Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ziarullumina.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 19 octombrie 2024

† Sf. Proroc Ioil;

† Sf. Mc. Uar;

† Sf. Cleopatra;

† Sf. Cuv. Ioan de la Rila

Sinaxar 19 Octombrie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Ioil.

Sfântul Prooroc Ioil – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta se tâlcuieşte dragostea Domnului, sau începătura, sau pârga lui Dumnezeu.

El era din seminţia lui Ruvim, din satul Metomoran; şi proorocind despre foametea şi încetarea jertfelor legii şi despre patima dreptului prooroc, prin care s-a înnoit spre mântuire tot pământul, a murit şi s-a îngropat în pământul lui.

Prorocul Ioil era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu” şi el a prorocit după ce evreii s-au întors din robia babilonică. Ne-a lăsat o carte, împărţită ulterior în patru capitole, în care proroceşte despre „Ziua Domnului”, adică despre ziua judecăţii din urmă şi despre făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii. Ca simbol al judecăţii din urmă, Ioil descrie urgia unei năvăliri de lăcuste şi cheamă poporul să se întoarcă la Dumnezeu. Cât despre judecată, ea va avea loc la Ierusalim, în Valea lui Iosafat sau Valea Judecăţii. O altă noutate a prorociei sale este făgăduinţa mântuirii prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua judecăţii: „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri vise vor visa, iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum; soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului. Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în Muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul” (Ioil 3, 1-5). ziarullumina.ro

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Uar (Var) şi a celor ce erau împreună cu dânsul, şapte dascăli, precum şi a fericitei Cleopatra şi a fiului ei Ioan.

Sfântul Prooroc Ioil, Sfântul Mucenic Uar, Sfânta Cleopatra – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta a fost în zilele împăratului Maximian (către 304), în Egipt, de neam mare şi luminat şi drept măritor.

Deci fiind la închisoare oarecare şapte sfinţi, multă vreme le-a purtat de grijă Sfântul Uar, în toate zilele.

Şi săvârşindu-se unul dintre acei şapte, a trecut sfântul în locul aceluia; şi mergând la guvernator cu ceilalţi dimpreună, a fost bătut cu toiege, şi i-au strujit coastele mult şi într-aceste chinuri cinci ceasuri aflându-se cu răbdare, pe lemn fiind pironit, şi-a dat sufletul lui Dumnezeu.

cititi mai jos Viața Sfântului Mucenic Uar

Tot în această zi, şase Cuvioşi Mucenici din pustie, care dimpreună cu Sfântul Uar s-au nevoit şi care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Sfântul sfinţitul Mucenic Sadot şi cei dimpreună cu dânsul, o sută şi douăzeci de mucenici, care s-au săvârşit în Persida.

Împărăţind Savorie în ţara perşilor, sfântul părintele nostru acesta, fiind acolo episcop, la o eparhie a împărăţiei lui, şi învăţând pe poporul lui Dumnezeu câte trebuie spre folosinţa sufletească, botezând şi pe unii din perşi fără de sfială, a fost pârât la împăratul; şi fiind adus înaintea lui, şi nesupunându-se a se închina soarelui şi lunii, apei şi focului, întâi l-au bătut cu toiege.

Apoi i-au scos o fâşie din frunte până la unghiile picioarelor, de un deget de lată; şi iarăşi l-au bătut cu vine de bou şi l-au tăvălit peste spini şi peste scai de cei ghimpoşi, şi l-au strâns într-un teasc cu vârtej.

Deci, răbdând acestea toate vitejeşte, spre mai multă mânie a aţâţat pe împăratul, şi băgându-l în temniţă, iarăşi l-a scos la întrebare.

Şi aflându-se sănătos peste tot trupul, l-a spânzurat cu capul în jos, şi l-a pătruns peste tot trupul cu ţepi de fier arse.

Şi sfântul socotind acestea întru nimica, a auzit pe împăratul înfricoşându-l mai vârtos, şi zicându-i că-i va risipi membrele trupului.

Iar sfântul i-a răspuns, zicând:

“Eu cred lui Dumnezeu, că creştinii vor împărţi moaştele mele şi cine va chema pe Dumnezeu prin numele meu va afla mântuire“.

Şi îndată i-au tăiat limba. Iar sfântul întinzându-şi mâinile şi ochii la cer, şi rugându-se întru sine a auzit glas din cer, zicându-i:

“Plinitu-ţi-s-a cererea, şi iată vei grăi“.

Şi crescându-i altă limbă, mărea pe Dumnezeu.

Aceasta văzând popoarele s-au spăimântat şi au crezut în Domnul Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, o mie şi şaptezeci de bărbaţi, şi alte două sute.

Deci văzând împăratul, că vin mulţi prin mijlocirea lui către Hristos Dumnezeul nostru, a poruncit să-i taie capul; de vreme ce şi alţii mulţi au strigat zicând:

“Împărate, şi noi suntem creştini“;

şi a dat şi asupra lor judecata cea mai de pe urmă, şi luându-i slujitorii i-au adus la locul junghierii.

Deci, făcând sfântul rugăciune şi însemnându-i cu semnul cinstitei şi de viata făcătoarei Cruci, fiind o sută douăzeci, întâi a fost tăiat capul Sfântului Mucenic Sadot, apoi ale celorlalţi, şi toţi şi-au luat cununile muceniciei.

Tot în această zi, Sf. Leontie filozoful care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, Sfinţii Felix preotul şi Eusebie diaconul care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, Cuviosul părintele nostru Ioan, făcătorul de minuni, care la muntele Rila (Bulgaria) s-a nevoit şi a zidit mănăstirea de acolo, şi care în pace s-a săvârşit (876 – 946).

Sf. Cuv. Ioan de la Rila (876 – 946) – foto preluat de pe doxologia.ro

Ioan de la Rila (n. 876 – m. 18 august 946) a fost un mare ascet și părinte duhovnicesc al Bisericii Ortodoxe Bulgare și a poporului bulgar.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 18 august – data trecerii la Domnul – și la 19 octombrie – data mutării moaștelor.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viața Sfântului Mucenic Uar

Sfântul Mucenic Uar – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

În vremea împărăției lui Maximilian, păgânul împărat al Romei, era în Egipt un ostaș viteaz anume Uar, care slujea în taină Împăratului ceresc, căci de frica nelegiuiților închinători de idoli a tăinuit până la o vreme credința sa în adevăratul Dumnezeu, dar pe care a descoperit-o cerului și pământului, când s-a făcut pentru Hristos priveliște îngerilor și oamenilor. În acea vreme împăratul Maximilian a pornit prigoană mare împotriva creștinilor și a trimis poruncă în toate părțile stăpânirii sale ca să fie uciși creștinii care nu vor să jertfească zeilor. Și a ajuns acea poruncă și în părțile Egiptului, vărsându-se fără cruțare sângele credincioșilor, pentru că toți cei ce slujeau Făcătorului și nu făpturii erau chinuiți în diferite feluri. Iar Uar, tăinuitul creștin, înconjura noaptea temnițele în care erau ținuți credincioșii care mărturiseau pe Hristos și, cumpărând cu aur pe străjeri, intra la dânșii, săruta legăturile sfinților mucenici, le spăla sângele și le oblojea rănile, le dădea hrană și îi rugă ca să-i mijlocească milă de la Domnul.

Fiind odată prinși șapte dascăli creștini care se ascundeau prin pustietăți, i-au adus la stăpânitorul Egiptului. Stăpânitorul, cercetându-i și aflându-i tari în credință, le-a dat multe bătăi, și legându-i, i-a aruncat în temniță. Aflând despre aceștia, Uar a alergat noaptea, după obiceiul său, la acea temniță în care erau aruncați sfinții și, dându-le străjilor aur mult, a intrat la ei. Dezlegându-le mâinile și picioarele din legături, a pus înaintea lor hrană și îi rugă ca să mănânce, căci petrecuseră opt zile flămânzi, fără hrană. Apoi, căzând la picioarele lor, le săruta și fericea pătimirea lor, zicând: „Fericiți sunteți voi, robii Domnului cei buni și credincioși, care aveți a intra întru bucuria Domnului vostru, căci ați răbdat pentru Dânsul până la sânge. Fericiți sunteți voi, nevoitorii cei buni, cărora vi se împletesc în ceruri cununile de către dreapta Celui Preaînalt, căci prin răbdare alergați la nevoința cea pusă înaintea voastră. Mâine dimineață, precum știu, cu tot dinadinsul aveți să săvârșiți pătimirea voastră. Fericiți sunteți voi, pătimitorii lui Hristos, cărora vă este deschisă împărăția cea cerească, căci pătimiți cu Hristos Cel ce a pătimit pentru voi; și dacă cu Dânsul pătimiți, cu Dânsul veți și împărăți. Deci mă rog vouă, sfinților plăcuți lui Dumnezeu, să vă rugați pentru mine Stăpânului Hristos să-mi fie milostiv; aș voi ca și eu să pătimesc pentru Dânsul, dar nu am atâta putere, pentru că mă cutremur de cumplitele chinuri pe care văd că le îndurați voi”. Iar sfinții au răspuns: „Nimeni, iubitule, nu se arată desăvârșit; nimeni nu seceră de nu va semăna, nimeni nu se încununează de nu va pătimi. Adu-ți aminte de cuvintele din Evanghelie: De se va lepăda cineva de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de el înaintea Tatălui Meu. Dacă te temi de chinurile cele vremelnice, nu vei scăpa de cele veșnice; dacă te înfricoșezi a mărturisi pe Hristos pe pământ, nu te vei sătura de vederea feței Lui în ceruri. Deci vino, frate, și călătorește cu noi pe calea cea mucenicească la Stăpânul ceresc, Cel ce privește nevoințele noastre, și să pătimești împreună cu noi, pentru că o tovărășie ca aceasta îți va fi de mare folos”.

Acestea grăindu-le sfinții, Uar se aprindea cu inima spre dragostea lui Dumnezeu și spre răbdarea pentru Domnul nostru Iisus Hristos. El a petrecut toată noaptea aceea în temniță împreună cu sfinții mucenici, ascultând învățăturile lor cu bucurie. Iar a doua zi au venit slujitorii în temniță, trimiși de stăpânitor, ca să-i ia pe sfinții mucenici la judecată. Intrând, au aflat pe Uar șezând lângă cei legați și ascultând cuvintele lor, iar slujitorii, mirându-se, i-au zis: „Ce faci aici, Uare? Nu cumva ai înnebunit, amăgindu-te de basmele acestor oameni vicleni? Oare nu te temi că atunci când va spune cineva de aceasta stăpânitorului și senatorilor, nu numai dregătoria ostășiei o vei pierde, dar chiar și de viața ta te vei lipsi?”. Uar a răspuns: „Dar care din voi mă va cleveti la stăpânitor, pentru că voi îmi sunteți prieteni? Iar de mă veți cleveti, sunt gata să mor împreună cu creștinii”. Iar slujitorii, tăcând, au luat pe șase din mucenici, căci al șaptelea, slăbit de răni, murise în temniță, și sfârșindu-se așa, s-a dus către Hristos, lăsând în locul său pe Uar, ca el, împlinind locul aceluia, să săvârșească pătimirea. Fiind legați, au fost aduși înaintea stăpânitorului care ședea la judecată cu multă mândrie. Au fost siliți să jertfească idolilor, dar fiindcă nu s-au supus, i-au dezbrăcat și i-au bătut fără milă peste rănile ce le aveau dinainte. Și dându-le bătăi peste bătăi, s-a adăugat și durere peste durere, iar ei răbdau, negrăind nimic fără numai această: „Creștini rămânem!”. După aceasta stăpânitorul, privind, a zis: „Oare nu șapte erau ei? Iată acum văd numai șase! Unde este al șaptelea?”. Zicând acestea stăpânitorul, iată că și Sfântul Uar veni acolo și, umplându-se de dumnezeiască râvnă, a stat în mijloc și a zis: „Iată, eu sunt al șaptelea, pentru că acela și-a sfârșit alergarea sa și acum stă înaintea lui Hristos, iar pe mine m-a lăsat moștenitor al patimilor sale. Deci, cu ceea ce îți era dator, eu sunt gata să plătesc pentru dânsul, că în locul lui vreau să pătimesc pentru Hristos, împreună cu acești buni pătimitori, căci sunt creștin”. Iar stăpânitorul, auzind acestea, a întrebat pe cei ce erau de față: „Cine este acesta?”. Și i s-a răspuns: „Este Uar, ostașul, mai marele din trupa Tianiei”. Iar stăpânitorul, mirându-se, a zis către Uar: „Care diavol te-a îndemnat ca să te dai pierzării și să lași cinstea ostășească, lipsindu-te de leafă rânduită ție și să-ți arunci sufletul în atâtea răutăți?”. Iar fericitul Uar i-a răspuns: „Pâinea care se pogoară din cer și dumnezeiescul pahar ce cuprinde sângele cel prea scump al Domnului meu, le-am cinstit mai mult decât cinstea și leafa ta. Nimic nu îmi este mai iubit decât Hristos: nici cinstea voastră, nici lefurile cele mari și nici viața, pentru că îmi este mai de cinste să pătimesc pentru Hristos, și-mi este de mai mult folos ca să mă lipsesc de toate pentru El. Hristos îmi este viața și vreau să mor pentru dânsul”.

