Luna februarie (Făurar; Faur)

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Iosif Berman (B-6413) - foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Iosif Berman (B-6413)

foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

articole preluate de pe: ro.wikipedia.orgazm.gov.roagerpres.rowww.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Luna februarie (Făurar; Faur)


 

Luna februarie este a doua lună a anului în Calendarul Gregorian.

Ziua are 11 ore, iar noaptea are 13 ore. Ziua (partea iluminată de soare) se află în procesul de creștere care a început la solstițiu de iarnă, proces care se va încheia odată cu solstițiu de vară.

Pentru că are doar 28 sau 29 de zile, Făurar este considerat fratele mai mic al lunilor anului.

Luna are 29 de zile în anii bisecți; în ceilalți ani, luna februarie are 28 de zile.

Februarie începe (astrologic) cu soarele în constelația Vărsătorului și se sfârșește cu soarele în constelația Pești.

Din punct de vedere astronomic, luna februarie începe cu soarele în constelația Capricornului și se sfârșește cu soarele în constelația Vărsătorului.

Numele lunii februarie (latină: Februarius, februum = mijloc de purificare, ofrandă, obiect folosit la ritualul purificării) - este legat și de ritualul curățirii ce se făcea anual la 15 februarie.

Purificarea era menită caselor și câmpiilor, astfel lucrurile vechi din case erau aruncate și pământul era pregătit pentru însămânțările de primăvară.

Februarie a fost adăugată în calendarul roman în secolul al VII-lea î.Hr., împreună cu luna ianuarie.

Această lună era închinată zeului împărăției subpământene Februs.

Grecii numeau luna februarie Anthesterion.

Februarie începe cu aceeași zi a săptămânii ca și Martie și Noiembrie într-un an obișnuit și ca August într-un an bisect.

I.L.Caragiale spunea despre luna februarie:

Carnavalul este în putere. Câți nu vor rămâne becheri se vor căsători. Balurile mascate vor hotărî pe mulți căsătoriți să pornească jalbă de despărțenie.

În România, luna februarie se mai numește si „Făurar”, denumirea ei populară fiind legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, sau fierarii, care pregătesc uneltele de muncă, ascut sau confecționează fiarele sau cuțitele de plug înainte de începerea lucrărilor agricole de primăvară.

Întreaga lună februarie e presărată de o mulțime de tradiții populare și asta deoarece ea reprezintă o graniță între anotimpuri, respectiv pregătirea pentru retrezirea la viață a naturii.

Potrivit interpretării populare, timpul reflectă capriciile copilului Faur: când râde și zâmbește, e frumos, când plânge, bate viscolul, când e supărat, dă ger de crapă pietrele.

Conform datinei, în februarie se încheie șezătorile și, împreună cu acestea, distracțiile tinerilor din serile și nopțile lungi de iarnă.

În luna februarie timpul este considerat favorabil pentru semănatul plantelor care cresc și rodesc în pământ (ceapa, usturoiul, ridichea și alte zarzavaturi), dar și pentru unele plante care fructifică la suprafață (cânepa, inul, grâul de toamnă), pentru vopsirea lânii cu vopsele vegetale, tăierea din pădure a lemnelor de construcție etc.

Icoană pe sticlă cu tema „Întâmpinarea Domnului” (Stretenia), meșter Savu Moga, datare 1877, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului - Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur - foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Icoană pe sticlă cu tema „Întâmpinarea Domnului” (Stretenia), meșter Savu Moga, datare 1877, zonă Arpașu de Sus, Țara Oltului – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român, categoria jurică Tezaur – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

 

Sărbători importante în luna februarie:

- 1 februarie: Sfântul Mucenic Trifon - Trif cel Nebun (Trifonul), patronul omizilor, al tuturor insectelor periculoase pentru recolte (lăcuste în special). Ziua lui Trif trebuie ținută ca să nu se înmulțească omizile care distrug livezile. Livezile și grădinile se stropesc cu agheasmă, femeile dau de pomană câte o strachină de mălai sperând că acestea vor mânca mălaiul și vor salva culturile.;

- 2 februarie: Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor);

- 10 februarie: Sfântul Haralambie (Haralambie de ciumă, care ținea ciuma legată cu un lanț iar când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. Dacă în ziua aceea era vreme urâtă sau ploua, se credea că va ploua încă alte 40 de zile.; Moșii de iarnă);

- 11 februarie: Sfântul Mucenic Vlasie; Sfânta Teodora împărăteasa;

- 24 februarie: Dragobetele.

