Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; ziarullumina.ro; ro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 14 ianuarie 2025

Odovania praznicului Botezului Domnului;

Sf. Cuv. Mucenici din Sinai şi Rait;

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei

 

Sinaxar 14 Ianuarie

---

 

În această lună, în ziua a paisprezecea, pomenirea sfinţilor cuvioşi părinţi ucişi în Muntele Sinai (Secolele IV-V).

Aceşti cuvioşi părinţi dorind după viaţa cea pustnicească au lăsat toate cele lumeşti şi au mers să locuiască în pustiu.

Împreună cu ei era şi fericitul Nil, fost prefect în Constantinopol, care, fiind foarte învăţat şi având dar de la Sfântul Duh, a scris multe cărţi de folos, îndemnătoare spre nevoinţe pustniceşti, şi despre viaţă, robirea şi uciderea acestor cuvioşi părinţi.

Aceştia au fost ucişi de vlemizi, oameni de neam barbar, care trăiau în Arabia, până spre Marea Roşie şi Egipt, şi care şi mai înainte cu mulţi ani, pe timpul împărăţiei lui Diocleţian şi a lui Petru, patriarhul Alexandriei, au ucis pe cei ce sihăstreau aici în muntele Sinai.

După moartea voievodului lor, sarazinii care locuiau şi ei în Muntele Sinai, pornind asupra lor, au ucis pe mulţi sihaştri; numai puţini au scăpat, fugind în cetate.

Dar noaptea s-a arătat o pară de foc, care cuprindea tot muntele şi se înălţa până la cer.

Sarazinii s-au speriat de aceasta şi au fugit, lepădându-şi armele. Numărul celor ucişi întâi a fost treizeci şi opt, având multe răni pe trupurile lor.

Printre cei morţi s-au aflat încă doi vii, Sava şi Isaia.

Din cei ucişi, unora li se tăiaseră capetele de tot, altora li se ţineau capetele numai într-o bucată de piele; iar alţii aveau capetele despicate în două.

Cei doi părinţi rămaşi vii au îngropat pe cei ucişi şi au povestit mai târziu cele întâmplate.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea celor treizeci şi trei de părinţi ucişi în Rait (Secolele IV-V).

Aceşti fericiţi părinţi petreceau viaţă pustnicească, acolo unde sunt douăsprezece izvoare de apă şi şaptezeci de trunchiuri de finic.

Dar trei sute de vlemizi, pornind cu luntre mari, au trecut marea Etiopiei şi ajungând într-un loc oarecare, găsind o corabie mare şi urcându-se în ea, au ajuns în ţara faraonilor.

Cei de acolo le-au ieşit în întâmpinare, dar au fost biruiţi de vlemizi, care au ucis patruzeci şi şapte de bărbaţi.

Vlemizii le-au răpit femeile şi copiii, apoi s-au dus în cetate, unde se găsea biserica sfinţilor părinţi.

Aceştia închiseseră poarta şi îşi aşteptau moartea.

Deci vlemizii, intrând în cetate şi negăsind bani, i-au ucis pe toţi părinţii.

Apoi luându-şi robii, s-au dus să treacă marea; dar oamenii luaţi de corvoadă afundaseră corabia şi fugiseră.

De aceea vlemizii înfuriindu-se, au înjunghiat pe toţi robii şi apoi s-au înjunghiat cu toţii, unii pe alţii.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei (cca 290 – 338)

Astăzi, Biserica Ortodoxă o pomeneşte şi pe Sfânta Nina, luminătoarea Geor­giei.

Aceasta s-a născut la sfârşitul secolului al 3-lea în Capadocia, unde locuiau mulţi georgieni.

Potrivit unui manuscris mai vechi, Sfânta Nina era rudă cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, adică verişoara acestuia.

Tatăl ei se numea Zavulon şi era ostaş vestit şi plin de cucernicie, iar mama sa se numea Suzana, născută şi ea în Capadocia, sora Episcopului Ierusalimului, pe care unii îl identifică cu Iuvenalie.

Sfânta Nina a trecut la Domnul pe când se afla în Iviria (Georgia), după ce vreme îndelungată s-a îndeletnicit cu propovăduirea Evangheliei lui Hristos la georgieni.

După o misiune rodnică la acest popor, fericita şi-a dat duhul în mâinile lui Hristos la 14 ianuarie, cel mai probabil în anul 338.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Teodul, fiul lui Nil cel înţelept.

Acest cuvios părinte era fiul lui Nil cel înţelept, cel ce fusese prefect în Constantinopol şi care lăsând mărirea lumii, s-a călugărit împreună cu fiul său, în muntele Sinai.

Deci, trăind ei acolo împreună cu alţii viaţă pustnicească, i-au lovit fără de veste barbarii, care au început a-i înjunghia pe sfinţii părinţi.

Nil a putut fugi, dar fiul său Teodul şi alt tânăr au fost luaţi robi.

Ajungând barbarii la corturile lor au hotărât să jertfească luceafărului de dimineaţă pe cei robiţi.

Noaptea însă tânărul a fugit şi a rămas Teodul singur.

Dumnezeu a îngreuiat de somn pe barbari, care s-au deşteptat numai după răsăritul soarelui, când nu mai era timpul potrivit să aducă jertfa, aşa că au hotărât să vândă pe Teodul.

Dar nedându-le nimeni mai mult decât doi galbeni, unul din barbari a vrut să-l junghie.

În cele din urmă Teodul a fost cumpărat de episcopul de acolo, care l-a slobozit.

Iar Teodul a vieţuit în mănăstire plin de evlavie, până la trecerea din această lume.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ştefan, care a făcut mănăstirea Hinolacul.

Acest sfânt Ştefan era din părţile Răsăritului, de bun neam.

