8 martie – Ziua internationala a femeii

Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică 

foto ;i articol preluate de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

8 Martie – o sărbătoare necreştină bazată pe o minciună mondială

Cu toţii ştim că 8 Martie este aşa-numita „zi internaţională a femeii”. De asemenea ştim, că femei sunt în toate ţările lumii. Cu toate acestea, în ultimii ani vedem că această zi se serbează doar în ţările fostei U.R.S.S. şi în unele ţări foste socialiste. De ce în celelalte ţări nu se serbează această zi „internaţională”? Răspunsul este contradictoriu: potrivit sensului originar al acestei zile – 8 Martie n-a fost concepută drept zi a femeilor, a frumoasei doamne sau sărbătoare „a mamelor şi bunicilor”: 8 Martie nu e ziua femeii, ci a unui tip de femeie – a femeii-revoluţionar. Iată de ce în ţările unde mişcarea comunistă nu a prins rădăcini, această „sărbătoare” nu exista.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Ziua de 8 Martie a fost propusa in 1910, de Clara Zetkin (1857-1933), ca zi dedicata femeii, care sa fie sarbatorita la nivel international, la asa-numita Conferinta a Femeilor Socialiste de la Copenhaga. Prima sarbatorire a femeii la 8 martie, a avut loc in anul urmator. Cu toate ca 8 martie este numita “ziua internationala a femeii”, aceasta zi nu a fost sarbatorita oficial decat in tarile din fostul „lagar socialist“.

 

De ce 8 Martie?

Unul dintre motivele cel mai des invocat este ca in aceasta zi avusesera loc mai multe demonstratii revendicative ale „femeilor muncitoare“, incepand cu o greva a tesatoarelor new-yorkeze din 1857. In fapt istoria acestei „sărbători” de obicei este legată de o evreică-nemţoaică revoluţionară pe nume – Clara Zetkin, care, hotărând să folosească energia nestăpânită a femeilor în lupta cu exploatatorii, a înfiinţat detaşamentul revoluţionar femeiesc.

Insa, diac. prof. dr. Andrei Kuraev pornind de la originea evreica a Clarei Zetkin, spune ca aceasta a propus ziua de 8 martie pentru ca s-a gandit la sarbatoarea Purim care rememoreaza anual un cumplit masacru (dupa traditie, 75.000 de morti – barbati, femei si copii) intreprins asupra poporului persan de iudeii aflati in exil. Personajul-cheie al evenimentului este tocmai o femeie, Estera, devenita intruchipare biblica a „eroismului“ feminin evreiesc. El sustine ca Esterei ii este inchinata cea mai vesela sarbatoare a evreilor – Sarbatoarea Purim. Aceasta sarbatoare nu are o data fixa si e posibil ca in anul in care a luat fiinta “ziua internationala a femeii”, Purimul sa fi coincis cu 8 Martie. Astfel, in viziunea sa, ziua de 8 Martie este o chemare a lumii, de a slavi Femeia-Lider – pe Estera, adica a serba Purimul.

Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „moasele” comuniste ale Zilei Femeii - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „moasele” comuniste ale Zilei Femeii – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Născută în 1857 , nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată) a fost o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă. Exilată, după ce Bismarck interzice mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, leagănul bolșevismului , unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el. Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale Ligii Spartacus (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe și formează Partidul Comunist German. Exilată din nou, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933. Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.

Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.
Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr. Şi deşi înfiinţarea acestui detaşament nu era prevăzută pentru o zi anumită, s-a hotărât să fie aleasă (desemnată) o zi, care ar putea fi considerată drept Ziua de naştere a „proletariatului femeiesc”.

Este înţeleasă nevoia mişcării revoluţionare de a avea sărbătorile proprii în locul unor sărbători populare, bisericeşti sau naţionale. Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca. În Rusia, ziua este celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.

Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale. Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase greva. Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc. Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.
Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise pleacă să protesteze în stradă.

Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă. Așa a început Revoluția Bolșevică – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Așa va începe Revoluția din Februarie ce se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 / 2 martie Țarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail. Însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi.
Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea Zilei Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge! De asemenea este înţeleasă şi dorinţa de a trezi şi încrederea în tovarăşii de luptă.
Destul de ingenioasă a fost ideea de a încadra în mişcarea revoluţionară nu numai bărbaţi muncitori, ci şi femei, creându-le şi o sărbătoare a lor.

Întemeietorii Statului sovietic erau ateişti înflăcăraţi şi acestor creatori ai „patriei socialiste” le era necesar crearea unui sistem propriu de culte şi ritualuri ce s-ar contrapune Ortodoxiei şi Tainelor Bisericii. Tradiţiile şi obiceiele sovietice – sunt o parodie groaznică a vieţii religioase, un act fals, o nulitate utopică. Aceşti creatori ai grandioasei înlocuiri au realizat, totuşi, nişte invenţii neîntrecute: partidul – în locul Bisericii, corpul „вождь”-ului – în locul Mormântului Purtător de Viaţă al Mântuitorului, portretele liderilor comunismului – în locul icoanelor, congresele de partid – în locul Sinoadelor bisericeşti, demonstraţiile – în locul procesiunilor cu crucea, etc. În locul cinstirii Maicii Domnului gloatelor „muncitoreşti” şi „ţărăneşti” li s-a propus „ziua femeii”, care s-a înscris cu un aşa succes în calendarul sovietic.

În 1921, URSS adoptă 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice.
După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba. Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.

În 1977, ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale.
În 1982, vine și rândul „țării-mamă” să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie. „Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește cercetătoarea franceză, amintim, ea însăși o adeptă a Feminismului.

 

De ce însă ziua femeii-revoluţionar a fost pusă pe 8 Martie?

Cu multe secole în urmă Estera şi-a salvat poporul de mânia unui tiran. Istoria aceasta este prezentă nu numai în Biblie. Esterei îi este închinată cea mai veselă sărbătoare a evreilor – Sărbătoarea Purim. Ea se serbează la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie. Această sărbătoare nu are o dată fixă (ca şi Paştile creştin) şi e posibil că în anul când s-a înfiinţat „ziua internaţională a femeii” Purim-ul a coincis cu 8 Martie.

A schimba în fiecare an data ar fi fost incomod, de aceea s-a hotărât ca ziua femeii-revoluţionar să se serbeze aparte de Purim. De aceea, în 1910, la Conferinţa Internaţională a femeilor socialiste din Copenhaga, Clara Ţetkin a propus de a se sărbători „Ziua internaţională a Femeii” anume pe data de 8 martie.

Potrivit unei versiuni mai „comode”, originea acestei „sărbători” este atribuită zilei de 8 martie 1857, când în oraşul New-York s-au adunat la o manifestaţie de protest muncitoarele de la fabricile de confecţii şi de încălţăminte, cerând reducerea zilei de muncă şi acordarea dreptului la vot, după care s-a înfiinţat primul în istorie sindicat al femeilor.

Interesant, că anume în această zi – 23 februarie (stil vechi) / 8 martie (stil nou) 1917 (odată cu venirea bolşevicilor la putere, ei au înfăptuit în Rusia şi reforma calendarului) femeile-muncitoare din Petrograd au început acţiunea lor de protest pe străzile oraşului, mişcare care mai apoi s-a transformat, după cum se ştie, în lovitura de stat din luna februarie („февральский государственный переворот”). Prin aceasta se explică apropierea zilei „femeii” de ziua „bărbaţilor” în calendarul sovietic.

Câţiva ani mai târziu, după ce ziua de 23 februarie a fost declarată zi „de sărbătoare”, a fost inventat mitul despre „ziua Armatei Roşii” (1922), iar în 1917 la 7 martie ziarul „Правда” („Pravda”) scria, că„пролетарский Интернационал назначил 23 февраля днем международного женскогопраздника” („Internaţionala proletară a desemnat ziua de 23 februarie – zi a sărbătorii internaţionale a femeii”).

