Arhiva tag-ul pentru: Calendar Ortodox

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe www.calendar-ortodox.ro; doxologia.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 21 martie 2025

Sf. Ier. Iacob Mărturisitorul;

Sf. Cuv. Serapion

Sinaxar 21 Martie

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul (Secolul al VIII-lea).

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri.

Pentru viaţa lui virtuoasă a fost făcut episcop şi a suferit multe prigoane din pricină că se opunea luptătorilor împotriva sfintelor icoane.

În timpul acestor prigoane pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea şi cu setea, şi-a dat în cele din urmă duhul său.

Imnografie

Troparul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Iacob, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Glasul al 8-lea

Îndreptătorule al Ortodoxiei, învăţătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu şi al curăţiei şi luminătorule al lumii, podoaba călugărilor cea de Dumnezeu insuflată Sfinte Părinte Iacob, înţelepte, cu învăţăturile tale pe toţi i-ai luminat. Alăută duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Glasul al 4-lea:

Lumea lăsând şi prin înfrânare supunând cu adevărat trupul, ai urmat lui Hristos, Preafericite Părinte Iacob, de unde ai dobândit ungerea cea sfântă a arhieriei; şi acum te-ai mutat către Cetele nematerialnice, rugându-te pentru noi toţi, cei ce te lăudăm pe tine.

Viața Sfântului Ierarh Iacob Mărturisitorul

Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul (Secolul al VIII-lea) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul Iacob, din tinerețe iubind viața pustnicească, s-a făcut monah și se nevoia cu postiri, cu privegheri și cu multe osteneli.

Apoi s-a învrednicit de treapta episcopiei; iar în timpul luptătorilor de icoane, sub împăratul Constantin Copronim (740-775), a fost silit să se lepede de închinarea cinstitelor icoane.

Dar, nesupunându-se, a suferit multe ispite, izgoniri, închisori, nespuse primejdii, foame, sete și alte multe feluri de cumplite munci.

Apoi și-a dat fericitul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, pentru Care, până la moarte, s-a nevoit și de la Care a luat Împărăția Cerului, în veci bucurându-se.

Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Toma, patriarhul Constantinopolului.

Cel între sfinţi părintele nostru Toma, din pricina vieţii lui nespus de virtuoase şi a înţelepciunii şi evlaviei lui, a fost hirotonit mai întâi diacon al Bisericii celei Mari şi a fost făcut sachelar, de către preacuviosul şi preamarele întru minuni părintele nostru Ioan Postitorul, în timpul împărăţiei de-a pururi pomenitului şi fericitului împărat Mauriciu.

După moartea sfântului Ioan Postitorul şi al lui Chiriac, urmaşul său, pe scaunul arhieresc a fost ridicat la treapta de patriarh al Constantinopolului cuviosul părintele nostru Toma, care a rămas pe scaunul patriarhal timp de trei ani şi nouă luni.

Luptând mult împotriva eresurilor şi întărind dogmele cele ortodoxe împotriva acestora, a păstorit bine şi plăcut lui Dumnezeu turma sa şi apoi a adormit în pace.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Filimon şi Domnin.

Aceşti sfinţi erau de fel din marea cetate a Romei. În vremea prigoanei, ducându-se în Italia şi acolo propovăduind cuvântul lui Dumnezeu şi aducând pe mulţi la credinţa lui Hristos, îi botezau.

Pentru aceasta ei au fost prinşi de către închinătorii la idoli şi au fost aduşi înaintea mai-marelui ţinutului.

Dar pentru că nu se plecau nici la cuvintele linguşitoare care li se grăiau şi nici atunci când li s-au făgăduit tot felul de daruri, ci chemau în toată clipa pe Hristos şi-L propovăduiau tuturor Dumnezeu adevărat, au fost dezbrăcaţi şi trântiţi la pământ, fiind bătuţi cumplit de patru ori şi apoi aruncaţi în închisoare.

După ce au fost ţinuţi în închisoare câtva vreme, au fost scoşi şi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Viril, episcopul Cataniei.

Sfântul Viril a fost ucenic al sfântului apostol Pavel.

Şi păstorind, ca episcop al Cataniei, bine şi plăcut lui Dumnezeu turma încredinţată lui şi lucrând tot felul de minuni, a adus pe mulţi la credinţa în Hristos.

Dintre toate acestea trebuie amintită negreşit una.

Astfel, în locul acela se afla un izvor care avea o apă foarte amară şi a cărui amărăciune, sfântul, rugându-se lui Dumnezeu, a schimbat-o în dulceaţă.

Lucrul acesta văzându-l un elin oarecare, care era foarte aprins închinător la idoli, a crezut în Hristos şi o dată cu el au mai crezut şi mulţi alţii.

După o viaţă împodobită cu astfel de fapte, ajungând la adânci bătrâneţi şi adormind somnul cuvenit sfinţilor, a fost îngropat într-aceeaşi insulă cu cinste, dând până astăzi tot felul de vindecări celor ce cu credinţă se apropie de mormântul lui.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serapion Sidonitul, care în pace s-a săvârşit († 370).

Sfântul Cuvios Serapion († 370) – foto preluat de pe doxologia.ro

Cuviosul parintele nostru Serapion, zis “sidonitul” (pentru ca purta ca haina doar un “sidon”, o pânza simpla, cu care se acoperea), ducea viata ascetica în Egipt, în secolul al IV-lea.

