Articole

Ioan Căianu (1629 – 1687)

„Fratele şi părintele Ioan Căianu la vârsta de 44 de ani”

foto si articol preluate de pe: ro.wikipedia.org

 

Ioan Căianu

Ioan Căianui (în maghiară Kájoni János, latinizat Ioannes Caioni) (n. 8 martie 1629, Căianu Mic, județul Bistrița-Năsăud – d. 25 aprilie 1687, Lăzarea, județul Harghita) a fost un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor de anvergură renascentistă în plină epocă a Barocului  și precursor al iluminismului.

Ioan Căianu (în maghiară Kájoni János, latinizat Ioannes Caioni) (n. 8 martie 1629, Căianu Mic - d. 25 aprilie 1687, Lăzarea) a fost un călugăr franciscan din Transilvania, primul autor român de muzică cultă, constructor și reparator de orgi, culegător de folclor, gânditor renascentist și precursor al iluminismului - in imagine, „Fratele şi părintele Ioan Căianu la vârsta de 44 de ani” - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

„Fratele şi părintele Ioan Căianu la vârsta de 44 de ani” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Originea și numele

În legătură cu originea sa, Ion Caioni însuși notează: „Natus valachus sum” („M-am născut român”).

Este primul autor atestat de muzică cultă din Transilvania, în condițiile în care până relativ recentt a fost considerat doar culegător de muzică.

Caioni a avut o contribuție însemnată (dar nu unică) la întocmirea codicelui care îi poartă numele, Codex Caioni.

În privința variantelor numelui său, în epocă s-a folosit grafia cu inițiala „K”, astfel: Joannes Kajoni.

În timp ce versiunea latinizată este cea mai răspândită astăzi între cercetătorii străini (Caioni), în România și Ungaria se folosesc îndeosebi variantele reconstituite la nivelul limbii actuale (neconfirmate în epocă): Ioan Caioni și Kájoni János.

 

Viața și activitatea

S-a născut în Căianu Mic din comitatul Solnoc-Dăbâca (devenit mai târziu județul Someș, astăzi județul Bistrița-Năsăud).

A copilărit în Cluj și la Șumuleu Ciuc.

Era de origine nobilă: mătușa lui, Judit, era soția lui István Rácz, căpitanul garnizoanei de Ciuc.

Și-a început studiile la iezuiții din Cluj, continuându-le la franciscanii din Șumuleu Ciuc.

Va fi adus la mănăstirea de aici de mătușa sa.

În anul 1647 a depus jurământul monahal.

Pentru a-și continua studiile, Caioni pleacă la Târnavia sau Sâmbăta Mare, azi în Slovacia, unde se axează pe științe muzicale.

În 1655 a fost sfințit preot.

A locuit la Călugăreni / Michaza (azi în județul Mureș) și Lăzarea (azi în județul Harghita).

Ioan Caioni a murit în data de 25 aprilie 1687, în localitatea Lăzarea, (în județul Harghita) .

A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii franciscane, într-o groapă neînsemnată, conform dorinței sale.

 

Tipografia din Șumuleu Ciuc

În 1675 Caioni a fondat o tipografie la Șumuleu Ciuc, unde și-a tipărit propriile publicații, precum și manualele școlare necesare pentru școala franciscanilor din Șumuleu Ciuc.

Motivele fondării tipografiei sunt descrise în Cantionale catolicum (lucrarea aflată astăzi la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, din Cluj), astfel:

„Am vrut să-mi slujesc draga mea țară și să dau posibilitate cu munca mea să se aducă laude necontenite lui Dumnezeu și din partea altora.”
—Ioan Caioni – “Cantionale Catolicum

Lucrarea s-a bucurat de apreciere mare, așa încât a fost retipărită de trei ori (în 1719, 1805 și 1806).

Tipografia fondată de Caioni s-a dovedit a fi avut mare însemnătate pentru catolicii din Ținutul Secuiesc și Moldova.

Prima carte tipărită aici a fost „Cantionale catholicum” (1676).

După trei ani, se primește aprobarea pentru tipărirea manualelor școlare.

Un preot de rang înalt din Polonia va lăuda manualele tipărite sub îndrumarea lui Caioni.

