Articole

(†) Sfânta Treime

Sfânta Treime

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

(†) Sfânta Treime

Învățătura despre Sfânta Treime – termen care nu apare în Sfânta Scriptură – își face simțită prezența în filozofia creștină prin intermediul crezurilor postniceene. Unul dintre acestea este exprimat în simbolurile de credință creștine, mai cu seamă în Simbolul atanasian:

- Tatăl este creator, dar co-mântuitor, co-sfințitor;

- Fiul este mântuitor, dar co-creator, co-sfințitor;

- Duhul Sfânt este sfințitor, dar co-creator, co-mântuitor.

Trinitarienii susțin că această dogmă este clar exprimată în Sfânta Scriptură, dar că dogma Sfintei Treimi a fost des atacată de către diverși eretici, cum sunt numiți de aceștia adversarii trinității, precum Arie și Macedonie, ca să amintim doar doi dintre marii contestatari ai Sfintei Treimi.

Trinitarianismul este o doctrină religioasă care se bazează pe credința în Sfânta Treime (contrar binitarianismului și unitarianismului bazate pe credința într-un Dumnezeu în două ipostaze și respectiv o ipostază). Această credință este acceptată de multe din mișcările creștine contemporane.

Teofil al Antiohiei este primul autor patristic care folosește termenul de „Treime”.

Primele două concilii ecumenice (Niceea – 325 și Constantinopol – 381) au statornicit definitiv învățătura de credință a Bisericii, inclusiv dogma Sfintei Treimi, astfel că din secolul al IV-lea după Hristos se poate vorbi de o “adevărată cinstire în toată lumea creștină a Sfintei Treimi.”

Doctrina Sfintei Treimi exprimată în forma: „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în Persoane, dar Unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii și complet Independent în raport cu orice” într-adevăr face deosebire în mod fundamental de majoritatea celorlalte religii politeiste, în care dumnezeul/dumnezeii iau naștere într-un univers preexistent.

În același timp această accepțiune a Sfintei Treimi se diferențiază net și de viziunea monoteistă a evreilor nominali, care în 1500 de ani până la Hristos nu au primit niciodată vreo mărturie ce i-ar fi putut duce la o asemenea accepțiune.

Problema trinității rămâne destul de controversată, la fel cum a fost și la Conciliul de la Niceea. Un efect indirect al adoptării acestei dogme ca oficială de către bisericile creștine a dus la reacții adverse în lumea orientală.

Se pot observa remarci de condamnare și în scrierile musulmane referitor la această dogmă, ținând cont că și islamul are la bază credința monoteistă iudaică și îl acceptă pe Iisus Hristos drept un profet foarte important, la fel ca Moise.

Din acest punct de vedere mulți exegeți susțin că “acest cuvânt simplu al adevărului despre mântuire și despre viața veșnică a devenit tot mai greu de răspândit printre necredincioși datorită acestei dogme, din punct de vedere logic, complicate a trinității“.

Sociologi ai religiei, precum protestantul Max Weber, consideră învățătura Sfintei Treimi a fi o formă timpurie și imatură a teologiei creștine, fantasmagorice și iraționale în caracter; pentru că credințele trinitariene apar după iudaism, așa cum se întâmplă în creștinism, Weber le consideră a fi niște regretabile întoarceri la desuete idei primitive (citat din Werner Stark (“The place of Catholicism in Max Weber’s Sociology of Religion”, Sociological Analysis 29 (winter), 1968, pp. 202–10) în Capitolul 24 din “The Blackwell Companion to Eastern Christianity” , redactat de Peter McMylor și Maria Vorojișceva). Printre teologii occidentali antitrinitarieni se numără Isaac Newton și Miguel Servet (ultimul plătind cu viața respingerea acestei învățături, fiind ars pe rug de către protestanți).

Stemă explicând dogma Treimii - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Stemă explicând dogma Treimii – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Doctrina Treimii

Conform religiei creștin-ortodoxe, Sfânta Treime este formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.

- Dumnezeu Tatăl este singurul Creator și Atotputernicul.

- Dumnezeu Fiul este unicul Fiu al Domnului, trimis spre a ridica păcatele lumii. Cu toții suntem considerați fiii lui Dumnezeu, însă Iisus este “Fiul Omului” trimis spre a ridica “păcatul strămoșesc“.

- Sfântul Duh, ne este precizat în Sfânta Scriptură, că a apărut la botezul lui Iisus în formă de porumbel. Atunci botezul a fost ridicat la rang de Sfântă Taină: “Taina Sfantului Botez“.

Cei trei formează o singură ființă în trei persoane (sau în trei ipostaze).

Dogma Sfintei Treimi a fost rezultatul unui proces istoric complex, în care teologii proto-ortodocși au fost treptat forțați să o adopte de propriile lor alegeri, pentru că ei combăteau în egală măsură dogme pe care le priveau drept erezii și care epuizaseră toate posibilitățile logice de a defini natura lui Isus Hristos (simplu om, simplu Dumnezeu care doar părea om, atât om cât și divin, dar două persoane diferite, atât om cât și divin, dar o singură persoană) și relația între Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul.

Au fost abandonate modele proto-ortodoxe de înțelegere acestei relații pe care proto-ortodocșii le găsiseră anterior drept progrese teologice în înțelegerea acestei relații, dar care, în urma dezbaterilor teologice ulterioare cu cei înfierați drept eretici, au fost găsite drept lipsite de nuanțarea necesară.

Deși proto-ortdocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi.

Conform lui Bart Ehrman, Sfânta Treime este un mister teologic și nu a fost menită să fie înțeleasă rațional: „Dacă îți închipui că o înțelegi, de fapt o înțelegi greșit”. Un articol al BBC confirmă ideea că nu poate fi înțeleasă rational. Cu alte cuvinte, Sfânta Treime este o taină dumnezeiască și nu poate fi înțeleasă de mintea omului.

 

Referințe despre Sfânta Treime în Biblie

Singurele versete biblice care fac referire directă la Sfânta Treime sunt Ioan 5:7-8. Aceste versete sunt numite Comma Johanneum, ele fiind o falsificare a manuscriselor grecești ale Bibliei, falsificare care a apărut (se zice) pentru prima oară într-un manuscris grecesc menit să-l facă pe Erasmus din Rotterdam să includă dogma Treimii în ediția tipărită a Noului Testament în greaca veche.

Unii cercetători sunt de părere că ea nu apare în manuscrise grecești dinaintea lui Erasmus, Erasmus incluzând-o în textul Noului Testament pentru a nu fi trecut la index, deși știa că adăugirea nu face parte din Noul Testament, în timp ce alții afirmă că Erasmus nu și-ar fi dat seama că a fost păcălit.