Desi era un om învatat si care stia Scxripturile pe de rost, asceza lui era aceea ca traia ca unul care nu a avut deloc acoperis, ci calatorea si cu viata lui îi aducea pe altii la Hristos.

A trecut cu pace la Domnul la Roma, catre vârsta de 70 de ani.

Despre el povesteste pe larg Paladie în Istoria lausiaca (Lavsaicon).

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea sfântului Serafim de la Vyritsa (Rusia) (1865 – 1949).

Sfântul Serafim de Virița (1865 – 1949)  – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Deși a avut chemare către călugărie de când era copil, a depus voturile monahale abia la vârsta de 55 ani.

A devenit milionar la o vârstă fragedă, s-a căsătorit, a avut copii, dar nu s-a îndepărtat niciodată de Dumnezeu, folosindu-și averea pentru a-i hrăni pe săraci, a ajuta mănăstirile și pentru a ridica spitale pentru bolnavi.

După Revoluția din 1917, a intrat în monahism împreună cu soția sa, cu toate că aveau posibilitatea financiară să părăsească țara.

După acest moment, și-a început lucrarea ca duhovnic.

S-a retras la Virița, unde a suferit foarte mult de pe urma reumatismului și a nevralgiilor, dar asta nu l-a împiedicat să se roage o mie de zile pe o piatră, asemenea ocrotitorului său, Sf. Serafim de Sarov.

A trecut la Domnul în 21 martie 1949, fiind canonizat în anul 2000

Sfântul Serafim de Virița (1865 – 1949) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Basil Muraviev (cel ce avea să devină Sf. Serafim) s-a născut în 1865 în orăşelul Cheremovsky, provincia Yaroslavl, din părinţi ţărani, Nicholas şi Chione. Când Basil a împlinit zece ani, tatăl său a murit lăsându-le pe sora Olga şi pe mama bolnăvicioasă în grija băiatului.

Un vecin bun l-a luat într-o zi cu el la St. Petersburg, găsindu-i lui Basil o slujbă de vânzător. Băiatul avea gânduri de călugărie pe care nu le-a dezvăluit nimănui şi la un moment dat s-a hotărât să plece la Lavra Sf. Alexandru Nevsky să stea de vorbă cu părinţii de-acolo. Unul din fraţi I-a sfătuit să rămână în lume şi să crească prunci şi după ce aceştia vor fi crescut, el şi soţia sa vor putea petrece în curăţie la mănăstire, slujind lui Dumnezeu.

Basil a înţeles că aceea era voia Domnului şi a urmat întocmai sfatul bătrânului părinte. Întors la slujba lui de la magazin, a continuat să muncească şi să strângă bani pe care îi trimitea familiei. La vârsta de 24 de ani s-a căsătorit cu o fată pe nume Olga.

Basil şi-a încropit propria lui afacere ca blănar şi a devenit foarte înstărit. A avut un fiu, Nicholas şi o fiică, Olga. Dar fata lor murind înainte de vreme, cei doi soţi au făcut legământ să trăiască împreună din acel moment doar ca frate şi soră.

În jurul vârstei de 30 de ani, Basil şi-a împărţit aproape toată averea, făcând multe donaţii diferitelor mănăstiri. Când Nicholas s-a făcut mare, Basil şi Olga s-au retras la mănăstire să-I slujească lui Dumnezeu. Olga a fost tunsă în 1919 cu numele Christina, locuind în Mănăstirea Învierii-New Divyevo din St. Petersburg. Mai târziu a primit schima şi numele de Serafima. A murit în 1945.

Nu avem cunoştinţă de mănăstirea în care a fost tuns Basil şi nici de numele pe care l-a primit. Unii spun că ar fi fost tuns călugăr în Athos. În 1927 a sosit la Lavra Sf. Alexandru Nevsky, unde a devenit preot duhovnic al călugărilor. Acolo a fost tuns în schimă cu numele de Serafim. Curând s-a descoperit tuturor darurile de vindecare şi înainte vedere cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe Sf. Serafim, mulţi oameni căutându-l pentru ajutor şi un cuvânt de folos.

Episcopul Alexei (Shimansky) al Novgorodului a venit la părinte în 1927 să-l întrebe dacă era potrivit pentru el să părăsească Rusia din cauza persecuţiilor comuniste. Înainte ca episcopul să-şi spună păsul, Sf. Serafim i-a dat răspunsul următor: “Mulţi vor să plece acum din Rusia. Dar să nu ne temem. Este nevoie de sfinţia ta aici. Vei deveni patriarh şi vei conduce biserica 25 de ani.”

Însă pentru lavră au venit vremuri de grea încercare. Călugării erau arestaţi, exilaţi sau duşi în lagăre de muncă. Mulţi erau executaţi. Începând cu 1929, părintele Serafim a fost arestat de 14 ori. El şi-a continuat misiunea preoţească în lagăre şi închisori, încurajând prizonierii.

În 1933, părintele a fost eliberat din lagăr şi s-a stabilit la Vyritsa, un loc minunat cu păduri, un pârâu şi aer foarte sănătos, un loc potrivit pentru Sf. Serafim care avea sănătatea şubredă la acea vreme de la regimul şi bătăile suferite în lagăr.

