(Marius Vintila) Zenu’ transilvănean de uz casnic; Aplicabilitate și garanție

#8 Marș pentru Roșia Montană
foto – facebook.com
articol – Marius Vintila – mrvintila.wordpress.com

Marius Vintila – foto – facebook.com

9 iunie 2015

Dupa o plimbare – cu o durata relativ fireasca – printre valorile moralei, eticii, chiar filosofiei si dupa omenestile framantari ce datoreaza mult contextului nasterii si petrecerii vietii unui om (educatie, etc.) hotarasem in urma cu cativa ani ca stiu calea de urmat. Valorile fundamentale ale oricarei religii statutate (bune in sine, dincolo de absurditatea institutionalizarii) dar si ale oricarui curent de gandire umanist parea ca mi se potrivesc si am adoptat compasiunea, empatia si obligativitatea nejudecarii faptelor semenilor ca arme de capatai pentru descifrarea complexitatii situatiilor de viata.

Spre exemplu de curand am trait o intamplare careia armele mele i-au facut fata. Persoana de care se leaga intamplarea e cunoscuta prietenilor mei, in timp ce pentru ceilalti numele nu are relevanta. Foarte pe scurt, persoana, candva foarte apropiata mie, mi-a furat din bani – o suma suficient de mare ca sa nu poata fi considerata mica – iar in momentul in care a fost descoperita nici macar nu a recunoscut cu mai mult de jumatate de gura, necum sa isi ceara iertare. Sigur, as fi putut sa imi castig dreptatea in instanta dar am ales sa trec senin peste fapta, razand in sinea mea ca, in mod ironic, persoana respectiva care traieste de multi ani intr-o tara vorbitoare de engleza, inca nu a invatat ca “money” nu are plural si se refera in continuare la bani folosind formulari de tipul “my money are …” !. Ceea ce e cu atat mai ciudat cu cat se pare ca banii ocupa in viata ei un loc destul de important. In fine … Gestul meu de a ignora posibilitatea recuperarii sumei (plus despagubiri) printr-un act de justitie ce ar fi avut loc in acea tara (unde jocul cu justitia a bagat multi puternici dupa gratii) mi-a impartit apropiatii in doua foarte vocale coruri: unul de voci aprobatoare iar celalalt … exact.

Insa in vreme ce aplicarea metodelor “zen” pe care mi le-am ales dupa potriveala functioneaza multumitor in cazuri personale asemanatoare celui descris mai sus, sunt alte situatii in care ele esueaza de departe. E vorba de acele situatii sociale in care intentionalitatea greselii este nu doar evidenta ci si repetata si chiar folosita ca metoda si corelata cu exercitarea puterii de catre liderii oficiali. Dau ca exemplu recenta rasturnare a bolovanului mafiei lemnului, care a creat ocazia unei priviri de ansamblu asupra viermuielii faunei ce traieste si face profit sub bolovan. Observati va rog ca folosesc prezentul.

Cum poti sa ignori un asemenea fenomen si sa mergi mai departe incercand, desigur, sa pui in valoare o bucata din rezerva strategica de empatie, si mai ales, cui ar folosi asta? Aratatul cu degetul ar trebui sa fie cel mai inofensiv gest care condamna. Dupa care, in caz de recidiva (care deja se petrece in mod organizat) sa urmeze firesc strigatul, cheia pe portiere, prastia cu bolduri, sutul in turloaie, demonstratia pasnica, dronele cu cacat, nesupunerea civica, demonstratia violenta si, in cazul in care mafia nu depune armele, plutonul de x-ec.