Stăpânitorul, căutând cu ochi mânioși spre cei șase sfinți mucenici, le-a zis: „Al vostru este acest lucru, necuraților înșelători. Voi ați amăgit pe un ostaș ca acesta al împăratului, voi l-ați înnebunit cu farmecele voastre. Deci, mă jur pe marii mei zei că vă voi pierde pe voi mai înainte decât pe el și voi răzbuna asupra voastră necinstea adusă zeilor noștri, căci sunteți nevrednici a fi între cei vii, fiindcă nu numai că îi huliți pe nemuritorii zei, dar și pe alții îi aduceți la aceeași răutate, prin amăgire”. Iar sfinții au răspuns: „Nu am înșelat pe Uar, ci l-am izbăvit din înșelăciune. Nu l-am înnebunit, ci l-am înțelepțit, iar Dumnezeu i-a dat tărie și îndrăzneală spre nevoință, ca împreună cu noi să biruiască atât puterea voastră cea slabă, cât și neputința zeilor voștri. Puțin să aștepți și vei vedea bărbăția ostășiei lui, pentru că l-am rânduit pe el între ostașii îngerești. Te lauzi că ne vei pierde pe noi, află că ne este de folos nouă ca să ne punem capetele pentru Domnul tuturor”. Iar stăpânitorul a zis: „Îndată voi sfărâma trupurile voastre, dacă nu vă veți închina zeilor egipteni”. Iar sfinții au răspuns: „Să piară zeii cei mincinoși care n-au făcut cerul și pământul”. Iar fericitul Uar, stârnind mai mult pe stăpânitor, a zis către dânsul: „De ce faci supărare sfinților, grăind cele nebune și nefolositoare? Or nebunul cele nebune grăiește, zice Isaia proorocul. Iată, înaintea ta zac trupurile lor întinse, fă ce voiești!”.

Mâniindu-se, stăpânitorul a poruncit ca să-l spânzure gol pe Uar de un lemn și să-l chinuiască. Iar către sfinți, a zis: „Vom vedea care pe care va birui: ori voi pe noi primind chinuri, sau noi pe voi, punând munci asupra voastră? Cu adevărat, de ne veți birui pe noi prin răbdarea voastră, mă voi lepăda de zeii mei și voi începe a crede în Hristos al vostru”. Iar sfinții au răspuns: „Încearcă la unul din noi puterea ta și de vei birui pe unul, poți să ai nădejde și de ceilalți”. Iar Uar, începând a pătimi, a zis către sfinții mucenici: „Binecuvântați-mă pe mine, robul vostru, răbdător de chinuri, ca să mă învrednicesc părții voastre și rugați pentru mine pe Mântuitorul Hristos ca să-mi dea răbdare, pentru că El știe firea noastră, că duhul este deștept, iar trupul neputincios”. Sfinții, ridicând ochii spre cer, cu tot dinadinsul se rugau pentru dânsul. Apoi slujitorii au început a-l bate pe Uar peste tot trupul cu toiege și cu bețe. Iar când îl băteau pe sfântul, a zis stăpânitorul: „Acum să-mi spui, Uare, ce folos ai de la Hristosul tău?”. Uar, cu vitejie i-a răspuns: „Mai mare folos am, decât ai tu de la diavolii tăi”. Iar sfinții au strigat către Uar: „Îmbărbătează-te, Uare, și să se întărească inima ta, căci, iată, îți stă de față Hristos nevăzut, întărindu-te pe tine”. Uar a răspuns: „Cu adevărat am simțit ajutorul Stăpânului meu, căci socotesc întru nimic chinurile”.

După aceasta îl sfâșiară cu unghii de fier pe coaste. Apoi, pironindu-l cu capul în jos pe un lemn, i-au jupuit pielea de pe spate și cu brice îi tăiară carnea; iar pe pântece l-au bătut cu toiege ghimpate, atât de mult, până ce s-au rupt toate măruntaiele dinlăuntrul lui și au căzut pe pământ. Sfinții mucenici, văzând măruntaiele lui, au plâns. Apoi, văzând judecătorul că mucenicii plângeau, a strigat cu mare glas: „Iată, sunteți biruiți, iată, ați slăbit, iată că plângeți, temându-vă de chinuri și nu vă trebuie mai mult decât să cunoașteți că Hristos nu vă izbăvește pe voi din mâinile noastre; deci, lăsați-l pe El și să vă închinați zeilor noștri”. Iar sfinții au răspuns: „Fiară ce ești! Nu suntem biruiți, căci noi vom birui prin Iisus Hristos, Cel ce ne întărește pe noi, și n-am plâns temându-ne de munci, ci din firească dragoste către fratele nostru, pe care îl ucideți fără de omenie. Noi ne bucurăm cu duhul, văzând acum gata cununa bunului răbdător de chinuri”. Iar stăpânitorul a poruncit ca să-i ducă pe ei în temniță și Uar văzând de acolo de unde era spânzurat pe lemn, cum trăgeau pe sfinți cu lanțurile la temniță, a strigat: „Învățătorii mei, dați-mă pe mine mai degrabă lui Hristos, că iată iese din trup duhul meu, și vă mulțumesc vouă, că v-ați făcut pricinuitorii vieții mele celei veșnice”. Fiind muncit Sfântul Uar încă cinci ceasuri, și-a dat în acele chinuri cinstitul și sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar chinuitorii, socotind că este încă viu, tot mai băteau și chinuiau trupul cel mort. Apoi, văzând că murise, l-au coborât de pe lemn, și după porunca judecătorului l-au scos afară din cetate, și l-au aruncat spre mâncare câinilor, acolo unde se adună stârvurile celor necuvântătoare.

Acolo era o văduvă, pe nume Cleopatra, de loc din Palestina, al cărei bărbat fusese căpitan și murise în Egipt. Cleopatra avea un fiu pe nume Ioan, care încă era un copil. Pe când Sfântul Uar era chinuit, Cleopatra privea de departe la pătimirea lui și, fiind creștină, suspina și își bătea pieptul ei. Apoi, după ce au aruncat trupul lui Uar afară din cetate, ea, sculându-se noaptea, împreună cu niște slugi ale sale, și ducându-se acolo, au luat mult chinuitul trup al Sfântului Uar și, ducându-l în casa sa, a săpat mormânt în cămara sa, lângă pat, și l-au pus acolo pe el.

A doua zi, stăpânitorul a scos din temniță pe ceilalți mucenici și, chinuindu-i mult, i-a tăiat cu sabia și i-a aruncat afară din cetate ca și pe Uar; iar trupurile lor, luându-le noaptea alți tăinuiți creștini, le-au îngropat. Cleopatra, în toate zilele, aprindea lumânări deasupra mormântului Sfântului Uar și-i ardea tămâie, avându-l pe el de mare folos și de bun mijlocitor către Dumnezeu.

Trecând câțiva ani, și mai potolindu-se prigoana împotriva creștinilor, Cleopatra a voit să se întoarcă în patria sa, și se gândea cum ar putea să ducă cu sine moaștele Sfântului Uar; și gătind un dar oarecare, a rugat pe stăpânitor, printr-un mijlocitor, zicând: „Bărbatul meu a fost mai mare în oaste și a murit aici în slujba împăratului. Nefiind încă îngropat până acum stă deasupra mormântului, căci este cu neputință ca în țară străină să i se facă lui îngropare, precum se cuvine unui cinstit povățuitor de oaste; iar eu, fiind văduvă și străină, voiesc să mă întorc în patria mea, la rudeniile mele. Deci, stăpânul meu, să-mi dai voie să-l îngrop la moșia mea în mormântul strămoșilor mei, pentru că vreau ca și după moarte să nu mă despart de el”. Iar femeia aceea a făcut astfel, pentru ca, aflând creștinii că duce din cetatea lor moaștele sfântului mucenic, să nu o oprească și să ia de la dânsa acea comoară de mare preț. Stăpânitorul, luând darul, a poruncit ca să i se îndeplinească cererea, iar ea, în locul oaselor bărbatului ei, a luat moaștele Sfântului Uar și le-a sădit pe ele ca pe o vie din Egipt în Palestina, așezându-le lângă ale părinților ei, în satul ce se numea Edra, care era aproape de Tavor. Apoi în toate zilele mergea la mormântul lui, tămâia și aprindea lumânări, lucru pe care văzându-l ceilalți creștini care viețuiau acolo, au început a merge împreună cu dânsa la mormântul sfântului și a aduce pe bolnavii lor care, cu rugăciunile mucenicului Uar, câștigau tămăduiri. Aflând de veste toți creștinii dimprejur despre Sfântul Uar, mulți alergau cu credință la mormântul lui.

Atunci Cleopatra, văzând că se adunau creștinii pentru rugăciune la mormântul lui, a gândit să zidească o biserică în numele sfântului și ceea ce a gândit, a și început. Iar fiul ei Ioan, fiind în vârstă, Cleopatra se străduia să-l trimită în oastea împăratului și prin oarecari mijlocitori a cerut de la împărat o cinstită dregătorie pentru fiul ei, pe care a și câștigat-o. Căci în vremea zidirii bisericii s-a trimis fiului ei de la împărat scrisoare de a fi primit în oaste și brâu pentru cinstita dregătorie ostășească. Iar ea a zis: „Să nu se îmbrace fiul meu în haine ostășești și nici să nu meargă în slujbă ostășească, până ce nu se va sfârși biserica lui Dumnezeu, pentru că doresc ca să ducă împreună cu mine moaștele sfântului mucenic și după aceea va face împărăteasca poruncă”. Sfârșindu-se biserica, a chemat episcopi, preoți și călugări și, luând din mormânt cinstitele moaște ale sfântului mucenic, le-a pus pe un pat de mult preț, iar deasupra moaștelor a pus brâul și haina ostășească în care avea să se îmbrace fiul ei, ca să fie sfințite de moaștele sfântului. Și cu tot dinadinsul s-a rugat mucenicului, ca să fie ajutător fiului ei, pe care l-au binecuvântat toți arhiereii și preoții cei adunați acolo. Apoi s-a adunat multă mulțime de popor creștinesc acolo. Astfel, Cleopatra cu fiul ei luând patul cu moaștele, l-au dus în biserică. Biserica, fiind sfințită, au pus moaștele sfântului la jertfelnic și, săvârșindu-se dumnezeiasca Liturghie, Cleopatra a căzut înaintea moaștelor sfântului Uar, zicând: „Rogu-mă ție, purtătorul de chinuri al lui Hristos, să-mi ceri mie de la Dumnezeu, ceea ce va fi Lui plăcut și mie de folos, asemenea și unuia născut fiului meu. Pentru că nu îndrăznesc să cer mai mult decât ce voiește Domnul, căci El știe ce ne este de folos și voia Lui cea bună și desăvârșita în noi să se săvârșească”.

După sfârșirea sfintei slujbe, a făcut ospăț mare celor adunați, și ea împreună cu fiul ei slujeau, poruncind fiului ei să nu guste nimic, până ce se va săvârși ospățul, și după aceea să mănânce din resturile care vor rămâne. Dar slujind ei, copilul s-a îmbolnăvit foarte greu și a mers la patul său. Apoi sculându-se toți de la ospăț, a strigat pe fiul ei ca să mănânce împreună, din rămășițele de la ospăț. Ioan, însă, nu putea să grăiască nici un cuvânt, fiind foarte aprins de friguri.

Văzând Cleopatra pe fiul ei bolnav, a zis: „Viu este Domnul, că nici eu nu voi pune bucate în gura mea, până ce nu voi vedea ce se va face cu fiul meu”. Și ședea lângă el, răcorindu-i pe cât îi era cu putință căldura bolii; dar ea mai mult se aprindea înăuntru, având mai mare mâhnire de unul născut fiul său. Apoi, în miezul nopții a murit copilul, lăsând nemângâiatăpe mama sa, care plângea cu amar. Aceasta a alergat în biserica Sfântului Uar și căzând la mormântul lui, striga: „Oare astfel mi-ai răsplătit mie, care atâta m-am ostenit pentru tine, o plăcutule al lui Dumnezeu? Oare asemenea ajutoare mi-ai dat mie, care am oropsit trupul bărbatului meu pentru tine și pentru aceasta m-am nădăjduit în tine? Ai omorât pe unul născut fiul meu, ai surpat nădejdea mea și ai luat lumina ochilor mei! Deci, cine mă va hrăni la bătrânețe? Cine mă va îngriji la moartea mea? Sau cine va da trupul meu mormântului? Mai bine era să mor eu, decât să văd mort pe fiul meu iubit, care era tânăr și acum este ca o floare vestejită mai înainte de vreme. Deci, sau pe fiul meu dă-mi-l, precum odată Elisei pe al sunamitencii, sau și pe mine îndată să mă iei, pentru că nu pot să viețuiesc cu necaz și amărăciune”. Astfel strigând ea cu plângere la mormânt, a adormit puțin de multă osteneală și de necazul cel mare. Și i s-a arătat în vedenie Sfântul Uar, ținând pe copil în mâinile sale, și erau amândoi luminați ca soarele, hainele lor erau albe ca zăpada, încinși erau cu brâuri de aur și cununi cu negrăită podoabă aveau pe capetele lor.