În 1913 s-a construit la Vyritsa o biserică din lemn închinată Icoanei Maicii Domnului din Kazan pentru comemorarea a 300 de ani de dinastie Romanov. Biserica principală are două altare: unul închinat icoanei Kazan, iar celălalt Sfântului Nicolae. Biserica de jos era închinată Sf. Serafim al Sarovului. După ce şi-a mai recăpătat puterile, părintele Serafim a început să primească pe oricine venea la el pentru ajutor. Mulţi grav bolnavi se vindecau cu rugăciunile sfântului. Autorităţile au observat în scurt timp afluxul de oameni de la chilia sfântului şi au început să-l cerceteze, venind în percheziţie la chilia sa în special noaptea. Odată poliţia a venit să-l aresteze pe părinte dar Dumnezeu a avut grijă de slujitorul său şi l-a scăpat din mâna duşmanilor prin doctorul care le-a atras atenţia că părintele era bolnav şi n-ar fi suportat călătoria. Aceştia l-au lăsat în pace pe bătrânul părinte.

În septembrie 1941 nemţii intraseră în Vyritsa dar nu au rănit pe nimeni şi nu au prădat nimic. În timpul războiului Sf. Serafim a slăbit tot mai mult, slujind mai rar în biserica Sf. Serafim, iar din 1945, părintele Alexei Kibardin a început să slujească în biserica Kazan.

În primăvara lui 1949, Sf. Serafim a fost ţintuit la pat dar tot primea oamenii la el pentru ajutor ca mai înainte.

Cu puţin înainte de adormirea sa, Preasfânta Fecioară i-a apărut Sfântului Serafim sfătuindu-l să se împărtăşească în fiecare zi. Părintele Alexei Kibardin îi aducea Sfânta Împărtăşanie la ora 2 dimineaţa dar într-o noapte a adormit şi nu a ajuns decât la 4 dimineaţa. Şi-a cerut iertare de la părintele pentru că a întârziat şi a observat o strălucire nepământeană pe chipul acestuia. Sfântul i-a răspuns: “Nu-ţi face griji, frate, că îngerii mi-au adus deja Sfânta Împărtăşanie”. Văzând cum îi iradiază faţa, părintele Alexei a crezut că cele ce i-a spus erau adevărate.

Sf. Serafim l-a rugat pe părintele Alexei să meargă la Moscova să-l anunţe pe Patriarhul Alexei că el se va duce la Domnul în două săptămâni. Când părintele Alexei a transmis mesajul patriarhului, acesta s-a întors către sfintele icoane făcându-şi cruce iar când a revenit cu faţa la părintele, pe obraji îi curgeau lacrimi, spunând: “Au trecut patru ani de când sunt patriarh. Mi-au mai rămas douăzeci şi unu. Aşa mi-a spus sfântul părinte”. Patriarhul Alexei a murit în 1970, aşa cum a prevăzut Sf. Serafim.

Sf. Serafim a plecat la Domnul în 21 martie 1949 (sau 3 aprilie N.S.). În orele de dinaintea morţii sfântul a cerut să se citească acatistele Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, al Sf. Serafim de Sarov şi al Sf. Nicolae. Timp de o săptămână de la moartea sa, oraşul Vyritsa s-a scăldat într-o mireasmă divină.

Sf. Serafim a fost îngropat în cimitirul de lângă biserica Icoanei Kazan din Vyritsa la înmormântare venind puhoi de oameni. Vyritsa a devenit astfel loc de pelerinaj. Sf. Serafim Schimonahul a fost canonizat de Biserica Rusă în august 2000.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 19 martie 2025

Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu şi Ilaria.

Sf. Mc. Marian diaconul

Sinaxar 19 Martie

În această lună, în ziua a nouăsprezecea, pomenirea sfinţilor mucenici Hrisant şi Daria.

Sf. Mc. Hrisant și Daria (†283) – Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

Hrisant şi Daria au trăit pe vremea împăratului Numerian. Tatăl lui Hrisant se numea Polemon, avea rangul de senator şi era de fel din Alexandria, iar Daria era de fel din Atena.

Deoarece Hrisant fusese introdus de un oarecare creştin în tainele cele dumnezeieşti şi botezat în credinţa creştină şi începuse să propovăduiască pe Hristos, tatăl său i-a căutat o fecioară cu ţinuta aleasă şi frumoasă la înfăţişare, cu numele Daria, pe care a trimis de au adus-o tocmai de la Atena, căci socotea că Hrisant din dragostea faţă de această fecioară, avea să se întoarcă de la credinţa creştinilor.

După ce s-au căsătorit, Daria, care cunoştea ce voia tatăl lui Hrisant, nu numai că nu l-a putut convinge să se lepede de credinţa lui, ci ea singură s-a lăsat convinsă de el şi, mărturisind soţului ei nelegiuirea pe care încercase să o facă, a primit Sfântul Botez şi au trăit mai departe amândoi într-o feciorie desăvârşită.

Fiind însă pârâţi la prefectul Celerin, acesta i-a dat în seama tribunului militar Claudiu, ca să-i cerceteze.