Din tinereţe a râvnit după viaţa sihăstrească, umblând prin mănăstirile de la Iordan şi din pustiu: a sfântului Eftimie, a sfântului Sava şi a sfântului Teodosie.

Iar după ce a cunoscut bine felul de trăi al fiecăruia, a venit la Constantinopol pe vremea împăratului Leon Isaurul şi a fost primit pe lângă patriarhul Gherman, pe lângă care, rămânând câtva vreme, a învăţat multe lucruri bune de la acesta, care l-a luat pe lângă sine, ajungând apoi bun sfetnic al patriarhului.

Întemeind apoi mănăstirea Hinolacul şi vieţuind în ea, s-au adunat acolo mulţime de călugări care erau bine povăţuiţi şi aduşi la măsura vârstei plinirii lui Hristos.

Deci, binevieţuind, i s-a descoperit de sus timpul când sufletul lui avea să zboare de la cele de jos la locaşurile dumnezeieşti.

 

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Sava, arhiepiscopul Serbiei şi ctitorul sfintei mănăstiri a Hilandarului (1175/1176 – 1235).

---

 

Cel întru sfinți Părintele nostru Sava al Serbiei (sau Sava Athonitul) a fost primul Arhiepiscop al Bisericii Serbiei care se bucură de o deosebită cinstire în această Biserică.

 

Viața

Fiu al Marelui Jupan (Prinț) Ștefan Nemania, întemeietorul regatului sîrb medieval independent, prințul Rastko Nemanici s-a născut în anul 1175 sau 1176. Fratele său, Ștefan Prvovenciani a fost primul rege sârb. La începutul anilor 1190, tânărul Rastko a plecat de acasă spre Muntele Athos pentru a intra în monahism. A intrat mai întâi în mănăstirea rusească a Sf. Pantelimon unde a depus voturile monahale, primind numele de Sava (în cinstea Sfântului Sava cel Sfințit). De acolo a plecat la mănăstirea grecească Vatopedi.

La sfârșitul anului 1197, Marele Cneaz Ștefan Nemania, tatăl său i s-a alăturat, intrând și el în monahism. Mai târziu, la depunerea voturilor monahale, avea să primească numele de Simeon. Cei doi s-au mutat în 1198 la Mănăstirea Hilandar, pe atunci abandonată și au reîntemeiat-o, aceasta devenind de atunci centrul monahismului ortodox sârb. Simeon a murit aici pe 12 februarie 1200.

După moartea tatălui său, cuviosul Sava s-a retras din mănăstire într-o chilie zidită de el la Careia în anul 1199. A fost hiritonit preot (ieromonah), iar în anul 1201 a primit rangul de arhimandrit. El a scris și Tipicon-ul (regulile de viață mănăstirească) mănăstirii Hilandar, precum și al chiliei sale de la Careia. Tipiconul de la Careia a rpmas înscris pe o placă de marmură înăuntrul chiliei.

Cuviosul Sava a rămas la Muntele Athos până în anul 1207, când s-a întors înapoi în Serbia. Potrivit tradiției, tatăl său, Simeon (Ștefan Nemania) i se arătase în vis descoperindu-i tulburările în care se zbătea țara sa natală). La întoarcerea sa, a găsit statul sârb împărțit în două. Vukan, cel mai mare dintre fiii lui Ștefan Nemania, nemulțumit de hotărârea tatălui său de a lăsa domnia fratelui său mai mic, Ștefan a purtat negocieri secrete cu Regatul Ungariei și cu Papa Inocent al III-lea, reușind astfel să strângă o armată și să cucerească fortăreața Zeta. De acolo, s-a pregătit să atace Raška, care se afla în posesia lui Ștefan. Războiul civil sârb era doar ecoul și parte a conflictului pe scară mai largă declanșat prin Cruciada a IV-a, care s-a încheiat cu cucerirea Constantinopolului și a unei mari părți a teritoriilor bizantine (inclusiv Sfântul Munte) de către latini și cu instituirea unor jurisdicții ale Bisericii Romei în teritoriile ocupate de cruciați. În 1205, Muntele Athos a fost pus oficial sub autoritatea și jurisdicția unui episcop latin. Se crede că decizia lui Sava de a se întoarce în Serbia a fost influențată în mod hotărâtor de aceste evenimente.

La întoarcerea sa, în încercarea de a pacifica situația, Sava a adus cu sine moaștele tatălui său, Simeon Izvorâtorul de Mir (principele Ștefan Nemania) și le-a așezat în Mănăstirea Studenica, ctitoria acestuia. I-a chemat apoi pe cei doi frați ai săi, Vukan și Ștefan la un parastas în memoria tatălui său. Când sicriul acestuia a fost deschis, aceștia au văzut că trupul lui Simeon era neputrezit și izvora ulei și mir binemirositor. Închinarea la moaștele tatălui lor a fost primul pas în vindecarea rupturii dintre Vukan și Marele Principe Ștefan. La scurt timp după aceea, aceștia au pus capăt războiului și au încheiat un acord de pace, restabilind regatul Serbiei așa cum era pe vremea tatălui lor, sub autoritatea lui Ștefan.

Cu acordul și cu sprijinul acestora, cuviosul Sava a gotărât să rămână în Serbia și a inițiat un vast program misionar în ținuturile sârbești. Mănăstirea Studenica, unde au fost așezate moaștele lui Simeon Izvorâtorul de Mir a devenit centrul unui cult răspândit pe întreg teritoriul Serbiei. Sava a fost numit arhimandrit de Studenica și a scris și aici Tipiconul (Regula) acestei mănăstiri, pentru consolidarea vieții mănăstirești de aici.

