Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum (†362)

Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (†362) - foto preluat de pe ziarullumina.ro

foto preluat de pe ziarullumina.ro
articole preluate de pe: ro.orthodoxwiki.org; doxologia.ro

 

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum

Sfântul Mucenic Emilian († 18 iulie 362) a trăit în secolul al IV-lea în Durostor (lat. Durostorum), fiind fiul unui prefect roman pe nume Sabbatianus. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 18 iulie.

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum (†362) - foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum (†362) – foto preluat de pe www.facebook.com/basilica.ro

Acest sfânt era elin din Durostor, cetatea Misiei din Tracia (azi Silistra în Bulgaria), în zilele lui Iulian Apostatul și ale lui Capitolinus Vicarul.

Crezând el în Hristos și scârbindu-se de idoli, aflând vreme cu bun prilej, luând un ciocan, a intrat în capiștea idolilor și a sfărâmat toți idolii și a risipit jertfele.

Însa fiind supuși alții la chinuri pentru aceasta, el a mers de s-a vădit pe sine și a fost bătut cu vine de bou și, fiind băgat într-un cuptor cu foc, și-a dat sufletul la Dumnezeu în anul 362 de la Hristos.

“În aceea vreme a venit la Durostor vicarul Capitolinus, un om cu mintea întunecată de răutate și invidie și un aprig persecutor, care se lăuda că toată cetatea aduce ofrande zeilor păgâni, fiind râvnitoare „credinței strămoșești”.

De aceea, a poruncit să se facă un mare ospăț, la care să fie chemate toate căpeteniile sale.

În timpul petrecerii, Emilian, umplându-se de râvnă pentru Dumnezeul cel adevărat, a luat un ciocan și a intrat în capiștea idolească din acel oraș, unde a sfărâmat toți idolii care se găseau acolo, a răsturnat altarele, a doborât sfeșnicele și a vărsat toate vasele și jertfele cele idolești, după care a plecat de acolo,nefiind aflat de nimeni.

Auzind despre cele întâmplate cu capiștea idolească, Capitolinus s-a umplut de mânie și a poruncit să fie adus făptașul imediat, oricine ar fi el.

Ieșind ostașii, aceștia au văzut pe un oarecare țăran ce trecea pe acolo de la câmp, pe care ostașii l-au arestat, l-au bătut și l-au dus la Capitolinus.

Văzând aceasta, Emilian a cugetat în sinea sa și a ieșit înaintea ostașilor spunându-le ca să-l ia pe el în locul acelui om nevinovat, căci el era făptașul căutat de ei.

Astfel, Sfântul Emilian va ajunge în fața lui Capitolinus, unde va mărturisi care este adevăratul Dumnezeu, iar că idolii din acea capiște erau niște pietre fără suflet, mute și surde, care nu erau bune de nimic.

Auzind acestea, vicarul a poruncit ca Sfântul să fie dezbrăcat de hainele sale, după care a poruncit să fie aspru bătut cu vine.

Neîncetând a-L mărturisi pe Hristos, Sfântul a răbdat cu bărbăție toate acele chinuri.

Văzând Capitolinus că Sfântul este de neînduplecat, a poruncit ca Sfântul să fie luat și dus în afara cetății, unde să fie aruncat în cuptor.

Înainte însă de a fi aruncat în foc, Sfântul a cerut să fie lăsat să facă puțină rugăciune, după care, aruncat fiind în foc, a ieșit de acolo nevătămat, după care s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, și și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la data de 18 iulie 362, așa cum arată actul său martiric, păstrat până în zilele noastre.

Femeia lui Capitolinus, care în taină era și ea creștină, i-a cerut acestuia să o lase să ia corpul Sfântului mucenic, care era neatins de foc, pentru a-l putea îngropa după cuviință.

Astfel, după ce creștinii au uns cu evlavie trupul Sfântului, l-au dus la locul numit Gedina unde l-au îngropat.”