Iar acesta chinuindu-i cu multe feluri de cazne, la care se găsea de faţă şi el cu ai lui, şi văzându-le curajul cu care răbdau chinurile, arătându-se ei mai presus de ele, s-a schimbat şi a crezut în Hristos atât el cât şi soţia lui Ilaria şi cei doi fii ai lor, Iason şi Mavru, şi o dată cu ei şi toţi soldaţii care se găseau sub conducerea lui Claudiu, care cu toţii laolaltă au primit cununa muceniciei în ziua a nouăsprezecea a lunii martie.

Lui Claudiu, legându-i-se o piatră de grumaz, a fost aruncat în adânc de apă; fiilor lui şi celorlalţi ostaşi li s-au tăiat capetele cu sabia.

Sfântul Hrisant şi Daria au fost aruncaţi într-o groapă adâncă şi, aruncându-se pământ de sus asupra lor, au primit acolo sfârşitul lor mucenicesc.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi: pomenirea sfântului Claudiu Tribunul, care, fiind aruncat în mare, s-a săvârşit; pomenirea sfintei muceniţe Ilaria, soţia lui Claudiu, care prin sabie s-a săvârşit; pomenirea sfinţilor mucenici Iason şi Mavru, fiii lui Claudiu Tribunul şi ai Ilariei, care de sabie s-au săvârşit.

Sfinții Mucenici Claudiu împreună cu soţia sa Ilaria și fiii lor Iason şi Mavru – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfinţii Mucenici Claudiu Tribunul, soţia sa Ilaria şi fiii lor Iason şi Mavru, împreună cu preotul Diodor şi diaconul Marian, au suferit împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Tribunul Claudiu a îmbrăţişat el însuşi pe Hristos acceptând botezul împreună cu soţia sa Ilaria, cu fiii săi Iason şi Mavru şi cu toţi ai casei, chiar şi soldaţii.

Când împăratul Numerian (283-284) a aflat de acest lucru, a dat ordin ca toţi să fie executaţi.

Sf. Claudiu a fost înecat în mare iar copiii şi soldaţii săi au fost decapitaţi.

Creştinii au înmormântat sfintele moaşte ale mucenicilor într-o peşteră, unde Sf. Ilaria mergea deseori la rugăciune.

Într-o zi, fiind urmărită, Ilaria a fost prinsă şi dusă spre a fi chinuită.

Sfânta i-a rugat să o lase puţin să se roage şi apoi şi-a dat sufletul întru Domnul.

Un servitor a îngropat-o în aceeaşi peşteră unde era şi familia sa.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor Diodor preotul şi Marian diaconul, care, fiind închişi într-o peşteră, s-au săvârşit.

Sfinţii Diodor preotul şi Marian diaconul au suferit şi ei mucenicie împreună cu Sfinţii Hrisant şi Daria.

Într-o peşteră lângă locul execuţiei, creştinii s-au adunat ca să cinstească prăznuirea morţii sfinţilor mucenici.

Ei au făcut slujbe şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Dar, auzind de faptele lor, autorităţile păgâne au venit la peşteră şi au închis gura peşterii astfel încât cei dinăuntru au primit şi ei cununa muceniciei.

Doi dintre cei martirizaţi în peşteră sunt Sfinţii Diodor preotul şi diaconul Marian.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Panhariu.

Pe când împărăţeau în vechea Romă împăraţii Diocleţian şi Maximian, toată lumea era plină de înşelăciunea cea idolească, iar dacă cineva mărturisea pe Hristos, nu numai că i se răpea toată averea, ci îşi găsea pe deasupra şi moartea în tot felul de chinuri.

Pe atunci trăia şi un oarecare Panhariu, din ţinutul Usanilor şi anume din cetatea Vilapatis.

Acesta se trăgea din strămoşi creştini şi era un bărbat înalt de statură şi frumos la înfăţişare.

Venind el la Roma, în scurtă vreme a ajuns printre cei mai de aproape slujitori ai lui Diocleţian, care făcându-l mai mare peste cei de sub el, îl iubea în chip deosebit.

Pentru toate acestea şi mai ales pentru dragostea care se statornicise între el şi împărat, Panhariu s-a lepădat de credinţa în Hristos şi a împărtăşit întru totul toate credinţele şi toate cugetele împăratului.

Iar împăratul a orânduit ca Panhariu să primească lefuri anuale şi venituri de tot felul, pe unele dintre ele cu hrisoave în regulă, iar pe altele numai cu porunca împărătească, şi să dobândească toate acestea pentru ca să fie om cu vază şi să se bucure de toată cinstea şi odihna.

Auzind acestea fericita lui mamă şi sora lui, au căutat mai întâi să-i readucă în suflet frica de Dumnezeu şi să-l sfătuiască prin scrisori.

Apoi s-au silit să-l facă să cunoască făgăduinţa aceea minunată pe care o primeau, în legătură cu înfricoşătoarea Judecată, cei care cunoşteau pe Domnul; după cum, iarăşi s-au silit să-l facă să nu uite pedeapsa care îi aşteaptă acolo pe acei care în viaţa aceasta tăgăduiesc Dumnezeirea cea adevărată.

Şi i-au mai reamintit în scrisorile lor că chiar dacă cineva ar dobândi toată lumea aceasta şi-şi va pierde sufletul, nici un câştig nu va fi vreodată vrednic ca să-l despăgubească de pierderea sufletului său.

