Calendar Ortodox 10 februarie 2025

articole preluate de pe: basilica.ro; www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro; www.crestinortodox.ro

(articol in curs de editare)

 

Calendar Ortodox 10 februarie 2025

†) Sf. Sfințit Mc. Haralambie

Sf. Mc. Valentina

 

Sinaxar 10 Februarie

---

 

În aceastã lunã, ziua a zecea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Haralambie, şi a celor ce au crezut şi s-au sãvârşit împreunã cu el: Porfiriu şi Vaptos, care s-au sãvârşit de sabie, şi sfintele trei femei muceniţe care s-au omorât de sabie pentru cã au crezut în Hristos, prin sfântul Haralambie († 202).

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreunã cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a rãspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, cãlãuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii.

Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armatã Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecãţii, unde el şi-a mãrturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor sãi, spunând: “Vã mulţumesc, fraţilor, cã mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte sã se uneascã cu veşnicia!”

Vãzând cã sfântul rabdã durerile fãrã sã scoatã vreun cuvânt rãu, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tãierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au vãzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lãudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de torturã, începând sã-l rãneascã pe sfântul martir, când deodatã mâinile i-au cãzut ca secerate de sabie, rãmânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţã pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafã.

Luchie l-a implorat pe sfânt sã-l salveze cu rugãciunile sale şi sã se milostiveascã de el, iar martirul în bunãtatea sã s-a rugat pentru cei doi şi s-au vindecat pe loc. La vederea acestor minuni, mulţi din cei prezenţi au trecut la creştinism, printre care şi Luchie, care a cãzut la picioarele sfântului episcop şi l-a rugat sã-l boteze.

Luchie i-a spus despre cele întâmplate împãratului Septimiu Sever (193-211), care se afla atunci în Antiohia (vestul Asiei Mici). Împãratul a ordonat sã fie adus Sf. Haralambie la el în Antiohia. Soldaţii i-au legat barba în jurul gâtului şi l-au tras de ea pe drum. Apoi i-au înfipt un piron de fier în trup dar împãratul nu s-a mulţumit şi le-a cerut sã-l chinuie şi mai mult, arzându-l încetul cu încetul. Dar Dumnezeu l-a ocrotit pe sfânt şi acesta a rãmas nevãtãmat.

La cererea pãgânului împãrat, ca sã-i dovedeascã puterea Dumnezeului sãu, Sf. Haralambie a fãcut multe şi mari minuni cu harul lui Dumnezeu, înviind din morţi un tânãr şi izgonind diavolul dintr-un om chinuit de 35 de ani, astfel încât mulţi oameni au crezut în Hristos Mântuitorul. Chiar şi fiica împãratului, Galinia, a trecut la creştinism zdrobind cu mâinile ei pe idoli, de douã ori la rând, într-un templu pãgân. Împãratul a mai dat ordin sã-i zdrobeascã sfântului gura cu pietre şi sã-i ardã barba dar sfântul a întors flãcãrile asupra chinuitorilor sãi.

Plin de rãutate drãceascã Septimiu Sever împreunã cu un eparh numit Crisp au hulit numele lui Dumnezeu, îndrãznind sã-L provoace pe Dumnezeu şi sã-L cheme sã vinã pe pãmânt sã-i înfrunte pe ei, cei puternici. Atunci Domnul a dat un cutremur înfricoşãtor, ridicându-i pe cei doi pãgâni în aer şi nu i-a lãsat pe pãmânt pânã când Sf. Haralambie nu s-a rugat pentru ei. N-a trecut mult şi dupã ce şi-a revenit din sperieturã, împãratul a dat din nou ordine sã-l tortureze pe sfânt.

În cele din urmã, Sf. Haralambie a fost condamnat la tãierea capului cu sabia. În timpul rugãciunii dinainte de moarte, cerurile s-au deschis şi sfântul a vãzut pe Mântuitorul şi pe îngerii sãi. Sfântul martir i-a cerut lui Dumnezeu sã aibã grijã de locul unde vor rãmâne moaştele sale, ca acel loc sã nu sufere niciodatã de foame sau boli, sã aibã prosperitate, pace, abundenţã de fructe, roade şi vin, iar sufletele oamenilor din acel loc sã fie mântuite. Domnul i-a promis cã o sã-i îndeplineascã dorinţele şi S-a ridicat la cer împreunã cu sufletul martirului Haralambie. Din mila Domnului, sfântul a murit înainte de a fi executat. Galinia a îngropat trupul martirului cu multã onoare.

