Articole

Evenimentele Zilei de 12 aprilie în Istorie

Cucerirea Constantinopolelui de cruciaţi în 1204

foto preluat de pe ro.wikipedia.org
articole preluate de pe: cersipamantromanesc.wordpress.comro.wikipedia.org

 

12 aprilie este a 102-a zi a calendarului gregorian.

 

Sărbătorile Zilei de 12 aprilie

(BOR) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 - 372) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfântul mucenic Sava de la Buzău, cunoscut și sub numele Sava Gotul, s-a născut în anul 334 (aproximativ), în Dacia, în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură, în apropiere de râul Mousaios (Buzăul de azi).

Viața și martirizarea sa sunt descrise în „Scrisoarea Bisericii lui Dumnezeu din Goția către Biserica lui Dumnezeu care se găsește în Capadocia și către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale”, adresată Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, după ce a primit credința în Hristos, a fost cinstită cu rânduiala scaunului episcopiei, ce era rânduită sub mitropolitul Cizicului

Într-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru, Vasile, pentru covârșitoarea faptă bună a lui și pentru viața cea plăcută lui Dumnezeu.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

(BRU) Sf. Vasile, episcop († secolul al VIII-lea)

 

(BRC) Sf. Iuliu I, papă, martir

Papa Iuliu I a fost Papă al Romei în perioada 6 Februarie 337 - 12 Aprilie 352. Papa Iuliu I era nativ din Roma și a fost ales succesorul lui Papa Marcu, după ce scaunul papal a fost vacant timp de patru luni. El este îndeosebi cunoscut ca parte în controversa ariană și pentru încercările sale de a reimpune autoritatea sa asupra episcopiilor orientale (primatul papal). După ce partizanii lui Eusebiu din Nicomedia, l-au demis pe Atanasie, Episcop al Alexandriei, la Sinodul din Antiohia în 341, au trimis delegați la Constant, împăratul Imperiului Roman de Vest și la Papa Iuliu I pentru a justifica decizia luată, care marca încă o victorie în terenul ereziei ariane. Papa Iuliu I după ce s-a exprimat în favoarea lui Atanasie din Alexandria, a invitat ambele părți sa-și susțină ideile într-un sinod prezidat de el, dar propunerea sa a fost respinsă de episcopii arieni din Imperiul Roman de Est. După a doua demitere ca episcop al Alexandriei, Atanasie a venit la Roma, unde a fost recunoscut ca episcop de sinodul prezidat de Papa Iuliu I în 342. Papa Iuliu I a murit pe 12 aprilie 352, fiind succedat la scaunul papal de Papa Liberiu. Iuliu este sărbătorit ca sfânt în Biserica Romano-Catolică pe data morții sale - 12 aprilie - foto: ro.wikipedia.org

Papa Iuliu I – foto: ro.wikipedia.org

Papa Iuliu I a fost Papă al Romei în perioada 6 Februarie 337 – 12 Aprilie 352. Papa Iuliu I era nativ din Roma și a fost ales succesorul lui Papa Marcu, după ce scaunul papal a fost vacant timp de patru luni.

El este îndeosebi cunoscut ca parte în controversa ariană și pentru încercările sale de a reimpune autoritatea sa asupra episcopiilor orientale (primatul papal).

După ce partizanii lui Eusebiu din Nicomedia, l-au demis pe Atanasie, Episcop al Alexandriei, la Sinodul din Antiohia în 341, au trimis delegați la Constant, împăratul Imperiului Roman de Vest și la Papa Iuliu I pentru a justifica decizia luată, care marca încă o victorie în terenul ereziei ariane.

Papa Iuliu I după ce s-a exprimat în favoarea lui Atanasie din Alexandria, a invitat ambele părți sa-și susțină ideile într-un sinod prezidat de el, dar propunerea sa a fost respinsă de episcopii arieni din Imperiul Roman de Est.

După a doua demitere ca episcop al Alexandriei, Atanasie a venit la Roma, unde a fost recunoscut ca episcop de sinodul prezidat de Papa Iuliu I în 342.

Papa Iuliu I a murit pe 12 aprilie 352, fiind succedat la scaunul papal de Papa Liberiu. Iuliu este sărbătorit ca sfânt în Biserica Romano-Catolică pe data morții sale.

 

Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu

Dumitru Prunariu si Leonid Popov - foto preluat de pe www.agerpres.ro

Dumitru Prunariu si Leonid Popov – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Ziua internaţională a zborurilor cu echipaj uman în spaţiu este aniversată anual la 12 aprilie, fiind instituită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 65/271 din 7 aprilie 2011, pentru ”a celebra în fiecare an la nivel internaţional începutul epocii spaţiale pentru specia umană, reafirmând contribuţia importantă a tehnologiei şi ştiinţei spaţiale în atingerea obiectivelor de dezvoltare sustenabilă şi de intensificare a nivelului de trai al statelor şi oamenilor”, potrivit www.un.org.

Data de 12 aprilie 1961 a rămas în istoria umanităţii drept momentul efectuării primului zbor spaţial cu echipaj uman, fiind vorba de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin.

Acest eveniment istoric a deschis calea explorării spaţiului cu echipaj uman. Anterior, la 4 octombrie 1957 fusese lansat pe orbită primul satelit realizat de om, Sputnik I, fapt ce a reprezentat debutul etapei de explorare a spaţiului.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

Astăzi în istorie pentru 12 aprilie

 

Evenimentele Zilei de 12 aprilie în Istorie:

- 12 aprilie 1457 – A avut loc Bătăliei de la Doljeşti

- 12 aprilie 1861 – A inceput Războiul Civil American;

- 12 aprilie 1877 – A început războiul ruso–turc;

- 12 aprilie 1961 – Zborul primului cosmonaut din lume, Iuri Gagarin, la bordul navei „Vostok I”

 

12 aprilie 65 e.n. - A murit Lucius Annaeus Seneca, sau Seneca cel Tânăr, filosof roman. (n. cca. 4 î.Hr)

Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero - in imagine, Seneca cel Tânăr (Antikensammlung Berlin) - foto: ro.wikipedia.org

Seneca cel Tânăr (Antikensammlung Berlin) – foto: ro.wikipedia.org

Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, n. cca. 4 î.Hr. – d. 65) a fost un filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Seneca a ocupat și funcții în administrația Imperiului.

A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.). A avut o carieră agitată, care a inclus și exilul sau în Corsica pentru adulter cu Iulia Livilla, nepoata împăratului Claudius.

A fost preceptorul lui Nero care, cand a devenit împărat, l-a implicat în conjurația lui Pison și i-a poruncit să-și ia viața. Seneca și-a tăiat venele fără nici o ezitare.Intre cele mai cunoscute dintre scrierile sale etice sunt Scrisori morale, o utilizare timpurie a formei epistolare.

 

12 aprilie 238 - Gordian al II-lea pierde Batalia de la Cartagina impotriva fortelor lui Maximin Tracul si este ucis. La auzul veștii, tatăl său, Gordian I se sinucide.

Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus (c.159 - 12 aprilie, 238), cunoscut sub numele de Gordian I, a fost un împărat roman în anul 238 (Anul celor șase împărați) - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus (c.159 – 12 aprilie, 238), cunoscut sub numele de Gordian I, a fost un împărat roman în anul 238 (Anul celor șase împărați) – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Cartagina (aprilie 238) a fost o confruntare între trupele romane loiale împăratului Maximin Tracul și Gordian I și Gordian al II-lea, doi uzurpatori. Ea a fost una dintre multele bătălii de la Cartagina și a făcut parte din criza secolul III din Imperiul Roman, fiind un moment important din anul celor șase împărați.

Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus (c.192 - 12 aprilie, 238), cunoscut sub numele de Gordian II, a fost un împărat roman în anul 238 (Anul celor șase împărați). El a fost fiul lui Gordian I. Gordian II a fost fiul lui Gordian I și al Fabiei Orestilla. El era de asemenea fratele mai mare al Antoniei Gordiana și unchiul viitorului împărat, Gordian al III-lea - in imagine, Gordian II pe o monedă, celebrând succesele sale militare - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Antonius Gordianus Sempronianus Romanus Africanus (c.192 – 12 aprilie, 238), cunoscut sub numele de Gordian II, a fost un împărat roman în anul 238 (Anul celor șase împărați). El a fost fiul lui Gordian I. Gordian II a fost fiul lui Gordian I și al Fabiei Orestilla. El era de asemenea fratele mai mare al Antoniei Gordiana și unchiul viitorului împărat, Gordian al III-lea – in imagine, Gordian II pe o monedă, celebrând succesele sale militare – foto: ro.wikipedia.org

Gordian I și Gordian al II-lea, tată și fiu, s-au declarat împărați romani în 238, în provincia Africa Proconsularis, fiind sprijiniți de Senat. Capelianus, guvernatorul provinciei învecinate Numidia, loial fostului împărat Maximin Tracul, a pornit spre Cartagina, reședința celor doi gordieni. El deținea singura legiune din Africa, Legiunea a III-a Augusta, precum și alte trupe de veterani. Gordian al II-lea, care comanda armata Cartaginei, avea sub comandă doar un grup de civili, prost echipați și strânși în grabă.

Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 - 11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al III-lea, a fost un împărat roman între 238 - 244. El a fost fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu este cunoscut (a decedat înainte de 238) - foto: ro.wikipedia.org

Marcus Antonius Gordianus Pius (20 ianuarie 225 – 11 februarie 244), cunoscut sub numele de Gordian al III-lea, a fost un împărat roman între 238 – 244. El a fost fiul Antoniei Gordiana și al unui senator al cărui nume nu este cunoscut (a decedat înainte de 238) – foto: ro.wikipedia.org

Capelianus l-a înfrânt și ucis pe Gordian II, iar Gordian I s-a sinucis când a aflat vestea. Cu toate acestea, în aceeași lună, Maximin Tracul a fost asasinat, iar tronul a revenit nepotului lui Gordian I, Gordian al III-lea.

 

12 aprilie 467 - Anthemius este ales împărat al Imperiului Roman de Apus.

Procopius Anthemius (n. cca 420, Constantinopol, Imperiul Roman – d. 11 iulie 472, Roma) a fost un împărat al Imperiului Roman de Apus din 467 până la moartea sa - foto: ro.wikipedia.org

Anthemius – foto: ro.wikipedia.org

Procopius Anthemius (n. cca 420, Constantinopol, Imperiul Roman – d. 11 iulie 472, Roma) a fost un împărat al Imperiului Roman de Apus din 467 până la moartea sa.

 

12 aprilie 627 - Regele Edwin din Northumbria este convertit la crestinism de episcopul Yorkului, Paulin.

 

12 aprilie 1204 - Constantinopolul a fost cucerit de catre cruciati in timpul celei de-a patra Cruciade. Balduin de Flandra (1171-1205), fondeaza Imperiul Latin de Rasarit.

Cucerirea Constantinopolelui de cruciaţi în 1204 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cucerirea Constantinopolelui de cruciaţi în 1204 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cruciada a patra (1202–1204), convocată inițial pentru recucerirea Ierusalimului printr-o invazie a Egiptului, a sfârșit în 1204 prin invadarea, cucerirea și jefuirea capitalei ortodoxiei și a Imperiului Bizantin, Constantinopol.

Aceasta este văzută ca unul dintre actele finale din Marea Schismă. (…)

Pe 12 aprilie, condițiile meteorologice s-au schimbat în favoarea cruciaților. Un vânt puternic din nord a permis corăbiilor venețiene să vină suficient de aproape de zidurile orașului pentru a lansa un atac.

După o scurtă bătălie, cam 70 de cruciați care au atacat dinspre continent au reușit să intre în oraș.

Unii dintre cei intrați au reușit să sape găuri în zidul de apărare, găuri suficient de mari ca să permită atacatorilor să se târască înăuntru.

Venețienii au reușit de asemenea să escaladeze zidurile dinspre mare, deși aici lupta cu varegii a fost foarte sângeroasă.

Cucerirea Constantinopolelui de cruciaţi în 1204 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cucerirea Constantinopolelui de cruciaţi în 1204 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cruciații au cucerit sectorul Blachernae din nord-vestul orașului și au folosit-o ca bază pentru lansarea atacurilor asupra restului capitalei bizantine, dar în timp ce încercau să se apere în spatele unui zid de foc, au reușit să incendieze cea mai mare parte a orașului.

Până la sfârșitul zilei de 12 aprilie, cruciații au cucerit tot orașul.

Cruciații au provocat pierderi uriașe orașului și locuitorilor săi după un jaf de trei zile, în timpul căruia numeroase opere de artă și de cultură antică romană și greacă au fost furate sau distruse.

În ciuda jurămintelor și amenințării cu excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea.

După cum afirma cronicarul Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o prostituată. Când Papa Inocențiu al III-lea a auzit de purtarea sălbatică a pelerinilor săi, s-a simțit foarte rușinat și i-a mustrat cu amărăciune.

Cruciada a patra (1202–1204) „Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, de Eugène Delacroix - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Cruciada a patra (1202–1204) „Intrarea cruciaţilor în Constantinopol”, de Eugène Delacroix – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În conformitate cu unele aranjamente care se pare că existau deja, imperiul a fost împărțit între venețieni și liderii cruciați, formându-se Imperiul Latin cu capitala la Constantinopol.

Bonifaciu nu a fost ales pe tronul imperial, deși se pare că cetățenii capitalei îi erau favorabili. Venețienii considerau că Bonifaciu avea mult prea multe legături cu foștii conducători bizantini, de vreme ce fratele lui, Rainier de Montferrat, fusese căsătorit cu Maria Comnen, fostă împărăteasă în anii 1170 și 1180.

În loc de acesta, ei l-au pus pe tron pe Baldwin de Flandra. Bonifaciu a fondat în schimb Regatul Salonicului, un stat vasal al Imperiului Latin.

Venețienii au înființat Ducatul Arhipelagului în Marea Egee.

Între timp, refugiații bizantini au fondat propriile lor state succesoare, cele mai importante fiind Imperiul Niceii sub conducerea lui Theodor Lascaris (o rudă a lui Alexius al III-lea), Imperiul din Trapezunt și Despotatul Epirului.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org;

 

12 aprilie 1452  - Se încheie Tratatul de pace de la Adrianopol, ratificat la Seghedin şi mijlocit de domnul Vladislav al II-lea al Munteniei, între Ungaria reprezentata de Iancu de Hunedoara şi Imperiul Otoman.