Primind deci scrisori de felul acesta de la mama lui şi citindu-le, şi-a revenit în sine şi a început să se jelească cu amar; şi căzând la pământ, striga:

“Miluieşte-mă, Doamne, Atotţiitorule, şi nu mă ruşina pe mine, robul Tău, înaintea îngerilor şi a oamenilor, ci îndură-Te de mine, pentru mare mila Ta“.

Când unii dintre cei din palat l-au văzut jelindu-se şi rostind asemenea cuvinte, au încunoştinţat de îndată pe împărat, care a zis:

“Ştiaţi că Panhariu, sachelarul şi scriniarul împărăţiei a căzut în religia galileenilor?”

“Deci, spuneţi-mi voi, slujitorilor, ce trebuie să fac cu el?”

Iar aceia i-ai zis:

“Porunceşte, împărate, să fie dezbrăcat şi biciuit în teatru, iar după aceasta să fie trimis guvernatorului din Nicomidia, ca să fie pedepsit mai departe de el acolo, ca nu cumva să ne facem şi noi vinovaţi de sângele lui, de vreme ce el este iubit de tine“.

Sfatul acesta a plăcut împăratului, care încă îl iubea foarte mult şi care nu voia să fie de faţă la moartea lui.

Astfel aducându-l în teatru, l-au bătut acolo grozav de rău; apoi, împăratul, dând pe sfânt în mâna soldaţilor, a poruncit să se facă scrisoare către guvernatorul Nicomidiei, ca mai înainte de moarte sfântul să fie supus la tot felul de chinuri.

Ajungând la Nicomidia şi guvernatorul de aici, grăbindu-se, a dat poruncă să fie omorât.

Deci, după ce el şi-a făcut rugăciunea, călăii au tăiat capul mucenicului lui Hristos Panhariu, în ziua a nouăsprezecea a lunii martie, la Nicomidia.

Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie Strungarul, care a mărturisit la anul 1564, şi care de sabie s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

articol preluat de pe www.calendar-ortodox.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 16 martie 2025

Sf. Mc. Sabin Egipteanul;

Sf. Cuv. Hristodul din Patmos;

Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama)

(Vindecarea slăbănogului din Capernaum) (Iisus – Păstorul cel bun)

Sf. Mc. Sabin Egipteanul. Sf. Cuv. Hristodul din Patmos; Sf. Ier. Grigorie Palama; Vindecarea paraliticului din Capernaum; Iisus – Păstorul cel bun

Sinaxar 16 Martie

Duminica a 2-a din Post (a Sf. Ier. Grigorie Palama)

Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului (1296 – 1359) – foto preluat de pe doxologia.ro

Duminica Sfântului Grigorie Palama este a doua duminică a Postului Mare.

În această duminică se face pomenire de Sfântul Grigorie Palama († 1359).

Această duminică se găseşte între Duminica Ortodoxiei şi Duminica Sfintei Cruci.

Teme

Fiecare duminică a Postului Mare are propria temă care poate fi istorică sau spirituală.

Tema acestei duminici este aceea că omul se poate îndumnezeii prin harul lui Dumnezeu din Duhul Sfânt.

Tema istorică

Sfântul Grigorie Palama (prăznuit în 14 noiembrie) este cel care a adus mărturie asupra faptului că prin rugăciune şi post, fiinţele umane se pot alătura luminii necreate a gloriei divine a lui Dumnezeu încă din această viaţă.

După canonizarea sa din 1368, a fost stabilită o a doua prăznuire a Sfântului Grigorie Palama pentru a doua duminică din Postul Mare, sub numele de triumful Ortodoxiei.

Practic, este prăznuită condamnarea oponenţilor Sfântului Grigorie şi acceptarea de către Biserică a învăţăturilor sale.

Iniţial, această duminică era dedicată Sfântului Policarp al Smirnei (23 februarie).

Tema duhovnicească

Tema spirituală a acestei duminici este credinţa. Pe lângă credinţă, fiecare dintre noi trebuie să depună şi efort.

Citirile sunt din Evrei 1,10-2,3 şi din Marcu 2,1-12. Epistola spune că:

pentru aceea se cuvine ca noi să luăm aminte cu atât mai mult la cele auzite, ca nu cumva să ne pierdem… Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă?

Citirea din Evanghelie prezintă imaginea efortului şi dorinţei paraliticului care este adus la Hristos printr-o gaură în acoperiş.

Vindecarea slăbănogului din Capernaum

Vindecarea slăbănogului din Capernaum – foto preluat de pe doxologia.ro

Ev. Marcu 2, 1-12

În vremea aceea, intrând iarăși Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă.

Și îndată s-au adunat așa de mulți, încât nu mai era loc nici înaintea ușii, iar Dânsul le grăia cuvântul (lui Dumnezeu).

Și au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru oameni.

Dar, neputând ei din pricina mulțimii să se apropie de El, au desfăcut acoperișul casei unde era Iisus și, prin spărtură, au coborât patul în care zăcea slăbănogul.

Iar Iisus, văzând credința lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îți sunt păcatele tale!

Și erau acolo unii dintre cărturari, care ședeau și cugetau în inimile lor:

Pentru ce vorbește Acesta astfel? El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai singur Dumnezeu?

Și îndată, cunoscând Iisus cu duhul Lui că așa cugetau ei în sine, a zis lor: De ce cugetați acestea în inimile voastre?

