Articole

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013)

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) – Trecerea meteoritului deasupra Ekaterinburgului, la circa 200 km de hipocentrul exploziei

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Meteoritul de la Celeabinsk – 2013 este un corp ceresc care a intrat în coliziune cu Pământul în dimineața zilei de vineri 15 februarie 2013, în regiunea Celeabinsk din Rusia.

Căderea unui meteorit cu un diametru de circa 15 metri și o greutate aproximată de 7.000–10.000 de tone s-a produs la ora locală 09:23, în ziua de vineri 15 februarie 2013 în apropierea orașului Celeabinsk, daunele principale în urma căderii producându-se în acest oraș și în șase localități vecine : Emanjelinsk, Kopeisk, Korkino, Iujnouralsk și Etkul.

Cel puțin 950 de persoane, dintre care peste 80 de copii, au fost rănite de cioburile de geamuri sparte sau de obiecte deplasate de unda se șoc în urma căderii, a anunțat serviciul de presă al Direcției de Sănătate al administrației regionale.

Conform centrul federal de cercetare și de dezvoltare al NASA, greutatea bolidului căzut este estimată la 7 tone. Pe parcursul căderii, după intrarea în atmosferă cu o viteză de 18–20 km/s meteoritul a început să se dezintegreze datorită supraîncălzirii și topirii, și să se rupă în bucăți incandescente începând cu o altitudine de aprox. 50 – 30 km, care s-au prăbușit cu o viteză aproximativă de 35.000 km/oră (de zece ori mai repede decât un glonte de pușcă).

La sol în orașul Celeabinsk s-a întrerupt comunicarea cu telefoanele celulare, iar unele clădiri au fost evacuate. Oficiali din cadrul Ministerului de Interne au anunțat că mulți elevi au fost răniți de geamurile sparte într-o școală din Celeabinsk.

Mulți oameni suțin că au auzit mai multe explozii, iar după aceea s-au declanșat sistemele de alertă de la mașini, alții spun că unda de șoc ar fi fost foarte fierbinte, iar în gură au simțit un gust metalic la ore bune după eveniment.

 

Primele relatări

Localnicii au fost martori la căderea unor obiecte extrem de luminoase pe cer în regiunile Celeabinsk, Sverdlovsk, Tiumen și Orenburg, în Republica Bașkortostan și în regiunile vecine din Kazahstan. Filmările realizate de amatori arată căderea unei mingi de foc pe cer, urmată la scurt timp de o explozie sonică. Evenimentul a avut loc la ora 09:20 ora Ekaterinburgului, la câteva minute după răsăritul Soarelui la Celeabinsk și cu câteva minute înainte de răsăritul Soarelui la Ekaterinburg. Uneori, obiectul a părut a fi mai luminos decât Soarele care răsărea, iar NASA a confirmat ulterior că bolidul a fost, într-adevăr, mai luminos decât Soarele. Obiectul a fost filmat imediat după intrarea în atmosferă de satelitul meteorologic Meteosat 9. Martorii din Celeabinsk au relatat că aerul din oraș mirosea a praf de pușcă.

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) - potrivit estimărilor preliminare ale NASA, având dimensiunea de 15 metri și o greutate de 7000 tone (în comparație cu un automobil) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) – potrivit estimărilor preliminare ale NASA, având dimensiunea de 15 metri și o greutate de 7000 tone (în comparație cu un automobil) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Obiectul și intrarea în atmosferă

Conform Academiei Ruse de Științe, meteoritul a pătruns în atmosferă cu viteza de circa 15 km/s. Radiantul (poziția aparentă de origine pe cer) pare a fi, din întergistrările video, undeva deasupra și la stânga Soarelui care răsărea.
Estimări ale diametrului obiectului se înscriu între 17 m și câțiva metri. NASA a estimat diametrul bolidului la circa 17 m și masa la circa 10.000 tone. NASA estimează viteza acestuia la circa 17,9 km/s, și energia eliberată de el ca fiind echivalentă cu aproape 500 kilotone, suficient de mare pentru a fi înregistrată ca eveniment seismic.

Societatea Geografică Pattani a afirmat că trecerea meteoritului peste Celeabinsk a produs trei explozii de puteri diferite. Prima a fost cea mai puternică, și a fost precedată de un fulger luminos, care a durat aproape cinci secunde. Estimările de altitudine s-au înscris în intervalul 70–30 km, cu echivalentul exploziv a circa 500 ktTNT, iar hipocentrul exploziei s-a aflat la sud de Celeabinsk, în Emanjelinsk și Iujnouralsk. Unda de șoc a ajuns la Celeabinsk după două minute și 57 de secunde.

La 17 februarie 2013, oamenii de știință de la Universitatea Federală a Uralilor au găsit mici fragmente de meteorit în jurul unei găuri circulare din gheața de pe lacul Cebarkul. Acestea sunt chondriți obișnuiți, și conțin 10% fier. Oamenii de știință intenționează să boteze aceste fragmente „meteoritul Cerbakul”, denumire ce va fi acceptată după publicarea în buletinul Societății de Meteoriți.