Fericită Cleopatra, văzându-i, a voit să se închine lor. Dar Sfântul Uar a ridicat-o, zicându-i: „O femeie, pentru ce strigai asupra mea? Oare am uitat facerile tale de bine, pe care mi le-ai făcut în Egipt și pe cale? Sau socotești că nu am simțit când ai luat trupul meu dintre stârvurile dobitoacelor și l-ai pus în cămara ta? Oare nu ascult întotdeauna rugăciunile tale? Oare nu mă rog pentru tine lui Dumnezeu? Mai ales m-am rugat lui Dumnezeu pentru neamul tău cu care m-ai pus în mormânt, ca să li se ierte lor păcatele; apoi pe fiul tău l-am luat în oastea Împăratului ceresc. Oare nu tu singură m-ai rugat ca să-ți cer de la Dumnezeu ceea ce îi este Lui plăcut, iar ție și fiului tău de folos? Deci am rugat pe bunul Dumnezeu și bine a voit, după negrăita bunătatea Sa, ca să facă ostaș al Lui pe fiul tău, precum vezi că este unul din cei ce stau înaintea scaunului Său; și de voiești, iați-l și-l trimite la slujba împăratului celui pământesc și vremelnic, de vreme ce nu vrei ca fiul tău să slujească Împăratului Celui ceresc și veșnic”. Iar tânărul, șezând, a cuprins mâinile lui Uar și i-a zis: „Nu, stăpânul meu, nu ascultă pe maica mea, nu mă da în lumea cea plină de nedreptate și de toată fărădelegea, din care m-am izbăvit prin venirea ta. Nu mă depărta pe mine, părinte, din prietenia ta și din petrecerea cu sfinții”. Iar către maică să a zis: „De ce strigi așa, o, maică? Eu sunt rânduit în oastea Împăratului Hristos, și mi s-a dat mie ca să stau cu îngerii Lui; iar tu acum vrei să mă iei pe mine de la împărăție la sărăcie?”. Fericită Cleopatra, văzând pe fiul ei îmbrăcat în rânduiala îngerească, a zis: „Luați-mă dar și pe mine cu voi, ca și eu să fiu acolo”. Iar Sfântul Uar i-a zis: „Și aici fiind, ești cu noi; deci, mergi acum cu pace, iar după o vreme, când Domnul va porunci, vom veni să te luăm și pe tine”. Aceasta zicându-i, s-au făcut nevăzuți de la ochii ei. Ea, venindu-și în fire, și-a aflat inima plină de bucurie și veselie și a spus această vedenie preoților, care au îngropat cu mare cinste pe fiul ei lângă mormântul Sfântului Uar, nemaiplîngînd acum, ci veselindu-se întru Domnul. După aceasta și-a împărțit averile la săraci și, lepădându-se de lume, viețuia lângă biserica Sfântului Uar, slujind lui Dumnezeu în post și în rugăciuni, ziua și noaptea. Și în toate Duminicile, când se ruga, i se arătau ei Sfântul Uar și fiul ei, întru mare slavă. După șapte ani de petrecere într-o astfel de viață, fericită Cleopatra a murit, fiind bineplăcută lui Dumnezeu. Trupul ei s-a pus în biserica Sfântului Uar, aproape de fiul ei. Iar sfântul ei suflet, împreună cu al Sfântului Uar și cu al fiului ei, Ioan, se află în ceruri întru veselie veșnică, înaintea lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 15 octombrie 2024

† Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia

Sinaxar 15 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a cincisprezecea, pomenirea Sfântului Martir Luchian (Lucian), preotul Antiohiei celei mari (Secolul al III-lea).

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian preotul din Antiohia (Secolul al III-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

Luchian (Lucian) fiind fiu de parinti bine credinciosi, dupa moartea lor împartindu-si averea la saraci, se nevoia cu citirea dumnezeiestilor Scripturi; prin care a tras pe multi iudei si elini la credinta cea în Hristos.

Lasându-si apoi casa si mergând la Nicomidia, îndemna spre nevointa pe cei ce de frica chinurilor se lepadau de credinta.

Si stiind a scrie frumos, a lasat bisericii nicomidenilor o carte scrisa în trei stâlpi care cuprinde tot Testamentul Vechi si Nou.

Si se facuse mai presus decât tot omul, prin înaltimea faptelor celor bune si a nevointei.

Aflând de el Maximian si rusinându-se a-l vedea la fata, ca nu cumva prin puterea cuvântului lui sa se defaime, a grait cu acesta de dupa perdea, si cunoscând nemutarea gândului lui, l-a osândit la închisoare si foame îndelungata.

Multe zile nici mâncând, nici bând, s-a savârsit în închisoare.

Si trupul lui din porunca guvernatorului a fost aruncat în mare. Iar din voia lui Dumnezeu un delfin tinându-l pe umere l-a scos la uscat.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Savin (Sabin) Episcopul.

Fericitul Savin pentru nespusa lui bunatate a fost facut episcop si urând certurile, a fugit si s-a departat si atâta s-a nevoit încât s-a facut si facator de minuni; tamaduia boli, izgonea demonii si spunea dinainte cele ce aveau sa fie. Si pe multi folosind si plecându-i a parasi lumea si parintii a sluji lui Hristos, cu pace a raposat.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele si marturisitorul nostru Vars episcopul Edesei.

Acest sfânt parinte a stralucit prin faptele sale cele bune nu numai la Edesa, ci si în Fenicia si în Egipt si la Tebaida. Valentinian însa care era atunci împarat, informându-se ca sfântul era râvnitor dreptelor dogme, întâi i-a poruncit sa-l duca sa locuiasca în insula Aradon; dar aflând ca mergea catre dânsul mult popor, l-a trimis în exil la o cetate egipteana ce se cheama Oxirinh; si acolo asemenea pe toti i-a pornit vestitul sau nume. Deci în cele din urma, acest vrednic preot al celor ceresti, s-a exilat într-un fort al barbarilor, care era în vecinatate. Si se spune ca pâna astazi sta patul lui la Aradon având mare cinste; caci bolnavii culcându-se pe el cu credinta, se tamaduiesc. Facând nenumarate minuni, s-a mutat catre Domnul.

Tot în aceasta zi, nevointa oarecarui monah si mucenic – povestire folositoare.

Oarecare monah se afla la schit si era supus la un parinte de câtiva ani. Acesta din zavistia vrajmasului diavol, cazând de sub ascultarea batrânului, s-a dus de la acel batrân fara nici o pricina calcându-si legamântul; pentru ca era legat cu legatura ascultarii, ca sa nu se lepede de ascultare. Deci pogorându-se la Alexandria, s-a prins ca un crestin de conducatorul de acolo, si dezbracându-l de chipul monahicesc, îl silea sa aduca jertfa la idoli; si el nevrând nicidecum sa se supuna, întâi a fost batut fara de mila cu vine de bou, apoi s-a poruncit sa i se taie capul, aruncându-i trupul câinilor afara din cetate. Iar oarecare crestini iubitori de Hristos l-au luat noaptea si înfasurându-l cu miruri si cu giulgiu, l-au pus într-un sicriu si l-au asezat ca pe un mucenic în altarul bisericii. Deci facându-se sfânta liturghie si strigând sfintitul cleric: “Câti sunteti chemati iesiti; cei chemati iesiti”, au vazut toti ca sicriul iesea singur neapucat de mâna de om si sta în tinda bisericii, pâna la apolisul sfintei Liturghii; apoi iarasi intra înauntru singur si sta în locul unde fusese asezat sa stea.

Deci facându-se de multe ori un lucru ca acesta, se minunau toti cei ce vedeau; despre care aflând si oarecare din parintii cei mari purtatori de Dumnezeu ce vietuiau atunci, s-a rugat lui Dumnezeu pentru aceasta si degrab a primit dezlegare; caci venind îngerul îi zise: “Ce te miri de aceasta? Au n-au luat Apostolii lui Hristos, precum stii, puterea de a lega si a dezlega si de la dânsii iarasi pe rând ucenicii lor? Deci acest frate ce si-a varsat sângele pentru Hristos si nu îsi îngaduie ca sa stea la jertfelnic când se aduce sfânta jertfa, ci se scoate pâna la tinda bisericii, pentru ca a cazut din ascultarea cutarui sihastru ce a sihastrit cu el, ucenic fiindu-i, fiind legat de dânsul cu dreptate, el s-a înstrainat de acolo legat. Si ca un mucenic a luat cununa; iar ca un legat nu se iarta a sta înauntru când se face sfânta Liturghie, pâna nu-l va dezlega cel ce l-a legat”. Acestea auzind acel dumnezeiesc batrân, luându-si toiagul, s-a dus la acel sihastru si, povestindu-i toata istoria, s-a pogorât cu el la Alexandria. Si mergând la biserica unde se aflau moastele mucenicului, deschizând sicriul putintel, i-au dat amândoi iertare si, sarutându-l, au stat la sfânta Liturghie si a ramas mucenicul neclintit în altar, de atunci pâna astazi.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articole preluate de peȘ calendar-ortodox.roș doxologia.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 12 octombrie 2024

† Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic;

† Sf. Ier. Cosma, Episcopul Maiumei

Sinaxar 12 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic (†304).

Sfinții Mucenici Prov, Andronic și Tarah (†304) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acestia au fost pe vremea consulului Diocletian si a guvernatorului Flavian (catre 304).

Tarah era foarte batrân cu vârsta, roman fiind cu neamul, si din norocire ostas.

Iar Prov era din Sida Pamfiliei.

Si Andronic din cetatea Efesului Ioniei.

Deci, lui Tarah i-au zdrobit falcile si grumajii cu pietre; i-au ars mâinile cu foc, l-au spânzurat sus de un lemn si cu fum împutit l-au afumat dedesubt; apoi amestecând otet cu mustar si cu sare, i-au turnat pe nas si l-au ars la piept cu tepi arse în foc, i-au taiat urechile si i-au despuiat capul de piele.

A fost dat si fiarelor sa-l manânce si în cele din urma taiat tot bucati cu sabia, si-a dat sufletul la Dumnezeu.

Iar viteazul Prov a fost batut cu vine crude, i s-au ars picioarele cu fiare încinse, a fost spânzurat de un lemn; i-au ars si i-au fript spinarea si coastele cu frigari înrosite în foc, i s-au taiat pulpele cu alte frigari si în cele din urma, facându-l si pe el bucati cu sabiile, si-a dat fericitul sfârsit.

Iar dumnezeiescul Andronic a fost spânzurat pe un lemn si sfâsiat pe picioare cu fiare ascutite; l-au împuns în coaste si l-au frecat cu sare peste taieturi; i s-a taiat limba si buzele si de asemenea si lui zdrumicându-i-se trupul tot bucati cu sabia si-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Imnografie

Troparul Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic

Glasulul al 5-lea

De isprăvile sfinţilor mucenici Puterile Îngereşti foarte s-au mi­nunat; că fiind un trup muri­tor, pe vrăjmaşul cel fără de trup cu Puterea Crucii nevoindu-se tare, l-au biruit nevăzut. Şi acum se roagă Domnului să se miluiască sufletele noastre.

Condacul Sfinţilor Mucenici Prov, Tarah şi Andronic

Glasul 2

Cele de mai sus căutând…

A Preasfintei Treimi Mărire arătându-ne nouă, vitejii ostaşi ai lui Hristos, Dumnezeieştii mucenici, împreu­nă cu Sfinţii Tarah, Prov şi Andronic, au înfruntat toată necredinţa tiranilor, nevoindu-se vitejeşte pentru dreapta credinţă.

cititi mai jos Viața Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Cosma facatorul de cântari, episcopul Maiumei, Aghiopolitul († cca. 787).

Sfântul Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei († cca. 787) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt fiind foarte tânar, ramase sarman; deci fiind în saracie, îl lua în casa tatal Sfântului Ioan Damaschin ca sa-l creasca; acesta având multa avere si marire lumeasca, a luat în casa sa pe oarecare dascal învatat si întelept, având vrednicia de asingrit, care si acesta se numea Cosma; si i-a dat pe seama-i pe fiul sau Ioan si pe Cosma, fiul sau cel de suflet.

Acela punând nevointa asupra lor cu învatatura, în scurta vreme tinerii au învatat tot mestesugul cartii: adica gramatica si filozofia si înca nevoindu-se si cu astronomia, muzica si geometria; dintru aceasta se aratara tuturor vrednici de cinste. Dar cui îi este voia sa-i cunoasca de învatati spre toate lucrurile, se vor adeveri din cartile pe care le-au facut.

Dupa aceea ducându-se ei la lavra Sfântului Sava, se facura monahi.

Fericitul Ioan a fost hirotonit preot de catre Ioan patriarhul Ierusalimului, iar fericitul Cosma, rugat fiind foarte de toti Ierusalimtenii, a fost facut episcop la Maiuma.

Deci petrecând bine si povatuindu-si turma spre hrana cea mântuitoare, foarte batrân fiind a raposat în Domnul.

Imnografie

Troparul Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei

Glasulul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Cosma, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei

Glasulul al 8-lea

Apărătoare Doamnă…

Împodobit fiind cu fapte bune, Sfinte Ierarhe Cosma, de Dumnezeu insuflate, Bisericii lui Hristos ai fost înfrumuseţare, cu cântări împodobind-o, fericite. Roagă-te dar către Domnul, ca să ne izbăvim noi de toate cursele luptătorului, cei ce-ţi cântăm ţie: bucură-te, părinte, de trei ori fericite.

cititi mai jos Viața Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite si bunei biruitoare Domnina.

Aceasta a fost chinuita în zilele împaratului Diocletian, fiind adusa înaintea guvernatorului Lisie, în cetatea anazarbenilor; deci mai întâi a fost batuta cu vine de bou crude, si i s-au ars picioarele cu fiare arse; apoi i s-au zdrobit oasele cu lemne si au deznodat-o din toate încheieturile.

Apoi bagând-o în temnita si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anastasia fecioara.

Sfânta aceasta a fost pe vremea împaratiei lui Deciu si Valerian din cetatea Romei, si era calugarita împreuna cu alte fecioare la o mânastire.

Deci pârâta fiind la guvernator si adusa fiind înaintea lui în legaturi de fier, a fost batuta peste obraz si golita si arzând-o cu foc, o picau pe deasupra cu iarba pucioasa, cu untdelemn si cu smoala.

Dupa aceea au spânzurat-o pe un lemn, i-au taiat sânii si i-au scos unghiile; apoi i-au taiat mâinile si picioarele si i-au scos dintii din radacina. În cele din urma si-a primit sfârsitul prin sabie.