Ce este mai ușor, a zice slăbănogului: Iertate îți sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ți patul tău și umblă?

Dar ca să știți că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului:

Zic ție: Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta!

Și s-a ridicat îndată și, luându-și patul, a ieșit înaintea tuturor, încât erau toți uimiți şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.

Iisus – Păstorul cel bun

Iisus – Păstorul cel bun – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Ev. Ioan 10, 9-16

„Zis-a Domnul: Eu sunt ușa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pășune va afla.

Furul nu vine decât ca să fure, să înjunghie și să piardă. Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să aibă.

Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își pune sufletul pentru oile Sale.

Iar cel plătit, care nu este păstor și ale cărui oi nu sunt ale lui, când vede lupul venind, lasă oile și fuge; iar lupul le răpește și le risipește.

Cel plătit fuge, pentru că este plătit și nu are grijă de oi.

Eu sunt Păstorul cel bun și cunosc oile Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine.

Precum Mă cunoaște Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl. Și sufletul Îmi pun pentru oi.

Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc; ele vor asculta de glasul Meu și va fi o turmă și un păstor.”

cititi si Iisus Dumnezeu-Omul, Păstorul cel bun

În această lună, în ziua a şaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul († 287).

Sf. Mc. Sabin Egipteanul († 287) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului şi a trăit pe vremea împăratului Diocleţian.

Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor, el a ieşit împreună cu alţi creştini din cetate şi s-au ascuns într-o căsuţă.

Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucura de multă cinstire printre creştinii de acolo, fiind şi de neam ales şi întrecând pe mulţi cu râvna credinţei sale, a fost în cele din urmă găsit.

Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, încât bucăţi din carnea lui cădea la pământ.

Apoi a fost ars cu făclii aprinse şi în cele din urmă legat fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.

Sfântul Mucenic Papa – foto preluat de pe doxologia.ro

Acest sfânt, văzând că lumea se găseşte în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfăţişându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, l-a ruşinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos.

Fiind aruncat la pământ i s-a bătut mai întâi trupul şi apoi şi faţa cu toiege şi a fost chinuit în multe chipuri, după care şi-a dat duhul.

Moaştele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură şi se veselesc.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.

Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ţinutul Ciliciei şi era fiul unui demnitar grec şi al unei mame creştine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Şi neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-şi aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou şi întrebat, a răspuns că stăruie în credinţa lui şi vrea să moară în credinţa lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip şi de şerpi veninoşi, a fost lăsat în mare şi astfel a primit cununa muceniciei.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie s-a săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace s-a săvârşit.

Sf. Mucenic Alexandru, Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.

Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinţi, părăsind toate s-a dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe un monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare erau lipsurile în care trăiau aceştia doi, încât de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Şi într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucurau tot atât de mult, ca şi cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, i-a grăit: “Iartă-mă, cinstite părinte, dar nu doresc să plec de aici” şi a rămas acolo. De multe ori ieşea şi înainta în pustiul cel mai îndepărtat, timp de douăzeci sau treizeci de zile, după care se întorcea din nou la chilia lui. Şi înfrângându-şi patimile trupului, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoţit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuţit şi acesta intrându-i adânc în labă, sfântul i l-a scos afară, i-a legat bine laba şi astfel l-a făcut sănătos.

Vestea despre el alergând pretutindeni, mulţime de bărbaţi şi de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi şi el, cu harul dumnezeiesc care sălăşluia în inima lui şi numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toţi de orice boală erau cuprinşi. Lăsând deci pe toţi aceştia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulţimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut s-a făcut din ce în ce mai mult simţită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se adune apa de ploaie, care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.

Dar şi bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulţimea care venise, şi după aceasta venind încă şi altă mulţime de oameni, iar sfântul poruncind slujitorului său să scoată apă şi pentru aceştia, după ce slujitorul s-a dus şi nu a mai putut aduna nici măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa fusese întrebuinţată, sfântul ridicându-şi ochii către cer şi suspinând adânc, cu faţa plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: “Du-te, copile, în numele Domnului îţi poruncesc: scoate apă şi împarte celor ce au trebuinţă”. Şi slujitorul ascultând de porunca ce i s-a dat, s-a dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: “Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!” Şi alergând cu toţii şi bând din destul din apa aceasta foarte curată şi rece, s-au minunat şi au adus mulţumită lui Dumnezeu.

După aceasta, sfântul, voind să ascundă faima acestei minuni, s-a gândit să aducă el însuşi apă de la râul Eufrat, tot aşa cum făcea şi mai înainte. Deci, în timpul nopţii, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulţime mare la el şi apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu s-a îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră şi s-a înapoiat. Cei care erau de faţă socotind că bătrânul s-a înapoiat aşa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toţii întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă şi văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: “Daţi toţi slavă lui Dumnezeu, că braţele bătrânului izvorăsc apă vie!” Deci, alergând cu toţii la vasul de lut şi văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat şi au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldură sã înceteze să mai săvârşească un astfel de lucru şi să nu-şi mai ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: “Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!” Dar bătrânul, căzând şi el la pământ, se numea pe sine pământ şi cenuşă, vierme şi tot ce poate fi mai dispreţuit şi numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniştească.

