshfield, Missouri – d. 28 septembrie 1953, San Marino, California), astronom și cosmolog american, fondatorul astronomiei extragalactice.
1 ianuarie 1925 - S-a înfiinţat legaţia româna de la Tirana, Albania.
1 ianuarie 1927 - S-a născut Maurice Béjart, dansator şi coregraf francez (muzicalul „The Green Queen”, baletele „Bolero”, „Ninth Symphony”, „Fire bird”, „Nijinsky, Clown of God”, „Notre Faust”, („Ballets de l´Etoile”, „Pasărea de foc”, „Ballets Romantiques”); (d. 22.11.2007).
1 ianuarie 1927 - România ratifică Convenţia de la Berna, Elveţia, pentru protecţia operelor literare şi artistice.
Această convenţie a fost completată şi revizuită în mai multe rînduri.
1 ianuarie 1928 - A murit Valeriu Branişte, publicist si om politic, membru de onoare al Academiei Române; (n.10.01.1869).
1 ianuarie 1929 - S-a născut Nicolae Linca, fost boxer, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice (Melbourne, 1956); (d. 27 iunie 2008).
1 ianuarie 1934 - A fost inaugurată cea mai cunoscuta inchisoare din lume, situata pe insula izolata omonima din Golful San Francisco, Alcatraz, cand primul grup de prizonieri a sosit aici.
În 1972, cladirea a fost demolata, iar insula a fost declarata parc national.
Panorama Alcatraz – foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1934 - S-a născut Gheorghe Dinică, actor român de teatru și film (d. 2009)
Gheorghe Dinică (n. 25 decembrie 1933, dar 1 ianuarie 1934 – în acte oficiale, București – d. 10 noiembrie 2009, București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români. A jucat în peste 70 de filme, în special în rolurile unor personaje negative, motiv pentru care Horațiu Mălăiele l-a supranumit: “cel mai mare «rău» al cinematografiei românești”. (filme: “Felix şi Otilia”, “Ilustrate cu flori de cîmp”, “Patul conjugal”)
1 ianuarie 1935 - În Turcia au fost abolite titlurile și sunt introduse numele de familie. Titlul era un nume primit sau moștenit de către nobili pentru a sublinia poziția privelegiată a acestor persone. În unele țări ( ex.Marea Britanie), tradiția de a acorda titluri se păstrează pînă astăzi.
1 ianuarie 1936 - A aparut bilunar la Iaşi, România, revista “Însemnări ieşene”.
A fost o publicație democratică apărută la Iași între 1 ianuarie 1936 și 1 octombrie 1940 sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, George Topârceanu (până în mai 1937), Mihai Codreanu și Grigore T. Popa (până în 1940).
Revista avea un profil destul de larg, incluzând articole și studii, eseuri, versuri, nuvele, cronici literare, teatrale, artistice, muzicale, recenzii de cărți, etc.
Ea proclama ideea: „specificul național și limba populară trebuie să-și urmeze valorificarea în arta scrisă.”
Deși a avut o durată de viață scurtă, de numai 5 ani, ea a reușit să se impună rapid pe scena culturală a epocii.
1 ianuarie 1936 - A aparut la Bucureşti, România, revista “Preocupări literare“, sub direcţia lui P.Haneş. Revista va apărea pînă în aprilie 1943.
1 ianuarie 1939 - A aparut la Iaşi, România, “Jurnalul literar“, foaie săprămînală de critică şi informaţie literară, sub conducerea lui George Călinescu. Publicaţia va apărea din 1 ianuarie la 31 ianuarie 1939 şi a doua serie la Bucureşti în 1947-1948.
1 ianuarie 1942 - Reprezentanţii a 26 de state care luptau împotriva Axei, au anunţat că acceptă propunerile cuprinse în Carta Atlantică şi au semnat “Declaraţia pentru Natiunile Unite”.
Acest document folosea pentru prima oară termenul de “naţiuni unite”, sugerat de preşedintele american Roosevelt si stipula că nici una dintre părţi nu va semna o pace separată cu Germania şi va lupta pînă la înfrîngerea acesteia.
1 ianuarie 1942 - S-a născut Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român de teatru şi film (d. 2008).
