1 mai 1359 – Patriarhia din Constantinopol a recunoscut Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş
La data de 1 mai 1359, Patriarhia din Constantinopol recunoştea Mitropolia Ţării Româneşti, cu sediul la Curtea de Argeş.
O anumită ierarhie bisericească a existat încă înaintea întemeierii statelor medievale româneşti, dar o ierarhie recunoscută de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, autoritatea supremă în cadrul Ortodoxiei, a apărut abia în timpul domniei lui Nicolae Alexandru (1352-1364).
Dincolo de planul religios, evenimentul marchează independenţa faţă de statele catolice vecine.
Evoluţia bisericii în ţările române înainte de înfiinţarea Bisericii Ortodoxe Române, după Iorga, Popescu şi Popp – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Momentele recunoaşterii mitropoliilor Ungrovlahiei şi Moldovei nu sunt identice cu începuturile organizării vieţii bisericeşti în ţările române, care trebuie căutate mult mai devreme, căci nu puteau exista ţări ortodoxe fără ierarhi.
Cnezatele şi voievodatele, ce au premers întemeierea statelor feudale româneşti, au avut pe lângă cneji sau voievozi şi ierarhi, în schema lor de funcţii.
Este suficient să amintim, în acest sens, Scrisoarea papei Grigorie al IX-lea, din 14 noiembrie 1234, adresată principelui de coroană Bela, fiul şi coregentul regelui Andrei al II-lea al Ungariei – viitorul rege Bela al IV-lea-, în care sunt amintiţi pseudo-episcopi, care ţin de ritul grecilor, prezenţi la Curbura Carpaţilor.
Dupa ce voievodul Tarii Romanesti Basarab I Intemeietorul reuşise să unifice ţara, a obţinut şi independenţa faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), unde l-a învins pe regele maghiar Carol Robert de Anjou.
Încă din vremea lui, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării.
Basarab I rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi.
Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă însă de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364).
El a chemat la curtea lui pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării, unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.
A domnit pînă în 1364, la tron urmându-i pe tron fiul său, Vladislav Vlaicu.
Chipul lui Nicolae Alexandru este cel reprezentat în biserica mănăstirii Negru Vodă din Câmpulung, ctitorită de Basarab I şi terminată de Vladislav Vlaicu.
Pictura a fost refăcută pe la începutul secolului al XIX-lea.
În această biserică se găseşte şi piatra sa de mormânt.
Piatra funerară de pe mormântul lui Nicolae Alexandru, domn al Țării Românești, între 1352 – 16 noiembrie 1364 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364) este cel dintâi domnitor care a bătut monedă proprie, ceea ce dovedeşte că voievodatul său a cunoscut o perioadă de înflorire economică.
Avea nevoie şi de o recunoaştere externă, căci recunoaşterea mitropolitului şi a Mitropoliei din voievodatul său, era implicit o recunoaştere a statului.
Se impune să precizăm faptul Ţara Românească se întindea, încă din timpul lui Basarab I, peste ambele maluri ale Dunării maritime şi asupra Dobrogei.
Harta politică a sud-estului Europei în 1340 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Chiar dacă nu cunoaştem nici un ierarh muntean sau în Muntenia, până în anul 1359, când este atestat documentar Iachint, faptul că mitropolia de la Vicina înfiinţată probabil în secolul al XI-lea, situată în Dobrogea, lângă Isaccea făcea parte din corpul ţării încă din 1321 sau 1337, dovedeşte că Basarab şi fiul său Nicoae Alexandru, aveau deja un ierarh ortodox în hotarele voievodatului lor.
Iachint este atestat documentar, pentru prima dată, ca mitropolit de Vicina, în anul 1348 şi nu este exclus ca, odată urcat pe tron, Nicolae Alexandru Basarab să-l fi adus la Câmpulung sau Argeş, după care să fi încercat legiferarea acestui transfer.
În acest sens, actul patriarhal, ce marchează transferul lui Iachint, de la Vicina la Argeş, trebuie privit numai ca o recunoaştere a unei stări existente şi nu de creare a unei noi instituţii, aşa cum a fost considerat, mult timp, de unii istorici.
Decizia sinodală din mai 1359, în care istoricii au văzut actul de întemeiere a Mitropoliei Ungrovlahiei, nu reprezintă aşadar altceva decât acceptarea şi recunoaşterea de către Patriarhia Ecumenică a unei realităţi existente de facto.
Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.
Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată Ungrovlahia”, îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta şi apostoleasca Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.
Mitropolitul Ţării Româneşti urma să facă parte din Sfîntul sinod al Bisericii Ortodoxe şi să fie hirotonisit la Constantinopol.
Primul mitropolit al ţării, preasfinţitul “chir Iachint” de la Vicina, se mutase de fapt de ceva vreme la curtea voievodului muntean, unde era “foarte bine privit”, după cum arată scrisoarea din anul 1359 a patriarhului către Nicolae Alexandru.
Potrivit ultimelor cercetări, cam în aceeaşi perioadă, înainte de septembrie 1386 a luat fiinţă Mitropolia Moldovei , cu statut canonic recunoscut de Patriarhia ecumenică, ea fiind atestată documentar pentru prima oară într-un Manual de cancelarie bizantin, intitulat Εκθεσις νεα – Expunere nouă.
Se presupune că acest eveniment s-a petrecut prin anii 1381-1386, deci în timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391) şi a patriarhului ecumenic Nil (1379-1388)”.
Independenţa acestor state româneşti şi organizarea lor bisericească autonomă sunt dobândite în cadrul unui context istoric favorabil, între, pe de o parte, regatul Ungariei şi papalitatea, pe de altă parte Hoarda de Aur a tătarilor de la Nordul Mării Negre, şi Patriarhia de la Constantinopol.
Ne vom opri asupra Ţării Româneşti, nu înainte de a aminti situaţia care a precedat momentul independenţei.
I. Organizarea bisericească a „valahilor” dintre Carpaţi şi Dunăre în secolul al XIII-lea
În secolele care au precedat formarea statelor româneşti acest spaţiu era organizat în mai multe voievodate, cnezate sau aşa zise „ţări” ale populaţiei autohtone daco-romane care au trecut succesiv sub stăpânirea diferitelor popoare invadatoare din stepa asiatică (kazari, pecenegi, cumani). Ultimii dintre aceştia, tătarii, după marea invazie de la 1241 care a înfricoşat întreaga Europă, formaseră la nordul Mării Negre khanatul Hoardei de Aur, căruia îi plăteau tribut toate aceste mici formaţiuni politice dinspre Carpaţi.
Pe de altă parte, la vest, după convertirea maghiarilor sub regele Ştefan I la anul 1000, coroana maghiară devine principala putere catolică a acestui spaţiu, întinzându-se din Câmpia Panonică până la Carpaţi. Începând cu secolul al XIII-lea, în strânsă relaţie cu papa, ea încearcă să se extindă şi de cealaltă parte a Carpaţilor, înfiinţându-se o episcopie catolică zisă „a cumanilor” în zona de curbură a Carpaţilor.
Această episcopie se suprapune însă unei organizări bisericeşti mult mai vechi a românilor ortodocşi (menţionaţi în documente ca valahi). Stă drept mărturie în acest sens chiar scrisoarea papei Grigorie al IX-lea adresată la 1234 viitorului rege Bela al IV-lea al Ungariei, în care papa îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că „valahii” din „episcopia cumanilor”, primesc Sfintele Taine de la „pseudo-episcopi care ţin de ritul grecilor”.
Cu atât mai mare este indignarea papei cu cât aflase că unguri şi saşi „trec la dânşii ca să locuiască acolo şi astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniţii valahi /…/ primesc susnumitele taine”. De aceea îi aminteşte lui Bela:
„tu, însă, ca un principe catolic /…/ ai făgăduit sub jurământ că vei sili pe toţi neascultătorii faţă de Biserica catolică din ţara ta să se supună acestei Biserici” şi îl sfătuieşte cu fermitate să numească un episcop vicar catolic pentru aceşti valahi „schismatici”.
Peste secole această scrisoare este una din cele mai clare mărturii ale existenţei unei ierarhii bisericeşti a românilor ortodocşi, arătând totodată vitalitatea credinţei lor şi capacitatea de asimilare dovedită de ei.
De asemenea, diploma acordată de regele Bela al IV-lea cavalerilor ioaniţi la 1247 vorbeşte despre existenţa unor formaţiuni politice româneşti între Carpaţi şi Dunăre (Ţara Severinului, cnezatul lui Ioan, al lui Farcaş, Ţara lui Seneslau, „voievodul valahilor”), făcându-se amintire şi despre „bisericile clădite” de ei. Ţara românească sau Ungrovlahia se naşte prin unificarea acestor formaţiuni prin lucrarea inspirată a unui voievod din părţile Argeşului.
II. Întemeierea Ţării Româneşti şi înfiinţarea Mitropoliei Ungrovlahiei
Este vorba de un personaj providenţial pentru istoria românilor, voievodul Basarab, pe care tradiţia populară îl cinsteşte sub numele de Negru Vodă. Comandant iscusit şi om înţelept, el reuşeşte să aducă sub o singură conducere pe conducătorii dintre Carpaţi şi Dunăre. El sesizează momentul când, la începutul secolului al XIV-lea, puterea tătară începuse să slăbească în părţile acestea, ceea ce însă îl face pe regele Ungariei să spere că a venit momentul extinderii regatului peste Carpaţi.
La început Basarab acceptă condiţia de vasal al regelui maghiar, dar, după unificarea ţării, el reuşeşte şi obţinerea independenţei faţă de coroana maghiară după faimoasa bătălie de la Posada (1330), unde îl învinge pe regele Carol Robert de Anjou. El rămâne în istoria românilor ca întemeietorul Ţării Româneşti. Domn credincios, el este şi ctitor de biserici, dintre care amintim biserica domnească de la Curtea de Argeş, pe care o vor termina urmaşii săi.
Încă din vremea lui, unificarea Tării Româneşti a fost însoţită în mod firesc de unificarea Bisericii de pe teritoriul ţării. Recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei se leagă însă de numele fiului său, domnul Nicolae Alexandru (1352-1364).
El a chemat la curtea lui pe mitropolitul Iachint din Vicina, oraş de la gurile Dunării unde exista deja o mitropolie ortodoxă în ascultarea Constantinopolului.
Domnul Nicolae Alexandru a cerut strămutarea acestei mitropolii la Curtea de Argeş pentru a cuprinde întreg teritoriul Ungrovlahiei. Strădaniile lui vor fi încununate prin recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei de către Patriarhia din Constantinopol la 1359.
Între timp, la 1370, în vremea domniei lui Vlaicu Vodă, ia nastere o a doua mitropolie în Ţara Românească, Mitropolia Severinului, cuprinzând ţinuturile din dreapta Oltului, însă ea nu va dura decât o jumătate de secol, până la moartea lui Mircea cel Bătrân, când ţinutul Severinului a fost luat în stăpânirea regilor maghiari, iar mai apoi a turcilor.
Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.
Ea nu face decât să încuviinţeze strămutarea mitropolitului Iachint „în scaunul a toată Ungrovlahia”, îndemnând pe slujitorii Bisericii „să i se supună lui, ca un adevărat păstor, părinte şi dascăl al lor, şi să primească bucuros şi să împlinească toate câte va spune, va sfătui şi va învăţa cu privire la folosul sufletesc, păstrând neschimbat în viitor, pururea, încredinţarea şi făgăduinţa faţă de sfânta, catolicească şi apostolească Biserică a lui Hristos pe care a făcut-o acest voievod de prea bun neam”.
Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372, dată la care va fi numit în locul lui ieromonahul Hariton, care fusese egumenul mănăstirii Cutlumuş şi protosul (mai marele) mănăstirilor din Muntele Athos. Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat pe Iachint pe 8 iulie 2008.
(1) Iachint de Vicina este un ierarh ortodox din secolul al XIV-lea (născut probabil spre sfârșitul secolului al XIII-lea), care a fost ultimul mitropolit al Vicinei și primul mitropolit al Ungrovlahiei. Iachint a urmat la Vicina mitropolitului Chiril, titular al sediului între 1347 și 1348. Iachint nu a fost multă vreme perihoret la exarhia din Vicina, deoarece din 1359 se mută la Curtea de Argeș. La Sinodul din Constantinopol, patriarhul Calist I al Constantinopolului dispune ca perihoretul vicinean să devină păstorul duhovnicesc al tuturor românilor din Dobrogea și Țara Românească. Astfel, Eparhia din Vicina dispare și ia ființă o nouă mitropolie românească, cunoscută sub numele de Mitropolia Ungrovlahiei, Iachint devenind astfel primul mitropolit al Țării Românești.
(2) Nicolae Alexandru(? – 16 noiembrie 1364) a fost un domn al Ţării Româneşti, între 1352 – 16 noiembrie 1364, anterior fiind asociat la domnie de tatăl său, Basarab I, dinainte de 1343. Spre deosebire de regele Ungariei, care îi denunța pe Nicolae Alexandru și pe tatăl său Basarab I ca fiind „schismatici”, Cancelaria Papală, reputată pentru bunele sale informații, îi consideră pe amândoi credincioși bisericii catolice. Într-un document de la 17 octombrie 1345, papa Clement al VI-lea îl lăuda pe „nobilul bărbat Alexandro Bassarati” pentru devotamentul său catolic. Papa Clement al VI-lea mai scria că unii dintre valahii (olachi romani, conform documentului)] din Transilvania, Țara Românească și Sirmium „au și ajuns să cunoască drumul adevărului, prin îmbrățișarea credinței catolice”. De altfel, după căsătoria cu Klara Dobokai Nicolae Alexandru a și recunoscut autoritatea episcopiei Transilvaniei asupra catolicilor străini sau localnici de pe teritoriul Țării Românești. Însă unii consideră că religia catolică exprimată de acesta este defapt doar rezultatul presiunilor din lumea occidentală de care acesta se apără prin îmbrătișarea superficială a religiei occidentale.
Se pare că abia după înființarea Mitropoliei Ungrovlahiei, în 1359, va adera oficial la credința ortodoxă, luându-și numele de Nicolae, după Sf. Nicolae atât de apreciat de biserica răsăriteană (nume care nu apare în nici un document anterior).Tot prin dobăndirea credinței ortodoxe se vor îmbunatăți relațiile cu Imperiul Bizantin.
(3) Basarab I (numit în documentele medievale de asemenea Ivanco Basarab, Bassaraba şi Bazarad), supranumit în epoca modernă Basarab Întemeietorul, este considerat fondatorul Ţării Româneşti. A domnit între anii ~1310 – 1352. A fost fiul lui Tihomir sau Thocomerius, potrivit unui document oficial emis în 1332 de regele Ungariei Carol Robert d’Anjou care, după Bătălia de la Posada din noiembrie 1330, îl răsplătea pe comitele Laurentius din Zarand pentru vitejia sa din acea bătălie. Textul respectivei diplome conţine menţiunea „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris” („pe Basarab, fiul lui Thocomerius…”). O traducere mai completă oferă Cornel Bîrsan, în Istorie Furată. Cronica Românească de Istorie Veche: „Basarab era fiul lui Tatomir (Thocomeri), de religie ortodox (schismatic), infidel, dar Olah (Român)”
Acesta din pântecele mamei sale s-a sfinţit, şi era sfânt Domnului şi prooroc, trăgându-se din Anatot.
După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel.
Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el.
Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili.
Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor.
Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria.
Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului, că va să se facă un semn, adică au să se cutremure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară.
Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fecioară lehuză, şi punând un prunc în iesle, i se închină.
Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi, şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei.
Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo:
“S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn“.
Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul, nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise alesul lui Dumnezeu.
Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare.
Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier.
Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela.
Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea.
Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron.
Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina.
Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă.
Şi se face soborul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Vatá Persul, care de sabie s-a săvârşit în timpul prigoanei lui Sapor al II-lea, împăratul perşilor şi închinător al focului.
Sfântul Vata Persul a fost un cuvios mucenic persan din secolul al IV-lea.
Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 1 mai.
Născut dintr-o familie creștină din Beit-Garmai în Persia, sfântul Vata a auzit, la vârsta de treizeci de ani, vocea Domnului care spune în Evanghelia Sa să părăsească totul pentru a-L urma.
Așa a devenit călugăr și a dus o viață ascetică strictă, interzicându-și simțurilor să deschidă ușa plăcerii către sufletul său.
A fost curând ales ca egumen și a condus pe frații săi pe calea mântuirii timp de aproximativ treizeci de ani, până când Sapor (Shâpûr) al II-lea a pornit un nou val de persecuții (în jurul anului 364).
Atunci sfântul a lăsat pe călugării săi să fugă, dar el însuși a rămas pe loc în mănăstire, dorind cu ardoare să atingă desăvârșirea prin mucenicie.
Prins de adoratorii focului, a fost dus în fața lui Yazdin, fratele marzbanului (guvernatorului) din Nisibe, care a încercat, dar în zadar, să-l facă să îmbrățișeze mazdeismul.
Soldații i-au dislocat brațele, l-au bătut cu bâtele și, legându-l de organele genitale, l-au târât pe un teren pietros, fără să reușească totuși să-i clatine hotărârea. Astfel, după multe chinuri, l-au decapitat.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Filozoful, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea cuvioasei Isidora, nebuna în Hristos, de care vorbeşte şi Paladie în a sa Istorie lausiacă.
Sfânta Cuvioasă Isidora – foto preluat de pe doxologia.ro
Sfanta Isidora, cea Nebuna-pentru-Hristos, s-a nevoit in Manastirea Tabenna din Egipt in timpul secolului al VI-lea.
Prefacandu-se nebuna, ea se comporta ca o persoana anormala, care nu statea la masa cu celelalte maicute din manastire.
Unele o priveau cu mila dar Isidora a indurat acestea cu rabdare si smerenie, multumind lui Dumnezeu pentru toate.
Ea facea cele mai urate si murdare munci de la bucatarie si din toata manastirea.
Isi acoperea capul cu o carpa si in loc de mancare gatita, se hranea cu spalaturile ramase in oalele murdare.
Ea nu s-a maniat niciodata, nu a spus nici o vorba jignitoare nimanui, nu a cartit niciodata impotriva lui Dumnezeu sau a vietuitoarelor manastirii, folosind mult tacerea.
Odata, un calugar din desert, Sf. Pitirim, a avut o viziune in care i-a aparut ingerul Domnului care i-a spus sa mearga la manastirea Tabenna unde va vedea o maicuta care umbla cu o carpa pe cap.
Ea slujeste tuturor cu dragoste si indura mila lor fara sa se planga iar inima si gandurile ei sunt numai la Dumnezeu.
“Dar tu, care stai in singuratate, ai ganduri care zboara deasupra intregii lumi.”
Parintele s-a pornit spre manastirea Tabenna dar nu a gasit-o printre maicute pe cea despre care i s-a spus in vedenie.