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Oroveanu | Fete și feciori în costum de sărbătoare, stând de vorbă. Costumul fetelor este alcătuit din cămașă decorată cu motive negre specifice zonei de sud a Transilvaniei, cu broderie neagră pe pânză subțire țesută în casă. Fusta neagră, confecționată din material industrial, și sorțul sunt prinse în talie cu o centură din catifea brodată cu mărgele multicolore și paiete. Peste cămașă poartă vesta de postav. Specific portului fetelor este găteala capului cu cozile prinse în cerc. Flăcăii poartă cămăși drepte cu brățări brodate cu modele specifice zonei, același model regăsindu-se și la gulerul cămășii. Pantalonii sunt țesuti din bumbac în ițe. Mijlocul este strâns cu un chimir din piele. Specifice portului tinerilor sunt pălăria împodobită cu galon din fir metalic și canafi, alături de cârpa de gât din păr, cu canafi la capăt. (O-98) - foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Oroveanu | Fete și feciori în costum de sărbătoare, stând de vorbă. Costumul fetelor este alcătuit din cămașă decorată cu motive negre specifice zonei de sud a Transilvaniei, cu broderie neagră pe pânză subțire țesută în casă. Fusta neagră, confecționată din material industrial, și sorțul sunt prinse în talie cu o centură din catifea brodată cu mărgele multicolore și paiete. Peste cămașă poartă vesta de postav. Specific portului fetelor este găteala capului cu cozile prinse în cerc. Flăcăii poartă cămăși drepte cu brățări brodate cu modele specifice zonei, același model regăsindu-se și la gulerul cămășii. Pantalonii sunt țesuti din bumbac în ițe. Mijlocul este strâns cu un chimir din piele. Specifice portului tinerilor sunt pălăria împodobită cu galon din fir metalic și canafi, alături de cârpa de gât din păr, cu canafi la capăt. (O-98) – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Asemănător celorlalte unități de măsurat timpul (ziua, săptămâna, anotimpul, anul) lunile sunt personificări care pot fi bătrâne sau tinere, rele sau bune.

Se spune că

Anul, un moș bătrân, avea 12 feciori numiți ca lunile anului: Ianuar, Februar, Martie și așa mai departe.

Altă avere nu avea, decât o vie.

Dă Dumnezeu și culeg și ei via.

Vinul ce le-a ieșit l-au pus într-un singur butoi și s-au înțeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea.

Bun și făcut!

Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezișul pe fundul butoiului culcat.

Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare și-a pus cana (robinet).

Oameni cuminți.

Cel mai mic dintre ei, Februar, și-a pus cana jos de tot, aproape de doagă.

Așa era pe vremuri: cel mai mic rămânea la urmă.

Fiecare dintre frați dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi ca să facă în necaz celorlalți.

Numai Februar a început să tot bea din partea lui.

Când îl căuta omul, tot vesel și plin de vorbă îl vedea.

Trăncănea verzi și uscate și tot fluierând mergea.

Ceilalți râdeau în sinea lor și-și spuneau: <>.

Îi vine poftă lui Ianuar să-și guste și el vinul.

Sucește de cană, vin nu curge deloc.

Încearcă și ceilalți, vin niciun pic nu mai aveau.

Numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea.

Frații, necăjiți, au luat-o la goană după Februar, să-l prindă și să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută.

Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil.

De atunci se zice că luna februarie poartă numele lui Februar și e schimbătoare: aci cald, aci viscol, aci frig – după felul cum a fost când l-au alergat frații lui.”