Ovidiu Iuliu Moldovan (n. 1 ianuarie 1942 , sat Vișinelu, comuna Sărmașu, județul Cluj (interbelic), astăzi în județul Mureș – d. 12 martie 2008, București) a fost un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film, teatru radiofonic și televiziune. (filme: “Semnul şarpelui”, “Masca de argint”, “Craii de Curtea Veche”)
1 ianuarie 1943 - În mesajul de Anul Nou, transmis la radio, ca si in cuvantarea tinuta in fata corpului diplomatic, Regele Mihai lasa să se înteleagă dorința romanilor de a iesi din razboi. Ambasadorul Germaniei, Killinger, a protestat, iar maresalul Antonescu a cerut Regelui inlaturarea lui Mocsonyi-Starcea, maresalul Curtii, cel care intocmise acest mesaj. Regele a refuzat cererea.
1 ianuarie 1948 - Revista “Flacăra” a reapărut sub conducerea lui Eugen Jebeleanu.
1 ianuarie 1949 - S-a infiintat, la Bucuresti, Institutul de Lingvistică primul director a fost Iorgu Iordan.
Din 25 noiembrie 1994, la sarbatorirea a 45 de ani de la crearea institutului, a luat numele primului sau director, propunerea membrilor sai fiind aprobata prin hotarare a Prezidiului Academiei si oficializata prin HG nr. 503/1998.
1 ianuarie 1952 - A fost creată Orchestra Simfonica din Berlin, la inițiativa profesorului și compozitorului Kurt Sanderling.
1 ianuarie 1958 - A fost creată Comunitatea Economică Europeană (CEE) prin intrarea în vigoare a Tratatului privind crearea CEE, semnat la Roma, la 25.03.1957. Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, la 01.01.1993, CEE devine Uniunea Europeană.
Harta Uniunii Europene foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 1959 - Președintele Cubei, Fulgencio Batista, a fugit din țară, lăsând-o pe aceasta sub controlul forțelor revoluționare ale lui Fidel Castro.
Generalul Fulgencio Batista (n. 16 ianuarie 1901, Banes, Protectoratul Statelor Unite asupra Cubei – d. 6 august 1973, Marbella, Spania franchistă) a fost un ofițer militar, politician și dictator cubanez.
Batista a fost conducătorul militar de facto al Cubei între 1933 și 1940 și președinte de jure al Cubei între 1940 și 1944, după câștigarea alegerilor.
După succesul din cursa prezidențială din 1952, Batista a participat din nou la alegeri în anul 1954, fără a avea un contra-candidat, și a condus țara până la înmânarea puterii din ultima zi a anului 1958.
Cauza acestui eveniment a fost agitația politică cauzată de o insurgență multi partidă, compusă preponderent din studenți.
Mișcarea de guerilă a lui Fidel Castro a fost unul dintre grupurile implicate în Revoluția cubaneză.
S-a aproximat la 20 000 numărul oamenilor uciși în timpul regimului Batista ca urmare a represiunii politice, majoritatea lor fiind torturați.
1 ianuarie 1960 - A murit Margaret Sullavan, actriţă americană; (n. 16.05.1911).
1 ianuarie 1962 - Grupul The Beatles s-a prezentat la celebra audiţie din studioul DECCA, in Londra. Producătorul Dick Rowe a intrat în istorie, pentru că i-a refuzat.
The Beatles – foto: ro.wikipedia.org
The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat.
Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).
Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc.
Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.
În timp ce inițial au devenit faimoși pentru ceea ce unii au etichetat drept muzică pop, lucrările lor de mai târziu au realizat o combinație de laude atât din partea criticilor cât și din partea ascultătorilor inegalată în secolul XX.
În cele din urmă, ei și-au dovedit nu doar talentul de muzicieni, au pășit granița spre cinematografie, și în particular, în cazul lui John Lennon este vorba de activism politic.
În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.
În conformitate cu aceeași revistă, muzica inovativă a trupei The Beatles și impactul cultural au ajutat la definirea anilor 1960
1 ianuarie 1962 - Proclamarea independenţei fata de Noua Zeelanda a statului Samoa de Vest. Sărbătoarea naţională (ziua naţională se sărbătoreşte, însă, la 1 iunie, din cauza condiţiilor climaterice).
1 ianuarie 1965 - A fost marcată prima acțiune de rezistență organizata pe teritoriul Israelului, de catre Organizatia palestiniana “Al-Fatah”.
1 ianuarie 1968 - S-a născut Ovidiu Ohanesian, jurnalist român la cotidianul România Liberă, răpit în Irak la 28 martie 2005; (n.Bucuresti).
Ovidiu Ohanesian (n. 1 ianuarie 1968, București) este un jurnalist român la cotidianul România Liberă, răpit în Irak la 28 martie 2005 împreună cu cameramanul Sorin Mișcoci și jurnalista Marie Jeanne Ion.