Turcii se obligau să înceteze atacurile asupra Munteniei, Transilvaniei, Ungariei, Serbiei şi să nu ridice noi fortificaţii de-a lungul Dunării.

Munteniei i se garanta autonomia, cu obligaţia să plătească regulat haraciul către Poartă şi să-şi îndeplinească obligaţiile de vasalitate faţă de coroana Ungară.

 

12 aprilie 1457 - A avut loc Bătăliei de la Doljeşti, în urma căreia Ştefan cel Mare (1457 – 1504) ocupă tronul Moldovei, înlăturându-l pe Petru Aron.

Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504. A domnit 47 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, a dus lupte împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Biserici și mănăstiri construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial - foto: historia.ro

Ștefan cel Mare – foto preluat de pe historia.ro

În condiţiile compromiterii lui Petru Aron, în urma acceptării de către acesta a solicitării sultanului de închinare a Moldovei şi de plată a tributului (5 iunie 1456), Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457, cu sprijinul lui Vlad Ţepeş (1456 – 1462) şi cu susţinători din Ţara de Jos (însumând c. 6 000 de oameni).

Confruntarea cu forţele lui Petru Aron a avut loc la Doljeşti (jud. Neamţ), pe pârâul Hresca, afluent al Siretului.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

12 aprilie 1555 - A murit Ioana de Castilia, regină a Castiliei și a Aragonului; (n. 1479). 1640: Carol I al Angliei convoaca un nou Parlament pentru a obtine sumele necesare razboiului impotriva Scotiei. La 5 mai il dizolva.

 

12 aprilie 1606 - Primul design al drapelului Regatului Unit, a fost stabilit prin decret regal al regelui James.

Drapelul Regatului Unit (1606) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Drapelul Regatului Unit (1606) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

12 aprilie 1633 - Inchiziția a început interogatoriul lui Galileo Galilei.

Cristiano Banti's 1857 painting Galileo facing the Roman Inquisition - foto: en.wikipedia.org

Cristiano Banti’s 1857 painting Galileo facing the Roman Inquisition – foto: en.wikipedia.org

 

12 aprilie 1709 - A aparut primul periodic literar englez „The Tatler”, publicatie fondata de scriitorii englezi Sir Richard Steele si Joseph Addison.

 

12 aprilie 1814 - Contele de Artois, viitorul rege Carol al X-lea al Franței, sosește din exil la Paris, după căderea lui Napoleon. Conform publicației Le Moniteur, contele spune: “În sfârșit revăd Franța! Nu s-a schimbat nimic, doar că se află în ea un francez mai mult.” Era o parafrază după Napoleon când a pierdut tronul: “Curând nu va mai fi în Franța decât un francez mai puțin“.

Carol al X-lea al Franței (n. 9 octombrie 1757 – d. 6 noiembrie 1836), rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830 - foto: ro.wikipedia.org

Carol al X-lea al Franței – foto: ro.wikipedia.org

Carol al X-lea al Franței (n. 9 octombrie 1757 – d. 6 noiembrie 1836) a fost rege al Franței și al Navarei între 1824 și 1830. Carol a fost fiul lui Ludovic, delfin al Franței, nepot al lui Ludovic al XV-lea și frate al regilor Franței, Ludovic al XVI-lea și Ludovic al XVIII-lea.

În copilărie a primit titlul de conte de Artois. Căsătorit în anul 1773 cu Marie-Thérèse de Savoie, a avut trei copii: Louis-Antoine, duce de Angoulême, Sophie și Charles-Ferdinand, duce de Berry.

În perioada care a precedat Revoluției franceze, contele de Artois a fost unul dintre conducătorii fracțiunii care susținea menținerea regimului social care asigura privilegiile primelor două stări (aristocrația și clerul).

După convocarea Stărilor Generale în anul 1789, contele de Artois a devenit un apărător al puterii monarhice, ceea ce i-a atras reproșuri din partea fratelui său, regele Ludovic al XVI-lea, care l-a descris ca fiind “mai regalist decât regele“.

 

12 aprilie 1861 - A inceput Războiul Civil American, prin atacul asupra Fortului Sumter declanșat de forțele confederate.

Statele Unite la 1856, cu puţin timp înaintea izbucnirii războiului civil. rosu - Statele libere; gri - Statele sclavagiste; verde -  Teritoriile organizate - foto: ro.wikipedia.org

Statele Unite la 1856, cu puţin timp înaintea izbucnirii războiului civil. rosu – Statele libere; gri – Statele sclavagiste; verde -
Teritoriile organizate – foto: ro.wikipedia.org

Războiul Civil American, deseori denumit Războiul de secesiune (în engleză War of Secession), Războiul dintre state (în engleză War Between the States), sau Războiul dintre Nord și Sud a fost un conflict politic și militar de patru ani (1861–1865) dintre Uniunea sau Statele din Nord ale Statelor Unite ale Americii (care și-a păstrat neschimbată denumirea sa oficială adoptată cu ocazia scrierii Constituției SUA, Statele Unite ale Americii) și Statele din Sud ale acesteia, și anume șapte, mai apoi unsprezece state, care au părăsit pe rând Uniunea în 1860–1861, alcătuind entitatea statală federală denumită Statele Confederate ale Americii (în engleză Confederate States of America).

În timpul alegerilor prezidențiale din anul 1860, Partidul Republican, în frunte cu Abraham Lincoln, a purtat o campanie politică împotriva expansiunii sclaviei în afara statelor în care aceasta exista deja. Victoria republicană în alegeri a avut ca rezultat declarația de secesiune din partea a șapte state din Sud, chiar înainte de învestitura lui Lincoln, care a avut loc la 4 martie 1861. Atât administrația aflată la finalul mandatului, cea a președintelui James Buchanan, cât și cea nouă, a președintelui ales, Abraham Lincoln, au respins secesiunea, privind-o ca pe un act de rebeliune.

Ostilitățile au început la 12 aprilie 1861, când forțele confederate au atacat postul militar federal de la Fort Sumter, din Carolina de Sud. Lincoln a răspuns chemând o armată de voluntari din fiecare stat și ordonând mobilizarea generală, ceea ce a condus la declararea secesiunii a încă patru state sclavagiste din Sud. Ambele părți și-au constituit armate de război, iar Uniunea a preluat controlul statelor de graniță încă din prima perioadă a războiului și a efectuat o severă și eficientă blocadă navală de-a lungul întregului conflict.

În septembrie 1862, Proclamația de emancipare a lui Lincoln a transformat desființarea sclaviei din Sud într-un scop al războiului și i-a determinat pe britanici să nu intervină. Comandantul confederat Robert E. Lee a repurtat câteva victorii pe frontul estic, dar în 1863 înaintarea sa spre nord a fost oprită la Gettysburg, iar pe frontul vestic Uniunea a preluat controlul râului Mississippi după Bătălia de la Vicksburg, separând Confederația în două.

Avantajele materiale și numerice ale Nordului s-au concretizat în 1864 când Ulysses S. Grant a măcinat armata lui Lee în mai multe bătălii de uzură, iar generalul unionist William Sherman a ocupat orașul Atlanta, capitala statului Georgia, pentru ca apoi să se deplaseze spre Oceanul Atlantic. Rezistența Confederației s-a prăbușit după ce Lee s-a predat lui Grant la Appomattox pe 9 aprilie 1865.

Războiul, care este conflagrația cu cele mai multe victime din istoria Statelor Unite, s-a soldat cu moartea a peste 620.000 de soldați, a unui număr de peste 325.000 de combatanți dați dispăruți și al unui număr nedeterminat de civili, a pus capăt sclaviei în Statele Unite, a restaurat Uniunea și a întărit rolul guvernului federal în cadrul acesteia. Aspectele sociale, politice, economice și rasiale ale războiului au marcat perioada de reconstrucție care a durat până în 1877 și au continuat să se manifeste și de-a lungul secolului al XX-lea.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

12 aprilie 1877 - A început războiul ruso–turc.

La Chişinău, gubernia Basarabia, episcopul Pavel Lebedev, în prezenţa ţarului Alexandru II-lea şi a armatei, a dat citire manifestului privind începerea Războiului ruso-turc 1877-1878.

România a permis trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii au bombardat localitățile românești de la Dunăre

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) - Ruşii trecând dunărea, Nikolai Dmitriev-Orenburgski, 1883 - foto: ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) – Ruşii trecând dunărea, Nikolai Dmitriev-Orenburgski, 1883 – foto: ro.wikipedia.org

La 12 aprilie 1877, după ce a asistat la oficierea unui serviciu divin în catedrala din Chişinău, gubernia Basarabia, ţarul Alexandru II-lea s-a îndreptat spre hipodromul de la marginea oraşului, unde, în faţa armatei, episcopul Pavel Lebedev a dat citire manifestului privind începerea Războiului ruso-turc 1877-1878. Romania a permis trecerea trupelor rusești pe teritoriul său. Turcii au bombardat localitățile românești de la Dunăre.

Consiliul de ministri a dezbatut problema pozitiei Romaniei in razboiul ruso-turc, hotarind, cu o majoritate larga, semnarea Conventiei cu Rusia. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 și-a avut originea într-o răspândire a naționalismului în Peninsula Balcanică și în dorința Rusiei de a recupera pierderile teritoriale suferite în Războiul Crimeei, recăpătând supremația în Marea Neagră și încurajând mișcările politice de eliberare a popoarelor din Balcani de sub dominația otomană.

Ca rezultat al războiului, principatele România, Serbia și Muntenegru, fiecare state suverane de facto de mai mult timp, și-au proclamat oficial independența față de Imperiul Otoman.

După aproape cinci secole de dominație otomană (1396–1878), statul bulgar a fost reînființat cu numele de Principatul Bulgariei, între Dunăre și Munții Balcani (cu excepția Dobrogei de Nord dată României) și cu regiunea Sofiei, care a devenit noua capitală. Congresul de la Berlin, din 1878, a permis, de asemnea, Austro-Ungariei să ocupe Bosnia și Herțegovina și Regatului Unit să primească Cipru, în timp ce Imperiul Rus a anexat sudul Basarabiei și regiunea orașului Kars.

cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

12 aprilie 1877 - Proclamatia Marelui duce Nicolae, comandantul armatei ruse, catre romani, prin care aduce la cunostinta ca trupele sale se vor comporta, la trecerea prin Romania, ca osti prietene si „vor respecta legile, persoanele si averile pasnicilor cetateni”.

Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei (27 iulie 1831 – 13 aprilie 1891), a fost al treilea fiu și al șaselea copil al țarului Nicolae I al Rusiei și al Alexandrei Feodorovna. Pentru a-l deosebi de fiul său, i se spune și Nicolae Nicolaevici cel Bătrân. Pregătit pentru a deveni militar, a comandat armata rusă ca mareșal în războiul ruso-turc din 1877-1878.

 

12 aprilie 1877 - Marea Britanie anexeaza Transvaalul, stat al burilor (colonisti de origine olandeza) din Africa de Sud.

 

12 aprilie 1903 - S-a născut Iov Volănescu, Ieromonahul de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă. (d. 1976)

Iov Volănescu (n.12 aprilie 1903 – d. 19 ianuarie 1976) Ieromonahul de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă.

S-a născut la 12 aprilie 1903, în Cândeşti, judeţul Buzău. După şcoala primară, a urmat Şcoala de comerţ din Ploieşti, apoi Şcoala de ştiinţe administrative din Bucureşti.

A fost contabil la Camera Agricolă a judeţului Prahova, apoi contabil-şef până în 1938, când a ajuns directorul Federalei Băncilor Populare din Prahova.

În viaţa politică, Ion Volănescu s-a implicat în rândurile Partidului Naţional Liberal, apoi al partidului condus de profesorul Nicolae Iorga, pentru ca din 1937 să fie interesat de Mişcarea Legionară.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

12 aprilie 1914 - A avut loc, la Londra, premiera piesei de teatru „Pygmalion” a scriitorului englez George Bernard Shaw.

 

12 aprilie 1930 - S-a constituit la Bucureşti, din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, partidul Garda de Fier pentru reprezentarea politică a Mişcării Legionare.

Simbolul Mișcării Legionare - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Simbolul Mișcării Legionare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

În anul 1930, din motive electorale, Codreanu creează „Garda de Fier”, „un gard împotriva expansiunii comunismului”, care urma să fie un fel de partid-umbrelă pentru racolarea altor partide în scopul prezentării la alegeri ca un front comun.

Singurul partid care a aderat la acest front a fost Legiunea Arhanghelul Mihail. Organizatia isi propunea sa cuprinda in radurile sale orice partid sau grupare, indiferent de adversitatile politice, care dorea sa lupte impotriva expansiunii comunismului din URSS.

Dupa aceasta Miscarea Legionara a fost denumita si uneori Garda de Fier. Despre originile miscarii, Neagu Djuvara scrie:

sa nu credeti, cum spun adversarii Miscarii Legionare, ca a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Miscarea Legionara a fost o miscare autohtona, nascuta din grupari studentesti anticomuniste”.

Corneliu Zelea Codreanu și membri ai Mișcării Legionare în 1937 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Corneliu Zelea Codreanu și membri ai Mișcării Legionare în 1937 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Membrii Miscarii Legionare, purtau uniforme verzi (ca simbol al reinnoirii, de unde si denumirea camasile verzi) si se salutau folosind salutul roman. Principalul simbol al miscarii a fost crucea tripla, reprezentand o retea de zabrele de inchisoare (simbolizand martiriul). I se mai spunea “Crucea arhanghelului Mihail”.

Legiunea s-a diferentiat de miscarile fasciste ori fascistoide europene contemporane, prin importanta pe care o acorda religiei, ortodoxiei crestine, precum si prin faptul ca majoritatea sustinatorilor sai erau tarani si studenti, dar a avut in comun cu diverse miscari similare, recurgerea la violenta si la asasinat politic.

Interzisă de mai multe ori (ianuarie 1931, martie 1932 şi decembrie 1933) Garda de Fier a fost reînfiinţată la 20 martie 1935 sub numele de partidul Totul pentru Ţară, avîndu-l ca preşedinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, iar din 9 octombrie 1937 pe inginerul Gheorghe Clime.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

12 aprilie 1935 - Au inceput lucrarile Conferintei britanico-franco-italiene de la Stressa, care a examinat consecintele denuntarii de catre Germania a clauzelor militare ale Tratatului de la Versailles, adresand acesteia critici formale, neinsotite de sanctiuni.

