Articole

Înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947)

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947) fotografie de la Tămădău, iulie 1946: Ilie Lazăr (al treilea, din stânga), Ion Mihalache (al şaptelea, din stânga)

foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com
articol preluat de pe ro.wikipedia.org

 

Înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947) 

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău a fost un incident petrecut la 14 iulie 1947. Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a fugi în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe fugari și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”.

Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Ca urmare a ”înscenării de la Tămădău” a fost organizat un proces-spectacol, după modelul sovietic, în care liderii național-țărăniști au fost judecați și condamnați la închisoare, pe perioade lungi (în mod normal, după cum relata N. Carandino, pedeapsa pentru încercarea ilegală de părăsire a țării pedepsele erau între trei și șase luni).

Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții.

Iuliu Maniu la proces - foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Iuliu Maniu la proces – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

 

“Afacerea Tămădău”  – o cruntă rană a istoriei noastre

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947). Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a se deplasa în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe acestiai și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții - foto preluat de pe historia.ro

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947) – foto preluat de pe historia.ro

foto preluat de pe historia.ro
articol de Cristina Andrei

Cristina Andrei - foto preluat de pe www.linkedin.com

Cristina Andrei – foto preluat de pe www.linkedin.com

28 octombrie 2013

 

Motto:
„Nu trebuie uitat scopul: compromiterea şi distrugerea partidelor istorice”
(Vasile Luca, 26 iulie 1946, în Biroul Politic al CC al PCR)

 

14 iulie 1947 – Siguranța Statului îi arestează pe aeroportul de la Tămădău pe liderii Partidului Național Țărănesc: Ion Mihalache (vicepreşedinte), Nicolae Penescu (secretar general), Ilie Lazăr (membru în Delegaţia permanentă), N. Carandino (dir.Dreptatea), dimpreună cu însoțitorii lor: Lilly Carandino, Elena Penescu, medic C. Gafencu, ing. Gh. Popescu, aviatorii Romulus Lustig şi Gh.Preda, şoferii Aurel Popa şi Petre Rusu. Acuzația: complot și tentativă de părăsire a țării. Lor li se adaugă: Fulvia Penescu, casnică; Dumitru Borcea, comerciant; Eugen Borcea, funcţionar; Gheorghe Popescu, subinginer. Ulterior au mai fost arestați pentru favorizare și legături cu grupul de la Tămădău: Ion Negrescu, comandor; Vlad Haţieganu, doctor; Romulus R. Boilă, inginer; Teodor Mândruţ, inginer; Gheorghe Busuioceanu, doctor; Lucia Popescu-Mehedinţi; Marin Zaharia, căpitan (rez); Nicolae Rusu, şofer; Măria Avramescu, doctor; Aurel Avramescu, inginer, conferenţiar la Politehnică; Lucia Scridon, casnică.

Printr-un efect de domino, acestora li se vor adăuga – într-o primă etapă – sute de persoane ce vor fi aruncate în pușcăriile de la Aiud, Piteşti, Craiova, Văcăreşti. Ulterior, epurarea a continuat, extinzându-se la mii și mii de țărăniști și luptători anticomuniști, elite ale politicii și intelectualității românești, precum și asupra oricăror altor opozanți ai regimului comunist.

La 14 iulie, Iuliu Maniu se afla în domiciliu forțat, la sanatoriul doctorului Jovin. Câteva zile mai târziu, Maniu consemnează într-o notiță personală: „Sunt grav suferind. Din această cauză am intrat în sanatoriu, unde mi s-a făcut domiciliu forţat. Fără nici o motivare şi fără vreo formă legală. Am protestat în scris. Acum sunt ridicat de aici fără nici o formă de drept cu forţa. Nu ştiu unde sunt dus. Cedez forţei„. *

 

15 iulie 1947 – Ridicarea imunităţii parlamentare pentru 6 deputați PNȚ: Iuliu Maniu, Gr.Niculescu-Buzeşti, Ilie Lazăr, Aurel Leucuţia, Vasile Serdici, Emil Ghilezan. Moțiunea, depusă de 33 de deputați, este aprobată de Comisia Legislativă, în al cărei raport se precizează: „Este o mare cinste pentru Parlamentul nostru că are posibilitatea să înlăture din rândurile sale pe cei care întrebuinţează calitatea lor de deputaţi pentru a complota împotriva intereselor ţării„.

 

17 iulie 1947 – Gheorghiu-Dej: „…nu este suficientă arestarea lui Maniu. Noi trebuie să lovim fără cruţare în tot ce s-a strâns în jurul steagului lui Maniu… P.N.Ţ. trebuie dizolvat şi această obligaţie corespunde Tratatului de Pace„.
18 iulie 1947, Silviu Brucan afirmă într-un articol din „Scânteia” că ţărăniştii „…nu au şi n-au avut nimic comun cu poporul român„

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad - d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 - 18 martie 1965 - foto: ro.wikipedia.org

Gheorghe Gheorghiu-Dej (pe numele original Gheorghe Gheorghiu, n. 8 noiembrie 1901, Bârlad – d. 19 martie 1965, București), liderul comunist al României din 1948 până la moartea sa și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare Române în perioada 21 martie 1961 – 18 martie 1965 – foto: ro.wikipedia.org

 

24 iulie 1947 – Prin adresa 17.053/24 iulie 1947, Siguranța Statului cere Parchetului Militar emiterea de mandate (antedatate la 20 iulie) pentru Fulga Victor, Pop Gheorghe, Zaharia Marin, Cioroiu Măria, Avramescu Aurel, Avramescu Măria, Mihalache Niculina, cercetați și învinuiți pentru agitație contra siguranţei Statului. Tot prin această adresă se face cerere de reținere pentru cercetări a lui Iuliu Maniu, în urma căreia acesta este ridicat și trimis la închisoarea Malmaison.

 

29 iulie 1947 – Dizolvarea PNŢ. Hotărârea dizolvării PNȚ apare în Jurnalul Guvernului:

„Consiliul de Miniştri, în şedinţa sa de la 29 iulie 1947,
Luând în deliberare referatul d-lui ministru al Afacerilor Interne [Teohari Georgescu ] nr. 22.694 din 29 iulie 1947
Pentru respectarea ordinei publice şi a siguranţei Statului;
În virtutea art. 107, aliniatul ultim din Constituţie,
Decide :
<Art. I. Partidul Naţional Ţărănesc, sub preşedinţia d-lui Iuliu Maniu, este şi rămâne dizolvat, pe data publicării în „Monitorul Oficial ” a prezentului jurnal.”

Dezbaterea în Parlament a avut loc sub conducerea lui Mihail Sadoveanu, președintele Adunării Deputaților.

Spicuiri din luările de cuvânt**:

Leonte Sălăjan (PCR) :

”Felicităm guvernul român pentru măsura dreaptă de dizolvare a Partidului Naţional-Ţărănesc – Iuliu Maniu. De asemenea, pe dl ministru al Afacerilor Interne, Teohari Georgscu, care a ştiut să dejoace planurile de fugă al maniştilor. Dizolvarea PNŢ şi pedepsirea celor vinovaţi, în frunte cu Maniu şi Mihalache, dă noi forţe de luptă clasei muncitoare şi tuturor forţelor democratice, în folosul celor ce muncesc”.

Leontin Sălăjan (n. Leon Silaghi (Szilágyi) , 19 iunie 1913, Santău, comitatul Sătmar - d. 28 august 1966, Bucureşti)[1] a fost un politician comunist şi general de armată român de origine maghiară. El a îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1950-1954) şi apoi pe cea de ministru al forţelor armate (1955-1966). Leontin Sălăjan a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1939 - Generalul Leontin Sălăjan. București, Piața Aviatorilor, 1 mai 1953. Aspect de la tribuna oficială cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Oamenilor Muncii. (1 mai 1953) -cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Leontin Sălăjan (n. Leon Silaghi (Szilágyi) , 19 iunie 1913, Santău, comitatul Sătmar – d. 28 august 1966, Bucureşti)[1] a fost un politician comunist şi general de armată român de origine maghiară. El a îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române (1950-1954) şi apoi pe cea de ministru al forţelor armate (1955-1966). Leontin Sălăjan a fost membru al Partidului Comunist Român din anul 1939 – Generalul Leontin Sălăjan. București, Piața Aviatorilor, 1 mai 1953. Aspect de la tribuna oficială cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Oamenilor Muncii. (1 mai 1953) -cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

 

Alexandru Mâţă (PNŢ-Anton Alexandrescu):

„Deschizând discuţia la Mesaj, acum mai puţin de un an, şi vorbind despre PNŢ de sub preşedinţia lui Iuliu Maniu, eu mi-am exprimat, încă de atunci, părerea personală şi părerea partidului din care fac parte, arătând necesitatea desfiinţării PNŢ de sub preşedinţia lui Iuliu Maniu.”

 

Achile Şaraga (PŢD – dr.Lupu):

„Partidul Ţărănesc Democrat împărtăşeşte măsura luată de guvern pentru dizolvarea PNŢ, partid devenit reacţionar şi fascist. […]
După 23 august, ilustrul nostru fost preşedinte dr. N. Lupu, clar vizionar, a cerut d-lui Maniu să plece la Moscova şi să ia contact cu genialul Mareşal Stalin, salvatorul României; dl Maniu a refuzat, fiindcă nu a fost nici o dată alături de Uniunea Sovietică, şi a trimis pe dl Ghiţă Pop, cel mai neînsemnat membru al partidului, pentru a salva aparenţele, cu instrucţiuni negative. […] În încheiere, PŢD este alături de Guvern, pentru a lucra la curăţirea elementelor reacţionare şi fasciste, care încă mai sunt în ţară, şi felicită, cu toată căldura, pe dl ministru Teohari Geogescu, pentru activitatea lui de a stârpi în Ţara Românească ultimele rămăşiţe ale reacţionarilor şi fasciştilor„.

 

11 septembrie 1947 – începe anchetarea „lotului Tămădău

 

21 septembrie 1947 – Vasile Luca preciza că printre obiectivele imediate ale PCR şi ale organului său de presă era „judecarea şi condamnarea cât mai repede a conspiratorilor şi spionilor manişti„.

 

22 octombrie 1947 – ziariştii de la „Dreptatea” şi „Liberalul” sunt excluși din sindicatul ziariștilor și ridicați de MAI pentru anchetă; printre ei: Şerban Cioculescu, Ilie Păunescu, Vladimir Streinu, Ion Totu, Dan Amedeo Lăzărescu.

 

25 octombrie 1947 – Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Militare Bucureşti emite Ordonanțe pentru „trădătorii de ţară fugiţi în străinătate„: Gr. Gafencu, Al. Cretzeanu, C. Vişoianu şi Niculescu-Buzeşti – care vor fi judecaţi „pentru crimă de complot, înaltă trădare, răzvrătire, insurecţie armată şi tentativă de surpare a ordinii constituţionale„.

 

28 octombrie 1947 – începe judecarea conducătorilor PNȚ și a „complotiștilor împotriva statului„: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Nicolae Penescu, Nicolae Carandino, Ilie Lazăr, Grig.Niculescu-Buzeşti, Grigore Gafencu, C. Vişoianu, Al Cretzeanu, Victor Rădulescu -Pogoneanu, Emil Oprişan, Florin Rou, Emil Lăzărescu, Camil Demetrescu, Vasile Serdici, Radu Nicolescu-Buzeşti, Ion de Mocsony Stârcea, col. Şt. Stoica, lt. col. D.Stătescu.

Spicuiri din actul de acuzare**, prezentat de procurorul Alexandru Georgescu:

„Din probele dosarelor, încheiate de organele de cercetare, privitor la acuzarea lui Iuliu Maniu, Ion Mihalache […] rezultă cu evidenţă că Partidul Naţional-Ţărănesc condus de ei, sub masca apărării intereselor naţionale, în tot timpul existenţei sale, a fost un duşman al poporului român, un stîlp al imperialismului şi al reacţiunii internaţionale. […]
Declaraţiile conducătorilor PNŢ, Iuliu Maniu şi Alexandru Vaida -Voevod, precum şi alte probe scrise confirmă faptul că aceşti vechi duşmani ai poporului român, s-au pus în slujba Imperiului Austro-Ungar, care a asuprit şi jefuit populaţia românească a Banatului şi Ardealului. Acestea sunt antecedentele unuia dintre partidele aşa-zise istorice, ale PNŢ, care, încă de acum 40 de ani, a trădat cele mai vitale interese ale poporului român. […]
Folosind desele sale vizite obişnuite la Misiunile Americană şi Engleză, Maniu a dus, cu şeful Misiunii SUA, dl Burton Berry, tratative privitoare la necesitatea răsturnării prin violenţă a regimului democratic legal.”

 

29 octombrie 1947 – Tribunalul Militar al Regiunii II Militară-Bucureşti se întrunește în ședință publică pentru a proceda la judecarea cauzei „complotiștilor” din ”lotul Tămădău”.

Iuliu Maniu este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la înaltă trădare prin necredinţă şi participare la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei„.