Ei au fost eliberați la 22 mai 2005, cu toate că nu a fost îndeplinită cererea inițială a răpitorilor (Brigăzile Mouadh Ibn Jabal) și anume retragerea celor 860 de soldați români din Irak.
1 ianuarie 1972 - A încetat din viaţă Maurice Chevalier, actor și cântăreț francez (n. 1888)
Maurice Chevalier (numele real Maurice-Edouard Saint-Léon Chevalier) (n. 12 septembrie 1888, Paris; d. 1 ianuarie 1972, Marnes-la-Coquette, Paris) a fost un actor francez (teatru şi film) şi un cântăreţ de operetă (“Văduva veselă”, “Locotenentul surîzător”).
1 ianuarie 1973 - Aderarea Marii Britanii, a Danemarcei si a Irlandei la Comunitatea Economica Europeana. Populatia Norvegiei a refuzat, prin referendum, intrarea in Europa unita. Europa celor 9 ajunge astfel de la 60 de milioane la 260 milioane de locuitori.
1 ianuarie 1977 - Disidenţii cehoslovaci publică manifestul vizând drepturile şi libertăţile omului (“Charta 77″).
1 ianuarie 1981 - Grecia a devenit stat membru al Comunităţii Europene.
1 ianuarie 1992 - A murit Grace Hopper, pionier american în domeniul calculatoarelor; (n. 09.12.1906).
1 ianuarie 1993 - Cehia şi Slovacia s-au separat.
Potrivit legii constituţionale privind disparitia Cehoslovaciei, Republica Cehă şi Republica Slovacă devin state independente, succesoare ale fostei Republici Cehoslovacia, după 74 de ani de convieţuire.
1 ianuarie 1994 - A intrat în vigoare Acordul Nord-American al Liberului Schimb (NAFTA), semnat la 17 decembrie 1992 de SUA, Mexic şi Canada.
1 ianuarie 1999 - A fost implementată moneda europeană unică, Euro, pentru început în formă electronică.
1 ianuarie 2000 - Limba arabă devine unica limbă oficială în Tunisia, în detrimentul limbii franceze, utilizată până în acest an pe scară largă în administraţia ţării.
1 ianuarie 2002 - Moneda euro a fost introdusă în 12 ţări din Uniunea Europeană – Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania.
foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 2003 - A încetat din viaţă intr-un accident auto Dumitru Tinu, ziarist, director la cotidianul “Adevărul” si al Clubului Român de Presă (CRP); (n. 21 octombrie 194, Coteana, jud. Olt ).
1 ianuarie 2004 - Irlanda devine primul stat care interzice fumatul în localurile publice.
1 ianuarie 2005 - A murit Shirley Chisholm, prima femeie de culoare membră a Congresului Statelor Unite; (n. 30.11.1924).
1 ianuarie 2005 - În România, s-a constituit Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC). Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului (ANPDC) a fost un organ de specialitate al administrației publice centrale din România, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.
ANPDC avea rolul de a asigura respectarea și promovarea drepturilor copilului pe teritoriul României. ANPDC a fost înființată în anul 2001, prin Ordonanță de urgență a Guvernului, sub numele de Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA).
De la data de 1 ianuarie 2005, instituția a fost redenumită în Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului.
Atribuțiile în domeniul adopției au fost preluate la acel moment de Oficiul Român pentru Adopții.
La data de 26 noiembrie 2009, ANPDC a fost desființată, atribuțiile instituției fiind preluate de Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC)
Traian Băsescu semnează, alături de premierul Călin popescu-Tăriceanu, Tratatul de Aderare la UE. 25 aprilie 2005, abația Neumunster din Luxemburg – foto: fluierul.ro
1 ianuarie 2007 - Slovenia a adoptat oficial moneda unică europeană.
1 ianuarie 2007 - Timp de un an de zile, Sibiul împarte împreună cu Luxemburg titlul de capitală europeană a culturii.
Sibiu: Muzeul Brukenthal și Primăria din Piața Mare – foto: ro.wikipedia.org
1 ianuarie 2008 - Cipru și Malta aa adoptat oficial moneda unică europeană.
1 ianuarie 2012 - Tănarul moldovean Vadim Pisari a fost ucis de un membru al trupelor de mentinere a pacii rusesti din Transnistria, în timp ce se îndrepta spre casă.
Moartea lui Vadim Pisari a stârnit un val de proteste în Moldova și Europa și a repus pe tapet legitimitatea prezenței soldaților ruși în regiune.