 

12 aprilie 1938 - A murit Feodor Șaliapin, bas rus; (n. 1873).

 

12 aprilie 1939 - Albania a fost anexata de Italia, sub forma unei uniuni personale. Victor Emmanuel al III-lea, regele Italiei (1900-1946), a fost incoronat rege al Albaniei (1939).

Amplasarea Albaniei - foto: ro.wikipedia.org

Amplasarea Albaniei – foto: ro.wikipedia.org

Albania, oficial denumită Republica Albania, este un stat suveran din sud-estul Europei. Se învecinează cu Muntenegru la nord-vest, cu Kosovo la nord-est, cu Macedonia la est și cu Grecia la sud și sud-est. Are ieșire la Marea Adriatică spre vest, și la Marea Ionică spre sud-vest. Se află la mai puțin de 72 km de Italia, de care o desparte strâmtoarea Otranto ce leagă Marea Adriatică de Marea Ionică.

Albania este membră a ONU, NATO, a OSCE, a Consiliului Europei, a Organizației Mondiale a Comerțului, a Organizației pentru Cooperare Islamică și unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Mediteranei. Albania este recunoscută din ianuarie 2003 drept potențial candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, și și-a depus oficial candidatura pentru aderare la 28 aprilie 2009.

 

12 aprilie 1943 - Intalnirea dintre conducatorul statului roman, maresalul Ion Antonescu, si Adolf Hitler la castelul Klessheim. Hitler i-a cerut lui Antonescu sa inceteze orice tatonari de pace cu puterile antifasciste.

13 ianuarie 1941: Generalul Ion Antonescu efectueaza o vizita in Germania, la Berghof, in cursul careia are o intrevedere cu Adolf Hitler - foto: ro.wikipedia.org

13 ianuarie 1941: Generalul Ion Antonescu efectueaza o vizita in Germania, la Berghof, in cursul careia are o intrevedere cu Adolf Hitler – foto: ro.wikipedia.org

 

12 aprilie 1944 - In cadrul tratativelor de la Stockholm, dintre F. Nanu, ambasadorul Romaniei, si Alexandra Kollontay, ambasadoarea URSS, sovieticii propun incheierea unui armistitiu, cu următoarele condiții: întoarcerea armelor contra Germaniei, restabilirea frontierei din 1940 dintre România și URSS,de după ocuparea Basarabiei și a Bucovinei de nord, plata unor reparații și despăgubiri de război.

 

12 aprilie 1945 - Participanții la Mișcarea Tineretului Progresist hotărăsc crearea unei organizații unitare, intitulată Tineretul Progresist din România. Congresul acesteia are loc la 22 octombrie – 24 octombrie 1945.

 

12 aprilie 1945 - Președintele american Franklin D. Roosevelt moare în timp ce era în funcție; vice-președintele Harry Truman depune jurământul ca cel de-al 33-lea președinte al Statelor Unite.

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 - d. 12 aprilie 1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 - 1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv - foto: ro.wikipedia.org

Franklin D. Roosevelt - foto: ro.wikipedia.org

Franklin Delano Roosevelt (n. 30 ianuarie 1882 – d. 12 aprilie 1945) a fost cel de-al treizeci și doilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1933 – 1945). S-a remarcat ca fiind una dintre principalele figuri politice secolului XX-lea pe plan național cât și internațional, care a contribuit esențial la depășirea crizei economice mondiale și la înfrângerea Germaniei naziste în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, este singurul președinte din istoria Statelor Unite care a fost instituit în funcție pentru patru mandate consecutiv.

 

12 aprilie 1949 – S-a nascut Florin Zamfirescu, actor român de teatru și film.

Actor, pedagog şi regizor, Florin Zamfirescu este omul de teatru desăvârşit, cu o capacitate deosebită de a ieşi din propria piele, pentru a deveni personajul întrupat. S-a născut la 12 aprilie 1949, în oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, potrivit lucrării “Cineaşti români” (Cristina Corciovescu şi Bujor Rîpeanu, Ed. Ştiinţifică, 1996).

A obţinut prima diplomă de recitare la numai 6 ani, iar la 16, era premiat pentru interpretarea “Legendei Meşterului Manole”. Florin Zamfirescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, Facultatea Arta Actorului, clasa profesorului Constantin Moruzan (1971). A intrat primul şi a absolvit Facultatea ca şef de promoţie.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

12 aprilie 1951 - Pilotul de motociclete Wilhelm Herz a reusit sa stabileasca un nou record mondial de 290 km/h cu o motocicleta de curse NSU, compresor de 500 cmc, pe o portiune a autostrazii München – Ingolstadt.

 

12 aprilie 1955 - Doctorul Jonas Salk anunță folosirea cu succes a vaccinului împotriva poliomielitei.

Jonas Edward Salk (n. New York City, New York, SUA, 28 octombrie 1914 - d. La Jolla, California, SUA, 23 iunie 1995) a fost un medic virusolog american, creatorul vaccinului contra poliomielitei - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Jonas Edward Salk - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Jonas Edward Salk (n. New York City, New York, SUA, 28 octombrie 1914 – d. La Jolla, California, SUA, 23 iunie 1995) a fost un medic virusolog american, creatorul vaccinului contra poliomielitei.

 

3, 4, 6, 12 aprilie 1956 - A avut loc şedinţa Biroului Politic al CC al PMR, care consfinţeşte supremaţia lui Gheorghiu-Dej în partid şi înfrângerea liniei Iosif Chişinevski – Miron Constantinescu.

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu n. 8 noiembrie 1901, Bârlad - d. 19 martie 1965, București) a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 19 martie 1965. Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia când a fost iradiat - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București) a fost liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 19 martie 1965.

Atitudinea politică a lui Gheorghiu-Dej a fost ambivalentă până la moartea lui Stalin iar imediat după aceea a început procesul de destalinizare a României, prin susținerea creării industriei grele, eliminarea influenței culturale a URSS-ului, încurajarea sentimentelor antisovietice și stabilirea de relații diplomatice cu statele occidentale capitaliste, inclusiv cu Statele Unite ale Americii, ceea ce i-a adus și moartea subită în anul 1965, în cadrul ultimei vizite la Varșovia când a fost iradiat.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org

 

12 aprilie 1961 - Nava ruseasca „Vostok”, la bordul careia se afla cosmonautul Iuri Gagarin, a efectuat primul zbor in cosmos. Zborul a durat 108 minute. De la bordul navei a avut loc, in direct, o transmisie televizata.

Iuri Alexeevici Gagarin (n. 9 martie 1934, Klușino, RSFS Rusă, URSS — d. 27 martie 1968, Kirjaci, RSFS Rusă, URSS), Erou al Uniunii Sovietice, a fost un cosmonaut sovietic. La 12 aprilie 1961, el a devenit primul om în spațiu și primul pe orbita Pământului. El a primit numeroase medalii în diferite țări pentru călătoria sa de pionierat în spațiul cosmic - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Iuri Alexeevici Gagarin (1934 — 1968) – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Cerul e negru, Pământul e albastru” cuvintele care au făcut istorie, au fost rostite de Iuri Gagarin, primul om care a văzut planeta noastră din spaţiul cosmic. În dimineaţa zilei de 12 aprilie 1961, la ora 08.07, ora României, nava Vostok 1 a fost lansată pe orbita pământului de pe Cosmodromul Baykonur.

Misiunea era una deosebit de periculoasă, în condiţiile în care, zborurile anterioare, din cadrul programului Sputnik, cu câini la bord, se terminaseră tragic în aproape jumătate din cazuri. Cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, în vârstă de 27 de ani, efectua primul zbor orbital în jurul Pământului. În timpul zborului, la o altitudine ce a variat între 175 şi 380 de kilometri, Gagarin a efectuat prima transmisiune televizată din spațiu.

După un zbor de 108 minute, în care a efectuat o rotaţie completă în jurul Pământului, Gagarin a reintrat în spaţiul atmosferic şi, din motive tehnice, s-a catapultat din modul la 7.000 de metri înălţime, aterizând cu paraşuta, în zona Saratov, la 700 de kilometri de Moscova.

Succesul misiunii a fost exploatat propagandistic de Kremlin, pentru a demonstra superioritatea tehnologiei sovietice faţă de cea americană. Doar 7 ani mai târziu, la 27 martie 1968, ”primul om în Cosmos”, Iuri Gagarin se prăbuşea cu avionul în timpul unui zbor militar de antrenament, în circumstanţe rămase învăluite în mister.

cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

12 aprilie 1966 - Primul bombardament american asupra R.D.Vietnam.

 

12 aprilie 1967 - A fost inaugurat Teatrul Ahmanson din Los Angeles.

 

12 aprilie 1970 - S-au deschis pentru circulație primele două benzi ale autostrăzii București–Pitești.

Autostrada A1 este o autostradă din România, parte a Coridorului IV pan-european de transport, aflată în construcție, din care sunt funcționale trei segmente: unul de 109,6 km care leagă Bucureștiul, capitala României, de Pitești, reședința județului Argeș (care are un capăt în vestul Bucureștiului și celălalt la intersecția cu DN7, la nord de Pitești); un alt segment de 132 km care ocolește orașul Sibiu pe la nord (între localitățile Șelimbăr și Șura Mică) și merge mai departe până la Deva, ocolind orașele Sebeș și Orăștie și tronsonul Traian Vuia–Nădlac, de 143 km. Autostrada A1 a fost prima construită în România, în perioada 1967–1972 și refăcută în 2000, cu noi segmente adăugate între anii 2007 și 2015 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Autostrada A1 - foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Autostrada A1 este o autostradă din România, parte a Coridorului IV pan-european de transport, aflată în construcție, din care sunt funcționale trei segmente: unul de 109,6 km care leagă Bucureștiul, capitala României, de Pitești, reședința județului Argeș (care are un capăt în vestul Bucureștiului și celălalt la intersecția cu DN7, la nord de Pitești); un alt segment de 132 km care ocolește orașul Sibiu pe la nord (între localitățile Șelimbăr și Șura Mică) și merge mai departe până la Deva, ocolind orașele Sebeș și Orăștie și tronsonul Traian Vuia–Nădlac, de 143 km. Autostrada A1 a fost prima construită în România, în perioada 1967–1972 și refăcută în 2000, cu noi segmente adăugate între anii 2007 și 2015.

 

12 aprilie 1975 - A murit la Paris cantareata si dansatoarea americana Josephine Baker.

Photo by Rudolf Suroch of Josephine Baker. Havana, Cuba. 1950 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Photo by Rudolf Suroch of Josephine Baker. Havana, Cuba. 1950 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Josephine Baker (născută Freda Josephine McDonald la 3 iunie 1906 in Saint Louis , Missouri ) a fost o dansatoare, actriță și cântăreață franceza de origine americana. Josephine Bake, a fost fiica nelegitimă a unui producător evreu de instrumente muzicale, Eddie Carson și o spălătoreasă de culoare, Carrie McDonald. Ea crește în cartierele sărace din St. Louis. În anul următor 1907, mama ei va naște un băiat pe nume Richard, în același an tatăl ei va părăsi familia.

La data de 2 iulie 1917, Josephine Baker va fi martora cruzimilor unui pogrom în St. Louis, când au fost uciși mai multe sute de afro-americani.Această experiență a făcut ca ea să devină mai târziu o militantă contra rasismului.

La vârsta de 13 ani, mama ei a căsătorit-o cu Willie Wells, care era cu mult mai în vârstă dar căsătoria va eșua la câteva săptămâni. În același timp ea va juca diferite roluri la teatrul Booker Washington Theatre din St. Louis, în 1921 se recăsătorește cu conductorul Willie Baker, pe care-l va părăsi în 1925.

La 16 ani joacă diferite role la teatrele din Philadelphia, apoi New York unde va fi angajată la o trupă de vaudeville.Talentul ei va fi descoperit de poetul german Karl Gustav Vollmoeller, prin intermediul lui ea ajungand să danseze și să cânte, având un succes răsunător pe scenele din Paris si Berlin.

În Paris în cercuri intime ea va dansa frecvent complet goală. La 3 iunie 1927 se va căsători cu cioplitorul în piatră sicilian, Giuseppe Pepito Abatino, care se prezenta în societate ca fiind nobil(grof). În timpul războiului mondial devine activă în rezistenjta franceza,iar după război, adoptă copii orfani.

 

12 aprilie 1978 - Pe treptele Bisericii Radu-Vodă, deoarece directorul V. Micle a încuiat biserica și pe elevi în dormitoare, pentru a împiedica rostirea predicii. în cea de-a cincea miercuri din Postul Mare, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a continuat seria de prelegeri „7 cuvinte către tineri„ prezentand “Despre moarte și înviere” (cuvântul 6)

De la al cincilea cuvânt, autoritățile comuniste au închis și porțile bisericii, nu doar biserica, ca să nu mai vină studenții din afară. Cu toate acestea, tinerii au sărit gardul iar cei din Seminar au ieșit pe ferestre, fiindcă fuseseră încuiați în dormitoare de directorul Seminarului.

Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă.

Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.

cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

 

12-17 aprilie 1978 – Vizita oficială a lui Nicolae Ceaușescu în SUA. Întâlnirea cu președintele SUA, Jimmy Carter.

Vizita de stat a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu în SUA, la invitaţia preşedintelui american Jimmy Carter şi a doamnei Rosalynn Carter (1978). Primirea oficială la Casa Albă (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 111/1978) - preluat de pe www.historia.ro

Vizita de stat a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi a Elenei Ceauşescu în SUA, la invitaţia preşedintelui american Jimmy Carter şi a doamnei Rosalynn Carter (1978). Primirea oficială la Casa Albă (© „Fototeca online a comunismului românesc”, cota: 111/1978) – preluat de pe www.historia.ro

„Între 12 și 17 aprilie 1978, Ceaușescu a efectuat ultima lui călătorie în Statele Unite. Vizita a fost descrisă cu lux de amănunte de Ion Mihai Pacepa, care l-a însoțit cu această ocazie pe secretarul general. În timpul vizitei a fost semnată o declarație comună a celor doi președinți, delega ia română a vizitat și câteva întreprinderi industriale din diferite regiuni ale țării. Evenimentul cel mai important din cursul vizitei a fost însă demonstrația emigranților români anticomuniști din New York. A fost momentul în care Ceaușescu a cedat nervos.