În hagiografia şi iconografia greacã Sfantul Haralambie este reprezentat ca preot, pe când sursele ruseşti îl prezintã ca episcop.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Dintre aceste două fecioare, Enata era din ținutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecată, a fost adusă viteaza fecioară Enata, care fiind întrebată dacă se leapădă de Hristos, și ea mărturisind că Hristos este Dumnezeu, a fost chinuită cumplit.

Atunci cinstita Valentina și ea fecioară fiind și nesuferind să vadă neomenia și cruzimea celor săvârșite, s-a umplut de îndrăzneală, și când i s-a poruncit ca să aducă jertfă idolilor, căci acolo lângă scaunul de judecată, se găsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele și l-a surpat împreună cu focul ce era pe el.

Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit și pe ea. Și încetând a le mai chinui, a hotărât să fie arse în foc.

După aceasta a fost adus la pătimire sfântul Pavel. Și după ce a suferit mai multe chinuri și s-a arătat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie.

Iar el, mulțumind lui Dumnezeu și rugându-se pentru cei de o credință cu el, a primit tăierea cinstitului sãu cap, dându-și duhul în mâinile lui Dumnezeu.

 

Tot în aceastã zi, pomenirea celui dintre sfinţi pãrintelui nostru Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului.

 

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Zenon.

Cuviosul pãrintele nostru Zenon era de neam din Cezareea Capadociei, fiu de pãrinţi bogaţi şi vestiţi.

Fãcea parte dintre ostaşii care duceau cu cea mai mare grabã scrisorile împãrãteşti.

Dar înţelegând nestatornicia şi puţinãtatea vieţii, a lepãdat brâul cel ostãşesc şi a intrat într-o peşterã (cãci sunt multe astfel de peşteri în muntele de lângã Antiohia), ca sã-şi cureţe sufletul prin osteneli sihãstreşti.

Nu avea nici sfeşnic, nici ladã, nici masã, nici aşternut.

Aşternutul lui era o grãmãjoarã de fân, pusã peste pietre.

Drept hainã avea o rasã veche; hrana lui era o pâine pentru douã zile; iar apa şi-o aducea singur de departe.

Prin asemenea osteneli el a dobândit mult har de la Dumnezeu.

Astfel, când isaurii au nãvãlit odatã asupra locurilor acelora, au junghiat pe mulţi sihaştri.

Dar el numai prin rugãciunea sa, a întunecat vederile acelora.

Dupã aceasta însã nu a mai trãit, cãci ostenelile lui au luat sfârşit, mutându-se cãtre cereştile locaşuri.

 

Tot în aceastã zi, pomenirea icoanei preasfintei de Dumnezeu Nãscãtoarei, stãpânei noastre, cea din Areovind.

 

Tot în aceastã zi, pomenirea Sfântei Cuvioase Ana din Novgorod

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Ana, cu numele din Botez Irina (Ingegerd), a fost fiica regelui Olav al Suediei și s-a născut în jurul anului 1000. Nu avea împliniți 20 de ani când s-a căsătorit cu Iaroslav cel Înțelept, Principele Novgorodului, cu care a avut zece copii: șapte băieți și trei fete.

La bătrânețe a devenit monahie, primind numele de Ana. A trecut la cele veșnice la 10 februarie 1050, iar pentru sfințenia vieții ei și pentru minunile săvârșite prin ea, a fost trecută în rândul sfinților, împreună cu unul dintre fiii ei, Vladimir, ctitorul catedralei din Novgorod.

Sfânta Cuvioasă Ana a fost fiica primului rege creștin al Suediei, Olof Skötkonung, devenind, datorită sfințeniei vieții ei, una dintre cele mai venerate sfinte din calendarul ortodox slav. Sfânta Ana ocrotește foarte multe așezăminte euharistice în Rusia și în nordul Europei.