Dar ele au dus-o pe Isidora la sfant, considerand-o demonizata.
Aceasta a cazut in genunchi in fata lui cerand binecuvantare dar Sf. Pitirim s-a inchinat pana la pamant cerandu-i ei sa-l binecuvanteze mai intai.
Maicutele au ramas uimite de cele intamplate si sfantul le-a raspuns urmatoarele:
“In fata lui Dumnezeu Isidora este mult mai sus decat noi toti!”
Auzind acestea ele s-au cait si au marturisit ca s-au comportat necuviincios cu aceasta sfanta maicuta, cerand iertare pentru fapta lor.
Sfanta Isidora, stanjenita ca a fost descoperita in lucrarea ei, s-a ascuns intr-un loc nestiut de nimeni si se presupune ca s-a mutat la Domnul in jurul anului 365.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Sava, care s-a săvârşit fiind spânzurat în smochin.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor măriţilor trei noi cuvioşi mucenici: Eftimie, ce se trăgea cu neamul din Demiga Peloponesului, şi în Constantinopol la anul 1814, la douăzeci şi două martie în Duminica Floriilor, prin sabie s-a nevoit; a lui Ignatie cel ce se trăgea din Zagora veche şi în Constantinopol, în acelaşi an, la opt octombrie, prin sugrumare s-a săvârşit; şi a lui Acachie, cel ce se trăgea din Tesalonic şi în Constantinopol la anul 1815, la întâi mai, prin sabie s-a săvârşit.
Sfinții Cuvioși Mucenici Acachie, Ignatie și Eftimie – foto preluat de pe doxologia.ro
Se săvârşeşte pomenirea acestor trei sfinti noi-mucenici în cinstitul lor mucenicesc locaş ce se află la Schitul cinstitului Înaintemergător de la Manastirea Sfântul Pantelimon din Muntele Atos, unde se gasesc si capetele mucenicilor.
Sfântul noul mucenic Eftimie este pomenit aparte si in ziua de 22 martie.
Iar sfântul noul-mucenic Ignatie este pomenit aparte în ziua de 8 octombrie.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Gherasim de la Boldino
Tot în această zi, pomenirea Sfântei împărătease Tamar a Georgiei
Sfânta Tamara, regina Georgiei (Secolul al XII-lea)- foto preluat de pe doxologia.ro
Un articol de: Iuliana Niţă – 01 Aprilie 2009 – preluat de pe ziarullumina.ro
Sfânta Tamara s-a născut în anul 1166 ca fiică a regelui George al III-lea şi a reginei Burdukhan a Georgiei.
După decesul regelui, Tamara a fost încoronată ca regină la vârsta de 18 ani.
- Trebuie să vă căsătoriţi, Maiestate, pentru a asigura continuarea dinastiei!, îi spuneau, în repetate rânduri, dregătorii de la curte.
Dar căsătoria cu Yuri, fiul prinţului Andrei Bogoliubsky of Vladimir-Suzdal, nu i-a adus fericire, căci noul rege avea un caracter nestatornic şi era lipsit de credinţă.
În cele din urmă, Yuri a fost alungat la Constantinopol.
În anul 1195, când regatul Georgiei a fost invadat de armata turcă, regina Tamara s-a rugat neîncetat pe unul dintre dealurile Mănăstirii Metekhi, până ce a aflat că armata ortodoxă georgiană a învins armata musulmană.
În decurs de câţiva ani, armata georgiană a ajuns să fie cunoscută drept protectoarea transcaucazilor datorită credinţei Tamarei şi a poporului ortodox.
Mulţi ani mai târziu, unul dintre sultanii Curţii Otomane i-a trimis reginei Tamara propunerea de a se converti la islam.
Regina Georgiei a refuzat, spunând:
- Propunerea domniei tale, sultane, ia în considerare doar bogăţia şi imensitatea armatei otomane, dar nu şi judecata divină. Eu cred nu în armata georgiană, ci în mâna dreaptă a Atotputernicului Dumnezeu şi în ajutorul infinit al Sfintei Cruci, pe care tu nu o recunoşti. Doar dorinţa lui Dumnezeu se va îndeplini şi nicidecum dorinţa ta personală, sultane, şi numai judecata lui Dumnezeu, şi nicidecum judecata ta va domni!
În perioada imediat următoare, armata georgiană i-a învins pe turci la Basini, fapt important pentru întreaga lume creştină.
Odată, extenuată de intensele rugăciuni şi de lucrul de mână, Tamara a aţipit şi a avut o viziune.
A văzut un tron aurit împodoit de bijuterii, iar când s-a apropiat de el, un bătrân a oprit-o.
- Cine este îndreptăţit să primească acest glorios tron?, l-a întrebat Tamara pe bătrân.
- Acest tron este pentru Domnia ta, regină a Georgiei, care vei coase doisprezece veşminte preoţeşti.
După ce s-a trezit din vis, Tamara a înţeles imediat semnificaţia visului şi a cusut cu mâinile ei veşmintele pentru doisprezece preoţi.
Altă dată, în timp ce se pregătea să ia parte la Liturghie, şi-a ataşat la cureaua din jurul mijlocului rubine strălucitoare.
În timp ce se îmbrăca, unul dintre slujitori a venit la ea şi i-a spus:
- Stăpână, un cerşetor stă la porţile mănăstirii şi aşteaptă pomană.
- Îi voi da imediat ce voi termina cu veşmintele, a spus regina.
După ce s-a îmbrăcat, a mers afară, la porţile mănăstirii, dar nu a mai găsit pe nimeni acolo.
Foarte supărată, şi-a dat seama că numai acea curea cu rubine a ispitit-o. Şi-a dat-o jos imediat şi a dăruit pietrele preţioase mănăstirii din Gelati.
Cu multă generozitate, regina Tamara a înzestrat mănăstiri nu numai din Georgia, dar şi din Palestina, Cipru, Grecia, Muntele Athos, Bulgaria, Macedonia, România, Constantinopol.
Au fost construite şi multe mănăstiri în Georgia.
Regina Tamara a abolit condamnarea la moarte şi toate formele de tortură corporală.
Viaţa ascetică dusă de regină: posturi, rugăciuni îndelungate, metanii, un pat de piatră pe care dormea câteva ore pe noapte a dus la şubrezirea sănătăţii.
Mult timp, regina Tamara a refuzat să vorbească despre starea sănătăţii ei.
În cele din urmă, din cauza durerilor, a acceptat ajutorul doctorilor, dar aceştia nu i-au putut da un diagnostic exact.
Locul unde a fost înmormântată regina Tamara rămâne până astăzi un mister.
Există păreri care spun că mormântul ei este în oraşul Gelati din Georgia, alţii spun că moaştele sale se află în Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din Ierusalim.
Sfânta Tamara este pomenită în calendarul ortodox pe data de 1 mai.
Ea este şi protectoarea poeţilor şi a scriitorilor.
Ce înseamnă numele Tamara?
Numele Tamara este de origine ebraică şi înseamnă „palmier“.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Zosima, episcop de Kurdurdo, în Georgia
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Brieuc, stareț în Bretania (sec. VI)
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sigismond, rege al Bungonzilor (sec. VI)
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”
Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată” – foto preluat de pe doxologia.ro
Un credincios, inspirat fiind, a zugrăvit icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată“, în următorul fel: icoana Maicii Domnului se află în biserică, iar lângă ea este pictat un tânăr îngenuncheat la rugăciune.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are privirea întoarsă spre tânăr, iar Pruncul Iisus este înfățișat cu răni pe mâini și pe picioare.
De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos…“. (sursa: doxologia.ro)
Tot în această zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Andronic”
Icoana Maicii Domnului „Andronic” – foto preluat de pe doxologia.ro
Icoana o înfățișează pe Maica Domnului fără Pruncul Iisus. Pe partea dreaptă a gâtului Maicii Domnului se află o rană sângerândă ce a apărut atunci când a fost lovită cu un cuțit de către un turc. (sursa: doxologia.ro)
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Ieremia a fost unul dintre cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel și Daniel).
Și-a desfășurat activitatea în secolele VII-VI î.Hr., timp de 40 de ani, sub domnia a cinci regi: Iosia (17 ani), Ioahaz (3 luni), Ioiachim (11 ani), Iehonia (3 luni) și Sedechia (11 ani).
A fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil în Babilon (597 î.Hr.).
Sf. Ieremia, profet († 558 î.Hr.); Sf. Iosif muncitorul
Romano-catolice
Ss. Iosif Muncitorul; Ieremia, profet
Sf. Iosif în atelierul său de tâmplărie (triptic din 1425) – foto: ro.wikipedia.org
Iosif Tâmplarul sau Iosif din Nazaret este soțul Fecioarei Maria și tatăl vitreg al lui Isus din Nazaret.
El nu apare în cele mai vechi scrieri creștine, Epistolele pauline, ca tată vitreg al lui Isus.
Iosif nu este menționat nici în cea mai veche evanghelie, Evanghelia după Marcu.
El apare în următoarele evanghelii sinoptic, anume în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca, dar cele două liste de genealogii care apar sunt diferite:
Matei spune că tatăl lui Iosif este Iacov, dar Luca spune că el era fiul lui Eli.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai, la Craiova. (1 mai 1967). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 184/1967
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
- 1 mai 1359 – Mitropolia Țării Românești a fost recunoscută de către Patriarhia din Constantinopol;
- 1 mai 1707 – Regatele Angliei și Scoției s-au unit, formând Regatul Marii Britanii, un singur stat care a ocupat întreaga insulă Marea Britanie;
- 1 mai 1776 – Adam Weishaupt a fondat Ordinul Iluminaților;
- 1 mai 1786 – La Viena a avut loc premiera operei Nunta lui Figaro de Wolfgang Amadeus Mozart;
- 1 mai 1885 – Patriarhia de la Constantinopol a recunoscut autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României;
- 1 mai 1919 – Guvernele sovietic și ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri;
- 1 mai 1991 – A intrat în vigoare Acordul de comerț și cooperare comercială și economică dintre România și Comunitatea Economică Europeană;
- 1 mai 1993 – A intrat în vigoare Acordul dintre România și Asociația Europeană a Liberului Schimb;
- 1 mai 1995 – Forțele croate au declanșat Operațiunea Blitz în cadrul Războiului de Independență al Croației;
- 1 mai 1999 – A intrat în vigoare Tratatul de la Amsterdam;
- 1 mai 2004 – Uniunea Europeană s-a extins: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria au aderat la Uniunea Europeană
1 mai 305 – În imperiul roman ia sfarsit prima tetrarhie, odata cu renuntarea la demnitatea de Augustus, a imparatilor Diocletian si Maximian, al caror loc este preluat de Galerius și Constanțiu I.
Gaius Aurelius Valerius Diocletianus (244–311), cunoscut ca Dioclețian, a fost împărat roman din 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305.
Pe plan politic și militar a fost unul dintre cei mai de seamă împărați romani, reformele sale asigurând continuitatea imperiului în părțile din răsărit pentru încă o mie de ani.
Faptele sale sunt însă umbrite de prigoana pe care a declanșat-o împotriva creștinilor; prin cele 4 edicte (decrete) împotriva creștinilor pe care le-a dat în anii 303-304, s-a pornit cea mai mare persecuție din istoria imperiului împotriva acestei religii.
1 mai 408 - A murit Flavius Arcadius Augustus (sau Arcadius, n. cca 337), împarat al Imperiului Roman de rasarit între anii 395-408.
Flavius Arcadius Augustus- foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
După divizarea definitivă Imperiului Roman, produsă odată cu moartea imparatului Teodosiu I (395), Arcadius a rămas împărat al Imperiului Roman de Rasarit, iar fratele său Honorius a moștenit Imperiul Roman de Apus.
Împăratul Arcadius a murit la 1 mai 408, din cauze naturale, lăsând tronul fiului său, Teodosie al II-lea, sub tutela surorii mai mari a acestuia, Pulcheria.
1 mai 880 - La Constantinopol, împaratul Vasile I construieste biserica Nea Ekklesia (Noua Biserica), un monument care marcheaza inceputul perioadei intermediare in arhitectura bizantina.
Biserica Nea Ekklesia – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Constructia a fost inceputa in anul 876. Dupa cucerirea Constantinopolului, otomanii au transformat-o in depozit de praf de pusca si a fost distrusa de o explozie in anul 1490.
1 mai 1118 - A decedat Matilda a Scoției, născută Edith, regină consort a Angliei, ca prima soție a regelui Henric I al Angliei.
Matilda a Scoției – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Matilda s-a născut în jurul anului 1080 la Dunfermline, fiind fiica regelui Malcolm al III-lea al Scoției și a soției acestuia, Margareta de Wessex, descendentă a regilor anglo-saxoni.
Mama Matildei a fost sora lui Edgar Ætheling, rege proclamat dar neîncoronat al Angliei, și prin el, Matilda era descendenta regelui Edmund al II-lea al Angliei.
Pentru că și-a petrecut cea mai mare din viață într-o mănăstire, au existat unele controverse dacă ea a fost călugăriță și, astfel, canonic neeligibilă pentru căsătorie.
Henric, viitorul sau sot, a cerut permisiunea pentru căsătorie de la arhiepiscopul Anselm.
Acesta a numit un consiliu de episcopi, în scopul de a determina legalitatea canonică a căsătoriei propuse.
Matilda a mărturisit că nu a făcut jurăminte sfinte, insistând asupra faptului că părinții ei au trimis-o pe ea și pe sora ei în Anglia în scopuri educaționale.
Consiliul a ajuns la concluzia că nu a fost călugăriță, și că nu asta a fost intenția părinților ei, acordându-i permisiunea pentru căsătorie.
După ce Edith și Henric au fost căsătoriți la 11 noiembrie 1100 la Westminster Abbey de arhiepiscopul Anselm de Canterbury, ea a fost încoronată regină sub numele de „Matilda”.
A născut o fiică, Matilda, în februarie 1102 și un fiu, William, alintat „Adelin”, în noiembrie 1103.
1 mai 1359 - Mitropolia Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, a fost recunoscută de către Patriarhia din Constantinopol.
Sfântul Ierarh Iachint de Vicina a vieţuit în secolul al XIV-lea (născându-se probabil spre sfârşitul secolului al XIII-lea), fiind ultimul conducător al Mitropoliei de Vicina şi primul mitropolit al UngroVlahiei (Ţara Românească). Prăznuirea lui se face la data de 28 octombrie – foto: doxologia.ro
Mitropolitul Iachint se va bucura de o cârmuire lungă şi rodnică până la 1372.
Este important de subliniat că hotărârea Sinodului Patriarhiei ecumenice din mai 1359 nu creează o situaţie nouă, ca în cazul popoarelor nou convertite la creştinism, ci este vorba de o reorganizare în sânul aceleiaşi Biserici ortodoxe, prezente de secole pe acest teritoriu.
Sigismund Báthory (în maghiară Zsigmond Báthory) (n. 1572 sau 1573 – d. 27 martie 1613, Praga), principe al Ardealului, fiul lui Cristofor Báthory și al Elisabetei Bocskai.
A realizat prima unire a Transilvaniei cu Țara Românească și cu Moldova, așa numitul plan dacic.
A fost ales ca minor principe al Transilvaniei în mai 1581 de către Dieta Transilvaniei de la Cluj.
Acest drept l-a exercitat doar din 1588, când principele de 15 ani a fost majorat de către Dieta de la Mediaș.
La aceeași Dietă Națională, Cristofor Báthory i-a expulzat pe iezuiți din Ardeal.
În 1593, sultanul Murad al III-lea nu a respectat pactul de pace de la Adrianopol (azi Edirne), a declarat război Habsburgilor și astfel a început Războiul de 15 ani.
Sultanul l-a somat pe Sigismund să se alăture armatei otomane, însă acesta s-a alăturat Ligii Sfinte (la recomandările consilierului său secret, iezuitul spaniol Alphonso Carillo), ceea ce stările transilvănene nu au acceptat.
În urma acestor neînțelegeri, Sigismund a renunțat la principat în favoarea vărului său Andrei Báthory.
Când unchiul său, căpitanul de Oradea, Ștefan Bocskai, l-a asigurat de sprijinul său, Sigismund a reluat principatul și a decapitat, la Cluj, căpeteniile care simpatizau cu turcii (Alexandru Kendi, Kovasoczi Farkas și Baltazar Báthory).
În 1595 s-a aliat cu împăratul Rudolf al II-lea și a fost numit Principe Imperial.
S-a căsătorit cu Maria Cristina de Habsburg, fiica ducelui Carol Habsburg.
Și-a atras secuii de partea sa, cărora le-a promis privilegii.
De asemenea, și-a extins autoritatea asupra Moldovei și Țării Românești.
După acestea, la 20 octombrie 1595, alături de Mihai Viteazul, a învins oastea otomană în Bătălia de la Giurgiu.
Dieta a retras însă privilegiile promise de Sigismund secuilor de rând, iar revolta lor, „Carnavalul însângerat”, a fost înăbușită de trupele lui Ștefan Bocskai.
În 1596 cursul războiului s-a schimbat și la 26 octombrie oastea creștină a fost înfrântă de turci în Bătălia de la Keresztes.
Din cauza eșecurilor militare și din viața personală, Sigismund a abdicat pentru a doua oară, și a plecat la Praga pentru scaunul principiar al Principatelor Oppeln și Ratibor, cedând Ardealul soției sale.
În 1598 s-a întors pe neașteptate ocupând tronul Ardealului, iar după un an a renunțat din nou, la Mediaș, în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Báthory.
După moartea acestuia, în 1601 la Cluj s-a reales din nou Principe al Ardealului.
După ce a fost învins la Guruslău de oastea imperială (formată din trupele lui Basta și Mihai Viteazul), el a fugit în Moldova, iar comandantul său de oști, Moise Székely, în Turcia.
În 1602, după ce adepții săi au fost învinși în bătălia de la Teiuș de trupele lui Basta, a renunțat pentru a patra și ultima dată la principat și s-a retras în Boemia.
A murit la Praga, la 27 martie 1613.
1 mai 1707 - Anglia se uneste cu Scoția sub numele de Marea Britanie, ambele fiind conduse de aceeaşi dinastie Stuart, care a dus la crearea Regatului Unit al Marii Britanii. Irlanda s-a unit în 1801, iar Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei a existat până în 1922, când Irlanda, cu excepţia Irlandei de Nord, a devenit independentă, denumirea de azi a acestei tari fiind Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
1 mai 1769 - S-a născut Arthur Wellesley, Duce de Wellington, om de stat anglo-irlandez (d. 1852)
Arthur Wellesley, Primul Duce de Wellington, (1769 – 1852) – foto: ro.wikipedia.org
Arthur Wellesley, Primul Duce de Wellington, (n. 1 mai 1769 – d. 14 septembrie 1852) a fost un ofițer și om de stat britanic, născut în Irlanda și care astăzi este recunoscut ca fiind una dintre personalitățile de prim rang pe plan militar din epoca modernă.
