nimic găsit
Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor
Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor
Marșul Bicicliștilor – Vrem un oraș pentru oameni – 21 aprilie 2018
foto si articol preluate de pe www.facebook.com
Pe 21 aprilie 2018 are loc al doisprezecelea Marș al Bicicliștilor din București. De la ora 14.30 vă așteptăm să cerem împreună un#oraspentruoameni pe toți aceia care ne simțim stingheri într-un oraș al mașinilor,
Motivele de protest nu s-au schimbat din 2013, de când am depus notificarea adunării publice! Nu suntem ”vizionari”… doar avem o (altă) administrație incompetentă.
Motivele organizării protestului:
- neaplicarea măsurilor de siguranţă rutieră
- încurajarea transportului motorizat în timp ce oraşul este cea mai poluată capitala europeană
- lipsa unei viziuni a administraţiei oraşului pentru creşterea calităţii vieţii
- menţinerea în funcţii a persoanelor vinovate de pagubele de milioane de euro provocate de recepţia ilegală a pistelor pentru biciclete
- neaplicarea măsurilor de eficientizare a transportului public prin asigurarea de benzi dedicate.
Plecarea în marș se va face la ora 15.30 de la intrarea Charles de Gaulle a Parcului Herăstrău.
Traseul poate fi parcurs de către orice biciclist:
https://goo.gl/QRBFFc
Evenimentele anterioare:
27 octombrie 2012 – Existăm și-o s-avem bandă!
https://www.facebook.com/
23 martie 2013 – Nu vrem piste pe trotuar !
https://www.facebook.com/
21 septembrie 2013 – Vrem piste pe șosea. Vrem un oraș pentru oameni !
https://www.facebook.com/
10 mai 2014 – Vrem un oraș pentru oameni !
https://www.facebook.com/
20 septembrie 2014 – Vrem un oraș pentru oameni! !https://www.facebook.com/
25 aprilie 2015 – Vrem un oraș pentru oameni!
https://www.facebook.com/
19 septembrie 2015 – Vrem un oraș pentru oameni!
https://www.facebook.com/
23 aprilie 2016 – Vrem un oras pentru oameni
https://www.facebook.com/
24 septembrie 2016 – Vrem un oras pentru oameni
https://www.facebook.com/
22 aprilie 2017 – Vrem un oraș pentru oameni
https://www.facebook.com/
23 septembrie 2017 – Vrem un oras pentru oameni
https://www.facebook.com/
Adunarea publica indeplineste toate conditiile legale de desfasurare.
Puteți ajuta la promovarea evenimentului dacă vă invitați prietenii, rudele și colegii. Utilizati platforma Facebook, e-mail-ul, telefonul sau discuțiile directe.
————————–
Organizatorii marșului se delimitează de orice mesaj sau acțiune politică ce poate fi asociată acestui protest. Acțiunea nu are nicio conotație politică, fiind în fapt o acțiune care vizează politicile de dezvoltare urbană.
Considerăm că mediul politic este de fapt destinatarul final al acestui marș, astfel că invităm orice membru de partid care dorește să se alăture marșului să o facă mai degrabă instituțional, prin decizii administrative care să conducă la o dezvoltare sustenabilă a orașului.
Solicităm mediului politic să înțeleagă demersul ca fiind unul al cetățenilor. Deși membrii de partid sunt și ei cetățeni, aceștia sunt o categorie aparte care, odată prezenți în această acțiune, va contamina politic un demers onest și civic. Ne așteptăm la responsabilitate și respect față de cetățeni.
————————–
Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) este o asociaţie care susţine dezvoltarea mobilităţii urbane prin oferirea de alternative viabile de deplasare pentru cetăţeni, indiferent cum aleg să se deplaseze: pe jos, cu bicicleta, cu transportul public sau cu autoturismul.
articol preluat de pe www.facebook.com
Declararea Palatului administrativ al municipiului Bucuresti drept obiectiv turistic
foto: facebook.com
articol: usr-bucuresti.ro
Patrimoniul arhitectural al Bucurestiului, caracterizat printr-o mare diversitate si originalitate, nu este valorificat la adevarata lui valoare. In 2016 Bucurestiul a atras 1.1 milioane de vizitatori, mult sub numarul de turisti care au vizitat Varsovia, 8.5 milioane sau Praga, 7 milioane, de exemplu.
