Iov Volănescu (1903 – 1976)

foto si articol preluate de pe www.marturisitorii.ro

 

Părintele Iov Volănescu (1903 – 1976)

S-a născut la 12 aprilie 1903, în Cândeşti, judeţul Buzău. După şcoala primară, a urmat Şcoala de comerţ din Ploieşti, apoi Şcoala de ştiinţe administrative din Bucureşti.

A fost contabil la Camera Agricolă a judeţului Prahova, apoi contabil-şef până în 1938, când a ajuns directorul Federalei Băncilor Populare din Prahova.

În viaţa politică, Ion Volănescu s-a implicat în rândurile Partidului Naţional Liberal, apoi al partidului condus de profesorul Nicolae Iorga, pentru ca din 1937 să fie interesat de Mişcarea Legionară.

Fire mistică, Volănescu îşi dorea să contribuie la reformarea ţării din perspectivă creştină, aşa cum se clama în deviza organizaţiei legionare.

În 1938 este arestat, dar eliberat după 45 de zile, pentru culpa de a fi organizat o aşa-zisă şedinţă de cuib.

În timpul guvernării legionare, Volănescu ajunge şef al plasei Drăgăneşti-Prahova, unde activează, despre care documentele Securităţii sunt lapidare.

La rebeliune i se ordonă să participe, însă intervenţia autorităţilor militare germane preîntâmpină escaladarea conflictului în oraşul Ploieşti.

Fie şi din cauza participării sale modice, prin Sentinţa nr. 773 din 11 iunie 1941 a Tribunalului Militar Bucureşti, este condamnat la 4 ani detenţie grea, pentru infracţiunea de „complicitate la crimă de răzvrătire”.

Este purtat prin închisorile de la Ploieşti (aprilie 1941), Deva (octombrie 1941), Alba Iulia (ianuarie 1942) şi Aiud.

Aici cunoaşte grupul misticilor care se coagulaseră în jurul foştilor legionari Marian Traian, Traian Trifan, Anghel Papacioc, Vasile Serghie şi alţii.

Ion Volănescu înţelege eşecul luptei politice şi abordează o vieţuire creştină, dezbrăcată de orice ideologie.

La percheziţia din celulă i se confiscă „o cruciuliţă cu cap de Christ sculptat” şi şapte mărţişoare de os, cu iniţialele copiilor, confecţionate de el, dar considerate materiale legionare.

La 30 mai 1944 este eliberat din Aiud. Este tot mai convins că trebuie să intre în viaţa monahicească, lăsând în urmă toate cele săvârşite până acum.

După ce divorţează de comun acord cu soţia, la 1 septembrie 1944 se închinoviază la Mănăstirea Ciolanu, din judeţul Buzău.

La 20 ianuarie 1945 primeşte tunderea în monahism cu numele de Iov.

(…)

La 12 octombrie 1952, în timp ce se afla într-o vizită duhovnicească la Schitul Afteia, părintele Iov a fost arestat de Securitate.

A fost anchetat în condiţii dure, cu mai multe interogatorii pe zi, în privinţa trecutului său politic, în cele mai mici detalii şi mai ales despre perioada în care a vieţuit ca monah.

Pentru a-l incrimina, Securitatea a considerat că vieţuirea în monahism a părintelui Iov este o continuare a activităţii politice, legionare („pentru a-şi ascunde trecutul în Mişcarea Legionară, s-a mutat în mai multe mănăstiri”).

În urma anchetei, prin Decizia MAI nr. 510 din 1953 a fost trimis în colonie de muncă pe o perioadă de 60 de luni. A cunoscut Centrul de Triere Bucureşti şi Capu Midia (martie 1953).

În colonia de la Canal, părintele Volănescu a fost declarat „inapt pentru muncă”, cu diagnosticul „distrofie de grad II cu edeme la membrele inferioare, reumatism”.

Este mutat în colonia de la Oneşti (septembrie 1953), unde câteva luni mai târziu trece printr-o anchetă a comisiei MAI de triere.

Considerat periculos, se recomandă reanchetarea lui.

În noiembrie 1954 este mutat la Arad şi trimis în ancheta Securităţii. Se reiau toate acuzaţiile din 1952, apoi se propune trimiterea lui în justiţie.