Și-a început cariera militară ca sublocotenent în armata britanică și s-a remarcat îndeosebi în războaiele napoleoniene, avansând până la gradul de general și Feldmareșal.
În 1815 a condus o armată britanică care a participat decisiv la înfrângerea finală a lui Napoleon I la Waterloo.
A fost de două ori prim-ministru al Marii Britanii în perioada 1828-1830 precum și timp de 3 săptămâni în 1834.
El a avut doi fii, cel mai mare fiu, Arthur Richard Wellesley urmează cariera militară ca și tatăl lui, ajungând general.
1 mai 1776 - Adam Weishaupt fondeaza în Ingolstadt (Bavaria de Nord), Ordinul Iluminaților.
Johann Adam Weishaupt – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Johann Adam Weishaupt a fost un filosof, scriitor german și fondator al societatii secrete Ordinului Iluminațilo.r(n. 6 februarie 1748, Ingolstadt – d. 18 noiembrie 1830 la Gotha).
Weishaupt a fost profesor universitar de drept canonic (romano-catolic).
Ordinul Iluminaților, înființat la 1 mai 1776, era întitulat de fapt Bund der Perfektibilisten, „Liga” sau „Uniunea Perfectibililor”, supranumit și Bienenbund, „Ordinul Albinelor”.
Numele de taină al lui Weishaupt, ca membru al organizației, era „Spartacus”. În masonerie (și anume într-o lojă din München), Weishaupt a fost cooptat în 1777 cu pseudonimul Sanchoniaton. “Idealurile” care stau la baza miscariiI lluminatilor sunt:
1) Abolirea monarhiei si a oricarei puteri ordonate;
2) Abolirea proprietatii private;
3) Abolirea mostenirilor;
4) Abolirea patriotismului;
5) Abolirea familiei (a casniciei si instruirea in comun a copiilor);
6) Abolirea tuturor religiilor.
S-a spus ca Illuminati au fost in spatele pregatirii revolutiei franceze din 1789 şi chiar daca au aparut si argumente contra, nu poate fi negat faptul că mai multe persoane membrii marcanti ai acestei organizatii au fost activ implicate în revoluţie, printre acestia numarandu-se si contele de Mirabeau, autor celebru, orator si francmason.
1 mai 1786 - Are loc la Burgtheater din Viena premiera operei comice “Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart. Libretul este scris de Lorenzo da Ponte, după piesa cu același titlu a lui Beaumarchais.
1 mai 1821 - Turcii pătrund în Moldova pe la Brăila și în Țara Românească, pe la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.
Tudor Vladimirescu si pandurii sai la Bucuresti (1821) – foto: historia.ro
1 mai 1829 - S-a născut José de Alencar, scriitor brazilian (d. 1877)
José Martiniano de Alencar (n. 1 mai 1829 – d. 12 decembrie 1877) a fost un jurnalist, avocat, om politic, romancier și dramaturg brazilian – foto: ro.wikipedia.org
1 mai 1831 - La Bucureşti, în capitala Munteniei, se înfiinţează Arhivele Statului.
1 mai 1859 - S-a născut Alexandru Philippide, lingvist şi filolog român, profesor universitar, considerat întemeietorul şcolii lingvistice ieşene.
Alexandru Philippide (1 mai 1859 – 12 aug.1933) – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
A elaborat cărţi fundamentale pentru lingvistica şi filologia română: Introducere în istoria limbei şi literaturei române (1888), Principii de istoria limbii (1894), Gramatică elementară a limbii române (1897),Originea românilor (vol. I, subintitulat Ce spun izvoarele istorice, 1925; vol. II, subintitulat Ce spun limbile română şi albaneză, 1928) – considerată opera sa fundamentală.
Între 1897 şi 1906 a redactat o primă formă a Dicţionarului limbii române al Academiei (porţiunea A – dăzvăţ, rămasă în manuscris), stabilind principiile şi metoda de lucru adecvate Dicţionar.
1 mai 1859 - La Bolgrad in Principatul Moldovei, are loc inaugurarea Şcolii centrale (Bălgarsko ţentralno ucilişce), a cărei deschidere a fost permisă de guvernul Moldovei printr-un hrisov emis la 10 iunie 1858.
În 1873 i s-a construit o clădire proprie.
1 mai 1865 - În Principatele Unite intră în vigoare Codul Penal (aprobat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 21 aprilie/3 mai 1864).
1 mai 1869 - S–a deschis în Paris , celebrul teatru de revistă și music hall “Folies Bergère“.
Jules Chéret, Folies Bergère, Fleur de Lotus, 1893 Art Nouveau poster for the Ballet Pantomime – foto: en.wikipedia.org
1 mai 1873 - S-a deschis Expoziţia universală de la Viena la care a participat şi România.
Din juriul internaţional de premiere au făcut parte Petre S. Aurelian şi Carol Davila.
În cadrul expoziţiei 71 de agricultori, comercianţi şi meseriaşi români au fost distinşi cu medalii şi diplome de onoare.
Expoziţia universală de la Viena va dura pînă pe 10 noiembrie 1873.
1 mai 1873 - A murit David Livingstone, misionar scoțian (n. 1813)
David Livingstone (n. 19 martie 1813 – d. 1 mai 1873) a fost un medic scoțian, misionar protestant și explorator al Africii Centrale și de Est, a devenit celebru datorită eforturilor deosebite din timpul vieții și a luptei sale împotriva sclaviei.
1 mai 1885 - A fost emis Decretul regal român privind aprobarea Tomos-ului, prin care Patriarhia de la Constantinopol recunoaşte autocefalia Bisericii Ortodoxe din Regatul României.
Stema Patriarhiei Romane – foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org
Autocefalia Bisericii Ortodoxe a Regatului României a fost primită formal în 25 aprilie 1885, deoarece încă din 1864 prin Legea sinodală s-a proclamat ”independenţa” Bisericii româneşti.
În Constituţia promulgată la 1/30 iulie 1866 se preciza că Biserica Ortodoxă Română este ”neatârnată de orice chiriarhie străină”, iar prin Legea sinodală din 1872, Biserica românească era numită din nou ”autocefală”.
1 mai 1885 - Este publicata in revista „Convorbiri literare” piesa „D’ale carnavalului” de Ion Luca Caragiale.
1 mai 1890 - Ca urmare a hotărîrii Congresului I al Internaţionalei a II-a din 14 iulie 1889 de la Paris, în România se sărbătoreşte pentru întîia oară ziua de 1 Mai, zi a solidarităţii internaţionale a oamenilor muncii, în amintirea grevei muncitorilor din Chicago, S.U.A., din 1 mai 1886.
1 mai 1896 - S-a născut Mihai Ralea, sociolog, psiholog, eseist și politician român, membru al Academiei Române (d. 1964).
Mihai Ralea – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 mai 1899 - Concernul Bayer lanseaza pe piata din Germania, aspirina.
1 mai 1904 - A murit Antonín Dvořák, compozitor ceh și european de seamă al secolului al XIX–lea și cel mai important reprezentant al școlii naționale cehe de compoziție; (n. 1841).
1 mai 1916 - S-a născut Glenn Ford (Gwyelyn Samuel Newton), actor american (d. 2006)
Glenn Ford (născut Gwyllyn Samuel Newton Ford la 1 mai 1916 – d. 30 august 2006) a fost un popular și prolific actor american de film,
1 mai 1919 - Guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, au transmis doua ultimatumuri României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 24 de ore.
La 1 mai 1919, Guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene, au transmis doua ultimatumuri României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 48 de ore.
România era învinuită că nu şi-a retras armata din Republica Democratică Moldovenească si că „a devenit unul dintre focarele contrarevoluţionare ruse”, că vrea „să răstoarne puterea sovietică din Ungaria”.
1 mai 1921 - A aparut, la Cluj și București, bilunar, apoi lunar, revista Gândirea, publicație tradiționalistă care tindea să orienteze creația spre valorile autohtone; în paginile revistei au semnat mari scriitori precum Tudor Arghezi, Tudor Vianu, Calinescu, Eliade (directori: Cezar Petrescu la Cluj și Nichifor Crainic la București).
1 mai 1922 - Şi-a încheiat activitatea Comisia de unificare a României, inclusiv comisia regională de unificare din Basarabia.
Comisia centrală de unificare, creată prin decretele emise in 2, 3 şi 8 aprilie 1920, în timpul guvernului Averescu, era condusă de preşedintele Consiliului de Miniştri român.
Provinciile unite aveau fiecare comisii regionale de unificare care umrăreau descongestionarea şi unificarea serviciilor publice pe întreg teritoriul României.
Îndeplinindu-şi misiunea, Comisia este dizolvată, lăsînd terenul pregătit pentru aplicarea în perspectivă a reformei administrative în România.
1 mai 1923 - S-a născut Ion Popescu-Gopo, regizor, scenarist, desenator, caricaturist român; (d. 29 noiembrie 1989).
Ion Popescu-Gopo – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Ion Popescu-Gopo a fost creatorul a numeroase filme de desen animat în care personajul principal era „omuiletul lui Gopo” , o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale.
Gopo s-a impus ca o mare personalitate a cinematografiei romanesti câștigând, în 1957 premiul „Palme d’or” la Festivalul international de film de la Cannes in Franta ,cu filmul de scurt metraj “Scurta istorie”.
1 mai 1927 - La Bucureşti este inaugurata prima centrala telefonica automata din România.
1 mai 1934 - A decedat Paul Zarifopol, critic literar, inițiatorul ediției critice a operelor lui Ion Luca Caragiale;(n. 30.11.1874).
1 mai 1941 - Premiera la New York a filmului lui Orson Welles, Cetățeanul Kane.
Cetățeanul Kane – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 mai 1945 - Se sinucide Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei; (n. 1897).
Joseph Goebbels – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 mai 1949 - A murit marele pictor roman Gheorghe Petrașcu; (n. 1872).
Gheorghe Petraşcu (Gheorghe Petrovici, n.20 noiembrie/2 decembrie 1872, Tecuci), pictor şi academician român – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 mai 1950 - În Republica Federală Germania nu mai există bonuri de masă, raționalizarea alimentelor a fost abolită.
1 mai 1956 - A fost înființat Institutul de Arheologie din București.
1 mai 1962 - S-a născut Maia Morgenstern, cunoscută actriță română de teatru și film de etnie evreiască.
Maia Morgenstern – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
Cântă de asemenea și muzică idiș.
1 mai 1967 - Elvis Presley se căsătorește cu Priscilla Beaulieu.
Elvis Presley si Priscilla Beaulieu – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 mai 1970 - A murit Paul Celan, poet, traducător și eseist de limba germană, evreu originar din România. (n. 1920 la Cernauti).
1 mai 1975 - Preotul Constantin Galeriu devine paroh al bisericii “Sfântul Silvestru” din București.
Parintele Constantin Galeriu (* 21 noiembrie 1918, Răcătău, Bacău – † 10 august 2003, București), unul dintre cei mai importanți duhovnici ai Ortodoxiei române, preot și profesor de teologie.
1 mai 1978 - A murit Aram Ilici Haciaturian, compozitor rus, de naționalitate armeană; (n. 6 iunie 1903).
Aram Ilici Haciaturian- foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
A compus balete, creații simfonice, sonate, cântece, romanțe, coruri, muzică pentru teatru și film.
Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numara baletele „Gayaneh” și „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioară și orchestră”.
A fost laureat al Premiului Lenin (1959) și al Premiului Stalin în anii 1941, 1943, 1946, 1950 și 1971.
1 mai 1979 - Groenlanda devine provincie autonomă a Regatului Danemarcei.
Groenlanda – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
1 mai 1983 - Compozitorul grec Mikis Teodorakis primeste Premiul Lenin pentru Pace.
1 mai 1991 - A intrat în vigoare Acordul de comerț și cooperare comercială și economică dintre România și Comunitatea Economică Europeană/CEE, ulterior Uniunea Europeană/UE.
1 mai 1993 - A intrat în vigoare Acordul dintre România și Asociația Europeană a Liberului Schimb/AELS.
1 mai 1994 - Pilotul brazilian de Formula 1 Ayrton Senna, supranumit “micul prinț al volanului“, moare în urma n urma unui accident in timpul cursei pentru Marele Premiu al statului San Marino; (n.1960).
Ayrton Senna da Silva (n. 21 martie 1960; d. 1 mai 1994) a fost un pilot brazilian de Formula 1, triplu campion mondial în acest sport în 1988, 1990 și 1991, toate titlurile fiind câștigate cu McLaren și Honda.
Pentru mulți dintre fanii Formulei 1, Ayrton Senna a fost cel mai mare pilot care a concurat vreodată în campionatul mondial.
Alain Prost spunea despre Senna ca brazilianul conducea întotdeauna peste limită.
Decesul său a survenit în urma unui accident produs în timpul Marelui Premiu al Republicii San Marino când mașina Williams Renault pe care o conducea devenise necontrolabilă în primul viraj al celui de-al șaptelea tur al cursei.
A fost ultimul pilot care a decedat în timpul unei curse de Formula 1.
1 mai 1995 - Începutul Operatiunii Blitz, in urma careia armata croată a înlăturat forțele sârbe din regiunea auto-proclamată Republica Sarba Krajna.
Operațiunea Blitz (croată Operacija Bljesak, sârbă Операција Бљесак) a fost o ofensivă condusă la începutul lunii mai a anului 1995 de către Armata Croată, care a înlăturat forțele sârbe din regiunea auto-proclamată Republica Sârbă Krajina.
Atacul a fost o parte din următoarele etape ale Războiul Croat de Independență și a fost considerată ca o pregătire pentru mai marea și mai ambițioasa Operațiunea Furtuna.
1 mai 1997 - Partidul Laburist britanic obține cea mai mare victorie din ultimii 150 de ani în scrutinul legislativ de la 1 mai 1997, ajungând la putere pentru prima oara dupa 1979, iar liderul acestei formatiuni, Tony Blair, este învestit oficial de către regina Elisabeta a II–a cu formarea guvernului.
1 mai 1998 - Intră în vigoare Convenția Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, capturarea și confiscarea banilor proveniți din activități criminale.
1 mai 1999 - A intrat în vigoare Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a anumitor acte conexe.
Treaty of Amsterdam (2 October 1997) – European leaders in Amsterdam, 1997 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
La 1 mai 1999 a intrat în vigoare Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a anumitor acte conexe, conform http://www.europarl.europa.eu.
În martie 1996 s-a deschis la Torino (Italia) o Conferinţă interguvernamentală pentru revizuirea Tratatului privind Uniunea Europeană.
Negocierile s-au încheiat la 2 octombrie 1997, când a fost semnat de cei 15 lideri ai statelor membre Tratatul de la Amsterdam, ceremonia desfăşurându-se în prezenţa preşedintelui Parlamentului European, Jose Maria Gil-Robles.
Tratatul astfel semnat l-a amendat pe cel de la Maastricht, fără însă a-l înlocui.
Cuprinde 13 protocoale, 51 de declaraţii adoptate de Conferinţa interguvernamentală şi 8 declaraţii ale statelor membre.
1 mai 2002 – În România a început să funcționeze Garda de Mediu, condusă de un comisar național – la nivelul țării, și de un comisar județean – la nivel de județ
1 mai 2002 - La Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi de la Geneva, ediția nr. 30, România a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări.
Printre premianți sunt profesorii Universității Bioterra din București – medalie de aur pentru vodca ecologicași de argint pentru sucul fără conservanți Carotina.
1 mai 2003 - A intrat în vigoare noul Cod Poștal din România.
1 mai 2004 - Uniunea Europeana s-a extins. Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Ungaria au aderat la Uniunea Europeană.
Odată cu extinderea Uniunii Europene, s-a restructurat Acordul Central European al Comerțului Liber (CEFTA), fapt ce s-a resfrant și asupra României.
1 mai 2006 - S-a stins din viata Ion Gavrilă Ogoranu, luptător anticomunist din Munții Făgăraș (n. 1923)
Ion Gavrilă Ogoranu (n. 1 ianuarie 1923, Gura Văii, comuna Recea, județul Făgăraș; d. 1 mai 2006, comuna Sântimbru, sat Galtiu, județul Alba) a fost un celebru luptător în munți, împotriva comunismului.
În memoriile sale, mărturisește că aflat în anul 1976, pe când era anchetat la Securitate, la Rahova, că în acte, localitatea sa de naștere era Iași, județul Făgăraș (așa i-a spus anchetatorul și securistul Nagy).
A acționat pe versantul nordic al Munților Făgăraș.
Este îngropat la 4 mai 2006 în cimitirul comunei Sântimbru – sat Galtiu, județul Alba.
Ioan Paul al II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, (n. 18 mai 1920, Wadowice, Polonia – d. 2 aprilie 2005, Vatican) a fost papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la moartea sa.
A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522. Pontificatul său de 26 ani (octombrie 1978 – aprilie 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 și 37 ani) și a lui Pius al IX-lea (31 ani).
1 mai 2011 - Presedintele american Barack Obama anunță că Osama bin Laden, organizatorul atacurilor teroriste de la New York din 11 septembrie 2001, a fost ucis de forțele speciale ale SUA in Abbottabad, Pakistan.
Datorită diferenței de timp dintre Statele Unite și Pakistan, bin Laden a fost de fapt ucis pe 2 mai.
1 mai 2019 - Prinţul moştenitor Naruhito, a fost încoronat ca împărat al Japoniei, succedându-i tatălui său Akihito, începând perioada Reiwa.
La 1 mai 2019 prinţul moştenitor Naruhito al Japoniei este încoronat ca împărat după abdicarea tatălui său, Akihito.
Odată cu încoronarea sa, în istoria japoneză se sfârşeşte era Heisei şi începe era Reiwa.
Naruhito s-a născut la 23 februarie 1960, fiind primul fiu al prinţului Akihito, care avea să devină împărat al Japoniei, şi al împărătesei-consoarte Michiko.
Numele său de copil, conform tradiţiei Familiei Imperiale Japoneze a fost prinţul Hiro (Hiro-no-Miya), conform site-ului Agenţiei Casei Imperiale, www.kunaicho.go.jp.
Ceremonia de majorat a prinţului Hiro a avut loc la 23 februarie 1980, când acesta a împlinit 20 de ani.
Ieremia a fost unul dintre cei patru mari prooroci ai Vechiului Testament (alături de Isaia, Iezechiel și Daniel).
Și-a desfășurat activitatea în secolele VII-VI î.Hr., timp de 40 de ani, sub domnia a cinci regi: Iosia (17 ani), Ioahaz (3 luni), Ioiachim (11 ani), Iehonia (3 luni) și Sedechia (11 ani).
A fost contemporan cu distrugerea Ierusalimului și deportarea poporului ales în exil în Babilon (597 î.Hr.).
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 1 mai.
