Declararea Palatului administrativ al municipiului Bucuresti drept obiectiv turistic
Declararea Palatului administrativ al municipiului Bucuresti drept obiectiv turistic
foto: facebook.com
articol: usr-bucuresti.ro
Patrimoniul arhitectural al Bucurestiului, caracterizat printr-o mare diversitate si originalitate, nu este valorificat la adevarata lui valoare. In 2016 Bucurestiul a atras 1.1 milioane de vizitatori, mult sub numarul de turisti care au vizitat Varsovia, 8.5 milioane sau Praga, 7 milioane, de exemplu.
In ciuda faptului ca Bucurestiul nu are inca o strategie de promovare a turismului cultural, Primaria Capitalei ar putea deveni un model de buna practica prin adoptarea unui proiect de hotarare care sa integreze imobilul in care isi desfasoara activitatea in circuitul turistic al Capitalei , folosind exemplul marilor orase europene , precum, Viena, Londra, Paris, Barcelona, Madrid, Berlin, ale caror primarii isi deschid portile pentru turistii interesati de patrimoniul cultural.
Cladirea Primariei Municipiului Bucuresti, construita intre 1906-1910, este monument istoric de categoria A, de importanta nationala si europeana, LMI pozitia 963, cod B-II-A-18688. Imobilul a fost proiectat de arhitectul Petre Antonescu (1873-1965), unul dintre principalii promotori ai stilului de arhitectura neoromanesc, creator al unor imobile reprezentative pentru Bucuresti, precum Arcul de Triumf, Agricola Fonciera, Banca Marmorosch Blank, fosta Societate Politehnica.
Conform temei strategice prioritare numarul 3, “Patrimoniul Bucurestiului – zona identitara abandonata”, din Strategia culturala a Municipiului Bucuresti, adoptata de Consiliul General pe 1 august 2016, in Bucuresti exista o “lipsa de valorizare si de cunoastere” a patrimoniului ceea ce duce la “o atractivitate redusa a orasului si la o pozitie slaba intr-o competitie internationala.”
Avand in vedere importanta culturala si arhitecturala a imobilului Palatul administrativ al Municipiului Bucuresti si tinand cont de faptul ca a fost restaurat de curand, consider ca introducerea in circuitul turistic al Capitalei va creste atractivitatea Bucurestiului ca destinatie culturala si va stimula interesul bucurestenilor pentru propriul patrimoniu cultural, contribuind astfel la protejarea si valorificarea acestei resurse importante de dezvoltare economica durabila a Capitalei.
Citește aici proiectul de hotărâre integral
articol preluat de pe: usr-bucuresti.ro