Mai târziu, în timpul Revoluției din 1848 s-a tipărit tot aici „Hadi lap” („Foaia oștirii”) și un număr de proclamații revoluționare (exemplare ale acestora pot fi văzute la muzeul amintit din Cluj).

 

Lucrări

Codex Caioni

Caioni a primit în 1652 o culegere realizată de profesorul său, Mátyás Seregély (adică, Matei din Șerdei), ca premiu pentru buna învățătură.

Caioni o primește sub formă incompletă și va prelua sarcina adăugirii ei, activitate pe care o continuă până în 1671, la Lăzarea.

Codex Caioni cuprinde 346 de piese foarte variate, reflectând pe deplin interesele muzicale ale epocii (îndeosebi pe cele ale lumii orășenești).

Pe lângă câteva dansuri transilvane (de interes pentru folcloriștii de mai târziu) și un număr mic de bucăți compuse de Caioni însuși, marea majoritate a pieselor notate în codice aparțin unor compozitori vestici de madrigale, motete, arii, dar și de piese instrumentale.

Ansamblul muzical XVIII-21 Le Baroque Nomade, condus de Jean-Christophe Frisch, a editat în 2008 un CD Codex Caioni (Arion), interpretând o selecție de opere compilate în codex.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Alte lucrări

- Cantus Catolici (1676) – colecție de cântece bisericești

- Organo Missale – litanii, slujbe, antifonii și alte cântece bisericești

- Sacri Concentus – colecție de cântece bisericești scrise de diferite autori, în special de Lodovico Viadana

- Himnarium – o colecție poezii religioase în limba latină și maghiară

- Herbariu Maghiar – anexă la Ortus Sanitatis Venetiis (1511), o carte de botanică în limba latină. Sunt descrise efectele curative ale unor plante medicinale.

- ABC-ul secuilor de odinioară – scrisul secuiesc (s-a pierdut)

- Istoria Custodiei – glose temporane

- Casă aurie – carte de rugăciuni și cântece pentru enoriași

- Hortulus Devotionis (1669) – carte de rugăciuni scrisă de Caioni însuși

Acestora li se alătură manuscrise liturgice, predicații, adnotații ș.a.

Calendar Ortodox 8 martie 2024

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Calendar Ortodox 8 martie 2024
Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei

Sfântul Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei – Provenea dintr-o familie bogată. Părinţii săi l-au trimis la Constantinopol pentru a studia, aici împrietenindu-se cu Tarasie, secretarul împărătesei Irina (780-802) şi cu Mihail, viitorul episcop al Sinadelor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Sinaxar 8 Martie

În această lună, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Teofilact Mărturisitorul, episcopul Nicomidiei.

Fericitul Teofilact se trăgea de fel din părţile Răsăritului. Şi petrecându-şi viaţa cu bine încă de copil, mai târziu, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a plecat de acolo şi a venit la Constantinopol.

Aici, el s-a împrietenit, cu timpul, cu cel ce se găsea mai mare peste slujitorii de taină ai palatului împărătesc, şi a fost primit şi el în slujba lor. Iar acesta era Tarasie, marea podoabă a Ortodoxiei.

Când Tarasie, cu voia lui Dumnezeu, a fost ales în scaunul de la Constantinopol, după ce Pavel Cipriotul s-a retras din scaun de bunăvoie, atunci a fost întocmai ca şi cum lumina ar fi fost pusă cu adevărat în sfeşnic.

Minunatul arhiereu a zidit îndată o mănăstire, lângă intrarea în Marea Neagră şi printre alte fapte pe care le-a mai făcut a tuns în monahism şi pe cuviosul Teofilact şi pe Mihail, care mai înainte fuseseră mireni şi care împodobiseră lumea în care trăiseră până atunci, atât cu fapta cât şi cu cuvântul.

Mai târziu arhiereul văzând virtutea plină de strălucire a celor doi bărbaţi şi propăşirea lor continuă în Hristos, a trimis după ei şi i-a aşezat îndată în casa de rugăciuni pe care o zidise.

Dar nu a trecut multă vreme şi Mihail a fost făcut episcop în Sinada, iar cinstitul Teofilact în Nicomidia.

Cât de multe au fost faptele bune pe care le-a săvârşit cuviosul Teofilact o arată lucrurile înseşi: sfintele biserici clădite de dânsul, spitalele, ajutorarea văduvelor şi a orfanilor şi nemăsurata lui milostenie.