În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, i-a trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, i-a povestit acestuia nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, şi nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, i-a zis: “Vinde-l, copile, plăteşte-ţi datoria şi scapă!” Deci, episcopul aflând aceasta, i-a dat din nou, alt asin, zicându-i: “Pe acesta nu ţi-l dau în dar, ci numai ca să-ţi care apă; iar când voi avea nevoie de el, am să ţi-l iau înapoi!” După puţină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac şi cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, i-a dat asinul. Aflând din nou şi de acest lucru, episcopul a poruncit să se zidească un bazin mare, care se păstrează până astăzi, pe care umplându-l cu apă, cu ajutorul unor trimişi ai săi cu animale aducătoare de apă, le-a poruncit acestora să se întoarcă înapoi.

S-a întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meşteşugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatrã aruncată de acesta. Simţindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovise cu piatra şi să se apere împotriva tuturor celor ce săvârşeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că aşa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, i-a trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul s-a înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înţelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, i-a luat scrisoarea şi a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o, s-a umplut de căinţă şi lăsând răzbunarea în seama lui Dumnezeu, i-a răspuns fericitului Aninas, tot prin leu, aducând multe mulţumiri lui Dumnezeu şi slujitorului Său, pentru sfaturile primite la vreme.

Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urca spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieşindu-i în cale şi năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată s-a îmblânzit şi întinzând mâna ca să-şi ia arma pe care mai înainte de a se năpusti asupra femeii o înfipsese în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci şi el de acest lucru cu totul neobişnuit a alergat şi el către sfântul Aninas. Şi ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt şi devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viata duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.

Multe alte minuni şi lucruri mai presus de fire au fost săvârşite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că şi pe acestea arătate mai sus le-am înfăţişat fără să vrem.

Deci trăind timp de nouăzeci şi cinci de ani în sihăstria lui şi neplecând câtuşi de puţin de acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor, simţind că i-a venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi ceilalţi în virtute şi a zis: “Pe acesta l-a pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu”. Şi zicând acestea a arătat pe fratele despre care era vorba, l-a îmbrăţişat şi i-a binecuvântat pe toţi. După aceasta trăind încă şapte zile, s-a mutat la Domnul în ziua a şaisprezecea a lunii martie.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020 – 1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.

Sfântul Cuvios Hristodul din Patmos (1020 – 1093) – foto preluat de pe doxologia.ro

Sfântul Hristodul, care era de loc din regiunea Neceea, în Bitinia, a fost copilul unor creştini binecredincioşi, Teodor şi Ana, şi a primit la botez numele de Ioan.

A luat schima monahală de tânăr, primind numele de Hristodul (“robul lui Hristos” în greceşte).

A dus mai întâi viaţă călugărească în mai multe locuri, pentru ca mai apoi să primească acordul şi ajutorul material al împăratului Alexie I Comneanul (care a domnit în 1081-1118), şi aşa a zidit în insula Patmos o biserică şi o mănăstire în cinstea sfântului Ioan Evanghelistul. Aceste clădiri au rămas până astăzi.

Când însă arabii musulmani au atacat Patmosul, sfântul a trebuit să se refugieze, împreună cu ucenicii săi, în Evia (Epir), unde a şi murit, către sfârşitul secolului al XII-lea (+1093), într-o zi de 16 martie.

Mai târziu, ucenicii săi au aflat moaştele sale întregi, şi le-au adus în mănăstirea ctitorită de el în Patmos, unde se găsesc până astăzi, şi sunt izvor de multe vindecări şi minuni pentru cei care cer mijlocirea sfântului cu credinţă.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

foto preluat de pe ziarullumina.ro

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.ro; basilica.ro

(articol in curs de editare)

Calendar Ortodox 11 martie 2025

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului

Sinaxar 11 Martie

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului (550 – 638).

Sf. Ier. Sofronie, Patriarhul Ierusalimului (550 – 638) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi.

Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea.

Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu.

Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos.

Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria.

Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale.

Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.

Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo.

La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.

După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui.

Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă.

El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu.

Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti.

Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna şi a trăit pe vremea lui Deciu împăratul. Pentru credinţa lui a fost prins împreună cu mai mulţi alţii şi a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor păgâni, înaintea căruia a grăit cu curaj despre religie, cu mărturii din Scriptură şi din istorie, încredinţându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat şi că Dumnezeu va lămuri prin foc faptele oamenilor. După aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregător de aceeaşi treaptă cu slujitorul zeilor păgâni, şi în cele din urmă la proconsulul Cvintilian, din porunca căruia a primit moartea mucenicească prin foc.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtătorul de Dumnezeu şi făcătorul de minuni.

Acesta a trăit în timpul împăratului Ioan Tsimiskes şi părăsindu-şi soţia, copiii şi rudele, a ales mai degrabă calea cea strâmtă. Şi luând asupră-şi jugul lui Hristos cel preauşor, străbătea oraşe şi ţinuturi şi chiar şi pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat şi suferind. Deci, făcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârşitul, a venit la Constantinopol. Şi ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, şi-a aflat aici odihna în Domnul, rămânând acolo timp de şapte zile. Când au venit cei ce aveau să-l îngroape şi au văzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul şi tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieşte. Deci a fost pus într-o raclă făcută din marmură, în acea biserică, revărsând multe minuni de vindecări celor ce aleargă la această raclă cu credinţă. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijă mulţi mai vestesc şi astăzi tuturor minunile pe care le-a făcut lor sfântul.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Trofim şi Talu, care au pătimit în Laodiceea.