Pe 16 aprilie a anunțat că se întoarce imediat în țară și a cerut ca avionul să-i fie pregătit pentru plecare. Pentru ziua următoare erau însă planificate întâlniri cu reprezentanții unor organizații evreiești și cu oameni de afaceri. Ambasadorul R.S.R. la Washington, Nicolae M. Nicolae, s-a dus imediat la Ceaușescu să-l convingă să renunțe la această decizie. Astfel încât, în cele din urmă, conducătorul român s-a răzgândit și și-a continuat vizita, dar impresia neplăcută a rămas. Relațiile dintre București și Washington n-au mai ajuns niciodată atât de bune ca în perioada 1969-1978”8.

Convorbirile la nivel înalt oferă posibilitatea celor statelor de a continua colaborările în domeniul științific, economic, cultural, dar și pe arena internațională. Din nou apare pe prima pagină din ziarul Scînteia, miercuri 12 aprilie 1978, titlul: președintele Nicolae Ceaușescu a plecat ieri într-o vizită de stat în Statele Unite ale Americii, alături de o fotografie specifică, unde poporul român își exprimă sentimentele de respect și îi urează drum bun și succes în cooperarea internațională.

Între 12 și 17 aprilie, ziarul Scînteia a publicat în fiecare zi informații despre evenimentele din timpul vizitei oficiale. Poporul român era la curent cu ce se petrece în afara țării. Vineri, 14 aprilie, ziarul adaugă în publicația sa, paragrafe din discursurile susținute de președintele român și cel american. Așadar, Nicolae Ceaușescu a afirmat:

Convorbirile cu președintele Jimmy Carter vor pune în continuare bazele unei colaborări în interesul comun al popoarelor noastre, pentru o lume mai dreaptă și mai bună, în care fiecare popor să-și poată consacra forțele fericirii, bunăstării și libertății. De asemenea, președintele Jimmy a afirmat: Este de mare folos pentru mine, ca președinte, să am prilejul de a mă consulta cu un conducător național și internațional de talia oaspetelui nostru, președintele Nicolae Ceaușescu. Influența sa pe arena internațională, ca lider al României”.

articol preluat de pe www.historia.ro

 

12-15 aprilie 1979 – Vizita oficială de prietenie a lui Nicolae Ceaușescu în RP Angola.

Aprilie 1974. Vizita în Angola a lui N. Ceaușescu, întâlnirea cu Roberto Holden, fondatorul Uniunii Populare Angoleze - foto preluat de pe www.comunismulinromania.ro

Aprilie 1974. Vizita în Angola a lui N. Ceaușescu, întâlnirea cu Roberto Holden, fondatorul Uniunii Populare Angoleze – foto preluat de pe www.comunismulinromania.ro

 

12 aprilie 1981 - Primul zbor al navetei spatiale americane „Columbia”. La bordul navetei se aflau astronautii John Young si Robert Crippen.

A efectuat 37 de rotatii pe orbita. Initial trebuia sa evolueze cinci zile pe orbita, dar a aterizat dupa doua zile, sase zile, sase ore si 13 minute la baza Edwards din California.

Naveta a efectuat in urmatorii ani mai multe zboruri, printre care misiuni comerciale, militare secrete si stiintifice avand la bord intre cinci si sapte astronauti.

Columbia preparing for launch for STS-109 to repair the Hubble Space telescope. This was the final successful mission of Columbia before STS-107 - foto: en.wikipedia.org

Columbia preparing for launch for STS-109 to repair the Hubble Space telescope. This was the final successful mission of Columbia before STS-107 – foto: en.wikipedia.org

Naveta Spațială Columbia (OV-102) a fost prima navetă spațială a flotei NASA. Prima ei misiune, STS-1, a durat de pe 12 aprilie până pe 14 aprilie, 1981. Pe 1 februarie 2003, Columbia s-a dezintegrat în timpul reintrării in atmosfera terestră deasupra Texasului, în timpul celei de-a 28-a misiuni, STS-107. Toți cei 7 membri ai echipajului au pierit.

cititi mai mult pe stiri.tvr.ro

 

12 aprilie 1981 - A murit americanul de culoare Joe Luis (Joseph Louis Barrow),(n. 13 mai 1914 ), supranumit “bombardierul negru”,campion mondial de box la categoria grea.

Joe Luis

A detinut titlul mondial 12 ani si a castigat in 68 din 71 de meciuri sustinute.

 

12-13 aprilie 1984 – Vizita de prietenie și de lucru în RSF Iugoslavia a lui Nicolae Ceaușescu, secretar CC al PCR, președintele României.

Nicolae si Elena Ceausescu vizita in Republica Socialista Federativa Iugoslavia, purtand convorbiri oficiale cu presedintele Iugoslaviei, Radovan Vlajkovic - foto preluat de pe agerpres.ro

Nicolae si Elena Ceausescu vizita in Republica Socialista Federativa Iugoslavia, purtand convorbiri oficiale cu presedintele Iugoslaviei, Radovan Vlajkovic – foto preluat de pe agerpres.ro

 

12 aprilie 1989 - A murit sportivul american Ray Robinson „Sugar” (Walker Smith), campion la box; de sase ori campion mondial de box (1946-1950) la categoria usoara, in 1951 la categoria mijlocie).

 

12 aprilie 1993 - In Bosnia, a fost lansata prima misiune de lupta din istoria Aliantei Nord-Atlantice. La ora 12.00 GMT, avioanele de lupta ale NATO au preluat controlul asupra spatiului aerian al Bosniei-Hertegovina, in cadrul operatiunii de supraveghere a respectarii zonei de interdictiei decretate de Organizatia Natiunilor Unite. Operatiunea a marcat prima misiune a NATO intr-o zona de razboi, de la infiintarea sa.

 

12 aprilie 1997 - A fost parafat Acordul privind aderarea Romaniei la Acordul Central European de Comert Liber – CEFTA (Bucuresti) .

Statele membre CEFTA: albastru închis = membru actual albastru deschis = fost membru - foto: ro.wikipedia.org

Statele membre CEFTA: albastru închis = membru actual albastru deschis = fost membru – foto: ro.wikipedia.org

Acordul Central European al Comerțului Liber, în forma prescurtată: CEFTA este un acord comercial de liber schimb a mărfurilor care a luat ființă la 21 decembrie 1992 la Cracovia, membrii fondatori fiind Polonia, Cehoslovacia și Ungaria. Scopul acestei uniuni a fost adaptarea economiilor statelor membre la o piața comunitară lipsită de taxe vamale și un exercițiu de preaderare la Uniunea Europeană.

 

12 aprilie 2000 - În cursul unei ceremonii impresionante, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut o mea culpa istorică pentru toate greșelile Bisericii Catolice.

 

12 aprilie 2000 - Politia columbiana a arestat 49 de membri ai unei retele internationale de heroina. A fost arestat si un var al celebrului traficant de droguri Pablo Escobar.

 

12 aprilie 2000 - Cel puțin 15 persoane au fost ucise și alte circa 20 rănite în cursul unui atac cu grenade și arme automate care a avut loc într–o moschee șiită din Malhowali, localitate din Nord–Estul Pakistanului.

 

12 aprilie 2012 - A decedat politicianul roman Gabriel Tepelea, academician, fost vicepreședinte al PNTCD; (n.1934).

Gabriel Țepelea (n. 6 februarie 1916, Borod, Bihor - d. 12 aprilie 2012, București) a fost un om de cultură și politician român, membru PNȚCD, membru de onoare al Academiei Române - foto preluat de pe inliniedreapta.net/

Gabriel Țepelea – foto preluat de pe inliniedreapta.net/

Gabriel Țepelea (n. 6 februarie 1916, Borod, Bihor – d. 12 aprilie 2012, București) a fost un om de cultură și politician român, membru PNȚCD, membru de onoare al Academiei Române.

cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; inliniedreapta.net

 

12 aprilie 2019 - Primul zbor comercial al rachetei Falcon Heavy, dezvoltată de SpaceX, realizat cu succes.

Compania spaţială americană SpaceX a realizat joi prima lansare comercială a rachetei sale Falcon Heavy, care face parte din clasa lansatoarelor grele, plasând pe orbită un satelit aparţinând unui operator saudit şi recuperând pentru prima dată cele trei propulsoare revenite pe Terra, potrivit AFP. ”Falcon Heavy se află în drum spre ‘spaţiu”’, a spus, la puţin timp de la decolare, un reprezentant Space X care a comentat transmisiunea în direct pe internet. ”Traiectoria pare să fie cea bună”.

Racheta Falcon Heavy, care s-a desprins de la baza de lansare Cap Canaveral (Florida), la ora locală 18:36 (22:36 GMT), a plasat, aşa cum era prevăzut, satelitul Arabsat-6A, care cântăreşte şase tone, pe o orbită geostaţionară, la 36.000 kilometri de Terra. Această operaţiune a fost realizată la circa 34 de minute după decolare. “Reuşita instalării Arabsat-6A pe orbita geostaţionară a fost confirmată – sfârşitul primei misiuni comerciale a Falcon Heavy”, a scris la scurt timp SpaceX pe Twitter.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

12 aprilie 2019 - Pakistan: 20 de morţi şi 48 de răniţi în atentatul din vestul Pakistanului.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise, iar alte 48 rănite vineri în explozia unei bombe, atac revendicat de talibanii pakistanezi, într-o piaţă din Quetta, capitala Balucistanului, cea mai instabilă regiune din Pakistan, a anunţat un ministru al provinciei, citat de AFP. Conform ministrului de Interne din Balucistan, Zia Ullah Langu, care a comunicat noul bilanţ, două dintre victime sunt copii. Şeful poliţiei provinciale menţionase anterior 16 morţi şi 30 de răniţi.

Opt dintre persoanele decedate erau din minoritatea şiită hazara, iar printre victime se numără şi un membru al forţelor de securitate. O facţiune a talibanilor pakistanezi a revendicat atacul, realizat, potrivit acesteia, în colaborare cu gruparea extremistă sunită Lashkar-e-Jhangvi, responsabilă cu numeroase atacuri contra şiiţilor din Pakistan. Lashkar-e-Jhangvi nu a revendicat totuşi direct atentatul.

cititi mai mult pe www.agerpres.ro

 

12 aprilie 2020 - La ordinea zilei

Iov Volănescu (1903 – 1976)

foto si articol preluate de pe www.marturisitorii.ro

 

Părintele Iov Volănescu (1903 – 1976)

S-a născut la 12 aprilie 1903, în Cândeşti, judeţul Buzău. După şcoala primară, a urmat Şcoala de comerţ din Ploieşti, apoi Şcoala de ştiinţe administrative din Bucureşti.

A fost contabil la Camera Agricolă a judeţului Prahova, apoi contabil-şef până în 1938, când a ajuns directorul Federalei Băncilor Populare din Prahova.

În viaţa politică, Ion Volănescu s-a implicat în rândurile Partidului Naţional Liberal, apoi al partidului condus de profesorul Nicolae Iorga, pentru ca din 1937 să fie interesat de Mişcarea Legionară.

Părintele Iov Volănescu (n.12 aprilie 1903 - d. 19 ianuarie 1976) Ieromonahul de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă -foto preluat de pe ziarullumina.ro

Iov Volănescu (1903 – 1976) -foto preluat de pe ziarullumina.ro

Fire mistică, Volănescu îşi dorea să contribuie la reformarea ţării din perspectivă creştină, aşa cum se clama în deviza organizaţiei legionare.

În 1938 este arestat, dar eliberat după 45 de zile, pentru culpa de a fi organizat o aşa-zisă şedinţă de cuib.

În timpul guvernării legionare, Volănescu ajunge şef al plasei Drăgăneşti-Prahova, unde activează, despre care documentele Securităţii sunt lapidare.

La rebeliune i se ordonă să participe, însă intervenţia autorităţilor militare germane preîntâmpină escaladarea conflictului în oraşul Ploieşti.

Fie şi din cauza participării sale modice, prin Sentinţa nr. 773 din 11 iunie 1941 a Tribunalului Militar Bucureşti, este condamnat la 4 ani detenţie grea, pentru infracţiunea de „complicitate la crimă de răzvrătire”.

Este purtat prin închisorile de la Ploieşti (aprilie 1941), Deva (octombrie 1941), Alba Iulia (ianuarie 1942) şi Aiud.

Aici cunoaşte grupul misticilor care se coagulaseră în jurul foştilor legionari Marian Traian, Traian Trifan, Anghel Papacioc, Vasile Serghie şi alţii.

Ion Volănescu înţelege eşecul luptei politice şi abordează o vieţuire creştină, dezbrăcată de orice ideologie.

La percheziţia din celulă i se confiscă „o cruciuliţă cu cap de Christ sculptat” şi şapte mărţişoare de os, cu iniţialele copiilor, confecţionate de el, dar considerate materiale legionare.

La 30 mai 1944 este eliberat din Aiud. Este tot mai convins că trebuie să intre în viaţa monahicească, lăsând în urmă toate cele săvârşite până acum.

După ce divorţează de comun acord cu soţia, la 1 septembrie 1944 se închinoviază la Mănăstirea Ciolanu, din judeţul Buzău.

La 20 ianuarie 1945 primeşte tunderea în monahism cu numele de Iov.

(…)

La 12 octombrie 1952, în timp ce se afla într-o vizită duhovnicească la Schitul Afteia, părintele Iov a fost arestat de Securitate.

A fost anchetat în condiţii dure, cu mai multe interogatorii pe zi, în privinţa trecutului său politic, în cele mai mici detalii şi mai ales despre perioada în care a vieţuit ca monah.

Pentru a-l incrimina, Securitatea a considerat că vieţuirea în monahism a părintelui Iov este o continuare a activităţii politice, legionare („pentru a-şi ascunde trecutul în Mişcarea Legionară, s-a mutat în mai multe mănăstiri”).

În urma anchetei, prin Decizia MAI nr. 510 din 1953 a fost trimis în colonie de muncă pe o perioadă de 60 de luni. A cunoscut Centrul de Triere Bucureşti şi Capu Midia (martie 1953).

În colonia de la Canal, părintele Volănescu a fost declarat „inapt pentru muncă”, cu diagnosticul „distrofie de grad II cu edeme la membrele inferioare, reumatism”.

Este mutat în colonia de la Oneşti (septembrie 1953), unde câteva luni mai târziu trece printr-o anchetă a comisiei MAI de triere.

Considerat periculos, se recomandă reanchetarea lui.

În noiembrie 1954 este mutat la Arad şi trimis în ancheta Securităţii. Se reiau toate acuzaţiile din 1952, apoi se propune trimiterea lui în justiţie.