Ion Ghinoiu – Calendarul țăranului român. Zile și mituri (Univers Enciclopedic Gold, 2019) – preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR - Colecția Berman | Peisaj montan (B-6312) - foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

Sursa foto: Arhiva de Imagine MȚR – Colecția Berman | Peisaj montan (B-6312) – foto preluat de pe www.facebook.com/@MuzeulTaranului

, – însemna, în latină, „muncitor care lucrează într-o materie dură (metal, piatră, lemn, fildeș etc.)”, sensul fiind de obicei precizat printr-un epitet: (arămar), (fierar), (tâmplar) etc. sau dedus din context, dar se referea, cel mai adesea, la lemn sau la fier, desemnându-i, așadar, pe tâmplar sau pe fierar. Cu acest ultim sens a supraviețuit cuvântul în cele mai multe dintre limbile romanice. Este folosit, mai rar, și ca adjectiv (, -, -), cu sensul de „lucrat”, apoi, adverbial, , „cu meșteșug”, sau cu negație, , , , însemnând „grosolan, nemeșteșugit”. Este folosit adjectival abia la Ovidiu, dar apare și la Plaut.

Din familia de cuvinte a lui fac parte substantivul , având ca prim sens pe acela de „meserie, lucru într-o materie (abstract sau concret), obiect fabricat” și ca al doilea, pe acela de „atelier (mai cu seamă fierărie)”, denominativul (și ) și , „a lucra, a forja”, atât în sens propriu, cât și figurat. Printre derivați se numără și , „cel care fabrică sau care forjează”, , „muncitoresc, fierăresc”, și „lucrător, fierar”, ultimii doi de dată târzie, precum și verbul , „a face, a pregăti”. Se cuvin amintiți și compușii , „a plăsmui sau a face cu meșteșug” și , „lucrare, facere”, care apare la Tertulian, precum și numele proprii , , , , .

ar proveni din proto-italicul *β, înainte *θβ, la a cărui origine se presupune că ar fi radicalul proto-indo-european *ʰℎ₂ʰ-, cu sensul de „a modela, a potrivi”. Pare a se înrudi cu *ъ din proto-slavă și ̀ din lituaniană („obicei, caracter”), cu դարբին (, „fierar”) din armeană, și din engleză (abil, îndemânatic).

Printre urmașii lui în limbile romanice se numără din sardă, și din aromână, din dalmată, din italiană, din venetă, și din reto-romană, și din occitană, din vechea catalană, ̂ și ̂ din provensală, din vechea franceză și, desigur, din română. Spaniola și portugheza au împrumutat .

„Făurar”, celălalt nume popular al lunii februarie, are o altă istorie. Vine din lat. (), „luna purificărilor”, ultima lună a vechiului an roman. În limba română, evoluția lor semantică este comună de la un punct încolo, căci sensul de „februarie” al lui „faur” s-a dezvoltat ca formă regresivă de la „făurar” cu sensul de „fierar”.

Text: Sorana-Cristina Man, redactor MNȚR – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

cititi si:

- Întâmpinarea Domnului (Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul viilor)

- Ghiocelul

- Sâmbăta morților – Moșii de iarnă

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.)

Proorocul Zaharia († 520 î.Hr.) - foto preluat de pe basilica.ro

foto preluat de pe basilica.ro

articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.orgdoxologia.ro

 

Sfântul Proroc Zaharia


 

Sfântul prooroc Zaharia (ebr. „Zakhar-iah”, „Iahve își amintește”) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Zaharia.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 februarie, iar în Biserica Apuseană la 6 septembrie.

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.) - foto preluat de pe basilica.ro

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Viața și profețiile


 

După Cartea lui Zaharia, Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, ar fi trăit în timpul domniei lui Darius I, regele Perșilor (domnie: 521-486 î. Hr.).

A revenit din exilul din Babilon ca urmare a edictului lui Cirus din anul 538 î. Hr.

Este cel de-al doilea prooroc care s-a ridicat în timpul exilului poporului ales în Babilon, fiind contemporan cu sfântul prooroc Agheu (prăznuit la 16 decembrie).

Prima sa profeție este făcută (după Zaharia, cap.1) în al doilea an al domniei lui Darius, adică pe la 521/520 î.Hr. (adică la câteva luni după profeția lui Agheu).

După specialiști în Studiul Vechiului Testament, a doua parte a Cărții lui Zaharia (capitolele 9-14), care nu au dată a profețiilor, ar fi scrise către anul 480 î.Hr.