Tot în aceasta zi, Sfintii saptezeci de Mucenici, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Teodot episcopul Efesului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Malfeta, sagetata fiind s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Anthia, care, bagata fiind în bou de arama înrosit, cu foc s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Mucenici Iuventim si Maxim care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfântul Iason episcopul Damascului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, Sfintii Andromah si Diodor, care prin foc s-au savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Viața Sfântului Ierarh Cosma, Episcopul Maiumei

articol preluat de pe doxologia.ro

Părinții Sfântului Ioan Damaschin viețuind în cetatea Damascului, au luat la dânșii pe un copil sărman și anume pe Cozma, care era de loc din Ierusalim și care rămăsese de mic orfan de părinții săi care erau creștini. Pe acesta, părinții lui Ioan Damaschin, care erau iubitori de săraci, l-au făcut ca pe fiul lor și l-au crescut împreună cu Ioan, fiul lor cel firesc. Apoi răscumpărând de la agareni pe un călugăr ce se numea tot Cozma, fost robit în Italia, care era foarte înțelept, i-au dat acestuia spre învățătura dumnezeieștilor Scripturi pe amândoi copii: pe Ioan, fiul lor cel firesc, și pe Cozma, fiul cel înfiat. Cozma, înaintând în vârstă înțelegerii și învățând iscusința înțelepciunii, a lăsat lumea cea deșartă și, ducându-se în mănăstirea Sfântului Sava, a luat asupra sa jugul monahicesc, bine nevoindu-se cu el și ca o stea pe bolta cerului a strălucit în Biserica lui Hristos, prin viață și prin dumnezeiască înțelegere. Pornindu-se lupta împotriva sfintelor icoane, acest cuvios l-a îndemnat pe Sfântul Ioan Damaschin să scrie către dreptcredincioși cuvinte pentru cinstirea sfintelor icoane. Și amândoi, prin cuvânt și prin scris, s-au nevoit mult împotriva luptătorilor sfintelor icoane. El a împodobit Biserica lui Dumnezeu cu foarte frumoase tropare și canoane. El a cinstit cu cântări Învierea lui Lazăr, Intrarea Domnului în Ierusalim, Cina cea de taină și Patimile cele de voie ale Domnului nostru Iisus Hristos, precum și alte praznice dumnezeiești.

Apoi a fost ales de patriarhul Ierusalimului episcop la Maiuma și, bine viețuind, cu dumnezeiască râvnă a povățuit turma la pășunea cea mântuitoare și, ajungând la adânci bătrânețe, s-a odihnit întru Domnul.

Viața Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic

articol preluat de pe doxologia.ro

În vremea împărăţiei lui Diocleţian şi Maximilian, fiind în Tarsul Ciliciei judecător Numerie Maxim Antipatul, au fost prinşi trei creştini: Tarah, Prov şi Andronic în cetatea Pompeopoliei, care au fost duşi la judecată înaintea lui Antipatul. Şi privind spre dânşii Maxim Antipatul, l-a văzut pe Tarah bărbat bătrân şi cinstit şi a zis către dânsul: “Cum te numeşti? Căci pe tine se cade mai întâi a te întreba, ca pe cel mai bătrân dintre toţi”. Iar Tarah a răspuns: “Sunt creştin”. Şi i-a zis Antipatul: “Nu-mi spune mie credinţa ta cea necurată, ci spune-mi numele tău”. Iar Tarah iarăşi a zis: “Sunt creştin”. Apoi Maxim a zis slujitorilor care erau acolo: “Bateţi-l peste gură şi spuneţi-i să nu răspundă aşa înaintea judecătorului”. Iar Tarah, în timp ce era bătut, zicea: “Eu vă spun că sunt creştin şi acest nume îmi este mai scump decât numele cel dat de părinţii mei. Iar dacă vreţi să-l ştiţi şi pe acesta, vă spun că părinţii mei m-au numit Tarah, iar când eram ostaş mă numeau Victor”. Apoi Maxim Antipatul l-a întrebat pe el: “De ce neam eşti, Tarahe?” A răspuns Tarah: “Sunt de neam roman şi am slulbă de ostaş şi sunt născut în Claudiopol, cetatea Siriei şi pentru că sunt creştin am lăsat ostăşia”.

Antipatul i-a zis: “Nevrednic ai fost de a fi ostaş, însă spune-mi cum ai ieşit din oaste?” Iar Tarah i-a răspuns: “L-am rugat pe Publion voievodul şi m-a eliberat”. Maxim Antipatul a zis: “Cruţă-ţi bătrâneţile tale şi ascultă porunca împăraţilor noştri ca să ai cinste de la mine. Apropie-te şi jertfeşte zeilor noştri, de vreme ce şi împăraţii care stăpânesc lumea se închină lor”. Iar Tarah a răspuns: “S-au rătăcit, fiind înşelaţi de Satana”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: “Sfărmaţi-i fălcile, căci grăieşte împotriva împăraţilor, spunând că aceştia s-au rătăcit”. Iar Tarah a zis: “Am grăit şi voi grăi astfel, de vreme ce s-au rătăcit ca nişte oameni”. Iar Antipatul a zis: “Lasă-ţi nebunia ta şi jertfeşte zeilor noştri”. Tarah răspunse: “Eu Dumnezeului meu îi slujesc şi Îi aduc jertfă nu cu sânge, ci cu inimă curată”. Antipatul a zis: “Te sfătuiesc să-ţi cruţi bătrâneţile tale şi să laşi deşertăciunea creştinească şi să jertfeşti zeilor”. Tarah i-a zis din nou: “Nu voi face această fărădelege de vreme ce iubesc Legea Dumnezeului meu şi nu mă voi depărta de la El”. Antipatul a zis: “Alta este legea pe care se cade a o păzi”. Iar Tarah a răspuns: “O! ce nebunie! Pieritoare este legea voastră care vă porunceşte vouă, păgînilor, să cinstiţi pietrele şi lemnele, lucruri făcute de mâini omeneşti şi să vă închinaţi lor”. Şi Antipatul a poruncit celor ce stăteau de faţă să-l lovească pe Tarah peste grumaz, iar mucenicul, răbdând loviturile, zicea: “Nu mă voi depărta de la mărturisirea aceasta care mă mântuieşte”. Antipatul a zis: “Eu te voi întoarce de la această nebunie şi te voi face înţelegător”.

Mucenicul i-a zis: “Fă ceea ce voieşti, ai stăpânire asupra trupului meu, dar nu şi asupra sufletului meu”. Maxim Antipatul a spus: “Dezbrăcaţi hainele de pe dânsul şi să fie bătut cu toiege”. Iar Tarah, pe când era bătut, grăia: “Acum într-adevăr m-ai făcut înţelept şi priceput, căci cu aceste bătăi mai mult nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre Fiul Lui”. Iar Antipatul a zis: “Nedreptule şi blestematule! Ai spus înainte că unui Dumnezeu slujeşti, şi acum mărturiseşti doi, adică pe Dumnezeu şi pe Hristos, Fiul Lui. Apoi cum slujeşti la aceşti doi, iar de zeii noştri cei mulţi te lepezi?” A răspuns Tarah: “Eu mărturisesc pe Unul, adevăratul Dumnezeu”. A zis antipatul: “N-ai numit tu pe Dumnezeu şi pe Hristos?”

Tarah i-a zis: “Hristos este Fiul lui Dumnezeu, deopotrivă după Dumnezeire cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, nădejdea tuturor creştinilor; şi, pătimind pentru El, ne mântuim”. Maxim Antipatul a zis: “Lasă vorbă multă şi jertfeşte zeilor noştri”. Iar Tarah a răspuns: “Nu sunt mare vorbitor, dar grăiesc adevărul; tot aşa am crezut şi acum şaizeci şi cinci de ani şi de la adevăr nu mă îndepărtez”. Iar un sutaş, cu numele Dimitrie, care era acolo, a zis: “O! omule, cruţă-te pe tine şi închină-te zeilor, ascultă sfatul meu”. Tarah a răspuns: “Depărtează-te de la mine cu sfatul tău, slujitor al Satanei”. Apoi Maxim Antipatul a poruncit ca pătimitorul lui Hristos să fie legat cu lanţuri mari de fier şi să fie aruncat în temniţă. După aceea antipatul a zis către slujitor: “Aduceţi-mi pe altul”. Iar Dimitrie sutaşul a zis: “Iată, stăpâne, stă de faţă înaintea ta”.

Iar Numerie Maxim Antipatul, văzând pe celălalt creştin stând înaintea lui, a zis: “Spune-mi mai întâi numele tău”. Iar cel ce stătea înaintea lui a răspuns: “Cel dintâi şi cel mai cinstit nume pe care îl am este numele de creştin, iar celălalt nume, pus de oameni, este Prov”. Antipatul l-a întrebat: “De ce neam eşti Prove?” Iar Prov a răspuns: “Tatăl meu era din Tracia şi eu m-am născut în Perghia Pamfiliei şi sunt creştin”. Maxim Antipatul a zis: “La nimic nu-ţi foloseşte numele de creştin. Ascultă-mă pe mine, jertfeşte zeilor dacă vrei să fii cinstit de boieri şi nouă să ne fii prieten”. Prov a răspuns: “Nu voiesc cinste de la stăpânitori şi nu doresc prietenia voastră, pentru că slava şi mulţimea bogăţiilor mele le-am lăsat ca să slujesc Dumnezeului Celui viu”. Antipatul a zis: “Dezbrăcaţi-l, întindeţi-l jos şi bateţi-l cu vîne de bou”. Şi bătându-l pe Sfântul Prov, sutaşul Dimitrie, i-a zis: “O! omule, vezi sângele tău curgând pe pământ, deci cruţă-te pe tine”.

Prov i-a răspuns: “Trupul meu este în mijlocul vostru, dar chinurile nu mă clatină în credinţa mea”. Maxim Antipatul a zis: “Oare lăsa-vei deşertăciunea ta, ori vei rămâne în împietrirea ta?” Atunci Prov i-a zis: “Nu sunt deşert, ci sunt mai îmbărbătat decât voi întru Domnul”. Atunci Antipatul a zis către slujitori: “Întoarceţi-l şi bateţi-l şi pe pântece”. Iar Prov, în acea cumplită bătaie a zis: “Doamne ajută-mi mie, robul Tău”. Antipatul a spus slujitorilor săi: “Bateţi-l şi-l întrebaţi: unde este ajutorul lui?” Prov a răspuns: “Ajutorul meu îmi ajută şi-mi va ajuta, pentru că nesocotesc chinurile tale la care mă supui şi nu mă plec din cauza lor la voia ta”. Maxim Antipatul a zis: “Caută la trupul tău, ticălosule, pentru că pământul s-a umplut de sângele tău”. Prov i-a răspuns: “Aceasta s-o ştii: atunci când trupul meu pătimeşte pentru Hristos, sufletul meu se tămăduieşte şi învie”. Şi judecătorul a poruncit ca să înceteze de a-l mai bate pe sfânt şi a zis: “Legaţi-i cu fiare mâinile şi picioarele şi aruncaţi-l în temniţă şi să nu lăsaţi pe nimeni să meargă la dânsul şi să nu aibă nimeni grijă de el”.

După aceasta, la porunca lui Maxim Antipatul, a fost adus la judecată al treilea creştin şi fiind întrebat ce nume are acesta a răspuns: “Sunt creştin”. Antipatul a zis: “Cei care au fost aici înaintea ta nici un folos n-au avut de numele acesta, de aceea ţi se cade ca în alt chip să răspunzi”. Iar el a răspuns: “Numele de obşte între oameni îmi este Andronic”. Maxim Antipatul i-a zis: “De ce neam eşti Andronic?” Andronic a răspuns: “Sunt de neam cinstit, fiu al unuia dintre cei mai de frunte cetăţeni ai Efesului”. Apoi Maxim Antipatul i-a spus: “Cruţă-te pe tine şi ascultă-mă că pe un tată, pentru că cei care au fost înaintea ta aici şi au grăit vorbe nebune nimic bun n-au aflat, iar tu cinsteşte pe zeii care sunt mai mari şi sunt părinţii noştri”. Andronic i-a zis: “Bine i-ai numit pe ei părinţi; căci voi aveţi tată pe Satana şi sunteţi fii ai diavolului şi faceţi voia lui”. Maxim Antipatul a zis: “Tot încă mă defăimezi pe mine, tinere? Oare nu ştii că acum îţi sunt pregătite chinurile cele grozave?”

Andronic a răspuns: “Nu cumva ţi se pare judecătorule că eu sunt nebun ca să fiu mai prejos decât pătimitorii care au fost înaintea mea? Sunt gata la toate chinurile” Iar sutaşul Dimitrie a zis către Andronic: “Ticălosule, ascultă porunca mai înainte de a-ţi cădea carnea de pe oase”. Iar Andronic i-a răspuns: “Mai bine este să piară trupul meu, decât să faceţi cu sufletul meu ceea ce voiţi”. Maxim Antipatul a zis: “Ascultă de noi şi jertfeşte zeilor, mai înainte de a pieri”. Andronic a răspuns: “Din tinereţele mele niciodată n-am slujit zeilor şi nici acum nu voi jertfi lor”. Iar Maxim Antipatul a zis: “Răniţi-i trupul”. Apoi Anxie, un sutaş din altă ceată, stând acolo a zis către Andronic: “Supune-te antipatului, căci ca un tată te sfătuiesc să faci această”. Andronic i-a răspuns: “Eşti bătrân şi nu ai înţelepciune dacă îmi dai un asemenea sfat ca să mă închin pietrelor şi să jertfesc diavolilor”. Iar când era bătut, antipatul i-a zis: “Au nu simţi durerile în aceste chinuri cumplite? Pentru ce nu ai milă de tine însuţi şi nu te depărtezi de la deşertăciunea ta care nu poate să te mântuiască pe tine?” Andronic i-a răspuns: “Aceea ce tu numeşti deşertăciune îmi este mărturisire foarte bună, căci am toată nădejdea în Domnul, iar înţelepciunea ta cea vremelnică va pieri cu moarte veşnică”. Antipatul i-a zis: “Cine te-a învăţat nebunia aceasta?” Iar Andronic a răspuns: “Cuvântul cel ce viază şi întru care viem, Domnul din ceruri este nădejdea învierii noastre”. Maxim Antipatul a zis: “Lasă-ţi nebunia ta până ce nu începem a te chinui cu cele mai cumplite chinuri”. Andronic a răspuns: “Trupul meu este pus înaintea ta. Ai stăpânire asupra lui, fă cu el ce voieşti”. Antipatul a zis: “Bateţi-l peste gură”. Andronic a răspuns: “Să vadă Domnul pentru ce mă chinui ca pe un ucigaş de oameni”.