Căci atât de dedat slujirii semenilor lui era acest mare următor al lui Dumnezeu încât umplând câte un vas cu apă călduţă spăla şi ştergea cu însăşi mâinile sale pe betegi, pe şchiopi şi pe cei cu mădularele rănite.

Când marele Tarasie a părăsit viaţa aceasta, după ce a strălucit nouăsprezece ani în arhierie a urmat pe scaunul patriarhal Nichofor cel preaînţelept.

Atunci s-a întâmplat ceva deosebit de urât: Leon cel urâtor de Hristos, punând mâna pe sceptrul împărăţiei, a pornit de îndată, ticălosul, la nimicirea sfintelor icoane.

Şi lucrul acesta dându-se pe faţă, marele Nichifor, trimiţând după cei mai de seamă dintre arhierei şi luând cu sine pe Emilian al Cizicului, pe Eftimie al Sardelor, pe Iosif al Tesalonicului, pe Eudoxie al Amoreii, pe Mihail al Sinadelor şi împreună cu alţii şi pe fericitul Teofilact, a venit împreună cu el la nelegiuitul şi apostatul împărat, punându-i înainte multe leacuri de vindecare din dumnezeieştile Scripturi.

Dar acela, întocmai ca o aspidă ce-şi astupă urechile, nu a voit să înţeleagă cele grăite de ei; ci, nesocotind toate acesta, susţinea cu dârzenie credinţele lui deşarte de mai înainte.

Ceilalţi arhierei văzând aceasta, au tăcut. Numai fericitul Teofilact, îndreptându-şi cuvântul către împărat, i-a zis: ştiu că dispreţuieşti bunătatea şi îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu.

Dar va veni asupra ta, fără de veste, cumplită nenorocire şi distrugere întocmai ca furtuna şi nu vei avea pe nimeni care să te scape. Auzind acestea împăratul s-a umplut de mânie şi a poruncit ca toţi să fie alungaţi în surghiun: dumnezeiescul Nichifor în insula Tasos; fericitul Mihail al Sinadelor în Eudochia şi ceilalţi în alte părţi.

Iar pentru de trei ori fericitul Teofilact a poruncit să fie trimis în surghiun în Strovilon (care este o cetate de apărare în garnizoana chiverioţilor şi se găseşte lângă mare).

În aceasta petrecând acest fericit mărturisitor timp de treizeci de ani şi răbdând cu stăruinţă toate suferinţele în acest pământ străin, s-a mutat către Domnul.

Iar după câtva vreme încetând erezia şi Ortodoxia strălucind din nou, în timpul binecredincioasei împărătese Teodora şi al preasfinţitului patriarh Metodie, cinstitele moaşte ale preacuviosului părintelui nostru Teofilact au fost aduse din surghiun şi au fost aşezate în Nicomidia, în biserica cea zidită de dânsul.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Pavel Mărturisitorul, cel din Plusaida.

Acest sfânt a trăit pe vremea împăraţilor luptători împotriva sfintelor icoane. Şi văzând pe cei ce se năpusteau fără de judecată împotriva Bisericii, răsturnând toată temelia cea dreaptă a aşezămintelor sfinte, ştergând toate chipurile sfintelor icoane şi nimicind toată bunăcuviinţa sfintelor biserici, îi împungea cu cuvintele dumnezeieşti, întocmai ca şi cu nişte săgeţi, înţelegând să pătimească orice fel de asupriri şi de surghiunuri pentru icoane.

Deci bine şi cu bărbăţie nevoindu-se, cu pace şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

 

Viața Cuviosului Pavel, episcop de Plusiada Bitiniei

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Pavel a trăit în perioada iconoclastă (sfârșitul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea) și a fost ales episcop al cetăţii Plusiada Bitiniei, numită înainte Kieros.

S-a remarcat printre neobosiții apărători, neînfricații paznici și neclintiții stâlpi ai Ortodoxiei.

Mulțimi de oameni ce aveau aceeași gândire dreaptă erau persecutați, surghiuniți, torturați, întemnițați și omorâți, iar altora li se tăiau nasul sau limba – jertfe sfinte ale martiriului pentru apărarea icoanelor.

