Moșii de toamnă – Pomenirea morților

Biserica Mărcuța

 

Moșii de toamna – Pomenirea mortilor

articol de Adrian Cocosila, preluat de pe www.crestinortodox.ro

---

 

 

În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea mortilor.

Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna.

Cuvantul “mosi” vine de la “stramosi” si semnifica toti inaintasii nostri trecuti la cele vesnice.

Tinand seama ca nu stim unde se afla cei morti, ne rugam atat pentru cei din iad, cat si pentru cei din rai.

 

De ce facem pomenire mortilor?

Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo “adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi.

Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta.

Hristos ii va darui cuvantului “adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea.

Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune:

“Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El).

Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta.

Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.

Prin aceste pomeniri ne aratam iubirea pentru cei trecuti la cele vesnice, dar si credinta noastra in inviere si viata vesnica.

 

In ziua de Mosi se savarseste Sfanta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morti si le asaza sub Sfantul Agnet, rostind numele mortilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse.

In cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul Lui Hristos de pe Sfantul Disc.

 

Sambata, ziua de pomenire a mortilor

Sambata e ziua in care Mantuitorul a stat in mormant cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorat la iad, ca sa elibereze din el pe toti dreptii adormiti.

Biserica face pomenirea celor adormiti sambata si pentru ca aceasta zi premerge duminicii – ziua Invierii – numita si cea dintai zi a noii creatii sau a opta zi, ziua vesniciei.

 

In spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi

Simion Florea Marian mentiona in lucrarea “Trilogia vietii”, “ca pe tot parcursul anului, in spatiul romanesc exista 20 de zile de Mosi”.

Cuvantul “mosi” vine de la “stramosi”, si se refera la persoanele trecute la cele vesnice. Cu apelativul “mosi” sunt numiti nu doar mortii, ci si principalele sarbatori ce le sunt consacrate, precum si pomenile facute pentru ei.

Din zilele de Mosi amintim: “Mosii de primavara” (de Macinici), “Mosii de vara” (sambata dinaintea Rusaliilor), “Mosii de toamna” (in prima sambata din luna noiembrie), “Mosii de iarna” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

 

Rugaciuni pentru cei adormiti in Domnul:

“Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, care ai calcat moartea si pe diavol ai surpat, si ai daruit viata lumii Tale, insuti Doamne, odihneste sufletul adormitului robului Tau (numele) in loc luminat, in loc de verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea! Si orice greseala a savarsit el cu cuvantul sau cu lucrul sau cu gandul, ca un Dumnezeu Bun si iubitor de oameni, iarta-l! Ca nu este om care sa fie viu si sa nu greseasca; numai Tu singur esti fara de pacat, dreptatea Ta este dreptate in veac si cuvantul Tau este adevarul“.

“Pomenește, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii și a vieții celei ce va să fie au adormit, părinți și frați ai noștri și pe toți cei care întru dreapta cre­dință s-au săvârșit, și iartă-le lor toate greșelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gân­­dul le-au săvârșit, și-i așază pe ei, Doamne, în locuri lumi­noase, în locuri de verdeață, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată dure­rea, întristarea și sus­­pinarea, și unde cercetarea Feței Tale veselește pe toți sfinții Tăi cei din veac.

Dăruiește-le lor și nouă Împă­răția Ta și împărtășirea bunătăților Tale celor negrăite și veș­nice și des­fătarea vieții Tale celei ne­sfâr­șite și fericite.

Că Tu ești învierea și odihna ador­­­mi­ților robilor Tăi (numele), Hris­toase, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte și Prea­sfân­tului și Bunului și de viață făcă­to­ru­lui Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu sfinții odihnește, Hristoase, su­fle­tele adormiților robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viață fără de sfârșit!”

 

Pomenirea morților – Moșii de toamnă

articol publicat de Gheorghe Anghel, la data de 03.11.2018, preluat de pe basilica.ro

---

 

 

În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută în tradiţia românească şi ca „Moşii de toamnă”.

Astăzi, în toate locaşurile de cult, după Sfânta Liturghie, se va oficia şi parastasul pentru cei trecuţi la Domnul.

Biserica Ortodoxă se află astăzi în ziua de pomenire a celor trecuţi în veşnicie, ziua „moşilor de toamnă”, aşa cum mai este numită în popor.

Biserica şi-a manifestat întotdeauna grija faţă de cei care au plecat în veşnicie, consacrându-le ziua de sâmbătă pentru pomenirea generală a morţilor, rânduind cântări speciale în amintirea acestora.

