(Irina Breniuc) Noi recorduri de emisii de gaze cu efect de seră în 2014

Noi recorduri de emisii de gaze cu efect de seră în 2014
foto: green-report.ro

Noi recorduri de emisii de gaze cu efect de seră în 2014
foto: green-report.ro
articol: Irina Breniuc – green-report.ro

10 noiembrie 2015

Organizaţia Naţiunilor Unite avertizează că emisiile de gaze cu efect de seră generate la nivel global nu încetează să crească. Anul trecut, au atins noi recorduri, atât în cazul concentrației de dioxid de carbon, cât și a celei de metan și de oxid de azot. În plus, măsurile de reducere a emisiilor asumate de state nu par să rezolve problema.

Nivelurile de gaze cu efect de seră din atmosferă au atins noi niveluri record în 2014. Anunţul a fost făcut astăzi, de Organizaţia Meteorologică Mondială din cadrul ONU.

Secretarul general al organizaţiei, Michel Jarraud, a făcut un apel către toţi cei care pot influenţa situaţia:

În fiecare an, anunţăm că nu mai avem timp. Trebuie să acţionăm ACUM pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră dacă vrem să avem vreo şansă să ţinem sub control creşterea temperaturilor.

Conform datelor înregistrate, nivelul de dioxid de carbon din atmosferă a crescut constant începând cu anul 1984, ajungând anul trecut la o concentraţie de aproape 400 de părţi per milion (397.7 ppm, mai exact).

Alte două gaze cu efect de seră au crescut constant. Este vorba despre metan şi oxidul de azot, care au ajuns în 2014 la concentraţii de 1,83 părţi per miliard (ppb), respectiv 327.1 ppb. ONU estimează că aceste concentraţii sunt cele mai mari din ultimii 800.000 de ani.

Printre efectele fenomenului, specialiştii enumeră creşterea temperaturilor, frecvenţa crescută a fenomenelor meteo extreme, precum valurile de căldură sau inundaţiile, dar şi topirea gheţarilor, creşterea nivelurilor mării şi a acidităţii oceanelor.

Angajamentele actuale, insuficiente

Organizaţia Naţiunilor Unite anunţa săptămâna trecută că obiectivele asumate de 150 dintre cele 190 de state membre ONU nu sunt suficiente pentru a menţine creşterea temperaturilor sub nivelul de 2 grade Celsius, raportat la nivelurile pre-industriale.

Dacă toate măsurile anunţate vor fi puse în practică, vom obţine doar jumătate din reducerea necesară. SUA s-a angajat să elimine mai mult de un sfert din emisii până în 2025, raportat la anul 2005, iar China – să emită cu 60-65% mai puţine gaze per fiecare unitate de PIB.

Cele 150 de ţări care şi-au anunţat intenţiile sunt responsabile pentru 85% dintre gazele cu efect de seră la nivel mondial.

articol preluat de pe: http://www.green-report.ro/