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) - Dimensiunea meteoritului prin comparație cu alte obiecte (Boeing 747 și meteoritul de la Barringer); dimensiunea meteoritului din Urali este simbolizată de cercul din dreptul aripii avionului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) – Dimensiunea meteoritului prin comparație cu alte obiecte (Boeing 747 și meteoritul de la Barringer); dimensiunea meteoritului din Urali este simbolizată de cercul din dreptul aripii avionului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Impactul terestru

S-au găsit trei potențiale puncte de impact cu Pământul, două în zona lacului Cebarkul, și un altul la circa 80 kilometri mai spre nord-vest, lângă orașul Zlatoust aflat aproape de granița între Republica Bașchiria și regiunea Celeabinsk. Unul dintre fragmentele de meteorit găsite lângă Cebarkul a format un crater cu diametrul de 6 metri. Pe suprafața lacului Cebarkul, înghețat, pescarii localnici au găsit o gaură, posibil rezultat al unui impact, dar o echipă de șase scafandri trimisă de Ministerul Situațiilor de Urgență din Rusia a examinat zona lacului și nu a găsit fragmente de meteorit. În Kazahstan, oficialii serviciilor de urgență au declarat că sunt în căutarea a două posibile obiecte neidentificate care ar fi putut ateriza în provincia Aktobe, în vecinătatea regiunilor rusești afectate.

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) - Traseul meteoritului; este însemnată poziţia oraşului Celeabinsk - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) – Traseul meteoritului; este însemnată poziţia oraşului Celeabinsk – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Pagube și răniri

La 15 februarie 2013, circa 1.200 de persoane au cerut ajutor medical în regiunea Celeabinsk, inclusiv 159 de copii. Oficialii din sistemul sanitar au afirmat că 112 persoane au fost spitalizate, două fiind în stare gravă. O femeie de 52 de ani cu o fractură la coloana vertebrală a fost trimisă la Moscova pentru tratament. Majoritatea rănilor au fost cauzate de spargerea geamurilor. După explozie, alarmele autovehiculelor s-au declanșat și rețelele de telefonie mobilă și-au întrerupt funcționarea. Clădirile de birouri din Celeabinsk au fost evacuate. Toate școlile din Celeabinsk și-au întrerupt cursurile, în principal deoarece geamurile sălilor de clasă s-au spart. Cel puțin 20 de copii au fost răniți de spargerea geamurilor unei școli-grădiniță la orele 09:22.

După eveniment, oficialii guvernamentali din Celeabinsk au cerut părinților să-și ia copiii de la școli. Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a declarat că circa 600 m² (24,5 x 24,5 m) din acoperișul unei fabrici de prelucrarea zincului s-a prăbușit. Locuitorii din Celeabinsk ale căror ferestre s-au spart au depus eforturi consistente pentru a acoperi geamurile sparte cu orice material disponibil, întrucât temperatura în zona de impact cobora spre -15 °C.

Guvernatorul regiunii Celeabinsk, Mihail Iurevici, a declarat că scopul principal al autorităților îl reprezintă conservarea serviciului de termoficare. El a estimat pagubele produse de eveniment la cel puțin 1 miliard de ruble (circa 33 de milioane de dolari.}} Autoritățile din Celeabinsk au afirmat că geamurile sparte (dar nu și balcoanele închise) ale apartamentelor vor fi înlocuite pe cheltuiala statului rus.

Una dintre clădirile avariate de explozie a fost Palatul Sporturilor Traktor, arena echipei Traktor Celeabinsk care joacă în Liga de Hochei Kontinental (KHL). Arena va fi închisă pentru inspecții, ceea ce afectează meciurile de hochei planificate a se desfășura acolo, și posibil întreg postsezonul KHL.

Meteoritul de la Celeabinsk este considerat a fi cel mai mare meteorit care a lovit Pământul de la evenimentul din 1908 de la Tunguska și singurul astfel de eveniment care s-a soldat cu un număr mare de răniri.

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) - Școală avariată de rămășițile meteoritului - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) – Școală avariată de rămășițile meteoritului – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) - Acoperișul prăbușit al unei fabrici de zinc din Celeabinsk - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Meteoritul de la Celeabinsk (15 februarie 2013) – Acoperișul prăbușit al unei fabrici de zinc din Celeabinsk – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Reacții

Dmitri Medvedev, primul ministru al Rusiei, a confirmat că un meteorit a lovit Rusia și a afirmat că aceasta dovedește că „întreaga planetă” este vulnerabilă la meteoriți și că un sistem de apărare spațială este necesar pentru a proteja planeta de evenimente similare ce ar putea avea loc în viitor. Dmitri Rogozin, vice-prim ministru, a propus un program internațional de alertare a țărilor în ce privește „obiectele de origine extraterestră”.

General-colonelul Nikolai Bogdanov, comandant al Districtului Militar Central, a înființat echipe de căutare a posibilelor puncte de impact și de monitorizare a situației. Au fost găsite fragmente de meteorit de diametre între 5 mm și 1 cm pe o rază de 1 km în jurul orașului Cebarkul din regiunea Celeabinsk.