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române -  foto: ro.wikipedia.org

Iuliu Maniu (n. 8 ianuarie 1873, Bădăcin – d. 5 februarie 1953, Sighetu Marmației) a fost un om politic român, deputat român de Transilvania în Parlamentul de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al României (noiembrie 1928-iunie 1930; iunie 1930-octombrie 1930; octombrie 1932-ianuarie 1933), președinte al Partidului Național-Țărănesc (1926-1933, 1937-1947), deținut politic după 1947, decedat în închisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Române – foto: ro.wikipedia.org

 

Ion Mihalache este „trimis în judecată pentru crima de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, port ilegal de armă„.

Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni — d. 6 martie 1963, Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici) a fost învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc - foto: ro.wikipedia.org

Ion Mihalache (n. 3 martie 1882, Topoloveni — d. 6 martie 1963, Râmnicu Sărat, în închisoarea cu regim de exterminare fizică a deținuților politici) a fost învățător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc – foto: ro.wikipedia.org

 

11 noiembrie 1947 – Prin Sentința nr. 1.988 a Tribunalului Militar se stabilesc următoarele condamnări**: Iuliu Maniu, Ion Mihalache – temniţă grea pe viaţă; Gr. Niculescu-Buzeşti, Alex.Cretzeanu – muncă silnică pe viaţă (contumacie ); Vict. Rădulescu Pogoneanu – 25 ani temniţă grea; Grigore Gafencu (contumacie ) – 20 ani muncă silnică; C. Vişoianu, Camil Dumitrescu – 15 ani temniţă grea; Ilie Lazăr – 12 ani temniţă grea; Vasile Serdici, Radu Niculescu-Buzeşti – 10 ani detenţie riguroasă; Ştefan Stoica – 8 ani detenţie riguroasă; N. Carandino – 6 ani temniţă grea; N. Penescu – 5 ani temniţă grea; Emil Oprişanu – 3 ani temniţă grea; Emil Lăzărescu – 2 ani închisoare corecţională; I. Mocsony Stârcea – 2 ani închisoare corecţională; D. Stătescu – 1 an detenţie simplă.

Recursurile ulterioare (din 1947, 1956, 1957) sunt respinse.

Abia în 1998 Curtea Supremă de Justiție ia în examinare recursul în anulare împotriva sentinței, aprobă Recursul în anulare, la 12 oct. 1998 și casează sentinţa nr. 1988 din 11 noiembrie 1947 a Tribunalului Militar al Regiunii a II-a Militară, constatând că

”activităţile reale desfăşurate de persoanele menţionate, astfel cum s-au relevat în cadrul examinării celor şase grupe de infracţiuni reţinute în sarcina lor, nu vizează valorile la care se face referire prin textele de lege aplicate şi nici nu au fost săvârşite cu intenţia specifică proprie fiecăreia din acele infracţiuni, ci s-au înscris în ansamblul de preocupări fireşti pentru un mare partid politic, având exerciţiul democratic al pluripartitismului, se impune să se considere că nu sunt întrunite elementele constitutive ale nici uneia dintre infracţiunile ce au făcut obiectul condamnării şi nici ale vreunor alte infracţiuni„**.

 

Sentinţa procesului liderilor PNŢ, publicată în ziarul Scânteia la 13 noiembrie 1947 - foto: ro.wikipedia.org

Sentinţa procesului liderilor PNŢ, publicată în ziarul Scânteia la 13 noiembrie 1947 – foto: ro.wikipedia.org

 

articol preluat de pe taranista.wordpress.com
cititi si Înscenarea comunistă de la Tămădău, o farsă juridică şi o agresiune împotriva valorilor şi istoriei ţării noastre

Corneliu Coposu (1914 – 1995) politician român

Corneliu Coposu (1914 – 1995)

foto si articol preluate de pe ro.wikipedia.org

 

Corneliu (Cornel) Coposu (n. 20 mai 1914, Bobota, Sălaj – d. 11 noiembrie 1995, Bucureşti) a fost un politician român, liderul opoziţiei din România postcomunistă. Absolvent de drept şi ziarist, om de încredere al liderului naţional-ţărănist Iuliu Maniu, Coposu a fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc până la interzicerea acestuia în 1947, iar ulterior a fost deţinut politic în condiţii foarte aspre timp de 17 ani, în faza stalinistă a regimului comunist din România.

După Revoluţia din 1989 a reîntemeiat oficial PNŢ sub numele de Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat şi a fost preşedinte al PNŢCD-ului între 1990 şi 1995. În această calitate, a fondat Convenţia Democrată Română, al cărei prim preşedinte a fost. Corneliu Coposu a fost ales senator în Parlamentul României în 1992. După decesul său, Corneliu Coposu a fost înlocuit de senatorul Ioan Bărbuş.

 

Biografie

Familia şi copilăria

Corneliu Coposu s-a născut la data de 20 mai 1914 în Bobota, comitatul Sălaj. Tatăl său, Valentin Coposu, a fost preot român unit (greco-catolic) la Bobota, asesor consistorial şi arhidiacon, iar din 1929 protopop al districtului Şamşud, doctor în teologie, specialist în limba aramaică, prieten şi colaborator cu Iuliu Maniu. Valentin Coposu a fost trimis în timpul primului război mondial ca preot al armatei austro-ungare pe frontul din Galiţia. La 1 decembrie 1918 a reprezentat cercul Şimleu Silvaniei la Adunarea de la Alba Iulia.

Valentin Coposu a murit în anul 1941 ca preot la Coşlariu, lângă Blaj, unde se refugiase după Dictatul de la Viena.

Bunicul meu dinspre tată se numea Grigore Coposu, era tot preot şi prieten bun de familie şi de vecinătate cu Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Partidului Naţional Român din Transilvania… La alegerile din 1906, care s-au desfăşurat cu multă violenţă, atît candidatul Partidului Naţional Român din Transilvania, cît şi bunicul meu din partea tatălui, Grigore Coposu, au fost bătuţi straşnic de către oficialităţile maghiare”.

Mama era fiică de preot; tatăl ei era protopopul Iulian Anceanu, paroh şi protopop în Surduc, judeţul Sălaj. Bunicul dinspre mamă se trăgea dintr-o familie înnobilată, care purta cu mîndrie titlul de Ciolt, deci Anceanu de Ciolt…Străbunicul meu dinspre mamă era protopopul Gavril Vaida, care purta şi el titlul nobil de Glod, era văr primar cu Alexandru Vaida-Voievod şi făceau parte dintre fruntaşii Partidului Naţional din epoca aceea, fiind mare adept al pasivismului politic”.

La data de 15 septembrie 1919, la vârsta de 5 ani, Corneliu Coposu a fost înscris la şcoala confesională română unită din Bobota, pe care a terminat-o la 28 martie 1923. A intrat la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj doar după ce a urmat clasa ” a cincea în particular şi după ce a obţinut o dispensă de vârstă. La numai 16 ani a intrat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Universitatea din din Cluj. După absolvire, în 1934, s-a înscris la doctorat, pe care l-a obţinut după 3 ani. În această perioadă a devenit campion de haltere în cadrul Clubului Sportiv Universitar. În 1933 înfiinţează filiala Cluj a PNŢ iar în 1935 a fost ales preşedinte al Uniunii Studenţilor Democraţi din Universitatea Cluj şi preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc.

 

Tinereţea

Una dintre dimensiunile fundamentale ale activităţii intelectuale şi politice ale lui Corneliu Coposu a fost legată de activitatea sa jurnalistică. El a fost un ziarist politic talentat; primii ani de jurnalism (1935-1940) au fost legaţi de cotidianul ţărănist clujean România Nouă, condus de Zaharia Boilă; după cedarea Ardealului de Nord-Vest către Ungaria horthystă, tînărul ţărănist s-a refugiat la Bucureşti, fiind colaborator al ziarului refugiaţilor transilvăneni.

În 1937, în urma procesului Skoda în care Romulus Boilă a fost acuzat de corupţie în cadrul unui contract de armament, „Corneliu Coposu a fost acuzat de posesia unor documente; potrivit declaraţiilor sale ulterioare, acestea dovedeau că regele Carol al II-lea a solicitat în mod expres ca în proces să fie implicat şi Maniu, drept răzbunare pentru campania dusă de acesta împotriva «camarilei». Coposu a fost condamnat la trei luni şi o zi de închisoare. Pedeapsa a fost ispăşită în condiţii speciale: aşternut personal, îşi procura alimente de la restaurant, era servit de un chelner iar uşa celulei nu era încuiată. În timpul detenţiei a cunoscut-o pe Ana Pauker, închisă ca ilegalistă a PCR:

Păstrez despre ea amintirea unei persoane foarte inteligente, foarte instruite, cu o cultură livrescă impresionantă, care suporta dialogul cu multă uşurinţă şi avea la îndemână argumente pe care ştia să le valideze cu multă pricepere”. În 1945, aveau să se revadă în cadrul unei recepţii de la Palat. Ana Pauker i-a spus: «Atunci eraţi condamnat pentru lezmajestate, acum vă văd în anturajul suveranului. Să înţeleg că v-aţi schimbat convingerile?» Corneliu Coposu a răspuns: «Nu, mi-am schimbat regele…».

La 17 noiembrie 1937 este reformat medical, în evidenţa regimentului 33 Artilerie, pentru obezitate cu tulburări funcţionale. ”La o înălţime de 1,87, avea 130 kg, perimetrul toracic e 118 cm şi cel abdominal de 132 cm”.

 

Începutul carierei politice

Corneliu Coposu şi-a făcut ucenicia politică pe lîngă liderul naţional-ţărănist Iuliu Maniu: ”Iuliu Maniu m-a cunoscut de cînd m-am născut, Familiile erau prietene, se întîlneau cel puţin o dată pe săptămînă pentru că Bobota, comuna mea, e la 13-14 km de comuna lui Maniu, Bădăcin…Mi s-a întîmplat de multe ori ca, mergînd la Bădăcin, să întîlnesc diverse delegaţii, diverşi reprezentanţi mai mult sau mai puţin importanţi ai politicii româneşti din vremea aceea. Acolo i-am întîlnit pe Stere, pe Mihalache, pe Costăchescu de la Iaşi, pe Iunian, nu numai fruntaşii de atunci ai Partidului Naţional Ţărănesc, ci, în general fruntaşi ai vieţii sociale şi politice româneşti”.

Corneliu Coposu impreuna cu mentorul sau Iuliu Maniu (24-octombrie-1942, la căsătoria dintre Arlette Marcoviciu și Corneliu Coposu) - foto: facebook.com

Corneliu Coposu impreuna cu mentorul sau Iuliu Maniu (24-octombrie-1942, la căsătoria dintre Arlette Marcoviciu și Corneliu Coposu) – foto: facebook.com

După cum povestea ”Seniorul”, Iuliu Maniu l-a luat şef de cabinet de pe vremea cînd era student, în 1930, ”apoi am ajuns director de cabinet. Între 1937 şi pînă la arestare, am fost secretar politic al lui Maniu şi, aş putea spune, umbra lui, pentru că nu m-am despărţit niciodată de el, n-am lipsit de la nicio activitate desfăşurată de el în perioada aceasta şi aş putea afirma că am fost persoana cea mai apropiată de Maniu vreme de zece ani de zile”.

În 1945, tînărul Coposu a devenit preşedinte al filialei PNŢ Sălaj, iar apoi a fost ales secretar general adjunct al PNŢ. Anterior, alături de Iuliu Maniu, Coposu a învăţat cum se conduce un partid în condiţii de cvasiilegalitate, în timpul dictaturii lui Carol al II-lea şi a regimului autoritar al generalului Antonescu. În timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, Corneliu Coposu a notat riguros toate nemulţumirile, criticile şi întînirile dintre Iuliu Maniu şi regele dictator. În mai multe rînduri, Coposu insistă pentru a afla detaliile legate de venirea ilegală în ţară a prinţului Carol, pe care, în calitate de prim-ministru al guvernului României, Iuliu Maniu ar fi putut să-l aresteze, şi vrea să afle motivele pentru care nu s-a întîmplat acest lucru.

Iată cum îi explica Maniu lui Coposu această decizie: ”Puteam să-l arestez la 6 iunie. Nu ar fi fost oportun. Ar fi fost chiar o greşeală politică pe care partidul ar fi plătit-o scump. În anul 1930, lumea românească, în marea ei majoritate, nutrea o simpatie evidentă pentru cel socotit atunci <<Prinţul sacrificat de liberali.>> Ţara îl dorea. El era considerat o victimă a manevrelor lui Brătianu şi încarna multe nădejdi. Opinia publică trecea, cu destulă uşurinţă, peste aventurile lui anterioare. Ba chiar îi apreciau romantismul şi cavalerismul dovedit. Ţara era pornită contra liberalilor, uzaţi de o guvernare prelungită şi destul de abuzivă, şi îmbrăţişa cu ostentaţie pe toţi adversarii guvernanţilor şi în primul rînd pe prinţul moştenitor, prin a cărui îndepărtare din ţară fusese întronat un copil, tutelat prin regenţă”.