Dar primejdia de a pătimi astfel de chinuri nu i-a oprit ardoarea evlavioasă a lui Pavel. Mergea astfel în diverse locuri și încuraja rezistența împotriva ordinelor împărătești.

Învăța creștinii că nu datorează nici un respect și nici o supunere față de patriarhii și episcopii iconoclaști și protesta împotriva nelegiuitei schimbări ce vroiau să o impună în Biserică.

Pentru purtarea sa a fost persecutat, întemnițat și exilat. Dar cuviosul a rămas de neclintit în lupta sa și și-a dat duhul, luptător fiind până în ultima clipă a vieții sale.

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului apostol Ermis, despre care aminteşte apostolul Pavel în Epistola către Romani.

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Ermis sau Hermes se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

A fost episcop în Dalmația.

El este menționat în Epistola către Romani (Romani 16,14), iar prăznuirea lui se face la 8 martie și la 4 ianuarie, împreună cu Cei Șaptezeci.

Nu trebuie confundat cu Sfântul Apostol Ermie sau Hermas, creditat cu lucrarea Păstorul și care este și el menționat în același verset al Epistolei către Romani.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Dion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Dometie, care de sabie s-a săvârşit.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk)

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) – foto preluat de pe doxologia.ro

(8 Martie, 8 Septembrie, 27 Noiembrie)

articol preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) este prăznuită pe 8 martie, 8 septembrie și 27 noiembrie.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk) a fost descoperită pe 8 septembrie 1295 în pădure, nu departe de orașul Kursk (Rusia). Un vânător a găsit-o cu fața în jos, la rădăcinile unui stejar bătrân. De îndată ce a ridicat icoana, un izvor cu apă limpede a țâșnit din pământ. Și în prezent, izvorul se află în acel loc.

Vânătorul a construit un paraclis mic de lemn, în cinstea icoanei descoperite. Din acel moment, oamenii au venit pentru a cinsti Icoana Maicii Domnului „a Semnului”, numită și „a Rădăcinii din Kursk”. Aici au avut loc multe minuni datorită icoanei:

În 1383, preotul Bogoliub, care trăia aproape și slujea în paraclis, a fost capturat de către tătarii care invadaseră Rusia. Tătarii au incendiat paraclisul și au rupt icoana Maicii Domnului în două bucăți și pe care le-au aruncat. Când preotul Bogoliub s-a întors din captivitate, a postit și s-a rugat îndelung ca să descopere icoana și, în final, a găsit cele două bucăți. A încercat să le pună împreună, iar ele s-au alăturat fără a lăsa o cusătură.

În 1613, oamenii din orașul Kursk au întemeiat o mănăstire a Semnului închinată Icoanei Maicii Domnului, mulțumire pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, deoarece i-a scăpat de invadatorii polonezi. Icoana a fost așezată acolo.

În 1676, această icoană a călătorit până la râul Don, pentru a binecuvânta trupele cazacilor din Don. În 1684, țarii Ivan și Petru Alexeevici au trimis o copie a icoanei, poruncind ca aceasta să însoțească trupele ortodoxe în luptă. În 1687, icoana a fost trimisă la „Armata Mare”. Icoana făcătoare de minuni a ajutat luptătorii să elibereze pământurile lor de mai multe ori.

Mai multe copii ale icoanei au fost pictate mai târziu, pentru a fi date armatelor în campania din Crimeea și multor generali ruși, printre care și cneazului Kutuzov. Sfântul Serafim de Sarov a fost vindecat în prezența acestei icoane.

După revoluția bolșevică, pe 12 aprilie 1918, icoana a fost furată din Catedrala Mănăstirii Semnului Maicii Domnului și prădată de îmbrăcămintea și ornamentele de aur, dar pe 2 mai s-a constatat că icoana s-a întors la locul său.

În 1919, în timpul evacuării orașului Kursk, Epicopul Teofan de Kursk împreună cu doisprezece călugări din Mănăstirea Semnului au traversat cu icoana granița Rusiei, trecând prin Constantinopol și ajungând în Serbia. În 1920, la cererea generalului Wrangel, icoana a vizitat din nou Rusia, în Crimeea, și a rămas acolo până la evacuarea finală a armatei ruse, în primele zile ale lui noiembrie, 1920.