Vicepreședintele naționalist al Dumei de Stat, fost candidat la funcția de președinte, Vladimir Jirinovski, a prezentat propria sa teorie a conspirației, afirmând că „ăia nu erau meteoriți, erau americanii care își testează noile arme”.

 

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org
cititi mai mult despre Meteoritul de la Celeabinsk si pe en.wikipedia.org

 

Parcul Natural Văcăreşti

Parcul Natural Văcăreşti

foto si articol: parcnaturalvacaresti.ro

 

Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti (APNV) și Ministerul Mediului au semnat contractul de administrare pentru Parcul Natural Văcăreşti, arie naturală protejată situată în sud-estul Bucureştiului.

Semnarea contractului înseamnă că autoritatea centrală în domeniul protecţiei mediului a considerat că APNV îndeplineşte condiţiile ştiinţifice, tehnice şi financiare pentru administrarea parcului. APNVa fost singura care a propus o ofertă de administrare pentru Parcul Natural Văcăreşti în cadrul sesiunii de încredinţare în administrare a ariilor naturale protejate, organizată în decembrie 2016.

Parcul Natural Văcărești - foto: Helmut Ignat

Contractul se întinde pe o perioadă de 10 ani, periodă în care APNV trebuie să asigure resursele umane, financiare, tehnice şi ştiinţifice pentru îndeplinirea scopului pentru care parcul natural a fost creat: conservarea biodiversităţii și recreere, adică activităţi de cercetare, inventariere şi monitorizare a speciilor şi habitatelor, reconstrucţie ecologică, recreere, educaţie ecologică, ecoturism şi promovare a valorilor naturale.

Contractul prevede responsabilități și termene clare, stabilite în conformitate cu legislaţia naţională în domeniul ariilor naturale protejate, pentru asigurarea celor mai bune condiții de protecție și conservare a biodiversității parcului.

Printre cele mai importante obligaţii asumate de către asociaţia noastră prin semnarea contractului se numără, dintr-un total de 31:

- Înfiinţarea administrației parcului (în 6 luni de la semnarea contractului) şi asigurarea cheltuielilor de funcţionare ale acesteia, inclusiv salariile şi toate cheltuielile de personal ale echipei formată din 13 specialişti,

- Asigurarea unui buget pentru activităţile specifice parcului (pază, monitorizare, cercetare, educaţie, ecoturism, promovare etc.), bugetul asumat ridicându-se la aproape 100.000 euro/an.

- Asigurarea întregii capacităţi tehnice necesare administrării parcului.

- Constituirea (în 3 luni de la semnarea contractului) şi asigurarea funcţionării consiliului ştiinţific si al consilulului consultativ ale parcului, autoritatea ştiinţifică, respectiv forumul de sprijin şi consultare publică ale parcului.

- Elaborarea, în mod transparent şi participativ, a unui set minim de măsuri de conservare pentru parc, a regulamentului şi planului de management ale acestuia, la 6, 9 şi respectiv 24 luni de la semnarea contractului de administrare.

- Promovarea unor acţiuni de conştientizare şi informare a populaţiei locale şi a vizitatorilor cu privire la necesitatea protecţiei şi conservării capitalului natural şi cultural şi cu privire la rolul ariilor naturale protejate în dezvoltarea durabilă locală.

- Asigurarea monitorizării speciilor şi habitatelor naturale de interes naţional, şi cartarea acestora.

- Controlarea modului de respectare a prevederilor planului de management şi a regulamentului parcului.

- Raportarea către autorităţi a bugetelor anuale, a activităţii desfăşurate şi a oricărei perturbări care ar putea aduce prejudicii parcului.

- Transferarea în patrimonial autorităţii responsabile a oricăror active şi bunuri realizate din finanţări şi proiecte publice pe perioada contractului de administrare.

Practic, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti este investită de către statul român să administreze o parte a patrimoniului natural naţional, cel al unuia dintre cele 16 parcuri naturale ale ţării: Parcul Natural Văcăreşti. Statul român, prin autoritatea responsabilă în domeniul protecţiei mediului, îşi rezervă drepturile şi obligaţiile de a susţine proiectele administraţiei parcului, de a anliza şi evalua rapoartele de activitate, performanţele administraţiei, problemele sesizate de către administraţie şi respectarea contractului de administrare.

Pentru gestionarea parcului, APNV doreşte să lucreze în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti și cu o serie de instituţii cu experiență în domenii precum cercetare, educație, protecția mediului, reconstrucție ecologică: Facultăţile de Biologie, Geografie şi Geologie ale Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Arhitectură și Urbanism – Ion Mincu, Centrul de Studii pentru Servicii Ecosistemice Nicolae Manoleli, Grădina Botanică – Bucureşti, Muzeul de Științe Naturale Grigore Antipa, Asociaţia Kogayon, WWF România, Societatea Ornitologică Română, Asociaţia Aquaterra, Bikeexpert.

