Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul din Durostor (255 – 304 d. Hr.)

Sf. Mc. Iuliu Veteranul din Durostor (255 - 304 d. Hr.) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Sf. Mc. Iuliu Veteranul din Durostor

Iuliu Veteranul a trăit în secolele III – IV, fiind contemporan cu mucenici Pasicrat și Valentin. A primit mucenicia în vremea marii persecuții din vremea împăraților Dioclețian și Maximian, în anul 304. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua de 27 mai. Iuliu Veteranul este recunoscut ca martir de biserca ortodoxă, anglicană și catolică.

 

Mucenicia

A efectuat un stagiu militar de 27 de ani, cel mai probabil în cadrul Legiunii a XI-a Claudia. În vremea marii persecuții din anii 303-304, Iuliu, un soldat veteran, a fost adus la judecată înaintea prefectului local Maxentius. Iuliu era acuzat că nu voia să jertfească zeilor păgâni.

Procuratorul roman Maxentius a căutat mai întâi să-l convingă pe veteran să jertfească zeilor, promițându-i o leafă substanțială. Veteranul Iuliu a refuzat categoric să se lepede de credința sa în Hristos pentru bani. Sfântul i-a declarat dregătorului că era gata mai degrabă să moară pentru Hristos decât să asculte de legile păgâne care cereau aducerea de jertfe unor zei falși. Văzând curajul și credința lui neclintită, dregătorul a poruncit să i se taie capul. Sfântul Iuliu Veteranul a primit astfel mucenicia pe 27 mai 304.