Prin Sentinţa nr. 25 din 14 ianuarie 1955 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov este condamnat la 3 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „activitate intensă contra clasei muncitoare”.

Altfel spus, „sub regimul burghezo-moşieresc a dus activitate duşmănoasă împotriva clasei muncitoare”.

A trecut prin închisorile de la Timişoara (iulie 1954), Jilava şi Gherla (mai 1955).

Părintele Iov Volănescu (n.12 aprilie 1903 - d. 19 ianuarie 1976) Ieromonahul de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă -foto preluat de pe www.marturisitorii.ro

Părintele Iov Volănescu (1903 – 1976) -foto preluat de pe www.marturisitorii.ro

(…)

Acţiunile provocatoare la adresa părintelui Iov se precipită, culminând cu arestarea lui la 22 aprilie 1959, împreună cu ucenicul său, Irineu Lupei.

Este lipit grupului de monahii de la Mănăstirea Gai, maicile Patricia Codău şi Maria Izdrăilă. Este anchetat în condiţii dure, sub acuzaţia de activitate legionară în Mănăstirea Bodrog.

În fapt, era o insinuare a Securităţii asupra activităţii duhovniceşti depuse de părintele Iov.

În această perioadă de încercări nu abdică de la crezul său monahal.

Relevante în acest sens sunt notele informative date de sursa Securităţii, care s-a aflat în aceeaşi celulă cu părintele Iov.

În celulă, părintele Iov ar fi spus că „un regim care este lipsit de religie şi credinţă nu poate rezista şi nu se poate consolida. […] Regimul actual duce o campanie pentru distrugerea religiei şi arestează pe cei mai buni preoţi, pe care îi condamnă la câte 15-20 de ani, căutând astfel să abată poporul de la credinţă”.

(…)

A urmat condamnarea. Prin Sentinţa nr. 532 din 22 octombrie 1959 a Tribunalului Militar Timişoara, părintele Iov a primit o condamnare de 15 ani de muncă silnică, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”.

A cunoscut închisorile de la Timişoara (septembrie 1959), Arad (octombrie 1959 şi 1960) şi Aiud (februarie 1960).

La Aiud a refuzat să se înregimenteze în „munca cultural-educativă”, adică reeducarea coordonată de colonelul Gheorghe Crăciun.

Pentru atitudini religioase („a cântat în cameră cântece bisericeşti”), în nenumărate rânduri părintele Iov a cunoscut izolatorul.

Părintele Iov Volănescu (n.12 aprilie 1903 - d. 19 ianuarie 1976) Ieromonahul de la Mănăstirea Hodoş-Bodrog, martir al Bisericii sub persecuţia comunistă - foto preluat de pe fericiticeiprigoniti.net

Părintele Iov Volănescu (1903 – 1976)  – foto preluat de pe fericiticeiprigoniti.net

La 28 iulie 1964 a fost eliberat din Penitenciarul Aiud. A fost reabilitat canonic şi la 1 octombrie 1964 numit slujitor la Parohia Agrişul Mic, judeţul Arad.

Aici a reuşit să-i mobilizeze pe credincioşi să renoveze biserica parohială, cu pictură şi mobilier, apoi să finalizeze bisericile din localităţile împrejmuitoare, Botfei şi Comăneşti.

Prin predică îi chema pe credincioşi să frecventeze biserica, iar copiilor le oferea cadouri, pentru a-i convinge să vină la orele de catehizare.

În această perioadă, părintele Iov a trimis scrisori către Radioteleviziunea Română, prin care spunea că „Biserica este constrânsă în activitatea ei”, că „poporului român îi este siluită conştiinţa”, cerând emisiuni religioase.

Din aceste motive, părintele Iov cunoaşte mai multe percheziţii şi avertizări de la Securitate.

Pentru a-i diminua activitatea misionară, autorităţile comuniste îl demit din postul de preot.

Se găseşte soluţia trimiterii lui ca duhovnic la azilul de călugări de la Mănăstirea Dealu, de lângă Târgovişte.

Aici, îşi continuă activitatea duhovnicească, dar şi pe cea protestatară, considerând că presa, radioul şi televiziunea reprezintă mijloace de contaminare ateistă, având ca ţintă mai ales tineretul.

Trimite diverse scrisori de protest la „Contemporanul” şi „Scânteia”, prin care, potrivit Securităţii, „defăimează programul PCR, pe care îl caracterizează ca pe o fenomenală combinaţie haotică de idei absurde”.

Din aceste motive, la 12 septembrie 1975 este arestat de Securitate.

Este acuzat de „propagandă împotriva orânduirii socialiste”.

În timpul anchetei este reluat trecutul părintelui Iov, desigur cel din monahism fiind văzut în cheie ideologică.

Prin Sentinţa nr. 773 din 26 august 1975 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Iov este condamnat la 6 ani de închisoare corecţională.

Cunoaşte închisoarea de la Mărgineni (16 octombrie 1975), apoi este internat în Spitalul nr. 9 din Bucureşti (27 octombrie 1975). La 19 ianuarie 1976, părintele Iov trece la cele veşnice, decesul fiind înregistrat la Sfatul Popular din comuna Jilava.

Se pare că decesul a fost provocat printr-o împuşcare în ceafă.

cititi articolul complet pe www.marturisitorii.ro

Războiul de Independență al României (1877 – 1878)

Atacul de la Smârdan (12/24 ianuarie 1878), în viziunea pictorului Nicolae Grigorescu

foto si articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) 

Războiul de Independență al României este numele folosit în istoriografia română pentru participarea Principatului României la Războiul Ruso-Turc din anii 1877–1878. În urma acestui război, țara și-a obținut independența față de Imperiul Otoman, alături de Serbia și Muntenegru. Pe 4/16 aprilie 1877, România și Imperiul Rus au semnat la București un tratat care permitea trupelor ruse să traverseze teritoriul țării în drumul spre Balcani, cu condiția respectării integrității teritoriale a României.

Inițial, până târziu în 1877, Rusia nu a dorit intrarea României în război, nedorind ca aceasta să participe la tratatele de pace pentru împărțirea teritoriilor, însă rușii s-au lovit de o puternică rezistență, suferind pierderi grele în asalturi repetate, și neputând înainta în Balcani dincolo de trupele (40.000 de soldați) conduse de Osman Pașa, care se cantonaseră în cetatea Plevna.

În România a fost declarată mobilizarea trupelor. Aproximativ 120.000 de soldați au fost masați de-a lungul Dunării pentru apărarea țării în fața unui eventual atac al turcilor. Imperiul Rus a declarat război Imperiului Otoman pe 12/24 aprilie 1877, iar trupele ruse au intrat în România pe la Ungheni, peste nou construitul pod de peste Prut, opera cunoscutului inginer francez Gustave Eiffel.

Costul total, în bani, suportat de cetățenii României a fost estimat la 100 milioane lei aur.

România - Principatele Unite (1859-1878) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România – Principatele Unite (1859-1878) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Contextul politic

La începutul domniei principelui Carol I, România era un stat mic, cu o suprafață de 121.000 km2 și cu o populație de circa 5 milioane de oameni. Încă aproximativ 5 milioane de români trăiau în provinciile istorice ocupate de imperiile vecine. Dezvoltarea economico-socială ca și aspirațiile naționale ale României erau grav afectate de statutul de vasal al Imperiului Otoman.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, statul român trecuse printr-un amplu proces de modernizare economică, socială și politică. Aceste transformări au contribuit la consolidarea luptei pentru independență, atât față de puterea suverană, cât și de limitările impuse de marile puteri europene.

Atât în timpul domniei lui Cuza cât și după abdicarea sa, s-a desfășurat o amplă activitate propagandistică de către românii aflați în diferite state europene, în încercarea de influențare a opiniei publice internaționale în favoarea intereselor românești. În același timp, oamenii politici români au întărit legăturile cu reprezentanții mișcărilor de eliberare națională din Balcani.

Viața politică internațională din perioada de dinaintea izbucnirii războiului a cunoscut o readucere în primul plan al discuțiilor a așa-numitei „Chestiuni Orientale”. Puterile europene au fost obligate să se concentreze din nou asupra Imperiului Otoman și a situației națiunilor care încercau să-și câștige independența, având de optat între păstrarea integrității teritoriale a imperiului sau reîmpărțirea sferelor de influență în Balcani.

În iulie 1875 a izbucnit Răscoala din Herțegovina. În august același an s-au ridicat la luptă bosniecii. În aprilie 1876 s-au răsculat bulgarii, iar în iunie Serbia și Muntenegru declanșau războiul împotriva Imperiului Otoman. Marile puteri aveau interese diferite în regiune. La începtul anului 1877, după eșecul conferințelor internaționale de la Constantinopol (decembrie 1876 și ianuarie 1877) și de la Londra (martie 1877), soluția militară părea de neevitat.

În aceste condiții, guvernul român a luat măsuri hotărâte începând cu 1876 pentru întărirea armatei. A fost decretată o mobilizare parțială, a fost creat corpul de observație de la Gruia, au fost executate lucrări de fortificare a mai multor puncte strategice. Toate aceste măsuri s-au luat într-o atmosferă de susținere din partea populației și cu un moral ridicat al armatei.

Guvernul român a adoptat la început o politică de neutralitate față de conflictele de la sudul Dunării și a depus eforturi diplomatice pentru recunoașterea independenței țării pe cale pașnică. Premierul român Lascăr Catargiu a trimis o notă diplomatică către puterile garante prin care afirma că Principatele Unite sunt separate de Turcia și nu fac parte din Imperiul Otoman. În aceeași notă, premierul român declara că România se va opune armat oricărei încercări de violare a teritoriului național iar, într-un conflict general, România urma să coopereze cu puterile care îi vor garanta integritatea și drepturile statale.

Iminența declanșării unui nou război între ruși și otomani a determinat guvernul român să negocieze cu reprezentanții Imperiului Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României.

Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a fost încheiată, iar organizarea trupelor s-a făcut conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125.000 de oameni, din care efectivele armatei operative au fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați, în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului 1877 și membri ai milițiilor – aproximativ 33.000.

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) - Ruşii trecând Dunărea, Nikolai Dmitriev-Orenburgski, 1883 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) – Ruşii trecând Dunărea, Nikolai Dmitriev-Orenburgski, 1883 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Organizarea apărării strategice

Imediat după mobilizare s-a trecut la organizarea armatei în două corpuri în vederea apărării strategice a malului românesc al Dunării și respingerii la nevoie a unui atac otoman. Cele mai amenințate puncte au fost considerate Calafatul și Bucureștiul.

Comandamentul român a hotărât ca două divizii care formau Corpul 1 de armată să asigure apărarea în cazul unui atac otoman dinspre Vidin, iar Corpul 2 de armată format tot din două divizii să asigure apărarea capitalei împotriva unui eventual atac dinspre Rusciuk și Turtucaia.

Principalele rezerve ale armatei erau concentrate în regiunea Bucureștiului și constau în două regimente de dorobanți, un regiment de roșiori și alte câteva formațiuni auxiliare. În această desfășurare, armata română a asigurat apărarea liniei Dunării pe un front de 650 km, până la sosirea trupelor țariste. Armata rusă a început traversarea Prutului pe la Ungheni, pe la nou construitul pod „Eiffel”, în noaptea de 11 – 12 aprilie 1877.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - Dispozitivul de acoperire a Dunării - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – Dispozitivul de acoperire a Dunării – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Podul Eiffel de peste Prut, cca 1880 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Podul Eiffel de peste Prut, cca 1880 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Proclamarea independenței

Imperiul Otoman a reacționat la acțiunile politice și militare ale românilor și a luat o serie de măsuri de descurajare: suspendarea diplomaților români de la Constantinopol, sechestrarea unor nave românești încărcate cu cereale, bombardarea orașelor Brăila și Reni, atacarea pichetelor de frontieră, ș.a.

În această situație, ministrul de război român Alexandru Cernat a ordonat trupelor române să riposteze ferm față de orice tentativă otomană de traversare a Dunării. În cadrul sesiunii Adunării Deputaților din 29 aprilie și a Senatului de a doua zi, Parlamentul României declara rupte legăturile diplomatice cu Imperiul Otoman și recunoștea existența stării de război dintre cele două state.

Proclamarea Independenței de stat a României - foto preluat de pe agerpres.ro

Proclamarea Independenței de stat a României – foto preluat de pe agerpres.ro

Pe 9 (sv)/21 mai (sn) 1877, sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților a proclamat independența României, Mihail Kogălniceanu ținând un discurs memorabil.

„În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare….Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi sîntem o naţiune liberă şi independentă .”

A doua zi, 10 (sv)/22 mai (sn), Senatul a votat proclamația de independență, iar acest act a căpătat putere de lege prin semnarea lui de către principele Carol I. Guvernul român a hotărât încetarea plății tributului de 914.000 lei, suma fiind direcționată către bugetul apărării.

Tot cu această ocazie a fost instituit ordinul național Steaua României cu 5 clase, care trebuia să fie acordat tuturor cetățenilor care se distingeau pe timp de pace sau război. Dacă puterile europene au primit cu rezervă Proclamația de Independență (Franța) sau chiar ostilitate (Imperiul Otoman și Regatul Unit), opinia publică internațională a fost favorabilă luptei poporului român.

Înainte de începerea luptelor, Imperiul Rus nu s-a arătat deloc interesat să coopereze activ cu România în acțiunile de război, ceea ar fi îndreptățit Principatele Unite să participe și la tratativele de pace care ar fi pus capăt conflictului.

 

Luptele

Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române

Imperiul Rus a concentrat pentru luptele din Balcani 260.000 de soldați cu 802 tunuri, iar Imperiul Otoman 186.000 de soldați cu 210 tunuri. Acțiunile armatei țariste au început în iunie, când trupele ruse au traversat Dunărea în Dobrogea. Traversarea fluviului s-a făcut în parte sub protecția flotilei românești (vedetele „România”, „Ștefan cel Mare”, „Fulgerul” și „Rândunica”).

După câteva zile, rușii au trecut la forțarea fluviului cu gruparea principală, care fusese concentrată în zona Roșiorii de Vede –Alexandria – Zimnicea – Turnu Măgurele. Armata română a asigurat siguranța traversării Dunării de către ruși prin bombardamentele din 14-16 iunie asupra pozițiilor otomane.