Regele Carol al II-lea în 1938 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Regele Carol al II-lea în 1938 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Coposu explică în notele sale de ce lecţiile de politică şi istorie primite de la Iului Maniu l-au ajutat să înţeleagă una dintre cle mai complicate periode din istoria naţională. Datorită apropierii de Iuliu Maniu, Corneliu Coposu a fost martor ocular şi participant la nenumărate evenimente politice importante (negocierile lui Iuliu Maniu cu regele Carol al II-lea; pactele politice încheiate de Partidul Naţional Ţărănesc cu alte partide din opoziţie pentru limitarea efectelor dictaturii personale regale a lui Carol al II-lea; pregătirea actului de la 23 august 1944; înscenările făcute de comunişti împotriva partidelor istorice, în particular împotriva Partidului Naţional Ţărănesc), fapt care i-a permis ulterior să dea informaţii inedite, să corecteze erori factuale ori istoriografice, interpretări greşite sau tendenţioase ale istoriei şi politicii interbelice, din timpul celui de-al doilea război mondial, din perioada postbelică şi din cea comunistă.

Astfel, o mărturie a lui Corneliu Coposu din perioada statului naţional legionar arată că Partidul Naţional Ţărănesc a fost una dintre ţintele terorismului criminal legionar. În notele inedite ale lui Corneliu Coposu, publicate abia în 2014, ”Seniorul” povesteşte că la zece minute după ridicarea de acasă a lui Madgearu, care la vremea respectivă era secretarul general al Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu a fost sunat de doamna Madgearu, care i-a povestit că soţul îi fusese ridicat de acasă de către legionari. După ce Maniu şi Coposu s-au dus la locuinţa lui Madgearu, iar preşedintele PNŢ l-a sunat pe secretarul general al Ministerului de Interne, colonelul Rioşianu, care i-a explicat că autorităţile (nelegionare) nu ştiau nimic despre acest caz. Maniu l-a trimis pe Coposu atît la Ministerul de Interne, de unde a primit din partea lui Rioşianu două pistoale şi cartuşe, precum şi instrucţiuni precise despre cum să procedeze dacă vin legionarii şi la Maniu: ”trageţi în ei, ca în cîini, pe răspunderea mea!”.

Ulterior, Coposu a mers în audienţă la Horia Sima, care a pretins că nu ştie nimic despre acel caz. Seara pe la ora 18 s-a primit înştiinţarea oficială a asasinării lui Virgil Madgearu. Maniu şi Coposu s-au deplasa de urgenţă la locul asasinatului, unde ”cel care a fost profesorul Virgil Madgearu, economistul de prestigiu european, dascălul atîtor generaţii de studenţi, strălucitul debater parlamentar, iscusitul ministru de Finanţe, emeritul ideolog democrat al României postbelice, zace întins pe spate, mînjit de sînge, cu fruntea spartă de gloanţe, purtînd pe corp urme de violenţă şi tortură”.

Virgil Madgearu (nume complet: Virgil Traian N. Madgearu; n. 14 decembrie 1887, Galați – d. 27 noiembrie 1940, pădurea Snagov), economist român, sociolog, și politician de stânga, membru prominent și principal teoretician al Partidului Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc (PNȚ)  foto: ro.wikipedia.org

Virgil Madgearu (nume complet: Virgil Traian N. Madgearu; n. 14 decembrie 1887, Galați – d. 27 noiembrie 1940, pădurea Snagov), economist român, sociolog, și politician de stânga, membru prominent și principal teoretician al Partidului Țărănesc și al succesorului său, Partidul Național Țărănesc (PNȚ)
foto: ro.wikipedia.org

În jurnalul lui Corneliu Coposu se regăsesc detaliile privind rolul central jucat de către Iuliu Maniu în organizarea loviturii de stat de la 23 august 1944, prin care România ieşea din alianţa cu Germania lui Hitler şi intra în alianţă cu puterile occidentale şi URSS, care a implicat partidele politice, grupuri din diplomaţie, armată, casa regală; Iuliu Maniu l-a convins pe tânărul rege Mihai I să participe la înlăturarea de la putere a mareşalului Antonescu, ceea ce a conferit legitimitate politică actului de la 23 august 1944. Coposu povesteşte circumstanţele în care şi motivele pentru care Iuliu Maniu a refuzat să prezideze guvernul instalat după 23 august 1944; acel guvern ar fi fost sabotat de către sovietici şi complicii lor comunişti.

În acest sens, ziarista Doina Alexandru a povestit cum pe vremea comunismului, în timp ce lucra la ”Radio Europa Liberă”, Coposu i-a trimis o scrisoare directorului acestui post, istoricul Vlad Georgescu, datorită faptului că în opinia acestuia, ”Iuliu Maniu ar fi făcut în cariera sa trei greşeli politice: restauraţia din 1930, pactul cu legionarii din 1937 şi refuzul de a prezida guvernul constituit după lovitura de stat de la 23 august. Domnul Coposu a protestat în scrisoarea sa împotriva acestei interpretări tendenţioase venind cu precizările sale pentru stabilirea adevărului istoric

 

Sub regimul comunist

După 1945, Corneliu Coposu a intrat în vizorul activiştilor comunişti, care mai întîi au dus împotriva lui un război propagandistic, apoi au contribuit la persecutarea sa de către autorităţile regimului totalitar. Astfel, după cum povestea liderul ţărănist mai tîrziu despre Silviu Brucan, ”nu-i păstrez nici o ranchiună, deşi, în calitate de redactor-şef adjunct la Scânteia, a cerut condamnarea mea la moarte în faţa Tribunalului militar”.

Pe 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în ceea ce s-a numit Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără să fie judecat. În 1956 i s-a înscenat un proces pentru “înaltă trădare a clasei muncitoare” şi pentru “crimă contra reformelor sociale“. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă. Până în 1962 a fost închis într-un regim sever de izolare la penitenciarul Râmnicu Sărat. În cei peste 17 ani de detenţie a fost mutat de la o închisoare la alta, dintr-un penitenciar într-altul (arestul Ministerului de Interne; închisoarea Malmaison, de pe Calea Plevnei, Bucureşti; penitenciarul Piteşti; penitenciarul Văcăreşti, din Bucureşti; penitenciarul din Craiova; penitenciarul Jilava, de lîngă Bucureşti; penitenciarul Bragadiru; Unitatea de muncă nr. 1 Cap Midia, de fapt Canalul Dunăre-Marea Neagră; lagărul de triere din Ghencea, Bucureşti şi muncă forţată la ferma Bragadiru; Unitatea Militară nr 4, Ocnele Mari; din nou, penitenciarul Văcăreşti; penitenciarul Poarta Albă, Constanţa; penitenciarul Sighetul Marmaţiei; penitenciarul Jilava; penitenciarul Râmnicu Sărat; penitenciarul Gherla; penitenciarul Aiud; din nou, penitenciarul Râmnicu Sărat).

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947). Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a se deplasa în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe acestiai și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții - foto: historia.ro

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947). Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a se deplasa în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe acestiai și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții – foto: historia.ro

A fost eliberat pe 9 iulie 1962 din penitenciarul Râmnicu Sărat, după care a fost trimis pentru încă 24 de luni în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, judeţul Brăila (împreună cu Ion Diaconescu, Ion Huiu, Virgil Solomon). După cum arată Zarojanu, biograful lui Coposu, ”în momentul arestării, Corneliu Coposu cîntărea 114 kg, iar la eliberare – 51”. De menţionat faptul că în timp ce Corneliu Coposu era întemniţat, soţia sa, Arlette Coposu, a fost închisă în mai multe penitenciare, iar după eliberare a murit de cancer diseminat, pe 27 decembrie 1965.

În aprilie 1964 a fost pus în libertate, după 17 ani de detenţie. A fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcţii-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplărie mecanică. După eliberarea din lunga detenţie, Corneliu Coposu a fost invitat la o întrevedere cu liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, pe care îl cunoştea din perioada interbelică şi care s-a scuzat ”pentru închisorile politice. <> În compensaţie, îi propune să devină juristconsult al Consiliului de Stat, cu 4800 de lei pe lună (un inginer cîştiga cam 800 lei), cu condiţia să semneze o declaraţie. Corneliu Coposu refuză, fără măcar să se uite pe declaraţie. De asemenea, Dej i-a propus reabilitarea sa şi a lui Iuliu Maniu, la care a răspuns <>” . Între 1946 şi 1989 Corneliu Coposu a fost permanent urmărit de către poliţia politică comunistă, Securitatea, iar dosarul său de urmărire informativă are 38 de volume, circa 17.000-18.000 de file

 

Perioada postcomunistă

Încă din 1987, Corneliu Coposu a reuşit să înşele vigilenţa poliţiei politice, Securitatea, şi să informeze lideri politici occidentali, din familia partidelor creştin-democrate şi conservatoare europene, despre existenţa în ilegalitate în România comunistă a unui nucleu care îşi asuma misiunea de continuitate cu Partidul Naţional Ţărănesc, desfiinţat de comunişti. Mai mult, pentru a marca afilierea la grupul partidelor creştin-democrate şi conservatoare, la Internaţionala Creştin-Democrată, PNŢ şi-a completat denumirea şi identitatea, devenind Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, nume asumat public şi deja recunoscut pe plan internaţional după schimbarea regimului politic. Pe 8 ianuarie 1990, Tribunalul Municipiului Bucureşti a autorizat funcţionarea primului partid postcomunist, PNŢCD. Între 1990 şi 1995, Coposu a fost preşedintele partidului.

Congres PNTCD 1991 - Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ionut Gherasim, Horia Luputiu - foto: corneliu-coposu.eu

Congres PNTCD 1991 – Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Ionut Gherasim, Horia Luputiu – foto: corneliu-coposu.eu

Corneliu Coposu a dovedit calităţi de strateg politic atunci cînd i-a convins pe liderii partidelor din opoziţie şi ai asociaţiilor civice că singura modalitate de a învinge puterea hegemonică a preşedintelui Ion Iliescu şi a Frontului Salvării Naţionale era cea a opoziţiei unite (de unde şi deviza ”Nu putem reuşi decît împreună”). Pe 26 noiembrie 1991, s-a format coaliţia/alianţa electorală şi politică cunoscută sub numele Convenţia Democratică (mai tîrziu Convenţia Democrată din România/CDR), care cuprindea drept membrii fondatori paisprezece partide şi asociaţiii civice (PNŢCD, Partidul Naţional Liberal, Pardidul Social Democrat Român, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Alianţei Civice, Partidul Unităţii Democratice, Uniunea Democrat Creştină, Asociaţea Foştilor Deţinuţi Politici din România, Alianţa Civică, Sindicatul politic ”Fraternitatea”, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Solidaritatea Universitară, ”România viitoare”). Primul preşedinte al Convenţiei Democratice a fost Corneliu Coposu.

În mai 1995 a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini. Pe 6 octombrie 1995 a avut loc la sediul Casa Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti ceremonia înmînării acestei distincţii din partea Ambasadei Franţei la Bucureşti.

Corneliu Coposu la primirea Legiunii de Onoare - foto - cotidianul.ro

Corneliu Coposu la primirea Legiunii de Onoare – foto – cotidianul.ro

Moartea sa, în noiembrie 1995, a generat un imens val de simpatie populară pentru forţele politice anticomuniste din România. Deşi nu a beneficiat de funeralii naţionale, la înmormântarea sa au participat sute de mii de oameni veniţi din întreaga ţară. Acest curent de simpatie a contribuit la victoria Convenţiei Democrate la alegerile generale din 1996.

Este înmormântat în Cimitirul Bellu Catolic. Numeroase locuri publice îi poartă numele.

În Piaţa Revoluţiei din Bucureşti a fost dezvelit un monument în amintirea lui Corneliu Coposu (realizat de către sculptorul Mihai Buculei), monument aşezat faţă în faţă cu monumentul lui Iuliu Maniu, ale cărui idealuri le-a dus mai departe. Anul 2014 a fost ”anul Corneliu Coposu”, anul centenarului naşterii celui socotit drept cel mai important om politic din perioada postcomunistă. ”Fundaţia Corneliu Coposu” (coordonată de surorile lui Corneliu Coposu – Flavia Bălescu, Rodica Coposu, precum şi de Cristian Fulger şi Ionuţ Gherasim) au organizat de-a lungul anului 2014 o serie de activităţi comemorative, precum şi publicarea ori republicarea mai multor volume: Corneliu Coposu, File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, ediţie îngrijită de Doina Alexandru ; Cristian Fulger, Tudor Călin Zarojanu (editori), Seniorul Corneliu Coposu (volum care reuneşte texte despre Corneliu Coposu sau dedicate acestuia, semnate, în ordinea cuprinsului, de Cristian Fulger, T.C. Zarojanu, Regele Mihai, Claudiu Marcus, Emil Constantinescu, Ana Blandiana, Doina Alexandru, Cardinalul Lucian, Vladimir Tismăneanu, Marin Pop, Dan Pavel, Doina Cornea, Matei Gheboianu şi Bogdan Murgescu, Ioan Stanomir, H.-R. Patapievici, Romulus Rusan, Paul Lăzărescu, Cicerone Ioaniţoiu, Liviu Hagea, Nicolae Noica, Nicolae M. Constantinescu, Răsvan Dobrescu, Mircea Popa-Zlatna, Ion-Andrei Gherasim, Marilena Rotaru, Christian Mititelu, George Arion, Simina Mezincescu, precum şi o nouă ediţie a volumului Viaţa lui Corneliu Coposu de T.C. Zarojanu); o nouă ediţie din Corneliu Coposu, Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru’.