Declarație Florin Stoican, preşedinte APNV: Parcul Natural Văcărești are marele avantaj al situării în mijlocul a 10% din populaţia ţării, ceea ce înseamnă că pe lângă conservarea unui eşantion reprezentativ pentru biodiveristate, putem face aici o activitate intensă de educaţie ecologică şi putem crea aici o adevărată ambasadă a patrimoniului natural al României.

Asociația Parcul Natural Văcărești mulțumește sponsorilor și partenerilor care au decis să sprijine acest proiect unic pentru Bucureșt și România.

Puteti solicita mai multe detalii la contact@parcnaturalvacaresti.ro, sau la nr de telefon 0729199396, Dan Barbulescu, Director Exectutiv, Asociatia Parcul Natural Vacaresti

cititi mai mult pe: parcnaturalvacaresti.ro

(Dan Arsenie) Cele mai frumoase peşteri de gheaţă din lume. Una dintre ele este în România

Cele mai frumoase peşteri de gheaţă din lume
foto: greatnews.ro
articol: Dan Arsenie – greatnews.ro

3 ianuarie 2016

Peşterile de gheaţă (noi, în România, le spunem simplu gheţari) sunt unele dintre cele mai spectaculoase locuri de explorat şi fotografiat. Formele diverse luate de gheaţă şi modul în care lumina se reflectă în aceste formaţiuni dau naştere unui peisaj fascinant.

Multe dintre peşterile de gheaţă de pe Glob pot fi admirate doar în sezonul rece, temperaturile calde de vară fiind imposibil de ţinut sub control. Însă, altele rezistă întreg anul, cum e şi cazul Gheţarului de la Scărişoara, din munţii Apuseni.

O situaţia aparte este cea a peşterii Wannian, din China. Aceasta are un sistem natural de circulaţie a aerului care îi permite să rămână sub domnia gheţii tot timpul anului.

Geologii care au studiat peştera, veche de 3 milioane de ani, au realizat că, vara, aerul cald de afară nu pătrunde foarte mult în interiorul peşterii, iar, iarna, aerul rece reuşeşte să evacueze rapid căldura din peşteră. Această ventilaţie naturală permite menţinerea unei temperaturi de îngheţ chiar şi în zilele în care peştera e vizitată de peste 1000 de turişti.

Clasamentul celor mai frumoase peşteri de gheaţă – întocmit de unul dintre cele mai mari siteuri dedicate vieţii apropiate de natură, Mother Nature Network – include 5 peşteri din America şi 2 din Rusia, dar şi câte un „gheţar” din România, Austria, Elveţia şi India.

Top 11 peşteri de gheaţă din lume:

Peştera Scărişoara (Apuseni, România) - foto: greatnews.ro

Peştera Scărişoara (Apuseni, România) – foto: greatnews.ro

Vedeți și celelalte peșteri pe: greatnews.ro


Peștera Scărișoara

Peștera Scărișoara - foto: despreromania.com

Peștera Scărișoara – foto: despreromania.com

articol: ro.wikipedia.org

Peștera Scărișoara sau Ghețarul de la Scărișoara adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba.

Localizare

Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată pe valea Arieșului Mare la 32 km amonte de Câmpeni (pe DN75). Din centrul comunei se desprinde drumul carosabil de pe Gârda Seacă pe care se ajunge, după aproximativ 1 km, la gura Văii Ordâncușa. De aici există trei variante. Prima este poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la Peștera Scărișoara. Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar lung de 12 km. Peștera este localizată la 46°29′23″N 22°48′35″E

Descoperire

Nu se cunoaște data exactă când a fost descoperită peștera. Cea mai veche mențiune asupra peșterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters și A. Schmidl dau primele informații științifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiția florei și fenologia vegetației din pereții avenului, Emil Racoviță (1927) cercetează formațiunile de gheață iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare științifică și turistică. “Rezervațile” Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun.

Formare

Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar – Ocoale – Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Ghețari – Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafață. Odată cu dizolvarea în freatic a peșterii Scărișoara apele coboară în subteran. Ieșirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliței. Continuând dizolvarea, apa coboră în Avenul din Șesuri cu ieșire la suprafață în Izbucul Poliței. Golul rămas uscat al Scărișoarei, în urma prăbușirii avenului de intrare, se umple cu gheață în timpul glaciațiunilor.

După încălzirea vremii gheața începe să se topească și dispare jumătate din volum, dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Topirea are loc și la bază ghețarului, astfel că de la bază dispare o secțiune și o alta se depune sus. Cea mai veche gheață de la bază are 4.000 de ani. Pe carote de gheață recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță Cluj și mulți asociați străini, descifrează din trecut o mulțime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4.000, când au fost incendii în zonă, când și cât aur se exploata în Apuseni pe vremea dacilor.

Descriere

Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de 60 m, se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime.

Peștera Scărișoara - foto: travelworld.ro

Peștera Scărișoara – foto: travelworld.ro

Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă o încăpere unică cu o dezvoltare totală de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 80.000 m3 și care dăinuie în peșteră de peste 4.000 de ani. Fața superioară a blocului (3.000 m2) formează podeaua Sălii Mari. În partea dreaptă acest planșeu se frânge într-un tobogan abrupt de gheață, care dă într-o zonă, denumită Biserica. Aici apar primele formațiuni stalagmitice de gheață. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervație științifică, cu două sectoare distincte.