 

Imnografie

Troparul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor

Glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Emilian, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mânuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

(Audio) Troparul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor (în limba greacă)

preluat de pe doxologia.ro

 

Condacul Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor

Glasul al 4-lea:

Arătatu-te-ai luminos luminător, mucenice, și cu strălucirile minunilor luminezi toată făptura, izgonind totdeauna negura patimilor de la cei ce te cinstesc pe tine, mărite Emiliane.

cititi mai mult despre Sf. Mc. Emilian de la Durostorum si pe: basilica.ro; doxologia.ropravila.ro; ro.wikipedia.org

 

Viața Sfântului Mucenic Emilian de la Durostor


 

Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (†362) - foto preluat de pe doxologia.ro

Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (†362) – foto preluat de pe doxologia.ro

articol preluat de pe doxologia.ro

„Cine este acesta?” Cetățenii au zis: „Acesta este cel ce a sfărâmat pe zeii noștri și a răsturnat jertfele”.

Sfânta Muceniţă Valentina, Sfântul Cuvios Pamvo și Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 18 iulie - foto preluat de pe doxologia.ro

Sfânta Muceniţă Valentina, Sfântul Cuvios Pamvo și Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor. Prăznuirea lor de către Biserica Ortodoxă se face la data de 18 iulie – foto preluat de pe doxologia.ro

Pe vremea împărăției păgânului împărat Iulian, depărtatul de Dumnezeu, s-a ridicat de la dânsul o cumplită prigoană împotriva creștinilor, ca un vifor și furtună, încât s-a tulburat toată lumea. El dăduse poruncă, trimițând ighemoni aspri în toată stăpânirea Romei, prin toate țările și cetățile, ca toți creștinii din toată seminția și neamul, bărbați și femei de toată vârsta, să fie dați fără de milă la moarte amară prin chinuri. Cu o nedreaptă poruncă ca aceea, acel împărat urâtor de Dumnezeu, Iulian, a stricat legile cele drepte și a umplut Răsăritul și Apusul de sângele creștinilor, pe care-l vărsa fără cruțare, întărâtându-se cu mânie și cu vrajbă împotriva lui Hristos și a robilor Lui.

Și trimițând ighemoni aspri prin toate cetățile și țările ca să muncească pe creștini, a așezat în cetatea Durostor, care se află în țara Misiei, pe un muncitor nemilostiv, anume Capitolin, plin de înșelăciune și cu mintea întunecată, pierzător de oameni și iubitor de idoli. Acela venind în cetatea zisă mai sus, întâi a intrat în capiștea idolească și a adus jertfe dracilor, închinându-se idolilor neînsuflețiți. Apoi, în altă zi, a ieșit la locul cel de judecată, care era în priveliște, și a șezut pe un scaun înalt, cu mare mândrie și cu îngrozire spre înfricoșarea creștinilor. Deci, punând de față porunca împărătească, întreba cu dinadinsul de este cineva în cetate, care se împotrivește zeilor și mărturisește că este creștin. Iar cetățenii îl încredințau cu jurământ că nu este în cetatea lor nici unul din acel fel; ci toți cu închinăciune și cu jertfe, cinstesc pe zei în toate zilele.

Auzind acestea, ighemonul Capitolin s-a bucurat foarte mult și a chemat la prânz la el pe toți mai marii cetății, zicându-le: „De vreme ce vă văd pe voi slujind cu osârdie zeilor părintești, se cade ca în ziua de astăzi să mâncăm, să bem și să ne veselim împreună”.