Prințesa vikingă a fost cunoscută în patria ei ca Ingegerda, dar când a venit în Rusia, rușii au numit-o Irina. Numele de Ana l-a primit cu puțin înainte de moarte, când a luat chipul monahicesc. Ana a beneficiat de o blagloslovită creștere duhovnicească, căci tatăl său și mama sa, Regina Estrida, erau amândoi cu totul dăruiți noii lor credințe creștine.

Despre Regina Estrida se spune că „descindea din cea mai aleasă familie a Suediei, fiind vestită pentru mintea ei strălucită, inima plină de dragoste și dărnicia ei. Toți copiii ei au rămas vestiți pentru drăgălășenia lor și înaltele lor daruri duhovnicești”.

Tânăra a avut parte de multă libertate pe când era tânără.

După cum ne spun aghiografii „lua parte la adunările oamenilor și la ceremonii, era de față la primirile de la palat, locuia în iatacul ei, unde era liberă să primească oaspeți, avea moșii și își chivernisea singură averile, avea la dispoziție o pază înarmată și făcea călătorii prin țară după voia ei.

În tradiția populară a nordului scandinav, ea este pomenită ca o femeie neiubitoare de sine, cu inimă bună, înțeleaptă, vioaie, îndrăzneață și cu mare înrâurire asupra celor în mijlocul cărora se afla”.

Sfânta Ana s-a dovedit a fi o prințesă a păcii, înduplecându-l pe tatăl ei să facă pace cu Norvegia învecinată, rânduind ca sora sa Astrid să se mărite cu regele norvegian Olav al II-lea Haraldsson.

Ea însăși fusese făgăduită acestui rege al Norvegiei, care avea să devină Sfântul Martir Olav (sărbătorit la 29 iulie), numit și ocrotitorul Norvegiei, pentru marea sa lucrare de răspândire a creștinismului în această țară.

În cele din urmă, tatăl ei, Regele Olof Skötkonung al Suediei, a crezut că ar fi mai de folos să se mărite cu strălucitul cneaz Iaroslav al Novgorodului, iar Irina, Ana de mai târziu, a făcut ascultare.

Acest însemnat duce al Rusiei a trimis soli la Regele Olof al Suediei, căutând să încheie o alianță care să fie întărită prin căsătoria cu fiica acestuia, care nu avea împliniți atunci 20 de ani.

Ca parte a înțelegerii de dinainte de căsătorie, Ana a cerut să i se dea ca dar de nuntă cetatea și ținutul Ladoga, cu dreptul de a-l chivernisi ea însăși și de a pune un împuternicit care să o ajute să-l cârmuiască.

Cererile ei au fost primite, astfel că în vara anului 1016 ea și cu Iaroslav s-au cununat la Novgorod.

Curând după aceea, curtea domnească a fost mutată la Kiev, oraș pe care Iaroslav îl moștenise de la tatăl său, Sfântul Cneaz Vladimir, sărbătorit în calendarul ortodox la 15 iulie.

Marea Ducesă de Novgorod a luat parte nemijlocit la domnia țării alături de soțul ei, uneori intrând chiar în luptă cu el, alteori ajutându-l să încheie tratate de pace cu dușmanii.

Au avut șapte fii și trei fiice, despre care marele retor Ilarion (care a ajuns mai apoi Mitropolitul Kievului) a spus că erau cu toții deplin dăruiți credinței creștinești.

Unul dintre acești fii, Vladimir, care a ctitorit și catedrala din Novgorod, a fost proslăvit ca sfânt (sărbătorit la 4 octombrie).

Ana a ajutat și la creșterea mai multor copii de regi, printre care Edwin și Edward, fiii Regelui Edmund al Angliei, și Magnus, fiul Sfântului Rege Martir Olav al II-lea Haraldsson al Norvegiei.

În anul 1028, Iaroslav și Ana au dat adăpost chiar Sfântului Rege Olav, când a fugit de năvălirea și răzmerița din țara sa.

Soțul sfintei, cunoscut de urmași ca Iaroslav cel Înțelept, și-a dobândit numele de la chibzuința cu care și-a ocârmuit poporul și marele său interes față de învățătură.

După cum se consemnează în Marele Letopiseț Rusesc, în 1037 el a adunat la Kiev mai mulți grămătici care au tălmăcit cărți din grecește în limba slavonă și a dat întâiul cod de legi din țările rusești, cunoscut ca Pravila Rusească.