Sala Biserica din Peştera Scărişoara - foto: ro.wikipedia.org

Sala Biserica din Peştera Scărişoara – foto: ro.wikipedia.org

În latura din dreapta intrării se află Rezervația Mică, la care se ajunge coborând o verticală de 15 m în rimaia dintre stâncă și gheață. În stânga se află Rezervația Mare, spre care se coboară o verticală de 20 m la baza căreia galeria continuă puternic descendentă. Aceasta este Galeria Maxim Pop. În amândouă rezervațiile, lângă ghețar reapar stalagmitele de gheață, dintre care unele au o existență permanentă iar altele se topesc în cursul verii, dar se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.

Dincolo de aceste speleoteme înghețate, aspectul peșterii se schimbă total, locul gheții fiind luat de concrețiuni de o mare diversitate și frumusețe. Stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi … Acestea abundă mai ales în Galeria Coman – o prelungire îngustată a Rezervației Mari – care coboară în pantă accentuată până la adâncimea maximă a peșterii de 105 m, apropiindu-se în același timp la numai câțiva metri de cea de a doua perlă a sistemului carstic Scărișoara – peștera Pojarul Poliței. De fapt, între cele două cavități a existat cândva, înainte de începutul formării blocului de gheață, o comunicare naturală.

Biologie

Ghețarul de la Scărișoara este important pentru știință în primul rând în complexul de fenomene care se datoresc prezenței gheții și structurii generale a peșterii: morfogeneză și evoluția formațiunilor de gheață, stratificarea masivului de gheață etc. Avenul, prin flora sa variată, diferențiată pe nivele, oferă botaniștilor un interesant și permanent teren de cercetare.
Fauna cavernicolă este săracă, cel mai de seamă reprezentant fiind Pholeuon proserpinae glaciale Jeann. În gheața peșterii s-a descoperit un schelet aproape întreg de Rupicapra.

Condiții de vizitare

Peștera este amenajată și are corp de ghizi autorizați.

articol preluat de pe: ro.wikipedia.org

(Irina Breniuc) Noi recorduri de emisii de gaze cu efect de seră în 2014

Noi recorduri de emisii de gaze cu efect de seră în 2014
foto: green-report.ro
articol: Irina Breniuc – green-report.ro

10 noiembrie 2015

Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că emisiile de gaze cu efect de seră generate la nivel global nu încetează să crească. Anul trecut, au atins noi recorduri, atât în cazul concentrației de dioxid de carbon, cât și a celei de metan și de oxid de azot. În plus, măsurile de reducere a emisiilor asumate de state nu par să rezolve problema.

Nivelurile de gaze cu efect de seră din atmosferă au atins noi niveluri record în 2014. Anunţul a fost făcut astăzi, de Organizaţia Meteorologică Mondială din cadrul ONU.

Secretarul general al organizaţiei, Michel Jarraud, a făcut un apel către toţi cei care pot influenţa situaţia:

În fiecare an, anunţăm că nu mai avem timp. Trebuie să acţionăm ACUM pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră dacă vrem să avem vreo şansă să ţinem sub control creşterea temperaturilor.

Conform datelor înregistrate, nivelul de dioxid de carbon din atmosferă a crescut constant începând cu anul 1984, ajungând anul trecut la o concentraţie de aproape 400 de părţi per milion (397.7 ppm, mai exact).

Alte două gaze cu efect de seră au crescut constant. Este vorba despre metan şi oxidul de azot, care au ajuns în 2014 la concentraţii de 1,83 părţi per miliard (ppb), respectiv 327.1 ppb. ONU estimează că aceste concentraţii sunt cele mai mari din ultimii 800.000 de ani.

Printre efectele fenomenului, specialiştii enumeră creşterea temperaturilor, frecvenţa crescută a fenomenelor meteo extreme, precum valurile de căldură sau inundaţiile, dar şi topirea gheţarilor, creşterea nivelurilor mării şi a acidităţii oceanelor.

Angajamentele actuale, insuficiente

Organizaţia Naţiunilor Unite anunţa săptămâna trecută că obiectivele asumate de 150 dintre cele 190 de state membre ONU nu sunt suficiente pentru a menţine creşterea temperaturilor sub nivelul de 2 grade Celsius, raportat la nivelurile pre-industriale.

Dacă toate măsurile anunţate vor fi puse în practică, vom obţine doar jumătate din reducerea necesară. SUA s-a angajat să elimine mai mult de un sfert din emisii până în 2025, raportat la anul 2005, iar China – să emită cu 60-65% mai puţine gaze per fiecare unitate de PIB.