 

Publicaţii

Semnele timpului
Mărturisiri: Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian
Confesiuni: Dialoguri cu Doina Alexandru
Dialoguri cu Vartan Arachelian
Armistiţiul din 1944 şi implicaţiile lui
Retrospective asupra istoriei contemporane
Ţara Sălajului
Din cele trecute vremii
Jurnal din vremuri de război
Plânge Ardealul!…- Mărturii de epocă despre Dictatul de la Viena, Emil Boşca-Mălin, Corneliu Coposu, Constantin Hagea, Victor Papilian
Calendarul Ardealului 1943, Constantin Hagea, Iustin Ilieşi, Corneliu Coposu

 

Testamentul Seniorului

În momentele de răscruce, care învederează scadențele inevitabile și rigoarea fără excepții a legilor firii, oamenii au deprinderea de a schița intenții sau dorințe care să supraviețuiască dispariției lor.

Neavând nici o avere sunt scutit de obligația de a da destinație unor “bunuri”. Tot ce am, aproape nimic, rămâne la dispoziția surorilor mele dragi, Flavia Bălescu și Rodica Coposu, care vor ști cui și cum să facă parte de amintiri din obiectele ce mi-au aparținut.

Îmi reproșez că sub presiunea continuă a evenimentelor și obligațiilor, nu am reușit să exhum osemintele tatălui meu de la Coșlar și să le reînhumez lângă mama, la București. Deasemenea nu am reușit să organizez micro-cimitirul de lângă biserica din Bobota, unde odihnesc strămoșii familiei. Sper că surorile mele vor reuși să facă față acestei pioase obligații.

Doresc să fiu înmormântat fără pompă, fără cuvântări, în cimitirul din București.

Conducerea Partidului Național Țărănesc trece sub jurisdicția lui Ion Diaconescu, primul vicepreședinte. Nădăjduiesc sincer ca toți prietenii politici să-i dea concursul, să-l sprijinească și să contribuie la consolidarea Partidului. Blestemul lui Iuliu Maniu și al lui Ion Mihalache se va abate asupra celor care, profitând de provizorat, vor încerca, prin mijloace neloiale, să-și valorifice veleitățile.

Generația veche, din care fac și eu parte, și-a făcut cu prisosință datoria. Ultima ei obligație este, ca prin seninătate și înțelepciune, să predea ștafeta generațiilor viitoare. Îmi pare rău că nu am ajuns să conduc eu această operațiune firească. Sper că se va realiza fără convulsiuni.

Frământările din trecut ale generațiilor apuse trebuie să ne servească drept învățământ. Au fost mulți orgolioși care au experimentat desprinderea din Partid, în ideea că vor realiza înfăptuirile visate (Vaida, Stere, Iunian, Lupu, Călinescu). I-a înghițit pe toți istoria, iar partidul a rămas. Soarta dizidenților și a fripturiștilor e pecetluită. Din păcate, oamenii nu țin seama de experiențele din trecut.

Am încredere că Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat va fi cel mai puternic partid politic al României de mâine.

Am încredere în viitorul României.

Cred că această catastrofă a ultimelor decenii, comunismul, s-a prăbușit iremediabil. Cred că în România se vor instaura instituțiile democratice.

Cred că restaurarea monarhiei este salvarea noastră.

24/25/VII 1994

Corneliu Coposu

 

 * * *

 

Mă socotesc obligat să adaug câteva rânduri din inimă:

Recunoștiința mea fără margini pentru scumpii mei părinți, care m-au învățat să deosebesc binele de rău, să fiu cinstit, să urăsc minciuna și fățărnicia, să lupt cu onestitate pentru idealul ce mi-am propus, să înfrunt toate vicisitudinile pentru idealul pe care-l servesc.

Gratitudine surorilor mele, care s-au sacrificat pentru mine, care mi-au fost suport moral, care n-au precupețit nici osteneală, nici sacrificii, în interesul meu. O caldă și fermă adiere de curaj de dincolo de mormânt pentru Uchi și Rodi.

Afecțiune deplină și prețuire pentru prietenul bun de bucurii și necazuri Nelu Diaconescu. Îi urez norocul și prestigiul cu care îl îndreptățesc calitățile și onestitatea lui.

Printre cei mai apropiați, mai sinceri și mai loiali prieteni, de care mă leagă un trecut plin de afecțiune și sinceritate, cel dintâi este Bani Ghica, gentlemenul prezent în toate momentele grele, omul de temei pe care te poți sprijini.

Nu poate fi uitat din însemnarea gratitudinii Mișu Barcan, prieten sincer și devotat care mi-a făcut infinite servicii.

Doctorul Michael Baican din Germania a fost alături de mine în cele mai grele împrejurări. Ajutorul lui este de neprețuit. Cred că a cheltuit o avere cu “reparațiile capitale” spre care m-a îndrumat. Eternă recunoștiință.

Nu pot să nu menționez devotamentul sincer, corectitudinea și loialitatea celor de la secretariat, oameni de temei, care m-au sprijinit efectiv, prin muncă, încredere și afecțiune: Mihaela, Cristina, Cristinica, Nadia, Felicia, Mircea, Costică. Tuturor recunoștiință.

Desigur că prietenia, aprecierea și simpatia mea se îndreaptă către zeci și sute de persoane apropiate, pe care nu le mai enumăr.

Leg mari speranțe de activitate politică viitoare de tinerii mei prieteni, de a căror carieră viitoare am încercat să fiu preocupat: Costin Borc, Ionuț Muntean, Ionuț Gherasim. Le prevăd un viitor bun.

Simpatia mea pentru tânăra generație de parlamentari, a căror promovare a fost benefică pentru Partid: Lepșa, Mureșan, Dunca, Ionescu, Opriș și ceilalți. Multă încredere în rodajul și afirmarea supleanților noștri.

Cred că forțele partidului trebuie împrospătate prin integrarea unor valori de necontestat, care vor fi benefice pentru dezvoltarea ulterioară a formației noastre. Mă gândesc la Emil Constantinescu, George Șerban, Laurențiu Ulici, Doctor Nae Constantinescu, Romulus Rusan.

Corneliu Coposu

 

EPILOG

S-ar putea ca intervenția chirurgicală să-mi fie fatală.

Câteva concluzii finale:

Cred că mi-am făcut datoria față de țară, față de conștiința mea. Nu cred că am să-mi reproșez vinovății majore. Am căutat să-mi respect principiile, angajamentul ideologic și toate acțiunile născute din dragoste de Patrie și de neamul românesc. Dacă ar fi să o iau de la capăt, aș proceda la fel, chiar ținând seama de perspectiva anilor de pușcărie, de suferințele îndurate.

Sunt convins că politica este o activitate morală și nu poate fi delimitată de etică și de onestitate. Am prețuit întotdeauna oamenii cinstiți și leali și am avut strângere de inimă atunci când prin forța împrejurărilor am fost obligat să lucrez sau să fiu în preajma lichelelor și a oamenilor fără caracter. Am detestat pe cei care negociază principiile, deoarece cred că nu este îngăduit să faci compromisuri care schimbă esența obiectivelor pentru care militezi. Politica nu poate fi acceptată ca mijloc de promovare al intereselor proprii. Serviciile pe care le aduce, dezinteresat, trebuie să servească poporul, comunitatea, interesele generale. Am cunoscut și detestat, din prima tinerețe, materialismul istoric și dialectic, concepțiile marxiste, tezele lui Engels, isprăvile lui Lenin. Cred că era comunistă, impusă țării noastre după al doilea război mondial, a fost cea mai mare catastrofă din istoria românească. Nu știu în câtă vreme vom recupera stagnarea malefică pe care ne-a impus-o. Dacă aș fi întrebat în ziua judecății despre urmele pe care le lasă străduințele mele de o viață, aș răspunde fără ezitare că mă socot cel puțin co-ostenitor la supraviețuirea Partidului Național Țărănesc, peste cele aproape cinci decenii de teroare; că mă felicit pentru integrarea (cu câte riscuri) Partidului în Internaționala Creștin-Democrată (1987) într-o epocă de cumplită persecuție și supraveghere polițienească; în noaptea Revoluției din decembrie am relegalizat Partidul, scriptic desființat în iulie 1947 (în realitate funcționând clandestin chiar și în pușcării); am redeschis, cu dificultate, ajutat de un mănunchi de oameni vrednici pe care suferințele nu i-au descurajat, drumul lui Maniu și Mihalache , peste un hău de patruzeci și cinci de ani, plin cu osemintele martirilor care au înfruntat cumplita viitură rusă-comunistă; (Partidul Național Țărănesc, cu definiția pe care i-am adăugat-o “Creștin-Democrat” a fost înscris primul, cu nr. 1 la Tribunalul București, în registrul formațiunilor politice); prin eforturi susținute și osteneli necântărite, prin deplasări obositoare și demersuri repetate, am reușit să integrez Partidul în conclavul formațiunilor politice respectate și respectabile ale Occidentului, marcând o prezență europeană cu doi ani înaintea încercărilor oficiale de adeziune la civilizația continentală; am stabilit legături de colaborare cu cele mai importante personalități de decizie din apus și am obținut prețuirea și ajutorul moral și material al acestora.

Partidul nostru este în prezent factor important în Uniunea Europeană Creștin Democrată, în Internaționala Creștin Democrată, în Uniunea Partidelor Populare – iar organizațiile noastre speciale (de tineret, muncitori, femei) fac parte din organismele internaționale ale categoriilor respective. Am avut satisfacția de a fi invitat în capitalele occidentale, de a lega dialoguri cu șefii de stat și prim-miniștrii statelor occidentale, cu șefii electivi și exponenții de căpetenie ai țărilor democrate din Europa și Statele Unite. În toate acțiunile întreprinse am militat nu numai pentru interesele subiective ale Partidului pe care-l reprezentam, ci și pentru prestigiul și interesele țării.

Am fost întotdeauna mândru de calitatea mea de român, cu toate că nu mi-am etalat, dintr-o decență explicabilă, patriotismul, nici nu am făcut paradă demagogică de naționalism.

Am avut satisfacții și decepții. Îmi pare bine că decepțiile, cauzate de lichelismul, lipsa de loialitate și incorectitudinea unor oameni apropiați nu m-au demoralizat. Permanentele agresiuni fizice și morale ale căror țintă am fost vreme de o jumătate de secol, probabil că mi-au consolidat rezistența și facultatea de a trece, cu oarecare înțelepciune, peste dovezile de ingratitudine și “lucrăturile clandestine” încropite cu vicleșug împotriva mea. Cred că am fost cel mai calomniat om politic din zilele post-revoluționare. Intransigența mea, refuzul compromisurilor anti-morale și fermitatea unor atitudini devotate intereselor țării, nu au făcut casă bună cu practica aproape generalizată a poltroniei, a complexului relei credințe, a corupției și a politicianismului asiatico-oriental. De aceea am fost identificat ca inamic de căpetenie al încercărilor de “restaurare nostalgică a epocii de dinainte de evenimente.” Nu cred că acțiunea viguroasă de demonetizare, întreprinsă pe toate planurile împotriva mea, a dat sau va da rezultate. De altfel, ce le-aș putea reproșa celor pe care însăși existența mea îi proiectează spre băncile acuzării? Reproș îndreptățit aș putea avea doar celor racolați pentru această murdară deprindere, din rândul prietenilor proprii. Dacă până cândva se va face procesul comunismului( înțeleg procesul celor care au contribuit, în concret, la dezastrul țării, rândurile de față ar putea servi ca argument în instanță, în favorul celor încriminați. Anume: oamenii (sau sub-oamenii) care s-au pretat la acțiunile degradante ce li se vor pune în sarcină( teroare, asasinate, torționări, persecuții criminale) nu trebuie să fie pedepsiți, ci internați în ospicii. Din partea-mi i-am iertat pe toți, inclusiv pe cei care m-au chinuit prin toate metodele asiatice de teroare fizică și morală, de toate crimele și păcatele pe care le-au făcut. I-am iertat și pe cei care s-au întrecut într-o condamnabilă competiție a calomniei și defăimării. Sunt oameni cu sufletele corupte, care nu mai pot fi recuperați de societatea onestă a României viitoare. Ispășirea acțiunii lor mercenare se va solda cândva prin remușcări tardive.