 

Arhiepiscop

Sf. Sava a reușit să îl convingă pe Manuil I, Patriarhul Constantinopolului, care, după cucerirea Constantinopolului de către latini (1204) își avea reședința la Niceea, să acorde Bisericii Serbiei independența în anul 1219. La cererea Patriarhului Manuil, Sava a fost desemnat pentru a fi ridicat la rangul de arhiepiscop. Sava a refuzat la început vehement, declarând că era nevrednic de o asemenea chemare și de un asemenea rang. A propus în schimb numele mai multor monahi de la Mănăstirea Hilandar. În cele din urmă, a acceptat însă rangul de arhiepiscop și a fost hirotonit episcop la Niceea în zua praznicului Sf. Nicolae, pe 6 decembrie 1219, devenind astfel, la vârsta de 44 de ani, primul Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe autocefale a Serbiei.

În Tomosul (decretul) de ridicare a lui Sava la rangul de Arhiepiscop și implicit de proclamare a autocefaliei Bisericii Serbiei, Patriarhul Manuil I declara:

Noi, Manuil, Patriarh Ecumenic și Arhiepiscop al Cetății Constantinopolului, Noua Romă, în numele Domnului nostru Iisus Hristos l-am hirotonit pe Sava, Arhiepiscop al tuturor pământurilor sârbești și i-am dat în numele lui Dumnezeu puterea de a hirotoni episcopi, preoți și diaconi în țara lui; de a lega și dezlega păcatele oamenilor, de a-i învăța pe toți și de a boteza în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. De aceea voi toți ortodocșii creștini să îl ascultați pe dânsul cum m-ați ascultat pe mine.

După hirotonia sa ca arhiepiscop, Sava s-a întors la Sfântul Munte pentru a-și lua rămas bun și a cere binecuvântarea și rugăciunile întregii comunități monahale de acolo. Apoi noul arhiepiscop a călătorit pe mare până la Tesalonic, unde a stat o vreme la Mănăstirea Philokalos. Acolo, împreună cu alți câțiva monahi a tradus din greacă în slavonă Nomocanonul Sf. Fotie cel Mare (sec. IX). Cartea a primit în slavonă numele de Kormceaia Kniga (Cartea cârmaciului) și cuprindea hotărârile dogmatice ale Sinoadelor Ecumenice, completate cu comentariile celor mai buni canoniști greci medievali, precum și numeroase precepte ale Sfinților Părinți ai Bisericii și o serie de edicte imperiale aparținând lui Iustinian (sec. VI).

Când a ajuns în Serbia, la Žiča, primul său gest ca Arhiepiscop al Bisericii Serbiei a fost acela de a-l încorona pe fratele său Ștefan ca Rege al Serbiei, de Înălțarea Domnului, 1220. În anul 1228, tot el avea să fie cel care îl încorona ca rege pe nepotul său Radoslav.

În anul 1229, Sava a hotărât să plece în pelerinaj la Ierusalim și în Țara Sfântă. În pelerinajul său, a trecut mai întâi pe la Niceea, unde s-a întâlnit cu succesorul lui Teodor Lascaris, Ioan Duca Vatațis, noul împărat bizantin (1221-1254), care își avea încă reședința acolo. Tot acolo l-a întâlnit și pe Patriarhul Gherman, urmașul lui Manuil.

În Serbia a izbucnit un nou război civil între regele Radislav și fratele său Vladislav. În anul 1233, Radislav a fost înfrânt și exilat la Durazzo (Dürres), în Albania de astăzi. Sf. Sava a încercat fără succes să îi împace pe cei doi frați. Câțiva ani mai târziu, a reușit totuși să obțină un salvconduct pentru Radislav și acesta a reușit să se întoarcă în Serbia. Abandonat de soția sa, acesta a decis însă să intre în monahism, primind tunderea din mâinile lui Sava, care i-a dat numele monahal de “Iovan (Ioan).”

 

Retragere

Sava s-a retras din scaunul episcopal în anul 1233 și l-a numit ca succesor pe ucenicul său, Sf. Arsenije (Arsenie) ca Arhiepiscop al Serbiei (1233-1263). În primăvara anului 1234, Sf. Sava, pe atunci în vârstă de 59 de ani hotoroște să facă o a doua călătorie în Țara Sfântă și pleacă în pelerinaj la Ierusalim. Ajuns la Ierusalim, Sf. Sava a fost gpzduit la Mănăstirea Sf. Gheorghe din Accra, o mănpăstire pe care o cumpărase de la latini în timpul primului său pelerinaj. Sf. Sava l-a vizitat atunci pe Patriarhul Atanasie al Ierusalimului, apoi a plecat mai departe pe mare spre Alexandria, în Egipt, pentru a-l întâlni pe Nicolae, Papa-Patriarh al Alexandriei.

După aceea a mers la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai, unde a petrecut Postul Mare al anului 1234. După celebrarea Sfintelor Paști, Sava s-a întors la Ierusalim, a călătorit mai departe la Antiohia și Constantinopol, propunându-și să plece apoi mai departe la Sfântul Munte, la Mănăstirea Hilandar. Nu a mai ajuns însă la Muntele Athos, ci a plecat mai departe la Tîrnovo, capitala Țaratului vlaho-bulgar condus de Ioan Asan al II-lea și reședința Patriarhiei de Tîrnovo.

Luând parte la slujba de binecuvântare a apelor (Agiasmo) din ziua de Bobotează, s-a îmbolnăvit de o răceală care s-a agravat, dezvoltând pneumonie acută și a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 14 ianuarie 1235. A fost îngropat în Catedrala Sfinților 40 de Mucenici din Tîrnovo. Moaștele sale au fost mutate pe 6 mai 1237 la mănăstirea Mileševa din sudul Serbiei. 360 de ani mai târziu, turcii otomani au dezgropat sfintele sale moaște și le-au ars în piața centrală din Belgrad.

 

Moștenirea

La mormântul Sf. Sava de la mănăstirea Mileševa s-au făcut multe minuni, acesta devenind un loc de pelerinaj nu doar pentru sârbii ortodocși, ci chiar pentru mulți musulmani și evrei care veneau să îi ceară ajutorul.