Din primii ani ai dictaturii sovietice ziua de 8 martie a devenit o sărbătoare de stat, iar din 1965 – zi de odihnă.
După destrămarea U.R.S.S. această zi a rămas în rândul sărbătorilor de stat ale Federaţiei Ruse, s-a păstrat ea ca „Zi Internaţională a Femeii” şi în unele ţări din spaţiul post-sovietic: în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenia, Ucraina şi Belarusi; în Uzbekistan – ca „Ziua Mamei”; în Armenia această zi este sărbătorită la 7 aprilie – „Ziua maternităţii (a ocrotirii mamei şi copilului) şi a frumuseții”.

Indiferent de aceasta însă, în fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adică a serba Purim-ul. Această idee ar fi fost cel puţin ingenioasă, dacă sărbătoarea Purim ar fi asemenea Sărbătorii Secerişului. Dar aceasta nu este o sărbătoare religioasă.

Enciclopedia Ebraică menţionează: „…sărbătoarea nu este motivată de Templu sau de un alt eveniment religios”.
S-a sfârşit robia babiloniană. Drumul spre casă era deschis, dar doritori de a se întoarce erau mai puţini decât s-a aşteptat (din Rusia – considerată „închisoare a popoarelor” – de asemenea au plecat cu mult mai puţini evrei decât şi-ar fi dorit liderii mişcării sioniste). Mulţi şi-au deschis afaceri şi treburile nu mergeau prost. Ei nu doreau să piardă totul în schimbul întoarcerii. Mii de familii evreieşti au rămas să trăiască în diaspora pe întreg teritoriul Imperiului Persan, într-o stare departe de a fi numită robie. Perşii miraţi se întrebau: armata babiloniană a cucerit Ierusalimul sau evreii au invadat Babilonul? Aman – „ministrul apărării”, merge la împăratul Artaxerxe şi-i prezintă situaţia. Timpurile nici pe departe nu erau creştine şi evident că reacţia împăratului a fost categorică: să fie nimiciţi toţi evreii din Imperiu. Vestea poruncii este aflată de regina Estera a cărei etnie regele nu o cunoştea.

Într-un moment anume, Estera îl provoacă pe Artaxerxe: „Mă iubeşti? Dacă mă iubeşti, atunci îi iubeşti pe cei pe care îi iubesc eu? Înseamnă că iubeşti poporul meu şi că îi urăşti pe cei pe care îi urăsc eu? Urăşti duşmanii poporului meu? Atunci arată-ţi mânia şi nimiceşte-i pe cei pe care îi socoţi duşmanii tăi!”

Şi Artaxerxe lasă în grija lui Mardoheu formularea poruncii: „Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe, scrisorile le-au pecetluit cu inelul regelui şi le-a trimis prin curieri călări, pe caii din herghelia regelui, spunând că regele îngăduie iudeilor din cetate să se adune ca să-şi apere viaţa lor, să bată, să ucidă şi să piardă pe toţi cei puternici din popor şi din ţară, care ar vrea să-i atace, cu femeile şi cu copiii lor, iar averea lor să o jefuiască”(Estera, 8, 10-11).

Atunci Iudeii s-au adunat în toate cetăţile lor, prin toate ţările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul şi nimeni n-a putut sta împotriva feţei lor, pentru că frica de Iudei apăsa asupra tuturor popoarelor. Toate căpeteniile ţărilor, satrapii, guvernatorii şi slujitorii regelui au sprijinit pe Iudei, de teama lui Mardoheu. Căci Mardoheu era mare în casa regelui şi renumele lui se lăţise în toate ţările, deoarece omul acesta, Mardoheu, devenise tot mai puternic. Atunci au stârpit Iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după voia lor” (Estera, 9, 3-5).

Aman a fost spânzurat împreună cu familia sa, iar după el au fost nimiciţi 75.000 de oameni – elita ţării, oricine putea concura cu iudeii (Estera, 9). Soarta Imperiului era hotărâtă.