Dar, în special, sâmbăta dinaintea Înfricoşătoarei Judecăţi, Sâmbăta Rusaliilor şi prima sâmbătă a lunii noiembrie sunt rânduite pentru pomenirea moşilor şi strămoşilor noştri cei din veac adormiţi, zile care poartă denumirea de moşii de iarnă, moşii de vară şi moşii de toamnă.

 

Din vremea Sfinţilor Apostoli

Încă din vremea Sfinţilor Apostoli, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Gură de Aur, se ţineau zile de pomenire a strămoşilor adormiţi în speranţa fericirii veşnice.

Astfel de zile pot fi identificate în jurul secolului al VI-lea, când s-a făcut fixarea definitivă a pericopelor biblice citite în cursul anului bisericesc.

În privinţa aceasta găsim rugăciuni alcătuite pentru sufletele celor morţi şi în Evhologhiul lui Serapion de Thmuis (Egipt) din secolul al IV-lea, în care se spune:

„Te rugăm Dumnezeule şi pentru cei adormiţi, a căror pomenire s-a făcut, sfinţeşte aceste suflete, căci tu pe toate le cunoşti; sfinţeşte-i pe cei adormiţi în Domnul şi numără-i cu puterile Tale cele sfinte (îngerii) şi dă-le lor şi sălăşluire întru împărăţia Ta”.

Despre obiceiul de a face rugăciuni de mijlocire pentru cei morţi găsim menţionări la Sfinţii Părinţi şi Scriitori bisericeşti din secolul al II-lea, la Sfântul Ignatie al Antiohiei, Tertulian, Sfântul Ciprian al Cartaginei, apoi începând cu secolul al IV-lea mărturiile devin numeroase, dintre cei mai importanţi Sfinţi Părinţi putem menţiona pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ierarhul antiohian definindu-l pe om drept „împrumut cu dobândă vremelnică a vieţii: datorie fără amânare a morţii” îi arată efemeritatea, căci el este „astăzi în bogăţie, mâine în mormânt.

Astăzi îmbrăcat cu profir, iar mâine dus la mormânt.

Astăzi în multe avuţii, iar mâine în coşciug.

Astăzi cu cei ce-l linguşesc, iar mâine cu viermii.

Astăzi este, iar mâine nu mai este”, şi îndeamnă la purtare de grijă pentru folosul celor care au răposat:

„Să le dăm lor ajutorul ce li se cuvine, adică milostenii şi prinoase, căci aceasta le aduce uşurare, mare câştig şi folos.

Într-adevăr, nu s-au legiuit acestea în zadar şi la întâmplare şi nici n-au fost predate Bisericii lui Dumnezeu fără rost de preaînţelepţii ucenici ai Domnului, ca preotul să facă pomenire la înfricoşătoarele Taine de cei în credinţă adormiţi”.

Biserica a hotărât să se facă pomenirea celor plecaţi din lumea aceasta, mijlocind pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor.

Pomenirea celor care nu mai sunt printre noi este o dovadă de iubire nemărginită, care trece prăpastia morţii.

 

Pomenirea, un lucru folositor şi plăcut lui Dumnezeu

În această zi se oficiază Sfânta Liturghie, unde sunt pomeniţi cei adormiţi, fapt pe care Sfântul Grigorie de Nyssa îl numeşte „folositor şi plăcut lui Dumnezeu”, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului spune în privinţa aceasta.

„Nimic altceva nu este atât de folositor pentru cei adormiţi, nici pricinuitor de atâta bucurie, iluminare şi unire cu Dumnezeu ca acesta.

Deoarece însuşi Sângele Domnului este cel care prin această jertfă se varsă pentru noi, netrebnicii”.

După dumnezeiasca Liturghie se săvârşeşte Slujba Parastasului cu unele rugăciuni speciale.

Slujbele de pomenire a celor adormiţi poartă numele de „parastas”, cuvânt de provenienţă greacă, care înseamnă „înfăţişare înaintea cuiva”, „mijlocire”, deci, prin acest serviciu religios se mijloceşte înaintea lui Dumnezeu pentru cei morţi.

Cu acest prilej se aduc la biserică prinoase (colivă, vin, colaci) care, după ce sunt binecuvântate, se împart pentru sufletele adormiţilor noştri.

 

Simbolismul colivei

Coliva aminteşte de o minune a Sfântului Teodor Tiron, petrecută în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate alimentele din pieţe cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare, ca astfel să-i oblige pe creştini să întrerupă postul şi să consume jertfe aduse idolilor.

Sfântul Teodor Tiron, apărându-i în vis arhiepiscopului Eudoxie, i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimic din piaţă, ci să mănânce grâu fiert cu miere.