In ciuda faptului ca Bucurestiul nu are inca o strategie de promovare a turismului cultural, Primaria Capitalei ar putea deveni un model de buna practica prin adoptarea unui proiect de hotarare care sa integreze imobilul in care isi desfasoara activitatea in circuitul turistic al Capitalei , folosind exemplul marilor orase europene , precum, Viena, Londra, Paris, Barcelona, Madrid, Berlin, ale caror primarii isi deschid portile pentru turistii interesati de patrimoniul cultural.
Cladirea Primariei Municipiului Bucuresti, construita intre 1906-1910, este monument istoric de categoria A, de importanta nationala si europeana, LMI pozitia 963, cod B-II-A-18688. Imobilul a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu (1873-1965), unul dintre principalii promotori ai stilului de arhitectura neoromanesc, creator al unor imobile reprezentative pentru Bucuresti, precum Arcul de Triumf, Agricola Fonciera, Banca Marmorosch Blank, fosta Societate Politehnica.
Conform temei strategice prioritare numarul 3, “Patrimoniul Bucurestiului – zona identitara abandonata”, din Strategia culturala a Municipiului Bucuresti, adoptata de Consiliul General pe 1 august 2016, in Bucuresti exista o “lipsa de valorizare si de cunoastere” a patrimoniului ceea ce duce la “o atractivitate redusa a orasului si la o pozitie slaba intr-o competitie internationala.”
Avand in vedere importanta culturala si arhitecturala a imobilului Palatul administrativ al Municipiului Bucuresti si tinand cont de faptul ca a fost restaurat de curand, consider ca introducerea in circuitul turistic al Capitalei va creste atractivitatea Bucurestiului ca destinatie culturala si va stimula interesul bucurestenilor pentru propriul patrimoniu cultural, contribuind astfel la protejarea si valorificarea acestei resurse importante de dezvoltare economica durabila a Capitalei.
Citește aici proiectul de hotărâre integral
articol preluat de pe: usr-bucuresti.ro
Primăria Capitalei
foto si articol: facebook.com/USR.Bucuresti
Firea vrea să privatizeze primăria ca s-o stăpânească după bunul plac
27 martie 2017
USR se opune deciziei Gabrielei Firea de a înființa o primărie a Capitalei paralelă, care nu dă socoteală nimănui, administrată de indivizi numiți politic și care ar scoate complet de sub controlul cetățenesc cheltuirea banilor publici. USR a făcut plângere prealabilă pentru trecerea ilegală prin consiliu a hotărârilor de „înființare de principiu” a societăților comerciale care ar sparge primăria
București, 27 martie 2017
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) este chemat miercuri, 29 martie, să aprobe propunerile doamnei Gabriela Firea de a înființa zece societăți comerciale care să administreze domenii importante ale municipalității, cum ar fi: spitalele, managementul traficului, parcările, consolidarea clădirilor, parcurile, reabilitarea străzilor sau dezvoltarea urbană. Înființarea acestor societăți a fost deja aprobată „de principiu” în ședința din 28 februarie, în mod ilegal, întrucât hotărârile au întrunit votul a jumătate dintre consilieri (PSD+ALDE) și era nevoie de votul a cel puțin două treimi din consilieri – 34 de voturi din 50 -, conform Legii 215/2001.
USR a solicitat o opinie pe această temă de la Consiliul Concurenței și de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Sperăm ca miercuri aceste propuneri ale primarului să nu întrunească votul a două treimi dintre consilieri și de asemenea sperăm ca majoritatea PSD+ALDE să respecte legea și să nu forțeze înființarea acestor societăți comerciale fără aprobarea CGMB. În caz contrar ne vom adresa Prefectului Capitalei și justiției.
De ce se opune USR privatizării primăriei
În maniera discreționară și opacă în care ne-a obișnuit deja, Gabriela Firea impune pe ordinea de zi de miercuri zece hotărâri întocmite după metoda copy/paste în care ni se spune superficial că înființarea acestor societăți ar fi o recomandare a Uniunii Europene (?) și că ne va fi mai bine cu ele decât așa cum suntem acum.
Deși atunci când s-a votat înființarea de principiu a acestor societăți comerciale ni s-a spus că după asta se va studia oportunitatea lor și vom primi studii de impact, constatăm acum, când înființarea de facto apare din nou pe ordinea de zi, că nu ni se dau mai multe explicații.