Sfântul Proroc Ieremia (VII-VI î.Hr.), așa cum este descris de Michelangelo din tavanul Capelei Sixtine – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Originea
A fost fiul preotului Hilchia din localitatea Anatot „din pământul lui Veniamin” (Ier1.1), aproape de Ierusalim.
Profetul Ieremia apare cu numele de Ieremia din Anatot (Ier 29.27), Anatot fiind trecută în lista cetăților preoțești (Iosua 21.18). Ieremia a cumpărat o bucată de pământ de la Hanameel, fiul unchiului său (Ier 32.6-15).
Alegerea profetului
Ieremia a fost ales înainte de naștere pentru misiunea de profet (Ier 1.5).
La început Ieremia se scuză spunând că nu știe să vorbească căci e doar un copil însă Dumnezeu îi spune să nu mai vorbească așa și să nu-i fie teamă căci El va fi cu el ca să-l scape.
Apoi Domnul își întinde mâna și-i atinge gura spunând că pune cuvintele Sale în gura lui, adăugând:
„Iată, astăzi te pun peste neamuri și peste împărății, ca să smulgi și să tai, să dărâmi, și să nimicești, să zidești și să sădești”.
Referirea era în prima parte la mustrările adresate regilor vremii, iar în a doua parte la sfaturi, îndemnuri, încurajări și îmbărbătări.
Avertizare
Dumnezeu îi spune să nu-și ia nevastă și să nu aibă fii și fiice în locul acela căci tații, mamele, fiii și fiicele din locul acela vor fi doborâți de o boală rea.
Ei vor pieri de sabie și de foamete, nu vor fi plânși, nu vor fi îngropați iar trupurile lor moarte vor sluji ca hrană păsărilor cerului și fiarelor pământului (Ier 16.1-3).
Ieremia și Iosia
Şi-a început activitatea în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia (Ier 25.3).
La moartea acestui rege, după lupta de la Megghido împotriva regelui Neco al Egiptului, profetul a făcut o cântare de jale pentru Iosia.
Toți cântăreții și toate cântărețele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi, și au ajuns o datină în Israel.
Cântările acestea sunt scrise în Cântecele de jale. (2 Cron 35.25)
Ieremia și Ioiachim
Ieremia îl acuză pe Ioiachim de nedreptăți (Ier 22.3,13,17), lăcomie (Ier 22.15,17) și vărsare de sânge nevinovat (Ier 22.3,17) și-i prezice că va fi târât afară din porțile Ierusalimului și va fi înmormântat ca un măgar (Ier 22.19), adică fără a fi plâns (Ier 22.18).
Într-adevăr Nabucudonosor l-a legat cu lanțuri de aramă ca să-l ducă la Babilon (2 Cron 36.6).
Ieremia scrie o carte la porunca Domnului și o trimite lui Ioiachim care după ce îi sunt citite trei sau patru foi, o taie cu briceagul logofătului și o aruncă în jăratecul de cărbuni până când a fost arsă de tot (Ier 36.23)
Ieremia și Sedechia
Sedechia a avut o atitudine fluctuantă față de Ieremia.
Deși Ieremia îi spune să se supună lui Nabucudonosor, fiindcă acesta împlinește o poruncă dumnezeiască, Zedechia, influențat și sfătuit de profeți falși, își pune nădejdea în egipteni, de la care așteaptă eliberarea de sub jugul lui Nabucudonosor.
Ieremia ajunge în temniță fiind suspectat că vrea să treacă de partea haldeilor (Ier37.13), când, de fapt, el vroia să se ducă în țara lui Beniamin (Ier 37.12).
La rugămintea sa este lăsat în curtea temniței (Ier 37.21)
Apoi, la sugestia căpeteniilor sale care spuneau că moaie inimile oamenilor de război prin cuvintele sale adresate poporului, Ieremia este aruncat într-o groapă (Ier 38.1-6).
Este mutat apoi de Sedechia iarăși în curtea temniței. (Ier38.12)
Ieremia, chemat la curte, îl sfătuiește pe Sedechia fără știrea căpeteniilor să se supună lui Nabucudonosor căci numai așa va scăpa cu viață și cetatea nu va fi arsă în foc (Ier38.15-28).
Sedechia nu-l ascultă, Nabucudonosor vine împotriva Ierusalimului, Sedechia încearcă să fugă dar este prins.
Copiii lui sunt uciși înaintea lui împreună cu mai-marii lui, apoi i se scot ochii și este legat cu lanțuri de aramă și dus la Babilon (Ier 39.6-7).
Ieremia și alți conducători
Ieremia este lăsat de Nabucudonosor să meargă unde va voi. (Ier40.4)
Acesta rămâne în țară, lângă Ghedalia, pus de Nabucudonosor ca dregător (Ier 40.7).
Ismael îl ucide pe Ghedalia (Ier 41.2).
Iohanan a atacat pe Ismael care a fugit la amoniți (Ier 41.15).
Ieremia îi sfătuiește pe toți să rămână în țară căci Domnul îi va scăpa din mâna lui Nabucudonosor, căruia îi va insufla milă (Ier42.10-11) și să nu se ducă în Egipt căci acolo vor muri de sabie și foamete sau ciumă (Ier 42.15-17).
Azaria, fiul lui Hosea și Iohanan și alți oameni îngâmfați îi spun că minte că asta ar fi spus Domnul și că Baruc l-a ațâțat împotriva lor ca să-i dea în mâinile haldeilor (Ier 43.3).
Ei pleacă în Egipt (Ier 43.7).
Ieremia în Sfânta Scriptură
Domnul Iisus Hristos, când alungă vânzătorii din Templu cu vorbele
„Scris este: Casa mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi faceți din ea peșteră de tâlhari”, f
ace aluzie la cuvintele profetului Ieremia adresate locuitorilor din regatul Iuda:
„Este Casa aceasta, peste care este chemat Numele Meu, o peșteră de tâlhari înaintea voastră? Eu însumi văd lucrul acesta” (Ier 7.11).
Când evanghelistul Matei scrie:
Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin proorocul Ieremia, care zice:
„Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere, și bocet mult: Rahela își jelea copiii, și nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”,
referirea era la profeția lui Ieremia 31,15.
Sfântul apostol Pavel când spune:
Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou” (Evrei 8.8)
face referire la profeția lui Ieremia în legătură cu un testament nou (Ier. 31.31).
În Cartea a II-a a Cronicilor (36.22) și în Cartea I Ezdra (1.1) se face o referire la o profeție a lui Ieremia (Ier25.12).
Daniel mărturisește în cartea sa că „am văzut din cărți că trebuiau să treacă șaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia.” (Daniel 9.2), ceea ce trimite la aceeași profeție a lui Ieremia (Ier 25.12, 29.10) care se referea la robia babilonică de 70 de ani.
Imnografie
Troparul Sfântului Prooroc Ieremia
Glasul 2
A prorocului Tău, Doamne, Ieremia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Condacul Sfântului Prooroc Ieremia
Glasul 3
Fecioara astăzi…
Curăţindu-ţi cu duhul inima ta cea dătătoare de lumină, mărite mare prooroc şi mucenic Ieremia, ai primit de sus harul proorociei, şi la margini cu mare glas ai strigat: iată Dumnezeul nostru, şi nu este asemenea ca Dânsul; căci Acesta întrupându-Se S-a arătat pe pământ.
Sfântul Ieremia a mai prorocit și despre pătimirile Domnului și Mântuitorului nostru Hristos, zicând astfel: Veniți și să băgăm lemn în pâinea lui și să-l pierdem pe el din pământul celor vii și numele lui să nu se mai pomenească.
Sfântul Proroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoților, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot. El a fost ales și sfințit proroc din pântecele maicii sale, precum Însuși Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pântece te-am cunoscut și mai înainte de a ieși tu din coapse te-am sfințit și te-am pus proroc între neamuri.
Sfântul Ieremia, după mărturia Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieții sale și trimis de Dumnezeu preot, învățător și proroc. El a început a proroci din vârstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărții lui, unde zice către Dumnezeu: Stăpâne Doamne, iată, nu știu să grăiesc, căci eu sunt prunc. Iar Domnul, dând prunciei lui înțelegerea bărbatului celui desăvârșit, a zis către dânsul: Nu zice că prunc sunt eu, căci către toți la care te voi trimite vei merge și vei grăi toate câte voi porunci ție. Nu te teme de fața lor, căci Eu sunt cu tine ca să te izbăvesc.
Acestea zicându-i Domnul, a atins cu mâna Sa gura lui Ieremia și a zis: Iată, am dat cuvintele Mele în gura ta. Iată, te-am pus astăzi peste neamuri, peste împărați, ca să dezrădăcinezi, să strici, să risipești și să biciuiești păcatele cele de moarte și fărădelegile poporului, și iarăși să zidești și să propovăduiești pocăința și întoarcerea spre viață. Acest cuvânt al Domnului către Ieremia a fost în zilele lui Iosie, împăratul Iudeii, în anul al 13-lea al împărăției lui. Pe vremea aceea Sfântul Ieremia era de 15 ani, și într-un copil atât de tânăr a început darul lui Dumnezeu a lucra lucruri mari.
Într-acele vremuri, poporul iudeu, deși slujea Dumnezeului Celui adevărat, Care l-a scos din Egipt, însă nu-I slujeau cu adevărat. Ci, răzvrătindu-se de neamurile cu care se amestecaseră și cu ale căror obiceiuri se deprinseseră, cea mai mare parte din ei slujeau și urâciunii idolești. Și erau idoli stătători nu numai în jurul Ierusalimului, pe dealuri și prin văi, ci chiar și în Ierusalim, lângă biserica Domnului cea zidită de Solomon, cărora le aduceau jertfe ca și lui Dumnezeu Cel adevărat.
Deci, mâniindu-se Domnul asupra acelui popor, îi gătea lui grabnică risipire și pierdere, lucru pe care l-a arătat lui Ieremia prin toiagul cel de nuc și prin căldarea care ardea dedesubt. Pentru că toiagul cel de nuc, însemna grabnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că nu va întârzia Răsplătitorul cel drept a certa cu toiag fărăde-legile și nedreptățile lor cu bătăi; iar căldarea care ardea dedesubt, însemna că cetatea Ierusalimului se va umple de sînge și va fierbe cu tulburare, pierzându-se cu sabie și cu foc de vrăjmașii care erau să năvălească asupra ei.
Domnul poruncea lui Ieremia, prorocul Său, să vestească poporului mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor și să-i sfătuiască spre pocăință. Deci, Sfîntul Ieremia a prorocit în zilele împăratului Iosie, precum s-a zis, și în zilele lui Ioahaz, fiul lui, și în zilele lui Sedechie, care a fost frate al lui Ioahaz și al lui Ioachim și fiu al lui Iosie. Și a pătimit prorocul lui Dumnezeu multe de la oamenii săi care nu credeau cuvintelor lui; pentru că le spunea certările cele groaznice ale Domnului Savaot și le propovăduia cuvintele lui Dumnezeu, stând în curtea bisericii. Și, fiind dus înaintea împăratului și a boierilor, le zicea tuturor cu îndrăzneală că de nu se vor pocăi și nu se vor întoarce de la închinarea idolească, degrabă îi vor ajunge toate relele, care vor năvăli din părțile cele de la miazănoapte, rele care vor ajunge pe toți cei ce locuiesc în pământul Iudeei.
Pentru aceasta zice Domnul: Chema-voi toate împărățiile pământului de la miazănoapte și vor veni și-și vor pune fiecare scaunul lor înaintea porții Ierusalimului, peste toate zidirile din împrejurul lui și peste toate cetățile Iudeei. Aceia vor fi judecători și muncitori ai iudeilor. Iar aceasta, pentru aceea le voi trimite asupra lor, de vreme ce M-au părăsit pe Mine și au jertfit zeilor celor străini și s-au închinat lucrurilor mâinilor lor. Ascultați cuvântul Domnului, casa lui Iacov și toate semințiile lui Israel. Acestea zice Domnul: „Ce fel de greșeală au aflat părinții voștri în Mine, că s-au depărtat de Mine și au umblat în urmele celor deșarte și s-au făcut deșerți? Căci Eu, voi aduce rele și mare sfărâmare de la miazănoapte. În ziua aceea va pieri inima împăratului și inimile domnilor, preoții se vor spăimânta și prorocii se vor minuna”. Acestea și alte multe cuvinte prorocești le grăia către popoare Sfîntul Ieremia, care sunt scrise pe larg în cartea prorociei lui, și s-au împlinit toate cele grăite.
Iar începutul durerilor și al primejdiilor Ierusalimului a fost pe vremea împărăției lui Iosie, într-acest fel: S-a sculat Faraon Nehao, împăratul Egiptului, asupra împăratului Asiriei de la râul Eufratului. Iar de vreme ce calea lui era pe lângă hotarele iudeilor, Iosie, împăratul Iudeei, adunându-și oștile sale, a ieșit împotriva lui Nehao, împăratul Egiptului. Însă Nehao a trimis la dânsul solii săi, zicând: „Ce-mi este mie și ție împărate al Iudeei? Nu mă duc să mă ostășesc împotriva ta, ci împotriva altuia, asupra căruia mi-a poruncit Dumnezeu să merg cu sârguință; iar tu încetează de a face împiedicare poruncii lui Dumnezeu, Cel ce este cu mine, ca să nu te ucidă și pe tine”. Dar Iosie, neascultând pe Nehao, a tăbărât asupra lui și, făcând război în câmpul Maghedonului, care este în partea lui Manase, Iosie a fost rănit de săgetătorii lui Nehao. Fiind dus în Ierusalim a murit, și l-au îngropat în mormântul părinților săi și a plâns după Iosie tot Ierusalimul cu tânguire mare, pentru că era împărat foarte bun și cinstitor de Dumnezeu.
Deci, Nehao, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Iosie împăratul Iudeii, s-a dus asupra asirienilor. Iar în Ierusalim poporul a adus la împărăție pe Ioahaz, fiul cel mai mic al lui Iosie. Și a împărățit el numai trei luni, cât a zăbovit Nehao Egipteanul la război contra asirienilor. Deoarece, întorcându-se Nehao cu biruință, a luat în stăpânirea sa cetatea Ierusalimului și tot pământul iudeilor și al lui Israel; și a îndepărtat de la împărăția Iudeei pe Ioahaz, pe care îl alesese poporul. Iar în locul lui a pus împărat pe fratele cel mai mare al lui Ioahaz, cu numele Eliachim, schimbându-i numele în Ioachim. Pentru că era obiceiul împăraților biruitori, de a schimba numele împăratului celui biruit și supus. Și a pus Nehao dajdie asupra pămîntului iudeu și al lui Israel, o sută talanți de argint și o sută talanți de aur; iar pe Ioahaz cel depărtat de la împărăție, l-a ferecat în obezi și l-a dus în Egipt, unde a și murit. Și astfel, seminția lui Avraam, poporul cel liber și împărăția cea vestită a Iudeei, a început a robi altui împărat și a se împuțina de mînă tirănească, pentru păcatele cu care a mâniat și a amărât pe Dumnezeu Cel preaînalt și nu s-a pocăit prin cuvintele cele prorocești.
La începutul împărăției lui Ioachim, fiul lui Iosie, a fost cuvântul acesta de la Domnul către Ieremia: Stai în curtea casei Domnului și propovăduiește tuturor iudeilor care intră să se închine în casa Domnului, toate cuvintele care ți-am poruncit să le propo-văduiești lor și să nu tăgăduiești cuvântul. Așa zice Domnul: De nu Mă veți asculta pe Mine și nu veți umbla în legile Mele care le-am dat înaintea feței voastre, în ascultarea cuvintelor slugilor mele, prorocilor pe care îi trimit la voi de dimineață, voi da casa aceasta ca Silom, cel pustiit pentru fărădelegile silomitenilor, și cetatea aceasta o voi da în blestemul tuturor limbilor cele de pe tot pământul.
Niște cuvinte ca acestea, care se grăiau din gura lui Dumnezeu prin Prorocul Ieremia, auzindu-le preoții și prorocii cei mincinoși și tot poporul, s-au umplut de mânie și, prinzând pe Ieremia, strigau: „Cu moarte să moară cel ce prorocește unele ca acestea!”. Auzind boierii iudeilor cuvintele acestea, s-au suit din casa împăratului în Casa Domnului. Și au șezut înaintea ușilor porții celei noi a Casei Domnului. Și au zis preoții și prorocii cei mincinoși către boieri și către tot poporul: „Judecată de moarte se cuvine omului acesta, că a prorocit asupra cetății acesteia, precum ați auzit cu urechile voastre”.
Și a zis Ieremia către toți boierii și către popor: „Domnul m-a trimis să prorocesc spre casa aceasta și spre cetatea aceasta, toate cuvintele pe care le-ați auzit. Și acum să faceți mai bune căile și lucrurile voastre și să ascultați glasul Domnului Dumnezeului vostru, că va uita Domnul de răutățile pe care le-a grăit asupra voastră; și, iată, eu sunt în mâinile voastre, faceți cu mine orice vă place și ce vi se pare că este mai bine. Însă, să cunoașteți că, de mă veți ucide, voi singuri veți aduce sânge nevinovat peste voi și peste cetatea aceasta și peste cei ce locuiesc într-însa, căci cu adevărat m-a trimis Domnul la voi să grăiesc în urechile voastre toate cuvintele acestea”.
Atunci au zis boierii și tot poporul către preoți și către prorocii cei mincinoși: „Nu se cade omului acesta judecată de moarte, că în numele Domnului nostru a grăit nouă”. Și unii din bărbații cei mai bătrîni ai acelui pămînt s-au sculat și au apărat prin cuvinte pe Ieremia prorocul, zicând către tot soborul: „Aduceți-vă aminte că Miheea Moratitul prorocea în zilele Iezechiei, împăratul Iudeei, și a zis către tot poporul Iudeei: Așa zice Domnul: Sionul se va ara ca o țarină și Ierusalimul va fi ca într-o cale netrecută, și muntele casei va fi ca un desiș de dumbravă. Pentru aceste cuvinte, oare l-a omorât Iezechia împăratul și tot poporul Iudeei? Nu s-a temut de Domnul; dar, de vreme ce s-a rugat feții Domnului, a încetat Domnul cu relele cele ce le grăise asupra lor, că și noi am făcut răutăți mari asupra sufletelor noastre. Deci, să ne pocăim de răutățile noastre și să nu ne îndemnăm spre uciderea acestui om nevinovat. Pentru că ce folos au avut de sângele cel nu de mult s-a vărsat al lui Urie, fiul lui Simeon din Cariatiarim, care a prorocit în numele Domnului pentru pământul acesta, asemenea precum prorocește și Ieremia? Iar când împăratul și boierii căutau să ucidă pe Urie, el, temându-se, a fugit în Egipt și, trimițând împăratul pe oamenii săi, l-au scos din Egipt și l-au ucis cu sabia; pentru care pricină s-a mîniat poporul asupra împăratului și asupra boierilor. Deci, așa va fi când veți ucide și pe Ieremia”.
