Legea Big Brother revine, la presiunea CSAT

legea big brother_06122332

Membrii CSAT au stabilit că se impune de urgență o intervenție legislativă a Guvernului sau a Parlamentului României în vederea restabilirii cadrului legislativ necesar îndeplinirii de către instituțiile abilitate, în condiții de legalitate, a responsabilităților ce le revin în domeniul securității și siguranței naționale, informează un comunicat al Administrației Prezidențiale.
La finalul ședinței, CSAT a luat notă de implicațiile negative la adresa securității naționale ca urmare a declarării neconstituționalității Legii nr. 82/2012 privind retenția datelor, respectiv a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice.

Așa numita Lege Big Brother, adică legea privind reţinerea datelor personale de către operatorii de telefonie şi furnizorii de internet, a fost declarată neconstituțională, după ce Curtea Europeană de Justiţie a decis că Directiva Europeană în baza căreia România a creat această lege este ilegală, iar decizia urma să fie pusă în aplicare de fiecare stat membru UE în parte.

Legea Big Brother prevedea obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

Șeful SRI, George Maior, spunea anterior că serviciul consideră îngrijorătoare decizia privind declararea neconstituţională a legii de reţinere a datelor personale și a arătat că această hotărâre limitează activitate instituției în plenul securităţii naţionale.

Legea privind cartele prepay a fost de asemenea declarată neconstituțională, urmare a unei sesizări înaintate de Avocatul Poporului.

Legea obliga deținătorii de cartele telefonice să își prezinte datele personale de identificare operatorilor de telefonie, în caz contrar, numarul de telefon ar fi fost anulat.
articol preluat de pe http://www.paginadepolitica.ro
foto http://www.tehnopol.ro