Sf. Sava este pomenit ca întemeietor al Bisericii Ortodoxe Sârbe ca Biserică autocefală. În Serbia, este cunoscut și ca sfântul ocrotitor al educației și al medicinei. Pe 13 ianuarie 1830, principele Miloš al Serbiei l-a proclamat pe Sf. Sava ca sfânt ocrotitor al școlilor și al elevilor.

Pe locul unde au fost arse moaștele Sf. Sava a fost construită de curând o biserică. Marea Biserică a Sf. Sava din Belgrad, a cărei construcție, planificată încă din 1939, a început în anul 1985 și s-a încheiat în anul 2004 este una dintre cele mai mari biserici ortodoxe active din lume.

 

Citat

La început eram încurcați. Răsăritul gândea că suntem în Apus, în vreme ce Apusul credea că suntem din Răsărit. Unii dintre noi n-au priceput care era locul nostru în ciocnirile diferitelor curente, așa că au strigat că aparținem în întregime unei părți ori alteia. Însă eu îți zic, Irineu, că suntem rânduiți de soartă să fim așezați la Răsăritul Apusului și la Apusul Răsăritului și să nu recunoaștem decât Ierusalimul cel Ceresc deasupra noastră, iar aici pe pământ – pe nimeni.

—Sf. Sava către Irineu, sec. al XIII-lea

 

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Călăuză pe calea vieții te-ai arătat, întâiul ierarh și învățător; venit-ai și patria ta o ai luminat, Sava, nașterea din nou aducându-i prin Duhul Sfânt. Pe pruncii tăi i-ai sădit ca măslinii în Raiul cel duhovnicesc. Întocmai cu Apostolii și Sfinții, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Condac, glasul al 8-lea:

Ca pe întâiul mare ierarh și împreună-lucrător cu Apostolii, Biserica te mărește; și ca cel ce ai aflat la Hristos milp, cu rugăciunile tale de toate necazurile ne păzește, ca să strigăm ție: Bucură-te, Părinte Sava, de Dumnezeu înțelepțite.

Tropar, glasul al 8-lea:

Învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și fericite învățător al virtuților, sfințitor și luminător al patriei tale, podoaba călugărilor, Părinte Sfinte Sava, preaînțelepte, cu învățăturile tale poporul tău l-ai luminat. Fluiere al Duhului, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru sufletele noastre.

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfintei muceniţe Agni, care fiind aruncată într-o temniţă întunecată, acolo s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugaciune, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.

 

Sf. Mc. Tatiana diaconița și Eutasia – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 12 ianuarie 2025

Sf. Mc. Tatiana diaconiţa şi Eutasia

Duminica după Botezul Domnului

(Începutul propovăduirii Domnului)

 

Sinaxar 12 Ianuarie

---

 

Duminica după Botezul Domnului

(Începutul propovăduirii Domnului)

În calendarul ortodox există sărbători care se bucură de duminici speciale, duminica dinaintea sărbătorii respective şi duminica după sărbătoarea respectivă.

Aşa avem şi Duminica după Botezul Domnului.

Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului prezintă începutul propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, Lumina lumii şi a vieţii veşnice, Care cheamă la pocăinţă pe poporul evreu şi pe cele păgâne.

Mântuitorul Iisus Hristos începe propovăduirea Evangheliei Sale cu aceste cuvinte: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor!.

 

Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 4, 12 – 17

În vremea aceea, auzind că loan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea.

Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali,

Ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice:

«Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;

Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit».

De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor.

cititi si Duminica după Botezul Domnului – Comentarii Patristice

 

În aceasta luna, în ziua a douasprezecea, pomenirea sfintei mucenite Tatiana († 230).

Aceasta sfânta mucenita era de neam din Roma cea veche, si a trait pe timpul împaratiei lui Alexandru.

Tatal ei a îndeplinit de trei ori dregatoria de consul, iar in timpul imparatului Alexandru Sever (222-235) a devenit si diacon al Bisericii.

Iar sfânta, pentru ca marturisea pe Hristos au dus-o la împarat.

Intrând împreuna cu împaratul în templul idolilor, prin rugaciunea ei, s-au zguduit si au cazut jos idolii din templu.

Pentru aceasta a fost supusa la felurite chinuri si apoi i s-a taiat capul.

Acum, sfântul ei cap se afla în Catedrala mitropolitana din Craiova, în aceeasi racla cu sfintele moaste ale sfântului ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale sfintilor mucenici Serghie si Vah.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Petru Avesalonitul.

Acest sfânt mucenic, înflorind cu evlavia credintei si cu virtutea trupului, a marturisit pe Hristos cu îndrazneala tinereasca.

Atunci dregatorul Elevterupolei l-a prins si, neputând sa-l înduplece cu maguliri si nici sa-l înspaimânte cu îngroziri, l-a aruncat în foc, unde sfântul a primit cununa de mucenic.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Mertie.

Acest sfânt mucenic era ostas din ceata Mavrilor, în timpul împaratiei lui Diocletian.

Si neplecându-se sa aduca jertfa idolilor, i s-a luat cingatoarea ostaseasca si vrednicia pe care o avea si a fost batut pâna la sânge.

Dar el a rabdat si n-a scos nici un cuvânt, încât a mirat si a înspaimântat pe împarat.

Pentru aceasta a fost si mai mult chinuit si apoi a fost aruncat în temnita.

Si dupa opt zile, si-a dat în mâinile lui Dumnezeu cinstitul sau suflet, iar din trupul lui s-a raspândit multa mireasma.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici de la Niceea, care de sabie s-au savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei mucenite Eutasia, care de sabie s-a savârsit.