Pentru cinstirea înaintaşilor trecuţi la Domnul, „se face colivă din seminţe de grâu şi din alte roade de multe feluri ce sunt aduse ca prinos lui Dumnezeu”, care „arată că şi omul este o sămânţă, un rod al pământului care semănându-se acum în pământ precum grâul iarăşi va învia cu puterea lui Dumnezeu, răsărind în viaţa ce va să fie şi aducându-se viu şi desăvârşit lui Hristos.

Căci precum această sămânţă se îngroapă în pământ, iar după aceea răsare şi aduce mult rod, tot astfel şi omul fiind dat acum pământului prin moarte, iarăşi va învia.

Acelaşi lucru îl spune şi Sfântul Apostol Pavel, arătând învierea prin pilda semănăturilor”, spune Sfântul Simeon al Tesalonicului.

Pe lângă colivă, în această zi se împarte mâncare pentru sufletul celor adormiţi, dar şi alte prinoase, lucruri folositoare pentru semenii noştri.

De asemenea, în unele locuri, la sate există tradiţia ca în această zi, în casele gospodarilor, să se facă o masă de pomenire la care sunt chemaţi rudele, vecinii, dar şi oameni nevoiaşi.

 

Nădejdea învierii

Cultul morţilor este fundamentat pe învierea lui Hristos care s-a făcut, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel, „începătură (a învierii) celor adormiţi.

Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor (I Cor. 15) şi tot el ne îndeamnă

„despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi, ca ceilalţi, care nu au nădejde, pentru că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa (credem) că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El.” (I Tes. cap. IV).

Astfel, prin pomenirea înaintaşilor în această zi, Biserica îşi exprimă speranţa răspunsului bun pe care îl vor primi la Judecata de Apoi toţi oamenii înviaţi întru nădejdea Împărăţiei cerurilor.

 

Reteta pentru coliva

---

 

articol preluat de pe www.crestinortodox.ro

 

Ingrediente:

500 g grau decorticat sau arpacas, 375 g zahar, aproximativ 250 g nuci curatate, vanilie, coaja rasa de lamaie (optional), o cana si jumatate pesmet din paine alba sau biscuiti daca nu o pregatim in zile de post, zahar pudra (ca sa se acopere coliva), 1 lingurita rasa cu sare, putina cacao si bomboane, pentru ornat coliva.

Instructiuni :

1. Eliminam toate corpurile straine din grau si il spalam in mai multe ape.

2. Punem graul intr-o oala mai mare, peste care turnam apa, ca sa acopere boabele de grau cam de un lat de palma si si-l fierbem cel putin o ora. Trebuie sa amestecam din cand in cand, ca sa nu se prinda.

3. Dam oala jos de pe foc si o acoperim cu un servet curat, apoi o invelim cu o patura, sau ceva gros, ca sa-si mentina caldura cat mai mult.

4. Dupa 4-5 ore, adaugam zaharul si fierbem din nou, pana se leaga. Acum trebuie sa amestecam cu o lingura curata din lemn, ca sa nu se lipeasca de fundul vasului, dand gust neplacut colivei.

5. Dupa ce s-a legat, luam vasul de pe foc si il lasam descoperit, pana ce compozitia s-a racit si o tinem acoperita in frigider pana cand dorim sa finisam coliva.

6. Inlaturam coaja care s-a format, adaugam sarea, vanilia, coaja rasa de lamaie si nucile taiate fin cu cutitul, pisate sau rasnite dupa preferinta.

7. In continuare, amestecam usor toate ingredientele, pana se omogenizeaza.

8. Compozitia o aseazam pe un platou curat, ceva mai mare decat o coala de hartie si o modelam uniform pe platou, ca sa capete o forma frumoasa.

9. Deasupra cernem pesmetul, pe care il presam putin cu un carton ca sa fie mai dens si neted, apoi cernem un stat uniform de zahar pudra, gros de cel putin 1 mm (oricum sa acopere bine pesmetul), pe care il presam, ca si pe pesmet.

10. Pentru ornat, putem folosi un sablon facut din carton, care sa reprezinte o cruce, peste care cernem putina cacao. De asemenea, putem folosi diverse bomboane, ca: drajeuri, migdale trase in zahar si altele, dupa preferinta si inspiratia noastra.

11. Curatam bine marginile platoului de pesmetul si de zaharul cazut la cernut.

Coliva este bine s-o pregatim in ajunul zilei cand vrem s-o folosim.

Lumanarea pe care o infigem in coliva, trebuie sa aiba un disc de hartie, pentru a nu se scurge ceara pe coliva.