Aceasta împărtășind-o cei mai bătrâni, s-au făcut două tabere în sobor, pentru că unii căutau să ucidă pe Sfîntul Proroc Ieremia, iar alții îl socoteau nevinovat morții. Însă ar fi biruit cu totul partea celor potrivnici și ar fi ucis pe omul lui Dumnezeu, dacă nu l-ar fi apărat unul din boierii cei mari, cu numele Arhicam, fiul lui Safan, a cărui mână era tare, și nu l-au dat pe Ieremia în mâinile ucigașilor.
Și a făcut împăratul Ioachim vicleșug înaintea Domnului, după cum au făcut și părinții lui. Și a fost iarăși cuvîntul Domnului către Ieremia, zicându-i: Mergi și te pogoară în casa împăratului Iudeei, și să grăiești acolo cuvântul acesta: Ascultați cuvântul Domnului, împărate al Iudeii, cel ce șezi pe scaunul lui David, tu și casa ta și slugile tale și tot poporul tău și cel ce intră prin porțile acestea. Acestea zice Domnul: Faceți judecată și dreptate, și izbăviți cu putere pe cel strâmtorat din mâna celui ce-l năpăstuiește; pe nemernic, pe sărman și pe văduvă să nu-i scârbiți și să nu-i năpăstuiți cu fărădelege și sânge nevinovat să nu vărsați în locul acesta. Dacă veți face cuvântul acesta, vor intra pe porțile casei acesteia împărații care șed pe scaunul lui David, cei ce șed în carete, călări pe cai, precum și slugile și poporul lor. Iar de nu veți asculta cuvântul acesta, singur m-am jurat, că spre pustiire va fi această casă. Și zice: Sfinți vor fi acei oameni și sfinte vor fi armele lor, care pe voi, păcătoșii, cei ce nu vă pocăiți, vă vor tăia ca pe niște lemne. Și vor trece multe neamuri prin această pustiită cetate, care va zice către aproapele său: pentru ce a făcut așa legea Domnului Dumnezeului lor și s-au închinat zeilor străini. Iar pentru împăratul Iudeei, Ioachim, zice Domnul: cu îngroparea catârului se va îngropa și, târându-se, se va arunca afară din porțile Ierusalimului!
Niște cuvinte ca acestea grăindu-le prorocul din gura lui Dumnezeu înaintea tuturor, a pornit spre mare mânie pe împărat și pe toți boierii. Și l-ar fi ucis chiar atunci pe Sfântul Ieremia, dacă nu l-ar fi păzit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, spre descoperirea tainelor Domnului, celor ce vor să fie mai înainte. Deci, prinzându-l cu necinste și ocară, l-au pus în temniță în legături.
În acea vreme a venit Nabucodonosor cu puterea sa și a înconjurat Ierusalimul și a dat Domnul în mâinile lui pe Ioachim, împăratul Iudeei, în anul al treilea al împărăției lui. Deci, a luat Nabucodonosor pe Ioachim împreună cu oarecare din boieri de neam, între care și pe Daniil, fiind încă copil tânăr, asemenea și pe cei trei tineri și o mare parte din cetățenii Ierusalimului, ducându-i în Babilon, luând încă și cele mai alese din vasele Casei lui Dumnezeu. Însă, nu după multă vreme, a liberat Nabucodonosor pe Ioachim, iarăși la împărăția sa din Ierusalim, făcându-l pe el birnic.
Și a slujit Ioachim lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, trei ani, dându-i dajdie, precum mai înainte a slujit lui Faraon Nehao, împăratul Egiptului. Iar după acei trei ani, Ioachim a lepădat jugul robiei și s-a împotrivit puterii lui Nabucodonosor. Mai înainte de a se întoarce Ioachim de la Nabucodonosor, s-a lepădat de dânsul și s-a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, când ședea în legături, zicându-i: Ia o hârtie și scrie într-însa toate cuvintele pe care le-am grăit către tine, asupra lui Israel și asupra Iudeii, precum și asupra tuturor neamurilor, din ziua când am grăit către tine, din zilele lui Iosie împăratul Iudeei și până în ziua aceasta, doar va auzi casa Iudeei (adică seminția iudeilor), toate relele pe care Eu am gândit să le fac lor, ca să se întoarcă de la calea lor cea rea, și voi fi milostiv nedreptăților și păcatelor lor. Și a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Nirie, ca să scrie cele grăite de dânsul, de vreme ce el singur, fiind închis într-un loc întunecos, nu putea să scrie; iar Baruh ședea afară lîngă ferestrele temniței și scria cele spuse de proroc.
Și a scris Baruh pe hârtie toate cuvintele Domnului, cele ce le-a grăit prin Prorocul Ieremia. Și a poruncit Ieremia lui Baruh, zicându-i: „Pe mine mă păzesc și nu pot a ieși de aici, ca să intru în Casa Domnului; deci, du-te tu și citește cele ce ai scris din gura mea, adică cuvintele Domnului, în auzul poporului, în Casa Domnului, în zi de post și în toată Iudeea; la cei care vin din cetățile lor în biserică, să le citești, dacă va cădea rugăciunea lor înaintea feței Domnului și se vor întoarce de la calea lor cea rea; căci mare este mânia și urgia Domnului, pe care a grăit-o asupra acestui popor”.
Și a făcut Baruh, fiul lui Nirie, toate câte i-a spus Ieremia prorocul, de a citit cuvintele Domnului scrise în Casa Domnului, înaintea poporului. Acesta a fost în al cincilea an al împărăției lui Ioachim. Auzind boierii de aceasta, au chemat pe Baruh înaintea lor, și au poruncit ca să le citească și lor cartea aceea. După ce a citit, se îndoiau și l-au întrebat: „De unde ai scris cuvintele acestea?”. Iar el le-a spus: „Din gura lui Ieremia”. Atunci ei l-au sfătuit pe Baruh să se ascundă. Asemenea au poruncit ca și pe Ieremia ce era în legături să-l ascundă undeva, pentru o vreme oarecare; iar ei, luând acea carte prorocească, s-au dus la împărat. Împăratul ședea tocmai atunci în casă, încălzindu-se la foc, fiindcă era luna a noua, adică noiembrie, și deci era iarnă. Și, citindu-se cartea aceea înaintea împăratului, nu s-a înfricoșat de cuvintele citite și nici boierii care erau cu dânsul. După ce s-a citit o foaie sau două, s-a umplut împăratul de mânie, și singur tăia foile citite și le ardea în foc, până a ars întreaga carte; iar pe Baruh și pe Ieremia a poruncit să-i caute ca să-i ucidă; dar Domnul i-a acoperit cu minunata Sa apărare.
După aceea, iarăși s-a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: „Ia tu altă hârtie și scrie tot ce era în cartea aceea, pe care a ars-o împăratul Ioachim, și să adaugi pentru Ioachim, această prorocie: În curând va muri, iar trupul lui va fi lepădat la arșița zilei și la gerul nopții”. Și s-a scris altă carte de mîna lui Baruh, din gura lui Ieremia, în care s-au scris mai multe cuvinte decât în cea dintâi. Făcându-se aceasta fără de veste, au mers, cu voia lui Dumnezeu, cei trimiși de Nabucodonosor, cel cu încingere haldeiască, adică ostași ușori, cei cu încingere sirienească, cei cu încingere moavitenească și cei cu încingere din fiii lui Amon, care, năvălind de năpraznă, au luat Ierusalimul fără de osteneală, fiind nepregătit de împotrivirea vrăjmașilor. Și, prinzând pe Ioachim, împăratul Iudeei, l-au ucis și, târându-i trupul prin cetate, l-au aruncat câinilor și fiarelor spre mâncare. Și astfel s-a împlinit pentru dânsul prorocia Sfântului Ieremia, cel ce a zis: Că, cu îngroparea catârului se va îngropa și, târându-se, se va arunca afară din porțile Ierusalimului. Și iarăși: Trupul lui cel mort se va arunca la arșița zilei și la gerul nopții. Iar oasele lui rămase de la mîncarea fiarelor, s-au îngropat de iudei în mormântul părinților lui.
După moartea lui Ioachim, a fost uns la împărăție Iehonie, fiul lui; dar și acela a fost rău înaintea Domnului. Și a prorocit și pentru dânsul Sfântul Ieremia, că, cu toată casa se va da de către Domnul în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, și mai mult nu-și va vedea pământul său. Lucru care s-a și împlinit degrabă, pentru că, cu voia lui Dumnezeu, s-a luat în robie de împăratul Babilonului, el, maica și feciorii lui, boierii și servitorii. Într-acea vreme, o parte din ierusalimitenii cei puternici, au fost duși în Babilon împreună cu împăratul Iehonie, ca la zece mii de bărbați, și toți meșterii s-au luat din Ierusalim. Încă și vasele cele de aur făcute de Solomon au fost luate din biserica Domnului și duse în Babilon. Iar în locul lui Iehonie a fost pus împărat de Nabucodonosor, Matan, unchiul lui Iehonie, care a fost frate al lui Ioahar și Ioachim, fii ai lui Iosie, și l-a numit pe el Sedechie.
Sedechie a împărățit 11 ani, făcând tot vicleșugul înaintea ochilor Domnului, după cum au făcut și cei ce au fost împărați mai înainte de el, pentru că și-a învârtoșat cerbicea și și-a împietrit inima sa, ca să nu se întoarcă spre Domnul Dumnezeul lui Israel. Asemenea și toți cei slăviți ai Iudeei, preoții și poporul pământului, au înmulțit a face călcare de lege cu urâciuni păgânești, întinând casa Domnului din Ierusalim cu pângăriciuni idolești și n-au ascultat cuvintele Domnului cele grăite către dânșii prin gurile prorocilor; ci încă mai ales ocăra pe trimișii lui Dumnezeu și defăima cuvintele Domnului, iar pe prorocii cei mincinoși ai lor îi asculta; de aceea, mânia Domnului a fost asupra Ierusalimului și a tot pământul Iudeei, până ce Domnul a lepădat de la fața Sa pe poporul acela.
În acea vreme, Ierusalimul a fost dat desăvârșit risipirii și pustiirii. Și s-au început cele mai de pe urmă primejdii pentru Ierusalim, mai amare decât cele dintâi. Întărindu-se la împărăție Sedechie, a voit să se lepede de Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să nu-i slujească lui, nici să-i dea dajdie, pentru că asculta de sfatul împăraților de primprejur: al Edomului, al moabitenilor, al Tirului, al amoniților și al Sidonului, care au fost mai întâi supuși ai lui Nabucodonosor al Babilonului. După aceea, sfătuindu-se, au lepădat jugul lui și au trimis și la Sedechie, împăratul Iudeei în Ierusalim, sfătuindu-l ca să nu dea dajdie împăratului Babilonului, ci împreună cu dânșii să stea împotriva puterii Haldeei. Și s-a plecat Sedechie la sfatul lor.
Iar Sfântul Proroc Ieremia, după porunca Domnului, și-a făcut legături și obezi de lemn și, punându-le pe grumazul său, a stat înaintea împăratului Sedechie și înaintea solilor împăraților celor mai sus pomeniți și a zis: „Așa grăiește Domnul Dumnezeul lui Israel: Acum Eu am dat tot pământul acesta în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să-i fie robi lui, să-i slujească toate limbile fiului său și fiului fiului său; iar partea aceea și împărăția și cîți nu vor sluji împăratului Babilonului și cîți nu-și vor pleca grumajii lor înaintea împăratului Babilonului, cu sabia și cu foamea îi voi tăia pe dânșii, până ce se vor sfârși în mâinile lui. Iar voi nu ascultați pe prorocii voștri cei mincinoși, nici pe cei ce vă vrăjesc și văd visuri la voi, nici pe fermecătorii, care vă grăiesc să nu slujiți împăratului Babilonului; căci minciună vă prorocesc ei, ca să vă depărteze de la pământul vostru și să vă surpe pe voi, și așa cu totul să pieriți. Deci, nu-i ascultați pe ei, ci slujiți împăratului Babilonului, ca să fiți vii și pământul vostru să nu se pustiască”.
Iar oarecare proroc mincinos, cu numele Anania, a luat obezile de pe grumajii lui Ieremia și le-a sfărâmat pe ele și a zis înaintea ochilor a tot poporul: „Așa zice Domnul: Așa voi sfărîma jugul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, iar după doi ani de zile și de pe grumajii tuturor limbilor”. Și a grăit către dânsul Ieremia: Tu ai sfărâmat obezile cele de lemn, iar Domnul grăiește: Am pus jug de fier pe grumajii tuturor limbilor, ca să slujească lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului; iar tu ai făcut pe poporul acesta ca să nădăjduiască spre nedreptate. Pentru aceea, așa zice Domnul: Iată, Eu te voi elibera pe tine de pe fața pământului, și în acest an vei muri; căci asupra Domnului Dumnezeu ai grăit! Și a murit Anania, prorocul cel mincinos, într-acel an, în luna a șaptea.
Aceasta văzând-o Sedechie împăratul, s-a spăimântat și n-a îndrăznit atunci să se lepede de împăratul Babilonului. Dar mai pe urmă, ascultând de sfatul lui Faraon, împăratul Egiptului, s-a lepădat cu totul de Nabucodonosor și s-a împotrivit lui, neascultând de sfatul Prorocului Ieremia, care îi grăia cele de folos lui și poporului său. Iar în vremile acelea, Sfântul Proroc Ieremia a scris în taină la Babilon, către poporul ce era în robie, vestindu-le lor că au să petreacă 70 de ani; iar după trecerea celor 70 de ani, are să-i cerceteze pe ei Domnul și să-i întoarcă la Ierusalim, sfătuindu-i pe ei să-și zidească acolo case, să-și sădească grădini și pe fiii lor să-i însoare, ca să se înmulțească și să nu se împuțineze în robie.
Încă îi mai sfătuia pe ei ca să nu asculte de prorocii cei mincinoși, care erau între dânșii și le făgăduiau lor cu minciună, grabnică libertate. Ci să se roage lui Dumnezeu pentru împăratul Nabucodonosor, ca întru pacea lui să aibă odihnă și să petreacă fără de tulburare pînă la împlinirea celor 70 de ani, care li s-au hotărât lor de Dumnezeu.
Această scrisoare a lui, citind-o în Babilon prorocii cei mincinoși, care erau între iudei, s-au umplut de mânie și au scris la Ierusalim către preoții cei mari, ca să oprească pe Ieremia de a le mai proroci și de a le mai scrie, și încă să-l pună pe el la închisoare și în obezi, ca să nu tulbure poporul cu scrisorile lui, înfricoșându-i pe ei cu acea lungă ședere în robie. Însă prorocul lui Dumnezeu, fiind certat și ferecat în legături, nu înceta a le propovădui cuvintele lui Dumnezeu cu netăcută gură, spunându-le că, pe cei mutați în Babilon, are să-i cerceteze Domnul cu mila Sa, iar pe cei rămași în Ierusalim, are să-i piardă cu dreapta Sa mânie. Pentru că voi trimite asupra lor – zice Domnul – sabie, foamete și omor, și-i voi pune pe ei ca pe niște smochine proaste, pe care nu este cu putință a le mânca nimeni și-i voi sfărâma pe ei cu sabia, cu foametea și cu omorul, și-i voi da pe ei întru pierzare tuturor împăraților pământului, întru blestem, întru mirare, spre râs și spre batjocură la toate limbile, către care i-am lepădat pe ei; căci n-au ascultat cuvintele Mele.
Lângă Ierusalim era valea fiilor lui Enoh, care se numea Tafet. Într-acea vale poporul junghia pe fiii săi și pe fiicele sale, spre jertfa idolului Moloh (noroc), și le ardea trupurile lor. Și, când se săvârșea acea junghiere fără de Dumnezeu și acea jertfă nelegiuită a pruncilor nevinovați, atunci trîmbițele și timpanele sunau, ca să nu se audă de către părinți durerea și țipetele copiilor celor junghiați.
Un păcat greu ca acesta, văzându-l și ocărându-l prorocul lui Dumnezeu, Ieremia, a luat în mână un vas de lut ars, după cuvântul Domnului și, mergând la Tafet, a strigat, zicând: Ascultați cuvântul Domnului, împărații și bărbații Iudeei, locuitorii Ierusalimului și cei ce intrați prin porțile acestea. Acestea zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi aduce rele asupra locului acestuia, de vreme ce M-a părăsit poporul acesta și străin a făcut locul acesta și a jertfit zeilor celor străini, pe care nu i-au știut ei și părinții lor. Și împărații Iudeei au umplut locul acesta de sângele celor nevinovați și au zidit cele înalte lui Baal, spre arderea cu foc a fiilor săi și spre arderea de tot a lui Baal. Pentru aceasta vor veni zile – zice Domnul -, că nu se va mai numi locul acesta cădere și loc de morminte ale fiilor lui Enoh, ci loc de multe morminte ale junghierii. Căci, aici se va junghia mulțimea iudeilor cu sabia vrăjmașilor lor. Și voi da trupurile lor spre mâncarea păsărilor cerului și fiarelor pământului și voi pune cetatea aceasta spre risipire și spre plângere, tuturor celor ce vor trece, minunându-se de ea, și vor plânge pentru toată rana lor. Vor mânca trupurile fiilor și ale fiicelor sale și fiecare va mânca trupul aproapelui său, în înconjurarea și în strâmtorarea în care îi vor înghesui vrăjmașii lor, care vor căuta sufletele lor.
Aceste cuvinte înfricoșătoare de la Dumnezeu, spunându-le prorocul către popor, a lovit de pământ vasul cel de lut și l-a sfărâmat în fața tuturor și a zis: Acestea grăiește Domnul puterilor: Astfel voi sfărâma pe poporul acesta și cetatea aceasta, precum se sfărâmă acest vas de lut, care de acum nu va mai putea să se mai tămăduiască. Auzind acestea Pashor, fiul preotului Emer, care era pus povățuitor în Casa Domnului, a lovit pe Sfântul Ieremia prorocul și l-a aruncat în obezile cele ce erau la porțile cele de sus ale lui Veniamin, în Casa Domnului. Și a zis Sfântul Proroc Ieremia lui Pashor: Acestea grăiește Domnul: Ochii tăi vor vedea, cum pe tine și pe toată Iudeea o voi da în mâinile împăratului Babilonului, îi vor duce la Babilon și-i vor ucide cu săbiile, și voi da toată puterea cetății acesteia, toate ostenelile ei și toate vistieriile împăratului Iudeei le voi da în mâinile vrăjmașilor, îi vor răpi, îi vor lua și-i vor duce în Babilon. Iar tu, Pashore, și toți locuitorii casei tale, vă veți duce în robie și, mergând în Babilon, acolo vei muri și acolo te vei îngropa împreună cu toți prietenii tăi, cărora le-ai prorocit minciuna.