Prin Sentinţa nr. 25 din 14 ianuarie 1955 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov este condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Altfel spus, „sub regimul burghezo-moşieresc a dus activitate duşmănoasă împotriva clasei muncitoare”.

A trecut prin închisorile de la Timişoara (iulie 1954), Jilava şi Gherla (mai 1955).

(…)

Acţiunile provocatoare la adresa părintelui Iov se precipită, culminând cu arestarea lui la 22 aprilie 1959, împreună cu ucenicul său, Irineu Lupei.

Este lipit grupului de monahii de la Mănăstirea Gai, maicile Patricia Codău şi Maria Izdrăilă. Este anchetat în condiţii dure, sub acuzaţia de activitate legionară în Mănăstirea Bodrog.

În fapt, era o insinuare a Securităţii asupra activităţii duhovniceşti depuse de părintele Iov.

În această perioadă de încercări nu abdică de la crezul său monahal.

Relevante în acest sens sunt notele informative date de sursa Securităţii, care s-a aflat în aceeaşi celulă cu părintele Iov.

În celulă, părintele Iov ar fi spus că „un regim care este lipsit de religie şi credinţă nu poate rezista şi nu se poate consolida. […] Regimul actual duce o campanie pentru distrugerea religiei şi arestează pe cei mai buni preoţi, pe care îi condamnă la câte 15-20 de ani, căutând astfel să abată poporul de la credinţă”.

(…)

A urmat condamnarea. Prin Sentinţa nr. 532 din 22 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov a primit o condamnare de 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A cunoscut închisorile de la Timişoara (septembrie 1959), Arad (octombrie 1959 şi 1960) şi Aiud (februarie 1960).

La Aiud a refuzat să se înregimenteze în „munca cultural-educativă”, adică reeducarea coordonată de colonelul Gheorghe Crăciun.

Pentru atitudini religioase („a cântat în cameră cântece bisericeşti”), în nenumărate rânduri părintele Iov a cunoscut izolatorul.

La 28 iulie 1964 a fost eliberat din Penitenciarul Aiud. A fost reabilitat canonic şi la 1 octombrie 1964 numit slujitor la Parohia Agrişul Mic, judeţul Arad.

Aici a reuşit să-i mobilizeze pe credincioşi să renoveze biserica parohială, cu pictură şi mobilier, apoi să finalizeze bisericile din localităţile împrejmuitoare, Botfei şi Comăneşti.

Prin predică îi chema pe credincioşi să frecventeze biserica, iar copiilor le oferea cadouri, pentru a-i convinge să vină la orele de catehizare.

În această perioadă, părintele Iov a trimis scrisori către Radioteleviziunea Română, prin care spunea că „Biserica este constrânsă în activitatea ei”, că „poporului român îi este siluită conştiinţa”, cerând emisiuni religioase.

Din aceste motive, părintele Iov cunoaşte mai multe percheziţii şi avertizări de la Securitate.

Pentru a-i diminua activitatea misionară, autorităţile comuniste îl demit din postul de preot.

Se găseşte soluţia trimiterii lui ca duhovnic la azilul de călugări de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte.

Aici, îşi continuă activitatea duhovnicească, dar şi pe cea protestatară, considerând că presa, radioul şi televiziunea reprezintă mijloace de contaminare ateistă, având ca ţintă mai ales tineretul.

Trimite diverse scrisori de protest la „Contemporanul” şi „Scânteia”, prin care, potrivit Securităţii, „defăimează programul PCR, pe care îl caracterizează ca pe o fenomenală combinaţie haotică de idei absurde”.

Din aceste motive, la 12 septembrie 1975 este arestat de Securitate.

Este acuzat de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

În timpul anchetei este reluat trecutul părintelui Iov, desigur cel din monahism fiind văzut în cheie ideologică.

Prin Sentinţa nr. 773 din 26 august 1975 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Iov este condamnat la 6 ani de închisoare corecţională.

Cunoaşte închisoarea de la Mărgineni (16 octombrie 1975), apoi este internat în Spitalul nr. 9 din Bucureşti (27 octombrie 1975). La 19 ianuarie 1976, părintele Iov trece la cele veşnice, decesul fiind înregistrat la Sfatul Popular din comuna Jilava.

Se pare că decesul a fost provocat printr-o împuşcare în ceafă.

cititi articolul complet pe www.marturisitorii.ro