Iarăşi a zis antipatul: “Pentru ce nu asculţi poruncile împărăteşti şi socoteşti întru nimic judecata mea?”. Andronic a răspuns: “Pentru că nădăjduiesc spre Dumnezeu şi spre milă şi dreptatea Lui, de aceea cutez şi pătimesc toate acestea”. Judecătorul a zis: “O! vrednicule de moarte! Oare au greşit împăraţii?” Andronic i-a răspuns: “În adevăr au greşit, căci de veţi voi să înţelegeţi, veţi cunoaşte că este mare păcat şi fărădelege a aduce jertfe diavolilor”. Iar judecătorul a zis către cel care îl bătea: “Întoarceţi-l şi împungeţi-l între coaste”. Şi Andronic îi grăia: “Înaintea ta sunt, chinuie-mi trupul cum voieşti”. Şi aceasta făcându-se, Andronic a zis: “S-a întărit în bătăi trupul meu”. Judecătorul a răspuns: “După puţin timp nu vei mai fi”. Andronic a răspuns: “Nu mă tem de îngrozirea ta. Cugetul meu este mai bun decât scornirile răutăţii tale, de aceea nu mă îngrijesc de chinuri”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Puneţi fiare pe grumazul lui, ferecaţi-i picioarele şi să faceţi de strajă lângă el”.

După un timp oarecare, Numerie Maxim Antipatul a venit iarăşi la judecată şi i-a supus pe creştini la întrebări. Mai întâi a silit pe Tarah, ca fiind cel mai bătrân, să jertfească idolilor, făgăduindu-i mare cinste. Iar după ce Tarah, nu numai că nu s-a supus, ci chiar răspundea cu asprime judecătorului, atunci judecătorul a poruncit ca să-i sfărâme gura cu pietre şi să-i zdrobească dinţii. Apoi a zis către slujitori: “Aduceţi foc şi întindeţi-i mâinile şi puneţi foc pe dânsele”. Tarah a zis: “Nu mă tem de focul tău vremelnic, ci mă tem că nu cumva, învoindu-mă cu păgânătatea ta, să cad în focul cel nestins”. Şi când au pus foc pe mâinile lui, Maxim Antipatul i-a zis: “Iată, se ard cu foc mâinile tale. Pentru ce nu-ţi laşi nebunia ta şi nu jertfeşti zeilor?” Tarah a răspuns: “Cu asprimea ta vrei să mă aduci la această nebunie, încât să mă învoiesc cu dorinţa ta? Să ştii că, având ajutorul Dumnezeului meu, mă întăresc întru toate şi sunt gata la toate chinurile ce-mi pregăteşti”. După aceasta antipatul a poruncit să-l spânzure cu capul în jos şi să pună fum otrăvitor dedesubt; amestecând apoi oţet cu sare, să-l toarne în nările lui. Şi chinuind în multe chipuri pe Prov şi pe Andronic, bătându-i, arzându-i, strujindu-i cu fiare ascuţite şi presărându-le sare pe răni, dar nesporind nimic, a poruncit să-i pună în lanţuri până a doua zi.

A doua zi Maxim Antipatul a zis către Dimitrie sutaşul: “Să chemi la mine pe necuraţii creştini”. Sutaşul i-a răspuns: “Iată, stau înaintea ta, stăpâne”. Antipatul a zis către Tarah: “Tot nu te-ai săturat de chinuri, de bătăi şi de lanţuri? Ascultă-mă, Tarahe, lasă-ţi credinţa ta care nu-ţi foloseşte la nimic şi jertfeşte zeilor prin care toate se ţin”. Tarah a răspuns: “Nu poate să fie neadevăr mai mare decât acesta, de vreme ce nu aceştia au putut să rânduiască lumea aceasta, căci lor le este gătit focul şi veşnicile munci şi nu numai lor, ci şi tuturor celor ce fac voia lor”. Antipatul a zis: “Dar nu încetezi nici acum, necuratule? Nu ştii că pentru cuvintele tale fără de ruşine îndată voi lua capul tău şi aşa mai curînd vei sfârşi cu chinurile?” Tarah a răspuns: “Aceasta am dorit de la început ca să se scurteze durerile mele cu moarte grabnică, iar acum lungeşte-mi chinurile ca să crească întru Domnul puterea credinţei mele”. Atunci antipatul a zis: “Vor pătimi cu tine şi prietenii tăi şi vor muri după lege”.

Tarah a răspuns: “Vorbeşti nebunie, făgăduindu-ne nouă moarte: pentru că numai acei care fac răutăţi mor, iar noi cei ce nu ştim răul şi pătimim pentru Domnul nostru, aşteptăm ca de la Dânsul să luăm răsplată”. Antipatul a zis: “Blestematule şi necuratule! Ce fel de răsplată aşteptaţi, când vieţuiţi întru fărădelege?” Tarah i-a răspuns: “Nu se cade ţie, necredinciosule, să ştii ce fel de răsplătire ne-a pregătit nouă Domnul în ceruri, pentru care răbdăm furia mâniei tale”. Maxim a zis: “Dar grăieşti cu mine cu aşa îndrăzneală ca şi cum ai fi prietenul meu?” Iar Tarah a răspuns: “Nu sunt prietenul tău, dar fiind întărit de Dumnezeu am voie să grăiesc aşa şi nimeni nu poate să mă oprescă”. Şi Maxim a zis: “Îndrăzneala pe care o ai tu o voi dezrădăcina din tine, necuratule!” Tarah a răspuns: “Nimeni nu poate să ia această putere de la mine, nici tu, nici împăraţii tăi, nici tatăl vostru Satana”.

Maxim Antipatul a zis: “Legaţi-l, de vreme ce este nebun”. Tarah a răspuns: “De aş fi fost nebun, m-aş fi învoit cu păgânătatea ta”. Antipatul, legând pe sfânt, i-a zis: “Jertfeşte zeilor mai înainte, până ce nu te voi chinui după faptele tale”. Tarah a răspuns: “Fă ceea ce voieşti, necuratule!” Şi Maxim a zis: “Să nu socoteşti că te voi pierde deodată, ci neîncetat te voi chinui până te voi ucide, iar rămăşiţele trupului tău le voi da spre hrană fiarelor”. Atunci Tarah i-a spus: “Nu făgădui cu cuvintele, ci cu lucrul. Fă degrabă ceea ce voieşti să faci”. Iar Maxim i-a zis: “Socoteşti că după moartea ta nişte femei oarecare vor îngropa cu arome trupul tău?” Şi în continuare a spus: “De aceea am să am grijă ca să pierd cu desăvârşire trupul tău”. Şi Tarah a răspuns: “Şi acum şi după moarte fă ce vrei cu trupul meu”. Maxim i-a zis din nou: “Jertfeşte mai întâi zeilor”. Iar Tarah i-a răspuns: “Nelegiuitule, ţi-am spus de atâtea ori că nu voi jertfi zeilor”. Atunci Maxim, judecătorul, a spus către slujitori: “Sfărmaţi-i faţa şi gura”. Şi făcându-se acestea, Tarah a grăit: “Faţa mea ai pierdut-o, iar sufletul mi l-ai înviat”.

Judecătorul a zis: “Ticălosule, încetează cu vorbele tale cele deşarte şi jertfeşte zeilor, ca să te poţi izbăvi de chinurile acestea”. Tarah a răspuns: “Mă socoteşti că sunt nebun şi că, nădăjduind spre Domnul, nu voi putea petrece în cer? Tu vieţuieşti cu trupul o vreme, iar sufletul tău în veci ţi-l vei pierde”. Atunci antipatul a zis către slujitori: “Înroşiţi o ţeapă de fier şi puneţi-o în fălcile lui”. Răbdând şi aceasta, Tarah a zis: “Şi mai mari decât aceste chinuri de îmi vei face, nu vei îndupleca pe robul lui Dumnezeu să jertfească idolilor”. Apoi judecătorul a poruncit ca, aducând un brici, să-i fie tăiate urechile şi să-i fie jupuită pielea de pe cap şi să-i pună cărbuni aprinşi pe cap. Iar Tarah grăia: “Chiar de vei porunci să-mi jupoaie tot trupul, nu mă voi depărta de la Dumnezeul meu Care mă întăreşte ca să sufăr armele războiului tău”. Făcându-se toate acestea, antipatul a zis: “Ardeţi în foc alte ţepuşe şi le puneţi la subţiorile lui”. Şi Tarah, răbdând şi aceasta, grăia: “Să caute Domnul din ceruri şi să te judece pe tine”. Şi antipatul l-a întrebat: “Pe care domn chemi, blestematule”. Iar Tarah a răspuns: “Chem pe Domnul pe care tu nu-L ştii, pe Cel ce va răsplăti fiecăruia după faptele lui”. Iar antipatul a poruncit ca să fie pus sub strajă şi să fie adus altul la cercetare. Dimitrie sutaşul a zis: “Iată stăpâne, înaintea ta stă Prov”. Şi antipatul a grăit: “Te sfătuiesc pe tine, Prove, să iei seama să nu cazi în chinuri ca cel de mai înaintea ta, care a stat în a lui încăpăţinare şi s-a căit de aceasta; deci jertfeşte acuma zeilor ca să fii cinstit şi de noi şi de zei!”

A răspuns Prov: “Gândul nostru este unul; cu o inimă slujim lui Dumnezeu, iar tu nu nădăjdui să auzi altceva de la noi, căci destule ai auzit şi ai văzut şi ştii că nu poţi să ne întorci pe noi de la Dumnezeu. Iată, înaintea ta stau astăzi, neînspăimîntîndu-mă de cel cu care mă îngrozeşti. Deci ce aştepţi mai mult?” Antipatul a zis: “V-aţi sfătuit întru răutatea voastră să vă lepădaţi de zei”. Apoi a poruncit ca să-l lege şi să-l spânzure cu capul în jos, zicându-i: “Cruţă-ţi trupul mai înainte de a te chinui, pentru că vezi ce fel de chinuri sunt pregătite pentru tine”. Prov i-a răspuns: “Fă ce vrei, căci toate chinurile cele gătite pentru mine vor fi spre mângâierea sufletului meu”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Ardeţi ţepile şi frigeţi-i coapsele lui ca să nu mai vorbească ca un nebun”. Iar Prov a grăit: “Pe cât de nebun mă socoteşti că sunt, pe atât de înţelept sunt în Legea Dumnezeului meu”. Antipatul iarăşi a zis către slujitori: “Ţepile cele arse în foc să le înfigeţi în spatele lui”. Iar Prov, răbdând, a grăit: “Să vadă Domnul din ceruri smerenia şi răbdarea mea”.

După aceasta, judecătorul a poruncit să aducă zeilor jertfă de carne şi vin şi a zis: “Turnaţi-i pe gât vinul şi carnea să i-o băgaţi cu de-a sila în gura lui”. Şi când slujitorii făceau aceasta, Prov a zis: “Să caute Domnul dintru înălţimea scaunului Său şi să vadă sila aceasta şi să te judece pentru fapta ta”. Judecătorul a zis: “Multe ai răbdat, ticălosule, şi iată, acum ai primit jertfă”. A răspuns Prov: “N-ai făcut un lucru mare că m-ai silit. Domnul cunoaşte voia mea”. Iar Maxim judecătorul a zis: “Ai mâncat şi ai băut din cele jertfite zeilor”. Şi Prov a răspuns: “Ştie Domnul şi vede silnicia pe care o rabd”. Şi judecătorul a poruncit slugilor sale: “Împungeţi-i pulpele cu ţepuşe înroşite în foc”. Iar Prov i-a zis: “Nici focul, nici chinurile, nici tatăl tău, Satana, nu vor putea să-l înduplece pe robul lui Dumnezeu de la mărturisirea lui”. Antipatul a zis: “Înroşiţi în foc piroane ascuţite, ca să le bateţi în mâinile lui”.

Prov a grăit: “Mulţumesc Ţie, Doamne, că ai făcut ca şi mâinile mele să pătimească pentru numele Tău”. Antipatul a zis: “Pentru chinurile cele multe ţi-ai pierdut mintea”. A răspuns Prov: “Stăpânirea ta cea mare nu numai că te-a înnebunit, ci te-a şi orbit, pentru că nu ştii ce faci”. Antipatul a zis: “Neputinciosule cu trupul, îndrăzneşti a grăi unele ca acestea asupra mea, căci ţi-am lăsat ochii nevătămaţi?” Şi a poruncit să-i scoată ochii. Făcându-se şi aceasta, Prov a zis: “Deşi ochii trupului meu i-ai luat, însă ochii cei vii ai credinţei nu vei putea să-i iei niciodată”. Antipatul a zis: “După asemenea chinuri oare mai nădăjduieşti să rămâi viu? Sau aştepţi ca să te lăsăm să mori cu pace?” Prov i-a răspuns: “Pentru aceasta mă nevoiesc, ca să săvârşesc mărturisirea cea bună şi întrega şi să fiu ucis de tine fără de milă”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Luaţi-l, de aici, legaţi-l şi să fie păzit de străji, ca să nu vină la dânsul cineva din cunoscuţii lui şi să-l fericească pentru chinurile îndurate”.

După aceasta antipatul a zis: “Aduceţi-mi-l înainte pe Andronic”. Sutaşul a răspuns: “Iată, stăpâne, înaintea ta stă Andronic”. Antipatul a zis către Andronic: “Jertfeşte zeilor ca să fii dezlegat din legături”. Şi Andronic a răspuns: “Să nu fie aceasta niciodată, o! judecătorule, ca să fac ceva împotriva Dumnezeului meu!”. Antipatul a zis: “Eşti îndrăcit, Andronic”. Iar Andronic i-a răspuns: “Dacă aş fi îndrăcit, eu m-aş fi învoit cu tine, dar mărturisind pe Domnul meu nu sunt îndrăcit, ci tu eşti îndrăcit şi orb, căci faci lucruri diavoleşti”. Antipatul a zis către slujitori: “Faceţi snopi de rogoz şi puneţi-i în ulei încins şi ardeţi-i pântecele”. Şi slujitorii, îndată, dezlegându-l pe Andronic şi întinzându-l la pământ, au pus o mulţime de rogoz în ulei încins şi l-au aprins pe pântecele lui”. Iar Andronic grăia: “Chiar de mă vei arde cu totul, nu mă vei birui, necuratule, pentru că Domnul meu căruia mă închin mă ajută”. Antipatul a zis: “Înfierbântaţi ţepuşe şi puneţi-le între degetele lui”.