Și s-a împlinit degrab acea prorocie a Sfântului Ieremia, căci întru al nouălea an al împărăției lui Sedechie, a mers Nabucodo-nosor, împăratul Babilonului, cu toată puterea lui asupra Ierusalimului, l-a înconjurat din toate părțile, a săpat împrejurul cetății șanțuri, și a fost Ierusalimul în mare primejdie, pentru că se întărise foamete mare în cetate. Iar prorocul lui Dumnezeu, Ieremia, zicea către împăratul Sedechie și către tot poporul: Cu dare se va da cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, o va lua și cu foc o va arde; iar tu, împărate, nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi prins, în mâinile lui vei cădea și în Babilon vei fi dus. Și sfătuia prorocul pe împărat: „Să se dea de bunăvoie lui Nabucodonosor, ca să nu se risipească desăvârșit Ierusalimul și să piară împărăția iudeilor”.
Iar preoții și prorocii strigau către împăratul să nu asculte pe Ieremia, zicând că Ieremia a înnebunit. Iar Nabucodonosor, ostășindu-se asupra cetății, a auzit că Faraon, împăratul Egiptului vine cu puterea sa în ajutorul lui Sedechie, împăratul Iudeei, ca să elibereze cetatea Ierusalimului de înconjurarea haldeilor. Deci, s-a dus Nabucodonosor împotriva lui Faraon, depărtându-se o vreme oarecare de cetate. Iar locuitorii Ierusalimului, văzând că Nabucodonosor se duce de la cetate, au socotit că se întoarce la Babilon, neputând să ia cetatea, și batjocoreau prorocia lui Ieremia, căci nu s-a împlinit, și ziceau că Nabucodonosor a luat-o la fugă, neputând să-i biruiască; însă Ieremia se întărea, zicând că Ierusalimul se va lua de la haldei și împăratul se va duce la Babilon.
După ce s-a depărtat oastea haldeilor de Ierusalim și popoarele au ieșit din împresurarea aceea la cetățile și la satele lor, Ieremia și-a pus șaua pe catârul său, vrând să se ducă în patria sa, care era în partea lui Veniamin, la cetatea Anatot, nu departe de Ierusalim, pentru că acolo avea averile sale. Și, cînd a fost la porțile cetății, care se numeau ale lui Veniamin, străjerul porților acelora, numit cu numele Saruia, nepotul mincinosului proroc Anania, căruia Ieremia îi prorocise grabnică moarte, acel Saruia, vrăjmășuind pe Ieremia pentru unchiul său și văzând pe Ieremia că ieșea din cetate, l-a oprit, zicându-i: „Tu fugi la haldei?”. Ieremia a răspuns: „Minți, căci nu mă duc la haldei, ci la cetatea mea, unde îmi este averea”. Iar acela, neascultând cuvintele lui Ieremia, l-a luat și cu sila l-a dus la boieri, spunându-le că l-a prins fugind la haldei. Deci, boierii, mâniindu-se asupra lui Ieremia, l-au bătut și l-au aruncat în temniță; însă iarăși l-au scos afară.
În acea vreme, Nabucodonosor, împăratul Babilonului, biruind și gonind pe Faraon, împăratul Egiptului, care venise în ajutorul lui Sedechie, s-a întors degrabă cu toată puterea sa, iarăși la Ierusalim, l-a înconjurat și-l bătea tare. Și a fost Ierusalimul în înconjurarea haldeilor pînă la al 11-lea an al împărăției lui Sedechie. Atunci, Ieremia, iarăși a sfătuit pe popoare la pocăință și le arăta că se împlinise prorocia lui; căci acum a venit pedeapsa cea mai înainte gătită de Dumnezeu, pentru nepocăința și împietrirea oamenilor celor păcătoși, și le da sfat folositor, ca să se supună haldeilor, zicând: „Astfel socotește Domnul: Cel ce șade în această cetate, va muri de sabie, de foamete și de omor; iar cel ce se va supune haldeilor, va fi viu”. Boierii ziceau împăratului: „Să moară omul acesta, căci el slăbește mâinile bărbaților, care se ostășesc, fiind rămași în cetate și mâinile a tot norodul”.
Zicând ei către împărat cuvântul acesta, arată că acest om nu propovăduiește pacea acestui popor, ci numai cele rele. Împăratul Sedechie le-a răspuns: „Iată, el este în mâinile voastre, faceți cu el ce voiți”. Deci, au luat pe Ieremia și l-au aruncat în groapa lui Melhis, fiul împăratului, care era într-o casă întunecoasă; și l-au spânzurat pe el cu funii în groapa aceea, ca să moară acolo; iar în groapă nu era apă, ci noroi. Și a pătimit prorocul lui Dumnezeu fără vină, șezând în acel noroi pînă la grumaz, încât puțin a fost de n-a murit. Atunci era la curtea împărătească un oarecare bătrân, cu numele Avdemeleh, de neam arab, care, auzind că Ieremia este aruncat în groapă la moarte, a zis împăratului: „Rău ai făcut ceea ce ai făcut, ucigând pe omul acesta”.
Atunci împăratul a poruncit lui Avdemeleh să scoată afară din groapă pe Ieremia; apoi l-a chemat la el și l-a întrebat, de o parte, dacă sunt adevărate cele prorocite de dânsul. Și a grăit prorocul către împărat: „De-ți voi spune adevărul, mă vei omorî; iar de te voi sfătui, nu mă vei asculta”. Atunci împăratul s-a jurat că nu-l va omorî.
Deci, i-a grăit prorocul: Așa zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieși cu smerenie la voievozii împăratului Babilonului, sufletul tău va fi viu și cetatea aceasta nu se va arde cu foc și vei fi viu tu și casa ta; iar de nu vei ieși la domnii împăratului Babilonului, cetatea aceasta va cădea în mâinile haldeilor, pe care o vor arde cu foc, iar tu și femeile tale nu veți scăpa din mâinile lor, iar pe copii îi vor duce în robie.
Auzind împăratul acestea din gura prorocului, nu i-a ascultat sfatul cel bun, și l-a aruncat în temniță, în care a petrecut Sfîntul Ieremia, pînă ce s-a luat Ierusalimul de haldei, care s-a întâmplat în al 11-lea an al împărăției lui Sedechie. Și atât de mare era foametea în cetate, încât oamenii își mâncau copiii lor și trupurile unul altuia. Deci poporul, slăbind foarte mult și zidurile cetății fiind sfărâmate de puterea haldeilor, ostașii care erau în cetate au deschis noaptea porțile cetății din grădina împărătească și au ieșit din cetate, fugind împreună cu împăratul lor, Sedechie, pe o cale ce ducea în pustie. Haldeii care erau împrejurul cetății, simțind aceasta, au izgonit din urmă pe împărat și l-au ajuns în câmpul Ierihonului. Aici toată oastea care era lângă dânsul l-a lăsat și a fugit care pe unde a putut. Iar haldeii, prinzând pe Sedechie împăratul Iudeei, l-au dus la Nabucodonosor, împăratul Babilonului, în Revlat. Aici, împăratul Babilonului a ucis pe fiii lui Sedechie înaintea ochilor lui și pe toți puternicii prinși cu dânsul i-a omorât; iar lui Sedechie, după ce i-a scos ochii, l-a ferecat în obezi de fier și l-a dus în Babilon.
Navuzardan, cel mai mare voievod al puterilor haldeiești, cu ceilalți voievozi și cu mulțimea de ostași, au dărâmat zidurile Ierusalimului și l-au umplut de sânge, pierzând cu sabie și cu foc cea mai frumoasă și cea mai strălucită cetate a scaunului împăraților Iudeei. Și, voievodul Navuzardan avea poruncă de la împăratul Nabucodonosor, pentru Prorocul Ieremia, ca să-l păzească viu și nevătămat, căci îi zisese: „Să-l iei și să-l ai sub ochii tăi și să nu-i faci nici un rău; ci, ceea ce va pofti să-i faci lui”. Căci auzise Nabucodonosor de Sfîntul Ieremia, de prorocia lui și de sfatul ce l-a dat lui Sedechie, ca fără război să se predea puterii haldeiești; de aceea, a dat porunca aceasta voievodului său, Navuzardan. Și a fost scos din temniță Sfântul Proroc cu mâinile ostașilor haldeiești, dezlegat din legături, cinstit cu cinste și dăruit cu libertate. Deci, Prorocul Ieremia, având libertate și îndrăzneală de la voievodul Navuzardan, a început îndată a se îngriji pentru sfințenia lui Dumnezeu și pentru preaînalta podoabă și slavă a tuturor semințiilor lui Israel, adică pentru chivotul Legii, ca să nu se sfărâme de cei de altă seminție și astfel să se necinstească slava lui Dumnezeu.
El a cerut voie de la voievodul care dărâma Ierusalimul să nu-l oprească de a lua sfințenia Dumnezeului lui Israel mai înainte de dărâmarea bisericii, ca să nu se jefuiască și să se ardă. Și, aflînd el pe oarecare preoți și leviți scăpați de sabie, i-a luat cu sine și, umblând cu dânșii fără temere printre haldei, au mers cu sârguință în biserică și au luat mai întâi din focul altarului, care o singură dată s-a pogorât din cer spre jertfe, în zilele lui Moise și ale lui Aaron, și de atunci se păzea nestins în altar. Pentru că era poruncă de la Dumnezeu, ca preoții să adauge totdeauna lemne pe focul acela în altar, ca niciodată să nu se stingă. Luând Ieremia dintr-acel foc, l-a ascuns într-o fîntână fără de apă și, având mare credință, a prorocit că focul acela chiar de se va stinge la o vreme, prefă-cându-se prin minune în altă stihie, însă la vremea sa, întorcându-se iar în singura sa stihie se va aprinde.
Acest lucru s-a întâmplat după întoarcerea din Babilon a poporului lui Israel, în vremea înnoirii bisericii și în zilele lui Neemia, după mulți ani de la sfârșitul Sfântului Proroc Ieremia. Iar el, ascunzând focul acela în puț, l-a închis și l-a făcut neștiut de nimeni. Apoi, după punerea la păstrare a focului altarului, a luat cortul și chivotul Legii și cele dintr-însul și le-a ținut la sine, până ce s-a liniștit tulburarea de război ce a fost în cetate, când se risipea și se ardea de haldei.
După luarea cortului și a chivotului din biserica Domnului, voievodul Navuzardan a jefuit îndată toate celelalte vase de aur și de argint ce erau în biserică și a sfărâmat toată arama și a luat-o la Babilon. Apoi a ars și a dărâmat acea preafrumoasă biserică, zidită de Solomon cu multă înțelepciune. Asemenea și palatele împărătești și toate casele cele frumoase ale Ierusalimului, cum și bisericile cele mari le-a dat pradă focului și risipirii; iar zidurile cetății le-a săpat împrejur puterea cea haldeiască și le-a asemănat cu pămîntul. Atunci mulțimea fără de număr a poporului iudeilor, a căzut în ascuțișul sabiei; dar, mai ales în valea Tafet, cea zisă mai sus, în care poporul își jertfea diavolilor, cândva, pe fiii și pe fiicele lor. Acolo au mâncat armele cea mai mare mulțime de bărbați, de femei și de copii, fără cruțare și fără milă, încât s-a împlinit prorocia grăită de Ieremia, că nu se va mai chema locul acesta cădere și loc de morminte ale fiilor lui Enon, ci loc de morminte al junghierii, pentru că acolo aproape s-a junghiat tot poporul Ierusa-limului; iar pe cei ce scăpaseră de sabie, i-au dus în robie, lăsând numai din săracii acelui pământ, ca să păzească viile și grădinile.
Voievodul Navuzardan, ieșind din Ierusalimul cel risipit, încărcat cu multe dobânzi și prăzi, după porunca împăratului Nabucodonosor, a pus stăpânitor asupra pământului cel pustiit al iudeilor, pe Godolia, fiul lui Ahicam, cel care a izbăvit pe Ieremia din mâinile celor ce voiau să-l omoare. Iar către Ieremia a zis: „Dacă îți este bine, să mergi împreună cu mine în Babilon și voi pune ochii mei spre tine; iar de nu, rămâi aici. Iată, tot pământul este înaintea feței tale, și ce poftești și ori unde voiești, acolo să mergi. Să te duci și să te întorci la Godolia, pe care l-a pus împăratul Babilonului în pământul Iudeei și să trăiești cu dânsul în poporul tău cel ce a rămas acolo”. Și voievodul i-a dat lui Ieremia hrană, daruri și libertate.
Sfântul Proroc Ieremia, luând cortul, Chivotul Legii și cele dintr-însul, împreună cu cei ce urmau după dânsul, preoți și leviți, le-au pus în muntele acela în care, odinioară, suindu-se Sfântul Proroc Moise, a văzut pământul făgăduinței și acolo a murit și s-a îngropat. În acel munte Sfântul Ieremia a aflat o peșteră, în care a pus Chivotul, astupând ușa cu pietre și pecetluind-o cu numele lui Dumnezeu, scriind și însemnînd cu degetul slovele în piatră, ca și cu un condei de fier, pentru că piatra cea tare, la degetul lui cel ce scria, s-a făcut moale ca ceara; iar după scriere s-a întors la tăria ei și s-a făcut ca o scobire de fier acel loc, care este în pustiu între doi munți și în care zac îngropați Moise și Aaron. Și a zis Ieremia către cei ce erau de față: „S-a dus Domnul din Sion la cer și iarăși Se va întoarce cu putere; și va fi semnul venirii Lui, când se vor închina lemnului toate limbile”. Și a mai zis: „Chivotul acela nimeni nu-l va putea scoate din locul acela, fără numai Moise prorocul cel ales al lui Dumnezeu. Și pe tăblițele cele din chivot, nimeni din preoți sau din proroci nu le va scoate, fără Aaron cel plăcut lui Dumnezeu. Iar în ziua Învierii va ieși sicriul din piatra cea pecetluită și se va așeza pe muntele Sionului, și toți sfinții se vor aduna la dânsul, așteptând pe Domnul, ca să-i scape de vrăjmașul, cel ce vrea să-i omoare”.
Acestea grăindu-le sfântul proroc către preoți și leviți, un nor a acoperit deodată acea peșteră astupată și nimeni nu putea să citească numele lui Dumnezeu, care era însemnat pe piatră de degetul lui Ieremia, nici nu putea să cunoască sau să afle acel loc. Căci oarecare din cei ce veniseră după dânșii s-au apropiat și, vrând să însemneze locul acela și calea către el, n-au putut să-l afle nicidecum.
Înțelegând acestea prorocul, a zis către dînșii: Neștiut va fi locul acesta, până când Dumnezeu va aduna soboarele popoarelor și le va fi milostiv. Atunci le va arăta aceasta și se va ivi slava Domnului la vederea tuturor și va fi nor, precum i s-a arătat și lui Moise. Nimeni nu știe nici în ziua de astăzi peștera aceea și nu va fi știut de nimeni până la sfârșit. Acea peșteră este acoperită cu nor luminos ca focul, după chipul slavei celei dintâi, care era în locașul mărturiei, pentru că nu va înceta slava lui Dumnezeu de la legea sa.
Deci, după ce Ieremia a ascuns Chivotul lui Dumnezeu, iudeii n-au mai avut slava aceea ca odinioară, deși după șapte ani au înnoit biserica lui Solomon. Și, fiind lipsiți de Chivotul Domnului, au făcut alt chivot de aur, după asemănarea celui făcut de Moise, și cu toate cele ce era în chivotul cel dintâi. Însă, nu era într-însul o putere făcătoare de minuni și o slavă ca aceea a lui Dumnezeu, strălucind precum era la cel dintâi. Focul ceresc pe care Sfântul Ieremia și preoții cei ce au fost împreună cu dânsul, îl ascunsese în puțul cel fără apă, s-a aflat de alți preoți, de care am pomenit mai sus, după ce au trecut mulți ani de la sfârșitul Sfântului Proroc Ieremia.
După ce Sfântul Ieremia a ascuns chivotul Domnului, a mers la Godolia în cetatea Masifat, fiindcă acolo începuse poporul a petrece în locul Ierusalimului. Acolo a șezut între poporul său, care rămăsese pe pământ, plîngînd pentru dărâmarea și pustiirea Ierusalimului, cu plângere nemîngâiată, precum arată Cartea Plângerii lui. Și, stăpânind Godolia peste Iudeea cea pustiită, Ismail, fiul lui Natanie, fiind de neam împărătesc, poftea acea stăpânire pentru dânsul. El, adunând niște bărbați voinici, a mers la dânsul în Masifat, din dragostea ce avea pentru el, și l-a primit Godolia cu cinste, neștiind vicleșugul și gîndul lui cel rău, și au făcut ospăț pentru dânșii. Iar după ce s-a înserat, s-au sculat Ismail și cei zece bărbați ce erau cu dânsul și au ucis pe Godolia, pe toți iudeii și pe toți haldeii și ostașii ce erau lângă dânsul, năvălind noaptea prin cetate și omorând pe cei ce dormeau.
Auzind de acestea voievodul Ioanan, fiul lui Caris, și ceilalți bărbați vestiți ai iudeilor, care petreceau prin sate, s-au adunat, și, împreunându-și oștile lor, au mers cu război asupra lui Ismail și s-au bătut cu dânsul la Gavaon, biruindu-l; și a scăpat Ismail abia cu opt bărbați, la fiii lui Amun.
După biruirea și izgonirea lui Ismail s-au sfătuit oamenii cei din Iudeea împreună cu Ioanan, ca să nu șadă în pământul Iudeei, ci să se ducă în Egipt, fugind de la fața haldeilor, deoarece se temeau de mânia împăratului Babilonului pentru moartea lui Godolia, socotind că, dacă va auzi împăratul de uciderea lui, îndată va trimite oaste, ca să piardă rămășițele lui Israel. Deci, se gătea împreună tot poporul de calea spre Egipt, din care nu s-a scos decât cu mâna lui Dumnezeu cea tare și cu brațul Lui cel înalt. Mai întâi au mers la Sfântul Proroc Ieremia, cu tot poporul de la mare până la mic, și i-au zis lui: „Să cadă rugăciunea noastră înaintea feței tale, ci roagă-te pentru noi către Domnul Dumnezeul tău, că am rămas puțini din mulți ce eram, precum ochii tăi ne văd. Și să ne spună nouă Domnul Dumnezeul tău, calea în care vom merge și cuvântul pe care-l vom face”.
Și le-a spus lor Prorocul Ieremia: „Am auzit și mă voi ruga pentru voi Domnului Dumnezeului nostru, după cuvintele voastre; iar cuvântul pe care îl va răspunde Domnul, îl voi spune vouă și nu voi tăinui de voi acel cuvânt. Dar, dacă voi nu veți voi să ascultați poruncile Domnului?”. Iar aceia au zis către Ieremia: „Să fie Domnul între noi martor drept și credincios, că, după cuvântul pe care îl va trimite nouă, așa vom face, fie bun, fie rău. Glasul Domnului nostru, la care noi te trimitem, îl vom asculta”.