Nu ni se spune de câți oameni va fi nevoie ca să funcționeze respectivele societăți, ce se va întâmpla cu regiile sau departamentele din cadrul primăriei, care gestionează deja domeniile supuse privatizării (cum ar fi RADET, RATB, Administrația străzilor, Administrația spitalelor, Administrația parcurilor etc), și nu în ultimul rând de unde vor fi luați bani pentru funcționarea acestor societăți, cel puțin până când ele vor deveni atât de profitabile, încât să se susțină singure, ba chiar să aducă și profit – cum ne promite primăria în unele expuneri de motive.
Expunerile de motive ale celor zece proiecte sunt și ele fragmente incoerente, scrise într-un limbaj de lemn, în care se subliniază necesitatea înființării acestor societăți comerciale pentru ca Bucureștiul să fie mai pregătit în fața provocărilor (?!), se avansează suma de 120.000 de lei care ar fi necesară înființării fiecărei societăți în parte, ca un prim capital social, ba mai mult, în cazul Companiei Municipale Dezvoltare Durabilă București se spune că ar fi nevoie tot de 120.000 de lei pentru salarii, dar nu și pentru ce perioadă și ce număr de angajați ar fi plătiți din suma asta.
În privința înființării Companiei Municipale Energetice ni se spune că aceasta va avea niște domenii de activitate atât de generoase și diverse încât va produce energie electrică, termică, va moderniza centralele termice existente, va vinde și monitoriza contoare către populație și chiar centrale termice de apartament etc Dar nu ni se spune ce se va întâmpla cu RADET după ce această societate se va înființa: o va îngloba sau nu, dacă da, în ce bază legală?
În expunerea de motive pentru înființarea Companiei Municipale Parcuri și Grădini, primarul Gabriela Firea plânge de mila Administrației Parcurilor, care nu are suficienți angajați profesioniști din cauza salariilor mici pe care le oferă, de aici și degradarea spațiilor verzi din București, din cauza lipsei investițiilor. Totuși nu ni se spune cum va reuși noua companie să atragă investiții ca să le ofere salariaților bani mai mulți și să îngrijească parcurile publice mai bine.
Promisiuni generoase sunt făcute și în celelalte proiecte, privind înființarea Companiei Străzi Poduri și Pasaje, a Companiei Municipale Medicale, a Companiei Municipale Turistica, a Companiei Municipale Parking București sau a Companiei Municipale Managementul Traficului.
USR consideră că aceste promisiuni nu sunt altceva decât un mod populist al doamnei Firea de a-și ascunde incapacitatea managerială de a eficientiza departamentele și regiile primăriei, în spatele unor promisiuni complet nefundamentate economic. Înființarea acestor societăți comerciale nu este altceva decât o privatizare de facto a Primăriei Capitalei, pentru a o scoate complet de sub supravegherea Consiliului General și implicit a cetățenilor care și-au trimis acolo și alți reprezentanți decât cei ai PSD și ALDE.
Deși afirmă că prin această privatizare, Primăria urmărește de fapt atragerea de specialiști, realitatea va fi că PSD+ALDE își creează astfel mai multe posturi în care să-și numească oamenii, ce nu vor putea fi controlați legal, deoarece nu ar mai fi funcționari publici, deci vor putea să dispună discreționar de patrimoniul public și privat al Capitalei, fără să dea socoteală altcuiva decât șefilor de partid.
Ce putem face ca să oprim privatizarea primăriei
foto: facebook.com
USR a făcut deja o plângere prealabilă pentru trecerea ilegală prin CGMB a proiectelor de înființare de principiu a acestor societăți comerciale, fără votul a două treimi dintre consilierii în funcție.
Așa cum vedem că scrie în preambulul proiectelor de hotărâri, și înființarea de facto a societăților comerciale va trece prin consiliu tot cu votul majorității. În condițiile în care Gabriela Firea și consilierii PSD+ALDE își vor menține hotărârea și vor încălca din nou prevederile Legii 215/2001, USR va depune și o plângere penală pentru abuz în serviciu. Totuși, plângerea penală nu suspendă automat și înființarea societăților comerciale respective, deci asta nu o va împiedica, momentan, pe Gabriela Firea să privatizeze primăria.