Mai concret, prima apariție care conține Comma în greacă în text este minusculul 629 (în numerotarea Gregory-Alland), manuscrisul fiind bilingv (greco-latin). El a fost datat paleografic ca fiind scris în secolul al XIV-lea. Există manuscrise anterioare care cuprind Comma (88, 221, 429 și 636), dar nu în text, ci ca nota laterală, notele fiind adăugate în secolele XV-XVI.

Noua Traducere în Limba Română (Biblica, Inc. 2006) nu conține referirea la Sfânta Treime.

Unii teologi creștini cred că pasajul din cartea Facerea, capitolul 18, în care Avraam și soția sa Sarra le oferă ospitalitate celor „trei Oameni”, la stejarul Mamvri, se referă la revelarea Sfintei Treimi:

Domnul i S’a arătat [lui Avraam] la stejarul Mamvri, pe când el ședea în pragul cortului său sub zăduful amiezei. Și ridicându-și el ochii, s’a uitat: și iată, trei Oameni îi stăteau în față; și de cum I-a văzut, a alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor și s’a închinat până la pământ. Și a zis: „Doamne, dac’am aflat har în ochii Tăi, nu-l ocoli pe robul Tău! Să se aducă puțină apă! Spălați-Vă picioarele și odihniți-Vă sub acest copac; eu voi aduce pâine și veți mânca, după care Vă veți duce’n calea Voatră, de vreme ce-ați trecut pe la robul Vostru!” Zis-au Aceia: „Fă precum ai zis!””

Pasajul este ilustrat de Icoana Sfintei Treimi a pictorului / iconarului rus Andrei Rubliov.

"Icoana Sfintei Treimi" de Andrei Rubliov. Acesta i-a zugrăvit pe cei trei îngeri care i s-au arătat patriarhului Avraam şi Sarrei. Îngerii sunt consideraţi a fi o prefigurare a Sfintei Treimi; prin urmare această scenă ar fi singura în care iconografii Îl pot zugrăvi pe Dumnezeu Tatăl - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Icoana Sfintei Treimi” de Andrei Rubliov. Acesta i-a zugrăvit pe cei trei îngeri care i s-au arătat patriarhului Avraam şi Sarrei. Îngerii sunt consideraţi a fi o prefigurare a Sfintei Treimi; prin urmare această scenă ar fi singura în care iconografii Îl pot zugrăvi pe Dumnezeu Tatăl – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Controverse

Martorii lui Iehova și unitarienii nu recunosc dogma Sfintei Treimi, împreună cu unele mișcări penticostale mai mici.

 

articol preluat de pe ro.wikipedia.org

cititi mai mult despre Sfânta Treime si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.rodoxologia.roen.wikipedia.org

cititi si:

Predică la Praznicul Sfintei Treimi – Pr. Ilie Cleopa (1)Predică la Praznicul Sfintei Treimi – Pr. Ilie Cleopa (2)

- (†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Duminica a 8-a după Paști

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Duminica a 8-a după Paști

Icoana Pogorârii Duhului Sfânt *

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe:  ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.orgwww.agerpres.ro

 

Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile)

Rusaliile (din latina vulgară – în napolitană se folosește “Pasca rusata” (Paștele trandafirilor) iar în aromână “Arusaľi” ), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh / Sfântului Spirit reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime (în latină Pentecostes, în franceză La Pentecôte (din greaca veche – πεντηκοστὴ ἡμέρα / pentêkostề hêméra, «a cincizecea zi»), în germană Pfingsten, în maghiară Pünkösd etc.).

 

Semnificație

În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită și „Sărbătoarea săptămânilor” Șavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieșirea din Egipt (Ex 19, 1-16).

Și Rusaliile creștine au legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului și iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

Pogorârea Sfântului Duh, anunţată în Vechiul Testament de profeţii mesianici, este denumită “capătul sărbătorilor”, adică evenimentul cu care se încheie istoria mântuirii realizată de Hristos.

Semnificația Rusaliilor creștine mai poate cuprinde următoarele aspecte:

- revărsarea eshatologică a Duhului Sfânt (cf. Ioel 3, 1-5, citat de Petru în cuvântarea sa din Fapte 2)

- încununarea Paștelui lui Hristos, prin revărsarea Duhului asupra apostolilor

- adunarea comunității mesianice, potrivit profețiilor

- deschiderea Bisericii către toate popoarele

- începutul misiunii

 

Denumire

Cuvântul românesc “rusalii” derivă, probabil, indirect, din lat. Rosalia, prin termenul din gr. medie ρουσάλια și sl. rusalija[1].

“Cincizecime” este un calc după gr. πεντηκοστή, “(ziua) a cincizecea”, denumire care arată că sărbătoarea are loc la 50 de zile după Paști. Numărul cincizeci, de la cele cincizeci de zile de la Înviere, mărturisește despre deplinătatea eternă și cerească, fiind de șapte ori câte șapte plus unu.

Peste această sărbătoare s-a suprapus sărbătoarea pogorârii Sfântului Duh. Denumirea și sărbătoarea rusaliilor a fost împrumutată și de către romani. Când Imperiul Roman a devenit creștin în marea majoritate, această sărbătoare (împreună cu multe altele) au fost creștinate în sensul că au primit o semnificație creștină, suprapusă vechii sărbători, în timp semnificația și motivele inițiale fiind date uitării.

 

Istoricul sărbătorii

Deja Apostolul Pavel acorda importanță acestei sărbători (cf. Fapte 20, 16). Pentru comunitățile creștine care aveau vii înaintea ochilor roadele și mărturiile acestei zile de întemeiere a Bisericii, împreună cu minunile Duhului Sfânt, sărbătorirea anuală a coborârii Duhului Sfânt era de la sine înțeles.

Potrivit informațiilor din Peregrinatio Etheriae, spre sfârșitul secolului al IV-lea, la Ierusalim, sărbătoarea începea cu o celebrare nocturnă. Dimineața, prima slujbă se ținea pe Golgota, iar a doua pe Sion, locul coborârii Duhului Sfânt. După-amiaza, pe Muntele Măslinilor se ținea o celebrare în amintirea Înălțării Mântuitorului.

La Roma, Rusaliile au devenit, pe lângă Paști, a doua sărbătoare rezervată botezurilor. De aceea, vigilia și săptămâna Rusaliilor au fost rânduite asemănător vigiliei și săptămânii Paștelui. Deja în vremea Papei Leon cel Mare (440-461), în săptămâna după Rusalii urmau trei zile de post din ciclul Quattuor tempora. În secolul al XI-lea, s-a introdus, în Biserica Romei, octava Rusaliilor; în 1969, prin revizuirea anului liturgic, s-a înlăturat octava, pentru a se reveni la structura în care Rusaliile încheie ciclul pascal.