Tot pentru asigurarea siguranței armatei ruse, românii au organizat posturi de supraveghere la vărsarea Oltului în Dunăre. Pentru facilitarea mișcărilor trupelor ruse și împiedicarea manevrelor otomane, bateriile românilor de la Calafat, Corabia, Bechet au executat bombardamente intense a căilor de comunicație turcești. Rușii au beneficiat din plin de sprijinul artileriei române și, după un atac energic, au cucerit pe 4 iulie cetatea Nicopol.

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) "Capitularea turcilor la Nicopole" - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul Ruso-Turc (1877–1878) “Capitularea turcilor la Nicopole” – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Trecerea Dunării de către Armata Română

Marele cartier general român a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor rușilor și să faciliteze concentrarea de trupe țariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de infanterie și a alteia de cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități române au traversat Dunărea și controlul orașului Nicopol a fost preluat în întregime de români.

Razboiul de independenta al Romaniei (1877) - Trupele romane trec Dunarea si ocupa Nicopole - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Razboiul de independenta al Romaniei (1877) – Trupele romane trec Dunarea si ocupa Nicopole – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Marele duce Nicolae a hotărât să atace cu toate forțele Plevna. Atacurile rușilor au fost respinse cu pierderi foarte mari de apărarea foarte hotărâtă a turcilor. Într-o telegramă cifrată, marele duce Nicolae s-a adresat princepelui Carol I cerându-i ajutorul: „Turcii, adunând cele mai mari mase de trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fusiune, demonstrațiune și, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești. Între Jiu și Corabia demonstrațiunea aceasta este neapărat necesară pentru înlesnirea mișcărilor mele.”

Principele Carol I a acceptat propunerea marelui duce Nicolae să devină comandantul suprem al trupelor ruse și române de la Plevna. Condițiile de cooperare urmau să fie discute ulterior. În seara zilei de 19 iulie, noi unități române au traversat Dunărea, iar artileria de pe malul stâng al fluviului și-a intensificat bombardamentele.

În plus, Armata Română a fost reorganizată pe 23 iulie în vederea îndeplinirii noilor sarcini. Astfel, a fost creată Armata de Operațiuni de sub comanda generalui Alexandru Cernat, (43.414 militari, 7.170 cai, 110 tunuri). Pentru apărarea frontierei dunărene a fost creat Corpul de observație 11.380 militari, 1.350 cai, 74 tunuri), iar milițiile din Oltenia au fost mobilizate.

În urma discuțiilor celor două părți, s-a hotărât ca la baza cooperării să fie pusă respectarea unității de comandă a armatei române, iar la Plevna să se constituie o singură grupare ruso-română numită „Armata de vest”, pusă sub comanda principelui Carol I. Până pe 25 august, trei divizii române s-au alăturat Armatei de vest. În această zi, consiliul de război aliat a hotărât ca să fie lansat un al treilea asalt asupra Plevnei pe 30 august 1877.

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen - d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării - (Carol I în Războiul de Independenţă) foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării – (Carol I în Războiul de Independenţă) cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Asediul Plevnei și bătălia de la Rahova

Fortificațiile de la Plevna ocupau o poziție strategică extrem de importantă. Aici se încrucișau mai multe căi de comunicație importante care legau Nicopole, Rusciuk, Sofia, Tîrnovo și Plovdiv. Asalturile Armatei de vest s-au desfășurat în condiții extrem de grele: în afara terenului accidentat, a fortificațiilor foarte puternice, serviciile de contrainformații nu obținuseră toate datele necesare despre plasarea în teren a redutelor otomane. La sfârșitul primei zile a celui de-al treilea asalt al Plevnei singurul câștig a fost ocuparea redutei Grivița 1 de către români.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - Harta asediului Plevnei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – Harta asediului Plevnei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Consiliul de război din 1 septembrie a tras învățămintele necesare din eșecul celui de-al treilea atac al Plevnei. La acest consiliu au participat pe lângă principele Carol I, țarul Alexandru, marele duce Nicolae, ministrul rus de război și o serie de generali ruși. S-a hotărât să se înceteze orice atac direct, în schimb urmând să se întărească încercuirea fortificațiilor otomane și împiedicarea aprovizionării celor asediați. Rusia urma de asemenea să aducă în zonă trupe proaspete. După două zile de lupte, fortificațiile de la Rahova au fost cucerite, această victorie fiind obținută cu participarea exclusivă a militarilor români.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - Faza finală a bătăliei de la Plevna - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – Faza finală a bătăliei de la Plevna – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Odată cu întărirea încercuirii Plevnei, situația trupelor otomane a devenit foarte critică. Osman Pașa a refuzat oferta aliată de capitulare. În schimb, în condițiile crizei de muniție, alimente și furaje, comandamentul otoman a hotărât părăsirea Plevnei și retragerea spre Sofia.

În noaptea de 27 – 28 noimebrie, otomanii au încercat să părăsească Plevna la adăpostul întunericului și ceței. Manevrele unei mase de aproximativ 50.000 de oameni (militari și civili care doreau să plece odată cu armata) nu au rămas neobservate. Românii au fost cei care au remarcat primii, că otomanii au părăsit reduta Grivița 2.

După acest moment a urmat o avalanșă de evenimente, care au culminat cu capitularea necondiționată a lui Osman Pașa în fața colonelului Mihail Cerchez. Gruparea otomană, care a capitulat în frunte cu Osman Pasa a mai numărat 10 generali, peste 130 de ofițeri superiori, 2.000 de ofițeri inferiori și aproximativ 40.000 de soldați. Au fost capturate peste 70 de tunuri și un mare număr de arme de infanterie.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române. Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – Cucerirea redutei de la Grivița de către trupele române. Maiorul Valter Mărăcineanu înalţă drapelul românesc pe reduta Griviţa – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Asediul Vidinului

Pentru a exploata rapid și hotărâtor victoria de la Plevna, s-a luat hotărârea ca armata română să se deplaseze în regiunea Vidinului, pentru zdrobirea forțelor otomane din nord-vestul Bulgariei, care amenințau flancul drept al rușilor. Pentru continuarea acțiunilor la sud de Balcani cu forțe sporite, trupele ruse, care staționau în Nicopol și Rahova, au fost înlocuite cu unități române.

Pentru nimicirea grupării turcești de la Vidin și cucerirea acestei cetăți, a fost ales Corpul de vest sub comandamentul lui Nicolae Haralambie. Trupele române de pe malul stâng al Dunării au primit ordin să se concentreze în Oltenia, cu forțele principale în zona Calafat, și să intervină cu artileria în sprijinul marilor unități care urmau să atace Vidinul; ele aveau, totodată, misiunea de a participa la lichidarea unor eventuale incercări otomane de forțare a fluviului în această zonă.

Deplasarea trupelor române spre Vidin s-a făcut în condiții foarte grele, pe un ger de până la -25 grade, pe drumuri troienite și sub atacul continuu al cavaleriei otomane. Vidinul reprezenta un centru de comunicații important, care asigura accesul spre interiorul Peninsulei Balcanice. Otomanii au construit o serie de poziții întărite pentru a-și asigura legătura cu exteriorul la Tatargik, Novoselce, Rupcea, Rainovcea, Inova și Kapitanovcea, aliniament care constituia centura principală exterioară de apărare a Vidinului.

Astfel organizată pentru aparare, cetatea Vidin dispunea de 12.000 de militari bine înarmați, aflați sub comanda lui Izzet pașa, cunoscut ca un general energic și inteligent. Garnizoana otomană era pregătită pentru o rezistența de lungă durată, dispunând de suficiente cantități de alimente și muniții; pozițiile inaintate, mai ales cele de la Smârdan, scoteau practic Vidinul de sub bătaia artileriei adverse amplasată dincolo de centura fortificațiilor exterioare.

Comandamentul român a hotărât să atace pentru început centura de fortificații din jurul Vidinului. În perioada 12-14 ianuarie, cea mai mare parte dintre satele întărite din jurul Vidinului (Tatargik, Novoselcea, Rupcea, Rainovcea, Smârdan, Inova și Capitanovcea) au fost atacate și cucerite. În sprijinul atacului trupelor terestre de pe malul drept al Dunării au intervenit unitățile de artilerie de la Calafat și Ciuperceni. Vidinul era apărat de peste 15.000 de infanteriști, peste 2.100 de cavaleriști și artileriști cu 84 de tunuri.

După cucerirea centurii de fortificații exterioare, armata română s-a pregătit pentru asaltul final al Vidinului. Artileria română a bombardat neîncetat pozițiile otomane până pe 22 ianuarie, când s-a comunicat încheierea unui armistițiu ruso-turc. Pe 12 februarie 1878, trupele române au pătruns în Vidin, iar a doua zi în cetatea Belogradcik. Cucerirea Vidinului a încheiat participarea victorioasă a armatei române la Războiul de Independență. Armata română avea să-și facă intrarea triumfală în București pe 8 octombrie 1878. Independența României a fost recunoscută de marile puteri pe 13 iulie 1878.

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) - (Romanian troops returning to Bucharest after the war, 8 October 1878) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Războiul de Independență al României (1877 – 1878) – (Romanian troops returning to Bucharest after the war, 8 October 1878) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

Participarea românilor timoceni

În 1875 în Bosnia și Herțegovina a izbucnit o revoltă a bosniacilor și a vlahilor/românilor îndreptată împotriva otomanilor. În acelasi timp s-au răsculat și bulgarii, împreună cu românii din Bulgaria, în aprilie 1876 dar revolta a fost înăbușită de otomani.

După ce Serbia a declarat război turcilor (20 iunie 1876) s-au răsculat și românii timoceni (29 iunie 1876). S-au păstrat numele unor conducători ai răscoalei: episcopul Partenie, învățătorul Ion Ciolac, preotul Pop Dumitru, Ion Troacă etc. Între Vidin și Timoc răscoala a cuprins 14 sate românești și 4 bulgărești.

După ce armata sârbă s-a retras din zonă, răscoala a fost înăbușită cu cruzime de către turci. România a trimis la Cladova mai mulți medici și farmaciști care să ajute victimele represiunii. În urma represaliilor ordonate de către turci în jur de 15000 de locuitori din zona Timocului s-au refugiat în Serbia și România.

În timpul bătăliilor duse la sud de Dunăre de armata română în războiul din 1877-1878, acesteia i s-au alipit batalioane de voluntari formate din români timoceni. Astfel, la asediul Vidinului au participat voluntari din stânga Timocului, conduși de Ilie Nicolae din Cobișnița, precum și din zona orașului asediat sub comanda lui Vancea Predoi din Bregova.

În rândul voluntarilor au luptat și copii și tineri, între care 37 de fete, care distribuiau oștenilor români hrană, muniție și ajutau pe cei din serviciul sanitar. Marița, o fetiță de 12 sau 14 ani, se spune că a cărat cu o găleată de lemn apă pentru militarii armatei române. Prima dintre fetele care au căzut răpuse de gloanțele inamicului a fost Marița.

În 1905, românii de la sud de Dunăre au ridicat o statuie de bronz în apropierea cimitirului de la Smârdan în care odihnesc eroii căzuți la datorie. Statuia o înfățișează pe Marița privind spre est (către liniile armatei turcești) purtând în mâna dreaptă o coroană, iar în stânga o găleată. Monumentul a fost distrus în 1913 sau 1917 și refăcut la Calafat în 2001.

Mariţa (eroina de la Smârdan) a fost o fată româncă în vârstă de 15 ani din zona Timocului, împuşcată de soldaţii Imperiului Otoman la 9 ianuarie 1878, în timp ce ducea apă militarilor români din zona Smârdanului (astăzi Inovo) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Mariţa (eroina de la Smârdan) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Urmări

Tratatul de pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman a fost semnat la San Stefano pe 3 martie 1878. În urma acestui tratat a fost creat Principatul Bulgariei și recunoscută independența Muntenegrului, Serbiei, României. României i se impune cedarea celor trei județe din sudul Moldovei (Cahul, Ismail, Bolgrad).

România independentă (« Vechiul Regat », 1878-1913) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

România independentă (« Vechiul Regat », 1878-1913) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Imperiul Rus nu s-a arătat dispus să-și respecte promisiunile făcute în convenția semnată pe 4 aprilie 1877 de consulul rus Dimitri Stuart (cu aprobarea țarului Alexandru al II-lea) și de ministrul de externe român de la acea dată, Mihail Kogălniceanu. Realitatea este că Rusia nu a dorit „apărarea și respectarea” integrității teritoriale a României ci cucerirea a cât mai mult din Imperiul Otoman (numit „Bolnavul Europei”), a zonei Mării Negre (controlul Dunării) până la Constantinopol (controlul strâmtorilor Dardanele/Bosfor) și Marea Mediterană.

Pentru a înțelege mai bine, trebuie privite lucrurile în contextul acelor ani, anume expansiunea Imperiului Rus în Caucaz, Asia și încercarea de a ajunge la Oceanul Indian („warm water port”) prin cucerirea teritoriilor care în prezent sunt Iranul și Afganistanul.

Marile puteri (Marea Britanie, Franța, Imperiul German) nu au fost satisfăcute de acest tratat (de la San Stefano), prin care Imperiul Țarist și-a extins influența în Balcani și Caucaz, la Congresul de la Berlin cerând o revizuire ce va fi obținută prin Tratatul de la Berlin (1878).

Borders in the Balkan peninsula after the Treaty of Berlin (1878) - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Borders in the Balkan peninsula after the Treaty of Berlin (1878) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

La Conferința de pace de la Berlin din 1878 s-a decis ca Rusia să recunoască României independența, să cedeze teritoriile Dobrogei și Deltei Dunării, inclusiv portul Constanța, și mica Insulă a Serpilor. În schimb, Rusia prelua județele din sudul Basarabiei (Cahul, Ismail, Bolgrad), care reintraseră în componența Moldovei după Războiul Crimeii prin prevederile Tratatului de la Paris din 1856.

Principele Carol I a fost profund nemulțumit de turnura nefavorabilă a negocierilor. Otto von Bismarck a reușit să-l convingă pe principe să accepte acest aranjament, care oferea noi oportunități României din punct de vedere economic datorită accesului la Marea Neagră și controlului asupra traficului pe Dunăre.