În acea cetate era un creștin tăinuit cu numele Emilian, rob al oarecărui bărbat păgân cinstit, mai mare al cetății. Acel Emilian, pe când ighemonul cu mai marii cetății se ospătau, aflând vreme bună, a intrat singur – neștiind nimeni – în capiștea idolească, având un ciocan de fier. Și începând a bate pe idoli, i-a sfărâmat pe ei ca praful, apoi a răsturnat altarul, jertfele le-a aruncat și le-a călcat, făcliile cele mari care erau înaintea lor le-a rupt și le-a sfărâmat și surpându-le pe toate ca un ostaș viteaz, s-a dus, bucurându-se și veselindu-se cu duhul. După plecarea lui, a intrat în capiște un elin oarecare și văzând toate sfărâmate, s-a spăimântat. Deci alergând, a vestit ighemonului și tuturor cetățenilor ce erau la masă cu dânsul. Atunci îndată toți s-au tulburat și ighemonul s-a mâniat foarte tare și a trimis cu sârguință să caute pe cel ce a îndrăznit să facă o răutate ca aceea. Și alergând trimișii degrabă, au văzut pe un oarecare țăran venind de la țarină, mergând pe lângă capiște; deci, prinzându-l pe acela, l-au adus la palatul lui Capitolin, bătându-l ca pe un tâlhar. Iar după el venea mult popor cu slujitorii idolești, plângându-se de sfărâmarea zeilor lor și mâniindu-se.

Iar fericitul Emilian, văzând aceasta, a gândit în sine, zicând: „De voi tăinui eu lucrul meu, apoi ce folos va fi din aceasta; oare nu-mi voi îngreuna conștiința mea, facându-mă pricinuitor de moartea omului celui nevinovat și voi fi pedepsit ca un ucigaș înaintea lui Dumnezeu?”. Aceasta gândind, a alergat la cei ce trăgeau și băteau pe omul acela, i-a oprit pe dânșii și cu glas mare a strigat: „Lăsați pe acest nevinovat, și luați-mă pe mine; pentru că eu am sfărâmat și am călcat pe zeii voștri cei fără de suflet”. Iar ei lăsând pe omul acela, l-au prins cu mânie pe Sfântul Emilian și l-au dus cu bătăi și cu ocări la ighemon.

Iar ighemonul, șezând înaintea poporului la obișnuita lui judecată și văzând pe Emilian, a zis către cetățeni: „Cine este acesta?”. Cetățenii au zis: „Acesta este cel ce a sfărâmat pe zeii noștri și a răsturnat jertfele”. Iar ighemonul, umplându-se de mânie, a grăit către cetățeni cuvinte mai aspre: „Voi ați zis mai înainte că nu este în cetatea voastră nici un potrivnic zeilor, dar iată, prin nepurtarea voastră de grijă, s-a găsit unul ca acesta; pentru această pricină veți plăti la visteria împărătească o litră de aur”.

Aceasta zicând către cetățeni, s-a întors spre fericitul Emilian și a început a-l întreba pe el cu mânie, zicându-i: „Cap necurat, să ne spui nouă cum te numești?”. Emilian, viteazul ostaș al lui Hristos, a răspuns: „Sunt creștin”. Iar ighemonul, mâniindu-se și mai mult, a zis: „Necuratule, numele tău să ni-l spui”. Mucenicul a răspuns: „Părinții mei m-au numit Emilian, iar Hristos, adevăratul Dumnezeu, m-a învrednicit a fi și a mă numi creștin”. Zis-a ighemonul: „Spune-ne cine te-a îndemnat să aduci astfel de ocări nemuritorilor zei?”.

Atunci robul lui Hristos a răspuns: „Dumnezeu și sufletul meu mi-au poruncit să sfărâm idolii cei fără de suflet care se numesc de voi zei. Aceasta am făcut ca să se arate tuturor că sunt fără suflet, muți și surzi, în care nu se află nici un fel de grăire, căci sunt pietre și lemne nesimțitoare. Deci să știi că nu am adus ocară adevăratului Dumnezeu, Care a făcut toate, ci pe zeii voștri cei mincinoși, care n-au făcut nimic, ci au fost făcuți de voi, i-am ocărât și i-am surpat, ca să piară în veci”.

Capitolin a întrebat iarăși: „Tu singur ai sfărâmat pe zei, sau a fost și altcineva cu tine?”. Sfântul Emilian a răspuns: „Singur eu, cu ajutorul lui Hristos, am sfărâmat pe zeii voștri; iar jertfele și lumânările lor le-am călcat cu picioarele și nici unul n-a putut să se răzbune, nici să scape din mâinile mele, pentru că n-au putere, nici vreo simțire. Ca aceia, așa să fiți și voi, cei ce-i faceți pe dânșii și toți cei ce nădăjduiesc spre ei”.