 

Varia

Întemeierea Bisericii Creștine

Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce prea înțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt; și printr-înșii lumea ai vânat, iubitorule de oameni, mărire Ție!”. Așa glăsuiește troparul acestui mare praznic al Bisericii Ortodoxe. Conform Bisericii Ortodoxe, acest important eveniment al rusaliilor reprezintă ziua de naștere a Bisericii creștine, întrucât în această zi a luat ființă în chip văzut această instituție divino-umană, întemeiată în chip nevăzut, odată cu jertfa Mântuitorului pe cruce.

La Ierusalim, în cea de-a cinzecea zi de la Învierea Lui Hristos, când Duhul Sfânt a venit în lume şi S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat Biserica lui Hristos.

Venirea pe pământ a celei de a treia persoane a Preasfintei Treimi a făcut-o cunoscută însuşi Mântuitorul Iisus Hristos în seara Cinei de Taină: “Eu vă spun adevărul. Vă este de folos ca să Mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, îl voi trimite la voi“. (Ioan 16, 7)

Despre puterea Sfântului Duh, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că: “Precum focul cel pământesc preface lutul cel moale într-un vas vârtos, apa şi focul Sfântului Duh, când cuprinde un suflet binegânditor, îl face mai tare decât fierul, deşi el înainte era mai moale decât lutul, aşa că păcatul nu mai poate vătăma sufletul cel acum întărit“.

Iar omul, care cu puţin mai înainte era pătat cu întunecimea păcatului, prin harul Sfântului Duh se face mai luminat şi mai strălucit decât soarele.

Aceasta învaţă Sfântul Apostol Pavel, când scrie: “Nu vă înşelaţi, că nici curvarii, nici slujitorii idolilor, nici precurvarii, nici malachii, nici sodomenii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici ocărâtorii, nici răpitorii, împărăţia lui Dumnezeu nu vor moşteni” (I Corint. VI, 9, 10), arată marele teolog şi Părinte al Bisericii Ioan Gură de Aur.

Duhul Sfânt S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, duminică dimineaţa, în ziua Cincizecimii, în chip de limbi de foc, nu în chip de porumbel ca la Botezul Domnului, spune arhimandritul Ilie Cleopa.

 

Apostolii au grăit în limbile neamurilor

Duminica de astăzi mai este numită și „Duminica Cincizecimii”, întrucât pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, în Ierusalim, a avut loc în cea de-a cincizecea zi de la Înviere. Sfântul Evanghelist Luca, în „Faptele Apostolilor” (cap. 2), istorisește momentul în care Duhul Sfânt, sub chipul unor limbi de foc, a umplut de darurile sale pe Apostoli, pentru început aceștia căpătând marea putere de a grăi în limbi străine, necunoscute de ei până atunci. Spre mirarea multor oameni aflați în Ierusalim, cei doisprezece au început să facă cunoscută învățătura Mântuitorului către neamuri, în diferite limbi, deși acești ucenici erau știuți de mulți dintre cei prezenți ca fiind evrei simpli, în nici un caz preocupați de învățarea limbilor străine.

 

Ziua Pogorârii Duhului Sfânt

La cincizeci de zile după Învierea Domnului, la sărbătoarea evreiască numită Cincizecimea (cincizeci de zile de la sărbătoarea Ieșirii), în timp ce Apostolii și alți ucenici ai Domnului Iisus Hristos erau adunați împreună în rugăciune în “foișorul cel de sus“, Duhul Sfânt a coborât peste ei sub forma unor „limbi de foc despicate” făcând zgomotul unui vânt puternic și ei au început să vorbească în limbi pe care nu le cunoșteau. În acea vreme, în Ierusalim erau mulți pelerini din diaspora evreiască veniți la sărbătoare care au fost foarte uimiți să îi audă pe acești pescari neinstruiți rostind rugăciuni către Domnul în limbile țărilor lor de departe. Acest eveniment este descris detaliat în Faptele Apostolilor, capitolul 2.

Când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (…) Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul către altul: Ce va să fie aceasta?” (Fapte 2, 1-13).

În Ierusalim se aflau atunci iudei din toate părţile pământului, care trăiau între neamuri: Parţi, mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, în Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în părţile Libiei, romani, aflaţi în treacăt, iudei şi prozeliţi, cretani şi arabi. Toţi aceşti oameni care vorbeau limba locului din care veneau îi auzeau şi îi înţelegeau pe Sfinţii Apostoli despre faptele minunate ale lui Dumnezeu în limba fiecărui asculător.

Chiar în acel ceas Sfântul Apostol Petru a rostit prima sa predică în faţa mulţimii, mărturisind că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Care a venit pe pământ pentru mântuirea oamenilor. Auzind ei cuvântul lui, au întrebat ce să facă, iar Apostolul Petru le-a răspuns: “Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor şi veţi primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2, 37-38).

La cuvântul Apostolului Petru au crezut în Hristos şi s-au botezat în ziua aceea ca la trei mii de oameni.

Coborârea Sfântului Duh - manuscris din secolul XV - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Coborârea Sfântului Duh – manuscris din secolul XV – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Începerea propovăduirii

Trimiterea Duhului Sfânt peste ucenicii săi o vestise mai demult Mântuitorul: „Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite întru numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14.26). Într-adevăr, când Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli, aceștia au devenit „preaînțelepți”, fiind umpluți „de lumina, râvna și toate harurile dumnezeiești” – așa cum prea frumos exprima Patriarhul Justinian.

Abia după acest moment, ucenicii Domnului au ieșit în toată lumea, săvârșind minuni, întorcând pe păgâni de la închinarea idolilor, aducând, de la oameni simpli la împărați, pe mulți la dreapta credință. Începutul are loc chiar în această zi a Pogorârii Duhului Sfânt când, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, „ca la trei mii de suflete” au crezut în Hristos, alcătuind prima comunitate a celor care credeau în Hristos.

Duhul Sfânt, a treia persoană a Sfintei Treimi (dogma despre Treimea dumnezeirii este fundamentală şi are implicaţii asupra întregii învăţături creştine), care a fost dăruit comunităţii apostolice primare, a înzestrat Biserica cu tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Tainele, harismele, diaconia.

Existenţa istorică şi orice acţiune sacramentală a Bisericii depind acum de invocarea Duhului Sfânt.

După ce Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţi, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos, începând de la Ierusalim.

Iar prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost transmis în lume tuturor celor ce cred în Hristos, prin Sfintele Taine ce se săvârşesc în Biserică de către preoţi şi episcopi.

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) - foto preluat de pe basilica.ro

(†) Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt

Biserica Ortodoxă vede Pogorârea Duhului Sfânt ca împlinirea misiunii de propovăduire a Mântuitorului Iisus Hristos și începutul erei mesianice a Împărăției lui Dumnezeu, prezentă în mod mistic în Biserică. În mod tradițional este considerată începutul Bisericii, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Pe lângă prăznuirea venirii Duhului Sfânt, se sărbătorește în această zi și revelarea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Cântările bisericești slăvesc ultimul act al auto-revelării lui Dumnezeu către lumea creației Sale.