Cred că am făcut tot ce mi-a stat omenește în putere să îndeplinesc legatul testamentar primit în celula nr. 2 de la Malmaison, în octombrie 1947, de la Iuliu Maniu. (“Eu nu voi supraviețui. Voi, care veți scăpa de iadul comunist, aveți datoria să duceți mai departe drapelul glorios al Partidului nostru, în interesul României viitoare!“)

Cu sentimentul că am căutat să duc la îndeplinire acest legat, chiar și în condiții deosebit de dificile, îl trec în sarcina generației tinere a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat.

Cu credința în Dumnezeu și în viitorul neamului românesc, înainte

Corneliu Coposu

Hemer, noaptea de 24/25 iulie 1994

preluat de pe www.corneliu-coposu.ro

 

 

In Memoriam Corneliu Coposu

Cristina Andrei·
11 noiembrie 2015

Iertare, domnule Coposu,

Iertare, martiri ai noștri!
Pentru că am tranzacționat principii, pentru compromisurile compromițătoare,
iertare!
Pentru că cerșim pe la toate ușile un loc în Parlament,
iertare!
Pentru că ne luptăm fratricid,
iertare!
Pentru că ne-am abătut de la drumul vostru,
iertare!
Pentru că vă invocăm prea adesea numele, martiriul și curajul întru pământești țeluri,
iertare!
Pentru neputința și nepriceperea noastră,
iertare!
Pentru orbirea și sângele nostru prea devreme bătrân,
iertare!
Pentru că nu auzim tânguirea Țării,
iertare!
Pentru că nu suntem glasul Poporului,
iertare!
Pentru că nu mai știm calea cea dreaptă,
iertare!
Pentru că vă ucidem a doua oară, călcându-vă în picioare idealurile,
iertare!
Pentru că lăsăm partidul să moară,
iertare!

 

articole preluate de pe: ro.wikipedia.org, youtube.com
cititi si:
- Corneliu Coposu – principii călăuzitoare (1); Corneliu Coposu: Principii călăuzitoare (2) – de Cristina Andrei
-  După 20 de ani. O mărturie despre Senior - de Roxana Iordache
-  105 ani de la naşterea omului politic Corneliu Coposu - DOCUMENTAR AGERPRES
- O PERSONALITATE PE ZI: Corneliu Coposu, simbol al luptei pentru democratizarea României

Ilie Lazăr (1895 – 1976) fruntaș al Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică

Ilie Lazăr (1895 – 1976)

foto preluat de pe www.memorialsighet.ro
articole preluate de pe ro.wikipedia.org si www.memorialsighet.ro

 

Ilie Lazăr (n. 12 decembrie 1895, Giulești, județul Maramureș – d. 6 noiembrie 1976, Cluj) a fost un jurist și om politic român, fruntaș al Partidului Național Țărănesc în perioada interbelică și garda de corp a lui Iuliu Maniu. Părinții săi au fost descendenții unor vechi familii românești din mica nobilime. Tatăl său era descendent al familiei Lazăr de Purcăreț, iar mama sa a fost descendentă a familiei Ivașcu din Apșa de Jos. Bunicul său, Vasile Lazăr, preot și licențiat în drept, a fost protopop al Sighetului, iar acesta descindea din șapte generații de preoți.

A studiat Academia de drept, obținând titlul de doctor în drept. A urmat mai apoi Conservatorul din Viena.

A luptat în Primul Război Mondial pentru eliberarea Cernăuțiului, apoi cu trupele de moldoveni a participat la eliberarea orașului Sighet. În timpul Austro-Ungariei a fost membru al Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania. În 1928 a câștigat fotoliul de deputat din partea PNȚ.

Ilie Lazăr s-a implicat de tânăr în mişcarea naţională a românilor transilvăneni, ajungând ca la 23 de ani să fie cel mai tânăr dintre delegaţii din Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, care au votat si adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918.

A participat la Primul război mondial, după dezertarea din armata austro-ungară, a asigurat, în toamna anului 1918, ordinea în Cernăuţi, până la intrarea armatei române. În ianuarie 1919, a participat alături de armata română la luptele pentru eliberarea oraşului Sighet, fiind un bun cunoscător al zonei şi având experienţa frontului.

S-a stabilit în Bucureşti, în 1923, dar bucurându-se de simpatia şi sprijinul ţăranilor maramureşeni, a fost ales de trei ori deputat de Maramureş: în 1928, 1932 şi în 1937. S-a pronunţat deschis împotriva regimurilor autoritare conduse de Regele Carol al II-lea şi Mareşalul Ion Antonescu, iar pentru atitudinea sa intransigentă a fost internat cu domiciliu forţat la Mănăstirea Turnu şi în lagărul de la Târgu Jiu.

O nouă etapă în viaţa lui Ilie Lazăr a început odată cu instaurarea regimului comunist.

În 1946, cu o zi înaintea alegerilor din 19 noiembrie, a fost arestat de către autoritățile comuniste sub acuzația de trădare, fiind închis timp de 7 luni închisoare corecţională. Soția sa, Maria Lazăr, a câștigat fotoliul de deputat în locul său, dovedind astfel popularitatea de care se bucura Ilie Lazăr.

Rearestat la mijlocul lunii iulie 1947, în urma acțiunii de la Tămădău, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalități marcante ale PNȚ. Reținut la Ministerul de Interne a refuzat orice cooperare cu cei care-l anchetau. Condamnat la 12 ani temniţă grea, 5 ani degradare civică, confiscarea averii și 50.000 de lei cheltuieli de judecată., A fost nevoit să suporte, timp de 17 ani, chinurile, neajunsurile şi umilinţele din închisorile şi coloniile de muncă.

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947). Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a se deplasa în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe acestiai și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții - foto preluat de pe historia.ro

Înscenarea de la Tămădău sau Afacerea Tămădău (14 iulie 1947). Unui număr important de fruntași ai Partidului Național Țărănesc le-a fost oferită ocazia de a se deplasa în străinătate. La aerodromul din Tămădău însă, autoritățile comuniste i-au arestat pe acestiai și i-au pus sub acuzare pentru „încercare de fugă într-o țară străină”. Întreaga afacere a fost o provocare organizată de Partidul Comunist pentru a justifica desființarea PNȚ, lucru care s-a și întâmplat ulterior, în noiembrie 1947. Printre fruntașii țărăniști arestați la Tămădău s-au numărat Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino și alții – cititi mai mult pe unitischimbam.ro – foto preluat de pe historia.ro

 

Încarcerat la Galaţi, Sighet, Ministerul de Interne, Râmnicu Sărat, Culmea şi Periprava a fost eliberat la începutul lunii mai 1964. S-a stabilit la Cluj, unde a intrat în vizorul poliţiei politice, familia Lazăr fiind încadrată cu o întreagă reţea de informatori. Rămas văduv din toamna anului 1973, beneficiind de grija părintească a fiicei sale, Ilie Lazăr era bucuros de a-şi vedea nepotul crescând, iar acest lucru a însemnat o oarecare mângâiere, în profida necazurilor pricinuite de grijile materiale cu care era nevoită să se confrunte întreaga familie.

Duşman neînduplecat al comunismului, în anii `70, pe băncile din faţa statuii lui Matei Corvin din Cluj, continua să critice abuzurile şi nedreptăţile regimului. Cu toate suferinţele îndurate, Ilie Lazăr a rămas până la moartea sa, în noiembrie 1976, fidel crezului său politic.

Momentul sosirii lui Ilie Lazăr în lagărul de la Periprava a fost relatat mult mai târziu fiicei sale de Nicolae Itul, aflat în colonie din 1959:

Într-o zi, a apărut un om înalt şi slab cu un geamantan frumos, de piele, în mână. Atunci, puţin ironic, unul dintre cei mai tineri l-a întrebat: «Dar dumneavoastră ce căutaţi la închisoare cu geamantanul acesta frumos?». «Păi, zice geamantanul acesta frumos eu nu l-am deschis atâta amar de vreme, eu cu ăsta trebuia să ajung în America, via Constantinopol». Era geamantanul în care mama a aranjat frumos şi cuviincios lenjerie şi toate lucrurile de care avea nevoie şi care a stat cu tata 12 ani într-o magazie la închisoare. Atunci tinerii i-au spus «Haidaţi să vedem ce aveţi acolo? Dar cine sunteţi?» Tata s-a prezentat, a spus sunt Ilie Lazăr, am fost membru al Partidului Naţional Ţărănesc, cum şi în ce împrejurări a fost arestat, mulţi dintre ei ştiau despre acest lucru. Au desfăcut geamantanul, un miros îngrozitor în geamantan, totul era putred. Şi atunci unul dintre deţinuţi, care era macedonean, spunea că la ei, în satele lor, când se însoară un flăcău, ceilalţi flăcăi îi fac lui cămaşa. Într-o noapte îi fac cămaşă. Şi s-au apucat toţi cei care aveau haine, pentru că tata era în zdrenţe şi au deşirat sau desfăcut puloverele, cămăşile, ciorapii, de undeva au făcut rost de nişte sârme şi în noaptea aceea l-au îmbrăcat pe tatăl meu din cap până în picioare”.

Din Andrea Dobeş, Ilie Lazăr. Consecvenţa unui ideal politic, Fundaţia Academia Civică, 2015, p. 269

 

 

 

 

 

articole preluate de pe ro.wikipedia.org si www.memorialsighet.ro

(Cristina Andrei) Cuvântarea Membrului de rând al PNȚCD

Aurelian Pavelescu nu reprezinta PNTCD
foto: taranista.wordpress.com
articol: Cristina Andrei – taranista.wordpress.com

Cristina Andrei

Cristina Andrei

2 aprilie 2011

Cuvântarea Membrului de rând al PNȚCD
la o Adunare Generală a Partidului, care nu va avea loc nicicând

Motto: Fiecare contează??

Aceasta este o cuvântare pe care eu, membrul de rând al partidului, n-o voi ține niciodată. Pentru că eu, membrul de rând, nu am dreptul să particip la CNC-uri și congrese. Nici audiență nu pot să-mi programez la președintele partidului, pentru că nu mai știu cine este și unde îl găsesc. Și, dacă totuși îl voi identifica, sunt sigur că va fi prea ocupat pentru a mă asculta pe mine, simplu membru. Va fi ocupat, desigur, cu negocieri, procese și aranjamente despre care eu nu știu nimic.

Eu, membrul de rând al partidului, sunt destinat să iau act de hotărârile celor mari, eventual să le aprob, după ce șefii mei din partid le-au luat cu de la sine putere, fără să le treacă prin cap să mă întrebe sau să mă asculte. Le-au luat în urma unor negocieri și aranjamente de care eu, membrul simplu, aflu doar din zvonuri.

Eu sunt doar masă de manevră, carne de tun, eventual ridicător de mână pe la adunări oficiale ale partidului, adunări în care am uneori norocul să fiu delegat. Recunosc deschis că adeseori am votat împotriva voinței mele (căci nimeni nu e dispus să mă întrebe ce vreau) sau în necunoștință de cauză (neavând habar de dedesubturile “ aranjamentelor politice”), fiind totuși convins că votez pentru binele partidului și crezând, cu naivitate, că votul meu va conta, în timp ce unii sau alții se pregăteau să-l conteste sau mergeau pe aranjamente “pe sub mână”, ignorându-mi votul.

Am avut încredere în liderii partidului, am crezut mereu că sunt inteligenți și lucizi, că vor binele acestui partid, că “știu ei mai bine, sunt oameni cu experiență și maturitate politică, cu studii, onoare și caracter”. Am crezut că și contestațiile, și aranjamentele își au, poate, rolul lor și că, de fapt, eu nu mă pricep deloc la politică, la chestii juridice cu atât mai puțin, și e cazul să mă las pe mâna liderilor, că ei știu mai bine ce fac.

Ei bine, stimații mei lideri, în ultimi 2-3 ani mi-ați arătat că m-am înșelat acordându-vă atâta credit. Mi-ați înșelat așteptările și m-am săturat de jocurile voastre pornite din orgolii sau, cine știe, din interese care mie îmi scapă. Oricum, pe mine, menbrul de rând, NU mă interesează interesele voastre, ci numai crezul și onoarea Partidului, pe care nu vreau să-l las să moară…

Eu, membrul de rand al PNȚCD, vreau lideri care să-și țină cuvântul dat și să-și respecte angajamentul semnat. Care să nu mă dea în judecată că am semnat cu un rând mai sus sau mai jos într-un tabel de prezență. Vreau un președinte care să NU se slujească de partid, ci să slujească PNȚCD-ul, cu cinste și onoare, așa cum l-am slujit eu, membrul simplu, ani de zile, fără a cere nimic și fără a câștiga nimic, mânat fiind doar de crezurile și de idealurile acestuia.

Eu, membrul de rând al partidului, nu vreau să mi se mai bage pe gât “echipe” de șefi aleși pe moțiuni. Vreau să fiu liber să optez pentru fiecare membru al echipei de conducere, individual, vreau să judec eu, cu capul meu, și să aleg conform judecății mele și a preferințelor rezultate din aceasta, nu să votez un șef care să-mi impună preferințele lui pentru șefii mai mici.

