1 Mai – Ziua Internațională a Muncii

1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1968).

foto preluat de pe „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 100/1968
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com

 

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

 

Istoric

Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.

Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.

Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.

În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.

 

Eveniment anual

În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.

La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul lung week-end al verii.

 

Instrumentare politică

1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.

În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.

 

În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.

 

În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. De atunci și până la instaurarea regimului comunist, atât sub Carol I sau regele Ferdinand, Ziua Muncii a fost marcată prin sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde.

Ulterior, în perioada regimului comunist, 1 Mai s-a transformat într-o ocazie de preamărire a partidului comunist si a sefilor sai. Autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde, muncitorii și elevii, în ținute festive, erau încolonați și obligați să scandeze lozinci si sa aducă elogii regimului comunist, la defilări grandioase, cu pancarte uriașe ce afișau chipurile conducătorilor.

După 1990, importanţa propagandistică a acestei date a dispărut, iar românii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare sau la munte.

 

1 Mai în presa antebelică

Sărbătoarea internaţională de 1 Mai apare pentru prima dată în presa românească din secolul al 19-lea.

“În Englitera manifestaţia de 1 Maiu a avut loc în Dumineca următoare a acestei zile. Peste tot manifestaţiunea a avut un caracter foarte impozant. La Londra au luat parte la manifestaţie 60.000 de muncitori. La Hyde-Park, unde s’a ţinut întrunirea, 24 de tribune au fost rădicate de pe care 24 de oratori au vorbit în acelaşi timp. La un semnal convenit, resoluţiuni în favoarea zilei de 8 ceasuri au fost puse la vot şi aprobate prin uriaşe aclamaţiuni”, scria Adevărul în ediția din 1 mai 1893.

În 1919, același ziar titra pe prima pagină: “1 Maiu şi muncitorimea română”. “Anul acesta, muncitorimea serbează ziua de întâi Maiu, în împrejurări cu totul deosebite. Războiul mondial, revoluţiunea cea mare, cum i-a zis un scriitor socialist, s’a terminat şi la Paris, unde se zămisleşte pacea, lumea cea veche cu politica ei de echilibru între popoare e în luptă cu lumea cea nouă, care bate cu pumnii vânjoşi la poarta vieţei, lumea păcei de dreptate şi armonie între popoare (…)”, se spunea în articol.

Ziarul „Acţiunea”din data de miercuri, 30 aprilie 1941, oferea cititorilor în pagina 3 “informaţiuni” despre ziua de 1 Mai: “Preşedinţia Consiliului de miniştri aduce la cunoştinţă că în ziua de 1 Mai – Sărbătoarea Muncii – toate autorităţile publice vor fi închise”, “Mâine, joi, 1 mai 1941, halele şi pieţele Capitalei vor fi închise toată ziua în conformitate cu prevederile Legii pentru reglementarea repausului duminical. Primăria Capitalei invită populaţia să-şi facă aprovizionările din vreme”.

Din ediţia din 30 aprilie 1944 a aceluiași ziar, aflăm că, fiind război, românii au lucrat. Astfel, într-un articol dedicat “Sărbătorii Muncii” se spunea: “Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită anul acesta prin muncă. În toate întreprinderile, serviciul se va executa în orele de program obişnuite”.

 

… 1 Mai în presa comunistă

Din ziarele tipărite în perioada comunistă se poate vedea rolul zilei de 1 Mai pentru propagandă.
Ziarul partidului comunist, Scînteia, în numărul său din 1 mai 1975, titra pe prima pagină :“Trăiască 1 Mai Ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!” şi publica un articol “Sub conducerea partidului, uniţi, încrezători, puternici”.

Același ziar, în numărul din 2 mai 1975, publica un material intitulat “Sărbătorirea Zilei de 1 Mai”, în care se spunea cum “manifestările care au avut loc ieri în întreaga ţară au evocat vibrant bogatele tradiţii revoluţionare de luptă, legăturile de solidaritate internaţionalistă ale clasei muncitoare şi Partidului Comunist Român, contribuţia României la zdrobirea fascismului, marile succese în construcţia socialistă, angajarea fermă a întregului popor pentru înfăptuirea Programului partidului”. Aceeași ediție prezenta “cuvîntul tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, la masa “tovărăşească” oferită de Comitetul Central al Partidului Comunist Român.

Peste ani, în 1989, Scînteia amintea ziua de 1 Mai încă din primele zile ale lunii aprilie, fiind publicate articole cu titluri precum “Oameni ai marilor performanţe”, “Rînduri, rînduri, muncitori”, “Faptele noastre de muncă – mândria noastră” sau “Măsura hărniciei muncitoreşti.” 

Peste două zile, publicaţia Scînteia deschide numărul cu titlul “Trăiască 1 Mai. Ziua muncii, ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!”. Putem afla că, de 1 Mai, în capitală, “zeci de mii de bucureşteni s-au îndreptat în prima zi de mai pentru a se bucura în tihnă de reînnoirea naturii, de frumuseţea exploziei vegetale”, “măiestrit dirijată de arta horticultorilor”. “Zeci de mii de bucureşteni s-au «revărsat» în pădurile din preajma oraşului (Pusnicul, Andronache, Băneasa etc.), spre bazele sportive ale pionierilor, uteciştilor, studenţilor sau cele ale diverselor cluburi de la Străuleşti, Băneasa, Tei, Bragadiru, Pantelimon etc.”.

După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.

 

articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com