Și s-a rugat Sfântul Ieremia și, postind zece zile, a primit de la Dumnezeu înștiințare de voia Lui cea sfântă și a chemat pe Ioanan și pe cei ce erau cu dânsul și pe tot poporul de la mic până la mare și le-a zis lor: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, la care voi m-ați trimis pe mine: Dacă veți ședea în pământul acesta, vă voi zidi pe voi și nu vă voi risipi, ci vă voi sădi pe voi, și nu vă voi smulge, că am încetat cu răutățile acelea, pe care le-am făcut vouă. Să nu vă temeți de fața împăratului Babilonului, că Eu cu voi sunt, ca să vă izbăvesc și să vă mântuiesc din mîinile lui; Eu vă voi milui și vă voi întoarce la pământul vostru. Iar de veți zice: nu vom ședea în pământul acesta, ci în pământul Egiptului vom merge, ca să nu vedem petrecându-se aici război și glasul trîmbiței să nu-l auzim, de pâine să nu flămânzim, ci acolo să ne veselim. Pentru aceea ascultați cuvântul Domnului, voi, iudeii cei rămași. Așa zice Domnul Atotțiitorul, Dumnezeul lui Israel: Dacă voi vă veți întoarce fața voastră spre Egipt și veți merge acolo să petreceți, sabia, de care voi vă temeți, vă va găsi pe voi acolo; foametea de care voi vă feriți, vă va ajunge pe voi în Egipt și acolo veți muri de foame și de sabie, și nici unul nu va scăpa de răutățile acelea, pe care le voi aduce asupra voastră. Că precum a picat mînia Mea asupra celor ce viețuiau în Ierusalim, așa va pica mânia Mea asupra voastră, de veți merge în Egipt și nu veți mai vedea încă locul acesta. Aceasta le-au grăit Domnul asupra voastră, celor ce ați rămas din iudei. Să nu mergeți în Egipt, ca să nu vă stingeți acolo de sabie, de foamete și de omor”.
După ce a încetat Ieremia a grăi către popor toate cuvintele Domnului, Azaria, fiul lui Maaseia, Ioanan, fiul lui Karia și toți bărbații cei defăimători, au zis către Ieremia: „Minți, că nu te-a trimis pe tine la noi, Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne grăiești să nu mergem în Egipt, și să petrecem acolo; ci Baruh, fiul lui Nirie, te îndeamnă pe tine asupra noastră, ca să ne dai pe noi în mîinile haldeilor, să ne pedepsească și să ne ducă în Babilon”. Poporul n-a ascultat glasul Domnului cel grăit prin Ieremia și, luându-și femeile și copiii, l-au luat și pe Prorocul Ieremia fără voia sa. Asemenea au luat împreună cu dânsul și pe prorocul Baruh și s-au dus în Egipt, unde s-au sălășluit lângă o cetate ce se numea Tafnas. Acea cetate ținea de împărăția Egiptului, în care altă dată Sfântul Moise făcea minuni înaintea lui Faraon.
Acolo a petrecut Sfântul Ieremia prorocul patru ani, bucurându-se de mare cinste între egipteni pentru sfințenia sa și pentru facerile lui de bine ce le arăta; pentru că pe aspidele care îi pierdeau pe dînșii și pe niște fiare din apă, care se numeau crocodili, le-a omorât cu rugăciunea la locul sălașului lui Faraon, unde și-a dat obștescul sfârșit și unde a și fost îngropat. Sfârșitul lui a fost mucenicesc. Căci, după ce a prorocit că împăratul Babi- lonului are să vină asupra Egiptului și pe tot pământul să-l prade, ca să piardă și pe iudeii care se așezaseră acolo; atunci poporul e- vreiesc, mâniindu-se pe Sfântul Ieremia, l-au omorât cu pietre.
În același an, după sfârșitul lui, a venit împăratul Babilonului cu multă putere asupra Egiptului și a ucis pe împărat; iar tot neamul iudeilor care venise în Egipt a pierit, după cum prorocise Sfântul Ieremia. Însă cinstitele lui moaște, după mulți ani, au fost aduse cu mare cinste de către Alexandru, împăratul Macedoniei, în cetatea Alexandriei, zidită întru numele său. Și le-a pus la un loc ce se numea Tetrafel, care era cinstit foarte mult de alexandrini, pentru moaștele lui cele prorocești.
Sfântul Ieremia a mai prorocit și despre patimile Domnului și Mântuitorului nostru Hristos, zicând astfel: Veniți și să băgăm lemn în pâinea lui și să-l pierdem pe el din pământul celor vii și numele lui să nu se mai pomenească. Iar când viețuia în Egipt, a prorocit despre sfărâmarea idolilor și despre venirea în Egipt a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, zicând către popii egipteni: „Se cade ca toți idolii să cadă și tot ce este făcut de mâini să se sfărîme, întru acea vreme, când va veni aici o maică Fecioară cu un Prunc născut în peșteră și pus în iesle”.
De la acea prorocie a lui Ieremia, a rămas în obiceiul egiptenilor de a închipui o fecioară, odihnindu-se în pat; iar aproape de dânsa, un prunc înfășat în scutece și culcat în iesle și ei se închinau acelui chip. Împăratul Ptolomeu, întrebând odată pe popii egipteni, pentru ce fac aceasta, ei au răspuns: „Această taină este a celor mai de demult părinți ai noștri, pe care a vestit-o înainte un sfânt proroc, și acum așteptăm sfârșitul acestei prorocii și împlinirea tainei”.
După ce au trecut mulți ani de la sfârșitul prorocului Ieremia, Iuda Macabeul l-a văzut împreună cu arhiereul Onia, arătându-i-se lui în vedenie, despre care se scrie așa: „S-a arătat lui Macabeu o vedenie într-acest fel: «Onia, fiind arhiereu, bărbat bun și îmbunătățit, cucernic la vedere, blând la obicei și la vorbă bine încuviințat, deprinzându-se din copilărie spre toată bunătatea; își ridica mâinile și se ruga pentru poporul iudeilor. După aceea, i s-a arătat alt bărbat, cu căruntețe și cu o slavă minunată și înconjurat cu cinste și cu mare cuviință». Și, răspunzând Onia, a zis: «Acesta este Ieremia, prorocul lui Dumnezeu și iubitorul de frați, care mult se roagă pentru popor și pentru sfânta cetate. Și, întinzându-și Ieremia mâna dreaptă, a dat lui Iuda Macabeul o sabie de aur, grăindu-i acestea: primește această sfântă sabie ca dar de la Dumnezeu, cu care vei sfărâma pe vrăjmași»”.
Din această vedenie, se vede destul de lămurit, cum că sfinții plăcuți lui Dumnezeu, după sfârșitul lor, se roagă lui Dumnezeu pentru noi și ne ajută nouă, precum a ajutat Sfântul Ieremia lui Iuda Macabeul asupra potrivnicilor, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute și nouă, asupra văzuților și nevăzuților vrăjmași, cu darul și cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, în veci.
Ultimatumurile guvernelor sovietic și ucrainean adresate guvernului român, prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina (1 mai 1919)
La 1 mai 1919 guvernele bolşevice al Republicii Sovietice Federale Socialiste Ruse (R.S.F.S. Rusă) şi Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene (R.S.S. Ucraineană) au transmis un ultimatum României, cerîndu-i evacuarea Basarbiei şi Bucovinei în 48 de ore.
România a fost învinuită că nu şi-a retras armata din Republica Democratică Moldovenească conform Acordului din 20 februarie 1918, stil vechi (5 martie 1918, stil nou), că “a devenit unul dintre focarele contrarevoluţionare ruse“, că vrea “să răstoarne puterea sovietică din Ungaria“.
Nota impunea “Evacuarea imediată a trupelor române, a funcţionarilor şi agenţilor din întreaga Basarabie” în timp de 48 ore, “în caz contrar, ele (n.r.RSFS Rusă şi RSS Ucraineană) vor considera că dispun de întreaga libertate de acţiune faţă de România“.
Nota ultimativă din 1 mai 1919 a fost înmînată României în contextul revoltelor provocate de bolşevicii ruşi şi ucraineni în Basarabia pentru a motiva intervenţia Armatei Roşii şi Conferinţei de pace de la Paris, care recomanda recunoaşterea unirii deja înfăptuite. La 2 mai 1919 R.S.S. Ucrainiană dubla ultimatumul R.S.F.S. Ruse.
Trebuie menţionat că la acea perioadă puterea sovietică în Rusia nu era recunoscută de marile puteri dar Notele nu aveau un caracter juridic.
Cum era şi firesc, România respinge ultimatumul şi luptă cu bolşevicii ruşi pe Nistru, aducînd tot mai multe trupe din interior, chiar de pe frontul de vest, divizia 6 şi 7 infanterie, continuînd recrutările pentru apărarea României Mari, deoarece pericolele erau multe şi aliaţii României nesiguri.
Obiectivele sovietice erau clare, aşa cum au apărut şi în schimbul de telegrame între Lenin şi Bela Kuhn, de a invada Basarabia şi de a înfrînge în Galiţia trupele ucrainene petliuriste, pentru a face joncţiunea cu bolşevicii unguri, ameninţînd România şi dinspre nord.
La 25 mai 1919 guvernele R.S.F.S. Ruse şi R.S.S. Ucrainene au transmis guvernului României o declaraţie, în care se spunea “din momentul desfiinţării frontului rus din România, guvernul Român a pus mînă pe un imens patrimoniu militar, feroviar şi al Crucii Roşii, în final – guvernul Rusiei şi Ucrainei îşi declină orice răspundere pentru soarta valorilor aduse pe timpul guvernului ţarist din Rusia.”
Declaraţia vine în urma eşecului militar din Basarabia şi Bucovina. Guvernul de la Moscova sugera ideea că ar refuza la pretenţiile sale teritoriale în schimpul unei recompesări economice. Problema tezaurului României evacuat pe timpul ţariştilor în Rusia a fost pusă în relaţie directă cu cea a Basarabiei.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1968).
foto preluat de pe „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 100/1968
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; ro.wikipedia.org; youtube.com
În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești. Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
Istoric
Reducerea normei orare zilnice de lucru stă la originea semnificației zilei de 1 mai, de sărbătoare internațională a lucrătorilor. În anul 1872, circa 100 de mii de lucrători din New York, majoritatea din industria construcțiilor, au demonstrat, cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
Data de 1 mai apare, pentru prima dată, în legătură cu întrunirea, din anul 1886, a Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii). George Edmonston, fondatorul Uniunii Dulgherilor și Tâmplarilor a inițiat introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă de la, și după 1 mai 1886”, sugerându-se organizațiilor muncitorești respectarea acesteia.
La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mers 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
Dar, ziua de 1 mai a devenit cunoscută pe întreg mapamondul în urma unor incidente violente, care au avut loc trei zile mai târziu, în Piața Haymarket din Chicago. Numărul greviștilor se ridicase la peste 65.000. În timpul unei demonstrații, o coloană de muncitori a plecat să se alăture unui protest al angajaților de la întreprinderea de prelucrare a lemnului „McCormick”. Poliția a intervenit, 4 protestatari au fost împușcați și mulți alții au fost răniți.
În seara aceleași zile, a fost organizată o nouă demonstrație în Piața Haymarket. Din mulțime, o bombă a fost aruncată spre coloana de polițiști. Au fost răniți 66 de polițiști, dintre care 7 au decedat ulterior. Poliția a ripostat cu focuri de armă, rănind două sute de oameni, din care câțiva mortal. În urma acestor evenimente, 8 lideri anarhiști, care aparțineau unei mișcări muncitorești promotoare a tacticilor militante, violente, au fost judecați. Muncitorii din Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franța și Spania au adunat fonduri pentru plata apărării. În urma procesului, 7 dintre aceștia au fost condamnați la moarte (doi având ulterior pedeapsa comutată la închisoare pe viață) și unul la 15 ani închisoare. Șapte ani mai târziu, o nouă investigație i-a găsit nevinovați pe cei 8.
Piaţa Haymarket, 3/4 mai 1886. Gravură din 1886 care a fost cea mai frecvent reprodusă imagine pentru afacerea Haymarket. Ea este incorectă însă deoarece prezintă simultan pe Fielden ţinând o cuvântare, bomba explodând, şi violenţele izbucnind, toate aceste evenimente având loc la momente diferite de timp – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
1 mai 1891 – Tulburările de la Clichy – foto: ro.wikipedia.org
Marş de 1 Mai în Suedia, 1899 – foto: ro.wikipedia.org
Eveniment anual
În anul 1888, la întrunirea Federației Americane a Muncii s-a stabilit ca ziua de 1 mai 1890 să fie data pentru susținerea, prin manifestații și greve, a zilei de muncă de 8 ore. Dar, în anul 1889, social–democrații afiliați la așa–numita Internațională a ll–a, au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. La 1 mai 1890, au avut loc demonstrații în SUA, în majoritatea țărilor europene, în Chile, Peru și Cuba. După aceasta, 1 mai a devenit un eveniment anual. Până în 1904, Internaționala a ll-a a chemat toți sindicaliștii și socialiștii să demonstreze energic, pentru „stabilirea prin lege a zilei de muncă de 8 ore, cererile de clasă ale proletariatului și pentru pace universală”.
La scurt timp, Federația Americană a Muncii s-a dezis cu totul de 1 mai, celebrând în schimb Labor Day („Ziua Muncii”), anual, în prima zi de luni a lui septembrie. Pe 28 iunie 1894, Congresul SUA a adoptat un act confirmând această dată ca sărbătoare legală. Această decizie a fost luată pentru a repara ofensa adusă greviștilor de la Sindicatul American al Căilor Ferate și al căror protest fusese înăbușit prin trimiterea de trupe. Ziua Muncii în SUA este asimilată grătarelor, autostrăzilor aglomerate și ca ultimul lung week-end al verii.
Instrumentare politică
1 mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții. Ziua de 1 mai, fusese transformată într-o sărbătoare a comunității naționale germane, promițându-se construirea unui socialism național, în centrul căruia nu se mai aflau muncitorii, ci arianul considerat un prototip al celor ce muncesc. Un discurs rostit de Hitler la 1 mai 1933 este edificator în acest sens: Certurile și neînțelegerile simbolizate de lupta de clasă se transformă acum într-un simbol al unității și înălțării națiunii. Ziua de 1 mai a fost transformată de către naziști într-o sărbătoare propagandistică. Serbările câmpenești, chioșcurile cu bere și spectacolele nu lipseau, dar sindicatele fuseseră interzise. Organizațiile muncitorești au fost înlocuite cu directive de la partidul unic. Peste timp, grupări radicale folosesc retorica nazistă, participând la proteste violente având ca pretext ziua de 1 mai (de exemplu, în Germania).
În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, ziua de 1 mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.
În Germania, 1 mai este zi liberă. Se poartă la butonieră o panglică roșie, în amintirea lui 1 mai 1890, când, în pofida interdicției manifestațiilor de către Sozialistengesetz, militanții Internaționalei au convenit să se întâlnească în parcuri purtând o astfel de panglică. Intrată în uitare în Germania de Vest, ea a fost mare sărbătoare în Republica Democrată Germană.
În România această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mișcarea socialistă în 1890. De atunci și până la instaurarea regimului comunist, atât sub Carol I sau regele Ferdinand, Ziua Muncii a fost marcată prin sărbători câmpenești și ieșiri la iarbă verde.
Ulterior, în perioada regimului comunist, 1 Mai s-a transformat într-o ocazie de preamărire a partidului comunist si a sefilor sai. Autoritățile organizau manifestații uriașe pe marile bulevarde, muncitorii și elevii, în ținute festive, erau încolonați și obligați să scandeze lozinci si sa aducă elogii regimului comunist, la defilări grandioase, cu pancarte uriașe ce afișau chipurile conducătorilor.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte din timpul demonstraţiei oamenilor muncii din Ploieşti, cu prilejul zilei de 1 mai. (1 mai 1968). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 106/1968
După 1990, importanţa propagandistică a acestei date a dispărut, iar românii se bucură de acest eveniment sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare sau la munte.
1 Mai în presa antebelică
Sărbătoarea internaţională de 1 Mai apare pentru prima dată în presa românească din secolul al 19-lea.
“În Englitera manifestaţia de 1 Maiu a avut loc în Dumineca următoare a acestei zile. Peste tot manifestaţiunea a avut un caracter foarte impozant. La Londra au luat parte la manifestaţie 60.000 de muncitori. La Hyde-Park, unde s’a ţinut întrunirea, 24 de tribune au fost rădicate de pe care 24 de oratori au vorbit în acelaşi timp. La un semnal convenit, resoluţiuni în favoarea zilei de 8 ceasuri au fost puse la vot şi aprobate prin uriaşe aclamaţiuni”, scria Adevărul în ediția din 1 mai 1893.
În 1919, același ziar titra pe prima pagină: “1 Maiu şi muncitorimea română”. “Anul acesta, muncitorimea serbează ziua de întâi Maiu, în împrejurări cu totul deosebite. Războiul mondial, revoluţiunea cea mare, cum i-a zis un scriitor socialist, s’a terminat şi la Paris, unde se zămisleşte pacea, lumea cea veche cu politica ei de echilibru între popoare e în luptă cu lumea cea nouă, care bate cu pumnii vânjoşi la poarta vieţei, lumea păcei de dreptate şi armonie între popoare (…)”, se spunea în articol.
Ziarul „Acţiunea”din data de miercuri, 30 aprilie 1941, oferea cititorilor în pagina 3 “informaţiuni” despre ziua de 1 Mai: “Preşedinţia Consiliului de miniştri aduce la cunoştinţă că în ziua de 1 Mai – Sărbătoarea Muncii – toate autorităţile publice vor fi închise”, “Mâine, joi, 1 mai 1941, halele şi pieţele Capitalei vor fi închise toată ziua în conformitate cu prevederile Legii pentru reglementarea repausului duminical. Primăria Capitalei invită populaţia să-şi facă aprovizionările din vreme”.
Din ediţia din 30 aprilie 1944 a aceluiași ziar, aflăm că, fiind război, românii au lucrat. Astfel, într-un articol dedicat “Sărbătorii Muncii” se spunea: “Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită anul acesta prin muncă. În toate întreprinderile, serviciul se va executa în orele de program obişnuite”.
… 1 Mai în presa comunistă
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1967). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 188/1967
Din ziarele tipărite în perioada comunistă se poate vedea rolul zilei de 1 Mai pentru propagandă.