În zilele împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoană împotriva creştinilor. Şi fiind prinşi sfinţii mucenici Trofim şi Talu, au fost loviţi cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu păzindu-i au rămas neatinşi. Văzând acest lucru dregătorul şi cei ce erau împreună cu el şi ruşinându-se, i-au lăsat câtva vreme să trăiască nechinuiţi. Fiind însă pârâţi din nou, au fost aduşi la judecată; aici, mărturisind cu îndrăzneală, înaintea tuturor, că Hristos este Dumnezeu adevărat şi luând în derâdere idolii păgânilor şi mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, după ce i-au dezbrăcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfinţii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defăimându-i pe zeii elineşti, au umplut de mânie pe dregător. Deci acesta hotărându-se sã sfârşească cu ei, a poruncit să-i răstignească pe cruce.

Fiind duşi deci către locul unde urma să fie răstigniţi, mulţime multă de popor venea după ei. Şi în timp ce erau răstigniţi se rugau şi grăiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar mulţimea se grăbea să se atingă de sfintele trupuri ale sfinţilor, unii adunând din picăturile lor de sânge, alţii vreun ştergar, alţii vreun obiect de metal care se găsea asupra lor, alţii, în sfârşit, vreun alt lucru. Pe aceştia binecuvântându-i şi făcându-le urări de bine, şi-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credincioşi luând rămăşitele pământeşti ale sfinţilor şi ungându-le cu miruri şi înfăşurându-le în giulgiuri, le-au aşezat în biserică. Şi venind acolo şi femeia lui Asclipeu şi simţind balsamul care ieşea din racla sfinţilor mucenici, a aşternut deasupra raclei o îmbrăcăminte de foarte mare preţ. La câtva vreme după aceasta Zosim şi Artemiu, doi bărbaţi evlavioşi şi credincioşi, care erau din aceeaşi cetate cu sfinţii, luând cu ei racla cu moaştele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milă depărtare, şi au aşezat-o într-un mormânt săpat într-o stâncă.

Tot în această zi, pomenirea aducerii moaştelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfântul Mucenic Epimah din Alexandria s-a născut în Egipt. El a trăit în singurătate multă vreme, în Muntele Pelesium. În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor în Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah în râvna lui zeloasă a intrat în oraş, a distrus idolii păgâni şi L-a mărturisit hotărât pe Hristos. Pentru acestea, sfântul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era şi o femeie oarbă de un ochi. Când un strop de sânge din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta şi-a vindecat ochiul bolnav.

După numeroase torturi teribile, sfântului i s-a tăiat capul cu sabia.

Tot în această zi, pomenirea Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața (1739 – 1813)

Sfântul Sofronie, Episcop de Vrața (1739 – 1813) – foto preluat de pe basilica.ro

articol preluate de pe basilica.ro

După numele de mirean, Stoiko, fiul lui Vladislav și al Mariei, s-a născut la 1739 în satul Kotel din Bulgaria, potrivit frumoasei lui autobiografii. De mic, a rămas orfan și a fost chinuit de felurite ispite și peripeții. A terminat școala bisericească și a învățat limba slavonă și greacă. L-au căsătorit de tânăr și fără voia lui.

În 1762, a fost hirotonit preot, dar necazurile lui au continuat și din partea compatrioților, și din partea turcilor. În anul 1775, a venit în Sfântul Munte și a rămas timp de șase luni la mănăstirea Hilandar și în altă parte pentru meditație și rugăciune. S-a întors în patria lui, propovăduind poporului cuvântul lui Dumnezeu și învățându-i pe tineri voia Domnului. A tradus vieți de sfinți din greacă în slavonă.

După ce a trecut la viața veșnică preoteasa lui, a primit schima monahală în mănăstirea Târnovo și s-a numit Serafim. În anul 1794, a fost hirotonit episcop de Vrața cu numele Sofronie. Arhieria lui a fost și aceasta plină de ispite, din pricina deselor tulburări ale războaielor, ale sărăciei și ale epidemiilor.

În 1803 a fost silit să renunțe la scaun și să se mute la București. S-a ocupat în continuare cu scrierea cărților pentru zidirea duhovnicească a poporului. Iată cum încheie autobiografia lui: „De aceea lucrez și eu ziua și noaptea să scriu câteva cărți în limba noastră bulgărească pentru ca, dacă nu este cu putință să le spun oamenilor și să le vorbesc cu gura mea și ei să audă de la mine, păcătosul, vreo învățătură folositoare, cel puțin să citească scrierile mele și să se folosească. Dar și ei să se roage lui Dumnezeu pentru mine, nevrednicul, să-mi îndrept neștiința mea și, pentru osteneala mea, să fiu învrednicit de iertare”.

A adormit în pace pe 22 sau pe 23 septembrie în anul 1813. A fost înmormântat într-o mănăstire din București al cărei egumen a fost în ultimii ani din viață. Biserica Bulgară l-a rânduit împreună cu sfinții pe 31 decembrie 1964. Pomenirea lui se cinstește pe 22 septembrie și pe 11 martie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.