Sfânta icoană a revenit în Serbia, unde a rămas până în 1944, atunci când, împreună cu Sinodul Episcopilor, aceasta a plecat în străinătate, la München (Bavaria), și cu Mitropolitul Anastasie. În 1951, Mitropolitul Anastasie s-a mutat de la München în America.

În 1957, icoana Maicii Domnului din Kursk a fost așezată în Catedrala Icoanei Maicii Domnului a Semnului din New York, reședința Primului Ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Granițelor, unde este păstrată și în prezent. Sfânta icoană călătorește constant în toate episcopiile din America.

 

Acatist la Icoana Maicii Domnului „a Semnului” (a Rădăcinii din Kursk, Novgorod)

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

Condacul 1

Vestit-a prorocul Isaia că tu, Fecioară, vei lua în pântece și vei naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel Care a slobozit lumea din pântecele iadului și a răsărit semnul mântuirii tuturor celor care strigă ție: Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Icosul 1

Cetatea Novgorodului ai izbăvit din cumplita primejdie, plecându-te spre rugăciunile fierbinți ale poporului necăjit, iar acum ascultă nevrednicele noastre rugăciuni, ale celor care cântăm ție așa:

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

8 martie – Ziua internaţională a femeii (ONU)

8 martie – Ziua internaţională a femeii (ONU)

foto preluat de pe https://www.un.org
articole preluate: de pe ro.wikipedia.org; romanialibera.ro

 

Ziua Internațională a Femeii

Ziua Internațională a femeii (denumită generic Ziua femeii) este sărbătorită anual la data de 8 martie pentru a comemora atât realizările sociale, politicile și condițiile economice ale femeilor, cât și lupta împotriva discriminării și violenței care își fac încă simțită prezența în multe părți ale lumii. Ziua Internațională a Femeii a fost adoptată în 1977, printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU. ONU a sărbătorit pentru prima dată Ziua internațională a femeii pe 8 martie, în 1975 — Anul internațional al femeii.

 

Istoric

Istoria spune că prima Zi Naţională a Femeii s-a sărbătorit în Statele Unite, în New York, pe 28 februarie 1909, în urma unei declaraţii a Partidului Socialist American, în amintirea unei greve a unui sindicat al femeilor, grevă care avusese loc în 1908. În ciuda a ceea ce s-a pretins mai târziu, pe data de 8 martie nu a avut loc de fapt nici o grevă. În 1908, 15.000 de femei au mărșăluit în New York cerând un program de lucru mai scurt, salarii mai bune și dreptul la vot, iar în 1909, conform unei declarații a Partidului Socialist din America, Ziua Internaționala a Femeii a fost stabilită pe 28 februarie.

Annie Kenney (left) and Christabel Pankhurst, c. 1908, used violent tactics in Britain as members of the Women's Social and Political Union (WSPU) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Annie Kenney (left) and Christabel Pankhurst, c. 1908, used violent tactics in Britain as members of the Women’s Social and Political Union (WSPU) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Un an mai târziu, în august 1910, s-a organizat o Conferinţă Internaţională a Femeilor, ca un preambul la cea de-a doua întâlnire a Internaţionalei Socialiste de la Copenhaga. Inspirată de modelul tovarăşelor americane, socialista germană Luise Zietz, susţinută de comunista Clara Zetkin, a propus înfiinţarea unei sărbători anuale, internaţionale, de astă dată a femeii, fără a propune însă o dată anume. Delegaţii (100 de femei din 17 ţări) au aprobat propunerea, pe care o vedeau ca pe o bună modalitate de promovare a egalităţii drepturilor între femei şi bărbaţi, în special în ceea ce priveşte dreptul la vot.

Clara Zetkin and Rosa Luxemburg in January 1910 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Clara Zetkin and Rosa Luxemburg in January 1910 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

În anul următor, pe 18 martie 1911, Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima oară de mai bine de un milion de oameni în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. Numai în Imperiul Austro-Ungar s-au înregistrat peste 300 de demonstraţii. Cea mai spectaculoasă a fost cea de la Viena, unde o mulţime de femei au mărşăluit pe celebra arteră Ringstrasse, care încercuieşte centrul istoric, cu lozinci prin care îi omagiau pe martirii Comunei din Paris. Femeile cereau dreptul la vot şi pe cel de a putea fi, la rândul lor, alese în funcţii publice. Vienezele demonstrau de asemenea împotriva discriminării de gen la angajare. Femeile din America au continuat însă să fie sărbătorite în ultima duminică din februarie.

