(STUDIU) Bucureştiul, capitala europeană cu cea mai rapidă conexiune la internet

dds1-586x319

Bucureştiul este capitala europeană cu cea mai rapidă conexiune la internet, potrivit unui studiu întocmit de furnizorul britanic de servicii de broadband Hyperoptic.

Orașul român ocupă locul întâi în acest clasament, depăşind oraşe ca Paris, Londra sau Berlin, potrivit ISPreview, preluat de Mediafax.

Locuitorii şi companiile din București beneficiază de o viteză medie de download de 81,18 Mbps, se arată în clasamentul Hyperoptic, care include 33 de capitale europene.

La polul opus, Atena se situează pe ultimul loc, cu o viteză de numai 9,45 Mbps, la mică distanţă de Nicosia (Cipru), cu 9,58 Mbps.

Parisul, cu o viteză medie de 78,15 Mbps, se situează pe locul al doilea, urmat de Vilnius (Lituania) cu 60,14 Mbps, Stockholm (Suedia) cu 58,37 Mbps şi Berna (Elveţia) cu 51,19 Mbps.
articol preluat de pe http://independent.md