TOȚI ȘI NICIUNUL written by SILVIU DANCU

10568789_10204207211158422_5544755274636271730_n

Nu-mi place Ponta! Prezența lui este alcătuită aproape exclusiv din propriile sale caricaturi. Nu-mi place felul în care își umflă inutil pieptul atunci când dă de camerele de filmat, nu-mi place cum pozează, stângaci și ridicol, într-un om sigur pe sine. Nu-mi place cum se lasă furat de penibil cu o totală lipsă de orientare în realitate și cu zâmbetul desenat infantil pe moacă. Având un discurs politic schizofrenic, indecis cu privire la propriile identități, Ponta pare un fel de accident istoric. Un abces proeminent și care umflă obrazul, dar de care, totuși, știi că poți scăpa.

Nu-mi place Iohannis! Nu-mi place zâmbetul lui ca un rânjet, având deschiderea unei șenile care strivește orice în cale. Nu-mi place felul în care vorbele lui se împleticesc într-o cadență de mitralieră cu calibru mare. Nu-mi place pentru că are un discurs ale cărui suflet, miez și esență sunt pătrățoase și dure, dar fatalmente goale. Un discurs ca un palton greoi, azvârlit cu impertinență peste voturi, ca peste o masă plină de cristaluri vechi și delicate.

Nu-mi place Udrea! Cu tenacitatea unei curtezane politice, evocând clișeistic și misogin culoarea roz, Udrea are un discurs străveziu și subțire, ca piciorul unui pahar de spumant, băut neregulamentar în timpul serviciului. Bătăioasă și ușor amețitoare, Udrea este un fel de vis, o perdea mișcată de vânt, e ca o ofertă turistică. Un mesaj cu abilități standardizate de seducție. Mereu în umbra mentorului ei, Udrea este pudelul alintat și tupeist al unei politici cu mâinile murdare. Latră vehement dar, în loc să te sperie, te face să râzi, oarecum iritat.

Nu-mi place Macovei! Nu-mi place aerul ei de mătușă amabilă, plicitisitor de mămoasă, genul care te întreabă cu ce vrei clătitele de dimineață, în timp ce tu știi că doar o seară înainte fusese capabilă să lege nodul unui ștreang. Macovei a luat normalitatea călătoriei cu mijloacele de transport în comun și a făcut-o accesoriu la haina electorală. A făcut din normalitate o broșă uzată, cu care se afișează amuzată și cu care se fudulește ca și cum ar fi o găselniță de ultimă oră. Pare uimită că noi, ceilalți, trăim zilnic accesoriul cu pricina ca pe o haină de forță. Corectă ca o profesoară de chimie, ne cere să credem că anii ei de procuratură comunistă făceau parte dintr-un experiment necesar și inevitabil. Acum face alte experimente, iar noi, cuminți, în bănci, trebuie să facem combinațiile sugerate de ea. Cerându-ne votul îl va băga în eprubete cu miros de sulfați și de acizi.

Nu-mi plac nici ceilalți. Toți ceilalți! Brânză și Meleșcanu, Vadim și Funar, eventual Antonescu și alții ca ei, care se tot vântură prin presă, descheiați la candidatură. Nu-mi place să-i mai văd strigând, declamând, promițând, răgușind și călărind aceleași păcăleli fumate, aceleași trucuri de mult demontate. Sunt doar politicieni rămași mult prea mici în hainele părerilor de sine, sunt doar șefi de servicii de informații, susținuți de generali care se numesc insultător, ”societate civilă”. Nu-mi place tupeul lor cu aer de Americi latine, indolența dată de permanentizarea într-o multitudine de funcții și nici mieroșenia lor prefăcută. Nu-mi plac nici mutrele lui Ceaușescu, Iliescu și Băsescu risipite nediferențiat în toate aceste chipuri mincinoase.

Nu, nu-mi plac! Nu știu dacă are vreo relevanță treaba asta. Nu știu nici dacă ar trebui să aibă vreuna. Nu îi contrazic pe cei cărora le place măcar de una dintre figurile astea care zboară orbește, rotindu-se hămesite în jurul unui BEC incandescent, care pâlpâie ca un neon defect peste urnele de vot.

Nu mai am chef nici de urne și nici de cabine de vot. Au sensul lor, dar m-au mințit mereu. Mi-e cam silă de perdelele alea ieftine în spatele cărora ar trebui să aleg în secret. Prea multe secrete. Doar secrete! La ce bun să mai bag și eu unul? Nici măcar n-am vreun secret!! Secretul meu era lehamitea asta cât o speranță încă nesatisfăcută, dar uite că l-am divulgat. Am chef să mai aștept, am chef, ba nu, am nevoie de altceva! De un moment în care cabina aia de vot să semene cu alea în care intri și-ți faci poză la minut. Vreau o cabină de vot în care să dau de poza unor candidați care să-mi semene. Să ne semene. Până atunci, aștept. Mă uit pe geam, la lume. La noi. E vie, lumea aia; e aici, se mișcă, e reală! Dar e cam târziu, deja, și, pentru a vedea mai bine afară, aș cam stinge lumina.

Să văd mai bine cum plouă, tomnatec și rece, mărunt și egal, peste toți…
articol preluat de pe http://silviudancu.ro
foto https://www.facebook.com/silviu.dancu?fref=photo