German poster for International Women's Day, March 8, 1914. This poster was banned in the German Empire - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

German poster for International Women’s Day, March 8, 1914. This poster was banned in the German Empire – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

A line of women rally for women's suffrage and advertise a free rally discussing women's right to vote in Washington D.C. on Oct. 3, 1915. (AP Photo) - foto preluat de pe www.theblaze.com

A line of women rally for women’s suffrage and advertise a free rally discussing women’s right to vote in Washington D.C. on Oct. 3, 1915. (AP Photo) – foto preluat de pe www.theblaze.com

Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie. În anul 1917, ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi a coincis cu ziua de 8 martie pe stil nou. Femeile din Sankt Petersburg au declanșat o grevă cerând încheierea Primului Razboi Mondial, sfârșitul raționalizării alimentelor și abolirea dinastiei țariste. Aceste demonstraţii au stat la baza a ceea ce avea să se numească Revoluţia din Februarie. După Revoluția din Octombrie, comuniștii Alexandra Kollontai si Vladimir Ilici Lenin au declarat 8 martie ca sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, iar abia la 8 mai 1965 aceasta a devenit zi nelucrătoare.

Soviet poster: "8th of March is the day of rebellion of the working women against kitchen slavery. Down with the oppression and narrow-mindedness of household work!" - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Soviet poster: “8th of March is the day of rebellion of the working women against kitchen slavery. Down with the oppression and narrow-mindedness of household work!” – foto preluat de pe en.wikipedia.org

După Revoluţia din Octombrie, militanta bolşevică Alexandra Kollontoi l-a convins pe Vladimir Ilici Lenin să declare o zi de sărbătoare oficială dedicată femeii. Pentru că era vorba de femeia muncitoare, această zi s-a sărbătorit, în mod firesc, prin muncă până în 1965, când, printr-un decret al preşedintelui Sovietului Suprem, s-a decis ca Ziua Femeii Muncitoare să fie liberă în Uniunea Sovetică, „pentru comemorarea meritelor excepţionale ale femeilor sovietice în construirea comunismului, în apărarea pământului strămoşesc în Marele Război Patriotic, pentru eroismul şi dăruirea arătate de tovarăşe pe linia şi în spatele frontului şi pentru a marca puternica implicare a femeilor în sprijinirea prieteniei dintre popoare şi în lupta pentru pace“.

Women's demonstration for bread and peace – March 8, 1917, Petrograd, Russia - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Women’s demonstration for bread and peace – March 8, 1917, Petrograd, Russia – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Ca urmare a faptului că această sărbătoare a fost legată de Revoluţia Sovietică, ea a fost adoptată cu entuziasm şi de celelalte ţări din blocul sovietic. Comuniştii din China au sărbătorit-o încă din 1922, iar cei din Spania din 1936. După înfiinţarea Republicii Populare Chineze, Consiliul de Stat a proclamat 8 Martie ca sărbătoare a femeii, iar tovarăşele chineze primeau cu acest prilej o jumătate de zi liberă. După cum bine se ştie, şi în România comunistă 8 Martie era o zi de mare importanţă, căreia însă i s-au mai tocit „dinţii“ ideologiei de partid pentru că era într-un fel absorbită de ancestrala sărbătoare a Mărţişorului.

Poster for Women's Day March in London, 1975 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Poster for Women’s Day March in London, 1975 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Anul 1975 a fost proclamat de către ONU Anul Internaţional al Femeilor, iar perioada 1976-1985 Deceniul ONU pentru condiţia femeii. În sfârşit, în anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluţie ca 8 Martie să fie Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internaţională.

Female members of the Australian Builders Labourers Federation march on International Women's Day 1975 in Sydney - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Female members of the Australian Builders Labourers Federation march on International Women’s Day 1975 in Sydney – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

De 8 martie, în unele culturi, femeilor și fetelor li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenții.