Sfânta Muceniţă Eutasia cu sabia a fost tăiată şi aşa s-a săvârşit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Ilie, facatorul de minuni.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului mucenic Teodor al Evhaitelor, a cuvioasei Teodosia cea din Alexandria si a sfântului mucenic Alexandru cel din apropierea sfintilor apostoli.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin

articole preluate de peȘ www.calendar-ortodox.roș ro.orthodoxwiki.org

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 10 ianuarie 2025

Sf. Ier. Grigorie, episcopul Nyssei;

†) Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești;

Sf. Ier. Dometian, episcopul Melitinei

 

Sinaxar 10 Ianuarie

---

 

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei (335 – 384).

Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credinta ortodoxa; drept aceea a fost si aparator al Bisericii lui Hristos.

Ca mergând la Constantinopol, împreuna cu cei care se adunau la Sinodul al doilea Ecumenic, ca sa lupte împotriva eresurilor pagâne, Grigorie s-a dovedit aparator neîntrecut al dreptei credinte, biruind pe potrivnici prin puterea cuvintelor si prin dovezi din Scriptura.

Grigorie strabatuse toata stiinta filozofica si a bunei vietuiri si de aceea avea putere cu aceste doua arme.

Pastorindu-si turma cu întelepciune si cu evlavie si, ajungând la batrânete frumoasa, a adormit si s-a mutat la Domnul.

Ca înfatisare Grigorie era întru totul asemanator fratelui sau Vasile, afara de caruntete, si avea o fata putin mai vesela decât a acestuia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului parintelui nostru Dometian, episcopul Meletinei († 601).

Acest cuvios parinte a trait pe timpul împaratului Justin cel mic.

Parintii lui, care se numeau Teodor si Evdochia, erau oameni drept-credinciosi si înstariti.

Desavârsindu-se în stiinta întelepciunii celei omenesti cât si în aceea a Sfintei Scripturi, si însurându-se, dupa scurta vreme sotia lui a murit.

Deci, dedându-se cu totul întelepciunii celei dumnezeiesti, a ajuns arhiereu al sfintei Biserici din Meletina, când era de treizeci de ani.

Si, împreunând întelepciunea vietii din lume cu viata sihastreasca, a ajuns pricina de mântuire nu numai pastoritilor sai, ci si întregului neam al sau.

Caci împaratul l-a trimis de multe ori în solie la persi, atunci când Hosroe, împaratul persilor, fusese alungat de Varam si ajunsese birnic al grecilor.

Dometian, ajungând prieten al împaratului Mauriciu si al împaratesei lui si dobândind de la ei sume mari de bani, le cheltuia în zidiri de sfinte biserici si de aziluri pentru saraci.

Mergând iarasi la Constantinopol, s-a mutat catre Domnul.

Pentru ca fusese cinstit dupa cuviinta de toata obstea împarateasca si bisericeasca, a fost asezat într-un sicriu si apoi, petrecut cu faclii si cu cântari, a fost adus în patria sa Melitina.

A facut multe minuni si cât a trait si dupa plecarea sa de pe pamânt.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Marchian, preotul si iconomul marii Biserici de la Constantinopol.

Sfântul Marchian, ai carui stramosi venisera de la Roma cea veche la Constantinopol, a trait pe vremea împaratilor Marchian si Pulheria.

Acest sfânt a zidit biserica sfintei Irina cea de lânga mare, si a unit cu ea paraclisul sfântului Isidor.

Tot el a zidit biserica sfintei Anastasia din golful Domnin, pe care a scapat-o si din focul cel mare, ce s-a întâmplat la Constantinopol; ca în vreme ce focul cuprinsese partea de sus a bisericii, Marchian statea pe acoperis cu mâinile ridicate spre cer, si prin rugaciunea lui a încetat vapaia focului.

Acest fericit a facut si alte fapte crestinesti.

El umbla noaptea pe ulite si prin darâmaturi si unde gasea vreun crestin mort, îl spala cu mâinile lui, îl îmbraca si îl ridica, zicându-i:

“Scoala-te, frate, sa ne dam sarutarea din urma“;

apoi îl îngropa dupa rânduiala.

Iar minunile sale, saracacioasa lui îmbracaminte si petrecerea între saraci, desi el era de felul lui un om bogat, sunt istorisite pe larg în istoria vietii lui.

Pomenirea lui se face si pentru marele cutremur ce s-a întâmplat în acea zi, pe la începutul împaratiei lui Vasile, când si biserica preasfintei Nascatoare de Dumnezeu cea din Stigma si multe alte biserici si case au cazut.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Amonie, care în pace s-a savârsit (Secolele IV – V).

Cuviosul Amonie sau Amoniu (gr. Ἀμμώνιος) a fost unul din Părinții pustiei care a trăit în secolele IV-V centrul monastic Nitria din Egipt.

Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la 10 ianuarie.

Sfântul Amonie a plecat în pustia Egiptului, la Nitria, împreună cu cei trei frați ai lui (supranumiți „Frații lungi”) și cu cele două surori ale lor.

Frații și surorile și făcut locașuri diferite, la o depărtare îndeustulătoare unii de alții. Acolo Amonie a devenit ucenic al sfântului avvă Pamvo (303-374, prăznuit la 18 iulie).

Era peste măsură de ostenitor. Din tinerețea lui și până la moarte nu s-a hrănit decât cu puțină pâine și legume crude.

Nu îngăduia în el nicio plăcere trupească, ci ori de câte ori de câte ori o aprindere trupească apărea în vreo parte a trupului, își atingea acel mădular cu fierul înroșit în foc și așa stingea patima.

Învațase pe de rost în întregime scripturile Vechiului și Noului Testament și studia neîncetat scrierile Sfinților Părinți cunoscuți atunci, mai ales cele ale bărbaților învățați ai Școlii catehetice din Alexandria, cum ar fi Origen și Didim cel Orb, Pieriu (urmașul lui Origen la conducerea Școlii din Alexandria și care a murit mucenic în timpul persecuției lui Dioclețian) și Ștefan.