Atunci ighemonul, mâniindu-se, a poruncit să-l dezbrace spre bătăi pe robul lui Hristos. Iar mucenicul fiind dezbrăcat pentru bătăi, ighemonul a zis către el: „Ticălosule, spune-ne cine te-a îndemnat să necinstești pe zei?”. Răspuns-a sfântul: „Ți-am spus mai înainte și îți spun și acum că nimeni altul decât numai Dumnezeu mi-a poruncit să fac aceasta”.

Auzind ighemonul aceasta, a zis către slujitori: „întindeți-l și-l bateți tare, ca să știe că îndrăzneala lui nu-i va ajuta, nici nu-l va scoate cineva din mâinile mele”. Și fiind bătut cumplit mucenicul și pământul roșindu-se de sângele său, ighemonul a zis către dânsul: „Spune, osânditule, cine te-a îndemnat să faci răul acesta?”. Iar mucenicul a răspuns: „Ți-am spus și tot nu mă crezi? Dumnezeu mi-a poruncit mie și sufletul meu, însă nici un rău nu am făcut, ci bine; pentru că am rușinat pe diavol și am proslăvit pe Dumnezeul meu!”.

Ighemonul Capitolin a zis către slujitori: „Întoarceți-l și-l bateți pe pântece și pe piept, pentru că este îndrăzneț și neascultător legilor împărătești”. Și a fost bătut mucenicul multă vreme fără de cruțare, apoi ighemonul a poruncit să înceteze cu bătaia și a zis către sfânt: „Rob ești, sau liber?”. Sfântul Emilian a răspuns: „Sunt rob al unui mai mare din cetate”. Auzind ighemonul aceasta, s-a mâniat foarte pe acela mai mare din cetate care era stăpânul lui Emilian, că ține la dânsul pe un rob ca acela potrivnic zeilor și nesupus poruncii împăratului. Deci a pus asupra lui sarcină ca să dea la visteria împărătească o litră de argint, iar pe mucenic l-a osândit la ardere.

Și îndată slujitorii și poporul luând pe sfânt, l-au scos afară din cetate și, aprinzând un foc mare aproape de malul Dunării, au aruncat într-însul pe Sfântul Mucenic Emilian. Iar văpaia focului, înconju­rând pe sfânt, nu s-a atins de dânsul, ci s-a vărsat împrejur până departe, arzându-i pe toți necredincioșii, pe câfi i-a ajuns. Și pe unii i-a ars foarte, iar ceilalți abia au scăpat. Iar câți din norod erau cre­dincioși tăinuiți, aceia n-au fost vătămați de foc, deși văpaia i-a ajuns.

Iar sfântul stând în foc, s-a întors cu fața spre răsărit și s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, binecuvântând pe Dumnezeu. Și rugându-se pe cât a voit, a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește duhul meu!”. Aceasta zicând-o, s-a culcat și a adormit întru Domnul, focul fiind acum stins. Și a rămas trupul său nevătămat de foc, încât nici perii capului n-au ars. Iar câți din cetățeni erau în taină creștini, mergând la femeia ighemonului, care asemenea avea în taină credința creștină, au spus ei toate cele despre sfânt, îndemnând-o să ceară de la bărbatul ei trupul mucenicului spre îngropare, nevătămat fiind de foc prin minune. Deci femeia rugându-se de bărbatul său, acela i-a poruncit să-l ia fără temere. Iar credincioșii, luând trupul Sfântului Emilian, l-au învelit cu pânze curate, l-au uns cu aromate și apoi l-au îngropat cu cinste, cu psalmi și cu cântări, în locul numit Ghizidina, departe de cetatea Durostor ca la trei stadii.

Sfântul Mucenic Emilian a pătimit pentru Hristos de la ighemonul Capitolin, în 18 zile ale lunii lui iulie, stăpânind în Roma peste păgâni Iulian Paravatul, iar întru noi împărățind Stăpânul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh I se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.