Zaharia mai este pomenit și în cărțile Ezdra (Cartea I a lui Ezdra: de două ori, împreună cu proorocul Agheu, cu care a participat la construirea celui de-al doilea templu din Ierusalim) și Neemia (Cartea a II-a a lui Ezdra: o dată, Neemia 12, 16, într-o listă de preoți).

 

Profețiile


 

Profețiile din Cartea lui Zaharia au avut loc aproximativ între anii 521 și 480, dar cartea însăși nu poate fi datată cu precizie.

Zaharia a profețit, între altele: – venirea lui Mesia cu smerenie („Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.” – Zaharia 9, 9; cf. Mt 21, 5),

- vinderea lui Hristos de către Iuda pentru 30 de arginți (Atunci a grăit Domnul către Mine: “Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei“. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar. – Zaharia 11, 13)

- Patimile Domnului: „și își vor aținti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut” (Zaharia 12, 10. cf. Ioan 19, 37).

- convertirea neamurilor în vremurile de pe urmă: „Și va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur și tot așa și numele Său unul singur.” (Zaharia 14, 9)

Cartea lui Zaharia este printre cărțile profetice, Naviim, în tradiția ebraică, și printre cărților celor doisprezece profeți mici, în tradiția canonului biblic vechi-testamentar creștin.

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) - foto preluat de pe doxologia.ro

Proorocul Zaharia (†520 î.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Fragmente profetice


 

Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.”
(Zaharia 9, 9)

Și le-am zis: “Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți. Și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: “Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei”. Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.
(Zaharia 11, 12-13)

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.) - foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Sfântul Proroc Zaharia († 520 î.Hr.) – foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

 

Imnografie


 

Troparul Sfântului Proroc Zaharia

Glasul al 2-lea:

A proorocului Tău, Doamne, Zaharia pomenire prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

 

Sinaxar


 

Sinaxarul Sfântului prooroc Zaharia în Mineiul pe luna februarie, ziua a opta:

Numele Zaharia se tâlcuiește: pomenirea lui Dumnezeu.

El era din neamul lui Israel din seminția lui Levi, și s-a născut în Galaad.

A venit apoi în Ierusalim din țara caldeilor, bătrân foarte; și aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului și a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el.

A spus lui Iosedec, că va naște fecior și se va face preot al Domnului în Ierusalim.

A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naște fiu și vei pune numele lui Zorobabel.

Și în vremea lui Cirus, împăratul perșilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei.

Și a mai înfățișat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârșitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor și la dărâmarea templului;

și cu privire la încetarea proorocilor, a preoților și a sâmbetelor, și cu privire la judecata a doua.

Și proorocind și alte multe, a răposat în bătrâneți bune; și a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.”

 

cititi mai mult despre Sfântul Proroc Zaharia si pe doxologia.ro

cititi si Cartea lui Zaharia

Calendar Ortodox 6 februarie 2025

Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei, și Fotie, patriarhul Constantinopolului; Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 6 februarie 2025

Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei, și Fotie, patriarhul Constantinopolului;

Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza

 

Sinaxar 6 Februarie


 

În această lună, ziua a şasea, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Vucol, episcopul Smirnei († 100) .

Acest sfânt, din tânăra sa vârstă păzindu-se pe sine curat, s-a făcut vas al Sfântului Duh.

De aceea de Hristos iubitul şi dumnezeiescul Ioan, cel de Dumnezeu cuvântător, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonit episcop şi păstor ales al Bisericii din Smirna.

Ca episcop, călăuzit fiind de lumina Duhului Sfânt, lumina pe cei ce se aflau în întunericul rătăcirii; iar prin sfântul botez, îi făcea fii ai luminii, mântuindu-i de neîmblânzitele fiare, adică de sălbaticii şi întunecaţii demoni.

Mai înainte de a se săvârşi din viaţă a hirotonit urmaş, în locul său, în această cetate, şi păstor şi dascăl al oilor celor cuvântătoare, pe fericitul Policarp.

Şi aşa s-a mutat către Domnul. Cinstitul său trup a fost îngropat în pământ, iar Dumnezeu a făcut sã crească un copac la care îşi găsesc tămăduire până astăzi, cei ce se apropie de el, cu credinţă.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian, cel din Emesa.