De aceea, este nevoie și de mobilizarea cetățenilor pentru asta. Scrieți-le consilierilor generali și primarului Gabriela Fireacă nu sunteți de acord cu înființarea societăților comerciale care ar urma să administreze spitalele, parcurile, străzile, parcările sau termoficarea din București. Trimite-i un email președintelui Consiliului General, Marian Orlando Culea, și spune-i să nu aprobe proiectele propuse de Gabriela Firea în ședința de miercuri. Mesajul ar putea fi acesta:
Doamnă primar, domnule consilier,
Mă numesc …., sunt cetățean al Capitalei, și nu sunt de acord cu înființarea societăților comerciale prin care doriți să administrați spitalele, parcurile, termoficarea, traficul sau alte domenii de interes ale Capitalei. Vă cer să renunțați la aceste hotărâri în cadrul Consiliului General. Aștept de la dumneavoastră să eficientizați și să transparentizați activitatea Primăriei Capitalei, nu să o privatizați și să o ascundeți de controlul legal și democratic. De asemenea vă solicit să respectați votul tuturor cetățenilor Capitalei și să intrați în legalitate cu funcționarea CGMB, prin validarea mandatelor consilierilor USR.
Vă mulțumesc!
Puteți folosi adresele de e-mail: Gabriela.Firea@pmb.ro, Marian.Culea@pmb.ro (Președintele de ședință), sau paginile lor de Facebook. De asemenea, adresa de e-mail: relatiipublice@pmb.ro.
Când le scrieți puneți și USR (consilieri.cg@usr.ro) în copie, ca să nu poată pretinde PSD că nu i-a scris nimeni.
articol preluat de pe: facebook.com/USR.Bucuresti
Lansarea candidaților USB
foto: facebook.com
articole: uniuneasalvatibucurestiul.ro; youtube.com
Uniunea Salvați Bucureștiul și-a lansat candidații pentru primăriile de sector (VIDEO)
Uniunea Salvati Bucurestiul a lansat candidatii la primariile de sector din Capitala
Uniunea Salvați Bucureștiul
Uniunea Salvați Bucureștiul este plaforma creată de Nicușor Dan și susținătorii săi pentru oameni care au respect pentru muncă și pentru profesie, care au respect pentru educație și pentru valorile morale. Este locul potrivit pentru oamenii care pot să spună adevărul în față, pentru că nu au mize personale ascunse și nici sfori la mâini și la picioare. Este locul oamenilor cu măsură, al oamenilor care construiesc cu suflet și care își iubesc profesia. Locul oamenilor care iubesc și respectă comunitatea. Noi știm să schimbăm lucruri în bine, chiar forțând, uneori, imposibilul.
Uniunea Salvați Bucureștiul – foto: facebook.com
Uniunea Salvați Bucureștiul nu are agende ascunse, nici oameni cu ambiții de îmbogățire peste noapte. USB are ambiția de a face fapte bune pentru comunitate, de a crește Bucureștiul la un nivel civilizat. Pornim în Capitală o schimbare obligatorie pe care bucureștenii o cer de mult timp. Dacă vom reuși, atunci revoluția va începe, de această dată, din București către Timișoara.
De astăzi vă așteptăm la unul din cele 44 de corturi instalate în tot Bucureștiul pentru strângerea de semnături și…
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 17 Martie 2016
Echipa USB
Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați Bucureștiul
Nicușor Dan – foto: usb.ro
Nascut in 1969 la Fagaras. Liceul Radu Negru Fagaras 1984-1988, cu doua premii I la Olimpiada Internationala de Matematica. Studii in matematica la Universitatea Bucuresti, Universitatea Paris 11, Universitatea Paris 13 si Ecole Normale Superieure Paris. Doctor in matematica 1998 (Universitatea Paris 13). Cercetator la Institutul de Matematica al Academiei Romane. Organizator, prin Asociatia Tineri pentru Actiune Civica, al Forumurilor Tinerilor Români cu Studii în Străinătate, în 2000 și în 2002. Membru fondator si director executiv al Scolii Normale Superioare Bucuresti, universitate de elita in stiintele exacte. Initiatorul si presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, din 2008.
Cine finanţează activităţile lui Nicuşor Dan?