Pentru creștinii ortodocși, sărbătoarea Rusaliilor nu este doar o amintire a unui eveniment istoric. Ea este o sărbătoare a apartenenței credincioșilor la Biserică. Ei au trăit Pogorârea Duhului Sfânt și au primit „pecetea darului Sfântului Duh” prin taina ungerii cu Sfântul Mir.

 

Prăznuirea acestei sărbători

La sărbătoarea Rusaliilor, icoana Sfintei Treimi, cele trei figuri angelice care i-au apărut lui Avraam, este plasată în centrul bisericilor pentru a fi cinstită de credincioși. Această icoană este uneori însoțită de icoana tradițională a Rusaliilor. Bisericile sunt decorate cu flori și frunze verzi care simbolizează că respirația divină a lui Dumnezeu înnoiește toată creația. De asemenea sunt folosite veșminte și acoperăminte verzi.

"Icoana Sfintei Treimi" de Andrei Rubliov. Acesta i-a zugrăvit pe cei trei îngeri care i s-au arătat patriarhului Avraam şi Sarrei. Îngerii sunt consideraţi a fi o prefigurare a Sfintei Treimi; prin urmare această scenă ar fi singura în care iconografii Îl pot zugrăvi pe Dumnezeu Tatăl - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Icoana Sfintei Treimi*” de Andrei Rubliov. Acesta i-a zugrăvit pe cei trei îngeri care i s-au arătat patriarhului Avraam şi Sarrei. Îngerii sunt consideraţi a fi o prefigurare a Sfintei Treimi; prin urmare această scenă ar fi singura în care iconografii Îl pot zugrăvi pe Dumnezeu Tatăl – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În multe parohii, prăznuirea începe în seara de dinaintea sărbătorii cu Vecernia Mare. Utrenia se ține în dimineața sărbătorii, dar nu peste tot, înainte de Sfânta Liturghie.

În ziua de Rusalii se ține Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, dar cu imnuri speciale care înlocuiesc tradiționalele antifoane. Pentru prima dată după Sfintele Paști se cântă imnurile Împărate Ceresc și Am văzut Lumina cea Adevărată, astfel fiind chemat Duhul Sfânt să vină și să rămână (să se sălășluiască) în noi și astfel să fie mărturisit că am primit Duhul cel Ceresc.

Vecernia Mare din seara de Rusalii (Duminica) conține trei rugăciuni lungi la care credincioșii îngenunchează pentru prima dată de la Sfintele Paști. În multe parohii, această slujbă se ține imediat după Liturghie.

 

Sărbătoare legală în România

Începând cu anul 2008, prima și a doua zi de Rusalii au fost declarate zile libere. (cf. Legea nr. 202/2008 – MO 728 din 28.10.2008)

 

Tradiții

Sub numele de Rusalii se desfăşoară simultan: două sărbători creştine (Pogorârea Duhului Sfânt şi Sfânta Treime), un complex de rituri dedicate zânelor (supravieţuiri palide ale unui cult vechi) şi un episod important din cultul morţilor (Moşii de Rusalii). Rusaliile sunt şi ele o sărbătoare a cărei dată se socoteşte după Paşti. Cad în fiecare an la 50 zile după Paşte şi la zece zile după Înălţare. Sărbătoarea durează trei zile.

Prima dintre coincidenţe cu sărbătoarea religioasă numită Pogorârea Duhului Sfânt. În calendarul ortodox, de la această zi, care poartă şi numele de Duminica Mare, se numără celelalte duminici. În calendar scrie: prima duminică după Rusalii, a doua, a treia…. Atenţie, anul se sfârşeşte şi în cel care urmează găsim a nu ştiu câta duminică după Rusalii. Care Rusalii? Cele din anul precedent. A doua zi de Rusalii coincide cu sărbătorirea Sfintei Treimi. Cu Marţea Rusaliilor, sărbătoarea se încheie.

În sat, casa fiecărui creştin ascunde un ierbar. El se compune din plante de leac şi din sedimentele vegetale ale sărbătorilor. Găseşti la icoană salcie de la Florii, flori de la Sânziene, busuioc… Rusaliile sporesc cu frunze de nuc. Le aduc oamenii de la biserică. Sunt locuri unde femeile spală de Rusalii picioarele trecătorilor. Se aşază la răspântii cu săpun, ştergare şi vase mari cu apă în care pun frunze de nuc.

Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998) – preluat de pe www.facebook.com/MuzeulTaranului

 

 

Sărbătoare legală în alte țări

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în România, Austria, Belgia, Cipru, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Luxemburg, Țările de Jos, în unele cantoane din Elveția, Madagascar, Norvegia, Senegal, Ungaria, Togo. În Suedia nu mai este zi nelucrătoare din 2006, an în care la 6 iunie (sărbătoare națională suedeză) a devenit zi nelucrătoare.

Nu este zi nelucrătoare în țări cu tradiție catolică: Italia, Brazilia, Irlanda, Spania, Canada, Portugalia, Polonia, Camerun și nici în Bulgaria și Rusia, țări cu tradiție ortodoxă.

 

După Pogorârea Duhului Sfânt

În Biserica Ortodoxă, luni după Pogorârea Duhului Sfânt este Sărbătoarea Sfintei Treimi sau Lunea Duhului Sfânt, iar în prima duminică de după Rusalii este Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Cu toate că începutul anului bisericesc este la 1 septembrie, centrul liturgic al ciclului anual al cultului ortodox este sărbătoarea Sfintelor Paști, precedată de Postul Mare și perioada pregătitoare a postului, urmată de cincizeci de zile de sărbătoare pascală până la sărbătoarea Rusaliilor. Până la începutul următorului Post Mare, duminicile și săptămânile sunt numărate de la Pogorârea Duhului Sfânt. Citirile liturgice și cântările se bazează pe „săptămâni după Rusalii”, așa cum sunt scrise în Octoih, Apostol și în Evangheliar.

 

* Icoana Pogorârii Duhului Sfânt prezintă coborârea Duhului Sfânt peste Biserică. De obicei, este aşezată în centrul bisericilor pentru cinstire, în duminica Rusaliilor.

Compoziţia

Această icoană îi arată pe Apostoli şezând pe scaune, ca pe Muntele Sion, simbolizând astfel prima comunitate a Bisericii, începutul Bisericii Creştine. Ei formează un semicerc care exprimă unitatea Bisericii, Trupul Mistic al Mântuitorului Iisus Hristos. Icoana nu este imaginea unui eveniment istoric, ea simbolizând importanţa acestui eveniment pentru toate timpurile.