Tot el e a pus să se scrie Marele Letopiseț Rusesc, care avea să devină „o capodoperă a literaturii slavone medievale” și care este izvorul principal pentru cunoașterea istoriei rusești timpurii.

În anul 1037, credincioasa pereche domnitoare a zidit o mănăstire în Kiev, pe care au afierosit-o Sfintei Irina, ocrotitoarea Sfintei Ana. Mănăstirea a fost zidită lângă Catedrala Sfânta Sofia, pe care Iaroslav o zidise după modelul Sfintei Sofii din Constantinopol.

Aceste clădiri făceau parte din programul de construire elaborat în vremea domniei lor, care „a făcut din Kiev centrul artistic al veacului al XI-lea în Rusia”.

În anul 1045, Sfânta Ana și soțul ei au fost de față la punerea temeliei Catedralei Sfânta Sofia din Novgorod, care a fost începută de fiul lor Vladimir și a fost încheiată după moartea ei.

Sfânta Ana a adormit întru Domnul la 10 februarie 1050. Cu puțin înainte de moarte a luat schima monahală, „arătând prin aceasta adânca sa evlavie și o adevărată smerenie creștinească”.

Mormântul ei, așezat alături de cel al fiului, Sfântul Vladimir, în Catedrala Sfânta Sofia din Novgorod, a devenit izvor de tămăduire de-a lungul timpului.

Sfânta Ana e cinstită de Biserică și la 4 octombrie, împreună cu fiul ei, Sfântul Vladimir Iaroslavici.

 

Tot în aceastã zi, Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Ognevidnaya”

articol preluat de pe doxologia.ro

Această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului este mai neobișnuită pentru că Preacurata Maică este zugrăvită fără Pruncul Iisus, cu capul aplecat spre dreapta, iar veșmântul său este roșu aprins, pricină pentru care a primit numele Areovind sau Chip de foc. Cei ce tâlcuiesc semnificația înfățișării acesteia spun că roșul simbolizează Jertfa Mântuitorului Hristos.

Obârșia icoanei este necunoscută, însă știm că spre sfârșitul veacului al XVIII-lea cinstirea ei era deja răspândită pentru minunile săvârșite de aceasta. Astăzi, copii ale icoanei sunt răspândite în întreaga Rusie și peste hotarele ei.

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Ognevidnaya

 

Tot în aceastã zi, pomenirea Sfantei Scolastica

articol preluat de pe www.crestinortodox.ro

Sfanta Scolastica este cinstita pe 10 februarie. Sfanta Scolastica a fost sora geamana a Sfantului Benedict. S-au nascut in anul 480 si au trecut la cele vesnice in 547, la o diferenta de 40 de zile.

Desi vietuia in apropiere de locul in care se nevoia Benedict, nu se vedeau decat o singura data pe an, inainte de Postul Sfintelor Pasti, intr-o casuta prezenta intre manastirea si locul in care traia Scolastica. Era ziua in care discutau despre tainele vietii dumnezeiesti fagaduite celor ce duceau pana la capat lupta cea buna.

In ultimul an al vietii sale, Sfanta i-a grait in ziua in care se intalneau:

“Te rog sa nu ma parasesti in noaptea aceasta, ca sa putem vorbi pana dimineata de bucuriile Raiului”.

Dar Benedict tinea strictete regula careiîi interzicea sa innopteze in afara zidurilor manastirii.

Sfanta Scolastica, intristata de refuz, s-a rugat cu lacrimi Domnului ca Benedict sa nu plece.

Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea, si desi cerul era pana atunci senin, a facut sa se porneasca o furtuna, care l-a facut pe Benedict si pe calugarii care-l insoteau sa privegheze toata noaptea vorbind despre viata duhovniceasca si fericirea celor alesi.

Peste trei zile, pe cand Benedict statea la fereastra chiliei sale, a vazut sufletul surorii sale zburand spre cer in chip de porumbel. A trimis calugarii apropiati sa ia trupul surorii sale si l-a ingropat in mormantul pe care il sapase pentru sine.

cititi mai mult despre Sfanta Scolastica si pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.