Cum se poate sărbători o zi de măcel? Nici un popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie. Purim-ul – sărbătoare, declarată în special pentru copii (unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile “blestemat fie Aman” şi “binecuvântat este Mardoheu”) – este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii. Nu a fost o bătălie (cum încearcă unii să explice), în care şi evreii şi perşii să se lupte cu armele în mână, ci anume un măcel. Poporul iudeu, cu ajutorul vicleniei Esterei s-a eliberat de sub jugul perşilor. Astfel Purim-ul a devenit o sărbătoare în cinstea nimicirii duşmanilor.

Biserica nu are nimic împotriva personajelor biblice: împărăteasa Estera este cinstită în Biserica Ortodoxă în rând cu ceilalţi drepţi ai Vechiului Testament în Duminica Sfinţilor Strămoşi (Duminica a 2-a înainte de praznicul Naşterii Domnului). Şi aceasta se explică prin aceea, că omul Vechiului Testament încă nu ajunsese la desăvârşirea poruncilor (normelor) Evangheliei. În Creştinism, războaiele şi robia babiloniană din Vechiul Testament sunt înţelese în mod alegoric. În iudaism însă s-a păstrat înţelegerea literală a normelor şi exemplelor vechi-testamentare.

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifi că fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri. În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații, de afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Iată, de exemplu, cum s-a sărbătorit 8 martie 2015 în aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică a manifestatiei femeilor de la New York in 1857: la Paris a avut loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani.
Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor. „Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai propuneau organizatoarele. De notat că acțiunea se bucură de sprijinul oficial al Guvernului Francez, care le pune militantelor propriul site (www. gouvernement.fr) la dispoziție, pentru a se exprima.

O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident și de acest 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca duminică mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte. Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.

În România, femeile încă se bucură de zambile.

Am scris aceste rânduri nu pentru ca noi creştinii să avem o atitudine neprietenoasă faţă de cei de un neam cu Clara Ţetkin, ci pentru a înţelege ce sărbătorim de fapt pe 8 Martie şi pentru a reîntoarce respectul faţă de tradiţiile noastre ortodoxe. Motivele Clarei Ţetkin sunt clare… Nu înţeleg, de ce noi ar trebui să serbăm Purim-ul evreilor?! N-ar fi timpul să uităm de sărbătorile „roşii”, ostile Creştinismului şi de 8 Martie în special. Zi, care nu are nimic comun cu femeia creştină. Contemporanii noştri nu sunt preocupaţi de istoria şi originea zilei de 8 martie, şi consideră această zi numai ca pe un pretext / prilej de a dărui flori şi cadouri femeilor lor dragi.

Să nu uităm, că noi putem şi trebuie să ne felicităm soţiile şi mamele noastre, surorile şi colegele la timpul cuvenit cu adevărata lor sărbătoare, când Biserica preaslăveşte grija şi credinţa, fidelitatea şi răbdarea Femeilor-Mironosiţe. Şi mai mult decât atât, să nu uităm de ele nici în celelalte zile. Dragostea plină de jertfă faţă de soţie, mamă, soră – ne obligă să avem grijă de ele, să le susţinem şi să le apărăm, să le bucurăm cu dragostea şi atenţia noastră. Crearea familiei – nu este numai relaţia de cunoştinţă şi nunta, dar şi slujirea zilnică în dragoste sinceră. Şi pentru ca zilele vieţii de familie să fie pline de bucurie sunt necesare gesturile de atenţie. De aceea – dăruiţi flori şi cadouri femeilor iubite întotdeauna…

Surse: http://www.evz.ro; http://www.crestinortodox.ro/; Protodiacon Ioan MUNTEANU. Calendarul bisericesc – memoria și simbolul Ortodoxiei. Ed. „Lumina lui Hristos”. – Kiev-Chișinău, 2009, – Pp. 207-219

articol preluat de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com