Deoarece acest avva Amonie era peste măsură iubitor al cuvântului, creștinii dintr-o cetate apropiată l-au cerut arhiepiscopului Teofil al Alexandriei să-l facă episcop.

Dar el și-a tăiat urechea stângă până la bază (de aceea uneori a fost supranumit „cel fără ureche”) și cum aceia continuau să insiste le-a spus: „Dacă mă veți sili, îmi voi tăia și limba”.

Și numai așa l-au lăsat să trăiască în continuare în pustie, unde s-a despătimit într-o așa măsură încât Evagrie spunea despre el:

„N-am văzut niciodată un om mai lipsit de patimi”.

Devenise sfătuitor al fraților din pustie mai mult decât oricare altul.

articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Antipa de la Calapodesti (1816 – 1882).

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău.

La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani.

Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte.

În 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, Rusia, unde îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Teofan Zăvorâtul (1815 – 1891)

Sfântul Teofan Zăvorâtul a îndemnat la o atitudine smerită asupra bolii și la considerarea acesteia ca fiind „lucru al înțelepciunii Dumnezeiești”.

Sfântul Teofan Zăvorâtul s-a născut în ziua data de 10 ianuarie 1815, în regiunea Kirov, Rusia, și a trecut la cele veșnice în ziua de 6 ianuarie 1891, la vârsta de 76 de ani.

A slujit Biserica lui Hristos ca episcop de Tambov și Vladimir, după care s-a retras în singurătate, de unde și numele de zăvorâtul.

Și-a petrecut un sfert din viață în pustiu, postind, rugându-se și scriind.

Primea zilnic aproximativ 40 de scrisori de la oameni încercați de boală și greutăți care îi cereau sfatul.

În contextul anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor (2024), Basilica.ro prezintă o selecție de 12 citate din opera Sfântului Teofan Zăvorâtul, care vin în ajutorul celor încercați de boală.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfânta Cuvioasă Domnica, Sfântul Cuvios Gheorghe Hozevitul, Sfântul Mucenic Eladie, Icoană sec. XX, Grecia, Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași)

foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 8 ianuarie 2025

Sf. Cuv. Gheorghe Hozevitul;

Sf. Cuv. Domnica

 

Sinaxar 8 Ianuarie

---

 

În aceasta luna, în ziua a opta, pomenirea preacuviosului parintelui nostru Gheorghe Hozevitul (Secolele VI – VII).

Acest fericit parinte al nostru, Gheorghe Hozevitul, parasind patria si neamul si toata desfatarea lumeasca, a venit la Ierusalim sa se închine la mormântul cel primitor de viata al Mântuitorului nostru Iisus Hristos si la toate locurile cele sfintite si sfinte si de multe minuni pline din jurul mormântului. Dupa ce a câstigat sfintenia si harul acestora a intrat în Mânastirea zisa a lui Hozeva. Si facându-se monah si trecând în rândul fratilor, s-a aratat, de la început, în totul nebiruit în orice munca si aspra vietuire, încât parea ca este nematerialnic si fara de trup. Cu vietuirea lui uimea pe toti si îi îndemna sa aiba dorinta si râvna rabdarii celei mai presus de fire. Deci, ajungând pe culmea nepatimirii si umplându-se de darul Duhului Sfânt, a fost ca un stâlp însufletit si ca o icoana a tuturor bunatatilor pentru cei din mânastire si pentru toti ceilalti. Pâna la sfârsit n-a slabit din înfrânare, aflând odihna ostenelilor si durerilor sale celor multe prin mutarea catre Domnul Cel mult dorit.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în acesta zi, pomenirea cuvioasei maicii noastre Domnica († 474).

Aceasta cuvioasa maica Domnica a trait în zilele marelui împarat Teodosie, si a ajuns pâna în zilele lui Leon si Zenon, care au împaratit în anii 474-491. Domnica era din cetatea Cartaginei de lânga Carhidon. Si dupa o rânduiala de la Dumnezeu, s-a dus la Constantinopol, împreuna ca alte patru fecioare. Iar Nectarie, care era atunci patriarh, fiind îndemnat de o descoperire dumnezeiasca, le-a primit si le-a botezat. Deci, cuvioasa Domnica intrând în viata calugareasca, s-a luptat cu osteneli si a ajuns la schimnicie desavârsita, învrednicindu-se sa faca si minuni. Si proorocind multora despre cele ce aveau sa fie, s-a mutat catre Domnul.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Iulian si Vasilisa, si a celor împreuna cu dânsii.