Ziarul partidului comunist, Scînteia, în numărul său din 1 mai 1975, titra pe prima pagină :“Trăiască 1 Mai Ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!” şi publica un articol “Sub conducerea partidului, uniţi, încrezători, puternici”.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai, la Craiova. (1 mai 1967). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 184/1967
Același ziar, în numărul din 2 mai 1975, publica un material intitulat “Sărbătorirea Zilei de 1 Mai”, în care se spunea cum “manifestările care au avut loc ieri în întreaga ţară au evocat vibrant bogatele tradiţii revoluţionare de luptă, legăturile de solidaritate internaţionalistă ale clasei muncitoare şi Partidului Comunist Român, contribuţia României la zdrobirea fascismului, marile succese în construcţia socialistă, angajarea fermă a întregului popor pentru înfăptuirea Programului partidului”. Aceeași ediție prezenta “cuvîntul tovarăşului Nicolae Ceauşescu”, la masa “tovărăşească” oferită de Comitetul Central al Partidului Comunist Român.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai, la Constanţa. (1 mai 1967). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 185/1967
Peste ani, în 1989, Scînteia amintea ziua de 1 Mai încă din primele zile ale lunii aprilie, fiind publicate articole cu titluri precum “Oameni ai marilor performanţe”, “Rînduri, rînduri, muncitori”, “Faptele noastre de muncă – mândria noastră” sau “Măsura hărniciei muncitoreşti.”
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1968). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 98/1968
Peste două zile, publicaţia Scînteia deschide numărul cu titlul “Trăiască 1 Mai. Ziua muncii, ziua solidarităţii internaţionale a celor care muncesc!”. Putem afla că, de 1 Mai, în capitală, “zeci de mii de bucureşteni s-au îndreptat în prima zi de mai pentru a se bucura în tihnă de reînnoirea naturii, de frumuseţea exploziei vegetale”, “măiestrit dirijată de arta horticultorilor”. “Zeci de mii de bucureşteni s-au «revărsat» în pădurile din preajma oraşului (Pusnicul, Andronache, Băneasa etc.), spre bazele sportive ale pionierilor, uteciştilor, studenţilor sau cele ale diverselor cluburi de la Străuleşti, Băneasa, Tei, Bragadiru, Pantelimon etc.”.
1 Mai – Ziua Internațională a Muncii. Aspecte de la demonstraţia oamenilor muncii, cu ocazia zilei de 1 Mai în Bucureşti. (1 mai 1967). Sursa – „Fototeca online a comunismului românesc”, cota 189/1967
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată, dar oamenii se bucură de acest eveniment, sărbătorindu-l în aer liber, la iarbă verde, la mare ori la munte. În 2003, pentru prima oară în istoria postdecembristă, o confederație sindicală (Blocul Național Sindical) a încercat organizarea unei adunări populare, cu mici, bere și muzică, pentru a serba acestă zi. Criticile nu au lipsit, la fel nici acuzațiile de simpatie pro-comunistă, amintirea propagandei PCR fiind încă vie în conștiința populației.
un articol de Gabriel Ferugean exclusiv pentru Uniti Schimbam
Pentru că Blitzkriegul o fi fost o amintire dragă conducerii ANAF-ului, i-am vazut copiind atît metoda atacului-surpriza cît și uniformele mizerabile combinînd stilul milităros al Gestapo cu caschetele de tip sovietic. Din punct de vedere imagistic, asta i-a plasat aproape imediat în dizgrația publică.
Astăzi i-am regăsit folosind în stil original comunicarea prin rețele sociale prin propagarea unor mesaje din preistoria comunicării. Mai pe scurt, la fel ca în anii 90, ANAF-ul făcea un apel. Nici măcar nu am continuat să citesc. O instituție care face apeluri disperate, indiferent către cine, demonstrează că este o instituție condusă de personaje cu un nivel de inteligență și educație insuficient de mare pentru a putea să transmită un mesaj coerent și interesant. Un grup de oameni, pentru că mi-e greu să dau vina pe un singur om, care au ajuns în poziții de importanță deosebită în sistemul guvernamental și nu au habar de instrumentele de bază ale comunicării. Pe scurt, nu îi duce capul să înțeleagă că eșecul sau succesul unei instituții stă inclusiv în modul în care își comunică activitatea și se poziționează ca imagine în imaginarul colectiv. Iar pînă acum ANAF-ul a reușit performanța de a atrage fluierăturile tuturor, la propriu și la figurat. Mai întîi s-au năpustit ca disperații asupra comercianților, amendînd și închizînd magazine pentru motive subțirele. Am zis că o fi legea prea dură, că sînt și ei la început. Dar așa cum guvernul a avut grijă să îi echipeze de parcă pleacă la război cu inamicul, nu în control pentru a verifica respectarea legii, parcă era bine să încerce să înțeleagă un pic și cum funcționează economia. Adică dacă închizi toți comercianții o lună de zile e posibil ca funcționarii publici, inclusiv geniile conducătoare din spatele ANAF-ului, să nu mai apuce să își ia salariile. Mă rog, să zicem că puteam înțelege: treabă nouă, guvern pesedist – adică plin de îngîmfați incompetenți – nu putea fi altfel ANAF-ul.
agenti ANAF – foto – clubopel.com
Ceea ce mă deranjează este că acum au început cu cerșitul pe Facebook. Doar că în loc să ceară like, ei “fac un apel”. Păi, măi băieți, voi așa credeți că funcționează? Facem apel la dreptate, la adevăr, la drepturile omului? Atunci să fac și eu un apel-două! Fac un apel la inteligență! Fac un apel ca ANAF să conducă o campanie de informare, prin care omul să înțeleagă mai bine de ce funcționarul public îl tratează ca pe un potențial infractor/contravenient și se repede să îi controleze afacerea de parcă el a furat milioanele cu care și-au făcut pesediștii vile încă de pe vremea lui moș iliescu, năstase-cîțiva-ani-de-pușcărie și mitrea-pușcăriaș-și-el. Fac un apel ca ANAF-ul să comunice de ce trebuie ca angajații lui să umble echipați ca o armată de ocupație. Da, știu, legea precizează că trebuie să umble în uniformă, dar dacă cineva prin ANAF-ul ăla ar avea ceva cap, ar realiza că efectul este tocmai contrar așteptărilor și ar apela la portița din finalul articolului de lege care precizează că, în anumite condiții, pot îmbrăca ținută civilă. Fac un apel să renunțați la comunicarea propagandistică și să comunicați modern, civilizat, luînd în calcul nu numai ideile instituționale (puține și proaste, din păcate) ci și ceea ce vă tot comunică publicul care vă mai plătește și salariile.
Dar de ce am avea nevoie de normalitate? De ce ar fi nevoie de o instituție care să acționeze transparent, corect, în folosul cetățeanului, al contribuabililor și al companiilor și nu în folosul unei mafii politice incompetente în serviciul public, care își promovează insistent toți incapabilii și ideile anacronice despre serviciul public și despre mediul de afaceri, cu o logica la nivelul anilor 90, cînd românii erau proaspăt ieșiți din bezna și incultura comunistă? De ce să avem instituții care pornesc de la premisa că greșelile pot fi unele nevinovate și care să urmărească aplicarea sistematică a legii și crearea unei relații durabile și cinstite între companii și funcționarii statului cînd putem avea o teroare publică exhibată cu nerușinare chiar în zilele de vacanță ale contribuabililor. Că dacă nu se distrează la vederea chiloților vreunui parașute media, măcar să se enerveze cînd își pune ANAF-ul poalele în cap și vrea să facă ordine în lume. Uneori mă tem că ăștia i-ar cere bonul fiscal și lui putin, dacă l-ar vedea în aeroport că își cumpără țigări din duty-free.
Maşinile ANAF au invadat Autostrada Soarelui – foto – libertatea.ro
Acestea fiind zise, trebuie să adaug doar că o campanie inteligentă de comunicare prin care ANAF să își explice prezența, metodele, logica acțiunilor și dorința de a lucra în folosul cetățeanului și al interesului public ar fi ușurat foarte mult activitatea instituției. În loc de asta, conducerea și-a dovedit din plin incompetența acționînd fără transparență, comunicînd extrem de prost și învinovățind pe toată lumea, fără să realizeze penibilul mesajelor transmise, din epoca de (capete de) piatră a comunicării. Pentru că atunci cînd unui prost îi dai o bîtă în mînă, se va repezi să spargă tot ce îi iese în cale. Unul deștept ar fi preferat să vorbească puțin și cu victimele, poate nu trebuia să le bată chiar pe toate!
De câţi agenţi ANAF este nevoie să controlezi o şaormerie
De Ziua Internațională a Muncii Miliția Spirituală a organizat un performance sub sloganul: ”Nu vrem mici, ci drepturi pentru angajații umiliți!”.
Protestul a avut o dublă semnificație: aceea de a reaminti actualei guvernări faptul că nu și-a respectat promisiunea de a revizui Codul Muncii și aceea de a comemora victimele protestelor din Chicago din 1886, acele proteste care au dus ulterior la consacrarea zilei de 1 mai ca zi internațională a muncii.
Noi, cei care am decis să celebrăm ziua de 1 mai în acest mod, am fost brutalizați de forțele de ordine – deși protestul nostru a fost unul foarte pașnic – privați de libertate și amendați.
Justificarea: în 2011 au intrat în vigoare modificările operate de guvernul Boc la Codul Muncii în urma consultărilor exclusive cu una dintre cele mai importante organizații patronale din România – Consiliul Investitorilor Străini. „Ajustarea” principalului act normativ din domeniul legislației muncii a fost realizată fără a avea acordul partenerilor sociali (sindicatele) și în mod unilateral, în defavoarea angajaților. Prevederile introduse atunci, precum și Legea Dialogului Social (322/2011) restrângeau dreptul la grevă și descurajau recurgerea la acest drept prin sistarea drepturilor angajaților pe perioada grevei, creau obstacole în calea asocierii sindicale, diminuau rolul salariaților în negocierea contractului colectiv de muncă și creau o instabilitate ce avea să devină cronică a salariaților la locul de muncă sub pretextul necesității „flexibilizării”. Mai mult, prin aceste legi, „dialogul social” a devenit o practică formală și lipsită de conținut, un simulacru de implicare a salariaților în deciziile care îi afectează în mod direct.
La acea vreme, principalul partid aflat la guvernare (PD-L) și-a motivat politica prin faptul că modificările vor crea noi locuri de muncă și vor diminua rata șomajului. Tot atunci, „flexibilizarea pieței muncii” a fost combătută furibund de către principalul adversar politic (PSD) al guvernului de dreapta condus de Emil Boc, care a promis că odată ajuns la guvernare va anula toate reglementările adoptate la presiunea CIS.
Patru ani mai târziu, constatăm următoarele:
- Așa-zisele efecte benefice ale „flexibilizării” (crearea de locuri de muncă, scăderea șomajului, creșterea economică) întârzie să apară, această politică fiind un eșec vizibil la nivelul întregii Uniuni Europene;
- raporturile dintre patroni și angajați îi lasă pe cei din urmă la cheremul primilor, spectrul disponibilizării fiind de natură să omoare în fașă orice tentativă de a revendica un drept;
- guvernul PSD nu numai că nu revine asupra unor prevederi ale căror rezultate dovedite sunt o din ce în ce mai mare precaritate a salariaților, scăderea nivelului de trai și creșterea decalajelor sociale, ci chiar continuă seria de politici neoliberale care consolidează această stare de fapt. Recentele propuneri de modificare a Codului Fiscal nu fac decât să ofere pe tavă noi privilegii celor care le au deja, sub pretextul favorizării mediului investițional și al „relansării economiei”.
Ziua de 1 Mai nu mai are, la noi, nicio legătură cu semnificația ei originară – obținerea unor drepturi salariale prin luptă și protest. Astăzi, 1 mai e o celebrare a grătarelor și a ieșitului la iarbă verde și subiect de știri despre câți mici s-au consumat și cât de aglomerat e litoralul românesc. ”MINIVACANŢA DE 1 MAI: Turiştii, atraşi cu bucate tradiţionale şi cu un festival roman pentru a petrece în Alba” – titrează Mediafax. “Cui pe cui se scoate”. Miile de turiști din Vama Veche au luat-o iar de la capăt cu petrecerile – Pro TV. Sau ”Vrei să mănânci cei mai buni mici de 1 Mai ? – tot Pro TV. ”În mini-vacanţa de 1 mai, România are liber la distracţie.” – Antena 1. Cuvintele cheie ale zilei, așa cum este reflectată aceasta în media mainstream, sunt: mici-grătare-petrecere-distracție-mahmureală.
Pentru noi cuvintele cheie ale zilei sunt: comemorare-memorie-drepturile angajaților-respect-demnitate-implicare-cetățenie activă.
Iată de ce am ales să sărbătorim ziua de 1 mai printr-o apariție insolită pe un petec de iarbă din fața Palatului Victoria – un spațiu PUBLIC unde cetățeanul are dreptul să zăbovească pașnic fără să fie agresat de forțele de ordine. Intervenția jandarmilor a fost pe cât de disproporționată pe atât de nejustificată și nu a respectat procedura legală. Din acest motiv, membri ai asociației implicați în acest performance vor depune plângeri penale împotriva abuzurilor Jandarmeriei Române.
În contextul politicilor constante de abrutizare a salariatului și de reducere a acestuia la o masă de manevră amorfă a unei clase politice și a unor grupuri economice care au distrus economia națională, au jefuit resursele țării și i-au transformat pe muncitori într-o categorie socială atomizată, alienată și săracă, mesajul nostru este următorul: pentru drepturile de care ne bucurăm azi milioane de oameni au luptat de-a lungul istoriei. Unii au plătit cu viața. Le datorăm recunoștință. Și nu trebuie să uităm niciodată că putem pierde drepturile câștigate cu atâta efort. Și că orice drept este însoțit de o obligație. Noi credem în cetățenie activă și în puterea vocii cetățeanului și vă îndemnăm să luptați pentru drepturile voastre. Și ale celor ce vor veni după voi.
Un grup de tineri activiştii, membri ai ONG-ului Miliţia Spirituală, au fost ridicaţi vineri de lângă Guvern de forţele de ordine şi duşi cu duba la secţia 1. Tinerii, care participau la o acţiune civică de 1 Mai împotriva nerespectării promisiunilor actualei guvernări de a modifica Codul Muncii au fost literalmente luaţi pe sus de jandarmi, unii dintre ei cu tot cu şezlongurile pe care şi le instalaseră pe spaţiul public de lângă Palatul Victoria.
“Protest de 1 mai împotriva nerespectării promisiunilor actualei guvernări de a modifica Codul Muncii. Un performance artistic marca Miliţia Spirituală sub sloganul: ”Nu vrem mici, ci drepturi pentru angajaţii umiliţi!”.
Activiştii care au ales să celebreze ziua de 1 mai reamintind actualei guvernări că nu şi-a respectat promisiunea de a modifica Codul Muncii şi comemorând victimele protestelor din Chicago din 1886 au fost brutalizaţi de forţele de ordine, deşi protestul lor a fost unul foarte paşnic, duşi cu duba la secţia 1 şi amendaţi.”, se arată pe pagina de Facebook Protest de 1 mai #miciversusdrepturileangajaţilor
“Astăzi am preferat acţiunea civică micului de pe litoral. Un performance menit să atragă atenţia asupra nerespectării promisiunilor premierului Ponta de a modifica Codul Muncii în favoarea angajaţilor odată ajuns la guvernare. Jandarmeria a acţionat abuziv, lipsindu-ne de libertate, deşi toţi colegii mei au insistat să fie legitimaţi la faţa locului. Mai mult, n-au respectat nici măcar propriile proceduri de intervenţie, după niciun minut de la intinderea pe rogojină au intervenit brutal.” semnalează pe Facebook organizatorul acţiunii, Mihail Bumbeş, preşedinte al ONG-ului Miliţia Spirituală.
Bumbeş, unul dintre cei şapte activişti ridicaţi pe sus de forţele de ordine a declarat pentru Epoch Times că a fost amendat de poliţie cu suma de 1000 de RON în timp ce colegii săi au primit avertisment. O altă persoană din grup a primit o amendă de circulaţie.
Preşedintele organizaţiei Miliţia Spirituală mai declară că va contesta amenda şi se va consulta cu un avocat în vederea depunerii unei plângeri penale împotriva jandarmilor, având în vedere brutalitatea cu care aceştia au intervenit, privându-i de libertate.
Ce este cel mai îngrijorător însă, este faptul că forţele de ordine ştiau de venire lor, deşi tinerii nu-şi anunţaseră intenţia de a se strânge la Guvern pe reţele de socializare şi nici nu discutaseră între ei prin telefon, a adăugat Mihail Bumbeş, precizând că cei ce i-au ridicat le-au confirmat că aveau informaţii despre eveniment.
“Ce-i drept, nu ne-am închis telefoanele când am discutat.”, a mai declarat o protestatară.
Ministrul elen de finanțe, Yanis Varoufakis, a participat vineri la manifestațiile organizate la apelul sindicatelor la Atena pentru a celebra ziua de 1 Mai, care au reunit mii de persoane, potrivit AFP.
Controversatul și foarte mediatizatul ministru al guvernului radical al stângii Syriza a sosit la amiază în piața Klafthmonos, în apropiere de centrul Atenei, unde sindicatele Confederația generală a muncitorilor (GSEE) și Adedy au organizat manifestații ce au reunit aproape 2.500 de persoane, conform unei surse polițienești.
Însoțit de trei miniștri ai guvernului stângii radicale al lui Alexis Tsipras, Yanis Varoufakis a salutat manifestanții înainte de a părăsi locul la începutul marșului spre piața apropiată Syntagma, de lângă parlament.
Yanis Varoufakis este în centrul atenției opiniei publice, fiind făcut responsabil de unii dintre omologii săi din zona euro pentru tergiversarea negocierilor între guvernul grec și creditorii țării, UE și FMI.
Aceste discuții întârzie să se finalizeze asupra unui acord cu privire la reformele pe care Grecia ar trebui să le adopte pentru a se asigura de continuarea venirii împrumuturilor internaționale, vitale pentru țara lipsită de fonduri.
În afară de defilarea sindicatelor, alte două adunări separate au avut loc vineri la Atena: cea a Frontului luptei muncitorilor (Pame), mișcare apropiată Partidului comunist KKE, reunind 7.000 de persoane în piața Syntagma, potrivit poliției, și o a treia — a grupurilor de stânga—reunind 1.500 de persoane.
“Niciun sacrificiu pentru datorie și pentru euro”, era scris pe o pancartă la Atena.
Sute de manifestanți ai Pame agitau drapele roșii, în timp ce unii manifestanți ai sindicatelor țineau în mână o garoafă roșie.
“1 Mai e ziua luptei și a onoarei: lupta sindicatelor continuă pentru revenirea salariului minim la nivelul de dinaintea crizei, pentru convenții colective, pentru apărarea drepturilor securității sociale și a locurilor de muncă”, se putea citi pe afișul central al GSEE.
Centrul Atenei era blocat circulației și forțe antitero erau prezente pe străzi.
La Salonic, al doilea oraș al țării, aproape 4.000 de persoane au manifestat, cea mai mare adunare fiind cea a Pame, conform poliției.