La fel ca în multe alte icoane, Apostolii sunt prezentaţi în perspectivă inversă, figurile fiind din ce în ce mai mari cu cât sunt mai în spate. De asemenea, în fundal este desenată clădirea în care ei se află, “încăperea de sus” (foişorul sau tricliniul în care Apostolii se adunaseră).

Teologie

Duhul Sfânt

În partea superioară a icoanei este desenat un alt semicerc din care ies raze. Razele indică spre Apostoli iar “limbi de foc” coboară deasupra fiecăruia, acestea simbolizând Pogorârea Duhului Sfânt.

Iisus Hristos

În mijlocul grupului de Apostoli, este un loc neocupat. Acest loc este al Mântuitorului, capul invizibil al Bisericii. Unele icoane străvechi au în centru un altar, tronul slavei eterne a Mântuitorului, care simbolizează prezenţa Sa invizibilă. În mod categoric, nimeni altcineva nu poate fi pictat aici.

Apostolii

Apostolii stau aşezaţi, spre deosebire de Icoana Înălţării unde ei sunt arătaţi în confuzie. Acesta reprezintă darul Duhului Sfânt, viaţa interioară, a Duhului, darul Lui către Biserică.

Grupul celor Doisprezece Apostoli simbolizează Biserica, nu numai pe cei menţionaţi în cartea Faptele Apostolilor ca fiind împreună cu Apostolii în ziua Pogorârii Duhului Sfânt. De asemenea, în icoană este reprezentat şi Apostolul Pavel, care ulterior va deveni Apostol al Bisericii şi un mare propovăduitor. La momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Pavel încă era Saul prigonitorul. Cei patru Evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt pictaţi cu cărţi în mână, cu toate că încă nu îşi scriseseră lucrările. Alţi Apostoli sunt desenaţi cu suluri de pergamente în mână, semnificând autoritatea învăţăturilor date lor de Mântuitorul Iisus Hristos.

Prezenţa Sfântului Pavel şi a celor patru Evanghelişti aminteşte de mulţimea ucenicilor care au fost de faţă la Pogorârea Duhului Sfânt.

Cosmosul (lumea)

În alt semicerc, din partea de jos a icoanei, este reprezentată figura simbolică a unui rege. El este într-un loc întunecat, care reprezintă lumea aceasta învăluită în păcat. Această persoană singură simbolizează lumea întreagă, care înainte de Pogorârea Duhului a fost fără lumina credinţei. El este înclinat în faţă pentru a simboliza bătrâneţea care este consecinţa păcatului lui Adam. Prin puterea Duhului Sfânt, Biserica aduce lumină lumii întregi prin învăţăturile sale. Uneori, această figură este arătată ieşind în lumină, purtând cu amândouă mâinile o legătură (năframă) cu mai multe pergamente (suluri) care sunt învăţăturile Apostolilor, prin care lumea avea să fie luminată (Dionisie din Furna stabileşte, p. 119, că numărul pergamentelor din năframă este de doisprezece, după numărul Apostolilor, iar în capătul fiecărui sul de pergament se pictează o coroană).

Maica Domnului

Unele reprezentări ale Cincizecimii o includ şi pe Maica Domnului. Interpreţii icoanei Cincizecimii nu sunt de acord asupra validităţii prezenţei Ei în această icoană, întrucât, pe de o parte, Biserica este reprezentată aici de Sfinţii Apostoli, iar pe de altă parte există indicii că Ea ar fi fost totuşi prezentă acolo. Totuşi, ea a fost o vreme inclusă în canonul iconografic al icoanei Cincizecimii, mai ales în Rusia şi Albania.

Monahia Iuliania Socolova consideră că această reprezentare a Maicii Domnului apare în apus, în preajma secolului al X-lea, fiind apoi preluată, târziu (aproximativ sec. XVII) şi în iconografia greacă şi rusă. Dionisie din Furna, în Erminia sa de secol XVIII, nu o menţiona

 

cititi mai mult despre Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) si pe: ro.orthodoxwiki.org; basilica.ro; doxologia.roen.wikipedia.org

cititi si

Predică la Duminica a VIII-a după Paşti – Pogorârea Duhului Sfânt (Cincizecimea sau Rusaliile) – Despre darul vorbirii în limbi – Pr. Ilie Cleopa

- (†) Sfânta Treime

(†) Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.wikipedia.org; basilica.ro; ro.orthodoxwiki.org

 

Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.

 

Semnificație

Potrivit Faptelor Apostolilor (1, 1-11), Iisus, după Înviere, s-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care s-a înălțat la cer, de față cu ei.

Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât ca expresie a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege. Învingând moartea, Hristos a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia partea întreaga natură umană (cf. Ef 2, 4-6).

Spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță. Creștinii privesc la casa cerească ce-i așteaptă, trăind încă pe pământ în realitatea lumii noi în care domnește Hristos.

 

Istoric

Înălțarea lui Iisus este amintită în Simbolul Apostolilor și în Crezul niceeano-constantinopolitan. Începând din secolul al IV-lea, sărbătoarea se celebrează, atât în Răsărit, cât și în Apus, la 40 de zile după Paști (într-o zi de joi). Înainte de fixarea acestei zile, evenimentul era comemorat la Rusalii.

În unele țări din Europa occidentală, dacă Înălțarea nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.

 

Înălțarea Domnului

Înălțarea Domnului Iisus Hristos este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuită la patruzeci de zile după Sfintele Paști (și de aceea cade mereu într-o zi de joi). La patruzeci de zile după Înviere, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii Săi (Evanghelia după Luca 24:50-51), Hristos s-a înălțat la Cer, luându-și locul de-a dreapta Tatălui (Evanghelia după Luca 16:19 și Crezului niceo-constantinopolitan)

Christi Himmelfahrt by Gebhard Fugel, c. 1893 - foto preluat de pe  en.wikipedia.org

Christi Himmelfahrt by Gebhard Fugel, c. 1893 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Referințe scripturale

Prima menționare a Înălțării în Sfânta Scriptură se găsește în Evanghelia după Marcu (16:14-19). Descrierea este sumară. Iisus și cei unsprezece ucenici rămași sunt așezați la masă, probabil într-o încăpere din sau pe lângă Ierusalim. Iisus le cere apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia și le spune că cei credincioși vor fi neatinși de otravă, îi vor vindeca pe bolnavi și altele asemenea. După aceste cuvinte finale, Iisus este primit în Rai să stea de-a dreapta Tatălui. Nu este nimic precizat despre perioada de după Înălțare; Marcu, pur și simplu descrie ceea ce s-a întâmplat.

Evanghelia după Luca este și mai succintă în descriere (24:50-51). Iisus îi duce pe cei unsprezece în Betania, nu departe de Ierusalim. În timp ce îi binecuvintează, Iisus se ridică la Cer.