Vadim Pisari (n. 8 mai 1993 – d. 1 ianuarie 2012) a fost împușcat de un pacificator rus cu gloanțe interzise de ONU, la punctul de trecere de la Pîrîta, Dubăsari pe 1 ianuarie 2012.
Federația Rusă a fost condamnată la CEDO și printr-un verdict din 21 aprilie 2015 a fost obligată să platească familiei lui Vadim Pisari despăgubiri sub forma prejudiciului moral în sumă de 35.000 euro și 5.580 euro costuri și cheltuieli pentru asistența juridică.
1 ianuarie 2014 - Letonia a adoptat oficial moneda moneda unică europeană.
1 ianuarie 2017 - Un club de noapte din Istanbul, cel mai populat oraș din Turcia, a fost atacat de persoane înarmate. Cel puțin 39 de oameni au murit în timp ce motivele atacatorului sunt încă necunoscute.
1 ianuarie 2019 - România a preluat Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019, România va exercita primul său mandat la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pe fundalul unei agende europene marcate de evoluții politice și dosare cu un impact decisiv asupra viitorului Uniunii.
Procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, negocierea bugetului Uniunii pentru perioada 2021-2027, alegerile pentru Parlamentul European din mai 2019, precedate de o campanie cu mize politice majore și mesaje cu potențial de dezinformare și diviziune la nivel european, vor spori complexitatea agendei Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
În contextul unor astfel de provocări, România își propune să promoveze pe parcursul mandatului său o viziune pragmatică, axată pe principiul coeziunii europene pe toate palierele: politic, economic, social.
Acționând sub motto-ul „Coeziunea, o valoare comună europeană”, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene se va concentra pe identificarea de soluții care să reflecte deopotrivă interesele statelor membre și viziunea instituțiilor europene, răspunzând astfel idealului unei Europe solidare, unite și puternice.
1 ianuarie 2021 - Regatul Unit a completat procesul de retragere din Uniunea Europeană după o perioadă de tranziție de 11 luni, devenind țară terță.
La 1 ianuarie 2021 intră în vigoare, în format provizoriu, Acordul de Cooperare şi Comerţ Uniunea Europeană-Marea Britanie, document istoric care marchează părăsirea Pieţei Unice Europene şi a Uniunii Vamale de către statul britanic şi, totodată, încheie perioada de tranziţie după Brexit la nivelul relaţiilor dintre Regatul Unit şi blocul comunitar stabilind cadrul viitor de funcţionare la nivel comercial între aceştia.
La 24 decembrie 2020, echipele de negociere ale guvernului Marii Britanii şi Uniunii Europene au ajuns la un acord, de principiu, privind Acordul de Cooperare şi Comerţ UE-Marea Britanie, potrivit agenţiilor internaţionale de presă şi portalului https://eulawlive.com.
1 ianuarie 2025 - România și Bulgaria extind, prin aderare, Spațiul Schengen, după ce, în martie 2024, au devenit membre pentru granițele aeriene și maritime, incluzând acum și granițele terestre.
1 ianuarie 2025 - Atentatul de Anul Nou din New Orleans se soldează cu 16 morți, inclusiv atacatorul.
La 1 ianuarie 2025, în jurul orei 03:15 (UTC–6), un bărbat identificat de Biroul Federal de Investigații (FBI) ca Shamsud-Din Jabbar, un cetățean american din Houston, Texas, convertit la Islam, a intrat cu o camionetă Ford închiriat într-o mulțime la intersecția străzilor Bourbon și Canal din New Orleans, Louisiana.
După ce a lovit o platformă de lucru aeriană, acesta a coborât din camionetă, înarmat cu două arme de foc, și a deschis focul asupra poliției.
Polițiștii l-au împușcat mortal.
Atacul a provocat șaisprezece decese, inclusiv al atacatorului, și cel puțin treizeci și cinci de răniți, printre care doi polițiști.
Incidentul a avut loc în timpul festivităților de Anul Nou, într-un oraș care urma să găzduiască mai târziu în aceeași zi meciul de fotbal american Sugar Bowl.
În camionetă a fost descoperit un steag al organizației Statul Islamic (ISIS). FBI investighează incidentul ca un act de terorism.
Domnul a primit aceasta, ca să înlăture rânduiala Legii Vechi şi să pună în loc tăierea împrejur cea după Duh cea nefăcută de mână.
Deci, sărbătorim această zi ca pe un praznic împărătesc.