Răspunsuri la o campanie de insinuări
Administrarea unui oraș cum este Bucureștiul nu se poate face decât în echipă. Vă invităm să cunoașteți o parte din…
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 26 Martie 2016
Multe dintre problemele Bucureștiului sunt cauzate de lipsa de informații și a conexiunilor pe care le-am putea realiza …
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 25 Martie 2016
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 25 Martie 2016
Așa e Nicușor Dan, în viața de zi cu zi. Dacă vrei să-l cunoști și să ni te alături în lupta pentru București, scrie-ne…
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 24 Martie 2016
Cei care până acum s-au ocupat de furat Bucureștiul cred că mai pot păcăli oamenii cu declarații mieroase, belicoase sau…
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 23 Martie 2016
Pietoni, șoferi și bicicliști, traficul din București ne privește pe toți.Avem nevoie de bugete deschise, de un sistem…
Posted by Uniunea Salvați Bucureștiul on 20 Martie 2016
Dan Perjovschi îl susţine pe Nicușor Dan„După mulţi ani şi multe alegeri, în sfârşit, o să votez pentru cineva (programul, ideile, implicarea), şi nu împotriva cuiva (minciunile, şmecheriile, gaşca). Pe Nicușor Dan l-am văzut implicat, am văzut că nu lucrează pe urechisme, ci pe planuri, pe lucruri coerente.”
Posted by Nicușor Dan on 14 Februarie 2016
Stop jafului public în primăriile bucureștene
foto si articol: de-clic.ro
SEMNAȚI AICI PETIȚIA: Vinovații să plătească: Stop jafului public în primăriile bucureștene!
Panseluțe, crizanteme, balansoare, bănci. Toate la supra-preț, toate din buzunarul tău! Primăriile din București au cheltuit pe un fir de floare mai mult decât impozitul pe care îl plătesc unii dintre noi anual.
Milioane de lei sunt cheltuiți pe servicii de pază și alte milioane pe arbori. 88% din aceste sume ”sunt furate”. Se cheltuie fără strategii pe termen scurt, mediu sau lung; fără indicatori tehnico-economici și de performanță specifici; fără asigurarări și măsuri care să oblige furnizorii să refacă, replanteze sau să repare lucrările care se deteriorează din vina executantului.
Primăriile din București au cheltuit în perioada 2007-2014 aproximativ 2,7 miliarde lei (600 milioane euro) pentru intreținerea și amenajarea spațiilor verzi. Aceste sume s-au scurs, în parte, în conturile unor firme care au pretins și primit prețuri de 20 de ori mai mari pentru materialele furnizate decât cele oferite pe piața liberă. De asemenea, zeci de milioane de lei, au fost cheltuite pe plante care s-au uscat sau au fost furate, fără ca primăria să răspundă sau să încerce să recupereze prejudiciul.
Știm: nimic nu e nou, am știut cu toții că ”se fură” banul public. Acum știm exact ce autoritate, ce primar, cât a furat, cât a cheltuit prost, cât a preferat să bage în buzunarul firmelor prietene direct din buzunarul tău.
Cerem o anchetă a DNA care să cerceteze fiecare fărădelege consemnată în raportul Curții de Conturi și să facă publice, de urgență, măsurile luate în cazul celor ce se fac vinovați de această scandaloasă risipă de bani publici. Cerem ANAF să facă controale de fond la toate firmele ”prietene” primăriilor bucureștene spre a se vedea dacă acestea și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor și taxelor. De asemenea, solicităm recuperarea întregului prejudiciu suferit de buzunarul public prin proasta gestionare a bugetelor primăriilor bucureștene.
INIȚIATORI (în ordine alfabetică):
Asociația Bună Dimineața, București!
Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural
Asociația Mișcarea Civică ”Miliția Spirituală”
Asociația Pro.Do.Mo
Asociația Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi
Asociația Salvați Cartierul Militari
CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică
Fundatia ECO-CIVICA
Grupul civic “Iubim Sectorul 3”
Grupul civic “Salvaţi Parcul Drumul Taberei”
Platforma de-clic.ro
Dumitru Dobrev, avocat
SEMNAȚI AICI PETIȚIA: Vinovații să plătească: Stop jafului public în primăriile bucureștene!