Eu, membrul de rând al PNȚCD, vreau să dau mâna cu toți colegii, fără a-i socoti dușmani, pentru că aparțin unei aripi sau alteia. Vreau unitatea acestui partid frânt și jucat în picioare prin tribunale, risipit prin congrese, dezbinat în numele unor interese străine de partidul lui Maniu, al lui Mihalache și al lui Coposu.

Eu, membrul de rând al partidului, vreau să fiu ascultat, vreau să mi se ceară părerea când se vorbește de alianțele PNȚCD cu alte partide. Și nu vreau să fuzionez cu nimeni, nu vreau să mă pierd în marea masă a FSN-ului. Vreau să-mi încerc puterile și să particip onorabil la alegeri pe liste ale partidului în care m-am înscris, în care am fost înaintea unora sau a altora dintre lideri și în care sper că voi fi și după ce aceștia vor pleca.

Așa, lipsit de experiență politică, cum sunt, eu, membrul simplu al PNȚCD, sunt suficient de matur și de lucid ca să-mi dau seama că o alianță rușinoasă, în loc de a propulsa partidul în parlament, îl va face să piardă și acel biet procent pe care îl mai deține în opțiunile electoratului ce se încăpățânează să sprijine acest partid din care cu mândrie (încă) fac parte .
Iar 1-2 locuri de parlamentari câștigate printr-o astfel de alianță nu vor fi suficiente nici pentru a face politică țărănistă adevărată, nici pentru a aduce vreun bine Țării. Vor fi suficiente însă să mă acopere de rușine pe mine și partidul meu. Eu, membrul de rând al PNȚCD, voi pleca, rușinat, capul, în fața rudelor, vecinilor, colegilor, prietenilor și cunoscuților. Unii mă vor scuipa, alții mă vor înjura, alții îmi vor întoarce spatele, cu dispreț. Îmi voi pierde în fața lor respectul câștigat ca unul dintre ultimii mohicani anticomuniști, care credeau că principiile nu se negociază și nu se tranzacționează, că politica nu poate fi despărțită de morală. Și nu voi avea replică în fața tuturor celor ce mă cunoșteau astfel și mă respectau ca atare. Sau, mă rog, voi avea o replică absolut meschină și jalnică, pe care șefii mei din partid mi-o vor pune cu forța în gură: “știți, pentru un loc în parlament…”.

De aceea, domnilor șefi din partidul acesta, NU vă bazați pe mine să lipesc în campania electorală afișe cu PNȚCD+UNPR = LOVE, pentru că asta nu se va întâmpla. Nu de alta, dar s-ar putea ca alianța asta să nu mă prindă în partid, s-ar putea să rămâneți doar voi, 2-3-5-9 lideri, dimpreună cu ștampilele care vă dau “legitimitate”, desigur. Țineți minte că și PCR-ul avea ștampile, dar asta nu l-a făcut legitim în ochii mei și ai multor altor milioane de români. Cât despre o alianță cu USL… mă mai gândesc. Nu de alta, dar nu prea îmi plac… motanii.

Eu, membrul de rând al PNȚCD, nu știu exact ce negociați acum voi, liderii, la masa verde a “arbitrajului” sau a „jocurilor de noroc”. Dar țineți minte: eu, membrul de rând, EU sunt partidul! Fără mine, voi, șefii mei din partid, indiferent câtă valoare intrinsecă ați avea, ca lideri sunteți egali cu ZERO, toți adunați la un loc. Nu mă ignorați, căci am să ies curând din letargie ca după un somn de moarte… iar “de mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”…

articol preluat de pe https://taranista.wordpress.com

Un partid fără prinţipuri… va să zică că nu le are

Cristina Andrei – taranista-wordpress.com

Este vorba, desigur, despre mascarada PNŢCD juridic, în fruntea căruia se află Aurelian Pavelescu – a cărui lipsă de principialitate este vizibilă cu ochiul liber (pentru cei ce au ochi să vadă), dar şi confirmată în înregistrarea de mai jos (pentru cei ce au urechi să audă, de pe la minutul 7 încolo).

Înregistrarea din şedinţă a fost dată publicităţii de Dan Moraru, vicepreşedinte al PNŢCD juridic, care a propus Comitetului Naţional de Conducere (CNC) al partidului în cadrul întrunirii din 4 decembrie 2014 ca imobilul aparţinând PNŢCD din Str. Clemenceau nr. 9 să fie vândut prin licitaţie publică – o idee respinsă categoric de Aurelian Pavelescu:

Vanzarea sediului PNTCD

Concomitent cu şedinţa CNC,  peste 50 de ţărănişti au protestat în faţa sediului central al PNŢCD faţă de această vânzare (detalii despre protest aici). Amănunte despre “Cazul Clemenceau” veţi găsi în articolul “Strada Clemenceau nr. 9 – sediul istoric al PNŢCD. Pe urmele adevărului”.

Despre actele şi faptele preşedintelui juridic Aurelian Pavelescu am mai scris de-a lungul timpului pe acest blog.O mostră recentă, foarte grăitoare în sensul relevării “principiilor” după care se conduce preşedintele juridic al PNŢCD găsiţi în articolul “Consecvenţa lui Pavelescu faţă cu amnezia ţărăniştilor aplaudaci”.

Pavelescu NU e PNTCD!

articol preluat de pe https://taranista.wordpress.com

 

16 noiembrie 2014: 1996 Redivivus. Două momente magice

de Cristina Andrei

Da, ştiu că nu e chiar ce a fost în 1996. Pentru că atunci era în ecuaţie şi PNŢCD – partidul ALTFEL decât celelalte. Acum nu mai e. Sau, mă rog, nu mai contează, graţieeforturilor avocatului Pavelescu – obţinător de ştampile oficiale de partide istorice, prin tribunale – dar şi, mai ales, graţie preşedintelui PNŢCD Pavelescu – aliat constant al oricui îi ia seama, care azi boicotează prezidenţialele, mâine susţine şi votează o prezidenţiabilă, iar poimâine vrea monarhie literalmente peste noapte.

Aseară – când numitul preşedinte de partid istoric îl soma, practic, pe Regele Mihai să dea un comunicat către ţară şi cerea parlamentului să se reunească în Adunare Constituantă, întru revenirea instantanee la monarhie – aseară, zic, la ora aia eram pe Magheru, în marş către Guvern. Oameni tineri, ca la Revoluţie. Oameni frumoşi, ca la Revoluţie. S-a strigat “Jos comuniştii!” şi “Veniţi cu noi!”, ca la Revoluţie.

Dar primul moment magic pe care l-am trăit ieri a fost acela în care noi, cei adunaţi în Piaţa Victoriei şi porniţi într-un nou marş către PSD, ne-am reunit cu cei care veneau de la MAE, strigând SOLIDARITATE, cu o uriaşă bucurie. Am trăit în acel moment sentimentul de unitate şi frăţie din timpul Revoluţiei. Un sentiment pe care l-am crezut – până azi – unic şi irepetabil.

În 1996 am trăit emoţii similare, dar peste toate predominantă a fost bucuria descătuşării definitive. Nu a fost să fie. Aveam să mai simt cizma roşie pe grumaz sufocându-mă încă o dată şi încă o dată. Aproape mă resemnasem că o voi simţi la nesfârşit, până la capătul vieţii…

Dar aseară am mai trăit un moment magic, simbolic, dătător de speranţă. Poate că nu e nici acesta momentul căderii definitive a PSD&Co. Poate că ultima suflare mi-o voi da într-o ţară condusă încă de Ei. Însă momentul de care vorbesc este încă un pas către curăţarea Ţării mele de Ei, cei împotriva cărora am ieşit la revoluţie în faţa gloanţelor.Este momentul în care Ion Iliescu a ieşit din sediul PSD pe uşa din spate. Poate că nu a ieşit definitiv din Istorie, pe uşa din dos pe care o merită, dar cel puţin am mai câştigat câţiva ani fără el, fără Ei la puterea deplină şi monopolizatoare. Încă o speranţă că poate totuşi voi apuca să trăiesc momentul final al curăţării  definitive a Ţării mele de toate fantomele unui trecut ce a durat prea mult…

Doamne ajută!

articol preluat de pe http://cristinaandrei.blogspot.ro/

ICR New York sărbătoreşte 25 de ani de la căderea comunismului “Corneliu Coposu”, o expoziţie excepţională de documente, fotografii, cărţi şi CD-uri

ICR New York a propus Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, IICCMER, şi Fundaţiei Române pentru Democraţie, FRD, să realizeze la New York o amplă expoziţie de documente şi fotografii, cărţi şi CD-uri sub titlul Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism, pentru a crea un eveniment deosebit dedicat anticomunismului, avându-l în prim-plan pe Corneliu Coposu, cel mai necontestat campion al luptei anticomuniste.

după_caderea_comunismului_in_romania

După căderea comunismului în România

Expoziţia s-a deschis la sediul Institutul Cultural Român din New York, în data de 26 septembrie 2014, urmând să fie itinerată apoi în alte spaţii din New York şi din Washington DC, în luna octombrie 2014.

Expoziţia va fi însoţită la New York şi Washington DC de o delegaţie formată din: profesor dr. Cosmin Budeancă, director ştiinţific IICCMER, şi de Cristina Ștefan (FRD). Cei doi vor curatoria expoziţiile de la New York şi de la Washington DC.

Expoziţia este realizată după un concept al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi al Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Memoria anticomunismului în România

imagini_din_copilaria_lui_corneliu_coposu

Imagini din copilăria lui Corneliu Coposu

În contextul mai larg al dezbaterilor despre căderea regimurilor comunist-totalitare în Europa Centrală şi de Est, proiectul este axat pe prezentarea unui destin personal excepţional integrat în istoria României secolului XX.

Expoziţia fotobiografică a fost prezentată într-o serie de manifestări desfăşurate pe parcursul anului 2014, în cadrul Centenarului Corneliu Coposu, şi urmăreşte să aducă în faţa opiniei publice din Statele Unite ale Americii destinul, suferinţele şi lupta acestui mare erou anticomunist pentru democraţie.

imagini_din_tinerete

Imagini din tinereţe

Sunt expuse 30 de plăci forex, cu dimensiunile 100×70 cm, un montaj video din interviuri şi discursuri ale lui Corneliu Coposu, cu o durată de două ore, materiale conexe pentru promovarea expoziţiei şi pentru a fi distribuite vizitatorilor acesteia.

Fotografiile îl prezintă pe Corneliu Coposu în ipostaze publice memorabile, dar, în unele inedite, şi alături de familie sau din perioada de activism politic care a dus la arestarea sa. Sunt o mulţime de fotografii ce urcă pragul emoţiilor privitorilor către o nouă conştiinţă a istoriei României în atât de încercatul secol XX şi în ultimele decenii.

momentul_23_august_1944

ACTUALITATE • EXTERN
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
ICR New York a propus Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, IICCMER, şi Fundaţiei Române pentru Democraţie, FRD, să realizeze la New York o amplă expoziţie de documente şi fotografii, cărţi şi CD-uri sub titlul Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism, pentru a crea un eveniment deosebit dedicat anticomunismului, avându-l în prim-plan pe Corneliu Coposu, cel mai necontestat campion al luptei anticomuniste.

După căderea comunismului în România

Expoziţia s-a deschis la sediul Institutul Cultural Român din New York, în data de 26 septembrie 2014, urmând să fie itinerată apoi în alte spaţii din New York şi din Washington DC, în luna octombrie 2014.

Expoziţia va fi însoţită la New York şi Washington DC de o delegaţie formată din: profesor dr. Cosmin Budeancă, director ştiinţific IICCMER, şi de Cristina Ștefan (FRD). Cei doi vor curatoria expoziţiile de la New York şi de la Washington DC.

Expoziţia este realizată după un concept al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi al Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Memoria anticomunismului în România

Imagini din copilăria lui Corneliu Coposu

În contextul mai larg al dezbaterilor despre căderea regimurilor comunist-totalitare în Europa Centrală şi de Est, proiectul este axat pe prezentarea unui destin personal excepţional integrat în istoria României secolului XX.

Expoziţia fotobiografică a fost prezentată într-o serie de manifestări desfăşurate pe parcursul anului 2014, în cadrul Centenarului Corneliu Coposu, şi urmăreşte să aducă în faţa opiniei publice din Statele Unite ale Americii destinul, suferinţele şi lupta acestui mare erou anticomunist pentru democraţie.

Imagini din tinereţe

Sunt expuse 30 de plăci forex, cu dimensiunile 100×70 cm, un montaj video din interviuri şi discursuri ale lui Corneliu Coposu, cu o durată de două ore, materiale conexe pentru promovarea expoziţiei şi pentru a fi distribuite vizitatorilor acesteia.

