(Liviu Mihaiu) Clientul nostru, stăpânul nostru. Blow job description

Richard Nixon si Nicolae Ceauşescu

foto: historia.ro
articol: Liviu Mihaiu

14 septembrie 2017

 

 Clientul nostru, stăpânul nostru. Blow job description

 

După albanezi suntem al doilea popor filoamerican din lume. Avem America în ADN şi-n DNA.

America este în privirea pierdută pe cer a bunicilor noştri după venirea pe tancuri a comunismului stalinist; în eliberarea, după 23 august, a prizonierilor americani care ne-au bombardat rafinăriile de la Ploieşti; iî pachetele cu armament şi mâncare paraşutate partizanilor anticomunişti; în vizitele oficiale ale lui Ceauşescu în SUA unde s-a tras primul in poză cu Mickey Mouse; în cel mai influent serial pentru întreg capitalismul românesc, “Dallas”(suntem singura ţară din lume unde JR a fost perceput ca personaj pozitiv); în cele mai multe filme cu cowboy rulate în vremea dictaturii comuniste dintre toate dictaturile comuniste; în stricarea relaţiilor de camaraderie cu sârbii pentru un război care s-a dovedit mai târziu fabricat de o mare firmă de PR specializată război; în decoraţiile din pieptul Securităţii române subcontractate în numele idealurilor de pace şi prosperitate euroatlantincă; în scutul anti-rachetă de la Deveselu; în Irak şi Afganistan, unde am fost singura ţară din lume care a deţinut comanda asupra unor batalioane americane; în nesfârşita bucurie, încununată de curcubeu pe cer bucureştean, în 2002, a primirii pe pâmânt românesc a trei preşedinţi americani de către trei preşedinţi români (Nixon-Ceuşescu; Clinton-Constantinescu; George W Bush-Iliescu); în cohortele de politicieni, ziarişti, procurori, ongişti şi intelectuali care trec ritualic pe la ambasada americană, ce azi ţine locul Legaţiei germane de dinainte de 23 august ’44 sau al Comisariatului sovietic de după ’47.

Aşa cum spunea şi Şeful legaţiei germane la Bucureşti, Killinger, înainte de întoarcerea armelor, aşa poate spune azi orice ambasador american:

“Orice frunză pică la Bucureşti, noi aflăm imediat!”

Logica şi dialectica întregii societăţi româneşti este imuabil favorabilă oricărui tip de retorică pro-americană. Orice gest, orice fel de influenţă yankee este la fel de hipnotizantă pentru noi pe cât de populară este în mentalul românesc filmografia americană.

Republicanismul intelectualităţii noastre este durabil de 27 de ani şi incumbă toate formele de recunoştinţă pe care România le are faţă de singurul preşedinte american ce are statuie in România: Ronald Reagan, adevăratul eliberator al ţării de comunism.

Primul post privat care a crescut o generaţie in valorile proamericane, ProTv, este pe primul loc de la apariţia sa, 1 decembrie 1995, şi până astăzi.

Orice critică la adresa politicilor americane este brutal desfiinţată şi categorisită ca fiind de sorginte pro-rusă.

Nu există ceva sau cumva pe care vreun fel de guvern, fie de stânga, sau de dreapta, să-l fi refuzat vreodată oricărei entităţi ce aparţine Statului sau Corporaţiei americane.

Ambasadorul american este realmente Pilatul din Pont al ţării, oriunde s-ar duce pe teritoriul ei: la Guvern, la Cameră, la Serviciile secrete, la Camerele de comerţ, la Preşedinte, in Ţinutul Secuiesc.

Visul oricărui demnitar român este să fie primit sau decorat de americani, într-o “sfântă zi”.

Faima oricărui jurnalist român este la zenit, şi “apoi pot să şi mor”, când îl va putea intreba ceva, cândva, pe Preşedintele american. Sau să fie intern măcar o zi la “Washington Post” sau la “CNN”.

Toţi comenatorii şi moderatorii care vor să fie implacabili încep cu : “Haideţi să vă spun cum e la americani…”

Visul oricărui cineast român este să ia Oscarul. Şi lista este departe de a fi definitivă in ceea ce priveşte visul subconştient românesc de a fi al 51 lea stat american.

Dacă în SUA se spune: “America nu este o ţară, ci o afacere”, în România este o religie nucleară.

Propaganda pro-americană a unităţilor militare din presa română şi submisivitatea administraţiei române am găsit-o chiar şi in ultimul taxi pe care l-am luat: “Dacă nu cu americanii, atunci cu ruşii!?”, mi-a spus mândru şoferul cu facultate. Şi este cea mai “oficială” afirmaţie a dependenţei româneşti faţă de Big Brother.

Orice fel de lobby sau trafic de influenţă, de ordin comercial sau militar, este considerat de toată lumea o ofrandă adusă Aliatului Suprem. Sau o binecuvântare a lui.

Iată două exemple din miile intâmplate:

“Am intervenit pentru ca Guvernul României să concesioneze zăcăminte de gaze de şist către Chevron!” -Mark Gitenstein, in calitate de fost ambasador SUA.

“Eric Stewart, preşedintele Consliului de Afaceri Americano-Român(AMRO), i-a înmânat premierului Sorin Grindeanu o “foaie de parcurs” privind statul de drept (atenţie: statul de drept. n.a), din partea marilor companii americane prezente in România, pentru a o lua in considerare in activitatea sa”

Dacă Rusia (circulă această legendă geopolitică in mediile discrete) ne-ar oferi Basarabia în schimbul Deveselului şi al recunoşterii Crimeeii (Basarabia lor), cu certitudine, noi am refuza-o cu sfântă indignare, înjurându-i pe toţi unioniştii ca fiind plătiţi de ruşi.

Explicaţia psihanalitică şi antroplogică stă ca un oximoron profetic într-o povestire cât se poate de reală, dintr-o bătălie pe viaţă şi pe moarte intre Securitate şi Partizanii anticomunişţi care primeau sprijin material de la americani:

“În urmă cu fo 65 de ani, şedinţă de Partid şi Securitate ad-hoc într-o casă în care, sus în pod, se ascundeau partizanii. Comuniştii şi securiştii înarmaţi o scaldă în multe ţuici şi până la urmă încep să cânte din toţii rărunchii: “Ţine Doamne partizanii/ Până vin americanii!”.

God Bless Romania!

articol preluat de pe: gandul.info