Destinatar: Direcția Națională Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice
Stimată doamnă Procuror Șef al Direcției Naționale Anticorupție,
Stimată doamnă Ministru al Finanțelor Publice,
Am citit cu îngrijorare raportul Curții de Conturi referitor la performanța utilizării fondurilor bugetului local pentru amenajări peisagistice şi întreţinere spaţii verzi la nivelul Municipiului București în perioada 2007 – 2014.
Sunt scandaloase sumele cheltuite pentru amenajări de spații verzi in București şi concluziile raportului Curții de Conturi trag un puternic semnal de alarmă: banii publici sunt cheltuiți fără discernământ, în folosul unor firme agreate de primăriile capitalei, nu în folosul cetățeanului. În aceste condiții, considerăm că se impune ca statul să impute sumele prejudiciate edililor din Capitală, care de ani de zile cheltuiesc banul public fără să dea socoteală numănui.
Doamnă procuror-șef Kovesi, vă solicităm să dispuneți cercetarea cazurilor prezentate în raportul Curții de Conturi, să identificați si să trageți la răspundere vinovații.
Doamnă ministru Dragu, vă cerem verificarea de către ANAF a activității financiare a firmelor “abonate” la contracte publice, semnalate în raportul Curții de Conturi.
SEMNAȚI AICI PETIȚIA: Vinovații să plătească: Stop jafului public în primăriile bucureștene!
articol preluat de pe: de-clic.ro
foto si articol – mediafax.ro
Un angajat al Serviciului Urbanism din Primăria Capitalei a fost reţinut de procurorii DNA, după ce a fost prins când lua mită 40.000 de euro, pentru modificarea unui plan de urbanism zonal, astfel încât pe un teren încadrat ca “spaţiu verde” să se poată construi.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de joi noapte, a lui Gheorghe Cosmin Metescu, funcţionar public în cadrul Serviciul Urbanism al Primăriei Municipiului Bucureşti, acuzat de luare de mită.
Potrivit anchetatorilor, Gheorghe Cosmin Metescu ar fi pretins, prin intermediari, 40.000 de euro de la proprietarii unui teren din Bucureşti, pentru a interveni în modificarea unui plan de urbanism zonal.
“Concret, proprietarii erau interesaţi ca suprafaţa de teren respectivă să dobândească caracter construibil, în condiţiile în care, potrivit planului de urbanism zonal actual, această suprafaţă de teren nu avea caracter construibil, fiind încadrată în categoria «spaţii verzi»”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Cosmin Metescu a fost prins de procurori, joi, în timp ce primea de la unul dintre intermediari cei 40.000 de euro ceruţi.
Procurorii urmează să ceară, vineri, Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Cosmin Metescu, reţinut pentru luare de mită.
Acţiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Tot pentru luare de mită, în schimbul unor presupuse intervenţii în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale, este cercetat, într-un alt dosar, şi Solomon Wigler, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu. Wigler, suspendat din funcţie ca urmare a anchetei declanşate de procurorii anticorupţie, a fost arestat preventiv în 4 iunie.
Solomon Wigler a fost prins în flagrant, în 3 iunie, în timp ce primea mită 25.000 de euro. Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Wigler ar fi cerut, în total, 230.000 de euro, unui om de afaceri, pentru ca Primăria Capitalei să aprobe planurile urbanistice zonale pentru construirea a trei supermarketuri în Bucureşti, dar şi pentru ca municipalitatea să ofere o donaţie. Din suma cerută, Wigler ar fi primit anterior, în mai multe tranşe, 204.000 de euro, de la omul de afaceri, denunţător în cauză.
aticol preluat de pe http://www.mediafax.ro/
foto – facebook.com/CBBuc
articol – stiri.tvr.ro
Bucureştiul se află pe ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte pistele destinate bicicliştilor. Lungimea totală a acestora nu depăşeşte 6 kilometri. Acum câţiva ani, Capitala avea o sută de kilometri de trasee. Cele mai multe au fost închise de poliţie, din motive de siguranţă. Ca să vă daţi seama de diferenţele dintre Bucureşti şi oraşele din nordul şi vestul Europei.
În vreme ce noi vorbim de trasee de câţiva kilometri, în celelalte ţări se construiesc autostrăzi pentru cei care merg pe două roţi.