 

cititi mai mult despre Ziua internaţională a femeii si pe: cersipamantromanesc.wordpress.com; en.wikipedia.org; www.un.org

Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ziarullumina.rodoxologia.ro

 

Sfântul Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei

Sfântul Teofilact (†842) a trăit pe vremea când Biserica era tulburată de erezia iconoclaştilor.

Era prieten bun cu Sfântul Tarasie, patriarhul sub care se ţinuse cel de-al 7-lea Sinod Ecumenic, în cadrul căruia se arătase cu de-amănuntul dreapta credinţă a Bisericii cu privire la cinstirea sfintelor icoane.

Intrând Teofilact în cinul monahal, Patriarhul Tarasie l-a trimis la o mănăstire pe malul Mării Negre.

Aici, sfântul s-a nevoit mult şi sporind în virtuţi, semne minunate se lucrau prin el.

Apoi, Sfântul Tarasie l-a hirotonit pe Sfântul Teofilact Episcop în Nicomidia.

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842) – foto preluat de pe doxologia.ro

În vreme ce acesta îi cârmuia cu dragoste pe dreptcredincioşii din Nicomidia, a murit Sfântul Tarasie şi în locul său a venit Nichifor cel Înţelept.

Pe tronul împărătesc a ajuns Leon Armeanul (813-820), care a pornit un nou val de prigoane împotriva sfintelor icoane.

Atunci, Patriarhul Nichifor i-a adunat pe cei mai de seamă arhierei ai vremii şi au mers la împărat, sfătuindu-l să nu mai facă tulburare în Biserică cu acea rătăcire care fusese deja osândită la Sinodul al 7-lea Ecumenic.

Însă împăratul i-a alungat pe ierarhi din scaunele lor în diferite locuri ale lumii, pe Sfântul Teofilact trimiţându-l la Strovilon, lângă mare.

Acolo, sfântul a vieţuit 30 de ani în strâmtorare şi chinuri.

La adânci bătrâneţi s-a mutat în pace la Domnul.

Pe vremea împărătesei Teodora (842-856), pierind cu totul erezia iconoclastă, moaştele Sfântului Teofilact au fost aşezate în biserica zidită de el în Nicomidia.

 

Troparul, glas 6

Neştiut ai trăit, preafericite, dar Hristos te-a arătat pe tine tuturor, luminând ca un astru, punându-te ca pe o lumină în­ţelegătoare în sfeşnic. Şi ţi-a înmânat tablele dogmelor Du­hului, cu care luminează-ne şi pe noi.

 

Viața Sfântului Ierarh Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Teofilact Mărturisitorul, Episcopul Nicomidiei (†842) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se deloc.

În zilele tulburării Bisericii de eresul luptătorilor de icoane acest binecredincios bărbat, Teofilact, a mers din părțile Răsăritului la Constantinopol și s-a împrietenit cu marele luminător al Bisericii, adică cu Sfântul Tarasie, încă fiind mirean și senator întru împărăteștile palate, fiind mai întâi dregător al lucrurilor de taină. Iar după ce a murit împăratul Leon, luptătorul împotriva icoanelor (717-740), împărățind Constantin, fiul său (741-775), împreună cu maica sa Irina și patriarhul Pavel, cel numit milostiv, lăsând scaunul de a sa voie s-a ridicat Sfântul Tarasie în locul lui la patriarhie.

Sfântul Tarasie, adunând Sinodul al șaptelea a toată lumea (787), a anatematizat eresul iconoclast; atunci fericitul Teofilact, împreună cu Sfântul Mihail al Sinadelor, lăsând lumea, a primit viața monahicească și a fost trimis de prea sfințitul Tarasie la o mănăstire care era zidită la gura mării Euxinului (Marea Neagră). Acolo, nevoindu-se mult în ostenelile monahicești, a sporit în faptele bune și a câștigat îndrăzneală către Dumnezeu în rugăciunile sale. Căci oarecând, la o vreme de seceriș, întâmplându-se zăduf mare și din lipsa apei slăbind de sete, s-a rugat lui Dumnezeu și, fiind acolo un vas de aramă, l-a făcut de a izvorât apă destulă spre trebuință; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor.

