Ilie Lazăr (1895 – 1976)
foto preluat de pe www.memorialsighet.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org si www.memorialsighet.ro
12 decembrie 2020
Ilie Lazăr (1895 – 1976)
Ilie Lazăr (n. 12 decembrie 1895, Giulești, județul Maramureș – d. 6 noiembrie 1976, Cluj) a fost un jurist și om politic român, fruntaș al Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu. Părinții săi au fost descendenții unor vechi familii românești din mica nobilime. Tatăl său era descendent al familiei Lazăr de Purcăreț, iar mama sa a fost descendentă a familiei Ivașcu din Apșa de Jos. Bunicul său, Vasile Lazăr, preot și licențiat în drept, a fost protopop al Sighetului, iar acesta descindea din șapte generații de preoți.
A studiat Academia de drept, obținând titlul de doctor în drept. A urmat mai apoi Conservatorul din Viena.
A luptat în Primul Război Mondial pentru eliberarea Cernăuțiului, apoi cu trupele de moldoveni a participat la eliberarea orașului Sighet. În timpul Austro-Ungariei a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania. În 1928 a câștigat fotoliul de deputat din partea PNȚ.
Ilie Lazăr s-a implicat de tânăr în mişcarea naţională a românilor transilvăneni, ajungând ca la 23 de ani să fie cel mai tânăr dintre delegaţii din Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, care au votat si adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.
A participat la Primul război mondial, după dezertarea din armata austro-ungară, a asigurat, în toamna anului 1918, ordinea în Cernăuţi, până la intrarea armatei române. În ianuarie 1919, a participat alături de armata română la luptele pentru eliberarea oraşului Sighet, fiind un bun cunoscător al zonei şi având experienţa frontului.
S-a stabilit în Bucureşti, în 1923, dar bucurându-se de simpatia şi sprijinul ţăranilor maramureşeni, a fost ales de trei ori deputat de Maramureş: în 1928, 1932 şi în 1937. S-a pronunţat deschis împotriva regimurilor autoritare conduse de Regele Carol al II-lea şi Mareşalul Ion Antonescu, iar pentru atitudinea sa intransigentă a fost internat cu domiciliu forţat la Mănăstirea Turnu şi în lagărul de la Târgu Jiu.
O nouă etapă în viaţa lui Ilie Lazăr a început odată cu instaurarea regimului comunist.
În 1946, cu o zi înaintea alegerilor din 19 noiembrie, a fost arestat de către autoritățile comuniste sub acuzația de trădare, fiind închis timp de 7 luni închisoare corecţională. Soția sa, Maria Lazăr, a câștigat fotoliul de deputat în locul său, dovedind astfel popularitatea de care se bucura Ilie Lazăr.
Rearestat la mijlocul lunii iulie 1947, în urma acțiunii de la Tămădău, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. Reținut la Ministerul de Interne a refuzat orice cooperare cu cei care-l anchetau. Condamnat la 12 ani temniţă grea, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată., A fost nevoit să suporte, timp de 17 ani, chinurile, neajunsurile şi umilinţele din închisorile şi coloniile de muncă.

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947). Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a se deplasa în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe acestiai și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții – cititi mai mult pe unitischimbam.ro – foto preluat de pe historia.ro
Încarcerat la Galaţi, Sighet, Ministerul de Interne, Râmnicu Sărat, Culmea şi Periprava a fost eliberat la începutul lunii mai 1964. S-a stabilit la Cluj, unde a intrat în vizorul poliţiei politice, familia Lazăr fiind încadrată cu o întreagă reţea de informatori. Rămas văduv din toamna anului 1973, beneficiind de grija părintească a fiicei sale, Ilie Lazăr era bucuros de a-şi vedea nepotul crescând, iar acest lucru a însemnat o oarecare mângâiere, în profida necazurilor pricinuite de grijile materiale cu care era nevoită să se confrunte întreaga familie.
Duşman neînduplecat al comunismului, în anii `70, pe băncile din faţa statuii lui Matei Corvin din Cluj, continua să critice abuzurile şi nedreptăţile regimului. Cu toate suferinţele îndurate, Ilie Lazăr a rămas până la moartea sa, în noiembrie 1976, fidel crezului său politic.
Momentul sosirii lui Ilie Lazăr în lagărul de la Periprava a fost relatat mult mai târziu fiicei sale de Nicolae Itul, aflat în colonie din 1959:
„Într-o zi, a apărut un om înalt şi slab cu un geamantan frumos, de piele, în mână. Atunci, puţin ironic, unul dintre cei mai tineri l-a întrebat: «Dar dumneavoastră ce căutaţi la închisoare cu geamantanul acesta frumos?». «Păi, zice geamantanul acesta frumos eu nu l-am deschis atâta amar de vreme, eu cu ăsta trebuia să ajung în America, via Constantinopol». Era geamantanul în care mama a aranjat frumos şi cuviincios lenjerie şi toate lucrurile de care avea nevoie şi care a stat cu tata 12 ani într-o magazie la închisoare.
Atunci tinerii i-au spus «Haidaţi să vedem ce aveţi acolo? Dar cine sunteţi?» Tata s-a prezentat, a spus sunt Ilie Lazăr, am fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, cum şi în ce împrejurări a fost arestat, mulţi dintre ei ştiau despre acest lucru. Au desfăcut geamantanul, un miros îngrozitor în geamantan, totul era putred. Şi atunci unul dintre deţinuţi, care era macedonean, spunea că la ei, în satele lor, când se însoară un flăcău, ceilalţi flăcăi îi fac lui cămaşa. Într-o noapte îi fac cămaşă. Şi s-au apucat toţi cei care aveau haine, pentru că tata era în zdrenţe şi au deşirat sau desfăcut puloverele, cămăşile, ciorapii, de undeva au făcut rost de nişte sârme şi în noaptea aceea l-au îmbrăcat pe tatăl meu din cap până în picioare”.
Din Andrea Dobeş, Ilie Lazăr. Consecvenţa unui ideal politic, Fundaţia Academia Civică, 2015, p. 269