Fotografiile îl prezintă pe Corneliu Coposu în ipostaze publice memorabile, dar, în unele inedite, şi alături de familie sau din perioada de activism politic care a dus la arestarea sa. Sunt o mulţime de fotografii ce urcă pragul emoţiilor privitorilor către o nouă conştiinţă a istoriei României în atât de încercatul secol XX şi în ultimele decenii.

Momentul 23 August 1944

Corneliu Coposu, copil de patru ani, lângă sora lui Cornelia de şapte ani în satul copilăriei lor fericite. Corneliu Coposu şi soţia lui Arlette, care a îndurat ani grei de detenţie şi ea şi care a mai trăit atât de puţin după eliberarea deţinuţilor politici. Sunt de asemenea imagini din timpul detenţiei, din perioada de deportare şi domiciliu obligatoriu la Rubla (în Bărăgan), cât şi din anii de după căderea regimului comunist, în care Seniorul, cum a început să fie numit tot mai des, şi-a continuat lupta pentru promovarea valorilor democraţiei în calitate de preşedinte al PNŢ (1990 – 1992), al Convenţiei Democratice din România (1991 – 1992) şi senator în Parlamentul României (1992 – 1995).

Un roman dramatic şi o lecţie profundă de patriotism. Un model unic, din păcate nerepetabil, de om politic, de personalitate care trăieşte cu principii şi idealuri, de la care nici o tortură nu reuşeşte să-l facă să abdice. O lecţie de istorie ce ar trebui să devină tutelară pentru noile generaţii.

perioada_domiciliului_fortat_la_rubla

Perioada domiciliului forţat la Rubla

Dintre temele abordate să amintim lupta lui Corneliu Coposu împotriva regimurilor nedemocratice de dreapta (dictatura regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu) şi persecuţiile îndurate în acea perioadă, contribuţia lui Iuliu Maniu şi a lui Corneliu Coposu, în perioada 1943-1944, la tratativele privind ieşirea României din războiul purtat alături de Germania şi întoarcerea armelor pentru a lupta alături de forţele militare aliate împotriva Germaniei naziste.

infintarea_pntcd,_corneliu_coposu_alaturi_de_ion_ratiu

Înfiinţarea PNŢCD, Corneliu Coposu alături de Ion Raţiu

Din perioada de după război sunt relevante diversiunile poliţiei politice pentru a diaboliza Partidul Naţional Ţărănesc prin etichetarea sa drept „proamerican”, în anii instaurării regimului comunist şi de ocupaţie sovietică a României, falsificarea de către ocupanţii sovietici şi uneltele lor a rezultatelor alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, câştigate în realitate, detaşat, de PNŢ, în favoarea partidului communist, înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947), operă a poliţiei politice create de sovietici, pentru arestarea conducerii PNŢ, sub acuzaţia de spionaj proamerican.

ultima_zi_din_viata_lui_corneliu_coposu

ACTUALITATE • EXTERN
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
ICR New York a propus Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, IICCMER, şi Fundaţiei Române pentru Democraţie, FRD, să realizeze la New York o amplă expoziţie de documente şi fotografii, cărţi şi CD-uri sub titlul Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism, pentru a crea un eveniment deosebit dedicat anticomunismului, avându-l în prim-plan pe Corneliu Coposu, cel mai necontestat campion al luptei anticomuniste.

După căderea comunismului în România

Expoziţia s-a deschis la sediul Institutul Cultural Român din New York, în data de 26 septembrie 2014, urmând să fie itinerată apoi în alte spaţii din New York şi din Washington DC, în luna octombrie 2014.

Expoziţia va fi însoţită la New York şi Washington DC de o delegaţie formată din: profesor dr. Cosmin Budeancă, director ştiinţific IICCMER, şi de Cristina Ștefan (FRD). Cei doi vor curatoria expoziţiile de la New York şi de la Washington DC.

Expoziţia este realizată după un concept al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi al Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Memoria anticomunismului în România

Imagini din copilăria lui Corneliu Coposu

În contextul mai larg al dezbaterilor despre căderea regimurilor comunist-totalitare în Europa Centrală şi de Est, proiectul este axat pe prezentarea unui destin personal excepţional integrat în istoria României secolului XX.

Expoziţia fotobiografică a fost prezentată într-o serie de manifestări desfăşurate pe parcursul anului 2014, în cadrul Centenarului Corneliu Coposu, şi urmăreşte să aducă în faţa opiniei publice din Statele Unite ale Americii destinul, suferinţele şi lupta acestui mare erou anticomunist pentru democraţie.

Imagini din tinereţe

Sunt expuse 30 de plăci forex, cu dimensiunile 100×70 cm, un montaj video din interviuri şi discursuri ale lui Corneliu Coposu, cu o durată de două ore, materiale conexe pentru promovarea expoziţiei şi pentru a fi distribuite vizitatorilor acesteia.

Fotografiile îl prezintă pe Corneliu Coposu în ipostaze publice memorabile, dar, în unele inedite, şi alături de familie sau din perioada de activism politic care a dus la arestarea sa. Sunt o mulţime de fotografii ce urcă pragul emoţiilor privitorilor către o nouă conştiinţă a istoriei României în atât de încercatul secol XX şi în ultimele decenii.

Momentul 23 August 1944

Corneliu Coposu, copil de patru ani, lângă sora lui Cornelia de şapte ani în satul copilăriei lor fericite. Corneliu Coposu şi soţia lui Arlette, care a îndurat ani grei de detenţie şi ea şi care a mai trăit atât de puţin după eliberarea deţinuţilor politici. Sunt de asemenea imagini din timpul detenţiei, din perioada de deportare şi domiciliu obligatoriu la Rubla (în Bărăgan), cât şi din anii de după căderea regimului comunist, în care Seniorul, cum a început să fie numit tot mai des, şi-a continuat lupta pentru promovarea valorilor democraţiei în calitate de preşedinte al PNŢ (1990 – 1992), al Convenţiei Democratice din România (1991 – 1992) şi senator în Parlamentul României (1992 – 1995).

Un roman dramatic şi o lecţie profundă de patriotism. Un model unic, din păcate nerepetabil, de om politic, de personalitate care trăieşte cu principii şi idealuri, de la care nici o tortură nu reuşeşte să-l facă să abdice. O lecţie de istorie ce ar trebui să devină tutelară pentru noile generaţii.

Perioada domiciliului forţat la Rubla

Dintre temele abordate să amintim lupta lui Corneliu Coposu împotriva regimurilor nedemocratice de dreapta (dictatura regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu) şi persecuţiile îndurate în acea perioadă, contribuţia lui Iuliu Maniu şi a lui Corneliu Coposu, în perioada 1943-1944, la tratativele privind ieşirea României din războiul purtat alături de Germania şi întoarcerea armelor pentru a lupta alături de forţele militare aliate împotriva Germaniei naziste.

Înfiinţarea PNŢCD, Corneliu Coposu alături de Ion Raţiu

Din perioada de după război sunt relevante diversiunile poliţiei politice pentru a diaboliza Partidul Naţional Ţărănesc prin etichetarea sa drept „proamerican”, în anii instaurării regimului comunist şi de ocupaţie sovietică a României, falsificarea de către ocupanţii sovietici şi uneltele lor a rezultatelor alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, câştigate în realitate, detaşat, de PNŢ, în favoarea partidului communist, înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947), operă a poliţiei politice create de sovietici, pentru arestarea conducerii PNŢ, sub acuzaţia de spionaj proamerican.

Ultima zi din viaţa lui Corneliu Coposu

Un loc aparte îl ocupă arestarea soţiei lui Corneliu Coposu, Arlette Coposu, funcţionară în Ministerul de Externe, acuzată de spionaj în favoarea Franţei, şi condamnarea ei la 20 de ani muncă silnică, dar şi prezentarea regimului de exterminare din închisorile comuniste, în care a fost deţinut Corneliu Coposu, şi a hărţii gulagurilor comuniste din România, în care au fost exterminate peste 100.000 de persoane.

Expoziţia continuă cu deportarea lui Corneliu Coposu în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu, după eliberarea din închisoare, urmărirea şi anchetarea sa permanentă de către agenţii poliţiei politice, rezistenţa anticomunistă în perioada dictaturii ceauşiste (1965 – 1989), supravieţuirea PNŢ în ilegalitate şi afilierea sa la Internaţionala Creştin-Democrată.

imagine_din_expozitie_coposu

ACTUALITATE • EXTERN
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
ICR New York a propus Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, IICCMER, şi Fundaţiei Române pentru Democraţie, FRD, să realizeze la New York o amplă expoziţie de documente şi fotografii, cărţi şi CD-uri sub titlul Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism, pentru a crea un eveniment deosebit dedicat anticomunismului, avându-l în prim-plan pe Corneliu Coposu, cel mai necontestat campion al luptei anticomuniste.

După căderea comunismului în România

Expoziţia s-a deschis la sediul Institutul Cultural Român din New York, în data de 26 septembrie 2014, urmând să fie itinerată apoi în alte spaţii din New York şi din Washington DC, în luna octombrie 2014.

Expoziţia va fi însoţită la New York şi Washington DC de o delegaţie formată din: profesor dr. Cosmin Budeancă, director ştiinţific IICCMER, şi de Cristina Ștefan (FRD). Cei doi vor curatoria expoziţiile de la New York şi de la Washington DC.

Expoziţia este realizată după un concept al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi al Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Memoria anticomunismului în România

Imagini din copilăria lui Corneliu Coposu

În contextul mai larg al dezbaterilor despre căderea regimurilor comunist-totalitare în Europa Centrală şi de Est, proiectul este axat pe prezentarea unui destin personal excepţional integrat în istoria României secolului XX.

Expoziţia fotobiografică a fost prezentată într-o serie de manifestări desfăşurate pe parcursul anului 2014, în cadrul Centenarului Corneliu Coposu, şi urmăreşte să aducă în faţa opiniei publice din Statele Unite ale Americii destinul, suferinţele şi lupta acestui mare erou anticomunist pentru democraţie.

Imagini din tinereţe

Sunt expuse 30 de plăci forex, cu dimensiunile 100×70 cm, un montaj video din interviuri şi discursuri ale lui Corneliu Coposu, cu o durată de două ore, materiale conexe pentru promovarea expoziţiei şi pentru a fi distribuite vizitatorilor acesteia.

Fotografiile îl prezintă pe Corneliu Coposu în ipostaze publice memorabile, dar, în unele inedite, şi alături de familie sau din perioada de activism politic care a dus la arestarea sa. Sunt o mulţime de fotografii ce urcă pragul emoţiilor privitorilor către o nouă conştiinţă a istoriei României în atât de încercatul secol XX şi în ultimele decenii.

Momentul 23 August 1944

Corneliu Coposu, copil de patru ani, lângă sora lui Cornelia de şapte ani în satul copilăriei lor fericite. Corneliu Coposu şi soţia lui Arlette, care a îndurat ani grei de detenţie şi ea şi care a mai trăit atât de puţin după eliberarea deţinuţilor politici. Sunt de asemenea imagini din timpul detenţiei, din perioada de deportare şi domiciliu obligatoriu la Rubla (în Bărăgan), cât şi din anii de după căderea regimului comunist, în care Seniorul, cum a început să fie numit tot mai des, şi-a continuat lupta pentru promovarea valorilor democraţiei în calitate de preşedinte al PNŢ (1990 – 1992), al Convenţiei Democratice din România (1991 – 1992) şi senator în Parlamentul României (1992 – 1995).

Un roman dramatic şi o lecţie profundă de patriotism. Un model unic, din păcate nerepetabil, de om politic, de personalitate care trăieşte cu principii şi idealuri, de la care nici o tortură nu reuşeşte să-l facă să abdice. O lecţie de istorie ce ar trebui să devină tutelară pentru noile generaţii.

Perioada domiciliului forţat la Rubla

Dintre temele abordate să amintim lupta lui Corneliu Coposu împotriva regimurilor nedemocratice de dreapta (dictatura regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu) şi persecuţiile îndurate în acea perioadă, contribuţia lui Iuliu Maniu şi a lui Corneliu Coposu, în perioada 1943-1944, la tratativele privind ieşirea României din războiul purtat alături de Germania şi întoarcerea armelor pentru a lupta alături de forţele militare aliate împotriva Germaniei naziste.

Înfiinţarea PNŢCD, Corneliu Coposu alături de Ion Raţiu

Din perioada de după război sunt relevante diversiunile poliţiei politice pentru a diaboliza Partidul Naţional Ţărănesc prin etichetarea sa drept „proamerican”, în anii instaurării regimului comunist şi de ocupaţie sovietică a României, falsificarea de către ocupanţii sovietici şi uneltele lor a rezultatelor alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, câştigate în realitate, detaşat, de PNŢ, în favoarea partidului communist, înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947), operă a poliţiei politice create de sovietici, pentru arestarea conducerii PNŢ, sub acuzaţia de spionaj proamerican.