Andronic a zis: “Vrăjmaş al lui Dumnezeu şi nebunule! Eşti cu totul plin de scorniri diavoleşti. Vezi trupul meu topit de chinuri şi ţi se pare că mă tem de tine. Nu mă tem, căci am lângă mine pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu”. Antipatul a zis: “Nelegiuitule, nu ştii pe cine chemi. Căci acest om a fost chinuit de Pilat, iar muncile suferite de El au fost scrise”. Atunci Andronic a spus: “Să amuţeşti, necuratule, căci nu ţi se cade ţie să grăieşti rău de Dânsul”. Iar antipatul a răspuns: “Ce folos îţi este ţie că nădăjduieşti spre Omul Acela pe care îl numeşti Hristos?” Andronic i-a răspuns: “Cu adevărat am folos şi mare răsplătire şi pentru El rabd toate acestea”. Atunci antipatul a zis către slujitori: “Deschideţi-i gura şi puneţi-i în ea carne jertfită zeilor şi turnaţi vin”. Şi făcându-se acestea, Andronic a zis: “Doamne, Doamne, vezi nevoia ce rabd”. Antipatul i-a zis: “Până când vei pătimi în chinuri? Căci, iată, acum ai gustat jertfele zeilor noştri”. Iar Andronic i-a răspuns: “Să piară toţi cei ce se închină idolilor celor ciopliţi, şi tu şi împăraţii tăi!” Antipatul i-a răspuns: “O! nebunule, batjocoreşti pe împăraţii care au adus pace pentru mulţi ani?” Iar Andronic a răspuns: “Eu am blestemat pe pierzătorii şi băutorii de sânge, pe cei ce strică pacea, pe care Domnul cu braţul Său cel tare îi va tulbura şi-i va pierde”. Iar antipatul a zis către slujitori: “Puneţi un fier în gura lui şi sfărmaţi-i dinţii, apoi să-i tăiaţi limba lui cea hulitoare şi la urmă să i-o ardeţi cu foc, ca să se înveţe a nu mai huli pe împăraţi”. Şi slujitorii au făcut toate cele poruncite de judecător şi după aceasta l-au pus pe Andronic sub strajă.

Până aici sunt pătimirile sfinţilor, cele scrise de notarii judecătorilor, care au scris chiar în vremea când sfinţii erau judecaţi şi chinuiţi. Iar celelalte pătimiri, precum şi moartea sfinţilor au fost scrise de trei bărbaţi dreptcredincioşi: Macarie, Felix şi Verie, care au fost de faţă la sfârşitul sfinţilor mucenici şi au scris o carte pentru cei credincioşi, povestind cele ce urmează:

“Numerie Maxim, antipatul Ciliciei, chemând pe Terentian, jertfitorul Ciliciei, i-a poruncit ca a doua zi să fie pregătită priveliştea în care urma ca mucenicii să fie daţi spre mâncare fiarelor. Şi a doua zi de dimineaţă bărbaţii şi femeile au ieşit să vadă acea privelişte care avea loc cam la o mie de paşi departe de cetate. Când s-a terminat pregătirea, Maxim Antipatul a mers să vadă, iar noi stăm la un loc ascuns şi priveam cu frică. Mai întâi a dat pe alţi osândiţi să fie mâncaţi de fiare şi care erau o mulţime. Apoi Maxim a poruncit ostaşilor ca să-i aducă pe creştinii mucenici, Tarah, Prov şi Andronic. Iar ostaşii i-au silit pe oameni să-i aducă pe mucenici, pentru că ei nu puteau să umble din pricina rănilor celor multe. Iar noi, când i-am văzut pe ei mergând la acel cumplit chin, întorcându-ne feţele, am plâns. Apoi i-au aruncat pe sfinţi în mijlocul fiarelor şi văzând asemenea privelişte a intrat spaima în toţi şi au început a protesta împotriva lui Maxim care a judecat astfel. Şi mulţi au plecat de la priveliştea aceea vorbind rău de Maxim şi de cruzimea lui cea de fiară. Maxim, văzând acest lucru, a poruncit ostaşilor să-i însemne pe cei ce vorbeau rău despre el, ca mai pe urmă să cerceteze pricinile.

Apoi a poruncit ca să fie slobozite fiarele asupra mucenicilor şi pentru că ele nu s-au atins de dânşii, a poruncit să fie bătuţi toţi cei ce au rânduit priveliştea aceea, poruncindu-le ca să sloboadă alte fiare mai cumplite asupra mucenicilor. Şi a fost slobozit un urs, care în acea zi a ucis trei oameni. Şi când s-a apropiat de Andronic, ursul a început să-i lingă rănile. Iar Andronic îl întărita pe urs ca să-l sfâşie, dar ursul se arăta blând. Atunci antipatul a poruncit purtătorilor de suliţă să-l ucidă pe urs. Iar Terentian, temându-se de Maxim Antipatul, se sârguia să dea drumul asupra mucenicilor unei leoaice care era trimisă din Antiohia de Irod. Şi dând drumul la leoaică, priveliştea a înfricoşat pe cei adunaţi acolo, pentru că leoaica, fugind încoace şi în colo, voia să scape. Dar, venind la mucenici, şi-a plecat genunchii şi s-a culcat înaintea lui Tarah, iar el, alungind-o cu mâna, o întărită ca să-l mănânce, dar leoaica stătea lângă Tarah de parcă era o oaie blândă. Şi s-a făcut zgomot mare atunci pentru acea minune. Şi Maxim Antipatul, încruntându-se şi mâniindu-se cumplit, a poruncit slujitorilor săi s-o întărâte pe leoaică. Şi leoaica, răcnind tare, s-a dus la uşă şi a început să roadă uşa cu dinţii. Şi poporul, temându-se, a început a striga: “Deschideţi uşa că leoaica o va sfărâma”. Maxim, mâniindu-se, a chemat pe Terentian şi i-a poruncit să-i ucidă pe sfinţii mucenici şi el i-a împuns cu săbiile şi a tăiat în bucăţi pe Tarah, Prov şi Andronic.

Aşa s-au sfârşit aceşti sfinţi mucenici. Şi Maxim, plecând de acolo, a lăsat ostaşi să străjuiască trupurile mucenicilor, poruncind ca trupurile lor să fie amestecate cu trupurile necuraţilor, ca să nu fie recunoscute şi furate de creştini. Iar noi, văzând acestea, ne-am rugat Domnului ca să ne dea îndemânare să putem lua în taină trupurile lor. După aceasta, apropiindu-ne, am văzut pe străjeri cinând şi stând împrejurul focului aprins pentru straja nopţii şi, plecând genunchii, am rugat pe Domnul nostru Iisus Hristos să împlinească dorinţa noastră şi să ne trimită ajutor din cer pentru a putea lua trupurile sfinţilor mucenici. Şi îndată s-a cutremurat pământul de tunete şi fulgere şi de ploaie cu furtună. Noi iarăşi ne-am rugat şi, apropiindu-ne de trupuri, am găsit focul stins şi nu mai era acolo nici un ostaş, pentru că toţi fugiseră din pricina furtunii. Şi am ridicat mâinile spre cer şi l-am rugat pe Domnul să ne arate cu un semn adevărat care sunt moaştele sfinţilor mucenici, şi să le putem găsi pe cele adevărate în mulţimea de trupuri. Noaptea era foarte întunecoasă şi, deodată, trei luminări ca nişte stele s-au arătat deasupra moaştelor sfinţilor pe care, luându-le în taină, ne-am dus, călăuziţi de luminile cele cereşti care mergeau înaintea noastră şi cărora noi le-am urmat; am trecut de cealaltă parte a muntelui şi după aceea luminile cele cereşti nu s-au mai văzut. Găsind acolo o peşteră săpată în piatră, am pus trupurile sfinţilor acolo şi am întărit intrarea ca să nu fie aflată de cei necredincioşi. După aceasta am mers în cetate ca să aflăm ce se întâmpla şi i-am găsit pe străjeri ucişi de Maxim. Iar noi am mulţumit Domnului nostru Iisus Hristos care vieţuieşte în vecii vecilor.

Noi: Macarie, Felix şi Verie, voim ca cealaltă vreme a vieţii noastre s-o petrecem cu dânşii, ca în acelaşi loc să fie îngropate trupurile noastre, iar sufletele noastre să se învrednicească a se sătura în cer de viaţa cea veşnică, împreună cu sfinţii pătimitori. Iar pe cei ce îi trimitem la voi cu această scrisoare, să-i primiţi întru frica Domnului nostru Iisus Hristos. Şi ne rugăm vouă să ne pomeniţi şi pe noi, ca să fie cu voi darul lui Dumnezeu. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 9 octombrie 2024

† Sf. Ap. Iacov al lui Alfeu;

† Sf. Cuv. Andronic și Atanasia

Sinaxar 9 Octombrie

În aceasta luna, în ziua a noua, pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.).

Sfântul Apostol Iacov al lui Alfeu (Secolul I d.Hr.) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta era fratele Sfântului Matei Evanghelistul, care fusese mai înainte vames, si era fiu al lui Alfeu; mergând la propovaduirea Evangheliei, arzându-se de râvna dumnezeiasca, a stricat toate capistile idolilor, tamaduind boli si gonind duhuri necurate; pentru care lucru si multimea limbilor, l-a numit samânta dumnezeiasca.

Acesta umblând multa parte a lumii, si vestind pe Hristos, ca un iubitor de Hristos si patima ce-a râvnit si moartea, ca a fost rastignit pe cruce, si asa si-a dat Duhul la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru Andronic, si Atanasia sotia lui († Secolul al V-lea).

Sfântul Cuvios Andronic și Atanasia, soția sa († Secolul al V-lea) – foto preluat de pe www.universulargesean.ro

Acest cuvios Andronic, a fost din Antiohia cea mare, lucrator de argint, foarte cucernic, plin de fapte bune si bogat; si a luat luisi pe Atanasia, femeie curata si iubitoare de Dumnezeu; iar bogatia lor o împarteau în trei parti; o parte la saraci, alta la împodobirea bisericilor si a treia la trebuinta casei lor. Au nascut ei un fiu si o fiica, iar dupa nasterea celor doi fii, n-au mai adaugat a se cunoaste trupeste, ci amândoi se nevoiau pururea în curatie, la rugaciune, si a face bine saracilor si a cauta pe bolnavi. Traind asa doisprezece ani împreuna, fiind fiii lor la o vârsta care putea sa dea bucurie parintilor, într-o zi îmbolnavindu-se amândoi fiii au murit. Deci Andronic, nu se arata mâhnit de acea întâmplare, ci înca a strigat fericitul, acel glas al lui Iov, zicând: “Gol am iesit din pântecele maicii mele, gol ma voi si duce”: “Domnul a dat, Domnul a luat”. Iar femeia lui, Atanasia, avea jale nemângâiata, zdrobindu-se cu atâtea plânsuri, încât de mâhnirea cea mare atâta a slabit încât era sa moara; pentru ca zicea: “Sa mor si eu cu fiii mei”. La îngroparea fiilor lor s-au adunat toti cetatenii si însusi patriarhul cu tot clerul, si i-au îngropat în biserica Sf. Iulian. Iar dupa îngropare nu voia Atanasia sa mearga la casa sa, ci sedea lânga mormântul fiilor sai plângând. La miezul noptii însa i s-a aratat ei Sfântul Mc. Iulian, în chip de calugar, zicându-i: “Pentru ce nu lasi pe cei ce sunt aicea sa se odihneasca, femeie?” Iar ea a zis: “Nu te mânia pe mine, domnule; sunt mâhnita, pentru ca doi fii am avut, si pe acestia astazi i-am îngropat împreuna”. Iar el i-a zis: “Dar de ce plângi pentru dânsii? Ca în ce chip cauta firea omeneasca mâncare si nu se poate a nu-i da, asa si copiii cu cerestile bunatati se hranesc de la Hristos, pe Care roaga-L, zicând: “Dreptule judecator, daca ne-ai lipsit de cele pamântesti, nu ne lipsi de cele ceresti”. Iar ea auzind acestea s-a smerit si si-a schimbat mâhnirea în bucurie, ca zicea: “Daca fiii mei vietuiesc în cer, apoi de ce plâng eu?” Si s-a întors sa mai vorbeasca cu cel ce i se aratase si nu l-a mai vazut; l-a cautat prin toata biserica, si n-a aflat pe nimeni. Atunci Atanasia a cunoscut ca vedenie a fost, si s-a spaimântat; si mergând a spus barbatului ceea ce a vazut, si s-au mângâiat amândoi. Iar nu dupa multa vreme, a zis Atanasia catre Andronic: “Lasa-ma la o mânastire, ca sa-mi plâng pacatele”, si el primind cuvântul cu bucurie, fiindca dorea si el, au împartit cea mai multa parte din avutia lor la saraci, si au iertat robii ce erau cumparati, iar cealalta avutie a lor au dat-o socrului sau ca sa faca bolnita de saraci si gazda strainilor, si luându-si putina avere, cât sa le fie pe cale, au iesit noaptea din cetate numai ei amândoi. Iar fericita Atanasia întorcându-se, a vazut de departe casa sa, si cautând spre cer a zis: “Dumnezeule cel ce ai zis lui Avraam si Sarei: iesi din pamântul tau si din rudenia ta, si vino la pamântul pe care îl voi arata tie, cauta si spre noi si ne du întru frica ta. Iata pentru numele tau, am lasat casa noastra, ca sa nu ne închizi noua usile împaratiei Tale”. Si plângând amândoi, au mers în calea lor si ajungând la Ierusalim s-au închinat la Sf. Locuri, si vorbind cu multi parinti, au luat binecuvântare de la dânsii. Si auzind de parintele Daniil, au mers la dânsul, si i s-au închinat lui; acesta vorbind cu ei cuvânt de mântuire, mult i-a folosit, si scriindu-le o carte i-a binecuvântat si i-a trimis la Mânastirea Tavenisiotului.