Deci a fost această minune asemenea cu aceea ce s-a făcut de demult în pustie când, poporului lui Israil cel însetat, Dumnezeu i-a scos apă din piatră. Și alta asemenea, când Samson era aproape să moară de sete și a izvorât apă vie dintr-un os uscat, dintr-o falcă de măgar. Cu această viață îmbunătățită, strălucind ca o lumină de stele, preasfințitul Patriarh Tarasie a judecat ca acei cuvioși părinți să fie vrednici de rânduiala arhierească cea înaltă. Astfel, pe sfințitul Mihail l-a trimis la Sinad, iar pe fericitul Teofilact l-a ales episcop în Nicomidia. Și câtă sârguință a arătat Sfântul Teofilact în Nicomidia pentru turma cea cuvântătoare a lui Hristos și câtă purtare de grijă avea pentru săraci, scăpătați și văduve, au spus despre aceasta dumnezeieștile locașuri zidite de dânsul, bolnițele și casele de străini, cum și milostenia cea nenumărată care se făcea de el în toate zilele. Căci singur slujea bolnavilor, orbilor, șchiopilor și neputincioșilor; și umblând pe la locuințele săracilor și pe ulițele cetății, purta un vas cu apă caldă și, unde afla răniți, îi spăla și-i curăța cu mâna sa, neîngrețoșându-se de loc.

După aceea, preasfințitul Tarasie mutându-se din viața aceasta și primind după dânsul scaunul Bisericii Constantinopolului Nichifor cel preaînțelept, s-a ridicat iarăși furtuna eresului luptării contra sfintelor icoane, care s-a scornit de urâtul de Dumnezeu împărat Leon Armeanul. Și a adunat prea sfințitul Patriarh Nichifor arhierei aleși – pe Emilian al Cizicului, Eftimie al Sardicei, Iosif al Tesalonicului, Eudoxie al amoreilor, Mihail Sinadul și pe acest fericit Teofilact, Episcopul Nicomidiei -, și s-a dus cu dânșii la răucredinciosul împărat. Și, învățând mult din dumnezeieștile Scripturi, acei sfinți părinți sfătuiau pe împărat să nu facă tulburare Bisericii lui Hristos cu acel eres care s-a anatematizat de al șaptelea sinod a toată lumea. Dar n-au putut îndupleca pe nebunul împărat, cel umplut de veninul balaurului, care sufla asupra lor cu iuțime și mânie.

După aceea, Sfinții Părinți tăcând, fericitul Teofilact a zis către împărat: „Știu că, nebăgând în seamă îndelunga răbdare a lui Dumnezeu și neîngrijindu-te de mântuirea ta, te împotrivești învățăturilor celor vechi ale Sfinților Părinți și tulburi Biserica; dar va veni asupra ta o pierzare cumplită și neașteptată, o primejdie asemenea cu viforul și nu vei afla pe acela care să te izbăvească dintr-însa”.

Împăratul, auzind aceea, s-a umplut de mai mare mânie și, pe toți izgonindu-i de la sine cu necinste, i-a osândit la surghiun în deosebite locuri, adică: pe preasfințitul Patriarh Nichifor în insula Proconis, pe Sfântul Mihail, episcopul Sinadului, la Evdochiad, pe alții pe aiurea, iar pe Sfântul Teofilact al Nicomidiei la cetatea Strovil, care este lângă mare, în Chivereoti. Și acolo, mărturisitorul lui Hristos și ajutătorul cel mare al dreptei credințe, și-a petrecut cealaltă vreme a vieții sale în strâmtorare și mare chinuire și s-a mutat către Domnul.

Apoi a pierit și împăratul Leon Armeanul, cu rea și neașteptată moarte, după proorocia sfântului. Căci în ziua Nașterii lui Hristos a fost tăiat cu săbiile de ostașii săi în biserică, la vremea Utreniei. Iar după dânsul, sfârșindu-se împărații iconoclaști – adică Mihail, care se numea Valvos, apoi Teofil, fiul lui Mihail –, împărăteasa Teodora împreună cu fiul său Mihail, care a fost al treilea cu acel nume, au luat sceptrul împărăției. Iar Sfântul Metodie fiind ridicat la patriarhie și eresul cel fără de lege pierind cu totul, iar dreapta credință strălucind, cinstitul trup al Cuviosului Părintelui nostru Teofilact a fost adus în Nicomidia și așezat în biserica cea zidită de dânsul, spre apărarea cetății Nicomidia, întru cinstea și slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.