Bucureştiul are în acest moment doar cinci piste funcţionale. Cea mai lungă, de 2 kilometri. Exista însă şi două trasee care nu au nici măcar 500 de metri. Asta, deşi Primăria a început să amenajeze astfel de piste încă de acum opt ani.
În perioada 2007 – 2013, Primăria Capitalei a investit în 39 de trasee pentru biciclişti. La scurt timp, 37 dintre acestea au fost închise de Poliţia Rutieră. Poliţiştii au considerat că pistele trasate pe trotuar îi pun în pericol atât pe biciclişti, cât şi pe pietoni. Pentru o sută de kilometri de trasee marcate în 6 ani, Primăria a plătit zece milioane de euro.
Primăria susţine însă că, în acest moment, Bucureştiul ar avea 34 de kilometri de piste. Are în plan să facă încă o sută de kilometri, cu alte zece milioane de euro.
Până când va reuşi să construiască noile piste, România rămâne mult în urma statelor din Uniunea Europeana. Belgia, spre exemplu, şi-a propus ca, până în 2013, să aiba trei autostrăzi pentru biciclişti. Reţeaua de piste de biciclete în zona metropolitană Bruxelles se apropie de 100 de kilometri. În zonele înguste, unde nu e posibilă desenarea unei piste, biciclistul are dreptul de a rula pe carosabil, iar şoferii trebuie să îl respecte ca pe un participant la trafic. Orice şicană poate fi reclamată la poliţie, iar automobilistul este amendat.
Folosirea bicicletei este încurajată nu numai prin amenajarea pistelor speciale, dar şi prin acest serviciu, care permite oricui, contra unei sume modice, care nu depăşeşte 30 de euro pe an, să ia o bicicletă din staţiile special amenajate, să meargă unde are treabă şi să lase bicicleta în statia de la destinaţie.
În schimb, la Madrid, situaţia nu este mult mai bună faţă de Bucureşti. Nu există un circuit urban complet pentru biciclete. Majoritatea pistelor au fost construite pe trotuar şi adesea sunt ocupate de pietoni.
Aproape toate oraşele din regiunea Madrid au aceste piste, create special pentru bicicletă, dar spaniolii, cel puţin în timpul săptămânii, preferă să meargă la lucru cu maşina. Bicicletele sunt folosite mai mult în timpul weekendului.
Singurele capitale din zona cu care Bucureştiul se poate compara în privinţa infrastructurii pentru biciclişti sunt Sofia şi Chişinăul. În Republica Moldova, abia acum autorităţile îşi pun problema necesităţii unor asftel de trasee. Primăria a cerut experţilor să pună pe hârtie zonele în care se vor putea trasa aceste piste. Prioritatea o reprezintă marile bulevarde.
articol preluat de pe http://stiri.tvr.ro/
foto si articol – bursabinelui.ro
Drumuri Verzi in Bucuresti (DVB) este un proiect pentru identificarea, implementarea si realizarea primei retele de drumuri dedicate pietonilor (inclusiv persoanelor cu dizabilitati) si biciclistilor. Spatiul pietonal va fi separat de pistele pentru biciclete. Indicatorii de realizare a acestor drumuri au fost descrisi intr-un document ce a fost depus la registratura Primariei Municipiului Bucuresti.
Voluntarii implicati au gasit si au oferit solutii pentru realizare a 33 km de Drumuri Verzi In Bucuresti, insuficinte pentru constituirea retelei. Demersurile OPTAR pentru implementarea proiectului in Bucuresti vor continua in perioada urmatoare. Site-ul proiectului: www.drumuriverzi.ro
Organizatorii conferintei VeloCity au selectat proiectul DVB pentru a fi inclus in Programul Conferintei ca model de buna practica. Pentru participantii care sustin prezentari se ofera reduceri de 250 Euro/pers. Chiar si asa, asociatia OPTAR nu poate finanta aceasta deplasare.
Primarul Sorin Oprescu a afirmat ca vazut o parte dintre solutiile DVB si i-au placut si le va implementa.
Inregistrare: http://youtu.be/-6DFUQgsPaw
Dl. Ion Dedu, director in Primaria Capitalei, a afirmat ca doreste sa colaboreze cu OPTAR pentru realizare infrastructurii pentru biciclete.