Deci mergând acolo, a dat fericitul Andronic pe sfânta lui sotie Atanasia la mânastirea de femei. Iar el întorcându-se la parintele Daniil, a primit îngerescul chip si a petrecut fericitul lânga acest parinte doisprezece ani, nevoindu-se. Dupa aceasta a rugat pe parintele sa-l lase pe el la Ierusalim sa se închine la Sfintele Locuri; iar parintele Daniil facând rugaciune i-a dat voie. Si mergând parintele Andronic în partile Egiptului, a sezut sa se odihneasca putin sub un copac, si iata dupa rânduiala lui Dumnezeu a vazut pe fericita Atanasia, femeia sa, care mergea în chip barbatesc, si s-au închinat unul catre celalalt. Deci a cunoscut Atanasia pe barbatul sau, iar el nu a cunoscut-o pe ea. Caci cum era cu putinta sa o cunoasca, ca fata ei se vestejise de înfrânare, si era neagra ca un arap: Catre aceasta înca si rânduiala sa schimbându-si, era îmbracata barbateste, si a întrebat pe Andronic, zicând: “Oare, nu esti tu ucenicul parintelui Daniil, cel ce se numeste Andronic?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Si iarasi l-a întrebat: “Unde mergi Avva Andronic?” Raspuns-a Andronic: “Ma duc la Sfintele Locuri sa ma închin; dar tu unde mergi, si cum îti este numele?” Iar ea a zis: “Ma duc si eu la Sfintele Locuri, si numele îmi este Atanasie” (pentru ca asa îsi schimbase numele). Si a zis Andronic: “Sa mergem dar împreuna”. Iar Atanasie a zis: “De voiesti sa mergi cu mine, sa pui paza gurii tale ca în tacere sa calatorim”. Iar el a zis: “Bine, sa fie asa precum voiesti”. Grait-a Atanasie: “Sa mergem dar, si rugaciunile sfântului tau staret sa calatoreasca cu noi”. Si ajungând la Sfânta Cetate si închinându-se la Sfintele Locuri, s-au întors cu tacere la Alexandria. Si a zis Atanasie catre parintele Andronic: “Voiesti, parinte, sa petrecem amândoi într-o chilie?” Raspuns-a Andronic: “Sa petrecem; însa mai întâi voi întreba pe staret daca ne va porunci noua ca împreuna sa petrecem”. Si a zis Atanasie: “Mergi si întreaba, iar eu te voi astepta pe tine în schitul ce se cheama Optsprezecinicul; si de-ti va porunci parintele sa vii la mine, precum am umblat cu tacere, asa cu tacere si în chilie sa petrecem. Iar de nu vei putea sa petreci în tacere, sa nu vii la mine; ca macar si parintele de ar porunci, nu voi sa vietuiesc acolo unde nu ar fi tacere”.

Si mergând Andronic la Avva Daniil, i-a spus de împreuna-calatorul sau Atanasie. Si a zis Daniil lui Andronic: “Mergând sa iubesti tacerea, si sa petreci cu Atanasie de vreme ce este calugar desavârsit”. Deci a luat Andronic pe Atanasie, si l-a dus în chilia sa, si au petrecut în frica lui Dumnezeu cu tacere alti doisprezece ani; si n-a cunoscut Andronic ca Atanasie este sotia lui; pentru ca aceea se ruga cu deadinsul lui Dumnezeu ca sa nu fie cunoscuta de barbatul sau. Iar Avva Daniil adeseori venea la dânsii si-i învata. Odata fiind la dânsii, si mult graindu-le de folosul sufletului, se întorcea; si mai înainte de a sosi în chilia sa, l-a ajuns fericitul Andronic, zicându-i: “Parinte Daniel, parintele Atanasie se duce catre Domnul!” Si întorcându-se staretul, l-a aflat într-o mare fierbinteala; si a început Atanasie a plânge. Si staretul i-a zis: “Se cade sa te bucuri ca mergi sa întâmpini pe Hristos, iar nu sa plângi”. Raspuns-a Atanasie: “Nu plâng pentru mine, ci pentru parintele Andronic; ci sa faci dragoste parinte, dupa îngroparea mea vei afla o scrisoare sub capatâiul meu, si citind-o sa o dai parintelui Andronic”. Si facând rugaciune, s-a împartasit Atanasie cu dumnezeiestile taine, si s-a dus catre Domnul. Si au venit fratii sa îngroape trupul lui, si aflara ca era femeie cu firea ei. Iar Avva Daniil a aflat sub capatâiul ei scrisoarea si, citind-o, a dat-o lui Andronic. Atunci a cunoscut Andronic, ca femeia lui era, si toti au laudat pe Dumnezeu. Si s-a auzit aceasta în toate Lavrele, si trimitând Avva Daniil a chemat pe toti parintii cei din Egipt, si pe cei din pustiul cel mai dinauntru, si s-au adunat din toate Lavrele, si au îngropat cu cinste sfântul trup al fericitei Atanasiei, marind pe Dumnezeu cel ce i-a dat o asemenea rabdare. Iar dupa îngroparea ei, au petrecut staretul cu Andronic pâna la a saptea zi, si în ziua a saptea facând pomenirea celei ce se mutase, a voit ca sa ia pe Andronic în chilia sa; iar Andronic îl ruga zicând: “Lasa-ma aicea parinte, ca si eu sa ma îngrop cu doamna mea Atanasia”. Si lasându-l staretul s-a dus; si înca nesosind el pâna la chilie l-a ajuns un calugar, zicându-i: “Parintele Andronic se duce catre Domnul”. Si a trimis staretul în urma parintilor celor ce plecase, zicând: “întorceti-va cu mine la parintele Andronic; iar ei întorcându-se l-au aflat înca viu, si au luat binecuvântare de la dânsul. Iar sfârsindu-se cu pace parintele Andronic, s-a îngropat cu fericita Atanasia, laudând pe Dumnezeul cel minunat între sfintii sai. caruia se cuvine marirea, în vecii vecilor. Amin.

Troparul Sfântului Cuvios Andronic, glasul 1:

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Andronic. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Troparul Sfintei Cuvioase Atanasia, glasul al 8-lea:

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Atanasia, duhul tău.

Tot în aceasta zi, pomenirea dreptului Avraam si a nepotului sau Lot.

Avraam s-a nascut prin secolul al doisprezecelea inainte de Hristos la Ur, in tinutul caldeenilor. Se tragea din neamul lui Sem si era casatorit cu Sarah, ramasa fara copii. Dumnezeu il alese pe Avraam pentru a face din el parintele poporului sau. Ii spuse : “Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facere 12, 1-3). Avraam se incredinta cuvintelor Domnului si fara sa se uite in urma, isi lua pe femeia lui Sarah, pe nepotul sau Lot, avutiile si slugile sale si se duse tot inainte, catre tinutul Canaan. In schimbul credintei sale, Dumnezeu ii promise lui Avraam sa faca un legamint vesnic intre El si urmasii sai, legamint ce avea sa fie simbolizat in taierea imprejur a oricarui nascut de parte barbateasca din descendenta lui Avraam. Ca prim semn al favorurilor sale, Domnul ii dadu un fiu lui Sarah cea sterila, chiar daca si ea si barbatul ei erau foarte inaintati in virsta. Isaac deveni astfel semnul bunavointei lui Dumnezeu si simbolul viitorului Mesia, Hristos, care trebuia sa vina pentru a duce la bun sfirsit si la perfectiune promisiunile facute de Dumnezeu Sfintului Patriarh. Avraam muri intr-o batrinete fericita la virsta de o suta saptezeci si cinci de ani. Fu ingropat in pamintul din Canaan, pe ogorul pe care il cumparase ca sa ii faca mormint lui Sarah.
Cind Lot intra cu Avraam in tinutul Canaan, puse stapinire pe paminturile bogate si fertile din cimpia Iordanului si se instala in Sodoma. Dar locuitorii tinutului erau in acea vreme afundati in viciu si perversiuni. Ei atrasera minia Domnului, care hotari sa distruga orasul. Trimise totusi doi Ingeri ca sa-l vesteasca pe Lot si sa ii porunceasca sa fuga de acolo, el si ai sai. Ii spusera : “Mântuieşte-ţi sufletul tău! Să nu te uiţi înapoi, nici să te opreşti în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” (Geneza 19 :17). In momentul in care Lot se indeparta, Dumnezeu facu sa ploua peste Sodoma si Gomora pucioasa si foc, si pacatosii murira in chinurile pe care li le pregateste pentru vesnicia in iad. Dar femeia lui Lot nu asculta porunca Domnului si se intoarse pentru a se uita in urma. Fu dintr-odata schimbata intr-o statuie de sare, sa fie de invatatura pentru generatiile ce aveau sa urmeze ca trebuie sa urmeze chemarea Domnului fara nici o privire pentru lumea si obiceiurile din care El ne-a scos.

Lot si Avraam sint praznuiti si cu ceilalti Stramosi ai lui Hristos, in duminica dinaintea Craciunului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.

Aceasta traia pe vremea pagânului Iulian, maritata fiind mai înainte si nascând roada vrednica lui Dumnezeu, pe preotul Ion care a fost purtator de grija pentru orânduiala Bisericii, si pururea fugea de vrednicia episcopiei, pentru multa lui smerenie. Deci mergând atunci Iulian la Antiohia, având multa mândrie demonica si silind pe toti sa creada în demoni, aceasta cinstita batrâna, a început a cânta în fata împaratului cu niste fecioare: “Idolii pagânilor argint si aur, lucruri de mâini omenesti”. Pentru aceasta târând-o, au batut-o tare peste obraz, atâta cât s-a rosit si pamântul de sângele ei, dar nu a fost omorâta, pâna la întoarcerea Paravatului. Acela însa, fiind înjunghiat, nu s-a mai întors, iar ea traind un an dupa aceea, cu pace s-a dus catre Domnul.

Tot în aceasta zi, Preacuviosul parintele nostru Petru, cel dintre ostași

Acest fericit ostas a fost pe vremea împaratiei lui Teofil; si fiindca era încuviintat si la frumusete si la stat, si la chipul trupului, a fost încins de împaratul mare spatar. Apoi calcând si lepadând toate lucrurile lumesti, a mers la viata calugareasca, la o mânastire ce se cheama Dafnes, si si-a pus numele Petre, în loc de Leon. Apoi s-a dus la Olimp, dupa aceea la Sfintele Locuri, apoi la Laodiceea si la Attalia, suferind toate ostenelile calatoriei. Deci fiindca întelese înaltimea vietii si a faptelor sale celor bune, l-a plecat împaratul Vasile Macedon, de a mers la Mânastirea sfântul Foca. În care nevoindu-se foarte dupa Dumnezeu, cu pace si-a dat duhul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 6 octombrie 2024

† Sf. Ap. Toma;

† Sf. Mc. Erotiida;

† Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Sinaxar 6 Octombrie

Duminica a XX-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain)

Învierea fiului văduvei din Nain – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 7:11-16

În vremea aceea S-a dus Iisus într-o cetate numită Nain și împreună cu El mergeau ucenicii Lui și mulțime mare.

Iar când S-a apropiat de poarta cetății, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, și ea era văduvă, iar mulțime mare din cetate era cu ea.

Și, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu plânge!

Atunci, apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Și a zis: Tinere, ție îți zic, scoală-te!

Iar cel ce fusese mort s-a ridicat și a început să vorbească, iar Iisus l-a dat mamei sale.

Și frică i-a cuprins pe toți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Proroc mare S-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

În aceasta luna, în ziua a sasea, pomenirea Sfântului maritului Apostol Toma, numit Geamanul (†72)

Sfântul Apostol Toma (†72) – foto preluat de pe doxologia.ro

Acesta propovaduind cuvântul lui Dumnezeu, la midieni, la parti, la persi si la indieni, a fost închis de Smideu împaratul, caci crezu printr-însul Uazan fiul sau si Tertia femeia lui, Migdonia si Narca. Drept aceea l-a si dat pe mâinile a cinci ostasi, care suindu-l într-un munte, l-au junghiat cu sulitele, si asa s-a petrecut în Domnul.

Înca traind apostolul, a trecut în India, cu un negutator anume Avan, si au gazduit la o casa în Andrapole. Tocmai atunci avea nunta mai-marele cetatii aceleia, care îsi marita o fiica si se veseleau toti câti se întâmplasera acolo. Apostolul sezuse la masa mai jos decât altii, si ospatându-se toti ceilalti, numai el nu mânca, ci fiind în grija si pe gânduri, se pazea pe sine si sedea linistit. Iar una din slugi, îngâmfându-se, a dat sfântului o palma peste obraz, zicându-i: “Daca ai venit la nunta, nu sedea posomorât, ci te bucura si te veseleste împreuna cu ceilalti oaspeti”. Iar apostolul a zis aceluia ce i-a dat palma: “Sa-ti ierte Domnul greseala în veacul viitor, iar în acest de acum, mâna care s-a întins fara de cale asupra mea, sa o împarta fiarele salbatice, pentru a multora învatatura si certare”. Si îndata dupa cuvânt, alergând acela ca sa aduca apa, sa dreaga vinul cu apa, fiind paharnic, a iesit o fiara ce pândea acolo la fântâna, de l-a sfâsiat si a murit. Atunci un câine gasind în drum mâna ce lovise pe sfântul si luând-o în gura a intrat cu ea unde era masa, ca si cum ar fi aratat tuturor pedeapsa ce a luat acela pentru lovirea ce a dat apostolului.