Adeseori m-am gandit daca as putea sa apas cu sange rece pe tragaci in timp ce teava ar fi indreptata spre o ceafa inca vie. Si daca da, a cui ar fi ceafa de la capatul tevii? Timp de ani de zile raspunsul meu dat mie insumi a fost “a lui Iliescu”. Da. Intotdeauna am cautat sa masor cu o pedeapsa gravitatea faptei de a fi avut sansa sa poarte Romania catre un viitor opus prezentului pe care il traim si nu a facut-o din motive strict egoiste. Dupa care fanteziei mele cu pac-pac i s-a adaugat un nou personaj, in postura victimei celui de la doilea glonte: Basescu. Apoi altii si altii, intre care magnatii padurilor retezate sau executivii cianurarii, pana cand, recunosc, visul meu a ramas fara gloante. In schimb fantezia a prins a transcende faza de fantezie si a face pasul spre stadiul – rational – de solutie. De ce radical, spurcaciugne, cum ar zice domnu” Rostogan? Fiindca orice ministru al mediului din ultimii 25 de ani se pisa de sus pe empatia si pe protestele noastre pasnice, cum de altfel aproape orice politician isi rade in barba facandu-si nevoile pe nevoile natiei. Cum naiba sa ceri in mod pasnic pedepsirea vinovatilor prin metode legale intr-o tara in care legalitatea reprezinta abaterea de la norma si nicaieri in viitorul apropiat nu se intrevede schimbarea acestei stari de fapt? Cum putem sa pornim de la premisa ca la “cremenal” se va face dreptate … ca si cand “cremenalul” ar functiona? Cand santajul, falsul, traficul de influenta, spalarea de bani sunt practici curente de imbogatire pe spatele poporului, fara cel mai mic gand la binele public (de care vor fi putut beneficia si proprii lor copii), cum sa inteleaga acei oameni ideea de compasiune? Mi-a povestit cineva cum noaptea la partide de braconaj pe langa Bacau se dadea drumul unor zeci de ursi tineri, aproape pui, stramutati din alte zone, intr-o portiune de codru ras, si baronii locali, laolalta cu capii locali ai politiei, ii impuscau cu armele la foc automat inainte sa apuce sa se ascunda – oricum nu ar fi avut unde. Ce pedepse ne pune la dispozitie democratia capitalist-securista pentru asemenea indivizi? Pentru cine e de ajuns ca vinovatul sa execute trei ani cu televizor si frigider cand a taiat la ras craca de sub picioarele unei intregi generatii?

Niciodata pana acum nu m-am situat de partea suporterilor lui “ochi pentru ochi” preferand abordarea (mult mai molateca) a lui Isus in varianta oficiala servita de biserica (in realitate se pare ca Isus a fost un revolutionar autentic, mai degraba un fan al metodei careia azi i-am spune “a glontelui”). Dar oare mijloacele nonviolente mai sunt de efect intr-o societate unde bataia obrazului trece neobservata iar sanctiunea cu “ne-votatul” provoaca doar o intoarcere a capului in directia cealalta daca nu e an electoral?

Mi se pare de acum ca ranile facute de ei cer rani macar la fel de adanci ca sa fie bagate in seama. Si chiar daca stim ca orice revolta face victime colaterale, deci nevinovate, uneori la fel de numeroase ca si cele ale revolutiei franceze cu teroarea care a urmat, trebuie sa ne gandim ca poate merita. Fiindca altfel executam cu totii un taras etern pe coate, pe care speram (din patru in cinci ani) ca il vom incheia. De fapt il luam intotdeauna de la capat, cu fiecare premier adus in fata justitiei dar nedemis de presedinte din motive greu (dar asa de lesne) de inteles.

Pe barba lui Jupiter (sau mii de tunete si trasnete, cum preferati), nu ne putem retrage cu totii la tara sa traim din rosiile de pe aracii din spatele casei (desi ar merita incercat si asta) pur si simplu fiindca intr-o buna zi o sa vina acolo Chevron cu voia lui alde Ponta si va sapa dupa gaz de sist. Si nu ne vom putea duce duminica la padure pur si simplu fiindca padure nu va mai fi dupa ce astia termina cu ea. Si, dupa cum am mai zis, vom ajunge sa respiram praf si ne hranim cu PET-uri in timpul indelungilor plimbari pe vaile secate ale raurilor de munte pe care au fost plantate microhidrocentrale.

Ma rog, poate ca exagerez, poate ca nu sunteti de acord cu mine si asteptati (si intr-un fel e normal dupa sutele de productii holivudiene) sa vina de la sine un mare hepiend pentru toti romanii ca un urias uichend de Rusalii combinat cu 1 mai si sfanta Maria forevar. Poate ca lucrurile despre care am scris mai sus sunt prea departe de noi si nu ne preseaza suficient incat sa renuntam la meciurile noastre de toate zilele. Poate ca numai copiii nostri se vor bucura de “binefacerile” unei asemenea societati. Si daca e vorba doar de copiii nostri, ce ne intereseaza pe noi ? Apropo, cat a fost Barcelona cu Inter?

articol preluat de pe https://mrvintila.wordpress.com/