A treia, și cea mai citită, descriere a Înălțării se găsește în Faptele Apostolilor (1:9-12). Timp de patruzeci de zile după Înviere, Iisus continuă să propovăduiască Evanghelia. Iisus și cei unsprezece sunt adunați lângă Muntele Măslinilor), în nord-estul Betaniei. Iisus le spune ucenicilor săi că vor primi puterea Duhului Sfânt și că ei trebuie să ducă mesajul Său în lumea întreagă.

Iisus este luat și ridicat de un nor. Unele tradiții spun că a fost luat într-un car de foc, asemănător cu Proorocul Ilie. Doi oameni îmbrăcați în alb le-au apărut ucenicilor și le-au spus că Iisus se va reîntoarce în același mod ca la Înălțare. Ei au spus: „Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer.” (Fapte 1:11). După acestea, ucenicii s-au reîntors în Ierusalim bucurându-se și rămânând în continuare în Templu.

Evanghelia după Matei se termină la un munte din Galileea, cu Iisus trimițându-i pe ucenici să propovăduiască Evanghelia. Nu se face nici o menționare a Înălțării.

Înălțarea (Giotto, Cappella degli Scrovegni) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Înălțarea (Giotto, Cappella degli Scrovegni) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Importanță

Înălțarea Domnului prezintă ultimul stadiu al planului lui Dumnezeu privitor la lumea întreagă: unirea deplină cu El Însuși după plecarea fiecăruia dintre noi din lumea aceasta. Conform părintelui George Florovsky, „În Înălțare se găsește scopul și deplinătatea Învierii lui Hristos… și împreună cu Hristos se înalță și firea umană.”

 

Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor)

Înălțarea la Cer a Domnului. Înălțarea Domnului Iisus Hristos este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, prăznuită la patruzeci de zile după Sfintele Paști (și de aceea cade mereu într-o zi de joi). La patruzeci de zile după Înviere, în timp ce îi binecuvânta pe ucenicii Săi (Evanghelia după Luca 24:50-51), Hristos s-a înălțat la Cer, luându-și locul de-a dreapta Tatălui (Evanghelia după Luca 16:19 și Crezului niceo-constantinopolitan) - foto: doxologia.ro

Înălțarea la Cer a Domnului - foto preluat de pe doxologia.ro

Pe când Mântuitorul se afla împreună cu Ucenicii, mai înainte de Pătimirile Sale, le-a făgăduit venirea Preasfântului Duh, zicând: Este de folos să Mă duc Eu;  că de nu Mă voi duce Eu, Mângâietorul nu va veni (Ioan 16, 7). Şi iarăşi: Când va veni Acela, vă va învăţa pe voi tot adevărul (Ioan 16, 3).

De aceea, după Învierea din morţi, arătându-Se lor timp de patruzeci de zile, nu necontenit, ci din când în când, gustând mâncare înaintea lor şi înfăţişându-le şi mai lămurit Învierea, în cea din urmă zi, făgăduindu-le multe despre cele privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu, le-a poruncit lor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să rămână acolo, aşteptând venirea Preasfântului Duh.

Deci le-a poruncit lor să rămână în Ierusalim, ca acolo să se întărească mai întâi propovăduirea Evangheliei, ca nu cumva depărtându-se în locuri străine să poată fi cu uşurinţă defăimaţi; şi pentru că trebuia să se pregătească acolo ca nişte ostaşi, cu armele Duhului, şi aşa să pornească la luptă, pentru propovăduirea Evangheliei.

Iar când a sosit vremea Înălţării, împlinind cuvintele Prorocilor (Cf. Zaharia 14, 4) Mântuitorul i-a dus cu Sine pe Muntele Măslinilor (numit în greceşte Eleon) şi le-a grăit lor despre propovăduirea Lui până la marginea lumii, precum şi despre viitoarea Lui Împărăţie, cea necuprinsă cu mintea, deoarece vedea că şi ei vor să-L întrebe despre cele ce trebuiau să facă.

Şi de faţă fiind acolo şi Maica Sa, a trimis înaintea lor îngeri, ca să le arate înălţarea la cer. Şi, pe când ei priveau, un nor L-a ridicat din mijlocul lor, purtându-L în sus.

Şi astfel, înconjurat de îngerii trimişi înaintea Lui, care se întreceau unii pe alţii să ridice porţile cerurilor şi care erau uimiţi de roşeaţa de sânge a trupului şi a veşmintelor Lui (cf. Isaia 63, 1-6), S-a înălţat şi a şezut de-a dreapta Tatălui, îndumnezeind vrajba cea de demult, am fost împăcaţi cu Dumnezeu.

Iar nişte îngeri, în chip de bărbaţi, au stat înaintea Apostolilor, zicând: Bărbaţi galileeni, de ce staţi în mirare, uitându-vă spre cer? Acest Iisus Dumnezeu, pe Care Îl vedeţi cu trup, aşa va vei iarăşi, cu trup adică, dar nu ca mai înainte, în sărăcie şi tăcere, cin înconjurat de îngeri, cu slavă mare, precum Îl vedeţi acum.

Atunci Apostolii, încetând de a mai privi, s-au întors de pe Muntele Măslinilor. Acest munte este foarte aproape de Ierusalim, cam la 2.400 de paşi, adică un drum de sâmbătă, întrucât Moise orânduise în Lege ca numai atâţia paşi să se facă sâmbăta; de altfel, chiar Cortul Mărturiei era departe de tabăra iudeilor, în pustie, numai cu atâţia paşi. De aceea li se îngăduia să meargă sâmbăta acolo, spre a se închina; dar o călătorie mai lungă nu le era îngăduită.

Apostolii, întorcându-se în Ierusalim, s-au urcat în foişorul cel de sus, în care se adunau ei împreună cu femeile mironosiţe şi cu Maica Domnului, stăruind în post şi rugăciune, aşteptând venirea Preasfântului Duh, potrivit făgăduinţei, care avea să se împlinească în ziua Cincizecimii.

Cel ce Te-ai înălţat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

 

cititi mai mult despre Înălțarea Domnului si pe: www.agerpres.ro; en.wikipedia.org
cititi si Predică la Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor) – Pr. Ilie Cleopa

Buna Vestire

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.orgro.orthodoxwiki.orgbasilica.ro

 

Buna Vestire

Buna Vestire este o sărbătoare creștină celebrată în data de 25 martie a fiecărui an în amintirea momentului anunțării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe și va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Cei mai mulți creștini țin această sărbătoare a Bunei Vestiri pe data de 25 martie, nouă luni înainte de Crăciun, când este sărbătorită nașterea lui Iisus (Crăciunul, din latină incarnatione). Conform evangheliei după Luca 1:26, Buna Vestire a avut loc „în a șasea lună” a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul.

Atât tradiția catolică cât și cea ortodoxă suțin că Buna Vestire a avut loc în Nazaret, dar locațiile exacte diferă. În tradiția catolică locul este marcat de Bazilica Bunei Vestiri, iar în tradiția ortodoxă de biserica ortodoxă grecească a Bunei Vestiri.