Trecerea Dunarii. Intrarea Armatei Române în Dobrogea. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (14 noiembrie 1878) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Trecerea Dunarii. Intrarea Armatei Române în Dobrogea. Autorităţile româneşti preiau administraţia Dobrogei (14 noiembrie 1878) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Costuri

Pe lângă costurile umane, Românii au suportat un important cost fianciar, respectiv un total de 100 milioane lei aur. La scurtă vreme după căderea Plevnei, Carol I al României îi scrie tatălui său, Karl Anton : « … mai puțin favorabilă este situația noastră financiară, căci războiul ne-a costat deja 25 de milioane, … ». Cu un buget al Ministerului de Război insuficient, 13 milioane lei, România a acoperit deficitul printr-o emisiune de bancnote/bilete ipotecare, în sumă de 26.260.000 lei, garantate cu moșiile statului. Această inflație a masei monetare, nefiind acoperită în aur, a dus în urmatorii ani la o creștere generalizată a prețurilor, în fapt o taxă ascunsă.

Contribuțiile voluntare ale cetățenilor, în bani, au însumat 9.247.000 lei aur, de asemenea au fost donate cantități mari de alimente, animale, îmbrăcăminte, bandaje, medicamente etc. stiindu-se numai numărul (ex. 8000 capete vite) sau cantitatea, necuantificate financiar fiind serviciile (ex. medicale, transport) oferite gratuit de indivizi către Armata Română. Din păcate, statul Român a recurs și la „rechiziții de război”, anume 59.000 vite și peste 30.000 tone alimente, unele plătite după încetarea ostilităților.

 

cititi despre Războiul de Independență al României (1877 – 1878)  si pe en.wikipedia.org

cititi si:

- Războiul Ruso-Turc (1877–1878)

- Lupta de la Smârdan (12/24 ianuarie 1878)

- Tratatul de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878)

- Congresul de la Berlin (13 iunie – 13 iulie 1878)

- Războiul de Independență de la 1877 și trădarea din partea Rusiei

Calendar Ortodox 12 aprilie 2024

articole preluate de pe: www.calendar-ortodox.robasilica.roș doxologia.ro

 

Calendar Ortodox 12 aprilie 2024
Sf. Mc. Sava de la Buzău;
† Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion

 

Sinaxar 12 Aprilie

Întru această lună, în douăsprezece zile, facem pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Sava, cel numit Gotul.

Acest sfant parinte al nostru a pătimit pentru Hristos la anul 372, în vremea prigoanei lui Atanaric, de la dregătorul Atarid, săvârşindu-se prin înecare în râul Buzău. Despre aceasta a scris Marele Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, cerând moaştele sale de la Biserica din Goţia.

cititi mai mult pe unitischimbam.ro

 

Tot întru această zi, facem pomenirea Sfântului Vasile, episcopul cetăţii Pariei din Asia cea Mică, cel care s-a săvârşit la anul 775, mărturisind pentru sfintele icoane.

Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion (†775) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, episcop de Parion (†775) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe basilica.ro

Paria, cetatea cea veche a Misiei celei mici, după ce a primit credința în Hristos, a fost cinstită cu rânduiala scaunului episcopiei, ce era rânduită sub mitropolitul Cizicului Într-acea cetate a fost pus episcop Cuviosul Părintele nostru, Vasile, pentru covârșitoarea faptă bună a lui și pentru viața cea plăcută lui Dumnezeu.

Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăției lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei și nici nu voia să iscălească pentru lepădarea sfintelor icoane, deși era silit.

De aceea, fiind prigonit și chinuit de dânșii, și-a petrecut viața ca Sfântul Apostol Pavel, în necazuri, în primejdii și în strâmtorări, mutându-se din loc în loc, dar păzind neschimbate părinteștile dogme, iubind dreapta credință, iar adunările celor răucredincioși urându-le. Și plăcând lui Dumnezeu în toate, a adormit cu pace întru Domnul.

Tropar – glas 4

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Vasile, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

 

Tot întru această zi, pomenirea cuvioasei Antusa (Antuza), fiica împăratului Constantin Copronim.

Sfânta Cuvioasă Antuza - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Antuza – foto preluat de pe doxologia.ro

Aceasta precuvioasa maica s-a nevoit în mănăstirea numită a “Bunei înţelegeri“, in care cu pace s-a săvârşit în anul 811.

 

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Dima şi Protion.

Tot în această zi, pomenirea Cuvioşilor Mucenici Mina, David şi Ioan, care au pătimit în Palestina în anul 636.

 

Tot în această zi (după alte surse s.v. 18 aprilie / s.n. 01 mai), pomenirea Sfântei Cuvioasă Atanasia de la Eghina (†860)

Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina (†860) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Cuvioasă Atanasia de la Eghina (†860) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Atanasia de la Eghina mai este amintită și ca stareța care corecta greșelile numai cu blândețe. Codex Vaticanus 1660 menționează viața Sfintei Athanasia, călugărița din secolul al IX-lea. Viața sfintei a fost scrisă în jurul anului 916, iar trecerea ei la cele veșnice s-a petrecut la 14 august 860. Moaștele izvorâtoare de mir ale sfintei călugărițe sunt o altă mărturie rămasă, într-o criptă din insula Eghina și au fost descoperite în anul 861.

Până să fie călugăriță și stareță cu dar tămăduitor, Athanasia a fost o creștină care de copilă își închinase viața lui Dumnezeu. În primul rând, în urma educației primite de la părinții săi, Nichita și Maria, s-a îndemnat spre lectura Psalmilor de la 7 ani. Mai apoi, pe când lucra la războiul de țesut, ea a văzut coborând spre ea o stea strălucitoare, care i s-a așezat pe piept, a luminat-o și apoi a dispărut. Atunci s-a născut dorința puternică, în sufletul sfintei, de a se călugări.

Această dorință i s-a împlinit numai după încercări, care i-au verificat ascultarea și smerenia. Chiar de la 16 ani, părinții au hotărât să o căsătorească. Tânăra s-a supus, dar după puține zile soțul ei a fost chemat în armată și ucis de barbarii care invadaseră Eghina.

Fiind văduvă, Athanasia se pregătea mai mult ca oricând de călugărie. Nici de această dată dorința nu i s-a îndeplinit. Împăratul Mihail zis „cel bâlbâit” (820-829) a dat un decret prin care tinerele văduve erau obligate să se recăsătorească, cu soldați tineri. Pentru a doua oară, Athanasia s-a supus. Noul soț se pare că era musulman, dar s-a convertit la Ortodoxie alături de soția sa. Ei duceau o viață simplă, ajutând pe cei bolnavi și răniți în război, întâlnindu-se cu familii de prieteni, împreună cu care citeau din Sfânta Scriptură.

După o vreme, cei doi soți au hotărât să se călugărească. Împreună cu câteva femei evlavioase, Athanasia s-a retras și a construit o mănăstire, unde a fost rugată să devină stareță, după patru ani.

Întotdeauna le corecta pe surori cu blândețe, fără nici un pic de mânie. În acest sens, a avut mereu în vedere porunca Mântuitorului: „Care dintre voi vrea să fie primul, să fie slujitorul tuturor” (Matei 20, 27). Sfânta se îmbrăca în haine sărăcăcioase, priveghind în fiecare noapte. Mânca puțin și postea aspru.

Pe insula Eghina viețuia un călugăr bătrân, pe nume Matei, care ajunsese egumen. În fiecare noapte citea Psaltirea, împreună cu alte rugăciuni. De fiecare dată când slujea sau citea, plângea. I se arătase Sfântul Ioan Teologul, iar el ajunsese taumaturg (vindecase un paralitic, un demonizat s.a.). Călugărul Matei a binecuvântat-o pe Athanasia să ridice o mănăstire pe un deal pustiu al insulei Eghina, lângă o biserică străveche a Sfântului Arhidiacon și primul Mucenic Ștefan.

Călugărița Athanasia a primit și ea darul vindecării. După ce a vindecat un om de o boală la ochi, multă lume a început să vină la ea, primind tămăduire de diferite boli. Datorită abundenței darurilor aduse la mănăstire, călugărița a construit trei biserici, una închinată Maicii Domnului, una Sfântului Ioan Botezătorul și una în numele Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni.

Cu toate acestea, Athanasia nu dorea popularitate și aflux de lume, de aceea s-a refugiat împreună cu două surori apropiate, Maria și Eupraxia, la Constantinopol. Aici sfânta a viețuit șapte ani, ca simplă călugărița, fără stăreție.

Călugărițele de la Eghina și-au căutat stareța. Când au aflat-o, au implorat-o să se întoarcă. Văzând în această cerere voia lui Dumnezeu, ea s-a întors. După aceasta a avut o viziune cu doi bărbați strălucitori, care i-au dat o hârtie pe care scria: „Aici este eliberarea ta, ia-o și bucură-te”. Era un semn care îi vestea moartea.

Călugărița s-a rugat neîncetat, iar în ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului și-a luat rămas bun de la surori după ce s-a citit toată Psaltirea. Era 14 august 860.

La 40 zile de la moarte, după Sfânta Liturghie, două călugărițe au văzut-o pe sfânta înaintea Ușilor Împărătești, iar doi bărbați strălucitori îi puneau pe cap o coroană cu multe cruci, un veșmânt cu pietre prețioase, după care au primit-o în Sfântul Altar.

Sfânta lăsase cu limbă de moarte ca timp de 40 de zile să se împartă mâncare la săraci, spre pomenirea ei. Totuși, după 9 zile călugărițele nu au mai împărțit. Sfânta s-a arătat unora dintre ele și le-a mustrat, vorbindu-le despre importanța pomenilor pentru morți. „Să se știe că pomana dată mai ales în primele 40 de zile după moarte ajută sufletele păcătoase, să primească mila lui Dumnezeu. Dar dacă sufletele sunt drepte, atunci mila lui Dumnezeu se revarsă asupra celor care au împărțit pomana”.

La un an de la moartea sfintei, a fost adusă la mormânt o femeie demonizată. Din mormânt ieșea miros de mir, iar demonizata, atingându-se, s-a vindecat îndată. Atunci s-au descoperit moaștele Sfintei, izvorâtoare de mir. Chipul Athanasiei strălucea și exprima o liniște, ca și cum ea dormea. Trupul a fost mutat în biserică. La mutarea în raclă, călugărițele au vrut să schimbe veșmântul sărăcăcios al Sfintei cu haine de mătase, dar aceasta a încleștat mâinile pe haina sa, dând de înțeles că nu voiește o alta. Însă una din călugărițe s-a rugat atunci sfintei: „Așa cum, atunci când erai în viață, ne ascultai rugămințile, la fel te rugăm și acum, să primești haina cea nouă ca darul nostru umil, singurul pe care ți-l putem aduce”.

Atunci Sfânta a descleștat mâinile de pe haina sa, permițând schimbarea ei. La sfintele sale moaște se întâmplă necontenit tămăduiri.

 

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Acachie cel Nou, care a sihăstrit în Schitul Cavsocalivia din Sfântul Munte Athos şi care cu pace s-a săvârşit la anul 1730.

—> Viaţa pe larg a Cuviosului Părintelui nostru Acachie Athonitul şi Cavsocalivitul.

 

Tot în această zi pomenim aducerea de la Zila la Constantinopol a Cinstitului brâu al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în anul 942.

Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Isaac Sirul (Sirianul) care s-a nevoit în Spoletania Italiei în veacul al şaselea.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului lerarh Zenon Mărturisitorul, episcopul Veronei, care cu pace s-a săvârşit la anul 371.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Murom

Icoana Maicii Domnului din Murom - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului din Murom – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe oxologia.ro

Sfântul Constantin le-a cerut păgânilor din Murom să se convertească la creștinism, dar aceștia s-au încăpățânat și chiar și-au propus să-l ucidă pe Cneaz. Cunoscând intenția lor, Sfântul a venit între păgâni cu icoana Maicii Domnului pe care a adus-o de la Kiev. Harul care s-a răspândit din chipul Maicii Domnului a mișcat inimile păgânilor. Ei i-au cerut iertare Cneazului, și au primit cu bucurie Botezul creștin.

 

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Belâniciskaia”

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” - foto preluat de pe doxologia.ro

Icoana Maicii Domnului „Belâniciskaia” este cinstită în întreaga lume creștină.

sursă doxologia.ro

 

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Amin.

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457) și Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457)

Ștefan cel Mare (1433 – 1504)

foto preluat de pe historia.ro
articole preluate de pe: enciclopediaromaniei.ro; cersipamantromanesc.wordpress.com; adevarul.ro

 

Bătălia de la Doljeşti (12 aprilie 1457) și Bătălia de la Orbic (14 aprilie 1457)

La data de 12 aprilie 1457, Ştefan cel Mare a reuşit să-l înlăture de la conducerea Moldovei pe unchiul său Petru Aron, după ce l-a învins în Bătălia de la Doljeşti din judeţul Neamţ.

Ştefan avea o armată de 6.000 de oşteni, primind sprijin şi din partea lui Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Româneşti.

Ştefan cel Mare este voievodul cu cea mai lungă domnie din istoria Moldovei.

Acesta a domnit între 1457 şi 1504, perioadă în care ţara a cunoscut o dezvoltarea considerabilă.

Ştefan a fost fiul domnitorului Bogdan al II-lea, care a fost asasinat în primăvara anului 1451 chiar de fratele său vitreg Petru Aron.

În anul 6959 (1451), luna octombrie 16, a venit Petru voievod numit Aron, noaptea şi a năvălit asupra lui Bogdan la Răuseni, vineri în zori şi i-au tăiat capul”,

se arată în Letopiseţul anonim al Moldovei.

Ştefan cel Mare a fost nevoit atunci să fugă de mercenarii lui Petru Aron, aceştia primind ordin de a-l ucide şi pe fiul cel mare al lui Bogdan al II-lea.

După uciderea lui Bogdan, Petru Aron a urcat pe tronul ţării, devenind domnitor al Moldovei.

În condiţiile compromiterii lui Petru Aron, în urma acceptării de către acesta a solicitării sultanului de închinare a Moldovei şi de plată a tributului (5 iunie 1456), Ştefan pătrunde în Moldova, în aprilie 1457,  pentru a lua tronul.

Avea o oaste comuna din circa 6000 de moldoveni din Țara de Jos a Moldovei, de unde era el, dar și din munteni ai lui Vlad Țepeș.

Petru Aron strânge în grabă o armată.

În dreptul satului Doljești, pe pârâul Hresca, afluent al Siretului, unde Siretul face un meandru și unde se întâlneau ținuturile Romanului, Sucevei și Hârlăului se dă pe 12 aprilie o luptă în urma căreia Ștefan cel Mare iese victorios.