Marian Ivan, presedintele OPTAR, este expert infrastructura pentru biciclete al Planului de Mobilitate Urbana Durabila Bucuresti-Ilfov, fiind responsabil de dezvoltarea strategiei de incurajare a mersului cu bicicleta.
articol preluat de pe https://www.bursabinelui.ro
Catalin Tolontan – Romania Curata
Nu presa, nu una din părți, ci Consiliul de Contestații susține că PMB a fost partizană în licitația sălii de sport din Capitală.
Licitaţia s-a făcut saga, iar saga s-a făcut scandal.
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) acuză, în motivaţia redactată în termeni de o duritate puţin obișnuită, că Primăria Capitalei “a tratat exigent cu «acul fin»” pe austriecii de la Strabag și cu“maximă indulgenţă” pe italienii de la Astaldi. De altfel, Strabag fusese descalificată de două ori, în ambele dăţi fiind recalificată de CNSC. Ultima oară, prin contestaţia a cărei motivare conţine acuzele la adresa Primăriei.
În documentul aflat în posesia Gazetei (foto), Consiliul spune că la începutul licitaţiei pentru sala de sport în valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, în vara anului 2014, Primăria avea “o optică mult mai realistă, dar care a fost radical schimbată”. Mai exact, Primăria s-ar fi folosit de un “pretins motiv de neconformitate”, pe filiera UCVAP, instituţie a Ministerului de Finanţe, ca să-i radă pe austrieci. Mai apoi, Consiliul a contrazis Primăria.
A doua oară, oferta asocierii Strabag – Aecom – Comnrod a fost “analizată exigent, cu «acul fin»”, dar nu la fel și oferta Astaldi. “Fără respectarea principiului tratamentului egal”, concluzionează Consiliul.
Citește răspunsurile Primăriei, Strabag și Astaldi pe Tolo.ro
articol preluat de pe http://www.romaniacurata.ro/
foto business24.ro
Traseul urmat de bicilisti este Piata Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Soseaua Kiseleff – Piata Victoriei – Soseaua Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Soseaua Grozavesti – Intoarcere la Intrarea Grozavesti – Pasajul Basarab – Soseaua Nicolae Titulescu – Piata Victoriei – Calea Victoriei – Piata Natiunile Unite – Splaiul Independentei – Izvor – Splaiul Independentei – Bulevardul Libertatii-Bulevardul Natiunile Unite – Strada Izvor – Calea 13 Septembrie – Bulevardul Libertatii – Piata Constitutiei – Bulevardul Unirii – Piata Unirii – Bulevardul Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului.
Marsul organizat de Comunitatea Biciclistilor din Bucuresti si Organizatia pentru Promovarea Transportului Alternativ in Romania (OPTAR) nu are autorizatie din partea Comisiei de Analiza si Avizare a Cererilor pentru Desfasurarea Evenimentelor Publice de pe langa Primaria Capitalei.
Reprezentantii Primariei Capitalei spun ca pe traseul propus de cele doua asociatii pentru mars se desfasoara evenimente organizate cu ocazia Zilelor Bucurestiului, iar legea nu permite desfasurarea a doua evenimente in paralel. Reprezentantii municipalitatii spun ca biciclistii puteau organiza marsul pe alt traseu, insa nu au vrut acest lucru.
OPTAR a postat pe pagina de Facebook ca anuleaza marsul, dar ca sambata, 20 septembrie 2014, de la ora 14.30, vor merge sa se plimbe pe traseul ultimelor marsuri.
Marsul de pe 10 mai, anul acesta s-a desfasurat pe traseul: Bulevardul Maresal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – Soseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff – Piata Victoriei – Soseaua Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab – Soseaua Grozavesti – Intoarcere la Intrarea Grozavesti – Soseaua Grozavesti – Pasajul Basarab – Soseaua Nicolae Titulescu – Piata Victoriei – Calea Victoriei – Piata Natiunile Unite – Piata Unirii – Bd Cantemir – Parcul Tineretului.
Evenimentele Primariei Capitalei cu ocazia Zilelor Bucurestiului au loc in Parcul Cismigiu, Parcul Herastrau, Piata George Enescu, Piata Constitutiei, Centrul Istoric, Parcul Herastrau
Nici in primavara marsul biciclistilor nu a primit aprobare de la Primaria Capitalei insa nimeni nu i-a impiedicat sa isi duca la bun sfarsit actiunea.