Buna Vestire reprezintă o temă fundamentală în arta creștină în general, mai ales în arta marianică a bisericii catolice, în mod special în timpul Evului Mediu și al Renașterii.

Buna Vestire ("Annunciation" - Leonardo da Vinci, 1475-1480) una din primele lucrări ale lui Leonardo da Vinci, Uffizi, 98x217 cm - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

“Annunciation” – Leonardo da Vinci, 1475-1480 – una din primele lucrări ale lui Leonardo da Vinci, Uffizi, 98×217 cm – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Istoric

O sărbătoare a „Vestirii Nașterii Domnului” se ținea în Răsărit încă din anul 550, la 25 martie. La Roma s-a introdus în sec. al VII-lea.

 

Conținut

Data de 25 martie este la 9 luni înainte de Crăciun (sărbătoarea Nașterii Domnului) și amintește de ziua în care Arhanghelul Gabriel îi vestește Fecioarei Maria că a fost aleasă să devină mama lui Iisus Hristos.

Angel Gabriel's Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Angel Gabriel’s Annunciation to Mary, by Murillo, c. 1655 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Semnificație

Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.

Uimindu-se de cele petrecute cu Maria, Sfântul Augustin își imaginează că se adresează îngerului, întrebând: „Spune-mi, îngere, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria?”. Îngerul îi arată că răspunsul este cuprins chiar în cuvintele salutului: „Bucură-te, cea plină de har!” (cf. Sermo 291, 6). Origen observă că niciodată un asemenea titlu nu a fost dat unei ființe omenești și nu mai apare în niciun alt loc din Sfânta Scriptură (cf. In Lucam 6, 7).

Maria primește cu disponibilitate „valul de iubire” a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Și prin aceasta este o ucenică desăvârșită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea și tocmai astfel își exercită libertatea, ascultând.

 

Astfel, l-a trimis pe acesta, mai înainte cu nouă luni de Naşterea după trup a Fiului, la Sfânta Fecioară Maria, din Nazaret, curată fiind ea şi vrednică de slujirea aceasta. Şi, venind îngerul în cetatea Nazaret, i-a zis: ,,Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!” (Luca 1, 28).

Fiind mai mult nedumerită decât înspăimântată, Fecioara Maria se întrebă în taină ce poate să însemne cereasca salutare.

Arhanghelul a înţeles-o şi a liniştit-o, zicând: ,,Nu te teme, Marie, că ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui – Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema, şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său şi, împărăţia Lui nu va avea sfârşit.” (Luca 1, 30-33).

Iar ea a zis: ,,Cum va fi mie aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Şi, răspunzând, îngerul i-a zis: ,,Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.” (Luca 1, 34-37).

La auzul acestor încredinţări, Fecioara Maria primeşte să răspundă chemării lui Dumnezeu şi suspinelor lumii, zicând: ,,Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Luca 1, 38).

Şi, zicând acestea Fecioara, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit, ca prunc omenesc, prin venirea Duhului Sfânt, în pântecele Preacuratei, iar îngerul s-a făcut nevăzut.

Buna Vestire (25 martie) - foto preluat de pe basilica.ro

Buna Vestire (25 martie) – foto preluat de pe basilica.ro

 

Prăznuirea Buneivestiri

De obicei, sărbătoarea Bunei Vestiri cade în Postul mare, dar, cu toate acestea, este o zi de bucurie. Astfel, postul este mai puțin aspru în această zi, fiind admis consumul de pește.

Dacă sărbătoarea este într-o zi obișnuită a postului, Sfânta Liturghie poate fi făcută seara, împreună cu Vecernia. Când se întâmplă acest lucru, sunt respectate regulile de post ale Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite. Sfânta Liturghie a Bunei Vestiri este singura slujire a Liturghiei Euharistice a Sfântului Ioan Gură de Aur permisă într-o zi de peste săptămână în Postul Mare.

Dacă Buna Vestire cade în aceeași zi cu cea de Paști, sărbătoarea rezultată se numește Kyriopascha și este sărbătorită după o rânduială aparte. Această suprapunere nu mai apare în bisericile care urmează calendarul iulian revizuit.

 

 

Tradiția greacă

Multe persoane aleg această zi ca zi de pelerinaj în insula Tinos în cinstea Maicii Domnului. Mii de pelerini asaltează docurile și străzile orașului ca să viziteze Biserica din Evangelistria (Tinos, Grecia) care adăpostește o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Descoperită într-o viziune, a fost găsită îngropată într-un câmp în 1823, iar biserica a fost construită ca să o adăpostească. Pelerinii aduc daruri și bijuterii pe care le donează bisericii. În 15 august (Adormirea Maicii Domnului) și în 25 martie, icoana este purtată prin oraș într-o procesiune măreață.

 

cititi mai mult despre Buna Vestire si pe: ro.orthodoxwiki.orgbasilica.rodoxologia.ro; en.wikipedia.org

cititi si:
- Predică la Buna Vestire (Părintele Cleopa Ilie)

 

(†) Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului (Menologion-ul lui Vasile al II-lea, sec. X-XI)

foto si articol preluate de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Întâmpinarea Domnului

Aducerea la Templu a Pruncului Iisus, sau Întâmpinarea Domnului, este unul dintre Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, sărbătorit pe 2 februarie, la patruzeci de zile de la Nașterea Domnului. Această sărbătoare mai este cunoscută și sub numele de Ziua Lumânărilor, în special în țările apusene, datorită obiceiului de a binecuvânta lumânările în această zi.

 

Istoria întâmpinării Domnului la Templu

Întâmpinarea Domnului și Dumnezeului nostru, Mântuitorul Iisus Hristos este un eveniment important din viața pământească a Domnului nostru Iisus Hristos, pentru că prin acest eveniment Dumnezeu, întrupat prin Domnul Iisus Hristos se întâlnește cu poporul Său, Israel, în persoana profetului Simeon și a proorociței Ana, acest eveniment fiind relatat în Evanghelia după Luca 2, 22-40.

După patruzeci de zile de la nașterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul din Ierusalim, centrul vieții religioase a națiunii evreiești. După Legea lui Moise (Levitic 12, 2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu și aducea jertfă Domnului un miel sau doi porumbei pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăției și Sfințeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele și dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria și Dreptul Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în brațe și, mulțumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel”. (Luca 2, 29-32). Sfântul Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: “Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2, 34-35).

La Templu se afla și proorocița Ana, o văduvă de 84 de ani, fiica lui Fanuel (3 februarie) „și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua în post și în rugăciuni. Şi venind ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuire în Ierusalim”. (Luca 2, 37-38).