Cele 150 de ţări care şi-au anunţat intenţiile sunt responsabile pentru 85% dintre gazele cu efect de seră la nivel mondial.

articol preluat de pe: http://www.green-report.ro/

Cea mai mare peșteră din lume (video)

foto si articol: independent.md

18 martie 2015

Peștera Hang Son Doong din Vietnam este cea mai mare din lume, având o lungime de aproape de kilometri, şi conținând propria junglă şi un râu care o străbate. Formaţiunea carstică este atât de mare încât ar putea adăposti un cvartal de clădiri cu câte 40 de etaje fiecare, scrie Huffington Post.

Fotograful Ryan Deboodt a realizat o înregistrare video cu interiorul aceste peșteri spectaculoase. Imaginile, obţinute cu ajutorul unei drone, oferă acces la o mică parte din minunata lume a acestei formaţiuni carstice, de la roci cu forme interesante, la vegetaţia bogată.

Videoclipul a adunat deja câteva milioane de vizualizări pe mai multe rețele unde a fost prezentat.

articol preluat de pe http://independent.md/

Batalia globala pentru resurse: Rusia revendica peste un milion de kilometri patrati in zona arctica, inclusiv Polul Nord

Zona revendicata de Rusia initial in 2001 si apoi in 2015
foto – ONU
articol – R.M. – HotNews.ro
4 august 2015

Rusia a revendicat oficial marti, la ONU, peste un milion de kilometri patrati in regiunea arctica, anunta AFP. In cererea depusa in fata Comisiei ONU pentru limitele platoului continental, Rusia sustine ca are drept de suveranitate asupra a 1,2 milioane kilometri patrati in aceasta regiune.

ONU a solicitat Moscovei in 2001, dupa o prima cerere, sa furnizeze mai multe dovezi pentru a-si sustine revendicarea.

Zona revendicata de Rusia este considerata strategica datorita cercetarilor care au relevat existenta unor rezerve uriase de hidrocarburi. Vladimir Putin a descris regiunea drept “zona de interes special” pentru Rusia si a ordonat sporirea prezentei militare.

Cererea Rusiei include Polul Nord si ar oferi acces la depozite de hidrocarburi estimate de guvernul de la Moscova la 4,9 miliarde de tone.

Dreptul marin in vigoare fixeaza zona economica exclusiva a unei tari la 200 de mile marine (circa 370 km) de tarm, oferindu-i suveranitate in aceasta zona pentru exploatarea resurselor. Dincolo de aceasta limita, apele sunt considerate juridic internationale.

Rusia, Statele Unite, Canada, Danemarca si Norvegia isi disputa de zeci de ani controlul rezervelor naturale din regiunea arctica.

Cererea Moscovei cuprinde o parte din dorsala Lomonosov, revendicata si de Danemarca si Canada, precum si din dorsala Mendeleev, considerata de Rusia parte integranta a continentului eurasiatic.

De la cererea din 2001, Rusia a efectuat mai multe expeditii stiintifice de anvergura pentru a colecta dovezi in sprijinul revendicarilor sale. In 2007, o expeditie a efectuat o scufundare record in adancimile oceanului Arctic, amplasand cu aceasta ocazie un drapel rusesc pe fundul apelor polare.

In paralel, Rusia si-a multiplicat manevrele militare de amploare in regiune. Doctrina militara navala ruseasca a fost modificata in iulie pentru a pune accentul pe importanta strategica a regiunii arctice.

O analiza Stratfor intitulata “Planurile Rusiei pentru suprematie arctica” arata ca militarizarea regiunii arctice, planificata de Rusia, este deja in curs de desfasurare si are asigurata finantare pentru anul 2015, in conditiile in care Ministerul Apararii de la Moscova este singurul care a scapat neafectat de reducerile bugetare provocate de problemele economice ale tarii. In aceste conditii, alte tari isi reevalueaza pozitiile in fata unei “forte regionale coplesitoare”, persistand amenintarea unui conflict armat chit ca Rusia nu are, in opinia Stratfor, intentia de a declansa ostilitati.

In regiunea arctica, Rusia este interesata din mai multe motive, dar “resursele naturale si imperativele geopolitice pure” sunt principalele mecanisme din spatele planurilor ruse: anume, rezervele nedescoperite de gaze naturale si petrol si ruta nordica din Extremul Orient catre Europa, prin Oceanul Arctic, de interes si pentru celelalte tari arctice.

Potrivit Stratfor, militarizarea Arcticii va fi un obiectiv-cheie pentru armata rusa in 2015 si ulterior. Sursa mentionata citeaza Ministerul rus al Apararii cand mentioneaza reactivarea unor baze din regiune, aceasta incluzand sisteme antiaeriene si baze pentru Flota Nordica in Novaia Zemlia, trupe in Murmansk si Iamalia-Nenetia, sisteme radar in mai multe locatii, trupe suplimentare de frontiera.

Stratfor apreciaza ca dominatia rusa in regiune a fost intarita la sfarsitul anului trecut, cand presedintele Vladimir Putin a semnat o noua doctrina militara, iar regiunea a fost pusa, in premiera, pe lista sferelor de influenta ale Rusiei.

cititi mai mult pe http://www.hotnews.ro/

(video) Viaţa spectaculoasă din lumea submarină

foto si articol – independent.md
26 ianuarie 2015

Un videoclip magnific realizat de fotograful Daniel Stoupin dezvăluie lumea secretă a coralilor şi spongierilor marini.