Ultima zi din viaţa lui Corneliu Coposu

Un loc aparte îl ocupă arestarea soţiei lui Corneliu Coposu, Arlette Coposu, funcţionară în Ministerul de Externe, acuzată de spionaj în favoarea Franţei, şi condamnarea ei la 20 de ani muncă silnică, dar şi prezentarea regimului de exterminare din închisorile comuniste, în care a fost deţinut Corneliu Coposu, şi a hărţii gulagurilor comuniste din România, în care au fost exterminate peste 100.000 de persoane.

Expoziţia continuă cu deportarea lui Corneliu Coposu în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu, după eliberarea din închisoare, urmărirea şi anchetarea sa permanentă de către agenţii poliţiei politice, rezistenţa anticomunistă în perioada dictaturii ceauşiste (1965 – 1989), supravieţuirea PNŢ în ilegalitate şi afilierea sa la Internaţionala Creştin-Democrată.

Imagine din expoziţie

În sfârşit, este relevată participarea personală a lui Corneliu Coposu la Revoluţia română anticeauşistă şi anticomunistă, din 1989.

Perioada 1990 – 1995 include reînfiinţarea PNŢ şi lupta pentru construirea Convenţiei Democratice din România, o alianţă de partide politice şi asociaţii civice, menită să promoveze reforme economice, politice şi integrarea României în structurile euroatlantice, întărirea relaţiilor dintre România şi SUA: primirea lui Corneliu Coposu de către secretarul Departamentului de Stat, Lawrence Eagleburger, şi participarea sa, alături de Emil Constantinescu, candidatul Convenţiei Democratice la Preşedinţia României, la Convenţia Partidului Republican, de la Huston (1992); invitarea lui Corneliu Coposu în Congresul SUA, în 1995.

Seniorul poporului român

marturisiri

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914. Carierea sa politică a început în 1937, când a fost numit secretar personal al preşedintelui Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, devenind, ulterior, secretar politic al acestuia. În cadrul expoziţiei este etalat un splendid bust, sculptat de Constantin Antonovici, elevul lui Constatin Brâncuşi, creatorul unor capodopere, aflate la New York, Viena, Ottawa, Paris.

un_stoic_contemporan

Colecţionar împătimit, inginerul Stephan Benedict deţine cea mai importantă parte a lucrărilor sculptate de Antonovici. Domnia sa a avut gentileţea să împrumute sculptura reprezentând chipul lui Iuliu Maniu, care străjuieşte ca un model tutelar destinul lui Corneliu Coposu.

convorbiri_secrete_cu_corneliu_coposu

ACTUALITATE • EXTERN
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
Seniorul politicii româneşti, Corneliu Coposu
ICR New York a propus Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, IICCMER, şi Fundaţiei Române pentru Democraţie, FRD, să realizeze la New York o amplă expoziţie de documente şi fotografii, cărţi şi CD-uri sub titlul Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism, pentru a crea un eveniment deosebit dedicat anticomunismului, avându-l în prim-plan pe Corneliu Coposu, cel mai necontestat campion al luptei anticomuniste.

După căderea comunismului în România

Expoziţia s-a deschis la sediul Institutul Cultural Român din New York, în data de 26 septembrie 2014, urmând să fie itinerată apoi în alte spaţii din New York şi din Washington DC, în luna octombrie 2014.

Expoziţia va fi însoţită la New York şi Washington DC de o delegaţie formată din: profesor dr. Cosmin Budeancă, director ştiinţific IICCMER, şi de Cristina Ștefan (FRD). Cei doi vor curatoria expoziţiile de la New York şi de la Washington DC.

Expoziţia este realizată după un concept al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc şi al Fundaţiei Române pentru Democraţie.

Memoria anticomunismului în România

Imagini din copilăria lui Corneliu Coposu

În contextul mai larg al dezbaterilor despre căderea regimurilor comunist-totalitare în Europa Centrală şi de Est, proiectul este axat pe prezentarea unui destin personal excepţional integrat în istoria României secolului XX.

Expoziţia fotobiografică a fost prezentată într-o serie de manifestări desfăşurate pe parcursul anului 2014, în cadrul Centenarului Corneliu Coposu, şi urmăreşte să aducă în faţa opiniei publice din Statele Unite ale Americii destinul, suferinţele şi lupta acestui mare erou anticomunist pentru democraţie.

Imagini din tinereţe

Sunt expuse 30 de plăci forex, cu dimensiunile 100×70 cm, un montaj video din interviuri şi discursuri ale lui Corneliu Coposu, cu o durată de două ore, materiale conexe pentru promovarea expoziţiei şi pentru a fi distribuite vizitatorilor acesteia.

Fotografiile îl prezintă pe Corneliu Coposu în ipostaze publice memorabile, dar, în unele inedite, şi alături de familie sau din perioada de activism politic care a dus la arestarea sa. Sunt o mulţime de fotografii ce urcă pragul emoţiilor privitorilor către o nouă conştiinţă a istoriei României în atât de încercatul secol XX şi în ultimele decenii.

Momentul 23 August 1944

Corneliu Coposu, copil de patru ani, lângă sora lui Cornelia de şapte ani în satul copilăriei lor fericite. Corneliu Coposu şi soţia lui Arlette, care a îndurat ani grei de detenţie şi ea şi care a mai trăit atât de puţin după eliberarea deţinuţilor politici. Sunt de asemenea imagini din timpul detenţiei, din perioada de deportare şi domiciliu obligatoriu la Rubla (în Bărăgan), cât şi din anii de după căderea regimului comunist, în care Seniorul, cum a început să fie numit tot mai des, şi-a continuat lupta pentru promovarea valorilor democraţiei în calitate de preşedinte al PNŢ (1990 – 1992), al Convenţiei Democratice din România (1991 – 1992) şi senator în Parlamentul României (1992 – 1995).

Un roman dramatic şi o lecţie profundă de patriotism. Un model unic, din păcate nerepetabil, de om politic, de personalitate care trăieşte cu principii şi idealuri, de la care nici o tortură nu reuşeşte să-l facă să abdice. O lecţie de istorie ce ar trebui să devină tutelară pentru noile generaţii.

Perioada domiciliului forţat la Rubla

Dintre temele abordate să amintim lupta lui Corneliu Coposu împotriva regimurilor nedemocratice de dreapta (dictatura regală a lui Carol al II-lea, dictatura militară a mareşalului Ion Antonescu) şi persecuţiile îndurate în acea perioadă, contribuţia lui Iuliu Maniu şi a lui Corneliu Coposu, în perioada 1943-1944, la tratativele privind ieşirea României din războiul purtat alături de Germania şi întoarcerea armelor pentru a lupta alături de forţele militare aliate împotriva Germaniei naziste.

Înfiinţarea PNŢCD, Corneliu Coposu alături de Ion Raţiu

Din perioada de după război sunt relevante diversiunile poliţiei politice pentru a diaboliza Partidul Naţional Ţărănesc prin etichetarea sa drept „proamerican”, în anii instaurării regimului comunist şi de ocupaţie sovietică a României, falsificarea de către ocupanţii sovietici şi uneltele lor a rezultatelor alegerilor parlamentare din 19 noiembrie 1946, câştigate în realitate, detaşat, de PNŢ, în favoarea partidului communist, înscenarea de la Tămădău (14 iulie 1947), operă a poliţiei politice create de sovietici, pentru arestarea conducerii PNŢ, sub acuzaţia de spionaj proamerican.

Ultima zi din viaţa lui Corneliu Coposu

Un loc aparte îl ocupă arestarea soţiei lui Corneliu Coposu, Arlette Coposu, funcţionară în Ministerul de Externe, acuzată de spionaj în favoarea Franţei, şi condamnarea ei la 20 de ani muncă silnică, dar şi prezentarea regimului de exterminare din închisorile comuniste, în care a fost deţinut Corneliu Coposu, şi a hărţii gulagurilor comuniste din România, în care au fost exterminate peste 100.000 de persoane.

Expoziţia continuă cu deportarea lui Corneliu Coposu în Bărăgan, cu domiciliu obligatoriu, după eliberarea din închisoare, urmărirea şi anchetarea sa permanentă de către agenţii poliţiei politice, rezistenţa anticomunistă în perioada dictaturii ceauşiste (1965 – 1989), supravieţuirea PNŢ în ilegalitate şi afilierea sa la Internaţionala Creştin-Democrată.

Imagine din expoziţie

În sfârşit, este relevată participarea personală a lui Corneliu Coposu la Revoluţia română anticeauşistă şi anticomunistă, din 1989.

Perioada 1990 – 1995 include reînfiinţarea PNŢ şi lupta pentru construirea Convenţiei Democratice din România, o alianţă de partide politice şi asociaţii civice, menită să promoveze reforme economice, politice şi integrarea României în structurile euroatlantice, întărirea relaţiilor dintre România şi SUA: primirea lui Corneliu Coposu de către secretarul Departamentului de Stat, Lawrence Eagleburger, şi participarea sa, alături de Emil Constantinescu, candidatul Convenţiei Democratice la Preşedinţia României, la Convenţia Partidului Republican, de la Huston (1992); invitarea lui Corneliu Coposu în Congresul SUA, în 1995.

Seniorul poporului român

Corneliu Coposu s-a născut la 20 mai 1914. Carierea sa politică a început în 1937, când a fost numit secretar personal al preşedintelui Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu, devenind, ulterior, secretar politic al acestuia. În cadrul expoziţiei este etalat un splendid bust, sculptat de Constantin Antonovici, elevul lui Constatin Brâncuşi, creatorul unor capodopere, aflate la New York, Viena, Ottawa, Paris.

Colecţionar împătimit, inginerul Stephan Benedict deţine cea mai importantă parte a lucrărilor sculptate de Antonovici. Domnia sa a avut gentileţea să împrumute sculptura reprezentând chipul lui Iuliu Maniu, care străjuieşte ca un model tutelar destinul lui Corneliu Coposu.

Începând din 1945, Corneliu Coposu a ocupat funcţia de preşedinte al filialei PNŢ Sălaj şi a fost secretar de stat în primul guvern democratic de după înlăturarea dictaturii mareşalului Ion Antonescu. La 14 iulie 1947 a fost arestat împreună cu întreaga conducere a PNŢ, în evenimentele ce sunt cunoscute ca reprezentând Înscenarea de la Tămădău. Până în 1956 a fost ţinut în arest preventiv, fără a fi judecat. În 1956 i-a fost înscenat un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” şi pentru „crimă contra reformelor sociale”. A fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, fiind încarcerat în mai multe închisori, în regim sever de izolare, în întuneric, până la pierderea temporară a vederii şi auzului, sub tortură şi înfometare. În filmul ce a fost prezentat asistenţei, după vernisaj, conferinţele celor doi invitaţi, dr Cosmin Budeancă şi Cristina Ştefan de la FRD, mărturisirile lui Coposu sunt făcute cu simplitate şi devin cu atât mai zguduitoare. Regimul tăcerii, regimul nevorbirii, uitarea graiului şi obişnuinţei de a vorbi.

zarojanu,viața_lui_corneliu_coposu

După 1990, poziţia sa fermă şi principiile sale au devenit un punct de reper pentru cei care doreau o societate democratică reală în România.

Expoziţia Corneliu Coposu (1914-2014): An Uncommon Fighter Against Communism face parte dintr-o serie de evenimente centrate pe tema anticomunismului din România, care vor pune în valoare jurnalele şi memoriile anticomunismului românesc editate de Editura Academia Civică, Editura Humanitas, Editura Polirom, Editura Vremea, Editura Maşina de scris etc. Unele din aceste memorii au fost publicate iniţial în afara României şi traduse abia după 1989 în limba română.

constantin_antonovici,_bustul_lui_iuliu_maniu

Documentarea care a stat la baza realizării acestei expoziţii s-a făcut la Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe, Biblioteca Centrală Universitară.

Institutul Cultural Român din New York va itinera această expoziţie, dimpreună cu filmul în SUA şi Canada. Alegerea locurilor nu este întâmplătoare. Un mare democrat şi politician român vizionar revine, prin expoziţia ce i-a fost dedicată, pe tărâmul credinţei în alianţe benefice României. După 17 ani de cruntă detenţie, Corneliu Coposu a înţeles printre primii caracterul decisiv al Alianţei Nord-Atlantice, de la realizarea căreia se împlineşte, iată un deceniu.

O fericită coincidenţă de comemorări şi sărbători pe care o descoperim în fiecare dintre panourile acestei remarcabile expoziţii.
articol preluat de pe http://www.cotidianul.ro

Lansare Clubul National-Taranist PNTCD

Asociatia Clubul National Taranist – PNTCD are plăcerea de a vă invita la
Festivitatea de lansare a Clubului National-Taranist -PNTCD

Festivitatea va avea loc sambata 27 septembrie 2014 începând cu ora 11.00 la Teatrul National București, Sala Media – intrarea din strada Batiştei.

Suntem onorați să vă avem alături de noi şi vă mulțumim pentru confirmarea participării la adresa de e-mail clubpnt@gmail.com sau la tel 0726858485/0722226579.

Evenimente

nimic găsit

Ne pare rău, nu de posturi potrivit criteriilor