Căci Domnul, după cum ne-a cinstit pe noi, luând trup omenesc, întru totul asemenea nouă, afară de păcat, tot aşa a binevoit să primească şi tăierea împrejur.
Întâi, ca să astupe gurile ereticilor care îndrăznesc a zice că Domnul n-a luat trup, ci că S-a născut ca o nălucire.
Dar dacă n-ar fi luat trup, cum S-ar fi tăiat împrejur?
Şi al doilea ca să astupe gurile iudeilor celor neînţelegători, care îl cleveteau că nu păzeşte sâmbăta şi că strică Legea.
Pentru aceasta, după opt zile de la naşterea Lui cea sfântă din Fecioară, a binevoit să fie adus de Maica Sa şi de Iosif, în locul unde, după obicei, iudeii se tăiau împrejur.
Şi a fost tăiat împrejur; şi I s-a dat numele Iisus, nume adus din cer de îngerul Gavriil, mai înainte de zămislirea Lui în pântecele Fecioarei.
Şi iarăşi întorcându-Se Domnul cu părinţii Săi acasă, a vieţuit omeneşte, crescând cu anii, cu Înţelepciunea şi cu harul, pentru mântuirea noastră.
Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul.
Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie.
Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia.
Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea.
Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei.
Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului.
Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada.
A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani.
Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate.
Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.
Tot în această zi, pomenirea Sfântei Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare († 375)
Sfânta Emilia, mama Sfântului Ierarh Vasile cel Mare († 375) – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfânta și dreapta Emilia (sau Emmelia) a fost soția Sfântului Vasile cel Bătrân și mama Sfintei Macrina cea Tânără, a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie de Nyssa, a Sfântului Petru al Sevastei și a altor șase copii.
În Bisericile de tradiție rusă și română prăznuirea ei se face pe 1 ianuarie, împreună cu cea a fiului ei, Sf. Vasile cel Mare, iar în cele de tradiție greacă, pe 30 mai sau pe 8 mai, împreună cu soțul ei, Sf. Vasile cel Bătrân și cu soacra ei, Sfânta Macrina cea Bătrână.
Există puține informații despre viața Sfintei Emilia. A fost fiica unui sfânt mucenic.
A dorit să își petreacă viață ca fecioară închinată lui Hristos, însă mai târziu a devenit soția Sfântului Vasile cel Bătrân și nora sfintei Macrina cea Bătrână.
A dat naștere la zece copii, dintre care mai mulți s-au numărat între sfinții Bisericii: Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie de Nyssa, Petru al Sevastei, Macrina cea Tânără și Teosebia Diaconița.
Foarte evlavioasă, și-a crescut și educat copiii în același spirit, fiind considerată un model prin excelență al mamei creștine, care și-a călăuzit copiii spre sfințenie.
După moartea soțului și a unuia dintre fiii ei, pe nume Naucratie, care a trecut la Domnul la vârsta de 27 de ani, sprijinul cel mai puternic al Sfintei Emilia s-a dovedit a fi fiica ei cea mare, Sfânta Macrina cea Tânără, care o consola, amintindu-i de nădejdea creștinilor în înviere și slujindu-i în toate.
Împreună, Sfânta Emilia și Sfânta Macrina au întemeiat, pe moșia lor, o mănăstire pentru femei.
Au împărțit averea familiei și și-au eliberat toți sclavii, păstrând doar o mică proprietate din regiunea Pontului, pe malurile râului Iris, nu departe de sihăstria unde locuia Sf. Vasile cel Mare.
O parte din sclavele eliberate au rămas alături de cele două, îmbrățișând viața feciorească și trăind laolaltă, petrecându-și viața în posturi, rugăciune și nevoințe duhovnicești și în cultivarea tuturor virtuților.
A petrecut astfel mulți ani în slujirea Domnului.
Când s-a îmbolnăvit, spre finalul vieții, alături de Sfânta Emilia a venit fiul ei cel mai tânăr, Sfântul Petru al Sevastei, slujindu-i împreună cu sfânta Macrina.
Înainte de a muri, și-a închinat cei doi copii – pe Macrina, cea nai vârstnică si pe Petru, cel mai tânăr – Domnului, ca jertfă duhovnicească.
A trecut la Domnul pe 8 mai 375 și a m fost înmormântată alături de soțul ei și de fiul ei Naucratie, într-un paraclis aparținând familiei, la Annesi.
cititi mai mult pe
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodot, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Grigorie Nazianzul, tatăl Sfântului Grigorie Teologul, care în pace s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