„Slow Life” cuprinde 150.000 de imagini, ce surprind mişcările „cu încetinitorul” ale unor vieţuitoare submarine doar aparent imobile.

Stoupin, care este doctorand în biologie marină la University of Queensland, Australia, şi are un website numit Microworlds Photography, a declarat că a avut nevoie de 9 luni de muncă pentru a realiza videoclipul.

articol preluat de pe http://independent.md/

Soarele ne trimite energie berechet, iar noi ne chinuim sa extragem titei

articol – ziare.com

Omenirea dispune la aceasta ora de suficienta tehnologie ca sa exploateze energia solara, iar soarele ne trimite gratis de 5.000 de ori mai multa energie decat cea de care are nevoie planeta.

Cand, nu daca

Fireste, sunt destule glasuri care observa ca aceasta energie venita gratis nu poate fi folosita decat cu pretul unor instalatii si echipamente, ale caror costuri fac aproape sa nu merite efortul, comenteaza un articol pe aceasta tema, publicat inProject Syndicate.

Pe acesti negativisti trebuie sa-i linistim, explicandu-le ca pretul panourilor fotovoltaice de captare a energiei a scazut din 2008 pana in prezent cu 80% si continua sa scada.

Cele mai performante centrale fotovoltaice produc astazi curent electric la pretul de 0,1 dolari pe kWh, ceea ce este acceptabil si, mai ales, ofera sperante de viitor.

Sa nu uitam ca energia produsa de aburi revenea atat de scump initial, incat unele guverne au stat mult la indoiala, intrebandu-se daca este cazul sa-si amenajeze cai ferate.

Astazi, optimistii spera ca, pana la sfarsitul deceniului, nu va mai fi necesara subventionarea energiei solare. Pesimistii sustin ca asa ceva se poate intampla abia la sfarsitul deceniului viitor. Mai prapastiosi decat pesimistii nu exista. Deci, din capul locului, problema nu se pune daca, ci numai cand.

Ne asteapta electromobilul

Din punct de vedere tehnic, se mai pune o problema, cea a stocarii energiei, macar pentru faptul ca soarele nu radiaza noaptea. Dar si aici progresele sunt notabile. Pretul energiei stocate si livrate din bateriile cu litiu a scazut de la 800 dolari in 2009 la 600 dolari in 2014 si se presupune ca in 2020 va fi sub 200 dolari, iar la sfarsitul deceniului urmator 150 dolari.

Specialistii apreciaza ca, in momentul cand tariful stocarii va scadea sub 350 dolari, costurile de achizitie si de exploatare ale masinilor electrice vor deveni mai scazute decat respectivele costuri ale automobilelor cu ardere interna.

In acel moment, elecromobilele vor deveni mai atractive chiar si sub aspect economic, nu numai sub cel ecologic, ca in prezent. Practic, soarta motorului cu ardere interna va deveni pecetluita (pornind de la pretul actual al benzinei).

Orasele noastre vor fi mai silentioase si mai curate ca astazi, aerul respirat de noi va fi mai pur si – deloc neglijabil – amenintarea incazirii globale care ne apasa astazi din ce in ce mai greu isi va schimba perspectiva.

Lovitura de gratie: ieftinirea benzinei

Asa judecand lucrurile, este perfect justificata propunerea din Raportul pentru Economia globala, publicat in septembrie 2014 din initiativa ONU, care sustine ca in umatorii 15 ani vor trebui folosite 14.000 de miliarde de dolari pentru investitii in care sa se puna bazele unei economii fara emisii de carbon.

Dar daca s-ar mentine actuala tehnologie din resurse fosile, sustinerea ei an de an va necesita oricum investitii pentru noi prospectiuni, noi foraje, pentru innoirea echipamentelor existente. Toate acestea s-ar ridica la 10.000 de miliarde de dolari, respectiv cu numai 4.000 de miliarde mai putin decat trecerea totala pe energie neconventionala.

Sigur ca 4.000 de miliarde nu e putin. Dar nici mult, daca ne gandim ca reprezinta 0,33% din PIB mondial al perioadei respective. 

cititi mai mult pe http://www.ziare.com/

 

(Bogdan Enache) Fibrele de cânepă ce se aruncau la gunoi pot fi folosite pentru stocarea de energie în mod foarte ieftin

foto – descopera.ro (AFP)
articol – Bogdan Enache – descopera.ro

Fibrele de cânepă pot fi folosite pentru stocarea de energie electrică, prin utilizarea în cadrul unor super-condensatoare, înlocuind grafenul, materialul minune, dar foarte scump, iar costurile de producţie ar fi foarte scăzute, potrivit cercetătorilor americani, citaţi de bbc.co.uk

Oamenii de ştiinţă de la Clarkson University, New York, au reuşit să creeze un super-condesator folosind reziduurile de fibre de cânepă pe care, de obicei, industria textilă le aruncă la gunoi. Printr-un proces fizico-chimic nu foarte complicat – au “copt” materialul organic în anumite condiţii de temperatură, presiune şi în prezenţa unor compuşi chimici – cercetătorii au transformat fibrele în fâşii de carbon foarte subţiri, cu o grosime de ordinul nanometrilor (a milioana parte dintr-un milimetru), asemănătoare grafenului. Au folosit apoi aceste fâşii la construirea unor super-condensatoare ale căror performanţe sunt asemănătoare cu cele ale condensatoarelor care conţin grafen, şi care sunt foarte eficiente în condiţii de temperaturi extreme.

