Comisia parlamentară privind legile electorale: undă verde pentru liberalizarea vieții politice
În ședința din 24 februarie, Comisia comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru legile electorale și legea partidelor a adoptat câteva principii importante promovate de Campania Politică fără Bariere care deschid calea pentru liberalizarea vieții politice. Amintim ca extrem de importante:
renuntarea la criteriul teritorial drept condiţie pentru înfiinţarea unui partid;
înfiinţarea unui partid pe baza semnǎturii a minimum trei fondatori.
Aceste principii au fost propuse de Campania Politică fără Bariere și salutăm decizia majorității membrilor Comisiei de a da curs solicitărilor societății civile.
Acesta este doar primul pas pentru reformă.
În zilele următoare, o subcomisie va redacta amendamentele corespunzătoare la Legea partidelor politice și cea a finanțării partidelor. Apoi, textul propus de subcomisie va fi supus unui vot în Comisia comună, decizia finală urmând a fi luată prin votul plenurilor reunite ale celor două Camere. În oricare dintre aceste faze pot apărea schimbări care fie pot constitui în noi bariere administrative puse în calea participării politice fie pot contribui la garantarea drepturilor constituționale la asociere politică și la participare în alegeri.
Reprezentanții Politică fără Bariere vor participa în continuare activ la dezbaterea parlamentară, contribuind ca și până acum la un dialog deschis cu reprezentanții partidelor politice. Membrii Campaniei se vor implica și în lucrările din subcomisii, astfel încât amendamentele propuse să contribuie în mod real la garantarea drepturilor constituționale.
Vom continua să informăm publicul asupra evoluției procesului legislativ.
articol preluat de pe https://politicafarabariere.wordpress.com