Acest sfânt mucenic Iulian, care era din cetatea Antinopol din Egipt, a trait în zilele împaratului Diocletian si ale cârmuitorului Marchian. El a convins pe sotia cu care era casatorit dupa lege, al carei nume era Vasilisa, ca sa traiasca mai departe întru curatie. Si dupa ce au tuns-o calugarita la o mânastire, s-a calugarit si el la alta mânastire, si a ajuns egumen peste douasprezece mii de monahi. Fiind pârât, a fost prins si nelepadându-se de Hristos, ci înca batjocorind si pe idoli, a mâniat pe cârmuitorul Marchian, care a trimis îndata oameni de au ars mânastirea, în care au fost cuprinsi de foc toti episcopii si preotii care se adapostisera acolo, ca si ceilalti clerici ai tinutului. Si astfel si-au plinit marturisirea lor. Iar sfântul Iulian fiind lungit la pamânt a fost batut, si i s-au zdrobit oasele, strânse în lanturi de fier. Însa unul din chinuitorii lui, orb de un ochi, a crezut în Hristos si a fost vindecat de mucenicul Iulian, dar pentru credinta i s-a taiat capul. Tot asa si Chelsie, fiul cârmuitorului Marchian, împreuna cu douazeci de ostasi au crezut în Hristos, vazând ca sfântul Iulian prin rugaciunile lui a înviat un mort. Pentru aceasta, dupa porunca cârmuitorului, mai întâi a fost aruncat la închisoare fiul sau Chelsie; apoi au fost osânditi la chinuri atât el cât si alti sapte fii ai unui curtean, care crezusera si ei, cu preotul Antonie, si cu Anastasie cel înviat din morti. Dar, deoarece cu harul lui Hristos toti au îndurat cu barbatie chinurile, multi au crezut si chiar si maica lui Chelsie, sotia cârmuitorului. Si rugându-se cu totii în fata cârmuitorului, îndata prin rugaciunea lor idolii din templu au cazut, zdrobindu-se, iar templul s-a cufundat în pamânt. De aceea acesti credinciosi au fost supusi la chinuri; iar lui Iulian si lui Chelsie le-au jupuit pielea de pe capete, preotului Antonie i-au scos ochii cu cangi de fier, iar pe maica lui Chelsie au spânzurat-o. Iar celorlalti sfinti li s-au taiat capetele, si asa au luat fericiti cununile muceniciei.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici care prin sfântul Iulian au crezut, si prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sotiei cârmuitorului Marchian, care a crezut prin sfântul Iulian, si de sabie s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului sfintitului mucenic Carterie.

Acest sfânt Carterie a fost preot si învatator al crestinilor, pe vremea împaratului Diocletian si a cârmuitorului Urban din Cezareea Capadociei, unde a zidit o biserica si, adunând acolo multime de crestini, îi învata sa cinsteasca numai pe Hristos, ca Unul ce este Dumnezeu adevarat si afara de El sa nu cunoasca pe altul. Fiind pârât cârmuitorului, pentru aceasta învatatura, s-a ascuns. Iar Domnul, i S-a aratat si i-a zis: “Carterie, du-te si te arata la cei ce te cauta si Eu voi fi cu tine, ca trebuie sa patimesti mult pentru numele Meu si multi au sa creada si sa se mântuiasca prin tine”.

Atunci sfântul, plin de bucurie si multumind lui Dumnezeu, s-a dat pe fata. Întâi a fost închis, apoi l-au dus înaintea cârmuitorului, care i-a poruncit sa jertfeasca zeului Serapis. Dar sfântul, prin rugaciunea lui, surpând acest idol, a fost supus la felurite chinuri. Sfântul însa, prin aratarea unui înger a biruit toate chinurile. Dar a fost supus din nou la si mai grele chinuri si aruncat în închisoare.

Dar dupa ce s-a înnoptat, iarasi i S-a aratat Domnul, l-a dezlegat, l-a însanatosit si l-a scos afara, prin usile închisorii. Pentru aceasta multi necredinciosi vazându-l sanatos, mergeau, se botezau de la el si se vindecau de bolile lor. De aceea iarasi a fost chinuit cu si mai multa salbaticie. Si asa si-a dat viteazul mucenic sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea celui între sfinti, parintelui nostru Chir, arhiepiscopul Constantinopolului, a carui slujba se face în Mânastirea Hora si în biserica cea mare, duminica.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Attic, patriarhul Constantinopolului, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului prooroc Sameu Elamiteanul, care în pace s-a savârsit.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului Agaton, care în pace s-a savârsit.

Cuviosul Agaton a trait la Schetia, în pustia Egiptului, în acelasi timp cu avva Pimen cel Mare (vezi 27 august). Desi era mai tânar decât avva Pimen, întelepciunea si dreapta lui socotinta l-au facut sa fie considerat un avva si sa aiba multi ucenici.

Pentru avva Agaton, din Patericul egiptean:

1. Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agaton şi a venit către acesta un frate, zicând: “Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei?” Zis-a lui bătrânul: “În ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneală cu dânşii”. Zis-a avva Macarie lui: “Şi ce face îndrăzneala?” Zis-a lui bătrânul: “Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică”. Zis-a avva Macarie lui: “Aşa de cumplită este îndrăzneala?” Şi a zis avva Agaton: “Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maică şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător”.

2. Zis-a avva Agaton: “Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în nici un lucru”.

3. Zis-a iarăşi: “Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nici o faptă bună”.

4. Zis-a iarăşi: “Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea (Mat. V, 23 şi Marcu XI, 25). Aceasta, pe cât am putut”.

5. Se spunea pentru avva Agaton, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are mare dreaptă socotinţă. Şi vrând să-l cerce de a să mânie, i-au zis lui: “Tu eşti Agaton? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru”. Iar el a zis: “Ei bine, aşa este”. Şi i-au zis lui: “Tu eşti Agaton bârfitorul şi clevetitorul?” Iar el a zis: “Eu sunt”. Au zis iarăşi: “Tu eşti Agaton ereticul?” Iar el a răspuns: “Nu sunt eretic”. Şi l-au rugat pe el, zicând: “Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit?” Zis-a lor: “Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu”. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteala şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.

6. Povestesc unii pentru avva Agaton, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi: “Sculaţi-vă, să mergem de aici”. Iar ei s-au tulburat, zicând: “Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică: < Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii! >”. Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor: “Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând: < Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat >. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut”. Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.

7. Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.

8. A fost întrebat avva Agaton: “Ce este mai mare: osteneala cea trupeasca, sau păzirea celor dinlăuntru?” Iar bătrânul a zis: “Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupeasca este frunza, iar păzirea celor dinlăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris: < Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se arunca > (Mt. 7, 19), arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea mintii. Dar este trebuinţa şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti”.

9. L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând: “Care faptă bună, părinte, intre petreceri, are mai multă osteneala?” Zis-a lor: “Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-i taie pe el căci el ştie că nu se împiedica de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihna. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urma, are trebuinţă de nevoinţă”.

10. Şi era avva Agaton înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrana şi cu îmbrăcămintea.

11. Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului: “Părinte, porunceşte să-l iau”. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis: “Tu l-ai pus acolo?” Şi a răspuns fratele: “Nu!” Şi a zis bătrânul: “Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus?”

12. Un frate a venit la avva Agaton, zicând: “Lasă-mă să locuiesc cu tine”. Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul: “Unde ai găsit săpunul?” Zis-a fratele: “Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat”. Zis-a lui bătrânul: “Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus?” Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.

13. Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând: “M-a ajuns o poruncă şi unde este poruncă, este război. Deci voiesc să merg pentru porunca, dar mă tem de război”. Şi a zis lui bătrânul: “De ar fi fost Agaton, făcea porunca şi biruia războiul”.

14. Făcându-se odată sobor la Schetia pentru o pricina şi punându-se la rânduiala, mai pe urma a venit şi acest Agaton şi a zis părinţilor: “Nu aţi pus pricina la buna rânduială”. Iar ei i-au zis lui: “Dar tu cine eşti de grăieşti aşa?” Iar el a răspuns: “Fiu al omului. Căci este scris: < De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor > (Ps. 57, 1)”.

15. Se spunea pentru avva Agaton, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gură sa, până când s-a deprins să tacă.

16. Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o data spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.

17. Acelaşi avva Agaton a zis: “Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii”.

18. Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luişi: “Agathoane, să nu faci tu aceasta!” Şi aşa se liniştea gândul lui.

19. Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.

20. Avea odată avva Agaton doi ucenici, care petreceau viaţă sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul: “Cum petreci în chilia ta?” Iar el a zis: “Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi”. Şi i-a zis lui: “Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneală prea mare”. Zis-a şi celuilalt: “Tu cum petreci?” Iar el a zis: “Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc”. Şi i-a zis lui bătrânul: “Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi”.

21. Un frate a întrebat pe avva Agaton pentru păcatul desfrânării şi i-a răspuns aceluia: “Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă”.

22. S-a bolnăvit odată avva Agaton şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob: “Iosif nu este, Simeon nu este ; şi pe Veniamin îl veţi lua? Şi îmi veţi pogori bătrâneţile cu mâhniciune la iad!” (Fac. 47, 36 şi 37) Şi răspunzând bătrânul, a zis: “Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove?” Zis-a avva Agaton: “Încetează, bătrânule! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte?” (Rom. 7, 33-34).

23. Zis-a avva Agaton: “De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeala, îl înlătur de la mine”.

24. Zis-a iarăşi: “Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu”.

25. Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis: “Au noi ştim ce este dragostea?” Şi spunea pentru avva Agaton că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.

26. Zicea avva Agaton: “De mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie as fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită”.

27. Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia să cu pace.

28. Spunea avva Daniel, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agaton. Şi iubea avva Agaton pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în râu, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului: “Fratele Alexandru nu face nimic”. Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui: “Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri”. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând: “Au doară, nu ştiam, că bine faci? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate”.

29. Se povesteşte pentru avva Agaton, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopata şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mana lui punea masa, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând: “Avvo Agathoane, unde eşti?” Şi le-a răspuns lor: “Înaintea judecăţii stau”. I-au zis lui: “Şi tu te temi, părinte?” Le-a zis lor: “Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu!” Şi i-au zis lui: “Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu?” Zis-a bătrânul: “Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor”. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor: “Faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme”. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nici o fapta bună.

30. A intrat odată avva Agaton în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul: “Unde te duci?” Şi i-a răspuns avva Agaton: “În cetate, să vând nişte vase”. Zis-a lui leprosul: “Fă milostenie, de mă ia acolo!” Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta: “Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui”. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul: “Cu cât l-ai vândut?” Şi-i răspundea: “Într-atâta”. Şi-i zicea iarăşi: “Cumpără-mi o plăcintă”. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi: “Dar acesta cu cât?” Şi-i răspunse bătrânul: “Într-atâta”. Şi-i zicea: “Cumpăra-mi acest lucru”. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul: “Te duci?” Şi i-a răspuns lui: “Da!” Şi i-a zis din nou: “Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit!” Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui: “Binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ”. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.

 

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici al lui Hristos, Teofil diaconul si Eladie mireanul.

Acesti sfinti parinti mucenici erau din Liban si fiind prinsi, pentru ca marturiseau pe Hristos, au fost dusi înaintea subprefectului Libiei. Si fiindca ei staruiau în credinta lui Hristos au fost chinuiti foarte. Îndelungându-se aceasta chinuire mult timp, sfintii si-au dat sufletele lor în mâinile lui Dumnezeu.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 6 ianuarie 2025

(†) Botezul Domnului (Boboteaza – Dumnezeiasca Arătare)

 

Sinaxar 6 Ianuarie

---

 

În această lună, în ziua a șasea, se prăznuiește sfânta și dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sărbătorim în această zi, în toate sfintele biserici, făcând, de cu seara, slujba Privegherii.

Că însuşi Dumnezeu Cuvântul, îmbrăcându-Se în Adam cel vechi şi plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca să Se boteze.

Şi acesta îl oprea, zicând către Dânsul: “Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine?“.

Dacă a auzit însă pe Domnul zicând: “lasă acum”, a cunoscut că botezul este plinirea a toată dreptatea şi L-a lăsat.

Şi botezându-Se Hristos, toată firea apelor a sfinţit; şi cufundând în apele Iordanului toate păcatele oamenilor, îndată a ieşit din apă; înnoind şi zidind din nou pe omul, care era învechit în păcate şi dându-i împărăţia cerurilor.

A Cărui slavă şi putere este în vecii vecilor. Amin.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului sfințit mucenic Romano Lachedemonul.

Sfântul sfințit nou-mucenic Romano Lachedemonul a mărturisit în anii 1695, și s-a săvârșit prin sabie.

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.