Petru-Vodă nu se grăbi să iasă înnaintea unui duşman pe care avea dreptul să-l despreţuiască. Totuşi el chemă la dînsul în Suceava pe Muzilo de Buczacz, castelanul de Sniatyn, Colomea şi Carapciu, cel mai mare dregător al Pocuţiei, şi se înţelese cu dînsul pentru orice împrejurări. Un Moldovean cu numele de Leul prădase în Pocuţia; (…) Apoi oştirea domnească porni asupra lui Ştefan, pribeagul cel îndrăzneţ”,

aşa a descris istoricul Nicolae Iorga începutul bătăliei dintre Ştefan cel Mare şi Petru Aron.

Cronica moldo-germană arată că

în anul, cum se scrie de la naşterea lui Hristos, 1457, în luna april, în ziua 11, într-o marţi, în săptămâna mare, înaintea Paştilor, atunci a venit Ştefan voievod, un fiu al lui Bogdan voievod, care a venit cu putere mică, cu muntenii, cu ţările de jos, ca la 6 mii de oameni. Şi au venit asupra lui Aaron voievod la o gârlă sau apă cu numele Hresca, lângă Doljeşti. Acolo a bătut Ştefan voievod pe Aaron voievod, alungându-l din ţară şi el însuşi a rămas stăpân cu putere”.

Pornește apoi, urmărind cursul râului Moldova, să prindă din nou oștile lui Petru Aron.

În ținutul Neamțului, la Orbic, astăzi Buhuși, jud.Bacău, pe 14 aprilie, în Joia Mare, are loc victoria noului domn Ştefan cel Mare al Moldovei asupra fostului domnitor Petru Aron.

Ultimul se retrage la poloni, cedandu-le acestora cetatea Hotinului. La locul numit Direptate, pe Siret, țara îl aclamă pe Ștefan cel Mare drept domn al Moldovei, iar mitropilitul Teoctist îl unge cu mir.

Locul purta numele de Direptate deoarece aici se obișnuiau a se ține toate judecățile cele mari, toți oamenii putând veni să asiste sau să facă vreo plângere.

După uciderea tatălui său Bogdan, Ștefan vine cu oaste, ajutat de Vlad Țepeș, domnul Țării Românești și după înfrângerea lui Petru Aron în “tina de la Doljești”, la 12 aprilie și la Orbic pe 14 aprilie 1457 – merge la Suceava și pe locul numit Câmpia Direptății, întreabă pe toți cei de față, dacă le este cu voie să le fie domn. Întreaga adunare în frunte cu mitropolitul Teoctist, boieri, târgoveți, ostași și “toată țara” il proclamă pe Ștefan domn legiuit al Moldovei, în scaunul părinților și strămoșilor acestuia.

În acest timp, Aron Vodă se retrage în Polonia, apoi în Ungaria, de unde va emite în continuare, pentru mai mult de un deceniu, pretenţii la tronul Moldovei. Executarea sa, în timpul unei expediţii a lui Ştefan în Transilvania, în 1468 sau 1469, va contribui la consolidarea domniei acestuia.

Ştefan era Domn acum, în puterea sîngelui său, care era al lui Alexandru-cel-Bun, în puterea biruinţii ce cîştigase de două ori asupra unui ucigaş şi hoţ de Domnie, în puterea binecuvîntării rostite de cel d’intăiu preot al ţerii. El se cobori de sigur îndată de cealaltă parte a Siretului, cercetînd, împăcînd şi judecind pretutindeni, cîştigînd lesne pe fugarii îngroziţi, ce veniau să i se închine tremurînd”, a mai arătat Nicolae Iorga.

La data de 9 aprilie 1459, Ştefan cel Mare a încheiat o înţelegere cu regele polonez Cazimir, care a primit cetatea Hotinului în schimbul promisiunii că nu îl va sprijini în nici un fel pe Petru Aron. Văzând că leşii s-au aliat cu domnitorul moldovean, Petru Aron pleacă în Ardeal, ajungând la curtea lui Matei Corvin.

În cele din urmă a fost capturat şi executat chiar din porunca lui Ştefan cel Mare.

Şi iarăşi birui Ştefan Vodă. Şi-l prinsese pe Pătru Vodă Aron şi-i tăie capul, de-şi răsplăti moartea tătâne-său, Bogdan vodă”, a povestit cronicarul Grigore Ureche.

Moartea lui Petru Aron s-a produs chiar pe câmpul de luptă. În decembrie 1470, acesta a fost decapitat la Orbic – Buhuşi, judeţul Bacău, unde Petru Aron însoţit de o armată formată din mercenari unguri a atacat oastea lui Ştefan cel Mare, cu scopul de a redobândi tronul Moldovei, însă fără succes pentru el, pentru că în final a pierdut lupta şi a fost decapitat exact cum a făcut şi el cu tatăl marelui voievod moldovean.

cititi mai mult despre Ștefan cel Mare (1433 – 1504) pe www.unitischimbam.ro

 

cititi si:

Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467) – Parte din Războaiele moldoveano-maghiare și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare

Bătălia de la Soci (7 martie 1471)

Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)

Bătălia de la Șcheia (6 martie 1486) – Parte a Războaielor moldoveano-otomane și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare

Bătălia de la Codrii Cosminului (26 octombrie 1497) – Parte din Războaiele Moldoveano-Polone

Sava de la Buzău (334 – 372)

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articol preluat de pe ro.orthodoxwiki.org

 

Sf. Mc. Sava de la Buzău (Sava Gotul)

Sfântul mucenic Sava de la Buzău, cunoscut și sub numele Sava Gotul, s-a născut în anul 334 (aproximativ), în Dacia, în zona deluroasă a Subcarpaților de Curbură, în apropiere de râul Mousaios (Buzăul de azi).

Viața și martirizarea sa sunt descrise în „Scrisoarea Bisericii lui Dumnezeu din Goția către Biserica lui Dumnezeu care se găsește în Capadocia și către toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale”, adresată Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește pe data de 12 aprilie.

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 - 372) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Viața

În secolele al III-lea și al IV-lea, după retragerea romanilor din Dacia (retragere ordonată de împăratul Aurelian în 271), goții au ocupat o parte a Daciei extra-carpatine.

Așezările goților din Dacia cuprindeau numai câmpia răsăriteană (Moldova și partea estică a Țării Românești de mai târziu), în timp ce în partea centrală și muntoasă a provinciei, care fusese cel mai mult colonizată și romanizată în timpul guvernării romane, continua să locuiască populația daco-romană, rămasă aici după retragerea legiunilor și a administrației romane peste Dunăre.

Sf. Sava s-a născut din părinți creștini.

Actul său de martirizare precizează că ar fi fost cantor sau dascăl în interiorul comunităților religioase ale eparhiei episcopului got Ulfila, fiind ucenic și ajutor al preotului got Sansala din Dacia.

Sursele religioase menționează faptul că era un om drept în credință, blând, smerit, cucernic, gata spre ascultare, liniștit și negrabnic la cuvânt.

În afară de îndrumătorul său duhovnicesc, preotul Sansala, evlaviosul Sava era apropiat sufletește și de preotul Gutticas, care păstorea într-o cetate apropiată.

Prin acești slujitori și prin legătura neîntreruptă cu poporul dreptcredincios, prin post și rugăciune, tânărul Sava și-a sporit evlavia, blândețea, smerenia, iubirea de adevăr și statornicia în credința ortodoxă.

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 - 372) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

 

Martiriul

În anul 372, regele got Athanaric a ordonat persecuții aprige împotriva creștinilor din teritoriile controlate de goți. Episcopul Ulfila a reușit să se refugieze la sud de Dunăre, în Imperiul Roman, dar preotul Sansala și ucenicul său Sava au fost prinși și chinuiți pentru credința lor în Hristos.

În cele din urmă preotul Sansala a fost eliberat, dar Sava a fost martirizat.

Chinuitorii săi, conduși de Atharid, fiul dregătorului got Rotheseu, l-au legat pe tânărul Sava și l-au purtat prin văile împădurite care fuseseră arse de curând, prin cioturi ascuțite, biciuindu-l.

Făcându-se ziuă, prigonitorii au văzut însă că pe trupul Sfântului Sava nu se afla nici un semn de vătămare, de aceea s-au înfuriat și mai tare l-au răstignit pe două osii și l-au trântit la pământ, lăsându-l să se chinuiască aproape toată ziua și noaptea ce au urmat.

Spre dimineață, o femeie ce trecea pe acolo l-a dezlegat, dar el a continuat să rămână în locul acela, netemându-se de ceea ce avea să urmeze.

Când Atharid a aflat de aceasta, a poruncit ca Sfântul să fie legat cu mâinile de o grindă, după care a adus la el mâncăruri jertfite idolilor, din care a vrut să-l oblige să mănânce.

Însă Sfântul a spus că acele mâncăruri sunt spurcate, ca și cel ce le-a trimis, mărturisindu-l pe Hristos ca fiind singurul Stăpân și Domn.

Auzind acestea, unul din slujitori a aruncat în pieptul Sfântului un drug de fier ascuțit, dar Sfântul a rămas nevătămat, prin credința și darul lui Dumnezeu.

Auzind toate acestea, Atharid a poruncit ca Sfântul Sava să fie aruncat în râul Mousaios (Buzăul de azi).

Când au ajuns însă pe malul râului, slujitorii înfricoșați de minunile care le văzuseră, voiau să-l lase pe Sfânt să fugă, dar acesta s-a împotrivit, spunându-le:

Împliniți porunca ce vi s-a dat. Eu văd dincolo de râu. Iată, în față stau în slavă cei ce au venit să mă primească (îngerii). Care așteaptă să ia sufletul meu și să-l ducă în lăcașul slavei lui Dumnezeu!

Atunci, slujitorii i-au pus peste gât un lemn foarte greu, și așa l-au aruncat în apă.

Astfel s-a săvârșit din această viață, prin lemn și prin apă, Sfântul Sava, la vârsta de 38 de ani.

După ce l-au înecat, ucigașii i-au scos afară din apă trupul, pe care însă l-au lăsat neîngropat, și au plecat.

Trupul său a fost găsit nevătămat de frații creștini și îngropat cu cinstea cuvenită, într-un loc tainic, știut numai de ei.

 

Moaștele

Moaștele Sfântului Sava de la Buzău au fost luate în cele din urmă de preotul Sansala și trimise la sud de Dunăre, episcopului Ascholius.

La cererea Sfântului Vasile cel Mare, guvernatorul provinciei Sciția Mică, Iulius Soarnus, a trimis bărbați vrednici de încredere pentru a ridica moaștele Sfântului Sava și a le duce în Cezareea Capadociei.

Într-o epistolă din anul 374, Sfântul Vasile cel Mare confirmă primirea neprețiosului dar, mulțumind totodată pentru ajutorul acordat.

Aceste sfinte moaște au fost însoțite și de o scrisoare a episcopului Bretanion al Tomisului de la acea dată, în care se descrie martiriul Sfântului Sava.

Totodată, o altă epistolă a Sfântului Vasile cel Mare sugerează faptul că Bretanion este cel care ar fi redactat actul martiric al Sfântului Sava de la Buzău.

Numindu-l pe destinatarul acestei epistole theosevis (pios în grecește, termen rezervat clerului, mai ales episcopilor), Sf. Vasile îi scrie :

Tu ai cinstit pământul patriei tale (Capadocia) cu moaștele un martir care a înflorit de curând pe un pământ barbar (Goția) care este învecinat cu al vostru (Dobrogea).

Din păcate însă, nu s-au păstrat scrisorile de răspuns ale episcopului Bretanion către Sfântul Vasile cel Mare, pentru a exista o confirmare a faptului că episcopul Bretanion al Tomisului este într-adevăr cel care a scris actul martiric al Sfântului Sava de la Buzău.

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 - 372) - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Proslăvirea ca sfânt

La 20 iunie 1992, Biserica Ortodoxă Română a făcut cea de a treia canonizare din istoria sa, după cele făcute în 1517 și în 1955-56.

Alături de sfinții români a trecut în calendar și sfinți din alte neamuri care au predicat și au fost martirizați în părțile noastre, între care și Sfântul Mucenic Sava de la Buzău, zis Gotul, prăznuit în fiecare an la 12 aprilie.

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 - 372) - foto preluat de pe  doxologia.ro

Sf. Mc. Sava de la Buzău (334 – 372) – foto preluat de pe doxologia.ro

 

Imnografie

Troparul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău

Glasul 3

Purtătorule de chinuri Sfinte Mucenice Sava, cel ce în apă ai fost omorât de către goţii păgâni, roagă pe Milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Glasul 4

Astăzi, duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor români și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să serbăm pomenirea cea de peste an a luptelor Mucenicului Sava! Că acesta dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat și bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Mucenic Sava de la Buzău

Glasul 3

Fecioara astăzi…

Urcând astăzi de pe pământ la cele cerești, sfințite nevoitorule, de la Hristos te-ai încununat și îngerii cu bucurie te-au primit, iar noi, acum, cu laude te cinstim că mijlocești de-a pururea, Sfinte Sava, pentru țara și poporul tău.

Acatist

Condacul 1:

Sfinte Mucenice al lui Iisus Hristos, care din pruncie ai slăvit pe Dumnezeu prin a ta viață îngerească trăită pe pământul țării noastre,
Cu credință și cu dragoste îți cântăm așa:
Bucură-te, Sfinte mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!

Icosul 1:

Îngerească viață din copilărie ai trăit Sfinte mucenice Sava, căci, prin cuvânt, cu fapte bune și prin cântare sfântă, meleagurile Buzăului le-ai luminat în duhul Evangheliei lui Hristos și pe strămoșii noștri la dreapta credință i-ai îndemnat, pentru care îți cântăm, zicând:

Bucură-te, căci cu îngerii viețuiești acum în ceruri;

Bucură-te, că de acolo neîncetat te rogi pentru noi;

Bucură-te, că ale tale sfinte rugăciuni sunt bine primite;

Bucură-te, grabnic ajutător în nevoi și necazuri;

Bucură-te, că te-ai făcut pe tine pildă vie de slujire lui Hristos;

Bucură-te, că la Dumnezeu ai cugetat ziua și noaptea;

Bucură-te, că ale tale tinereți lui Iisus le-ai închinat;

Bucură-te, căci cu glasul tău cel dulce în Biserică ai cântat;

Bucură-te, Sfinte mucenice Sava, apărător al dreptei credințe!

cititi mai mult pe doxologia.ro

 

cititi mai mult despre Sf. Mc. Sava de la Buzău si pe: ro.wikipedia.org; basilica.rodoxologia.ro; en.wikipedia.org