În icoana care reprezintă această sărbătoare proorocița Ana ține un pergament în mână pe care scrie: „Acest prunc a adus cerul și pământul”. Înainte de nașterea lui Hristos, bărbații și femeile drepte în credință trăiau cu speranța venirii lui Mesia cel promis. Drepții Simeon și Ana, ultimii credincioși din Legea Veche, au fost considerați vrednici de a-L întâmpina pe Mântuitorul în Templu.

Întâmpinarea Domnului - foto preluat de pe ziarullumina.ro

Întâmpinarea Domnului – foto preluat de pe ziarullumina.ro

 

Evanghelia după Luca 2, 22-40

În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca «orice întâi-născut de parte bărbătească să fie închinat Domnului», și ca să dea jertfă, precum s-a zis în Legea Domnului, «o pereche de turturele sau doi pui de porumbel».

Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și temător de Dumnezeu, așteptând mângâierea lui Israel, iar Duhul Sfânt era asupra sa. Lui i se vestise de către Duhul Sfânt că nu va vedea moartea până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Și, din îndemnul Duhului a venit la templu; iar când părinții au adus înăuntru pe Pruncul Iisus, ca să facă pentru El după obiceiul Legii, Simeon L-a primit în brațele sale și a binecuvântat pe Dumnezeu și a zis:

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. Iar Iosif și Mama pruncului se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Și i-a binecuvântat Simeon și a zis către Maria, Mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri, iar prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

Și era și Ana prorocița, fiica lui Fanuel, din seminția lui Așer, ajunsă la adânci bătrâneți și care trăise cu bărbatul ei șapte ani de la fecioria sa; ea era văduvă, în vârstă de optzeci și patru de ani, și nu se depărta de templu, slujind noaptea și ziua, în post și în rugăciuni. Și venind și ea în acel ceas, lăuda pe Dumnezeu și vorbea despre Prunc tuturor celor ce așteptau mântuirea în Ierusalim. După ce au săvârșit toate, s-au întors în Galileea, în cetatea lor Nazaret. Iar Copilul creștea și Se întărea cu duhul, umplându-Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra Lui.

 

Vechimea praznicului

Sărbătoarea Întâmpinării Domnului – 2 februarie – este una din cele mai vechi sărbători religioase creștine. Biserica Ortodoxă are slujbe închinate acestei sărbători, întocmite de sfinții episcopi Metodie al Patarelor (+ 312, prăznuit la 20 iunie), Chiril al Ierusalimului (+ 386), Grigorie Teologul (+ 390), Amfilohie de Iconium (+ 394, prăznuit la 23 noiembrie), Grigorie al Nissei (+ 384) și Ioan Gură de Aur (+ 407). În ciuda originilor sale antice, această sărbătoare nu a fost prăznuită atât de fastuos decât începând din secolul al VI-lea.

În anul 528, în timpul împăratului Iustinian, un cutremur mare a ucis mulți oameni în Antiohia. După această nenorocire au mai venit și altele: în 541 a izbucnit o epidemie de ciumă groaznică în Constantinopol, omorând mii de oameni în fiecare zi. În această perioadă de mari suferințe au început să se facă slujbe speciale (litii) de izbăvire de rău, mai ales în timpul sărbătorii Întâmpinarea Domnului și ciuma a încetat. Astfel, pentru a da slavă lui Dumnezeu, biserica a ridicat la un rang mai înalt această sărbătoare.

Mai mulți imnografi ai Bisericii au împodobit această sărbătoare cu imnele lor: Sf. Andrei Criteanul în secolul al VII-lea, Sf. Cosma al Maiumei, Sf. Ioan Damaschin, Sf. Gherman patriarhul Constantinopolului în secolul al VIII-lea și Sf. Iosif Imnograful în secolul al IX-lea.

 

Icoana „Profeția lui Simeon”

Tot în această zi este cinstită icoana Maicii Domnului numită „Îmblânzirea inimilor împietrite” sau „Profeția lui Simeon”. În această icoană Maica Domnului apare fără Pruncul Iisus și cu șapte săbii care-i străpung pieptul: trei din partea stângă, trei din dreapta și una de jos. O icoană asemănătoare, numită „Cele șapte săbii” (sărbătorită la 13 august), înfățișează trei săbii din stânga și patru din dreapta.

Icoana „Profeția lui Simeon” simbolizează împlinirea profeției făcută de către dreptul Simeon: „și prin sufletul tău va trece sabie” (Luca 2:35).

 

Prăznuirea sărbătorii

În seara de dinaintea sărbătorii, se slujește o Vecernie care conține trei citiri din Vechiul Testament. Prima citire este un text compus din Ieșirea 12:15-13:16, Levitic 12 și Numeri 8. A doua citire este din Isaia 6:1-12 iar a treia citire din Isaia 19:1,3-5,12,16,19-21.

Uneori este slujită o Utrenie în dimineața sărbătorii. Citirea din Evanghelie se face din Luca 2:25-32, unde Sfântul Simeon îl primește pe Hristos.

Sfânta Liturghie din ziua sărbătorii are citirea Apostolului din Epistola către Evrei care descrie o schimbare a preoției: Dacă deci desăvârșirea ar fi fost prin preoția Leviților (căci legea s-a dat poporului pe temeiul preoției lor), ce nevoie mai era să se ridice un alt preot după rânduiala lui Melchisedec, și să nu se zică după rânduiala lui Aaron? Iar dacă preoția s-a schimbat urmează numaidecât și schimbarea Legii. (Evrei 7, 7-17).

Apoi se citește Evanghelia care este luată din Luca 2, 22-40 unde spune despre Preasfânta Fecioară Maria, care nu are nevoie de purificare deoarece a născut pe Izvorul curăției și sfințeniei fără întinare, cu smerenie împlinind cerințele Legii. Mai spune despre Sfântul Simeon care l-a primit pe Hristos în brațele sale și care a spus:

Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel. și cuvintele sale către Preasfânta Fecioară: Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. Citirea o mai pomenește pe Proorocița Ana văduva, în vârstă de 84 de ani.

Tema tuturor acestor citiri este schimbarea dinspre Vechiul Testament înspre Noul Testament, legea cea veche devenind ceva nou. Fiul lui Dumnezeu, dătătorul legii celei noi, acum El Însuși împlinește legea, fiind purtat în brațele lui Simeon ca orice copil omenesc.

Întâmpinarea Domnului intră în perioada Triodului numai în anii când Sfintele Paști se serbează între 4 și 13 aprilie; sărbătoarea poate cădea între Duminica Vameșului și a Fariseului și marțea săptămânii de după Duminica Fiului Risipitor. Pentru aceste cazuri Tipicul prevede anumite schimbări în slujbă.

cititi mai mult pe ro.orthodoxwiki.org

cititi mai mult despre Întâmpinarea Domnului si pe: basilica.rodoxologia.ro

cititi si Intrarea în biserică a Maicii Domnului