Si mirându-se toti câti erau acolo a cui sa fie mâna aceea, o oarecare femeie evreica ce cânta cu fluierul la nunta, a strigat cu glas mare si a zis: “Mare taina ni s-a aratat astazi, nuntasilor! Sau Dumnezeu, sau apostolul lui Dumnezeu, a vrut sa sada împreuna cu noi la masa; pentru ca eu cântând cu fluierul si veselindu-va, am auzit pe un om de o limba cu mine, care a zis evreieste catre paharnicul ce l-a lovit: “Mâna ta cea dreapta ce m-a lovit, sa fie rupta de câini în viata aceasta, pentru ca sa vada toti si sa se întelepteasca”. Si iata ca s-a înfaptuit cuvântul lui”. Si au aflat toti minunea aceasta, si a ajuns si la urechile stapânitorului. Acesta dupa ce a trecut nunta, chemând pe apostol, îi zise: “De vreme ce stii prin blestemul tau a pricinui moarte, arata si puterea rugaciunii tale, la fiica mea pe care o am dat astazi”. Deci primind apostolul acesta bucuros, intra în camara cea de nunta, si întarind pe tineri spre curatenie, si convingându-i ca sa urasca dulceata poftei trupesti, dându-i în seama lui Dumnezeu s-a dus de acolo. Deci peste putina vreme a vazut mirele pe un oarecare, ce semana cu apostolul, si vorbea cu mireasa, si parându-i-se ca este Toma, îi zise: “N-ai iesit tu mai înainte decât toti? Dar cum iarasi ai venit?” Iar cel ce se aratase zise: “Eu nu sunt Toma, ci dupa har frate îi sunt lui, si cine va urma dupa Mine ca dânsul, lepadându-se de lume, va fi la a doua nastere nu numai frate, ci si dimpreuna mostenitor împaratiei Mele”. Si zicând aceasta s-a facut nevazut.

Deci, aceia pazind la sine cuvântul ca un margaritar, au facut rugaciune toata noaptea, catre cel ce li se aratase, iar dimineata s-au dus tatal si socrul la casa în care se culcau tinerii, si aflându-i sezând osebiti, s-au mâhnit, si întrebând pricina, pentru ce sed osebiti, ei au zis: “Ne rugam, ca sa se tina aceasta osebire între noi pâna la sfârsit, ca sa ramânem nedespartiti la vremea cununiilor în camara de nunta cea vesnica, dupa fagaduinta celui ce ni s-a aratat în asemanarea strainului. De aceasta tulburându-se tatal si socrul, fagaduira daruri ca sa fie gasit înselatorul acela, sa fie adus înainte, si trimitând cautau pe cel ce se aratase. Iar cercetatorii dupa cuvântul psalmistului, s-au stins iscodind multe caci cel ce se aratase tinerilor, nu se afla în chip vazut, iar în chip nevazut aratându-se noilor sai ucenici, îi întarea. Fiindca tinerii rugau pe Domnul, ca sa îmblânzeasca mânia tatalui si socrului lor, si sa-i învredniceasca a cunoaste credinta cea adevarata, auzindu-i Dumnezeu, a rânduit ca si acela sa se faca crestin. Si a fost învatat de catre însisi tinerii cinstirea de Dumnezeu, si a crezut în Hristos cu tot sufletul. Iar dupa ce s-a facut aceasta, auzind acesti ispititi ucenici ai lui Hristos, cum ca Toma zaboveste în India, au mers la el cu sârguinta si s-au desavârsit cu sfântul Botez; acestia apoi altora s-au facut propovaduitori ai Sfintei Evanghelii.

Iar când a mers apostolul Domnului la Gundafor împaratul Indiei, l-a întrebat acesta ce mestesug stie, la lemn sau la pietre a lucra? Apostolul raspunse ca la lemn stie a face pluguri, juguri, cârme si vâsle; iar la pietre, coloane, temple si case împaratesti. Atunci împaratul zise: “Oare, putea-vei sa-mi faci niste palate dupa voia mea la locul care îmi va placea? Apostolul zise ca poate; si se tocmira si fara sa-si faca grija, porunci sa se dea apostolului aur, ca sa ia cele ce-i trebuie si sa puna temeliile, aratându-i si locul. Însa apostolul zise: “Acum, împarate, nu este vreme a zidi cineva, ci în luna lui octombrie”. Aceasta mi se pare sa o fi zis apostolul, pentru rasplatirea ce este sa se dea în veacul cel viitor, pentru cele ce am facut în viata; si asa prea lesne îndupleca firea împaratului, mai ales ca lua în mâinile sale si dreptarul si desemna cu mestesug locul de construit, si-l linisti ca sa nu aiba nici o grija. Deci mirându-se împaratul de istetimea apostolului, dându-i si de cheltuiala de ajuns, se întoarse la casa sa. Iar apostolul împarti tot aurul la saraci, si ca un apostol facu împaratului case nefacute de mâna de om, în curtea celor întâi-nascuti. Deci trecând câtva timp, împaratului îi era aminte sa stie despre lucru, si auzind ca lipsea numai acoperisul de bucurie socotind ca este adevarata vestea, trimise si alta masura de aur la apostol, zicând sa-i faca acoperisul foarte frumos si mai curând. El iarasi luând aurul, îsi ridica mâinile si ochii catre cer, si zise: “Multumescu-Ti Iubitorule de oameni, ca în multe feluri de chipuri stii si rânduiesti mântuirea fiecaruia; si aflându-se tot în acel gând, îl împarti tot la cei lipsiti. Deci în cele din urma, unii din cei ce se aflau cu apostolul, au spus împaratului ca nu va iesi nici un fel de zidire de la acel om, de vreme ce aurul l-a împartit la saraci, si înca propovaduieste pe un Dumnezeu nestiut, face niste lucruri minunate catre cei ce merg la dânsul, si nu manânca nimic”.

Împaratul umplându-se de nespusa mânie, a trimis si a adus pe apostol si l-a întrebat daca a zidit palatul? Iar el raspunzând a zis: “Ti-am zidit împarate palat foarte frumos, precum am învatat eu sa lucrez, de la marele mester Hristos”. Si împaratul zise: “Ia sa mergem sa-l vedem”. Iar apostolul zise: “Nu-ti va trebui acum, ci când te vei muta de aici, atunci cu bucurie vei avea salasluirea palatului ce s-a zidit. Iar împaratului parându-i ca-l ia în râs, striga salbaticit: “Luati pe acest înselator si-l bagati într-o groapa, care va fi mai întunecoasa, împreuna cu negutatorul, care mi l-a adus”. Deci aflându-se la închisoare în legaturi apostolul, fratele împaratului cazând în multa inima rea, chemând pe împaratul îi zise: “Pentru mâhnirea ce ti s-a întâmplat de la acest înselator, îngreunându-ma la suflet, acum voi sa mor”; si vorbind amândoi asa, îi pieri firea si muri.

Atunci luându-i sufletul îngerul, si purtându-l pe la salasele Domnului îi arata frumusetea lor si-l întreba unde-i place sa locuiasca? Iar sufletul vazând unul mai ales si osebit pe urma tuturor, îl arata pe acela îngerului, si se ruga a se salaslui în o parte a acelui palat; îngerul însa îi zise: “Nu vei putea sa te salasluiesti în acesta ca este al fratelui tau pe care i l-a facut Toma strainul”. El îi zise: “Rogu-te lasa-ma sa ma duc la dânsul, ca-l voi cumpara de la el cu putin pret si ma voi întoarce; ca el nu-i stie frumusetea.

Atunci îngerul întorcând sufletul în trupul cel mort, si trezindu-se mortul ca dintr-un somn greu, a trimis sa cheme pe fratele sau. care venind îi zise: “Stiu fara îndoiala ca ai fost tu bucuros sa dai jumatate din împaratia ta pentru mine, ca sa înviez. Cer dar de la tine un dar mic, si te rog a mi-l da”. Împaratul zise: “Ceea ce este în puterea mea, voi da bucuros, iubitului meu frate”, adeverindu-i cu juramânt. Atunci fara nici o sfiala spuse frate-sau cererea, zicând: “Daruieste-mi palatul pe care-l ai în ceruri; câti bani vei vrea sa-ti dau sa mi-l dai?” Împaratul la aceasta ramase ca un mut; apoi întreba: “Eu sa am palate în cer? De unde?” “Cu adevarat ai, macar ca tu nu stii; cele ce ti le-a zidit strainul care este închis în temnita”.

Atunci punând împaratul în mintea sa cuvintele acestea, urni pe frate-sau în acest chip, zicându-i: “De ar fi ceea ce poftesti din cele ce sunt sub împaratia mea, ar fi pacat a se calca juramântul; dar fiindca este din cele ce sunt osebit la ceruri, judeca tu singur! Fiind însa mesterul de fata, ti-l ia si-ti va face mai frumoase, decât cele ce ai vazut”. Acestea zicând, scoase pe apostol si pe Avan din temnita; si cazând împaratul la picioarele lui, i-a cerut iertare pentru greseala ce a facut din iuteala mâniei. Iar apostolul multumind lui Dumnezeu de aceasta, si luminându-i pe amândoi cu cuvântul harului, dându-le si arvuna împaratiei celei vesnice, adica dumnezeiescul Botez, se duse în alte cetati propovaduind si binecuvântând pe Tatal si pe Fiul si pe Duhul Sfânt.

Tot în aceasta zi, Sfânta Mucenita Erotiida.

Tot în aceasta zi, Sfântul noul mucenic Macarie cel din Chios, în Bitinia, care în Brusa a marturisit, împroscat fiind mai întâi cu pietre; în urma de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America (1797-1879).

Inochentie, Mitropolit de Moscova (1797-1879), numit “Apostolul Alaskăi” - foto preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

Sf. Inochentie, Mitropolitul Moscovei, Iluminătorul aleuţilor şi Apostol pentru America, (cu numele real Ioan Popov-Veniaminov), s-a născut în 26 august 1797, în satul Anginsk, dioceza Irkutsk, în familia unui paracliser. Băiatul şi-a terminat studiile foarte devreme şi la vârsta de şapte ani citea Apostolul în biserică. În 1806 familia l-a dat la Seminarul din Irkutsk. În 1814, noul rector a considerat că ar fi mai bine să schimbe numele de familie ale unor studenţi. Astfel Ioan Popov a primit numele de Veniaminov în onoarea Arhiepiscopului Benjamin al Irkutsk (decedat în 8 iulie, 1814). În 13 mai 1817 a fost numit diacon al Bisericii Bunavestire din Irkutsk iar în 18 mai 1821, a fost hirotonit preot.

Activitatea misionară a viitorului apostol pentru America şi Siberia a început în 1823. Părintele Ioan a petrecut 45 de ani muncind la iluminarea populaţiei din Kamchatka, Insulele Aleutine, America de Nord, Yakutsk şi frontiera Khabarov, în condiţii vitrege, punîndu-şi chiar viaţa în pericol. Sf. Inochentie a botezat zece mii de oameni şi a construit biserici şi şcoli unde a predat personal liniile fundamentale ale vieţii creştine. Cunoştinţele muncii manuale şi îndemânarea l-au ajutat foarte mult în procesul misionar.

Părintele Ioan era un predicator înnăscut, călăuzindu-şi enoriaşii neîntrerupt, în timpul Sf. Liturghii, a diferitelor slujbe de pomenire sau de priveghere. În călătoriile sale numeroase, părintele a studiat limba, tradiţia şi obiceiurile popoarelor în mijlocul cărora se afla. Munca sa în domeniul geografiei, etnografiei şi lingvisticii a fost foarte apreciată în toată lumea. El a compus un alfabet şi o gramatică a limbii aleute traducînd Catehisme, Evanghelia şi multe ale rugăciuni în acea limbă. Una din cele mai reuşite lucrări este Drumul către Împărăţia Cerurilor (1833), tradusă în variate dialecte ale popoarelor din Siberia, tipărită în mai mult de 40 de ediţii. Datorită muncii Părintelui Ioan, poporul Yakut a putut auzi pentru prima dată în 1859 cuvântul lui Dumnezeu şi slujbele bisericeşti în limba sa.

În 29 noiembrie 1840, după moartea soţiei sale, părintele Ioan a fost tuns monah cu numele de Inochentie de către Sf. Filaret , Mitropolitul Moscovei, în cinstea Sf. Inochentie al Irkutsk. În 15 decembrie Arhimandritul Inochentie a fost sfinţit Episcop al Kamchatka şi al Insulelor Kurile şi Aleutine. În 21 aprilie 1850, episcopul Înochentie a fost promovat la rangul de arhiepiscop.

Din voia lui Dumnezeu, în 5 ianuarie 1868, Sf. Inochentie l-a succedat pe Mitropolitul Filaret la scaunul din Moscova. Prin Sf. Sinod, Mitropolitul Inochentie a consolidat eforturile misionare seculare ale Bisericii Ruse (deja în 1839 a propus un proiect pentru îmbunătăţirea organizării activităţii misionare).

Sub îndrumarea mitropolitului a fost înfiinţată Societatea Misionară iar Mănăstirea Sf. Acoperământ a fost reorganizată pentru activităţi misionare. În 1870 s-a înfiinţat Misiunea Spirituală Ortodoxă Japoneză condusă de Arhimandritul Nicolae Kasatkin (după care devenit Sf. Nicolae al Japoniei (prăznuit în 3 februarie), căruia sf. Inochentie i-a împărtăşit mare parte din experienţa sa misionară. Călăuzirea diocezei Moscovei de către Sf. Inochentie a fost de asemenea fructuoasă, prin eforturile sale construindu-se Biserica Sf. Acoperământ al Maicii Domnului în cadrul Academiei Spirituale din Moscova.

Sf. Inochentie s-a mutat la Domnul în 31 martie 1879, în sfânta zi de duminică, fiind înmormântat la Biserica Sf. Duh al Sfintei Treimi -Lavra Sf. Serghie. Biserica Ortodoxă l-a canonizat pe Sf Inochentie în 6 octombrie 1977. Sfântul este prăznuit de trei ori în an: 31 martie, ziua morţii sale, în 5 octombrie (după Sinaxarul Ierarhilor Moscoviţi) şi 6 octombrie, ziua canonizării sale.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.