Acest mucenic era din cetatea Emesei. Pe când se găsea în floarea vârstei, vrând să-şi arate credinţa în Dumnezeu, a găsit cu cale să poarte grijă întocmai ca un doctor de trupurile oamenilor, îngrijindu-se în acelaşi timp şi mai mult de sufletele lor, încât era deopotrivă doctor şi al trupurilor şi al sufletelor. Când, pe vremea împărăţiei lui Numerian, au fost prinşi episcopul Silvan, Luca diaconul şi Mochie anagnostul şi au fost osândiţi de închinătorii la idoli a fi daţi pradă fiarelor, în timp ce aceştia erau duşi la locul de chin, sfântul Iulian, întâmpinându-i, s-a închinat lor. Dar fiind prins şi el, după moartea acelora, i s-au bătut piroane de fier în cap, în mâini şi în picioare, şi aşa precum se afla cu piroanele înfipte în el, a fost închis, într-o peşteră, unde şi-a dat duhul lui Dumnezeu.

 

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici, Fausta, Evilasiu şi Maxim.

Sfânta Fausta a trăit pe vremea împăratului Maximian şi era din cetatea Cizicului. Avea părinţi bogaţi şi pioşi, iar după moartea lor a rămas stăpână pe multă bogăţie. Dar nici tinereţea vârstei, nici înşelăciunea bogăţiei nu au despărţit-o de faptele cele bune; ci s-a păstrat în nestricăciune, în post şi în rugăciune, având pururea gândul la dumnezeieştile Scripturi. Vestea despre ea ajungând până la împărat, a fost trimis la ea un oarecare Evilasiu, care făcea parte dintre cei mai aleşi bărbaţi ai senatului, ca să o înduplece să jertfească idolilor, iar dacă nu se va lăsa înduplecată, să o arunce în mare. Acela întrebuinţând faţă de ea toată cercarea chinurilor, şi văzând-o că s-a izbăvit în chip minunat din ele, şi că făcea minuni, a crezut în Hristos. Apoi a fost trimis Maxim eparhul la Evilasiu şi la sfânta Fausta. Acela i-a supus pe amândoi la chinuri cumplite, dar prin minuni şi prin rugăciuni muceniceşti, a crezut şi acesta în Hristos. Apoi intrând, împreună cu cei doi de bună voie în cazanul pe care-l pregătise pentru sfinţi, din porunca împăratului, şi-au săvârşit toţi lupta, luându-şi sfârşitul prin foc.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Varsanufie, “Marele Bătrân”, şi a cuviosului Ioan, cel numit “Proorocul”, ucenicul sfântului Varsanufie († 540).

Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza - foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Sf. Cuv. Varsanufie cel Mare şi Ioan din Gaza – foto preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

Sfântul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483 – 565).

Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza.

Sf. Ioan, discipol al Sf. Varsanufie, a locuit într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus timp de 18 ani până la moartea sa. Sf. Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit “profetul”.

Există manuscrise cu date despre viaţa, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sf. Paisie Velicicovschi (prăznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos – Optina. O sută din “scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din Filocalia românească, în traducerea Părintelui Dumitru Staniloae .

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

După ce a petrecut timp îndelungat în izolare, până la moartea Sf. Ioan Profetul şi după aceasta, Sf. Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sf. Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sf. Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, “din putere în putere”.

Nu ştim când a ajuns Sf. Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sf. Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sf. Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sf. Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sf. Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit “Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită ÎNDREPTAR DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ: RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRILE DISCIPOLILOR de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sf. Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060) său Sf. Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie).

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului Ioan, cel din cetatea Lico, care în pace s-a săvârşit.

 

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Fotie mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, patriarhul Constantinopolului († 897).

Sf. Vucol, Episcopul Smirnei, Sf. Mc. Iulian și Fausta, Sf. Ier. Fotie, Cuv. Varsanufie cel Mare - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) - Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Vucol, Episcopul Smirnei, Sf. Mc. Iulian și Fausta, Sf. Ier. Fotie, Cuv. Varsanufie cel Mare – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, “farul departe luminător al Bisericii”, a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: “Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor.”

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti. Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.

În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere.

Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: “De ce vă credeţi judecători?” După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol.

Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea – Constantinopol, respingând conceptul fals de “filioque” şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un “stâlp şi fondator al Bisericii,” un “ghid inspirat pentru ortodocşi” şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.