Grafenul a fost descoperit în 2003 şi este o variantă a carbonului, sub forma unei fâşii, de grosimea unui atom. Atomii de carbon sunt aranjaţi într-o reţea hexagonală bidemensională. Materialul, de o sută de ori mai rezistent decât oţelul şi un mai bun conductor electric decât cuprul, este considerat un posibil înlocuitor al siliciului în industria electronică. Costurile de producţie ale grafenului sunt însă foarte mari.

Condensatorii sunt practic rezervoare de energie electrică dar, spre deosebire de baterii care se descarcă lent şi pot furniza energie timp indelungat, acestea se descarcă aproape instant furnizând dintr-o dată toată energia stocată, la putere maximă, şi se reîncarcă la fel de rapid. Super-condensatoarele sunt folosite, de exemplu, de automobilele electrice, pentru stocarea energiei obţinute la frânare.

Reuşita cercetătorilor americani a fost prezentată la o întâlnire a American Chemical Society, în San Francisco, Statele Unite ale Americii si publicată în revista de specialiate ACS Nano.

“Producem materiale asemănătoare grafenului cu o miime din costuri şi o facem folosind gunoi. Cânepa pe care o folosim poate fi cultivată legal. Nu conţine deloc THC (tetrahidrocanabinol, substanţa activă principală din marijuana, n.r.), deci nu există probleme legate de drogurile recreaţionale “, a declarat profesorul David Mitlin de la Clarkson University, New York, cercetătorul principal din proiect.

Tipul de cânepă folosit este cultivat la scară industrială în multe ţări de pe glob, fiind utilizat de industria textilă.

David Mitlin a anunţat că o companie pe care a înfiinţat-o în Statele Unite, Alta Supercaps, speră să înceapă producţia acestui material asemănător cu grafenul, la scară mică, urmând să încerce vinderea produselor iniţiale către industria extractoare de petrol şi gaze, unde tehnologia ar fi cea mai utilă, având în vedere condiţiile extreme.

articol preluat de pe http://www.descopera.ro/

(Constantin Balaban) Aportul albinelor sălbatice la polenizarea culturilor agricole ajunge la miliarde de dolari (studiu)

articol – AGERPRES/(AS — autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică)

Aportul pe care albinele sălbatice îl au în polenizarea culturilor agricole este evaluat la peste 3.250 de dolari (2.880 de euro) pe hectar anual, potrivit unui studiu publicat, marți, în revista Nature Communications, transmite AFP.

Pe ansamblu, contribuția albinelor sălbatice la sistemul alimentar mondial este evaluată la ‘miliarde de dolari’ subliniază autorii studiului, care au urmărit timp de trei ani peste 90 de proiecte cu privire la polenizare derulate în 1.394 de câmpuri din întreaga lume. În total, au fost urmărite peste 74.00 de albine din mai mult de 785 de specii.

Concluzia studiului este că aportul albinelor sălbatice este de 3.251 de dolari pentru fiecare hectar de cultură, iar cel al coloniilor de albine domestice de 2.913 dolari per hectar.

De asemenea, studiul arată că doar 2% din speciile de albine sălbatice sunt responsabile pentru 80% din culturile polenizate de albine la nivel mondial.

În SUA, principala specie de albine sălbatice este Bombus impatiens, iar în Europa este albina bondar (Bombus lapidarius). Celelalte specii de albine sunt importante pentru ecosistem, dar mai puțin pentru agricultură.

‘Specii rare și amenințate pot juca un rol economic mai puțin important, dar aceasta nu înseamnă că protecția lor este mai puțin importantă’, a subliniat David Kleijn, profesor la Universitatea din Wageningue (Olanda), care a condus aceste studii, insistând pe importanța menținerii biodiversității în sânul speciilor.

În Europa, la fel ca și în America de Nord, albinele, în special cele domestice, producătoare de miere sunt afectate de mai mulți ani de o diminuare semnificativă a numărului de colonii, cauza principală fiind pesticidele, dar și virușii sau paraziții.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), aproximativ 80% dintre speciile de plante cu flori sunt polenizate de insecte, precum și de păsări sau lilieci. Începând de la cacao și cafea și până la numeroase soiuri de fructe și legume, cel puțin o treime din recoltele mondiale depind de acești lucrători neplătiți, subliniază FAO.

În 2005, valoarea economică a polenizării a fost estimată la 153 miliarde de euro, adică 9,5% din producția alimentară mondială destinată omului.

articol preluat de pe http://www.agerpres.ro